Sunteți pe pagina 1din 1

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL

Nuvela Alexandru Lăpuşneanul este structurată în patru capitole, fiecare având câte un motto
semnificativ pentru conţinutul acesteia.
Capitolul I - „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." - cuvintele îi aparţin lui Alexandru Lăpuşneanul ca
răspuns la îndemnul boierilor de a renunţa la tronul Moldovei.
Capitolul II - „Ai să dai samă, doamnă!..." - este replica văduvei unui boier ucis de domnitor, de fapt o
ameninţare adresată doamnei Ruxanda.
Capitolul III - „Capul lui Moţoc vrem..." - reprezintă cuvintele mulţimii venite la curtea domnească să se
plângă de asuprirea boierilor şi de sărăcie.
Capitolul IV - „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..." - sunt cuvintele lui Lăpuşneanul, aflat pe
patul de moarte, ca o ameninţare împotriva celor care-l călugăriseră.
Fiind trădat de boieri în prima sa domnie, Lăpuşneanu fusese izgonit de la scaunul ţării de către Iacov
Eraclid, poreclit Despot-Vodă. El se întoarce în ţară, cu ajutor turcesc, cu gândul de a-l izgoni pe cel care se afla
acum pe tronul Moldovei, Ştefan Tomşa, şi de a-şi relua scaunul domnesc. Solia celor patru boieri, aceiaşi care-l
trădaseră în prima domnie (vornicul Moţoc, postelnicul Veveriţă, spătarul Spancioc şi Stroici), încearcă să-1
convingă să renunţe la tronul domnesc: norodul nu te vrea, nici nu te iubeşte. Trecând cu trufie peste aceste
avertismente, Lăpuşneanul îşi urmează neclintit drumul.
Al doilea capitol începe cu înscăunarea noului domn care este primit de norod cu bucurie şi nădejde, iar
de boieri cu foarte multă teamă. Când ocupă tronul este despotic şi tiranic cu boierii pe care-i pedepseşte cu
asprime şi cinism. Măsurile pe care le ia sunt drastice şi extreme, dar şi diplomatice: arde toate cetăţile în afară
de Hotin pentru a stârpi comploturile care se urzeau în ele; ia averile boierilor, iar la cea mai mică greşeală
dregătorească aceştia sunt spânzuraţi; îşi alcătuieşte o gardă bine plătită ca să-l apere, formată din lefecii
albanezi, şerbi, unguri .. şi care nu are nici o legătură cu boierii Moldovei.
Înspăimântată de crimele şi cruzimile înfăptuite de soţul său, doamna Ruxanda (fiica lui Petru Rareş) îl
roagă să înceteze cu omorurile, îngrozită fiind de ameninţarea văduvei unui boier ucis: Ai să dai samă, doamnă,
pentru că bărbatul tău ne taie părinţii, bărbaţii şi fraţii. Cu un cinism desăvârşit, Lăpuşneanul îi promite doamnei
Ruxanda un leac de frică. Rămasă orfană de mică, sub tutela a doi fraţi, Iliaş şi Ştefan, care se dovedesc a fi -
primul un desfrânat trecut la mahomedanism, iar al doilea un risipitor şi afemeiat nestăpânit, doamna Ruxanda
va fi căsătorită prin viclenie cu Lăpuşneanul lângă care va duce o viaţă amară.
Al treilea capitol reprezintă punctul culminant al nuvelei, acţiunea înregistrând un dramatism deosebit.
Lăpuşneanul îi invită pe boieri să participe împreună la slujba de la Mitropolie, după care îi pofteşte la un ospăţ
la palat, întinzându-le astfel o cursă. Pe tot parcursul slujbei, domnitorul îmbrăcat cu toată pompa domnească,
se comportă ca un bun creştin, închinându-se pe la icoane, sărutând moaştele şi rostind un discurs emoţionant
în finalul căruia le cere tuturor iertare pentru crimele înfăptuite. Toţi boierii sosesc la ospăţ, adunându-se 47 la
număr, în afară de Spancioc şi Stroici, care se sfătuiesc să nu participe. La sfârşitul ospăţului, descris în cele mai
mici amănunte de Negruzzi, toţi cei 47 de boieri sunt ucişi într-un mod bestial din porunca lui Lăpuşneanul.
Paralel cu această faptă a domnitorului poporul adunat în faţa palatului îl cere cu înverşunare pe Moţoc: Capul
lui Motoc vrem! Acesta moare ucis de mulţimea care se repede asupra lui ca o idră cu multe capete.
Domnitorul pune apoi să se reteze capetele celor ucişi, după care le aşază în mijlocul mesei după neam şi
după ranguri, până ce făcu o piramidă de patruzeci şi sepie căpăţâne, vârful căreia se încheia cu capul unui
logofăt mare. După ce termină totul o cheamă pe doamna Ruxanda să-i dea leacul de frică pe care-1 promisese.
Ultimul capitol prezintă perioada de sfârşit a domniei lui Lăpuşneanul, care timp de patru ani îşi respectă
promisiunea făcută doamnei Ruxanda de a nu mai ucide, însă născoceşte tot felul de schingiuiri: scotea ochi,
tăia mâini, ciuntea şi seca pre care avea prepus. Temându-se totuşi să nu fie trădat din nou de cei doi boieri,
Spancioc şi Stroici, care scăpaseră de măcel şi pe care nu reuşea să-i găsească nicăieri, Lăpuşneanul se retrage
în cetatea Hotinului, unde se îmbolnăveşte de lingoare. Delirând din cauza bolii, îl cheamă pe mitropolitul
Teofan şi îi cere să-1 călugărească, lăsând moştenitor la tronul ţării pe fiul său, Bogdan. Impresionat de
atitudinea domnitorului, mitropolitul şi episcopii îl călugăresc, punându-i numele Paisie, şi apoi îl proclamă pe
Bogdan domn al Moldovei.
Trezindu-se din delir şi văzându-se îmbrăcat în rasă de călugăr, Lăpuşneanul îşi pierde complet controlul
şi-i ameninţă cu moartea pe toţi, inclusiv pe soţia şi pe fiul său. Îngrozită de ameninţările lui, doamna Ruxanda
acceptă sfatul celor doi boieri, Spancioc şi Stroici, sosiţi între timp în cetate, de a-şi otrăvi soţul. Scena otrăvirii
este cutremurătoare, Negruzzi descriind în detaliu chinurile îngrozitoare ale domnitorului care îşi dete duhul în
mâinile călăilor săi, finalul constituindu-se astfel într-un act justiţiar corespunzător unor fapte sângeroase.
Alexandru Lăpuşneanul a fost înmormântat la mănăstirea Slatina, unde se vede şi azi portretul lui şi al
familiei sale.