Sunteți pe pagina 1din 3

Apa care curge prin forme spiralate devine apă vie

de Ioana Plăviţu

Toţi cei interesaţi de propria sănătate, de


ecologie, de agricultură şi chiar de viitorul
planetei pe care trăim au multe de învăţat
din studiile şi invenţiile genialului Viktor
Schauberger (foto), un silvicultor austriac
care a trăit între anii 1885 şi 1958.
Supranumit Vrăjitorul apei, datorită unui
dispozitiv de purificare a apei pe care l-a
proiectat şi realizat, Schauberger ne
revelează, precum un adevărat magician,
secretele lichidului dătător de viaţă – APA.

Viktor Schauberger a fost o personalitate


aparte în lumea ştiinţei secolului trecut.
Unul dintre acele personaje incomode, ale
cărui descoperiri i-au deranjat pe mai-marii
industriei vremii, care dobândeau câştiguri
imense din utilizarea surselor convenţionale
de energie. Ori, Schauberger propunea, ca
surse neconvenţionale de energie, apa şi
aerul, care sunt la îndemâna oricui…

Cu toate că nu avea studii superioare, cunoştinţele sale de biologie, fizică şi


chimie se ridicau la nivel universitar. Încă din copilărie a fost fascinat de
modul de curgere al apei izvoarelor şi a căutat să-i înţeleagă misterul.

Deviza inventatorului austriac Viktor Schauberger era „să înţeleagă natura,


apoi să o copieze”. În anii '30, observând vârtejurile de apă din râuri, i-a venit
ideea unor maşinării al căror principiu l-a definit astfel: „Dacă aerul sau apa
se învârtesc într-o formă ondulată numită coloidală, rezultă o acumulare de
energie care poate să provoace levitaţia.”

Mişcarea implozivă condensează energia

Plecând de aici, el a enunţat un principiu conform căruia energia se obţine în


mod natural prin implozie, şi nu prin explozie, precum în motoarele actuale.

Această teorie se bazează pe un principiu universal al mişcării, ce include


două aspecte – pe de o parte, mişcarea implozivă, unificatoare, cea care
susţine viaţa, iar pe de altă parte, mişcarea explozivă, cea care conduce la
epuizarea resurselor vitale. Primul tip de mişcare, imploziv, generează răcire,
creşterea puterii de absorbţie şi sănătate sau altfel spus sistemul să meargă
în direcţia scăderii entropiei, adică a creşterii ordinii. Al doilea tip de mişcare,
cel exploziv, generează căldură, presiune, fragmentare, boală şi chiar moarte.

Toate motoarele cunoscute se bazează pe explozie, deci conduc inevitabil la


distrugerea naturii. De aceea, unul din scopurile principale ale lui Schauberger
a fost studierea şi reproducerea, prin anumite mecanisme, a mişcării pe care
2
3

S-ar putea să vă placă și