METODA DE CERCETARE SOCIOLOGICA

Legitimitatea sociologiei ca stiinta este legata de existenta unor metode, a unui set de
modalitati cu ajutorul carora sa se poata investiga fenomenele si faptele soiale. H. Poincaré
afirma ca sociologia este stiinta cu cele mai multe metode si cu cele mai putine rezultate.
Desigur ca rezultatele sunt insuficiente în raport cu numarul mare al problemelor care
solicita a fi rezolvate. Pe de alta parte, numarul mic de rezultate în raport cu asteptarile si
nevoile societatii, poate fi explicat si prin absenta unitatii cercetarii sociologice.
Numeroasele metode sociologice întrebuintate nu beneficiaza de o metodologie
coordonatoare. Validarea stiintifica a sociologiei presupune deci atât existenta metodei
sociologice cât si a metodologiei cercetarii sociologice. Cea de pe urma este menita sa
dirijeze cercetarile si sa ofere altora o modalitate de a verifica rezultatele.

Metoda vine din grecescul methodos, semnificând “cale”, “mijloc”, “mod de

expunere”. Orice activitate de cercetare necesita utilizarea anumitor metode. Metoda este
“felinarul care lumineaza calea în întuneric”, avertiza Fr. Bacon subliniind importanta
majora pe care o joaca în realizarea unei bune cercetari. Ea îsi subsumeaza tehnici,
procedee, instrumente, norme, principii.

Cercetarea sociologica foloseste atât metode specifice, proprii sociologiei cât si

metode împrumutate de la alte stiinte.

Conceptul de metodologie are o sfera de cuprindere mai larga decât cel de metoda. În
cazul stiintelor socio-umane, el include ansamblul metodelor folosite în investigarea
socialului si are un caracter predominant normativ. Metodologia reflecteaza asupra
experientelor trecute de cercetare, elaboreaza strategii de investigare, indica atât eventualele
obstacole si deficiente, cât si caile de obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere
stiintific.

Investigatia sociologica se realizeaza în mai multe etape. Nu exista un punct de vedere

unanim cu privire la numarul etapelor. A.G. Zdravomâslov vorbeste de cinci etape, J. Plano
si D. Katz de sase, Mucchielli de douasprezece, Claude Joveau de cincisprezece.

J. Plano 1 prevede urmatoarele momente ale cercetarii stiintifice :

a) identificarea (definirea) problemei ce urmeaza a fi cercetata ;

b) formularea ipotezei despre presupusele relatii între variabile ;

c) stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente ;

d) culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei; 414p151e

e) analiza cantitativa si calitativa a datelor ;

f) acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei .

Într-o lucrare de referinta2, sociologul S. Chelcea preia si dezvolta clasificarea

etapelor investigatiei sociologice propuse de R. Mucchielli si anume : determinarea
obiectului, preancheta, stabilirea obiectivelor, determinarea universului anchetei,
esantionarea, alegerea tehnicilor de cercetare, pretestarea instrumentelor de cercetare,
definitivarea lor, aplicarea în teren, prelucrarea informatiilor detinute, analiza rezultatelor si
redactarea raportului de cercetare.

Delimitarea obiectului se refera la decuparea din multitudinea faptelor, fenomenelor

sociale a celor pe care urmeaza sa le investigam în lumina unei anumite teorii. Raymond
Boudon 3 considera ca exista trei mari categorii de “probleme sociologice “, care au fost si
au ramas în atentia cercetatorilor : studiul societatilor globale, “atât sub raportul
schimbarilor sociale cât si al sistemului social, însusi studiul segmentelor sociale a
indivizilor în contextul social în care sunt situati si, în sfârsit, studiul unitatilor naturale
(grupe, institutii, comunitati). Anumite probleme sociale devin probleme sociologice.

În viziunea lui C. Zamfir, problema sociala este “un proces, o caracteristica, o situatie
despre care societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat”.4 Ea însumeaza
urmatoarele clase de fapte, fenomene, procese sociale :

a) starea sociala perimata (tensiunile rasiale, organizarea deficitara) ;

b) procesele sociale considerate în sine ca negative, în orice societate:

omuciderea, furtul, anomia etc. ;

c) consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele negative ale
industrializarii) ;

d) fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (razboaie, catastrofe naturale

etc.) ;

e) decalajele produse de dezvoltarea diferentelor de ritm, tensiuni, contradictii

între elemente etc.) ;

f) aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, necesitatea cresterii gradului

de calificare în raport cu tehnologiile utilizate etc .) ;

g) probleme de dezvoltare (probleme de perspectiva mai îndepartate) .

Trebuie remarcat faptul ca nu toate problemele sociale sunt si probleme sociologice.

Problemele sociale constientizate si transmise spre cercetare sociologilor devin probleme
sociologice. Ele contin anumite conceote sociologice sau variabile sociologice. Acestea sunt
definite operational, adica sunt traduse în “evenimente observabile” deoarece “numai astfel
este posibila repetabilitatea masurarii “ (Julian L. Simon, 1969). Acest lucru presupune
alegea indicatorilor si gruparea lor în dimensiuni. Indicatorii sociologici sunt raportabili la
termenii de dimensiune, variabila, coeficient statistic. “Indicatorul este un semn exterior,
observabil, masurabil care se afla fata de indicat într-un raport de corespondenta totala, fie
într-un raport de corespondenta statistica. Un fapt de observatie, un raspuns la o întrebare,
un numar, constituie în cercetarile sociologice cei mai frecventi indicatori”.5

Etapa a doua, respectiv preancheta, consta în analiza detaliata a ipotezelor posibile în

vederea selectarii celor verificabile. O buna ancheta, precizeaza W. J. Goode si P. K. Hatt
(1959) presupune ipoteze bune, studiul serios al literaturii de specialitate si experienta în
domeniu. Preancheta are ca scop si estimarea costurilor cercetarii, stabilirea termenelor
calendaristici, prevederea eventualelor dificultati ce pot apare în desfasurarea investigatiilor
(aprobari necesare, accesul în diferite unitati, economice, culturale, cazarea operatorilor de
interviu etc.).

Cea de a treia etapa are ca scop determinarea obiectivelor si formularea explicita a

ipotezelor cercetarii si se realizeaza pornind de la sinteza datelor obtinute din preancheta.
“Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale într-o forma care permite verificarea empirica” –
precizeaza Theodor Caplov (1970). “În procesul inductiv – constata S. Chelcea – ipoteza
constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata de materialul faptic, putând fi
confrmata sau infirmata partial sau total”.6

În cercetarea sociologica empirica o ipoteza este valida daca îndeplineste urmatoarele

trei conditii : este verificabila (utilizeaza concepte stiintifice si se bazeaza pe observarea
faptelor reale), este specifica (are un înalt continut informational) si este în conformitate cu
continutul actual al cunostintelor stiintifice din domeniul respectiv (Madelein Grawitz,
1972).

În etapa a patra, se stabileste universul anchetei, se determina deci, populatia care va fi

investigata. În functie de caz, universul anchetei poate fi largit mai mult sau mai putin.

Se trece apoi la alcatuirea esantionului, iar pentru aceasta, se stabileste mai întâi care
este cea mai adecvata unitate de esantionare : firma, echipa, angajatul? Trebuie aflat, mai
apoi, care sunt cadrele de esantionare disponibile : liste nominale cuprinzând angajatii
firmei, registrele de prezenta, statele de plata.

Esantionarea este o tehnica statistico-metodologica, care consta în selectarea unei parti

(esantion) dintr-o populatie (persoane, organizatii), în vederea analizarii ei pentru a facilita
elaborarea de interferente despre întreaga populatie. “Esantionul trebuie sa ofere o imagine
cât mai precisa a populatiei de referinta, sa fie obtinut prin aplicarea unor tehnici
probabilistice (legea numerelor mari, teorema limitei centrale), sa fie reprezentativ în
termeni statistici si cu privire la problema teoretica analizata, sa fie economicos în raport cu
resursele (financiare, de timp, de personal) disponibile”.7

În functie de tehnica de selectie a elementelor populatei în esantion, distingem între

esantionarea probabilistica si neprobabilista. În primul caz, “orice esantion posibil de
dimensiune n din populatia N dispune de aceeasi probabilitate de a fi selectat, tot asa cum
orice persoana sau entitate a populatiei dispune de probabilitati echivalente de selectare”.8

Esantionarea neprobabilista presupune utilizarea informatiilor prealabile sau de

experti pentru a coordona selectia de esantioane tipice sau reprezentative pentru o problema
teoretica sau factuala.

O alta etapa a investigatiei sociologice este alegerea metodelor si tehnicilor de

culegere a datelor empirice (“unelte”, “instrumente”) menite sa dezvaluie cât mai exact
faptele si fenomenele sociale.

S-a constatat ca în alegerea metodei de investigare, pe lânga adecvarea tehnicilor la

obiectul cercetat, mai intervin si alti factori, cum ar fi accesibilitatea, economia de resurse
s.a. (Stephen A. Richardson, Barbara Shell, Dohrewend David Klein, 1965).
 Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt : observatia, experimentul,
ancheta sociala, analiza documentelor sociale.

Observatia presupune perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si

interactiunilor actorilor sociali, în momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte
elaborat si cu aportul unor tehnici specifice de înregistraere.

Gold si Gans 9 au distins trei roluri diferite ale analistului social : a)participant total
implicat emotional, înregistrând post-festum date si informatii; b) exterior situatiilor sociale
supuse observatiei culegând informatii cu ajutorul unor tehnici speciale; c) cercetator
participant (implicat doar partial) si dispunând de posibilitati de producere si înregistrare a
datelor.

Gradul de implicare al cercetatorului interfereaza cu modul de înregistrare a datelor,

rezultând anumite combinatii ce se concretizeaza în urmatoarele trei tipuri de practicare a
obsrvatiei : observatia structurata, nedistorsionata si participativa.

În observatia structurata, observatorul îsi asuma rolul de cercetator si foloseste ca

tehnici de înregistrare a datelor : listele de control, scalele de evaluare, sistemele de
codificare a interactiunilor si descrierea narativa. Tipice observatiei structurate sunt
sistemele de codificare a interactiunilor al caror scop este de a aduna informatii referitoare la
continutul, frecventa, orientarea si tipologia interactiunilor, a atitudinilor si
comportamentelor asociate relatiilor interpersonale si manifestate în grupurile în care se
constituie o retea de comunicare interactiva.

Observatia nedistorsionata consta în folosirea aparatelor tehnice pentru înregistrarea

fenomenelor sociale în desfasurarea lor naturala sau în laborator. Observatorul este în afara
scenei sociale, aparatele tehnice sunt camuflate evitându-se astfel “efectele reactive
sistematice sau de conformare a subiectilor la normele dezirabilitatii sociale”.

Observatia participativa presupune implicarea observatorului în activitatile sociale ale

subiectilor pentru a le întelege mecanismele si a le supune analizei teoretice ulterioare. Dupa
modul de înregistrare a datelor distingem doua variante de aplicare : 1) implicarea
observatorului în situatia sociala respectiva, pâna la identificarea cu actorii si notarea post-
festum (s-a folosit în studiul grupurilor de munca si al deviantei) ; 2) observatorul adopta în
grup atât rolul de participant, cât si cel de cercetator, putând apela si la alte metode de
investigare (chestionare, interviuri formale, teste, analiza documentelor sociale etc.).

Experimentul. El consta în producerea deliberata a unui fenomen si în analiza

manifestarilor, directiei si intensitatii acestei produceri în conditii de controlare si
manipulare directa a factorilor generativi”.10 Producerea fenomenului poate fi repetata,
schimbându-se în mod sistematic conditiile pentru a nota variatiile aferente.

Experimentul este metoda cea mai precisa si productiva de analiza a relatiilor dintre
variabile, de testare a ipotezelor. În experimentul sociologic, ca observatie provocata, se
urmareste ca factorii exteriori, în afara celor manipulati de cercetator, sa ramâna constanti
pentru a nu influenta situatia experimentala.

Pentru a îsi îndeplini functia cognitiva, experimentul sociologic trebuie sa se

întemeieze pe teorie, alfel ramâne o activitate sterila.
 J. St. Mill distinge între experimentul natural în care situatia experimentala este însasi
viata sociala si cel artificial, în care situatia experimentala este creata de cercetaor.

F. S. Chapin recurge la o alta clasificare a experimentelor sociologice : experimentul

sociologic proiectat, în care situatia experimentala este planificata de cercetator si cel ex
post facto, în care situatia experimentala oferita de schimbarile din viata sociala constituie
materialul de analiza rationala a legaturilor dintre variabile. E. Sydenstricker, utilizând
criteriul temporal delimiteaza între experimente sociologice succesive si simultane.
Clasificarea întâlnita cel mai frecvent este cea care distinge între experimente de laborator si
experimente de teren.

M. Duverger sesiza faptul ca experimentele de teren desfasurate în situatii sociale

reale pot fi : pasive, când alti factori decât cercetatorul determina introducerea variabileor
independente sau active, când cercetatorul are posibilitatea de a introduce variabilele
independente în situatia experimentala naturala. Nu este permisa generalizarea rezultatelor
experimentului sociologic decât la populatii din care au fost selectionati subiectii
experimentului sociologic.

Realizat conform principiilor metodologice deontologice, experimentul sociologic

constituie o metoda principala de cercetare a relatiilor cauzale în sociologie.

Ancheta sociala. Ea consta în culegera de date sau informatii despre entitatile sociale
(indivizi, grupuri, organizatii, zone socio-geografice, unitati culturale si chiar societati)
cuprinse în esantion în scopul identificarii de distributii statistice si interrelatii (asocieri,
covariatii, raporturi functionale sau cauzale etc.) între indicatorii sau variabilele care
corespund unui model teoretic si pentru extrpolarea concluziilor de la nivelul esantionului la
cel al populatiei de referinta.11

Ancheta sociala încorporeaza tehnici, procedee si instrumente interogative de culegere

a informatiilor, specifice interviului si chestionarului sociologic.

Specific acestei metode este ca actorii sociali sunt cei care furnizeaza informatiile.
Realizarea anchetei sociale presupune un demers metodologic riguros pentru ca, pe de o
parte, trebuie suplinita lipsa de control (manipulare, asupra variabilelor) si pe de alta parte,
pentru ca în cadrul acestei metode sunt antrenate si cadre ajutatoare (operatorii de ancheta)
în scopul culegerii unei mari cantitati de informatii de la populatia investigata.

Deseori, ancheta nu se multumeste cu utilizarea tehnicilor, procedurilor si

instrumentelor de lucru interogative pentru culegera informatiilor ( ca în cazul sondajului de
opinie ), ci în scopul înca mai bunei cunoasteri, ele sunt corelate cu alte metode si tehnici de
cercetare cum ar fi observatia stiintifica, analiza documentara si de continut.

Importanta deosebita pe care o are ancheta sociala în cercetarea sociologica rezida în faptul ca deseori ea constituie
singura modalitate stiintifica de investigare a universului subiectiv al vietii sociale (opinii, atitudini, satisfactii, aspiratii,
convingeri, cunostinte, interese). Procedeul de baza al anchetei pentru culegerea datelor empirice este chestionarea,
care consta în formularea de catre sociologi (investigatorul social al unor enunturi, afirmatii sau interogatii la care se
asteapta reactii, raspunsuri din partea subiectilor investigati. Când chestionarea se realizeaza oral de catre operatorii
(de interviu), care-si noteaza raspunsurile, atunci ancheta se realizeaza prin interviu.

Când completarea chestionarului se face în mod independent si în scris de catre

persoana investigata, pe baza unor instructiuni de completare, avem de a face cu ancheta pe
baza de chestionar.
 Un caz particular al anchetei este sondajul de opinie. El urmareste culegerea de date
prin chestionarea orala si scrisa cu privire la opiniile sau atitudinile unui esantion
reprezentativ în legatura cu o anumita problema în vederea predictiei cu un anumit grad de
probabilitate a comportamntului populatiei de referinta sau a diverselor categorii de
persoane. Rostul sondajelor este sa înregistreze opiniile în vederea anticiparii probabile a
comportamentului corespunzator. Asa, de exemplu, prezicerea comportamentului electoral
se poate realiza cu ajutorul sondajelor care înregistreaza opiniile alegatorilor despre
candidati.

