Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Genesa 24:1-60
Patriarhul Avraam avea un rob loial pe nume Eliezer din Damasc. Robul acesta nu-L cunoştea
pe Dumnezeu dar ştia că stăpânul său are un Dumezeu deosebit. Într-o zi Avraam l-a chemat pe rob
cu gândul să-l trimită într-o misiune specială. Eliezer trebuia să meargă din Canaan în Mesopotamia ca
să-i găsească şi să-i aducă o soţie lui Isaac, fiul stăpânului său.
Copleşit de importanţa şi dificultatea misiunii, Eliezer se îngrijorează şi este gata să dea înapoi
temându-se ca nu cumva fata, pe care o va cere pentru Isaac, să-l refuze. Avraam îl linişteşte pe rob
cu două argumente. Primul argument a fost ajutorul lui Dumneze care va trimite pe Îngerul Său
înaintea lui Eliazar. Al doilea argument a fost legat de resposabilitatea limitată a lui Eliezer. El nu era
responsabil de reacţia fetei ci el trebuia doar să transmită corect şi clar cererea stăpânului său. Pe
lângă incurajări, Avraam a dat robului său zece cămile şi daruri preioase pentru rudele sale.
Batrânul rob pleacă spre Mesopotamia. Cănd ajunge la destinaţie, la marginea cetăţii lui
Nahor, Eliezer face ceea ce poate n-a mai făcut niciodată până atunci: a înălţat o rugăciune către
Dumnezeul lui Avraam. Nu s-a pretins erou al credinţei, ci cu smerenie s-a adresat Dumnezeului
stăpânului său cerând izbândă pentru el însuşi şi indurare pentru Avraam.
“Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam! Te rog, dă-mi izbândă astăzi şi îndură-Te de
stăpânul meu Avraam.” (Genesa 24:12)
În mod concret Eliezer a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi a cerut de asemenea un semn de la Dumnezeu.
Punctul culminant al istorisirii este momentul în care robul urmăreşte evenimentele ca să
vadă dacă Dumnezeu îi ascultă rugăciunea.
“Omul o privea cu mirare şi fără să zică nimic, ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i izbutească
sau nu călătoria. “ (Genesa 24:21)
Când Eliazar îşi dă seama că i-a fost ascultată rugăciunea a fast copleşit de bunătatea lui Dumnezeu.
Un comentator evanghlic spune că Eliezer a avut o izbucnire de bucurie. El a facut câteva lucruri prin
care şi-a exprimat această bucurie şi mulţumire. În primul rând şi-a plecat capul. Apoi ca şi cum ar fi
considerat că gestul este prea mic s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului. Nu s-a sfiit de
Rebeca ci şi-a exprimat recunoştinţa şi bucuria verbal.
“Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea
şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.”
(Genesa 24:28)
Bucuria lui Eliezer a fost aşa de mare incât a vrut s-o impărtăşească cu Laban şi familia Rebecăi.
Invitat la masă, robul a refuzat să mănânce până nu şi-a prezentat scopul călătoriei şi până n-a
mărturisit tot ce a făcut Dumnezeu pentru el.
Istoria lui Eliezer este o lecţie deosebită pentru a ne învăța cum trebuie să procedăm atunci
când avem rugăciuni sub forma de cereri înaintea lui Dumnezeu. Iată câteva lucruri pe care ar trebui
să le facem: