Între creativitate şi relaxare la ora de religie

prof. Elena Cătălina Prisacariu - C.T.”Al. I. Cuza” Suceava;

prof. Dorina Cocari - Centrul Şcolar Suceava

Motto: „Orânduirea întregii lumi atârnă de educaţie”

(Sf. Ioan Gură de Aur)

„A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a copiilor şi tinerilor,

a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa , a
forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este
asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un
folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”.
(Cucoş, 2002)
Educaţia religioasă este una din laturile educaţiei, alături de educaţia intelectuală,
educaţia estetică, educaţia fizică, educaţia civică etc. Ţinându-se cont de faptul că idealul
suprem al oricărui om este desăvârşirea, educaţia religioasă este determinantă pentru
dobândirea acesteia. Necesitatea educaţiei religioase este condiţionată de necesitatea Religiei în
viaţa omului, deoarece numai Religia poate răspunde la întrebările ultime ale existenţei umane.
Îndemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos îl dă ucenicilor Săi („mergând, învăţaţi toate
neamurile”), îndemn spre educaţia religioasă, este valabil până la sfârşitul veacurilor.
Educaţia religioasă este acţiunea specific umană care se desfăşoară conştient de către un
educator, pe baza unor principii şi cu ajutorul unor metode şi mijloace specifice. Acestă
educaţie este susţinută de iubire, încredere şi libertate, iar scopul ei este realizarea caracterului
religios-moral al elevului, care să-l conducă la desăvârşirea creştină. Educaţia religioasă este
posibilă întrucât Dumnezeu l-a creat pe om după „chipul Său” cu posibilitatea omului de a
dobândi „asemănarea” cu El împlinind porunca desăvârşirii.(Mt.5,48) Mintea şi voinţa liberă,
călăuzite de harul divin şi de dorinţa de a săvârşi binele desăvârşesc în om chipul lui
Dumnezeu. Profesorul de religie are menirea, vocaţia şi datoria să cioplească în sufletul elevilor
săi acel minunat „chip” pe care Dumnezeu l-a gîndit pentru fiecare dintre ei. (Şebu, 2000)
Profesorul de religie fiind „în pas cu lumea, dar nu ca lumea” (Plămădeală, 1999) va reuşi
să „cioplească” chipul lui Dumnezeu în sufletul elevilor săi, numai dacă educaţia religioasă va
fi facilitată de respectarea unor metode şi principii didactice. Răspunzând chemării
Mântuitorului, asemenea Sfinţilor Apostoli, de a fi „pescar de oameni”(Mt. 4,19), profesorul
va prinde cu mreaja cuvântului sufletul elevilor săi încercând să le dezvolte creativitatea la ora
de religie. „Progresul omenirii nu este disponibil fără activitatea creatoare, teoretică şi practică
a oamenilor. Din acest motiv este firesc ca activitatea creatoare să fie considerată ca forma cea
mai înaltă a activităţii omeneşti”.(Roşca, 1972) Pentru aceasta, pe lângă metodele tradiţionale,
profesorul va face apel la acele metode activ-participative (brainstorming-ul, metoda
„ciorchinelui”, tehnica „cvintetului” etc) oferindu-i elevului posibilitatea dezvoltării
creativităţii. Un elev îşi dezvoltă spiritul critic atunci când: se implică activ în procesul de
predare-învăţare, adoptând o atitudine activă şi interactivă; gândeşte critic şi are o deprindere
de gândire critică; preferă gândirea divergentă, imaginativă şi creativă; acţionează în totală
libertate în planul alegerilor pe care le face; îşi valorifică şi dezvoltă imaginaţia, originalitatea,
inventivitatea, creativitatea; problematizează conţinuturile şi face descoperiri; are încredere în
forţele proprii şi dorinţă de autodepăşire; devine responsabil.
Toate acestea se datorează factorilor creativităţii care sunt de natură intelectuală,
caracteriali, sociali. Imaginaţia, memoria şi inteligenţa însumează factorii intelectuali ai
creativităţii. Factorii caracteriali sunt: motivaţia, aspiraţia creatoare, voinţa fermă, perseverenţa,
iar factorii sociali stau la baza dezvoltării creativităţii prin faptul că ei pot motiva creaţia, pot
stimula imaginaţia, pot da naştere unor idei inovatoare, dar în acelaşi timp au puterea de a
inhiba aceste tendinţe în funcţie de aspiraţiile societăţii şi raportul dintre societate şi persoanele
care manifestă dorinţa de creaţie.
Cele mai importante blocaje în dezvoltarea creativităţii sunt, cel mai probabil, cele de
natură emotivă. Pur şi simplu teama de a greşi împiedică procesul creativ, unii elevi refuzând
să-şi ducă sarcina la îndeplinire din această cauză. Un alt aspect al acestui blocaj este teama de
competiţie (colegul probabil va spune ceva mai interesant decât celălalt elev) şi, în fine, poate
apărea descurajarea deoarece procesul creativ presupune efort intelectual susţinut de multă
muncă.
Brainstorming-ul – metoda asaltului de idei
„Nu este practic o metodă didactică, ci o metodă de stimulare a creativităţii ce se poate
insinua în discuţii, dezbateri şi – în general – atunci cînd se urmăreşte formarea la elevi a unor
calităţi imaginative, creative şi chiar trăsături de personalitate (spontaneitate, toleranţă)”.
(Cucoş, 1999) Metoda are drept caracteristică separarea momentului de producere a ideilor de
cel de valorificare a lor, de altfel mai este numită şi metoda evaluării amânate sau metoda
marelui DA. În momentul producerii ideilor se acceptă orice idee fără să se critice sau fără să
se dea o judecată de valoarea asupra ei. Selectarea propriu-zisă se face după un anumit timp,
când toate ideile se compară şi se aleg cele mai bune dintre ele.
Această metodă, de exemplu, se poate aplica la lecţia „Dumnezeu Proniatorul”
(profesorul poate lansa întrebarea Cum are Dumnezeu grijă de făpturile Sale şi în special de
om?) sau pentru lecţia „Respectul faţă de lumea creată” (unde elevilor li se poate adresa
întrebarea Cum se pot implica tinerii în protejarea naturii, ca dar al lui Dumnezeu pentru
om?). La aceste întrebări elevii pot veni cu ideile lor care vor fi notate pe flipchart sau pe tablă
şi la final vor fi selecta cele mai bune. Această acţiune, totuşi, nu trebuie să dureze foarte mult,
maxim 10 minute.
Utilizarea la religie a acestei metode presupune o atenţie deosebită din partea
profesorului, astfel încât „asaltul de idei”să nu conducă la promovarea unor enunţuri contrare
învăţăturii de credinţă, care să producă confuzii sau incertitudini în sufletul elevilor.(Opriş,
2006)
Conversaţia euristică este o metodă dialogală, de incitarea a elevilor şi de aflare a
adevărului prin întrebări oportun puse, aceştia făcând conexiuni în universul lor de cunoştinţe.
Această metodă solicită elevilor inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea, lăsând
elevilor mai multă libertatea de căutare.
O metodă foarte asemănătoare cu aceasta, prezentată într-o formă grafică, este explozia
solară. Pornind de la un punct central, se nasc întrebări, la care elevii răspund verbal, iar la
rândul lor aceste întrebări nasc alte întrebări.

Cum S-a arătat Tatăl? Cum S-a arătat Duhul Sfânt?

Cine S-a arătat?

Botezul
Domnului
Când sărbătorim?
Cum se mai numeşte?

Cine S-a
botezat?

De cine a fost
botezat?
Unde? Când?
 Scrierea liberă este o metodă pe care profesorul o poate utiliza la ora de religie „în
vederea formării capacităţii elevilor de a reflecta şi de a învăţa prin exprimarea în scris a
gândurilor/ideilor pe care le au despre o anumită temă”.(Opriş, 2006) Prin utilizarea acestei
metode, scrierea devine un mijloc de dezvoltare a gândirii, de formulare de raţionamente, de
reflecţie şi de creaţie. Spre exemplu, pentru lecţia „Cinstirea sfintelor moaşte”, elevii vor scrie
timp de două minute tot ce ştiu despre acest subiect. Apoi vor citi în faţa colegilor ideile notate,
cu condiţia ca acestea să nu fi fost prezentate anterior („Cu puterea lui Dumnezeu, trupurile
sfinţilor au rămas neputrezite.”; „Sfintele moaşte sunt făcătoare de minuni”; „Prin cinstirea
sfintelor moaşte, creştinii Îl cinstesc pe Dumnezeu.”; „Trupurile sfinţilor rămân neputrezite
deoarece sfinţii au făcut din trupurile lor temple ale Duhului Sfânt, pe pământ.”; „În Sfânta
Masă a fiecărei biserici se află sfinte moaşte.” etc).
Metoda „ciorchinelui” poate fi utilizată individual sau în grup în scopul stimulării
gândirii libere şi creative, de tip divergent, precum şi în scopul sesizării şi evidenţierii
conexiunilor dintre idei, construirii de noi idei şi de noi sensuri şi semnificaţii. Această metodă
presupune mai multe etape:
1. scrierea unui cuvânt –cheie în la mijlocul tablei sau al foii de hîrtie;
2. identificarea şi scrierea altor sintagme/cuvinte legate de cuvântul-nucleu;
3. identificarea şi realizarea conexiunilor dintre cuvinte/sintagme, prin linii sau săgeţi;
4. prezentarea şi discutarea „ciorchinelui”.
Profesorul va îndemna elevii să noteze toate ideile care le au referitor la
cuvântul/sintagma cheie, realizând cât mai multe conexiuni între idei, fără însă a face judecăţi
de valoare. De asemenea, dacă este cazul, profesorul va indica în prealabil anumite informaţii
care să-i ghideze pe elevi, realizându-se astfel un ciorchine semidirijat. „Ciorchinele” poate fi
utilizat cu succes la lecţia „Sărbătorile creştine”, elevii fiind solicitaţi să noteze, timp de un
minut, toate sărbătorile care le vin în minte. Între cuvântul-cheie şi exemplele de sărbători
profesorul va scrie corespunzător: praznice împărăteşti (cu dată fixă şi cu dată schimbătoare),
sărbători în cinstea Maicii Domnului, sărbători în cinstea sfinţilor, sărbători în cinstea Sfintei
Cruci.

Duminica

e
znic
Pra ăteşti În cinstea Sfinţilor
ă r
Împ

Sărbătorile creştine

În ci
n
Dom stea Ma
nulu icii
i

l or
n geri
tea î
În cins

În cinstea Sfintei
Cruci
 Tehnica „cvintetului”
„Cvintetul” este o poezie cu cinci versuri, cu ajutorul căreia se sintetizează şi
condensează informaţiile, incluzându-se şi reflecţii ale elevilor, care pot lucra individual, în
perechi sau în grup. Alcătuirea unui „cvintet” favorizează reflecţia personală şi colectivă
rapidă, esenţializarea cunoştinţelor, înţelegerea lor profundă, manifestarea creativităţii etc. Cele
cinci versuri au următoarea structură:
1. cuvântul/sintagma cheie a conţinutului (de obicei un substantiv);
2. două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului cheie (adjective);
3. trei cuvinte care exprimă acţiuni legate de cuvântul sau de sintagma cheie (verbe la
gerunziu, de obicei);
4. o sintagmă din patru cuvinte care exprimă sentimentele şi atitudinile elevului faţă de
conceptul/sintagma cheie;
5. un cuvânt ce exprimă esenţa problemei (Opriş, 2006).
Spre exemplu, pentru tema „Slujire şi misiune – acasă” se poate realiza următorul cvintet:
„Copiii/cuminţi, încântători/ cinstind, ascultând, ajutând/ nu uită de părinţi/recunoscători”, iar
pentru lecţia „Naşterea Domnului” cvintetul: „Crăciunul/frumos, plăcut/ Să ne bucurăm
împreună/ Sărbătoare”.
În proiectarea activităţilor se pot crea modele alternative de învăţare activă centrate pe
diferite tipuri de inteligenţă, asigurând o diferenţiere a instruirii pentru fiecare elev.
Teoria inteligenţelor multiple
Studiile au arătat că fiecare persoană posedă cele opt inteligenţe (lingvistică, logico-
matematică, muzical-ritmică, spaţială, naturală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală -
după Gardner). Gândim, învăţăm şi creăm în moduri diferite. Dezvoltarea potenţialului nostru
depinde de ceea ce învăţăm cu inteligenţa noastră specifică.
Aplicarea acestei teorii presupune lucrul pe grupe, ca de altfel majoritatea acestor metode,
iar în prealabil o testare a elevilor pentru identificarea inteligenţei sau a inteligenţelor
dominante ale personalităţii lor. Alcătuirea grupelor trebuie să ţină cont, în primul rând de
numărul de elevi din clasă, iar apoi de tipul de inteligenţă a acestora. Dacă numărul lor este mic
atunci se pot face trei sau patru grupe astfel încât să avem într-o grupă copii cu trăsături
asemănătoare (cu acelaşi tip de inteligenţă).
O astfel de activitate, în jurul sărbătorilor pascale, ar putea arăta astfel: o primă grupă
(alcătuită din elevi dotaţi cu inteligenţă lingvistică şi muzicală) va alcătui o poezie de patru
versuri cu tema „Învierea Domnului” şi o va adapta la troparul Învierii; a doua grupă (elevi cu
inteligenţă logico-matematică) va alcătui un rebus care să aibă pe verticală cuvântul „Învierea”
şi va formula propoziţii cu cuvintele de pe orizontală; cea de-a treia grupă (elevii cu inteligenţă
vizuală/spaţială) va concepe şi va realiza felicitări de Paşti adresate familiei şi prietenilor, iar
ultima grupă (cei cu inteligenţa corporal-kinestezică) va realiza un scurt eseu cu tilul „Învierea
lui Hristos – învierea noastră”.
Eseul religios este un studiu de mică întindere având la bază subiecte despre adevăruri
religioase. Această metodă facilitează dezvoltarea creativităţii elevilor şi se foloseşte mai ales
la liceu, în clasele a XII-a şi a XIII-a. Subiectul eseului poate fi propus de profesor sau de elevi,
iar stilul în care va fi redactat trebuie să fie clar şi să valorifice vocabularul specific. Alcătuirea
şi redactarea unui eseu presupune întocmirea unui plan care să cuprindă diviziunile mari ale
unui eseu: introducerea, cuprinsul şi concluzia. Cu toate aceste cerinţe, nu trebuie să
confundăm conţinutul eseului religios cu cel literar. Fiind vorba despre adevăruri religioase,
într-un astfel de eseu se va evita folosirea persoanei întâi singular în sublinierea opiniei
personale („eu cred”, „părerea mea” etc) şi însuşirea exprimărilor proprii unor autori, drept
expresii personale. După întocmirea eseului, urmează susţinerea, discutarea şi evaluarea lui.
Sunt multe alte metode care într-o mai mică sau mai mare măsură dezvoltă creativitatea
elevilor, încearcând să le deschidă orizonturile, să le dea o altă perspectivă de a vedea lucrurile,
să-i înveţe să caute întotdeauna noi soluţii, să nu se lase bătuţi în faţa dificilului. Ca dascăli
trebuie să le încurajăm iniţiativa lor, să-i învăţăm să nu le fie frică să-şi exprime ideile, să le
arătăm că nu întotdeauna ideile lor sunt bune, dar totdeauna să aibă încredere că ei vor fi
ascultaţi.
Educaţia religioasă se realizează într-un cadru instituţional (şcoală şi biserică), iar dintre
formele de organizare a acestei educaţii, pe lângă lecţia de religie, cel mai mare succes îl au
vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri, precum şi manifestările cultural-religioase.
Vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri oferă elevilor, nu numai momente de
relaxare, ci şi posibilitatea dobîndirii sau aprofundării cunoştinţelor religioase. Excursiile se
realizează cu elevi dintr-o clasă, din clase paralele sau cu nivel de şcolaritate apropiat. Putem
distinge mai multe tipuri de vizite şi excursii:
1. vizite şi excursii introductive (organizate cu scopul de a-i pregăti pe elevi pentru
înţelegerea cunoştinţelor ce urmează să fie predate, elevii fiind orientaţi să urmărească
aspectele legate de viaţa personalităţilor religioase, să asculte sfaturile preoţilor duhovnici, să
achiziţioneze material intuitiv, precum icoane, vederi, casete);
2. vizite şi excursii organizate în vederea comunicării de cunoştinţe (spre exemplu, lecţia
despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava poate fi predată într-o excursie/vizită organizată la
Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava);
3. vizite şi excursii de consolidare şi fixare a cunoştinşelor (se organizează la sfârşitul
unui capitol sau al unei teme şi prezintă avantajul că elevii au deja multe informaţii, ştiind ce să
urmărească şi încercând să afle mai multe amănunte). (Şebu, 2000)
Întrucât educaţia religioasă pune accent şi pe latura formativă, nu numai pe cea
informativă, le-am oferit şi noi excursii elevilor noştri, mergând în pelerinaj la mănăstirile din
judeţul Neamţ. Elevii au avut astfel posibilitatea să se închine la sfintele moaşte din mănăstirile
nemţene, rămănând impresionaţi, mai ales de viaţa Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, la
peştera căreia i-au citit Acatistul.
Manifestările cultural-religioase antrenează un număr foarte mare de elevi, incluzând
serbările şcolare, concursurile, conferinţele religioase, întâlniri cu mari duhovnici, vizionările
de filme cu subiect religios, expoziţiile de icoane şi alte obiecte de artă religioasă.
Datorită unui proiect/parteneriat (Strategia Naţională de Activităţi Comunitare), care se
află încă în desfăşurare, între Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza“ şi Centrul Şcolar Suceava, am
organizat împreună cu d-na profesor Dorina Cocari Serbarea de 1 Decembrie, precum şi
Serbarea de Paşti. Serbarea de Paşti am intitulat-o sugestiv “Poftim la şezătoare!”, elevii fiind
îmbrăcaţi în costume populare şi recitând versuri despre Înviere din poeţii creştini Vasile
Militaru, Ioan Alexandru, Vasile Voiculescu etc. Tot în cadrul acestei “şezători”elevii de la
cele două şcoli au participat la un concurs tematic intitulat «Bucuraţi-vă! Hristos a Înviat !»,
fiind răsplătiţi cu diplome.
Datorită caracterului programat, planificat şi organizat metodic al tuturor activităţilor
educative, educaţia religioasă realizată în şcoală are o deosebită importanţă deoarece conduce
la un nivel înalt de dezvoltare a personalităţii religios-morale a elevilor. Complementar cu
activităţile în şcoală, cele extraşcolare pun accent într-o mai mare măsură pe latura formativă a
educaţiei religioase urmărind mai ales dezvoltarea vieţii afectiv – religioasă a elevilor.
Atât creativitatea elevilor dezvoltată la ora de religie prin diverse metode activ-
participative, cât şi momentele de relaxare, oferite de vizitele şi excursiile de la biserici şi
mănăstiri, însumate cu serbările şcolare şi concursurile religioase converg spre dobândirea
desăvârşirii creştine şi a mântuirii sufletului elevilor.
Bibliografie:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988;
2. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă – repere teoretice şi metodice, Editura Polirom,
Iaşi, 1999, p.242;
3. Idem, Pedagogie (ediţia a doua, revizuită şi îmbogăţită), Editura Polirom, Iaşi, 2002,
p.26.
4. Opriş, Dorin, Opriş Monica, Metode active de predare-învăţare. Modele şi aplicaţii la
religie, Editura Sf. Mina, Iaşi, 2006;
5. Plămădeală, Antonie Mitropolit, Biserica în mers, vol II, Tiparul Tipografiei Eparhiale,
Sibiu, 1999, p.169;
6. Roşca, Al., Creativitatea, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972;
7. Şebu, Sebastian, preot prof. univ.dr., Opriş, Monica, Opriş, Dorin, Metodica predării
religiei, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2000.

Between Creativity and Relaxation in the Religious Class

Summary

The work begins with Saint John Hrisostom’s words: „The social system of the whole
world hangs of education”, proving the importance of education generally speaking and
especially the importance of religious education in Christian improvement. It is underlined
then the role of the Religion teacher who must ‘carve’ God’s image inside the souls of their
students with the word net, trying to develop their creativity during Religion classes mainly
by means of active participation methods. There are described and exemplified methods such
as: brainstorming - the method of the assault of ideas, heuristic conversation, solar explosion,
free writing, cluster method, quintet technique, religious essay. And because we think, we
learn and create in different ways, the theory of multiple intelligences could not be left aside
and neither could visits, trips to churches or monasteries and all kind of cultural-religious
manifestations (school celebrations, contests, religious meetings, meeting great confessors,
thematic films, exhibitions of icons or other things of religious Arts) seen as moments of
meditation and relaxation for the mind and soul.
The work is trying to prove that both the creativity of the students developed within the
Religion classes by means of active participation methods, but also the relaxation moments,
given by the visits and trips to churches and monasteries, combined with school celebrations
and religious contests converge to becoming a complete Christian and to the salvation of the
souls of the students.