P. 1
Model si paradigma educationala

Model si paradigma educationala

|Views: 778|Likes:
Published by sollohey

More info:

Published by: sollohey on Mar 01, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/29/2013

pdf

text

original

Model si paradigma educationala Majoritatea cercetarilor stiintifice actuale se plaseaza sub semnul descifrarii cadrelor procesuale generale care

circumscriu si definesc domeniul de realitate studiat. Cercetarea educationala din ultimii ani se înscrie la rândul sau, în acord cu tendintele din epistemologia contemporana, în contextul investigatiilor de tip paradigmatic, propunând structuri explicativ-actionale proprii de abordare a fenomenului educational. Repere teoretice si precizari conceptuale Preocuparile pentru abordarea de tip paradigmatic a realitatii educationale au fost generate atât de complexitatea mereu crescânda a fenomenului investigat si a sarcinilor asumate de catre pedagogie cât si de necesitatea unei mai bune relationari a discursului teoretic al pedagogiei cu practica educationala. Desi apropiate ca sens, conceptele de model si paradigma acopera la nivelul teoriei epistemologice în general si la cel al realitatii educationale în special, zone de realitate distincte. Termenul “model” provine din latinescul “modus” care însemna masura. În sens epistemologic, conceptul de model se refera la reprezentarea simplificata, axata pe elementele strict utile întreprinderii unei analize stiintifice, a unui anumit proces. Simplificarea în cauza vizeaza facilitarea investigatiei respectivului proces si surprinderea caracteristicilor sale determinative si functionale esentiale. Fiind expresia simbolica si simbolizata a unui anumit proces, stare de fapt sau fenomen, modelul are menirea de a releva cercetatorului structura intima a unui decupaj de realitate. Citat de Cezar Bârzea în cartea sa Arta si stiinta educatiei (1998, p.106), Buschkovitsch afirma ca “…modelul este un homomorfism functional între lumea exterioara si un anumit sistem conceptual. Prin aceasta se întelege o cartografie (o corespondenta) care, din cauza limitelor stiintei, nu se poate manifesta decât în raporturi de unu-la-unu (izomorfice), dar care pastreaza totusi relatiile originale dintre elemente. Aceasta proprietate face ca modelul sa fie mai mult predictiv decât descriptiv. Definit astfel, modelul are urmatoarele componente: 1. concepte (termeni, eventual semne si simboluri), 2. asertiuni (axiome sau legi), 3. reguli de transformare si 4. reguli de corespondenta care fac posibila compararea rezultatelor estimate prin calcul cu experimentarea modelului”. În calitatea sa de constructie figurativa esentializata, modelul este capabil sa furnizeze cercetatorului interesat posibilitatea de a cunoaste prin analogie procese care altfel sunt greu accesibile investigatiei. Precizam faptul ca reusita utilizarii modelelor în investigarea stiintifica a realitatii educationale este conditionata atât de acuratetea si corectitudinea activitatii de elaborare a modelului (modelarea) cât si de interpretarea coerenta si unitara a simbolurilor constitutive ale acestuia, respectiv a raporturilor functionale existente la acest nivel. Consideram necesara în acest context sublinierea distinctiei dintre modelul didactic (material, simbolic sau abstract), înteles ca mijloc de realizare al unei mai bune întelegeri de catre elevi a proceselor si fenomenelor studiate si modelul epistemologic, destinat surprinderii esentei componentelor proceselor instructiv-formative. Daca modelele didactice se adreseaza elevului si urmaresc facilitarea apropierii acestuia de o realitate altfel greu de surprins, modelul epistemologic este specific investigatiei pedagogice de tip stiintific si vizeaza decelarea mecanismelor interioare si a structurilor intime a proceselor ce formeaza sfera fenomenului educational. Aria modelelor epistemologice specifice pedagogiei ca stiinta este destul de vasta, incluzând modele descriptiv-explicative, modele de tip prognostic, modele normative, etc. Consideram utila mentionarea diferentei dintre modelele statice, de ordin structural, care reproduc prin analogie alcatuirea interna a unui fenomen (spre exemplu modelul structurii actiunii educationale) si modelele dinamice care sunt axate pe identificarea modalitatilor de

“comunitatea stiintifica” opteaza pentru trecerea de la o paradigma la alta (revolutia stiintifica). autoevaluarii etc. Acest fapt a impus trecerea la o abordare de tip paradigmatic a realitatii educationale. Vehiculat în literatura de specialitate odata cu aparitia lucrarii lui T. coerente si non-contradictorii a teoriilor si cercetarilor desfasurate într-un anumit moment la nivelul unei stiinte iar pe de alta parte permite surprinderea modului în care. preocupati de surprinderea diverselor moduri în care s-a realizat educatia de-a lungul timpului.101) distinge existenta a patru paradigme fundamentale ale contextului educational de tip scolar: paradigma clasei dreptunghiulare. Cezar Bârzea. o situatie similara poate fi întâlnita si în ceea ce priveste teoria educatiei. Decroly. conceptul de paradigma este valoros din cel putin doua puncte de vedere: pe de o parte ofera posibilitatea descrierii unitare. Kuhn. referindu-se la organizarea spatiului scolar în conformitate cu conceptiile pedagogice predominante pe parcursul timpului. Acest context. Utilizat initial de catre cercetatorii istoriei pedagogiei. propuse de autori ca Montessori. În acest context al clasei patrate. accentul se muta de la profesor la elev si . utilizarea unor anumite instrumente si metodologii de cercetare si nu în ultimul rând. Spre exemplu. modelele de factura epistemologica au o valoare investigativa parcelara si se dovedesc a fi insuficiente în descrierea si explicarea fenomenului educational în ansamblul sau. pe baza acumularii în timp a inconsistentelor epistemologice. Paradigma clasei patrate. de sarcinile si indicatiile acestuia. 1998. Conceput de catre unii autori drept “matrice disciplinara”. evaluarii. Termenul paradigma provine din cuvântul latin “paradigma” care însemna exemplu. Desi importante. specifica secolului XIX. învatarii. numita si paradigma magistrocentrica. supraliciteaza actul predarii în defavoarea activitatii de învatare a elevilor si induce un climat de ierarhizare rigida la nivelul relatiilor interpersonale dintre acestia si profesor. paradigma clasei circulare si paradigma clasei deschise. Utilizarea frecventa a conceptului paradigma în teoria si practica pedagogica necesita realizarea anumitor precizari. “Structura revolutiilor stiintifice”. Paradigma clasei dreptunghiulare. Elementele definitorii ale oricarei paradigme sunt situarea în investigarea realitatii pe pozitiile unei anumite perspective teoretice. centrate pe copil si necesitatile sale. aparuta la începutul secolului XX. p. pune accentul pe autoritatea absoluta a profesorului.relationare functionala a subproceselor implicate în diversele activitati didactice (modele ale predarii. Claparede etc.). Evolutia pedagogiei ca stiinta a consacrat la rândul sau utilitatea epistemologica a abordarilor de tip paradigmatic. a pedagogiilor active. paradigma clasei patrate. asumarea unui anumit tip de raport între teorie si practica. asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat. al teoriei instruirii sau la cel al managementului educational. Getzels (cf. conceptul de paradigma desemneaza în prezent un ansamblu de teorii si metode investigative cu un pronuntat caracter normativ care ghideaza si orienteaza la un moment dat cercetarile efective întreprinse într-un anumit domeniu. este expresia conceptiilor puerocentriste. Plasarea catedrei în fata sirului de banci dispuse în spatiul dreptunghiular al clasei accentueaza aproape ostentativ dependenta elevilor de cunoasterea oferita de catre profesor. conceptul de paradigma este vehiculat în prezent în egala masura la nivelul pedagogiei experimentale. Paradigmele actiunii educationale Daca modul de concepere. cu catedra asezata la nivelul mobilierului ocupat de cei care se instruiesc. proiectare si organizare al demersurilor instructiv-formative actuale se origineaza la nivelul teoriei instruirii pe paradigma didacticii contemporane si pe evidentierea specificului acesteia în raport cu paradigma didacticii traditionale.

Paradigma clasei deschise.3233). p. Paradigma clasei circulare.. p. nici ca organism activ ce trebuie stimulat sa învete ci ca persoana plasata într-un câmp al influentelor reciproce. pe reusita.102).Accentul este pus pe continut. 1.Accentul cade pe randament. 1996. 2. 2. pe receptivitatea fata de conceptele noi.Principiile paradigmei educationale clasice 2. 1998.implicit de la predare înspre învatare iar mobilitatea bancilor permite diverse grupari ale elevilor oferind astfel mai multa libertate acestora. 2. 1. . surprinde trasaturile definitorii ale actualei paradigme promovate în educatie. profesorii si elevii privindu-se reciproc mai ales ca oameni si nu ca roluri. 2.Exista principii antiierarhice. pe însusirea de informatii corecte si punctuale în mod definitiv. similar modelului incintei cu bariere propus de Kurt Lewin .Accentul este pus pe conexiunile dintre informatii. Aceasta paradigma se întemeiaza pe faptul ca elevul nu mai este conceput nici ca entitate inactiva ce trebuie dotata cu informatii. Cezar Bârzea. principiile noii paradigme educationale. 1. 1.Principiile paradigmei educationale moderne 1. consecinta trecerii de la teoria asociationista la perspectiva structuralista asupra învatarii. fapt ce reclama admiterea unor ritmuri diferite de înaintare în materie. Wurtz (cf.Accentul este pus pe dezvoltarea personalitatii celui care învata. Cucos. programe analitice obligatorii. este orientata asupra valorificarii prin educatie a curiozitatii si dorintei naturale a elevilor de a cunoaste si explora realitatea sub toate formele sale de manifestare. 2. C. 1. 2.Cunostintele se însusesc într-un ritm obligatoriu pentru toti. Prezentam în Tabelul 5. iar prioritatea este acordata coeziunii si dinamicii grupului de învatare. întemeiata pe principiile învatarii prin actiune si descoperire promovate de Bruner. asa dupa cum preciza acelasi autor.Structura flexibila a derularii procesului instructiv-formativ. Paradigma clasei deschise potenteaza astfel apropierea scolii de realitate si eliberarea învatarii de orice constrângeri spatiale. “Fiecare persoana care învata este un stimul pentru activitatea de învatare a persoanelor plasate în acelasi câmp social.Structura a învatamântului rigida. Accentul se deplaseaza astfel de la activitatea individului la actiunea colectiva.A învata este un proces. promovata la mijlocul secolului XX.Acceptarea faptului ca din punctul de vedere al potentialitatilor elevii sunt diferiti. favorizându-se activitatea de învatare sociala si inter-educatia” (cf.A învata este un rezultat.Exista o structura ierarhica si autoritara unde conformismul este recompensat iar rebeliunea gândirii diferite este descurajata. subliniindu-se necesitatea învatarii permanente. limitându-se pe aceasta cale caracterul artificial si “septicitatea” informationala specifica demersurilor instructiv-formative bazate în exclusivitate pe predare. Referindu-se la specificul educatiei contemporane B. reprezinta. Se propune astfel dotarea spatiilor scolare cu mobilier modular si transpunerea profesorului în postura de colaborator si îndrumator al elevului în efortul sau de cunoastere a variatelor aspecte ale fenomenelor pe care le studiaza.1. 1. discipline optionale si metode alternative de lucru.

Fiecare orientare pedagogica majora aduce cu sine un anumit potential actional. la plafonarea acestora la limita etichetei care li s-a aplicat. fapt ce poate conduce uneori la stigmatizare. de la profesor la elevi.Educatia are un caracter prospectiv.Preocupare fata de norme si standarde ce de cele mai multe ori sunt exterioare elevului. bazate pe intuitie. 1. nefiind necesar ca aceasta sa devina valorizare fixa.Salile de clasa respecta criteriile de ordin ergonomic (conditii de iluminat.Propunerile colectivitatii sunt luate în calcul si chiar sprijinite. aceasta realizându-se pentru viitor. 2. 2. Tabelul 5. descriptiv. Principiile noii paradigme educationale (adaptare dupa Cucos.Accentul este pus pe cunostintele de ordin teoretic.Fluxul informational este conceput ca având un sens unic. 1. 2. de cromatica.Se acorda preponderent importanta lumii exterioare.1. 2. urmarindu-se îmbinarea rationalitatea emisferei cerebrale stângi cu strategiile neliniare. la fel ca si cazul paradigmei didacticii moderne.Salile de clasa sunt concepute si proiectate dupa criterii strict functionale.) 1.Raportarea performantelor elevului la posibilitatile si nivelul de aspiratie al acestuia. reciclarea informationala fiind consecutiva progresului stiintific. sentinta definitiva ce stigmatizeaza biografia celui care se educa. importante valente instructiv-formative.Este promovata completarea cunoasterii teoretice cu experiente practice realizate în clasa si în afara clasei. Paradigmele anterior mentionate ilustreaza modul în care diversele teorii pedagogice promovate de-a lungul timpului au influentat si influenteaza realizarea educatiei. 2. a potentialului emisferei cerebrale stângi.1.Învatarea se realizeaza pentru momentul prezent. 2. 1. Ne referim la faptul ca precizarea de o maniera explicita a coordonatelor ce definesc noua paradigma educationala ofera un important suport teoretic si metodologic atât pentru organizarea activitatilor instructiv-formative de tip scolar si extrascolar cât si în ceea ce priveste proiectarea strategiilor investigative care urmaresc optimizarea realitatii educationale. 2. 1. C. 1996) Raportarea comparativa a principiilor noii paradigme educationale la cele ale paradigmei educationale clasice prezinta. 1.Se militeaza pentru o educatie care sa solicite întregul creier. analitice..Este promovata reciprocitatea învatarii în relatia profesor-elevi. 1. 2. a potentialitatilor experientei launtrice a elevului. 2. 1.Etichetarea este limitata la un rol auxiliar. de aerisire si de comoditate fizica etc. potential care se .Aprecierea elevilor se bazeaza pe etichetari stricte.Accentul este pus pe dezvoltarea gândirii liniare. ale emisferei cerebrale drepte.Se promoveaza potentarea si activarea imaginatiei si creativitatii. reciclarea informationala anticipând progresul stiintific.Birocratie si rezistenta fata de propunerile colectivitatii.

1998. Postmodernismul ca provocare la adresa empirismului si pozitivismului este caracterizat prin fragmentarea perspectivelor pe care stiinta le ofera asupra realitatii. Înteleasa ca deziluzie generala si în acelasi timp generalizata în raport cu idealurile umaniste ale acestora. Criteriul de eficienta al oricarei stiinte contemporane si implicit al pedagogiei ar presupune ca. cultura ca produs si continut al educatiei si libertatea ca valoare umana suprema. la o anumita “ambiguitate stilistica” (cf. sa fie identificate posibilitatile concrete de . Caracteristicile discursului stiintific postmodern ar implica astfel renuntarea la structurile teoretice bine definite si înlocuirea acestora cu semnificatii epistemologice si conceptuale cu un grad ridicat de relativitate si variabile contextual. Giddens. în liniile sale cele mai generale. M. imuabile si universal valabile a unuia sau altuia dintre principiile pedagogice ar echivala în acest context cu o inutila risipa de energie. 1993) sau. Din aceasta perspectiva pedagogia ar trebui. în opinia noastra.. Coordonate ale fenomenului educational contemporan Caracterizarea fenomenului educational contemporan presupune. norme sau reguli nu este singular. ca finalul unei modernitati pe care pretinde ca o depaseste (Lyotard. multiplicarea autoritatilor si mobilitatea super-extinsa în spatiu si timp a individului. mai exact spus. sau. absenta unor axe si principii valorice ferme (relativismul axiologic). Asumarea în plan pedagogic a unei anumite paradigme educationale este astfel echivalenta cu transpunerea în practica a unui anumit tip de cercetare experimentala si implicit cu promovarea unui anumit mod de a concepe modelarea naturii umane si de a realiza actiunea educationala efectiva. mai degraba.obiectiveaza invariabil la nivelul realitatii educationale.. postmodernismul nu reprezinta altceva decât faza de radicalizare autoreflexiva a modernitatii. Vlasceanu. asa dupa cum afirma A. se prezinta ca împlinirea sau.. Deteriorarea rapida a standardelor stiintifice pâna nu demult acceptate si prevalenta a ceea ce specialistii în domeniu numesc “eclectism coerent” sunt elemente ce conduc la ideea conform careia timpul “marilor povestiri” (relatari ce ignora exceptiile constatate de dragul continuitatii si unitatii teoriei propuse) ca modalitati de explicatie stiintifica a expirat (Calinescu. M. postmodernitatea se plaseaza sub semnul scepticismului. Griffiths. 1995). Acest fapt conduce la o anumita ambiguitate a sensurilor. odata cu acceptarea relativitatii normative. critica rationalitatii moderne-Habermas si critica limbajului-Wittgenstein. L. Educatie si postmodernism Debutând efectiv în perioada celei de a doua jumatati a secolului XX. acesta manifestându-se mai mult sau mai putin explicit la nivelul tuturor stiintelor contemporane fara ca aceasta sa le reduca pretentia de stiintificitate.. sa-si reconsidere eforturile de apropiere de standardele epistemologice specifice stiintelor exacte. J-F. Fenomenul flexibilizarii si relativizarii unor teorii. acceptând faptul ca normele si principiile pe care le propune sunt preponderent orientative si nu rigid prescriptive. prin re-constructia si re-scrierea orientarilor teoretice pâna acum predominante. raportarea acestuia la trei coordonate principale: postmodernismul ca orientare filosofica actuala. postmodernismul se doreste a fi o critica de tip de-constructiv a programului iluminist si a modernitatii. Principalele caracteristici ale postmodernismului (cf. discreditarea principiilor evolutioniste si acreditarea ideii conform careia devenirea umana este non-teleologica (caracterul permanent al schimbarii).436) sunt: afirmarea lipsei de certitudine a cunoasterii (relativismul cognitiv). reunind sub cupola sa o serie de critici mai mult sau mai putin pertinente: critica religiei-Nietzsche. Postmodernismul. A persista în demonstrarea valorii absolute. relativitatii sau chiar a nihilismului. 1995) care în ultima instanta potenteaza si favorizeaza discursurile teoretice de factura eclectica. în acord cu opinia adeptilor postmodernismului. critica tehnicii-Heidegger. p.

alaturi de descentralizare si diminuarea resurselor bugetare alocate acestora. R. în ultima instanta. 1996). . De-a lungul timpului rolul statului în ceea ce priveste educatia a fost unul de tip monopolist: sistemul educational era în întregime creat si condus de stat. Aflate sub presiunea mereu în crestere a pietei educationale si urmarind asigurarea si mentinerea competivitatii în acest sector. Reducerea implicarii statului în organizarea sistemelor de învatamânt implica. Aceasta situatie impune tot mai mult atât asumarea de catre diversele institutii de învatamânt a principiilor autogestiunii si autofinantarii cât si preocuparea pentru competivitate ca si conditie de baza a supravietuirii în conditiile unui realitati educationale de tip concurential. statul era cel care ajusta sistemul educational la necesitatile impuse de structura pietei fortei de munca si care trasa sarcini clare privind formarea civica a cetatenilor si cultivarea prin educatie a unei anumite loialitati fata de institutiile acestuia. Schimbari substantiale sunt preconizate a se produce si la nivelul continuturilor instructiv-formative vehiculate. datorita concurentei de pe piata educationala. Specificul epocii postmoderne implica la nivelul pedagogiei nu doar reajustari de ordin epistemologic ci si în ceea priveste raporturile scolii ca institutie cu autoritatea statala. acestuia revenindu-i functia de a facilita descentralizarea. Postmodernismul rezerva însa statului un rol redus în ceea ce priveste organizarea si functionarea sistemelor de învatamânt. achizitia unor deprinderi si cunostinte mereu actuale si de înalta calitate conditioneaza în mod decisiv statutul si reusita lor profesionala. În acest context cei care se educa vor fi interesati nu atât de adevarul unor cunostinte sau teorii cât de utilitatea practica efectiva a acestora. La rândul lor. diversificarea si flexibilizarea retelelor educationale în ideea asigurarii unei mai bune plieri a acestora la optiunile si interesele celor care se educa. Acestor prioritati li se vor adauga în timp. În contextul autofinantarii si sistemelor educationale concurentiale devine evident faptul ca trebuie stabilite criterii pertinente de selectie a candidatilor astfel încât educatia acestora sa implice costuri cât mai reduse iar performantele lor ulterioare sa contribuie la îmbunatatirea imaginii institutiei care i-a pregatit. vor fi încurajati sa-si asume în mod direct si explicit responsabilitatea progresului scolar al celor care se educa. Cowen. evitându-se ca relatia profesorelev sa devina o relatie goala de orice semnificatie. Actorii sociali ai societatii postmoderne constientizeaza tot mai mult faptul ca. de plusul de competenta actionala pe care achizitionarea lor îl poate aduce cu sine. scoala ca institutie si în special universitatile devin astfel competitori pe piata ofertelor educationale iar posibilii beneficiari ai diverselor sisteme de învatamânt reprezinta. în conditiile accelerarii progresului tehnico-stiintific. Diversificarea si actualizarea în timp util a structurii curriculare a sistemelor educationale apartinând societatii postmoderne este determinata si de un alt fenomen si anume de mercantilizarea ofertei informationale.. ei având libertatea de a alege oferta de educatie care li se pare a fi cea mai convenabila (cf. consumatori de educatie. profesorii de la toate nivelurile de organizare a învatamântului. institutiile de învatamânt contemporane se vad obligate nu numai la frecvente restructurari a continutului învatamântului si la o mai buna politica de selectie a personalului didactic ci si la stabilirea unor legaturi de strânsa colaborare cu departamentele de cercetare stiintifica existente la nivelul diverselor domenii de activitate.adecvare si adaptare a unor legi cu caracter general si strict orientativ la nivelul concret si întotdeauna particular. Din aceasta perspectiva eficienta sistemelor educationale este în mare parte superpozabila cu masura în care acestea îsi actualizeaza si diversifica în permanenta structura curriculara si oferta de informatii. al realitatii la care acestea fac referire. Principiul egalitatii sanselor educationale sufera în aceste conditii urmatoarea reformulare: toti indivizii sunt egali în calitatea lor de consumatori pe piata educationala. ridicarea standardelor de selectie a candidatilor. Din aceasta perspectiva. se impun schimbari majore si în ceea ce priveste sistemul managerial al scolii care trebuie sa devina mai flexibil si mai dispus sa reactioneze rapid si adecvat la provocarile socio-economice ale prezentului.

natura si societate. arta. Apropierea omului de spatiul existentei culturale se realizeaza doar în si prin educatie. invocat de Liviu Antonesei. 1976. . pe cât posibil. ca obiectivare a activitatii spirituale specific umane. comportamentele.. prin intermediul simbolurilor vehiculate. 1996. Educatie si cultura În sensul sau cel mai larg. Relatia dintre educatie si cultura poate fi gândita în trei planuri actionale. Orice ideal educational exprima. este unul simbolic iar cultura. depaseste granitele nationale.Postmodernismul aduce astfel cu sine profesionalizarea accentuata a educatiei. Consideram ca pentru a face fata cu succes diverselor provocari ale societatii contemporane este necesar ca educatia sa se orienteze nu înspre eliminarea nediscriminatorie si abuziva a ideilor pedagogice ale modernitatii ci asupra transformarii si adaptarii acestora la specificul si caracteristicile pe care societatea postmoderna le impune. specifica comunitatii sau societatii respective. “urmele” lasate de cultura asupra fiintei umane sunt de nesters. conceptul de cultura defineste ansamblul formelor tipice de viata specifice membrilor unei anumite comunitati. înglobând de o maniera unitara tiparele de gândire. Cultura exprima astfel modul particular de viata si existenta al unui grup sau comunitati. un anumit model cultural iar actiunea educativa urmareste nu doar dezvoltarea culturii individuale ca ansamblu de particularitati spirituale diferentiatoare ci si dezvoltarea culturii colective. Educatia devine astfel o activitate de translatare ireversibila a fiintei umane. traditiile. omul este condamnat la cultura iar “marcajul” sau permanent este educatia (Antonesei. îl pregateste si îl modeleaza în sensul adaptarii acestuia la conditiile si specificul fiintarii culturale. Educatia se va orienta în acest sens cu precadere asupra pregatirii. planul educatiei ca actiune de transmitere si producere a culturii si planul rolului educatiei în contextul raportului cultura-civilizatie.. Rousseau afirma ca plantele se formeaza prin cultura iar omul prin educatie. criteriul de eficienta al acesteia fiind competivitatea si gradul în care absolventii sunt dotati cu competentele operationale solicitate în contextul unei piete educationale care. a unor experti si a unui personal cu înalta calificare pentru sectoarele de vârf. devenind internationala. L. limbajul. distincte din punctul de vedere al continutului la care fac referire dar convergente din perspectiva finalitatilor urmarite: planul transformarii prin educatie a omului în fiinta eminamente culturala. obiectivat în sferele variate ale culturii. elemente capabile sa asigure viabilitatea diverselor institutii educationale si sa valideze locul pe care acestea îl ocupa în spatiul concurential al pietei ofertelor educationale. În debutul cartii sale intitulate Emil. este un tezaur compact de simboluri” (Cassirer. al valorilor si universalitatii. La rândul sau E. inclusiv totalitatea atitudinilor lor spirituale. în esenta. muzica si literatura acesteia.54). conceptiile acestora despre sine. E. Asa dupa cum preciza Gilles Deleuze.19). Din aceasta perspectiva cultura colectiva promovata prin educatie reprezinta o placa turnanta ce leaga individul de comunitate si asigura acesteia consistenta interna necesara evitarii disolutiei. Educatia este aceea care transforma subiectul uman. Întelegerea corecta a raporturilor existente între cultura si educatie presupune luarea în considerare a faptului ca aceasta din urma nu numai ca vehiculeaza variatele continuturi ale culturii si pregateste indivizii pentru întelegerea si asumarea adecvata a acesteia ci si asigura. citat de autorul anterior mentionat. p. adeseori. afirma ca omul nu este atât un animal rationale cât un animal symbolicum deoarece “întreg comportamentul spiritului. de sub imperiul biologicului si a necesitatilor imediate în planul culturii. Consideram necesara în acest context precizarea ca transformarea prin educatie a omului din entitate biologica în fiinta culturala prezinta finalitati care vizeaza nu doar nivelul particular al indivizilor izolati ci si acela al societatii în care acestia îsi desfasoara existenta. subliniindu-se astfel rolul actiunilor instructiv-formative în devenirea spirituala a fiintei umane. Cassirer. p. Omul traieste în spatiul existentei sale naturale dar fiinteaza si tinde sa fiinteze în orizonturile existentei culturale. credintele.

