www.cartiaz.

ro – Carti si articole online de la A la Z

Circuitul Azotului in Natura
CAPITOLUL I
STADIUL ACTUAL AL CERCETÃRILOR PRIVIND CIRCUITUL AZOTULUI ÎN NATURÃ
Chimiştii au găsit mijlocul de a izgoni din agriculură spectrul „foametei de azot” şi au rezolvat problema fixării azotului atmosferic. Aceasta însă nu înseamnă ca problema este definitiv eliminată. Savanţii din întreaga lume caută procedee noi, mai ieftine şi mai eficiente pentru fixarea azotului. Cercetările se efectuează în două direcţii: biologică şi tehnică. Cercetările lui Delwiche (1970) referitoare la substanţele organice azotate din mare, sunt raportate la cei 10 cm de strat „activ” de la fundul oceanului, în timp ce Söderlund şi Svensson (1976) iau în consideraţie azotul organic dizolvat în coloana de apă. Mulder, Lie şi Woldendorp (1969) consideră că bacteriile fixatoare de azot liber au o contribuţie minoră la economia globală a acestui element în natură şi la fertilitatea solului, pe baza următoarelor argumente: - numărul celulelor de Azotobacter şi Beijerinckia, în foarte multe soluri, este relativ mic; s-a demonstrat, în plus, că prezenţa în rizosferă a unui număr mare de bacterii fixatoare de azot, ca Azotobacter, Beijerinckia, Derxia şi Azospirillum, nu atestă rolul lor în economia azotului din sistemul respectiv;

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
- stimularea fixării azotului necesită consumul unor cantităţi mari de carbon organic; - în prezenţa compuşilor cu azot în mediu, îi utilizează preferenţial pe aceştia, diminuându-şi, semnificativ, capacitatea fixatoare; - în solurile fertile, activitatea lor este uşor depresată de microorganismele nefixatoare care consumă substraturile organice cu carbon. Day şi colab. (1984), utilizând tehnici mai riguroase, apreciază contribuţia bacteriilor chemotrofe libere la 2-3 kg N/ha/an şi cu un rol mai important în regiunile tropicale decât în cele temperate. În ansamblu, în special pe baza studiilor de laborator efectuate cu tehnici moderne ,se consideră că rolul acestei categorii de microorganisme în fixarea azotului şi fertilitatea solului este incert. Ele explică lipsa de interes pentru bacteriile Azotobacter. Beijerinckia, Clostridium etc., atat de mult studiate până în anii 1950. După Evans şi Barber (1977), leguminoasele cultivate şi cele din flora spontană introduc în sol 90 x 106 tone N/an, respectiv aproximativ jumatate din cantitatea totală de azot fixat pe cale biologică. Capacitatea fixatoare a sistemului Rhizobium/ lucernă sau Rhizobium/ lupin, poate reprezenta între 350 şi 600 kg N/ha/an. Eficienţa este determinată de caracterul integrat al simbiozei, în cursul căreia bacteriile beneficiază de glucidele sintetizate de plante, în cursul fotosintezei, la rândul lor ,cedând produşii rezultaţi din fixarea azotului, pe care îi exporta direct din nodul în organismul plantei pe calea unui sistem specializat.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Delwiche (1970 – 1976) semnalează un fapt deosebit, care, deşi este raportat la perioada anilor 1970, îşi păstrează întreaga semnificaţie. Câştigul total de azot fixat anual este de 92 milioane de tone, în timp ce pierderile prin denitrificare sunt limitate la 83 tone N/an. Diferenţa de 9 milioane de tone/an reprezintă, probabil, cantitatea de azot fixat care este introdus anual în biosferă, în structura diferitelor molecule din sol, lacuri, râuri, oceane, precum şi în rezervoarele subterane. După Audus, Ghinea şi Ghiorghiade (l970) putem întâlni o acţiune directă împotriva organismelor, alterând un proces fundamental comun. Poate exista şi o acţiune selectivă, fiind inhibate doar procesele vitale ale unui grup de microorganisme. Unele erbicide pot favoriza, direct sau indirect, o serie de microorganisme care, astfel, pot substitui alţi compuşi ai microbiotei, modificând echilibrul microbian al solului. J. Audus (1970) arată că microbiota solului alcătuieşte un microsol dinamic şi complex ale cărei populaţii se află într-un echilibru foarte delicat, echilibru menţinut printr-o complexitate de interacţiuni a căror natură, de multe ori, ne este cunoscută. Autorul vorbeşte tocmai de posibilitatea de tulburare a acestei interacţiuni prin aplicarea erbicidelor – a pesticidelor, în general. Prin aceasta se poate tulbura fertilitatea optimă a solului. Obiectivul principal al agriculturii este asigurarea condiţiilor favorabile pentru speciile importante din punct de vedere comercial, utilizându-se erbicide în detrimentul multor altor specii. Practica agricolă influenţează în mod direct sau indirect asupra diversităţii biologice. Această acţiune se reliefează la diferite niveluri, cauzele generale ale deteriorării biodiversităţii fiind următoarele:

la nivelul speciilor: utilizarea erbicidelor dăunează speciilor comensale. păsări.la nivel genetic: se produce micşorarea numărului de specii. dozele excesive fiind inhibitoare. Krafts. pe plan global. la nivelul suprafeţelor supuse unei agriculturi intensive) se pun probleme importante pentru evitarea unui deficit de azot. (1967) apreciază faptul că derivaţii ureei sunt cele mai toxice erbicide pentru microbiota solului. Substituenţii sunt apreciaţi în general ca fiind toxici pentru microbiotă Bartha şi colab. s-a observat că există o sensibilitate diferită la aminotriazine.www.cartiaz. la nivelul biosferei. sub aspect microbiologic.cit. . bilanţul circuitului azotului este pozitiv. mai ales hidrazida maleică. iar a insecticidelor – microfaunei. . Mecanizarea şi fertilizarea provoacă modificarea echilibrului dintre specii. plante superioare şi inferioare. Se pare că aceasta. S-a studiat efectul toxic la mai multe grupe de erbicide. Se tulbură ciclurile de dezvoltare ale multor organisme. În timp ce pe plan local (în mod particular. rase utilizate. Evans. . chiar la tulpina aparţinând aceleiaşi specii microbiene. Zarnea (1994). Astfel. Carbonaţii au un efect depresiv temporar. varietăţi. Monocultura favorizează mult acest proces. mamifere.la nivelul ecosistemelor şi habitatelor: a influenţat direct micşorarea habitatelor multor specii de insecte. Are loc eroziunea genetică ireversibilă a speciilor animale şi vegetale. provoacă o uşoară stimulare a microbiotei solului (Levi. amfibii. 1968) . în doze normale. Dintre diazine a fost studiată.ro – Carti si articole online de la A la Z . Acest caracter este determinat de faptul că.

