Sunteți pe pagina 1din 12

Alexandria

-roman popular și eroic-

Student: Andreia- Cosmina Dobra Profesor Coordonator

Anul I, Seria I, Grupa III Prof. Dr. Mihai Moraru

Facultatea de Litere, Universitatea


București
Date istorice

”Alexandria” este cel mai vechi roman popular, de origine greacă. Acest
roman a pătruns în literatura română prin intermediul sârbilor, cu influențe
occidentale. A fost tradus în secolul al XVI-lea, când țările române se luptau pentru
a apăra pământul românesc.

Romanul lui Alexandru cel Mare a fost scris în secolul al III-lea de un autor
necunoscut, în Egiptul ocupat de greci. Autorul a avut ca material de inspirație
izvoare scrise și orale. Multe izvoare scrise au fost pierdute de-a lungul timpului,
supraviețuind doar câteva fragmente din viața lui Alexandru, precum ”Întâlnirea lui
Alexandru cu Amazoanele”. Însă multe informații s-au transmis, asemeni basmului
popular, pe cale orală, de-a lungul generațiilor, datorită soldațiilor care l-au însoțit
pe Alexandru Macedon în expedițiile sale. Acești soldați au povestit întâmplările,
iar cei care le-au preluat, le-au atașat aura de fantastic, prin mituri și legende.

Romanul a fost preluat de Imperiul Bizantin, care și-a pus amprenta prin
elemente creștine. Aici, s-a crezut că autorul romanului este Callisthenes, nepotul
lui Aristotel. Callisthenes, istoric grec, l-a însoțit pe Alexandru în expedițiile sale,
însă a fost ucis la comanda împăratului pentru că l-a criticat pe cuceritorul
macedonean. Astfel, romanul era cunoscut în literatura bizantină sub numele
”Pseudo- Callisthenes”.

Apoi, romanul a călătorit spre Occident sub forma a două traduceri. Una din
traduceri a fost făcută în perioada lui Carol cel Mare. Cea de-a doua a fost adusă de
Arhipresbiterul Leo, un napolitan, sol trimis la împărații bizantini, Constantin și
Romanes, în secolul al X-lea. A doua traducere era mai bogată în elemente
fantastice. Această traducere era cunoscută sub numele ”Historia Alexandri Magni
regis Macedoniae de proeliis”.

Romanul a ajuns în Franța,în secolele al XI-lea si al XII-lea, în vremuri în


care poveștile vechi de război erau ascultate în sălile castelelor. Acolo,
”Alexandria” a fost transcrisă în versuri de clericul Albéric de Besançon sau
Briançon, sub forma unei epopee de 8 silabe, apoi de trei poeți- cântăreți, folosind
versuri de 12 silabe. Versurile folosite în epopee au fost numite ”versuri
alexandrine”.

Romanul de aventuri al lui Alexandru Macedon a ajuns în Italia, unde a


întâlnit interpretarea arhipresbiterului Leo. Această ultimă variantă, cu influențe
din poemele franceze, era cea mai apropiată de traducerea realizată de napolitan.
Tot această versiune, cea mai fidelă lucrării ”Historia de proeliis”, se pare că a fost
transmisă în Serbia și a fost tradusă în secolul al XIII-lea, în Croația. În secolul al
XIV-lea, ajunge în zona mării Adriatice, prin intermediul negustorilor croați.

O copie a traducerii sârbești a fost găsită pe pământ românesc în 1562, la


Mânăstirea Neamțu, datorită Mitropolitului Grigore. În a doua jumătate a secolului
al XVI-lea a fost tradusă în limba română.

Modelul orginal nu s-a păstrat, însă au rămas multe copii. Cea mai veche se
află în ”Codicele Neagoeanus”, realizată în 1620, de popa Ion Românul, în satul
Sîmpietru, din județul Hunedoara, Ardeal. Modelul era din împrejurimile nordice
ale Ardealului.

Ajuns pe pământ românesc, romanul ”Alexandria” s-a răspândit rapid, de la


fețe bisericești, negustori, până la boieri, învățători, chiar și prin mâinile copiilor.
Astfel, până în secolul al XIX-lea, materialul despre aventurile cuceritorului
macedonean a constituit cartea copilăriei viitorilor scriitori ai literaturii moderne
românești, precum Ion Heliade Rădulescu, Mihail Kogălniceanu, Grigore
Alexandrescu. De-a lungul procesului de transmitere a acestui roman, copiștii au
înfrumusețat materialul, adăugând povești auzite din diferite surse, cum ar fi o notă
despre Dachia si Dachiani, de către un călugăr de la Mânăstirea Putna, sau legenda
descălecatului lui Dragoș. Conform lui N. Cartojan, „Cărțile populare în literatura
românească”, cele mai frumoase adăugării erau cele realizate de însuși cărturarul
care copia cartea. Acesta a observat că în ”Învățăturile lui Neagoe către fiul său
Teodosie” este reprodus un fragment din ”Alexandria”¹.

Datorită lui N. Cartojan, se poate preciza că au fost și persoane împotriva


răspândirii romanului lui Alexandru cel Mare. Aceștia au fost cronicarii
moldoveni, Miron și Nicolae Costin, și stolnicul Constantin Cantacuzino,
considerând ”Alexandria”: ”o mare grămadă de minciuni” ².

Rezumat

Romanul începe prin evidențierea teritoriilor deținute de puterile


vremii,astfel, Por- împărat era stăpân peste India, Darie- împărat peste Persia,
Merliche- împărat peste Roma și ținuturile apusene, iar peste Macedonia era stăpân
Filip. Egiptul îl avea conducător pe Netinav.

Netinav își conducea ținutul spre prosperitate, jefuind celelalte teritorii.


Văzând că țările lor nu puteau supraviețui atâta timp cât Netinav era stăpân peste
Egipt, cei patru mari împărați jefuiți s-au adunat și au trimis o scrisoare de ajutor
către Darie. Împreună au plecat la luptă pentru a- l învinge pe Netinav, dar acesta
din urmă a fost informat de boierul Verveliș de ceea ce avea să se întâmple.
Folosind magie, împăratul Egiptului a făcut din ceară topită într-o tipsie de aur o
armată, dar vraja se desfăcu. Înțelegând rezultatul magiei sale, Netinav prevestesti
egiptenilor că o să se întoarcă, peste ani, întinerit. Îmbrăcat cu haine sărăcăcioase și
cu mustățile, barba și capul rase, împăratul egiptenilor a părăsit cetatea noaptea, în
mare secret, ducându-se la Filipus, o cetate din Macedonia, unde deveni doctor,
vraci.

Filip era împăratul Macedoniei, iar Olimpiada era soția sa. Înainte de a pleca
la oaste, bărbatul își avertizeazase soția că dacă nu va avea un fiu când se va
întoarce de la oaste, o va părăsi. Servitoarea împărătesei cunoscându-l pe Netinav,
îl chemase pentru a o ajuta pe stăpâna sa. Văzând-o, doctorul îi spuse că noaptea o
să vină Amon Dumnezeul, pentru a o lăsa însărcinată. Noaptea, Netinav s-a dus la
Olimpiada având o înfățișare fantastică. Capul era de leu, picioarele de vultur,
coada de aspidă și cu două aripi, una de aur, iar una neagră.

Sosind sorocul nașterii, a fost chemat Netinav. Acesta citind în stele, îi spuse
Olimpiadei să nu nască încă pentru că acel copil nu va avea un destin măreț. După
alinierea stelelor, s- a născut un băiat, pe care l-au botezat Alexandru, în biserica
Dumnezeului Amon.

Fiind la oaste, Filip avu un vis în care i s- a înfățișat Amon, anunțându-l că


are un fiu. Ajuns acasă, împăratul l- a chemat pe Aristotel și i- a spus să fie
învățătorul fiului său. Astfel, ziua Alexandru învăța cu Aristotel „Psaltirea” și
„Psalmii”, iar noaptea învăța cu Netinav astronomie și astrologie.

Într-o seară, Alexandru a vrut să verifice dacă este adevărat ce l-a învățat
Netinav, așa că l-a întrebat dacă știa cum va muri. Netinav i-a răspuns că fiul său îl
va omorî, iar Alexandru, știind că nu are copii, l-a împins pe învățătorul său din
foișor. Mărturisindu-i faptul că este tatăl său, Netinav a murit așa cum îi spuse lui
Alexandru.

Într-o noapte ce a urmat, o iapă a făcut un mânz cu trăsături fantastice, roșu,


cu un corn în frunte, iar pe o coapsă se zărise un cap de bou, dar apoi dispăru.
Acest cal, Ducipal, lăsa numai o anumită persoană să îl atingă. Însă, într-o zi,
Alexandru a încălecat acel cal și l-a îmblânzit, spre mirarea celor care au asistat la
acel eveniment.