consideram ca promovarea acestei diferentieri. Societatea contemporana este. Apreciem ca solutia la dilema anterior mentionata consta în a privi cultura generala si cultura de specialitate ca domenii complementare si nu reciproc exclusive. în vederea evitarii supraîncarcarii activitatilor de tip scolar. fapt ce implica restructurari adecvate la nivelul realitatii educationale.prin intermediul unor actiuni specifice. înteleasa ca ansamblul creatiilor de ordin spiritual si civilizatie. expresie a civilizatiei. Cu toate ca unii autori considera inutila si neproductiva distinctia dintre cultura. îsi pune tot mai mult amprenta pe modul de concepere si realizare a actiunii educationale. între o cultura extinsa dar superficiala si o cultura aprofundata dar restrânsa. educatia înseamna nu numai transmitere a culturii si pregatire a indivizilor pentru asumarea acesteia ci si formarea si dezvoltarea lor pentru însasi activitatea complexa de generare a culturii. regândirea raporturilor dintre cultura generala (ansamblul cunostintelor si deprinderilor considerate a fi necesare si suficiente pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii elevului) si cultura de specialitate (totalitatea informatiilor si procedurilor destinate celor care aprofundeaza un anumit domeniu al cunoasterii). educatia se constituie nu doar în depozitar si vehicul al culturii ci si în creuzet al creatiei culturale în general. Daca probleme ca cea a “sufocarii” culturii prin civilizatie sau a înstrainarii esentei umane datorita predominantei existentei tehnologice în raport cu cea culturala ramân deocamdata la nivelul disputelor filosofice. datorita progresului tehnologic. Asa dupa cum precizam anterior. reprezinta una dintre polemicile ce caracterizeaza realitatea educationala contemporana. dintre ceea ce trebuie sa stie toti indivizii pentru a putea fiinta optim în contextul existentei culturale si ceea ce ramâne rezervat specialistilor din diversele domenii. o societate comunicationala. Problematica optimizarii relatiei dintre cultura generala si cultura de specialitate. fapt ce impune implicarea activa a educatiei în medierea adecvata a raporturilor existente între cultura si civilizatie. conduce inevitabil la axarea actiunii educationale pe formarea de experti în domenii din ce în ce mai înguste ale realitatii dar acest fapt nu trebuie sa genereze restrictionarea dezvoltarii armonioase a personalitatii umane. Consideram ca la originea acestor dezbateri sta punerea gresita a problemei raportului cultura generala-cultura de specialitate în termenii unei optiuni exclusiviste între cantitate si calitate. cel putin în planul realitatii educationale. Lyotard de trecerea. cultura sfârseste prin a muri în civilizatie si nici fenomenul de înstrainare a omului de însasi esenta sa culturala. Specificul societatii contemporane. Extinderea permanenta a orizontului cultural al speciei umane necesita. cultivarea atenta a predispozitiilor aptitudinale ale acestora. societatea contemporana devine tot mai mult o societate comunicationala reprezinta. faptul ca. angajarea deliberata a celor care se educa în acte de creatie culturala etc. o realitate de necontestat. ca si cultura materiala. care este prin definitie unul pragmatic. asa dupa cum preciza Gianni Vattimo. este benefica si aducatoare de importante câstiguri epistemologice si actionale. Avem în vedere în acest context nu atât faptul ca. Acest fapt presupune mai multe aspecte dintre care amintim: dezvoltarea imaginatiei si a creativitatii elevilor. formarea si dezvoltarea potentialului de creatie culturala al membrilor unei societati. . Mai exact spus. începând cu anumite niveluri de organizare a învatamântului. Aceste restructurari ale educatiei se realizeaza în contextul societatii comunicationale si sunt impuse în opinia lui J. consideram ca iesirea din acest impas poate fi oferita. Ca urmare a combinarii acestor strategii actionale la nivelul realitatii scolare. asa dupa cum preciza Spengler. fenomen datorat prezentei masive a tehnologiei în viata sa cotidiana ci realitatea ca tehnologia.-F. Societatea contemporana se caracterizeaza nu doar prin extinderea orizonturilor culturale ale existentei ci si prin progresul tehnologic accelerat. de strategia unei "grefari" organice si progresive a culturii generale pe fondul culturii de specialitate promovate prin actiunea educationala. o societate a comunicarii generalizate. datorita tehnologiei.

prin ipoteza. sta în producerea cunoasterii si nu în dobândirea ei. politic. ci asupra dezvoltarii capacitatii elevilor de a stabili noi conexiuni între cunostintele achizitionate. dar în strânsa legatura cu aceasta. Este permis sa ne imaginam lumea cunoasterii postmoderne ca fiind guvernata de un joc cu informatie completa. La nivelul majoritatii sistemelor educationale contemporane se constata în acest sens o accentuare a discrepantelor dintre carti si realitatea la care acestea fac referire. D. Progresul tehnologic si caracteristicile societatii comunicationale determina aparitia jocurilor cu informatie completa.gratie progresului tehnologic. educatiei îi revine sarcina de a asigura. Aceasta noua aranjare se obtine cel mai adesea prin punerea în conexiune a unei serii de date considerate pâna atunci independente. sunt elemente care reclama reconsiderarea la nivelul fenomenului educational a relatiilor dintre teorie si practica. în achizitia unui asemenea supliment ci ea rezulta dintr-o noua aranjare a datelor. concepte sau teorii. convingeri si potentialitati. de persoana si devenirea sa. prin tehnologia informationala si mass-media. Vattimo. prezentul si viitorul apartin retelelor informationale si uriaselor banci de date care ofera premisele jocului cu informatie completa si care vor constitui mediul educational al omului societatii contemporane. În jocul cu informatie completa cea mai buna performativitate nu poate consta. “Atâta vreme cât jocul are la baza informatie incompleta. Educatie si libertate Alaturi de formarea si dezvoltarea esentei culturale a fiintei umane. în sensul ca datele lui sunt accesibile tuturor indivizilor. fapt ce induce dificultati majore la nivelul întelegerii de catre cei care se educa a lumii reale. Identificarea raporturilor interactionale existente între educatie si libertate presupune conceperea acesteia din urma ca . existând (cf. Implicarea educatiei în raportul cultura-civilizatie nu se reduce la adecvarea structurala a acesteia la specificul jocului cu informatie completa ci presupune si luarea în calcul a faptului ca în prezent asistam la un proces de multiplicare progresiva. G. proces ce poate conduce la pierderea sensului realitatii (cf. prin intermediul demersurilor sale specifice. Gradul adeseori redus de semnificativitate al informatiilor vehiculate. obiective. Libertatea poate fi în general definita ca fiind calitatea subiectului uman de a dispune. în vederea facilitarii unei apropieri mai consistente a scolii de viata reala. fie de posibilitatea de a schimba regulile jocului” În aceste conditii actiunea educationala trebuie sa se concentreze nu atât asupra transmiterii de informatii. incongruentele dintre textele scrise si realitatea efectiva. În contextul societatii moderne predominau jocurile cu informatie incompleta iar nivelul de performanta al celor care se educau era apriori limitat si strict conditionat de însasi capacitatea acestora de a achizitiona. reprezinta astfel un statut existential. memora si reactualiza diversele informatii si cunostinte. 1995). alaturi de teoretizarile dublate de conceptualizari excesive. de la “jocurile cu informatie incompleta” la “jocurile cu informatie completa”. în esenta sa cea mai profunda. a imaginilor despre lume. care sunt datorita progresului tehnologic accesibile pe o scara larga. Libertatea. Lentzen. Viteza este o proprietate a unei asemenea capacitati. Plusul de performativitate. depinzând fie de aceasta capacitate de a realiza noi conexiuni. social. liber de orice constrângeri. la competente egale. 1998) un anumit reductionism metaforizant în ceea ce priveste procesul de transpunere si conversie a realitatii în idei. dintre simboluri si realitate. avantajul revine celui care stie si poate sa obtina un supliment de informatie. un alt atribut esential al existentei plenare a omului si anume atributul libertatii. de a pune în joc relatii între domenii ale cunoasterii pe care organizarea traditionala a stiintei le-a considerat pâna la momentul respectiv ca fiind separate. Aceasta capacitate de a articula împreuna ceea ce nu era astfel mai înainte se poate numi imaginatie.. Asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat.. religios si cultural asumat în conformitate cu propriile dorinte.