În felul acesta. denitrificări. Datorită aportului crescut de azot. mai ales în apele de suprafaţă şi subterane. în perspectivă. Parţial. există riscul ca această concentraţie crescută de azot să depăşească nivelul acceptabil pentru consumul uman. de energia radiantă solară. cantităţi mari de elemente pe care le folosesc pentru sinteza constituenţilor lor celulari şi pentru obţinerea energiei necesare activităţilor lor biologice. direct sau indirect. în limite normale. va trebui sa fie înlocuit cu efortul de a menţine. Circulaţia biochimică este dirijată.ro – Carti si articole online de la A la Z cantitatea de azot fixat este mai mare decât cea pierdută prin recoltări.cartiaz. efortul pentru a găsi căi de îmbogăţire a solului în azot şi de a ameliora. Există riscul ca. într-un echilibru rezonabil. alimentaţia populaţiei globului. . CAPITOLUL II ROLUL MICROORGANISMELOR ÎN CIRCUITUL GLOBAL AL MATERIEl ÎN NATURÃ În natură. pe această cale. depuneri de sedimente. din apă şi din atmosferă. în cursul vieţii lor şi în cea mai mare parte după moarte. substanţele organice formate sunt supuse unui proces de mineralizare. ciclul azotului. care este absorbită de organismele fototrofe (plante verzi. organismele vii preiau în mod permanent din sol. să fie necesară utilizarea denitrificării pentru a controla cantitatea de azot fixat în biosferă. iar elementele componente sunt redate rezervoarelor din care au provenit.www. chiar pe plan global.

ţiţei etc. De la plante. s-ar ajunge. exercitând o puternică şi permanentă acţiune de mineralizare a substanţelor organice de proveninţă vegetală sau animală. iar după moartea acestora se reîntorc în sol şi în ape. sunt preluate sub formă de hrană de către animale şi om. La această sărăcire a solului în substanţe anorganice se adaugă pierderile determinate de eroziune. substanţele organice astfel sintetizate. capacitate de multiplicare rapidă. în procesul de remineralizare participă cu un rol important zooplanctonul. situaţie incompatibilă cu existenţa organismelor vii. Datorită capacităţii de a converti energia luminoasă în energie chimică. Acest fenomen este împiedicat de faptul că microorganismele din sol şi din ape.cartiaz. bacterii fotosintetizante). caracter ubicuitar. ele pot sintetiza substanţe organice pornind numai de la CO2 atmosferic. 3. de depunerea unor compuşi minerali în sedimente şi roci sedimentare. Chiar şi în mediile acvatice. sub formă organică. 2. la epuizarea formelor utilizabile. . cu toate că rezervele de elemente biogene existente în natură sunt foarte mari. menţin constituenţii anorganici şi organici din biosferă într-un raport relativ constant. la un moment dat. sau stocate sub forme ce evoluează spre stadiul de combustibili fosili (cărbune. rolul bacteriilor şi al fungilor rămâne esenţial datorită unor particularităţi unice: 1. Dacă acest proces ar fi continuu. activitate metabolică intensă. neutilizabilă ca atare de către plante. în care după date mai noi. apă şi substanţe minerale.ro – Carti si articole online de la A la Z alge.). fenomenele produse de vânt şi ploi.www.

care este preluat de organismele vii (microorganisme şi plante) ca fosfat anorganic solubil şi încorporat în compuşi organici prin esterificarea ionului fosfat. apă <=> sedimente În unele cazuri. 2. hidrolize). atomul de fosfor rămâne component al grupării fosfat. fosfatul organic eliberat este reconvertit la formele anorganice. implică intrarea în acţiune a numeroase etape intermediare de transformare a unor reacţii fizice (solubilizări.1. atmosferă <=> sol. activitate degradativă marcantă chiar asupra unor substanţe chimice complexe (celuloză. CICLURILE BIOGEOCHIMICE Ciclurile biogeochimice însumează căile de circulaţie ale elementelor biogene în natură. precum şi prin translocări spaţiale repetate: atmosferă <=> apă. fenoli etc. respectiv la diferite combinaţii. chitină) neobişnuită (hidrocarburi. fiind limitate la simpla alternanţă anorganic <=> organic. transformările ciclice sunt relativ simple din punct de vedere chimic.www. mai mult sau mai puţin complexe. conversie organică prin biosinteză). precipitaţii.ro – Carti si articole online de la A la Z 4. reduceri. În acest sens este caracteristic ciclul fosforului. hidrosfera şi litosfera.cartiaz. Circulaţia lui sub acţiunea microorganismelor nu-i modifică . lignină. sol <=> apă.) sau „recalcitrante“ (de sinteză). În cursul acestui ciclu.După moartea organismelor. prin care trec de la forma anorganică la forma organică. volatilizări) şi chimice (oxidări. pentru ca să revină la forma anorganică din compartimentul abiotic al habitatelor respective. Evoluţia acestor căi în care sunt implicate atmosfera. ca şi activităţi biologice (degradări şi mineralizări.

la care conversia anorganic <=> organic este însoţită de modificări în starea lor de oxidare. cu consecinţe importante pentru utilizarea lor de către microorganisme.Transformările se reduc la trecerea de la fosfat anorganic la organic şi invers. anumite cantităţi sunt depuse în forme relativ stabile.cartiaz. fie pe termen mediu (ca în cazul humusului). În stârşit. S etc. . În unele medii. totuşi.www. Ca urmare.ro – Carti si articole online de la A la Z starea de oxidare (Stewart. respectiv de la insolubil (imobilizat) la solubil şi mobil (Atlas. fie pentru zeci şi sute de milioane de ani. în sensul că. N. indisponibilitatea elementelor citate nu este determinată de absenţa lor. variaza intre 0. prezent în biosferă disponibilă pentru a fi utilizată de plante. în ciclul carbonului) prezintă ceea ce Hutchinson a denumit imperfecţiuni accidentale. ci de lipsa unor forme chimice accesibile.001% .1).00001 şi 0. 0. limitant pentru plante.). ca în cazul combustibililor fosili (Fig. Fracţiunea din azotul total. 1984) Situaţia este diferită în cazul altor elemente (C. fiind scoase din circuit. unele cicluri (de exemplu. un hectar de sol poate să conţină 75000 tone N şi să fie. 1976). permanent.

