P. 1
Liviu Olah - Importanta rugaciunii (A5)

Liviu Olah - Importanta rugaciunii (A5)

|Views: 808|Likes:
Published by apatiioan

More info:

Published by: apatiioan on Mar 04, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

02/15/2013

pdf

text

original

LIVIU OLAH

CUPRINS
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. Cuvânt înainte 3 Introducere 3 Esenţa rugăciunii 5 Munca sufletului 10 Perseverenţa în rugăciune 13 Rugăciunea ca valoare spirituală 22 Ascultă Dumnezeu cu întârziere rugăciunile? 24 CEC în alb 40 Rugăciunea şi biserica 43 Viaţa de rugăciune pentru biserică 48 Rugăciunea înainte de a merge la biserică51 Rugăciunea în timpul serviciului divin 52 Rugăciunea şi postul 53 Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii?61

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

CUVÂNT ÎNAINTE
Sunt convins că ceea ce este energia nucleară în lumea materială, este rugăciunea în lumea spirituală. Prin rugăciunea cu credinţă, primim viaţa veşnică şi creştem în asemănare cu Hristos, scopul final al salvării noastre de păcat. Prin rugăciune apăsăm pe butoanele cerului, făcând cu efect jertfa Domnului Isus Hristos pentru miliardele de oameni de pe glob. Cuvintele Domnului Isus: „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” trebuie să ne convingă de importanţa rugăciunii. Port în suflet ruga, pentru milioane de suflete din patria noastră şi sute de milioane de pe glob, să practice rugăciunea zilnică cu credinţă pentru ei înşişi şi pentru semenii lor. 24 martie 1977 Liviu Olah

INTRODUCERE
Consider că nici o latură a vietii creştine nu a fost atât de neglijată ca rugăciunea. Poate cititorul acestor rânduri se va revolta: cum? Doar eu mă rog, şi încă de câteva ori pe zi: la sculare, la masă, la culcare . . . Dar, oare se poate numi o viaţă de rugăciune cele 2-3 minute pe zi în care cineva se roagă în grabă în picioare sau în genunchi, cu frică să nu întârzie la servici sau să nu se răcească mâncarea? Nu, în nici un caz nu! Aşa ceva nu se poate considera viaţă de rugăciune! Şi pentru că Domnul Isus e modelul nostru în orice privinţă, doresc să-L iau ca model şi în ceea ce priveşte viaţa de rugăciune. Hristos petrecea zilnic câteva ore în rugăciune. Pentru Domnul Isus rugăciunea nu a fost umplerea unui timp mort
-3-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

sau ceva ce trebuia făcut pentru a-şi linişti conştiinţa. Pentru Hristos, rugăciunea a fost o muncă a sufletului aşa cum profeţise Isaia în cap. 53:11. „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora.” Da, Isus muncea pe genunchi şi cu faţa la pământ, mijlocind înaintea Tatălui pentru fiecare ucenic, pentru fiecare suflet cu care va avea de-a face în ziua ce-i stătea în faţă. ( Neem.1:11; Fapte 16:25; Gen.24:12-14 ) Domnul Isus se ruga pentru fiecare minune, se ruga pentru fiecare cuvânt pe care urma să-l rostească. De aceea nici un cuvânt al Lui nu era lipsit de putere ( Luca 1:37 ). De aceea Hristos vorbea cu aşa putere încât până şi duşmanii Lui au recunoscut că: „niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta” ( Ioan 7:46 ). Iar după ce a terminat cuvântarea Sa de pe munte: „noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui, căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.” ( Matei 7:28-29 ). Isus se ruga pentru toţi oamenii din jur, de aceea Simon, după o căutare îndelungată, atunci când Îl găseşte, Îi zice: „Toţi Te caută” ( Marcu 1:37 ). Tragem concluzia că cei pentru care ne rugăm ne caută; iar când ne rugăm pentru toţi, atunci toţi ne caută să le acordăm un ajutor, un sprijin, o mângâiere, un cuvânt alinător sau unul care să le dea viaţa veşnică. Iubiţi fraţi, colegi de lucrare, aş dori să-mi spun mie răspicat şi dacă vreţi să ascultaţi şi voi, ascultaţi: noi, oamenii, nu putem vorbi sufletelor, ci numai raţiunii, omului din afară, omului trecător, muritorului, urechilor. Dar omul are două urechi. De aceea, ce intră pe una iese pe cealaltă. Numai El, Spiritul Infinit şi perfect, poate vorbi sufletului. De aceea, ce intens ar trebui sa ne rugăm pentru fiecare suflet care ne ascultă sau care ne va asculta, să nu rămână cu ce-i vorbim noi urechilor şi raţiunii, ci să-i vorbească Dumnezeu. ( Efes.1:17-18; 3:14-19; Col.1:9 ) Numai Dumnezeu poate vorbi sufletului, dumnezeiescului din om. ( Luca 22:31-32; Matei 16:16-17 ).
-4-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Iar pentru mine trebuie să mă rog ca Dumnezeu să mă ia în stăpânirea Lui, încât în fiecare celulă a fiinţei mele să fie gândul care era în Hristos ( Filip. 2:5 ). Dar atunci când celelalte preocupări, oricare ar fi acestea, sunt mai presante ( chiar numai una dintre ele ) ca gândul pentru care a trăit Hristos, atunci acele gânduri vor împiedica lucrarea Evangheliei, vor răpi puterea mesajului. Hristos se ruga cu suflet, cu energie, se consuma în aşa măsură, până ajungea în stări de agonie sufletească, aşa cum s-a întâmplat în grădina Ghetsimani, înaintea prinderii Sale. Ce departe suntem noi de acea rugăciune ( Luca 22:44 ).

ESENŢA RUGĂCIUNII
Domnul Isus se ruga pentru fiecare apostol în parte. Lui Petru El îi spune: „Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta” ( Luca 22:32 ). Rezultă de aici că Domnul Isus credea mai mult în efectul rugăciunii Sale decât în forţa cuvântului Său. Spun aceasta pentru că zi de zi Isus era cot la cot cu Petru, şi ar fi putut de atâtea ori să-i spună: „Petre, sper să nu mă faci tocmai tu de ruşine”. Dar nu aşa i se adresează Isus Hristos, Cel la al cărui cuvânt ies demonii, se potoleşte furtuna, înviază morţii, orbii văd, surzii aud; El, la al cărui cuvânt apar lumi noi din nimic, nu foloseşte cuvântul Său, ci rugăciunea Sa. Învăţăm de aici că în lumea spirituală, pentru noi oamenii, rugăciunea este o forţă mai mare decât cuvântul. Şi apoi, dacă Hristos folosea cuvântul noi azi am zice: „da, dar Hristos avea cuvânt puternic de Dumnezeu.” Însă El care a creat totul prin cuvântul puterii Lui foloseşte rugăciunea, căci se comportă ca om. Ce minunat este că şi noi avem la dispoziţia noastră această colosală forţă, despre care apostolul Iacov scrie: „Mare putere are
-5-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” ( Iacov 5:16b ). Aşadar Isus nu foloseşte vorba pentru a-l întări pe Petru în credinţă. Vorba lui probabil ar fi întrat pe o ureche şi-ar fi ieşit pe cealaltă. Isus foloseşte rugăciunea adresată lui Dumnezeu. Tatăl ceresc vorbeşte direct sufletului omenesc. Şi întrucât omul are un singur suflet, n-are cum să scape de sub influenţa puternică a glasului divin. Pentru cazul când vorbeşte Dumnezeu, se potrivesc cuvintele psalmistului: „Odată a vorbit Dumnezeu, de două ori am auzit că Puterea este a lui Dumnezeu.” ( Ps. 62:11 ). Ca să înţelegem mai bine de ce rugăciunea e mai cu efect decât cuvântul direct, mă voi folosi de un exemplu din legile radioului. Mesajele care se pot transmite la mare distanţă, la orice punct de pe glob, nu se transmit pe undele lungi ( în linie dreaptă), ci pe unde scurte, pe cale indirectă. Undele scurte mai întâi sunt proiectate la mare înălţime în ionosferă, strat electromagnetic care înconjoară pământul, şi de aici undele radio mult intensificate sunt proiectate pe orice punct de pe glob. Undele directe nu se propagă departe, căci, mergând în linie dreaptă, se lovesc de obstacolele din jur: case, păduri, munţi, etc. Rugăciunile sunt undele spirituale cu forţă de emisie mult mai mare decât orice post de emisie radio, pentru că ele provin de la o sursă energetică spirituală care imprimă undelor ei o viteză mult mai mare ca a undelor radio ( care practic se propagă cu viteza luminii ). Undele spirituale ale rugăciunii se propagă cu viteza gândului. Aceasta este viteza sufletului în spaţiul cosmic. Aşa rezultă din cartea Eclesiastului unde citim: „Dumnezeu a aşezat în noi şi gândul veşniciei” ( Ecl. 3:11 ). Aceasta e şi viteza pe care o va avea fiinţa noastră când vom primi trupul spiritual, trupul cosmic. De la cel ce le emite prin rugăciune cu credinţă, undele spirituale ale rugăciunii străbat cosmosul până în faţa tronului slavei lui Dumnezeu ( Apoc. 5:8 ), şi de acolo, din zona de cea mai mare tensiune spirituală, undele rugăciunii infinit amplificate, purtând pecetea lui Dumnezeu, ajung
-6-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

acolo unde au fost destinate ( Daniel 10:12 ). Aşadar, dacă vrei să spui ceva cuiva, în aşa fel ca să nu se uite, ci să se rezolve, spune-i lui Dumnezeu să-i comunice. Şi Dumnezeu o va face. Dacă vrei să întăreşti pe cineva în credinţă, nu-i spune direct ceea ce doreşti, căci ideile pe care vrei să i le spui direct, sunt ca undele directe radio, care se lovesc de multe obstacole: de părerea lui rea despre tine, cultura ta, inteligenţa ta sau de părerile lui bune despre sine, despre cultura sa, aptitudinile sale, etc., şi totul va fi în zadar. Ajutorul transmis direct s-ar putea să fie interpretat ca o jignire. Te-ai putea aştepta la un reproş în loc de mulţumire. Şi chiar aşa se şi întâmplă de multe ori. Şi atunci ne întrebăm nedumeriţi, indignaţi: cum de n-a primit, cum de nu m-a înţeles, cum de m-a repezit? Aşadar, e mai bine mai întâi să te rogi lui Dumnezeu pentru întărirea credinţei fratelui tău şi apoi să-i vorbeşti direct. Aşa a procedat şi Domnul Isus cu Petru: „M-am rugat Tatălui să nu ţi se piardă credinţa.” ( Luca 22:32 ). Dacă vrei ca cineva să se pocăiască, roagă-te zilnic pentru el pe nume, chiar cu mult timp înainte de a-i vorbi personal. Când vorbim cuiva despre Dumnezeu e ca şi cum am încerca să-l ridicăm la înălţimea de la care ar vedea, înţelege, cunoaşte pe Dumnezeu. Dar aşa ceva e imposibil să realizăm noi care nu suntem decât nişte atomi, iar Dumnezeu e infinit. Când mă rog lui Dumnezeu pentru cineva, prin asta eu rog pe cel Atotputernic să ridice la Sine pe acel cineva ca să-L creadă, să-L cunoască şi să-L primească. Şi El o va face, căci poate. Iată unde stă marea diferenţă spirituală dintre rugăciune şi cuvânt, în favoarea rugăciunii. În felul acesta a procedat Domnul Isus când a vrut ca Petru să-L cunoască ca Fiul Dumnezeului Celui viu. Isus se roagă Tatălui, iar Petru, modestul, simplul pescar se simte dintr-o dată capabil să spună cine este Isus: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu” ( Matei 16:16 ). Cu
-7-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

acest prilej, Domnul Isus precizează: „ . . . nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri” ( Mat. 16:17 ). Dacă am înţelege cu adevărat acest principiu al lumii spirituale, ce puţin am sta de vorbă cu oamenii despre Dumnezeu şi ce mult cu Dumnezeu despre oameni! Poate în această legătură de idei se înţelege mai bine ce spune apostolul Pavel, inspirat de Dumnezeu: „Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere” ( 1 Cor. 4:20 ). Când stăm de vorbă cu oamenii, pierdem putere, când stăm de vorbă cu Dumnezeu primim putere. Ar fi cazul ca cei din jurul nostru să constate existenţa unor atât de mari energii spirituale în noi, încât să poată spune despre noi: „Cu ce putere predică Evanghelia, cu ce putere mărturiseşte ce a făcut Isus în viaţa Lui!” Aşa spuneau oamenii despre Isus. „El vorbea cu putere” ( Matei 7:29 ); „nimeni n-a mai vorbit ca omul acesta” ( Ioan 7:46 ). Spun aşa oamenii despre mine şi despre tine? Isus stătea mult în rugăciune, pentru că El nu rezolva nimic singur, fără Tatăl. În privinţa aceasta noi ne credem mai presus decât Isus. De aceea în atâtea probleme noi nu cerem sfatul lui Dumnezeu. De aceea nu supunem spre aprobarea Lui multe din cauzele noastre, aşa zise mici, şi uităm îndemnul Cuvântului Divin. „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu cu rugăciuni, cereri şi mulţumiri” ( Filip. 4:6 ). În problemele spirituale nu sunt lucruri aşa de mici ( neînsemnate ) încât noi să le putem rezolva singuri. Iar dacă totuşi le rezolvăm, le rezolvăm rău. În asemenea situaţii se împlineşte zicala românească: buturuga mică răstoarnă carul mare. În problema rugăciunii, care este cheia succeselor în viaţa spirituală, se adeveresc cuvintele Mântuitorului: „dacă nu veţi fi ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor” ( Matei 18:3 ) cât şi ceea ce scrie la Ioan 15:5-6. Şi aceasta pentru că copiii vin cu toate problemele lor
-8-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

mici, neînsemnate, la părinţi. Unii creştini, în prima parte a vieţii lor de credinţă au fost în toate problemele ca nişte copii, dar, treptat au început să rezolve ei problemele mici, şi nu la mult timp după aceea s-au pomenit încurcaţi, complicaţi şi atât de compromişi, încât au sfârşit viaţa creştină cu un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte mântuirea lor. Se pune întrebarea: de ce n-avem voie să rezolvăm noi nici o problemă? Suntem noi chiar aşa de neputincioşi? Nu cumva se exagerează printr-o astfel de afirmaţie? Nu, de loc, pentru că noi din punct de vedere spiritual, în comparaţie cu Dumnezeu, suntem mult mai neputincioşi decât copiii faţă de părinţi. Şi de fapt, în esenţă, aceasta este rugăciunea: RECUNOAŞTEREA CĂ EU SUNT NIMIC ŞI CĂ EL, DUMNEZEU, ESTE TOTUL. Acesta este simţământul, convingerea mea profundă când vin înaintea Lui. Nu rugăciunea creează raportul între mine şi Dumnezeu. Raportul există în mod obiectiv, indiferent dacă eu îl recunosc sau nu. Rugăciunea nu face altceva decât să recunoască o stare de fapt, fără de care n-am ce căuta în faţa Lui în rugăciune. Dacă eu cred că şi eu pot ceva, nu numai El, rugăciunea mea va fi falsă, deci fără efect; căci cheia falsă, mincinoasă, nupoate deschide uşa îndurărilor cereşti. Cheile false se folosesc doar pe pământul păcatului. În împărăţia Neprihănirii şi a Sfinţeniei Desăvârşite nu se folosesc asemenea chei. Starea reală a rugăciunii reale care defineşte adevărata poziţie spirituală în lumea spirituală, dintre noi oamenii şi Dumnezeu, este foarte plastic redată prin următoarea poezie: TU EŞTI TOTUL, EU NIMIC! În biserică şi-n şcoală Când Te-am cunoscut de mic
-9-

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

„Ah”, mi-am zis trufaş, „Isuse, Eu sunt tot, iar Tu nimic.” Când iubirea Ta îmi spuse: „Uită-te la crucea Mea” M-am uitat, şi-am zis în şoaptă: „Totuşi, şi eu sunt ceva.” Când din nou mi-a zis iubirea-Ţi: „Vezi mai bine chipul Meu” Am văzut atunci Isus Ce eşti Tu şi ce sunt eu. Să-ngenunchi, mi-ai zis, sub cruce Şi-n sus ochii să-mi ridic. Ah, de-atunci tot plâng ... „Isuse, Tu eşti totul, eu nimic.” Aşadar, rugăciunea înseamnă să recunosc micimea şi neputinţa mea în comparaţie cu atotputernicia lui Dumnezeu, diferenţă care mă va face să cer şi să aştept totul de la Dumnezeu ( Ps.5:3; Plâng. Ier. 3:26 ).