1996.fiind. C.. sau religioase ce constituie cadrele existentei oricarei societati. posibilitatea de care dispune o persoana sau un grup pentru a atinge si realiza obiectivele si finalitatile autoasumate. oricât de importante ar fi în asigurarea libertatii individuale. Relativ la nivelul pozitiv al libertatii. Reperele principale ale relatiei dintre educatie si libertate sunt reprezentate astfel de asigurarea manifestarii celor doua niveluri ale acesteia si de dotarea celor care se educa cu atributul esential al responsabilitatii.327) devine utila diferentierea celor doua niveluri ale libertatii: nivelul negativ al libertatii si nivelul pozitiv al acesteia. În ceea ce priveste nivelul negativ al libertatii. la rândul lor. respectiv eliminarea factorilor restrictivi externi ce stânjenesc efortul depus de catre individ în realizarea finalitatilor propuse. Cunostintele. Întelegerea corecta a conceptului libertate presupune raportarea acestuia nu doar la termenul de constrângere ci si la acela de responsabilitate. p. p. Conceptul responsabilitate provine din latinescul respondere (a raspunde) si desemneaza o anumita maturitate psihologica a persoanei în evaluarea continutului si consecintelor propriilor actiuni întreprinse . conditia fundamentala a libertatii personale. determinari ce provin din interiorizarea si asumarea libera a valorilor si principiilor sociale. educatiei îi revin sarcini complexe si variate.22) “istoria umanitatii poate fi lecturata si ca istorie a pedagogiilor ascunderii.. Cucos. Mihailescu. Este astfel necesar ca cei care se educa sa dobândeasca abilitatea de a transforma aceste informatii în cunostinte operationale. Din aceasta perspectiva (cf. I. nu sunt însa suficiente prin ele însele pentru a conduce individul la împlinirea aspiratiilor sale. Eliminarea constrângerilor exterioare. în ultima instanta. desi importanta. faptul ca una dintre coordonatele primordiale ale libertatii este cunoasterea. Avem în vedere. Nivelul pozitiv al libertatii exprima necesitatea asigurarii la nivelul individului sau comunitatii a posibilitatilor instrumentale de atingere a scopurilor propuse. Ne referim în acest context atât la dimensiunea formala a sporirii accentului pus pe educatia pentru democratie si pe educatia interculturala cât si la dimensiunea informala a dezvoltarii tolerantei individuale si a sentimentelor de respect reciproc. Nivelul negativ al libertatii se refera la eliminarea factorilor perturbatori si a constrângerilor exterioare ce se interpun între subiectul uman si finalitatile pe care acesta si le-a propus spre realizare. sa-si dezvolte imaginatia si creativitatea. Responsabilitatea se refera în acest context la ansamblul determinarilor interioare ale actiunilor umane. fiind necesara existenta unor posibilitati de realizare efectiva a acestora. disimularii si interzicerii…. 1998. nu este suficienta pentru a conduce la împlinirea aspiratiilor individuale. a capacitatii de întelegere a faptului ca acceptarea diversitatii reprezinta. morale. Nu mai putin importanta în relatia dintre educatie si libertate este cultivarea sentimentului de responsabilitate a elevilor. în primul rând. educatia are rolul de a modela societatea prin intermediul formarii corespunzatoare a membrilor sai. Dotarea subiectului uman cu informatia necesara realizarii idealurilor pe care acesta si le propune reprezinta sarcina dar si obligatia morala a educatiei. stânjenesc sau limiteaza demersurile întreprinse de catre subiectul uman în directia atingerii scopurilor propuse spre realizare. inegalitatile provenind din distribuirea preferentiala a ideilor”. respectiv a cunostintelor si instrumentelor de transpunere în realitate a finalitatilor asumate. în ultima instanta. Dotarea elevilor cu strategii actionale flexibile si formarea capacitatii acestora de a adecva permanent a activitatile întreprinse la scopurile asumate reprezinta. cunoscut fiind faptul ca (cf. A asigura nivelul negativ al libertatii individuale înseamna astfel a elibera actiunea umana de acele determinari exterioare care conturba. conditii esentiale în asigurarea libertatii de decizie si actiune. la asigurarea posibilitatilor instrumentale de realizare de catre indivizi a scopurilor si obiectivelor asumate.

în absenta responsabilitatii. fiind (cf. comportamente) iar pe de alta parte multiplicarea dimensiunilor fenomenului educational. libertatea se transforma în anarhie. Deschiderile majore produse în plan epistemologic. desi prezenta si pâna acum. fiind necesara în acest sens întreprinderea unor demersuri educationale conjugate. Cucos. spatiul existentei cotidiene reclama din partea subiectului uman. p. este o coordonata definitorie a libertatii umane. atribut care ne apartine în întregime si pe care nimeni nu ni-l poate prelua sau anula. abilitati si competente pe care. Albu. Concomitent cu interiorizarea acestui fapt de catre elevi se va actiona în vederea familiarizarii lor cu diada reprezentata de drepturile si îndatoririle individuale. în calitatea sa de capacitate de a judeca actiunile personale în termenii consecintelor acestora. atitudini. cu principiile generale de organizare si functionare a existentei umane. adeseori numita societate a comunicarii generalizate. Apreciem ca restructurarile produse la nivelul realitatii educationale actuale pot fi grupate în jurul a trei tendinte principale: multiplicarea dimensiunilor educatiei. detinea în economia de ansamblu a actului didactic o pondere relativ redusa. Este necesar ca demersurile anterior mentionate sa fie dublate la nivelul realitatii educationale de tip scolar de o serie de actiuni instructiv-formative destinate încurajarii permanente a libertatii de gândire. pe de o parte. nu apare si nu se formeaza de la sine. G. 86).12) atributul fundamental al edificarii existentei noastre. Asigurarea unui climat educational adecvat încurajarii libertatii de actiune si gândire a elevilor presupune încurajarea initiativelor personale ale acestora. care accentua necesitatea dotarii masive a elevilor cu cunostinte. sa-si dezvolte gândirea divergenta si spiritul critic. în prezent omul a devenit un conglomerat de nevoi pasagere. în formula sa clasica. profesorul va initia activitati care sa favorizeze atât asumarea libera de catre elevi a unor finalitati actionale personale cât si întreprinderea unor demersuri concrete de atingere a acestora. solicitante si tot mai putin rutiniere. Directii actuale de restructurare în educatie Societatea contemporana. educatia le poate oferi doar în mica masura. Avem în vedere în acest context faptul ca elevii trebuie antrenati progresiv în întelegerea realitatii conform careia. demersuri aflate la latitudinea elevilor în cauza. de a lua decizii conforme cu normele si principiile ce reglementeaza conditiile existentei umane. Constientizarea acestui fapt a determinat întreprinderea a doua categorii de demersuri complementare de restructurare a educatiei vizând. p. angajat în activitati variate. Elevii vor fi astfel stimulati sa emita opinii personale. Multiplicarea dimensiunilor educatiei Devenind din ce în ce mai complex si elaborat. pe autoritate si nu pe exercitarea discretionara a puterii. Importanta implicarii active a educatiei în raport cu problematica libertatii umane este cu atât mai evidenta cu cât. cât dorintei acestora de a . sa genereze controverse de idei si sa-si argumenteze punctele de vedere. uitând ca libertatea este altceva decât puterea de a schimba o determinare iar cultura este ceva mai mult decât o pulsiune care trebuie satisfacuta. existenta unei ambiante scolare flexibile si instituirea între profesor si clasa a unor relatii bazate pe cooperare si nu pe dominare sau vasalitate autocratica. Acest fapt se datora nu atât ancorarii preponderente a factorilor educogeni în paradigma educatiei de tip clasic. C. asigurarea unui echilibru optim între instruire (transmitere de informatii si cunostinte) si formare (dezvoltarea unor abilitati. indiferent daca este conceputa în termeni de drept sau obligatie. este prin excelenta o societate educativa. asa dupa cum preciza Finkielkraut (cf.. Componenta formativa a procesului de învatamânt. permanentizarea actiunii educationale si accentuarea caracterului prospectiv al educatiei.. cultural si tehnologic impun frecvente restructurari adaptative ale fenomenului educational în dubla sa calitate de factor si consecinta a dezvoltarii societatii. actiune si exprimare a celor care se educa. situatie în care se pot manifesta constrângeri externe inclusiv la nivelul propriei persoane.Responsabilitatea. Responsabilitatea. 1996. În acest sens. 1998.

citat de C. fie la inserarea nediferentiata a continuturilor subsumate noilor educatii în structura disciplinelor scolare clasice. atât în ipostaza unor discipline de învatamânt cu statut optional sau obligatoriu cât si sub forma unei disipari curriculare adecvate a acestora la nivelul diverselor obiecte de studiu. asa dupa cum preciza J. explozia informationala produsa la acea data a determinat.asigura vehicularea educativa aproape integrala a avalansei informationale produse la începutul secolului XX.W. Preocuparea pentru multiplicarea dimensiunilor educatiei este dublata la nivelul fenomenului educational contemporan de necesitatea asigurarii. Apreciem ca daca pâna la acest moment instruirea si formarea erau în egala masura reflectate la nivelul actului didactic. Consideram ca solutia la problema anterior mentionata este reprezentata de îmbinarea celor doua tipuri de strategii în sensul valorificarii noilor dimensiuni ale educatiei. unui raport optim între educatia si învatarea de mentinere si . alaturi de considerentele anterior mentionate.) s-a trecut la introducerea la nivelul scolii a noilor dimensiuni ale educatiei: educatia ecologica. educatia nutritionala. nu numai ca îsi continua cursul dar îsi amplifica proportiile. Daca necesitatea multiplicarii dimensiunilor educatiei reprezinta o necesitate unanim recunoscuta. vizând domeniile anterior mentionate. desfasurata sub semnul sporirii eficientei si calitatii procesului instructiv-formativ si în virtutea unei mai bune pregatiri a elevilor pentru activitatea de cercetare. Mentionam faptul ca reechilibrarea ponderii dintre formativ si instructiv la nivelul realitatii educationale a fost determinata. animata fiind de încrederea în posibilitatea recuperarii la nivelul continutului învatamântului a decalajului produs de startul intempestiv si deloc anuntat al stiintei. educatia pentru schimbare etc. Cucos. estetica etc. a devenit evidenta necesitatea unei schimbari de optica în ceea ce priveste proiectarea curriculara. de exceptie. datorita faptului ca a fost considerata ca un moment singular. O prima modalitate de realizare a noilor educatii este reprezentata de introducerea explicita în structura curriculara a unor discipline de studiu particulare. O a doua posibilitate de multiplicare a dimensiunilor educatiei se refera fie la introducerea în cadrul obiectelor de învatamânt traditionale a unor capitole adecvate continutului disciplinelor respective dar special dedicate acestor dimensiuni. Tendintele de tip extensiv în ceea ce priveste structura continutului învatamântului sunt treptat înlocuite cu preocuparile pentru o abordare intensiva a acestuia. Odata cu constatarea faptului ca respectiva explozie informationala. în functie de conditiile social-istorice concrete. Botkin. educatia interculturala. morala. scoala a încercat sa tina pasul cu fluxul informational devenit tot mai abundent. Decenii la rând. departe de a fi un moment pasager. Aceasta orientare nu trebuie nicidecum interpretata ca fiind o atitudine de neputinta sau resemnare a educatiei în fata ritmului tot mai alert al progresului stiintific ci ca o actiune adaptativa. preponderenta instruirii. Criticile aduse acestei propuneri se concentreaza cu precadere asupra faptului ca întreprinderea unui asemenea demers ar conduce inevitabil la supraîncarcarea programelor scolare care si asa sunt prea voluminoase. educatia pentru comunicare si mass-media. pentru reechilibrarea ponderii instruirii si formarii. Concomitent cu consolidarea statutului dimensiunilor consacrate ale educatiei (educatia intelectuala. în ceea ce priveste modalitatile concrete de realizare a noilor educatii opiniile specialistilor în domeniu sunt împartite. Obiectiile referitoare la aceasta alternativa sunt legate de existenta riscului unei receptari inadecvate a mesajelor educationale inserate. educatia pentru democratie. de existenta în prezent a unor largi posibilitati de accesare a informatiei din diversele domenii ale cunoasterii si implicit de constientizarea realitatii ca la momentul de fata plusul de performativitate este dat de abilitatea de a face conexiuni între informatii si nu de simpla detinere a acestora.

Criteriile în functie de care o anumita activitate instructiv-formativa poate fi caracterizata ca si componenta a autoeducatiei sunt independenta si libera vointa în asumarea sarcinii. Învatarea de mentinere pune accentul pe achizitionarea de informatii. accelerarea ritmului de producere a schimbarilor etc. pe tot parcursul existentei individului. stimulând doar abilitatea individului de a actiona în cadrele stricte ale unei anumite experiente culturale. stiut fiind faptul ca progresul nu se realizeaza prin respectarea traditiilor (cf. Cucos. educatia inovatoare trebuie sa fie dispusa sa puna sub semnul întrebarii valorile. Apreciem ca transpunerea adecvata a acestor strategii la nivelul realitatii educationale este în masura sa contribuie atât la cresterea semnificativa a calitatii procesului de învatamânt cât si la redimensionarea spatiului socio-cultural al existentei umane în sensul sporirii potentialului formativ al acestuia. Acest tip de educatie are menirea de a pregati indivizii si implicit societatile sa actioneze în situatii de criza si presupune posibilitatea de acces rapid la o gândire integratoare. Realitatea educationala contemporana se caracterizeaza astfel prin accentuarea necesitatii caracterului permanent al educatiei si prin impunerea pe scara larga a celor doua forme de realizare a educatiei permanente: autoeducatia si respectiv educatia adultilor. scopurile si obiectivele fundamentale ale oricarui sistem. necesitatea permanentizarii educatiei: cresterea exponentiala a volumului de informatie si a gradului de perisabilitate a acesteia. fara nici un fel de sectorizare artificiala. Ne referim în acest context în primul rând la faptul ca. Acestui considerent i se adauga numeroase alte motive care impun. a proceselor instructiv-formative pe întreaga durata a vietii individului. Daca educatia de mentinere. desi criteriul de eficienta al oricarui sistem de învatamânt este în prezent masura în care poate pregati si forma experti pentru domeniile de vârf ale cunoasterii si personal cu înalta calificare. de factura algoritmica. p. este indispensabila în situatiile bine determinate. dincolo de granitele spatio-temporale ale scolii.educatia si învatarea inovatoare.30-31). dificil de realizat în limitele stricte ale educatiei de tip scolar. Necesitatea permanentizarii educatiei a fost intuita începând cu clasicii pedagogiei universale însa caracteristicile societatii contemporane impun prin însasi esenta lor expansiunea cantitativa si calitativa a educatiei si multiplicarea situatiilor de învatare. C. În timp ce educatia de mentinere tinde sa considere normele deja impuse ca inatacabile. bazata pe structuri euristice. în majoritatea cazurilor. Autoeducatia presupune astfel implicarea activa. unde ipotezele ramân fixe iar valorile pe care se sprijina sunt cert delimitate si recunoscute. motivarea interna a activitatii. Educatia inovatoare îsi dovedeste utilitatea în conditiile în care apar socuri existentiale. metode si reguli fixe. Autoeducatia se defineste ca fiind activitatea constienta si deliberata a fiintei umane întreprinsa în scopul desavârsirii propriei personalitatii si implicit a atingerii idealurilor propuse spre realizare. rupturi sau brese în paradigma pâna la un moment dat acceptata. la rândul lor. devine tot mai evidenta constatarea ca acest deziderat este. dincolo de limitele contextului scolar traditional. dinamica si libera de orice constrângeri externe a individului în procesul devenirii sale. 1996. axata în esenta pe procedee de factura algoritmica. acest tip de învatare fiind destinat sa asigure functionarea unui sistem existent si a unui mod de viata cunoscut. autoevaluarea . Altfel spus. capabila sa restructureze rapid vechile cunostinte si sa conexeze operativ informatiile recent intrate în circulatie. cresterea duratei timpului liber si a duratei medii de viata. educatia permanenta desemneaza un proces integrator al tuturor actelor si modalitatilor educationale într-un continuum spatio-temporal omogen si defineste procesul devenirii continue prin educatie a subiectului uman. educatia inovatoare. predispune la sfarâmarea cliseelor si cadrelor paradigmatice. necesare pentru a face fata unor situatii cunoscute. Permanentizarea actiunii educationale Educatia permanenta este definita în literatura de specialitate ca fiind activitatea de extindere temporala si spatiala. responsabilitatea alegerii strategiilor de lucru.