www. litosferă sau hidrosferă. sensibil la . În funcţie de condiţiile locale. Mărimea rezervoarelor poate diferi mult de la un habitat la altul. unele forme chimice pot fi pierdute. transformaţi lent. prezente în atmosferă.ro – Carti si articole online de la A la Z Rezervoare naturale (atmosferă. Schemă privind circuitul biogeochimc în natură (după Hutchinson. sau relativ inaccesibili. expuşi unor transformări rapide. în mod deosebit. Mărimea diferitelor rezervoare determină viteza de turnover. există un flux continuu care evoluează în funcţie de viteza de reciclare a materialelor respective. insolubil) ale unui element. Între diferitele rezervoare.1.cartiaz. rezervoarele mici (de exemplu. litosferă) Mineralizare Substanţe organice (organisme vii) Substanţe anorganice Asimilare Stocare pe termen mediu (humus) sau lung (combustibili fosili. sedimente) Fig. Ele pot conţine compuşi uşor accesibili. iar altele se pot acumula. solubil. hidrosferă. cel de CO2) au un turnover rapid şi. atât la scară locală (la nivel de habitat) sau chiar extrapolată la nivel de biosferă. formează rezervoare ale caror mărime poate fi aproximată. În general. 1970) Diferitele forme chimice (organic. anorganic.

sunt implicate în trei cicluri. oxidarea H 2S şi utilizarea energiei pentru reducerea CO2 şi sinteza de compuşi organici ai carbonului. din faptul că pierderea este echilibrată de un flux aproximativ egal. în ansamblu. Thiobacillus denitrificans participă în desfăşurarea celor trei cicluri prin reducerea nitratului. oxigenului şi apei. 2. În unele cazuri. deoarece pierderea de CO2 este echilibrată de reîntoarcerea sub formă de carbon organic. hemiceluloză.www. ele sunt strâns interconectate şi interdependente. deşi. INTERCONECTAREA CICLURILOR BIOGEOCHIMICE În mod convenţional. NH3 . cantitatea de carbon organic. azotului şi sulfului. Ca urmare. mărimea rezervorului este constantă în timp. în primul rând. care descompun proteinele la CO 2 . H2S. viteza mică de degradare a unor substraturi (celuloză. realizând. În mod asemănător. într-un teren virgin este. 2.cartiaz. rezultată. Bacteriile proteolitice. În unele cazuri. 1971). În Fig. există o tendinţă de prezentare separată a ciclului diferitelor elemente biogene. lignină) determină o "strangulare" a fluxului şi încetinirea lui globală (Alexander. . există probe numeroase de la cele mai simple la cele mai sofisticate. ciclul carbonului. Viteza cu care evoluează întregul ciclu depinde de mărimea rezervorului şi de cea mai lentă viteză de turnover. În acest sens. respectiv. relativ constantă. circuitul global al materiei în natura. ca litieră şi ţesut radicular mort. datorită unei stări de echilibru.2 sunt prezentate interacţiunile dintre ciclurile carbonului.ro – Carti si articole online de la A la Z perturbări.

aşa cum se întâmplă cu creşterea concentraţiei CO2 în atmosferă.www. modificări severe şi greu reversibile ale mediului. unde poate perturba capacitatea proprie de echilibrare a unui ciclu. inducând. cu un aport excesiv de materie şi energie. H2O şi CO2 din mediu H2 H2 O2 CO2 CO2 O2 Constituenţii materiei vii O2 din mediu Fig.2. Fără microorganisme nu ar putea exista plante. uneori. ca o consecinţă a industrializarii şi a arderii combustibililor fosili. poate modifica viteza de transfer a elementelor între diferitele rezervoare. Poluarea. iar în lipsa lor viaţa .cartiaz. 1982) Inf1uenţa omului este foarte evidentă pe scară locală. rolul microorganismelor este esenţial. carbonului şi apei (după Weisz.ro – Carti si articole online de la A la Z Interacţiuni similare au loc constant între ciclul carbonului şi cel al azotului. Interrelaţiile dintre ciclurile oxigenului. În circulaţia materiei în natură. mărimea rezervoarelor producând schimbări majore în particularităţile biochimice ale habitatelor şi asupra comunităţilor de organisme care le populează. Ea se poate manifesta negativ şi la scară globală. sub diferitele ei forme.

deoarece. legate de recoltarea plantelor de cultură. deci viaţa însăşi ar înceta. inaccesibil sistemelor biologice.www. ca şi sursa de energie pe care o reprezintă soarele. precum şi cele adiţionale. gaz. microorganismele sunt tot atât de indispensabile vieţii. în forme inaccesibile plantelor şi animalelor. deoarece este inclus în structura tuturor proteinelor şi acizilor nucleici. Deşi este prezent în natură în cantităţi foarte mari. azotul mineral este folosit de plante şi înglobat în structura lor sub formă de constituenţi celulari.ro – Carti si articole online de la A la Z animalelor ar înceta. în forme din nou accesibile plantelor. pierderile de azot din sol. determinate de denitrificare şi . prin nitrificare. Animalele sunt dependente de plante ca sursă majoră de azot. În cadrul circuitului azotului în natură. în substanţele organice din organismele vii din sedimentele din mări şi oceane. CAPITOLUL III CIRCUITUL BIOGEOCHIMIC AL AZOTULUI Azotul este un element esenţial pentru existenţa vieţii in biosferă. Ţesuturile vegetale şi animalele moarte sunt mineralizate prin procesul de proteoliză şi amonificare şi convertite. Se adaugă cantităţi importante prezente în structura plantelor şi a animalelor terestre. Azotul reprezintă 79% din conţinutul atmosferei sub formă de azot diatomic. aproape invariabil. nu ar mai exista plante verzi. fără unul dintre aceşti factori. Cu toate acestea. practic inert. în humus.cartiaz. se găseşte. Prin urmare. în roci etc.

cel puţin în cazul solurilor agricole. din care 90 x 106 . azotul gazos atmosferic este convertit la forme fixe.www. depăşesc cantitatea de azot disponibil existent. eliberaţi în atmosferă. există riscul ca deficitul de azot să devină un factor limitant al producţiei primare în ecosistemele respective. ce produc oxizi de azot care. tone în solurile agricole. Se apreciază că o producţie de grâu de 5 000 kg/ha echivalează cu o pierdere de 120 kg.ro – Carti si articole online de la A la Z levigaţie. prin fixarea biologică a azotului atmosferic. pe o pajişte din regiunile temperate. implică o pierdere de 150 kg N.fie artificial.cartiaz. prin care. de la ehipamente electrice. fie pe cale naturală. sunt readuşi de ploi în sol sub formă de nitraţi. sub acţiunea a peste 100 de genuri de bacterii diferite. sunt atât de mari încât. iar producerea de 5 000 kg biomasă uscată/ ha/an. motoare cu combustie internă etc. o producţie de 50 000 kg sfeclă necesită 200 kg N. prin adăugare de îngraşăminte azotate. Din aceasta decurge necesitatea îmbogăţirii solului în azot combinat. Cantitatea de azot fixat. apreciat la 10 tone N/an şi cel din procese de combustie. Făcând abstracţie de cantităţile mici de azot molecular care devin accesibile plantelor pe cale fizico-chimică. cea mai mare parte a azotului atmosferic ar rămâne nefolosită de vieţuitoarele de pe pământ dacă nu ar exista microorganismele fixatoare de azot. descărcări electrice din atmosferă (fulgere). Circulaţia biologică a azotului este un proces lent şi continuu. prin iradieri. Altfel. este apreciată la 175 milioane tone N/an. Se adaugă azotul fixat pe cale abiotică. care sunt folosite de plante şi . prin fixarea lor în sol în cursul descărcărilor electrice şi cu apele din precipitaţii. În mod asemănător. pe cale biologică.

3. implicând intrarea în acţiune a mai multor activităţi biochimice. 4) Denitrificarea. 3) Nitrificarea. unele desfaşurate în aerobioză. Fixarea azotului (NO2-) Circuitul azotului în natură 1) Fixarea azotului molecular. Rezervorul natural de azot atmosferic Resturi animale Resturi vegetale Fertilizatori (NH4+). (NO3=) Bacterii denitrificatoare Bacterii descompunătoare Fixarea biologică a azotului prin acţiunea bacteriilor nitrificatoare Amoniac (NH3) Ion amoniu (NH4+) Nitriţi (NO2=) Nitraţi (NO3=) Fig.www.cartiaz. Schemă privind circuitului azotului în natură .ro – Carti si articole online de la A la Z introduse în forme organice. în constituenţi structurali. compuşii organici ai azotului sunt mineralizaţi şi restituiţi marelui rezervor atmosferic. iar altele în anaerobioză sunt: 2) Amonificarea. După moartea plantelor şi animalelor care i-au consumat. Etapele esenţiale ale acestui proces. utilizând energia obţinută prin fotosinteză.

Ponderea activităţii umane în acest proces este substanţială şi în continuă creştere.www.cartiaz. Caracterul pozitiv al bilanţului. atât prin denitrificare.ro – Carti si articole online de la A la Z În timp ce în ecosistemele naturale circuitul azotului este un proces echilibrat. pierderile depăşesc ritmul de înlocuire. iar eforturile făcute pe acest drum. Se apreciază că 35% din populaţia globului este absolut dependentă de îngrăşămintele azotate. în sensul că pierderile de azot din sol sunt compensate de procesele de fixare. este foarte important deoarece face posibilă creşterea biomasei întregii biosfere. sunt . în sistemele supuse procesului de agricultura intensivă. cât şi prin depozitarea unei părţi de substanţe organice în sedimente. adică a faptului că se fixează mai mult azot decât se pierde. Bilanţul global al circuitului biogeochimic al azotului este un bilanţ pozitiv pentru biosferă. deşi există scurgeri din circuit.

Nitrogenaza funcţionează numai în absenţa oxigenului. Pentru ca azotul atmosferic. deoarece duc la creşterea cantităţii de proteine în alimentaţia omului.1. molecular să reacţioneze cu hidrogenul şi oxigenul.1. este realizat de către bacterii fixatoare de azot. 3. După o serie de schimbări compuşii cu azot ajung pe pamânt prin ploaie.cartiaz. din acţiunea vulcanilor. Enzima se numeşte nitrogenază.FIXAREA AZOTULUI MOLECULAR Reprezintă orice proces care converteşte azotul liber în compuşi cu azot. descărcări electrice şi procese industiale. formându-se oxid de azot.1. el trebuie să fie scindat în atomi de azot. cu ajutorul enzimelor. în mediul terestru şi în mediul acvatic. Scindarea azotului molecular în azot atomic şi combinarea acestuia cu hidrogenul. Lumina din descărcările electrice atmosferice furnizează energia care favorizează unirea azotului atomic cu oxigenul atomic. având ca rezultat amoniacul sau cu hidrogenul şi oxigenul din care rezultă ionul de nitrat (NO3-).Fixarea biologică a azotului Este realizată în exclusivitate de bacterii şi constă în încorporarea azotului în combinaţii chimice pe care plantele le pot absorbi şi utiliza.ro – Carti si articole online de la A la Z pe deplin justificate. .www. 3. Molecula de azot poate fi scindată în atomi de azot de energia care rezultă din arderi. Aceste substanţe sunt amoniacul şi ionul de nitrat.

