SOCIOLOGIE – Suport de curs –

1
I.
OBIECTUL ŞI VOCA IA SOCIOLOGIEI
La întrebarea frontal „ce este sociologia?” un r spuns categoric, în termenii unei defin
i ii limitative, este dificil de formulat. A pretinde c sociologia se ocup cu st
udiul societ ii (sau societ ilor) umane este un prim punct de plecare, necesar d
ar nu suficient. Societatea a reprezentat dintotdeauna o tem de reflec ie obseda
nt , din antichitate pân în zilele noastre. Este oare sociologia un substitut modern
pentru filosofia social , antropologie psihologie, istorie, ştiin a politic sau a
lte ştiin e care descriu şi explic diferitele aspecte ale existen ei umane, individu
ale şi colective de-a lungul timpului? Sau din contr , ea este un produs teoretico
-metodologic, istoriceşte determinat, al unei viziuni care şi-a croit calea în ultimel
e dou secole? Termenul însuşi de „sociologie” pare un artificiu lingvistic. În general se
consider c sociologia începe cu Auguste Comte, gânditor francez din prima jum tate a
secolului al XIX, autorul unui monumental „Curs de filosofie pozitiv ” (ap rut între
anii 1830-1842) şi al unui „Sistem de politic pozitiv , sau tratat de sociologie, in
stituind religia umanit ii” (1851-1854), Lui i se atribuie paternitatea termenului
de sociologie, termen hibrid, jum tate de sorginte latin , jum tate de sorginte
greceasc . Dar ar fi hazardat şi contraproductiv din punct de vedere intelectual
s consider m sociologia – ca ştiin – exclusiv inven ia sa. Ambi ia lui Comte de a real
iza o sintez total , un gen de antropologie filosofic a omului şi a societ ii reve
ndicând pentru aceasta statutul de ştiin „pozitiv ”, aidoma ştiin elor exacte sau ştiin elo
naturii, este meritoriu, dar aceasta constituie doar o premis , între altele, ale
naşterii şi evolu iei sociologiei, aşa cum o în elegem azi. Nici o ştiin nu se naşte pe un
teren gol şi nu evolueaz într-un sens predeterminat, emanând dintr-o singur minte, ori
cât de genial ar fi aceasta. Sociologia are o ereditate intelectual prodigioas şi o
geneologie onorant . Platon şi Aristotel, Cicero, Sf. Augustin şi Toma din Aquino, J
ean Bodin, Hobbes şi Machiavelli sunt doar câteva figuri de iluştri antecesori. Sociol
ogia este, dintr-un anumit punct de vedere, indisociabil de r d cinile sale isto
rice, iar condi ia ei fundamental este dat şi de istoricitatea contextului în care s
-a pl m dit. Spre deosebire de ştiin ele naturii, ştiin ele sociale – şi în particular, so
ciologia – se definesc prin contextul lor socio-cultural specific. Dac ştiin a clasi
c îşi propunea s ating un ideal de ra ionalitate, o ra ionalitate absolut şi impecabil
, atribuind secven ele de ignoran şi îndoial ale demersului teoretic imperfec iunil
or modelului de ra ionalitate asumat, ştiin a modern şi, implicit, cea contemporan e
ste mai curând ataşat de ideea aproxim rii ra ionalit ii, prin accederea la adev r,
de-a lungul unui proces laborios, pe parcursul c ruia cetitudinile sunt problema
tice şi incertitudinile sunt dep şite rând pe rând. Ştiin a
2
clasic opera în termeni de eviden şi necesitate, având caracter net descriptiv şi veleit
i normative. Ştiin a modern , sociologia nef când excep ie, opereaz mai degrab în ter
meni conven ionali şi probabilistici. Conceptului metafizic şi dogmatizat de „lege” îi suc
cede cel de „ lege tenden ial ”, în sens probabilistic. Ştiin a modern reclam o metodolo
gie pe m sur , se vrea o expresie nemijlocit a rigorii, pozitivit ii, cu care tr
ebuie acroşate faptele exterioare conştiin ei v zute ca „lucruri”, ca realitate „obiectiv ”
Sociologia se afirm deci ca o ştiin ancorat în social. Ea a fost dintru început un r
spuns calificat la problemele şi nevoile societ ii. Ea a ap rut într-un moment de ru
ptur istoric , când societatea tradi ional , paleotehnic şi preindustrial a intrat în
criz şi au început s se manifeste simptomele industrialismului iar societatea „vechiul
ui regim” (de care vorbea Alexis de Tocqueville – un alt p rinte fondator al sociolo
giei) l sa loc societ ii industriale. Societatea tradi ional , static , încremenit
în cutume, cu o economie de subzisten , subordonat unui încorsetant principiu al au
torit ii divine şi monarhicabsolutiste, o societate ciclic şi perfect previzibil nu
avea nevoie de sociologie. Societatea industrial îns , o societate în care rolul ind
ividului devenea primordial, în care emergen a grupurilor eviden iaz for a interac
iunii umane şi substratul structural al fenomenelor şi proceselor sociale, în care pr
oduc ia solicit consumul şi modeleaz comportamentul individual şi colectiv al oameni
lor, reprezent rile lor, generând noi constela ii de valori şi norme, reclama cu nec
esitate o ştiin cu o voca ie nou şi diferit de a tuturor celelalte, similare, afine
(istorie, economie, antropologie, psihologie etc.) sau a ştiin elor exacte, prin e
xcelen „pozitive”. O defini ie demn de re inut, din aceast perspectiv , este posibil
, aşa cum remarc sociologul italian Franco Ferrarotti, întrucât din punct de vedere f
ormal sociologia este o ştiin ce recurge la observarea faptelor sociale, procedeaz
la o analiz empiric orientat conceptual, ghidat de ipoteze de lucru verificabil
e inductiv, interprezeaz critic orice asociere uman aşa cum se exprim aceasta în mul
titudinea rela iilor inter-individuale, constatate în aspectele lor de uniformitat
e, repetabilitate şi previzibilitate, în procesele de schimbare ce fac evidente meca
nismele de inovare şi autoreglare de care dispune orice structur social Sociologia
între ine cu celelalte ştiin e sociale raporturi fructuoase multidisciplinare şi inte
rdisciplinare. Obiectul s u de studiu nu este conceput în sens exclusiv ci disputa
t sau mai bine zis împ r it cu alte discipline, fiecare dintre ele ocupându-se de as
pecte şi fa ete ale aceleiaşi realit i – sociatatea – din unghiuri diferite de abordare.
Resursele lor teoretice şi metodele proprii sau de împrumut ofer o multiplicitate d
e optici; are loc o poten are a acestora şi o integrare problematic selectiv . Soc
iologia se diferen iaz de celelalte ştiin e sociale prin aceea c se „autonomizeaz ” şi s
e „revendic ” în calitate de ştiin social fundamental pe de
3
o parte, ca sociologie general ca ştiin a totalit ii sociale, a ansamblului faptel
or, fenomenelor şi proceselor sociale, a multitudinilor formelor de asociere şi inte
rac iune uman . Dar sociologia nu se complace doar în aceast postur generalist . E
a s-a înscris înc de la debut într-un accentuat şi accelerat proces de diferen iere a câmp
ului s u intern de exercitare. Aşa au ap rut ramurile sociologiei sau sociologiile
de ramur (sociologia economic , sociologia politic , sociologia culturii, socio
logia mass-media etc.) şi deschiderile spre câmpurile teoreticometodologice ale alto
r discpline (psihosociologia, sociolingvistica, antroposociologia, sociobiologia
etc.). Ştiin cu valen e preponderent „pozitive”, sociologia este în egal m sur o ştiin a
cumulativ , pe coordonate atât cantitative cât şi calitative. Devenind obiect de cerce
tare, faptele sociale intr în registrul sociologiei prin determina ii specifice, c
a fapte de interes teoretic şi metodologic, esen ialmente de ordin sociologic. Soc
iologia îşi asum o sarcin descriptiv şi expozitiv a realit ii dar ea tinde s -şi adjudec
e şi un statut complementar de ştiin normativ , prin recursul pe care îl face la legi şi
norme, ca sisteme coerente de orientare şi reglementare a conduitelor şi rela iilor
socio-umane. Totodat , sociologia, dând o configura ie aparte raportului fundamen
tal în cazul oric rei ştiin e demne de acest titlu, între teorie şi metod , nu se canton
eaz nici în zona abstrac iilor teoretice ipostaziate, nici în planul empirismului co
ntingent. De la empiric la teorie şi invers trecerea se face prin teorii limitate,
de rang mediu (pentru a folosi formularea sociologului american Robert K. Merto
n). Sociologia uzeaz de metode verificate în câmpul altor ştiin e (observa ia, experie
ntul), le dezvolt şi le diversific . Recurge la metode specifice (ancheta sociolog
ic ), utilizeaz tehnici îndelung rafinate (chestionarul, interviul) dar nu se poat
e dispensa de instrumente şi procedee de analiz logic , matematic , statistic , pr
oiectiv , de anumite tehnici de interven ie la nivel micro şi macrosocial (sondaje
de opinie, mijloace de diagnoz asem n toare celor folosite în marketing şi publicit
ate etc.). Sociologia are dincolo de ambi iile inerente în sfera teoriei şi importan
te implica ii de ordin practic. Putem vorbi de o „sociologie cogitans” dar şi de o „soci
ologie militans” (pe urmele distinc iei operate de marele sociolog român Dimitrie Gu
sti). Sociologia nu are doar o func ie constatativ ci şi una comprehensiv explicat
iv relevând nu doar „ce este” ci şi „cum este” societatea. Ea nici nu poate fi învinov it ,
cum a f cut marxismul, de partizanat ideologic aprioric: o sociologie – ca ştiin jus
tificativ a ordinii sociale, a unui anumit tip de orânduire social – chiar dac aser
iunile ei au func ionat în anumite circumstan e ca argumente în favoarea unei anumit
e ordini. Sociologia poate contribui la critica
4
social şi la fundamentarea practicii, a politicilor de reform social . Ea este în m
sur s furnizeze elemente explicative pentru în elegerea împrejur rilor în care oamenii
tr iesc şi ac ioneaz pentru a-şi atinge obiectivele urm rite. Acestea pot deveni re
pere ale politicilor şi modalit ilor de control al acestor politici. În momentul în ca
re sociologul întreprinde analiza unui fenomen social, a unui comportament sau a u
nei institu ii el pune în valoare şi face s prevaleze un criteriu de ra ionalitate c
are clarific implicit şi ra iunile profunde ale practicilor sociale. Sociologia aj
unge astfel s -şi onoreze în final voca ia sa inalienabil social , slujind progresul
ui societ ii.
5
II. Momente semnificative ale istoriei sociologiei Istoria gândirii sociologice – ca
în cazul oric rei alte ştiin e – este în m sur s furnizeze indicii şi repere epistemologi
ce, ordonate cronologic, care individualizeaz obiectul sociologiei şi voca ia sa.
Istoria sociologiei este de fapt cronica unor c ut ri şi eforturi teoretice şi metod
ologice care se înscriu pe linia ra ionalist şi analitico-inductiv deschis de Bacon,
Galilei şi Newton, a medita iilor asupra istoriei datorate unor gânditori ca Vico,
Montesquieu, Voltaire, Rousseau sau Condorcet. Un prim moment semnificativ, al înc
eputurilor sociologiei îl reprezint reflec iile teoretice despre om şi societate ale
lui H. de Saint-Simon, autorul unor lucr ri precum „Memoriu asupra ştiin ei omului” (
1813), „Organizatorul” (18191820), „Sistemul industrial” (1821), „Catehismul industriaşilor
1823-1824), „Opinii literare, filosofice şi industriale” (1825), „Noul creştinism” (1825),
care ofer premisele trecerii de la studiul problemelor umane de o manier conjunc
tural la ştiin a „pozitiv ”. El este interesat de problemele pe care le ridic societat
ea industrial in statu nascendi, de întemeierea unei ordini sociale ra ionale înteme
iate pe ştiin a produc iei şi industriei, care s marcheze abandonarea moralei teolog
ice pentru o nou moral industrial . Dac sociologia apare la Saint Simon ca un de
rivat al filosofiei – aşa cum remarcau doi sociologi contemporani, Don Martindale şi F
. Jonas – ea nu este un suport ci un nou proiect teoretic. Dilemele în fa a sociolog
iei industriale ilustrate de Saint Simon vizeaz : metoda prin prisma c reia va f
i abordat şi interpretat realitatea social ; raportul între for ele culturale şi econo
mice în istorie; determina iile organiciste şi conflictuale ale studiului sociologic
; func iile elitelor industriale şi ale maselor muncitoare în noua societate. August
e Comte (1798-1857), despre care am amintit, considerat fondatorul sociologiei,
punea la baza progresului uman ştiin a – ca principiu organizator al societ ii. Ea d
evine baza consensului social şi noul temei al legitimit ii deciziilor colective i
mportante, constituind un factor social determinant într-o societate în care tehnolo
gia productiv , distributiv şi comunicativ ocup un rol dominant. El consider c soc
iologia este r spunsul ştiin ific, pozitiv, la cerin ele epocii industrialismului.
Comte distingea trei mari stadii în istoria omenirii: teologic – în care faptele soci
ale se refer la universul uman prin recurs la o entitate divin şi supramundan ; me
tafizic – în care entitatea divin antropomorfic este substituit de idei fixe ce ambi
ioneaz s dea o explica ie rigid şi definitiv a fenomenelor umane; pozitiv – în care e
xplica ia atinge un nivel ştiin ific prin apelul la o metodologie de observare a f
aptelor sociale în înl n uirea lor cauzal . El distinge între statica social – care se o
cup de condi iile constante în care se
6
desf şoar existen a uman , de ordinea social , de ac iunile şi reac iile întrep trunse
ca p r i ale unui sistem social – şi dinamica social – care are ca obiect studiul leg
ilor progresului. Herbert Spencer (1820-1903) este principalul reprezentant al c
urentului evolu ionist în sociologie. Principalele sale lucr ri sunt: „Statica socia
l ” (1850), „Progresul, legile şi cauzele sale” (1857), „Studiul sociologiei” (1873), „Prin
iile sociologiei” (1877-1896). Pentru Spencer, fenomenele societ ii umane sunt fen
omene de via specializat ca urmare a agreg rii grupurilor în împrejur ri ce rezult d
in ac iunea mediului extern asupra omului, din ac iunea omului asupra mediului e
xtern şi din ac iunea reciproc a oamenilor. Bazându-se pe principiile func ionale al
e coresponden elor şi diferen ierilor între institu iile sociale, Spencer distinge d
ou tipuri fundamentale de societate: cea militar – dezvoltat pe organizarea atacul
ui şi a ap r rii în care domin tradi ia şi guvernarea despotic – şi cea industrial – în car
revaleaz problemele satisfacerii necesit ilor indivizilor prin produc ie, utiliz
area tehnicii şi diviziunea muncii, asociate unei structuri politice democratice.
Un al doilea mare moment al perioadei clasice din istoria sociologiei la repreze
ntat conştientizarea problemei m sur rii faptelor sociale. A Quételet (1796-1874), u
n discipol belgian al lui Saint-Simon are meritul de a fi transformat „fizica soci
al ” în „statistic social ”, introducând metoda de analiz cantitativ în studierea datelor r
alit ii empirice. Fréderic Le Play (1806-1882) a elaborat, pentru studiul fenomene
lor sociale, metodele interviului şi clasific rii parvenind la numeroase generaliz
ri empirice în serviciul filosofiei sociale. Un al treilea moment este legat de t
entativele unor reprezentan i ai şcolilor istorice francez şi german din secolul al
XIX-lea A. Thierry, Foustel de Coulange, Lorenz von Stein şi Gustav Schmoller de a
utiliza interpretarea sociologic în analiza institu iilor şi factorilor culturali,
economici ai devenirii umane. Un al patrulea moment semnificativ pentru constitu
irea sociologiei ca ştiin îl reprezint concep ia despre praxis a lui Karl Marx şi Frie
drich Engels, cunoscu i ca întemeietori ai materialismului dialectic şi istoric şi a c
eea ce avea s devin ulterior, doctrina marxist . Viziunea lor sociologic , îmbr când
o form deliberat profetic , opereaz prin exacerbarea determina iilor economice
ale vie ii sociale, prin aplicarea unei matrici a dezvolt rii istorice având în cent
rul ei lupta claselor sociale, antagonismul dintre acestea în jurul propriet ii as
upra mijloacelor de produc ie fiind cheia în elegerii tuturor celorlalte raporturi
sociale dintre oameni, a rela iilor politice şi func ion rii ideologiilor. La sfârşit
ul secolului al XIX-lea sociologia cunoaşte un intens proces de sistematizare: apa
r şcoli sociologie na ionale, curente de gândire structurate potrivit unor op iuni i
ntelectuale pentru concepte, metode şi modele preeminente.
7
Principalele şcoli na ionale sunt cea francez , cea german şi cea anglo-saxon . Iar
principalele curente de gândire, identificate de Pitirim Sorokin, unul dintre cei
mai importan i sociologi al secolului al XX-lea, sunt: cel mecanicist, cel sinte
tic, cel geografic, cel biologic, cel biosocial, cel psihologist, cel sociologis
t, cel psihosociologist. Curentul mecanicist interpreta fenomenele sociale în term
enii fizicii privilegiind fie modelul geometric, fie modelul mecanic, fie modelu
l energetic, fie pe cel matematic. Reprezentan i: H. C. Carey, W. Ostwald. T. N.
Carven, E. Solvay (întemeietorul Institutului de cercet ri sociale din Belgia ce-
i poart numele). Curentul sintetic – avândul ca magistru pe Le Play – a pus bazele une
i nomenclaturi socio-statistice precise, atribuind familiei un rol central, a av
ansat în direc ia cuantific rii, generaliz rii şi corel rii datelor statistice despr
e familie, proprietate, în direc ia perfec ion rii schemelor de clasificare. Repre
zentan i: H. de Tourville, E. Demolins, P. Geddes, A. Reuss. Curentul geografic
supraliciteaz rolul ambientului geografic asupra vie ii sociale. Curentul biolog
ic include o component bioorganicist , una antroporasial şi o alta conflictualist
, darwinist . Reprezentan i: P. Lilienfeld, A. Schäffle, R. Worms, J. Novicow, A d
e Gobineau, H. S. Chamberlain, G. Vacher de Lapouge, O. Ammon, F. Galton, K. Pea
rson. Curentul demografic sau biosocial consider factorul demografic o „variabil ” p
rimar şi interpreteaz fenomenele sociale ca „func ii” ale mişc rilor de popula ii. Repre
zentan i: A. Coste, C. Gini, M. Kovalevski. Curentul psihologist este divizat în t
rei tendin e: „comportamentist ” (behaviorist ), instinctivist şi introspectivist şi în in
teriorul s u se încearc , plecând de la caracteristicile psihice ale individului, as
umate ca variabile, interpretarea fenomenelor sociale ca deriva ii sau manifest
ri ale acestora. Reprezentan i: S. Freud, N. I. Thomas, G. Tarde, A. W. Ward. Cu
rentul sociologist situeaz interac iunea social şi constructele acesteia ca factor
i fundamentali ai tuturor expresiilor vie ii sociale. Subdiviziunile acestui cur
ent: 1) nepozitivismul – de Roberty, C. H. Cooley, A. Espinas, E. Izoulet,, D. Dr
ghicescu; 2) şcoala durkheimian : E. Durkheim, M. Mauss, L. Levy-Bruhl, M. Halbwac
hs, M. Granet, L. Gernet; 3) L. Gumplowicz, F. Oppenheimer, G. Ratzenhofer; 4) şco
ala formal-sistemic a raporturilor sociale – F. Tönnies, G. Simmel, R. Stammler, L.
von Wiese, A. Vierkandt, C. Bouglé (succesorul lui Durkheim la catedra de sociolog
ie de la Sorbona); 5) şcoala de sociologie urban de la Chicago – R. E. Park, E. W. B
urgess, E. A. Ross, F. H. Giddings, T. Veblen.
8
Curentul psihosociologist particularizeaz simultan factorii sociali şi psihici în ce
le mai diverse situa ii sociale – G. Le Bon, B. Kidd, W. G. Sumner, A. G. Keller.
Trecând în revist toate aceste şcoli şi curente sociologice, P. Sorokin avanseaz urm toa
rea defini ie a sociologiei: studiul, înainte de toate, al rela iilor şi corela iilo
r între diferitele clase de fenomene sociale (între economie şi religie, între familie şi
moral , între drept şi economie, între mobilitatea social şi faptele politice etc.); stu
diul rela iilor şi corela iilor între diferitele clase de fenomene sociale pe de o p
arte şi diferitele clase de fenomene non sociale (geografici, biologici etc.) pe d
e alta; studiul în fine al caracteristicilor generale comune tuturor claselor de f
enomene sociale. Don Martindale consider c sociologia este împ r it în 5 şcoli princip
ale cuprinzând 12 curente: 1) cea mai veche – cea organicist-pozitivist ; 2) cea con
flictualist ;3) cea formalist ; 4) comportamentist ; 5) func ionalist (ultimele
dou foarte bine reprezentate în SUA). Într-o lucrare monumental consacrat corifeilor
sociologiei, „Etapele gândirii sociologice” (1967), Raymond Aron se ocup de precursor
ii acesteia – Montesquieu, A. Comte, Alexis de Tocqueville şi Karl Marx – şi de maeştrii gâ
ditori ai sociologiei clasice – E. Durkheim, V. Pareto şi M. Weber. Aceştia trei din u
rm au meritul de a fi ridicat teoretizarea sociologic la cele mai înalte cote de a
bstractizare şi de a fi fixat canonul metodologic al abord rii empirice. Ceea ce D
urkheim numea gândirea ştiin ific întemeiat pe faptele sociale v zute ca lucruri, Pare
to avea în vedere ca gândire logico-experimental iar Weber ca gândire „ra ional de scop”.
