Bazele

Functiilor
Marfurilor

-cursuri si seminarii-
Curs 1 11.10.2006

Capitolele cursurilor:

1. Obiectivul si metoda de studiu.

2. Proprietatile generale ale marfurilor, caracteristici de calitate.
3. Calitologia – stiinta calitatii marfurilor si produselor
4. Calimetria – masurarea si evaluarea calitatii marfurilor.
5. Innoirea gamei sortimentale de produse / servicii.
6. Clasificarea si calificarea marfurilor.
7. Standardizarea la nivel national, european si international.
8. Marcarea produselor si serviciilor.
9. Calitatea si protectia consumatorilor.
10. Calitatea si protectia mediului inconjurator.
11. Ambalarea marfurilor.
12. Calitatea in relatii cu pastrarea marfurilor.

Bibliografie:
„Calitologia. Stiinta calitatii marfurilor” I. Stanciu
„Calimetria. Analiza comparativa a calitatii marfurilor.” I. Stanciu

Reviste:
„Tribuna calitatii”
„Asigurarea calitatii”
„Calitatea medie”
„Standardizarea”

Sistem de evaluare:
Teste partiale: 20 punte;
Prezenta la cursuri si seminarii: 30 puncte;
Recenzii si referate: 10 puncte;
Studiu de caz: 20 puncte.

2
 Capitolul 1
Obiectul si metoda de studiu

Obiectul de studiu:
- calitatea si sortimentul marfurilor din punct de vedere tehnic, economic, social
- etimologia termenului merceologie „merces” = marfa, „legos” = stiinta

Evoluţia obiectului merceologiei:

 primul manual:
- studiul originii produselor;
- studiul proprietatii esentiale;
- studiul indicilor de veritabilitate;
- studiul descoperirii falsificarilor.
 orientarea moderna:
- calitate = calitologie;
- sortiment.
 are caracter interdisciplinar si complex;
 este una din disciplenele cele mai vaste si complexe (dex italian).

Temele calitologiei:
 calitatea produselor si serviciilor: concepte, organizare, relatii cu alte
categorii;
 proprietati generale, specifice;
 factorii care determina calitatea si influenteaza calitatea;
 calimetria;
 standardizarea;
 relatia calitate – protectia mediului;
 relatia calitate – protectia consumatorilor;
 costul calitatii;
 analiza valorii.

Teme referitoare la sortimente:

 clasificarea si codificarea marfurilor;

3
  receptia calitativa a marfurilor;
 arcarea si etichetarea marfurilor;
 pastrarea marfurilor;
 optimizarea gamei sortimentale.

Merceologia studiaza marfurile in toate etapele logistice ale acestora

nevoi – productie – comert – turism – consum – mediu

Merceologia studiaza marfurile din punct de vedere:

 tehnic: - proprietatile produselor finite;
- factorii care determina si influenteaza calitatea;
 economic: - implicatiile economice ale calitatii;
- optimizarea calitatii si a structurii sortimentale.
 social: relatia produs – confort, sanatate, mediul inconjurator.
Conexiunile merceologiei cu alte ştiinţe:
 disciplene tehnice:
- tehnologia;
- fizica;
- chimia;
- metrologia (unitati de masura);
- standardizare.
 disciplene economice:
- economie politica;
- managementul;
- marketing;
- eonomia comertului.
 discipline sociale:
- sociologia;
- psihologia;
- ecologia;
- protectia consumatorului;
- estetica marfurilor.

Merceologia are:
 caracter modern, dinamic: au aparut „managementul calitatii” si „TQM”;
 caracter practic, formativ: de cunoastere a marfurilor si de formare a unor
aptitudini.

Evolutii si perspectiva:
 primul curs de merceologie in sec 18 Johan Beckmanm (Germania);
 pionerii merceologiei: scoala germana si scoala italiana;
 in tara noastra: ASE si catedra de merceologie a Universitatii din Cluj (1920);
 la nivel international: asociatia internaţionala de Merceologie si Tehnologie din
Viena.

Metoda merceologiei

Consideratii internationale:
 cerceteaza calitatea produselor in complexivitatea si dinamica ei in timp;

4
  produsul este consacrat ca un sistem de structuri si functii;
 cercetare dialectica, sistemica a produselor.

Principiile metodologice de cercetare multilaterala:

 stabilirea gradului de concordanta dintre: necesitate, produs si eficienta
economica la producator si beneficiar;
 integrarea rezultatelor partiale intr-un sistem logic, pentru constituirea intregului,
a calitatii (valoare de intrebuintare) a calitatii produsului;
 completarea reciproca a metodelor si analizelor pentru obtinerea rezultatului final,
exact al calitatii produsului.

Curs 2 18.10.2006

Tipuri de metode si analize

ale merceologiei

Merceologia si-a adaptat continuu metoda de cercetare in funcţie de:

 Evoluţia producţiei de mărfuri
 Dezvoltarea interna si internaţionala
 Dezvoltarea altor ştiinţe

Clasificarea metodelor si analizelor:

Inductive
Deductive
Analiza
Generale Sinteza
Matematica/
Informatica
Statistica

Metode Clasice psihosenzoriale

(specifice merceologiei) experimentale

Analiza valorii
Moderne Morfologica
(de concepţie) Brainstorming

structurale
Analize funcţionale
comparative

5
Caracterizarea metodelor si analizelor:

A. Metoda generala

1. metoda dialectica
Permite înţelegerea si interpretarea fenomenelor din teoria si practica merceologica.
Exemple: corelaţiile: - nivelul caracteristicilor de calitate – grad de satisfacere
- acumulările cantitative (salt calitativ)
- modificarea structurii sortimentale, in funcţie de factorii
economici a cererii
- ciclul de viata a produselor
Sta la baza cuplului de metode deductiva si inductiva.

a) metoda inductiva deductiva

o inductiva
- legătura cauzale si legitati generale ale datelor acumulate in timp
- eleborarea de prognoze plecand de la particular la general
o deductive
- utilizarea de tehnici plecand de la general la particular
- conditiile de pastrare (modificare calitative)
- caracterizarea unui produs nou (din prospect) comportarea in utilizarea
b) analiza si sinteza
o analiza
- descompunerea unui fenomen / produs in parti constitutive pt a
cunoaste aportul fiecarei parti la calitatea asamblului
- se foloseste la analiza valorii si calitatea optima
o sinteza
- recompunerea fenomenului, obiectul cercetat pe parti prin analiza

6
 - produsul se cerceteaza in unitatea sa ca sistem de relatie dintre
necessitate, proprietati si calitatea produsului

2. metoda matematica
Instrument de lucru si de analiza a problemelor privind:
- calitatea produselor;
- optimizarea structurii sortimentale;
- estimarea si cuantificarea calitatii.
Calimetria: metode matematice de comensare a calitatii

3. metoda statistica
o Prelucrare, analiza si interpretare a rezultatelor
o Generalizarea rezultatelor: esantion - lot

B. Metode clasice (specifice)

I. psihonsenzoriale (organoleptice)
- bazate pe utilizarea organelor de simt pt cunoasterea caracteristicilor:
forma, culoare, gust, miros (prospetime, degradare);
- au un grad de subiectivism ridicat;
- sunt hotaratoare pt calitatea produsului
- observatie poate fi directa (cu ochiul liber), instrumentala (lupa,
microscop);
- rapide, economice.
II. metode experimentale
- caracter stiintific;
- sunt rezultate ale testarilor, analizelor, simularilor;
- sunt reproductibile;
- sunt standardizate in cea mai mare parte;
- la inerpretarea rezultatelor se folosesc cuplurile de metode: analiza –
sinteza, deductive – inductive;
- necesita aparatura de laborator;
- in aprecierea calitatii produselor se coreleaza rezultatele
psihonsezoriale in cele experimentale.

C. Metode moderne de conceptie

1. analiza valorii (tehnico-economice a produselor)

- stabileste corelatii rationala optime intre aportul subasamblelor la
valoarea de intrebuintare a intregului produs / serviciu si costul
afferent acestora;
- reduce costuri inutile;
- ridicarea continua a calitatii produselor si servicilor;
- aplicabilitate in: modernizarea, reproiectarea produselor si creearea de
produse si servicii noi;
- L.D. Miles – autorul ei (SUA);
- din 1979 s-a standardizat si in tara noastra.

7
%
60 caliate
50
40
30 cost
20
10
0 proprietati
A B C D E

2. analiza morfologica
3.
- urmareste realizarea de noi produse, tehnologii pentru imbunatatirea
calitatii prin studierea sistematica a mai multor variante de caracteristici
cuprinse intr-o matrice in scopul alegerii variantei optime

PROPRIETATI
a b c
V1 X1 Y1 Z1
V2 X2 Y2 Z2
V3 X3 Y3 Z3
V4 X4 Y4 Z4
4. metoda brainstorming

Se foloseste pentru identificarea, cautarea in colectiv a solutilor sau a ideilor

de produse si servicii noi. (autor A.F. Osborn, SUA)

Nr Examinare
Idei
tehno-economica
Seria 0
lansare
comercializare

I II III IV V timp

Analizele utiliate in cercetarea merceologica

1. analiza structurii si a compozitiei chimice a produsului pentru:

- identificarea naturii materiilor prime;
- aprecierea calitatii in functie de ponderea dieritelor parti structurale

2. analiza functionala
- pentru produse complexe cu grad inalt de tehnicitate;

8
 - se verifica pentru standuri de probe nivelul caracteristicilor tehnico-
functionale, economice si evolutia lor in timp (consum, randament, fiabilitate etc);
- se foloseste mai mult datorita extinderii grupei de produse de
folosinta indelungata.

3. analiza comparative
- permite ierarhizarea produselor si servicilor dupa nivelul
calitatii si eficientei economice
- inconveniente: - lipsa criteriilor unice;
- multitudinea caracteristicilor;
- indicatorul sintetic elimina neajunsurile analizei valorii.

Intrebari:

1. Care este obiectul de studiu al merceologiei?

2. In ce consta caracterul interdisciplinar al merceologiei?
3. Care este etimologia termenului de „merceologie”?
4. Care sunt factorii care determina calitatea?
5. Care sunt factorii care influenteaza calitatea?
6. Care sunt etapele logistice ale marfurilor?
7. In ce consta functia tehnica a merceologiei?
8. In ce conssta functia economica a merceologiei?
9. In ce consta functia sociala a merceologiei?
10. Care sunt disciplene economice cu care se inrudeste merceologia?
11. Care sunt disciplene sociale cu care se inrudeste merceologia?
12. Care au fost scolile de merceologie din tara noastra?
13. Care sunt sunt principile de cercetare a marfurilor?
14. Care sunt tipurile de metode si analize folosite?
15. Care este esenta metodelor deductive si inductive?
16. Care este esenta metodelor analiza – sinteza?
17. Care sunt particularitatile metodei psihosenzoriale?
18. Care sunt particularitatile experimentale?
19. Care sunt particularitatile moderne de analiza a marfurilor?
20. Care sunt particularitatile analizei utilizate in cercetarea marfurilor?

9
Curs 3 25.10.2006

Capitolul 2
Proprietati generale ale marfurilor

Caracteristicile de calitate

Proprietatile = toate insusirile unei marfi care ii dau o anumita valoare de intrebuintare.

Caracteristici de calitate = cele mai importante proprietati care determina calitatea.

Importanta cunoasterii proprietatilor:

 stabilirea unui limbaj comun cu furnizorul
 stabilirea pretului
 mentinerea calitatilor pe circuitul furnizor-client

Factorii determinanti ai proprietilor:

 materie prima
 procesul tehnologic
Acesti factori hotarasc structura si compozitia chimica si stau la baza proprietatilor
intreseci ale marfurilor.

Clasificarea proprietatilor:

I. Dupa aportul adus la satisfacerea nevoilor clientului

- tehnice (fizice, chimice, etc);
- functional – constructive (pentru marfurile de folosinta indelungata);
 Fiabilitate
 Mentenabilitate
 Disponibilitate
- psihosenszoriale (organoleptice, estetice)
- economice (cheltuieli de mentenanta, consum energie, combustibil, etc);
- ecologice (grad poluare);
- ergonomice (relatia om-marfa).

II. Dupa importanta (ISHIKAWA)

- critice
- principale
- secundare
- minore
prop secundare

prop minore

prop principale

10
 „diagrama cauza-efect”
Proprietatile principale afecteaza calitatea, acestea hotarasc pretul.
Proprietatile secundare afecteaza mai putin calitatea, acestea influenteaza proprietatile
principale.
Proprietatile minore afecteaza intr-o mica masura calitatea.

III. Dupa modalitatea de apreciere si masurare

- proprietati atributive (psihosenzoriale): exprimare notionala;
- masurabile (intrinseci): - exprimare numerica
- obiectivitate mai mare
- valorile sunt intrun camp de imprastiere

Optimizarea marimii proprietatilor

Valoare Supracalitate
Proprietati

Optim

Non calitate

Proprietati
A B C D E F G

Proprietati functionale

Fiabilitate
Mentenabilitate Disponibilitate

Exprima aptitudinea unui produs de folosinta indelungata de a satisface nevoile clientilor

pe o perioada de timp fara caderi (sa fie fiabil) la defectare sa poate fi repus in functiune (sa fie
mentenabil) deci sa fie disponibil.

Aceste caracteristici depinde de:

 Solutia constructiva adoptata;
 De caracteristici tehnice;
 De structura;
 De componentele chimice incorporate.

11
 Intre caracteristicile tehnice (fizice, chimice, mecanica) si caracteristicile functionale sunt
relatii de interconditionare.
Caracteristicile functionale influenteaza caracteristicile economice expriamte prin
cheltuielile ocazionate cu reparea si intretinerea si functionarea produselor.
Sunt specifice produselor de folosinta indelungata.
Fiabilitatea:
I. Concept:
 ca domeniu: stiinta interdisciplinara, elaboreaza modele matematice,
indicatori, etc;
 ca notiune:
- proprietate (caracteristica);
- exprima aptitudinea sau probabilitatea ca un produs sa
functioneze da un moment dat sau intr-un interval de timp
(0……. t), fara cadere, in conditii de functionare specificate,
standardizate;
- se simbolizeaza „Rt”;
- provine din franceza fiabilite = siguranta
engleza reability
 sensuri folosite in practica:
- marimea care exprima siguranta in functionare;
- masura a probabilitatii de buna functionare a unui produs,
conform cu normele scrise;
- sansa ca timpul de functionare (T) sa depaseasca o durata
stabilita (t).

Rt

F(t) nonfiabilitate

R(t) fiabilitate
timp

reprezentarea grafica a fiabilitatii si nonfiabilitatii

R(t) – functie decrescatoare; functie experimentala de fiabilitate.

Lu t=0 R(t) = 1
Lu t→∞ R(t) → 0

F(t) – functie crescatoare; functia experimentala de nonfiabilitate (ponderea produselor defecte

pana la momentul t).
Lu t=0 F(t) = 0
Lu t→∞ F(t) → 1

Rt + Ft = 1
Ft = P (t ≤ 1)
Relatia intre fiabilitate si calitatea produselor:

12
  fiabilitatea este probabilitatea mentinarii calitatii in timp;
 face parte din grupa caracteristicilor

tehnico – functionale

disponibilitate

fiabilitate mentenabilitate

Concluzii:
- fiabilitatea este dimensiunea in timp a calitatii;
- raportul dintre fiabilitate (Rt) si calitate este de la parte la intreg.

II. Indicatorii fiabilitatii:

- indicatori specifici: fiabilitate → functionare
nonfiabilitate → defectare, avariare
- prelucrarea datelor fiabilitatii: experimentala operationala

Etape si activitati:
1. culegerea datelor: - incercari laborator
- urmarirea in exploatare
2. observarea functionarii produsului in exploatare

Fiabilitatea se urmareste si se calculeaza dupa natura produselor:

- nereparabile:

 Ex. becuri, tranzistori;

 Se evalueaza prin intervalul TBF (timp de buna functionare) de la t0 la ti;
 La produsele de masa (serie mare) se extrage un esantion de n exemplare identice;
 Se pun simultan in functiune la t0;
 Se inregistreaza timpul de buna functionare al fiecarui exemplar de esantion t1,
t2…ti pana la defectare;
 Se ordoneaza datele defectelor pe perioada de observatie;
 Se traseaza curba de supravetuire.

0 t

13
 - reparabile:
 Isi reiau functionarea dupa indepertarea defectului;
 Se calculeaza in functie de starile in care se afla la diferite perioade ale „vietii”
lor;
 Timp de buna functonare (t);
 Timpuri de mentenanta (t`i) reparatii, intretinere;
 Timpi stabiliti de rezerva.

Schema functionarii unui produs in timp:

t1 t2 t3 Tc = ∑ Tf + ∑ Td + ∑ Ti

Tc = timp calendaristic
t`1 t`2 t`3 Tf = timp functionare
Td = timp defectare
Ti = timp intreruperi
f si d – variabile aleative

Sistematizarea datelor privind fiabilitatea:

 Gruparea defectelor dupa cauze si gravitate;
 Intocmirea tabelelor de corelatii;
 Ordonarea crescatoare / decrescatoare a datelor

Calcularea indicatorilor de fiabilitate:

 Media timpului de functionare (MTBF);
 Rata caderilor (λ)
MTBF:
o se calculeaza ca medie a sumei timpurilor de functioanare
o se calculeaza la uzura produselor sau numai dupa un numar de cicluri de uzura
o se exprima in unitati de timp (ore, zile, luni)
n: numarul total al caderilor
λ: - exprima intensitatea de defectare, frecventa caderilor prin numarul de caderi in
unitatea de timp
- se calculeaza prin intermediul TMBF

!!!

Reprezentarea grafica a lui λ are foram „cada de baie”

λ I – rodaj
II – λ = constant maturitate
I II III III – uzura fizica
T

I - nr mare de defectari.
II – funtionare normala, frecventa defectelor constanta, perioada economica de
functionare.

14
 III – uzura fizica, imbatranirea pieselor, λ are valori mari, necesita cheltuieli ridicate
pt mentinerea in functionare, sfarsitul vietii produsului.
Curs 4 01.11.2006

III. Ipostazele fiabilitatii:

a) Dupa etapa de riealizare a fiabilitatii

 fiabilitate proiectata (preliminata) – pe baza datelor fiabilitatii
componentelor prin calcule tehnico-economice;
 fiabilitate experimentala – pe baza datelor din laborator, standarduri de
proba. Unde sunt create conditii simulate de exploatare;
 fiabilitate operationala (la beneficiar) – pe baza datelor din exploatare in
conditii reale, prescrise, o perioada de timp a unui numar de produse.
b) Dupa modalitatea de estimare
 fiabilitate nominala – prescrise in standarde, norme egala cu cea proiectata
 fiabilitate estimata – calculata cu un interval de incredere; pe baza datelor
din laborator, a celora de la beneficiari, din exploatare.

Mentenabilitatea si mentenanta

Mentenabilitate = probabilitatea ca un produs defect sa fie restabilit si repus in stare de

functioanre intr-un anumit interval de timp.
Mentenanta = este strans legata de Mentenabilitate si fiabilitate; consta in asamblul
tuturor activitatilor tehnice si organizatorice, efectuate in scopul mentinarii sau restabilirii unui
produs defect in stare de a-si indeplini functiile prevazute.

Tipuri de mentenanta:
- preventiva = efectuata la intervale de timp prestabilite (revizii periodice).
- corectiva = efectuata dupa aparitia unei defectari pentru stabilirea capacitatii
de functionare.

Tipuri de reparatii:
 curente (RC, revizii tehnice)
 mijlocii (RM, inlocuirea componentelor uzate)
 capitale (RK, revizuirea completa a utilajelor, inlocuirea totala a pieselor
de defecte)
Intervalul dintre doua reparatii capitale = ciclul total de functioanre (ore)

Indicatorii mentenabilitatii:

media timpului de reparatii t`i = timp de reparatii aferent fiecarui ciclu

n = numarul de calcul de reparatii
MTR = ∑ t`i / n

Importanta: calculul disponibilitatii produsului.

Rata reparatilor (μ): reprezinta numarul de reparatii pe unitatea de timp.

μ = 1 / MTR

15
 Factorii mentenabilitatii:
 accesibiliate;
 piese de schimb;
 service-ul.

Accesibilitatea:
 aptitudinea unui produs complex de a permite accesul la demontatea si montarea
rapida a oricarei piese componente;
 influenteaza pozitiv disponibilitatea prin cresterea productivitatii numai in
operatiile de mentenanta;
 este un principiu constructiv urmarit inca de la proiectare.
Piese deschimb:
 necesarul se stabileste in functie de:
- fiabilitatea fiecarei piese;
- modul de conectare (rezervare).
 sunt doua sisteme de rezervare:
- rezervare activa (calda) → doua nu mai multe piese in paralel
- rezervare pasiva → piesa conectata nu este solicitata cu cea de baza, ci
intra in functiune cand se defecteaza cea de baza.
Service-ul:
 mijloc eficient de urmarire a comportarii produselor la utilizator;
 disponibilitatea exprima modul de manifestare al calitatii produselor in procesul
de utilizare, fiind determinata de fiabilitate si mentenanta.

Indicatorii disponibilitatii sunt:

A(t) = MTBF / MTBF + MFR

Raportul intre MTBF si suma timpului calendaristic de functionare si reparatie:

A(t) = MTBF / (MTBF + MTR)

Raportul intre rata reparatilor si suma ratelor reparatilor si a caderilor.

A(t) = μ / (μ + λ)

principipalele cai de crestere a disponibilitati sunt: fiabilitate, mentenabilitatea, utilizarea

corecta a produselor.

corelatiile disponibilitatii – fiabilitatii – mentenabilitatii in functie de calitate si cost:

cost disponibil
fiabilitate

mentenanta intretinere

optim nivel calitativ

16
Intrebari:

1. Ce diferenta exista intre proprietatile si caracteristicile de calitate?

2. Ce importanta are cunoasterea proprietatilor?
3. Care sunt factorii determinanti ai proprietatilor care hotarasc structura si
compozitia chimica a produselor?
4. Care sunt relatiile de interconditionare intre proprietati?
5. In ce consta optimizarea marimii proprietatilor?
6. Cum se clasifica proprietatile dupa aportul adus la satisfacerea nevoilor clientilor?
7. Cum se clasifica proprietatile dupa importanta lor?
8. Cum se clasifica proprietatile dupa modalitatea de apreciere si masurare?
9. Ce relatie este intre proprietatile functionale?
10. Care sunt sensurile fiabilitatii folosite in practica?
11. Functia de fierbere este crescatoare sau descrescatoare in timp?
12. Care este raportul intre fiabilitate si calitate?
13. Care sunt indicatorii de fiabilitate?
14. Cum se exprima grafic fiabilitatea produselor reparabile?
15. Ce este mentenabilitatea?
16. Ce este mentenanta?
17. De cate feluri poate fi mentenanta?
18. Care sunt indicatorii de mentenabilitate?
19. Care sunt factorii mentenabilitatii?
20. Ce este disponibilitatea?
21. Care sunt indicatorii disponibiltatii?
22. Care sunt caile de imbunatatire a disponibilitatii?

17
 Capitolul 3
Calitologia
-stiinta calitatii marfurilor-

 calitatea, exprima insusirile esentiale ale unui obiect;

 calitatea produsului este conferita de sinteza optima a principalelor proprietati
(caracteristici de calitate) care exprima gradul de utilitate in satisfacerea nevoilor
implicite sau explicite;
 „calitatea este aptitudinea unui asamblu de caracteristici intreseci de a satisface
cerintele.” (ISO 9000; anul 2000)
 caracterul complex al calitatii:
fizice
caracteristici tehnice proprietati chimice
mecanice

caracteristici functionale disponibilitate fiabilitate

mentenabilitate

calitatea caracteristici functionale estetice

organoleptice

caracteristici sociale ergonomice: marfa – om

ecologice: marfa – mediu – om

caracteristici economice costuri utilizare la beneficiar

cheltuieli de mentenanta

Caracterul dinamic al calitatii dat de:

- progresul tehno-stiitific;
- exigentele crescande ale consumatorilor;
- concurenta.

NQP
AQL
100
NQM
75

50 NQD

25 NQM

0
produs transport depozitare utilizare mentenanta

etapele ciclului de viata

Legenda:

18
 NQP = nivel de calitate proiectat;
AQL = limita calitatii acceptabile;
NQD = nivelul calitatii dupa depozitare;
NMQ = nivel minim de calitate;
NQM = nivel de clalitate dupa mentenanta (reparatia capitala).

Ipostazele calitatii:
 calitatea proiectata = de catre furnizor pentru a satisface pretentiile clientului, are
o importanta foarte mare asupra calitatii produsului finit;
 calitetea omologata = calitate acceptata de o comise de specialisti;
 calitate prescrisa = o prescriem in standard luata ca referinta la receptia loturilor
de marfa de la furnizor la client (rezistenta, compozitie);
 calitatea contractata = calitate convenita intre partile contractate;
 calitatea reala = calitatea la un moment dat pe circuitul furnizor – client, cea mai
interesata de client.

Ipostaze din alt punct de vedere:

 furnizor si beneficiar: calitatea tehnica, calitatea comerciala (service-ul),
diversitatea gamei sortimentale.

Relatia dintre „calitate” si „valoarea de intrebuintare”:

 raport de la „parte” la „intreg”;
 valoare de „intrebuintare” a unei marfi / serviciu data de totalitatea proprietatilor;
 „calitatea” data de principalele proprietati care permit diferentierea produselor cu
aceeasi destinatie, dar cu grad diferit de satisfacere a nevoii.

Functiile calitatii:
 functia produsului – marfa = o parte din proprietatea ce confera acestuia
caracterele unei valori de intrebuintare partiala, componenta a valori de
intrebuintare totala;
 functia este generata dintr-o parte (subasamblu) din corpul material al produsului;
 produsul este important prin utilitatea pe care i-o confera functiile sale, nu prin
continutul material ci prin serviciul adus clientului;
 produsul (marfa /servici) suma ponderata de functii partiale (sau valori de
intrebuintare partiale), distincte intre ele si in acelasi timp se interconditioneaza
reciproc pentru obtinerea calitatii optime.

Curs 5 08.11.2006

19
 Relatia dintre „calitate – utilitate”
(valoarea de intrebuintare)

 calitate: categorie tehno – economica datorita legaturilor sale cu utilitatea (valoarea de

intrebuintare);
 utilitatea: totalitatea proprietatilor care dau o anumita satisfactie nevoilor consumatorilor;
 raportul dintre calitate si utilitate (valoarea de intrebuintare) este ca de la „parte” la
„intreg”;
 utilitatea diferentiaza produsele intre ele in grupe si subgrupe dupa destinatie, fara sa
indice in ce masura satisfac nevoile;
 masura, gradul de satisfactie este determinat de calitate care diferentiaza produsele*
servicile intre ele prin caracteristici de calitate;
 categorii de calitate (clasa de calitate, stele): satisfacerea acelorasi nevoi la cote diferite.

Cerinte de calitate (exigente):

= expresii general formulate de clienti in timpul cercetarilor de piata, privind unele
aspecte (laturi, functii) ale calitatii fara sa precizeze valoarea unei proprietati.
= se exprima in termeni calitativi sau cantitativi pentru nevoi exprimate si implicite.

Proprietati = toate insusirile atribuite unui produs

Caracteristici:
 cele mai importante proprietati care confera produsului o anumita trasatura
definitorie a gradului de utilitate pentru satisfacerea unei nevoi la un moment dat.
 reprezinta prima treapta a sintezei care urmareste evaluarea corecta a calitatii.
 grupeaza proprietati apropiate care satisfac un segment al nevoii (tehnic,
economic, social, psihosenzoriale);
 exprimarea poate fi: calitativa (calificative), cantitative (cifre / valori).

Functiile calitatii:
 grupeaza doua sau mai multe caracteristici inrudite, complementare care exprima
gradul de satisfacere a nevoii sau al unei segment de cercetare;
 penultima treapta a sintezei caracteristicilor in vederea stabilirii calitatii
produsului luat ca intreg;
 dupa natura aportului adus la satisfacere exista trei functii esentiale: tehnica
economica, sociala.

