UNIVERSITATEA “GEORGE BACOVIA” BACAU

FinanTarea cheltuielilor la o
instituTie de culturA
PE EXEMPLUL OPEREI
NATIONALE ROMANE DIN IASI

MASTERAND:
TRANDAFIR ANDREEA SIMONA
MIAP – AN II

BACAU
2011
 Cuprins:

1. Finantarea cheltuielilor publice la o institutie de cultura

1.1 Surse de finantare..................................................... p. 3

1.2 Metode, tehnici si proceduri de finantare................ p. 7

1.3 Analiza finantarii cheltuielilor la o institutie de

cultura.......................................................................... p. 15

1.4 Posibilitati de imbunatatire a finantarii institutiilor

culturale....................................................................... p. 25

Concluzii si propuneri................................................ p. 30

Bibliografie................................................................. p. 35

2
 1. Finanţarea cheltuielilor la o instituţie de cultură

1.1. Surse de finanţare

Instituţiile şi activităţile cultural- artistice se finanţează în toate ţarile cu prioritate

din bugetul public, fie integral, fie parţial, prin acordarea de subvenţii în completarea
veniturilor lor proprii. Un aspect caracteristic îl reprezintă faptul că finanţarea bugetară a
acestor instituţii se realizează în proporţie de 80 %- 100 % prin intermediul bugetelor
colectivităţilor locale. În unele ţări dezvoltate, ca Luxemburg, Spania, Danemarca,
resursele financiare publice alocate culturii şi artei reprezintă 3,5 %- 4,9 % din totalul
cheltuielilor social- culturale şi între 1,1 % şi 1,7 % din P.I.B. În totalul cheltuielilor
publice pentru cultură preponderente sunt cheltuielile curente ( de personal, materiale ),
cheltuielile de capital ( cumpărări de opera artistice pentru muzee, construcţii,
echipamente ) având o pondere redusă. Având în vedere ponderea mare a resurselor
bugetare în acoperirea necesităţilor financiare ale acestor instituţii, deci intervenţia
autorităţii publice, multe instituţii de cultură şi artă reprezintă o componentă importantă a
sistemului de protecţie socială, ele oferind membrilor societăţii servicii în mod gratuit sau
cu preţuri reduse.
În afara bugetului, finanţarea cheltuielilor publice pentru cultură şi artă se mai
realizează din veniturile proprii ale instituţiilor respective, obţinute din activităţi specifice
sau alte activităţi. Acesta este cazul instituţiilor artistice de spectacole, instituţiilor
muzicale care obţin venituri din activitatea desfăşurată sau din alte activităţi ( închirieri,
expoziţii).
O mare importanţă o au donaţiile şi sponsorizările ca resurse ce acoperă o parte
din cheltuielile instituţiilor de artă, cultură . În toate ţările, legislaţia fiscală prevede o
serie de facilităţi care operează în cazul în care persoanele fizice sau juridice sprijină
material sau financiar activităţile culturale, artistice, activităţi destinate protecţiei
drepturilor omului, acţiuni umanitare. În multe ţări dezvoltate sponsorizarea ( acordarea
unor fonduri în schimbul unei contraprestaţii din partea beneficiarului ) sau mecenatul

3
( care nu presupune nici o contraprestaţie ) reprezintă o importantă resursă pentru
activităţile din domeniul culturii şi artei.
Ca sisteme de finanţare a cheltuielilor instituţiilor pentru cultură şi artă se
întâlnesc finanţarea bugetară, finanţarea din venituri extrabugetare şi alocaţii din buget,
integral din veniturile extrabugetare ( autofinanţare ), din fonduri extrabugetare.
Finanţarea bugetară, respectiv alocarea integrală de la buget a fondurilor necesare
întreţinerii şi funcţionării instituţiei şi vărsarea la buget a eventualelor venituri realizate
reprezintă un sistem de finanţare ce se aplică în cazul bibliotecilor, inclusiv, Biblioteca
Naţională, Centrul Naţional de conservare şi valorificare a tradiţiilor şi creaţiei populare,
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor; unele instituţii finanţate integral de la bugetul
de stat pot folosi direct veniturile proprii pentru acoperirea cheltuielilor unor proiecte,
programe culturale ( ROMPRES, Editura Academiei Române, Centrul Naţional
Cinematografic ).
Finanţarea din venituri extrabugetare şi alocaţii din buget, respectiv reţinerea
veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuieli şi primirea în completare a unor
subvenţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în funcţie de subordonare,
reprezintă cazul caselor de cultură, al muzeelor, al unor publicaţii şi cărţi de interes
naţional, al unor instituţii de spectacole şi concerte, teatre, opera, filarmonici, Societatea
Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune.
Sistemul de finanţare integral din venituri extrabugetare ( autofinanţarea ) este
prezent în cazul instituţiilor care au venituri suficiente pentru a-şi acoperi în totalitate
cheltuielile, deoarece desfăşoară activităţi cu caracter economic ( ARTEXIM, Institutul
de Memorie Culturală, Arhiva Naţională de Filme, edituri, publicaţii culturale ).
Din anul 2002 funcţionează Fondul Cinematografic, gestionat de Centrul
Naţional al Cinematografiei. Resursele extrabugetare ale acestui fond provin din
administrarea şi exploatarea bunurilor din patrimonial cinematografiei, din activităţile
legate de difuzarea filmelor, din contribuţii, taxe ş.a. Sumele gestionate de Centrul
Naţional al Cinematografiei prin acest fond sunt alocate pentru acordarea de credite
financiare, rambursabile cu sau fără dobândă; beneficiarii acestor credite financiare sunt
persoane juridice înscrise în Registrul Cinematografic pentru producerea de filme ( prin
concurs ) sau distribuţia, difuzarea şi exploatarea filmelor în cinematografe. În anul 1998

4
s-a creat Fondul Cultural Naţional, care este un fond extrabugetar gestionat de Ministerul
Culturii şi Cultelor. El are menirea de a completa necesităţile de fonduri pentru unele
acţiuni din domeniul culturii. Fondul Cultural Naţional se constituie dintr-o serie de
contribuţii între 1 % şi 5 %, calculate asupra încasărilor realizate de agenţii economici
care efectuează operaţiuni cu bunuri culturale ( reproduceri de artă, discuri, casete, CD-
uri, produse de artă populară ş. a.), donaţii, sponsorizări, sume din colaborări
internaţionale. Acest fond este utilizat pentru crearea, păstrarea şi promovarea valorilor
culturale naţionale şi universale sau pentru sprijinirea iniţierii şi derulării unor proiecte şi
programe culturale în ţară sau în străinătate, precum şi stimularea creaţiei şi susţinerii
unor proiecte şi programe culturale performante.
În România sponsorizările prezintă o mare importanţă, în special pentru
activităţile culturale, artistice. Legea privind sponsorizarea1 prevede posibilitatea ca orice
persoana juridică de utilitate publică care desfăşoară sau urmează să desfăşoare o
activitate cu caracter direct unitar, filantropic, cultural, artistic ( sau o persoană fizică cu
activitate în domeniile prevăzute ) poate benficia de sponsorizări. Această activitate este
utilă şi avantajoasă pentru beneficiarul sponsorizării care are numai obligaţia de a aduce
la cunoştinţă publicului numele, marca sau imaginea sponsorului, fără ca activitatea să
fie influenţată în alte scopuri ( fără ca, direct sau indirect, sponsorul să-i direcţioneze
activitatea ). Ea este avantajoasă şi pentru sponsori care beneficiază de reducerea bazei
impozabile cu 10 % pentru sponsorizările în cultură, artă.
Mecenatul reprezintă transferul, fără obligaţii de contrapartidă directă sau
indirectă, a unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică dacă
necesită un sprijin în domeniul cultural, artistic sau ştiinţific. Legea sponsorizării mai
prevede că persoanele fizice sau juridice române care efectuează acte de mecenat
beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul acestora, dar nu mai mult de
10 % din baza impozabilă.
România beneficiază şi de resurse externe pentru finanţarea culturii şi artei. Au
fost primite finanţări de la Uniunea Europeană pentru câteva programe de automatizare a
unor biblioteci publice sau pentru Programul “ Cultura 2000 ”. La începutul anului 2000
Uniunea Europeană a lansat un program de finanţare a unor proiecte culturale- parte a

1
Legea nr.32/ 1994 privind sponsorizarea, publicată în Monitorul Oficial nr. 129/ 25 mai 1994;

5
programului PHARE-, EUROART, în cofinanţare cu guvernul roman pentru proiecte in
domeniul artei, patrimoniului şi culturii; de la Banca Mondială s-a primit în 1998 un
credit de 5 milioane de dolari SUA pentru restaurarea Ansamblului Brâncuşi de la
Târgu- Jiu, împrumut pe o perioadă de 20 de ani cu perioada de graţie de 5 ani.
Din punctul de vedere al tehnicii de finanţare, din 1996 s-a trecut la acordarea
alocaţiilor de la buget pentru acţiuni de cultură şi artă sub forma unor sume globale care
sunt destinate atât cheltuielilor curente ( de personal, materiale, transferuri) în proporţie
de 90 %, cât şi pentru cheltuieli de capital, care reprezintă cam 10 %.
Finanţarea în sumă globală reflectă o creştere a autonomiei şi a responsabilităţilor
instituţiilor finanţate faţă de fondurile primite şi faţă de realizarea acţiunilor specifice.
Instituţiile publice finanţate întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli în care evidenţiază
distinct repartizarea alocaţiilor globale în raport cu activitatea sau cu programele propuse.
De asemenea, soldurile anuale ale execuţiei acestor bugete pot fi reportate în anul
următor, cu excepţia alocaţiilor bugetare destinate anumitor obligaţii sasu programe
minimale stabilite prin contract şi nerealizate.
Tendinţele manifestate în direcţia finanţării cheltuielilor instituţiilor sau
activităţilor din aceste domenii vizează două aspecte: primul priveşte redimensionarea
cheltuielilor concomitant cu o evaluare cât mai realistă a veniturilor proprii pentru ca
alocaţiile bugetare de completare să fie riguros determinate; al doilea aspect se referă la
cointeresarea instituţiilor de cultură şi artă în dezvoltarea unor activităţi producătoare de
venituri, fără afectarea calităţii actului specific al activităţilor ( cultură, artă)2.
Majoritatea instituţiilor de cultură se află în subordinea instituţiilor publice locale
( în funcţie de importanţa acestora pot fi judeţene sau municipale, orăşeneşti şi
comunale). Finanţarea acestor instituţii se realizează pe principiul autonomiei publice
locale. De la bugetul de stat se asigură doar proiectele de investiţii de interes naţional la
care Guvernul s-a angajat să asigure cofinanţarea alături de instituţiile de credit
internaţionale.
Instituţiile de cultură clasificate drept instituţii de interes naţional pot trece şi în
subordinea Consiliilor judeţene, respective al Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, în măsura în care se asigură sursele de finanţare corespunzătoare. Legile

2
Văcărel, Iulian ( coord. ) , op. cit. p. 205-207;

6
bugetare anuale prezintă într-o anexă separată lista instituţiilor publice care trec din
subordinea institutiilor publice centrale în subordinea Consiliilor judeţene şi care vor fi
finanţate de la bugetele locale începând cu anul bugetar respectiv.
Finanţarea culturii şi artei se realizează de la bugetul de stat, bugetele locale sau
prin venituri proprii sau fonduri externe.
De la bugetul de stat se asigură finanţarea instituţiilor centrale de specialitate şi a
instituţiilor de cultură de interes naţional: teatre naţionale, muzee naţionale, filarmonici
de interes naţional, centre de cultură naţionale, reviste culturale.
Principala sursă de finanţare a culturii o reprezintă bugetele locale. Acestea
finanţează muzee naţionale, municipale, orăşeneşti şi comunale, biblioteci judeţene,
municipale, orăşeneşti şi comunale, case de cultură, teatre şi edituri de interes local, şcoli
populare de artă, centre culturale locale,centre de creaţie de interes local/ judeţean. Prin
bugetele locale se asigură transferuri către cultele religioase recunoscute legal.
Majoritatea instituţiilor de cultură obţin venituri din vânzarea biletelor,
publicaţiilor, închirieri de săli, costume etc. Aceste venituri se constituie sub forma
veniturilor proprii ale instituţiei şi sunt utilizate în conformitate cu prevederile legii
finanţelor publice şi a legii finanţelor publice locale. Donaţiile reprezintă o altă sursă de
venituri proprii, însă destinaţia acesteia este stabilită de donator.
România beneficiază de numeroase fonduri externe rambursabile şi
nerambursabile pentru conservarea patrimoniului cultural, în primul rând.

1.2. Metode, tehnici şi proceduri de finanţare

Finanţarea cheltuielilor bugetare reprezintă alocarea de mijloace băneşti, pe baza

bugetelor publice ca balanţe financiare aprobate, la dispoziţia consumatorilor de fonduri
autorizaţi ( ordonatori de credite bugetare ) pentru destinaţii precis stabilite, ca expresia a
nevoilor publice recunoscute ca atare3. Finanţarea de la bugetele statului se poate contura
distinct prin tehnica deschiderii şi repartizării de credite bugetare. În acest sens, în acţiune
sunt implicaţi ordonatorii de credite bugetare, cei ce au responsabilitatea gestiunii
bugetelor publice şi Trezoreria Finanţelor Publice.
3
Ştefura, Gabriel, “ Procesul bugetar în România ”, ( Ediţia a II a ), Editura Junimea, Iaşi, 2004, p. 116;

7
 Instituţiile responsabile cu gestiunea bugetelor publice au rolul de “ finanţatori ”
pentru ordonatorii de credite prevăzuţi cu cheltuieli în aceastea, Trezoreria Finanţelor
Publice are ca răspundere principală în materie bugetară, execuţia de casă a veniturilor şi
cheltuielilor din bugetele publice. Deschiderea şi repartizarea de credite bugetare, ca
tehnică bugetară poate fi abordată în două momente distincte şi totodată succesive, ale
finanţării: deschiderea de credite bugetare şi repartizarea de credite bugetare.
Deschiderea de credite bugetare este autorizarea pe care o dă instituţia ce
gestionează bugetul public către unitatea operativă a Trezoreriei Finanţelor Publice din
Bucureşti prin care se dispune ca o anumită sumă de bani cu titlu de credit bugetar să
treacă din contul bugetar în contul ordonatorului principal de credite bugetare ( la
solicitarea acestuia ). La stabilirea volumului creditelor bugetare solicitate solicitate se au
în vedere: gradul de utilizare a creditelor acordate anterior; disponibilităţile rămase la
finele anului la cheltuieli curente şi de capital; cheltuieli necesare ce urmează a se
efectua în perioada următoare pentru activitatea curentă şi pentru investiţii: veniturile
proprii prevăzute a se realize şi care potrivit legii se folosesc la acoperirea cheltuielilor
aprobate ordonatorilor principali de credite stabilite pentru unităţile subordinate,
termenele la care se prezintă cererile de fonduri şi modul de justificare a solicitării
creditelor bugetare, cereri care urmează a fi analizate de către aceştia4.
Creditele bugetare privind cheltuielile aprobate pe capitole în buget se deschid
trimestrial în două tranşe: prima tranşă între 20- 25 din ultima lună a trimestrului în curs
pentru primele două luni ale trimestrului urmator, fără a depăşi 65 % din prevederea
trimestrului, iar a două tranşă, pentru diferenţă, între 20-25 din a doua lună a trimestrului
în curs pentru creditele bugetare aferente ultimei luni a trimestrului.
Iniţiativa în acţiune o are ordonatorul principal de credite bugetare care
întocmeşte (trimestrial) o cerere de deschidere de credite bugetare în 3 exemplare pe care
o adresează “finanţatorului”. În cerere se precizează suma solicitată ( în acord cu
prevederile aprobate din bugetul ordonatorului principal ) şi sudiviziunea de cheltuieli
(capitol ) la care se încadrează. Cererea de deschidere de credite bugetare are menţionat
pe verso, pe de o parte, cheltuielile cu caracter centralizat, iar pe de altă parte, pe cele
pentru nevoile proprii ambele structurate pe cheltuieli curente (de personal, materiale,
4
Moşteanu, Tatiana ( coord. ), “ Buget şi trezorerie publică ”, ( Ediţia a III a ), Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 2002, pag. 393;

8
subvenţii şi transferuri) şi cheltuieli de capital. Odată cu cererile menţionate, ordonatorii
de credite bugetare prezintă o notă justificativă şi dispoziţiile bugetare pentru repartizarea
creditelor către ordonatorii subordonaţi (cu structurare pe: cheltuieli proprii; cheltuielile
ordonatorilor secundari din subordine; cheltuielile ordonatorilor de credite terţiari
subordonaţi). În nota justificativă sunt referiri asupra: cheltuielilor bugetare aprobate
(cumulate de la începutul anului) a celor care privesc trimestrul de referinţă; creitele
bugetare deschise (cumulate de la începutul anului); plăţi de casă la finele anului
precedente celei în care se solicită deschiderea de credite; cheltuieli preliminare pentru
luna în curs; cheltuieli preliminare pentru perioada pentru care se solicită deschiderea de
credite bugetare solicitate a fi deschise. Cererile pentru deschiderea creditelor bugetare se
verifică urmărindu-se: încadrarea sumelor solicitate în cuantumul creditelor aprobate şi
neconsumate pe perioada pentru care se solicită creditele respective; completarea corectă
a elementelor din formular, semnătura persoanelor autorizate, ştampila şi îmborderarea;
codificarea conturilor corespunzătoare clasificaţiei bugetare a cheltuielilor şi planului de
conturi pentru activitatea trezoreriei; verificarea notelor justificative pentru categoriile de
cheltuieli menţionate în cerere în scopul stabilirii nivelului disponibilităţilor; încadrarea
valorii totale a dispoziţiilor bugetare în totalul creditului bugetar cât şi pe subdiviziunile
acestuia5.
După primirea şi verificarea documentaţiei, Direcţia Generală a Trezoreriei reţine
exemplarul 1 şi 2 din cererea de deschidere a creditelor în baza cărora înregistrează în
contabilitatea proprie, în contul în afara bilanţului repartizarea creditelor de către
ordonatorii principali de credite , pe seama instituţiilor din subordine aflate în judeţe şi
municipiului Bucureşti.; expediază la Direcţia Trezoreriei Judeţene şi a municipiului
Bucureşti, exemplarul numărul 2 din dispoziţia bugetară de repartizare a creditelor, prin
care se comunică repartizarea creditelor bugetare pe seama instituţiilor din subordinea
ministerelor care se află în judeţul respective şi municipiului Bucureşti. Documentele se
transmit cu un borderou întocmit în dublu exemplar, din care exemplarul numărul 2 se
restituie Trezoreriei Centrale pentru confirmarea primirii documentelor respective;
exemplarul numărul 3 din cererea de deschidere a creditelor se restituie ordonatorului

5
Ştefura, Gabriel, op. cit., p. 118;