Analiza documentelor sociale. Analiza documentelor sociale este o sursa

fundamentala a cercetarii din stiintele sociale si, deci, din sociologie. Pentru a nu derapa pe
panta interpretarilor si explicatiilor simplificatoare, sociologia nu trebuie sa se cantoneze
exclusiv în actualitate, nu trebuie sa ignore experientele trecute tot asa cum nu trebuie sa
omita proiectiile viitoare. În functie de forma de prezentare (limbaj, continut, adresabilitate),
documentele pot fi expresive (personal si/sau publice) si oficiale. Primele utilizeaza un
limbaj mai diversificat, mai flexibil, pe când celelalte îmbraca o forma standardizata
“birocratica”, incluzând coduri, indici, cifre statistice catalogate în diverse modalitati.
Documentele expresive personale includ autobiografiile, biografiile, istoriile orale etc.

Documentele expresive publice (reportaje, articole din ziar, din reviste, filme
documentare si artistice, continutul emisiunilor de radio si TV etc.) reprezinta un domeniu
mult mai extins de surse si de date si informatii (pentru cercetarea sociala) comparativ cu cel
al documentelor personale si sunt superioare acestora de pe urma sub aspectul fidelitatii,
validitatii si posibilitatilor de cuantificare. O pondere tot mai mare în categoria
documentelor oficiale tind sa ocupe bancile de date. Ele reprezinta înregistrari (pe cartele,
benzi magnetice, discuri ), ale datelor rezultate din cercetarile psiho-sociale ce faciliteaza
accesul celor interesati în cunoasterea lor.

În lume (SUA, Germania, Franta etc.) exista multe institutii de cercetare sociala ce
detin banci proprii de date, ce constituie surse documentare si de analiza secundara. Daca
documentele sociale respective sunt disponibile, urmeaza analiza continutului lor.

Bernard Berelson (1953) preciza ca cercetarile sociologice realizate pe baza analizei

de continut pot fi grupate astfel : compararea continutului unor texte elaborate în diferite
perioade de timp ; amplasarea continutului unor texte emise de surse diferite, compararea
continutului comunicarii utilizându-se diferite etaloane, studiul reactiilor verbale în conditii
experimentale.

Cele mai frecvente domenii în care se aplica analiza de continut sunt studiul
campaniilor electorale, campaniilor de presa, stabilirea paternitatii textelor, studiul
lizibilitatii în dezvaluirea propagandei camuflate etc.

În efectuarea propriu-zisa a analizei de continut, principalele probleme le constituie

fidelitatea si validitatea.

Revenind acum la etapele investigatiei sociologice propuse de Mucchielli dupa

culegerea datelor empirice prin metodele mai sus amintite, dupa alegerea tehnicilor de
cercetare, urmeaza pretestarea instrumentelor de cercetare care se realizeaza în cadrul
anchetei pilon.
 Jan Szczepanski sustine ca în aceasta etapa pot fi standardizate instrumentele de
cercetare : o ancheta standardizata consta în aceea ca fiecaruia dintre cei anchetati i se pune
o întrebare identica, într-o formulare identica, cu o intonatie identica etc., pentru a asigura
astfel detinerea unui raspuns care sa constituie o reactie la exact acelasi stimul”. 12

Pretestarea unui chestionar poate pune sub semnul întrebarii accesibilitatea limbajului
folosit. Este necesara întotdeauna adecvarea terminologiei la standardele culturale ale
subiectilor chestionati.

Dupa pretestare are loc definitivarea instrumentelor de cercetare, etapa premergatoare

aplicarii lor “în teren”. Definitivarea se refera atât la elementele de continut cât si la cele de
prezentare a instrumentelor (punerea în pagina, formatul ghidului de interviu etc.).

Cea de a noua etapa consta în aplicarea în teren a instrumentelor de cercetare, etapa

importanta dar nu singura si nici cea mai importanta în investigarea fenomenelor sociale.

Urmeaza apoi etapa prelucrarii datelor, informatiilor obtinute prin aplicarea în teren a
instrumentelor. Pentru a putea fi utilizate informatiile obtinute trebuie clasificare înseriate,
codificate. Operatia de codificare consta în atribuirea fiecarei categorii de informatii a unui
numar sau litere, “fiind un moment esential al cunoasterii”, deoarece asigura “condensarea,
sistematizarea si normalizarea informatiilor “ (Ion Cauc, 1973).

Cel care realizeaza codificarea face o analiza si o interpretare a informatiilor în vedera

încorporarii lor în catregorii exclusive. Codificarea informatiilor obtinute cu ajutorul
chestionarului sau a interviului consta în distribuirea raspunsurilor în mai multe categorii si
atribuirea unui numar de cod fiecarei categorii de raspuns.

Dupa prelucrarea datelor, urmeaza analiza rezultatelor cercetarii în vederea

confirmarii sau infirmarii ipotezelor avansate. Se evalueaza din punct de vedere statistic
importanta fiecarei variabile, stabilindu-se daca “miscarea” variabilei este semnificativa sau
nu. Cercetând, bunaoara, modelul culturii politice în România, am avansat ipoteza ca nivelul
cunoasterii politice este influentat pozitiv de nivelul educational. Corelam apoi indicatorii
performantelor cognitive politice cu nivelul educational si stabilim apoi daca respectiva
corelatie este statistic semnificativa sau nu, aplicând un test de semnificatie (ex., Karl
Parson, 1908). Pâna aici, asa cum preciza C. A. Moser, avem de-a face mai mult cu o
descriere statistica a rezultatelor. Descoperirea unei relatii direct proportionate între doua
variabile nu ne spune nimic însa în legatura cu raportul de cauzalitate. Pentru stabilirea
acestui raport, se trece de la analiza bivariata la cea multivariata : care consta în introducerea
succesiva a “variabilelor – test” . “Daca prin introducerea variabilelor-test corelatia dintre
variabilele initiale se mentine si daca exista un raport de anterioritate temporala a variabilei
independente fata de variabila dependenta, atunci putem considera ca ne aflam probabil în
fata unui raport de cauzalitate”.13

Analiza rezultatelor presupune, deci, atât descrierea statistica (analiza cantitativa) cât
si explicatia cauzala (analiza calitativa).

În afara acestei analize primare (cantitative si calitative), în cercetarea sociologica se

pune tot mai mult si problema analizei secundare. Aceasta de pe urma este o tehnica
moderna de prelucrare a datelor arhivate, constând în valorificarea datelor deja colectate si
consemnate de alte persoane si institutii, în alte scopuri decât cele ale temei cercetate.
 Ultima etapa cu care se finalizeaza investigarea sociala, sustine M. Mucchielli, consta
în readaptarea raportului de cercetare. Modul în care se readapteaza raportul de cercetare
difera în functie de publicul caruia i se adreseaza : în orice caz, este necesar ca el sa
parcurga urmatorii pasi :14

- o introducere în problema studiata ;

- un scurt istoric al proiectului de cercetare ;

- un rezumat al cercetarilor anterioare ;

- o clara reformulare a problemei ;

- redactarea completa a procedeelor utilizate pentru cunoasterea si prelucrarea

informatiilor;

- prezentarea detaliata a a rezultatelor ;

- un rezumat cu interpretarea rezultatelor.

Conexiunea dintre caile cercetarii sociologice este prezentata succint de S. Chelcea în

urmatoarea schema :15

Nivelul teoretic al cercetarii (Metodologie)

Metode M M ......M 1 2 n Metode

Tehnici T 1 T ............Tn
2 Tehnici

Procedee P P
1 2 P .........P
3 n Procedee

Instrumente de

investigare I I I .......... I
1 2 3 n Instrumente de investigare

Nivelul empiric al cercetarii

Pentru explicarea traseului operationalizarii sau a drumului de la teoretic la empiric,

autorul porneste de la urmatorul exemplu : “daca ancheta reprezinta o metoda, chestionarul
apare ca tehnica, modul de aplicare … prin autoadministrare, ca un procedeu, iar lista
propriu-zisa de întrebari (chestionarul tiparit) ca instrument de investigare”.

În concluzie, principalele caracteristici ale metodologiei ar putea fi rezumate la

urmatoarele :16

a) metodologia ofera nu atât metoda, cât principiile care ghideaza cercetarea

problematicii sociologiei ;
 b) ofera cadrele prin care se garanteaza validitatea si fidelitatea demersului de
cercetare ;

c) determina normele de folosire a metodelor, tehnicilor, procedeelor ;

d) stabileste valoarea si limitele ficarui tip de metoda ;

e) recomanda cercetatorului supunerea fata de judecata epistemologica a tuturor

faptelor culese pentru a stabili valoarea lor stiintifica.

În literatura de specialitate, exista un evantai de puncte de vedere cu privire la numarul metodelor specifice
sociologiei, precum si la criteriile care trebuie sa constituie baza clasificarii lor.

L. Coanda apreciaza ca, dupa functia pe care o îndeplinesc în procesul cercetarii

metodele pot fi incluse în urmatoarele trei categorii :

- metode de proiectare a cercetarii (esantioane, operationalizare a conceptelor etc.) ;

- metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea ) ;

- metode de analiza si interpretare (analiza factoriala, comparatia, analiza de continut

etc.) .17

Daca este sa luam în calcul credibilitatea datelor obtinute în cercetare18, putem distinge între metode
principale (observatia, experimentul, documentarea), care ofera informatii cu valoare de fapte facilitând realizarea unei
cunoasteri preponderent sociologice si metode secundare (interviul, chestionarul, sondajul, tehnica sociometrica,
tehnica testelor), care ofera informatii cu valoare de opinie, înlesnind cunoasterea preponderent psihosociologica.

Importanta si dificultatile cercetarii sociologice. Cercetarea sociologica, ca si orice cercetare în domeniul

stiintelor sociale, nu este simplu de realizat. Studierea comportamentului uman întâmpina dificultati de care
cercetatorii din domeniul stiintelor fizice sunt straini. Unele dificultati sunt de ordin tehnic, altele deriva din caracterul
limitat al studierii fiintelor umane. Acceptarea unui studiu sociologic de catre comunitatea stiintifica presupune
încrederea ca daca acelasi studiu ar fi repetat de catre alti cercetatori, rezultatele ar fi similare. Cercetarea sociologica
trebuie sa se bucure nu numai de încredere, mai mult decât atât, ea trebuie sa fie valida. Variabilele cercetarii menite
sa reprezinte un anumit domeniu (aspect) al realitatii trebuie sa reprezinte în fapt, chiar respectivul domeniu.

Validitatea (de continut interna) exprima gradul în care indicatorii masoara ceea ce se presupune ca masoara.
Masurarea sociala este precedata si pregatita de analiza concepuala, de operationalizare si cuantificare. Spre
deosebire de alte domenii, în sociologie se opereaza cu un numar restrâns de etaloane naturale de masura (ce au o
semnificatie empirica reala, de aceeasi natura cu aceea a obiectului masurat sau sunt definite pe baza unor relatii
intermediare, valorile atribuie sunt numere întregi). Sociologia opereaza cu etaloane conceptuale ce au o semnificatie
relativa, sunt elaborari teoretice mai mult sau mai putin riguroase, nedeterminate univoc. De aici deriva si
complexitatea efortului de asigurare a validitatii.

O alta dificultate care apare în cercetarea sociologica este legata de cooperarea subiectilor care urmeaza a fi
investigati. Actorii sociali pot deveni necooperanti din mai multe motive : lipsa timpului (cercetarea socila necesita
timp), inapetenta pentru confesiune (nu sunt dispusi sa-si împartaseasca gândurile, opiniile, trairile, riscul de a intra în
polemica, de a dezvalui probleme personale etc.). Cercetatorii trebuie sa faca fortari considerabile pentru a convinge
subiectii sa participe, pentru a facilita participarea lor (astfel încât sa nu li se para o corvoada insuportabila), pentru a
spori atractivitatea participarii. Uneori, acest lucru se realizeaza prin limitarea informatiilor cerute (desi cercetatorul
considera ca ar fi optima aplicarea unui chestionar cu 100 de întrebari de exemplu, el se va multumi doar cu 60 de
întrebari pentru a nu abuza de timpul intervievatului si a nu risca sa fie refuzat). Pntru a fi mai persuasivi în atragerea
subiectilor în cercetare, sociologii pot apela, dupa caz, la convorbirile telefonice, la intervievarea la domiciliu mai
degraba decât la Institutul de cercetari. Acoperirea costurilor participarii (costul calatoriei pâna la locul de cercetare)
este si ea o metoda prin care subiectii pot fi convinsi sa participe la cercetare. Desigur, însa, ca perceptia subiectilor
asupra importantei cercetarii ramâne decisiva pentru atragerea lor în respectiva cercetare.

O alta dificultate pe care o incumba cercetarea sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta, poate
schimba comportamentul subiectilor. De altfel, de multe ori, scopul cercetarii în domeniul politica rezida chiar în
schimbarea comportamentului actorilor sociali. Este posibil, însa, ca daca s-a schimbat comportamentul, rezultatele
cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului în cadrul cercetarii sociologice?
stiind ca sunt studiati, oamenii îsi pot revizui opiniile si comportamentul. Un studiu relativ la metodele educative
utilizate de parinti în raporturile cu copiii lor îi poate determina pe cei dintâi sa îsi reevalueze metodele si sa adopte
altele noi.

O alta dificultate resimtita de sociologi consta în faptul ca ei trebuie sa depuna toate eforturile pentru a întelege
situatiile din perspectiva intervievatilor, pentru a surprinde perceptiile participantilor despre respectivele situatii sociale.
Ei trebuie sa reziste tentatiei de a impune propriile lor opinii, propriile lor viziuni subiectilor asupra problemei sudiate.
“Obiectivitatea cercetarii reclama sociologica se refera la faptul ca ea poate influenta, poate schimba comportamentul
subiectilor . De altfel, de multe ori, scopul cercetarii în domeniul politic posibil, însa, ca daca s-a schimbat
comportamentul, rezultatele cercetarii sa nu mai fie valabile. Dar cum se produce schimbarea comportamentului în
cadrul cercetarii sociologice? stiind ca sunt studiati, oamenii îsi pot revizui opiniile si comportamentul. Un studiu relativ
neutralizarea impactului personalitatii investigatorului asupra subiectilor” (Mihail Cernea, Sociologia americana, Ed.
Enc. Rom., Buc., 1974, p. 201). Prezicerea si întelegerea comportamentului actorilor sociali nu este o sarcina facila.

Cercetarea sociologica ridica probleme etice si politice. Au dreptul cercetatorii sa-si studieze semenii? Au
dreptul oamenii sa decida daca pot fi sau nu pot fi studiati? Aceste probleme sunt puse cu maxima acuitate în studiile
bazate pe observatie. Exista tot mai multi sustinatori ai ideii ca folosirea aparatelor de înregistrare ascunse, a
oglinzilor false, a observatiei indirecte etc. încalca normele etice, constituind modalitati ilegitime, de patrundere în
zona privata, intima a fiintei umane.

În SUA, precizeaza N. Goodmann, “procedeele curente stabilite de guvernul federal prevad ca subiectii sa-si
dea consimtamântul în cunostinta de cauza la particparea în cercetare, eliminându-se astfel aceasta problema etica
speciala”.Cercetarea sociala, sustine în continuare autorul citat, poate aduce prejudicii participantilor. Daca
cercetatorii dezvaluie unele informatii delicate sefilor sau sotilor/sotiilor participantilor, acestia de pe urma îsi pot
pierde slujba sau pot rata casatoria. 19

O alta problema de natura etico-politica pe care o ridica cercetarea sociologica este anuntata într-o formula
succinta de urmatoarea interogatie : din punct de vedere etic, cu cine trebuie sa manifeste sociologul loialiate? Fata
de comunitatea stiintifica sau fata de sursa care-l sponsorizeaza? Fata de subiectii participanti sau fata de societate
ca întreg? Pe lânga acestea, urmatorul set de întrebari urmareste sa elucideze aspecte deontologice de maxima
importanta. Ar trebui limitata în vreun un fel utilizarea rezultatelor cercetarii? Exista subiecte care nu ar trebui incluse
în lista de cercetari? Este corect ca cercetatorii sa accepte sponsorizare pentrua studia cea mai eficienta modalitate
de persuadare a oamenilor pentru a cumpara un bun economic inferior? Este legitima utilizarea rezultatelor cercetarii
sociologice de catre politicieni?

La initiativa lui Paul F. Lazarsfeld – presedintele Asociatiei Sociologice Americane - Congresul din 1962 al
acestei organizatii a fost dedicat analizei multilaterale a utilizarilor sociologiei. Cu acest prilej, au fost ridicate probleme
majore legate de tema supusa dezbaterii : “Ce relatii exista între cercetarea si politica sociala?”, “Unde si cu
descoperirile sociologice au penetrat societatea moderna si cu ce efecte?”, “Exista o prapastie intelectuala între
concluziile teoretice ale cercetarii si recomandarile de actiune practica?”, “Care este schema raporturilor dintre
sociolog ca profesionist, investigator consultant si beneficiar, ca si «client»?”

Utilizarea sociologiei în probleme de politica sociala se practica frecvent (mai ales în

SUA dar nu numai aici). Irving Louis Horowitz semnala faptul ca deceniul opt al secoluui
XX se caacterizeaza si prin institutionalizarea crescânda a cercetarilor si expertizelor
efectuate de stiinta sociala ca parte componenta a procesului de elaborare a politicii. “Într-un
sens – precizeaza cunoscutul sociolog american – ne aflam la o cotituta : problema
principala într-o epoca de afirmare a stiintelor sociale este nu statutul stiintific al acestora, ci
utilizarea politica si sociala ce se da acestor stiinte”20.

Utilizarea politica a sociologiei îi arunca pe sociologii lucizi într-o dramatica situatie dilematica : pe de o parte,
ei doresc sa-si ajute semenii cu studiile pe care le realizeaza, pe de alta se tem de posibilitatea utlizarii lor de catre
ierarhiile birocratice în scopul manipularii comportamentale, a opiniilor si atitudinilor.

O alta dilema care se naste din aplicarea politica a rezultatelor cercetarii sociologice – asa cum sesizeaza
Mihail Cernea – este legata de consecintele acestei aplicabilitati : este ea generatoare în mod preponderent de
schimbare sau de adaptare sociala? “…. Un raspuns ar fi ca participarea cercetatorilor la elaborarea programelor
poate cel mult îmbunatati o situatie sau alta în cadrul structurilor existente (…) dar nu sa schimbe însesi aceste
structuri. Cercetarea aplicativa risca sa devina astfel prizoniera unor institutii sau politici care refuza sa dispara si vor
sa supravietuiasca prin ajustari”.21
 Dezbaterile privind legitimitatea utilizarii politice a sociologiei s-au intensificat dupa scandalul “planului
Camelot” , un proiect de cercetare initiat de Pentagon la începutul deceniului al saptelea, care urma sa se desfasoare
în Chile si alte tari latino-americane si care urmau de fapt sa culeaga informatii despre pulsul miscarilor revolutionare
în tarile studiate în cadrul unei investigatii stiintifice. Când s-a aflat adevaratul scop al acestui proiect, o serie de
sociologi americani renumiti au protestat public alaturându-se protestului oficial chilian si determinând oprirea “planului
Camelot”.

În literatura de specialitate, constatam ca exista o multitudine de opinii privind consecintele anhajarii ideologice
a sociologului asupra rigurozitatii stiintifice, a obiectivitatii studiilor sale. Unii sustin ca angajarea ideologica a
sociologului echivaleaza cu pierderea “neutralitatii axiologice” a obiectivitatii. Neangajarea sociologului este conditia
exercitarii libere si obiective a functiei sociale critice a sociologiei. Altii, dimporiva, sustin ca aderarea sociologului la un
sistem politico-ideologic nu a afectat obiectivitatea studiilor realizate si nici nu a constituit un obstacol în realizarea
unor mari cercetari. În jurul acestor probleme, au fost formulate multe puncte de vedere dar si mai multe interogatii de
genul : “Este posibila o neangajare totala a sociologului?”, “Este functia critica a sociologiei eficienta?”, “La ce bun sa
critici daca societatea dispune de toate mijloacele necesare pentru a face critica inofensiva?” etc.

Richard Behrendt se ridica împotriva “analfabetismului sociologiei în viata publica” si considera ca sociologia
are drept sarcina sa-l faca pe om capabil de o analiza rationala si un control rational asupra mediului sau : sociologia
spulbera iluziile, exercita o actiune demitologizanta. Autorul considera ca datorita sociologiei, “pentru prima data omul
gândeste în mod stiintific despre marile puteri, nu unmai despre puterile nationale dar si despre celelalte puteri sociale
si ideologice care-l înhata fara încetare, îl degradeaza si îl sacrifica facând din el propriul lor material”.22

Astazi se vorbeste tot mai mult despre sociologie aplicata. Robert C. Angell 23
atentiona asupra faptului ca sociologia nu este numai un scop în sine. Ea este un scop în sine
atunci când îsi propune extinderea cunoasterii asupra proceselor vietii sociale iar atunci când
nu este un scop în sine, ci devine u mijloc în vederea unui alt scop, ea devine sociolgie
aplicata”. N. Herpin 24 constata ca în SUA sociologia a devenit o profesie si ea este supusa
regulilor pietei, fondurile pe care le primeste depinzând de rezultatele cercetarilor si de
utilitatea lor, iar sociologul un actor social care-si urmareste la fel ca si altii cariera,
“maximizarea gratificatiei”, “optimizarea” ei. El îsi alege un anumit domeniu de cercetare,
îsi alege anumite tehnici, cauta sa publice înanumite reviste, la anumite edituri, îsi negociaza
puterea si recunoasterea cu ceilalti sociologi parteneri – adversari – concurenti , poate intra
în jocurile vedetariatului, poate cauta metode de a “seduce” etc.

METODOLOGIA SOCIOLOGICÅ. METODE ªI TEHNICI DE CERCETARE ¥N SOCIOLOGIE

Ca orice teorie, cea sociologicå este ¿i ea un produs al cunoa¿terii umane,

un råspuns sistematic la nevoia imperioaså a omului de a gåsi semnifica¡ii convenabile ale

comportamentelor, rela¡iilor, fomelor de asociere ¿i interac¡iune, structurilor sociale. Teoria

sociologicå este un construct ra¡ional. Dar nu unul eminamente abstras de realitatea

socialå. Se construie¿te o imagine practicå a societå¡ii, mediatå înså de apartenen¡a

sociologului sau cercetåtorului social la grupuri, contexte ¿i sisteme de valori care-i

determinå ¿i circumstan¡iazå demersul. Este vorba, cu directå referin¡å la teorie, de

scheme conceptuale mai mult sau mai pu¡in coerente ¿i consistente, de tentative de

explicare ¿i interpretare, de perspective în orientarea analizelor sociale, de eforturi de

conceptualizare, clasificare, tipologizare, generalizare ¿i predic¡ie. Din punct de vedere

sociologic, teoria se prezintå ca un ansamblu de concepte care eviden¡iazå între ele

anumite conexiuni logice ¿i care au drept scop interpretarea realitå¡ii sociale. Existå un

nivel sistematic superior al teoriei sociologice ca rezultat al preten¡iilor sociologiei de a

analiza ¿i valoriza diferitele imagini desprte societate pentru a releva coeren¡a internå a

acesteia, gradul de coresponden¡å cu realitatea ¿i capacitatea interpretativå pe care

sociologia ¿i-o revendicå. Existå totodatå un criteriu de istoricitate al conceptelor ¿i teoriilor

sociologice, pe care am încercat så-l recuperåm trecând în revistå succesiunea doctrinelor

sociologice, a ¿colilor ¿i curentelor dominante în sociologie.