I. Functia tehnica a calitatii:

 conferita de caracteristici intreseci de natura tehnica ,emite sa satisfaca intr-un
anumit grad utilitatea exprimata prin serviciul adus;
 caracteristicile se impart in:
 tehnice:
- proprietati fizice, chimice, mecanice;
- isi au originea in calitatea materiilor prime si in calitatea
procesului tehnologic;
- au rol deteriminant asupra caractersticilor functionale,
economice, sociale;
- sunt caracteristici generale;

20
 - se pot masura cu precizie, direct sau indirect.
 functionale:
- specifice produsului de folosinta indelungata, disponibilitatea:
fiabilitatea si mentenabilitatea;
- exprima calitaeta pe termen lung verificabila prin testul social;
- determina cheltuielile la beneficiar, care influenteaza costul
global;
- nivelul caracteristicilor tehnico – functionale determina gradul de
competitivitate.

II. Functia economica a calitatii:

Calitatea = gradul indisciplinirii serviciului in conditiile de cost global minim

Q = serviciu / cost global

cost c
a

optim nivel calitativ

serviciul = sinteza optima calitate initiala

fiabilitate (calitate in timp)
cost global la furnizor: cost productie
la beneficiar: cheltuieli de mentenanta

Eficienta economica consta in:

- stabilirea unui raport optim intre efortul prodcatorului pentru asigurarea calitatii si
cheltuielile in utilizare;
- nivelul serviciuliu (grad de satisfacere a nevoii).

Influente economice ale calitatii:

- la producator: costul de productie;
- la beneficiar: veniturile datorita cheltuielilor mai mari sau mai mici in functie de
fiabilitate si mentenabilitate.

Costurile calitatii se impart in patru categorii:

1. de prevenire: pentru a reduce efectul aparitiei defectelor;
2. de evaluare (de identificare) a gradului de conformitate a produsului;
3. de remediere interna a defectelor aparute inainte de livrare;
4. de remediere externa: a defectelor dupa livrare, la clienti.

III. Functia sociala a calitatii:

Deriva din afluenta asupra:
 conditiilor de munca;

21
  conditiilor de trai;
 mediului incinjurator;
 calitatile vietii.

Caracteristici ergonomice si sociale

 sunt acele caracteristici care se manifesta in timpul utilizarii si uneori dupa
consum si influenteaza direct sau indirect calitatea vietii;
 sunt diferite dupa natura produselor:
- grad de confort, comoditate si usurinta in utilizarea sigurantei in
utilizare;
- grad de poluare: cer: nivel zgomot, praf;
apa: reziduri chimice si radioactive;
sol: ploi acide, radioactive, pesticide;

Din sinteza optima a celor trei functii: tehnica, economica si sociala => sensul modern al
conceptului de calitate.

Modalitati de exprimare a calitatii: parametri, indici.

Parametri:
 expresii numerice sau notionale ale proprietatilor sau caracteristicilor de calitate;
 notionale: dulce, amar etc
 numerice:
- cu interval 50-60 kg F/m²
- cu toleranta 50 ± 5 %
- limita (maxim, minim)
Indici: exprima valoriile relative ale marimii unei proprietati fata de cea prescrisa sau de
referinta. Se exprima in procente.

Indicatorii calitatii:
- expresii numerice / optionale ale functiilor calitatii sau a calitatii produselor / servicilor
- au o sfera de cuprindere mai mare (lot firma)
- exemplu: durabilitatea covorului = 10 ani
loturi refuzate la receptie / an

calitate A
produs cerinte calitate
clientilor conceptie
Triunghiul Calitatii

C B
caracteristici caracteristici
ale produselor calitative
calitative finit omologate

calitati
fabricate
Materii prime masini utilaje muncitori

puritate precizie calificare

22
amplasarea masinilor produs
prevenire defecte

metode de organizare
managementul calitatii

K ISHIKAWA

Intrebari:

1. Ce sunt cerintele de calitate?

2. Ce relatii sunt intre proprietati, caractere, functii, calitate, cerinte?
3. In ce consta caracterul complex al calitatii?
4. In ce consta caracterul dinamic al calitatii?
5. Care sunt factorii care determina caracterul dinamic al calitatii?
6. Care sunt ipostazele calitatii?
7. Care are ponderea mai mare in realizarea calitatii?
8. Care este esenta calitatii tehnice?
9. Care este esnta calitatii comerciale?
10. Ce raport exista intre calitate si valoarea de intrebuintare? De ce?
11. Care sunt functiile calitatii?
12. Care sunt caile de crestere a calitatii?
13. Care sunt factorii care determina si care influenteaza calitatea produsului?
14. Cum evolueaza calitatea pe carnetul tehnic furnizor – comert – consumator?
15. La Δ Q ce se are in vedere?
16. Decalajul intre calitate la producator si client trebuie sa fie mare, mica, sau deloc?
17. Intre calitatea ceruta, specificata si realizata cum trebuie sa fie decalogul?
18. Intre calitate si nivelul tehnic ce relatie exista?
19. Ce relatie este intre factorii care determina calitatea dupa diagrama Ishikawa?
20. In ce consta functia tehnica?
21. In ce consta functia economica?
22. In ce consta functia sociala?

Curs 6 15..11.2006

Capitolul 4

23
 Calimetria

Calimetria = masurarea si estimarea calitatilor marfurilr prin metode matematice si

statistice in principalele etape de realizare si comercializare a produselor.
Estimare = calculu aproximativ al nivelului calitatii.
Cuantificare = exprimarea nivelului calitaii prin puncte (cuante).
Necesitate, rol = planificare, urmarirea si dirijarea nivelului calitaii de catre managerul
firmei.

Principii de baza ale calimetriei:

 ponderea caracteristicilor dupa importanta;
 suma ponderilor este constanta;
 convertirea parametrilor numerici, nationalisti intr-o singura scara generala;
 calitatea este o functie matematica
Q = F (x, y, z, …..)
se calculeaza astfel:
Q = ∑ Ki · ∑ Pj
Ki valoarea caracteristicii
Pj valoarea poonderei

Tipuri de scari pentru caracteristici atribuite:

→ + 2 F.B
→+1B
→ + 0 obisnuit
→ - 1 slab
→ - 2 F.S

Scara punctelor de calitate (de la 0→1, 1→5, 5→10) pentru caracteristicile

atributive si variabile.

Sisteme de indicatori ai calitatii

- sistem agregat de indicatori – piramidali – caracteristici calitate – grupe de caracteristici
– indicatorul sintetic (complex).

indicatorul
sintetic

indicatorii analitici pe grupe de

caracteristici

tehno – functionale economice psihosenzoriale ecologice

ergonomice

valorile caracteristicilor de calitate

Sistem indicatori dupa sfera de curpindere:

tehnico – functionale
caracteristici indicatori economici

24
 calitate analitici psihosezoriale
calitatea ergonomice/ecologice
produselor
servite non calitate indicatori demerite partiale
(defecte) analitici globale

reclamatii
calitatea indicatori rebuturi
productiei analitici declarate
refuzate

Metodele calimetriei:
 dupa mijloace folosite
o experimentale:
- de laborator
- expertizei merceologice
o sociologice: de tip marketing
 dupa tip
o statistice
o tehno – economice:
- ishikawa (cauza – efect)
- gestiunea calitatii
 dupa modul de calcul
o caracteristici de calitate:
- valori absolute (sindicator sintetic al calitatii)
- punctajul general
o non calitate: demerite
o grafice:
- timp
- frecventa
- diagrama ishikawa
- diagrama pareto (regula 80/20)
Metoda valorilor absolute este metoda indicatorului sintetic al calitatii (se foloseste la
lucrarea personala).

Metoda punctajului general al caracteristicilor de calitate:

 acordare de puncte de la 1→100 de catre un grup de consumatori sau experti
diferitelor caracteristici de calitate in ordinea crescatoare a gradului de satisfactie.
 avantaje: aplicabilitate generala pentru caracteristicile numerice sau notionale;
 dezavantaje: grad de subiectivism mare;
 coeficientul de calitate pentru fiecare caracteristica se calculeaza cu relatia:
Cx = i · Ci / 100²
i = punctaj acordat (1→100)
Ci = procentul de specialisti care au acordat punctaj
!!!

Cx, Cy, Cz = coeficientul de calitate pentru fiecare caracteristica

25
 n – numar caracteristici utilizate

Indicatorii non calitatii:

 metoda demeritelor: determina nivelul calitatii prin penalizarea defectelor dupa
gravitatea lor
 etapele aplicarii:
o dupa natura defectelor
- functionale
- aspect
- ambalare
o dupa gravitate si penalizare
- critice cu 100 puncte
- principale cu 50 puncte
- secundare cu 10 puncte
- minore cu 1 punct
 demeritul mediu pe lot controlat;
 suma valorilor demeritelor totale pe unitatea de produs controlat, impartita la un
numar de produse verificate:

D = 1/n · (100 Nc + 50 Np + 10 Ns + Nm)

n = numar unitati controlate

Nc, Np, Ns, Nm numar produse cu defecte critice, principale, secundare, minore.

Metode grafice de analize a calitatii

- au la baza metodele statistico – matematice
- avantaje:
 aprecierea evolutiei calitatii in timp si in frecventa
 forma simpla, vizuala, concisa
 folosirea calculatorului

Metode principale
1. metode de exprimare a erorilor de prelevare a probelor la receptii –
reprezentativitatea probei

a) b)

x µ x µ

a) cu diferenta mare intre x si µ

b) cu diferenta mica intre x si µ
2. analiza grafica a calitatii a produsului
- gradul de timp (cronograma) pentru variatia in timp a caracteristicilor de calitate

26
 - ofera informatii pentru: campul de imprastiere a valorilor si cauzele intamplarilor si
cronice

Diagrama Ishikawa
 aprecierea calitatii:
- caracteristica calitatii (Q)
- lipsa caracteristicilor calitatii sau abateri (Non Q): Q + NON Q = 1
 analiza calitatii in doua faze ale produsului (obtinere si utilizare) in ipostazele
Q producator + Q beneficiar si contractele acestora (decalaj)

Diagrama Pareto:
 permite analiza ponderii defectelor calitatii.
 avanteje: cunoasterea ponderii defectelor si a posibilitatilor de inlaturare a
defectelor cu ponderea cea mai mare.
 etape:
- identificare defectelor;
- clasificarea defectelor: critice, majore si minore

Gestiunea calitatii:
Concept: ansamblul activitatilor de conducere a calitatii prin costurile generate in toate
etapele: proiectare, obtinere, exploatare.
Scop: evidentiaza, analizeaza evolutia costurilor calitatii pentru aplicarea masurilor tehno
– economice pentru corelarea optima a nivelului calitatii si a costurilor.
Principiul de baza: o crestere relativ mica a cheltuielilor de prevenire, determina o
scadere relativ mare a cheltuielilor de identificare de remediere.
Promotorii: J.M Ren (SUA), P. Lomaitre (Franta), M. Nixon (Anglia)
Aparitia: Japonia (anii `50), program calitate – Juran SUA, Anglia, Germania, Suedia
(1975), Romania (1978 - 1980)

Importanta:
 pentru cresterea competitivitatii produselor / servicilor
 reducerea costului produsului / serviciilor fara sa afecteze calitatea prin eliminarea
non calitatii si supra calitatii, redimensionarea cheltuielilor in scopul prevenirii
cheltuielilor.

Metodologia aplicarii
gestiunii calitatii

27
Etape:
1. analiza si calcularea tuturor cheltuielilor pentru calitate pe trei categorii:
prevenirea, identificarea, remedierea defectelor.
2. intocmirea bilantului calitatii pentru evidentierea costurilor defectiunilor si a
consecintelor acestora.
3. analizarea cauzelor non calitatii si a responsabilitatilor pe compartimente:
proiectarea – fabricatia – receptia – beneficiar.
Se analizeaza:
 tipurile de defecte (critice, majore, minore);
 frecventa si cauzele lor;
 costul mediu al defectelor.
4. stabilirea masurilor de imbunatatire a calitatii produselor si reducerea in limite
rationale a costurilor de calitate:
 se calculeaza procentul de defecte maxim tolerate (AQL) pentru care se
evalueaza costul controlului pentru a se evita depasirea AQL-ului;
 se aplica corecturile necesare pentru cresterea calitatii produselor si
servicilor.
5. intocmirea bugetelor previzionale pe compartimente si etape

Analiza costurilor calitatii

Costul la producator:
 costurile calitatii = toate cheltuielile pentru mentinerea si ridicarea nivelului
calitatii (cercetare, proiectare, productie, circulatie, servicii);
 relatia dintre costurile calitatii si costurile de productie = parte (12%) din intreg;
 necesitatea obiectiva a reducerii costului pentru calitate, pentru asigurarea
competitivitatii dar nu in detrimentul calitatii;
 structura cheltuielilor pentru calitate: evitabile si inevitabile;
 efectele imbunatatirii calitatii:
- modificarea favorabila a caracteristicilor
- reflectarea in eficienta economica (sporul productiei, productivitatea,
venituri, benificii)
 relatia dintre: - nivelul calitatii
- costuri
- efecte economice

Structura costului
dupa destinatie

A = costul prevenirii

28
 B = costul identificarii defectelor
C = remedieri (non calitate)

A. costul de prevenire a defectelor:

- sistemul de asigurare a calitatii pune accent pe controlul prevenirii
- structura costului de prevenire

Cnd = ∑ (A1 + A2 + A3 + A4 + A5)

A1 = cost standarde calitatii, aparate masura

A2 = cost control de calitate, procese tehnologice, receptie
A3 = cost prelucrare suplimentara a materiilor prime in defecte
A4 = cost ridicarea calificarii personalului
A5 = cost ambalaj de protectie speciala

Curs 7 22.11.2006
Casificarea si codificarea
marfurilor

Necesitatea cunoasterii clasificarii si codificarii marfurilor:

29
  dezvoltarea comertului international;
 diversificarea gamei sortimentale;
 globalizarea economiei mondiale;
 utilizarea pe scara larga a informaticii.

Cerintele de baza ale unei clasificari:

 sa fie elastica, flexibila pentru incadrarea corecta a produselor si servicilor noi;
 sa fie ferma pentru incadrarea fara echivoc a produselor si servicilor in grupele
respective;
 sa aiba o corespondenta cu cele nationale si internationale;
 sa permita codificarea pentru a se putea utiliza metodele informaticii de utilitate
ale datelor referitor la: productie si comercializare;
 criteriile au evoluat odata cu dezvoltarea productiei de marfuri si a comertului
intern si extern;
 nu sunt criterii unice de clasificare;
 criterii generale:
- destinatie
- materie prima
- prelucrarea tehnologica
- proprietatile specifice

Concepte de baza:
 clasificare = operatie tehnico – economica de grupare a servicilor si produselor
dupa anumite criterii in vederea:
 sortimente = o colectivitate de marfuri realizate sau comercializate de o
organizatie in scopul satisfacerii unui segment de clienti:
 gama de produse = grupare de marfuri inrudite prin:
 articol = individualitatea de baza a sortimentului de produse care se distinge prin
mai multe proprietati (exemplu: costum barbati);
 sortul = unitatea elementara dintr-un sortiment care se distinge printr-o singura
proprietate (exemplu: costum barbat cu marimea X si talie Y).

Tipuri de clasificari:
1. merceologica:
 este arborescenta;
 imparte produsele in familii, grupe, subgrupe, articole, sorturi;
 pentru primele trei trepte de detaliere se folosesc criteriile: destinatia,
natura materiei prime, iar pentru ultimele doua se utilizeaza proprietati.
2. comerciala:
 clasificarea comerciala este folosita in comertul electronic;
 grupeaza produsele dupa destiantie si care se gasesc pe mai multe situri;
 serveste ca ghid interactiv pentru clientii care doresc sa-si fundamenteze
decizia de cumparare pe un studiu comparativ pe mai multe produse ce
satisfac aceleasi nevoi;
 permite cumpararea online prin intermediul calculatorului dupa
consultarea bazei de date, a fotografiilor, preturi si a proprietatilor
specifice.
3. clasificari folosite in intreprinderi:
 clasificari sistematice:

30
 - grupeaza produsele pe categorii omogene intre care sunt relatii
de interconditionare;
- sunt arborescente, cu mai multe trepte de detaliere denumite
diviziuni, sectiuni, grupe, clase etc.;
 clasificari nesistematice:
- evidentiaza produsele in ordinea aparitiei lor.
 clasificari combinate:
- grupeaza produsele pe categorii omogene in cadrul lor se aplica
clasificarea nesistematica.
In tara noastra se aplica din `98 clasificarea internationala a produselor / serviciilor, ca
urmare a aderarii noastre la NISA, are 34 clase de productie si 8 clase de servicii.
Criteriile folosite sunt provenienta, destinatia, si natura produselor si serviciilor.

Codificarea produselor si serviciilor:

- codificarea = operatia de transpunere in cod a elementelor esentiale ale produselor
sau serviciilor. Codul este alcatuit din litere caz in care se numeste
cod alfabetic, din cifre – cod numeric, litere si cifre – alfanumeric.
- obiectivul codificarii: identificarea rapida, precisa a produselor, serviciilor.

Sisteme de codificare utilizate in organizatii:

coduri sistematice
coduri nesistematice
coduri combinate.

Clasificarea si codificarea
pe plan international

Codul universal al produselor (UPC) – SUA si Canada;

Codul european al articolului (EAN)
Sistemul de codificare japonez (CALRA)

Primele doua utilizeaza codul cu bare care este o reprezentatie grafica a caracterelor
numerice si alfanumerice prin intermediul unor bare albe si negre cu latimi diferite bine grupate
care dau informatii precise; descifrarea codului se face prin metoda citirii optice cu scannerul.
Aplicatiile codului cu bare sunt foarte multe, mai ales in industrie, comert, administratie
publica:
 numerotarea, codificare, identificarea automata a produselor / serviciilor;
 gestionarea si urmarirea automata a stocurilor;
 identificarea partenerilor de afaceri in comertul electronic;
 inregistrarea automata la casele de marcaj;
 avantajele codului de bare pentru consumator, reducerea timpului la casele de marcaj;
 eliminarea erorilor de pret;
 eliminarea facturilor si inlocuirea cu bonuri de casa, denumirea produsului si a pretului.

Structura codurilor cu bare este aceeasi la toate tipurile si anume:

- dimensiunea: latimea barei sau a spatiului celui mai ingust;
- zona libera: portiunea nimprimata de la inceputul si sfarsitul codului, asigura citirea
corecta a codurilor;

31
 - elemente de start, de stop: sunt combinatii de bare si de spatiu care marcheaza inceputul
si sfarsitul si sensul citirii;
- codul in cler (linie de interpretare): corespunde codului de bare, serveste la introducerea
manuala a datelor cand sistemul informatic este inutilizabil;
- cifra de control pentru identificarea erorilor sau reconstituirea codului deteriorat.
primele 2 elemente → codul tarii
urmatoarele 6 elemente → codul producatorului
urmatoarele 5 elemente → codul produsului
ultimul element → cifra de control

Imprimarea codului de bare se face dupa standarde europene care prevad:

 tehnologia de imprimare;
 natura raportului;
 tipul, culoarea cernelii;
 pozitia codului: ambalaj, eticheta.

Cerintele raportului si tehnologiei, aplicarea comoda si rapida, dezlipirea etichetelor sa

determine distrugerea lor (elimina falsul).
Cerneala si eticheta sa reziste la factorii de mediu (umiditate, temperatura, radiatii solare
etc.).
Adezivul etichetei sa reziste pe diferite suporturi (sticla, metal, plastic etc.).
Dispozitivul de citire optica: creion optic (se deplaseaza dea-lungul codului), cititor cu
laser (fix / mobil).
Citire omnidirectionala independenta de viteza si uniformitatea miscarii parcurgerii
codului.

Principalele coduri utilizate in comertul international:

1. universal al produsului (UPC): are 12 caractere grupate in 4 grupe:

grupa 1: un caracter care este cheia clasificarii si cuprinde cifre cu
urmatoarea semnificatie:
0 → produse bacanie si coloniale;
2 → produse de cerere neuniforma;
3 → produse cosmetice si farmaceutice;
4 → produse nealimentare;
5 → solduri.
grupa 2: are 5 caractere care identifica producatorul;
grupa 3: are 5 caractere care identifica produsul;
grupa 4: are 1 caracter care identifica cifra de control.

2. codul al articolelor european (EAN)

- replica la cel american pentru uniformizarea sistemului de codificare in
comertul international.
- are 13 caractere: primele 2 reprezinta codul tarii, iar celelalte caractere
identice cu cel american.

Caracteristicile codului EAN:

32
  este compatibil cu UPC, latimi varibaile ale linilor, ale caror semnificatie
sunt exclusiv numerice.
 are capacitate mare de cuprindere;
 este flexibil (produse / servicii);
 toleranta liniilor ±0.1 mm;
 necesite case de marcat cu lector optic fotosensibil pentru citire.

Codul EAN pentru Romania:

 indicativul tarii are 3 cifre (594);
 codul producatorului are 4 cifre;
 codul produsului are 5 cifre.

Cazurile particulare ale EAN:

I. ISBN: - pentru carti
- are 10 caractere cu 4 sectiuni:
o codul tarii (973 pentru Romania);
o coduri pentru identificare editurii;
o numarul de ordin al cartii;
o cifra de control.
- este gestionat de centrul roman ISBN
- avantaje:
o faciliteaza gestionarea cartilor;
o identificarea precisa a cartilor si prelucrarea
datelor referitoare la numarul de exemplare;
o permite accesul la programul international
de catalogare inainte de publicare.
II. ISSN: - pentru publicatii
o are 8 caractere numerice (7 pentru codul
publicatiei si 1 pentru control);
o avantaje, asemanatoare cu ISBN.

3. sistem de codificare japonez (CALRA)

 format dintr-un sir de patrate, fiecare divizate in alte 4 patrate numerotate 1,
2, 3, 4.
 caracteristici:
- capacitate mare de cuprindere;
- toleranta de ±1 mm;
- citirea se face prin echipamente mai sigure;
- aplicarea codului se face pe etichete speciale;
- este mai bun si mai ieftin decat EAN.

Sisteme de codificare si clasificare

in sistemul international

Exista preocupari pentru informarea clasificarilor, a documentelor comerciale, a

tehnologiei vamale.

33
 Se folosesc 3 sisteme de clasificare si codificare:
1) nomenclatura consiliului de cooperare vamala;
2) clasificare tip pentru comertul intern (CTCI);
3) nomenclatura sistemului armonizat al descrierii si codificarilor marfurilor
(NADCM).

1) – clasificare ierarhica cu 4 niveluri de detaliere numite: sectiuni, capitol, pozitie,

subpozitie;
– criterii clasificare: ramura activ;
originea marfurilor (vegetala, animala, minerala);
destinatia;
grad prelucrare tehnologica.
– avantaje: - facilitatea compararii tarifelor;
- facilitatea negocierilor in cadrul conventiilor si acordurilor
comerciale si vamale, bicamerale si multilaterale.

2) – este adoptata de ONU;

– se foloseste in statisticile comertului international;
– are 6 trepte: - sectiune;
- diviziune;
- grupa;
- subgrupa;
- pozitie;
- subpozitie.
– criterii de clasificare: grad de prelucrare, materii prime, destinatia, caracteristica
calitatii.

3) – este o clasificare polivalenta (statistici, comert, international);

– pastreaza avantajele primelor doua clasificari;
– 5 trepte;
– avantaje: asigura un limbaj comun pentru comercializarea marfurilor, stabilirea
tarifelor vamale, prelucrarea datelor statistice in comertul international;
– permite clasificare nationala cu cele internationale, armonizarea.

Curs 8 29.11.2006

Receptia calitativa a
loturilor de mărfuri

Receptia = operatie de verificare a calitatii si cantitatii marfurilor de catre client pentru

stabilirea (ne)concordantei calitatii reale cu calitatea prescrisa contractata.

34
 Importanta: „filtru” pentru calitatea produselor; cresterea raspunderii furnizorului si
clientului determina ridicarea continua a calitatii.

Locul receptiei: de regula este la furnizor sau / si client; la alte verigi este verificare
calitatii.

Efectele receptiei:
 schimbarea patrimoniului si a riscurilor;
 furnizorul (vicii ascunse);
 client (vicii aparente);
 incepe termenul de garantie (pentru produsele industriale).
 forta probanta intr-un litigiu (actele de receptie: proces verbal de receptie,
proces verbal, fisa de receptie).

Metodologii receptie:

1) verificarea starii mijlocului de transport – integralitatea sigilului aplicat de

furnizor
2) verificarea actelor insotitoare lotului:
 certificat calitate, buletin analize etc.;
 se confrunta cu prevederile contractului.
3) alegerea tipului de verificare:
 caracteristici atributive psihosenzoriale:
- impartirea produselor corespunzatoare si necorespunzatoare;
- este o metoda simpla;
- exprimata in: numar defecte / UM si numar de produse defecte la 100
exemplare.
 caracteristici variabile (masurabile):
- compara media masuratorilor cu intervalul precis;
- este mai complexa, mai exacta;
- necesita aparate de masura si control;
- necesita personal calificat;
- calcularea indicatorilor statistici;
- aplicarea unor coeficienti de calitate.
4) alegerea metodei de verificare:
 in funcţie de natura produselor, de particularitatile metodelor si de criteriul
economic;
 verificare 100% (integrala):
- produse de valoare ridicata;
- care pun in pericol sanatatea oamenilor;
- instalatii complexe;
- loturi mici;
- nu se aplica cand determinare unor caracteristici presupune distrugerea
probelor (exemplu: verificarea conservelor).
 verificare prin esantioane:
- se aplica in cazurile impuse ca celor prezentate la controlul integral;
- reduce volumul de munca;
- luarea mai rapida a deciziei de acceptare sau respingere.

35
 5) stabilirea parametrilor statistici:
 AQL:
- procentul maxim de obiecte defecte la 100 de exemplare, pentru care
lotul se considera acceptat din punct de vedere al calitatii medii a
producţiei;
- are 26 de valori: 0,1 – 10;
- cand se exprima in numarul mediu de defecte la 100 de exemplare are
valori de la 10 – 1000;
- se stabileste in funcţie de importanta caracteristicilor la controlul prin
atribute.
 Nc:
- stabileste relatia dintre marimea lotului (N) si cea a esantionului (n);
- sunt 3 grade de severitate:
a) Nc I – esantion mic, iar riscul de acceptare a loturilor defecte
este mai mare;
b) Nc III – esantion mare, iar riscul este mai mic;
c) Nc II – este cel mai folosit.
 N:
- influenteaza eficienta controlului;
- loturile sunt mai avantajoase, deoarece cheltuielile pe unitatea de
produs scad pe masura ce loturile cresc in volum; marimea
esantionului nu creste proportional cu volumul lotului.
 Plan control:
- reprezinta sinteza parametrilor statistici necesari esantionarii (AQL, n)
si decizia de a cceptare sau respingere, in funcţie de constantele:
A = limita maxima a defectelor pentru care lotul este acceptat;
R = limita minima a defectelor la care lotul este respins.
- sunt trei tipuri de planuri de control:
o simple – cu un singur esantion extras;
o duble;
o multiple – cu maxim 7 esantioane extrase;
o sunt mai avantajoase cele duble si multiple.
Trecerea de la normal la sever se face cand se resping 2 loturi din 5 verificate consecutiv.
Trecerea de la normal la redus se face cand nu se respinge nici un lot din 10 verificate
consecutiv, iar numarul cumulat al exemplarelor defecte nu depaseste o anumita limita prevazuta
in standard.
6) prelevare esantion:
7) interpretarea rezultatelor si luarea deciziei de: A/R a lotului in funcţie de numarul
defectelor (k) fata de A (acceptare) si R (refuzare).

36
 Evaluarea calitatii marfurilor

Capitolul: metoda merceologiei;

Capitolul: metoda proprietatilor generale ale marfurilor;
Capitolul: calitologia;
Capitolul: calimetria;

Intrebari:

1. Este esenta receptiei calitative a lotului de mărfuri?

2. Raspunderile furnizorului si clientului dupa receptie?
3. Care este locul receptiei?
4. Etapele metodologiei de receptie?
5. Cand se aplica controlul integral? 100%
6. Cand se aplica controlul prin esantioane?
7. Parametrii negociabili la receptie si in ce consta esenta lor?

37
 Capitolul 5
Innoirea sortimentelor de mărfuri

Principiile innoirii:
 proces tehno – economic de modificare a structurii sortimentale in timp;
 consta in inlocuirea ritmica a unei parti din sortimentele intreprinderii in altele
noi.
Factorii care determina innoirea:
 sttinta tehnica;
 cerinte economice;
 exigentele consumatorului.
Termeni utilizati in procesul de innoire: produs nou, modernizat, diversificare.
Toti termenii vizeaza modificarea structurii sortimentelor prin imbunatatirea calitatii
produsului in conditiile de eficienta economica la furnizor si client.

Produs nou:
 se considera atunci cand exista diferentiere fata de produsele similare, cand se
depaseste un prag minim al noutatii;
 adauga caracteristici noi (caracter extesiv) rdica nivelul caracteristicilor existente
(caracter intensiv);
 satisface la un alt nivel (superior) nevoile clientului.

Categorii produse noi:

- criterii cumulate de apreciere; gradul de noutate determinat de:
 tipuri de nevoi: noi (potentiale sau latente) si existente;
 nivel de crestere a gradului de satisfacere a nevoilor consumatorilor;
 efortul intreprinderii (economic) la realizarea produsului nou (cheltuielile).

I. produse absolut noi:

- grad cel mai mare de noutate;
- premiere absoluta, valoare noua de intrebuintare;
- destinate sa acopere noi nevoi;
- ponderea lor este redusa;
- efortul economic al intreprinderilor este foarte mare.
II. produse care satisfac nevoi la un nivel superior fata de cele existente pe piata
(produse similare):
- principii noi de functionare, materii prime, proces tehnologic nou;
- produsele coexista simultan pe piata si se substituie in timp;
- sta la baza diversificarii gamei sortimentale;
- aportul intreprinderi este considerabil;
- ponderea este mai mare.
III. produse care satisfac nevoi noi complementare, neesentiale:
- largesc gama sortimentala prin mai multe variabile;
- modele imbunatatite calitativ, modernizate, perfectionate;
- ridicarea nivelelor caracteristicilor existente;
- ponderea mare, efort economic mic.

38
Etapele procesului de innoire:
I. Analiza produselor din fabricatia curenta
Scopul: stabilirea ordinii de scoatere din fabricatie a produselor necorespunzatoare
invechite, diagnosticarea calitatii produselor de fabricatie curenta prin:
- analiza calitatii produselor pe clase de calitate;
- analiza non calitatii;
- analiza rentabilitatii.
II. Alegerea variantelor optime de produs
- identificarea nevoilor nesatisfacute;
- selectionarea ideilor de produse noi.
III. Optimizarea gamei sortimentale a intreprinderii
- calitatea comerciala este determinata si de structura sortimentala: calitativ
si cantitativ.

Obiectivele innoirii sortimentale:

- satisfacerea nevoilor clientilor care trebuie indeplinite simultan;
- a cererii (calitativ, cantitativ)
- cresterea eficientei economice.

Metode de optimizare: programare multidimensionala (multifactorial) pe baza estimarii

utilitatii.
Principiul metodei: alege structura optima stabilind cantitatile pe fiecare sortiment in
parte in funcţie de modul de corelatie a factorilor (criterilor) de optimizare (calitative,
economice) fara sa elimine nici un sortiment pe piata.

Criteriile de optimizare sunt de naturi diferite:

- indicatorul sintetic al calitatii;
- consum (cost) materii prime, manopera;
- profit;

Importanta criteriilor si modul de corelare a lor ce determina structura optima pe cele 3

nivele: minim, mediu, maxim.

39
Curs 9 06.12.2006
Capitolul 6
Standardizarea la nivel national,
european si international

Concepte de baza:
 activitate complexa de elaborare a unor documente de referinte (standarde);
 activitate de uniformare planificata a unor produse si servicii efectuata in comun
de factorii interesati in folosul general;
 promoveaza rationalizarea si asigurarea calitatii in economie, tehnica, stiinta,
administratie pentru cresterea securitatii oamenilor si produselor;
 contribuie la cresterea calitatii in toate sectoarele vietii.

Ofera:
 increderea utiliatorului in produse;
 protectia consumatorului;
 protectia muncii;
 protectia mediului inconjurator.

Definitia din standardul roman:

„Activitate specifica pentru care sunt stabilite prevederi destinate unei utilizari comune si
respectate vazand obtinerea ordinei intr-un anumit domeniu.”

Standardul = document stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut, prin

care se furnizeaza reguli, linii directoare sau caracteristici referitoare la activitati sau a
rezultatelor, garantand un nivel optim pentru continuitatea in asamblul sau.

In documentele UE se precizeaza:
„Standardul este o specificatie tehnica, aprobate de un organism de standardizare
recunoscut, utilizat pentru aplicari repetate sau continue, a carui respectare nu este obligatorie”

Caracterul facultativ al standardului se argumenteaza astfel:

 elaborarea lui se face prin acordul liber consimtit al partilor interesate:
producatori, comercianti, consumatori si administratia publica;
 este elaborat prin consens de cei care il doresc sa fie aplicat de toti care il vor;
 obligativitatea standardelor ar fi o bariera in calea comertului;
 agentii economici nu au aceleasi posibilitati tehnice de realizare a produselor si
serviciilor.

Obiectivele standardizarii:
a) asigurarea si imbunatatirea calitatii produselor / serviciilor:
 standardele cuprind toate proprietatile produselor, necesare pentru
producerea si comercializarea lor;
 precizeaza valorile minime ale fiecarei proprietati;
 cuprind:
- metode de analiza si incercari;
- metodologia receptiei calitatii marfurilor;
- ambalarea, pastrarea, transport;

40
 - marcarea si etichetarea.
 standardele sunt cele mai bune surse de documentare in domeniul calitatii:
- cai de reducere a pierderilor datorate non calitatii dar si supra
calitatii la nivel micro – macro economic;
- se asigura protectia consumatorilor si a mediului inconjurator;
- se modifica in funcţie de progresul tehnico – stiintific;
 standardele ISO 9000:2000 (sistem de managementul calitatii) contribuie la
ridicare calitatii produselor / serviciilor.

b) rationalizarea economica prin: tipizare, unificare si modulare:

 tipizare = stabilirea unei game rationale de tipuri si marimi ale produselor
dupa necesitatile clientilor, intr-o perioada de timp.
 functiile tipizarii:
- selectiva = limitarea gamei sortimentale la nivel minim, prin
eliminarea tipurilor destinate sa satisfaca aceleasi nevoi dar care
au caractere constructive diferite.
- constructiva = diversificare sortimentala prin folosirea unui
numar restrans de elemente constructive de baza care se pot
combina multiplu.
 contribuie la solutionarea optima a celor tendinte de unificare si
diversificare;
 numarul optim de tipuri de produse dintr-o grupa de mărfuri se stabileste in
funcţie de cheltuielile in productie si exploatare

cost cost total

2

N1 optim N2 nivel calitativ

1 – cheltuielile de productie
2 – cheltuielile de exploatare

 unificare = consta in solutinoarea dimensiunilor tip ale elementelor

structurale (piese, subasamblate) pentru utilizarea a cel putin doua produse
dintr-o serie sau familie de produse.
 familie de produse = grupuri de mărfuri similare compuse dintr-un element
de baza si mai multe variante tip, caracterizate printr-un grad ridicat de
unificare, asigurandu-se interschimbabilitatea pieselor.
 modulare = corelarea dimensiunilor unor componente unificate constructiv
(modul), care pot fi combinate in mai multe variante rezultand produse
diversificate care satisfac nevoi diferite.
Exemplu: mobila moderna, ambalaj.

41
 Efectele economice ale tipizarii, unificarii, modualrii:
o documentatia de proiectare se reduce de 5 – 7 ori;
o durata proiectarii scade de 4 – 5 ori;
o cheltuielile cu manopera se reduc cu 40 – 50 %.

c) facilitatea schimbului de : mărfuri si informatii tehnico – stiintifice:

 stabilirea unui limbaj comun intre partenerii de afaceri:
- tehnologia adoptata;
- simbolizari, codificari;
- marcarea, etichetarea etc..
 se evita litigiile si confuziile in circulatia marfurilor prin stipulare in contracte
a standardului de referinta;
 extinderea utilizarii standardelor si in alte domenii:
- marketing;
- cercetare;
- managementul calitatii;
- servicii (turism, transport, etc.);
- comert.
 „fara standarde nu exista comert” – tehnologiile internationale care nu pot fi
tratate decat la nivel international.

Tipuri de standarde:
 dupa continut:
- standarde de produs / servicii;
- standarde generale;
- standarde terminologice;
- incercari;
- procese;
- date.
 dupa nivelul de standardizare:
- standarde de firma;
- standarde profesionale;
- standarde nationale;
- standarde regionale (UE);
- standarde internationale.
 dupa principalii operatori ai standaridizarii:
- intreprinderi de mărfuri si servicii;
- administrare nationala, ministere: industrie, agricultura,
transport, mediu etc.
- laboratoare de analiza si incercari;
- consumatori;
- sindicate etc.

Standarde pentru calitatea serviciilor: necesitatea elaborarii standardelor de terminologie.

Exemplu: responsabilitate, transparenta, incredere, calitate ca punct de referinta.
Nevoia de standarde in servicii: transport, turism, educatie, sanatate, banci si
administratie publica.

42
Standarde pentru calitatea serviciilor in turism:
Obiectiv urmarit:
 definirea unui nivel de calitate atractiv de turism pentru un segment de clienti
si pentru obtinerea unei marci distincte;
 adaptarea standardelor si pentru intreprinderilor si institutiile care au legaturi
diferite sau indirecte ale turismului.
Exemplu: drumuri, transport, comert, muzee.
Scopul standardizarii in tursim:
 elaborarea unor normative de referinta;
 obtinerea ununi consens cu partile interesate;
 evaluarea cazarii prin „numarul stelelor”;
 evaluarea activa din turism.

Principiile de baza a standardizarii:

 activitatea voluntara;
 publicitate;
 participarea tuturor factorilor interesati;
 uniformitatea: cuprinde toate domeniile;
 veridicitatea: reflecta realitatea;
 aplicarea in interes general;
 luarea in considerarea a nivelului tehnicii;
 luarea in considerarae a situatiei economice;
 internationalitate: comertul mondial fara bariere tehnice.
Efectele standardizarii:
 terminologia: explicata prin definitii sintetice, pentru facilitatea intelegerii;
 sistematizarea: optimizarea informatiilor din diferite domenii: informatica,
comert electronic;
 siguranta: standardele cuprind reguli de securitate pentru ca riscul limita sa nu
fie depasit;
 ergonomie: crearea conditiilor de munca prin luarea in consideratie a datelor
antropometrice, fiziologice, psihologice;
 managementul calitatii: totalitatea actiunilor de conducere a calitatii,
planificare, asigurare si control de calitate;
 protectia mediului inconjurator;
 tehnica informatiei: sistem deschis de comunicare.
Standardizarea in Romania:
 ASRO (asociatia de standard din Romania);
 atributii ASRO:
- elaborarea, modificarea, anularea standardelor;
- adaptarea standardelor cu cele europene, internationale.
 editarea si publicarea standardelor;
 acordarea drepturilor de utilizare a marfurilor de conformitate cu standardele
nationale;
 prestarea de servicii de consultanta, de expertiza, instruire in domeniul
standardizarii;
 gestioneaza fondul documentar de standard national;

43
  adopta masuri de aplicare a standardelor nationale in economie si dezvoltare
standardizarii in tara noastra.
Curs 10 13.12.2006

Obiectivele standardizarii nationale:

 imbunatatirea calitatii vietii, protectia sanatatii: oamenilor, animalelor, mediului;
 obtinerea de economii globale de: materii, energetice, efort uman;
 recunoasterea internaţionala a produselor / serviciilor romanesti;
 inlaturarea barierelor tehnice din comertul international;
 promovarea rezultatelor stiintei si tehnicii;
 stabilirea unui sistem unitar de certificare a conformitatii produselor si serviciilor
 reprezentarea Romaniei in organisme europene si internationale.

Structura organismului standardizare la nivel national:

 colegiul organismelor de acreditare, cuprinde: laboratoare, organisme de
certificare, inspectii;
 colegiul beneficiarilor cuprinde:
- agentii economici;
- IMM-urile;
- organisme financiar – bancare;
- asigurari, etc.
 colegiul consumatorilor apara:
- intereselor consumatorilor;
- drepturile omului;
- protectia mediului etc.
 colegiul cercetarii – dezvoltarii, inovarii, cuprinde:
- institutie de invatamant;
- centre de cercetare.
 departamentul cercetarii din MEC are responsabilitatea in domeniul standardizarii

Standardul national:
 are sigla „SR’’= standard roman;
 are caracter voluntar pentru produse obisnuite;
 are caracter obligatoriu pentru 20 de grupe de produse care nu pun in pericol viata
oamenilor, animalelor, mediului.

Standardizarea europeana:
 comitetul european de standardizare (CEN) din 1961 pentru tarile membre ale
UE: AELS (Islanda, Norvegia, Elvetia);
 comitetul de standardizare in domeniul electrotehnicii (CEMELEC) din 1962;
 institutul european de standardizare in telecomunicatii (ETSI).

Obiectivele organismelor europene de standardizare:

 organizarea activelor de standardizare in domeniile respective;
 publicarea standardelor europene cu organismul standardizare;
 promovarea standardelor europene in domeniile respective si spre domenii ca:
sanatate, servicii turism, telecomunicatii;
 organismele nationale de standardizare fundamentul sistemului european de
standardizare.

44
 Standardele europene (EM, CENELEC, ETSI) elaborate:
 obligativitatea preluarii de catre standardele nationale a celor europene;
 obligativitatea sistarii – elaborarii standardelor nationale in perioada elaborarii
standardelor europene;
 obligativitatea retragerii standardelor nationale care vin in contradictie cu cele
europene;
 hotararea majoritatii poate fi luata in considerare daca nu este consens.

Pentru realizarea obiectivelor se urmareste:

 armonizarea standardelor nationale cu cele europene.
 elaborarea de noi standarde.
 promovarea unui sistem uniform de implementare a standardelor.
 cooperarea cu UE si AELS si cu organisme internationale pentru ca acestea sa
faca referire la standarde europene
 principiile de baza in elaborarea standardelor europene:
- consens = parti interesate;
- deschidere si transparenta = program de lucru, proceduri cunoscute;
- coerenta = continuitate si unitate intre standardele europene si
nationale;
- obligatia la nivel national pentru tarile membre UE.

Standardizarea internaţionala:
 importanta a crescut datorita: tendintei de mondializare a pietei si interconectare
dintre productie si comercializare;
 dezvoltarea sistemelor globale de telecomunicatii;
 aparitia sistemului deschis de interconectare al I.S.O.;
 transfer de tehnologie si experienta intre tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare.

Facilitati de standarde internationale:

 obtinerea de produse de calitate superioara la preturi acceptabile.
 asigurarea unui cadru corespunzator pentru protectia vietii, sanatatii, mediului.
 simplificarea produselor pentru o mai buna utilizare a lor.
 asigurarea unei game sorto- tipo dimensiunii pentru reducerea costurilor.
 cresterea eficientei distributiei si facilitarea desfasurarii mentenantei in utilizare.

Organizatii internationale de standardizare:

obiectul de activitate - ISO;

este acelasi ca la cele - comisia electrotehnica internaţionala (CEI);
europene - uniunea internaţionala a telecomunicatilor (UIT);
- comisia codex alimentarius;
- federatia internaţionala pentru aplicarea standardelor (IFAM).

45
 Comisia Codex alimentarius:
 apartine ONU pentru alimentatie si agricultura (FAO) si organizatii mondiale a
sanatatii;
 133 de tari membre;
 scopul: elaboreaza norme de recomandare pentru tarile membre privind cerintele:
hrana, igiena alimentara, aditivi, pesticide, etc.
 rolul: de a facilita comertul international si de a asigura santatea consumatorului.

IFAM:
 este o asociatie tehnico – stiintifica a organizatilor din diferite tari;
 pentru punerea in practica a standardelor: nationale, regionale, internationale;
 coordoneaza activitatile de instruire in domeniul standardizarii;
 organizeaza conferinte, simpozioane, pentru aplicarea standardelor;
 are grupe de lucru pentru economia standerdelor si managementul calitatii etc.

Standardele armonizate = suport al comertului liber international in perspectiva

mondializarii.
 pentru acest scop trebuie ca procedurile de evaluare a conformitatii sa fie
compatibile, recunoscute, mutual intre partenerii de afaceri;
 armonizarea presupune ca o firma sa vanda produse / servicii oriunde in lume fara
costuri suplimentare pentru certificare;
 este necesar aplicarea standardelor ISO 9000;
 tendinta de globalizare impune un rol, din ce in ce mai important al standardului
ca baza impartiala de acceptare internaţionala a produselor / serviciilor;
 organizarea mondiala a comertului a elaborat acordul asupra obstacolelor in calea
comertului din care rezulta ca: „mondializarea comertului face necesar crearea
unui sistem global al standardului.”

46
Curs 11 20.12.2006
Capitolul 7
Marcarea produselor si serviciilor

Marca = un semn susceptibil de reprezentare grafica pentru deosebirea produselor si

serviciilor apartinand unei persoane fizice / juridica de cele apartinand altor persoane.

Semne distinctive pot fi:

 cuvinte (nume persoana);
 desene;
 litere;
 cifre;
 elemente figurative;
 forme tridimensionale: forma produs si forma ambalaj;
 combinatii de culori;
 orice combinatie de semne.

Caracteristicile generale ale marcilor:

 caracterul distinctiv;
 garantarea calitatii constante;
 formeaza obiectul unui drept privat, de proprietate intelectuala.

Conditiile de forma si fond:

1. Marci verbale
 numele de marca:
- numele patronului, pseudonismul, nume istorice, geografice, etc.
- conditii: aspect caracteristic si combinatii cu elemente figurative,
culori, etc.
- exemplu: FORD, GILLETTE, CHANEL, etc.
 sigla: nume,denumire din mai multe cuvinte, prescurtari, exemplu: IBM,
Fiat, BMW.
2. Marci figurative
 Logotipul
- reprezentarea grafica de marca;
- elemente figurative: linii, curbe, vignete (addidas);
- culori, asocieri de culori.
 Emblema
- semn figurativ semnificand: originea geografica si obiectul de activ
- exemplu: PUMA, AUDI, JAGUAR.
 Design-ul
- forma, culoarea produsului / ambalajului;
- exemplu: PEPSI-COLA, COCA COLA.
3. Marci sonore
- pentru serviciu;
- reprezinta o melodie la radio sau TV;

47
 - dreptul asupra marcii este dobandit si protejat de catre oficul de stat
pentru inventii si marci – OSIM.
-
Marcile nu pot fi inregistrate si protejate cand nu indeplinesc anumite conditii:
 lipsite de caracter distinctiv;
 induc in eroare publicul;
 contin o indicatie geografica eronata;
 sunt contrarii ordinii publice sau bunelor moravuri;
 este similara cu o marca anterioara sau cu o marca notorie in Romania.

Conditiile esentiale ale marcilor competitive:

 sa aibă caracter distinctiv, de noutate;
 sa fie expresive, clare, usor de pronuntat si de memorat;
 sa nu induca in eroare publicul;
 sa aiba legătura cu calitatea produsului / serviciului intreprinderii.

Functiile marcilor:
 identificarea produselor / servicilor fata de ale concurentilor;
 calitate constanta;
 concurenta si monopol al pietei;
 reclama.

Functiile marcilor pentru producatori:

 semn de proprietate si de diferentiere a produselor / serviciilor;
 autentificarea creearii produselor / serviciilor;
 comunicatie, transmite ideea de valoare, sugereaza calitatea produselor /
serviciilor pe zone geografice, asocierea in teme istorice, faciliteaza comunicarea
cu anumite categorii de consumatori.

Functiile marcilor pentru consumatori:

 garantarea calitatii;
 identificarea si recunoasterea rapida a produselor / serviciilor;
 personalizare, ex.- MERCEDES, FORD,satisfacerea alegerii marcii preferate.
 funcţie distinctiva- pentru produse care nu se deosebesc esential prin compozitie,
forma, culoare.

Functiile marcilor pentru distribuitori:

 marca contribuie la cresterea fidelitatii clientilor.

Clasificare marcilor:
1. Dupa destinatie:
 marci de fabrica: KODAK, PEPSI – COLA;
 marci de comert: MALL, METROU, CARREFOUR;
 marci de servicii: ASIROM, TAROM, BCR, HILTON.
2. Dupa titularul dreptului de marca:
 marci individuale;
 marci colective.
3. Dupa normele de reglementare:

48
  marci facultative;
 marci obligatorii.

4. Dupa normele de reglementare:

 marci verbale;
 marci figurative;
 marci sonore.
5. Alte tipuri de marci:
 marca de certificare pentru produse / servicii certificate;
 marca de conformitate.

Protectia marcilor la nivel european si international:

 conventia uniunii de la Paris (1884): prezinta formele de propritate industriala
care fac obiectul protectiei: brevetele de inventii, desene, marci de fabrica,
comert, servicii, indicatiile de provenienta, denumirile geografice;
 Romania este membra din 1920;
 in baza conventiei s-au incheiat mai multe aranjamente: aranjamentul de la
Madrid- pentru inregistrarea marcilor;
 reglementarile UE de protectie a marcilor s-au aplicat dupa 1986 cand s-a semnat
actul unic european;
 dreptul marcilor prevede coexistenta marcilor nationale cu cele europene.

Masurile UE in domeniul marcilor:

 armonizarea legislatiei prin tarile membre;
 instituirea unei marci comunitare (CE);
 interzicerea importului in UE a produselor cu marci contrafacute si a produselor
falsificate;
 s-a adoptat principiul „epuizare comunitara” = produs comercializat de titularul
marcii intr-un stat din UE poate fi comercializat si in celelalte state membre UE;
 intreprinderile pot alege intre folosirea marcii nationale si cea comunitara care are
3 functii:
- garanteaza originalitatea;
- garanteaza calitatea;
- mijloc de comunicare: reclama si publicitate.

Reglementarea juridica a marcilor in Romania:

 in 1998 s-a adoptat legea 84 / 1998 privind marcile si indicatile geografice
 organizatia nationala cu atributii in domeniul marcilor este OSIM – oficiul de stat
pentru inventii si marci:
- inregistreaza, examineaza si publica cererile;
- elibereaza certificate de inregistrare a marcilor si indicatiilor
geografice.

Drepturile conferite de marca:

 folosirea exclusiva timp de 10 ani a marcii pentru produse / servicii;
 aplicarea marcii pe produse, ambalaj, documente;
 transmiterea drepturilor conferite de marca se poate face prin contract de cesiune
sau licenta.

49
 Stingere drepturilor oferite de marca:
 renuntarea de catre titular;
 expirarea duratei de protectie;
 decaderea din drepturi pentru nefolosirea marcii timp de 5 ani;
 incetarea activitatii intreprinderii.

Indicatiile geografice:
 este o denumire care identifica un produs originar dintr-o tara, regiune, localitate,
in cazul inc are are o calitate renumita care se poate atribuii regiunii geografice;
 dreptul asupra indicatiei geografice este dobandit si protejat prin inregistrarea la
OSIM si este folosit numai de persoanele care produc si comercializeaza
produsele pentru care aceste indicatii au fost inregistrate;
 acordarea de catre OSIM a acestui drept se face dupa ce Ministerul Agriculturii si
Alimentatiei atesta indicatia geografica, caracteristicile de calitate, conditiile de
obtinere;
 dreptul de utilizare este de 10 ani, daca se mentin conditiile initiale;
 aplicarea indicatiei geografice se poate face pe produs, ambalaj, documente,
prospecte, reclame, mentionand „indicatia geografica inregistrata”;
 este interzisa mentionarea „tip”, „gen” si „imitatie”;
 dreptul de folosire a unei indicatiii geografice nu poate sa faca obiectul nici unei
transmiteri (exemplu: vinul Cotnari).

Marcarea ecologica a produselor si ambalajelor

 scopul legal: prevenirea deteriorarii mediului la actiuni asupra apei, solului,
aerului in timpul utilizarii sau dupa consum, ca deseuri care nu sunt
biodegradabile;
 preocupari in diferite tari:
o Germania:
- marca „Blue Angel” – produsele se supun unor teste privind
protectia mediului;
- marca „Der Grune Punkt” – pentru ambalaj.
 sistemul german de marcare ecologica a fost preluat de Franta, Anglia,
Danemarca;
 sistemele de marcare ecologica in: Japonia (Eko Mark), Canada, Norvegia, Suedia
si Finlanda.

Sistemul comunitar de marcare ecologica:

 este conceput ca un sistem voluntar deci centralizat;
 dreptul de aplicare este de competenta unui organism national din fiecare tara din
UE;
 sistemul POST PLUS din UE are ca obiectiv reciclarea si incinerarea cu
recuperare de energie, 80% din deseurile de ambalaj.

Reglementarea consilului UE din 1982 A introdus un sistem comunitar de marcare

ecologica:
 promoveaza produsele cu impact mai redus asupra mediului pe tot ciclul de viata;

50
  informeaza corect consumatorii asupra performantelor ecologice a produselor
comercializate, pe piata comunitara;
 exemplu: marca pentru produse reciclabile si marca ecologica europeana.
Marcarea ecologica a produselor dupa standardele internationale ISO 14.000
 obiectivele standardelor:
- armonizarea standardelor de mediu pt facilitarea comertului international;
- sa ofere intreprinderilor un instrument care sa faciliteze imbunatatirea
performantei lor de mediu.
 standardele ISO 14.000 se refera la:
- analiza ciclului de viata al produselor de la proiectare la reintegrarea in
natura.
- marcarea ecologica a produselor / serviciilor:
o model international de evaluare a caracteristicilor ecologice;
o informarea consumatorilor asupra acestor caracteristici.
Marca de calitate
Concept
 simbol, semn distinctiv aplicat pe produse cu cele mai inalte performante
nationale, internationale;
 modalitate de atestare si garantare a nivelului inalt al calitatii produselor.

Necesitatea aparitiei:
 amploarea comertului internetional;
 calitatea a devenit factor:
- de concurenta;
- de reglare a pietei;
- de monopol a pietelor de desfacere.
 aparitia in primele decenii ale sec.XX (fata de marca de fabrica aparuta in
antichitate).

Deosebiri fata de marca de fabrica:

 este marca de stat atribuita prin certificatul de marca garantand calitatea la nivel
international;
 se atribuie pe timp limitat (2-3 ani), se poate retrage cand nu sunt respectate
conditiile din contract:
- nivelul calitatii;
- plata sumei pentru: despagubiri si apararea juridica.
 se atribuie si de organizatii internationale – asociatiile de produse
(WOOLMARK);
 UE – instituie o marca europeana „eE”.

51
Curs 12 10.01.2007
Capitolul 11
Calitatea si evaluarea marfurilor

Ambalaj:
 tehnic = ansamblu de materiale destinat pentru: protectia calitatii si facilitatea
operatiilor de transport, manipulare;
 economic = produs cu cheltuielile materiale si de productie; destinat promovarii
desfacerilor.

Functiile ambalajului:
 conservare si pastrare a calitatii marfurilor la actiunea factorilor interni si externi
 facilitatea transportului, manipularii, stocarii;
 promovarea vanzarilor (rolul de „vanzator mut”)

Ambalaj total:
Include functia sociala si compatibilitatea ambientala.
Datorita utilizarii noilor materiale a caror volum si masa sunt limitate la minimum fara sa
afecteze functiile.