În acele timpuri se organizau lupte în ostrovul Dalfilonului. După ce se rugă


de tatăl său, Alexandru merse și el, unde îi învinse pe toți luptătorii. Cât a fost
plecat fiul său, Filip, convins de boieri, a părăsit-o pe Olimpiada și își luase o altă
împărăteasă. Însă, ajuns acasă, Alexandru a reacționat violent la auzirea acestei
vești, iar tatăl său, speriat de felul în care feciorul său s-a manifestat, s-a întors la
Olimpiada. După doi ani de la această întâmplare, Filip s-a îmbolnăvit grav.

Auzind faptul că Filip nu mai este în putere, tătarii, în frunte cu Altalmiș, au


mers să invadeze Macedonia. Alexandru i-a învins și l-a pus pe vărul său, Franța,
drept împărat peste acel popor. Anarhos, împăratul Pelagoniei, aflând și el de boala
lui Filip, și-a oferit sprijinul militar. Însă, Anarhos o răpi pe Olimpiada și îl răni
grav pe Filip. Întors de la lupta împotriva tătarilor, Alexandru se duse după mama
sa și răpitorul ei și îi prinse. Ducându-l pe Anarhos lui Filip, acesta din urmă îl
omorî pe dușmanul său, după care muri și el.
După moartea tatălui, Alexandru a preluat puterea. Împăratul Darie a aflat de
moartea lui Filip și a trimis un sol în Macedonia pentru a i se închina, iar
Alexandru să se ducă la curtea sa împărătească până va fi apt pentru a conduce un
ținut. Iar puterea să fie preluată de Candarcus, desemnat de împăratul Darie.
Printr-un schimb de obiecte, încep războaiele lui Alexandru cu Darie.

Alexandru a cucerit Solon, de unde l-a primit pe fiul lui Archidon cu plocon
și cu o scrisoare prin care cetatea devenea sub stăpânirea macedoneanului. Apoi a
mers la Atina, unde locuitorii s-au împotrivat lui Alexandru. Fiind învinși în luptă,
s-au supus biruitorului. După această cetate, a pornit spre Rîm, iar în drumul său
s-a întâlnit cu niște crai grecești care i s-au închinat și i-au adus daruri. Când a
ajuns la Rîm, unde oamenii s-au supus, apoi a mers spre Țara Leșească, pe care a
cucerit-o, ca pe multe alte ținuturi. De acolo au ajuns în pustietate, unde au trecut
peste o primejdie cu păsări cu fețe de femei, apoi în Egipt, pe care-l puse sub
stăpânirea sa, până când a ajuns la Marea Albă. Apoi Vizantie a stăpânit Țarigrad,
Antioh pe Antiohia, Selevchie la Selevchia, iar Potolomei și Filon au mers spre
Ardeal, Moldova și Țara Românească. Și au cucerit multe teritorii.

În Ierusalim, era proorocul Ieremia care i-a apărut în vis lui Alexandru și l-a
îndemnat să se închine lui Savaot Dumnezeul. În Egipt, localnicii au vrut să îl
otrăvească cu ajutorul vraciului său, dar nu au reușit. Ajuns la stâlpul lui Netinav,
pe care egiptenii l-au ridicat în cinstea sa, stema căzu pe capul macedoneanului.

Apoi, se bătu cu Darie de două ori și l-a învins, preluând Vavilonul.


Ducându-se el însuși sol la Darie, a reușit să treacă fără a fi recunoscut, dar când
apare Candarcus, realizând pericolul în care se afla, se retrage de la masă și scăpă
din cetate fără a trezi suspiciuni, deoarece le-a arătat paznicilor paharele domnești.
Darie se supără și i-a ceru sprijin militar împăratului Por. Rănit, Darie o dădu pe
fiica sa, Ruxandra, să îi fie soție fiului lui Alexandru, apoi moare.

Cuceritorul macedonean străbătu ținuturi magice și primejdioase, până a


ajuns la Ivant, care i-a dezvăluit secretul apei vii, pornind după aceea spre porțile
raiului. Înainte de a ajunge la Por împărat, a trecut pe lângă o biserică care i-a spus
că va stăpâni lumea, dar că va fi omorât de apropiații lui. Ajuns la Por, l-a învins și
după ce străbătu alte tărâmuri magice, se întoarse la împărăteasa lui și împărți
pământul cucerit. În aceea noapte, i s-a arătat în vis proorocul Ieremia care i-a
prevestit moartea, judecata de apoi și cea de-a doua venire a lui Dumnezeu.

Alexandru a murit otrăvit de Levcadus, fratele lui Vreonus, pentru că


cuceritorul macedonean nu i-a dat niciunuia Macedonia. Ruxandra s-a sinucis cu
pumnalul soțului său, după care a fost înmormântată în același sicriu cu el, într-un
turn înalt din Alexandria.

Comentariu

”Nașterea și copilăria lui Alexandru

Ceasul nașterii veni și chemă pe Netinav și zisă:


-Ceasul nașterii iaste.
Și căută Netinav pre stele și zise:
-Să ții puținel, să nu naști, că iaste ceas rău. Și planetele nu s-au tocmit pre
stare și crugul stă pre lună și zodiile n-au purces, și stelele stau pre loc. Și de vei
naște acuma, vei naște om prost ca și alți oameni.
Și ținu puținel, până stătură planetele pre tocmeală. Și născu cocon. Și
Netinav îl luo în brață și-l blagoslovi și zisă:
-Să-i punem numele Alexandru.
(…)
Fillip craiul într-o noapte văzu un vis… și șăzu dinainte cortului și chiemă
pre Aristotel. Și spunea visul filosovului și zisăȚ
-Văzut-am astă- noapte în vis, unde- mi adusa Amon dumnezeu un cocon
mic.
Aristotel zisă:
-Bucură-te, Filipe, că ai dobândit fiu din Olimpiiada!
Și povestind el așa, veni un vultur mare și trecu peste Filip, și-și lăsă oul în
poala lui Filip. Iară Filip se spărie și sări de pe scaun și oul căzu jos din poala lui
Filip. Și crăpă oul și ieși un șarpe mic din ou și încungiură oul. Și când vru să intre
în ou, el muri la gura oului. Aristotel zisă:
-Craiule Filipe, să știi că visul tău deplin va fi, că acel ou iaste pământul, iară
șarpele mic iaste feciorul tău. Și va lua lumea toată și la moșiia lui nu va mai
merge.”

( I.C. Chițimia și Dan Simonescu, „Cărțile populare în literatura românească”,


Edit. pentru literatură, 1963, I, p.15 )

Fragmentul pe care l-am ales reprezintă nașterea lui Alexandru cel Mare, dar
și momentul când împăratul Filip interpretează semnele și realizează că i s-a
îndeplinit dorința de a avea un fiu.

Am ales acest fragment deoarece mi se pare cea mai încărcată porțiune de


text cu informații despre ceea ce urmează să se povestească în roman.

Conform Prof. Dr. Mihai Moraru, datele naşterii miraculoase condiţionează


schema narativă, iar existenţa independentă a unui element atrage de la sine
existenţa mentală a seriei. La început, romanul conține două formule ”oraculare”,
aflate în raport de succesiune. Prima formulă explică nașterea miraculoasă privind
în urmă, iar cea de-a doua realizând o proiecție a viitorului.

Din cuvintele lui Netinav, atunci când cercetează stelele, putând să


manipuleze un proces natural al vieții, nașterea, se poate înţelege cât de mare este
influenţa supranaturalului, fantasticului în această lucrare. Se pare că universul a
stat în loc, aşteptând şi el, într-un final, aprobarea lui Netinav pentru a face loc unei
noi vieţi cu un destin impresionant. O dată cu punerea în mişcare a planetelor,
stelelor, se poate pune în mișcare și o viață, naşterea lui Alexandru cel Mare.
Aceasta este prima formulă „oculară”.

Un alt element care prevesteşte destinul personajului principal este numele


său. ”Alexandros”, din greacă, semnifică apărător.
Cea de-a doua formulă este „visul lui Filip”, constituind ficțiune,
comparând-o cu prima formulă. Aici, vulturul este simbolul zeului Amon. Îmi
susțin prunctul de vedere prin următorul argument. Olimpiada nu putea avea copii
sau cel puțin nu avusese până în momentul respectiv. Netinav se deghizează într-o
ființă fantastică, care dă vrâu liber imaginației. Capul era de leu, picioarele de
vultur, coada de aspidă și cu două aripi, una de aur, iar una neagră. Așadar, se
găsesc elemente ale vulturului în acea travestire a paternității, iar doctorul îi spuse
împărătesei că noaptea va veni Amon Dumnezeul, nu vraciul. Revenind la Filip,
atunci când vulturul ce trece pe deasupra lui are aceeasi semnificație supranaturală.

