Comunicarea ca proces de influenta

a) Redati esenta comunicarii ca proces de influenta

b) Comunicarea ca proces de influenta incepe din perioada Grecii antice si consta in metoda
maieutica a lui Socrate, care descopera adevarul prin intermediul dialogului, intrebare si
raspuns.  Maieutica este arta intrebarilor. Socrate pune intrebari pe care le formuleaza cu o
deosebita abilitate, pentru al face pe interlocutor sa se contrazica singur, si astfel sa-i
demonstreze ca nu stie ceea ce credea ca stie. In final, prin aceiasi medoda, il ajuta sa
descopere adevarul. Dialectica lui Socrate angajeaza trei momente:
inductie,concept,definitie. Dialogul socratic stimuleaza simtul nostru pentru adevar,
descoperirea slabiciunilor si lipsurilor radacinii simtului nostru pentru adevar, descoperirea
nestiintei noastre, a tendintei de a ne iluziona, de a ne amagi, deci satisfacerea cu aparente. .
In dialogirile socratice se ajunge la un moment de cumpana care releva starea de perplexitate
si de experienta a nestiintei, moment pe care traditia l-a numit ironie socratica. Aceasta
consta in a urma gandurile interlocutorului, impingand lucrurile intr-un astfel de mod si pana
in punctul in care acesta descopera ca el insusi nu este de acord cu sine. El crezuse ca stie, si
acum descopera ca nu stie.

c) Caracterizati comunicarea ca element al socialului

Socializare -; proces psiho-social de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor
sau modelelor de comportare specifice unui grup sau a unei comunitati, in vederea formarii,
adaptarii si integrarii sociale a unei persoane. In acest sens, socializarea este un proces interactiv
de comunicare, presupunand dubla considerare a dezvoltarii individuale si a influentelor sociale,
respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica variabila a
intensitatii si continutului influentelor sociale.
Comunicarea innoieste radical formele dominarii sociale; o face insa discret si chiar fara ca
mediatorii care ii gestioneaza dezvoltarea sa fie constienti ca ea aduce cu sine un nou mod de
exercitare a dominatiei sociale. Aceasta dominare este diferita de propaganda pentru ca se
dezvolta la initiativa celor mai diverse institutii sociale (cu mijloace foarte diferite, de la caz la
caz) si nu implica doar acceptarea pasiva a opiniilor emitatorilor sau aderarea la niste modele de
comportament; ea este un „catalizator” al schimbarii sociale, intrand in mod necesar in
interactiune cu indivizii si grupurile sociale carora li se adreseaza; paradoxal, ea presupune o
anumita participare din partea „tintelor” pe care reuseste sa le defineasca cu o precizie din ce in
ce mai mare. Daca acceptam ca este un puternic catalizator al schimbarii sociale, comunicarea
nu
intalneste in cale niste elemente inerte: ea trebuie sa tina seama de reactiile celor carora li se
adreseaza (indivizi sau grupuri sociale); mai mult, ea implica o oarecare interactivitate.
Caracteristicile comunicarii in campul social sunt:
• asimetria, rezultat al importantei crescande a dispozitivelor comunicationale folosite astazi de
cea mai mare parte a institutiilor sociale care ii pun pe subiectii -; cetateni in situatie de
„interactiune partiala”;
• diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, discurs persuasiv, interactiv);
• faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune
uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);
• o participare diferita in functie de clasa si grup social (acces la media in functie de modalitatile
de exercitare a controlului social);
• tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala precum si cu spatiul privat; in
acest sens, dispozitivele comunicationale vor ajuta la compatibilizarea miscarii de
individualizare a practicilor sociale cu participarea la spatiul public).
In orice caz, complexitatea spatiului public de astazi este o invitatie la a-i intelege mai bine
marile articulari.
Dupa Habermas (Sfera publica si transformarea ei structurala), spatiul public s-a constituit ca
loc de mediere intre societatea civila si stat, in care se formeaza si se exprima opinia publica.
Prin spatiu public el intelege acea sfera in care „reuniti ca public, cetatenii trateaza neconstransi
sub garantia de a putea sa se intruneasca si sa se uneasca liberi, sa-si exprime si sa-si publice
liber opinia lor asupra problemelor de interes general. In cadrul acestei sfere publice se dezvolta
o constiinta politica care cere puterii reglementari legale ale functionarii relatiilor economice si
sociale prin elaborarea unor legi cu valabilitate generala si care actioneaza totodata ca opinie
publica, ca unica sursa de legitimare a acestor legi” (Habermas, opera citata). Opinia publica
avea deci dubla functie: legitimarea normelor publice, a legilor si cea de instanta publica
rationala de judecare si critica a puterii. Conceptul de spatiu public, oricat ar fi de contestat
printre specialisti, ramane totusi un element important in analiza comunicarii sociale.
c)Exemplificati puterea simbolica a institutiei religioase,celei educationale si celei

mediatice

Conform lui Michael Mann (The Sources of Social Power, apud John B. Thompson, Media si
modernitatea), se pot distinge patru forme majore de putere: economica, politica, coercitiva,
simbolica.
Interesul nostru se concentreaza asupra puterii culturale sau simbolice, deoarece acest tip de
putere se mentine si se propaga la nivel social prin intermediul comunicarii. Puterea simbolica
rezulta din activitatea de a produce, transmite si primi forme simbolice semnificative. Indivizii
sunt angajati constant in comunicare (schimbul de informatii cu continut simbolic). Astfel,
indivizii isi asuma diferite tipuri de resurse, in principal „mijloace de informare si de
comunicare”. Aceste resurse includ mijloacele tehnice de fixare si transmitere, abilitatile,
competentele si formele de cunoastere folosite in producerea, transmiterea si receptarea
informatiei si a continutului simbolic, precum si prestigiul acumulat, recunoasterea si respectul
acordate anumitor producatori si institutii („capital simbolic”). In producerea formelor simbolice,
indivizii isi aproprie aceste resurse, dar si altele, pentru a indeplini actiuni care pot interveni in
cursul evenimentelor si care au diferite tipuri de consecinte. Actiunile simbolice pot da nastere
reactiilor, ii pot face pe altii sa actioneze sau sa raspunda in anumite moduri, sa urmeze un
anumit curs al actiunii in locul altuia, sa creada sau sa nu creada, sa-si afirme sustinerea unei
stari de lucruri sau sa se ridice intr-o revolta colectiva.
Desi activitatea simbolica este o trasatura generala a vietii sociale, exista totusi o serie de
institutii care si-au asumat intr-un mod special un rol important din punct de vedere istoric in
acumularea mijloacelor de informatie si comunicare. Acestea sunt:
• Institutiile religioase, preocupate in special de producerea si raspandirea formelor simbolice
care se refera la mantuire, la valorile spirituale si la alte credinte cu substrat religios);
• Institutiile educationale, care sunt preocupate de transmiterea continutului simbolic dobandit
(sau a cunoasterii) si de inculcarea indemanarilor si competentelor;
• Institutiile mass-media, care sunt orientate spre producerea la scara larga si spre raspandirea
generalizata a formelor simbolice in spatiu si timp.
Acestea si alte institutii culturale au asigurat baze importante pentru acumularea mijloacelor de
informare si comunicare, precum si a resurselor materiale si financiare si au modelat felurile in
care informatia si continutul simbolic sunt produse si circula in lumea sociala.