Ambalajul marketing Ambalaj pentru pastrarea calitatii

-comunicare prin imagine -comoditate in utilizare

Ambalaj industrial Ambalaj social

- pastrarea produsului -compatibilitatea ambientala

„Ambalajul total”

Importanta ambalajului a crescut datorita noutatilor:

 materiale noi: tip „bariera” si comestibile;
 metode noi:
- in atmosfera modificata;
- aseptica;
- aerosol;
- in vid;
- folii contractibile.
 reglementari europene si internationale pentru protectia consumatorului si a
mediului;
 ambalajul intra in strategia de productie si comercializare a produselor;
 tari cu traditia in domeniul producţiei de ambalaj: SUA, Italia, Anglia, Germania,
Franta, Japonia;

52
  costul ambalajului variaza intre 5 – 15% din costul produsului si intre 30 – 50% la
produsele de lux.
 ambalajul a devenit indispensabil in circulatia marfurilor (99% din productia de
mărfuri este ambalata ).
Functia de conservare si protectie a marfurilor
Tipuri de protectie:
 la actiunea factorilor externi:
- fizici: temperatura, umiditate, lumina, mecanici;
- chimici: aer, apa, O2. SO2, CO2;
- biologici: - microorganisme, insecte, etc.
 protectia mediului la actiunea toxica a unor produse ambalate (chimice, gaze etc)
 se folosesc ambalaje etanse rezistente la socuri mecanice
 protectia calitatii marfii la contactul dintre produs si ambalaj;
 interactiunea dintre ambalaj – mediu de ambalaj, apar fenomene de suprafata:
- absorbtia gazelor;
- difuziunea in mediul exterior a componentelor din ambalaj sau produs;
- fenomene chimice (coroziunea ambalajului);
- umectarea ambalajului.
 ambalajul trebuie sa fie compatibil cu produsul, sa nu intre in reactie chimica cu
marfa pana la consum.

Functia de transport – manipulare

 ambalajul trebuie sa protejeze produsul la socuri mecanice, vibratii care sunt
inerente in timpul transportului;
 operatii de manipulare (30-40) pe tot parcursul circuitului tehnic al marfurilor;
 costa 10 – 15 % din pretul produsului;
 rationalizarea operatiei de transport: paletizare, containerizare, modulare.

Paletizare:
 metoda de manipulare, stivuire cu ajutorul paletei si a electrostivuitoarelor;
 paleta de transport asigura legătura dintre intreprinderi dupa relatia:
initatea de incarcare = unitate de transport = unitate de depozitare
 palete: - uz general = interschimbabile intre furnizor – caraus – client;
- uz special → pentru acelasi tip de întreprindere;
→ pentru uz portuar.
 palete: → lazi pentru produsele in vrac;
→ cu motanţi pentru unitatile mari de ambalare.

Containerizare:
 containerul = utilaj folosit pentru transportul economic al marfurilor;
 containere:
- rezistente;
- pliante;
- usor flexibile;
- demontabile.
 avantaje:
- folosirea repetata;
- transportare usoara;
- adaptarea tipului diferitelor mijloace de transport;

53
 - protejeaza marfa la socuri, sustrageri.

Modulare:
 sta la baza sistemului paletizare – containerizare;
 consta in corelarea dimensiunilor cu ale celui de transport (container etc.) si a
spatiului de depozitare;
 dimensionarea abalajului de desfacere se face tinand cont de:
- deformatiile maxime ale ambalajului;
- marimea jocului in ambalajele de transport;
- grosimea totala a separatoarelor;
- numar de cuprindere a ambalajului de desfacere in cel de transport.

Ambalajul – mijloc de promovare a vanzarii

Importanta acestei functii:
 astazi cererea de a ambalaj a devenit un element al strategiei intreprinderilor
pentru comercializare;
 inlocuieste arta vanzatorului prin contactul direct: produs – consumator;
 caracteristicile estetice ale ambalajului trebuie sa puna in valoare calitatea
produsului;
 subrietatea si claritatea grafica sa permita citirea rapida si corecta;
 culoarea adecvata produsului;
 forme de prezentare trebuie sa creeze imaginea calitatii produsului;
 sa faca publicitate produsului fara sa induca in eroare cumparatorul;
 sa comunice publicului despre calitatea produsului, in limitele cadrului tehnic si
juridic;
 adaptarea ambalajului la schimbarile sortimentelor, lainnoirea gamei produselor;
 trebuie sa fie superior vechiului ambalaj, sanu determine scaderea increderii
consumatorului in produs;
 adaptarea ambalajului la dorma de vanzare – autoservire – la produsele alimentare

Cerintele si factorii de calitate

in corelatie cu obiectivele
standardizarii ambalajului

Cerintele consumatorilor fata de calitatea ambalajului:

 protectie – conservare;
 estetice: forma: - adecvata pentru manuire usoara;
- deschidere lesnicioasa.
masa redusa: - coeficient de greutate = masa ambalaj / masa produs.
 comoditate – functionalitate.

Factorii care determina alegerea ambalajului:

 caracteristicile produsului;
 conditiile de transport / manipulare;
 caracteristicile materialelor de ambalare;
 metoda de ambalare;

54
  cheltuielile pentru realizarea si transportarea.

Standardizarea ambalajului urmareste:

 rationalizarea produselor si comercializarii;
 reducerea numarului de tipuri constructive;
 corelarea dimensiunilor cu cele ale paletelor;
 verificarea calitatii ambalajului;
 federatie europeana de ambalaje;
 birou international de conatainere;
 ISO are comitete speciale pentru standardizare:
- palete pentru transportare si manipulare a marfurilor;
- containere pentru transportul marfurilor.

Materiale pentru ambalaj:

Clasificare dupa pozitia si rolul acestora:

 ambalaje exterioare;
 ambalaje de protectie interioara;
 ambalaje de prezentare.

Ponderea materialelor de ambalare:

 carton, hartie – 40%;
 sticla – 20%;
 lemn – 15%;
 plastice – 15%;
 metal – 10%.

Competitivitatea materialelor se face prin prisma:

 functiilor (protectie, transport, promovare);
 costul ambalajului fata de produs.

Sticla:
 material ideal pentru ambalare: protectie buna, transparenta, opinie favorabila din
partea consumatorului;
 dezavantaje: fragilitate, greutate mare;
 realizari recente: sticla usoara, sticla incasabila, sticla rezistenta la socuri termice.

Metalu:
 industrie alimentara – conserve – 60%;
 opinie consumator: „gust metalic”;
 avantaje: rigiditate.

Materiale plastice:
 greutate mica, adaptarea formei produsului;
 opinia consumatorului: modifica gustul;
 tendinta de crestere a ponderii acestora.

55
Recuperarea si reciclarea obligatorie a ambalajelor:
 cerinta impusa de alinierea la normele UE de protectie a mediului;
 reglementari prin NG 349 / 2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de
ambalaj prevede recuperarea a 10% pentru 2005 si 17% pentru 2006;
 la integrarea in UE cota este de 50%;
 perspectiva UE este de 65%;
 organizarea recuperarii si reciclarii ambalajelor:
- infiintarea unor firme specializate prin asocierea mai multor agenti
economici;
- obligativitatea producatorilor de a plati 3% din valoarea ambalajelor
pentru fondul de mediu.

Materiale complexe de ambalare:

 scop: pastrarea calitatii o perioada cat mai mare;
 caracteristicile de calitate:
- impermeabilitatea la vapori de apa si gaze;
- transparenta;
- sudabilitate;
- rezistenta la temperaturi ridicate si la actiunea luminii.
 permit ambalarea:
- in vid;
- in gaze inerte (azot);
- produse supercongelate.
 tipuri dupa natura materialului suport:
- pe baza de aluminiu;
- pe baza de hartie si carton;
- pe baza de materii plastice.
 materialele „bariera” au 3 straturi:
- hartie (proprietati mecanice);
- aluminiu (proprietate bariera);
- filtru politelena (inchidere ermetica).
 materiale plastice metalizate (aluminiu);
 polietilena tereftalat (PET) + 10% polimeri de cristale lichide care dubleaza
proprietatile „bariera” si tripleaza proprietatile mecanice;
 materiale plastice cu depunere de silice tip „sandvish” cu proprietati „bariera” +
rezistenta la socuri mecanice si termice.

Alte noutati:
 ambalaj digerabil:
- pentru alimente ambalate in straturi de amidon;
- este biodegradabil.
 material „celmar”:
- solubil in apa si biodegradabil;
- asemanator cu capsulele farmaceutice.

56
 Protectia consumatorilor la interactiunea produs – ambalaj, s-au adoptat norme de
igiena pentru ambalaj:
 materialele de ambalaj trebuie sa aibă stabilitate fizico-chimica pentru a nu ceda
substante straine peste limitele admise;
 cernelurile si colorantii de la imprimarea ambalajului care vin in contact cu
produsul alimentar trebuie sa fie avizate de ministerul sanatatii;
 nu se admite contactul direct intre produs si partea colorata a ambalajului;
 sa nu fie toxice;
 sa nu influenteze proprietatile organoleptice, fizico-chimice, precum si valoarea
nutritiva;
 nu este admisa hartia din deseuri pentru ambalare;
 in UE s-a emis un document care autorizeaza materiale care pot fi utilizate, care
pot veni in contact cu alimentele:
 au un simbol si o mentiune: „poate veni in contact cu produsul
alimentar”

Metode de ambalare:
 alegerea metodei se face in functie de proprietatea produsului si ambalajului;
 obiectivele metodelor de ambalre:
- reducerea consumului de materiale prime;
- cresterea performantelor ambalajelor prin folosirea materialelor
complexe;
- reconsiderarea relatiei: produs – ambalaj – mediu.
 principiile metodelor de ambalare:
- dozarea volumetrica a cantitatii de produs din ambalaj;
- dozarea gravimetrica a cantitatii de produs din ambalaj.
 procedee de ambalare:
- ambalare colectiva: mai multe produse preambalate;
- ambalare portionata (produse perisabile – untul).
 metode de ambalare:
- aseptica;
- aerosol;
- folie contractibile;
- in vid;
- in atmosfera modificata.

Ambalare aseptica (sterilizarea):

 absenta microorganisme;
 garanteaza securitatea microbiologica;
 nu afecteaza proprietatile organoleptice sau nutritive;
 procedeu:
- HTST – temperaturi intalte, temperaturi scazute (90º-120ºC);

57
 - UHT – temperaturi ultrainalte (135º-150ºC).

Curs 13 17.01.2007
Ambalarea in relatia cu
protectia consumatorului

Informatiile primite de consumator prin ambalaj:

 calitatea produsului;
 utilizarea produsului, restrictii;
 pastrarea produsului;
 materiale de ambalaj: daca este compatibil cu produsul, daca este reciclabil sau
nu, folosind simboluri, imagini, cuvinte, etc.;
 este „vanzatorul mut”;
 ambalajul protejeaza consumatorul: impotriva falsificarilor de mărfuri prin modul
de inchidere si etanseizare;
 realizare de forme deosebite;
 inscriptii si forme deosebite si semne specifice greu de imitat;
 etichete speciale aplicate pe ambalj;
 impotriva migratiilor de substante catre produsulambalat (materiale plastice), apar
riscuri de intoxicatie alimentara.

Reglementari in UE pentru protectia consumatorului:

 verificarea migratiilor unor substante din materiale plastice;
 lista substantelor care migreaza (produse alimentare);
 lista materialelor celulozice regenerate destinate contactului cu alimente;
 necesitatea armonizarii legislatiei nationale cu cele ale UE.

Punctul de prospetime Barilla (Italia)

Pentru produsele alimentare:
 proaspete;
 refrigerate;
 amabalaje prevazute cu un indicator special timp / temperatura care permite sa se
afle gradul de prospetime sau cat de aproape se afla la limite de consum;
 punctul de prospetime se afla pe eticheta sau ambalaj a carei culoare se modifica
de la galben, initiala, spre gri-negru care indica calitatea negativa.

Impactul ambalajului si protectia mediului:

 ambalajele ocupa 40 – 50 % din deseurile solide;
 fiecare consumator arunca 120 – 180 Kg / an;
 directiva UE pentru ambalaje si reziduuri:
- promovarea ambalajelor standard pentru reutilizare;
- reducerea volumului si a masei ambalajelor.
 tendinte in domeniul materialelor de ambalaj:
- prelungirea in timp a utilizarii lor – ambalaje perpetue (Pack-man);
- biodegradabile, nepoluante (celmar);
- reciclarea cu usurinta a ambalajelor.
 criterii de apreciere a gradului de poluare:

58
 - reducerea volumului (masei) ambalajului dupa utilizare;
- distrugerea materialelor dupa utilizare;
- lipsa de nocitivitatea prin distrugerea materialului de ambalat;
- reutilizarea materialului de ambalat.
 degradarea naturala se poate face prin:
- oxidare chimica – coroziune, distrugere;
- biodegradare – distrugerea de catre microorganismelor din sol.
 la incinerarea deseurilor se urmaresc:
- cantitate reziduuri;
- procent ardere;
- nocivitatea gazelor rezultate.
 programul pe 10 ani adoptat de UE:
- reducerea reziduurilor din ambalaj;
- cresterea recuperarii ambalajelor;
- excluderea de pe piata a ambalajelor nerecuperabile, nereciclabile.
 adoptarea de catre tarile UE a unor noi reglementari:
- stabilirea unui ambalaj standard pentru a facilita reutilizarea acestuia;
- micsorarea greutatii ambalajului prin utilizarea produselor concentrate;
- promovarea distributiei standardizate.
 caile de reducere a poluarii adoptate de UE:
- reducerea pierderii ambalajelor nerecuperabile – fixarea unor taxe pentru
limitarea raspandirii ambalajelor nerecuperabile;
- introducerea unor ambalaje mai putin poluante (exemplu: ambalajul
aseptic: cutii pentru bauturi);
- eliminarea deseurilor din materiale de ambalare polistratificate prin
arderea ambalajului si recuperarea energiei.
 directiva UE din 1992:
- 90% valorificarea deseurilor din ambalaj;
- 60% din materialele constitutive ale ambalajelor.

Indicatorii de apreciere economica a ambalajelor:

Indicatorii spatiali:
 gradul de utilizarea a spatiului de transport si depozitare;
 ambalajul este un bun cand:
- are un volum util cat mai mare in raport cu volumul sau;
- ocupa un spatiu cat mai redus in stare pliata sau demontata;
- foloseste complet paleta de transport;
- are o suprafata mica fata de masa ambalata.

Indicatorii de masa:
compara ambalajul cu: - volumul interior;
- masa continutului;
- numarul unitatilor cuprinse in ambalaj.

Indicatorii de consum ai materialelor fata de aceleasi elemente, ca la masa.

Indicatori de productivitate a muncii: la operatiile de ambalare, umplerea pe un schimb

sau la numarul de lucratori.

59
 Indicatori de apreciere a costului: costul ambalarii (ambalajului) fata de pretul produsului,
de masa, de volumul interior de numarul produselor de ambalaj.
Capitolul 12
Pastrarea marfurilor

Etapa importanta a circuitului tehnic al produselor, de la furnizor la beneficiar.

Se face in spatiu: fixe (depozite) si mobile (mijloace de transport).

Factorii care influenteaza calitatea:

Factorii care determina modificarile calitative in timpul pastrarii:

 interni:
- compozitia chimica a produselor si integritatea produselor;
- proprietatile biologice care stau la baza conservarii alimentare: bioza,
anabioza, cenoanabioza, obioza;
- proprietatile fizice
 externi:
- parametrii atmosferici;
- radiatii luminoase;
- compozitia aerului;
- microorganismelor din exteriorul marfii;
- natura ambalajului;
- starea de igiena a depozitului
- vecinatatea produselor.
Regimul optim de pastrare este determinat de existenta unui echilibru intre actiunea
factorilor interni si externi.

Modificarile calitative in timpul pastrarii:

 actiuniile factorilor interni si externi determina modificari fizice, chimice,
biochimice, microbiologice.

Modificari fizice:
 datorata actiunii factorilor fizici;
 au loc procese de inghetare, topire, evaporare, sublimare, pulverizare, aglomerare;
 aceste modificari sunt datorate schimbarii temperaturii:
- inghetarea si dilatarea produsului;
- precipitarea;
- modificarea solubilitatii, a vascozitatii;
- aparitia bombajului fizic la conserve.
 instabilitatea solutiilor: separarea tartratului din vid si a colorantilor din bauturi
alcoolice tari;
 cresterea temperaturii peste limitele admise:
- dilatarea, cresterea presiunilor vaporilor in recipiente – explozii (exemplu:
alcoolul etilic are coeficient de dilatare mai mare de 8.5 fata de cel al apei)
- separarea emulsiilor la + 25ºC → + 35ºC;
- bombaj fizic la conserve;
- pulverizarea produselor (zahar);
- aglomerarii (faina, bomboane).

60
Modificarile fizice datorate umiditatii relative a aerului:
 la produsele higroscopice au loc procese de umectare sau uscare, datorita
fluctuatiilor umiditatii relative;
 exista corelatia intre cantitatea de apa din produs, umiditatea relativa si
temperatura (exemplu: izotermele absorbtiei lemnului);
 modificarea dimensiunilor;
 modificarea fibrelor textile (rezistenta):
- cresterea la bmbac, canepa;
- scaderea la vascoza, matase.
 aglomerarii la produse chimice higroscopice (ciment, detergenti);
 scaderea umiditatii relative sub limita prevazuta determina:
- constrangerea la produsele din lemn;
- vestejirea la fructe si legume.
 umiditatea de echilibru la produse se stabileste cantitatea de apa admisa la o
anumita umiditate relativa si temperatura de 20ºC
Exemplu: bumbac 8 % la 65 %;
faina de grau 14 % la 60 – 65 %;
cafea 5 % la 30 %.

Modificari chimice:
 participa mai multi factori interni si externi;
 temperatura si umiditatea relativa influenteaza viteza reactiilor chimice si initiaza
procese chimice (oxidare, conservare);
 Actiunea Q2 + T + UR => oxidarea grasimilor, a pigmentilor.

Corodarea ambalajelor metalice:

 acumularea de H → bombaj chimic → „gust metalic”, creste procentul de staniu,
fier in produsul alimentar conservat;
 alti factori care influenteaza coroziunea:
- umiditatea relativa mai mare de 75 %;
- impuritatile
o pe suprafata metalului;
o chimice atmosferice.
- natura etalului;
- sarurilor marine;
- durata cotactului metal – mediu.
 tipuri de coroziune dupa modul de desfasurare:
- distrugerea egala a suprafetei;
- distrugerea locala in adancime.

Modificari microbiologice:
 datorate actiunii microorganismelor (bacteriilor, drojdiei) si a enzimelor asupra
unor substante din produsele alimentare (glucide, lipide ), pe care le transforma prin
mucegaire, fermentatie, putrefactie.

Modificari biochimice: modificari ale respiratiei si maturatiei.

Respiratia: – produse in stare hemibiotica;
– proces de oxidare in celule vii.

61
 Respiratia aeroba – in prezenta O2 – degaja o mare cantitate de caldura.
Respiratia anaeroba:
- in absenta O2;
- similara in fermentatia alcoolica;
- trebuie intensitate redusa la produsele in stare hemibiotica pentru ca se reduce O2
si incepe respiratia anaerobica (fermentatia).

Alti factori externi care influenteaza pastrarea:

 compozitia aerului: O2, CO2, Ozon, gaze, particule, microorganisme;
 radiatiile: razele ultraviolete, care influenteaza negativ pastrarea, modifica
culoarea legumelor, fructelor, accelereaza oxidarea grasimilor, catalizeaza
reactiile chimice, voaleaza marfurile fotosensibile, imbatranesc cauciucurile, etc.;
 ventilarea pentru reglarea T, UR:
- pasiva (deschiderea orificiilor de aerisire);
- activa (cu instalatii speciale).

Dirijarea conditiilor de pastrare:

- necesitatea controluli permanent al parametrilor atmosferici si dirijarea marimii
lor pentruasigurarea regimului optim de pastrare;
- controlul sireglarea temperaturii, umiditatii relative, vitezei de miscare a aerului,
compozitia aerului, verificarea calitatii produselor.
Controlul calitatii produselor intimpul pastrarii:
- pentru preintampinarea degradarii produselor la anumite perioade prestabilite, in
funcţie de natura produsului.
Exemple: conserve cu carne sterilizate - 6 luni;
apa minerala – 2 luni;
lapte praf – 4 luni;
examinari organoleptice si de laborator cand sunt modificari bruste de T si UR.

Perisabilitatea marfurilor:
 = pierderi naturale;
 sunt reduceri cantitative in greutate si volum in timpul pastrarii, transportului
datorita factorilor interni si externi care modifica valoarea unor proprietati
specifice produselor.

Cauze obiective: - respiratia - la legume, fructe. etc;

- evaporare – la carne, preparate din carne;
- catalizarea – la solventi, bauturi alcoolice
- fermentarea – la branzeturi, paste fainoase
- portionarea - la vanzare
Cauze neobiective: - dotarea tehnica a depozitelor;
- aparate de control;
- transport si manipulare;
- calificarea profesionala;
- sistemul de ambalare;
- frecventa operatiei de sortare, depozitare, etc;
- perioada de pastrare;
Cuantumul perderilornaturale:
- se stabileste pe baza experimentala sub forma de norme, cote procentuale
diferentiate pe grupe de marfuri si verigi comerciale;

62
 - nivelul lor se revizuieste periodic in vederea micsorarilor acestora.
Seminar 1 02.11.2006

Caracteristicile principalelor proprietati

ale marfurilor (dupa natura lor)

I. Proprietati fizice
A. Structurale
1) Masa:
 pe unitatea de lungime Kg/m (tevi, cabluri, fire textile);
 pe unitatea de suprafata Kg/m² (covoare);
 pe unitatea de volum Kg/m³ (lemn);
 comerciala (piei, fibre naturale).

Mc = Mn (100 + Uadmisa) / (100 Ureala)

reprezinta cantitatea platita din masa reala a unei marfi hidroscopice (care
absoarbe sau cedeaza apa)

2) Densitatea cantitatea de materie constinuta intr-o unitatea de volum din

produsul considerat
 relativa la produsele cu structura neomogena;
 masa specifica in gramada (materiale de constructii, ingrasaminte
chimice);
 masa hectolitrica (cereale).

3) Hidroscopicitatea: proprietatea unor mărfuri de a face schimb de vapori de apa

cu mediul. Are 4 forme:
 absorbtia (la suprafata);
 absorbtia (toata masa lui);
 desorbtia (cedeaza apa);
 chemosorbtia (intereactiunea chimica a vaporilor de apa cu produsul).

4) Umiditatea: reprezinta continutul de apa al unui produs

U(%) = (Mi – Mf) / Mf · 100

legala (repriza): produse textile (bumbac 8.5%)

5) Permeabilitatea: proprietatile unor mărfuri de a lasa sa treaca prin ele apa,

vapori, gaze;.

6) Porozitatea: raportul dintre volumul unui produs si volumul porilor din masa
produsului respectiv (panificatie, confectie, incaltaminte). Compactitatea –
inversul.

63
 B. Optice
1) culoare: luminozitate, saturatie, tonalitate;
2) transparenta;
3) luciu
4) indicele de refractie:
 pentru aprecierea puritatii sau a concentratiei unui produs (ulei,
parfum, lapte, bauturi alcoolice);
 avantaje: grad ridicat de precizie (3-4 zecimale), consum redus de
substante (1-2 picaturi) si rapiditatea terminarilor (constanta fizica);
 raportul dintre viteza luminii in vid si viteza luminii in mediu respectiv

C. Termice
1) caldura specifica;
2) dilatare termica;
3) conductibilitate termica;
4) termoizolarea.

D. Mecanice
1) rezistenta la tindere;
2) alungirea la rupere;
3) rezistenta la incovaiere;
4) rezistenta la compresiune;
5) rezistenta la uzura;
6) rezilienta;
7) duritate.

E. Electrice
1) conductibilitate electrica;
2) rezistenta electrica;
3) tensiunea de alimentara.

II. Proprietati chimice

1) compozitie chimica (presupune cunoasterea proportiei diferitelor componente
ale marfurilor): de baza si secundare, se trece pe eticheta.
2) stabilitatea la actiunea agentilor chimici.

III. Proprietati biologice

potential nutritiv

IV. Proprietati economice

1) consumul de energie si carburanti;
2) cheltuieli de montaj, de utilizare de intretinere.

V. Proprietati estetice
1) linia;
2) forma;
3) aspect;
4) armonia cromatica;
5) design;
6) stilul.

64
 VI. Proprietati ergonomice
confort in utilizare

VII. Proprietati ecologice

grad de poluare a mediului

VIII. Proprietati organoleptice

1) proprietati oflactive (miros);
2) proprietati gustative (gust);
3) aroma;
4) proprietati tactile (duseul – produse textile);
5) altele (culoare, consistenta, buchet).

Seminar 2 12.12.2006

Calitatea

Principalele directoare de la ONU pentru protectia consumatorului (adoptate in 1985):

 protectia fizica sau siguranta in consum;
 promovoarea si protectia intereselor economiei ale consumatorilor;
 adaptarea de standarde pentru siguranta si calitatea bunurilor de consum si a
serviciilor;
 identificarea cailor de desfacere pentru bunuri de consum si servicii esentiale;
 adoptarea de masuri care sa permita consumatorilor sa obtina compensatii;
 elaborarea de programe de educare si informare a consumatorilor;
 adoptarea de masuri privind protectia consumatorilor in domenii specifice cum ar
fi: calitatea alimentelor, apei si a produselor farmaceutice.

Drepturile fundamentale ale consumatorilor:

1) dreptul la satisfacerea necesitatilor fundamentale;
2) dreptul la libera alegere a produselor;
3) dreptul la protectia sanatatii si securitatii;
4) dreptul la informare si educare;
5) dreptul la protectia intereselor economice ale consumatorului;
6) dreptul la compensare;
7) dreptul la asociere si reprezentare.

65
 Sistemul de protectie a consumatorilor din Romania este format din doua tipuri de
organisme: guvernamentale si negurvernamentale.

A. Organisme guvernamentale
Organismul de specialitate a administratiei publice centrale aflate in subordinea directa a
guvernului este autoritatea nationala ANPC. Are in subordine centrul national pentru incercarea
si expertizarea produselor (CNIEP – Larex), in cadrul caruia exista un organism de certificare
produse de terta parte denumit LAREXCERT
Alte organisme ale statului cu atributii in domeniu controlului si protectiei
consumatorilor:
 garda financiara;
 directia generala a vamilor;
 inspectoratul general al politiei;
 registru auto roman;
 biroul roman de metrologie legala;
 directia generala sanitar veterinara.

B. Organisme negurvernamentale, fac parte:

 asociatia pentru protectia consumatorilor (APC, 1990);
 institutul pentru protectia consumatorului si a concurentei (IPCOP);
 centrul consumatorului din Romania (CCR);

Pentru adoptarea si perfectionarea mai rapida a cadrului legislativ si institutional din tara
noastra la nivelul UE s-a elaborat programul national de adoptare a Aqui-ului comunitar in
domeniul protectiei consumatorului.

Seminar 3 19.12.2006

Receptia calitativa

Terminologie:

N = efectivul lotului; receptia 100% pentru obiecte de lux, loturi mici etc;

n = efectivul esantionului; esantionarea poate fi:

- simpla: presupune extragerea unui singur esantion;
- dubla: maxim 2 esantioane;
- multipla: maxim 7 esantioane egale intre ele.

K = defect; (defectiv = produs cu defecte);.

AQL = nivelul calitatii acceptate;

N ~ Nc = nivel de verificare (leaga N de n);

Lc = litera de cod;

66
 A = numarul de acceptare (valoarea maxima a numarului de defecte gasite in esantion
care permite acceptarea lotului)

K ≤ A => lotul se accepta

R = numarul de respingere (valoarea medie a numarului de defecte gasite in esantion si

care conduce la decizia de respingere a lotului): K > R

Parametrii statului negociabil:

- AQL
- Nv
-N
- tipul planului de verificare

Se caracterizeaza prin:
-n
-A
-R

3 grade de severitate:
- normal
- redus
- sever

Trecerea de la normal la sever se face cand se resping 2 loturi din 5 verificate consecutiv,
iar de la normal la redus cand nu se respinge nici un lot din 10 verificate consecutiv. Iar numarul
cumulat al exemplarelor defecte nu dispune o anumita limita prevazuta in standard.

67