Analiza substratului na¿terii teoriilor sociologice, a interac¡iunilor acestora ¿i a

deschiderii lor spre experien¡å se întemeiazå pe o concep¡ie a sociologiei ce vrea så-¿i afirme
op¡iunea pentru un mai mare grad de aderen¡å la problemele reale ale societå¡ii ¿i pentru o mai mare
„vizibilitate” istoricå, privilegiindu-¿i propriul câmp problematic ¿i diversificându-l continuu, pe
anumite coordonate constante dar care sunt în måsurå så înregistreze varia¡ii datorate progreselor ¿i
dezvoltårilor conceptuale, acumulårilor teoretice ¿i metodologice interne sau în sfera altor ¿tiin¡e
socio-umane sau exacte.

Resursele sociologiei pot fi astfel clasificate la cel pu¡in trei niveluri: 1) al studiilor
ce vizeazå con¡inutul ¿tiin¡elor sociale, discursul teoretic sistematic, marea sintezå teoreticå; 2) al
cercetårii care coincide cu un modus operandi analitic al sociologiei; 3) cel metodologic ce
reconstruie¿te modul în care procedeazå ¿tiin¡a socialå ca atare în confruntarea cu realitatea.

Termenul de metodologie nu are o semnifica¡ie univocå ¿i accepta unanim. Unele

abordåri în domeniu situeazå metodologia într-un ve¿nic balans între epistemologie – ca teorie
generalå a cunoa¿terii ¿tiin¡ifice – ¿i tehnicile de cercetare socialå; oscila¡iile sunt când spre un pol
când spre celålalt, potrivit forma¡iei (filosofice sau mai pu¡in filosofice) a metodologului în cauzå,
tradi¡iei culturale, apartenen¡ei la o ¿coalå sau curent de gândire.

Metodologia poate fi definitå ca studiul sistematic al metodelor utilizate de o ¿tiin¡å,

incluzând analiza logicå a procesului de cercetare ¿i de evaluare criticå a achizi¡iilor sale
fundamentale. Se impune deci din start o distinc¡ie netå între metodå ¿i tehnicå în sociologie.
Metoda – dupå pårerea unor sociologi precum Goode ¿i Hatt – ar fi ceva mai general decât tehnica.
Prin metoda sociologicå se în¡elege aplicarea principiilor fundamentale ale ¿tiin¡ei în câmpul
sociologiei, în vreme ce tehnica este o procedurå specificå cu care sociologul culege ¿i ordoneazå
datele ce-l intereseazå. Limbajul unei ¿tiin¡e, precum sociologia, curpinde paradigme, concepte,
propozi¡ii ¿i teorii.

Existå multe idei neexplicitate care totu¿i sunt prezente în activitatea de cercetare
sociologicå. Acestea pot fi numite paradigme (Phillips), elemente apriorice (Demarchi),
protopostulate (Braga), al¡i autori preferând så le trateze prin referin¡å la ceea ce s-ar chema cultura
comunå.

Conceptele definite ca „moduri de percepere a fenomenelor” (Phillips),

construc¡ii logice, simboluri ale fenomenelor (Goode, Hatt) etc. sunt abstrac¡ii ce constituie

bazå înså¿i a gândirii umane, dar pentru a fi folosite în demersul ¿tiin¡ific trebuie så

råspundå unor exigen¡e determinate: extensie, claritate, relevan¡å sistematicå (Hempel).

Gradul de abstractizare al unui concept define¿te într-o anumitå måsurå sarcina sa

empiricå, cuprinderea sa, amplitudinea clasei de situa¡ii cårora el se aplicå. Din acest punct

de vedere regruparea fenomenelor într-o categorie sau concept nu este nici adevåratå nici

falså ci mai mult sau mai pu¡in utilå (Phillips). Este de notorietate în sociologie polemica

privind inadecvarea nivelurilor de abstratizare a conceptelor sociologice în raport cu

dezvoltarea unei ¿tiin¡e empirice: de la concepte foarte abstracte greu de utilizat în

cercetare (marile teorii) se trece la concepte cu sarcinå empiricå limitatå, u¿or de utilizat în

cercetare dar care conduc la rezultate insignifiante din punct de vedere teoretic (Mills), în

vreme ce ar fi de preferat niveluri de abstractizare intermediare care ar permite elaborarea

teorii de rang mediu (Merton).

Socioloogul american Shils remarca faptul cå diferen¡a dintre teorie ¿i metodå, între
conceptualizåri destul de abstracte ¿i altele cu sarcinå empiricå extrem de limitatå se va reduce în
chip notabil, fie pentru cå o teorie care nu va face anumite referin¡e empirice nu va mai avea de
acum credit, fie pentru cå o cercetare empiricå, depå¿indu-¿i limitele inerente, va tinde så devinå o
ocazie de a teoretiza pe marginea constatårilor la care ajunge, ambi¡ionând så propunå concluzii de
mai mare anvergurå. O altå distinc¡ie ce decurge de aici este cea între macrosociologie ¿i
microsociologie, chiar dacå la rigoare, o atare conexiune existå doar atunci când sistemele sociale
sunt unitå¡i analizate la nivelul componentelor lor individuale sau microgrupale. Dacå în general se
poate spune cå conceptele pe care le utilizeazå sociologia trebuie så aibe ¿i o pronun¡atå sarcinå
empiricå, aceasta înseamnå cå ele nu trebuie så fie atât de abstracte încât så nu poatå fi folosite în
cercetarea concretå sociologicå.

Par¡ial conexå extensiei sau cuprinderii conceptelor este claritatea lor, respectiv
precizia delimitårii corelatelor lor empirice. Dacå existå un deficit de claritate conceptualå, dacå
men¡ionatele corelate empirice sunt precise sau diferå de la un sociolog la altul, calitatea rezultatelor
va avea de suferit.

Procesul prin care se verificå imediat claritatea conceptelor este måsurarea.

 Pentru a rezolva problema coresponden¡ei între concept ¿i realitatea empiricå o
solu¡ie, doar aparent radicalå este opera¡ionalizarea, definirea conceptului izomorf printr-un
procedeu de måsurå (Hempel). Pe aceastå cale se poate trece de la luarea în considerare a
conceptelor izolate la examinarea conceptelor în inter-rela¡ionarea lor.

Un al treilea parametru de bazå în evaluarea relevantei unui concept este

centralitatea acestuia într-un sistem teoretic. Mul¡i sociologi care utilizeazå în cercetårile lor
metodologii de lucru rafinate au fost acuza¡i de a fi exagerat, de a fi maximizat doar måsurabilitatea
conceptelor, fårå a fi acordat aten¡ie relevan¡ei lor teoretice (Hempel). Relevan¡a sistematicå a unui
concept este greu de apreciat în sociologie unde teoria empiric controlatå este rela¡iv pu¡in
dezvoltatå. Existå deci riscul ca sociologia så trateze probleme irelevante cu concepte relevante sau
så trateze probleme relevante cu concepte irelevante.

Sociologia – ca orice ¿tiin¡å – nu se limiteazå doar la a defini concepte ci

procedeazå ¿i la observa¡ii, le pune pe acestea din urmå în raport cu conceptele, fie ca propozi¡ii
supuse controlului empiric (ipoteze), fie ca propozi¡ii ce nu au putut fi neconfirmate pentru a fi
falsificabile (legi).

Modurile prin care pot fi formulate ipoteze în sociologie sunt diferite, sursele
acestora fiind ¿tiin¡a, cultura generalå, experien¡a personalå etc.

Pentru a fi empiric controlate ipotezele trebuie så fie clare inteligibile, sus¡inute de

tehnici accesibile ¿i având termeni de referin¡å empirici (Goode, Hatt). Conceptele trebuie så fie
astfel transformate în variabile måsurabile. Variabila a fost definitå ca o caracteristicå sau tråsåturå
ce se schimbå sau are valori diferite în condi¡ii diferite (Goodman). Vârsta, sexul, clasa socialå sunt
tipuri de varibile frecvent folosite de sociologi în investiga¡iile lor. Existå anumite variabile ce le
influen¡eazå pe altele, respectiv variabilele independente. Variabilele care sunt influen¡ate sunt
variabilele dependente. ¥ntre variabile pot fi stabilite anumite rela¡ii. Dacå variabilele se schimbå
împreunå ele sunt corelate. Stabilirea corela¡iei este primul pas pentru a afla dacå o variabilå o
„produce” sau o influen¡eazå pe alta.

Dacå valoarea unei variabile cre¿te (sau descre¿te) în timp ce valoarea celeilalte
cre¿te (sau descre¿te) avem de-a face cu variabile corelate pozitiv. Exemplu de corela¡ie pozitivå:
între apartene¡a la o claså socialå ¿i gradul de ¿colarizare; dacå valoarea unei variabile cre¿te (sau
descre¿te) în timp ce valoarea celeilalte descre¿te (sau cre¿te), cele douå variabile sunt corelate
negativ. Exemplu de corela¡ie negativå: între numårul de oameni ai unui grup ¿i numårul de oameni
din grup care î¿i exprimå clar opiniile (Goodman). Revenind la ipoteze, se impune så aråtåm cå
acestea pot fi descriptive ¿i rela¡ionale. Primele se referå la distribu¡ia unei variabile sau la
determinarea valorii ei. Celelalte pun în rela¡ie mai multe variabile. Sociologia se ocupå cu
precådere de ipotezele rela¡ionale. Acestea pot råmâne la nivelul unei simple constatåri empirice sau
din contrå pot aspira la a furniza previziuni, explica¡ii, pârghii de control al fenomenelor sociale. ¥n
prima situa¡ie este posibilå o abordare tipologicå, dacå se iau în considera¡ie nu o singurå
dimensiune ci mai multe aspecte, un spa¡iu de atribute (McKinnecy). Conexiunile între variabile pot
eviden¡ia corela¡ii simple sau complexe (analiza multivariatå, analiza factorialå etc.).

Cercetarea sociologicå este un demers ce cuprinde mai multe etape: 1) definirea

problemei, delimitarea temei de cercetare, formularea acesteia într-o terminologie ¿tiin¡ificå
adecvatå; 2) examinarea bibliografiei aferente temei de cercetare, stabilirea reperelor teoretico-
metodologice ¿i identificarea conceptelor-cheie; 3) opera¡ionalizarea conceptelor folosite, avansarea
de ipoteze ¿i prefigurarea eventualelor rela¡ii între variabilele avute în vedere ; 4) elaborarea unui
plan de cercetare ¿i alegerea metodelor, tehnicilor care vor fi aplicate; 5) colectarea datelor,
înregistrarea informa¡iilor; 6) analiza datelor, verificarea ipotezelor de lucru, interpretarearea
rezultatelor cercetårii; 7) formularea de concluzii ¿i propuneri în cadrul unui raport destinat unui
beneficiar sau care va fi dat publicitå¡ii.

Dupå cum u¿or se poate remarca, acest demers – cercetarea sociologicå – este un
proces de identificare, de investigare delibertatå a unei probleme sociale în vederea ob¡inerii de date
relevante despre aceasta cu ajutorul unor metode ¿i tehnici ¿tiin¡ifice proprii sau împrumutate. Unii
autori fac o distinc¡ie între metodele uzitate având în vedere gradul lor de formalizare. O primå
categorie este reprezentatå de metodele informale care valorificå tradi¡ia descriptivå generalå a
¿tiin¡elor ¿i a cåutårilor de început ale sociologiei (metoda etnograficå, studiile privind comunitå¡ile
umane; s-au ilustrat ¿coala de la Chicago conduså de R. Park, ¿coala monograficå de la Bucure¿ti
conduså de D. Gusti; tot la acest capitol este incluså observa¡ia coparticipativå exemplul clasic fiind
cercetarea lui W. F. White („Street Corner Society”). O altå categorie include metodele formale.
¥ntre acestea pot fi nominalizate: analizele statistico-demografice, studiile pe teren realizate cu
ajutorul interviurilor ¿i chestionarelor sociologice asupra unor e¿antioane de popula¡ie, analizele
proceselor de interac¡iune dezvoltate de R. F. Bales ¿i colaboratorii, sociometria, experimentele).

Plecând de la distinc¡ia de principiu între metodå-sistem de reguli ¿i principii de

cunoa¿tere a realitå¡ii sociale – ¿i tehnicå de cercetare – ansamblu de prescrip¡ii pentru ca activitatea
de cunoa¿tere ¿tiin¡ificå a realitå¡ii socialå så-¿i atingå scopul –, S. Chelcea inventariazå
urmåtoarele metode: observa¡ia sociologicå, ancheta sociologicå, experimentul, studiul
documentelor sociale.

¥n cadrul anchetei sociologice î¿i dau concursul mai multe tehnici interogative
(interviu, chestionar) tehnici de e¿antionare; un tip aparte de cercetare sociologicå de teren îl
constituie sondajul de opinie publicå.

Observa¡ia într-un sens mai larg este o metodå de ob¡inere a datelor despre o
situa¡ie, o manifestare de via¡å socialå prin intermediul sim¡urilor, cu scopul de a verifica anumite
ipoteze de cercetare, pentru a descrie sistematic ¿i obiectiv un obiect de studiu (mediu, persoane,
ac¡iuni, comportamente, produse ale activitå¡ii materiale ¿i spirituale ale indivizilor ¿i grupurilor
umane). M. Duverger considera cå observa¡ia faptelor sociale se poate prezenta ca: observa¡ie
documentarå, observa¡ie directå extensiva ¿i observa¡ie directå intensivå.

Dupå gradul de implicare al cercetåtorului (observator) în via¡a grupurilor umane

studiate, R. L. Gold distinge între: observa¡ia completå, observa¡ia participantå, participarea
observantå ¿i participarea completå. ¥n cazul observa¡iei complete nonparticipante, cercetåtorul
råmâne exterior ¿i stråin grupului studiat. Avantajul cercetåtorului de a trece neobservat de cåtre cei
pe care-i observå poate fi înså contracarat de „codurile” interne ¿i modelele de comportament
disimulate sau simulate la care grupul recurge pentru a se proteja.

Existå ¿i o observa¡ie cvasiparticipantå – în care rolul fundamental al cercetåtorului

råmâne observa¡ia, dar înso¡itå de participarea la anumite activitå¡i de grup. Observa¡ia participantå
are drept caracteristicå faptul cå un cercetåtor-observator reu¿e¿te så se facå acceptat ca membru al
grupului pe care inten¡ioneazå så-l studieze. Participarea observantå se distinge de observa¡ia
participantå prin aceea cå respectivul cercetåtor este deja membru al grupului dedicându-¿i cea mai
mare parte a timpului rolului ce-i revine în cadrul grupului (cazul fidelilor unei mi¿cåri sau ex-
membrilor unui grup „trådåtori” – ce pot furniza informa¡ii altfel inaccesibile unei persoane stråine
de grup). Participarea completå se distinge de participarea observantå prin faptul cå membrul
grupului secretizeazå complet rolul de cercetåtor, implicându-se total în via¡a grupului. Un tip
special de observa¡ie este cel în care aceia¿i subiec¡i de studiu realizeazå o autoanalizå colectivå
(vezi tehnica utilizatå de K. Lewin în „laboratoarele sociale”).

Ancheta sociologicå este o metodå de cercetare a realitå¡ii sociale bazatå pe tehnici

de culegere a datelor cu ajutorul întrebårilor puse de cercetåtor ¿i råspunsurilor furnizate de subiec¡ii
interoga¡i. Aceastå metodå uzeazå de tehnica chestionarului ¿i, complementar, de cea a interviului.
¥n accep¡iunea sa cea mai la îndemânå chestionarul poate fi definit ca un formular standardizat ce
cuprinde un numår de întrebåri dispuse într-o anumitå succesiune vizând acele aspecte de interes
pentru investigator care au legåturå cu ipotezele de cercetare avansate ¿i pe care tinde så le verifice
din punct de vedere cantitativ.

Con¡inutistic vorbind, chestionarele cuprind trei mari tipuri de întrebåri în verderea

ob¡inerii de date: 1) factuale – referitoare la caracteristicile socio-demografice ale subiec¡ilor
interoga¡i; 2) date de comportament – referitoare la modul în care subiec¡ii ac¡ioneazå ¿i
reac¡ioneazå în raport cu anumite cauze, situa¡ii; 3) date referitoare la opinii, a¿teptåri ¿i
motiva¡ii ale subiec¡ilor.

O chestiune de prioritarå importan¡å este formularea întrebårilor, forma pe care

acestea o îmbracå. Tipurile de întrebåri folosite în mod frecvent sunt: 1) deschise – se laså
subiec¡ilor libertatea de råspuns; existå înså riscul inevitabil ca ace¿tia så furnizeze råspunsuri
neformalizate în cantitate mare, ceea ce îngreuneazå prelucrarea; råspunsurile au înså un grad sporit
de spontaneitate, sunt mai sincere ¿i conforme firii, nivelului de pregåtire ¿i stilului de exprimare
ale subiec¡ilor; 2) închise – råspunsurile sunt prestabilite iar subiectul poate doar så aleagå între
alternativele propuse pe aceea care-i convine sau crede el cå exprimå cel mai bine punctul såu de
vedere; existå întrebåri cu råspuns dichotomic (ex. da sau nu, sex: masulin sau feminin etc.) ¿i cu
variante exclusive sau care nu se exclud; aceste întrebåri dichotomice pot servi ca întrebåri filtru
pregåtind trecerea la alte întrebåri care se adreseazå doar subiec¡ilor care au dat un anumit råspuns
(ex. Ave¡i automobil? 1, da, 2, nu; dacå da, ce marcå (tip)?...), 3. întrebåri structurale – având
råspunsuri alternative fixate ce oferå celui interogat posibilitatea de a alege dintr-o serie de
råspunsuri impuse în chestionar pe baza unor cuno¿tin¡e deja acumulate ce permit o previziune a
tuturor variantelor probabile ¿i focalizarea mai bunå a obiectului sau obiectivelor de interes ale
cercetårii (ex. care sunt motivele pentru care v-a¡i înscris la Facultatea de Administra¡ie Publicå? 1)
materiile de studiu interesante; 2) posibilitatea de a avea dupå terminarea studiilor o func¡ie bine
remuneratå sau prestigiu; 3) dorin¡a de a må ocupa de probleme sociale, publice cu competen¡å; 4)
pentru cå nu mi-am gåsit o slujbå; 5) pentru a nu fi recrutat în armatå (în cazul subiec¡ilor de gen
masculin); 6) pentru a-mi pune bazele unei cariere; 7) mi s-a pårut cea mai interesantå facultate; 8)
pentru cå nu-mi solicitå prea mult timp fa¡å de alte activitå¡i; 9) alte (care...).

Dupå modul de completare a chestionarelor, acestea pot fi: 1) autoadministrate – în

cazul în care completarea råspunsurilor la întrebåri revine în totalitate subiectului fårå nici o
interven¡ie din afarå; cel mai uzitat mod este chestionarul expediat po¿tal, care cuprinde ¿i
instruc¡iunile de completare; avantajele acestui tip de chestionar – poate acoperi un e¿antion de
popula¡ie dispersat pe un teritoriu extins; dezavantajele – imposibilitatea verificårii dacå
råspunsurile date au fost completate efectiv de cåtre subiect ¿i gradul lor de returnare scåzut; cele
mai bune rezultate sunt ob¡inute prin chestionarele cu con¡inut „administrativ” ce con¡in multe date
factuale, pe care subiec¡ii au interes så le completeze ¿i så le remitå autoritå¡ilor; 2) interviu pe
bazå de chestionar – administrat de un operator de teren sau investigator calificat; aceastå tehnicå
garanteazå identitatea celui intervievat ¿i permite prin intermediul intervievatorului eventuala
clarificare a întrebårilor mai dificile ¿i aprofundarea temelor mai importante; pe de altå parte se
verificå gradul de colaborare ¿i nivelul de a¿teptare al celui intervievat; aceastå tehnicå necesitå
costuri ridicate cu plata operatorilor ¿i implicå pericolul unor distorsiuni datorate chiar celui care
intervieveazå.

Tehnica interviului – se întemeiazå pe o conversa¡ie între douå persoane. Interviul

este ini¡iat ¿i condus de cel ce îndepline¿te rolul de intervievator cu ajutorul unui ghid de interviu
sau al unui chestionar. Acesta solicitå råspunsuri ¿i ob¡ine informa¡ii asupra comportamentului,
a¿teptårilor, credin¡elor ¿i valorilor celui intervievat.

Potrivit modalitå¡ilor în care interviul este condus de intervievator se disting douå

tipuri. Un prim tip poate fi pus în legåturå cu calitatea stimulilor la care este supus cel intervievat;
un al doilea tip vizeazå modul de tratare a råspunsurilor sale.

¥n primul caz, care se apropie de o situa¡ie informalå, stimulii asocia¡i întrebårilor

¿i aplica¡i diferi¡ilor intervieva¡i pot så nu fie aceia¿i. Interviul „liber” este condus pe baza unui
simplu ghid de interviu ce precizeazå temele urmårite; capacitatea discre¡ionarå a intervievatorului
este maximå iar evolu¡ia discu¡iei poate releva aspecte neprevåzute ini¡ial.

¥n cazul interviului non-structurat (sau semi-structurat) caracterul discre¡ionar) al

muncii intervievatorului este mult redus, stimulii nu pot varia de la o situa¡ie la alta, de la un subiect
la altul. Caracterul non-structurat este legat de faptul cå întrebårile din chestionar de care
intervievatorul se serve¿te sunt în mare parte „deschise”. ¥n cazul interviului structurat – existå o
succesiune fixatå în prealabil a întrebårilor iar întrebårile sunt în mare parte „închise”.

O problemå de cea mai mare importan¡å în cercetarea sociologicå o reprezintå

e¿antionarea – prelevarea unui procentaj mic de popula¡ie dintr-un grup de ansamblu asupra cåruia
sunt aplicate tehnicile de investigare. Pentru ca rezultatele ob¡inute pe baza råspunsurilor primite de
la subiec¡ii cuprin¿i în e¿antion så aibå relevan¡å ¿i acurate¡e e¿antionarea, trebuie så fie
reprezentativå, respectiv grupul de subiec¡i studia¡i så fie tipic pentru popula¡ie în ansamblul ei.
Existå diverse procedee de e¿antionare: 1) e¿antionarea aleatorie – se stabile¿te o marjå de eroare
sau reprezentativitatea e¿antionului (coresponden¡a dintre structura e¿antionului ¿i cea a popula¡iei
în ansamblu); o marjå de plus sau minus 3 la sutå este consideratå îndeob¿te acceptabilå; volumul
minim al unui e¿antion este de circa 1.100 de persoane ¿i selec¡ia se face probabilistic; pe o listå de
persoane cu numere întâmplåtoare se aplicå un pas statistic rezultat din raportarea totalului
popula¡iei la volumul e¿antionului; 2) e¿antionarea pe cote – presupune stabilirea criteriilor de
e¿antionare (caracteristicile cele mai relevante ale unitå¡ilor sociale) ¿i includerea în e¿antion a
persoanelor sau unitå¡ilor sociale propor¡ionale cu structura popula¡iei de ansamblu potrivit
criteriilor de e¿antionare fixate.

O altå metodå la care sociologia recurge este experimentul. Aceastå metodå

apårutå ini¡ial în biologie ¿i a fost utilizatå ¿i descriså de savantul francez Claude Bernard
(1865). Experimentul constå în analiza ac¡iunii unor variabile independente asupra unor

variabile dependente într-o situa¡ie aflatå sub control în vederea verificårii de ipostaze

cauzale. ¥n sociologie se realizeazå atât experimente de laborator (desfå¿urate în condi¡ii

artificiale) cât ¿i experimente de teren, în mediul de existen¡å natural al oamenilor (în

claså, pe stradå, în institu¡ii publice). ¥n cazul experimentelor de teren sunt urmårite date

relevante pentru performan¡a grupului experimental (la care se introduce variabila

independentå) cu performan¡a grupului de control (la care nu se introduce variabila

independentå).

Studiul documentelor sociale are în vedere obiecte sau texte ce oferå informa¡ii
despre via¡a socialå trecutå sau prezentå a colectivitå¡ilor umane. Exemple de asemenea documente:
statistici, recensåminte ale popula¡iei, legisla¡ie, documente neoficiale – scrisori, jurnale intime,
biografii sociale –, beletristicå, fotografii, cår¡i po¿tale, ilustrate, ziare, reviste, afi¿e, timbre etc.