Activitatea economică

2.
ACTIVITATEA ECONOMICĂ

1. Caracteristicile activităţii economice

Având în vedere nevoile nelimitate şi resursele insuficiente

(fenomen cunoscut sub forma „rarităţii” resurselor), activitatea
economică are drept ţel principal tocmai lupta împotriva rarităţii re-
surselor. Principiul de bază al activităţii economice constă în
garantarea existenţei sociale, în satisfacerea nevoilor umane nelimitate
prin atragerea, combinarea, substituirea şi utilizarea efectivă a
resurselor relativ rare.
♦ Activitatea economică reprezintă procesul complex ce
reflectă ansamblul comportamentelor oamenilor, a reacţiilor şi a
deciziilor lor variate, referitoare la atragerea şi la utilizarea
resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei şi consumului
de bunuri, în funcţie de nevoile şi interesele economice.
Activitatea economică este forma fundamentală a activităţii
umane, prin care se făuresc condiţiile materiale necesare desfăşurării
altor activităţi precum şi bazele structurii sociale.
Viaţa economică este un sistem de activităţi ale tuturor
agenţilor economici. Activitatea economică trebuie să fie caracterizată
prin eficienţă şi raţionalitate.
Principiul urmărit în activitatea economică este de
maximizare a efectelor utile şi de minimizare a consumului de resurse
şi de efort. Raţionalitatea vizează, de asemenea, maximizarea
satisfacerii nevoilor umane. Activitatea economică raţională şi
eficientă se caracterizează prin subordonarea ei faţă de nevoile umane
în continuă creştere şi diversificare.

Costul oportunităţii
Problema economică centrală este insuficienţa resurselor,
astfel încât opţiunile agenţilor economici implică nişte sacrificii. De
exemplu, cu cât se alocă o cantitate mai mare de resurse pentru

17
 Activitatea economică

satisfacerea nevoilor de hrană cu atât rămân ele mai puţine pentru

îmbrăcăminte.
♦ Costul de oportunitate presupune sacrificarea unor
alternative pentru producerea sau consumarea unui anume bun.
Pentru consumator, important este ca opţiunea să fie raţională,
să se facă pe baza unei ierarhizări a nevoilor în funcţie de importanţa
lor. Raritatea resurselor impune luarea unor decizii care implică
întotdeauna alegerea unei alternative în detrimentul celeilalte.
Costul consumatorului e format dintr-un cost de consum,
concretizat în resursele băneşti pentru cumpărarea bunurilor alese şi
dintr-un cost al renunţării, al alternativei pierdute, numit şi cost de
oportunitate al consumatorului.
Producătorii se specializează pe baza unui calcul economic,
care constă în compararea utilităţii sau dezutilităţii diferitelor mijloace
pe care le posedă. Opţiunea lor se întemeiază în ultimă instanţă pe
avantajul comparativ, adică pe ceea ce pot ei obţine în plus prin
producerea unui anume bun ori serviciu faţă de ceilalţi concurenţi.
Costul producătorului e format dintr-un cost de producţie,
concretizat în resursele economice antrenate în producerea anumitor
bunuri şi dintr-un cost al renunţării. Acest cost de oportunitate al
producătorului este cantitatea la care se renunţă din producerea unui
bun X, spre a produce o cantitate determinată din bunul Y. Este un
cost economic real al alegerii, în condiţiile resurselor limitate, cu
întrebuinţări alternative.
Alegerea dintre alternativele posibile are şi consecinţe sociale.
Pentru ca ea să poată să fie socotită raţională, agenţii economici
trebuie să ţină seama nu numai de resurse ci şi de risipa de resurse rare
şi scumpe, de inechităţile pe care le poate provoca o anumită alegere,
sau de efectele poluante ale unor producţii socotite de ei rentabile.

2. Elementele care definesc circuitul economic

Elementele care definesc circuitul economic sunt:

1. activităţile economice;
2. subiecţii economici;
3. tranzacţiile;
4. obiectul acestora.

18
 Activitatea economică

1. Activităţile economice constituie cauza tranzacţiilor, deci

se referă la totalitatea operaţiilor care urmăresc satisfacerea
trebuinţelor cu bunuri economice. Există trei mari categorii de
operaţii:
a) operaţii cu bunuri şi servicii, care privesc producţia,
schimbul şi consumul;
b) operaţii de repartiţie, prin care se efectuează formarea şi
distribuirea veniturilor legate de producţie;
c) operaţii financiare, care privesc modificarea volumului
activelor sau pasivelor.

(a) În cadrul operaţiilor cu bunuri şi servicii se disting:

I. Producţia - este acea activitate economică a cărei funcţie
esenţială constă în combinarea şi utilizarea factorilor de producţie
materiali şi umani în vederea obţinerii de noi bunuri economice sau
pentru sporirea utilităţii acestora.
În funcţie de caracterul rezultatelor finale vorbim despre:
- producţie materială;
- prestări de servicii, care satisfac nevoi umane, dar care nu
sunt în formă obiectuală.
- producere de informaţii.
Producţia transformă intrările (inputurile) în ieşiri (outputuri) în
scopul obţinerii de profit sau al realizării oricărui alt avantaj de către
firme.
II. Circulaţia sau schimbul este un domeniu distinct al
activităţii economice. El cuprinde acele activităţi care asigură
deplasarea bunurilor economice între vânzători şi cumpărători . Aici
sunt incluse: sfera circulaţiei mărfurilor şi a serviciilor.
III. Consumul reprezintă scopul ultim al producţiei. Este actul
care constă din folosirea efectivă a bunurilor şi serviciilor şi prin acest
act se verifică utilitatea şi concordanţa acestora cu dorinţele
oamenilor.
Consumul poate fi de două feluri: consum intermediar şi consum final.
Consumul intermediar se referă la folosirea unor bunuri economice
pentru producerea altor bunuri pierzându-şi caracteristicile iniţiale şi
dobândind altele noi.

19
 Activitatea economică

Consumul final se referă la utilizarea bunurilor de consum în mod

personal sau colectiv pentru satisfacerea nevoilor directe.

(b) Repartiţia cuprinde operaţiuni care concură la formarea

veniturilor. Se disting operaţiuni de repartiţie primară, legate de
activitatea productivă (salarii, cotizaţii sociale, impozite indirecte) şi
operaţiuni de repartiţie secundară, legate de redistribuirea veniturilor
primare (impozite directe, subvenţii, prestaţii sociale).
2. Subiecţii tranzacţiei, adică agenţii economici grupaţi după
criteriul instituţional.
3. Tranzacţiile, care pot fi diferenţiate după modalităţile de
realizare:
a) unilaterale - în care nu se primeşte nimic în schimb, putând
fi transferuri curente (impozite, contribuţii pentru asigurări sociale,
subvenţii).
b) bilaterale - când oricărei transmitere a unui bun, serviciu, îi
corespunde o contrapartidă.
4. Obiectul tranzacţiilor economice îl reprezintă bunurile
produse, serviciile factorilor de producţie (respectiv munca, natura,
capitalul) şi moneda.

3. Agenţii economici

Termenul de „agent economic” este folosit în literatura

economică sinonim cu termenul de „subiect economic” având sensul
de participant la viaţa economică. Pentru caracterizarea fluxului
economic agenţii economici pot fi grupaţi după mai multe criterii:
1. Criteriul de ramură (pe tipuri de activităţi) - pune în
evidenţă relaţiile de ordin tehnico-economic în producţie şi de
echilibrare a resurselor. Acest criteriu stă la baza elaborării balanţelor
folosite în evidenţierea şi analiza fluxurilor între ramuri sau în cadrul
ramurilor.
2. Criteriul instituţional care vizează cunoaşterea
comportamentului agenţilor economici. Potrivit acestui criteriu avem
următorii agenţi:
- întreprinderile sau firmele nefinanciare;
- gospodăriile sau menajele;
- instituţiile financiare şi de credit;
20
 Activitatea economică

- societăţile de asigurări;

- administraţiile: a) publice; b) private;

- străinătatea.

Întreprinderile sau firmele cuprind toate unităţile

instituţionale a căror funcţie constă din producerea şi vânzarea de
bunuri comerciale şi servicii nefinanciare destinate pieţei. Ele
alcătuiesc sectorul productiv al economiei. Veniturile lor provin din
vânzarea producţiei iar scopul activităţii îl constituie obţinerea de
profit. Din acest motiv formează aşa numitul sector al afacerilor sau
“business”. Caracteristici:
- sunt principalele producătoare de bunuri şi servicii;
- deciziile lor urmăresc maximizarea profitului;
- sunt principalele cumpărătoare şi consumatoare de factori de
producţie.
Gospodăriile sau menajele reprezintă agentul economic care
exprimă calitatea de consumatori de bunuri personale. Ele realizând
venituri, le folosesc pentru a cumpăra bunurile de care au nevoie.
Sursa veniturilor este din salarii, titluri de proprietate sau rente. Din
acest punct de vedere gospodăriile se prezintă în funcţie de activitatea
şefului de familie, adică se împart în categorii socio-profesionale
(salariaţi, liberi profesionişti, proprietari de valori mobiliare sau
imobiliare, proprietari funciari, mici întreprinzători, manageri,
pensionari, etc.). Caracteristici:
- gospodăria este principala consumatoare de bunuri şi servicii, fiind
cea mai importantă unitate de decizie în domeniul cererii;
- deciziile ei urmăresc maximul de satisfacere a nevoilor prin folosirea
de bunuri şi servicii;
- este principala proprietară de factori de producţie, decizând cui să
vândă serviciile lor.
Instituţiile de credit sunt acele unităţi publice, private sau
mixte a căror funcţie principală constă din a fi intermediari financiari
între ceilalţi agenţi economici. Aceste unităţi colectează şi redistribuie
disponibilităţile financiare. Din această grupă fac parte toate băncile.
Resursele lor provin din angajamente contractate (depozite la vedere
sau la termen, obligaţiuni) din dobânzi.

21
 Activitatea economică

Societăţile de asigurări realizează despăgubiri în cazuri de

risc, în schimbul unor prime de asigurare.
Administraţiile publice exprimă denumirea generică pentru
oficialităţile publice la nivel naţional şi local. Ele au în principal
funcţia de redistribuire a venitului efectuând servicii nonmarfare: a-
sigurarea securităţii, învăţământului public, justiţiei, infrastructurii
rutiere, portuare. Sursa veniturilor este din vărsăminte obligatorii
efectuate de unităţile care aparţin altor sectoare.
Administraţiile private reprezintă acel agent economic care
grupează organizaţiile private fără scop lucrativ - asociaţii, fundaţii,
organizaţii, având ca funcţie prestarea de servicii nonmarfare pentru a-
numite colectivităţi specifice. Resursele lor financiare provin din
contribuţii voluntare, cotizaţii, venituri pe proprietăţi, sponsorizări.
Străinătatea desemnează toate celelalte economii naţionale şi
unităţile lor autonome. Tot aici intră şi administraţiile străine aflate pe
teritoriul ţării de referinţă. Aceşti agenţi economici specifici nu sunt
caracterizaţi prin nici o funcţie sau sursă de venit. Cu aceştia agenţii
economici interni realizează acţiuni de import-export.
Constatăm că există două sensuri ale termenului agent eco-
nomic:
- cel restrâns, care lasă în afară consumatorii;
- cel larg, care încorporează agenţii economici cumpărători.

4. Fluxurile economice reale şi monetare

Ideea fluxului economic se bazează pe imaginea unui circuit

închis în care mărimile intrate sunt egale cu mărimile ieşite. (Se face
abstracţie de modificarea stocurilor în perioada economică analizată.)
Totalitatea fluxurilor economice generează circuitul economic
Raportul dintre sferele celor două concepte este de la parte la întreg.
Tranzacţiile bilaterale sunt marcate de fluxuri în sens contrar.
Fiecărei tranzacţii bilaterale îi corespund în prezent două categorii de
fluxuri:
- fluxuri reale - de bunuri şi servicii;
- fluxuri monetare - vin în direcţia opusă.
Fluxurile reale constituie esenţa circuitului economic. Ele se
desfăşoară în principal între doi agenţi (întreprinderi şi gospodării).

22
 Activitatea economică

Menajele pun la dispoziţia firmelor serviciile factorilor de producţie.

Firmele furnizează menajelor bunuri de consum.
Cheltuieli pentru bunuri de consum
cerere
(Venituri pentru întreprinderi)
Bunuri de consum
ofertă

ÎNTREPRINDERI GOSPOD ĂRII

(FIRME) (M ENAJE)

Serviciile factorilor: m uncă, păm ânt, capital Legendã

ofertă flux real
cerere Venituri: salarii, rente, dobânzi flux m onetar
(Cheltuieli pentru întreprinderi)

Schema generală a unui circuit economic

În desfăşurarea activităţilor economice însă intervine şi

administraţia publică sau sectorul public, care redistribuie veniturile.
Fluxurile economice către acest agent economic au ca sursă
impozitele şi taxele, iar ieşirile sunt cheltuieli care constau în transfer
şi subvenţii către celelalte sectoare.
Venituri: salarii, rente, dobânzi
(Cheltuieli pentru întreprinderi)

ÎNTREPRINDERI Cheltuieli pentru bunuri de consumGOSPODĂRII

(FIRME) (Venituri pentru întreprinderi) (MENAJE)

IF ADMINISTRAŢIA IM
SF TF
PUBLICĂ Legendã
flux real
flux monetar
IF Impozite de la firme
IM Impozite de la menaje
SF Subvenþii pentru firme
TF Transferuri pentru menaje

Locul administraţiei publice în circuitul economic

În schema generală a circuitului economic intervin şi agenţi

economici financiari, prin fluxuri monetare.
Desfăşurarea activităţilor economice se realizează şi prin
tranzacţii cu străinătatea, cele tipice fiind exportul şi importul de

23
 Activitatea economică

bunuri, activităţi pentru care se realizează venituri din export (VEX),

respectiv cheltuieli pentru import (CIM).

STRĂINĂTATEA
(EXTERIORUL)
VEX
Venituri: salarii, rente, dobânzi
CIM
IMB (Cheltuieli pentru întreprinderi)
EXB

ÎNTREPRINDERI Cheltuieli pentru bunuri de consumGOSPODĂRII

(FIRME) (Venituri pentru întreprinderi) (MENAJE)

IF ADMINISTRAŢIA IM Legendã
SF TF
PUBLICĂ flux real
flux monetar
IF Impozite de la firme
IM Impozite de la menaje
SF Subvenþii pentru firme
T F Transferuri pentru menaje
EXB Export de bunuri
Locul agenþilor economici din exterior în circuitul economic VEX Venituri din export
IMB Import de bunuri
CIM Cheltuieli pentru import

5. Mecanismele coordonării activităţii economice

Opţiunile agenţilor economici trebuiesc corelate prin

intermediul mecanismelor economice. În funcţie de gradul de libertate
al subiecţilor vieţii economice există două tipuri de mecanisme:
- mecanismul de comandă;
reprezentând “motorul” vieţii economice.
- mecanismul de piaţă,

Mecanismele de comandă îngrădesc libera iniţiativă, iar

autoritatea centrală decide ce, cum şi pentru cine să se producă.
Aceste decizii au caracter imperativ fiind formulate şi cuprinse într-un
plan naţional unic.
Posibilitatea fiinţării unor asemenea mecanisme rezultă din
restrângerea proprietăţii private şi generalizarea proprietăţii comune,
dar îndeosebi a celei de stat.
Ca elemente stimulente prevalează cele negative nonmonetare
(constrângerea, teama, privaţiunea de libertate) sunt prezente şi cele
monetare (amenzi, penalizări). Ca stimulente pozitive sunt foarte
preţuite cele nonmonetare (diplome, panouri de onoare, medalii...)

24
 Activitatea economică

alături de cele monetare directe (salariul şi beneficiul). Mecanisme ale

economiei de comandă au existat în ultima vreme în ţările fasciste şi
socialiste.
Mecanismele de piaţă realizează coordonarea deciziilor
agenţilor economici prin intermediul pieţei. Acest fapt este posibil
prin extinderea proprietăţii private şi a liberei iniţiative. Stimulentele
dominante sunt cele pozitive monetare (profituri, salarii, dividende) şi
cele negative tot monetare (impozite, taxe, amenzi).
În condiţiile acestor mecanisme, piaţa este terenul de
confruntare al cererii şi ofertei exprimând ansamblul relaţiilor dintre
agenţii economici în procesul vânzării-cumpărării. Instrumentele sunt
concurenţa şi preţul. Economiile de tip liber se bazează pe :
- piaţă, ca modalitate de a stabili cantitatea, structura şi
destinaţia producţiei;
- formarea liberă a preţurilor, în funcţie de raportul
cerere-ofertă;
- concurenţa dintre agenţii economici;
- pluralismul formelor de proprietate, dominând proprietatea
privată;
- alocarea resurselor în funcţie de preţul factorilor de
producţie;
- motivaţia participanţilor la viaţa economică este profitul,
respectiv - maxima satisfacere a nevoilor.

Majoritatea economiilor contemporane sunt însă de tip mixt,

îmbinând elemente ale tipurilor ideale, standard.
• Intervenţia statului diferă fundamental de economia su-
pracentralizată, unde statul dirija viaţa economică prin intermediul
planului naţional unic. Ea se face în acest caz în mod indirect.
• Pe piaţă coexistă preţuri libere dar şi administrate.
• În economiile contemporane controlul activităţii se face prin
intermediul legilor, iar puterea legislativă este ferm separată de cea
judecătorească şi executivă.
• Statul îşi asumă sarcini de protecţie socială.
• În activitatea economică agenţii sunt liberi să acţioneze după
criterii stabilite de ei.

25
 Activitatea economică

Întrebări şi teme propuse spre autoevaluare:

• De ce este considerată activitatea economică o formă fundamentală a

activităţii umane?
• Cum se clasifică agenţii economici după criteriul instituţional?
• Realizaţi o comparaţie între tipurile de mecanisme economice.
• Care sunt elementele care definesc circuitul economic?
• Desemnaţi polii circuitului economic, respectiv agenţii economici
fundamentali şi fluxurile economice care se realizează între aceştia.

Teste grilă:

1. Activitatea economică se caracterizează astfel:

a) generează nevoi;
b) este generată de nevoi;
c) îl defineşte pe om;
d) creează structuri socio-profesionale;
e) toate răspunsurile de mai sus sunt corecte.

2. Activitatea economică are ca trăsătură raţionalitatea, ceea ce

înseamnă:
a) că relevă scopul fiecărei unităţi în participarea la
activitatea economică în care
s-a angajat;
b) că arată cât de mare trebuie să fie producţia;
c) că urmăreşte în ce măsură se pot satisface trebuinţele cu
resurse limitate;
d) că stabileşte modul în care se iau deciziile;
e) cum trebuie să fie relaţiile dintre participanţii la producţie.

3. Care dintre elementele de mai jos reprezintă elementele

circuitului economic?
a) munca, factorii de producţie şi bunurile;
b) subiecţii economici, operaţiunile economice şi bunurile
economice;
c) proprietatea, statul şi productivitatea;
d) diviziunea muncii, calificarea şi bunurile economice;
26
 Activitatea economică

e) întreprinderea, eficienţa şi statul.

4. Activitatea economică este modul fundamental prin care
societatea se manifestă, deoarece:
a) are la bază diviziunea muncii;
b) are un caracter dinamic;
c) aici omul îşi prefigurează scopul;
d) ea făureşte condiţiile materiale şi structura socială în care
trăieşte omul;
e) este un raport între om şi mediul natural.

5. Reprezintă o caracteristică a administraţiilor publice ca agent

economic:
a) prestarea de servicii pentru colectivitate, gratuite sau cu
plata redusă;
b) prestarea de servicii marfare pentru indivizi;
c) supravegherea şi îndrumarea activităţii celorlalţi agenţi;
d) controlul activităţii celorlalţi agenţi economici;
e) livrarea de mărfuri pentru restul lumii.

6. Operaţiunile de consum fac parte din categoria:

a) operaţiunilor financiare;
b) operaţiunilor de repartiţie;
c) operaţiunilor de schimb extern;
d) operaţiunilor de producţie;
e) operaţiunilor asupra bunurilor.
7. Totalitatea fluxurilor economice dintr-o economie formează:
a) consumul intermediar;
b) circuitul economic;
c) ramurile de activitate;
d) produsul naţional net;
e) universul economiei.

8. Activitatea economică:
a) are caracter nelimitat;
b) este întotdeauna raţională;
c) este funcţională.

27
 Activitatea economică

9. Agentul economic:
a) este persoană fizică sau juridică, subiect distinct al vieţii
economice;
b) este purtătorul unor interese;
c) dispune de resurse economice;
d) are capacitatea de a acţiona şi de a lua decizii;
e) este caracterizat prin a, b, c şi d

10. “Străinătatea” sau “exteriorul” reprezintă:

a) agenţii economici rezidenţi sau nerezidenţi, implicaţi în
relaţii cu străinătatea;
b) celelalte economii naţionale;
c) întreprinderile de comerţ exterior;
d) a, b, c
e) a şi c.

Soluţiile exerciţiilor propuse:

1.e; 2.c; 3.b; 4.d; 5.a; 6.e; 7.b; 8.c; 9.e; 10.d.

28