luând-o de soţie pe nepoata acestuia, Phythias. În anul 345 î.Hr.

, Aristotel
pleacă la Mytilene, în insula Lesbos. Multe din cercetările sale zoologice ţin
din această perioadă.
În anul 343(342) î .Hr. regele Filip al Macedoniei, cunoscând valoarea
culturii Atenei şi ştiind să preţuiască rostul educaţiei competente îl invită pe
Aristotel pentru a-I da lecţii fiului său, Alexandru cel Mare. Cu acest prilej a
adoptat “Iliada”şi a scris două lucrări: “Despre monarhie”şi “Cu privire la
colonii”. După moartea regelui Filip, în anul 345 î. Hr. se întoarce la Atena
şi sprijinit de Antipatros(regentul macedonean al Atenei), deschide o şcoală
proprie, celebrul Likeon, care a devenit unul dintre cele mai puternice centre
de cultură din Atena şi chiar din întreaga ţară a filozofiei. Adună probabil
câteva sute de manuscrise, constituind astfel prima mare bibleotecă a Atenei,
dintre mrile bibleoteci ce au existat după modelul celor din Alexandria sau
Pergament. Aici va ţine Aristotel celebrele sale lecţii, unele de dimineaţă,
dedicate publicului interesat de problematica abordantă de gânditorşi unele
de seară, dedicate elevilor liceului. Metoda era peripatetică (gr.
“peripatein”= a se plimba), numită astfel deoarece Aristotel îşi preda lecţiile
în timp ce se plimba prin grădinile Atenei, pe sub porticuri. Acelui loc i s-a
dat numele de peripates de unde discipolii săi, peripateticii (Teofrast, Euden
din Rodos- sec. ………, Straton den Lampaskos- sec. ………..) şi-au luat
numele.
În anul 322 î.Hr. atenienii se revoltă contra dominaţiei macedoniene.
El însuşi de origine macedoniană şi mai ales că a fost mentorul lui
Alexandru i se înaintează un process de împietate de hierofantul Eurymedon
sau de Demophilos. Drept urmare, părăseşte Atena încredinţându-i
conducerea Liceum-ului lui Teofrast, se instalează la Chleis, unde şi moare
în anul 322 î.Hr. de o boală de stomac, dacă nu cumva a fost otrăvit.
Astfel se înfăţişează o scurtă monografie a vieţii şi operei celui ce a
fost Aristotel, şi este considerat a fi o minte genială şi revoluţionară,
personalitate marcantă a întregii istorii a omenirii.
 Opera

Opera lei Aristotle alter de cea a lui Platon compune momentul

culminant al filosofiei greceşti, însă orientarea gândirii lor este diferită. Dacă
Platon vede lumea ca o realizare a “ideilor eterne”, Aristotel vede realitatea
în lucrurile existente de fapt, individuale. Lucrările sale cunoscute în timpul
vieţii cuprind dialoguri construite după modelul lui Platon, însă acum aceste
sunt pierdute.
Opera sa este vastă şi complexa, ea cumprinzând aproximativ 1000
dintre care ne-au rămas foarte puţine, păstrându-se scrisorile estorice în
număr de aproximativ 160. Aceste au fost publicate de către discipolul său
Andronicos din Rhodos in sec. ………. Printre anii 60-50. Perioada
bizantină a scos la iveală publicaţiile sale despre logică, reunite în
“Organon”, ce reprezintă poate tot cea ce a dat el mai durabil în raport cu
cea ce se adunase şi cu progresle înregistrate până atunci.
În atmosfera specifică Academiei, începe Aristotel să scrie propriile
sale lucrări, dialoguri în special, cu o problematică circumscrisă retoricii
(“Despre retorică” sau “Gryllos”), eticii (“Despre iubire”, “Despre bogăţie”,
“Despre nobleţe” etc.), educaţiei (“Despre educaţie”), politicii (“Despre
regalitate”), etc.
Din această perioadă datează şi împărţirea lucrărilor lui Aristotel în:
– lucrări esoterice- scrise pentru iniţiaţi
– lucrari exoterice- scrise pentru publicul amator de filozofie
În perioada când conducea Liceum-ul a strâns o colecţie imensă de
note despre natură şi istorie însă şi acestea în mare parte sunt pierdute.
Marele Aristotel, “titan al gândirii” după cum îl numea Marx ne-a
lăsat o sumă întreagă de lucrări de logică şi retorică, dar opera sa mai
cuprinde şi o serie de tratate privitoare la ştiinţele naturii în vreme ce diverse
scrieri pe care le cunoaştem se referă la estetică, la etică şi la politică.
Tratatele lui Aristotel sunt note de cursuri, reunite într-o vastă
enciclopedie şi repartizate în patru grupe:

1. logica(“Organen”)- a cărui influenţă a fost considerabilă în Evul

Mediu, când a dat naştere scolasticii;
2. lucrări de filosofia naturii (“Fizica”)- care dezvoltă o filosofie
vitalistă la care s-au revendicat Lcibniz, Schelling şi chiar
Bergson;
 3. o “Metafizică”- în care se explică originea mişcării în lume,
propriu-zise de la Dumnezeu “actul suprem”. Este o problemă
nerezolvată aceea dacă pentru Aristotel, Dumnezeu este
imanent sau translucent lumii.1
4. o morala practică (“Estetica nicomahică”, “Politica”)- care
asociază vederile retrogradate ale Antichităţii (necesitatea
sclavajului, noţiunea de rase inferioare)2 cu idei novatoare şi
moderne(rolul mediului geographic, economic şi social asupra
indivizilor, idea unei politici bazate pe experienţe).
Preocupările sale au cuprins filosofia, logica, psihologia, ştiinţele
naturii, istorie, politică, etică şi estetică.
Dacă lucrările elaborate de Aristotel se impart în domenii, atunci:
1. lucrări de logică (acestea alcătuiesc “Organonul”):
“Categoriile”, “Despre interpretare”, “Analitică primă”,
“Analitică secundă”, “Topică”, “Respingerile sofiste”;
2. lucrari de filosofia naturii: “Fizica”, “Despre cer” (“De caelo”),
“Despre generare şi distrugere” (“De Generatino et
Corruptione”);
3. lucrări de psihologie şi istorie naturală: “Despre suflet” (“De
anima”), “Despre alcătuirea animalelor” (“De Partibus
Animalum”), “Despre mişcarea animalelor” (“De Molu
Animalum”), “Despre naşterea animalelor” (“De Generatione
Animalum”), “Istoria animalelor”, “Părţile animalelor” şi
lucrări mai scurte, scrise sub titlul “Parva Naturalia”;
4. în domeniul etico-politic: “Etica Nicomahică”, “Etca
Eudemică”, “Magna Moralis”, “Etica lui Euden ”, “Despre
iubire”, “Despre bogăţie”, “Despre nobleţe”, “Politică”,
“Despre regalitate”;
5. în domeniul esteticii: “Poetica”, “Retorica”, “Despre poeţi”,
“Despre frumos”, “Despre muzică”;
6. investigaţii generale asupra celor ce există: “Metafizică”.

De remarcat este faptul că Aristotel a cunoscut mai tot ceea ce oferea

cultura grecească de până la el, cities şi reţinuse pe toţi filosofii, poeţii,
oratorii şi savanţii, opera sa fiind o sistematizare a cunoştiinţelor domneşti
din acel timp, cunoştinţe ce reflectă realitatea.
Preocupările sale au fost şi de natură medicală, acordă o importanţă
semnificativă cauzelor bolilor în afecţiunile organismului. Ştim că în sensul
1
Noţiune elucidată (explicată) la pag.....
2
Despre......... în pag............
acesta el a scris numeroase scrieri, însă acestea au fost pierdute. Acelaşi
interes crescândîl manifestă în secolele…………… şi istoriografiei,
teatrului, literaturii, artelor etc. Cunoştiinţele sale s-au alimentat din creaţia
unor mari istorici cum ar fi Herodot şi Thucydide, oratori străluciţi ca
Lysias, Demostene, din tragediile lui Eschil, Sofocle şi Euripide, din
comediile lui Aristofan, Sculpturile lui Fidias, Praxiteles şi a multor
personalităţi ce au avut un cuvânt de spus.
Opera lui Aristotel constituie un moment de referinţă, un moment care
depăşeşte prin semnificaţie constituirea filosofieiştiinţei, privind întreaga ei
istorie. Analiza stgiritului se opreşte mai mult asupra unor teme obscure ce
solicită exemplificări multiple, nuanţe în context polemic şi mai reţinut cu
cele ce-i par a avea evidenţă, temele epistemologice majore ajungând în
scrierile principale la forme surprinzător de evaluate.
În creaţia sa Aristotel a ilustrat ca geniul cel mai multilateral al
grecilor, şi poate ca cel mai “complet” filosof al tuturor timpurilor. Nimeni
nu a creat, nu a inventat în cultură, mai multe domenii câte i s-a fost dat
stagiritului. În cele 145 de titluri de lucrări câte îi atribuie Diogene Laërtios
(alţii vorbesc chiar de 195 de titluri), Aristotel a abordat cu rezultate
strălucite logica, fizica, biologia, retorica, poetica, etica, politologia,
economia politică şi filosofia.
Aristotel a fost mare nu numai în Antichitate, opera sa influenţând
îndelung şi favorabil progresul gândirii filosofice şi ştiinţifice. Filosofia şi
operele sale au străbătut peste două milenii de ani de cugetare umană,
alimentând progresiv eforturile multor savanţi şi filosofi.