Ele includ specii din genurile: Alcaligenes. 2. ca singurele bacterii fixatoare de azot şi considerate. Campylobacter. ca urmare. mult timp. Methylobacter Methylococcus.cartiaz. Thiobacillus. Bacteriile libere fixatoare de azot Sunt reprezentate de 2 grupuri majore: 1. s-a demonstrat că din numărul total de 260 de genuri de bacterii chemotrofe. Propionibacterium. Bejerinckia. Rhizobium. Se apreciază că această proprietate a apărut în cursul evoluţiei într-o perioadă când speciile eucariote erau deja existente şi bacteriile erau singurele organisme dotate cu capacitatea de a metaboliza anaerob şi cu reductazele adecvate unei conversii în direcţia nitrogenazelor. 1. Arthrobacter. bacteriile chemotrofe. Clostridium. Azospirillum. Derxia. Erwinia.2. . Azotobacter. au proprietatea de fixare a azotului atmosferic.www. Ulterior.ro – Carti si articole online de la A la Z Nu există nici un exemplu de organisme eucariote fixatoare de azot molecular. Bacterii chemotrofe fixatoare de azot: Clostridium pasteurianum şi Azotobacter sp. aproximativ 10% conţin nitrogenaza şi. 3. Xanthobacter. ca având o importanţă esenţială pentru acest proces pe plan global. Citrobacter. iniţial. Frankia. sistemul enzimatic esenţial pentru fixarea azotului. Aquaspirillum. au fost descrise. bacteriile fototrofe (eubacterii şi cianobacterii). Methylosinus. Klebsiella. Enterobacter. Mycobacterium.1. Bacillus.

fixatoare de azot atmosferic. Azospirillum) au capacitatea de a forma simbioze cu diferite grade de specificitate şi activitate în natură. Achromobacter sp. probabil din capacitatea lor de a fixa cantităţi mici pe suprafeţe mari şi pe perioade îndelungate.cartiaz. Unele sunt aerobe (Azotobacter Beijerinckia etc. Azomonas agili. Desulfovibrio). Din mediile acvatice au fost izolate: Azotobacter agile. A. Pseudomonas sp. o specie de Spirillum. altele anaerobe (Clostridium pasteurianum . ... în special tropicale şi subtropicale.www. Citrobacter. iar celelalte. agilis – în ape uzate alcaline şi neutre. sărace în azot. Celelalte sunt fixatoare libere de azot. Răspândirea lor în natură este adesea caracteristică: Azotobacter chroococcum – în soluri neutre şi alcaline. A.ro – Carti si articole online de la A la Z Dintre acestea. bogate în carbon. Frankia. insignis. Derxia gummosa – în special în solurile din India. iar în Marea Neagră. Beijerinckia – în soluri acide. Importanţa bacteriilor chemotrofe fixatoare de azot decurge.. aerobe facultativ anaerobe (Klebsiella. în tot cursul anului şi nu în perioade scurte (39 – 50 de zile) ca în cazul leguminoaselor. în majoritate . Flavobacterium sp. A. dificilă sau imposibil de reprodus şi are loc cu o rată insuficientă pentru a satisface nevoile recoltelor intensive.). Fixarea azotului atmosferic în mediile bine aerate este considerată unanim ca sporadică. unele (Rhizobium. chroococcum. Corynebacterium. Aeromonas sp.. Enterobacter).

la sedimentele din lacurile puţin adânci. Rhodopseudomona. Prosthecochloris. Rhodospirillum.www. prin fabricarea de îngrăşăminte azotoase. Thiocystis. Chlorobium. Thiocapsa. este firesc ca oamenii să depună eforturi susţinute pentru a putea spori intrările de azot în circuitul biologic. Pelodictyon. în principal.ro – Carti si articole online de la A la Z 2. reprezentând cam 1/3 din cantitatea totală de azot fixat pe cale biologică.1. Principala cale de creştere a cantităţii de azot în circuitul biogeochimic o reprezintă în prezent fixarea industrială a azotului liber. Datorită capacităţii de a realiza fotosinteză anoxigenică.cartiaz. Cantitatea de N fixat pe această cale se ridică la circa 50 milioane tone pe an (1978).3. 3. importanţa lor este limitată la mediile anoxice şi anume. Rhodomicrobium. Cifrele arată că activitatea umană afectează profund circuitul azotului pe scară planetară. Ectothiorhodospira. Fixarea biologică a azotului în asociaţie cu plantele Deoarece cantitatea de azot disponibilă pentru plante este decisivă pentru creşterea producţiei primare. 92% au capacităţi fixatoare de azot. Bacteriile fototrofe fixatoare de azot Dintre cele 12 genuri de bacterii fototrofe identificate până în prezent. Ele includ specii din genurile: Amoebobacter. Chromatium. Capacitatea de a sintetiza nitrogenaze este mai degrabă regulă decât excepţie la fototrofe. Această orientare este justificată şi de faptul că fixarea industrială (procedeu energofag ce consumă 3% din producţia mondială anuală de gaze .

În urma cercetărilor.ro – Carti si articole online de la A la Z naturale). efect distructiv al stratului atmosferic cu ozon. Se apreciază că. consumă oxigenul dizolvat în apă. în majoritatea ecosistemelor acvatice. s-a observat că numai 50% din îngrăşămintele administrate în sol sunt preluate eficient de către plante şi că necesarul în anul 2000 a fost de 1 miliard tone. acumulare de nitrozamine cancerigene. peştii. influenţează dezvoltarea algelor. aplicare. o ţară trebuie să construiască o fabrică de îngrăşăminte azotate. râuri. ridică numeroase probleme tehnice. de către bacteriie aerobe. dar consecinţele negative pentru mediu sunt intolerabile: poluare. Nitriţii dizolvaţi mai pot pătrunde în apa freatică. Cantitatea de nitraţi. Nitraţii folosiţi în exces poluează ecosistemele acvatice şi apa freatică. Consumarea apei din fântâni cu nitriţi şi nitraţi este periculoasă mai ales pentru copiii mici. stimulează dezvoltarea algelor. Algele mor. Excesul de îngrăşăminte este adus de ploaie în bălţi. . lacuri. ca de exemplu.cartiaz. a fitoplanctonului. cu o capacitate de 106 kg NH4/zi. Suprautilizarea îngrăşămintelor agricole pe bază de azot pentru creşterea producţiilor la hectar influenţează circuitul azotului.www. poluarea apelor freatice. prin acţiunea N 2O produs în cursul denitrificării microbiene etc. precum şi dificultăţi ridicate de transport. economice şi ecoloice. Efortul este realizabil din punct de vedere tehnologic şi financiar. Scăderea cantităţii de oxigen provoacă moartea altor organisme prin asfixie. iar descompunerea lor. contaminarea apelor freatice cu nitraţi. pentru fiecare creştere de populaţie cu 6 x 106 locuitori. eutrofizare. a malurilor şi a lacurilor etc. Fiind în exces. este limitantă şi prin aceasta.

iar preţul petrolului este în creştere continuă. 1978).ro – Carti si articole online de la A la Z Azotatul de amoniu. apare firească nevoia de a găsi alte căi. în care azotul atmosferic este combinat cu hidrogenul la temperatură şi presiune ridicată. Astfel.cartiaz. în Taiwan.) este cultivat în alternanţă cu aninul (Alnus sp. au stabilit că. suplinind îngrăşămintele (Torrey. În aceste condiţii. Cercetările se desfăşoară pe mai multe căi. Asociţiile de angiosperme cu actinomicete fixatoare de azot. când pericolul epuizării surselor de petrol şi gaze naturale este iminent. şi costurile îngrăşămintelor fabricate pe cale industrială devine tot mai ridicat. Azolla este utilizată ca îngrăşământ. În această privinţă. una din aceste căi constă în încercarea de fixare a azotului liber. mai ales biologice. în simbioză cu bacteriile. Casuarina este cultivată pentru ameliorarea solului. asociaţia Azolla – Anabaena reprezintă o importantă sursă de azot în culturile de orez. fără aplicarea îngrăşămintelor. de mai multă vreme. Cercetările efectuate la Institutul Internaţional pentru Cercetarea Orezului din Filipine. meiul (Setaria sp. se obţin recolte constante de 3 – 4 tone orez/ha. datorită acestei asociaţii. Sursa de hidrogen este gazul metan sau hidrocarburile din petrol. În mod empiric. . fixatoare de azot. în mai multe zone de cultură a orezului. ca îngrăşământ se fabrică după metoda Haber şi Bosch. de fixare a azotului atmosferic sau de utilizare a asociaţiilor simbionte. sunt recomandate şi folosite în silvicultură.www.) în Noua Guinee. în Japonia. În actuala criză de energie. sunt plantate Alnus.

cartiaz. .www. Unul din cei mai importanţi producători primari din mlaştinile sărate de pe coasta atlantică a Americii de Nord – gramineul Spartina alterniflora – fixează azotul atmosferic prin rădăcini. mai ales de conifere. Bacterii fixatoare de azot din genul Spirillium au fost găsite simbionte cu unele graminee spontane.ro – Carti si articole online de la A la Z Myrica. în acelaşi scop – ameliorarea fertilităţii solului. Cunoaşterea precisă a condiţiilor în care se instalează o asemenea simbioză ar deschide perspectiva producerii ei şi la gramineele cultivate. în amestec cu alte esenţe. Eleagnus. de exemplu Digitaria şi chiar cu porumb în America de Sud. 1977). în simbioză cu bacterii fixatoare de azot (Charlene Van Raalte.

fără heterocisti Fototrofe. microaerobe Methylomonadaceae Methylomonas. Ectothiospira Chlorabiaceae Chclorobium Libere. Aquaspirillum.www. Xenococcus. R. heterotrofe. Azomonas. aerobe Spirillaceae Azospirillium. heterotrofe.phaseoli. Methylobacter Libere. Methilococcus. autotrofe Chromtatiaceae Chromatium. heterotrofe. Dermocarpa. heterotrofe. Thiocapsa. Scytonema Fototrofe. Citrobacter.rupini. F. Methylomonas. Phormidium Synechococcus. Thiocistis. Bejerinckia. Derxia.trifolii. Oscillatoria. F.dyadis. Bradyrhizobium japonicum Streptomycetaceae Frankia discariae.R. Xanthobacter Caracteristici fiziologice Libere. Rhodopseudomonas.cartiaz.meliloti. F.coriariae.ro – Carti si articole online de la A la Z Grupul sau familia Azotobacteriaceae Genurile sau speciile principale Azotobacter. microaerobe Enterobacteriaceae Clebsiella. aerobe cu heterocisti Spirulina. Rhodomicrobium Cynobacteria Anabaena. R.pushiae. Nostoc. Campylobacter Libere. R. Plectonema. Rhizobacteriaceae Gloeothece Rhizobium leguminosarium. aerobe. aerobe.casuarinae Fototrofe. Enterobacter Libere. fototrofe. facultativ anaerobe Bacilliaceae Clostridium Thilobacillus Libere. heterotrofe. F. Calothrix. anaerobe Rhodospirilliaceae Rhodosirillium. unicelulae Simbionte Simbionte . strict anaerobe Libere. Lyndbya. Pleurocapsa.

mai mult sau mai puţin eficiente.www. 2) simbioza Rhizobium / plante neleguminoase. 3) simbiozele asociative.ro – Carti si articole online de la A la Z Tabelul I. cu planta gazdă. 4) simbiozele foliare.). în aşa fel încât fixarea azotului este rezultatul unei cooperari. Blasia. ca perspectivă de abordare. cu diferite alte organisme. Principalele grupe de microorganisme fixatoare de azot Foarte multe specii de bacterii fixatoare de azot sunt „asociate”. Hepaticae (Anthochos. 5) actinorizele.cartiaz. cu anigiospermele (Gunera sp. Perspective ale îmbunătăţirii procesului de fixare biologică a azotului Printre procedeele preconizate pentru remanierea acestei situaţii cele mai semnificative. În această categorie sunt incluse: 1) simbioza Rhizobium / plante leguminoase. Ceratozamia. 3. cu muşchii din grupul Clavicularia). cu plantele. 6) cianobacteriile simbiotice fixatoare de azot. mai mult sau mai puţin intime. în diferite grade.1. care îşi exercită activitatea în asociaţii. cu gimnospermele ( Cycas. în licheni. Encephalartos etc). • • • • cu pteridofitele în asociaţia Azolla /Anabaena azollae.4. sunt urmatoarele: . ca de exemplu: • cu fungii din categoria Ascomycetes sau Basidiomycetes.