. asigurând pentru acestia atât facultatea de a-si pastra cunostintele cât si pe aceea de a dobândi altele noi” iar în anul 1798. Desi importanta. în conditiile avalansei informationale actuale si a ritmului rapid de producere a restructurarilor la toate nivelurile de organizare a societatii. afirma. în mod spontan. motivele care o propulsau fiind preponderent de factura iluminista. ia fiinta prima scoala destinata adultilor. în calitatea sa de activitate instructiv-formativa complementara a autoeducatiei. ca “Atitudinea cea mai importanta care poate fi formata este dorinta de a continua învatarea” (Dewey.. indiferent de vârsta. Dave. prin intermediul unor demersuri specifice. reparatoriu. acestea devin aproximativ egale ca si extensie.H. 1977. spre exemplu. Spre exemplu (cf. fiind necesara formarea si cultivarea acesteia.obiectiva a progreselor înregistrate si capacitatea de a subordona actiunile întreprinse unui scop anterior precizat. Condorcet afirma ca “…educatia trebuie sa cuprinda toti cetatenii. în realizarea sarcinii asumate reprezinta una dintre conditiile fundamentale ale realizarii autoeducatiei. în ciuda obstacolelor întâlnite. reprezinta o alta forma de obiectivare a educatiei permanente. existenta timpului fizic disponibil înfaptuirii respectivelor demersuri instructiv- . Dezvoltarea capacitatii de autoeducatie a elevilor depinde (cf.179). Educatia adultilor. p.O. Simpla motivatie sau entuziasmul nu sunt însa suficiente pentru ca elevul sa poata recurge cu succes la demersurile de tipul autoeducatiei. Se impune în acest sens.. 1998. 1996. Fiind rezultatul unui proces instructiv-formativ de durata. Ionescu. înca de pe bancile scolii. Cultivarea tenacitatii. cu modul de întocmire a unor conspecte si rezumate sau cu specificul rezolvarii diferitelor categorii de probleme. însa dupa perioada adolescentei autoeducatia începe sa devina predominanta. pentru un timp. Daca în anii imediat urmatori Revolutiei franceze educatia adultilor avea în mare masura un caracter compensator. conditionând semnificativ formarea si dezvoltarea individului. Corelat cu sarcina anterior precizata este recomandata dezvoltarea vointei elevului în sensul de a rezista tentatiei de a abandona sarcina autoimpusa odata cu înregistrarea primelor dificultati sau esecuri. cultivarea încrederii elevului în fortele proprii. D.75). la Nottingham. capacitatea de autoeducatie cunoaste împlinirea totala odata cu maturizarea individului. Ideea educatiei pentru adulti nu este noua în câmpul pedagogiei. R.. în prezent impunerea acestui tip de educatie este dictata de însasi specificul si caracteristicile anterior enuntate ale societatii contemporane. J. respectiv dezvoltarea motivatiei interne a învatarii. dintre care amintim: existenta unor resurse materiale si umane adecvate realizarii acestui tip de educatie. moment în care. Y. p.. posibilitatea realizarii autoeducatiei nu apare de la sine. Importanta formarii si dezvoltarii capacitatii de autoeducatie a elevilor este cu prisosinta subliniata de catre diversi autori care. a capacitatii de a persevera. 1991). Realizarea efectiva a educatiei adultilor depinde de întrunirea mai multor conditii. p. în anul 1792. devine evident faptul ca.97) sau ca “Cine vrea sa ne învete un adevar sa ne duca pâna acolo unde putem sa-l descoperim noi singuri” (Gasset. Dincolo de caracterul metaforic al afirmatiilor de mai sus. formarea capacitatii de autoeducatie reprezinta una dintre principalele prioritati ale sistemelor educationale contemporane. Salade. potentarea curiozitatii si instinctului sau de explorare si consilierea acestuia în vederea asumarii unor obiective realiste si realizabile. Pâna la vârsta preadolescentei educatia ocupa o pondere mai mare decât autoeducatia. 2000) si de factori cum ar fi ajutarea elevilor în ceea ce priveste organizarea judicioasa a bugetului de timp si constientizarea exigentelor ce decurg din idealul de viata pentru care elevul a optat sau cultivarea capacitatii de autoevaluare si reflectie personala a acestora. Este necesara în acest sens dotarea acestuia cu o serie de strategii de munca intelectuala incluzând procedee apte sa asigure posibilitatea sintetizarii independente a informatiilor si transformarea acestora în structuri conceptuale logic articulate. M. Ne referim în acest context la aspecte cum sunt familiarizarea elevului cu diversele tehnici de lectura. asigurarea suportului motivational necesar realizarii autoeducatiei. în primul rând. (cf.

sub toate formele sale de manifestare. În formularea idealului educational vor fi avute astfel în vedere nu doar resursele si dificultatile conditiilor existente ci mai ales cerintele solicitate de societatea în care actualii elevi si studenti urmeaza a se integra la terminarea studiilor. reprezinta o coordonata definitorie a societatii contemporane a determinat necesitatea accentuarii caracterului prospectiv al educatiei. diplomatia în solutionarea eventualelor stari conflictuale si erijarea în consilier al adultului pe anumite probleme ale acestuia si nicidecum în autoritate absoluta în domeniul respectiv. se manifesta relativ frecvent convingerea ca informatia din scoala este aproape inutila în plan profesional existând o anumita rezistenta fata de discursul de tip academic si nu în ultimul rând. la fel de eronata este si perspectiva conform careia adultul nu ar fi altceva decât un simplu elev. Accentuarea caracterului prospectiv al educatiei implica întreprinderea a doua actiuni distincte: conturarea cu claritate a idealului educational si adecvarea într-o cât mai mare masura a activitatilor instructiv-formative la scopurile si obiectivele derivate din asumarea respectivului ideal. specifica vârstei copilariei scade. Finalitatile educationale nu sunt coordonate imuabile ale realizarii . Conturarea idealului educational se va realiza astfel pornind nu atât de la trasaturile si necesitatile impuse de prezent cât de la anticiparea influentelor acestora asupra evolutiei în viitor a societatii. dar la o scara mai mare. cursurile de reconversie profesionala (destinate familiarizarii adultului cu un domeniu de cunoastere mai mult sau mai putin diferit în raport cu formatia sa de baza) si universitatile populare (institutii educationale publice de formare suplimentara ce faciliteaza apropierea adultului de domeniile sale de interes). Ca urmare a actiunii combinate a factorilor mentionati anterior. educatia adultilor poate întâmpina dificultati majore realizarea sa. capacitatea de memorare este la rândul sau mai redusa. aptitudinile si pregatirea sa. Asa dupa cum este gresit sa consideram elevul ca fiind un adult în miniatura. faptul ca la acest nivel teoria nu mai poate fi disociata de practica. caracterul prospectiv al educatiei exprima necesitatea unei cât mai bune racordari a educatiei de azi la lumea de mâine. organizarea si structurarea demersurilor instructiv-formative în concordanta nu atât cu conditiile prezentului cât cu trasaturile definitorii ale societatii viitorului. Autoeducatia si educatia adultilor ca forme ale educatiei permanente constituie în contextul societatii contemporane strategii adaptative de maxima importanta în surmontarea dificultatilor generate de ritmul alert al acumularilor informationale si al progresului tehnologic. punerea în joc a unor masuri convergente de stimulare a implicarii adultilor în aceasta forma a educatiei permanente. În plus. Solutiile posibile care stau la îndemâna cadrului didactic angajat în activitati instructiv-formative cu adultii sunt tactul pedagogic. Întemeiat pe eforturi concertate de anticipare a specificului conditiilor socio-culturale de existenta presupuse a caracteriza viitorul. O alta cerinta impusa de caracterul prospectiv al educatiei în definirea idealului propus de catre aceasta spre realizare este constientizarea caracterului flexibil al oricaror formulari ale finalitatilor sale. sporind astfel sansele individului de a realiza o integrare socio-profesionala conforma cu aspiratiile. Principalele forme de obiectivare a educatiei adultilor sunt cursurile de perfectionare (axate pe actualizarea informatiilor din sfera formatiei initiale a adultului). Accentuarea caracterului prospectiv al educatiei Evidentierea faptului ca schimbarea. Caracterul prospectiv al educatiei se refera la proiectarea. adultul se caracterizeaza printr-o rezistenta mai crescuta la schimbare.formative si nu în ultimul rând. statusul social detinut marcheaza profund personalitatea acestuia iar autoritatea efectiva a profesorului scade. Literatura de specialitate mentioneaza faptul ca aplicarea pedagogiei de tip scolar la nivelul adultului este din start sortita esecului. Desfasurarea cu succes a activitatilor instructiv-formative la nivelul unor subiecti aflati la vârsta adulta necesita luarea în calcul a urmatorilor factori: curiozitatea universala.

Concomitent cu adecvarea actiunii educationale prezente la niste conditii înca nemanifeste. Dimensionarea prospectiva a fenomenului educational este intrinsec legata de surprinderea unor aspecte cum sunt: estimarea evolutiei demografice a societatii respective. Se impune în acest sens conceperea si proiectarea unor strategii didactice care. presupuse a caracteriza tendinta de evolutie a societatii.procesului instructiv-formativ ci doar cadre generale care ghideaza si orienteaza actiunea educationala în diferitele momente ale desfasurarii sale. Ipostazele potentiale de manifestare ale societatii viitorului. nu sunt doar simplul produs al unor determinari exterioare fenomenului educational ci si rezultatul modului manifestare al acestuia. în caz contrar scopurile si obiectivele subsumate de catre acesta devenind utopice si nerealizabile. precizarile institutiilor politice cu privire la sectoarele de activitate considerate a fi esentiale pentru dezvoltarea economica viitoare. Caracterul prospectiv al actiunii educationale presupune nu doar raportarea scolii la cerintele de viitor ale existentei umane ci si luarea în considerare a influentelor modelatoare pe care educatia le exercita asupra devenirii societatii. Felul în care va arata societatea viitorului depinde în mare masura de eficienta si calitatea actiunii educationale desfasurate la momentul prezent. Determinarea social-istorica a finalitatilor educatiei implica acceptarea faptului ca acestea pot fi modificate si restructurate în functie de solicitarile imediate sau de perspectiva ale societatii care gazduieste realizarea actiunii educationale. Caracterul prospectiv al educatiei impune astfel acesteia o dubla conditionare: raportarea adecvata la caracteristicile societatii viitoare si neperturbarea prin activitatile întreprinse a organizarii si functionarii societatii prezente. ipostaze la care. nu trebuie sa conduca la privarea elevilor de cunostintele si abilitatile necesare unei integrari corespunzatoare în societatea actuala sau la aparitia unor comportamente dezadaptative si a unor atitudini flagrant discordante cu solicitarile impuse de momentul prezent. anticiparea producerii unor schimbari si pregatirea în raport cu acestea echivaleaza adeseori cu favorizarea mai mult sau mai putin voluntara a aparitiei lor. datorita caracterului sau prospectiv. în ultima instanta. Corelarea adecvata a elementelor anterior mentionate reprezinta atât punctul de pornire în elaborarea oricarei strategii sau politici educationale coerente cât si premisa pe care. se întemeiaza eficienta actiunii educationale. predominanta unor orientari sau curente stiintifice. Datorita caracterului sau prospectiv. fluctuatiile survenite si anticipate a surveni la nivelul pietei fortei de munca si nu în ultimul rând. tendintele generale de evolutie constatate la nivelul comunitatii internationale. Precizam faptul ca structurarea idealului educational în raport cu estimarile evolutiei societatii se va realiza în conditiile luarii în calcul a posibilitatilor si resurselor disponibile. Echilibrul dintre posibilitatile efective ale momentului si caracteristicile impuse idealului educational ca urmare a activitatii de prospectare pedagogica reprezinta o conditie esentiala dar nu si suficienta în adecvarea educatiei la specificul societatii viitoare. desi subordonate necesitatilor viitorului. Surprinderea si condensarea tendintelor generale ale evolutiei socio-economice sub forma finalitatilor educationale constituie doar contextul teoretic al realizarii demersurilor instructiv-formative. are loc si orientarea implicita a acesteia înspre directia respectiva. educatia trebuie sa se adapteze. BIBLIOGRAFIE . educatia nu numai ca se adapteaza la specificul schimbarilor anticipate a se produce ci si pregateste conditiile de aparitie a acestor schimbari si modeleaza prin actiunile prezente însasi specificul societatii viitoare. Caracterul prospectiv al fenomenului educational presupune astfel existenta unei duble actiuni de modelare: a educatiei de catre societate si a societatii prin educatie. În fapt. fiind necesara dublarea acestui cadru cu activitati concrete. corespunzatoare dotarii efective a elevilor cu abilitatile si competentele prefigurate prin intermediul scopurilor si obiectivelor didactice asumate.

A. (1999) Perspective în psihologie. coord. · Iacob. · Cucos.. Fundamentele culturale ale educatiei. p. Editura Humanitas.270. (1999) Pedagogia stiinta integrativa a educatiei. · Jacob. J. Iasi. I. Bucuresti. Bucuresti. (2001) Activitatea profesorului între curriculum si evaluare. vol. Le statut de la pedagogie. 12. Fr. (1989) The Developing Child.. · Ionescu. Bucuresti. F. C.. Bucuresti.P. Editura ALL. Editura Polirom. C.. I.. Editura Polirom. Bucuresti. O. P. Editura Presa Universitara Clujeana. Bucuresti. · Benga... New York.. Chis.. Fundamentarea epistemologica si metodologica a actiunii educative. coord.. · Dewey. Peter Lang. în volumul Psihologie scolara. (2000) Psihologia dezvoltarii. C.M. · Ioan. Bucuresti. Graw-Hill. Editura Enciclopedica Româna. · Herbart... Ferreol.. J. Bucuresti. (2001). Editura Polirom. · Bîrzea. V. · Charbonnel. Cluj-Napoca.. în volumul Psihosociologia schimbarii. R. (1972) Democratie si educatie. Iasi. · Guilford. (1988) Pour une critique de la raison educative. Editura Polirom. Iasi... · Kant. L. · Joita. · Chis. Bucuresti. Cluj-Napoca. .. H. Editura Tehnica. Iasi. (1996). A. Iacob. Suporturi pentru formarea profesorilor.. L.. · Hameline. A.. Cosmovici A. · Lerner. Iasi. (2001) Cunoasterea psihologica a persoanei. · Dafinoiu. Editura Didactica si Pedagogica R. A. M. Editura Polirom. (1998) Personalitatea între schimbare si stabilitate. Editura Presa Universitara Clujeana. Caracterizarea vârstelor scolare. (1999) Personalitatea elevilor. (1997) Abordarea calitativa a socio-umanului..· Allport. (1999) Repere psihogenetice. Cluj-Napoca. · Duta. Iasi.. J. Random House. (2001) Development and cognition. Editura Agora.. M. în Encyclopaedia Universalis. Religia în limitele ratiunii. (1998) Arta si stiinta educatiei. Pedagogie.A. (1996) Teoria educatiei. · Malim. Editura Didactica si Pedagogica. în volumul Psihologie scolara. Miclea.. (1995) Educatie si creatie în perspectiva unei logici situationale.H. (1997) Psihologie si educatie. T.. Mc. Bucuresti. C. Editura Didactica si Pedagogica. Editura Didactica si Pedagogica.. Wadeley.. D. Bucuresti. P. . G.. G. New York.. Bucuresti. · Calin. E.A. (1981) Structura si dezvoltarea personalitatii.. (1976) Pedagogie. Editura Tehnica.. · Birch A.G. Editura Polirom. Harper Collins Publishers. Editura Presa Universitara Clujeana. Iasi. (1992) Tratat de pedagogie. (1999).A. D..... (1976) Prelegeri pedagogice. F.. J. Parot. în Dictionar de psihologie.L. Editura Presa Universitara Clujeana. (1986) Concepts and Theories of Human Development. Editura Didactica si Pedagogica R.. · Doron. (1985) Personality. (1996) Pedagogie.. · Antonesei. · Bee. M. Iasi. R. Birch. Editura Polirom. Berna. N. Iasi.. Cosmovici A. Editura Didactica si Pedagogica R.. Paris. · Havârneanu. L... Ilut. Iacob. (1972) Logica viului. (2001) Demersuri creative în predare si învatare. Bucuresti. · Garrido. L. Editura Humanitas. Editura Didactica si Pedagogica R. Cluj-Napoca.. · Dârtu. · Ionescu.. Paideia. · Hameline. V. Editura polirom. Neculau. (1999) Dictionar de psihologie.. M.. coord. New York. (1995) Fundamente ale educatiei comparate. Temperamentul si caracterul.

75. Editura Amarcord. vol. · Orford. Bucuresti. Editura Didactica si Pedagogica R. von. (1982) Probleme fundamentale ale pedagogiei.. · Vaideanu. (1989) La philosophie de l’education. (1988) Educatia la frontiera dintre milenii. Essays in moral development: Vol. Editura Polirom.14. · Vlasceanu. (1970) Pedagogia si marile curente filosofice. Bucuresti. L. Editura Humanitas. Bucuresti.135. Suporturi pentru pregatirea profesorilor..Teorie si practica. · Ursu-Oancea. Iasi. New York: Harper & Row. Editura Oscar Print. (1990). (1986) The developmental niche: a conceptualization of the interface of child and culture. C. D.. Kohlberg. (1998) Ereditatea si mediul în formarea personalitatii. (coord. Ionescu. Bucuresti. V.. . B... (1985) Pedagogie et sciences de l‘education. (1997) Educatie si formare.K.. PUF. C. p. G. J-M. Editura All Educational. C. Commons..H. Paris. (1979) Decizie si inovatie în învatamânt.. Editura Presa Universitara Clujeana. Gh. · Super.A. E. Timisoara. Statut epistemologique et definition. Neacsu. · Monteil.. Which postformallevels are stages? In M. (1984). · Radkowski de. G. T. M. (1992) Teorii. Editura Polirom... coord. Editura Didactica si Pedagogica. L. in International Journal of Behavioral Development. . Armon. (1992) Pedagogie scolara contemporana. Bucuresti. Bucuresti. Editura Polirom. · Stan. (1998) Psihologia comunitatii.. Bucuresti. Sinteze de pedagogie contemporana. ipoteze si conceptii în biologie. (1951) Vocabulaire de la psychologie. H. Editura Didactica si Pedagogica.. · Paun. Editura “Scaiul”. · Suchodolski. 545-569. O.. p. · Schaub. Zencke.. · Kohlberg. · Pieron. no. Iasi. J. · Reboul. Editura Didactica si Pedagogica... Paris. G. Bucuresti. Bucuresti. 1-29. H. PUF. p. Richards..9. F. Harkeness. legi. 2. p. L. P. (1999) scoala – abordare sociopedagogica.H. · Xypas. 35. în volumul Pedagogie.. p. (2001) Dictionar de pedagogie. · Wright. · Planchard. Editura Politica. S. L. · Todoran. E.. KohI berg. (2001) Educatia. C. Chis.· Mohan. 5. (1995) Explicatie si întelegere.). Sistemul stiintelor despre educatie..M. G. (2000) Antropologie generala. nr. în revue de l‘enseignement philosophique. G. Iasi.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->