O altă relație se poate face cu șarpele. Șarpele care a ieșit din ou, în fața lui
Filip, este simbolul lui Alexandru cel Mare. O caracteristică asemănătoare se
întâlnește la Netinav, deoarece aspida este vipera, fiind veninoasă, iar el avea
coadă de aspidă când l-a conceput pe fiul său.

Aripile persoanei care întruchipează paternitatea adevărată simbolizează


firile fiului. Aripa de aur simbolizează bunătatea, atunci când este milostiv cu
Amazoanele, iar cea neagră este firea dominării, întunecată, atunci când străbate cu
armata sa tărâmuri necunoscute, care s-au dovedit periculoase.

Iar capul de leu sugerează puterea, autoritatea, judecata dreaptă, atunci când
face dreptate în favoarea mamei sale. Aici, mă refer la episodul când Filip își ia
altă soție, iar Alexandru reacționează violent, deoarece Olimpiada era împărăteasa
de drept, soția adevărată a lui Filip, chiar dacă l-a înșelat.

Din trăsăturile evidențiate mai sus, se poate spune că eroul avea o dublă
natură, terestră (șarpele, leul) și solar (vulturul, aripile), datorită liniei paterne, prin
simbolistica lor.

În lucrarea sa, Prof. Dr. Mihai Moraru susține că paternitatea este


simbolizată de zmeu. Faptul că apare numai noaptea și că face legătură cu ritualul
erotic, trimite către un personaj cunoscut, Zburătorul. Astfel se poate explica de ce
Alexandru l-a omorât pe tatăl său. Eroul deține funcția de binefăcător prin
învingerea personajului fantastic negative. Prin eliminarea răului, se poate trece la
un nou capitol al vieții.
În lucrarea sa, Prof. Dr. Mihai Moraru afirmă faptul că pentru a începe un
nou ciclu al vieții, de obicei, este ucis monstrul. Aici, un alt început este marcat de
moartea tatălui. O altă semnificație a morții tatălui poate fi aceea că ucenicul,
Alexandru, a atins maturitatea intelectuală și fizică, își depășește învățătorul, tatăl
săa biologic, putând să îl înlocuiască. Astfel o nouă generație preia controlul
naturalului și a supranaturalului, printr-un sacrificiu.

Precizarea exactă a lunii în care s-a născut Alexandru, martie, simbolizează


prima lună de primăvară, când are loc renașterea. Aceast moment marchează,
asemeni cercetărilor lui Netinav, punerea în mișcare a lumii, sărbătorirea vieții.

În lucrarea „De nuptiis Mercurii et Philologiae”, autorul precizează prezența


„oglinzii astrologice”. Această oglindă este considerată o copie a globului de la
farul din Alexandria sau a lui Alexandru. Prezența acesteia în momentul nașterii
sugerează faptul că „alcătuirea zodiilor în momentul nașterii asigură nu numai
modelul acțiunilor eroului, ci, după cum se știe, stabilește și durata vieții
sale(sorocul)”(p. 69). Așadar nu este întâmplătoare prezența astrelor la nașterea la
Alexandru. Acestea au rolul ursitoarelor, țesând destinul noului- născut.

În concluzie, fragmentul ales de mine este foarte bogat în interpretări. Din


punctul meu de vedere, nașterea miraculoasă a eroului oferă material cultural din
toate colțurile lumii. Sunt apreciate interpretările acestui text, iar rezultatele sunt
impresionante, având în vedere că asemenea lucrări nu mai sunt studiate serios în
instituțiile de învățământ.
Bibliografie

¹)N. Cartojan, ”Cărțile populare în literatura românească”, București, 1974, p.282

²)N. Iorga, ”Operile lui Constantin Cantacuzino”, București, 1901, p. 67

Dr. M. Gaster, ”Literatura Populară Româna”, București, 1888, pp. 7- 31

N. Cartojan, ”Cărțile populare în literatura românească”, București, 1974, I, pp.


269- 289

Prof. Dr. Mihai Moraru, „De nuptiis Mercurii et Philologiae”, Editura Fundației
Culturale Române, Bucureți, 1997, pp. 60- 82

I.C. Chițimia și Dan Simonescu, „Cărțile populare în literatura românească”, Edit.


pentru literatură, 1963, I, p.15
Glossar
Eghipet=Egipt

aspidă=viperă

Pelagonia=cetate din macedonia

Rîm=Roma

Vavilonul=Babilonul

oracular=care aparține oracolului