protecţia nitrogenazei de acţiunea inhibitoare a oxigenului. sau.www. S-au realizat numeroase cercetări şi experienţe în ceea ce priveşte posibilitatea de transfer a complexului de gene ce controlează fixarea de . Este încă puţin cunoscută biologia bacteriilor fixatoare de azot în natură şi contribuţia lor la structura şi funcţia habitatului pe care îl ocupă. • obţinerea de plante capabile să fixeze autonom azotul prin transferul genelor nif. chiar de activare a unor microorganisme „sălbatice”. să creeze dezechilibre în circulaţia altor elemente (P. toate aceste abordări au ca inconvenient major.). ecologia lor ca membrii liberi ai rizosferei şi ai microbiotei acesteia.ro – Carti si articole online de la A la Z • mărirea activităţii fixatoare a tulpinilor de Rhizobium în urma transferului genelor hup („hidrogen uptake”). În general. incompleta cunoaştere a bazelor genetice şi biochimice ale fixarii azotului şi a asociaţiilor simbiotice. K. capabile să competiţioneze cu cele modificate genetic. care asigură reciclarea eficientă a hidrogenului produs în nodozităţi. Mg etc. • transferul genelor nif la bacterii nefixatoare de N2O în vederea obţinerii de noi bacterii cu această proprietate.cartiaz. de a asigura stabilitatea şi activitatea lor în noile celule. Există riscul ca bacteriile nou create sau plantele modificate. Realizarea este condiţionată de numeroase dificultăţi tehnice. aprovizionarea cu ATP. • mărirea spectrului de gazde în simbiozele asociative pentru a include toate plantele de cultură importante. reglarea sintezei diferiţilor produşi codificaţi în cantităţi adecvate. decurgând din necesitatea de a transfera 20 – 40 de gene. mai greu de normalizat.

Procesul de amonificare este rezultatul activităţii a numeroase organisme heterotrofe ca bacterii. deşi s-a reuşit transferul genelor ce induc producerea de nitrogenază la Agrobacterium. de la bacterii în celulele plantelor superioare. Varianta a fost distrusă din precauţie. deoarece aceste bacterii sunt strict aerobe. deoarece implică nu numai transferul genelor ce determină producerea nitrogenazei. s-a dovedit a fi dăunătoare pentru plantele de pin. AMONIFICAREA Amonificarea este procesul de conversie a compuşilor organici cu azot. ciuperca purtătoare. Acest fapt arată şi pericolele care pot rezulta din asemenea intervenţii („Search”.www. s-a reuşit transferul acestui complex de la Klebsiella pneumoniae la Escherichia coli. actinomicete.cartiaz. s-a reuşit introducerea de bacterii fixatoare de azot la pin. modificată de bacterie. la stadiul de amoniac. Din această cauză. enzima produsă a fost inactivă. utilizând fungi ca purtători ai bacteriilor. De asemenea. Interesul este stimulat de unele calcule care demonstrează că îmbunătăţirile pe cale biologică ar fi echivalente cu aplicarea optimă de îngrăşăminte azotate. Astfel.2. Problema transferului genelor respective este complexă.ro – Carti si articole online de la A la Z azot. . dar şi a celor ce controlează mecanismele prin care nitrogenaza este ferită de contactul cu oxigenul. care în acest fel ar deveni capabile să fixeze azotul liber. Plantele de pin au început să fixeze mici cantităţi de azot. 3. 1979). În una din variantele experienţei.

Mineralizarea azotului organic din sol este un proces esenţial în ciclul acestui element în natură.. Proteus sp.. este efectuată de microorganisme heterotrofe ca: Pseudomonas sp. din masa microbiană. din excrementele animale etc. În climatul temperat. compuşii organici cu structură complexă sunt hidrolizaţi la molecule care pot pătrunde în celule. Penicillium. procesul de amonificare evoluează în doua etape succesive: 3.1. Bacillus thermoproteolyticus. mai mobile. Arthobacter sp. fiind utilizate de alte .www. utilizabile de către plante. Mucor. rezerva accesibilă organismelor vii numai după ce a fost mineralizată printr-un proces foarte lent (Alexander. Bacillus mycoides. ca şi de către microorganisme.cartiaz. deoarece asigură conversia la forme anorganice. 1971 ). Alternaria etc. În sens larg.. sau de fungi ca : Aspergillus. Flavobacterium sp. Bacillus subtilis.. Clostridium sp. Întregul proces de mineralizare. cărora li se adaugă efectul proteinazelor de origine vegetală sau animală.. deci de transformare a compuşilor organici complecşi în compuşi minerali simpli.2. este însoţit de eliberarea de energie. care astfel devine utilizabilă pentru alte procese de nutriţie. În cursul acestei faze.ro – Carti si articole online de la A la Z Cea mai mare parte a azotului din orizonturile superficiale ale solului este prezent sub forma de azot în combinaţii organice. Serratia marcescens. El provine din proteinele vegetale sau animale. Rhizopus. o rezervă majoră de azot organic este asociată cu humusul.Etapa nespecifică Etapa de proteoliză.

cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z microorganisme sau.2. 3.Etapa specifică Această etapă. Ele au însă întotdeauna. a acizilor nucleici. În sens strict. sau alte forme reduse ale azotului anorganic rezultate în cursul procesului de amonificare. producerea şi eliberarea de NH3 prin acţiunea microorganismelor de putrefacţie.2.3. Amonificarea se realizează prin mecanisme diferite. În acest sens. în funcţie de natura microorganismelor implicate şi de condiţiile de mediu. dar limitele la care se realizează sunt mult mai largi (2 – 40°C). nu este un proces de amonificare.www. la un pH apropiat de neutralitate. acidului uric. cu umiditate potrivită. sunt degradate în continuare în etapa specifică de amonificare propriu-zisă. prin acţiunea microorganismelor asupra moleculelor rezultate din descompunerea proteinelor. Procesul de amonificare evoluează lent. NITRIFICAREA Nitrificarea este un proces biologic prin care NH3. glucidelor animale şi conversia lor în NH4. NH3 ca produs final. determinată de microorganismele din sol. incomplet elucidate. 3. . Amonificarea evoluează în condiţii optime în straturile superficiale ale solurilor bine structurate. Randamentul este optim la temperatura de 30°C. aerate. amonificarea este reprezentată de procesul de eliberare a NH3. Ritmul şi randamentul său sunt evidenţiate de cantitatea de azot amoniacal care rămâne în sol la sfârşitul procesului. asigură degradarea în continuare a compuşilor rezultaţi din etapa premergătoare de proteoliză şi a celor rezultaţi din hidroliza acizilor nucleici. precum şi a ureei.

în sistemele de epurare a apelor uzate.cit. Nitrospira marina. în nitrit. Sunt Gram-negative şi heterogene ca formă (bastonaşe. Nitrosococcus mobilis. sferice etc). care reprezintă forma de compuşi azotaţi cel mai uşor asimilabilă de către majoritatea plantelor. strâns cuplate şi este realizată de bacterii specifice. vizibile pe secţiuni ultrafine la microscopul electronic. N. occanus . spiralate. Nitrificarea cuprinde două etape successive. diferite: Nitritbacteriile – care convertesc amoniacul prin oxidare. Prezenţa oxigenului este obligatorie pentru toate speciile de bacterii nitrificatoare. iar cea superioară de 40°C. mobilis .5 – 8. . Zarnea (I994).ro – Carti si articole online de la A la Z sunt oxidate până la nitraţi. Nitrosolobus multiformis. Bacteriile nitrificatoare se dezvoltă cel mai bine la pH între 7. în depozitele de compost. dar cresc în natură şi în condiţii suboptimale (pH =6). Bacteriile nitrificatoare sunt prezente pretutindeni în sol. N. Nitrospira briensis. Nitrosococcus nitrosus. Temperatura optimă de dezvoltare este cuprinsă între 25 – 35°C.www. Nitratbacteriile – convertesc nitritul prin oxidare în nitrat şi sunt reprezentate de: Nitrobacter winogradskyi. Nitrosovibrio tenuis (Backhoops şi Harms. sau se desfaşoară într-un ritm încetinit pe masură ce tensiunea oxigenului scade.cartiaz. 1987) . hamburgensis. Reacţiile încetează imediat în absenţa lui. N. Nitrospira gracilis. limita inferioară fiind de 5°C. Cele mai cunoscute sunt: Nitrosomonas europea . în bazinele acvatice dulci şi marine. Unele dintre ele au sisteme membranare complexe intracelulare.

acolo unde există puţin oxigen sau deloc. Aceste bacterii au capacitatea de a degrada ionul NO3– ş i NO2 – până la azot atomic. necesară pentru degradarea glucozei şi formării ATP-ului. el putând ajunge în solurile foarte fertile până la un million de bacterii/gram de sol.4. DENITRIFICAREA Denitrificarea este procesul de descompunere a nitraţilor până la azotul molecular. Este sigur că acest număr mare este determinat şi de faptul că aceste soluri sunt lucrate şi aerate.ro – Carti si articole online de la A la Z În sol.www. Bacteriile din genul Pseudomonas folosesc azotaţii ca sursă de oxigen. Etapa următoare este cea de asimilare. De altfel. în cadrul căreia rădăcinile plantelor absorb nitraţii şi încorporează azotul în proteine. apă etc. N2. . care se întoarce în atmosferă. deoarece aduce substanţele azotate din mediu (sol. acizi nucleici şi clorofilă. s-a observat că. Nitrificarea reprezintă o etapă cu importanţă excepţională în circulaţia azotului în natură. gazos.) în forma lor cea mai uşor asimilabilă de către plante. numărul bacteriilor nitrificatoare este corelat cu gradul de fertilitate a solului. 3. anaerobe.cartiaz. Denitrificarea este mai intensă în solurile din pădure pentru că există condiţii mai favorabile decât în solurile agricole. Procesul se realizează de către bacterii denitrificatoare. Ierbivorele transformă azotul în azot al proteinelor animale. umiditatea acţionează indirect asupra nitrificării. Ele trăiesc şi se dezvoltă în sol. datorită faptului că afectează gradul de aerare. în general.

Simultan.. P. Thiobacillus denitrificans etc. Micrococus denitrificans. dacă aceasta este posibilă. în sedimentele marine şi în număr mare în rizosfera plantelor.ro – Carti si articole online de la A la Z Descrisă iniţial de Schonbein (1868) – cit. de bacterii şi constă în reducerea dezasimilatorie a unuia sau a ambilor oxizi ionici ai azotului. Principalele bacterii denitrificatoare sunt: Alcaligenes faecalis.. Hyphomicrobium vulgare.1. Rhodopseudomonas sp. denitrificarea este un proces biologic efectuat în exclusivitate. în sedimentele lacurilor. Zarnea (1994).. nitratul (NO3¯) şi nitritul ( N02¯) până la oxizi gazoşi. denitrificans. are loc oxidarea materiei organice din mediu cu producerea de energie. Cresc în anaerobioză. ca oxidul nitric (NO) sau oxidul nitros (N2O). A. flavescens.Rolul denitrificării în ciclul global biogeochimic Denitrificarea reprezintă calea majoră de formare a unei bune părţi din azotul atmosferic şi de echilibrare a schimburilor dintre acesta şi mediile . Acestea pot chiar utiliza oxigenul ca acceptor final de electroni şi preferă chiar respiraţia aerobă. fiind prezente în toate tipurile de sol. în nămolul activat. Bacteriile denitrificatoare formează un grup biochimic şi taxonomic heterogen. Neisseria sicca. care reuneşte peste 75 de genuri diferite. aceştia pot fi ei înşişi reduşi în continuare la azot gazos şi eliminaţi ca atare în atmosferă. nici o bacterie denitrificatoare nu este strict anaerobă. Pseudomonas aerogenes.4. Moraxela sp. eutrophus. A.www. datorită prezenţei substanţelor organice uşor accesibile 3. pe medii care conţin NO3 –. Sunt ubicvitare. NO2– şi N2O.cartiaz. inclusiv în zona arctică. Bacillus azotoformans. pentosaceum Rhizobium sp. Azospirilum sp. Contrar concepţiilor mai vechi. . N.

reprezintă un mecanism ce favorizează reducerea conţinutului în azot al afluenţilor staţiilor de epurare a apelor reziduale. Denitrificarea cuplată cu nitrificarea poate fi folosită pentru tratarea apelor uzate oraşeneşti cu conţinut bogat în substanţe organice.cartiaz. De asemenea. cu scopul de a reduce cantitatea de azot în exces.www.ro – Carti si articole online de la A la Z terestre sau acvatice. Ea este răspunzatoare. de pierderi majore (5 – 80%) din fertilizatorii azotaţi aplicaţi de către om. . contaminarea şi riscul de eutrofizare a apelor receptoare. Acest lucru îi conferă o mare importanţă ecologică şi biogeochimică. în acelaşi timp. reducând pericolele de eutrofizare a bazinelor receptoare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful