Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aristotel (Greacă: Αριστοτέλης) (n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai
importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic,
fondator al școlii peripatetice. Deși Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras
concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că
Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și
sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea,
forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în
Europa.
Date biografice
Aristotel s-a născut la Stagira (motiv pentru care i se mai spune Stagiritul), un oraș din
peninsula Chalcidica, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui
Macedoniei, Midas al II-lea, tatăl lui Filip al II-lea și bunicul lui Alexandru Macedon. Mama
sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.
Rămas orfan de copil, Aristotel își petrece primii ani la Stagira și Pella, iar la 17 ani intră în
Academia lui Platon, unde rămâne 20 ani, mai întâi elev apoi profesor; după moartea lui
Platon, în 347 î.Hr., a plecat la Assos, în Misia devenind consilierul tiranului Hermias. De
fapt este începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de
conducere existente la acea perioadă. În 343 î.Hr., a fost chemat la Pella, la curtea lui Filip,
pentru a desăvârși educația tânărului Alexandru (cel care avea să rămână în istorie ca
Alexandru cel Mare). În ceea ce privește înfățișarea sa, se știe că avea ochii mici, picioare
subțiri, vorba cepeleagă, însă avea îmbrăcăminte plăcută, tunsoare minunat de îngrijită și inele
cu pietre scumpe de o rară frumusețe. Referitor la viața sa personală se afirmă că s-a
îndrăgostit de amanta (concubina) prietenului său, s-a căsătorit cu ea, și-i aducea daruri care
se aduceau doar divinităților. În 340 î.Hr. s-a întors la Stagira, dar nu pentru multă vreme.
Pacea impusă de Macedonia cetăților grecești i-a dat prilejul să revină la Atena, unde a
înființat propria lui școală – Liceul (Lykeion sau școala peripatetică), școală ce va rivaliza cu
Academia lui Platon. Va preda aici timp de treisprezece ani și își va continua neobosit
cercetările. În 323 î.Hr., odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie
față de macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai
târziu. La conducerea școlii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.
Opera
Ca și magistrul său, Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o istorie
interesantă. Ele au fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii,
deci unele dintre ele pot rămîne necunoscute și pînă în prezent. După moartea lui Teofast,
urmașul lui Aristotel la conducerea școlii, lucrările marelui filosof sînt duse în Asia Mică,
unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena pe la 100 î.e.n. În 86 î.e.n., sînt aduse la
Roma și ajung mai târziu pînă la Andronicus din Rodos. Vastul sistem filosofic și științific
conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică, teologie, politică, estetică, fizică,
astronomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza gândirii medievale creștine și islamice
și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din cele peste 150
de lucrări care îi sunt atribuite (Diogenes Laertios menționa 145), s-au păstrat 47.
Opera sa cuprinde:
• Despre filosofie
• Despre justiție
• Despre poeți - păstrate fragmentar
Tratate de erudiție
• Constituția atenienilor
• Istoria animalelor (Historia Animalium)
• Despre cer (De caelo)
Scrieri de logică
Scrieri metafizice
Scrieri etice
Scrieri estetice
Copii după manuscrise au fost păstrate în bibliotecile arabe; gânditorii arabi l-au readus pe
Aristotel în Europa în sec. XII – XIII.
Concepte
Filosofia = știință a cauzelor prime, o cercetare a ființei ca ființă
Substanță = Ființa în sine, imuabilă (identică cu sine). Acel tip de realitate a cărei
existență nu este dependentă de altceva (v. Categorii, 2). În acest sens, substanța poate
fi universală, adică substanță secundă (ca gen, specie, esență), respectiv particulară sau
substanță primă (înțeleasă ca individual).
Materia = "Forma în potență" sau "potențialitate pură". Ființa în potență, în stare
nedeterminată (virtualitate).
Forma = ființa în act, determină materia (energie)
Primul Motor = cauza mișcării din lume; este mișcătorul nemișcat, Act pur, imaterial,
gândire pură (divinitatea supremă)
Omul = este un compus din materie și formă. Corpul nu este materie decât într-un
sens metaforic deoarece, ca substanță primă, și corpul trebuie înțeles tot ca un compus
formă-materie. Astfel, tot ceea ce este perceptibil ca și corp este act al corpului, adică
formă în act. De asemenea, sufletul individual este la rândul său un compus care are
drept formă intelectul. În concluzie, omul este o substanță având ca formă sufletul
intelectiv.
= ființă morală, capabilă de acțiuni în vederea binelui
= ființă socială "zoon politikon" (viețuitoare socială), tinde în mod natural să trăiască
în stat și folosește statul drept mijloc pentru dobândirea autarhiei, adică a condiției
necesare practicării virtuții dianoetice.
= caută frumosul, arta fiind o imitație a realității cu rol de Katharsis (purificare a
sufletului prin disciplinarea pasiunilor)
Statul = anterior familiei și individului, este un organism natural; ideal este statul
având clase sociale bine determinate
Statul = scopul său este fericirea, dobândită ca stare ce însoțește practicarea virtuților;
statul condus de omul cel mai virtuos este monarhia (poate degenera în tiranie). Alte
forme de guvernământ sunt aristocrația (poate degenera în oligarhie), republica (poate
degenera în demagogie – guvernarea celor inculți)
Științele = sunt: