Sunteți pe pagina 1din 3

Perfectul simplu

Perfectul simplu este un timp absolut, sinonim cu perfectul compus. Acest


timp prezinta actiunea verbului ca incheiata in momentul vorbiri .

Perfectul simplu se deosebeste de perfectul compus prin relatia timp-aspect.


Perfectul simplu se cuprinde in opozitia aspectuala durativ-momentan, opus fiind
imperfectului, timp al actiunii durative.

Acest timp accepta mai greu determinari adverbiale care exprim


periodicitatea, regularitatea, repetitia, deci cu un caracter non-iterativ.

Perfectul simplu este un timp simplu cu o structura sintetica, constituita din


tema secundara a perfectului simplu (derivata, prin sufixul -∅, de la tema primara
a perfectului) si desinentele de numar si persoana.

In limba romana contemporana sunt patru sufixe de perfect simplu.


Desinentele pentru perfectul simplu sunt comune tuturor verbelor din limba
romana:

-persoana 1 = -∅ + i : manca -∅ + i [mancai]

-persoana 2 = -∅ + si: manca -∅ + si [mancasi]

-persoana 3 = -∅ + ∅: manca -∅ + ∅ [manca]

-persoana 4 = -ra + m: manca –ra+m [mancaram]

-persoana 5 = -ra + ti: manca- ra + ti [mancarati]

-persoana 6 = -ra + ∅: manca –ra +∅ [mancara]

Acest timp impreuna cu mai mult ca perfectul sunt singurele forme verbale
care disociaza valorile de persoana si de numar prin doua desinente.
I.2.d. Perfectul compus
Acest timp exprima o actiune facuta si incheiata in trecut, cu raportare numai
la momentul vorbirii, deci cu valoare absoluta, si indiferent de caracterul recent sau
indepartat al actiunii ( A mancat o prajitura si o cana de lapte).

Din punct de vedere formal, perfectul compus are urmatoarea structura:


formele de auxiliar ale indicativului prezent de la verbul a avea (am,ai,a,am,ati,au)
si participiul invariabil al verbului de conjugat ( am cules, ai cules, a cules, am
cules, ati cules, au cules ).

I.2.e. Mai mult ca perfectul


Mai mult ca perfectul exprima o actiune incheiata inaintea altei actiuni
realizate in trecut, fiind un timp relativ ( relatia poate fi stabilita cu alt verb la un
timp trecut sau cu un circumstantial de timp verbal sau neverbal ) : Ajunsesem
acasa cand ai plecat tu.

Acest timp este un timp simplu iar din punct de vedere formal are marca
sufixului –se– adaugat la tema perfectului, deci in structura lui exista doua sufixe
flexionare, si anume: sufixul perfect simplu si cel specific mai mult ca perfectul
(daca primul sufix este –se- rezulta structura –sese-).

Desinentele acestui timp sunt: -m; -si; ∅ (singular); - ram/-m; -rati/-ti;-ra


(plural): Culesesem flori. Culesesesi flori. Culesese flori. Culeseseram flori.
Culeseserati flori. Culesesera flori.

I.2.f Viitorul propriu-zis


Viitorul propriu-zis realizeaza de obicei o actiune care urmeaza sa se realizeze
dupa momentul vorbirii, de unde rezulta ca acest timp are valoare absoluta ( Dupa
ce mancam vom pleca la o plimbare).
Viitorul propriu-zis este un timp compus, se caracterizeaza prin existenta mai
multor serii de forme analitice; acest serii fiind formate cu ajutorul afixelor mobile
provenite de la verbele a vrea si, respectiv, a avea.

-Primul tip de viitor este constituit din formele de auxiliar ale indicativului
prezent de la verbul a vrea (voi, vei, va ,vom, veti, vor) + infinitivul prezent
al verbului de conjugat (voi culege, vei culege, va culege, vom culege, veti
culege, vor culege);

-Regional si familiar se foloseste cu alta forma analitica realizat ca: oi, ai


(ei,ii,oi), o, (a), om, ati (eti, iti, oti,), or (oi culege, ai culege, o culege, om
culege, ati culege, or culege).

-a treia serie de forme este cea formata din paradigma de prezent a


indicativului verb a avea si o secventa omonima cu conjunctivul prezent
(am sa culeg, ai sa culegi, are sa culeaga, avem sa culegem, aveti sa
culegeti, au sa culeaga).

-alta serie apropiata cu cea de mai sus e alcatuita din elementul mobil: o si o
secventa fonica identica cu cea din formele de conjunctiv prezent (O sa
culeg, o sa culegi, o sa culeaga, o sa culegem, o sa culegeti, o sa culeaga)

-La aceste serii se adauga o constructie perifrastica alcatuita din verbul a


avea (cu paradigma de la imperfect) si conjunctivul prezent al verbului
(aveam sa culeg, aveai sa culegi, avea sa culeaga, aveam sa culegem, aveati
sa culegeti, aveau sa culeaga).

I.2.g Viitorul anterior