UNIVERSITATEA ,, PETRE ANDREI”

FACULTATEA DE __________________________________________________
MASTER ________________________- ID
℘ SPECIALIZAREA ___________________________________ ℘

PROIECT LA DISCIPLINA
_______________________________________

Coordonator:
_____________________

Masterand:
Cărăbăț Cristina – Mihaela căs. Patrichi
Matricol: _______________________

Iași
 Uniunea Europeană este o entitate politică, socială și economică, dezvoltată în
Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcție sui generis, fiind
o confederație. Începând cu 1 decembrie 2009, Uniunea Europeană are personalitate
juridică internațională.
Sub prevederile Tratatului de la Lisabona, principalele instituții comunitare sunt:
℘ Parlamentul European, care este ales direct de către cetățenii statelor membre ale

Uniunii Europene pentru a le reprezenta interesele.

℘ Consiliul European, care reprezintă guvernele statelor membre. Stabilește politicile

principale ale UE.

℘ Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniștrii), este alcătuit din 27 de

miniștrii ai guvernelor reprezentând fiecare stat membru. Are atribuții legislative și

bugetare împreună cu Parlamentul European.
℘ Comisia Europeană, care reprezintă în mod independent interesele Uniunii în

ansamblu.
℘ Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și securitate al

Uniunii Europene, care coordonează politica externă și de securitate comună.

℘ Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care se îngrijește de respectarea legilor

europene.
℘ Banca Centrală Europeană, coordonează politica nonetară europeană.

℘ Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanțarea activităților UE.

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre
aceste tratate este Tratatul de la Lisabona. Tratatul actual și cele viitoare stabilesc pentru
politica Uniunii Europene o serie de instituții. Sistemul politic rezultat din aceste acte
reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea
legislativă, executivă și juridică, iar în ce privește procesul legislativ urmărește principiile
subsidiarității și proporționalității.
În prezent, Uniunea are 27 membri, dintre care șase membri fondatori din 1958:
 1) Belgia
2) Franța
3) Germania
4) Italia
5) Luxemburg
6) Olanda
Alte 21 state au aderat succesiv:
1973:
7) Danemarca
8) Irlanda
9) Regatul Unit
1981:
10) Grecia
1986:
11) Portugalia
12) Spania
1995:
13) Austria
14) Finlanda
15) Suedia
2004:
16) Cipru
17) Estonia
18) Letonia
19) Lituania
20) Malta
21) Polonia
 22) Cehia
23) Slovacia
24) Slovenia
25) Ungaria
2007:
26) Bulgaria
27) România
Alte trei țări: Croația, Republica Macedonia și Turcia (asociată din 1963 și în
uniunea vamală din 1996) sunt oficial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.
România și Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007.
Cele două state au îndeplinit criteriile de aderare iar Tratatul de aderare a Republicii
Bulgare și României, semnat de reprezentanții statelor membre UE și de cei ai României
și Bulgariei la Abația Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de
parlamentele naționale ale tuturor statelor membre ale UE.
Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană. Ambițiile europene
ale Turciei datează de la Acordurile de la Ankara din 1963. Turcia a început negocieri
preliminare la 3 octombrie 2005. Totuși, analiștii consideră ca această țară nu va adera
mai devreme de 2015, datorită numărului mare de reforme economice și sociale care
trebuie întreprinse. De la acordarea statutului de țară candidată, Turcia a implementat
reforme permanente în privința drepturilor omului, a abolit pedeapsa cu moartea, a oferit
drepturi culturale minorității kurde și a avansat în rezolvarea diferendului cipriot. Totuși,
datorită diferențelor religioase și culturale în relație cu restul Europei, Turcia se lovește de
o opoziție puternică din partea guvernelor conservatoare și religioase ale statelor membre,
în special Franța, Germania, Austria, Grecia, Cipru și Slovenia.
Croația este un alt stat candidat la aderare. Aderarea ar putea avea loc până în 2011,
deși procesul de aderare a fost încetinit printre altele de disputa dintre Croația și Slovenia
referitoare la granița dintre cele două state. La 9 noiembrie 2005, Comisia Europeană a
recomandat acordarea statutului de candidat Macedoniei, devenind astfel cea de a treia
republică ex-iugoslavă care câștigă acest statut. În iunie 2010, Islanda a început
negocierile de aderare la Uniunea Europeană și confom comisarului eupean pentru
extindere ar putea adera accelerat în 2011.
Trei dintre statele AELS (EFTA), Islanda, Liechtenstein și Norvegia, sunt membre
ale Spațiului Economic European (SEE/EEA), statut care le permite acestora participarea
în cea mai mare parte a aspectelor pieței unice a EU, fără obligația de a adera. Elveția, cel
de-al patrulea stat EFTA, a respins participarea în EEA printr-un referendum, dar a stabilit
mai multe tratate bilaterale, care au un rol similar.
Pentru a putea adapta instituțiile europene la o uniune cu 27 de state, a fost adoptat
Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare pe 1 decembrie 2009.
Teritoriul și populația UE au crescut, printre altele, și după reunificarea germană din
1990, în timp ce înainte fuseseră diminuate (mai ales suprafața) prin retragerea
Groenlandei (parte a Danemarcei), în 1985, după un referendum negativ.
Simbolurile Uniunii Europene se referă la drapelul, imnul, deviza și moneda
acesteia, conform Tratatului de la Lisabona:
℘ Drapelul Uniunii Europene este un cerc format din douasprezece stele, pe

fond albastru.
℘ Imnul Uniunii Europene este extras din Simfonia a 9-a, Odă Bucuriei de

Ludwig van Beethoven.

℘ Deviza este Uniți în diversitate (deviza Uniunii până în decembrie 2009 era

Unitate în diversitate).
℘ Moneda acesteia este euro.
 Integrarea României în Uniunea Europeană

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această

dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18
iunie 2004. Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat de
asemenea data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele
două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din
Luxemburg.
România a fost prima țară din Europa centrală și de est care a avut relații oficiale cu
Comunitatea Europeană. În ianuarie 1974, o înțelegere a inclus România în Sistemul
Generalizat de Preferințe al Comunității, după care a semnat o serie de acorduri cu CEE
pentru facilitarea schimburilor comerciale. În 1980, România a procedat la recunoașterea
de facto a Comunității Economice Europene, prin semnarea Acordului privind crearea
Comisiei mixte România - CEE, concomitent, fiind semnat și Acordul asupra Produselor
Industriale.
Relațiile diplomatice ale României cu Uniunea Europeană datează din 1990, urmând
ca în 1991 să fie semnat un Acord de Comerț și Cooperare. Acordul european a intrat în
funcțiune în februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse în aplicare începând din
1993 printr-un "Acord Interimar". România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22
iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate cele
paisprezece partide politice importante ale României, în care acestea își exprimau sprijin
deplin pentru integrarea europeană.
În iulie 1997, Comisia și-a publicat "Opinia asupra Solicitării României de a Deveni
Membră a Uniunii Europene". În anul următor, a fost întocmit un "Raport privind
Progresele României în Procesul de Aderare la Uniunea Europeană". În următorul raport,
publicat în octombrie 1999, Comisia a recomandat începerea negocierilor de aderare cu
România (cu condiția îmbunătățirii situației copiilor instituționalizați și pregătirea unei
strategii economice pe termen mediu). După decizia Consiliului European de la Helsinki
din decembrie 1999, negocierile de aderare cu România au început la 15 februarie 2000.
Obiectivul României a fost de a obține statutul de membru cu drepturi depline în
2007. La summit-ul de la Thessaloniki (Salonic) din 2004 s-a declarat că Uniunea
Europeană sprijină acest obiectiv.
În Raportul de țară din 2003, întocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentară
europeană în grupul popularilor creștin-democrați, se menționează că "Finalizarea
negocierilor de aderare la sfârșitul lui 2004 și integrarea în 2007 sunt imposibile dacă
România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupției și punerea
în aplicare a reformei". Recomandările destinate autorităților române privesc: măsurile
anticorupție, independența și funcționarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea
abuzurilor politiei.
Amendamentul 19 al aceluiași raport a dat cele mai multe emoții la București,
deoarece în acesta se propunea inițial suspendarea negocierilor cu România. "Parlamentul
European cere Comisiei o analiză detaliată și o monitorizare permanentă a problemelor
menționate în raport și raportarea acestora către parlament. Prin urmare, recomandă
Comisiei și Consiliului să reorienteze strategia de aderare a României, pentru a îndruma
această țară către un stat de drept. Cere Comisiei să stabilească de urgență un plan pentru
o monitorizare mai bună și mai eficientă a implementării acelei părți a legislației europene
deja adoptate de România, în special în ceea ce privește justiția și afacerile interne", se
arată în amendament.
După dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat câștig de cauză, însă
s-au realizat câteva schimbări care au moderat tonul acestuia. România a reacționat
imediat prin realizarea unui plan de acțiune pentru anii dinaintea aderării. Până la sfârșitul
anului și pe parcursul anului 2004, Uniunea Europeană a dat semnale bune în privința
României iar la summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii lărgite, România a
primit asigurări că face parte din primul val al extinderii alături de Bulgaria și celelalte 10
state care au aderat la 1 mai la Uniune și că Uniunea Europeană are în vedere integrarea
acesteia la 1 ianuarie 2007, conform planului. Comisarului european pentru extindere,
Günter Verheugen, a exprimat de multe ori în vizitele sale dorința Uniunii de a vedea
România cât mai repede ca membru cu drepturi depline al acesteia.
România a încheiat negocierile de aderare în cadrul summitului UE de iarnă de la
Bruxelles din 17 decembrie 2004. Tratatul de aderare a fost semnat pe 25 aprilie 2005 la
Abația Neumünster din Luxemburg, urmând ca cele două țări să adere la 1 ianuarie 2007,
cu excepția cazului în care sunt raportate încălcări grave ale acordurilor stabilite, caz în
care aderarea va fi amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008 (clauze de salvgardare).
Comisia Comunităților Europene a publicat în octombrie 2005 un nou raport de țară,
privind progresele înregistrate de România în perspectiva aderării la UE. Potrivit acestuia,
România continuă să îndeplinească atât criteriile politice pentru a deveni Stat Membru cât
și criteriul unei economii de piață funcționale. Raportul afirmă că „ o punere în practică
serioasă a programului propriu de reforme structurale îi va permite să facă față
presiunilor concurențiale și forțelor de piață din cadrul UE.“. Raportul mai precizează că
România a făcut progrese semnificative în alinierea legislației interne la legislația Uniunii
Europene și va fi capabila să-și îndeplinească obligațiile de Stat Membru al Uniunii
începând cu momentul preconizat al aderării, dacă va accelera pregătirile într-o serie de
domenii și se va concentra pe consolidarea capacității administrative în ansamblul ei.
În general, în România, opinia publică este favorabilă integrării europene. Potrivit
Eurobarometrului 64, desfășurat în toamna anului 2005, încrederea românilor în Uniunea
Europeană, deși încă cea mai mare între statele membre sau în curs de aderare, este tot
mai apropiată de cea a altor state membre: 64% față de 62% în Portugalia și Grecia.
După semnarea Tratatului de aderare la 25 aprilie 2005, România a devenit stat în
curs de aderare, obținând statutul de observator activ la nivelul tuturor instituțiilor
comunitare, fiind necesară asigurarea prezenței reprezentaților români la nivelul
instituțiilor europene și al grupurilor de lucru ale acestora. Statutul de observator activ a
permis Românei să își exprime punctul de vedere, fără drept de vot, în procesul de luare a
deciziilor la nivel comunitar, putând astfel influența aceste decizii și promovându-și
intereselor naționale.
România a participat ca observator activ în următoarele instituții ale Uniunii
Europene:
℘ Parlamentul European,
℘ Consiliul European,
℘ Consiliul Uniunii Europene,
℘ Comitetul Reprezentanților Permanenți – COREPER I și II,
℘ Grupurile de lucru ale Consiliului,
℘ Comitetele și grupurile de lucru ale Comisiei Europene,
℘ Comitetului Regiunilor și Consiliului Economic și Social.
După aderare România a trecut de la statutul de observator activ la cel de membru cu
drepturi depline. România a devenit a șaptea țară din UE după numărul de locuitori. Țara
desemnează 35 de deputați pentru Parlamentul European, dar numărul acestora va scădea
printr-o reorganizare a locurilor din Parlament stipulată în Tratatul de la Nisa. Limba
română a devenit una dintre limbile oficiale ale Uniunii (a șaptea după numărul de
vorbitori, în concurență strânsă cu limba neerlandeză), urmând ca oricare cetățean al UE
să se poată adresa instituțiilor în această limbă. Denumirea de „Uniune Europeană”, în
limba română, a primit statut oficial.
Amplasarea geopolitică a României va influența politica UE cu privire la relațiile cu
Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia și Asia. Prin Inițiativa de Cooperare în Sud-Estul
Europei (SECI), România are o oportunitate de a-și demonstra supremația în regiune.
Integrarea în Uniunea Europeană a influențat și relațiile regionale ale României. În
consecință, România a impus un regim de vize pentru câteva state est-europene precum
Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus și Turcia.
 Oficialii consideră că țara face parte atât din Europa Centrală cât și din Balcani.
Acest lucru reflectă ambițiile dualiste ale guvernului român, care dorește îmbunătățirea
integrării euro-atlantice a țării, concomitent cu crearea unei zone de stabilitate la Marea
Neagră.

Spaţiul Schengen

Zona Schengen şi cooperarea între statele membre se întemeiază pe Acordul

Schengen semnat la 14 iunie 1985 între Republica Federală Germania, Franta, Belgia,
Luxemburg şi Olanda, privind eliminarea controalelor la frontierele lor comune.
La 19 iunie 1990 a fost elaborată şi semnată Convenţia de punere in aplicare a
Acordului Schengen prin care au fost eliminate controalele la frontierele interne ale
statelor semnatare şi crearea unei singure frontiere externe, unde controalele de imigrare
pentru spaţiul Schengen se efectuează in conformitate cu normele comune ale statelor
membre.
Pentru cetăţenii UE, eliminarea controalelor la frontierele interne ale spaţiului
Schengen înseamnă o mai mare libertate de mişcare şi o securitate sporită, prin adoptarea
unor reguli comune ale statelor semnatare ale Convenţiei de punere in aplicare a
Acordului Schengen:
℘ Eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
℘ Set comun de reguli care se aplica persoanelor care trec frontierelor externe
ale statelor membre UE;
℘ Armonizarea conditiilor de intrare şi a normelor privind vizele şi cooperarea
consulară;
℘ Cooperarea politienească consolidată;
 ℘ Cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi
transfer ale executării hotărârilor penale;
℘ Crearea şi dezvoltarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS).

Procesul de evaluare în vederea integrării României în spaţiul

Schengen

România, membră a Uniunii Europene, a semnat împreună cu Bulgaria o declaratie

comună în vederea aderării la spatiul Schengen în martie 2011.
Aderarea României la spaţiul Schengen reprezintă in prezent unul dintre obiectivele
majore ale României. În acest sens, MAE desfăşoară o campanie activă de promovare, la
nivelul instiţuţiilor comunitare şi al statelor membre UE, a obiectivului aderării României
la spaţiul Schengen în martie 2011. În dialogul politic bilateral, MAE subliniază în mod
constant progresele realizate de România în pregătirile pentru aderarea la spaţiul
Schengen.
Până în prezent, în conformitate cu cele convenite cu Secretariatul General al
Consiliului UE şi cu preşedinţiile succesive ale UE, ţara noastră a realizat două dintre
aceste etape şi a demarat a treia etapă:
℘ transmiterea Declaratiei de pregătire privind aderarea la spatiul Schengen;
℘ completarea şi transmiterea chestionarului Schengen;
℘ vizitele de evaluare Schengen (în cadrul acestor misiuni UE evalueaza stadiul
implementarii acquis-ului Schengen de catre România: infrastructură,
legislatie, pregătirea personalului);
Vizitele de evaluare Schengen s-au desfăşurat după cum urmează:
· Cooperare politienească: 23 – 29 martie 2009
· Protecţia datelor personale: 29 aprilie – 1 mai 2009
 · Consulate: 02 – 11 iunie 2009
· Frontiere maritime: 03 – 07 septembrie 2009
· Frontiere aeriene: 15 – 18 noiembrie 2009
· Frontiere terestre: 26 martie – 1 mai 2010
· SIS/SIRENE: 29 noiembrie – 03 decembrie 2010
Până în prezent, România a fost evaluată de catre expertii UE în toate domenii
prezentate anterior. După încheierea procesului de evaluare prezentat, urmează adoptarea
unei Decizii, agreată ca formă în cadrul grupului Schengen Evaluation, privind
implementarea totală a acquis-ului Schengen de către România.
La începutul lunii ianuarie 2011 mai mulți diplomați europeni afirmau că Bucureștiul
și Sofia nu se vor integra la spațiul Schengen la sfârșitul lui martie din cauza faptului că
raportul privind controlul frontierelor bulgare este ,,negativ”.
"Aderarea în martie este moartă. Nu va fi luată nicio decizie, deoarece raportul de
evaluare a Bulgariei privind controlul frontierei sale cu Turcia este negativ. Or nu putem
să admitem România fără Bulgaria", a afirmat unul dintre aceşti diplomaţi, sub acoperirea
anonimatului, citat de AFP.
Franţa şi Germania consideră "prematur" să permită intrarea României şi Bulgariei
în spaţiul Schengen în martie 2011. "Franţa şi Germania nu sunt singurele, aproximativ 12
Guverne din UE împărtăşesc această opinie", a afirmat un alt oficial european. Un al
treilea a spus că amânarea aderării nu ar trebui văzută ca o sancţiune, dând exemplul
Greciei care a fost respinsă de trei ori de către Germania. "Realitatea arată că Germania
avea dreptate să o blocheze, deoarece Grecia are în continuare probleme cu asigurarea
securităţii la frontiera sa cu Turcia", apreciază diplomatul.
Totodată, un alt oficial UE afirmă că deşi blocarea aderării României la spaţiul
european de liberă circulaţie e "nedreaptă" din punct de vedere tehnic, pentru că nu există
o legătură oficială între MCV şi acest proces, este "logic" faptul că o ţară afectată de
corupţie este o ameninţare pentru securitatea Schengen.
 "Nu este vorba numai despre a avea echipamente şi a îndeplini toate standardele
tehnice, este vorba şi despre calitatea sistemului şi despre asigurarea faptului că oamenii
din el respectă toate protocoalele", a spus diplomatul european sub acoperirea
anonimatului, citat de EUobserver.
Publicaţia scrie că "România flutură steagul alb în lupta Schengen", precizând că
Bucureştiul a anunţat că nu va lua măsuri de retaliere împotriva Croaţiei şi nici nu va
bloca protocolul pentru numirea a 18 europarlamentari suplimentari, în pofida
nemulţumirii faţă de Franţa şi Germania în dosarul Schengen.
Spaţiul Schengen include 25 de state membre şi alte trei din afara UE, Elveţia,
Norvegia şi Islanda, şi permite unui număr de peste 400 de milioane de cetăţeni să circule
liber, fără a prezenta paşapoartele.

Priorităţi ale României în UE

Tratatul de la Lisabona oferă noi posibilităţi de acţiune la nivel UE. Ministerul

Afacerilor Externe va folosi aceste oportunităţi pentru a consolida profilul României în
UE, la toate nivelurile.
MAE va promova respectarea obiectivului naţional strategic de aderare a României
la spaţiul Schengen în martie 2011, pentru ca cetăţenii români să beneficieze de avantajele
exercitării depline a dreptului de liberă circulaţie. MAE acordă, de asemenea, o
importanţă specială atingerii obiectivelor privind accesul deplin al muncitorilor români pe
piaţa muncii din UE şi aderării României la zona Euro.
Dezbaterile privind reforma Politicii Agricole Comune şi a Politicii de Coeziune,
politicile europene cu cele mai importante alocări la nivel european, vor preceda
negocierile privind viitoarea perspectivă bugetară a UE (2013-2020). România urmăreşte
menţinerea după 2013 a nivelului fondurilor europene destinate agriculturii şi reducerii
disparităţii dintre statele membre. Acestea sunt necesare susţinerii perspectivei creşterii
economice asumate prin adoptarea Strategiei Europa 2020.
Strategia UE a Dunării propune un nou model de cooperare regională şi angajează
statele din bazin în relansarea parteneriatelor economice şi în susţinerea de proiecte cu
impact transfrontalier. Din această perspectivă, MAE va continua să sprijine demersurile
factorilor interesaţi, încurajând atât iniţiativele locale, cât şi implicarea societăţii civile.
Comisia Europeană va media dialogul regional şi va monitoriza implementarea Strategiei
Dunării alături de statele din regiune, urmărind coordonarea acesteia cu politicile şi
programele comunitare destinate dezvoltării integrate.
Ne vom promova, totodată, interesele în privinţa noii Strategii energetice europene
2011 – 2020. O politică energetică comună presupune dezvoltarea infrastructurii, mai
multă interconectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor şi rutelor.
Anul 2010 este crucial pentru proiectul Nabucco, proiect care contribuie la
obiectivul UE de diversificare a surselor şi rutelor şi care va conduce la dezvoltarea unei
pieţe regionale pentru energie. Subliniem, de asemenea, importanţa tehnologiilor verzi, ca
soluţie pentru securitatea energetică şi competitivitatea economică.
MAE va asigura, de asemenea, o bună reprezentare a României în Serviciul
European de Acţiune Externă (SEAE) – noul serviciu diplomatic european. Aceasta va
oferi o oportunitate în plus de promovare eficientă a priorităţilor noastre politice,
economice şi de securitate, ca parte a interesului general european.
MAE va încuraja o implicare activă a instituţiilor româneşti în cadrul Platformei
europene pentru incluziunea romilor.
 BIBLIOGRAFIE

1. http://ue.mae.ro/index.php?lang=ro&id=584

2. http://www.adevarul.ro/international/europa/Oficiali_UE-

_Raportul_negativ_al_Sofiei_blocheaza_aderarea_Romaniei_la_Schengen_0_404
359889.html
3. http://www.asociatiaeconomistilor.ro/documente/simpozion_AGER_2007_romana.

pdf
4. http://www.cdep.ro/informatii_publice/forum.dispSub?catid=3&tmpl=2

5. http://ec.europa.eu/libraries/doc/index_ro.htm

6. http://europa.eu/about-eu/member-countries/index_ro.htm

7. http://ro.wikipedia.org/wiki/Integrarea_Rom%C3%A2niei_

%C3%AEn_Uniunea_European%C4%83
8. http://ro.wikisource.org/wiki/Tratatul_privind_aderarea_Republicii_Bulgaria_

%C5%9Fi_a_Rom%C3%A2niei_la_Uniunea_European%C4%83