Pol BUE
Bugetul UE finan constr de
șosele, căi ferate, poduri,
aeroporturi, căi de navigație,
linii electrice și conducte; ac
promov societatea
informațională, precum și
diversitatea culturală și
lingv; asigură formare profes
pt șomeri și finan crearea de
locuri de muncă; combate
discrim și protejează drept
persoanelor cu dizabilități;
menține în viață economiile
rurale; finan cercetarea
privind maladiile infantile,
habitatul natural, substanțele
chimice periculoase,
alimentele sigure, vehicule
mai ecologice, noile resurse
de energie și siguranța
maritimă; promov
schimburile de studenți și
tineri; finan renovarea
urbană; sprijină înființarea și
dezvolt micilor întreprinderi;
finan acțiuni de menținere a
păcii, ajutorare umanitară și
securizare a frontierelor;
consolidează relațiile de
cooperare cu statele vecine
de la granițele de sud și est
ale UE și contribuie la
dezvolt țărilor din lumea a
treia.
Fondurile cheltuite de UE,
care repr aprox 270 euro pe
cetățean și pe an, sau
aproape 1% din bogăția naț a
Uniunii, const o investiție f
productivă în viitorul nostru.
Piața Unică are ca obiectiv
principal constit unui mediu
econ omogen, în care sunt
eliminate dezechilibrele econ
ce pot apărea în procesul
complex al integrării prin
implementarea de politici
comune și de acompaniere.
Dintre pol com, cele mai imp
sunt: pol agric com și pol
mon. Iar, printre politicile de
acompaniere a pieței sunt:
politica bugetară, regională,
industrială, socială, a importante, cum ar fi:
concurenței.
Bugetul UE repr ansamblul
resurselor finan de care
Uniunea dispune anual
pentru îndeplinirea de către
instutuțiile comunitare a
obiectivelor stabilite în
prezent prin Tratatul de la
Amsterdam.
Bugetul este în egală măsură
principalul instrument de
orientare al economiei în gen
și a diferitelor pol
guvernamentale (de
exemplu: politica industrială,
de dezvoltare regională sau
socială). În ceea ce privește
cheltuielile, bugetul are o
influență directă asupra
investițiilor publice și,
indirectă, asupra celor
private. Iar în ceea ce
privește veniturile, bugetul
influențează economisirea și
circulația monetară.
O caract definitorie a
sistemului de finanțare a UE
este autonomia, aceasta
având propriul ei buget,
distinct de cel al statelor
membre. Astfel, în prezent
UE se diferențiază de
organizațiile internaț tradiț.
Cadrul instituțional prin
care se iau deciziile în
privința bugetului este
constituit astfel:
-Comisia este cea care
inițiază ciclul bugetar prin
prezentarea proiectului
preliminar de buget către
Consiliu. Comisia Europ are
responsabiliatea de a instit le publice naţ (armata,
implementa bugetul. În
practică, cea mai mare parte
a fondurilor EU
(aproximativ 76%) este
cheltuită pe ceea ce se
numește „gestionarea în
comun”. În cadrul ac
aranjamente, autorităților din
st membre sunt cele care
gestionează cheltuielile și nu
Comisia. O întreagă serie de
verificări şi echilibrări este
implementată pentru a cărora
garanta că fondurile
respective sunt gestionate
corect şi în conf cu regulile
în vig. Comisia trebuie să
recupereze sumele plătite în
mod necorespunzător, din
greşeală, din iregularităţi sau
prin fraudă deliberată. St
membre sunt în mod egal
responsabile pentru protej
intereselor finan ale UE. În
acscop, ele lucrează în
cooperare cu Comisia şi cu
OLAF - Oficiul European de
Luptă Antifraudă – care
efect investigaţii în cazuri
potenţiale de fraudă şi ajută
la „etanşarea” legislaţiei UE;
-Parlamentul Europ deține
compențe bugetare
dreptul de a mări, reduce sau
redistribui cheltuielile
neobligatorii, de a adopta
sau respinge bugetul si votul
de aprobare a punerii în
aplicare de către Comisie;
-Consiliul are dreptul de a
avea ultimul cuvânt cu
referire la cheltuielile
obligatorii.
Bugetele UE au evoluat de la
o programare anuală la cea
multianuală (de şapte ani),
fiind generat conceptul de
„Cadrul Financiar
Multianual”(CFM), prin care
se înţelege perspectiva
financiară pe termen mediu
al UE. În ac fel, s-a marcat
distincţia între bugetele
anuale şi modul de înlănţuire
al ac în perspectivă, pt a fi
atinse în mod real
obiectivele politicilor com
ale Uniunii. Deşi nu a
eliminat procedura bugetară
anuală, apariţia CFM a redus
considerabil confruntarea
anuală pentru nivelul
cheltuielilor şi a destinaţiilor
acestora, dintre Comisia
Europ şi St Membre, limitele
gen ale bugetelor anuale
însumate ale următorilor ani,
plafonul maxim, rata de
creştere, veniturile şi
cheltuielile pe capitole, etc.
fiind dezbătute o data la
şapte ani.
BUE se deosebeşte
fundamental de bugetele naţ
ale St Membre, deoarece
poliţia, justiţia, sănătatea şi
educaţia) se află în
responsabilitatea St Membre
şi sunt finan consistent din
bugetele naţ, în timp ce
cheltuielile cu instit
administraţiei europ
(Comisia, Parlamentul,
Consiliul, Curtea de Justiţie),
deşi sunt finanţate prin
contribuţii naţionale, sunt
reduse.
Probl bugetare ale UE au
cun, de-a lungul evoluţiei
procesului integrării,
numeroase controverse
legate de necesitatea unor
resurse proprii ale bugetului
comunitar de finan a
comunităţilor europ, care din
instituţiile Uniunii să deţină
controlul asupra bugetului –
Parlamentul, Comisia sau
Consiliul – şi care să fie
modul de soluţionare a
dezechilibrelor din bugetul
comunitar.
Elaborarea şi executarea
BUE răspunde principiilor şi
procedurilor bugetare
naţionale: unitatea,
universalitatea, anualitatea,
echilibrul şi specializarea
bugetară.
-Principiul unităţii – În realiz veniturilor bugetare
stipulat în Tr de la Roma şi
constă în aceea că toate
veniturile şi chletuielile tb să
fie înscrise într-un singur
document;
-Principiul universalităţii –
se bazează pe două reguli:
regula nerepartizării
(veniturile bugetare nu pot fi
alocate dinainte numai unor
categorii de cheltuieli) şi
principiul bugetului în
ansamblu (toate veniturile şi
cheltuielile bugetare trebuie
să fie prevăzute integral în
buget fără nicio modificare);
-Principiul anualităţii –
operaţiile bugetare sunt
fixate pe un singur an;
-Principiul echilibrului –
prevede că veniturile şi
cheltuielile unui singur an
finan tb să fie egale, deficitul
bugetar fiind exclus
-Principiul specializării –
fiecărui fond tb să i se
asigure un scop şi o
destinaţie specifică, mai ales
pt a preveni orice confuzie în
alocarea fondurilor;
-Finanţarea prin resurse
proprii ale Comunităţii
care se face începând cu anul
1975 conform unor
proceduri definite în
totalitate la nivel comunitar,
fără nicio implicare directă a
statelor membre.
Bugetul comunitar este
structurat pe secţiuni,
titluri, capitole, articole şi
poziţii. Cea mai importantă
componentă este capitolul,
acesta fiind cel care indică
competenţa autorităţii
bugetare în măsura să poată
autoriza anumite viramente
de la un capitol la altul.
Finan veniturilor BUE este
asigurată prin Resurse
proprii ale bugetului
comunitar -RP- , în cadrul
distingem trei
categorii:
1.resurse proprii traditi ale
bugetului comunitar –
RPT- (taxe vamale, impozite
agricole etc.), st membre
colectând ac resurse în
numele UE, reţinându-şi
10% ca taxe de colectare;
2.res pe baza de taxă pe
valoare adăugată –TVA-, la
care se adaugă şi contribuţia
la
rabatul acordat Marii
Britanii („cecul britanic”);
3.res pe baza de Venitul
naţional brut –VNB- ,
distribuţia ac presupunând
un calcul al restului care
rezultă prin scăderea
cheltuielilor totale din
venitul total realizat din
primele doua categ de res.
au fst parcurse 2 etape: pâna
în anul 1970, bugetul a fst
conceput în întregime pe
seama contribuţiilor directe
ale st membre, pentru ca
apoi bugetul să fie finanţat
prin RP, care de fapt reprez
veniturile convenite a fi
vărsate către BUE de st
membre, ca res acceptate
convenţional comunitare.
RP convenţional comunitare
au evoluat de la o structură
reprezentată de taxele
vamale asupra bunurilor
importate din afara
Comunităţii prin aplicarea
tarifului vamal comun,
prelevările asupra importului
de produse agricole şi
resursa bazată pe TVA,
colectată ca procent din
totalul TVA încasat în
fiecare an din Statele
Membre (1% în 1979, 1,4%
în 1986, 0,75% în 2002 si
0,5% în 2004), spre
clasificarea menţionată mai
sus, cu stabilirea de noi
plafoane.
În c ce priv cheltuielile din
bugetul general, ac sunt
structurate şi ordonate pe 6
secţiuni: Parlamentul
European – I, Consiliul
Europei – II, Comisia
Europeană – III, Curtea de
Justiţie – IV, Curtea de
Conturi – V, Comitetul
Economic şi Social şi
Comitetul Regiunilor – VI.
Plăţile făcute la secţiunile I,
II, IV, V si VI se numesc
plăti (credite, cheltuieli) de
funcţionare, adică administr,
pe când cele de la secţiunea
a III-a, Comisia Europ, sunt
grupate în 2 categorii:
credite (plaţi, cheltuieli) de
funcţ, care au menirea să
acopere cheltuielile Comisiei
Europ cu personalul, chiriile,
materialele, publicaţiile,
sistemul informatic, misiuni
specifice, pensiile
funcţionarilor etc., şi credite
operaţionale.
Distribuţia res finan constă
într-un calcul al restului care
rezultă prin scăderea
cheltuielilor totale din
venitul total. Distribuţia
sumelor totale rezultate se
face prin raportarea la PIB-ul
ficărui st membru. Limita
max a ac per st membru era
de 1,27% din PIB-ul
comunitar.
În fiecare an se stabilesc
cotele de venituri şi de
cheltuieli ale UE, iar soldul
rămas de acoperit după
calcularea veniturilor din
celelalte 3 res (taxe vamale,
prelevări agricole şi TVA) se
împarte între toate st
membre sub forma unui
procent unic din PIB.
Obiectivele Res bugetare
comunitare sunt utiliz în
vederea realizării unor
obiective concrete care
vizează, în mod special:
-creșt econ și ocuparea forței
de muncă prin alocarea de
resurse finan în activ care
sporesc gradul de
competitivitate al UE și
reduc, în ac timp,
disparitățile econ și sociale;
-prezervarea și gestionarea
optimă a resurselor nat;
-îmbunătățirea calității vieții
tuturor cetățenilor UE;
-consolidarea poziției UE pe
plan internaț, prin asumarea
unor responsabilități la nivel
mondial.
Pactul de Creştere şi
Stabilitate prevede că st
membre rămân în continuare
responsabile pentru politicile
lor bugetare naţ. Totodată,
Pactul obligă la întărirea
monitărizării şi a respectării
disciplinei bugetare, prin
următoarele regulamente:
-Regulamentul cu privire la
întărirea monitărizării
poziţiilor bugetare, prin care
st membre urmează să
prezinte programe de
stabilizare sau programe de
convrgenţă (în cazul st care
nu participă în cadrul zonei
euro), având drept scop
realiz unei poziţii bugetare
echilibrate sau excedentare;
-Regulamentul care are ca
obiectiv creşterea vitezei de
implemetare a rezolvării
problemelor legate de
deficitele bugetare excesive,
inclusiv prin administrarea
de sancţiuni impuse st
membre care nu pot lua
măsurile necesare corectării
deficitelor excesive şi
stabileşte termenele de
aplicare ale ac.
Fiecare stat membru al
Uniunii Europene este
monitorizat de către Comisia
Europ în c c priv sit
deficitului bugetului de stat
şi a datoriei publice. În ac
timp, oricare stat membru
trebuie să îndeplinească 2
criterii: 1.cel al respectării
ponderii deficitului bugetar
actual sau planificat a.î. să
nu depăşească valoarea de
referinţă (3% din PIB), cu
excepţia situaţiilor în care se
înregistr o scădere
permanentă a excesului de
deficit, care coboară aproape
de valoarea stabilită, sau at
când creşt deficitului e
temporară şi excepţională şi
rămâne apropiată de
valoarea de referinţă.
-cel al ponderii datoriei
publice care depăşeşte
valoarea de referinţă (60%
din PIB), cu excepţia
situaţiei în care se observa o
scădere a diferenţei faţă de
valoarea de referinţă într-un
ritm suficient de rapid încât
să se ajungă în apropierea
valorii de referinţă.