9
principal de credite prin care se confirmă deschiderea creditelor bugetare pe trimestrul
respectiv.
Direcţia Trezoreriei Judeţene grupează dispoziţiile bugetare pe localităţile în care
îşi au sediul instituţiile respective; întocmeşte borderoul în dublu exemplar pentru
dispoziţiile bugetare aferente fiecărei localităţi din judeţ; expediază prin poştă sau curier
Trezoreriei municipale, orăşeneşti, şi percepţiilor comunale dispoziţiile bugetare
împreună cu borderoul întocmit pentru instituţiile publice care au la acestea deschise
conturi; reţine dispoziţiile bugetare pentru instituţiile publice care au conturi deschise la
direcţia Trezoreriei Judeţene.
Trezoreriile municipale, orăşeneşti şi perceptiile comunale verifică dispoziţiile
bugetare transmise în baza borderoului, semnează exemplarul 2 al borderoului, după care
transmite înapoi la Direcţia Trezoreriei Judeţene a municipiului Bucureşti, pentru
confirmarea dispoziţiilor bugetare. În cazul în care au fost repartizate de către ministere
credite bugetare ordonatorilor secundari de credite, aceştia au obligaţia ca în termen de 2
zile să prezinte dispoziţiile bugetare pentru repartizarea creditelor instituţiilor din
subordine aflate în localitatea din judeţul respective, cât şi pentru nevoile proprii.
Ordonatorii principali de credite, după primirea comunicării privind deschiderea
creditelor, procedează la repartizarea credtelor la instituţiile din subordine.
Repartizarea creditelor bugetare, presupune iniţiativă din partea aceluiaşi
ordonator principal de credite, care întocmeşte dispoziţiile bugetare de repartizare,
dispoziţii pe care le adresează Trezoreriei Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti,
unde-şi are deschis cont. Pe baza dispoziţiilor de repartizare primite, Trezoreria
Finanţelor Publice repartizează creditele bugetare în conturile celui principal, sau
transmise dispoziţiile bugetare de repartizare unităţile operative ale Trezoreriei Finanţelor
Publice din teritoriu, unde sunt deschise conturile celorlalţi ordonatori de credite bugetare
subordonaţi celui principal. După repartizarea creditelor bugetare în conturile
ordonatorilor, aceştia sunt informaţi de Trezorerie, de repartizarea sumelor în contul
creditelor bugetare, în contul de la Trezorerie. Repartizarea are loc pe baza următoarelor
elemente de fundamentare: necesarulde finanţat în limita creditelor aprobate şi repartizate
pe trimestre şi disponibilul de credite rămas din perioadele anterioare.

10
 După deschiderea şi repartizarea creditelor bugetare, ordonatorii de credite au
dreptul să dispună de mijloace bănesti in limitele acestora pentru cheltuielile înscrise în
bugetele lor. Efectuarea de cheltuieli bugetare la instituţii impune respectarea unor reguli
ce derivă din prevederile legislaţiei finanţelor publice şi anume:
 utilizarea fondurilor în conformitate cu destinaţia stabilită prin bugetul de
venituri şi cheltuieli ( şi în concordanţă cu subdiviziunile clasificaţiei bugetare ) în limita
creditelor bugetare aprobate pe an şi pe trimestru;
 utilizarea creditelor bugetare are loc numai pentru cheltuieli legal aprobate,
cunoscut fiind că fiecare cheltuială trebuie să aibă la bază o dispoziţie legală prin care se
autorizează suportarea ei din bugetul public;
 aprobarea şi efectuarea cheltuielilor numai cu avizul conducătorului
compartimentului financiar- contabil.
Pentru efectuarea unei cheltuieli se parcurg anumite etape tehnice, şi anume:
angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata. Angajarea cheltuielilor este o fază în procesul
execuţiei bugetare reprezentând orice act juridic din care rezultă sau din care ar putea
rezulta o obligaţie pe sema fondurilor bugetare. Lichidarea este faza din procesul
execuţiei bugetare în care se verifică existenţa angajamentelor, se determină sau se
verifică realitatea sumei datorate, şi se verifică condiţiile de exigilibilitate ale
angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunile respective.
Ordonanţarea cheltuielilor este faza în procesul execuţiei bugetare în care se confirmă că
livrările de bunuri şi servicii au fost executate, sau alte creanţe au fost verificate, şi că
plata poate fi realizată. Plata cheltuielilor este o fază în procesul execuţiei bugetare,
reprezentând actul final prin care instituţia publică achită obligaţiile sale faţă de terţi6.
Utilizarea propriu-zisă a creditelor bugetare se realizează prin plăţi în numerar şi
în conturi bancare. Plăţile în numerar constau în salarii, burse, avansuri în contul
cheltuielilor de deplasare, alte drepturi cuvenite personalului. Plăţile prin conturile
bancare apar în toate cazurile cu terţe persoane juridice ( procurarea de materiale, achitare
furnizori, plăţi către bugetele publice, etc. ). Eliberarea de sume ( cu sau fără numerar )
din conturile bancare ( trezorerie ) ale instituţiilor publice reprezintă din punctul de
vedere al execuţiei de casă a bugetelor, plăţi de casă ( operaţii de stingere a unor obligaţii

6
Legea nr. 500/ 2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 597/ 13 august 2002;

11
băneşti prin achitarea lor ) sau utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru o anumită
perioadă de timp.
Pe parcursul execuţiei financiar- bugetare pot apare situaţii când ordonatorii de
credite bugetare recuperează sume din plăţile efectuate anterior. Dacă sumele provin din
finanţarea anului current, se depun de instituţii în cont la trezorerie diminuând, în mod
corespunzător plăţile de casă deci reîntregind creditele bugetare, operaţiune care mai
poartă denumirea de reconstituire a creditelor bugetare. În acest context, în planul
consemnărilor informaţionale se foloseşte în sensul tehnicilor de finanţare expresia plăţi
nete de casă ( diferenţa dintre plăţile de casă şi sumele apărute în cont din operaţiunile
menţionate ) care au şi sensul de mărime exactă a finanţării ordonatorilor de credite
bugetare. Relaţia de calcul este următoarea:
Plăţi nete de casă = Plăţi de casă – Restituiri de credite7
De asemenea, şi numerarul ridicat şi neutilizat se restituie la trezi\oreria operativă,
cu sumele respective reîntregindu-ase creditele bugetare. Reîntregirea creditelor bugetare
are drept consecinţă diminuarea plăţilor de casă, sporind corespunzător disponibilul de
credite, conform relaţiei:
Disponibil de credite= Credite bugetare deschise- Plăţi nete de casă – Reconstituiri
de credite8
Pentru sumele primite, ordonatorii principali de credite bugetare se “ decontează ”
faţă de instituţiile financiare ( care răspund de gestiunea bugetelor publice ) prin conturile
de execuţie bugetară. Acestea se găsesc şi la ordonatorii ierarhic superiori pentru cei
subordonaţi. Pe baza conturilor de execuţie bugetară, instituţii financiare de specialitate
preiau în evidenţa lor cheltuielile efectuate de orodonatorii de credite bugetare. Pe
parcursul execuţiei financiare pot avea loc retrageri de credite bugetare aprobate în cazul
renunţării la unele actiuni sau din alte motive, operaţiune care are loc prin folosirea
dispoziţiei bugetare de retragere ( la iniţiativa ordonatorilor ierarhic superiori ).
Realizarea de noi acţiuni ori activităţi neprevăzute în etapa elaborării proiectelor de
bugete, conduce în practica bugetară la alte modalităţi tehnice de lucru în care sunt
utilizate disponibilităţile de credite bugetare rezultate din bugete ( inclusiv de venituri şi
cheltuieli la instituţii ) sau alocarea de mijloace bănesti suplimentare din fondul de
7
Bente, Corneliu, “ Buget şi evidenţă bugetară ”. Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2002, p. 81;
8
Idem, p. 80;

12
rezervă bugetară ori fondul de intervenţii ( de la dispoziţia Guvernului ). În prima situatie,
instituţiile îşi analizează economiile realizate în bugetele de venituri şi cheltuieli,
stabilind suma ce urmează a fi alocată pentru acoperirea nevoilor suplimentare. În cazul
când în bugetele proprii nu apar economii, se apelează la ordonatorii principali care
dispun de posibilităţi mai mari în acest sens.
Acoperirea nevoilor suplimentare de finanţat, deci, majorarea creditelor bugetare la
anumite subdiviziuni din bugetul de venituri şi cheltuieli, se mai realizează în cursul
execuţiei bugetare, prin efectuarea de virări de credite bugetare. Acestea pot fi definite ca
operaţiuni de tehnică bugetară determinate de diminuarea creditelor bugetare de la o
subdiviziune a clasificaţiei, unde sunt disponibilităţile băneşti şi majorarea
corespunzătoare a creditelor bugetare la o altă subdiviziune a clasificaţiei, la care
mijloacele băneşti sunt insuficiente. Virarea de credite bugetare este condiţionată în
primul rând de existenţa unor economii ( sau sume băneşti disponibile ) la alte
subdiviziuni de cheltuieli bugetare şi aceasta pentru a nu afecta realizarea acţiunilor la
subdiviziunea de unde se preiau mijloacele băneşti. Condiţionările în materie de virări de
credite bugetare continuă şi pe alte coordonate ale operaţiunii tehnice şi anume:
aprobarea să fie acordată începând cu trimestrul III al fiecarui an înainte de angajarea
cheltuielilor; disponibilităţile utilizate să nu provină de la creditele bugetare prevăzute
pentru cheltuielile de personal, reparaţii capitale sau din fondul de rezervă bugetară şi să
nu conducă la majorarea creditelor bugetare aprobate pentru instituţiile administraţiei
publice; să nu aiba ca efect majorarea sumelor prevăzute pentru completarea resurselor
proprii ale unor instituţii de stat.
Aprobarea virării de credite bugetare revine în competenţa Ministerului Finaţelor
Publice şi ordonatorilor de credite bugetare potrivit cu anumite limite în raport de
subdiviziunile clasificaţiei bugetare. Ministerul Finanţelor Publice, în ce priveşte
finanţarea din bugetul de stat, poate aproba virări de credite bugetare de la un capitol de
cheltuieli la altul, când au loc treceri de unităţi, activităţi şi acţiuni de la un titular la altul
( cu aprobarea modificărilor corespunzătoare în indicatorii financiari ai titularilor vizaţi în
bugetul statului ). Ordonatorii principali de credite bugetare pot aproba virări de credite
bugetare între subcapitolele aceluiaşi capitol de cheltuieli ( pe care-l gestionează ) precum
şi între articolele aceluiasi subcapitol de cheltuieli. Toţi ordonatorii de credite bugetare,

13
pentru activităţile proprii ale instituţiilor pe care le conduc, pot aproba virări de credite
bugetare de la un alineat la altul în cadrul aceluiaşi articol de cheltuieli. Virările de
credite bugetare sunt interzise în anumite situaţii ca: hrană, salarii, burse, investiţii şi
reparaţii capitale în primul semestru al anului bugetar şi în perioada 15- 31 decembrie.
Pentru instituţiile de cultură, pe exemplul Operei Naţionale Române din Iaşi,
finanţarea de la buget, trebuie împărţită în: finanţare de bază şi finanţare complementară.
Finanţarea de bază, se stabileşte în funcţie de numărul de spectatori şi se realizează prin
credite bugetare, acordate de Ministerul Culturii şi Cultelor în funcţie de bugetul de
venituri şi cheltuieli elaborate de Operă şi aprobat de Ministrul Culturii şi Cultelor, în
calitatea de ordonator principal de credite. Finanţarea complementară cuprinde cheltuieli
pentru dotări, concretizate în achiziţii de costume, decoruri şi investiţii, adica achiziţii de
calculatoare şi reparaţii curente. Finanţarea complementară se face pe baza unei note
justificative pentru solicitarea de fonduri băneşti de la bugetul statului.
Finanţarea din venituri extrabugetare. Veniturile extrabugetare provin din încasări
din vânzarea biletelor şi a programelor pentru spectacole; încasări din prestări servicii-
închirierea sălilor de spectacole şi a costumelor; donaţii şi sponsorizări. Veniturile
extrabugetare se încasează, administrează şi contabilizează de către instituţiile în cauză
potrivit normelor pentru finanţele publice, fără a se efectua vărsăminte din acestea la
bugetul de stat sau bugetul local, dacă legea nu prevede altfel. Rezultatele obţinute la
sfârşitul exerciţiului financiar, respectiv soldurile anuale obţinute din execuţia bugetului
acţiunilor finanţate din veniturile extrabugetare se preiau ca venituri în anul următor.
Finanţarea externă. În acest tip de finanţare se încadrează împrumuturile acordate
pentru finanţarea reformelor din cadrul domeniilor definite, finanţarea nerambursabilă a
unor programe internaţionale, din cadrul unor organisme multistatale şi alte surse.
Împrumuturile se contractează de către Guvern în numele ministerelor beneficiare, care
preiau şi obligaţiile de gestionare a împrumuturilor, inclusiv de rambursare şi de plată a
dobânzilor şi a comisioanelor. Fondurile externe nerambursabile sunt acumulate într-un
cont distinct şi sunt cheltuite numai în limita disponibilităţilor existente în cont şi în
scopul în care au fost acordate. În concluzie, finanţarea bugetară, din punct de vedere al
tehnicii de finanţare, se realizează prin deschiderea şi repartizarea de credite bugetare,
finanţarea extrabugetară se realizează prin încasări în numerar prin casieria proprie sau

14
prin ordin de plată în contul deschis la Trezorerie, iar în cazul finanţării din surse externe,
împrumuturile sunt gestionate de către Ministerul Culturii şi Cultelor, care virează sumele
reprezentând resusele externe tot în contul Operei deschis la Trezorerie.

1.3. Analiza finanţării cheltuielilor la o instituţie de cultură

Finanţarea cheltuielilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli a Operei

Naţionale Române din Iaşi se asigură de la bugetul de stat şi din veniturile proprii.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al Operei Naţionale Române din Iaşi intră în execuţie
după aprobarea definitivă de către Ministerul Culturii şi Cultelor, prevederile capitolului
venituri constituie limite minime, iar cele ale capitolului cheltuieli, limite maxime. Pentru
execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, directorul Operei îndeplineşte atribuţiile
ordonatorului terţiar de credite prevăzute în Legea finanţelor publice9. Angajarea şi
aprobarea cheltuielilor de către ordonatorul terţiar de credite se efectuează în limita
prevederilor bugetului propriu de venituri şi cheltuieli, pe baza documentelor legal
întocmite, cu respectarea dispoziţiilor în vigoare şi vizate pentru controlul financiar
preventive de către contabilul şef. Pentru că Opera Naţională Română din Iaşi este
finanţată de la bugetul de stat, tehnica de deschidere şi repartizare a creditelor vizează
Ministerul Culturii şi Cultelor. Acesta intermediază legătura între Operă şi bugetul
statului. Înainte de a începe execuţia bugetului propriu, Opera Naţională Română din Iaşi
trebuie să-şi deschidă cont la Trezoreria Judeţului Iaşi. Această operaţiune se realizează
printr-o cerere de deschidere la cont. cererea de deschidere de cont cuprinde următoarele
informaţii: antetul Operei Naţionale Române din Iaşi, numărul de cont atribuit, actul de
funcţionare al Operei, decizia de numire a conducătorului instituţiei, fişa cu specimene de
semnături. Această cerere este vizată şi aprobată de către directorul general şi contabilul
şef al Trezoreriei Municipiului Iaşi şi directorul şi contabilul şef al Operei Naţionale
Române din Iaşi. Operaţiunea de deschidere de cont la Trezoreria judeţului Iaşi, precede
execuţia propriu-zisă a bugetului de venituri şi cheltuieli, cu cele trei operaţiuni:

9
Legea nr. 500/ 2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial, nr. 597 din 13 august 2002;

15
încasarea veniturilor; deschiderea creditelor bugetare şi efectuarea plăţilor de cheltuieli
curente şi cheltuieli de capital.
Veniturile proprii ale Operei Naţionale Române din Iaşi, vin să completeze într-o
mai mare măsură nevoile financiare ale acesteia. Pe măsura realizării lor, acestea sunt
depuse în cont la trezorerie şi utilizate pe măsura apariţiei cheltuielilor pentru care au fost
prevăzute. Evidenţierea în cont a acestora se face fie prin depunere în numerar, fie prin
virare în cont cu ordin de plată, mai ales pentru sumele reprezentând încasări din chirii.

O. P. C. Finanţator Înregistrarea cererii

Ministerul Culturii şi 2, 3 Ministerul Finanţelor 4’ de deschidere de
Cultelor Publice credite bugetare
1 4
6
5

7, 8 Trezoreria 5’ Deschiderea
Finanţelor Publice a contului de credit
mun. Bucureşti bugetar

10 9’
Opera Naţională Trezoreria Înregistrarea
Română din Iaşi Finanţelor Publice a dispoziţiei de
mun. Iaşi repartizare

Fig. nr. 1 Flux informaţional privind deschiderea şi repartizarea de credite

bugetare Operei Naţionale Române din Iaşi

1 Iniţiativă în deschidere de credite bugetare pentru Operă , are Ministerul

Culturii şi Cultelor, în calitate de ordonator principal de credite.
2, 3 Ministerul Culturii şi Cultelor întocmeşte cererea de deschidere de credite
bugetare, în trei exemplare, şi o trimite spre analiză Ministerului Finanţelor Publice, în
calitate de finanţator.
4 Ministerul Finanţelor Publice, analizează documentele de finanţare înaintate de
Ministerul Culturii şi Cultelor.

16
 4’ Concomitent, are loc înregistrarea în evidenţa finanţatorului a deciziei privind
deschiderea creditelor bugetare solicitate.
5 Printr-un exemplar al cererii, Ministerul Finanţelor Publice dă dispoziţie
Trezoreriei Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, privind deschiderea finanţării
pentru Ministerul Culturii şi Cultelor.
5’ Consemnarea în evidenţa Trezoreriei Finanţelor Publice a municipiului
Bucureşti, pe seama conturilor bancare, a deschiderii finanţării pentru Ministerul Culturii
şi Cultelor.
6 Informarea Ministerul Culturii şi Cultelor, printr-un exemplar al cererii de
deschidere de credit bugetar, despre deschiderea finanţării, în contul său de la trezorerie.
7,8 În urma informării, Ministerul Culturii şi Cultelor, ia iniţiativa în repartizarea
de credite bugetare către Opera Naţională Română din Iaşi. În acest sens ministerul
întocmeşte o dispoziţie bugetară de repartizare de credite bugetare, pe care o înaintează
Trezoreriei Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
9 Trezoreria Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, repartizează creditele
bugetare în contul Operei Naţionale Române din Iaşi, deschis la Trezoreria Iaşi.
9’ În acelaşi timp, are loc înregistrarea repartizării de credite bugetare pentru
Opera Naţională Română din Iaşi, în evidenţele Trezoreriei Iaşi.
10 Opera Naţională Română din Iaşi, este înştiinţată de Trezoreria Iaşi, prin
documentul Borderou de confirmare- primire, de repartizarea creditelor bugetare
cuvenite, pe cele două categorii de cheltuieli: cheltuieli curente ( de personal şi materiale)
şi cheltuieli de capital.
Efectuarea de plăţi din contul bibliotecii deschis la Trezoreria Iaşi nu se poate
realiza fără creditele bugetare deschise şi repartizate pe cele trei categorii de cheltuieli.
Angajarea cheltuielilor de personal se realizează în baza unui act sau document
legal prin care biblioteca îşi asumă obligaţia de a plăti o sumă de bani. Aceste acte pot fi
Legea privind salarizarea10, contractul de muncă individual al salariaţilor, etc. Lichidarea
se realizează în baza unui act justificativ, cum ar fi statul de plată. Ordonanţarea
cheltuielilor de personal- plătile pentru salarii se fac de către Operă pe baza actelor pe
care le prezintă Compartimentul pentru Control şi Evidenţa Cheltuielilor din cadrul
10
Legea nr. 154/ 15 iulie 1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a
indemnizaţiilor pentru persoanele care ocupă funcţii publice, publicată în M. Of. Nr. 266 din 16 iulie 1998;

17
Trezoreriei judeţului Iaşi. Aceste acte sunt: cec-ul pentru ridicarea din cont a sumelor
nete de plată pentru salarii, indemnizaţii de asigurări sociale; ordine de plată pentru
virarea din cont a impozitului pe salarii calculat şi reţinut, a contribuţiilor datorate către
bugetul asigurărilor sociale de stat şi asigurările sociale de sănătate; ordinul de plată
însoţit de boderoul centralizator cu salariaţii pentru care se virează salariile nete la
băncile comerciale, în sistemul de plăţi prin carduri; situţia recapitulativă a salariilor pe
lună.
Plata - în vederea avizării din cont a sumelor pentru plata drepturilor de personal,
se verifică şi analizează următoarele: respectarea numărului de salariaţi aprobaţi prin
statul de funcţiuni ale Operei, respectarea dispoziţiilor legale privind salariile şi
indemnizaţiile de asigurări sociale precum şi alte drepturi ( indemnizaţiile de conducere,
plata orelor din posturile vacante, plata orelor de gardă, sporuri, etc ); stabilirea sumelor
de plată şi încadrarea acestora în disponibilul de credite bugetare la subdiviziunea
cheltuieli de capital; stabilirea contribuţiilor pentru asigurări sociale, fondul de şomaj,
asigurările de sănătate precum şi întocmirea corectă a ordinelor de plată. După analiză,
verificare şi introducerea în documente a modificărilor rezultate, Compartimentul Control
şi Evidenţa Cheltuielilor procedează astfel: mai întâi vizează cecul pentru suma care
urmează a fi ridicată de la casa plătitoare din cadrul trezoreriei, după care îl remite
casieriei pentru eliberarea sumei, apoi, reţine ordinele de plată pentru înregistrarea şi
întocmirea formelor de decontare în bănci11.

11
Ştefura, Gabriel, op. cit., p. 127;

18
 Director Opera
Naţională Română
din Iaşi

Stat de plată aprobat

Stat de plată
Biroul Financiar-
Contabil

Ordin de plată

Trezoreria Iaşi

Ordi
n de
plată

Bănci

Vi
ra
me
nt

Personalul Operei

Fig. nr. 2 Fluxul informaţional privind angajarea şi efectuarea cheltuielilor de

personal în cadrul Operei Naţionale Române din Iaşi

Angajarea cheltuielilor materiale se realizează în baza contractelor sau comenzilor

încheiate de Operă cu diferiţi furnizori, iar lichidarea constă în achiziţionarea de bunuri,
executări de lucrări sau prestări servicii. Documentele prezentate Trezoreriei judeţului
Iaşi în vederea ordonanţării, sunt: ordinal de plată întocmit de Operă pentru achitarea
furnizorilor; dispoziţia de încasare însoţită de factura primită de la furnizor; cec-ul pentru
ridicarea din cont a sumelor nete de plată pentru cheltuielile ce urmează să se achite în
numerar. Compartimentul Control şi Evidenţa Cheltuielilor verifică existenţa

19
disponibilului în cont; concordanţa cheltuielilor angajate şi obiectul de activitate al
Operei; dacă prestările de servicii sau livrările de mărfuri au avut loc pe bază de contract
sau comandă. Pentru plata cheltuielilor materiale, Compartimentul Contabil şi Evidenţa
Cheltuielilor vizează cec-ul şi ordinul de plată şi le transmite Compartimentului Contabil
şi Decontări al Trezoreriei, pentru înregistrarea în contul Operei Naţionale Române şi
pentru a se face plata în contul deschis la Trezorerie al furnizorului.

Birouri, Compartimente din

cadrul Operei

Cereri necesar consumabile

Compartiment Aprovizionare- Biroul Financiar Contabil Trezoreria Iaşi

Depozit- Operă (centralizare necesar ) ( cont Operă )
Ordin de plată
comenzi

Cereri aprobate
Cereri necesar

Ordin de plată
facturi
facturi

Furnizori Director Opera Naţională Trezorerie

Română din Iaşi (conturi furnizori)

Fig. nr. 3 Fluxul informaţional privind angajarea şi efectuarea cheltuielilor

materiale în cadrul Operei Naţionale Române din Iaşi

Angajarea cheltuielilor de investiţii se realizează pe baza notei justificative

întocmită de Opera Naţională Română din Iaşi, lichidarea constă în achiziţionarea de
computere, iar ordonanţarea constă în prezentarea ordinului de plată întocmit de Operă
pentru achitarea furnizorului. Plata cheltuielilor se realizează după ce Trezoreria Iaşi
verifică concordanţa cu limitele creditelor aprobate de Ministerul Culturii şi Cultelor a
notei justificative privind realizarea de dotări pentru Operă; se vizează ordinul de plată şi
se transmite Biroului Financiar – Contabil pentru înregistrare, în vederea virării sumei din
contul Operei în contul furnizorului.

20
 Tab. nr.3 Evoluţia şi structura cheltuielilor la Opera Naţionalǎ Românǎ din Iaşi, în perioada 2005- 2007

Mii RON

Nr. Denumire indicator Art. 2005 % 2006 % 2007 %

crt.
1 Cheltuieli totale 4378,61 100 5895,55 100 5087,26 100
2 Cheltuieli curente 01 4309,61 98,42 5520,55 93,64 5087,26 100
3 Cheltuieli de personal, din care: 02 3646,10 83,27 4825,00 81,84 4780,00 94
4 Cheltuieli cu salariile 10 2608,00 59,56 3540,00 60,05 3557,00 70
5 Contribuţii pentru asigurările sociale de stat 11 737,00 16,83 872,00 14,79 839,00 16,49
6 Contribuţii pentru asigurările de şomaj 12 80,00 1,82 90,00 1,52 77,00 1,51
7 Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate 13 183,00 4,17 248,00 4,21 229,00 4,50
8 Deplasări, detaşări, transferuri 14 2,10 0,04 10,00 0,17 4,00 0,07
9 Contribuţii pentru asigurări de accidente de muncă 16 36,00 0,82 50,00 0,85 46,00 0,90
şi boli profesionale
10 Cheltuieli materiale şi servicii 20 663,51 15,15 695,55 11,78 307,26 6,03
11 Cheltuieli pentru întreţinere şi gospodărie 24 195,00 4,45 0 0,00 177,26 3.48
12 Materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional 25 321,51 7,34 145,55 2,47 0 0,00
13 Obiecte de inventor 26 15,00 0,34 10,00 0,17 10,00 0,19
14 Reparaţii curente 27 12,00 0,27 10,00 0,17 3,00 0,05
15 Reparaţii capital 28 0 0,00 0 0,00 0 0
16 Cărţi şi publicaţii 29 5,00 0,11 3,00 0,05 1,00 0,01
17 Alte cheltuieli 30 115,00 2,62 218,00 3.70 109,50 2,15
18 Cheltuieli de capital 70 69,00 1,58 375,00 6,36 0 0,00
19 Investiţii ale instituţiilor publice 72 0 0,00 0 0,00 0 0,00
mii RON

5895.55
5087.26
6000 4378.61
5000
4000
3000
2000
1000
0
Cheltuieli Cheltuieli Cheltuieli
2005 2006 2007

Figura nr. 4 Evoluţia cheltuielilor Operei Române din Iaşi în perioada 2005-2007

mii RON

5520.55
5087.26
6000 4309.61
5000
4000
3000
2000 69 375
0
1000
0
2005 2006 2007

Cheltuieli curente Cheltuieli de capital

Figura nr. 5 Evoluţia cheltuielilor curente şi de capital în perioada 2005-2007

mii RON
 4825 4780
5000 3646.1
4000
3000
2000 663.51 695.55
307.26
1000
0
2005 2006 2007

Cheltuieli de personal Cheltuieli materiale si servicii

Figura nr. 6 Evoluţia cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor materiale în perioada 2005-

2007

Din datele prezentate în tabelul 3 şi din figurile 4, 5, 6 se poate constata că nivelul cel
mai ridicat al cheltuielilor totale în cadrul Operei Naţionale Române din Iaşi este prevăzut a se
înregistra în anul 2006 ( 5895,55 mii RON, faţă de 4378,61 lei RON în anul 2005 ), datorită
creşterii importante a cheltuielilor de personal. Acestea sunt de 4825 mii RON în valori absolute
şi de 81,84 % în exprimare procentuală. Raportul dintre cheltuielile curente şi cele de capital în
totalul cheltuielilor este favorabil cheltuielilor curente, care în anul 2007 reprezintă 100% în
totalul cheltuielilor, respectiv 5087, 26 mii RON, în mărimi absolute, faţă de 0 RON cât
reprezintă cheltuielile de capital. În cadrul cheltuielilor curente se observă o creştere a
cheltuielilor de personal de la 83,27 % în anul 2005 ( 3646,10 mii RON în mărime absolută ), la
94 % în anul 2007 ( 4780,00 mii RON în mărime absolută ), şi o descreştere a cheltuielilor
materiale de la 15,15 % în anul 2005 la 6,03 % în anul 2007. Trebuie remarcat faptul că în cadrul
cheltuielilor de personal se observă o scădere a cheltuielilor cu contribuţiile la asigurările sociale
în anul 2006 faţă de anul 2005, de la 14,79 % la 16,83 %, datorită modificărilor survenite în
legislaţia în vigoare şi creştere a acestora în anul 2007 – 16,49 %. Cheltuielile materiale, cunosc
cel mai mic nivel în acest an ( 6,03 % faţă de 15,15 % în 2005 ).
O situaţie deosebită se observă în cazul cheltuielilor de capital. Deşi în primăvara anului
2006 au început reparaţiile capitale la clădirea Teatrului Naţional în care şi Opera îşi desfăşoară
activitatea, în anul 2007 nu au fost alocate de la buget fonduri pentru continuarea lucrărilor, iar în
anii 2005, 2006, sumele locate au fost de 69 mii RON, respectiv 375 mii RON. Procentual,
aceste valori reprezintă 1,58 % respectiv 6,36 % din totalul cheltuielilor. Aceste sume sunt
insuficiente, lucru care are repercursiuni asupra duratei lucrărilor.
Soluţia pentru problemele financiare cu care se confruntă Opera Naţională Română din
Iaşi cum ar fi nivelul salariilor redus în comparaţie cu pregătirea profesională şi cantitatea de
muncă depusă, lucrările de consolidare a clădirii, este cea a majorării veniturilor proprii, în
condiţiile în care nivelul resurselor bugetare alocate, acoperă necesarul minim al Operei.
Veniturile proprii pot fi majorate prin: stabilirea preţurilor biletelor la spectacole la un nivel care
să acopere într-o mai mare măsură cheltuielile cu serviciile prestate spectatorilor ( în prezent
preţul unui bilet întreg este de 8 lei, iar a unui bilet redus este de 4 lei, care se acordă studenţilor,
elevilor şi pensionarilor ); închirirea mai multor săli de spectacole, majorarea chiriilor, sau
stimularea personalului în vederea participării la realizarea unor studii şi proiecte. Analiza
fiecăreia dintre aceste modalităţi, scoate în evidenţă următoarele: preţurile biletelor nu pot fi
majorate având în vedere faptul că numărul cititorilor este în continuă scădere; un preţ prea
ridicat al biletelor ar îngreuna accesul publicului la spectacolele de artă. Având în vedere faptul
că Opera Naţională Română din Iaşi îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi clădire cu Teatrul
Naţional “ Vasile Alecsandri ” închirierea sălilor de spectacole nu se poate realiza mai mult decât
în prezent. Pe perioada lucrărilor de reconstrucţie a clădirii, spectacolele se desfăşoară în prezent
în sala Ateneului Tătăraşi şi în sala Teatrului “ Luceafărul ”.
Legea privind sponsorizarea12, referitor la sponsorizările pe care le poate primi o instituţie
publică ce desfăşoară activităţile culturale prevede că acestea sunt avantajoase şi pentru sponsori
care beneficiază de reducerea bazei impozabile cu 10 % pentru sponsorizările în cultură, artă.
Cu toate acestea, agenţii economici nu sunt dispuşi să sponsorizeze activităţile culturale, fapt ce
se răsfrânge automat şi asupra Operei Naţionale Române din Iaşi. Pe viitor, în perspectiva
modificării acestor prevederi, sponsorizările ar putea deveni pentru Operă o sursă considerabilă
de venituri.
Concluzia finală ce se poate desprinde din analiza finanţarii cheltuielilor, este cea
conform căreia şi în următorii ani, Opera Naţională Română din Iaşi va trebui să-şi planifice
cheltuielile în limita finanţării bugetare obţinute şi a veniturilor proprii încasate, la un nivel cât
mai scăzut. În prezent, în ciuda problemelor cu care se confruntă, Opera Naţională Română din

12
Legea nr. 32/ 1994 privind sponsorizarea, publicata in Monitorul Oficial nr. 129 din 25 mai 1994;
Iaşi încearcă să-şi desfăşoare activitatea în condiţii optime, având în vedere importanţa pe care o
reprezintă atât la nivel naţional, dar mai ales local, conştientizând faptul că municipiul Iaşi
constituie un veritabil oraş cultural.

1.4. Posibilităţi de îmbunătăţire a finanţării instituţiilor culturale

România este membră a Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, acest
lucru fiind posibil şi datorită prezenţei culturii româneşti pe scena culturală europeană şi
dezvoltării în ultimii ani a unor proiecte culturale prestigioase în toate domeniile artistice - teatru,
film, dans, arte vizuale, muzica etc.
Crearea unor noi instituţii publice - Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Centrul
Naţional al Dansului Bucureşti -, apariţia unor noi sisteme publice de finanţare – Fondul Cultural
Naţional, programele de finanţare lansate recent de Institutul Cultural Român - au impulsionat
scena artistică românească şi au creat premisele unei dezvoltări durabile a sectorului cultural.
Desemnarea Sibiului drept ” Capitală Culturală Europeană 2007 “ aduce cultura românească în
centrul atenţiei internaţionale, proiectele propuse de operatorii culturali români în cadrul
programului fiind inovatoare şi complet adaptate standardelor profesionale europene.
În România instituţiile publice sunt încă principala sursă de finanţare în ceea ce priveşte
iniţiativele sau activităţile culturale, structura piramidală a luării deciziei fiind, încă, modelul cel
mai des întâlnit în ţară.
Ministerul Culturii şi Cultelor este organismul specializat al administraţiei publice
centrale, responsabil pentru dezvoltarea strategiilor şi politicilor culturale. Ca parte componentă a
administraţiei publice centrale, Ministerul Culturii şi Cultelor se află într-o relaţie de subordonare
cu guvernul, în relaţii de cooperare cu alte ministere şi organisme centrale specializate, cu
autorităţile publice locale (judeţene, municipale). Cele 42 Direcţii pentru Cultură, Culte şi
Patrimoniu Naţional judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt reprezentanţele teritoriale ale
Ministerului Culturii şi Cultelor pentru administrarea culturii şi moştenirii culturale. Principalele
funcţiuni ale Ministerului Culturii şi Cultelor sunt: reglementarea (iniţierea şi dezvoltarea de
programe legislative specifice), reprezentarea (în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe ia
decizii în semnarea, aderarea sau ratificarea de acorduri bilaterale sau multilaterale), organizarea,
coordonarea şi controlul aplicării programului de guvernare şi strategiei generale în domeniul
culturii.13.
Ministerul Culturii şi Cultelor a creat şi a implementat o strategie culturală ce se
concentrează pe descentralizarea administrării culturii, eficientizarea şi restructurarea instituţiilor
culturale, parteneriat cu autorităţile locale şi cu structurile societăţii civile, şi instituirea unui
mecanism de finanţare eficient pentru programe şi proiecte în domeniul culturii. Departamentul
de Muzee, Colecţii şi Arte vizuale din cadrul Ministerul Culturii şi Cultelor a dezvoltat o
strategie în ceea ce priveşte protecţia patrimoniului cultural, având ca scop fundamental
îmbogăţirea, protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale prin acţiuni specifice, conform
legii, şi prin parteneriate cu instituţii similare din alte ţări.
Ministerul Culturii şi Cultelor a câştigat în 2006, un proiect de 250 milioane de euro, de la
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru reabilitarea instituţiilor - monumente în
principal, aflate în subordinea ministerului (teatre, muzee, filarmonici, opere, biblioteci ). Acest
proiect permite, în următorii doi ani, îmbunătăţirea întreagii structuri a instituţiilor fundamentale
pentru cultura naţională. Un alt proiect, la fel de important - şi financiar şi din punct de vedere al
consecinţelor practice - este cel care va debuta la 1 ianuarie 2008 pentru îmbunătăţirea
infrastructurii culturale în mediul rural.
Prin efectul unui memorandum aprobat de Guvern, s-a obţinut o finanţare de 100 de
milioane de euro la care se adaugă în 2008 şi fonduri nerambursabile din partea Uniunii
Europene în valoare de 300 de milioane de euro.
În perioada 2007-2013, domeniile cultură si audiovizual din UE, inclusiv din România, ar
putea să beneficieze de aproape două miliarde de euro din fonduri comunitare. Ministerul
Culturii, prin intermediul unui centru aflat în subordinea sa, va oferi consultanţă şi instruire
pentru ca operatorii din acest domeniu să poată întocmi proiecte viabile, care să fie selectate
pentru a primi finanţare comunitară. Acest centru are deja expertiza, prin susţinerea unor proiecte
finanţate în cadrul programului ” Cultura 2000 “.
Fondurile comunitare pentru cultură şi audiovizual în perioada 2007-2013 vor fi alocate
prin programele: ” Media 2007 “, “ Cultura 2007 “, " Cetăţeni pentru Europa " şi “ Anul
European al Dialogului Intercultural 2008 “. Conform propunerii Comisiei Europene, fondurile
alocate prin programul “ Media 2007 “ se vor ridica la peste un miliard de euro pentru 2007-

13
http://www.european-heritage.net/sdx/herein/national_heritage/voir.xsp?id=2.1.1_RO_en
2013. Acestea vor fi alocate pentru pre-productie (de exemplu instruire pentru schimburile în
sectorul audiovizual şi facilitarea accesului la finanţare), dar şi pentru post-producţie (sprijin
pentru distribuţia şi promovarea operelor audiovizuale europene). “ Media 2007 “ continuă
programul ” Media 2000 “.
Conform propunerii Comisiei Europene, “ Cultura 2007 “, care continuă programul “
Cultura 2000 “, are un buget de 408 milioane de euro la nivel comunitar pentru perioada 2007-
2013 si finanţează trei domenii prioritare: mobilitate transnaţională pentru cei care lucrează într-
un sector cultural european; circulaţia transnaţională a operelor de artă şi a produselor culturale şi
dialogul intercultural.
Programul "Cetăţeni pentru Europa" urmăreşte crearea unui sentiment al identităţii
europene, care să depăşească limitele naţionale. Bugetul programului este de 235 de milioane de
euro pentru perioada 2007-2013, la nivelul Uniunii Europene.
Programul “ Anul European al Dialogului Intercultural 2008 “ ar urma să aibă un buget de 10
milioane de euro şi va finanţa proiecte în domeniul culturii, educaţiei, tineretului, sportului si
cetăţeniei europene14.
Programul de Guvernare 2005- 2008 prevede în cap. 22 “ Politica în domeniul culturii “,
principalul obiectiv al Guvernului de a îmbunătăţi constant cadrul legislativ, instituţional şi de
finanţare a domeniului cultural.
Activitatea în domeniul culturii este structurată pe următoarele componente majore:
reforma sistemului de finanţare a culturii, descentralizarea decizională şi administrativă,
instituţionalizarea unui sistem de consultări periodice şi de cooperare cu societatea civilă.
Reforma sistemului de finanţare a culturii presupune stimularea competiţiei în oferta de
servicii şi bunuri culturale, cu scopul scăderii preţului acestora la un nivel acceptabil pentru
întreaga piaţă, în paralel cu creşterea calităţii lor. Guvernul estimează că măsurile de relaxare
fiscală care vor fi aplicate vor stimula, în mod nediscriminatoriu, şi ansamblul industriilor
culturale.
Cadrul legal pentru stimularea externalităţilor pozitive, va fi îmbunătăţit în acest
domeniu, adică a accesului gratuit la servicii culturale, pe baza resurselor private atrase. În acest
sens, va fi îmbunătăţită legislaţia privitoare la sponsorizare pentru facilitarea atragerii resurselor
alternative.
14
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_7683/Fonduri-europene-pentru-
cultura-si-audiovizual.html
 Guvernul va atribui un rol esenţial organizaţiilor neguvernamentale cu activitate
culturală, rolul acestora în sectorul cultural fiind de a oferi bunuri şi servicii culturale. Societatea
civilă va fi încurajată să participe la procesul de formulare a politicilor publice.
Introducerea progresivă a matching-ului în finanţare (termenul semnifică o modalitate de
distribuire a subsidiilor bazată pe multiplicarea cu un indice variabil a resurselor atrase din
sectorul privat) va stimula instituţiile culturale să se angajeze în parteneriate public-privat extinse
şi productive. Managementul subsidiilor va fi realizat prin consolidarea unui sistem al fundaţiilor
de utilitate publică pentru finanţarea indirectă a organizaţiilor neguvernamentale, menit să
gestioneze în condiţii de eficienţă şi competitivitate repartizarea fondurilor bugetare.
Parteneriatul central-local se va concentra pe formarea managerilor culturali şi facilitarea
accesului instituţiilor locale la resurse şi reţele de cooperare.
Externalizarea unor servicii din cadrul instituţiilor de cultură va ţine cont de raportul
dintre cost, eficienţă şi calitate. În măsura în care capitalul privat autohton, ca şi cel străin, va fi
interesat, Guvernul va trece la concesionarea sau privatizarea unor activităţi cultural-artistice şi
va stimula declanşarea şi desfăşurarea acestui proces de către autorităţile administraţiei publice
locale, în coordonarea şi finanţarea cărora funcţionează cele mai multe dintre instituţiile de
cultură din România.
Stimularea accesului la cultură şi a fenomenului cultural la nivelul comunităţilor locale va
fi susţinută, dincolo de disponibilităţile financiare angajate de autorităţile publice locale, prin co-
finanţare şi atragerea resurselor alternative, în special a celor private. Pentru mediul rural, vor fi
promovate următoarele măsuri:
– reabilitarea prin co-finanţare a căminelor şi centrelor culturale;
– încurajarea activităţilor care valorifică resursele culturale locale;
– stimularea instituţiilor culturale locale în sensul acoperirii nişei de consum cultural al
comunităţilor locale;
– orientarea mesajului cultural pe segmentul tinerilor şi transmiterea acestuia prin
infrastructura educaţională;
- facilitatea contactelor internaţionale ale instituţiilor locale.