Emile Durkheim (1858-1917) este considerat întemeietorul şcolii franceze moderne de
sociologie. Principalele sale lucr ri sunt: „Diviziunea muncii sociale” (1893), „Regul
ile metodei sociologice” (1895), „Sinuciderea” (1896), „Formele elementare ale vie ii re
ligioase” (1912). Pentru Durkheim important era, pe de o parte s individualizeze s
ociologia de celelalte ştiin e sociale, f când din ea o ştiin autonom din punct de ved
ere al cercet rii şi al interven iei opera ionale, iar pe de alt parte, s utilizez
e cercetarea sociologic în calitate de instrument critic pentru renovarea şi reconst
ruc ia ordinii sociale, restituind legilor caracterul lor regulator intern la ni
velul indivizilor şi grupurilor. Faptele sociale sunt definite de c tre Durkheim c
a „moduri de a ac iona, a gândi, a sim i, exterioare individului şi având o putere de co
nstrângere în virtutea c reia se impun”. Sociologia trebuie s se raporteze la acestea
ca la obiectele şi fenomenele naturale exterioare omului, subiectului cunosc tor.
Durkheim considera c o societate este ceea ce este datorit valorilor, normelor şi
credin elor pe care membrii ei le împ rt şesc. El situa la baza schimb rii sociale d
iviziunea muncii. Aceasta a înlocuit treptat religia ca element de coeziune social
,
9
creând interdependen e umane. Rapiditatea schimb rilor în lumea modern genereaz feno
mene de criz pe care sociologul francez le explic prin conceptul de anomie – o sta
re de abandon şi inutilitate, de disperare care poate conduce chiar la sinucidere.
Durkheim a studiat totodat formele vie ii religioase, c utând fundamentele social
e ale conştiin ei religioase. Vilfredo Pareto (1848-1923) este cel mai de seam rep
rezentant al şcolii italiene moderne de sociologie. A fost îns nu mai pu in un reput
at economist şi teoretician al politicului. Principala sa lucrare este „Tratatul de
sociologie general ” (1916) în care îşi expune pe larg, cu erudi ie, principiile şi viziun
ea cu ajutoul c rora îşi construieşte sistemul teoretic şi îşi fundamenteaz metoda logicoex
erimental . Este de remarcat tentativa sa de a plasa ac iunea uman într-un cadru s
ociologic unitar cuprinzând sfera intereselor, aceea a deriva iilor – sfera culturii
–, sfera reziduurilor biopsihice şi cea a luptei politice între elitele, contrapuse m
aselor, marcate de agresivitate sau calcul. Alte lucr ri paretiene: „Sistemele soc
ialiste” (1902); „Fapte şi teorii” (1922). Max Weber (1964-1920) este cel mai important
sociolog german şi probabil cel care a înrâurit cel mai mult sociologia secolului al X
X-lea. Principala sa lucrare este „Etica protestant şi spiritul capitalismului” (1904-
1905) în care el expune fundamentele sociologiei comprehensive aplicate în analiza o
riginilor capitalismului. Au urmat apoi o serie de studii consacrate elabor rii
metodei idealtipice de interpretare a faptelor istorice, prin intermediul c reia
reconstituie procesul de ra ionalizare a comportamenttului social. S-a impus lu
mii academice prin cercet rile sale în domeniul sociologiei economice, sociologiei
religiilor, sociologiei politice, sociologiei organiza iilor şi birocra iei. Alte
lucr ri: „Economie şi societate” (1922) – ap rut postum; „Ştiin a ca voca ie” (1919) şi „P
– o voca ie” (1919) în care a elaborat criteriile autonomiei gândirii ştiin ifice şi ac iu
i politice fa de prejudec ile de valoare ce orienteaz responsabilitatea c tre ra
portul mijloace-scop f r ca prin aceasta s pretind c inaugureaz o etic universal
. În secolul al XX-lea sociologia a înregistrat o dezvoltare impetuoas . Cercet ril
e sociologice în diferite domenii s-au intensificat şi au proliferat. Sociologia a d
evenit obiect de studiu în universit i. Prestigiul academic şi cultural al sociologi
ei ca ştiin a atins cote înalte. Rolul sociologilor a crescut în societate, aceştia îndepl
inind func ii importante în calitate de exper i, consultan i în politic , industrie,
educa ie, medicin , comer , urbanism, armat . Criteriile şi interpret rile de ord
in sociologic au penetrat în biologie, psihiatrie, istorie, ştiin e politice, econom
ie, drept, etic . În sociologia contemporan mai multe tipuri de teorii îşi exercit heg
emonia intelectual . 1) Teoriile singularist-atomistice, subdivizate în teorii fiz
icalist-mecanice şi cantitativ-atomistice postuleaz c realitatea socio-cultural
10
este constituit din fenomene separate, disparate, subzistând independent unele de
celelalte, nonunificate – din punct de vedere cauzal sau semnificativ. Principali
reprezentan i: P. F. Lazarsfeld, K. Lewin. 2) Teoriile sistemice, subdivizate în p
atru macrosociologii ale sistemelor, supersisteme culturale sau civiliza ii: teo
rii totalitare, teorii nontotalitare, teorii dihotomice, teorii tipologice. În mul
titudinea de fenomene socioculturale exist mari sisteme culturale, supersisteme
sau civiliza ii ce func ioneaz ca unit i reale neidentificându-se cu niciun grup s
ocial (stat, na iune). În genere ele transcend frontierele oric rui sistem social.
Reprezentan i: O. Spengler, A. Toynbee, N. Berdiaef, P. Sorokin, Ortega Y Gasse
t. Aceste supersisteme se caracterizeaz prin realitatea p r ilor lor, individual
izare, interdependen e generale şi diferen iale între p r i, în interiorul sistemului şi
în interiorul p r ilor, p strarea „identit ii” dar şi existen a unor muta ii la nivelul
p r ilor. O aten ie aparte a fost acordat de pe liniamentele acestor teorii sis
temice fenomenelor de criz , rupturilor dintre epoci, reconsider rilor valorice.
Tipice pentru o astfel de propensiune teoretic sunt presta iile unor gânditori pr
ecum E. Cassirer, M. Horkheimer, T. W. Adorno. K. Mannheim, R. S. Lynd, R. Bened
ict, B. Malinowski, R. Mac-Iver, W. Ogburn, D. Riesman, C. Levy-Strauss. 3) Teor
iile sistematice ale sistemelor sociale, subdivizate în şase clase principale – teorii
le ac iunii sociale şi analitice, teoriile func ional-structurale şi nomenclaturale,
teoriile dialectice, teoriile (mixte) pseudocomportamentale, taxonomiile (mixte
) ale sistemelor sociale (grupuri), teoriile (mixte) ale muta iilor sociale. Rep
rezentan i: H. Marcuse, E. Fromm, C. W. Mills, G. Gurvitch, G. C. Homans, R. K.
Merton, E. Mayo. 4) Sistemul integral al sociologiei structurale şi dinamice – are în
vedere trei componente distincte ale fenomenelor socio-culturale: indivizii uman
i interac ionând semnificativ ce creeaz , realizeaz şi schimb între ei, în cadrul ac iun
ilor şi reac iilor lor semnificante (interac iuni) semnifica iivalori-norme; semni
fica iile – valori-norme (numite de aceea simboluri sau imagini) care sunt supraim
puse fenomenelor anorganice şi organice transformându-le în realitate supraorganic ; m
ijloace biofizice în care şi prin care indivizii interac ionând obiectiveaz , material
izeaz şi schimb semnifica ii-norme-valori imateriale (simbolice). Aceste fenomene
socio-culturale prezint trei nivele diferite de realizare: un nivel semnificant-
ideologic, mental; un nivel comportamental realizat prin ac iuni şi reac ii semnif
icative „deschise”, trans-obiective ale indivizilor interac ionând şi un nivel material,
obiectivat, prin intermediul mijloacelor biofizice. Acest tip de sistem a fost
asumat de P. Sorokin.
11
III METODOLOGIA SOCIOLOGIC . METODE ŞI TEHNICI CERCETARE ÎN SOCIOLOGIE
DE
Ca orice teorie, cea sociologic este şi ea un produs al cunoaşterii umane, un r spun
s sistematic la nevoia imperioas a omului de a g si semnifica ii convenabile ale
comportamentelor, rela iilor, fomelor de asociere şi interac iune, structurilor s
ociale. Teoria sociologic este un construct ra ional. Dar nu unul eminamente abs
tras de realitatea social . Se construieşte o imagine practic a societ ii, mediat în
s de apartenen a sociologului sau cercet torului social la grupuri, contexte şi si
steme de valori care-i determin şi circumstan iaz demersul. Este vorba, cu direct
referin la teorie, de scheme conceptuale mai mult sau mai pu in coerente şi consis
tente, de tentative de explicare şi interpretare, de perspective în orientarea anali
zelor sociale, de eforturi de conceptualizare, clasificare, tipologizare, genera
lizare şi predic ie. Din punct de vedere sociologic, teoria se prezint ca un ansam
blu de concepte care eviden iaz între ele anumite conexiuni logice şi care au drept
scop interpretarea realit ii sociale. Exist un nivel sistematic superior al teor
iei sociologice ca rezultat al preten iilor sociologiei de a analiza şi valoriza d
iferitele imagini desprte societate pentru a releva coeren a intern a acesteia,
gradul de coresponden cu realitatea şi capacitatea interpretativ pe care sociologi
a şi-o revendic . Exist totodat un criteriu de istoricitate al conceptelor şi teorii
lor sociologice, pe care am încercat s -l recuper m trecând în revist succesiunea doct
rinelor sociologice, a şcolilor şi curentelor dominante în sociologie. Analiza substra
tului naşterii teoriilor sociologice, a interac iunilor acestora şi a deschiderii lo
r spre experien se întemeiaz pe o concep ie a sociologiei ce vrea s -şi afirme op iu
nea pentru un mai mare grad de aderen la problemele reale ale societ ii şi pentru
o mai mare „vizibilitate” istoric , privilegiindu-şi propriul câmp problematic şi diversif
icându-l continuu, pe anumite coordonate constante dar care sunt în m sur s înregistre
ze varia ii datorate progreselor şi dezvolt rilor conceptuale, acumul rilor teoret
ice şi metodologice interne sau în sfera altor ştiin e socio-umane sau exacte. Resurse
le sociologiei pot fi astfel clasificate la cel pu in trei niveluri: 1) al studi
ilor ce vizeaz con inutul ştiin elor sociale, discursul teoretic sistematic, marea
sintez teoretic ; 2) al cercet rii care coincide cu un modus operandi analitic
al sociologiei; 3) cel metodologic ce reconstruieşte modul în care procedeaz ştiin a s
ocial ca atare în confruntarea cu realitatea. Termenul de metodologie nu are o sem
nifica ie univoc şi accepta unanim. Unele abord ri în domeniu situeaz metodologia într
-un veşnic balans între epistemologie – ca teorie general a cunoaşterii ştiin ifice – şi te
cile de cercetare social ; oscila iile sunt când spre un pol când spre cel lalt, pot
rivit
12
forma iei (filosofice sau mai pu in filosofice) a metodologului în cauz , tradi ie
i culturale, apartenen ei la o şcoal sau curent de gândire. Metodologia poate fi def
init ca studiul sistematic al metodelor utilizate de o ştiin , incluzând analiza log
ic a procesului de cercetare şi de evaluare critic a achizi iilor sale fundamental
e. Se impune deci din start o distinc ie net între metod şi tehnic în sociologie. Meto
da – dup p rerea unor sociologi precum Goode şi Hatt – ar fi ceva mai general decât tehn
ica. Prin metoda sociologic se în elege aplicarea principiilor fundamentale ale ştii
n ei în câmpul sociologiei, în vreme ce tehnica este o procedur specific cu care socio
logul culege şi ordoneaz datele ce-l intereseaz . Limbajul unei ştiin e, precum soci
ologia, curpinde paradigme, concepte, propozi ii şi teorii. Exist multe idei neexp
licitate care totuşi sunt prezente în activitatea de cercetare sociologic . Acestea
pot fi numite paradigme (Phillips), elemente apriorice (Demarchi), protopostulat
e (Braga), al i autori preferând s le trateze prin referin la ceea ce s-ar chema c
ultura comun . Conceptele definite ca „moduri de percepere a fenomenelor” (Phillips)
, construc ii logice, simboluri ale fenomenelor (Goode, Hatt) etc. sunt abstrac
ii ce constituie baz îns şi a gândirii umane, dar pentru a fi folosite în demersul ştiin i
fic trebuie s r spund unor exigen e determinate: extensie, claritate, relevan si
stematic (Hempel). Gradul de abstractizare al unui concept defineşte într-o anumit m
sur sarcina sa empiric , cuprinderea sa, amplitudinea clasei de situa ii c rora
el se aplic . Din acest punct de vedere regruparea fenomenelor într-o categorie s
au concept nu este nici adev rat nici fals ci mai mult sau mai pu in util (Phill
ips). Este de notorietate în sociologie polemica privind inadecvarea nivelurilor d
e abstratizare a conceptelor sociologice în raport cu dezvoltarea unei ştiin e empir
ice: de la concepte foarte abstracte greu de utilizat în cercetare (marile teorii)
se trece la concepte cu sarcin empiric limitat , uşor de utilizat în cercetare dar
care conduc la rezultate insignifiante din punct de vedere teoretic (Mills), în vr
eme ce ar fi de preferat niveluri de abstractizare intermediare care ar permite
elaborarea teorii de rang mediu (Merton). Socioloogul american Shils remarca fap
tul c diferen a dintre teorie şi metod , între conceptualiz ri destul de abstracte şi
altele cu sarcin empiric extrem de limitat se va reduce în chip notabil, fie pentr
u c o teorie care nu va face anumite referin e empirice nu va mai avea de acum c
redit, fie pentru c o cercetare empiric , dep şindu-şi limitele inerente, va tinde s
devin o ocazie de a teoretiza pe marginea constat rilor la care ajunge, ambi io
nând s propun concluzii de mai mare anvergur . O alt distinc ie ce decurge de aici
este cea între macrosociologie şi microsociologie, chiar dac la rigoare, o atare co
nexiune exist doar atunci când sistemele sociale sunt unit i analizate la nivelul
componentelor lor individuale sau microgrupale. Dac în general se poate spune c co
nceptele pe care le utilizeaz
13
sociologia trebuie s aibe şi o pronun at sarcin empiric , aceasta înseamn c ele nu t
rebuie s fie atât de abstracte încât s nu poat fi folosite în cercetarea concret sociolo
gic . Par ial conex extensiei sau cuprinderii conceptelor este claritatea lor, r
espectiv precizia delimit rii corelatelor lor empirice. Dac exist un deficit de
claritate conceptual , dac men ionatele corelate empirice sunt precise sau difer
de la un sociolog la altul, calitatea rezultatelor va avea de suferit. Procesul
prin care se verific imediat claritatea conceptelor este m surarea. Pentru a re
zolva problema coresponden ei între concept şi realitatea empiric o solu ie, doar ap
arent radical este opera ionalizarea, definirea conceptului izomorf printr-un pr
ocedeu de m sur (Hempel). Pe aceast cale se poate trece de la luarea în considerar
e a conceptelor izolate la examinarea conceptelor în inter-rela ionarea lor. Un al
treilea parametru de baz în evaluarea relevantei unui concept este centralitatea
acestuia într-un sistem teoretic. Mul i sociologi care utilizeaz în cercet rile lor
metodologii de lucru rafinate au fost acuza i de a fi exagerat, de a fi maximiza
t doar m surabilitatea conceptelor, f r a fi acordat aten ie relevan ei lor teor
etice (Hempel). Relevan a sistematic a unui concept este greu de apreciat în socio
logie unde teoria empiric controlat este rela iv pu in dezvoltat . Exist deci ri
scul ca sociologia s trateze probleme irelevante cu concepte relevante sau s tra
teze probleme relevante cu concepte irelevante. Sociologia – ca orice ştiin – nu se li
miteaz doar la a defini concepte ci procedeaz şi la observa ii, le pune pe acestea
din urm în raport cu conceptele, fie ca propozi ii supuse controlului empiric (ip
oteze), fie ca propozi ii ce nu au putut fi neconfirmate pentru a fi falsificabi
le (legi). Modurile prin care pot fi formulate ipoteze în sociologie sunt diferite
, sursele acestora fiind ştiin a, cultura general , experien a personal etc. Pentr
u a fi empiric controlate ipotezele trebuie s fie clare inteligibile, sus inute
de tehnici accesibile şi având termeni de referin empirici (Goode, Hatt). Conceptele
trebuie s fie astfel transformate în variabile m surabile. Variabila a fost defin
it ca o caracteristic sau tr s tur ce se schimb sau are valori diferite în condi i
i diferite (Goodman). Vârsta, sexul, clasa social sunt tipuri de varibile frecvent
folosite de sociologi în investiga iile lor. Exist anumite variabile ce le influe
n eaz pe altele, respectiv variabilele independente. Variabilele care sunt influ
en ate sunt variabilele dependente. Între variabile pot fi stabilite anumite rela
ii. Dac variabilele se schimb împreun ele sunt corelate. Stabilirea corela iei est
e primul pas pentru a afla dac o variabil o „produce” sau o influen eaz pe alta. Dac
valoarea unei variabile creşte (sau descreşte) în timp ce valoarea celeilalte creşte (s
au descreşte) avem de-a face cu variabile corelate pozitiv.
14
Exemplu de corela ie pozitiv : între apartene a la o clas social şi gradul de şcolariz
are; dac valoarea unei variabile creşte (sau descreşte) în timp ce valoarea celeilalte
descreşte (sau creşte), cele dou variabile sunt corelate negativ. Exemplu de corela
ie negativ : între num rul de oameni ai unui grup şi num rul de oameni din grup car
e îşi exprim clar opiniile (Goodman). Revenind la ipoteze, se impune s ar t m c aces
tea pot fi descriptive şi rela ionale. Primele se refer la distribu ia unei variab
ile sau la determinarea valorii ei. Celelalte pun în rela ie mai multe variabile.
Sociologia se ocup cu prec dere de ipotezele rela ionale. Acestea pot r mâne la ni
velul unei simple constat ri empirice sau din contr pot aspira la a furniza prev
iziuni, explica ii, pârghii de control al fenomenelor sociale. În prima situa ie est
e posibil o abordare tipologic , dac se iau în considera ie nu o singur dimensiune
ci mai multe aspecte, un spa iu de atribute (McKinnecy). Conexiunile între variab
ile pot eviden ia corela ii simple sau complexe (analiza multivariat , analiza f
actorial etc.). Cercetarea sociologic este un demers ce cuprinde mai multe etape
: 1) definirea problemei, delimitarea temei de cercetare, formularea acesteia într
-o terminologie ştiin ific adecvat ; 2) examinarea bibliografiei aferente temei de
cercetare, stabilirea reperelor teoretico-metodologice şi identificarea conceptel
orcheie; 3) opera ionalizarea conceptelor folosite, avansarea de ipoteze şi prefig
urarea eventualelor rela ii între variabilele avute în vedere ; 4) elaborarea unui p
lan de cercetare şi alegerea metodelor, tehnicilor care vor fi aplicate; 5) colect
area datelor, înregistrarea informa iilor; 6) analiza datelor, verificarea ipoteze
lor de lucru, interpretarearea rezultatelor cercet rii; 7) formularea de concluz
ii şi propuneri în cadrul unui raport destinat unui beneficiar sau care va fi dat pu
blicit ii. Dup cum uşor se poate remarca, acest demers – cercetarea sociologic – este
un proces de identificare, de investigare delibertat a unei probleme sociale în ve
derea ob inerii de date relevante despre aceasta cu ajutorul unor metode şi tehnic
i ştiin ifice proprii sau împrumutate. Unii autori fac o distinc ie între metodele uzi
tate având în vedere gradul lor de formalizare. O prim categorie este reprezentat de
metodele informale care valorific tradi ia descriptiv general a ştiin elor şi a c u
t rilor de început ale sociologiei (metoda etnografic , studiile privind comunit i
le umane; s-au ilustrat şcoala de la Chicago condus de R. Park, şcoala monografic de
la Bucureşti condus de D. Gusti; tot la acest capitol este inclus observa ia copa
rticipativ exemplul clasic fiind cercetarea lui W. F. White („Street Corner Societ
y”). O alt categorie include metodele formale. Între acestea pot fi nominalizate: an
alizele statistico-demografice, studiile pe teren realizate cu ajutorul interviu
rilor şi chestionarelor sociologice asupra unor eşantioane de popula ie, analizele p
roceselor de interac iune dezvoltate de R. F. Bales şi colaboratorii, sociometria,
experimentele).
15
Plecând de la distinc ia de principiu între metod -sistem de reguli şi principii de cu
noaştere a realit ii sociale – şi tehnic de cercetare – ansamblu de prescrip ii pentru c
a activitatea de cunoaştere ştiin ific a realit ii social s -şi ating scopul –, S. Chelc
ea inventariaz urm toarele metode: observa ia sociologic , ancheta sociologic ,
experimentul, studiul documentelor sociale. În cadrul anchetei sociologice îşi dau con
cursul mai multe tehnici interogative (interviu, chestionar) tehnici de eşantionar
e; un tip aparte de cercetare sociologic de teren îl constituie sondajul de opinie
public . Observa ia într-un sens mai larg este o metod de ob inere a datelor desp
re o situa ie, o manifestare de via social prin intermediul sim urilor, cu scopu
l de a verifica anumite ipoteze de cercetare, pentru a descrie sistematic şi obiec
tiv un obiect de studiu (mediu, persoane, ac iuni, comportamente, produse ale ac
tivit ii materiale şi spirituale ale indivizilor şi grupurilor umane). M. Duverger c
onsidera c observa ia faptelor sociale se poate prezenta ca: observa ie document
ar , observa ie direct extensiva şi observa ie direct intensiv . Dup gradul de imp
licare al cercet torului (observator) în via a grupurilor umane studiate, R. L. Go
ld distinge între: observa ia complet , observa ia participant , participarea obse
rvant şi participarea complet . În cazul observa iei complete nonparticipante, cerce
t torul r mâne exterior şi str in grupului studiat. Avantajul cercet torului de a tr
ece neobservat de c tre cei pe carei observ poate fi îns contracarat de „codurile” int
erne şi modelele de comportament disimulate sau simulate la care grupul recurge pe
ntru a se proteja. Exist şi o observa ie cvasiparticipant – în care rolul fundamental
al cercet torului r mâne observa ia, dar înso it de participarea la anumite activit
i de grup. Observa ia participant are drept caracteristic faptul c un cercet tor
observator reuşeşte s se fac acceptat ca membru al grupului pe care inten ioneaz s -
l studieze. Participarea observant se distinge de observa ia participant prin ac
eea c respectivul cercet tor este deja membru al grupului dedicându-şi cea mai mare
parte a timpului rolului ce-i revine în cadrul grupului (cazul fidelilor unei mişc r
i sau ex-membrilor unui grup „tr d tori” – ce pot furniza informa ii altfel inaccesibi
le unei persoane str ine de grup). Participarea complet se distinge de participa
rea observant prin faptul c membrul grupului secretizeaz complet rolul de cercet
tor, implicându-se total în via a grupului. Un tip special de observa ie este cel în
care aceiaşi subiec i de studiu realizeaz o autoanaliz colectiv (vezi tehnica util
izat de K. Lewin în „laboratoarele sociale”). Ancheta sociologic este o metod de cerce
tare a realit ii sociale bazat pe tehnici de culegere a datelor cu ajutorul întreb
rilor puse de cercet tor şi r spunsurilor furnizate de subiec ii interoga i. Acea
st metod uzeaz de tehnica chestionarului şi, complementar, de cea a interviului. În
accep iunea sa cea mai la îndemân chestionarul poate fi definit ca un formular stand
ardizat ce cuprinde un
16
num r de întreb ri dispuse într-o anumit succesiune vizând acele aspecte de interes pe
ntru investigator care au leg tur cu ipotezele de cercetare avansate şi pe care ti
nde s le verifice din punct de vedere cantitativ. Con inutistic vorbind, chestio
narele cuprind trei mari tipuri de întreb ri în verderea ob inerii de date: 1) factu
ale – referitoare la caracteristicile sociodemografice ale subiec ilor interoga i;
2) date de comportament – referitoare la modul în care subiec ii ac ioneaz şi reac io
neaz în raport cu anumite cauze, situa ii; 3) date referitoare la opinii, aştept ri şi
motiva ii ale subiec ilor. O chestiune de prioritar importan este formularea într
eb rilor, forma pe care acestea o îmbrac . Tipurile de întreb ri folosite în mod frecv
ent sunt: 1) deschise – se las subiec ilor libertatea de r spuns; exist îns riscul i
nevitabil ca aceştia s furnizeze r spunsuri neformalizate în cantitate mare, ceea ce
îngreuneaz prelucrarea; r spunsurile au îns un grad sporit de spontaneitate, sunt m
ai sincere şi conforme firii, nivelului de preg tire şi stilului de exprimare ale su
biec ilor; 2) închise – r spunsurile sunt prestabilite iar subiectul poate doar s al
eag între alternativele propuse pe aceea care-i convine sau crede el c exprim cel
mai bine punctul s u de vedere; exist întreb ri cu r spuns dichotomic (ex. da sau
nu, sex: masulin sau feminin etc.) şi cu variante exclusive sau care nu se exclud;
aceste întreb ri dichotomice pot servi ca întreb ri filtru preg tind trecerea la al
te întreb ri care se adreseaz doar subiec ilor care au dat un anumit r spuns (ex.
Ave i automobil? 1, da, 2, nu; dac da, ce marc (tip)?...), 3. întreb ri structural
e – având r spunsuri alternative fixate ce ofer celui interogat posibilitatea de a a
lege dintr-o serie de r spunsuri impuse în chestionar pe baza unor cunoştin e deja a
cumulate ce permit o previziune a tuturor variantelor probabile şi focalizarea mai
bun a obiectului sau obiectivelor de interes ale cercet rii (ex. care sunt moti
vele pentru care v-a i înscris la Facultatea de Administra ie Public ? 1) materiil
e de studiu interesante; 2) posibilitatea de a avea dup terminarea studiilor o f
unc ie bine remunerat sau prestigiu; 3) dorin a de a m ocupa de probleme sociale
, publice cu competen ; 4) pentru c nu mi-am g sit o slujb ; 5) pentru a nu fi r
ecrutat în armat (în cazul subiec ilor de gen masculin); 6) pentru a-mi pune bazele
unei cariere; 7) mi s-a p rut cea mai interesant facultate; 8) pentru c nu-mi so
licit prea mult timp fa de alte activit i; 9) alte (care...). Dup modul de compl
etare a chestionarelor, acestea pot fi: 1) autoadministrate – în cazul în care complet
area r spunsurilor la întreb ri revine în totalitate subiectului f r nici o interven
ie din afar ; cel mai uzitat mod este chestionarul expediat poştal, care cuprinde
şi instruc iunile de completare; avantajele acestui tip de chestionar – poate acope
ri un eşantion de popula ie dispersat pe un teritoriu extins; dezavantajele – imposi
bilitatea verific rii dac r spunsurile date au fost completate efectiv de c tre
subiect şi gradul lor de returnare sc zut; cele mai bune rezultate sunt ob inute p
rin chestionarele cu con inut
17
„administrativ” ce con in multe date factuale, pe care subiec ii au interes s le com
pleteze şi s le remit autorit ilor; 2) interviu pe baz de chestionar – administrat d
e un operator de teren sau investigator calificat; aceast tehnic garanteaz ident
itatea celui intervievat şi permite prin intermediul intervievatorului eventuala c
larificare a întreb rilor mai dificile şi aprofundarea temelor mai importante; pe de
alt parte se verific gradul de colaborare şi nivelul de aşteptare al celui intervie
vat; aceast tehnic necesit costuri ridicate cu plata operatorilor şi implic perico
lul unor distorsiuni datorate chiar celui care intervieveaz . Tehnica interviulu
i – se întemeiaz pe o conversa ie între dou persoane. Interviul este ini iat şi condus d
e cel ce îndeplineşte rolul de intervievator cu ajutorul unui ghid de interviu sau a
l unui chestionar. Acesta solicit r spunsuri şi ob ine informa ii asupra comportam
entului, aştept rilor, credin elor şi valorilor celui intervievat. Potrivit modalit
ilor în care interviul este condus de intervievator se disting dou tipuri. Un prim
tip poate fi pus în leg tur cu calitatea stimulilor la care este supus cel interv
ievat; un al doilea tip vizeaz modul de tratare a r spunsurilor sale. În primul ca
z, care se apropie de o situa ie informal , stimulii asocia i întreb rilor şi aplica
i diferi ilor intervieva i pot s nu fie aceiaşi. Interviul „liber” este condus pe baz
a unui simplu ghid de interviu ce precizeaz temele urm rite; capacitatea discre
ionar a intervievatorului este maxim iar evolu ia discu iei poate releva aspecte
neprev zute ini ial. În cazul interviului non-structurat (sau semi-structurat) ca
racterul discre ionar) al muncii intervievatorului este mult redus, stimulii nu
pot varia de la o situa ie la alta, de la un subiect la altul. Caracterul non-st
ructurat este legat de faptul c întreb rile din chestionar de care intervievatorul
se serveşte sunt în mare parte „deschise”. În cazul interviului structurat – exist o succe
iune fixat în prealabil a întreb rilor iar întreb rile sunt în mare parte „închise”. O prob
de cea mai mare importan în cercetarea sociologic o reprezint eşantionarea – prelevar
ea unui procentaj mic de popula ie dintr-un grup de ansamblu asupra c ruia sunt
aplicate tehnicile de investigare. Pentru ca rezultatele ob inute pe baza r spun
surilor primite de la subiec ii cuprinşi în eşantion s aib relevan şi acurate e eşantionar
ea, trebuie s fie reprezentativ , respectiv grupul de subiec i studia i s fie ti
pic pentru popula ie în ansamblul ei. Exist diverse procedee de eşantionare: 1) eşanti
onarea aleatorie – se stabileşte o marj de eroare sau reprezentativitatea eşantionului
(coresponden a dintre structura eşantionului şi cea a popula iei în ansamblu); o marj
de plus sau minus 3 la sut este considerat îndeobşte acceptabil ; volumul minim al
unui eşantion este de circa 1.100 de persoane şi selec ia se face probabilistic; pe
o list de persoane cu numere întâmpl toare se aplic un pas statistic rezultat din ra
portarea totalului popula iei la
18
volumul eşantionului; 2) eşantionarea pe cote – presupune stabilirea criteriilor de eşan
tionare (caracteristicile cele mai relevante ale unit ilor sociale) şi includerea în
eşantion a persoanelor sau unit ilor sociale propor ionale cu structura popula ie
i de ansamblu potrivit criteriilor de eşantionare fixate. O alt metod la care soci
ologia recurge este experimentul. Aceast metod ap rut ini ial în biologie şi a fost
utilizat şi descris de savantul francez Claude Bernard (1865). Experimentul const în
analiza ac iunii unor variabile independente asupra unor variabile dependente înt
r-o situa ie aflat sub control în vederea verific rii de ipostaze cauzale. În sociol
ogie se realizeaz atât experimente de laborator (desf şurate în condi ii artificiale)
cât şi experimente de teren, în mediul de existen natural al oamenilor (în clas , pe str
ad , în institu ii publice). În cazul experimentelor de teren sunt urm rite date rel
evante pentru performan a grupului experimental (la care se introduce variabila
independent ) cu performan a grupului de control (la care nu se introduce variab
ila independent ). Studiul documentelor sociale are în vedere obiecte sau texte ce
ofer informa ii despre via a social trecut sau prezent a colectivit ilor umane.
Exemple de asemenea documente: statistici, recens minte ale popula iei, legisla
ie, documente neoficiale – scrisori, jurnale intime, biografii sociale –, beletrist
ic , fotografii, c r i poştale, ilustrate, ziare, reviste, afişe, timbre etc.
19
IV. STRUCTUR ŞI FUNC IE ÎN SOCIOLOGIE STRUCTURA SOCIAL . CLASELE SOCIALE ŞI STRATIFICA
REA SOCIAL Termen extrem de disputat în ştiin a contemporan , „structura” este nu mai pu
in un concept-cheie al sociologiei. Originile sale pot fi identificate în zona ar
hitecturii („edilizia” – în Italia Renaşterii), pentru ca mai târziu, trecându-se la anatom
organismului uman s desemneze o vizi une a realit ii care vedea în tot ceea ce era
creat un construct, plasat într-un univers ordonat. În lucrarea sa Leviathan, Thoma
s Hobbes folosea termenul de „structur social ” pentru a descrie statul ca un organi
sm artificial. H. Spencer considera c structura este rezultatul unui proces de d
iferen iere a p r ilor constitutive ale unui organism social global în organe indi
vidualizate, a c ror subzisten este posibil gra ie interdependen ei lor mutuale în
func ie de întreg. Procesul prin care devin func ionale p r ile unui întreg este nu
mit organizare, iar rezultatul s u este îns şi structura. E. Durkheim considera c st
ructura este substratul de norme constante şi generale prezente în societate. Ansamb
lul este mai complex decât elementele constitutive ale întregului. Exist astfel o st
ructur global şi mai multe structuri par iale, coexistând între ele. În viziunea marxist
termenul de structur este rezervat ansamblului raporturilor de produc ie care s
ubîntind şi rela iile sociale. În antitez , termenul de suprastructur cuprinde ansambl
ul institu iilor politice, juridice, culturale prin care clasele sociale ce de i
n mijloacele de produc ie manipuleaz în interes propriu masele deposedate de mijlo
acele de produc ie. O dat cu Max Weber care a avansat termenul de „ordine legitim ” şi
care poate fi considerat un echivalent al structurii sociale, în prim plan apare
interac iunea între indivizii purt tori de statusuri şi roluri constitutive, câmpul şi s
ubstan a rela iilor sociale. Pe urmele lui Weber, sociologul american T. Parsons
a relevat faptul c raportul status-rol subzist prin cel dintre structur şi func i
e, în cadrul unui sistem de interdependen e centrate pe personalitate, cultural şi s
ocietate. Pentru Parsons conceptul de func ie este unul fundamental pentru în eleg
erea tuturor sistemrlor vii, de la organismul unicelular la cea mai elevat civil
iza ie uman . Un alt sociolog american, R. K. Merton, care împreun cu Parsons a pu
s bazele şcolii func ionalist-structurale contemporane, în lucrarea sa „Teorie social şi
structur social ”, face distinc ia între func iile manifeste – consecin e obiective a
le unui sistem, prev zute, voite şi recunoscute de participan ii la interac iune (
un exemplu: ritul de ini iere) şi func iile latente – cele care nu sunt vizibile, pr
ev zute şi voite, şi care nu sunt recunoscute ca atare. O alt distinc ie posibil : înt
re eufunc iuni sau func ii pozitive şi disfunc iuni sau func ii negative. Al i soc
iologi, precum W. J. Goode a definit şi o alt serie de activit i ce nu comport în pa
rticular consecin e asupra st rii
20
sistemului, nefiind nici disfunc ionale nici eufunc ionale, (având deci func ii ne
utre sau nule). În ceea ce priveşte conceptele-cheie de status şi rol, la a c ror defi
nire un aport substan ial au înscris Parsons, Merton şi R. Linton, se cuvine s men i
on m c abia acestea au permis sociologiei func ionalist-structurale s ofere un m
odel explicativ şi opera ional la nivelul cercet rii structurii sociale. Statusul
desemneaz pozi ia într-un sistem social ce implic aştept ri reciproce de ac iune din
partea celor care ocup alte pozi ii în aceeaşi structur . Rolul reprezint aspectul
dinamic al statusului – spunea Linton. Din punct de vedere social individului îi est
e asociat un status pe care el îl de ine în rela iile cu alte statusuri. Când acesta u
zeaz de drepturile şi îndatoririle ce constituie statusul, el îndeplineşte un rol. Func
ionarea unei societ i sau unui grup depinde de existen a unor rela ii structural
e între indivizi şi grupuri, a unor modele bine definite de conduit reciproc . Difer
itele pozi ion ri sociale ale invidizilor datorit statusurilor pe care le de in şi
rolurilor pe care le îndeplinesc au o semnifica ie fundamental în organizarea şi func
ionarea societ ii. Fiecare individ, fiecare categorie de indivizi, fiecare grup
are o pozi ie social şi un punct identificabil de localizare la nivelul unui mode
l de organizare societal . Statusul este complet diferit de o localizare ecologi
c sau spa ial . Semnifica ia sa este distinct , psihologic şi social . Exist în plan
subiectiv în mintea indivizilor sub form de atitudini, credin e, norme şi idei cone
xe unele cu altele. Obiectiv, existen a sa într-un sistem social se manifest prin
diversele func ii ale sistemului. Orice status este parte a unui sistem func ion
al al sistemului. El este, mai mult, o expresie a scalei de valori a societ ii.
Referindu-se la modul în care un status poate fi ob inut R. Linton opera distinc i
a între statusul prescris – cel care este ocupat de un individ f r leg tur cu caract
eristicile sale ce-l diferen iaz de al ii sau cu abilit ile de care d dovad , po
ate fi anticipat şi preg tit înc din momentul naşterii – şi statusul dobândit – cel ce pres
ne calit i speciale, identificate, exersate şi cultivate, nu este legat de caracte
risticile native, şi poate fi apropriat prin competi ia cu al ii şi sfor ri proprii.
Criteriile pentru atribuirea statusului sunt într-o societate: fie sexul, fie vârst
a, fie rudenia, fie diferi i factori sociali. C. I. Barnard a stabilit cinci tip
uri de diferen e şi nevoi care formeaz condi iile în care se origineaz sistemele de
status: 1) diferen ele între abilit ile indivizilor; 2) diferen ele între dificult i
le inerente unei sarcini, misiuni, activit i; 3) diversitatea importan ei diferi
telor tipuri de munc ; 4) dorin a unui status oficial ca instrument de ac iune s
ocial sau organizatoric ; 5) nevoia de protec ie a integrit ii persoanei, atribu
indu-i acesteia un status care s fie la în l imea capacit ilor sale. Fiecare indiv
id ocup de-a lungul existen ei sale mai multe statusuri. Unele statusuri r mân ace
leaşi (rasa, sexul, religia, pozi ia în familie), altele se
21
schimb potrivit împrejur rilor, oportunit ilor sau opreliştilor întâlnite în via . Indifer
ent de num rul şi calitatea pozi iilor pe care un individ le de ine în societate în di
ferite faze ale existen ei sale, el ocup un status sau o pozi ie general distinc
tiv în comunitate sau în societate (Hiller) – status-cheie. Orice status implic trei t
ipuri generale de comportament la care ne putem aştepta de la individul ce de ine
respectivul status: 1) solicitat; 2) interzis; 3) permis. Un status de inut la u
n moment dat are asociate unele roluri corespunzând acelui status, altele care sun
t interzise şi altele ce sunt permise. Apare deci şi un conflict între statusurile une
i persoane (un profesor ce pred unei clase în care se afl fiul s u) şi un altul intr
astatus (ex: statusul adolsecentului). Depinde de personalitatea fiec ruia modul
în care abordeaz şi dep şeşte conflictele legate de sistemul rol-statusurilor sale. Une
le statusuri sunt exprimate simbolic prin vestimenta ie, însemne exterioare, titul
atur , privilegii. În tradi ia sociologic , în special la Weber, statusul semnific şi
un loc, o pozi ie cu trimitere la distribu ia prestigiului într-un sistem social,
la distribu ia drepturilor şi îndatoririlor, puterii şi autorit ii într-un sistem. Când un
status este comun mai multor indivizi şi uşor accesibil, şi prestigiul atribuit acest
uia poate fi sc zut. Când din contr statusul este apreciat şi greu accesibil, exist
doar pu ini indivizi disponibili s accead la acel status, iar îndeplinirea rolului
asociat statusului respectiv solicit anumite calit i care nu sunt la îndemâna oricu
i. Ca atare, şi prestigiul dobândit va fi mai ridicat. Adeseori nivelul prestigiului
poate fi determinat şi prin modalitatea potrivit c reia un status este considerat
necesar vital sau cel pu in benefic socialmente. Definind structura social a un
ei societ i prin ansamblul rela iilor (interac iunilor) dintre oameni, va trebui
îns s avem în vedere o anumit matrice care eviden iaz principiile structurante, per
sisten a, stabilitatea acestui ansamblu de rela ii. Oamenii desf şoar o multitudin
e de activit i în cadrul c rora ei se rela ioneaz şi-şi definesc status-rolul. Aceste
activit i specifice – economice, juridice, politice, culturale – sunt tributare unor
modele de structurare diferite; etico-universale, tehnico-pragmatice, simbolice
. De exemplu separa ia între structura cultural şi cea economico-social , opozi ia d
intre infrastructur si suprastructur apare cu atât mai pronun at când dezvoltarea şi s
tructurarea culturii (elaborarea de norme, simboluri, limbaje) se îndep rteaz de p
roblematica interac iunii umane şi/sau se suprapune f r a mai se ine cont de carac
teristicile lor concrete. Formele de convie uire uman ap rute pe baza unor princ
ipii structurante precum rudenia, c s toria, originea etnic , apartenen a na ion
al , locuirea, credin a etc., respectiv familia, grupul etnic, poporul, na iunea
, colectivit ile, comunit ile religioase sunt tot atâtea configura ii ale structur
ii
22
sociale. Dup cum luarea în considerare a altor factori şi criterii structurante de f
actur demografic , economic , politic , cultural indic alte elemente de structur
social sau influen e resim ite la nivelul structurii sociale de ansamblu. Dac a
vem în vedere un alt plan al organiz rii activit ilor desf şurate de c tre membrii s
ociet ii în cadrul comunit ilor umane pot fi distinse o multitudine de sisteme soc
iale cu structuri aparte între care se detaşeaz cele ocupa ionale, de clas şi de strat
ificare social care presupun diferen ieri inegalit i şi ierarhii. Premisa de la ca
re pleac studiul stratific rii sociale const în faptul c societatea uman se caract
erizeaz , istoriceşte vorbind printr-o marcat creştere a inegalit ilor institu ional
izate. Orice societate trecut , prezent sau viitoare distribuie în mod inegal resu
rsele de care dispune. Criteriile de distribu ie pot varia în raport cu diferite s
isteme de valori şi de evaluare, generând astfel forme de stratificare social . În ori
ce societate organizat exist un minimum de diferen iere, chiar şi în cele pretins „ega
litare” sau f r clase, cum se revendicau cele din rile cu regim comunist. Stratifi
carea social în sens larg se refer la procesul de dispunere a indivizilor şi grupuri
lor, având caracteristici comune determinate de-a lungul unui continuum de pozi ii
sociale, ierarhic ordonate pe o scal vertical . În sens strict sociologic termenu
l de stratificare semnific procesul prin care structura oric rei regrup ri se di
versific şi se ordoneaz în straturi potrivit unor grade diferite de prestigiu şi/sau p
roprietate şi/sau putere. Dispunerea pe vertical a straturilor sociale, existen a
de categorii inferioare şi superioare în pozi ii sociale, ca o consecin a unei distr
ibu ii diversificate a privilegiilor sau a unui sistem de discriminare şi conştienti
zarea propriei pozi ii în ierarhia claselor constituie deci elemente fundamentale
pentru studiul şi individualizarea stratific rii sociale. Un prim punct de vedere
autorizat în teoria stratific rii apar ine lui K. Marx care a formulat o defini ie
a claselor sociale în termenii antagonici ai posesiei şi controlului instrumentelor
de produc ie în societatea capitalist . Exist doar dou clase determinante în evolu
ia istoric , proprietarii mijloacelor de produc ie şi proletariatul care îşi vinde for
a de munc în condi ii de crunt exploatare. Aceast viziune a fost extins la scara în
tregii dezvolt ri istorice, Marx considerând c solu ionarea conflictului antagonic
de clas prin revolu ia anticapitalist creaz premisele apari iei unei societ ti
f r clase. O perspectiv polemic şi complementar în acelaşi timp, în raport cu tentativa
marxian , ofer M. Weber. El consider clasa social ca o asociere de indivizi având
acelaşi status dar refuz stricta determinare economic completând-o cu cea politic .
Dac Marx recurge la o analiz preponderent economic , Weber distinge trei ordini în
sânul societ ii; economic , social , politic . Acestora le corespund clasele, cat
egoriile sau p turile sociale şi partidele, respectiv trei
23
fenomene diferite de distribu ie a puterii în interiorul unei comunit i. Membrii u
nei societ i se g sesc în trei situa ii diferite: situa ia de clas – determinat de m
odul de procurare a bunurilor economice; situa ia inând de apartenen a la o catego
rie sau p tur social , privilegiat sau nu în sfera prestigiului, reflex al unei va
loriz ri sociale; situa ia de partid – dat de acumularea de putere politic şi determ
inat de cerin a influen rii direc iei politice a guvern rii la nivelul societ ii
. Parsons, utilizând concep ia weberian despre status, ofer o viziune despre strat
ificarea social în cadrul c reia indivizii şi grupurile sunt discriminate pe baza un
or elemente precump nitor sociopsihologice. Societatea este compus din straturi
ordonate cuprinzând indivizi şi grupuri care ocup pozi ii sociale similare, de in co
te apropiate de venit, putere şi prestigiu, au un anume status, împ rt şesc aceleaşi sta
ndarde de valori, ce genereaz comportamente şi aştept ri comune. Aceste straturi sun
t uşor identificabile deoarece caracteristicile lor accentuate sunt m surabile şi înca
drarea indivizilor în diferite straturi se efectueaz cu concursul indivizilor înşişi car
e se recunosc şi se identific pe un nivel determinant al scalei sociale. Stratul s
ocial, într-o astfel de optic este sinonim cu clasa social . Stratificarea social
prezint mai multe forme: casta – sistemul care nu permite trecerea dintr-un strat în
tr-altul şi care se caracterizeaz printr-un unic criteriu de atribuire, respectiv
naşterea; 2) sistemele deschise – în care nu exist frontiere între un strat şi altul iar t
recerea se face de-a lungul unei scale sociale, fie în sens ascendent, fie în sens d
escendent. Aceste din urm sisteme se carac terizeaz deci prin mobilitate social
. Mobilitatea care se manifest pe parcursul vie ii unei persoane poart numele de
mobilitate intrangenera ional . Dac aceasta se manifest în succesiunea genera iil
or, ea poart numele de mobilitate intergenera ional . Plecând de la defini ia webe
rian a statusului şi al i cercet tori au c utat s identifice care ar fi dimensiuni
le prestigiului social. Pentru Warner acestea pot fi date de informa ii concrete
referitoare la ocupa ia indivizilor, tipul lor de locuire, veniturile ob inute şi
zona de reziden . Caracteristicile ce pot face distinc ia între sistemele de stra
tificare social sunt urm toarele: 1) gradul de deschidere sau de închidere (caste,
straturi, clase); 2) criterii folosite pentru ordonarea straturilor (bog ia, ru
denia, paternitatea, grupul etnic de provenien ; 3) modalitatea de încadrare într-un
strat (perscrip ie sau dobândire); 4) difuziunea sau contrac ia consecin elor sub
diviz rii în clase alternative şi stiluri de via ; 5) con inuturile ideologiei ce ju
stific scala ierarhic f când referire la autopercep ia şi valorizarea altuia; 6) pre
zen a sau lipsa unei conştiin e de clas ; 7) consensul privind ra iunile în m sur s
justifice stratificarea în interiorul diferitelor institu ii sociale (gradul de re
uşit în sfera economic şi cel ob inut în familie); 8) examinarea comparativ a gradului d
e ostilitate şi a
24
conflictului între diferitele straturi şi a tendin elor de consens şi integrare; 9) di
stan a între sistemul efectiv de stratificare şi modelul ideal de stratificare. Spre
deosebire de societ ile tradi ionale care sunt închise şi stagnate, societ ile indu
strialiste, în schimbare, sunt deschise şi cu mobilitate social accentuat . Este îns i
mportant dac aceast mobilitate este vertical sau orizontal . În SUA, în fiecare an,
potrivit statisticilor oficiale, 25 la sut din popula ie îşi schimb statutul de rezi
den şi profesia. Mobilitatea orizontal poate constitui îns doar un factor iluzoriu a
l accesului social într-un alt strat sau clas . În SUA, clasa superioar cuprinde 3-4
la sut din popula ie şi este constituit din oameni foarte boga i şi influen i. Bog
ia se transmite adesea de la o genera ie la alta. În cadrul acesteia se contureaz
o elit aristocratic , un cerc închis (familii precum Kennedy, du Pont, Rockefeller
, Vandebilt, care reprezint doar 1 la sut , restul de 2-3 procente fiind formate
din cei cu averi de dat mai recent . Clasa mijlocie superioar , respectiv 5-10
la sut din popula ie este format din afacerişti şi profesionişti cu venituri relativ m
ari (între 50.000-100.000 dolari anual), cu pondere în politic şi în via a comunit ilor.
Clasa mijlocie – salaria ii, „gulerele albe”, cu venituri între 20.000-50.000 de dolari
anual – reprezint cam 30-35 la sut din popula ie Imici afacerişti, profesori, manag
eri, reprezentan i comerciali). Clasa muncitoare (40 la sut din popula ie), sala
ria i în servicii, func ionari inferiori eviden iaz între 15.000-25.000 dolari anual
. Clasa de jos reprezentând 20 la sut ” din popula ie se mul umeşte cu venituri inferi
oare, sub 15.000 dolari anual, şi cuprinde s raci, beneficiind de serviciile asist
en ei sociale, precum şi grupuri minoritare etnic.
25
V. GRUPURI SOCIALE, ORGANIZA II, BIROCRA IE Termenul de grup, întâlnit atât în vorbirea
curent cât şi literatura sociologic sau psihologic prezint o accep iune „nediferen iat
” – ca s -i spunem aşa – o multitudine de persoane care se afl undeva, fac ceva, au o a
numit caracteristic , (un num r de pietoni sau oameni ce aşteapt trenul în gar , câ iv
a copii jucând fotbal, locuitorii unui cartier, o categorie profesional , chiar ce
t enii unei na iuni). Grupul are îns şi o realitate psihologic – o sum de tr s turi co
mune, motiva ii, aştept ri, nevoi înmp rt şite. Abordarea sociologic ine cont mai cu s
eam îns de caracteristicile externe ale entit ii numite grup uman. Aşa cum remarca O
lmsted grupul este v zut din afar , dintr-o perspectiv exterioar , ca o celul a
organismului social. Societatea este studiat prin intermediul grupurilor ce o co
mpun. Iese în eviden astfel o întreag tipologie a grupurilor sociale (voluntare – nonv
oluntare, grupuri de interese, grupuri teritoriale, grupuri economice, politice,
etnice etc.). O prim distinc ie, cu mare valoare opera ional în cercetarea sociol
ogic , teoretic şi aplicativ , este cea dintre grupurile primare şi cele secundare.
Grupurile primare sunt forma de asociere uman cuprinzând un num r redus de persoan
e care prezint un înalt nivel de interac iune, o puternic solidaritate reciproc într
e membrii s i, având produnde r d cini afective (familia, grupul de prieteni, band
a de tineri etc.). Sociologul american C. H. Colley în lucrarea sa „Organizarea soci
al ” (1909) a oferit formularea clasic pentru grupurile primare, caracterizate pri
n asociere şi cooperare intim , fa în fa . Acestea sunt primare în mai multe sensuri,
dar mai ales pentru c ele contribuie la formarea naturii sociale şi a idealurilor
individului. Din punct de vedere psihologic, rezultatul unei asocieri intime, es
te o anumit fuziune a individualit ii într-o totalitate comun , în aşa fel încât în anumite
privin e eul propriu al fiec ruia se identific cu via a şi scopurile comune ale gr
upului. Modul cel mai simplu de a descrie aceast totalitate este de a o defini „no
i”; implic o anume simpatie şi o mutual identificare care se exprim în cuvântul „noi”. Indi
idul tr ieşte sim indu-se parte a totalit ii, aflându-şi scopurile principale ale voin
ei în modul de a fi al grupului. Aceste grupuri sunt surs de via nu numai pentru
indivizi ci şi pentru institu iile sociale. Grupurile secundare se configureaz în an
titez cu grupurile primare. Au dimensiuni ample, sunt reglementate de forme form
ale, ra ionale, ce induc o anumit impersonalizare la nivelul rela iilor între memb
rii lor. Comunicarea interpersonal este superficial şi sporadic . Exemple: o asoci
a ie profesional , un partid politic, o na iune.
26
O alt dihotomie tipologic este cea referitoare la grupurile de apartanen şi grupur
ile de referin . Primele sunt grupurile c rora le apar inem, fie ele primare sau
secundare (familia, grupul profesional, comunitatea religioas , cet enia). Cele
lalte sunt grupuri la care ne raport m, ele având un rol comparativ sau normativ.
R. K. Merton – face, în lucrarea sa „Teoria social şi structura social ” (1949), distic ia
între grupurile de referin pozitive – ale c ror norme şi valori sunt preluate de c tr
e alte grupuri şi persoane – şi grupurile de referin negative – ale c ror norme şi valori
sunt respinse. Aceast distinc ie este util în analiza unor fenomene precum devian
a sau subculturile. Pe de alt parte, ea ofer indicii pre ioase pentru decelarea
nivelurilor de aspira ii la care se raporteaz indivizii atunci când se orienteaz s
pre anumite grupuri de referin . Exist şi o alt tipologie uzitat în literatura de sp
ecialitate anglosaxon : grupuri interne (ingroups) şi grupuri externe (outgroups).
Primele de remarc printr-un puternic sentiment de identificare şi loialitate al m
embrilor lor, la care se poate asocia şi un sentiment de manifest ostilitate fa de
gruprile externe. Alte criterii ce opereaz în tipologizarea grupurilor (vârsta, sex
ul, profesia, etnia, rasa, op iunea politic , confesiunea). Cum se formeaz un gr
up? Un grup este în ultim instan un „agregat”, o „colectivitate”, o clas de indivizi, o ca
tegorie social , are anumite determina ii, este rezultanta ac iunii unor factori
care favorizeaz apari ia unei componente de grup, înp rt şirea a ceva în comun. Condi
iile facilitante constituirii unui grup sunt urm toarele: 1) un num r de persoa
ne relativ redus – între 8 şi 20; 2) concursul pe care acestea şi-l dau pentru atingerea
unui obiectiv comun şi convingerea c acesta reprezint un beneficiu pentru to i; 3
) când competitivitatea între membri este sc zut şi colaborarea este strâns , când prevale
az un spirit de într-ajutorare şi nu exist preocupare pentru suprema ia unora asupra
altora; 4) când cunoştin ele unui individ din cadrul grupului sunt mai mult sau mai
pu in echivalente cu ale celorlal i, când nu sunt diferen e individuale în materie
de capacitate decizional ; 5) când este foarte probabil s existe simpatii şi ataşament
e reciproce şi comune; 6) când un grup de indivizi doreşte s ias dintr-o situa ie de i
zolare, specific unui context social anacronic. Dup o anumit perioad de timp, de
existen în comun, respectivii membri ai grupului ajung s stabileasc între ei rela i
i frecvente, mai mult sau mai pu in stabile. Fiecare dintre aceştia ocup o pozi ie
determinat în interiorul grupului, ce indic rela iile pe care le între ine cu ceila
l i în raport cu o dimensiune dat . Ansamblul pozi iilor acestora formeaz „structura”
grupului. Pot fi distinse dou tipuri de structur : 1) orizontal , privind dimens
iunea afectiv ; 2) vertical , privind dimensiunea puterii, raporturile de domina
ie-supunere. Pe
27
m sur ce timpul trece gradul de structurare şi organizarea intern a unui grup devi
n mai stabile. Structura unui grup poate fi reprezentat grafic printr-o organigr
am . Al turi de structura formal a unui grup exist şi o structur informal care exp
rim orientarea şi intensitatea rela iilor afective între membrii grupului. Tehnica f
olosit pentru a eviden ia structura informal a unui grup poart numele de socio9m
etrie. Fiecare grup are îns pe lâng momentele sale statice în care structura sa poate
fi „radiografiat ” şi o dinamic proprie. Termenul „dinamica de grup” a fost avansate Kurt
Lewin în 1944, în leg tur cu o metod special de studiere a fenomenelor ce se desf şoar
în grupurile mici, metod care se inspir din „teoria se câmpului” potrivit c reia elemen
tele cuprinse într-un câmp de for caracterizeaz în func ie de for ele câmpului însuşi. Abor
area dinamic a fenomenelor vie ii sociale implic referirea la obiectul situa iei
în cazul specific dat, la comportamentul indivizilor şi la comportamentul de grup în
contextul respectiv. Lippitt şi White în lucrarea lor „Autocra ie şi democra ie” (1960) au
studiat comportamentul liderilor de grup şi au identificat trei stiluri de conduc
ere: democratic, autoritar şi „laissez-faire” (dezinteresat sau permisiv). Liderul dem
ocratic caut şi ofer maxim colaborare, accept critici şi sugestii de la al ii, discu
t asupra a ceea ce este de f cut, favorizeaz dialogul cu to i şi între to i membrii
grupului. Liderul autoritar exercit puterea de manier despotic , nu admite sfatu
ri şi sugestii din partea membrilor grupului, nu are încredere în ceilal i, refuz oric
e raport de comunicare în leg tur cu modul în care ia deciziile. Liderul „laissez-fair
e” sau permisiv d dovad de dezinteres şi indiferen în rela iile cu membrii grupului, n
u stimuleaz şi nu ajut pe nimeni, nu controleaz , nu colaboreaz , las altora maxim
libertate de ac iune. Efectele produse de exercitarea celor trei stiluri pot fi
astfel rezumate: conducerea autoritar provoac dou tipuri antitetice, una agresi
v , alta de apatie. Când domin atmosfera agresiv în grup exist o stare de aşteptare înco
rdat , cu propensiuni spre rebeliune; unii membri se pot uni împotriva liderului s
au a unui pericol extern. Când atmosfera de apatie domin , aşteptarea este marcat de
iner ie şi lips de coeziune intern . În cazul conducerii democratice, agresivitatea
între membri în confruntarea cu liderul este minim , cooperarea este accentuat şi int
eresul comun evident. Când conducerea este tributar stilului permisiv, grupul apar
e dezbinat, nu exist colaborare între membrii s i, nici efort comun; conştiin a de g
rup este cvasiinexistent . A apar ine unui grup presupune a accepta normele şi val
orile acestuia, identificarea cu ceilal i şi cu scopurile urm rite în comun. Dar ind
ivizii nu r mân prin aceasta „captivi”, ci apar forme de raportare şi la alte grupuri, d
e referin . Merton sesiza chiar c aspira ia unui individ de a deveni membru al u
nui grup de referin poate fi caracterizat ca o form de socializare anticipat , s
pre deosebire de socializarea primar la care ne vom mai referi în cele ce urmeaz .
În
28
via apar inem unui num r imprecis de grupuri, ne conform m acestora şi devenim, pr
in raportare la ceilal i, noi înşine. Grupurile formale şi cele secundare eviden iaz o
sum de caracteristici ce permit în elegerea mecanismelor prin care în lumea modern
anumite structuri se institu ionalizeaz şi dau naştere acelor entit i pe care cu un
termen generic le denumim organiza ii. Prin organiza ie se în elege, în genere, un a
nsamblu de instrumente (organe) alese, predeterminte şi oportun coordonate de c tr
e un subiect sau grup în vederea atingerii unei finalit i. În sens sociologic organi
za ia este un ansamblu sau sistem operativ caracterizat, mai presus de toate, de
interac iunea între subiec i care au acceptat formalizarea p r ilor şi rolurilor ce
le revin în plan executiv. Organiza ia se origineaz ca ra iunea de a fi a unei or
dini finalizate, r spunde exigen elor convie uirii în cadre naturale sau culturale
şi exprim îns şi durata şi formula unei societ i date. Faptul organiza ional este o ext
eriorizare concret a solidarit ii umane, bazat pe interese istoriceşte determinate
, contingente. Este o modalitate social care în circumstan ele date organizeaz efo
rturi umane, urm reşte rezultate, segmenteaz activit i, conferind interac iunilor
dintre indivizi, mai mult rigoare şi eficien . Teoriile sociologice clasice ale or
ganiza iei îşi au punctul de plecare în concep ia lui Max Weber ale c rei liniamente a
u fost fixate în lucrarea „Economie şi societate” ap rut postum, în 1922. Pentru Weber bir
ocra ia este sinonimul fenomenului organiza ional. Birocra ia este o distribu ie
de sarcini ce reclam o subordonare necondi ionat , asigurându-se şi prev zându-se o p
erfect atingere a scopurilor unei organiza ii eficiente. Izvorul supunerii este
autoritatea legii. Normele şi cele mai minu ioase prescrip ii dobândeau un rol atât im
personal cât şi imperativ care mobilizeaz indivizii în mod mai eficient, sunt direc io
nate şi nemijlocite în vederea atingerii scopurilor stabilite. Birocra ia face astfe
l posibil domina ia legal-ra ional , pe de o parte prin for a principiului autor
it ii, şi pe de alt parte, prin ştiin ificitatea competen elor pe care însuşi mecanismul
organiza ional le solicit . Merton este tentat s vad birocra ia prin prisma dim
ensiunii publice (administrative a statului în diferitele sale articula ii) în vreme
ce al i autori se arat atraşi de dimensiunea privat a acesteia. Structura adminis
trativ a unui stat sau a unui mic birou local are o constant birocratico-organiz
a ional care nu este altceva decât ra ionalitatea aplicat . T. Persons consider c
orice sistem social organizat este structural diferen iat. Sociologia înregistreaz
şi interpreteaz sursa şi func ionarea organiza iilor formale şi complexe, constituite
formal şi normativ din membri ce decid regulile activit ii prestate unice şi colect
ive, în vederea atingerii unor scopuri preastabilite sau convenite prin intermediu
l distribu iei de sarcini şi rolul ierarhiilor
29
şi func iunilor (vorbim de Biseric , Armat , Şcoal , Firm etc.). Dup cum se poate ve
dea, sociologia organiza ional studiaz în plus dinamica faptului asociativ şi struct
urat deja în act, cât şi ipoteza-proiect a unui fapt înc posibil, f când sinteza acelor mo
mente. Modelele organiza ionale – care au un important rol euristic în explicarea fe
nomenelor organiza ionale se relev dup cum urmeaz : 1) modelul clasic al conduce
rii ştiin ifice – reprezentat de F. W. Taylor, autorul lucr rii „Principiile managemen
tului ştiin ific” (1903), se întemeiaz pe o riguroas ierarhie a func iilor de conducer
e şi execu ie, gra ie specializ rii şi segment rii sarcinilor 2) modelul birocratic
weberian, c ruia i se pot asocia sociologii şcolii italiene G. Mosca şi R. Michels;
primul vede birocra ia ca o caracteristic organizatoric a statului în vederea ra i
onaliz rii instrumentelor de formare a clasei politice şi de selectare a reprezent
an ilor ei cel de al doilea accentueaz „legea de fier” a oligarhiei, propensiunea fu
nc ionarilor – în acest caz a func ionarilor de partid – de a-şi perpetua pozi iile-chei
e în structurile organiza ionale, eludând principiile democratice pe care le confisc
în folosul lor în aceeaşi familie de spirite merit s fie men ionat şi sociologul americ
an C. W. Mills, cu lucrarea sa de referin „Elita puterii” (1959); 3) modelul rela ii
lor umane – o versiune moderat a taylorismului care scoate în eviden factorul uman a
accetuat inerent latura psihosociologic a fenomenului organiza ional (vezi cerc
et rile lui E. Mayo efectuate la Wesrten Electric Company, Hawtorne-Chicago; 4)
modele derivate cum ar fi: a)modelul de inspira ie clasic – având în centruul preocup
rilor tema deciziei organiza ionale (vezi H. A. Simon – J. G. March „Organiza iile” (1
958); b) modelul de inspira ie weberian , insistând asupra disfunc ionalit ilor bi
rocra iei – R. K. Merton, A. Gouldner, M. Crozier; c) modelul de inspira ie al rel
a iilor umane – o psihologie organiza ional , având ca reprezentan i pe R. Likert, C
. Argyris; d) modele monografice sau „prisma variabilelor”; e) modelul sintetic sist
ematic (structural func ional) T. Parsons, L. A. Coser, R. Dahrendorf, A. Etzion
i. În definirea şi aprofundarea modelului ideal – tipic al birocra iei M. Weber abea în
vedere c organiza ia se întemeiaz pe autoritatea legal-ra ional presupunând: 1) o re
glementare a drepturilor astfel încât acceptarea sa s fie generalizat ; 2) esen a dr
epturilor const în reguli abstracte între care administra ia garanteaz urm rirea ra
ional a intereselor grupului; 3) de in torul puterii legale traseaz ordine celor
ce i se subordoneaz pe baza unui comandament abstract; 4) cei care trebuie s se
subordoneze o fac doar pentru c sunt membri ai unei asocia ii anume 5) obedien
a este datorat nu unei persoane, ci ideii de drept pe care o reprezint . De aici
se prefigureaz şi caracteristicile fundamentale tipice ale organiza iei monocrati
co-birocratice ideale: 1) func ionarii sunt inu i în subordine de reglement ri ale
organiza iei, ei fiind personal liberi; 2) oficiile au un regulament
30
ierarhic, fiec ruia fiindu-i precizat competen a specific ; 3) asumarea sarcinil
or se produce pe baza unui contract şi a selec iei personalului func ion resc pe c
riterii de calificare profesional care se verific prin examen şi este certificat d
e o diplom ; 4) recompensarea presta iilor corespunde cu o stipendie stabilit în b
ani, diferen iat potrivit treptei ierarhice a sarcinii; 5) func ionarii consider
activitatea în propriul oficiu ca profesiunea lor unic , principal ; 6) avansarea
în carier vine odat cu vechimea în func ie, avându-se în vedere presta ia, sau prin com
bina ia ambelor criterii şi depinde de aprecierea superiorului; 7) presta ia este
complet separat de „mijloacele administrative”, f r aproprierea resurselor; 8) to i
func ionarii sunt supuşi f r deosebire unei discipline riguroase şi controlului 9) f
unc ioneaz principiul conformit ii documentelor; propunerile, dispozi iile şi pres
crip iile de orice tip sunt men ionate în scris. Potrivit previziunilor lui Weber,
secolul al XX-lea ar fi urmat s stea sub semnul unei inevitabile ascensiuni a b
irocra iei, ca urmare a accentu rii ra ionaliz rii rela iilor sociale. Considera
iile lui Weber asupra fenomenului birocratic nu sunt p trunse de un optimism ne
critic şi chiar dac nu consacr mult spa iu problemelor legate de ineficien a şi rigi
ditatea procedurilor administrative, el noteaz totuşi disfunc ionalit ile la nivel
politic care ar putea conduce la o excesiv birocratizare a sistemului social. M
entalitatea pe care o încurajeaz o astfel de situa ie nu ar fi alta decât deresponsa
bilizarea în grad înalt a noilor genera ii care vor manifesta tendin a de a se desc
rca de r spundere pe seama superiorilor ierarhici. S-ar produce astfel o diminua
re progresiv a ariei de recrutare a liderilor politici a c ror caracteristic ar
trebui s fie capacitatea de a gestiona responsabil propriile decizii. Teoria bir
ocrartiz rii a cunoscut şi o dezvoltare post-weberian K. Mannheim în lucrarea „Ideolog
ie şi utopie” a acordat între altele şi o aten ie deosebit chestiunii conservatorismului
birocratic, care într-o epoc de ra ionalizare intens , transform orice problem po
litic într-o simpl chestiune administrativ , ceea ce face ca s apar un refuz miop
din partea func ionarilor al oric ror tendin e de schimbare social . Aceast vizi
une, excesiv de negativ avea ca surs experien a biografic a autorului, confrunta
t în anii ‘20-’30 ai veacului al XX-lea cu birocra ia german a Republicii de la Weimar
. Ajuns la începutului celui de al doilea r zboi mondial în Anglia, el îşi revizuieşte poz
i iile sesizând c birocra ia britanic nu era o entitate monolitic şi insensibil la p
resiuni sociale, ci o institu ie ce dep şise vechile prejudec i structurale, fiind
în m sur s se adapteze cerin elor epocii, s planifice via a socio-economic a rii
pentru a pune bazele unui stat al bun st rii. În SUA modelul weberian a suscitat i
nteres în special în deceniile 3 şi 4 ale secolului trecut, J. Burnham, autorul lucr r
ii „Revolu ia managerial ” a eviden iat mai ales faptul c specializarea crescând a cat
egoriilor profesionale reprezentate de manageri şi lucr tori în cadrul diferitelor o
ficii va face inevitabil o redimensionare
31
a raporturilor între sectorul public şi cel privat. Viitorul societ ii va fi marcat
de emergen a unei elite tehnocratice, omogenizat şi solidarizat de interese comune
, care va avea o mobilitate pronun at în plan vertical ajungând s înrâureasc în mod determ
inant deciziile puterii politice. O problem important abordat în sociologia americ
an de orientare structural-func ionalist a fost cea a raportului (conflictului) în
tre autoritate şi competen şi autoritate în interiorul structurilor birocratice, astfe
l încât func ionarii vor oscila în subordonarea lor ierarhic între cei care sunt compete
n i şi cei care de in autoritatea administrativ direct . A. Gouldner, unul dintre
exponen ii radicalismului sociologic din SUA, reluând problema acestui raport conf
lictual între autoritate şi competen , a sesizat apari ia a trei tipuri de aştept ri în
conformarea la normele birocratice: 1) aşteptarea punitiv , ca urmare a faptului c
regulile sunt suportate ca o imixtiune a unui grup exterior şi receptate de o man
ier constrâng toare; 2) aşteptarea reprezentativ , în cazul celor pentru care normele
sunt acceptate ca necesare şi utile interesului comun; 3) aşteptarea indiferent sau
pseudobirocratuic în cazul celor pentru care normele nu sunt considerate serioase şi
demne de interes de c tre membrii organiza iei. O contribu ie însemnat la dezvolt
area sociologiei birocra iei a adus P. Blau care a valorizat în mod semnificativ i
mportan a rela iilor umane în func ionarea mecanismului birocratic; el a pledat pe
ntru participarea tuturor membrilor la procesul decizional în cadrul organiza iei şi
a eviden iat posibilitatea ca o parte a func ionarilor s interpreteze normele în
raport cu muta iile survenite într-o împrejurare sau alta. Concentrarea puterii în org
aniza iile de tip birocratic a fost atent examinat la nivel microsociologic de s
ociologul francez M. Crozier în lucrarea sa „Fenomenul birocratic”, care a demonstrat
c normele şi regulamentele pot fi utilizate în avantajul celor ce de in pozi ii priv
ilegiate la niveluri discre ionare maxime, ceea ce duce la o ruptur între vârful ier
arhiei şi baza acesteia, dezavantajate fiind acele sectoare în care nu este necesar în
alta competen tehnologic . Aceast situa ie poate fi dep şit recurgându-se la procede
e de elasticizare a structurilor şi accentuare a impar ialit ii controlului subord
ona ilor, limitându-se arbitrariul superiorilor ierarhici. Interesant este şi punctu
l de vedere al sociologului american S. N. Eisenstadt care a surprins tendin a b
irocra iei de a exercita presiuni asupra grupurilor sociale pentru controlarea f
luxurilor resurselor, ceea ce ar contribui la o birocratizare a structurilor put
erii politice.
32
VI. SOCIALIZAREA Termenul de socializare desemneaz procesul prin care un nou mem
bru al unui grup social îşi însuşeşte valorile, normele, aştept rile şi comportamentele ce
fi împ rt şite cu ceilal i în cadrul vie i a de grup. Procesul de socializare se întind
e practic pe parcursul întregii vie ii unui individ. Înv area nu se încheie niciodat c
u absolvirea unei şcoli şi nici nu este limitat doar la perioada copil riei ori adol
escen ei. Pentru în elegerea esen ei procesului de socializare sunt necesare mai m
ulte contextualiz ri. Socializarea poate fi raportat la perioada înv rii într-o prim
etap biografic : 1) prin „referire la altul”, la agen ii socializ rii – p rin i, educ
atoare, înv tori; 2) prin „referire orizontal ”, la grupul celor de aceeaşi vârst , clasa
social de apartenen , status sexual etc; 3) prin „referire cronologic şi longitudina
l ” cu trimitere spre viitor, când socializarea produs într-o anumit perioad îşi va fi ar
tat roadele. Socializarea anticipeaz cumva comportamentul ulterior al unui indiv
id, func iile şi rolurile pe care le va îndeplini în grup. Inser ia social a unui indi
vid este preg tit , pe baza unor acumul ri de cunoştin e şi îmbog irii experien ei de
via ; sunt însuşite, într-o m sur ce variaz de la o persoan la alta, acele valori şi aştep
t ri care fac trimitere la viitoarele roluri de îndeplinit ca adult. În definirea no
iunii de socializare un inevitabil punct de plecare îl reprezint rezolvarea tensi
unii dihotonice între natur şi cultur . Unii teoreticieni consider c omul trebuie pr
ivit ca fiind o entitate disponibil pentru socializare, dar care este „tabula rasa”
ini ial, pentru a deveni, pe parcurs maleabil, influen abil la ac iunea concerta
t sau disparat a unor agen i de socializare şi factori ambian i – familia, prietenii
de aceeaşi vârst , şcoala, mass media, diferitele grupuri sociale. La naştere omul nu e
ste automat o fiin social . Manifest rile sale vitale se datoresc unor combina i
i de impulsuri nervoase şi instincte de supravie uire şi nu conştiin ei în m sur s manip
uleze o form primitiv chiar de limbaj. De-a lungul unor încerc ri şi erori, printr-o
serie secven ial de schimb ri, omul devine o fiin social . Care sunt acei facto
ri care determin efectiv dezvoltarea personalit ii umane r mâne o problem deschis
; nu exist , pân în prezent, instrumente valide de cercetare care s permit m surarea
influen ei şi aportul fiec ruia dintre aceşti factori la modelarea omului, respecti
v nu exist argumente solide pentru un algoritm de „socializare ştiin ific ” standardiz
at şi infailibil . În opozi ie cu aceast viziune care supraliciteaz importan a facto
rilor aşa-zis „culturali” sau „social-ambientali”, diverşi autori în domeniu pun accent pe
a ce s-ar chema „natura uman ”, caracteristicile genetice ale individului având rol pr
eeminent pe parcursul procesului de socializare. Analizând sumar cele dou viziuni
putem spune c modul social de a fi al individului uman este preformat înc
33
de la naştere şi este independent de experien a la care este expus în contact cu ambie
ntul socio-cultural. Lucru dovedit de o serie întreag de cercet ri ştriin ifice în dom
eniul biologiei, biochimiei, biofizicii, geneticii, embriologiei etc. Unele cerc
et ri tind chiar s pun în eviden condi ionarea social a factorilor interni, geneti
ci. S-a dovedit ştiin ific faptul c stimulii hormonali sunt influen a i de experie
n a social , de factorii sociali şi c anumite comportamente apar doar atunci când su
ccesive acumul ri cantitative fac loc unor prefaceri de ordin calitativ, chiar şi
la nivelul instinctului de supravie uire. Pe de alt , parte conceperea dezvolt r
ii individului doar în termeni cvasimecanici, de r spuns reflex la stimulii extern
i, chiar dac poate fi corect pân la un punct, în raport cu anumite aspecte comportam
entale, nu explic specificul procesului de creştere şi schimbare social . Freud, în fu
ndamentarea teoriei psihanalitice, lua în considerare atât factorii înn scu i, cât şi pe c
ei ambientali. Experien a primilor ani de via condi ioneaz comportamentul viitor
, adult; atunci când nu neag explicit posibilitatea unei socializ ri sau resociali
z ri la o vârst matur . Freud nu-şi ascunde rezervele pledând într-un fel pentru o anume
inflexibilitate a naturii umane, chiar dac prin terapie psihanalitic unele mani
fest ri nevrotice, angoase, reful ri pot fi atenuate sau vindecate. Indiferent d
e con inutul procesului de socializare, internalizarea culturii unei societ i, în
cadrul c reia ne-am n scut şi tr im, se realizeaz prin interac iuni simbolice, pri
n abilit i de comunicare cu ceilal i, aşa cum consider Parsons; sau prin presiunea
conformismului social, cum aprecia Durkheim. Dar problema care r mâne este modul
de internalizare a seturilor de valori, norme, simboluri, comportamente, mai dir
ect spus, modul în care mecanismele de înv are func ioneaz la scar individual şi socia
l . Teoria „înt ririi” sociale a ac iunii stimulilor în procesul socializ rii, teorie av
ansat de Thorndike, Guthri, Hall şi Skinner pleac de la studiile experimentale ale
psihologului rus Pavlov. Stimulul este un element ambiental contingent care sug
ereaz , evoc şi înt reşte comportamentul individual. Exist dou categorii de stimuli: d
iscriminan i şi înt ritori. Primii privesc con inutul r spunsului, indic probabilita
tea ca r spunsul s fie conform unui „program”, o reac ie ini iat în concordan cu stimu
lul. Stimulii înt ritori sunt reprezenta i de anumite evenimente recurente care fa
c posibil un r spuns ce succede sau precede, sunt pozitivi când accentueaz for a r
spunsului sau negativi când o diminueaz . Acceptând aceast pozi ie teoretic , proce
sul de socializare apare ca un produs de înt riri secven iale pe care individul le
-a primit sau le primeşte în situa ii particulare. Subiectul uman este v zut ca un o
rganism pasiv sub controlul unui agent de socializare care distribuie recompense
şi pedepse, în vreme ce ignor acei factori interesa i în procesele de maturizare şi car
e nu cad sub controlul for elor ce ac ioneaz din exterior; s-a demonstrat de ase
menea c efectele gratificante sau
34
inhibitorii ale expresiilor de aprobare sau dezaprobare variaz în raport cu sexul,
vârsta, clasa social , grupul de apartenen , pentru care, potrivit teoriei înt riri
i stimulilor, ar trebui s opereze în mod uniform şi constant. Teoria imita iei sau i
dentific rii pretinde c indivizii înva unii de la al ii prin intermediul observa i
ei şi c experien a direct a înt ririi nu este relevant pentru modificarea comportame
ntului uman. În special în perioada copil riei, indivizii vor adopta ca modele de co
mportament persoanele care se bucur cel mai mult de afec iunea lor (Sears). O al
t ipotez avansat are în vedere faptul c un comportament se modeleaz dup cel al ind
ivizilor ce ocup pozi ii care sunt asociate recompenselor dorite (Whiting). Proc
esul de imita ie se produce în dou modalit i, potrivit „modelului personal” şi „modelului
pozi ional”. În cazul primului, imita ia are în vedere atributele persoanei admirate, în
cel de-al doilea caz, imita ia are în vedere atributele inerente pozi iei sociale
definite de sex, vârst , profesie etc. Identificarea cu un model personal este fu
nc ie a familiariz rii cu modelul însuşi, este vorba de puterea direct a modelului a
supra individului. Identificarea cu modelul pozi iei sociale este func ie a perc
ep iei din partea subiectului a pozi iei modelului în sistemul social. Cele dou ti
puri de imita ie se bazeaz pe dou tipuri de putere: 1) puterea unei amenin ri pe
rsonale, în cazul imita iei personale; 2) puterea provenind din controlul resursel
or sociale apreciate, în cazul imita iei unui model de pozi ie. Teoria dezvolt rii
cognitive pleac de la premisa c individul creeaz valori care au func ia de a re
prezenta realitatea, el fiind în m sur s articuleze şi s asambleze aceste simboluri,
şi astfel s perceap evenimentele lumii exterioare în mod subiectiv şi dependent de câmp
ul rela iilor şi interac iunilor între simbolurile pe care le produce. Reprezentarea
cognitiv este relativ limitat şi focalizat pe un aspect al realit ii, imediat per
ceptibil. Pe m sura dezvolt rii individului, reprezentarea cognitiv se separ pro
gresiv de ambient şi tinde s devin neutr , codificat , reflectând astfel însuşirea unor
norme culturale şi a simbolurilor necesare comunic rii cu ceilal i. Reprezentan ii
de seam ai acestei teorii sunt psihologii K. Lewin şi J. Piaget. Potrivit teoriei
dezvolt rii cognitive, subiectul înscris în procesul de socializare nu este pasiv,
un simplu receptacol de stimuli, ci în interac iune cu ambientul s u. Noile experi
en e, mesajele recep ionate sunt asimilate într-o structur cognitiv existent , ce
face posibil ” acomodarea la cerin ele mediului. Structura cognitiv sufer un perma
nent proces de reorganizare. Dac antropologia cultural integreaz problema social
iz rii într-o perspectiv mai ampl , a culturii care determin limitele experien elo
r socializante, modelele culturale prevalente transmi ându-se din genera ie, în psih
analiza freudian socializarea este tratat în termeni de „domesticire” şi „canalizare” a ins
inctelor şi pulsiunilor înn scute ale omului, ce pot avea un poten ial distructiv as
upra vie ii
35
sociale. Aici se relev importan a factorilor „civiliz rii” de care vorbea sociologul
german N. Elias. Pentru Freud, organizarea social reclam ca instinctul sexual s
fie sublimat, permi ând formarea grupurilor umane şi apari ia de rela ii şi sentiment
e interumane eliberate de agresivitate. Din punct de vedere sociologic, socializ
area este un proces prin care aştept rile şi comportamentele indivizilor trebuie s f
ie conforme cu normele sociale. Finalitatea socializ rii se suprapune conformit
ii sociale. Dac se cunosc normele şi sanc iunile impuse de o structur social se po
t anticipa comportamentele indivizilor f r a se acorda o aten ie special detalii
lor ce in de procesul înv rii. Altfel spus, socializarea este o opera ie normal la
nivelul sistemului social pentru a fi evitate comportamentele deviante şi pentru
ca acesta s -şi men in configura ia şi coeziunea. Men inerea sistemului social se re
alizeaz printr-o recrutare şi selec ie social adecvate. prin definirea normelor şi s
anc iunilor, a rolurilor pe care membrii grupului le au de îndeplinit. Studiile so
ciologice întreprinse de Parsons şi colaboratorii s i au scos în relief o distinc ie înt
re socializarea primar – care se înf ptuieşte în primii ani de via şi în care se constituie
structura de baz a sistemului personalit ii fiec ruia – şi socializarea secundar – car
e const într-o orientare şi o specializare în vederea asimil rii rolurilor pe care ind
ividul le va îndeplini succesiv, pe parcursul vie ii. Agen ii de socializare sunt
elementele responsabile cu transmiterea normelor, valorilor şi modelelor de compor
tament care ac ioneaz asupra indivizilor astfel încât aceştia din urm s se conformeze
exigen elor ce func ioneaz la nivelul grupurilor sociale. Aceşti agen i de sociali
zare ac ioneaz fiecare în parte dar şi în concordan unii cu al ii. Primul în ordine temp
oral şi nu numai între agen ii de socializare se num r familia, care ocup o pozi ie
privilegiat în structurarea personalit ii individului. În primii ani de via individu
l este complet dependent de familie, dar şi mai târziu, la maturitate influen a p ri
n ilor este substan ial . Maslow, în piramida trebuin elor, stabilea patru nevoi f
undamentale: 1) fizice, inând de asigurarea hranei, îmbr c mintei, protec iei etc.;
2) sociale, afec iune, în elegere de c tre ceilal i; 3) stim ” de sine, care vizeaz
construirea unei identit ii proprii; 4) autorealizare referitoare la valorificar
ea poten ialit ilor. Mare parte dintre aceste nevoi sunt satisf cute în familie, d
ar procesul de socializare solicit şi ac iunea altor agen i, de exemplu şcoala. Rolu
l institu ional al şcolii tinde s se substituie în anumite privin e familiei, dar me
nirea ei fundamental pentru individ este de a stabiliza întro mai mare m sur dezvo
ltarea cognitiv şi achizi ia de informa ii cu privire la normele şi valorile comunit
ii şi adjudecarea unor comportamente sociale care s fie acceptate de c tre comuni
tate. Pe aceast cale individul devine apt de a participa, mai mult sau mai pu in
conştient şi profitabil, la interac iunea social .
36
Şcoala consolideaz ac iunea exercitat de alte institu ii ale comunit ii prin instr
uire, ceremoniale şi experimentarea unor practici participative care ulterior se v
or desf şura în însuşi câmpul rela iilor sociale. Un alt agent de socializare, cu incontes
tabil relevan , este grupul de prieteni. J. Piaget a demonstrat c mai cu seam co
piii ajung la un înalt nivel de „conştientizare moral ”, dovedind o propensiune spre ado
ptarea unor pozi ii de cooperare sau de autonomie cu cei de aceeaşi vârst şi având acelaşi
status. În cadrul acestui grup ei descoper respectul şi solidaritatea, sentimentul
drept ii şipropensiunea spre reciprocitate în raport cu ceilal i, de aceeaşi etate şi st
atus, nu îns în raport cu grupul de adul i. G. H. Mead sublinia faptul c în grupul de
afinit i cu cei de aceeaşi vârst apare necesitatea internaliz rii sistemelor de valo
ri şi norme comunitare dar şi ale subculturii c reia tinerii îi apar in. Socializarea în
grupul celor de aceeaşi vârst este un complement indispensabil al socializ rii în fam
ilie. Dac în familie prevaleaz orientarea particularizant , în grupurile sociale, în s
pecial în cele profesionale, predomin orientarea universalizant şi cu finalitate conşt
ientizat . Un alt agent de socializare, extrem de expansiv, în ultimele decenii se
dovedeşte a fi mass media care exercit o func ie de înt rire a aştept rilor preexiste
nte la nivelul indivizilor. În cazul copiilor şi tinerilor influen a sistemului mass
media este covârşitoare şi cu efecte adeseori negative prin modelele superficiale şi co
ntaminante (formele facile de succes social, violen , pornografie etc.) pe care
le ofer . Al i agen i de socializare cu influen notabil şi diferen iat sunt Biseri
ca, asocia iile voluntare, partidele politice, sindicatele. Un aspect important
al procesului de socializare priveşte acumularea de cunoştin e şi internalizarea de no
rme şi orient ri activale referitoare la sistemul politic. Socializarea politic ,
respectiv transmiterea la nivel individual a con inuturilor culturii politice a
societ ii, a informa iilor privind structurile, institu iile, func iile şi procese
le politice, a unor aştept ri şi valoriz ri ale acestora pe baza c rora se produc op
iuni şi se manifest anumite preferin e politice, este parte şi fa et a socializ rii
de ansamblu a indivizilor. Avem de-a face aici, atât cu o socializare incidental
, nesistematic datorat şi familiei şi mediului apropiat dar şi cu o socializare delibe
rat , sistematic , de o educa ie civic , cum se întâmpl în regimurile democratice sau
de o îndoctinare politic , strict controlat , aşa cum se întâmpl în regiunile nedemocratic
e de tip totalitar.
37
VII. INTERAC UNEA SOCIAL ŞI RE ELE SOCIALE Interac iunea social este procesul prin
care indivizii şi/sau grupurile se influen eaz reciproc printr-un transfer perman
ent de idei, sentimente, reac ii. Interac iunea este îns şi substan a vie ii sociale
. Interac iunea este condi iafundamentala pentru dezvoltarea psihic a individulu
i, pentru socializarea sa şi înv area de c tre acesta a rolurilor sociale. Interac i
unea este for a intern a ac iunii colective v zut din perspectiva celor ce parti
cip la via a de grup sau activitatea unei organiza ii. Eubank a identificat dou
mari tipuri de interac iune: 1) cea care conduce la opozi ie (conflict, competi
ie; 2) cea care conduce la acord (combina ie, fuziune); aceasta din urm îşi întemeiaz
efectele pe un grad de continuitate, de egalitate şi asem nare între protagonştii proc
esului ce asigur stabilitatea grupului în ansamblul s u. Interac iunea are loc când
o entitate ce ac ioneaz , genereaz un stimul de ac iune r spuns din partea altei
entit i. Putem spune c oamenii nu ac ioneaz doar în prezen a altora, contextul avân
d un rol stimulativ, difuz şi imponderabil asupra lor, ci ac ioneaz în comun cu ceil
al i. Avem de-a face cu o co-ac iune, subiec ii acesteia influen ând şi fiind influe
n a i la rândul lor de c tre cei cu care sunt implica i prin similaritate între rela
ie ce poate fi definit ca biunivoc . Interac iunea se p streaz atunci când ambii
participan i (dac este vorba de o diad ac ional ) ob in efecte dezirabile, satis
fac ii, un grad sporit de securitate personal , având fiecare responsabilitatea de
sf şur rii rela iei. Exist îns situa ii de criz , comportând riscuri, când unii dintre p
rotagonişti se derobeaz de r spundere, se eschiveaz de la ac iune, suspendând sau an
ulând interac iunea. Prin intermediul interac iunii ambele p r i înva sau împ rt şesc st
iluri fundamentale de reac ie una fa a de cealalt . La începutul unei rela ii, fie
care participant îşi relev diferitele fa ete ale personalit ii sale, observ cum reac
ioneaz ceilal i la toate aceste aspecte şi, concomitent, valorizeaz tr s turile p
ersonalit ii celorlal i. Dac exist probe gratificante, reciproc convenabile, int
erac iunea continu ; dac nu ea se întrerupe. O interac iune este gratificant dac p
articipan ii primesc „recompense” superioare „pre ului” pl tit prin investi ia de afecti
vitate şi încredere în partenerii cu care au de-a face (exemplul tipic: o asocia ie re
grupând prieteni). O interac iune negratificant poate deveni conflictual . O astfe
l de situa ie apare atunci când se manifest dorin i egoiste de satisfacere doar a
propriilor interese (potrivit expresiei latineşti „homo homini lupus”). Alte situa ii
conflictuale la nivelul interac iunii sociale îşi au sursa în pozi ii divergente de cl
as de apartenen a indivizilor, în disimetria raporturilor de putere, sau apar din
pozi ii divergente datorate rolurilor pe care indivizii le ocup în grup.
38
Interac iunea reciproc a persoanelor este cea care le leag pe acestea într-un sist
em social coerent şi articulat, în sensul c activitatea lor devine interdependent ,
orice ac iune stimuleaz o reac iune ce modereaz sau moduleaz ac iunea ini ial ,
rezultanta fiind o co-ac iune pe parcursul c reia protagoniştii devin parteneri şi-şi
ajusteaz permanent pozi iile şi aştept rile. Studiile asupra interac iunii sociale e
xamineaz cu prec dere comportamentele umane în contexte de grup, la scar microsoci
ologic . De ce? Pentru c doar comportamentul, într-o situa ie dat , d m sura unei
inten ii materializate prin ac iune şi eviden iaz modul în care efectele propriei ac
iuni, ale reac iei celorlal i se r sfrâng asupra sa. Interac iunea constituie un
proces circular; ea nu se produce doar între doi indivizi ci şi între individ şi grup sa
u între dou ori mai multe grupuri. Aceast constatare implic determinarea unit ii d
e ac iune şi elaborarea unui cadru de referin care s permit identificarea şi clasifi
carea conexiunea unei ac iuni cu celelalte. În lucrarea sa „Analiza procesului de in
terac iune” (1953) R. Bales, plecând de la aser iunile lui T. Parsons şi de la o sum d
e observa ii empirice pe baza unor experimente, consider c aten ia cercet torilo
r trebuie s se concentreze pe actiune – ce cuprinde de fapt interac iunea – şi pe situ
a ia în care se desf şoar ac iunea, indiferent c se are în vedere personalitatea, sist
emul social sau cultura. De fapt Bales reia într-un fel ideea lui Thomas (1931) po
trivit c reia în orice interac iune simbolic se consum un act de atribuire de sens
în context social, ceea ce el numea definirea situa iei. El a subliniat c sensuri
le pe care oamenii le atribuie lumii din jur îi determin s ac ioneze în anumite felu
ri. Atribuie diferite sensuri aspectelor mediului lor de via pentru ca apoi s ac
ioneze asupra acestor aspecte în lumina sensurilor atribuite. Thomas f cea urm to
area constatare: „dac oamenii definesc situa iile ca fiind reale, acestea sunt rea
le prin consecin ele lor” (de exemplu: o persoan paranoic obsedat de convingerea c
este inta unei conspira ii va ac iona automat de o manier defensiv ). De modul în
care oamenii definesc situa iile care-i privesc depinde maniera în care vor inter
ac iona unii cu ceilal i. Adecvarea reciproc a comportamentelor lor va urma anum
ite obiective, linii de ac iune pe care ei şi le impun interac ionând. Interac iunea
presupune nu mai pu in reajustarea strategiei mutual convenite şi acceptate pentr
u atingerea obiectivelor prin încerc ri şi erori. O perspectiv incitant care s-a buc
urat de interes deosebit în comunitatea intelectual sociologic este cea propus de
E. Goffman (1959). Ea a fost denumit , prin similitudine cu lumea teatrului şi spe
ctacolului, ca fiind o abordare dramaturgic . Indivizii joac roluri diferite în si
tua ii diferite. Conceptul central de rol social trimite la ideea de dram . Totu
l se desf şoar ca şi cum ar fi o punere în
39
scen . Exist un spectacol pentru public şi culise. Publicul ia cunoştin doar de ce v
ede pe scen nu şi de ceea ce se petrece în culise. Elementul cel mai important pentr
u interac iunea social este organizarea imaginii. O persoan adopt o identitate s
au confer altora anumite identit i, pe aceast cale influen ând rezultatul interac
iunii sociale. Eul se prezint celorlal i într-o anumit ipostaz , într-o anumit lumin
şi încearc s câştige acceptarea sa de c tre ceilal i sau acordul acestora pentru un gen
de ac iune. Prezentarean unor identit i diferite în situa ii diferite nu este exp
resia unei lipse de onestitate, dac indivizii cred în identitatea pe care şi-o asum
, o prezint celorlal i iar aceştia, la rândul lor, o accept . Aşa cum remarca Goodman,
abordarea dramaturgic este o tentativ de a concilia punctul de vedere structura
l al interac iunii sociale, cu abordarea mai flexibil a interac iunii simbolice.
Deşi structura social asigur scenarii care fac via a social ordonat şi predictibil
, oamenii sunt capabili s improvizeze în situa ii noi şi neobişnuite. De aceea via a s
ocial este un amestec de ordine predictibil şi inova ie flexibil . O alt perspecti
v fructuoas în privin a interac iunii sociale propune etnometodologia – un curent în s
ociologia american care se axeaz pe modalit ile cu care oamenii se str duiesc s în
eleag realitatea social pe baza ipotezelor fundamentale gra ie c rora ei înşişi îşi regle
az comportamentul într-o situa ie dat . Interac iunea social este posibil pentru c
modul de a reac iona al oamenilor nu este aleatoriu, haotic ci previzibil, calc
hiinduse pe anumite aştept ri de la aceştia (de exemplu: pietonii se aşteapt ca şoferii
s se opreasc la culoarea roşie a semaforului). În cazul în care aştept rile normale sunt
contrazise sau violate interac iunea social realizat tr deaz existen a unui alt
ansamblu de reguli ce o guverneaz şi care doar astfel se devoaleaz . Alte perspec
tiva asupra interac iunii sociale se datoreaz aplic rii analizei cost-beneficiu în
câmpul rela iilor interumane, schimbul social, ceea ce fiecare d şi ceea ce primeşte în
cazul unei interac iuni reprezentând conceptul-cheie şi miza în elegerii ra iunilor p
entru care indivizii intr în contact, coopereaz sau se contrapun unii altora. Tot în
aceeaşi ordine de idei, Homans a avansat în 1961 conceptul de „justi ie distributiv ” p
otrivit c ruia oamenii se aşteapt s primeasc beneficii de pe urma interac iunii so
ciale, beneficii propor ionale cu costurile implicate de o astfel de situa ie. P
. Blau, în 1964, aducea completarea c oamenii au rela iile pe care le merit . Dac
indivizii vor s men in o rela ie special , urm rind anumite beneficii, ei trebui
e s fie în m sur s ofere partenerilor lor de interac iune ceva echivalent. Este o
alt formulare pentru ceea ce vrea s însemne reciprocitatea în schimbul social, norme
le sociale cerând ca beneficiul s fie bazat pe o valoare similar , un pre ce trebu
ie pl tit socialmente vorbind. Altminteri, interac iunea este invalid . Nici o i
nterac iune nu se produce la întâmplare. Întrucât indivizii de in statusuri
40
diferite şi multiple şi ocup roluri ce confer rela iilor interumane anumite semnific
a ii, generatoare la rândul lor de consecin e ce înr uresc percep iile şi autopercep i
ile respectivelor statusuri şi roluri, rela iile ca atare dobândesc consisten şi confi
gura ii stabile ce se dezvolt independent de interesele imediate ale protagoniştil
or interac iunii. Interac iunea este un stabilizator al rela iilor sociale dar şi
un multiplicator al acestora. Noile rela ii sociale se es şi intre es între ele. O a
stfel de textur de rela ii sociale ale unei persoane la nivelul grupului sau în af
ara lui poart numele de re ea social . Re elele sociale sunt constituite dintr-o
multitudine de rela ii având intensit i şi extensii diferite. Unele rela ii sunt ma
i strânse, altele – mai laxe; unele rela ii sunt profunde, altele – mai superficiale;
unele rela ii sunt mai intime, mai personalizate, altele – mai distante, mai imper
sonale; unele rela ii sunt trainice în timp, altele sunt mai efemere, sporadice. În
sociologia contemporan , studiile consacrate rela iilor sociale configurate în re
ele au cunoscut o proliferare spectaculoas . Ele au la baz postulatul c modelele
structurale ale rela iilor sunt mai importante decât caracteristicile personale,
socio-demografice ale indivizilor implica i. Atunci când, la nivelul unei comunit
i, re elele sociale sunt independente, fragmentare şi nu comunic între ele, organiza
rea şi valorificarea resurselor respectivei comunit i au de suferit. Pe de alt par
te, odat constituite, re elele au tendin a de a prescrie roluri sociale, de a im
pune standarde ac ionale, având preeminen asupra indivizilor, pozi ia în re ea fiind
precump nitoare în raport cu alte calit i şi atribu ii, neomologate pe parcursul fu
nc ion rii re elei respective. Exist o serie de caracteristici definitorii ale r
e elelor. Goodman consider c acestea ar fi, în principal, în num r de trei. 1) Densi
tatea unei re ele este dat de procentajul leg turilor posibile ce ar putea fi cr
eate între membrii efectivi ai re elei. Sentimentul de comuniune şi intensitatea tr
irii apartenen ei de grup depind de gradul în care indivizii sunt implica i şi integ
ra i în re ele , în care leg turile cu al ii sunt intense şi consistente. 2) Accesibil
itatea – vizeaz num rul de leg turi între grupuri de doi indivizi dintr-o re ea. Cu
cât densitatea este mai mare, cu atât mai mare este accesibilitatea, întrucât într-o re ea
cu densitate mai mare exist mai multe leg turi pentru fiecare individ decât într-o
re ea cu mic densitate. 3) Sfera de cuprindere a re elei este dat de num rul de
contacte directe pe care fiecare individ le are în cadrul unei anumite re ele. Cu
cât o re ea este mai dens , cu atât mai mare este probabilitatea ca un individ s aib
o sfer mai larg de rela ii. Indivizii importan i din punct de vedere social sun
t cei cu un câmp extins de rela ii. Re elele sociale reprezint îns şi cheia în elegerii
diferitelor aspecte ale func ion rii mecanismelor vie ii sociale. Granvetter, în 1
973, a oferit elemente
41
pre ioase cu privire la „puterea” rela iilor în re ele, aceasta depinzând de cantitatea
de timp, intensitatea efectiv , intimitatea (încrederea mutual ) şi serviciile recip
roce care caracterizeaz rela ia. Re elele slabe las oamenilor o mai mare liberta
te de ac iune decât rela iile puternice care exercit presiuni sociale mai pronun a
te asupra individului şi sunt mai restrictive. Re elele sunt structuri sociale com
plexe care servesc ca verig de leg tur între micro şi macroniveluri de analiz . Inte
rac iunea func ionând la scar microsociologic poate furniza modele de difuziune, m
obilitate social şi organizare politic şi coeziune la scar macrosociologic , care se
pot ulterior r sfrânge asupra func ion rii grupurilor mici.
42
VIII. CONTROLUL SOCIAL Ordinea, echilibrul social spre deosebire de ceea ce se întâm
pl în regimul animal se realizeaz prin ra ionalitate şi controlul exercitat asupra c
ondi iilor geografice, constitu iei biologice şi manifest rii instinctelor natural
e. Indivizii umani sunt actori liberi în rela iile pe care ei le dezvolt de-a lung
ul existen ei lor sociale, dar libertatea de care dispun nu este absolut şi nici a
flat sub zodia arbitrariului. Exist condi ion ri datorate for elor şi proceselor f
izice din natur , factorilor psihologici interni şi externi, circumstan elor spa i
o-temporale şi contextelor socio-culturale în care ac iunile indivizilor şi grupurilor
se înscriu. Controlul social priveşte nemijlocit problema ordinii sociale, se refer
la condi iile ce marcheaz regularitatea şi previzibilitatea conduitei umane, la m
en inerea echilibrului elementelor constitutive ale societ ii. Pentru Roncek şi Wa
rre controlul social poate fi echivalat cu „toate procesele de mediere prin care s
ocietatea şi grupurile ce o compun influen eaz conduita membrilor lor în conformitat
e cu normele colective”. Este vorba de modul în care societatea şi mecanismele sociale
func ioneaz pentru reglarea, direc ionarea, adaptarea, şi organizarea conduitei s
ociale a indivizilor şi grupurilor. Studierea acestor mecanisme şi forme de determin
are a comportamentelor individuale în raport cu exigen ele convie uirii sociale fu
rnizeaz indicii revelatoare despre orientarea dezirabil , în raport cu criterii de
oportunitate, a ac iunilor indivizilor în context social, prin intermediul unor p
rocese, tehnici, programe şi aparate institu ionale adecvate (sugestie, instruire,
persuasiune, educa ie). Societatea prescrie şi restric ioneaz , frâneaz sau obstacu
leaz pe de alt parte conduitele indezirabile din punct de vedere social. Aceast
limitare în plan comportamental a indivizilor se înf ptuieşte prin activarea unor func
ii ale sistemului social – manifeste şi latente – ce impun preeminen a şi domina ia nor
melor gra ie c rora via a colectiv devine posibil . Accentul cade deci nu atât pe
mecanismele controlului social ci pe func iile pe care acesta din urm trebuie s
le onoreze în confruntarea cu indivizii ce fac obiectul controlului în cadrul grupul
ui. Dealtfel prima defini ie dat controlului social de c tre E.A. Ross, un socio
log american de la începutul secolului al XX-lea, are în vedere acest caracter de „dom
ina ia social ”, având de îndeplinit o func ie precis la scara sistemului social. Aces
tei viziuni i se al tur o întreag pleiad de sociologi şi psihologi americani: Burges
s, Homans, Mead, Parsons. Un alt curent sociologic, reprezentat de K. H. Wolff a
ccentueaz asupra faptului c mecanismele controlului social, ale limit rilor şi con
di ion rilor impuse indivizilor sunt de natur social , influen ând ac iunile acest
ora: utilizarea sanc iunilor, procesul de socializare, internalizarea, manipular
ea simbolurilor.
43
Forme extreme ale controlului social sunt prezente în toate regimurile dictatorial
e, unde, paradoxal, func iile sociale ale controlului sunt reduse pân la dispari i
e fiind transferate instan elor politice, structurilor de îndoctrinare şi încadrare st
rict a indivizilor, controlate de partidul mic şi statul totalitar. Pentru a fi va
lid , o teorie a controlului social trebuie formulat în raport cu o stare de echil
ibre a unui sistem sau subsistem. Ea este preg tit şi devine posibil datorit model
elor normative institu ionalizate care sunt în m sur s permit conformitatea sau de
vian a social , acestea din urm decurgând din modelele urmate şi împ rt şite. În analiza p
e care o face mecanismelor de control, T. Parsons are ca element de referin proc
esul de socializare, reductibil originar la tendin ele de conformare sau de devi
an la care în mod conştient sau nu indivizii subscriu. Aspectele de prevenire sau de
anticipare ale mecanismelor de control social constau, mai mult decât orice, în înv a
rea a ceea ce nu trebuie f cut şi în ceea ce trebuie f cut în sensul pozitiv al social
iz rii. Un prim aspect fundamental surprins de Parsons la acest capitol este „sus
inerea”, care furnizeaz într-o situa ie de anxietate un fundament de siguran de sine
, o reac ie defensiv – ca r spuns la ac iunile distructive şi agresive ce vin din ex
terior. Conservarea Eului prin intermediul unei rela ii de solidarizare cu ceila
l i conduce la o minimizare a insecurit ii (dragostea matern resim it de copil,
ajutorul şi în elegerea pe care pacientul le primeşte din partea terapeutului). Dar su
s inerea nu este necondi ionat . Motiva iile Eului sunt mai mult sau mai pu in c
ontrolate pentru a se vedea în ce m sur modelele normative sunt respectate sau nu.
Permisivitatea fa de individ este riguros limitat . Exist deci un echilibru între
ariile de permisivitate şi cele de restric ionare. Aştep rile nesatisf cute ale Eul
ui, datorit refuzurilor ar tate de ceilal i, fantasmele, suspiciunile legate de
posibila ostilitate care ar putea s vin din exterior, autoreplierea şi autoap rare
a genereaz un sim al restric ion rii. Ostilitatea generat de c tre Eu nu va fi m
odificat de c tre cel lalt prin refuzul acesteia ci prin supunerea şi dominarea Eu
lui. Refuzul transferului de ostilitate este un moment decisiv în procesul control
ului social; este ceea ce Parsons numeşte „limitarea reciprocit ii”. Aceste trei eleme
nte fundamentale ale controlului social – sus inerea, permisivitatea şi limitarea re
ciprocit ii reprezint tot atâtea func ii latente ale sistemului social în care se însc
riu indivizii. Un alt punct de vedere demn de interes în teoria controlului social
apar ine sociologului francez G. Gurvitch. El distinge între mijloacele, tipurile
şi formele de control. Biserica, familia, şcoala, asocia iile, partidele şi sindicate
le sunt mijloace ale controlului social. Morala, dreptul, educa ia, cunoaşterea, r
eligia sunt definite ca tipuri de control social. În ceea ce priveşte formele contro
lului social acestea variaz independent de tipuri, impunându-se luarea în considerar
e a rolului
44
stereotipurilor şi simbolurilor culturale. Pentru Gurvitch factorul central al tut
uror proceselor de integrare social este controlul social. Îl reg sim sub forma re
ligiei şi magiei în societ ile primitive şi extrem de diferen iat în societ ile complexe
, moderne. Astfel, controlul social poate fi definit ca esen a tuturor modelelor
şi simbolurilor sociale, a actelor prin intermediul c rora acestea sunt cultivate
şi aplicate şi cu ajutorul c rora societatea global , grupurile par iale, membrii l
or dep şesc tensiunile, opozi iile şi conflictele. Sociologul american T. Bottomore
distinge între tipurile de control social, agen ii şi mijloacele ce permit aplicarea
sa. Tipurile principale sunt obiceiurile şi opinia public , dreptul, religia, mor
ala, educa ia, cunoaşterea, ştiin a, sistemul de instruire şi sistemul politic, biseri
cile şi institu iile religioase, familia – unde se realizeaz socializarea ini ial a
noilor genera ii –, alte organiza ii specializate. Din aceast perspectiv controlul
social trebuie departajat de sistemul de reglementare a comportamentului prin m
ijloace de for . Deşi în via a social sunt dificil de separat. În fapt sanc iunea ulti
m în drept este constrângerea fizic ; opinia public poate s degenereze în violen a mul
imii, sentimentul religios în persecu ie religioas şi arderea pe rug a ereticilor.
Constrângerea fizic , pentru a fi eficient , are nevoie de a fi justificat în termen
i de valori unanim acceptate; este cazul unei dictaturi militare în care grupul co
nduc tor, dincolo de recursul la for , necesit , pentru a-şi p stra domina ia, uti
lizarea unor mijloace de persuasiune şi manipulare. Modalit tile controlului socia
l sunt urm toarele: 1. Controlul conştient – în eles ca atare de c tre indivizii sau g
rupurile sociale care îl manipuleaz . Scopul s u este de a ob ine de la indivizii
controla i un anumit nivel de conformitate. Se recurge la o gam extins de modali
t i de ac iune: publicitate, propagand , legi emanate din parlament, decizii ale
tribunalelor, solicit ri ale organiza iilor. Exist forme de control bine organi
zate ce folosesc tehnici moderne de publicitate de care chiar persoanele control
ate au cunoştin . 2. Controlul inconştient – manifestat la nivelul indivizilor control
a i; este mai curând o reac ie spontan la stimuli ce provin de la persoanele din j
ur, în mod individual sau colectiv, venind din trecut sau din prezent. Este un con
trol real, dar cauzal, f r interven ia sau ini iativa sursei stimului ce eviden
iaz o conduit complacent . O form elementar este sugestia; alte manifest ri – reac
ia gregar la anumi i stimuli în psihologia mul imilor. Este de asemenea cazul fol
clorului, obiceiurilor, tradi iilor, conven iilor, codurilor morale, revela iilo
r etc. 3. Controlul personal – exercitat de persoane vii sau moarte (cum ar fi mar
ile figuri istorice, politice, religioase), realizându-se în prezen a lor sau operel
or lor vizualizate;
45
4. Controlul de grup – ac ionând atât la nivelul grupurilor primare cât şi secundare: reli
gioase, politice, academice, sportive, militare, profesionale, economice etc. 5.
Controlul situa ional – caracterizeaz anumite situa ii sociale, reclam uniformita
te de conduit , în familie, în grupul religios în politic , atunci când normele conven i
onale, contractuale, regulile de cast func ioneaz . 6. Controlul formal, neorgan
izat, neoficial şi neinstitu ional îmbrac diferite forme (imitarea adul ilor de c tr
e copii, forme socio-culturale şi subinstitu ionale, structuri sociale consolidate
în timp de tipul: legende, mituri, dogme, parabole, proverbe, tradi ii, moravuri,
conven ii sociale, drept cutumiar etc.). 7. Controlul institu ional – ansamblul d
e consemne sociale constituite şi organizate în timp pentru men inerea ordinii socia
le şi func ionarea fiec rui sector al vie ii sociale, prin stabilirea de standarde
fizice, universale ale ac iunilor bazate pe considerente morale imperative şi uti
le în vederea ob inerii unui consens general. Aceste forme de control sunt realiza
bile cu ajutorul institu iilor, simbolurilor şi func iilor. Este vorba de institu
iile familiale, matrimoniale, pedagogice, economice, etico-religioase, politice.
Statul este suprema organizare institu ional în sfera civil , stabileşte legi const
itu ionale şi produce reglement ri juridice, dispunând totodat de organele şi de for a
necesar pentru a le aplica. Controlul social se exercit fie de o manire cvasiim
perceptibil , f r vreo presiune fizic sau psihic , limitându-se la aluzii, sugesti
i, simboliz ri, gesturi, vorbe, fie uzând de for de presiuni fizice şi psihice mergând
pân la amenin area cu moartea. Între cele dou extreme exist o întreag gam de mijloace
de control combinate: sugestii, aluzii, exemple, comenzi, încuraj ri, sloganuri,
sfaturi, promisiuni care, la un anumit nivel, se pot transforma în artefacte simbo
lice pentru a suscita emo ii, sentimente (precum în cazul expresiilor artistice, s
imbolurilor religioase, c r ilor). La un nivel mult superior, controlul social u
zeaz de abstrac ii ce se manifest prin credin e sociale, conven ii, principii, s
tereotipuri, idealuri, interese, interese sublimate ale puterii grupurilor; alte
ori se recurge la forme inten ionale, nu neap rat organizate, de persuasiune. in
citare, promisiune, discutare, acuzare, insinuare, ridiculizare, satirizare şi, ma
i presus de toate, de amenin are cu for a şi servere sanc iuni care pot culmina cu
pedeapsa capital . Natura controlului se relev a fi: 1) negativ – procesele care,
în mod deliberat, frâneaz , comprim , inhib sau interzice forme de comportament ant
isociale, ac ionând direct asupra indivizilor antisociali sau incomplet socializa
i, a c ror conduit este d un toare, lezând drepturile şi interesele celorlal i.
46
2) pozitiv – procesele inten ionale de persuadare, inducere, stimulare, exercitare
şi motivare a indivizilor şi grupurilor, generând o conduit acceptabil , dezirabil şi s
n toas . Obiectivele controlui social sunt de mai multe feluri: 1) profitoare,
speculative, pr d toare – care vin în contradic ie cu interesele celorlal i indivizi
şi ale grupurilor; slujesc unor indivizi, clici, clientele, violând normele legale şi
morale; practic toate tipurile de control pot fi utilizate în scopuri antisociale
; exist multe astfel de forme de control intelectual, cu caracter conflictual: c
ontrolul exercitat de c tre unele asocia ii profesionale, sindicate, publicitate
, monopol, cenzur , propagand , maşina politic a statului ce uzeaz de violen , int
imidare, team , corup ie, fraud poltiic . 2) controlul reglator de men inere – fol
osirea de tehnici şi instrumente de control în interesul societ ii, men inerea ordin
ii sociale la un minim nivel, controlul parazi ilor sociale, al speculatorilor,
criminalilor, al elementelor insuficient socializate ce constituie o amenin are
pentru ordinea şi bun starea societ ii. 3) control reorganizator – în scopul reorganiz
rii, reform rii ordinii sociale: mişc rile sociale reformiste, dictatoriale, revo
lu ionare din punct de vedere social, vizând restructurarea societ ii.
47
IX. COMPORTAMENTUL COLECTIV Procesul de interac iune social are ca principal ipo
staz predilect comunicarea uman . Aceasta din urm este modalitatea prin care o p
ersoan influen eaz pe alta, fiind la rândul s u influen at , prin care un individ
intr efectiv în rela ie cu ceilal i, în situa iile informale relevându-se ceea ce s-ar
numi un comportament social elementar. Instinctul de agregare al omului este el
ementul de baz al comportamentului colectiv. Unii autori în domeniu sunt tenta i s
atribuie comportamentului colectiv zona manifest rilor individului în grup, modul
de a fi al acestuia la inciden a contactelor şi rela iilor cu ceilal i. Al i auto
ri trateaz problematica aceasta, a comportamentului colectiv, prin dinamica exis
tent între grupuri şi situa iile de mas . Defini ia avansat de c tre sociologul amer
ican N. Smelser este edificatoare în aceast privin : „definim comportamentul colecti
v ca o mobilizare pe baza unei credin e ce redefineşte ac iunea social ”. Astfel, co
mportamentul colectiv trebuie privit prin prisma modului în care acesta este ghida
t de credin e, judec i referitoare la situa ii sociale, dorin e, aştept ri, proiec
ii mentale. Aceste credin e se deosebesc radical de altele ce ghideaz diferite
tipuri de comportament uman, prin aceea c se generalizeaz , îmbr când forma unei ide
ifor , energizante, cu o înc rc tur aproape „magic ”. Indivizii nu se limiteaz , ca me
mbri ai unui grup, s coexiste unii al turi de al ii, solitari, rup i de ceilal i
. Din contr , ei ac ioneaz şi reac ioneaz în interiorul unor grupuri organizate dife
rit, militeaz pentru schimbarea unor circumstan e naturale şi sociale, tind s cons
erve anumite condi ii, în conformitate cu caracterul şi pozi ia grupurilor c rora le
apar in. Un factor fundamental al determin rii comportamentului indivizilor în gr
up şi al grupului ca atare este coeziunea (în eleas ca leg tur a indivizilor dintr-u
n grup) care se manifest prin intermediul unui comportament colectiv împ rt şit, car
e nu este doar simptomatic, ci reprezint un element dinamizator. Se poate identi
fica deci o cauzalitate circular : direct marcate de un gen de presiune intern ,
aceste comportamente individuale în colectivitate contribuie la înt rirea acestei p
resiuni şi la cristalizarea grupului. Apar manifest ri de conformism, rezisten la
devian şi agresivitate poten ial , direc ionat spre exterior. Conformismul se trad
uce prin prezen a sau emergen a unor norme şi modele colective specifice, printr-o
uniformitate comportamental , de opinii, sentimente, limbaj. În grupurile institu
ionale, aceste modele iau forma unui consens acceptat, în raport cu care noii ven
i i trebuie s adopte o atitudine de supunere, mai mult sau mai pu in spontan , p
entru a se integra în respectivele grupuri. Modelele respective slujesc la men ine
rea structurii verticale a acestor grupuri, pe axa domina ie-obedien . În grupuril
e spontane, în curs de constituire, asist m la apari ia progresiv a normelor colec
tive şi a procesului de conformizare. Unii cercet tori, precum Asch,
48
au demonstrat c este posibil ca o norm s se formeze chiar în absen a unor presiuni
sociale directe şi vizibile. Func ia colectiv a conformismului se exercit simulta
n asupra resorturilor operative şi afective ale coeziunii. Orice comportament care
se abate de la normele colective poate fi definit ca deviant; exist o întreag gam
de manifest ri ale devian ei, de la excentricit ile unor indivizi bizari la man
ifest rile de cruzime ale criminalilor. Termenul de devian se refer explicit la
orice varia ie a comportamentului, dar varia iile specifice sunt situate în afara
câmpului comportamentelor tolerate în mod curent în grup şi care sunt în conformitate cu n
ormele acceptate. Opera iunea prin care normele sunt promovate şi impuse poart num
ele de transfer normativ. Procesul de transmitere a normelor cuprinde mai multe
componente (faze): 1) definirea aştept rilor şi comportamentelor în cauz ; 2) controlu
l gradului de conformitate, în raport cu norma, a fiec rui individ din grup; 3) ap
licarea de sanc iuni (premiale sau punitive) comportamentelor conforme sau devia
nte. În afara factorului „coeziune” pot fi identificate şi alte elemente: cunoaşterea norm
elor de grup şi identificarea cu liderii. Unii autori au ajuns la concluzia c fact
orii care influen eaz norma de grup sunt for a şi claritatea mesajelor emanate de
la lideri şi receptarea acestora de c tre membrii grupului. În aceast situa ie, coez
iunea îns şi apare ca o identificare a indivizilor cu grupul şi ca acceptare de c tre
aceştia a liderilor. Comportamentul colectiv presupune o interac iune în care angaja
rea participan ilor este temporar , nu întotdeauna conştient şi limitat ca amploare, d
ac o compar m cu aceea a organiza iilor sociale. Pe de alt , parte limitele part
icip rii nu sunt prea clare, existând o anumit ambiguitate între cei ce particip şi ce
i ce asist la un eveniment intrând în categoria comportamentului colectiv. Nici norm
ele ce ghideaz comportamentul colectiv ca atare nu sunt atât de bine reprezentate,
fiind uneori slabe sau de dat recent constituite. Cea mai important şi înc rcat de
dramatism form de comportament colectiv este mul imea – o adunare spontan , pasage
r şi neorganizat de indivizi afla i în raporturi de contiguitate şi care se raporteaz
la un centru comun de interes. Exist mai multe tipuri de mul imi: 1) întâmpl toare – f
ormate în mod spontan, legate de un eveniment oarecare ce atrage aten ia mai multo
r indivizi, între care exist slabe leg turi şi care arareori se finalizeaz cu o ac i
une colectiv coerent (ex. mul imea ce priveşte un accident); 2) conven ionale – cons
tituite pentru atingerea unui scop precis; ac iunile indivizilor ce le compun se
supun unor norme sociale, iar interac iunea participan ilor este redus (ex. spe
ctatorii unui film); 3) expresive – se manifest în raport cu evenimente ce au înc rc t
ur emo ional ; sunt mul imi mai pu in organizate decât cele conven ionale (ex.
49
suporterii unei echipe de fotbal); 4) active – adun ri de indivizi marcate de puls
iuni, agresivitate şi spirit distructiv (ex. o mul ime care linşeaz o persoan ); 5)
protestatare – cuprind atât elemente caracteristice ale mul imii conven ionale cât şi al
e celei active; prezint un grad un grad moderat de organizare (ex. un grup de gr
evişti). O alt dimensiune a comportamentului colectiv, studiat de psihologi şi socio
logi, este dinamica fenomenului de mas . Fenomenologia masei este actualmente ex
tins asupra unor vaste câmpuri problematice. Se vorbeşte de societatea de mas , de p
artide de mas , de comunicarea de mas , de cultura de mas , de omul-mas . Sociol
ogul german L. von Wiese consider c „în cazul masei... procesele sociale în act trebui
e în elese în modul în care raporturile proprii indivizilor izola i, aglutina i în mas i
nfluen eaz direct asupra ac iunii de mas . Masele sunt apropiate naturii specifi
ce, adic principalelor dorin e ale oamenilor ce le compun. Configura iile de gra
d secund, grupurile... sunt mai îndep rtate de jocul variabil al raporturilor indi
viduale prin aceea c fac ca organiza ia s -şi impun indivizilor regula sa de ac iu
ne. Configura iile supreme, finale, ale procesului de socializare, colectivit il
e sau entit ile abstracte se bazeaz pe o ideologie sus inut de componente şi care
formeaz colectivit ile într-un mod cu totul impersonal, cât mai dep rtat posibil de
individul singular empiric. Aceste colectivit i sunt gândite şi sim ite ca purt toar
e de valori durabile, nelegate de semnifica ia termenului de via singular ”. Tema
motiva iilor inconştiente ale masei a fost abordat şi tratat de gânditorul francez G.
Le Bon în lucrarea sa „Psihologia mul imilor” (1895). El analizeaz sensul curent al te
rmenului de mul ime – o reuniune de indivizi oarecare – contrapunându-l celui sociolog
ic şi psihologic care presupune o anulare a individualit ii în favoarea unui „suflet c
olectiv”, subiect al legii unit ii mentale. Le Bon sesizeaz faptul c „mii de indiviz
i separa i pot la un moment dat şi sub influen a unor certe emo ii violente, cum a
r fi de exemplu un mare eveniment na ional, s dobândeasc numite caracteristici, al
e unei mul imi psihologice (masa)”. El anticipa emergen a unei „ere a maselor”. Dup op
inia sa, cauza acestui proces ce pare irezistibil şi care amenin s fac superflu or
ice etic trebuie c utat în substituirea izvoarelor inspiratoare ale societ ii, a c
redin elor religioase, politice şi sociale de c tre noile condi ii de via şi de gândir
e, rezultant în mare parte a progresului ştiin ei şi industraliz rii. Individul în mul i
me îşi pierde identitatea. Conştiin a sa sucomb , predomin starea de inconştien orientat
prin sugestie şi contagiune emo ional iar tendin a ce se manifest este transforma
rea imediat în acte a ideilor ce au fost sugerate. Individul îşi pierde autonomia ac i
onal , el devine un automat lipsit de voin proprie care se las contaminat de emo
iile stârnite într-o situa ie dat .
50
Spre deosebire de Marx, care vedea în mase substratul clasei care dobândind conştiin d
e sine determin o profund muta ie social , Le Bon consider c „masele ac ioneaz ca
microbii ce accelereaz disolu ia corpului bolnav sau a cadavrelor. Când edificiul
unei civiliza ii este fisurat, masele provoac pr buşirea acestuia. Pentru moment,
for a oarb a num rului devine singura filosofie a istoriei”. Sub influen a lecturi
i c r ii lui Le Bon, p rintele psihanalizei S. Freud, în lucrarea sa „Psihologia de
mas şi analiza eului” insist asupra profundelor schimb ri psihice pe care individul
le suport în mul ime. Afectivitatea sa înregistreaz cote de exaltare, capacitatea in
telectual se diminueaz , ambele tendin e având efecte egalizatoare asupra celorlal
i indivizi din sânul masei. La originea mentalit ii de mas , Freud plaseaz sugest
ia-mecanism prin care în individ se produce o transla ie inconştient de energie libi
dinal , deviat conform unui caracter originar. Freud distinge între masele tranzit
orii şi durabile, între masele omogene – compuse din indivizi asem n tori, şi mase neomo
gene, între masele naturale şi masele artificiale, în care coeziunea reclam chiar o co
erci ie exterioar . Biserica şi Armata sunt, potrivit considerentelor freudiene, m
ase artificiale. Un discipol al lui Freud care a c utat s concilieze teoria maes
trului cu marxismul într-un hibrid intelectual ce avea s fie denumit freudo-marxis
m, W. Reich a avansat în lucrarea sa „Psihologia de mas a fascismului” o schem de inte
rpretare ce face trimitere la trei straturi ale fiin ei umane: 1) stratul superf
icial (reprezentat de socialitate, cooperare şi tot ceea ce este fructul educa iei
); 2. stratul intermediar de pervesiune (inconştientul freudian, pulsiunile, impul
surile sadice, cruzimea, senzualitatea lasciv ); 3. stratul profund biologic (te
ndin ele înn scute, socialitatea înn scut , capacitatea de a iubi şi de a urî ra ional).
Plecând de la constatarea c fascismul a fost o mişcare „difuz şi sus inut de masele uma
ne”, Reich crede c principala cauz a ascensiunii acestuia o reprezint c derea la s
car social a primului stadiu superficial; „în rebeliunea maselor de animale umane, m
altratate şi potrivnice insignifiantelor amabilit i ale falsului liberalism, se de
zv luie stratul caracterial al pulsiunilor secundare”. O contribu ie important la în
elegerea fenomenului de mas în lumea modern a adus Ortega Y Gasset autorul celebr
ei c r i „Revolta maselor”. El atrage aten ia asupra pericolelor ce pândesc societatea
contemporan datorit procesului de masificare. Ortega Y Gasset opereaz cu dou en
tit i sociologice: minorit ile şi masele. „Societatea – spunea el – este întotdeauna o uni
tate dinamic a doi factori: minoritatea şi masa. Minorit ile sunt indivizii sau gr
upurile de indivizi particularmente califica i. Masa este ansamblul de persoane
non-particularmente calificat”. Trecând de la dimensiunea cantitativ la cea calitati
v , putem deci deduce c aşa-zisul om-mas nu se diversific în raport cu al i oameni,
ci tinde s
51
repete în sine un tip generic. Iar revolta maselor este nu un protest fa a de o ci
viliza ie revolut ci manifestarea gregarit ii care aspir s ia locul vechilor eli
te culturale. Preten ia omului-mas de a fi perfect nu deriv din convingerea unei
finalit i euristice ci din cotropirea conştiin ei sale de locuri comune, prejudec
i, deform ri de idei sau vocabule lipsite de con inut. Masa se identific astfel
, în politic în primul rând cu statul, pretinzând c pe aceast cale pot fi solu ionate to
ate probleme sale. Al turi de aceste teorii clasice asupra fenomenului de mas –teo
ria contagiunii lui Le Bon, teoria psihanalitic a lui Frud şi teoria masific rii l
ui Ortega Y Gasset – s-au dezvoltat şi altele precum teoriile convergen ei (Martin,
Allport) care au c utat s explice comportamentul colectiv ca fiind rezultatul ac
iunii unor indivizi cu aceeaşi stare de spirit, care sunt atraşi într-o situa ie şi ac
ioneaz în comun, datorit asem n rilor prexistente la nivelul personalit ilor lor (
ex. impulsurile emo ionale, ura – sc pate de sub constrângerile sociale care le-au i
nut sub control). O alt teorie demn de aten ie, privitoare la comportamentul col
ectiv, este cea avansat de Turner şi Killian la sfârşitul anilor ’50 – începutul anilor ’60
veacului trecut, numit şi teoria normei emergente. Mul imile nu sunt conglomerate
de indivizi ira ionali, st pâni i de patimi şi împinşi s ac ioneze de anumite predispoz
i ii. Comportamentul lor colectiv se datoreaz normelor sociale care apar din int
erac iunea participan ilor la un eveniment colectiv. Ele se impun atunci când apar
şi nu apar atunci când se impun. Formele de comportament colectiv sunt urm toarele
1) zvonul – o informa ie ireal din surse anonime care se propag în mod informal; est
e adev rat sau fals dar originea şi validitatea sa sunt greu de stabilit; În al doil
ea caz este vorba de dep şirea st rii de dezagregare, dezorganizare, individualism
, anemie, masificare ce caracterizeaz ambientul urban-industrial occidental în faz
a de maxim dezvoltare şi în care se manifest fenomene legate de efectele migra iei d
inspre rural spre urban. Accentul studiilor consacrate acestor fenomene cade pe
ceea ce se cheam „patologia social ”, „şocul cultural”, „controlul social”, „organizarea co
ar ”. În viziunea sistemic , „organizarea” şi „dezvoltarea” comunit ii nu reprezint altceva
cât o manifestare a modului de operare a puterii politice în sistem. Instituirea de
nivele de autonomie local (autoguvernare, autarhie) constituie din punct de vede
re logic şi istoric o form intermediar prin care sistemul se serveşte pentru a ra io
naliza controlul la scar local . Comuna – ca nivel de baz al organiz rii politico-
teritoriale – nu este o form tradi ional de „organizare” şi „dezvoltare” a comunit ii. Ea e
te gestionat nu de sociologi, exper i, tehnocra i, ci de „autorit i locale” şi politic
ieni. Exist aici o diferen de ordin profesional dar şi func ional.
52
Emerge a profesioniştilor şi a organiza iilor comunitare, a institu iilor specializa
te (agen ii, oficii) constituie un exemplu de „specificare institu ional ”, diviziun
e a muncii, diferen iere func ional . Oamenii politici tradi ionali, administrat
orii, tehnicienii „comunali”, consilierii locali nu de in în genere preg tirea socio-p
siho-pedagogic necesar pentru a rezolva probloemele de percep ie a valorilor, aşte
pt rilor, comportamentelor implicate în „dezvoltarea” şi „organizarea” grupurilor sociale.
ste nevoie de o nou clas politicoadministrativ , de un aparat tehnic – c ruia s i
se încredin eze gestionarea problemelor localit ilor care s se înscrie realmente într-
un proces de „specificare institu ional ” corespunz tor etapei actuale de dezvoltare
, o profesionalizare corespunz toare exigen elor managementului public modern. C
e ne rezerv îns viitorul în privin a raportului dintre individ şi comunitate? Probabil
c individul îşi va împ r i sentimentele de identificare şi apartenen comunitar între o di
ferite sfere teritoriale sau de alt gen, care nu vor coincide cu necesitate. Ace
ste sfere şi niveluri de identificare teritoriale vor varia de la individ la indiv
id. Unele dintre aceste sfere pot func iona doar dac se concretizeaz în teritoriu,
generând re ele de infrastructur , de comunica ii, în „noduri” de servicii sociale. Con
struirea unei astfel de infrastructuri, organizarea teritoriului reclam ca entit
ile izolate ale comunit ilor de apartenen , cu aureola lor de unicitate, alimen
tând nostalgii s se coaguleze în forme şi organisme socio-teritoriale deschise spre co
ntacte şi modernizare, dincolo de frontierele lor conven ionale. Între comunitatea l
ocal tradi ional – mica aşezare rural , vechiul cartier – şi comunitatea na ional , stat
ul care tinde s transfere o serie de prerogative altor organisme de guvernare te
ritorial se vor dezolta noi nivele şi structuri intermediare de tipul regiunilor s
ubna ionale sau transfrontaliere. Experien a Uniunii Europene este cât se poate de
edificatoare în aceast direc ie.
53
XI. SCHIMBAREA SOCIAL PROCESUL DE MODERNIZARE Ca ştiin ataşat rigorilor studierii to
talit ii sociale v zut ca un ansamblu de rela ii, interac iuni, forme de asocier
e uman şi activit i ce solicit eforturi conjugate şi concertate ale indivizilor şi gru
purilor, sociologia este prin excelen , orientat spre surprinderea st rii dinami
ce a societ ii. Schimbarea este o component intrinsec a existen ei sociale. Exis
t acumul ri cantitative şi prefaceri calitative, modific ri de durat şi graduale sau
brutale şi profunde la nivelul realit ii sociale. Ca atare, problematica schimb r
ii sociale a fost prezent , obsesiv am putea spune, în gândirea sociologic , înc de la
începuturile sale. Indiferent de terminologia uzitat , de sinonimele imaginate – ev
olu ie, progres, dezvoltare, modernizare etc. – schimbarea a reprezentat o miz teo
retic şi o provocare permanent pentru sociologie. Varietatea interpret rilor asupr
a con inutului şi semnifica iilor conceptului de schimbare social este de-a dreptu
l deconcertant . Un tablou sinoptic al teoriilor schimb rii sociale, întocmit de s
ociologul P. A. Bardis grupeaz 8 orient ri teoretice ale c ror origini se pot re
g si chiar în gândirea filosofic precomtian : 1) evolu ionismul sau schimbarea socia
l uniliniar (reprezentat de Hegel, Comte, Spencer); 2) evolu ionismul discontinu
u (având drept scop schimbarea pentru înf ptuirea unei utopii; principal exponent – K.
Marx); 3) şcoala dihotomic (ce fixeaz un punct de plecare şi unul de sosire (E. Dur
kheim, C. Cooley, M. Weber, F. Tönneis, R. Park); 4) schimbarea social finalist (s
colastica, L. F. Ward, J. Dewey); 5) schimbarea social în zig-zag (R. Babson); 6)
schimbarea social neregulat (în care spre deosebire de cea precedent varia iunile
nu se repet ci sunt graduale şi cumulative (W. Ogburn); 7) schimbarea social în spir
al (Ibn Khaldun, Vico, F. Nietzsche); 8) schimbarea social ciclic (Anaximandru,
pitagoreicii, Heraclit, Democrit, Platon, Aristotel, stoicii, Cicero, L. Gumplow
icz, V. Pareto, O. Spengler, C. Gini, A. Toynbee, P. Sorokin). Dac facem o scurt
incursiune în istoria sociologiei vom constata c mai fiecare dintre gânditorii proe
minen i a imaginat fie o schem , fie stadii sau faze ale schimb rii sociale. A.
Comte vorbea de trei stadii în cursul istoriei omeneşti: teologic, metafizic, poziti
v. K. Marx identifica fazele schimb rii prin treceri succesive, progresive, de l
a un comunitarism primitiv, la sclavagism, la servajul feudal, la exploatarea ca
pitsalist pentru ca pe baza revolu iei socialiste s se ajung la societatea comun
ist , f r clase sociale antagonice. H. Spencer propunea o paradigm a schimb rii
ce avea în vedere societatea militar , societatea industrial şi, în final, societatea
etic . L. Ward conceptualiza schimbarea având ca repere stadiul tradi ional şi cel m
odern, în special prin trecerea de la o faz în care
54
prevalau consecin ele imprevizibile ale comportamentului, la o faz a controlului
deliberat şi administrativ. Într-o manier similar W. G. Sumner propunea pentru schi
mbarea social o perspectiv în termenii trecerii de la domina ia instinctelor şi obic
eiurilor, la moravuri şi institu ii intemeiate pe legi, respectiv o domina ia a ra
iunii. H. Giddings identifica trei stadii evolutive: militar-religios, liberal-
legal şi economic-etic. H. Maine credea c schimbarea se produce ca trecere de la s
ocietate bazat pe status la una bazat pe contract. Pentru F. Tönnies schimbarea so
cial consta în trecerea de la comunitate la societate. E. Durkheim contrapunea soc
ietatea tradi ional segmentar , având o solidaritate mecanic , societ ii moderne,
caracterizat de o solidaritate organic . L. Hobhouse vedea schimbarea ca trecere
de la sistemul de rudenie, la depotism şi cet enie iar M. Weber ca trecere de la
tradi ional la ra ional. Dup cum uşor se poate remarca, elementele comune ale con
inutului procesului de schimbare social vizeaz trecerea de la o societate prepon
derent tradi ional la una preponderent contractual şi ra ional , ce presupune toto
dat o reconstruc ie institu ional în lumina unor principii ra ionale şi etice. Dimen
siunea istoric a procesului este net marcat . Perspectiva structural-func ionali
st (Parsons, Merton, Galtung) propune conceperea schimb rii sociale ca un proces
de ajustare a unei matrici structural-func ionale în vederea elimin rii disfunc i
ilor. Acesta este un proces continuu. Noile structuri pot remedia disfunc iile s
tructurilor precedente, dar pot genera, la rândul lor alte disfunc ii. Func iile p
ozitive pot s se estompeze în vreme ce func iile negative pot provoca acumularea d
e frust ri. Schimbarea apare deci ca o solicitare neîntrerupt de solu ionare a dis
func ionalit ilor unui sistem dinamic. Pentru H. Janne, societatea se prezint ca
o structur cadrilat , ale c rei dimensiuni ortogonale sunt stratificarea vertic
al (ierarhia social ) şi stratificarea orizontal (organiza iile func ionale). El c
onsider c schimb rile (revolu ionare) prevaleaz asupra integr rii orizontale rea
lizate în virtutea interdependen ei şi solidarit ii organice a diferitelor organiza
ii func ionale. Adesea valorile şi cultura ierarhiei verticale sunt şi cele ale soci
et ii globale pe care aceasta o controleaz prin mijloace juridice şi politice (dre
pt şi stat). O schem demn de interes este cea propus de Boskoff: schimbarea social
se întemeiaz pe identificarea surselor valorilor şi comportamentelor inovatoare (su
rse externe, tehnice şi manageriale), pe procesul de filtrare şi control al anumitor
inova ii (la nivel institu ional) şi pe reverbera iile lor structural-func ionale
(adaptarea structurilor la inova ii). Între izvoarele valorilor şi comportamentelor
inovatoare sunt men ionate: specializarea rolurilor pentru satisfacerea nevoilo
r func ionale, cantitatea resurselor destinate fiec reia dintre acestea din urm
, competi ia pentru domina ie la nivel institu ional, percep ia ineficien ei (di
sfunc ii), conflictualitatea între ariile func ionale de satisfacerea nevoilor, se
cularizarea.
55
Gradul de birocratizare, biunivocitatea sau univocitatea comunic rii între diferit
ele niveluri de organizare, compozi ia şi permeabilitatea elitelor sunt totuşi varia
bile ce pot explica facilitarea sau nu a inova iei în faza de control. Boskoff pro
pune chiar o tipologie a situa iilor de schimbare social , cu valen e pragmatice
: 1) o schimbare gradual şi ordonat în sistemele sociale caracterizate de relativ iz
olare şi prezen a unor grupuri institu ionale stabile; 2) tensiuni structurate în si
steme sociale cu bariere rigide de îndiguire sau suprimare a inova iei din partea
nivelurilor institu ionale dominante; 3) inova ii impuse din exterior în sisteme s
ociale ale c ror grupuri institu ionale sunt inapte s controleze efectele inova
iilor; 4) schimbarea planificat , în interiorul sistemelor sociale caracterizate d
e prezen a unor grupuri institu ionale incontestabile, ac ionând la nivel societal
, ce dezvolt ele însele inova ia, o sus in şi o promoveaz drept criteriu unificator.
Exist îns şi o perspectiv sistemic referitoare la schimbarea social . Ea furnizeaz
un cadru conceptual mai vast, cvasi-complet, unificând abordarea istoric a schimb
rii sociale cu cea structural func ional . Pentru A. Etzioni dinamica social poa
te fi analizat din mai multe unghiuri de vedere. Avem de a face cu schimb ri pro
duse în sistemul social pentru men inerea de c tre acesta a propriilor limite şi mod
ele (homeostaza). Exist , de asemenea schimb ri structurale produse de c tre sis
temul social pentru garantarea supravie uirii lui în fa a unor sfid ri externe sau
interne (ultrasensibilitatea). Exist , în fine, schimb ri în mecanismele înseşi de home
ostazie şi ultrasensibilitate în vederea cre rii unei noi unit i, schimb ri ce deriv
din capacitatea sistemului de a proiecta, independent de sfid rile ce provin di
n mediul exterior (transformabilitatea). Strategiile schimb rii pot fi de mai mu
lte feluri. K. D. Benne şi R. Chin identific trei strategii fundamentale de schimb
are: 1) empiricora ionale; 2)normativo-reeducative; 3) bazate pe impunerea puter
ii (în form politic sau social ). Prima dintre ele decurge din discursul iluminist
şi liberal. Postalatul ei este c oamenii sunt ra ionali şi îşi urm resc interesele lor în
mod ra ional. În aceast linie de gândire se înscriu A. Comte, L. F. Ward – care pledau
pentru dezvoltarea ştiin ei şi generalizarea instruirii. Al ii, precum J. Moreno, co
nsiderau c important este plasarea omului potrivit la locul potrivit. Dar nu mai
pu ini importante sunt: valorificarea consultan ei oferite de exper i în probleme
organiza ionale, cercetarea aplicat asupra difuziunii inova iilor; reorganizare
a perceptiv şi conceptual prin intermediul clarific rii limbajului, recursul la ac
hizi iile în domeniu al ştiin elor socio-umane (sciologia, psihologia). Strategia no
rmativo-reeducativ mizeaz pe faptul c schimbarea modelelor de ac iune se va real
iza doar dac individul îşi va modifica propria sa orientare normativ nefiind întrutotu
l suficient acumularea de cunoştin e şi informa ii. Caracteristicile acestei strateg
ii sunt: implicarea beneficiarului schimb rii în
56
elaborarea programelor de schimbare şi colaborarea între agentul schimb rii şi benefic
iarul acesteia (solu ia este rodul concert rii unor eforturi pe baza lucrului în e
chip , terapie de grup, focus-grup etc.). Strategia fundat pe impunerea puterii
presupune c indivizii având mai pu in putere se supun celor ce au mai mult putere,
pliindu-se planurilor acestora. Puterea este o component a oric rei ac iuni uma
ne; dac în strategia empiricora ional puterea deriv din cunoaştere iar în strategia no
rmativ-reeducativ provine şi din elemente noncognitive (valori, norme) în strategia
bazat exclusiv pe impunerea puterii se are în vedere doar aplicarea de sanc iuni (
economice, politice, morale) chiar dac formele de manifestare sunt diferite, mer
gând de la nesupunerea civil , utilizarea institu iilor politice, publice (magistr
atura) pân la restructurarea elitelor puterii. G. Watson a c utat s depisteze prin
cipalele izvoare ale rezisten ei la schimbare, atât la nivelul pesonalit ii umane
cât şi la nivelul sistemelor sociale. Rezisten a la schimbare la nivelul personalit
ii subzist în tendin a de men inere a echilibrului ob inut (homeostaza), în obişnuin e
, în percep ia selectiv şi memoria selectiv , în dependen a de al ii, în insecuritatea r
esim it difuz şi în manifest ri regresive. La nivelul sistemului social rezisten a l
a schimbare rezid în: conformitatea cu normele (ce garanteaz colaborarea, comunica
rea), în coeren a sistematic şi cultural , în existen a unor interese ascunse, a lucru
rilor „sacre” şi în refuzul elementelor alogene, al str inilor. Ogburn sesiza pe de alt
parte faptul c procesul schimb rii se produce mai rapid în cazul culturii material
e (obhiecte, produc ie, consum de produse) decât în cazul culturii non-materiale (or
ganizare social , arte, filosofie, obiceiuri, religie) producându-se astfel dispro
por ii, clivaje, tensiuni dificil de rezolvat. Studiile asupra tehnicilor pe car
e strategiile schimb rii şi le asociaz sunt multiple şi diverse: vizeaz modul de dif
uziune a inova iilor, de persuasiune şi propagand , se refer la disonan a sau disc
repa a cognitiv , evaluarea ac iunii colective în comunit i sau a tehnicilor puter
ii a formelor de manipulare a tehnicilor proiective şi de elaborare a proiectelor
de schimbare socil . Lumea tradi ional şi lumea modern reprezint dou puncte, unul
de plecare şi altul de destina ie ale modelului analitic-dihotomic cu ajutorul c r
uia a fost îndeobşte abordat procesul de modernizare. Descrierea societ ilor umane f
ie ele primitive, tradi ionale sau moderne, neo-moderne uzeaz de anumite scheme,
precum cea oferit de J. Galtung. Variabilele pe care acesta la relev sunt: stru
ctura social , distribu ia popula iei active în sectoarele primar, secundar şi ter i
ar, productivitatea agricol , venitul pe cap de locuitor, sistemul economic, com
unicarea de informa ii, circula ia bunurilor şi persoanelor, organizarea social ,
amploarea demografic a acesteia din urm – care toate stau la baza distribu iei rol
urilor sociale.
57
Unicitatea procesului de modernizare este subliniat de principiul s u dinamic, d
e manifest rile procesului conex de industrializare dar şi al altor procese prin c
are se poate parveni la stadiul modernit ii. Principiul dinamic şi nucleul univers
al, esen ial al ansamblului de condi ii necesare dar nu şi de suficiente de dezvol
tare, pentru a se ajunge la societatea industriai modern a fost indicat de socio
logul G. Germani în lucarea sa „Sociologia mderniz rii” prin no iunea de secularizare.
Aceasta este definit ca un proces complex ce cuprinde trei modific ri fundament
ale ale structurii sociale şi care implic tipul de ac iune schimbarea social , ins
titu iile. Problema schimb rii sociale este legat la Germani de mobilizarea resu
rselor materiale şi umane, iar procesul schimb rii cuprinde mai multe momente: 1)
un stadiu de „integrare” social în interiorul unui model structural specific; 2) un pr
oces de „ruptur ” sau de „dezintegrare” ce are inciden asupra anumitor p r i ale structu
rii existente sau afecteaz în mod semnificativ gradul de adaptare între diferitele n
iveluri de integrare; 3) o „dislocare” sau un „transfer” de indivizi, grupuri şi sectoare
sociale; 4) un r spuns la acest transfer care se poate manifesta sub forma „distan
rii”, apari iei unei st ri de „disponibilitate”, de „mobilizare psihologic ”; 5) o „mobili
are obiectiv ”; 6) o „reintegrare” care poate surveni de-a lungul unei „absorb ii”, „asimil
ri” ca urmare a „schimb rii structurii precedente”. În tranzi ia de la societatea tradi
ional la cea modern , grupurile, organizarea politic şi social , dezvoltarea econo
mic , aştept rile individuale au suferit ele însele modific ri. Acest lucru poate fi
eviden iat comparând fazele ini iale şi cele terminale ale procesului de modernizar
e a societ ilor occidentale. În primele faze participarea politic este limitat doa
r la activitatea unor grupuri (vezi explica ia dat de Weber ascensiunii capitali
ste ca urmare a comportamentului ascetic propriu protestantismului). Ulterior, în
faza de maturitate a capitalismului şi de modernizare occidental , participarea un
or mai largi categorii de popula ie creşte şi aceasta nu numai în planul vie ii politi
ce ci şi în planul culturii urban-industriale. Expansiunea economic face posibil pot
en area consumului de mas . Spiritul capitalist ini ial cumulativ-ascetic îşi pierde
importan a şi apare un nou tip de întreprinz tor, tehnocrat, manager. Organizarea s
tatului şi a proceselor de produc ie se datoreaz unei birocratiz ri difuze şi care p
trunde printr-o capilaritate social la nivelul tuturor grupurilor sociale, câştigat
e de principiile egalitariste ale „justi iei sociale”. Acest model secven ial, „invent
at” în rile industrializate din Europa occidental , deşi atractiv şi proliferant, cum s-
a dovedit dup pr buşirea blocului comunist, nu constituie îns singura paradigm . Mod
elul asiatic de dezvoltare prezint alte caracteristici şi ritmuri chiar dac valori
fic anumite elemente strategice manageriale şi practici deduse din experien a occi
dental . La începutul anilor ’60 ai secolului trecut era în vog teoria stadiilor de de
zvoltare elaborat de W. Rostow. Aceste stadii erau identificate ca fiind:
58
societatea tradi ional de plecare; condi iile prealabile pentru „decolare” (dezvolta
rea ştiin ei, educa ia, antreprenoriatul, indispensabile produc iei); „decolarea”; tre
cerea spre faza de maturizare; perioada marelui consum de mas . D. Lerner consid
era cam în aceeaşi perioad c modelul de dezvoltare occidental este valid şi poate fi e
xportat în bloc în rile în curs de dezvoltare în scopul stimul rii progresului printr-o
abordare difuzionist . Elementele acestui model sunt urbanizarea, alfabetizarea,
difuziunea mijloacelor de comunicare de mas şi participarea politic (electoral ).
Al i sociologi au eviden iat îns limitele şi inadecvarea modelului occidental pentr
u alte arii teritoriale în care lipsesc factorii strategici de dezvoltare (P.Baran
, A.G. Frank, S.N. Eisenstadt, R. Bendix, G. Myrdal). Nu poate fi vorba de un si
mplu transfer de strategii manageriale şi tehnici de organizare. Trebuie s se prod
uc o profund transformare a institu iilor care se caracterizeaz în societatea trad
i ional prin nediferen ierea lor func ional (familia, grupul de rudenie, comunit
atea local , sistemul economic, religia au func iuni încreucişate. Alte muta ii treb
uie s se înregistreze la nivel psiho-social, în plan comportamental, motiva ional şi e
xpecta ional. Pentru ca o societate s devin modern , secularizarea de care vorbe
a Germani trebuie s se extind asupra câmpului ştiin ei, al tehnicilor productive şi in
stitu iilor economice. Se deschide astfel calea pentru o „institu ionalizare” a schi
mb rii sociale. Aspectele sociale definitorii ale schimb rii se grupeaz în jurul u
nui nucleu central comun societ ilor industriale moderne – ra ionalitatea structur
ilor tehnologice şi economice. În economie se impune diferen ierea institu iilor spe
cifice – proprietatea, munca, schimbul. În plan social dinamica moderniz rii se orig
ineaz în difuziunea unui model ce acoper intreaga activitate uman ; este vorba de
aspecte de ordin intelectual, politic, social propriu-zis, economic şi psihosocial
(C. E. Black). Tipurile de rela iile sociale difuze în societatea tradi ional se
diferen iaz în societatea industrial . Parsons avea în vedere cinci cupluri de varia
bile: afectivitate – neutralitate, particularism – universalism, difuziune-specifici
tate, atribuirerealizare, orientare spre ego-orientare spre colectivitate. Secul
arizarea produs pe parcursul trecerii la modernizare favorizeaz aparui ia de noi
tipuri de personalitate, cerute de noua situatie. „Tipurile ideale” de personalitat
e, teoretizate de c tre sociologi au o varietate notabil : idealist, senzitiv, i
deatic (Sorokin); filistin, boem, creativ (Znaniecki); tradi ional, heterodirect
, autodirect (Riesman). Familia sufer importante transform ri. Mobilitatea geogr
afic genereaz o criz a sistemului parental extins şi provoac o ruptur în raport cu m
odelele tradi ionale, ceea ce duce la dezorganizarea familiei. Are loc nu numai
o emancipare a tinerelor genera ii ci şi a femeii. Raporturile între so i încep s se e
libereze de sub tutela strict a autoritarismului paternalist tinzând spre recunoaşte
rea egalit ii de statut.
59
În plan demografic încep s se fac sim ite tendin ele de restructurare, de la rate ma
ri ale natalit ii şi mortalit ii la controlul naşterilor şi modific ri ale speran ei d
e via . Alfabetizarea şi şcolarizarea primar permit accesul la cultur şi mass-media, f
avorizeaz formarea unei conştii e sociale şi na ionale dincolo de limtele localismul
ui comunitar tradi ional. Urbanizarea face ca mari mase de indivizi s migreze di
nspre rural spre urban, pe aceast filier producându-se un proces rapid de inser ie
în mediul industrial, într-un nou stil de via , total diferit de cel partiarhal din
comunit ile locale abandonate. Creşte participarea straturilor populare în sfera po
litico-institu ional iar aceasta determin o mai mare ra ionalizare a administra
iei publice. Stratificarea social , înregistreaz de asemenea profunde modific ri,
polariz ri, reconfigur ri de raporturi între clase datorate schimb rilor economice
, de ordin ocupa ional, competi iei pe pia a muncii, noii configura ii a raportu
lui între cererea şi oferta for ei de munc . Toate aceste simptome şi efecte ale tranz
i iei sociale şi moderniz rii pot fi constatate şi în cazul României, atât în perioada emer
en ei modelului industrialist – capitalist, la sfârşitul secolului al XIX-lea, cât şi, ult
erior, în perioada interbelic sau, mai recent, dup 1989. Procesul de globalizare m
odific în parte unele date dar el nu este esen ial altceva decât poate prin amploare
a şi rapiditatea transform rilor petrecute, prin extensiunea la scar mondial a cir
cula iei bunurilor, tehnologiei, capitalului, informa iei şi persoanelor dar şi a si
stemelor de valori ale capitalismului, consumerismului liberalismului şi pluralism
ului politic, ale multiculturalismului şi universalismului.
60
BIBLIOGRAFIE Introducere în sociologia urban , Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1991 2.
Banciu Dan, Elemente de sociologie juridic , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
3. B descu Ilie, Istoria sociologiei, Editura Economic , Bucureşti, 2001 4. Boudon
Raymond (coord), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997 5. Chel
cea Septimiu, Metodologia cercet rii sociologice. Metode cantitative şi calitative
. Editura Economic , Bucureşti, 2001 6. Durkheim Emile, Regulile metodei sociologi
ce, Editura Ştiin ific , Bucureşti, 1974 7. Giddens Anthony, Sociologie, Editura All
. Bucureşti, 2000 8. Goodman Norman, Introducere în sociologie, Editura Lider, f.a.
9. Herseni Traian, Sociologia. Teoria general a vie ii sociale, Editura Ştiin ific
şi Enciclopedic , Bucureşti, 1982 10. M rginean Ioan, Proiectarea cercet rii sociol
ogice, Editura Polirom, Iaşi, 2000 11. Mih ilescu Ioan, Sociologie general , Editu
ra Universit ii Bucureşti, 2000 12. Milca Mihai, Geneza teoriei elitelor. Provocar
ea neomachiavellienilor, Editura Economic , Bucureşti, 2001 Mihai Milca Identitate
româneasc şi european , Editura AGER, Bucureşti 1. Abraham Dorel, 13. Mills Wright Ch
arles Imagina ia sociologic , Editura Politic , Bucureşti, 1975 14. Stahl Henri H.
, Tehnica monografiei sociologice, Editura SNSPA, Bucureşti, 2001 Sociologia famil
iei, Editura Universit ii Bucureşti, 1993 15. Voinea Maria, 16. Weber Max, Etica p
rotestant şi spiritul capitalismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993 Dic ionar d
e sociologie, Bucureşti. Editura Babel, 1993 17. Zamfir C t lin, Vl sceanu Laz r 1
8. Zamfir C t lin, Sociologia (manual) Editura Economic , Bucureşti, ed. I 2001; e
d. II. 2006 Chelcea Septimiu
61