În cazul în care unul dintre st
membre nu respectă unul
dintre crit mai sus menţ se
iau măsuri la nivelul
Comisiei si al Consiliului pta
remedia sit resp.
Funcționarea bugetului
Uniunii Europene
UE nu cheltuie fonduri cu
ușurință. Procesul anual de
analiză aprofundată a cazul în care se consideră că
planurilor de cheltuieli este
inițiat în fiecare primăvară,
când Comisia Europ
formulează propuneri
pentru anul următor.
Propunerile Comisiei sunt
dezbătute de Parlamentul
Eur și de Consiliul de
Miniștri al UE, care
negociază apoi între ele
eventualele ajustări necesare
înainte de adoptarea finală a
bugetului în luna dec a
fiecărui an. Parlamentul are
dreptul de decizie final cu
privire la puțin peste
jumătate din articolele de
cheltuieli, printre care:
majoritatea cheltuielilor
privind regiunile mai puțin
prospere, mediul
înconjurător, investițiile în
capitalul uman și programele
de cercetare și educație.
Consiliul de Miniștri, pe de
altă parte, are dreptul de
decizie final cu privire la
majoritatea tipurilor de
cheltuieli agr și la deciziile
referitoare la justiție,
libertate, cetățenie și
securitate. Chiar și în ac
condiții, bugetul este adoptat
numai dk majoritatea
membrilor Parl Eu e d acord
cu întregul buget și dacă trei
cincimi din voturile
exprimate efectiv sunt în
favoarea adoptării. Indif de
eventualele dezacorduri
apărute de-a lungul
procesului, rezultatul final va
fi un buget echilibrat. Nu
sunt admise deficiturile.
Fiecare buget anual se
înscrie într-un plan de
cheltuieli pe termen lung,
cunoscut sub numele de
„cadru financiar”. Acest
cadru cu o durată de 7 ani,
care acoperă, în prez, per
2007 – 2013, permite UE să
planifice, în mod eficace,
programele de cheltuieli cu
câțiva ani înainte.
BUE a crescut, în termeni
absoluți, reflectând creșt
econ și extind Uniunii. Ca
procent din bogăția UE, ac a
rămas, în mare parte, stabil -
la un nivel de aprox 1% din
venitul național brut (VNB).
BUE este finanțat din 3
„resurse proprii” principale.
O mare parte – aproximativ
3 sferturi – din ac fonduri
provine din contribuțiile din
partea st membre, în fcție de
prosperitatea naț a ac,
exprimată în produsul intern
brut. Principiul care stă la
baza calculării contribuției
fiecărui stat membru este cel
al solidarității și al
capacității de plată. Cu toate
ac, sunt efectuate ajustări în
acest principiu impune o
sarcină excesivă în cazul
unora dintre st membre.
Restul fondurilor provine din
drepturile vamale și din
prelevările agr (care
reprezintă un tip de taxă de
import pentru prod agric),
precum și un procent fix din
sumele pe care statele
membre le colectează sub
forma taxei pe valoarea
adăugată (TVA). Nu se
poate determina care este
statul membru de la care
provin aceste tipuri de
venituri. Dat pței unice a
UE, ac venituri pot fi
colectate într-o regiune a
Uniunii complet dif de cea în
care a fost efectuată
activitatea comercială care a
generat venitul resp.
Planurile anuale de cheltuieli
sunt verificate amănunțit în
cadrul procesului de stabilire
a bugetului anual, și, în cele
din urmă, Comisia Eur, care
gestionează bugetul,
răspunde în fața Parlam Eur
cu priv la modul în care au
fost cheltuite, în fiecare an,
fondurile. În plus, ex
numeroase mecanisme de
control de-a lungul acestui
proces. Cheltuielile fac
obiectul auditului intern și al
unor evaluări externe pt a
putea extrage învățăminte pt
viitor din modul în care au
fost cheltuite fondurile în
trecut, precum și al
rapoartelor elab de Curtea de
Conturi Europ, organismul
independent de control al
UE, și – în cazul în care
există eventuale probl – al
anchetelor efectuate de
OLAF - Oficiul Europ de
Luptă Antifraudă-. OLAF
anchetează cazurile de
cheltuire inadecvată a
fondurilor și colabo cu
omologii săi din cadrul st
membre în ved combaterii
contrabandei care afectează
bugetul comunitar.
Contrabanda eludează
drepturile de import, care
reprez o comp cheie a
veniturilor UE.