Guvernul României va dezvolta un sistem de finanţare încrucişată, care să permită

finanţarea proiectelor culturale iniţiate de instituţiile de interes local, atunci când autorităţile
locale nu au forţa economică să le susţină integral, dar dovedesc interes pentru aceasta. Această
finanţare încrucişată va funcţiona în paralel cu sistemul de finanţare din resursele publice ale
comunităţilor locale, precum şi prin sistemul de co-finanţare a unor proiecte culturale. Legislaţia
din domeniul financiar, în general, şi din cel al sponsorizării, în special, va fi revizuită, pentru a
permite instituţiilor şi organizaţiilor culturale să stabilească relaţii eficiente de parteneriat cu
lumea afacerilor.
O măsură specifică vizează iniţierea unui program de sprijinire financiară pentru
întreţinerea monumentelor şi a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată şi înscrise
în patrimoniul cultural naţional15.
Opera Naţională Română Iaşi s-a înscris în Opera Europa, asociaţia europeană a teatrelor
şi festivalurilor de operă profesioniste din Europa. În perioada imediat următoare se vor face
toate demersurile organizatorice concrete: crearea bazei de date despre instituţie si personalul
angajat, crearea bazei de date de spectacole pentru site-ul Operanase, crearea de contacte cu
teatrele de operă membre pentru colaborări artistice, înscrierea în formurile de marketing şi
comunicare, afaceri şi finanţe, tehnic şi de producţie, o implicare activă în "Academia de
strângere de fonduri". Se iniţiază proiecte artistice şi de comunicare în colaborare cu anumite
teatre membre care vizeaza finanţări de la Comisia Europeană16.
Prezervarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural, educarea publicului,
facilitarea accesului la actul cultural, păstrarea identităţilor culturale confruntate cu riscul
globalizării, precum şi accelerarea trecerii către societatea informaţională reprezintă nevoi şi
procese pe care operatorii culturali trebuie să înveţe să le gestioneze.

Concluzii şi propuneri

15
http://www.guv.ro/obiective/afis-docdiverse-pg.php?iddoc=266
16
http://www.opera-romana-iasi.ro/EvenimenteDetalii.aspx?ID=1273
 Obiectivul urmărit prin prezenta lucrare a fost acela de a prezenta modul de finanţare a
cheltuielilor unei instituţii de cultură, cu particularitate pe Opera Naţională Română din Iaşi.
Studiul porneşte de la prezentarea domeniului de activitate din care face parte opera, a obiectului
de activitate, a structurii organizatorice, şi continuă cu prezentarea rolului bugetului de venituri şi
cheltuieli, modului de finanţare a cheltuielilor generate de desfăşurarea activităţii precum şi
eventualele posibilităţi de finanţare a unei instituţii de cultură. De o prezentare mai amplă au
beneficiat capitolele 2 şi 3, datorită importanţei acestora în activitatea oricărei instituţii publice,
şi mai ales prin faptul că acestea corespund obiectivului propus prin această lucrare.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al unei instituţii publice din domeniul culturii şi artei este
instrumentul central de proiectare a activităţii economico-financiare, ca verigă importantă a
structurii bugetului de stat. Elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli ca prima etapă a
procesului bugetar presupune lucrări cu caracter de proiecţie asupra indicatorilor de venituri şi a
celor de cheltuieli. Operaţia de fundamentare a veniturilor şi cheltuielilor unei instituţii, precum
şi planificarea surselor de finanţare a acestora, necesită din partea celor implicaţi, foarte mult
timp, atenţie deosebită, şi o bună cunoaştere atât a metodologiei de fundamentare, precum şi
necesităţilor reale de finanţare. Datorită consumului mare de fonduri bugetare, instituţiile publice
trebuie să acorde o importanţă deosebită modului de gestionare a acestora, având în vedere faptul
că de cele mai multe ori, acestea sunt modeste în raport cu evoluţia cheltuielilor. În această
situaţie, trebuie să existe o preocupare continuă din partea conducerii instituţiilor publice pentru
găsirea celor mai adecvate căi de folosire a resurselor disponibile, şi a noi resurse, mai ales sub
forma veniturilor proprii.
Instituţiile publice de spectacole şi concerte au ca obiectiv principal promovarea valorilor
cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan naţional şi internaţional.
Opera Naţională Română din Iaşi pune în aplicare strategia Ministerului Culturii şi
Cultelor în domeniul spectacolului liric prin promovarea valorilor culturale naţionale şi
universale, susţinerea artei interpretative, elaborarea unui repertoriu echilibrat, reprezentativ
pentru spectacolul de operă, operetă şi balet, conform exigenţelor contemporane, crearea de noi
perspective artistice. Opera Naţională Română din Iaşi este o instituţie publică, cu personalitate
juridică şi buget propriu, aflată în subordinea Ministerului Culturii si Cultelor. Toate instituţiile
publice de spectacole şi concerte funcţionează după aceeaşi structură organizatorică, cu mici
excepţii. Prin modul său de organizare sunt foarte bine stabilite regulile după care se desfăşoară
relaţiile cu organul ierarhic superior, administraţiile locale şi centrale, personalul propriu,
spectatorii şi furnizorii.
Fundamentarea indicatorilor financiari, în vederea întocmirii bugetelor de venituri şi
cheltuieli, se face cu respectarea legislaţiei în vigoare, reprezentative fiind în acest sens O.G. nr.
9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate
din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului
de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului
din instituţiile şi activităţile cu profil cultural, precum şi Legea nr. 500 / 2002 privind finanţele
publice. Ca o particularitate în ceea ce priveşte finanţarea cheltuielilor acestor instituţii, apare
faptul că acestea sunt finanţate atât din credite bugetare, cât şi din venituri proprii, deoarece prin
prisma obiectului de activitate veniturile proprii obţinute, nu vor putea acoperi niciodată
cheltuielile în totalitate. Datorită importanţei acestor instituţii în creşterea nivelului de educaţie şi
civilizaţie cultural- artistică a membrilor societăţii, este necesară intervenţia prin mijloace
financiare a statului, astfel încât activitatea instituţiilor publice de spectacole şi concerte să se
desfăşoare în condiţii optime. Finanţarea bugetară se realizează, din punct de vedere al tehnicii,
prin deschiderea şi repartizarea de credite bugetare, Ministrul Culturii şi Cultelor având calitatea
de ordonator principal de credite, iar directorul operei, de ordonator terţiar de credite. În
concluzie, finanţarea cheltuielilor la aceste instituţii se realizează atât din surse bugetare, cât şi
extrabugetare, proporţia acestora fiind însă mică în raport cu volumul total al cheltuielilor. Din
această cauză, finanţarea bugetară reprezintă principala sursă de acoperire a cheltuielilor Operei
Naţionale Române din Iaşi.
Opera Naţională Română din Iaşi este o instituţie publică de interes naţional, dar prezintă
o importanţă deosebită şi pe plan local, datorită faptului că reprezintă un important factor de
cultură pentru colectivitatea locală. Datorită faptului că prezintă aceste interese, situaţia
economică a ultimilor ani, a făcut posibilă repartizarea unor fonduri numai în limita necesarului
minim de cheltuieli. În aceste condiţii sunt afectaţi nu numai spectatorii, cât şi opera şi
personalul acesteia.
Opera Naţională Română din Iaşi obţine venituri extrabugetare din activităţile realizate
direct de instituţie şi anume din: încasări din vânzarea biletelor şi a programelor pentru
spectacole; încasări din prestări servicii- închirierea sălilor de spectacole şi a costumelor; donaţii
şi sponsorizări. Însă aceste sume sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de
capital, optându-se pentru apelarea finanţării bugetare de la bugetul de stat. O analiză a situaţiei
instituţiilor de spectacole şi concerte, prin prisma finanţării bugetare, relevă o serie de aspecte
atât de evidente încât nu pot fi contestate, şi anume: alocarea insuficientă de resurse financiare
pentru susţinerea activităţilor în conformitate cu locul şi rolul acestei instituţii în formarea
personalităţii umane, inexistenţa unui sistem raţional, ştiinţific determinat şi general acceptat, de
finanţare; existenţa unor discrepanţe majore pe plan naţional şi local, în alocarea resurselor
necesare acestor structuri; neimplicarea factorilor financiari în identificarea şi soluţionarea
problemelor de funcţionare ale acestor unităţi.
În formularea unei mecanism de finanţare pentru instituţiile de spectacole şi concerte,
trebuie să ţină seama de faptul că orice schemă de finanţare va trebui să se bazeze pe o
combinaţie de fonduri de la bugetul de stat şi fonduri obţinute din resurse proprii. În ceea ce
priveşte finanţarea bugetară, aceasta ar trebui să cuprindă fonduri pentru finanţarea de bază,
fonduri pentru dotări şi fonduri speciale. În această situaţie achiziţia de costume, măşti, decoruri
speciale, instalaţii de iluminat şi efecte speciale, instrumente muzicale ar putea fi prevăzută ca
poziţie distinctă la capitolul fonduri speciale sau la capitolul dotări, acordându-se pentru acestea
un procent de aproximativ 10% din totalul fondurilor prevăzute pentru dotări.
Pentru eficientizarea procesului de finanţare a actului de cultură se înfiinţează Fondul
Cultural Naţional, instituţie publică cu personalitate juridică, cu atribuţii de colectare a sumelor
necesare şi acordare a finanţării nerambursabile programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale,
finanţări ce vor fi acordate pe bază de selecţie publică de oferte. Evaluarea şi selectarea
programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale se vor realiza de către comisii alcătuite din experţi
independenţi, accesul la finanţare fiind permis în condiţii de egalitate atât persoanelor juridice de
drept public, cât şi celor de drept privat care desfăşoară activităţi culturale.
Prin măsurile care vor fi adoptate se asigură acordarea finanţărilor nerambursabile din
bugetul Fondului Cultural Naţional şi din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, în condiţii de
concurenţă, competitivitate şi transparenţă, pentru programele, proiectele şi acţiunile culturale şi
accelerarea procesului de transformare şi adaptare a ofertanţilor culturali la condiţiile viitorului,
iar, pe de altă parte, contribuabilii vor avea garanţia că resursele financiare publice sunt utilizate
eficient pentru finanţarea actului de cultură de calitate.
Ministerul Culturii şi Cultelor a creat şi a implementat o strategie culturală ce se
concentrează pe descentralizarea administrării culturii, eficientizarea şi restructurarea instituţiilor
culturale, parteneriat cu autorităţile locale şi cu structurile societăţii civile, şi instituirea unui
mecanism de finanţare eficient pentru programe şi proiecte în domeniul culturii.
Integrarea României în Uniunea Europeană a impus şi adaptarea persoanelor juridice de
drept public şi privat la un mediu economic şi social bazat pe competiţie şi competenţă. Acest
mediu presupune eforturi suplimentare în special din partea operatorilor culturali, care urmează
să se confrunte concomitent cu două feluri de constrângeri: pe de o parte, publicul solicită o
ofertă culturală diversă, de calitate şi la costuri cât mai reduse, pe de altă parte, diversificarea
ofertei şi menţinerea unor preţuri atractive sunt posibile numai în măsura în care anumite costuri
sunt suportate de către ofertanţii culturali.
Prezervarea, promovarea şi valorificarea patrimoniului cultural, educarea publicului,
facilitarea accesului la actul cultural, păstrarea identităţilor culturale confruntate cu riscul
globalizării, precum şi accelerarea trecerii către societatea informaţională reprezintă nevoi şi
procese pe care operatorii culturali trebuie să înveţe să le gestioneze.
Guvernul României s-a implicat în acest proces prin introducerea în legislaţie a
conceptelor de programe şi proiecte culturale şi prin finanţarea acestora de la bugetul de stat sau
de la bugetele locale. După aplicarea acestui sistem de finanţare, se poate constata o creştere a
competitivităţii operatorilor culturali din România faţă de operatorii culturali din alte state
europene, competitivitate tradusă în principal printr-o rată foarte bună de absorbţie a fondurilor
comunitare disponibile prin programele europene de finanţare, cum este programul „Cultura
2000”. Pe de altă parte însă, se constată că, în prezent, finanţarea în domeniul culturii este
fragmentată, reglementată prin normative care stabilesc sisteme, condiţii şi criterii diferite. În
acest sens se impune adoptarea unor măsuri legislative potrivit cărora competiţia şi competenţa
sunt singurele reguli care guvernează finanţarea actului de cultură. Astfel, în scopul satisfacerii
nevoilor culturale la nivel local, zonal, regional, naţional, dar şi internaţional, este necesară
finanţarea nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.
În perioada 2007-2013, domeniile cultură si audiovizual din UE, inclusiv din România, ar
putea să beneficieze de aproape două miliarde de euro din fonduri comunitare. Ministerul
Culturii, prin intermediul unui centru aflat în subordinea sa, va oferi consultanţă şi instruire
pentru ca operatorii din acest domeniu să poată întocmi proiecte viabile, care să fie selectate
pentru a primi finanţare comunitară. Acest centru are deja expertiza, prin susţinerea unor proiecte
finanţate în cadrul programului ” Cultura 2000 “.
 În concluzie, cheltuielile publice pentru cultură şi artă joacă un rol deosebit de important
prin impactul pe care îl au asupra dezvoltării educaţiei estetice a membrilor societăţii,
contribuind din plin la ridicarea nivelului de civilizaţie al acestora.

Bibliografie
1. Bente, Corneliu, Buget şi evidenţǎ bugetarǎ, Editura Universitǎţii din Oradea, 2002
2. Ciobanu, V., Drǎcea, Marcel, Popescu, Luigi, Gestiunea financiarǎ a instituţiilor publice,
Reprografia Universitǎţii din Craiova, Craiova, 1994
3. Filip, Gheorghe, Finanţe publice, Editura Junimea, Iaşi, 2002
4. Greceanu- Cocoş, Virginia, Practica auditului la instituţiile publice şi legislaţia utilǎ, Editura
Societatea “Adevǎrul” SA, Bucureşti, 2000
5. Moşteanu, Tatiana ( coord. ), Buget şi trezorerie publicǎ, Editura Universitarǎ, Bucureşti,
2003
6. Roman, Constantin, Gestiunea financiarǎ a instituţiilor publice, Vol. II, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 2004
7. Scorţescu, Gheorghe ( coord. ), Administraţie şi contabilitate publicǎ, Editura Junimea, Iaşi,
2004
8. Ştefura, Gabriel, Procesul bugetar în România, Ediţia a II a, Editura Junimea, Iaşi, 2004
9. Ţâţu, Lucian, Introducere în gestiunea financiarǎ a instituţiilor publice, Editura ASE,
Bucureşti, 2002
10. Vǎcǎrel, Iulian ( coord. ), Finanţe publice, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti, 2003
11. Hotǎrârea Consiliului de Miniştri nr. 2998 din 30 decembrie 1955
12. Hotărârea Guvernului nr.281/ 1993, Hotǎrârea cu privire la salarizarea personalului din
unităţile bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 312 din 29 decembrie 1993
13. Legea nr. 32/ 1994, Legea privind sponsorizarea, publicatǎ în Monitorul Oficial nr. 129 din
25 mai 1994
14. Ordonanţa Guvernului nr. 9/1996, Ordonanţa privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare
a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de
stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii,
precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural,
publicată în Monitorul Oficial, nr. 21 din 30 ianuarie 1996
15. Legea nr. 154/ 1998, Legea privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul
bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată
în Monitorul Oficial nr. 266 din 16 iulie 1998
16. Ordonanţa de urgenţa nr.24/ 2000, Ordonanţa privind sistemul de stabilire a salariilor de
bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 138
din 31 martie 2000
17. Legea nr.19/ 2000, Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 140 din 1 aprilie 2000
18.Legea nr.76/ 2002, Legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2002
19. Legea nr. 500/ 2002, Legea privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial, nr. 597
din 13 august 2002
20. Ordonanţa Guvernului nr. 150/ 2002, Ordonanţa privind organizarea şi funcţionarea
sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial nr. 838 din 20
noiembrie 2002
21. Hotărârea Guvernului nr. 742/ 2003, Hotǎrârea privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Culturii şi Cultelor, publicată in Monitorul Oficial al României, nr. 493 din 08 iulie
2003
22. Ordonanţa de urgenţă nr.123/ 2003, Ordonanţa privind creşterile salariale ce se vor acorda
personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr. 919 din 22 decembrie 2003
21. Legea nr.504/ 2004, Legea privind instituţiile publice de spectacole şi concerte, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1119 din 29 noembrie 2004
22. Hotărârea nr. 78/ 2005, Hotǎrârea privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii
şi Cultelor, publicată în Monitorul Oficial , nr. 137 din 15 februarie 2005
23. Ordonanţa Guvernului nr. 9/ 2005, Ordonanţa privind creşterile salariale ce se vor acorda
în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/
2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din
sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/ 1998
privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru
persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 28
ianuarie 2005
24. Anuarul Statistic al României 2004
25. Anexa nr. 1, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Operei Naţionale Române din Iaşi
26. Anexa 1, Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice, aprobatǎ începând cu anul 2006
prin Ordinul MFP nr. 1954/ 2005
27. http://www.mfinante.ro/legislatie/clasificatie_economica/pdf/TranspEconom.pdf
28. http://www.guv.ro/obiective/afis-docdiverse-pg.php?iddoc=266
29. http://www.opera-romana-iasi.ro/EvenimenteDetalii.aspx?ID=1273
30.http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_7683/
Fonduri-europene-pentru-cultura-si-audiovizual.html
31.http://www.europeanheritage.net/sdx/herein/national_heritage/voir.xsp?id=_RO_en