MUNCA SUFLETULUI
A veni cu fiecare problemă, cât de mică ar fi ea, în faţa Domnului, aceasta cere timp, şi noi grăbiţii din secolul XX, suferim de lipsă de timp. Despre Luther se spune că în unele zile deosebit de aglomerate obişnuia să zică: „Azi sunt aşa de ocupat că nu mă voi putea descurca bine fără cel puţin 3 ore de rugăciune”. O asemenea frază pare nu numai cu totul de neînţeles, dar şi contradictorie. Noi am interpreta această frază astfel: ori era aşa de ocupat încât nu-i mai rămânea timp de 3 ore de rugăciune, ori se ruga 3 ore pe zi când n-avea probleme. Şi totuşi fraza lui Luther rămâne în picioare.
- 10 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Interpretarea corectă d.p.d.v. spiritual este următoarea: Luther nu rezolva el problemele, ci cu fiecare problemă venea înaintea lui Dumnezeu; de aceea mulţimea problemelor cu timpul îndelungat de rugăciune nu se exclud, ci formează un tot organic spiritual. Ce să mai vorbim de viaţa de rugăciune a Domnului Isus. În viaţa Lui, timpul de rugăciune a fost aşa de îndelungat, încât ne face să ne întrebăm miraţi: dar ce spunea El în atâtea ore zilnice de rugăciune şi-n atâtea nopţi petrecute în rugăciune? Răspunsul apare clar în lumina celor scrise la Filip 4:6: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri”. Domnul Isus se ruga pentru fiecare problemă, faptă, minune pe care a doua zi urma să o facă. Aşa înţelegem scurta lui rugăciune de la mormântul lui Lazăr. Şi aceasta în sens de mulţumire: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat...” ( Ioan 11:41 ). Ce să-L fi ascultat Tatăl? În text nu se arată direct, dar înţelegem că este vorba de rugăciunile Lui din alte dăţi. Aici ne dăm seama că în spatele acestor cuvinte din ruga Sa scurtă în faţa mormântului au fost multe ore de rugă stăruitoare. Nu e de mirare că cu ocazia acestei lucrări de înviere mulţi au crezut în Isus. Dacă la baza pregătirii noastre ca pastori, şi în generai ca nişte credincioşi, ar sta ruga intensă pentru toate problemele şi pentru fiecare serviciu divin, atunci în mod real am vedea la fiecare serviciu divin multe învieri din moarte la viaţă în Hristos ( Ef. 2:2-6 ). Dacă am avea viaţa lui Isus, am avea şi rezultatele Lui: ba încă şi mai mari spune El „pentru că orice veţi cere în numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” ( Ioan 14:12-14 ). De ce se ruga Isus atât timp? Desigur pentru că El se ruga nu numai pentru fiecare problemă, dar şi pentru fiecare persoană cu care avea de-a face a doua zi. Nu mai spunem că pentru ucenici se ruga zilnic, pentru fiecare în
- 11 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

parte, iar pentru unii mai încercaţi dintre ei, chiar deosebit de insistent. Dacă găsim în Luca declaraţia Mântuitorului: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul, dar Eu m-am rugat pentru tine să nu se piardă credinţa ta” ( Luca 22:31 ), din această declaraţie ne putem închipui ce intens s-a rugat Isus. Procedăm oare şi noi în felul acesta? Dacă da, atunci nu ne vom întreba ce făcea Isus atâta timp în rugă, căci atunci şi noi ne vom ruga mult. Domnul Isus se ruga pentru fiecare cuvânt pe care avea să-l rostească. Altfel, nu înţeleg de ce Evangheliştii pomenesc de atâtea ori că el vorbea cu putere. Cuvintele Lui, predicile Lui, nu erau ale Lui, ci ale Tatălui ( primite în rugăciuni ). Rugăciunile aduceau puteri din ceruri. Nu putem predica cu putere fără rugăciune. Şi la urma urmei nu este important ( hotărâtor ) pentru mântuirea altora şi pentru slava lui Dumnezeu ceea ce spun, ci dacă cuvintele mele sunt purtătoare de puteri spirituale, dumnezeieşti. Oamenii, credincioşii, vor uita ideile auzite, dar vor rămâne cu lumea spirituală pe care le-am transmis-o. Duhul, lumea spirituală a predicatorului, se transmite în sufletele ascultătorilor, bisericii. Aşa se explică faptul că în 2-3 ani o biserică devine ceea ce este de fapt pastorul ei, nu ceea ce predică el. Pastorul poate predica frumos, căci doar a studiat la seminar, îşi pregăteşte predicile şi are experienţă, dar biserica nu va fi ceea ce zice el, ci ceea ce este el. Un pastor spunea odată indignat cam aşa: „Dar de ce nu s-a pocăit prin mine la biserica mea, că doar şi eu tot despre Domnul Isus am predicat?”. Omul acesta nu cunoaştea legea aceasta spirituală că biserica devine nu ce spui despre Domnul Isus, ci cum trăieşti cu El. Zadarnic spun cu mare talent şi într-un stil oratoric, impresionant de frumos: „Oameni, pocăiţi-vă, veniţi la Domnul Isus”, dacă eu nu sunt un adevărat pocăit, un om al lui Dumnezeu, în sensul unei strânse, permanente legături de viaţă, gând şi rugă cu Dumnezeu. Oamenii se vor pocăi prin mine, numai dacă vorbeşte Dumnezeu prin mine. Iar El nu vorbeşte prin
- 12 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

mine dacă nu sunt al Lui, dacă nu trăiesc cu El şi pentru El. Acest lucru explică şi faptul că păcatele, ideile, gândurile, stările sufleteşti ale predicatorului se regăsesc în biserica păstorită de el. Stăteam de vorbă cu un prieten şi-i împărtăşeam nemulţumirea mea în legătură cu starea de mândrie spirituală pe care am găsit-o într-o anumită biserică. Prietenul mi-a spus scurt: „păi aşa-i păstorul ei, nu ştii?” Am rămas năuc. Deşi cunoşteam principiul, nu mă aşteptam săl văd atât de matematic adeverit. Şi iată cum de-a lungul a zeci şi sute de predici frumoase, bine documentate, explicate cu mare talent oratoric, oamenii n-au rămas zidiţi de aceste mari idei, ci infectaţi de marele lui păcat - de păcatul mândriei. „Mândria merge înaintea căderii”. De aceea cel mai mare împărat al lui Israel, David, se roagă: „Păzeşte de asemenea pe robul tău de mândrie, ca să nu stăpânească peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari” ( Ps. 19:13 ). Ajung la concluzia că vorbele, cuvintele, sunt purtătoare de energii, realităţi spirituale. Oamenii vor uita ce am spus, dar nu ce sunt. Ei devin ca mine, vor fi ceea ce eu sunt. Revenind la Filip. 4:6 mai trebuie adăugat că creştinul adevărat trebuie să aducă fiecare lucru la cunoştinţa lui Dumnezeu spre rezolvare. Trebuie aduse şi acele lucruri a căror soluţie parcă se impune. Aceasta pentru că toate faptele noastre au urmări veşnice. Dacă am trăi numai pentru pâmânt, ne-am putea permite să rezolvăm unele din problemele noastre. Dar Isus ne-a spus că vom da socoteală de fiecare cuvânt pe care l-am rostit ( Matei 12:36 ). Şi desigur şi de fiecare faptă ( 2 Cor. 5:10 ). Ca să fim siguri că nu greşim, El trebuie să ne inspire la orice gând, vorbă, faptă, deoarece toate acestea au urmări veşnice. Pentru acest motiv, unele fapte, întâmplări, nu ni le putem explica imediat, ci după o vreme mai îndelungată, iar altele abia în eternitate. Important este să stăm liniştiţi în mâinile celui Atotputernic, ştiind că Domnul Isus a spus: „Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” ( Mat. 10:30 ).
- 13 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

PERSEVERENŢA ÎN RUGĂCIUNE
După ce am văzut câte ceva despre munca sufletului, să vedem ce este perseverenţa sau stăruinţa în rugăciune. Să-l lăsăm pe Mântuitorul, Marele Învăţător, să ne vorbească prin pilda cu omul care se duce în toiul nopţii la prietenul său să-i ceară pâini pentru nişte musafiri veniţi neanunţaţi ( Luca 11:2-10 ). Concluzia Mântuitorului este: „chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula să-i dea tot ce-i trebuie” ( Luca 11:18 ). Aici Domnul Isus doreşte să ilustreze importanţa stăruinţei în rugăciune. În cazul pildei, chiar dacă obligaţia în calitate de prieten n-o să-l convingă să se deranjeze din pat şi să-l servească cu ceea ce doreşte, stăruinţa celui de afară va fi mai mare ca obligaţiile în calitate de prieten. Vedem de altfel că la apelul cu calitatea de prieten, cel din casă se scuză motivat: nu vezi că sunt în pat - copii dorm, nu pot să-ţi dau. Cel de afară nu se lasă convins. Nevoia lui e mare, de aceea insistă. Cel din pat şi-o fi zis: dacă nu am să-i dau, ăsta va bate la uşă şi la geam până se scoală toţi copiii, curtea, strada. Acesta-mi strică toată noaptea. De aceea se scoală şi-l serveşte. Ceea ce nu s-a obţinut pe baza prieteniei s-a obţinut prin stăruinţă. În concluzie, ca să întipărească bine această idee, Isus zice răspicat: „cereţi şi veţi căpăta”. Cu alte cuvinte parafrazând, Isus, zice: „vă trebuie ceva? Şi ce, e aşa mare lucru să ceri? Numai cine nu cere nu capătă”. Dar trebuie să se ceară cu convingere şi stăruinţă supărătoare, ca unul care are absolută nevoie de lucrul cerut, căci numai convingerea puternică a absolutei nevoi a lucrului cerut te face să fii insistent. Aceeaşi idee, redată de această dată prin pilda judecătorului nedrept, scoate şi mai puternic în evidenţă colosala importanţă a stăruinţei. Dacă în pilda cu prietenul de la miezul nopţii, ne aşteptam ca prietenia să-şi facă
- 14 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

efectul, în pilda judecătorului nedrept, unde avem de a face cu un om de nimic, cu un om ordinar care de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează, ne dăm seama că orice insistenţă este zadarnică. Omul avea inima închisă pentru nevoile altora. Şi totuşi iată miracolul se produce: nesimţitul, judecătorul nedrept face dreptate. Vom zice: desigur, că era doar judecător. Dar nu în calitatea de judecător el a făcut dreptate, ci pentru a scăpa de cicăleală, de cererea stăruitoare a femeii, ca să nu tot vină şi să-i bată capul ( Luca 18:5 ). Concluzia Mântuitorului este de un fantastic efect: „Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte, măcar că zăboveşte? Vă spun că le va face dreptate în curând” ( Luca 18:7-8 ). Parafrazând acest verset, am putea atribui lui Isus următoarele cuvinte: „adică dacă un judecător nedrept, un nesimţit a făcut dreptate, vi-l închipuiţi pe Dumnezeu sub nivelul unui judecător nedrept?” În halul acesta a ajuns demnitatea, creditul lui Dumnezeu în lume? Asta-i încrederea de care se bucură Dumnezeu în faţa noastră? Şi de fapt acesta e felul în care practic e tratat Dumnezeu. Teoretic noi nu admitem aceasta. Noi zicem: „Dumnezeu e mare, e atotputernic”, dar la capitolul cereri, ce anume cerem se vede în realitate de ce puţin credit se bucură Dumnezeu în ochii noştri. Poate se va zice că e prea exagerată această idee. Dar practic aşa stau lucrurile. Cei ce nu vin cu cereri mari să insiste în faţa lui Dumnezeu, dovedesc că nu cred în atotputernicia lui Dumnezeu. Creditul lui Dumnezeu pentru mine e direct proporţional cu ceea ce-I cer. Ce cred despre Dumnezeu se vede în ceea ce cer de la Dumnezeu. Îl cred mare dacă cer lucruri mari. Îl cred mic, neputincios, dacă cer lucruri mici. Iar acum să analizăm ce vrea să zică Domnul Isus în cuvintele: „şi Dumnezeu nu va face dreptate?” ( Luca 18:7 ). În ce sens foloseşte Domnul Isus aceste cuvinte? La ce dreptate se referă Isus? Domnul Isus a murit pentru toţi
- 15 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

oamenii şi nu e drept ca suflete pentru care a murit Isus să meargă în iad, ca şi cum El n-ar fi murit pentru toţi. E nedrept, strigător la cer de nedrept, ca un om a cărui păcate au fost purtate de Isus pe cruce să şi le poarte pe veci în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. E înfiorător de nedrept ca omul pentru care Isus a fost despărţit de Dumnezeu din cauta păcatelor, să fie veşnic despărţit de Creatorul său. De aceea fraţi colegi, surori şi fraţi în Hristos, cum vă închipuiţi că Dumnezeu nu va face dreptate, adică nu va atrage la pocăinţă, la viaţă eternă, pe un om pe care-l cer zilnic cu stăruinţă de la Dumnezeu? Chiar dacă Dumnezeu n-ar fi mai bun ca un judecător nedrept şi tot va face dreptate, va mântui pe cei pentru care mă rog „zi şi noapte”. De asemenea, nu e drept ca Isus care a murit pentru toţi oamenii să fie urmat de aşa puţini, în timp ce Diavolul, duşmanul sufletului şi al fericirii noastre veşnice, care înşeală oamenii şi le doreşte nenorocirea şi nefericirea veşnică, tocmai acest duşman al omului, să fie urmat, ascultat de aşa mulţi! Oare nu va face Dumnezeu dreptate aleşilor Lui, copiilor Lui? Ba da! Dar să notăm,, să subliniem condiţia: să cerem zilnic, cu credinţă şi uriaşă dorinţă de salvare. Să ne dăm seama ce colosală diferenţă e între salvare şi pierzare, şi că această diferenţă va fi pentru veşnicie. Unii s-au rugat o vreme pentru unele persoane, dar după scurt timp au încetat să se mai roage. Lucrul acesta comparat cu cele obişnuite ar fi ca şi cum aş lua supa de la aragaz tocmai când începe să fiarbă. Când voi mânca supă în felul acesta? Niciodată! Când se va pocăi un suflet pentru care încetez să mă rog? Desigur, niciodată! E groaznic acest adevăr, dar şi grandios! Atât de mult depinde de noi mântuirea altora, încât iadul sau raiul va fi plin de suflete în funcţie de noi, credincioşii, de rugăciunea noastră cu credinţă sau de nepăsarea noastră. Ruga noastră sistematică cu credinţă smulge sufletele din pierzare, după
- 16 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

cum nepăsarea noastră le lasă în moarte veşnică. Un tânăr din Timişoara spunea că pe vremea când era la Arad, a început cu un grup de tineri să se roage pentru propăşirea Evangheliei în Biserica din care făceau parte, dar la scurt timp după acel frumos început au încetat să se mai roage. Cum putea să înceapă o lucrare deosebită? Niciodată şi nicăieri, în orice condiţii am fi, nu va porni lucrarea Evangheliei pe o scară dorită de Dumnezeul dragostei dacă noi procedăm în felul acesta. Unii zic: să aşteptăm condiţii speciale. Dar să nu uităm că Dumnezeu creează aceste condiţii. Noi trebuie să le cerem şi să aşteptăm. Da, Dumnezeu le creează, dar nu la întâmplare, nu fără contribuţia noastră. Nu noi facem să crească bobul de grâu, şi totuşi fără ca bobul să fie semănat, niciodată nu vom mânca pâine. Partea noastră, a oamenilor, este cu totul neesenţială cu privire la conţinutul bobului. Noi arăm pământul, semănăm bobul, dar Dumnezeu face să crească. Aşa stau lucrurile şi din punct de vedere spiritual. Dumnezeu dă har, face să propăşească lucrarea Elvangheliei, dacă noi ne facem partea noastră: aratul, semănatul spiritual. Aratul e rugăciunea, iar semănatul e propovăduirea cuvântului şi mărturia personală prin cuvânt şi viaţă curată, luminoasă. E adevărat că nu noi convertim pe oameni, după cum nu noi creăm bobul de grâu. Partea noastră, contribuţia noastră, fiind cu totul neesenţială în ce priveşte rezultatul: învierea sufletelor de la moarte la viaţă. Neesenţială e partea noastră, şi totuşi fără ea Dumnezeu nu poate da har, binecuvântare. Nu poate face să crească cuvântul, dacă pământul n-a fost arat, adică dacă pentru un om nu s-a rugat nimeni şi dacă cuvântul n-a fost semănat. Evanghelia n-a avut niciodată condiţii speciale, totuşi lucrarea Evangheliei s-a dezvoltat acolo unde a existat un grup de oameni ai rugăciunii stăruitoare. Ce condiţii de evanghelizare au avut Pavel şi Sila în puşcăria din Filipi? Totuşi ce formidabil succes spiritual! De ce? Cauza? Succesul trebuie căutat în rugă, slavă, viaţă şi semănătură.
- 17 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Ei au arat, adică s-au rugat ( Faptele Ap. 16:25-34 ). Ei au semănat, adică au propovăduit Cuvântul, şi Dumnezeu a putut da ploaia binecuvântărilor, făcând ca sămânţa să încolţească. Oamenii din puşcărie s-au pocăit şi s-au transformat în câteva ore atât de mult, încât după cutremurul de pământ, când toate legăturile de pe mâini şi de pe picioarele puşcăriaşilor au căzut la pământ, şi când toate uşile închisorii s-au deschis larg ( şi ei toţi puteau fugi în libertate ), ei, puşcăriaşii, nu folosesc ocazia de a fugi. Cum? Ce miracol e acesta? E miracolul naşterii din nou, e miracolul unei noi vieţi, a unei noi istorii, pe care puşcăriaşii, deveniţi copii ai lui Dumnezeu, încep s-o trăiască. E miracolul rugăciunii. În Curtici, un frate s-a rugat mult timp pentru mântuirea unui suflet, şi fiindcă n-a văzut nici un rezultat, a încetat să se mai roage. Într-o noapte a avut un vis. Se făcea că mergea pe o potecă, ţinând în mână sufletul pentru care se rugase zilnic. Când a ajuns la o fântână, a lăsat persoana din mână, şi s-a trezit. Explicaţia era prea clară: prin rugă zilnică a condus sufletul spre fântâna „apei vii”, spre Hristos. Şi când era mai important, mai necesar să se roage, a lăsat totul baltă. Câţi or fi mers în iad, în moarte, lipsiţi de Hristos – apa vieţii – din cauza lipsei de stăruinţă în rugăciune? Doamne, iartă-ne acest mare păcat! În Vechiul Testament au fost bărbaţi aleşi care-şi dădeau seama de grozăvia păcatului, lipsei de continuitate în rugăciune. Iată ce spune în privinţa aceasta profetul Samuel: „Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi” ( 1 Sam. 12:23 ). Ideea perseverenţei în rugăciune o găsim extrem de bine fundamentată în Vechiul Testament, în cartea Exodului, Cap. 17:8-13. În vale, Iosua conducea operaţiunile militare împotriva lui Amalec. Undeva pe un deal din apropiere, Moise sta cu mâinile ridicate. Logic, omeneşte, am zice: acum, când prezenţa lui Moise era aşa de necesară în mijlocul luptătorilor, să încurajeze luptătorii, iată-l pe Moise stând undeva pe un deal cu mâinile ridicate. Parcă ne vine
- 18 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

să ne urcăm pe deal, să-l zgâlţâim şi să-i strigăm indignaţi: „Moise, Moise, ce-i cu tine? Uite-ţi oştenii, de victoria lor depinde soarta poporului, şi tu stai aici cu nepăsare şi cu mâinile ridicate? Moise, du-te jos la popor, la Iosua, şi îmbărbătează-i, ajută-i. Prezenţa ta îi va oţeli, le va da aripi.” Şi parcă-l vedem pe Moise cum se întoarce spre noi încet, ochii lui ne sfredelesc, ne dojenesc, şi parcă ne spun: aveţi răbdare şi o să vedeţi de ce stau aici, o să vedeţi că de aici ajut mult mai mult lupta poporului, o să vedeţi că de ceea ce fac eu aici depinde izbânda. Stau şi mă uit atent la acest bătrân care-şi ţine mâinile în sus. Mă uit apoi în vale şi văd cum Iosua în fruntea poporului năvăleşte asupra Amaleciţilor. Mă uit din nou la Moise, şi-l văd cum trudit, istovit, nu-şi mai poate ţinea mâinile ridicate, le coboară cu durere. O mare tristeţe i se citeşte pe faţă. Nu înţeleg de ce. Apoi, fără să vreau, mă uit din nou pe câmpul de luptă. Vai, dar ce se întâmplă? Amaleciţii au pornit la ofensivă şi Iosua şi Israelul fuge, fuge, urmărit, gonit de Amalec. Cu un ultim efort, Moise îşi ridică din nou mâinile. Ce-mi văd ochii? Din nou panică, debandadă în trupele Amaleciţilor care fug în dezordine, urmărite, înspăimântate de Iosua şi Israel. Dar din nou mâinile lui Moise, încet încet, se lasă în jos, şi din nou Amalec e mai tare ca Israel. Abia atunci văd cum de undeva din spate răsar doi oameni. Erau Aron şi Hur, care au urmărit ca şi mine cu sufletul la gură evoluţia izbânzii, când de o parte când de alta. Abia atunci ei şi eu ne-am dat seama că nu de Iosua depinde victoria, ci de Moise, de mâinile ridicate ale lui Moise. Aron, fratele lui Moise, şi Hur, prietenul lui Moise, când văd miracolul acesta, unul de o parte, celălalt de cealaltă parte, sprijinesc mâinile trudite ale lui Moise, mâinile victoriei. Şi pentru că şi ei erau bătrâni, Aron cu 2 ani mai bătrân ca Moise, au pus o piatră în faţa lui Moise. Pe această piatră mâinile lui Moise au rămas ridicate până la asfinţitul soarelui, şi astfel Iosua a bătut pe Amalec. Cine a bătut de fapt pe Amalec? Iosua sau Moise?
- 19 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Răspuns: Iosua prin Moise. Cine decide rezultatul Evangheliei, predicatorul sau omul rugăciunii? Răspuns: predicatorul prin omul rugăciunii. Victoriile nu se câştigă la amvon, ci pe genunchi. Amvonul e terenul de luptă, genunchii decid victoria. Rugăciunea aduce izbândă. Înţelegem acum de ce Pavel ne dă îndemnul din 1 Tim. 2:8. Când va înţelege oare tot poporul creştin de astăzi legea adevăratelor biruinţe? Oare când? Când va vrea în sfârşit poporul credincios să pună în aplicare această lege de aur a marilor rezultate pe câmpul Evangheliei? Atunci când în mod efectiv el le va pune în aplicare, atunci, exact în acel moment va izbucni cea mai mare explozie, spirituală de pe planetă. Adu, Doamne, vremea când poporul creştin să-ţi dea ocazia să dai cea mai mare victorie planetei pentru care ai murit. Iadul n-a fost făcut pentru oameni, ci pentru Satana şi îngerii lui, dar dacă creştinii nu vor să-şi facă partea lor ( neesenţială, dar absolut trebuincioasă ), Dumnezeu nu-şi poate face partea Lui. Tot în Vechiul Testament ne este arătată importanţa rugăciunii prin cucerirea cetăţii Ai. În cartea lui Iosua Cap. 8:18 şi 26 citim: „Domnul a zis lui Iosua”, „Întinde spre Ai suliţa pe care o ai în mână, căci am s-o dau în mâna ta!” Şi Iosua a întins spre cetate suliţa pe care o avea în mână ( v. 18 ). Iosua nu şi-a tras mâna pe care o ţinea întinsă cu suliţa, până ce toţi locuitorii nu au fost nimiciţi cu desăvârşire (v.26). Mâna lui Iosua, ridicată cu suliţa în sus, e simbolul rugăciunii permanente. Iosua nu coboară mâna până la biruinţa finală. Ideea stăruinţei în rugăciune în Vechiul Testament e prezentată şi sub alte simboluri. Iată câteva dintre ele. În Iosua cap. 6 citim despre marea victorie a Israelului asupra cetăţii lerihon, cetate omeneşte de necucerit. De aceea victoria asupra Ierihonului a avut un mare răsunet. Unele popoare din Canaan s-au înspăimântat atât de tare,
- 20 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

încât s-au predat fără luptă, altele au folosit înşelăciunea, altele s-au coalizat să facă faţă iureşului năvalnic al Israelului. Cucerirea cetăţii Ierihon s-a făcut în felul următor: poporul Israel înainta încolonat; în fruntea coloanei mergeau 7 preoţi, fiecare cu o trâmbiţă. Apoi urmau luptătorii, chivotul mărturiei, iar în urmă restul poporului. Timp de 6 zile israeliţii au înconjurat cetatea câte o dată pe zi, iar a şaptea zi au înconjurat-o de şapte ori. În tot acest timp poporul nu avea voie să scoată o vorbă, doar trâmbiţele sunau. Abia la urmă, după cele 13 rotaţii, poporul trebuia să strige. Sunetul neîncetat al trâmbiţei îmi aminteşte de îndemnul din 1 Tes. 5:17: „rugaţi-vă neîncetat”. Aşadar trâmbiţele sunt simbolul rugăciunii. De 13 ori mai mult s-a sunat din trâmbiţe decât s-a strigat. Asta e cheia marilor biruinţe. Deşi în timp ce înconjurau Ierihonul sunetul celor 7 trâmbiţe le părea fără nici o valoare, fără nici un rost, totuşi prăbuşirea zidurilor Ierihonului a dovedit că el a fost de o absolută trebuinţă. Dacă dorim să cucerim un suflet pentru Dumnezeu, să procedăm ca Iosua la cucerirea Ierihonului: zilnic să înconjurăm cu ruga noastră sufletul acela, iar a şaptea zi, în muncă pentru suflet, să-l înconjurăm de 7 ori. Să ne rugăm mult, dar să-i vorbim puţin. Făcând aşa, oricât ar fi de teribile zidurile de împotrivire, foarte curând acel suflet va capitula la chemarea dragostei divine. Câţi oameni răi, mari păcătoşi, par de necucerit pentru Hristos, şi omeneşte aşa este. Rugăciunii însă totul îi este cu putinţă. După ce te-ai rugat mult, urmează îndemnurile cântării „Te du în lume şi spune, orice om oricât e de rău, în Isus se mântuieşte, te du şi spune mereu”. Putem spune că nu zidurile de împotrivire ale cuiva sunt prea groase, că nu se pocăieşte, ci metodele noastre de a-l aduce la Hristos nu sunt cele arătate în Biblie. Azi nu există o cetate care să nu poată fi cucerită. Pe plan duhovnicesc putem spune că azi
- 21 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

nu există suflet care să nu poată fi cucerit pentru Hristos, trebuie însă folosită arma spirituală: rugăciunea cu credinţă şi perseverenţă. Nu la întâmplare spune apostolul Iacov: „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” ( Iacov 5:16b ). Ce să mai spunem de asigurarea Mântuitorului „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” ( Mat. 21:22 ). Fraţi şi surori, să vorbim cât mai mult cu Dumnezeu despre oameni şi cât mai puţin cu oamenii despre Dumnezeu. Altfel, aruncăm mărgăritarele porcilor. ( Matei 7:6 ). Rugăciunea e o forţa fantastică, prin care legăm sufletul ( pentru care ne rugăm ) de atotputernicul Dumnezeu. Să nu uităm însă că Dumnezeu lucrează numai pe măsura credinţei noastre. Lucrarea e a Lui, dar măsura o dăm noi, prin credinţa noastră. Mardoheu credea în izbăvire. Credinţa lui a transformat pe Estera şi pe Ahaşveroş. Credinţa lui a legat pe Estera şi pe Ahaşveroş de Dumnezeu. Aşa e şi în cazul din Mat. 9:2. Iată dar ce colosală răspundere avem faţă de cei din jur. Se vor pocăi atâţia dintre ei, pentru câţi noi ne rugăm cu credinţă şi cu perseverenţă. Un alt caz din Vechiul Testament în care apare marea importanţă a rugăciunii văzută în simbol este biruinţa lui Ghedeon împotriva lui Madian. Armele folosite de cei 300 de oameni ai lui Ghedeon împotriva a cca 135.000 de madianiţi sunt: sunatul din trâmbiţe, făcliile aprinse şi spargerea ulcioarelor. Făcliile aprinse sunt simbolul vieţii curate, pline de Duhul Sfânt, care-l slăveşte pe Dumnezeu. E ceea ce a spus Domnul Isus: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei vâzând faptele voastre bune să slăvească pe Dumnezeu care este în ceruri” ( Mat. 5: 16 ). Făcliile erau în ulcioare. Ca făcliile să ardă mai puternic, ulcioarele trebuiau sparte. Spargerea ulcioarelor simbolizează predarea totală a fiinţei noastre lui Dumnezeu. Ulcioarele sunt simbolul fiinţei noastre slabe, neputincioase, omeneşti, care însă poartă
- 22 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

comoara veşniciilor, pe Isus, aşa cum arată apostolul Pavel în 2 Cor. 4:7: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut”. Trâmbiţele sunt simbolul rugăciunii neîncetate ( 1 Tes. 5:17 ). Valoarea rugăciunii e foarte puternic prezentată în cartea Esterei. Mardoheu, eroul principal al acestei cărţi, tatăl adoptiv al împărătesei Estera, i-a spus Esterei că dacă ea nu e gata să intervină la împărat pentru salvarea poporului Evreu, a cărui masacru era deja fixat, izbăvirea va veni din altă parte. Credinţa puternică a lui Mardoheu că israeliţii vor fi izbăviţi a transformat-o pe Estera cea fricoasă într-o eroină, care a fost gata să se sacrifice pentru cauza poporului. Această credinţă a lui Mardoheu îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să-l facă pe împărat să schimbe ordinele de exterminare în ordine de viaţă, de sărbătoare. Iată ce face o credinţă vie pusă în rugăciune stăruitoare în faţa lui Dumnezeu. Rugăciunea lui Mardoheu salvează un popor de la o moarte pământească. Credinţa noastră pusă azi în rugăciune perseverentă va salva un oraş, o ţară, o lume de la o moarte veşnică. Rugăciunea stăruitoare mai poate fi asemănată cu un telefon automat. La un telefon automat se poate vorbi atâta vreme cât este alimentat cu monede. Cum nu se pun monede la timp, apare becul roşu, apoi convorbirea este întreruptă. Putem avea legătură mijlocitoare cu Dumnezeu pentru salvarea unui suflet atâta vreme cât rugăciunea stăruitoare e neîntreruptă. Dacă într-o zi nu am cerut mântuirea sufletului pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inimă, Dumnezeu se întreabă: oare azi credinciosul a uitat să-şi alimenteze trupul muritor? Desigur n-a uitat! Cum de a uitat să se roage pentru cel a cărui veşnicie depinde de rugăciunea lui? Câte începuturi frumoase de rugăciuni stăruitoare nu sau făcut în atâtea biserici, dar ce folos dacă totul s-a
- 23 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

abandonat prin întreruperea rugăciunilor. Despre un adevărat credincios trebuie să se poată spune că „tot ce începe duce la bun sfârşit” ( Ps. 1:3b ).

RUGĂCIUNEA CA VALOARE SPIRITUALĂ
Se ştie din economia politică că valoarea unui obiect oarecare este dată de timpul de muncă socialmente necesar pentru producerea lui. Dar nu numai în lumea materială valoarea se exprimă prin muncă, ci şi în lumea spirituală lucrurile se prezintă la fel. Întrucât munca stă la baza valorii, munca creează valori, de aceea Biblia încurajează munca şi combate lenea, afirmând hotărât: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu manânce” ( 2 Tesal. 3:10 ). Dacă în toate domeniile vieţii, adevăratele valori se obţin numai prin muncă, s-ar putea oare ca cel mai important domeniu, ( lumea spirituală ) să facă excepţie? În nici un caz nu, căci lumea spirituală a creat legile fundamentale ale celei materiale. Şi dacă în domeniul material nu se obţin valori fără muncă, în cel spiritual principiul este cu atât mai valabil. Aici cred că e potrivit să amintesc ce spune Mântuitorul. „Tatăl Meu lucrează,.. . . Eu de asemenea lucrez” ( Ioan 5:17 ). În cartea Profetului Isaia la cap. 53:11, Duhul lui Dumnezeu a inspirat pe profet să prezică munca spirituală a Domnului Isus „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora”. Profetul nu spune: „va vedea rodul atotputerniciei sau a înţelepciunii Sale, ci rodul muncii”. Da, pentru că munca creează valori şi bucurii pământeşti şi valori şi bucurii sufleteşti. Cea mai importantă muncă a sufletului este rugăciunea şi postul, prin care se cer cu credinţă stăruitoare lucruri după voia lui Dumnezeu. Este adevărat că unele minuni: potolirea furtunii, liniştirea vântului, Domnul Isus le-a făcut în calitatea Sa de Stăpân al naturii, dar cele mai multe şi care ne privesc
- 24 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

direct pe noi ( pentru că pe unele le putem şi noi face şi trebuie să le facem ), Isus le-a săvârşit ca om al rugăciunii. Îndrăznesc să afirm că nici în domeniul spiritual nu se fac minuni, ci munca intensă spirituală creează minunile spirituale. Aşa după cum în cele materiale, prin muncă susţinută se fac adevărate minuni, aşa şi în cele spirituale. Nici lucrările lui Dumnezeu nu sunt minuni, ci fapte normale, obişnuite, pentru Dumnezeu. El, Creatorul, e o minune. Atoputernicia Lui, faptele Lui, sunt consecinţe, urmarea normală a personalităţii Lui. Minunile intervin ca urmare a muncii stăruitoare îndreptată constant spre un anumit scop. De aceea zicea cineva: „Nimeni n-a făcut atâtea într-un timp aşa de scurt ca Isus, pentru că nimeni nu s-a rugat ca El”. Înţelegem de ce Isus într-un timp de numai trei ani şi jumătate de activitate, a creat uriaşe valori spirituale. Dar să nu uităm că aceste valori inestimabile s-au făurit prin multe, foarte multe ore de rugăciune, multe nopţi şi dimineţi de rugă intensă. De aici trag concluzia că atunci când şi noi vom face ca Isus, vom fi copleşiţi de nişte rezultate care vor uimi lumea. Se va împlini atunci ce spusese Isus: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea pentru că Eu mă duc la Tatăl” ( Ioan 14:12 ). Crearea valorilor spirituale se bazează pe legi precise: legea muncii. Mergând pe această linie vom fi creatori de valori eterne, ne vom îmbogăţi pentru viaţa veşnică şi vom îmbogăţi şi pe alţii.

ASCULTĂ DUMNEZEU CU ÎNTÂRZIERE RUGĂCIUNILE ?
Întrebarea aceasta se pune pentru faptul că multora li se pare că ar exista o bază biblică pentru această afirmaţie
- 25 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

în încheierea pildei judecătorului nedrept din Luca 18:7: „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?” Cuvintele finale, „zăboveşte faţă de ei”, par a formula o asemenea concluzie. Dar să analizăm în profunzime această idee. Ca să înţelegem în ce sens au fost spuse cuvintele din Luca 18:7 şi cum stau în principiu lucrurile, vom analiza linia Bibliei în ce priveşte răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile noastre, văzută prin mai multe cazuri şi afirmaţii, relatate în această carte sfântă. Răspunsul principial la această întrebare îl dă apostolul Petru în a doua sa epistolă, cap. 3:9, „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru noi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” . În directă legătură cu această promisiune ( Habacuc 2:3 ), inspirat de Duhul lui Dumnezeu, afirmă:„este o prorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit”. În Ps.5:3b, psalmistul declară: „Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept”. În analiza noastră vom porni de la aceste versete. Rugăciunea adevărată se caracterizează prin credinţă, iar credinţa se manifestă prin aşteptare cu răbdare. Cine nu ştie să aştepte cu răbdare răspunsul la rugăciune, acela nu ştie să creadă. Şi cine nu crede, nu va vedea împlinirea cererilor lui. Dumnezeu are un timp când răspunde la rugăciune, aşa după cum are un timp în care face să crească şi să rodească pomii, grădinile cu legume şi lanurile de grâne. Plugarul crede că va veni ziua când va recolta. De aceea lucrează şi aşteaptă ( 2 Tim. 2:6 ). Rugăciunea, care aşa cum am văzut e o muncă a sufletului, nu va ajunge la un seceriş dacă omul care se roagă nu ştie să aştepte cu răbdare. Ce-ar fi dacă plugarul
- 26 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

n-ar aştepta vremea coacerii (Iacov 5:7)? Ar însemna să nu mâncăm niciodată pâine. În cele spirituale este la fel. Dumnezeu are nevoie de timp ca să ne rezolve problemele. Şi aceasta pentru că după cum în domeniul vegetal sunt legi precise, tot aşa sunt legi şi în domeniul spiritual ( care a creat pe cel material ). Merge plugarul a doua zi după ce-a sămănat porumbul să-l recolteze? Nu. Înseamnă că nu va avea porumb pentru că n-a crescut şi nu s-a copt a doua zi după semănare? Nu înseamnă deloc aşa ceva, ci faptul că el trebuie să aştepte timpul cerut de legile creşterii şi ale coacerii. Şi după cum fiecare fruct se coace într-un anumit timp, tot aşa fiecare rugăciune e ascultată la timpul ei, în funcţie de natura, de felul cauzei pe care o conţine. Dar pentru că suntem carne şi sânge, am dori să ştim precis de ce nu răspunde Dumnezeu imediat la rugăciunile noastre. Nu vom putea răspunde decât parţial la această întrebare. Şi anume în măsura în care Biblia ne revelează şi experienţa o confirmă. Iată câteva răspunsuri: 1. Întârzierile sunt numai aparente, şi aceasta pentru ca răspunsul să fie cu atât mai grandios. Aşa a fost cazul cu trecerea Mării Roşii. Ce strigăte disperate după ajutor au scos Israeliţii, ce ţipete înfricoşătoare după salvare, şi totuşi Dumnezeu nu a intervenit imediat, nu a răspuns pe loc. De ce? Dacă Dumnezeu răspundea mai repede decât în momentul când egiptenii erau în coasta lor, pentru nimic în lume ei nu ar fi avut curajul să treacă printre pereţii de apă. I-ar fi apucat groaza de a nu fi acoperiţi de aceste ape înfricoşătoare. Atunci însă ei, ştiindu-se urmăriţi de Egipteni, au preferat riscul unei astfel de călătorii, decât robia de care abia scăpaseră. 2. Un alt caz de aparentă întârziere se poate datora faptului că Dumnezeu aşteaptă să vină momentul cel mai potrivit, în care răspunsul Lui să
- 27 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

ne fie de cel mai mare folos spiritual. Cazul clasic în privinţa aceasta e cererea lui Toma adresată Domnului Isus de a merge cât mai repede să vindece pe Lazăr. Mântuitorul însă nu a dat imediat urmare cererii lui Toma, ci mai întârzie. Scopul întârzierii apare clar abia după ce vedem că după învierea lui Lazăr foarte mulţi iudei s-au întors la Domnul. ( Ioan 11:45 ) Aşadar întârzierea a avut drept scop convertirea multora. Dacă Isus nu întârzia, ci venea atunci când Toma L-a rugat, ar fi săvârşit o vindecare. Şi aceasta ar fi trecut neobservată. Prin învierea lui Lazăr din morţi însă, se convertesc mulţi iudei ( Ioan 11:45 ). 3. Alteori Dumnezeu nu ne răspunde, sau ne răspunde numai parţial, pentru că cererile noastre sunt greşite. Aşa facem şi noi cu copiii noştri atunci când ne cer un lucru care le-ar putea dăuna. De pildă copilul ne cere un cuţit, fiind atras de culoarea vie a sidefului de pe mânerul lui. Oricât de frumos şi insistent ne-ar ruga copilul, noi nu-l ascultăm, fiindcă el se poate tăia cu cuţitul. Şi e numai spre folosul lui să nu-i îndeplinim dorinţa. În privinţa aceasta Cuvântul lui Dumnezeu în Iacov 4:3 spune: „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre”. 4. În unele situaţii rugăciunile par să nu ne fie ascultate, dar prin aceasta Dumnezeu încearcă răbdarea noastră. Răbdarea este o virtute foarte importantă. Dumnezeu foloseşte diferite mijloace ca să ne-o cultive, şi aceasta explică întârzierea răspunsului la rugăciunile noastre. Răbdarea e şi oglinda credinţei. Cel ce crede aşteaptă cu răbdare. Cel ce nu crede sau crede mai puţin, îşi pierde repede răbdarea. În epistola apostolului Iacov cap.1, vers.3 şi 4, ni se arată că „încercarea credinţei lucrează răbdarea. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic”. Prin răbdare, Dumnezeu ne creşte ca să ajungem la statura plinătăţii lui Isus. Întârzierea
- 28 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

răspunsului la rugăciune este şi ea o unealtă folosită de Dumnezeu pentru a ne creşte în asemănarea lui Isus ( Ef. 4:13 ). Ca să folosesc o mică comparaţie (deşi foarte palidă pentru scopul propus) voi spune că la masă, atunci când copilul strigă mereu: dă-mi, dă-mi, mama îi zice: taci, ai răbdare, sau chiar îi dă peste mână. 5. Motivele însă cele mai importante care explică întârzierea cu care primim răspunsul la rugăciunile noastre, sunt luptele, războaiele ce se dau în lumea spiritelor între îngerii lui Dumnezeu, trimişi ca urmare a rugăciunii unui sfânt, şi îngerii diavolului ( care se opun împlinirii voii şi a lucrării lui Dumnezeu ). Da, aici se află cele mai multe cauze care explică „întârzierea” răspunsului la rugăciune; faptul că Dumnezeu trebuie să ducă prin îngerii Săi adevărate războaie în lumea spiritelor, pentru ca răspunsul Lui să ajungă la noi. Câteva expresii folosite de apostolul Pavel ne vor da lumina necesară în această privinţă. Astfel, în Colos.1:13, referindu-se la cei credincioşi, Pavel zice: „El ( Dumnezeu ) ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului şi nea strămutat în împărăţia fiului dragostei Lui”. Cuvântul izbăvit, presupune luptă. Şi mai luminos mi se pare exprimată această idee în Col. 4:12, „Epafra care este dintre ai noştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile Sale”. Aşadar, izbăvirea presupune luptă. E vorba de izbăvirea sufletului nostru din robia duşmanului sufletului nostru, diavolul. De ce duce Dumnezeu, prin îngerii Lui, lupte cu Satana, pe care de fapt ar putea să-l nimicească dintr-o suflare ( cum o va face de altfel la revenirea lui Hristos – 1 Tes. 2:8 )? De ce nu-l distruge acum, ci-l va distruge abia la venirea Sa, nu ne este astăzi deplin descoperit. Probabil şi pentru ca să ne formeze ca adevărate personalităţi spirituale, adevărate caractere combative, adevăraţi oameni stabili, ca unii care din convingere îl vom sluji pe Dumnezeu, ca
- 29 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

adevăraţi judecători ai îngerilor ( 1 Cor. 6:2 ). „Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea ?” În cartea lui Iov găsim că şi cel rău este păstrat cu un anumit scop. Pentru ca la timpul potrivit să se demonstreze în faţa cosmosului întreg că Dumnezeu a fost şi este drept şi bun, iar diavolul e rău, viclean, distrugător, şi că pe drept Dumnezeu îl va arunca în focul veşnic ( Mat. 25:41 ). Pe baza rugăciunii unui sfânt, în lumea spirituală se produc foarte mari acţiuni, lupte, adevărate cruciade. Să urmărim demonstraţia biblică a acestor afirmaţii. O rugăciune făcută din inimă curată, fără scop personal, ci pentru slăvirea lui Dumnezeu şi salvarea altora, ajunge în mod oficial în faţa tronului de slavă al lui Dumnezeu. În Apoc. 5:8 ni se dezvăluie începutul efectului rugăciunii: „Când a luat cartea, cele patru făpturi şi cei 24 de bătrâni sau aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor”. În Vechiul Testament, tămâia e simbolul rugăciunii ( Ps.141:2 ). Iar altarul tămâierii trebuia să ardă neîncetat ( Exod. 30:8 ). Probabil având în minte tocmai lucrul acesta, apostolul Pavel avea să spună „Rugaţi-vă neîncetat” ( 1 Tes. 5:17 ). În popor deseori se spune: „Fuge ca dracul de tâmâie”. Poporul ştie ceva, dar nu precis. Diavolul fuge, dar nu de tămâie, ci de simbolul ei; diavolul fuge de rugăciune. Cât de valoroasă este o rugăciune, de câtă preţuire se bucură ea în faţa lui Dumnezeu, este arătat în faptul că întrun moment de mare solemnitate în ceruri, când cei 24 de bătrâni, probabil secretarii spirituali direcţi ai lui Dumnezeu, sunt cu feţele la pământ în faţa tronului de slavă al lui Dumnezeu, în momentul acesta I se prezintă în potire de aur rugăciunile sfinţilor. Aici e locul să subliniem câteva lucruri foarte importante. În cer ajung doar rugăciunile sfinţilor, adică ale acelor oameni care nu numai că au fost curăţiţi şi sfinţiţi prin
- 30 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Hristos, dar care şi trăiesc în Hristos. Potirele de aur sunt simbolul acestor creştini care sunt în Dumnezeu. Aurul fiind simbolul lui Dumnezeu. Această idee o desprind din Iov 22:25 unde găsim aceste cuvinte „Cel Atotputernic va fi aurul tău”. Când Dumnezeu va fi aurul nostru, atunci „Îl vei ruga şi te va asculta” ( Iov. 22:27 ). Aceeaşi idee o regăsim în cuvintele lui Isus redate de evanghelistul Ioan, în cap. 15:7, „Dacă râmâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da”. Dar ceea ce este mai izbitor în tabloul prezentat în Apoc. 5:8 este faptul că în momentul cel mai solemn al închinăciunii, când cei 24 de bătrâni sunt cu feţele la pământ înaintea tronului de slavă, Dumnezeu se lasă deranjat de rugăciunile sfinţilor. Ca să ne dăm seama de semnificaţia acestui lucru, voi aminti că atunci când se cântă imnul ţării în faţa şefului statului, nimeni pentru nici un motiv n-are voie să deranjeze pe şeful statului. Şi totuşi într-un singur caz e permis a fi deranjat, şi anume atunci când e periclitată securitatea statului. Faptul că Dumnezeu se lasă deranjat de rugăciunile sfinţilor în timpul solemnităţii de închinăciune, înseamnă că e în joc soarta eternă a unui suflet pentru care se roagă un sfânt de pe pâmânt. Cât de importantă este rugăciunea se vede şi din faptul că, deşi rugăciunea este o audienţă la cel mai înalt nivel, la şeful universului, noi avem acces la El în orice moment, oricând dorim noi. Se pune întrebarea: toate rugăciunile ajung inaintea lui Dumnezeu? Nu! Doar acelea care au fost trimise de un om curat cu gând de slăvire a lui Dumnezeu şi cu dorinţa sinceră de salvare a unui suflet; numai despre rugăciunile făcute cu credinţă Domnul Isus a spus: „Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi” ( Mat. 21:22 ). Cuvântul „tot” desigur nu se referă în primul rând la cele materiale, ci la cele spirituale. Domeniul cererilor materiale e clar explicat de Isus în Mat. 6:33 şi următoarele, unde spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea
- 31 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Cererile în domeniul material trebuiesc limitate la strictul necesar pentru existenţa noastră modestă ( 1 Tim. 6:7-10 ). Încă în pustiu, în cei 40 ne ani de peregrinaj, Dumnezeu a căutat să educe poporul evreu în sensul acesta. De aceea mana se dădea pentru o singură zi, excepţie făcând Vinerea când se dădea şi pentru a doua zi care era zi de odihnă, sabatul - simbolul odihnei în Hristos ( Mat. 11:28 ). În acelaşi fel a învăţat Isus pe ucenici în rugăciunea Tatăl nostru: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” ( Mat. 6:11 ). La fel spune Ieremia în Plângerile 3:22-23, „Bunătatea Domnului nu s-a sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă”. Îndurările lui Dumnezeu nu se înnoiesc odată pe an, nici odată pe lună, sau pe săptămână, ci „în fiecare dimineaţă”. Aceasta pentru că Dumnezeu doreşte să depindem de El, de izvorul vieţii spirituale, şi nu de lucrurile trecătoare ale acestei lumi. Lecţia dependenţei de Dumnezeu ( şi nu de cele trecătoare ), în Vechiul Testament a fost predată în multe feluri. De pildă, după ieşirea din Egipt şi trecerea Mării Roşii, poporul Israel a ajuns la Mara, unde apele erau amare. Poporul era însetat şi Moise se roagă Domnului pentru apă, şi apa devine potabilă ( Exod. 15:25 ). Dacă apa era bună Moise nu apela la Dumnezeu, dar nici poporul nu ar fi văzut aşa clar pe Dumnezeu. Apoi poporul ajunge la Elim unde erau 12 izvoare de apă bună şi 70 de finici ( Exod. 15:27). Aici nu e nevoie de rugăciunea lui Moise pentru apă, nu e cazul ca rugăciunea să-l facă pe Dumnezeu să apară, căci El apare prin izvoare şi finici. Ei ar fi trebuit să-i mulţumească pentru izvoare şi finici ca şi în cazul apei amare devenită potabilă, pentru că în toate trebuie să-l vedem pe Dumnezeu care a creat totul, Lui îi datorăm totul, datorită Lui, prin El existăm ( Coloseni 1:1617 ).
- 32 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Dar, vai, de câte ori noi uităm să mulţumim din inimă lui Dumnezeu pentru cele primite de la El! Atât de mult noi, atomii, depindem de El, infinitul, încât în Psalmul 104:27-30 se arată că toate vieţuitoarele au suflare dacă le-o dă Dumnezeu, şi n-o mai au când El le-o ia. De aceea în Psalmul 104, David izbucneşte în urale de slavă la adresa lui Dumnezeu cu cuvintele: „În veci să ţină slava Domnului, să se bucure Domnul de lucrările Lui”. Şi probabil că poporul evreu a uitat să-l slăvească pe Dumnezeu la Elim pentru izvoare şi finici, de aceea Dumnezeu a împiedicat poporul să zeifice creaţia în locul Creatorului. Ca urmare îi duce în pustia Sin, ca aici în urma rugăciunii lui Moise să se arate din nou puterea lui Dumnezeu. Gândul acesta îl prezintă David în Psalmul 23:5 „Tu-mi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei”. Oricine ştie să întindă masa în belşug; în pustie însă numai Dumnezeu. Şi acum, după această mică digresiune să vedem ce se întâmplă în lumea spirituală după o rugăciune ajunsă în faţa lui Dumnezeu. Pe baza unei sesizări de pe pământ, Dumnezeu trimite îngeri de luptă pentru rezolvarea problemei. Îngerii sunt specializaţi pe categorii de probleme. Iar când e vorba de eliberarea unui suflet din păcat se trimit îngeri specializaţi pentru dezrobirea de păcatele respective. Şi aceasta pentru că şi Diavolul are duhurile sale rele, mincinoase, specializate pe categorii de păcate şi slăbiciuni. Aceasta o ştim din faptul că Isus spune ( de exemplu ) duhului care stăpânea pe surdomutul adus la El, „Duh mut şi surd îţi poruncesc să ieşi afară din copilul acesta . . .” ( Marcu 9:25 ). Unii îngeri sunt specializaţi în obţinerea de informaţii detaliate, perfecte, cu privire la problema a cărei rezolvare o cerem. Aşa au fost îngerii trimişi la Avraam şi Lot ( Genesa 18 şi 19 ).
- 33 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Îngerii aceia au venit însă nu numai cu misiunea de a constata lucrurile, dar şi pentru a lua măsurile necesare de nimicire a cetăţilor păcătoase, Sodoma şi Gomora. Un înger cu o misiune asemănătoare a fost trimis la Corneliu. Îngerul îi spune clar, „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu şi El şi-a adus aminte de ele” ( Fapte 10:4 ). Apoi îi vorbeşte despre Petru, omul care-i va spune despre mântuirea sufletului. Într-un alt caz, şi anume în cazul lui Daniel, misiunea îngerilor apare şi mai clară. În urma rugăciunii şi meditaţiilor sale, Daniel are o vedenie. Aceasta ne arată că rugăciunea este atât de importantă, încât Dumnezeu, la apelul acestui mare bărbat al rugăciunii, trimite un înger care-i adresează cuvinte de înaltă preţuire: „Daniele, om prea iubit şi scump”. După această introducere din care vedem cum apreciază Dumnezeu pe un om al rugăciunii, urmează precizarea că îngerul e trimis special al lui Dumnezeu ca urmare a rugăciunilor lui Daniel. Şi îngerul continuă „ . . . fii cu luare aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti; căci acum sunt trimis la tine! Şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin Eu acum!” ( Daniel 10:11-12 ). Aşadar, Dumnezeu pune în mişcare fiinţe spirituale datorită rugăciunilor unui om curat şi credincios. În versetul următor, 12, al aceluiaşi capitol din cartea lui Daniel, se face precizarea deosebit de preţioasă, ca răspuns la întrebarea: „De câte ori trebuie să mă rog ca Dumnezeu să mă asculte şi să-mi răspundă?” Răspunsul e scurt şi clar: „Cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi”. Atunci când rugăciunea porneşte de la cineva care crede cu putere Cuvântul Domnului: „Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune veţi primi” ( Mat. 21:22 ), ea este ascultată din cea dintâi zi. Tot în acest capitol al Bibliei avem şi răspunsul la întrebarea: „dacă Dumnezeu răspunde la prima rugăciune, de ce trebuie să mă rog până primesc răspunsul?” Ca răspuns la această întrebare, versetul 13 face o deosebit de
- 34 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

valoroasă precizare: „Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă 21 de zile; însă iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei”. În textul de mai sus, desigur că nu e vorba de un război terestru, ci este vorba de un război spiritual între fiinţe şi armate din lumea spirituală, în sensul celor spuse de apostolul Pavel în Efeseni 6:12, „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”. Răspunzând rugăciunii lui Daniel, Dumnezeu a trimes îngerul cu răspunsul, dar forţele întunericului, armatele diavolului, s-au opus, şi de aici a urmat o aprigă încleştare între îngerii lui Dumnezeu conduşi de Mihail, generalul trupelor spirituale ale lui Dumnezeu pe de o parte, şi îngerii întunericului pe de altă parte. Facem precizarea că în aceste 21 de zile cât a durat acest război, era absolut necesar ca mâinile lui Daniel să fie înălţate în rugă sfântă ca să sprijine lupta, să determine victoria de partea îngerilor lui Dumnezeu, a forţelor neprihănirii, aşa cum altădată mâinile ridicate ale lui Moise au adus victoria trupelor lui Israel împotriva lui Amalec. Deci, vorbind din nou despre cazul lui Moise, vom spune că el conducea lupta armatelor spirituale. Amalec şi Israel erau doar exponenţii vizibili ai armatelor invizibile. Prin cele 21 de zile cât a durat lupta, respectiv 21 de zile de întârziere între momentul primei rugăciuni a lui Daniel şi momentul când i se răspunde, se explică ceea ce spunea Domnul Isus în Evanghelia după Luca 18:7: „măcar că zăboveşte faţă de voi”. Ca să recapitulăm cele arătate ( făcând precizările necesare ), vom spune că Dumnezeu deşi răspunde la prima rugăciune ( „cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi” – Daniel 10:12 ), răspunsul concret nu-l avem imediat, deoarece îngerii întunericului se opun lucrării lui
- 35 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Dumnezeu. Urmează o luptă crâncenă. În această perioadă e importantă rugăciunea perseverentă, cu credinţă, care întreţine lupta forţelor neprihănirii şi decide victoria lor finală, aşa după cum mâinile lui Moise au determinat victoria asupra lui Amalec. Cât va dura această luptă: 21 de zile, 210 zile, mai mult sau mai puţin, aceasta este în funcţie de mulţi factori, printre care hotărâtor e factorul rugăciunea continuă şi în credinţă a omului rugăciunii. Important este că Dumnezeu va face dreptate, va răspunde, măcar că zăboveşte faţă de noi. Faţă de El nu zăboveşte, ci faţă de noi care nu vedem războiul îngerilor. Acest lucru nu-l ştiu cei ce se întreabă: „de ce trebuie să mă rog de mai multe ori pentru salvarea unui suflet?” Oricât ni s-ar părea că întârzie, Dumnezeu totuşi, în cele din urmă, va răspunde favorabil rugăciunii unui credincios care cere salvarea păcătoşilor, căci Domnul Isus tocmai de aceea a venit în lumea noastră: „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” ( Luca 19:10 ). Căci atunci când ne rugăm pentru mântuirea unui suflet, suntem exact pe linia scopului numărul unu pentru care a venit şi a murit Hristos pe pământ. În plus avem asigurarea lui Isus: „şi orice veţi cere în numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” ( Ioan 14:13-14 ). Dumnezeu rezolvă cererea noastră la prima rugăciune. Faţă de El şi dreptatea Lui, rugăciunea este rezolvată la prima noastră cerere, dar pentru noi poate să întârzie mult timp. Şi tocmai pentru că înaintea lui Dumnezeu cererea noastră este rezolvată la prima rugăciune, Domnul Isus ne învaţă să credem lucrul acesta, chiar înainte de a-l vedea împlinit. Pe acest considerent, Hristos afirmă: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că laţi şi primit, şi-l veţi avea” ( Marcu 11:24 ). Dacă ne rugăm cu credinţă perseverentă, Îi dăm posibilitate lui Dumnezeu să obţină victorii prin armatele Sale duhovniceşti. Dacă nu credem, împiedicăm pe Dumnezeu să facă lucruri mari. Atunci vom fi ca cei din Nazaret, care prin
- 36 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

necredinţa lor l-au împiedicat pe Hristos să facă multe minuni în satul lor ( Matei 13:58 ). Se pune întrebarea: n-ar putea obţine Dumnezeu victoria şi fără contribuţia mea? Nu, categoric nu! Şi aceasta pentru că noi, prin rugăciune cu credinţă, adăugăm ceva la Atotputernicia lui Dumnezeu. Pe de altă parte Dumnezeu mă consideră personalitate spirituală liberă să-L slujesc şi liber să mă opun Lui, liber să câştig pe alţii prin rugăciune pentru El, şi liber să fiu indolent, un nepăsător faţă de alţii şi de posibilitatea ca jertfa dragostei lui Hristos să-i cucerească. Totuşi El aşteaptă şi contribuţia mea. Faptul că de poziţia mea activă prin viaţă curată şi credinţă pusă în rugăciune depinde rezultatul luptelor ce se dau în lumea spirituală, mă conving de uriaşa mea răspundere faţă de mântuirea altora. Vai, câţi au ajuns în iad fiindcă noi, pocăiţii, n-am folosit acest mijloc atât de important, această armă nucleară spirituală prin care putem câstiga atâtea suflete pentru Hristos. Nu e drept ca oamenii pentru care deja a murit Hristos să meargă în iad, ca şi când Hristos n-ar fi murit pentru ei. Nu e drept ca sufletele care pot deveni ca şi Hristos şi cu El în slavă eternă ( pe baza pocăinţei ), să devină ca diavolul şi să fie cu el de-a pururi. Aşadar, rugăciunea unui sfânt de pe pământ declanşează adevărate războaie spirituale între forţele neprihănirii şi forţele întunericului. Aceasta nu mai pare ceva surprinzător. Ici şi colo, în cartea Sa, Dumnezeu ne descoperă câte ceva din aceste lupte. Iată de pildă cazul cu împresurarea Samariei. Ghehazi, slujitorul lui Elisei e înspăimântat de forţele inamicului Sirian, şi pentru refacerea lui morală şi spirituală, Elisei îl roagă pe Dumnezeu să-i deschidă ochii spirituali, să vadă că nu ceea ce se vede obişnuit cu ochii trupeşti e adevărata realitate, ci ceea ce nu se vede e marea realitate în lumea spirituală ( 2 Imp. 6:16-17 ). De aceea se zice: „Cel
- 37 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

neprihăhit va trăi prin credinţă”, şi nu prin vedere ( Habacuc 2:4 ). Nu pentru că Dumnezeu ne-ar cere să lăsăm „pasărea din mână pentru cea de pe gard” sau să părăsim reazimul sigur, vizibil, pentru ceva nesigur sau chiar inexistent, ci pentru că în lumea spirituală sunt de fapt mult mai mari, mai reale, mai sigure forţe pentru viaţa noastră spirituală. Cazul cu împresurarea Samariei este deosebit de elocvent în această privinţă. Dumnezeu nu ne cere niciodată ceva ce nu este logic, ci întotdeauna numai ceea ce este raţional şi logic. De cele mai multe ori, faţă de noi El nu descoperă lucrările sale cum a făcut în cazul lui Ghehazi, pentru că El doreşte să-l credem pe cuvânt, să-i acordăm măcar atâta credit Lui, stăpânului Universului. Când i-au fost deschişi ochii, Ghehazi a văzut spre marea lui surprindere şi bucurie muntele ce înconjura casa lor, plin de oştile cereşti. Aceasta explică războaiele victorioase ale lui Israel, victoriile, când acest popor cu o mână de oameni, uneori neînarmaţi ( ca în cazul celor 300 împotriva a zeci de mii de Madianiţi ), a bătut armate uriaşe. În 2 Împ. 19:35 se şi precizează că îngerul Domnului a omorât 185.000 de Asirieni. Chiar Mântuitorul face referire la forţa oştilor cereşti, atunci când în Ghetsimani îi spune lui Petru ( care în zelul lui, a scos sabia să-L apere pe Domnul ): „crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl Meu, care mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de 12 legiuni de îngeri?” ( Mat. 26:53 ). Înţelegem, aşadar, de ce într-o situaţie disperată, când poporul sfânt s-a aflat între armatele egiptene şi Marea Roşie, s-a dat porunca: „Domnul se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.” (Exod 14:14 ). Biruinţa este a Domnului ( 1 Sam. 17:47 ), „nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa, ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri ...” ( Psalm 44:67 ).
- 38 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Atunci când, trăind o viaţă curată, noi înălţăm spre Dumnezeu mâini curate şi fără îndoieli ( 1 Tim. 2:8 ), Dumnezeu cu armatele Sale luptă pentru noi. Unii se bizuiesc pe relaţii, forţe omeneşti, pe oameni, şi râd de credincioşii care se bazează pe Dumnezeu, prin rugăciuni. Cei ce se bazează pe oameni n-au suport sigur. Ei se clatină şi se prăbuşesc, dar cei ce se bazează pe Dumnezeu nu se vor clătina niciodată, pentru că El este stânca veacurilor, cum spune frumoasa cântare: „E o stâncă ce de veacuri Stă în valuri neclintit; Adăpost oricărui suflet Care-i dus de-al vieţii val.” În lumina celor arătate, înţelegem mai bine îndemnul apostolului Petru: „împotriviţi-vă Diavolului, tari în credinţă” ( 1 Petru 5:9 ). Diavolul va fugi nu fiindcă se va speria de noi, ci pentru că va fi izgonit de oştile lui Dumnezeu. „Tu credinţă, mare eşti, ce lumea biruieşti” afirmă o cântare valoroasă. Propriu zis nu credinţa noastră face această lucrare. Credinţa e ca apăsarea pe trăgaciul unei arme. Nu apăsarea este totul. Apăsarea pe trăgaci declanşează mecanismul exploziei. Credinţa este ca apăsarea pe un întrerupător. Nu apăsarea creează curentul electric, nici lumina. Dar apăsarea pe buton face legătura cu sursa de curent electric care prin apăsare vine în bec, iar prin bec luminează. Tot aşa, nu noi creăm forţele victoriei, ci ele există; credinţa însă le face să acţioneze în favoarea noastră, pentru biruinţa noastră. Aş dori să arăt însă, că pentru a avea de partea noastră forţele lui Dumnezeu, trebuie să fim oameni ai lui Dumnezeu. Pentru a-i avea de partea noastră pe îngerii neprihănirii care să lupte pentru noi, trebuie să fim oameni neprihăniţi. Acest lucru explică faptul că unii, deşi cer ajutor
- 39 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

nu sunt ajutaţi. Nefiind curaţi - forţele curate, neprihănite, nu vin în ajutorul unui murdar. E locul să amintim aici de cazul celor 7 fraţi exorcişti iudei, fii preotului Sceva, care au încercat să scoată demonii dintr-un îndrăcit. Pentru că ei nu erau curaţi, forţele spirituale ale neprihănirii nu le-au venit în ajutor ( probabil pentru că făceau această lucrare spre a se lăuda cu ce pot ei şi nu pentru slava lui Dumnezeu ), iar forţele întunericului, nefiind confruntate de forţe spirituale superioare lor, s-au năpustit asupra a doi dintre ei prin omul în care erau, şi i-au schingiuit în aşa hal că au fugit goi şi răniţi din casa aceea ( Fapt. 19:12-16 ). Când te rogi, tu mai întâi trebuie să ceri să fii curăţit de orice păcat. Altfel nu se va face legătura cu cerul, cu Dumnezeu. Iar o rugăciune în care nu se stabileşte legătura cu Dumnezeu este o pierdere de vreme, sau cum spune Domnul Isus „o bolboroseală de păgâni, o înşiruire de vorbe fără rost” ( Matei 6:7 ). În sensul acesta, să ţinem seama de ceea ce ne spune Dumnezeu în Psalmul 66:18; Isaia 59:1-3 şi Iacov 4:3-4 . Rugăciunea este şi o luptă cu diavolul, stăpân al omului care păcătuieşte. Când un om trăieşte în pacat, diavolul are drept de stăpânire asupra lui, pentru că diavolul, prin îngerii lui, duhurile lui, este şeful păcatului ( Ioan 8:44 ). Aceasta explică prăbuşirea spirituală a primilor oameni, şi prin ei a întregii rase umane. Păcatul lor a trecut în metabolismul spiritual al umanităţii, aşa încât fiecare nou născut e născut în păcat, în stăpânirea diavolului, în moarte spirituală ( Ps. 51:5 ). De aceea spunea Domnul Isus în noaptea prinderii Sale: „vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” ( Ioan 14:30 ). Cu alte cuvinte, Diavolul n-avea nici un drept asupra lui Isus, fiindcă Isus n-avea nici un păcat asupra Lui. De aceea, El a putut spune ca nimeni altul: „Cine din voi mă poate dovedi că am păcat?” (Ioan 8:46). Şi aceasta o spune nu prietenilor, ci duşmanilor Săi. E exact ceea ce se spusese cu
- 40 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

şapte sute de ani înainte de naşterea lui Isus ( Isaia 53: 9 ): „groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui”. Aşadar Diavolul are drept de stăpânire asupra sufletului care trăieşte în păcat, „căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” ( 2 Petru 2:19). Ori, a lua pe cineva din stăpânirea cuiva nu se poate face fără luptă. Diavolul nu este de acord să cedeze de bună voie. Vă amintiţi că odată, când Domnul Isus a scos dracii, a fost acuzat că lucrează cu Beelzebul ( Matei 12:24-26 ). Domnul Isus însă a arătat lipsa de elementară logică a acestei acuzaţii, în sensul că e imposibil ca Diavolul să dea afară pe diavoli. Dar aşa sunt acuzaţiile care s-au adus lui Hristos atunci, şi aşa sunt ele şi astăzi: lipsite de temei. Isus a murit pentru toţi oamenii. Toţi ar putea fi mântuiţi, dar mulţi sunt legaţi şi robiţi aşa de tare, că nu pot scăpa de forţele întunericului dacă nu sunt ajutaţi de alţii prin rugăciune. De aceea, bine spunea prietenul meu V. Damian „cel mai nenorocit om este acela pentru care nu se roagă nimeni”. Din partea lui Dumnezeu lumea întreagă trebuia să fie salvată. Şi aşa ar fi dacă noi credincioşii ne-am face pe deplin datoria. Prin fiecare nou salvat, Dumnezeu se proslăveşte în faţa întregului cer. Într-o zi, noi cei răscumpăraţi vom sta alături de Dumnezeu pe scaunul Lui de judecată şi vom demasca minciunile, ispitirile şi toate mârşăviile pe care diavolul le-a folosit pentru distrugerea oamenilor, pentru îndepărtarea lor de la Dumnezeu. Atunci, acolo, la marea judecată, vom da dreptate lui Dumnezeu, vom documenta că El e drept, Sfânt şi bun, iar Diavolul îşi merită osânda lui eternă, fiind un cancer spiritual al universului. Dreptatea, sfinţenia lui Dumnezeu nu va putea să nu pedepsească pentru veci de veci pe Diavolul. Noi, oamenii sfinţi vom deveni martorii sfinţeniei
- 41 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Sale. Cosmosul care n-a cunoscut păcat nu-l poate judeca corect pe diavolul. Trebuie s-o facem noi care ne-am născut în păcat, noi care am şi fost ispitiţi. De aceea, noi vom judeca pe îngeri, aşa cum spune apostolul Pavel: „nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?” ( 1Cor. 6:3 ). E vorba de acei îngeri căzuţi din starea de sfinţenie în care au fost creeaţi. Aşadar am văzut că păcatul este ciuma spirituală a cosmosului spiritual. Şi întrucât orice lucru ciumat e ars, de aceea va arde şi pământul cu tot ce este pe el, aşa cum ne arată apostolul Petru: „... ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de marea căldură, şi pământul cu tot ce este pe el va arde” ( 2 Petru 3:10 ).

- 42 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

CEC ÎN ALB
În Ioan 14:12 Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că, cine crede în Mine va face şi el lucrurile pe care le fac Eu”. Iar în versetul 13 face o precizare foarte importantă: „şi orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”. În acest verset avem ceva ce se aseamănă cu un CEC în alb, semnat de Mântuitorul. Cuvintele „orice veţi cere” sunt CEC-ul în alb. Cuvintele „în Numele Meu” reprezintă semnătura Mântuitorului. Banca Binecuvântărilor şi a harului nemăsurat de mare, onorează orice CEC care are această semnătură. Acelaşi lucru e subliniat de Isus şi în Ioan 16:23-24. CEC-ul în alb e una din cele mai minunate lucrări ale lui Dumnezeu, prin care ni se dau posibilităţi nelimitate pentru lucrarea sfântă. Facem precizarea însă că CEC-ul în alb nu poate fi completat cu lucruri materiale, ci numai cu cele spirituale, fie personale, fie privind lucrarea Evangheliei în general. Lucrurile materiale se dau din oficiu, „pe deasupra”, cum spune Mântuitorul în predica de pe munte ( Matei 6:33 ), fiindcă Cel ce a dat viaţa asigură şi întreţinerea ei. Cele spirituale însă nu se dau decât pe baza rugăciunilor făcute cu stăruinţă şi credinţă. Să folosim CEC-ul în alb, completându-l cu numele sufletelor pe care le dorim să se întoarcă la Dumnezeu. Să ne rugăm zilnic pe nume pentru cei pe care-i dorim mântuiţi. De ce pe nume? Pentru că Dumnezeu a dat nume la toate creaturile şi tuturor vieţuitoarelor ( Gen.2:19-20 ). Dumnezeu cheamă totul pe nume ( Isaia 40:26 ). Dumnezeu îşi cheamă oile pe nume ( Ioan 10:3; Isaia 43:1; 45:3-4 ). La fel a fost chemat şi Saul: „Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?” ( Fapt. 9:4 ). Pe nume a fost chemat şi Lazăr din mormânt ( Ioan 11:43 ). La fel Dumnezeu lucrează şi azi. De aceea să facem şi noi cum a făcut El.
- 43 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Să completăm aşadar CEC-ul în alb cu numele celor a căror salvare o dorim, cerând simplu, dar hotărât şi cu credinţă: „Doamne, te rog întoarce la viaţă veşnică pe: Maria, Ion, Petru” şi aceasta s-o facem zilnic. De ce zilnic? Mai întâi de toate, pentru că aşa ne-a învăţat Mântuitorul prin concluzia din pilda judecătorului nedrept ( Luca 18:1-7 ). Apoi pentru că tot aşa a procedat apostolul Pavel ( Filip.1:4; 2 Tim.1:3; Col. 1:9 ). Zilnic, pentru că Dumnezeu zilnic ne dă bunuri materiale. El în fiecare dimineaţă îşi înnoieşte bunătăţile Sale faţă de noi. „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” ( Ieremia 3:2223 ). Pentru acelaşi motiv, rugăciunea noastră, adică completarea C.E.C.-ului, trebuie făcută dimineaţa, pentru ca bunătăţile Domnului care vin spre noi să fie întâlnite de rugăciunile noastre care urcă spre El ( Genesa 28:12 ). Zilnică trebuie să ne fie rugăciunea ( respectiv în fiecare dimineaţă ) şi pentru că între două zile se interpune o noapte, când suntem ca morţi în paturile noastre. Dimineaţa când mă trezesc, vin la o nouă viaţă, am un nou mandat. De aceea C.E.C. - ul trebuie completat zilnic. C.E.C.-ul trebuie completat zilnic şi pentru că, din punct de vedere pământesc, zilnic îmi reînnoiesc puterea prin hrană. Mi-aş permite oare, ca din punct de vedere etern să n-am legătură permanentă cu Dumnezeu? Înainte de a fi ascultat de diavolul, Adam se întâlnea în fiecare dimineaţă cu Dumnezeu ( în răcoarea zilei ), pentru a primi un nou şi proaspăt suflu de viaţă, o nouă înviorare pentru viaţa de adoraţie, slujire şi ascultare de Dumnezeu? Am putea noi face excepţie de la această regulă divină a primului om? Cu alte cuvinte, să-mi împrospătez viaţa trecătoare, dar să nu fac nimic pentru cea veşnică? Să fiu mort cu ce este nemuritor şi să fiu viu cu ce este mort? Aceasta ar fi o nedreptate strigătoare la cer faţă de fiinţa mea eternă şi faţă de relaţia normală cu Tatăl din ceruri. În fine, C.E.C.-ul trebuie completat zilnic, pentru că, aşa cum arată Mântuitorul la începutul pildei „judecătorului
- 44 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

nedrept”, rugăciunea este o luptă susţinută cu lumea spirituală a întunericului. „Isus le-a spus o pildă ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase” ( Luca 18:1 ). Sugestivă şi deosebit de inspirativă în privinţa aceasta este lupta lui Iacov cu Dumnezeu la Peniel ( Genesa 32:24-29 ). Când îngerul zice: „Lasă-mă să plec că se revarsă zorile”, Iacov răspunde: „Nu te voi lăsa până nu mă vei binecuvânta” ( Genesa 32:26 ). Dacă nu era hotărât, nu primea binecuvântarea. Tot aşa s-au petrecut lucrurile şi în Emaus, între Luca, Cleopa şi străinul care le dezvăluise Scripturile spre a le dovedi că aşa trebuia să pătimească Hristos. „Când au ajuns în Emaus, Isus ( căci El era străinul ) s-a făcut că vrea să meargă mai departe” ( Luca 24:28 ). Dar ei au stăruit de El şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut”, şi a intrat să rămână cu ei ( Luca 24:29 ). Dacă Luca şi Cleopa n-ar fi stăruit de Isus să rămână cu ei, El s-ar fi dus mai departe. În acest caz, ei ar fi pierdut ocazia de-a li se descoperi în seara aceea. Aşa se explică de ce aşa de mulţi nu-l cunosc: ei nu-l doresc mai mult ca orice în lume. Mulţi vorbesc despre El, speculativ sau din simplă curiozitate, dar nu-L doresc mult de tot. Celor ce nu-l doresc pe Hristos cum doreşte cerbul izvoarele de apă, El nici nu li se va descoperi niciodată. Dar iată ce minunată asigurare au acei ce-l caută cu toată fiinţa lor: „Mă veţi căuta şi mă veţi găsi, dacă mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi.” ( Ieremia 29:1314a ). Tot aşa stau lucrurile şi cu răspunsul la rugăciune. Cei care nu se roagă cu stăruinţă, cei care nu se luptă cu Dumnezeu în rugă ca Epafra şi Pavel, Iacov sau ca Ilie, nu vor obţine niciodată ceea ce cer. Cei care încep să se roage o vreme pentru ceva, dar nu continuă, se descurajează, aceştia nu vor primi niciodată răspuns la rugăciunea lor. Răspunsul la rugăciune este o mare valoare, dar valorile nu se obţin fără muncă. Dacă rugăciunea e un simplu
- 45 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

obicei, şi nu o intensă muncă a sufletului, aşteptând cu credinţă şi răbdare rezultatul ( Psalmul 5:3 ), nu vom vedea niciodată realizat ceea ce cerem. Îmi închipui cum Dumnezeu în fiecare, zi, de fiecare dată când cei 24 de bătrâni îi prezintă potirele de aur cu tămâie ( care sunt rugăciunile sfinţilor ), se uită să vadă dacă mi-am completat şi eu C.E.C.-ul. Şi dacă vede că nu lam completat se întreabă îndurerat de ce nu cred cuvântul Lui, de ce nu-L onorez cu încrederea mea, de ce las ca îngerii întunericului să biruiască, în loc să dau câştig de cauză îngerilor neprihănirii. Şi acest fapt ( alături de altele, pe care le vom vedea ) explică de ce atâtea rugăciuni rămân fără răspuns. Unii se roagă când şi când pentru un suflet. Asta înseamnă oare să doreşti cu adevărat mântuirea cuiva? De obicei, cei ce se roagă sporadic, nu doresc cu adevărat mântuirea aceluia pentru care se roagă şi nici n-o vor vedea, cum nu vor vedea mult în viaţă pe cel ce îşi hrăneşte trupul doar din trei în trei zile, de pildă. În rugăciunea sporadică se vede mica preţuire pe care o acordăm sufletului. Un trup muritor îl hrănesc de 2-3 ori pe zi, iar pentru salvarea unui suflet nemuritor nu găsesc timp nici măcar o dată pe zi. Nu găsesc timp pentru că nu cred ce spune Domnul Isus: „Ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul?” ( Matei 16:26 ).

RUGĂCIUNEA ŞI BISERICA
La sfârşitul pildei judecătorului nedrept, Hristos a spus: „şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei” ( Luca 18:7 ). În lucrarea Evangheliei în general, şi în biserică în special, Dumnezeu caută oameni care să stea la dispoziţia Lui. „Caut un om care să stea în spărtură”, spune Cuvântul lui Dumnezeu prin profetul Ezechiel ( 22:30 ); iar prin
- 46 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

profetul Isaia „Se miră că nimeni nu mijloceşte” ( Isaia 59:16 ). Dumnezeu caută un om, dar cu durere El vede că nu este nici un om, şi se miră că nimeni nu mijloceşte. Mijlocirea e cea mai importantă lucrare pe care o putem face. Un bun credincios nu vine fără grijă în Sion. Vai de cel ce vine la biserica din care face parte ca la spectacol, adică fără să muncească, fără să simtă că şi de el depinde lucrarea Evangheliei. Unii credincioşi cred că dacă fac o anumită slujbă în biserică, cântă în cor, în orchestră, sunt membri în comitet, cenzori, uşieri, etc. cu asta şi-au făcut toată datoria pe care o au faţă de biserică. Nimeni nu spune că prin cele arătate mai sus nu se face o lucrare. Da, se face, dar aceasta nu e muncă a sufletului. Şi aşa cum în nici un domeniu nu este progres fără muncă, tot aşa nici biserica nu va propăşi fără munca sufletului. Muncitorii muncesc fizic şi intelectual. Inginerii, funcţionarii, oamenii de ştiinţă, cultură şi artă, muncesc intelectual. Cei care cântă în cor, orchestră, fraţii din comitet, etc., muncesc intelectual. Cei care ajută la zugrăvirea bisericii, construirea sau repararea ei, muncesc fizic. Dacă biserica ar fi o instituţie omenească cu caracter intelectual sau fizic, toate aceste munci şi altele ca acestea ar însemna o contribuţie esenţială la dezvoltarea ei. Şi de fapt aceste munci sunt o mare contribuţie la dezvoltarea gospodărească, financiară, organizatorică şi culturală a bisericii. Din punct de vedere uman, aceste lucrări ajută mult bisericii. Dar noi nu trebuie să uităm că biserica este un organism viu, spiritual, omenesc şi dumnezeiesc, fiindcă în componenţa ei nu intră doar omenescui nostru, ci şi Dumnezeu, Isus Hristos, care şi-a dat viaţa să răscumpere biserica şi s-o înfăţişeze înaintea Tatălui, curată, sfântă, fără pată, fără zbârcitură ( Efes. 5:30 ). El e şeful, capul, conducătorul ei ( Efes. 5:23 ). E bine să ştim că nici un om în care nu locuieşte Dumnezeu nu face parte din biserica vie, spirituală, chiar dacă e înscris în registru şi chiar dacă face anumite lucrări materiale, intelectuale sau culturale în
- 47 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

biserică. Nu trebuie să uităm nici o clipă că biserica este singura instituţie din lume, omenească dar şi dumnezeiască în acelaşi timp. Pentru acelaşi motiv, e singura instituţie în care nu e suficient să se muncească manual, intelectual, sau cultural. E bine să se rezolve şi problemele administrative, dar aceste lucrări sunt partea omenească a bisericii. În biserică trebuie să se munceasccă neapărat şi spiritual, dumnezeieşte. Se pune atunci întrebarea care este munca spirituală sau dumnezeiască? Această muncă este: viaţa curată trăită în fiecare zi pentru Dumnezeu şi lucrarea Evangheliei, viaţa zilnică intensă de rugăciune cu credinţă pentru propăşirea Evangheliei şi postul măcar odată pe săptămână pentru biserica din care faceţi parte. Şi acum să le luăm pe rând: Dacă vrei să contribui la înaintarea spirituală a bisericii tale, dacă vrei să dovedeşti practic ( „după roadele lor îi veţi cunoaşte” – Matei 7:20 ) că eşti născut din Dumnezeu şi aparţii real, spiritual, nu numai scriptic, de biserică, atunci fă din trăirea pentru Dumnezeu şi mântuirea altora, un ţel al vieţii tale. Idealul vieţii apostolului Pavel este expus în cuvintele: „Pentru mine a trăi este Hristos” ( Filip. 1:21 ). Să fie în voi gândul care era şi în Hristos. Gândul suprem al lui Isus era să facă voia Tatălui: „nu caut să fac voia mea, ci voia Tatălui care M-a trimis” ( Ioan 5:30 ). În Ghetsimani, după o mare luptă a sufletului, El îşi încheie rugăciunea: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” ( Luca 22: 42 ). Iar voia Tatălui era ca Isus să caute şi să mântuiască pe cei păcătoşi, adevăr exprimat de Isus în cuvintele: „Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” ( Luca 19:10 ). Să nu spui că eşti pocăit dacă tu nu trăieşti pentru acest scop. În virtutea acestui scop mare, unic, şi tu trebuie să te rogi zilnic, cu credinţă, pentru mântuirea celor dragi, cunoscuţi, vecini, colegi de şcoală sau de lucru, şefi, profesori, etc. Să te rogi în fiecare zi pentru lucrarea spirituală în biserică, pentru propăşirea Evangheliei, pentru predicator şi alţii care vorbesc în biserică, să vorbească în
- 48 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

plinătatea Duhului Sfânt, ca Petru în ziua cincizecimii. Un pocăit trebuie să fie foarte, foarte curat, ca să devină un canal de binecuvântări pentru biserică şi pentru cei din jurul său. Noi trebuie să ştim că de fiecare din noi depinde lucrarea Evangheliei. Putem contribui cu viaţa curată la propăşirea ei, rugându-ne ca Dumnezeu să ne folosească ca vase curate, cu mare putere. Dacă vom fi curaţi şi într-o părtăşie permanentă cu Dumnezeu, El va revărsa în biserică lumină, putere, Duh Sfânt, viaţă spirituală. Dacă vom fi murdari, El va opri binecuvântările şi noi vom deveni un blestem pentru biserică, aşa cum a fost Acan. Din cauza păcatului lui, poporul Israel a fost înfrânt de puţinii oşteni din cetatea Ai (Iosua 7:4-5). Păcatul lui Acan a avut influenţă negativă provocând un dezastru în popor, cauzând o mare şi ruşinoasă înfrângere. Acest caz aruncă o lumină asupra unităţii bisericii. Păcatul unuia poate opri înaintarea Evangheliei. De pildă, suntem 200 persoane într-o corabie în largul mării. La un moment dat, observ pe cineva că forează cu un burghiu în podeaua corabiei. Îi strig: - Ce faci acolo? - Păi, nu vezi? forez! - Bine, dar nu-ţi dai seama că pe acolo va întra apa în corabie? - Ce te interesează pe tine, că doar apa va întra în dreptul meu. - Da, mai întâi, dar apoi, va cuprinde întreaga corabie şi cu toţii ne vom scufunda. Biserica, este o unitate spirituală. De aceea păcatul unuia opreşte înaintarea tuturor. Pentru a fi un bun membru în biserica mea nu-i destul să nu fac rele. Trebuie să am şi o latură activă; să fac scop din Dumnezeu şi din mântuirea altora. Să fiu cum a fost Isus: „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” ( 1 Ioan 2:6 ). Având gândul, scopul lui Isus, vom deveni ca El. Noi trebuie să devenim ca El ( Ioan 3:2 ). Trebuie să devenim ca El, altfel vom deveni ca diavolul. Azi omul e o fiinţă semimaterială, semispirituală. În final, fiecare om va fi ori ca Dumnezeu, ori ca diavolul. De ce? Pentru că în natura spirituală adamică, mergând pe linia
- 49 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

ascultării de diavolul, vom deveni ca diavolul. Eternitatea cu diavolul va desăvârşi asemănarea noastră cu această înspăimântatoare fiinţă. Sau putem fi ca Isus, dacă suntem născuţi din Dumnezeu ( Ioan 1:12-14; 3:5; 5:8 ) şi avem în noi gândul Lui care ne creşte, ne transformă din zi în zi, din slavă în slavă ( 2 Cor. 3:18 ), până vom fi asemenea Chipului Slavei Sale ( Rom. 8: 29 ). Ca adevăraţi credincioşi, ca adevărate mădulare curate ale lui Hristos, capul bisericii, vom crede Biblia, şi nu vom fi ca cei din Nazaret care cu necredinţa lor au împiedecat pe Isus să facă lucrări deosebite. Cei care nu cred în puterea lui Hristos, împiedică lucrarea din biserică. Ca să ilustrez acest lucru, voi da un caz din Biblie. Atunci când Domnul Isus a fost chemat la fruntaşul sinagogii, Iair, ca să-i învieze fiica, El a scos din casă pe toţi care râdeau, batjocoreau sau nu credeau cele spuse de Isus precum că fetiţa n-a murit. Mântuitorul a rămas în casă doar cu tatăl fetiţei şi cu ucenicii, Petru, Ioan şi Iacov, care credeau că pentru Isus fetiţa e vie, fiindcă El, Isus e domn al vieţii. Nu împiedicaţi pe Hristos să facă o deosebită lucrare în biserică. Dacă Domnul ar veni în mod vizibil în biserică ca să scoată afară pe cei necredincioşi, abia atunci s-ar vedea cine ajută de fapt pe Isus în lucrare şi cine Îl împiedică. Dar chiar aşa de mare importanţă avem noi în biserică? Să nu poată face Hristos fără noi nici o lucrare? Da, pentru că biserica nu este o instituţie doar dumnezeiască ci şi una omenească, adică lucrarea bisericii depinde deopotrivă şi de Dumnezeu, dar în acelaşi timp şi de elementul uman. Lucrul acesta este minunat relevat şi în Ioan 15:1-8, unde se arată raportul intim care există între Hristos şi credincioşi. Isus e viţa, noi mlădiţele. Mlădiţele, adică noi, nu putem face nimic fără viţă, dar tot atât de adevărat este şi faptul că nici viţa nu poate să rodească fără mlădiţe. Dumnezeu n-a putut ( conform legilor Sale spirituale ) crea baza mântuirii noastre, fără să devină om ca noi. Pentru acelaşi motiv, îngerii, serafimii, nu pot predica Evanghelia, pentru că nu sunt ca şi noi. De aceea, după despărţirea
- 50 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

sufletului de trup, omul nu se mai poate împăca cu Dumnezeu, şi orice intervenţie, prin rugăciunea lui pentru sine ( Luca 16:24-31 ) sau a altora pentru el, este în zadar. Aşadar credinţa noastră îl pune pe Dumnezeu în situaţia să lucreze cu putere în biserică. Voi mai da un exemplu în sensul acesta. Lazăr, prietenul lui Isus, a fost mort. Mântuitorul întârzie special ca să poată face aceea mare lucrare de înviere din morţi, pentru ca mulţi iudei să creadă în El ( Ioan 11:45 ). Dar pentru învierea lui Lazăr, pe lângă puterea lui Dumnezeu, Isus mai are nevoie şi de credinţa Martei. De aceea îi spune „Nu ţiam spus că dacă vei crede vei vedea slava lui Dumnezeu?” ( Ioan 14:41 ). Cu alte cuvinte, dacă nu va crede ea, Marta, nu va vedea minunea? Isus arată deci în mod expres că pentru a face minunea are nevoie de credinţa Martei. În Nazaret, necredinţa localnicilor l-a împiedecat să facă multe minuni (Mat. 13:58 ). Fie să înţelegem că pentru a face mari minuni, cum ar fi înviere de la moarte la viaţa veşnică, Domnul Isus Hristos are nevoie de credinţa noastră. Facă Domnul să fim creştini cu credinţă şi pentru mântuirea altora!

VIAŢA DE RUGĂCIUNE PENTRU BISERICĂ
Începe ziua cu rugăciuni de slăvire, de mulţumire, şi rugăciuni pentru salvarea altora. Roagă-te pentru pastor, căci de el depinde 90% lucrarea Evangheliei. Roagă-te pentru el ca să fie curat, dezinteresat, să împartă drept Cuvântul Domnului. Cere Domnului ca păstorul să fie un credincios care să trăiască Biblia, să fie plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, şi să predice Evanghelia ca Petru în ziua de Rusalii. Roagă-te pentru diaconii bisericii, pentru fraţii din comitet şi pentru bătrânii bisericii, ca toţi să fie adevărate modele de viaţă. Un capitol important al rugăciunii zilnice să fie consacrat tineretului din biserică, pentru ca el să devină curat,
- 51 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

credincios, consacrat trup şi suflet în lucrarea lui Dumnezeu. Tineretul e o mare forţă, în mâna lui Dumnezeu sau în mâna diavolului. Tânărul ştie să se consacre total unei iluzii sau unei cauze nobile. Să ne rugăm ca tineretul bisericilor noastre şi tineretul ţării noastre şi al lumii întregi să devină consacrat lui Dumnezeu; să devină o imensă oştire de oameni ai rugăciunii zilnice pentru salvarea lumii întregi. Căci trebuie să spunem răspicat şi accentuat că nu este drept înaintea lui Dumnezeu şi înaintea logicii elementare sănătoase, să închinăm diavolului, duşmanului sufletului nostru, ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Cel Atotputernic a dăruit omului viaţa, inteligenţa, forţa de muncă, talentele şi tinereţea cu frumuseţile ei. El le poate desăvârşi în noi spre a sluji slavei Sale, scopului suprem de fericire al umanităţii, de înfrumuseţare a vieţii. Desigur, spre sfârşitul rugăciunii pentru biserică e bine să ne rugăm pentru toţi lucrătorii Evangheliei, ca ei să devină oameni de foc, plini de har şi de adevăr; plini de Duhul Sfânt ca Petru în ziua de Rusalii. Să nu uităm de asemeni să ne rugăm pentru ceea ce Isus ne porunceşte: „Rugaţi dar pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul Lui” ( Matei 9: 38 ). Roagă-te ca în biserica ta Dumnezeu să pună pe inima multor tineri gândul, pasiunea sfântă a consacrării speciale pentru lucrarea Evangheliei. Rugăciunea pentru biserică să nu se încheie fără să se pomenească dorinţa ca fiecare membru din biserică şi din toate bisericile să fie adevăraţi misionari cu o viaţă curată, consacrată pentru Dumnezeu; cu o viaţă de rugăciune pentru alţii şi de mărturisire personală a ceea ce a făcut Hristos pentru noi. Să ne rugăm ca toţi cei scrişi în registrul bisericii să fie scrişi şi în cer. Roagă-te chiar cu numele pentru cei nepocăiţi, sau numai cu aparenţă de pocăiţi. Roagă-te pentru propăşirea bisericii în general, şi pentru membrii ei cei mai slabi în special ( Gal. 6:2 ). Biserica este şi un spital spiritual în care mulţi bolnavi sunt vindecaţi, iar unii morţi în păcat sunt aduşi la viaţă veşnică.
- 52 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Să ne rugăm intens ca biserica să-şi facă deplin rolul de spital spiritual. Prima trăsătură a spitalului este curăţenia. În popor se zice: „curăţenia este mama sanătăţii”. În spital, unde se deschid răni, unde se fac operaţii, murdăria poate provoca complicaţii, infecţii, moarte. La Timişoara, la spitalul C.F.R., este o aşa mare exigenţă în privinţa curăţeniei, încât atunci când se produce ( şi asta se întâmplă foarte rar ) o complicaţie postoperatorie din cauza insuficientei sterilizări a sălii de operaţie sau a aparatelor chirurgicale, în sala vinovată de producerea complicaţiei respective, câteva zile nu se mai face nici o operaţie, ci numai sterilizarea instrumentelor chirurgicale şi a sălii de operaţie. Aşa este şi din punct de vedere spiritual. Dumnezeu nu poate folosi elemente murdare în lucrarea Lui curată. Noi, credincioşii, suntem instrumentele Lui chirurgicale, pe care însă nu ne poate folosi dacă nu suntem curaţi. În spital, însăşi veşmintele albe pe care le au toţi, începând de la directorul spitalului şi până la femeia de serviciu, şi ele vorbesc despre curăţenie şi importanţa ei pentru sănătatea trupului. Fie ca aşa cum vom fi îmbrăcaţi în ceruri, în haine albe şi cu ramuri de finic în mâini, aşa să fim deja aici îmbrăcaţi în haine albe ale neprihănirii lui Hristos. Să ne rugăm mult pentru curăţenia bisericii. În rugăciunea pentru biserică să aducem şi pe cei slabi, purtându-i spre tronul lui Dumnezeu în rugăciune, căci numai aşa vom împlini legea dragostei lui Hristos ( Gal. 6:2 ). Astfel dovedim că înţelegem legea ştergarului pe care şi l-a încins Hristos spălând apoi picioarele ucenicilor Săi ( Ioan 13:4-5 ). Să ne rugăm ca biserica, şi bisericile în general, să fie compuse din credincioşi stăpâniţi de Duhul slujirii, nu de duhul de a comanda. Biserica care este stăpânită de Duhul slujirii poartă chipul şi asemănarea lui Hristos şi câştigă multe suflete pentru El. Din fire ne vine mai uşor să bârfim pe unul mai slab. Dar bârfa răneşte, descurajează, ucide sufletul pentru care a murit Hristos. Noi, ca creştini, avem harul de a mijloci cu
- 53 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

suspine negrăite pentru toate nevoile şi necazurile din familiile credincioşilor. Aşa dovedim că suntem un mădular sănătos în trupul lui Hristos, dacă simţim cu alţii, dacă plângem cu cei ce plâng ( Rom. 12: 15 ). Dacă eu nu port sarcinile altora în rugăciunea mea ( Gal. 6:2 ), nu sunt un creştin care munceşte spiritual ci un creştin de paradă, un creştin firesc, care nu numai că nu ajută lucrarea din biserică, dar chiar o încurcă. Roagă-te special pentru predicatorul sau lucrătorul de bază al Bisericii, pentru că el e ţinta specială a săgeţilor otrăvitoare ale celui rău. Fă scut în jurul lui cu rugăciunile tale. Predicatorul are mare, foarte mare nevoie de rugăciunile fiecăruia dintre membrii Bisericii, deci şi de rugăciunile tale. Nu spune: eu sunt prea slab să cer toate acestea, pe mine nu vă bazaţi. Numai cei nenăscuţi din Dumnezeu, numai cei născuţi pentru a muri, sunt scutiţi de această muncă a sufletului. Te consideri un astfel de om? Aceştia sunt morţi în păcatele lor, sunt nişte inexistenţi pentru viaţa veşnică. Unor astfel de oameni le zice Isus: „Adevărat, adevărat va spun că dacă nu se naşte cineva din nou, cu nici un chip nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu” ( Ioan 3:3-5 ). Deci eşti scutit de a te ruga numai aşa, dacă nu exişti pentru Dumnezeu. Rugăciunea fiind o respiraţie a sufletului, doar acela nu respiră, care nu există. Nu folosi prea multe vorbe în rugăciune ( Mat. 6:7 ); preferă să foloseşti mai puţine vorbe, dar ele să fie pline de credinţă. Şi roagă-te în fiecare zi.

RUGĂCIUNEA ÎNAINTE DE A MERGE LA BISERICĂ
Înainte de a merge la biserică e bine să ne aşezăm pe genunchi şi să ne rugăm mai întâi pentru curăţirea noastră de orice păcat, chiar de orice gând păcătos, iar apoi să ne rugăm în special pentru lucrarea Evangheliei care se va desfăşura la adunare. În ideea aceasta, să cerem lui Dumnezeu să trimită
- 54 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

îngerii Săi şi să alunge din Biserică îngerii întunericului. Să ne rugăm pentru fiecare ins care va contribui cu ceva în Biserică, pentru fiecare care va recita o poezie, va cânta sau va predica. Să ne rugăm ca Dumnezeu să fie văzut şi simţit în toate manifestările Bisericii. Să ne rugăm ca în biserică să aibă loc adevărate servicii dumnezeieşti şi nu omeneşti. Să ne rugăm special pentru cei ce predică, ca ei să fie dezbrăcaţi de tot ce este omenesc, firesc, şi ca Dumnezeu să vorbească prin ei, căci omul nu poate vorbi sufletului. Noi putem forţa, răni, sângera inimile oamenilor; Dumnezeu singur însă le poate deschide ( ca Lidiei – Fapte 16:14 ). Să ne rugăm să putem duce cu noi în Biserică atmosfera prezenţei şi a părtăşiei cu Dumnezeu. De fapt vom duce cu noi în Biserică ceea ce suntem. Şi aşa va fi Biserica şi atmosfera ei spirituală, cum suntem noi cei mai mulţi care o compunem. Dacă acasă suntem oamenii lui Dumnezeu şi Biserica va fi caldă, spirituală, puternică, plină de har, de atmosferă cerească. Toţi ne vom simţi ca acolo unde este Dumnezeu. În acest fel Biserica se va zidi spiritual, iar păcătoşii se vor vedea aşa cum sunt, căci lumina prezenţei lui Dumnezeu îi va face să se vadă cu ochii lui Dumnezeu. Da, într-o asemenea atmosferă păcătoşii vor fi străpunşi la inimă ca la Rusalii. A merge la biserică altfel decât am arătat, înseamnă a face marele păcat de a merge fără grijă în Sion.

RUGĂCIUNEA ÎN TIMPUL SERVICIULUI DIVIN
În drum spre Biserică e bine să ne rugăm pentru lucrarea Evangheliei. De altfel este bine să ne obişnuim să ne rugăm şi când ne plimbăm şi când ne aflăm în călătorie şi oricând avem puţin timp liber. Să folosim la maximum orice ocazie pentru munca sufletului. Ajunşi la Biserică e cazul să ştim că cea mai importantă lucrare pe care o avem de făcut aici este rugăciunea, căci Domnul Isus spune: „Casa Mea se va chema o casă de
- 55 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

rugăciune, dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” ( Matei 21:13 ). Un frate străin, musafir al unei biserici, a trebuit să fie martor la un spectacol din păcate pe cât de neplăcut, pe atât de general: discuţii, vorbe, chiar râsete şi şuşoteli, şi toate acestea în biserică, înainte de începerea serviciului divin. Surprins de toate acestea, el a întrebat pe fratele de lângă el: „ce faceţi dumneavoastră din momentul în care intraţi în biserică?” Fratele a încercat să zică şi el ceva, a îngăimat câteva vorbe, fără să-i spună ceva clar. În cele din urmă tot străinul a dat răspunsul: „Din momentul în care întrăm în biserică şi până la terminare trebuie să ne rugăm pentru lucrarea Evangheliei, pentru tot ce se face”. Personal am apreciat ca fiind foarte corect răspunsul acelui frate. Din momentul în care intrăm în Biserică şi până la terminare, Duhul de rugăciune trebuie să ne copleşească deplin. Cât despre discuţii, bârfe, schimburi de păreri, schimburi de poze sau alte lucruri ca acestea, nici să nu se pomenească, căci dacă ne ocupăm cu aşa ceva, transformăm Biserica într-o peşteră de tâlhari. Rugăciunea trebuie intensificată şi mai mult în timpul predicii. Să ne rugăm pentru predicator ca el să fie curăţit deplin, să fie legat de Dumnezeu şi de oameni, să fie un adevărat canal prin care să se scurgă harul lui Dumnezeu. Să ne rugăm şi pentru ascultători, ca inima să le fie un pământ bun, primitor pentru Cuvântul sfânt. Să ne rugăm ca toţi cei nemântuiţi să se vadă că sunt pierduţi; să ne rugăm ca Cuvântul să aibă putere de penetrare în sufletele ascultătorilor, ca la Rusalii. Rugăciunea trebuie intensificată spre sfâşitul predicii, atunci când predicatorul face apel special pentru primirea lui Hristos. La întoarcerea acasă, să ne rugăm pentru ca Cuvântul predicat să rămână viu şi lucrător în inimile noastre şi ale celorlalţi ascultători ( Isaia 55:11 ). Se recomandă ca după terminarea serviciului religios, un grup de fraţi să se roage lui Dumnezeu pentru ca diavolul să nu poată fura Cuvântul, ci el să fie roditor în
- 56 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

sufletele care l-au primit. Desigur, dacă se găsesc fraţi şi surori să mijlocească la Dumnezeu chiar în timpul predicii, e cu atât mai bine. Azi în multe biserici nimeni nu se roagă pentru cel ce predică. Munca sufletului prin rugăciune în timpul predicii este ca ridicarea mâinilor lui Moise în lupta cu Amalec. Rezultă clar din această valoroasă istorie că Moise, omul rugăciunii, a fost cel ce a decis victoria poporului Israel, şi nu Iosua. Iosua simbolizează predicatorul care luptă la amvon. Moise reprezintă omul rugăciunii din timpul predicii. Aşadar, de oamenii rugăciunii depinde succesul Evangheliei. Cunoscând aceaste lucruri deosebit de importante, să le şi folosim din plin.

RUGĂCIUNEA ŞI POSTUL
Este momentul să subliniez marea importanţă a postului unit cu rugăciunea stăruitoare cu credinţă. Postul este important pentru motivul arătat de Domnul Isus în Marcu 9:29: „Acest soi de draci, a precizat El, nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post”. Pentru a izgoni duhurile necurate dintr-un om, este absolută nevoie de post. Postul este o jertfă a credinciosului prin abstinenţa, reţinerea sa, de la vitala necesitate biologică a organismului de a se hrăni. Cel care posteşte, fără nici un grai, spune următoarele cuvinte: „Doamne, eu doresc atât de mult mântuirea acestui suflet pentru care mă rog zilnic, încât în ziua de azi nu voi pune nimic în gura mea, nici mâncare, nici apă.” De aceea postul este o subliniere, o amplificare a rugăciunii. Postul face ca rugăciunea mea să se audă mai puternic în megafoanele cerului. Precizarea făcută de Domnul Isus în Marcu 9:29, că sunt soiuri de draci care nu ies decât cu rugăciune şi post, prezintă postul ca o intensă muncă a sufletului, ca o jertfă duhovnicească ( 1 Petru 2:5 ). Postul este întotdeauna legat de rugăciune. Prin el
- 57 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

însuşi, despărţit de rugăciune, postul nu are valoare spirituală. Rugăciunea are valoare şi fără post, dar postul fără rugăciune nu este decât o simplă abţinere, o curăţire trupească, fără nici o influenţă spirituală. Tocmai de aceea Domnul Isus n-a despărţit postul de rugăciune ( Marcu 9:29 ). De aici urmează că ori de câte ori cineva spune că posteşte, va fi întrebat: „de ce? cu ce scop?”. Azi toată lumea ştie că atunci când cineva posteşte, o face pentru că are de rezolvat probleme deosebit de importante. Valoarea postului ca amplificator al rugăciunii se cunoaşte din cele mai vechi timpuri. Astfel, pe vremea Esterei, împărăteasa Ahaşveroş, ordinul de exterminare a tuturor iudeilor din marea împărăţie Medo Persiană fusese comunicat tuturor celor 127 de provincii, aşteptându-se doar ziua execuţiei ( Estera 4:3 ). „În fiecare ţinut, spune Cuvântul lui Dumnezeu, unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau şi se boceau şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă”. La început, Estera s-a temut să intervină la împărat pentru salvarea poporului. Dar după imboldul primit la ameninţarea lui Mardoheu, tatăl ei adoptiv, prin cuvintele: „Să nu-ţi închipui că numai tu vei scăpa dintre toţi iudeii pentru că eşti în casa împăratului. Căci dacă tu vei tăcea acum, ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” ( Estera 4:13-14 ), Estera se decide. Aceste cuvinte produc o aşa de mare schimbare în viaţa împărătesei, încât trimite slugi să-i spună lui Mardoheu: „Du-te, strânge pe toţi iudeii care se află în Susa şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti odată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat în ciuda legii şi, dacă va fi să pier, voi pieri.” (Estera 4:16 ). Aş vrea să fac precizarea că deşi în acest verset nu se pomeneşte cuvântul rugăciune, el e atât de evident, încât
- 58 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

nu mai era nevoie de amintit expres. Exact aşa cum s-ar zice: s-au aşezat la masa cu bucate şi ... au mâncat. Chiar dacă nu ne zice expres că s-au rugat, lucrul acesta se înţelege, ţinând seama de groaznica ameninţare care plana asupra lor, de a fi cu toţi măcelăriţi. După cele 3 zile de rugăciune, post şi nesomn ( fiindcă rezultă că nu numai că n-au mâncat 3 zile, dar nici n-au dormit, ci încontinuu au strigat către Dumnezeu ), aşa trasă, slăbită, sluţită, urâţită de atâta nemâncare şi neodihnă, Estera apare în faţa împăratului, fără să fi fost chemată. Omeneşte fapta era o curată nebunie. Ţinând seama de felul capricios de a fi al împăraţilor despotici din antichitate, care aveau zeci, sute de soţii, să apari aşa sluţită şi pe deasupra şi nechemată, însemna să mergi la moarte sigură. Omeneşte aşa era: dar Estera mergea în Numele Domnului, în urma celei mai intense munci a sufletului pe care noi pământenii o putem depune: rugăciunea şi postul. De aceea s-a şi produs minunea: împăratul o primeşte în audienţă. Ba mai mult, o întreabă foarte interesat ce are, ce problemă o frământă, şi în acelaşi timp îi face şi marea promisiune: „Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie îţi voi da.” (Estera 5:3). Să ne mirăm de acest rezultat? Ba mai bine să ne mirăm cum de noi, creştinii secolului XX, care avem în mâna noastră atâtea experienţe mari, clare, nu folosim forţa formidabilă a rugăciunii şi a postului pentru salvarea altora. Toate ordinele, dispoziţiile de exterminare, erau de mult expediate la toate capitalele celor 127 de provincii din uriaşul imperiu Medo-Persan. Se aştepta doar ziua când sângele iudeilor să curgă gârlă pe străzile celor 127 de capitale. Dar lucrurile se inversează: Haman, primul ministru al lui Ahaşveros, protejatul de până atunci al împăratului, decade complet din graţia acestuia şi ajunge să fie spânzurat tocmai pe spânzurătoarea pregătită de el pentru Mardoheu. În schimb, Mardoheu îi ia locul în funcţia de prim
- 59 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

ministru. Rugăciunea înfocată unită cu multe zile de post a sute şi mii de suflete a dus la salvarea unui popor întreg. Atât de valoroasă este această izbândă încât şi azi, după mii de ani, Evreii serbează sărbătoarea Purim în amintirea acestei neuitate izbăviri. Pe câţi n-ar salva şi azi de la moarte veşnică ( de la iadul pregătit pentru Diavol şi îngerii lui ) rugăciunea sfinţilor, aleşilor lui Dumnezeu? Dar noi am uitat ( se pare) aproape de tot marea precizare a Mântuitorului: „Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El?” ( Luca 18:7 ). Prin cei de atunci care au strigat zi şi noapte şi au postit, Dumnezeu a salvat un popor de la moarte fizică. Azi prin noi, Dumnezeu vrea să salveze o familie, un cartier, o ţară, o lume de la moarte veşnică. Unde sunt creştinii care să audă şi să înţeleagă Cuvintele Domnului Isus? Doamne, adu ziua când fraţii noştrii români să aibă pe inimă atât de mult cauza salvării ţării şi a lumii de la moartea spirituală, încât să fie mii, milioane de mijlocitori ca Estera şi Mardoheu! În continuare doresc să amintesc de un alt caz din Vechiul Testament, în care vom vedea iarăşi efectul miraculos al rugăciunii unite cu post. E vorba de cetatea Ninive a cărei nelegiuire era aşa de mare, încât Dumnezeu a hotărât s-o nimicească. Ultima încercare de a salva cetatea e lăsată în seama profetului Iona. Acesta era în fond un aşa mare naţionalist-şovin, încât ştiind că dacă ei se vor întoarce de la păcatele lor, Dumnezeu îi va ierta şi nu-i va nimici, a preferat să fugă departe de faţa Domnului (Iona 4:2; 1:3 ). Iată un profet ciudat, nu dorea pocăinţa cetăţii Ninive, ci pierzarea ei. Tocmai de aceea Dumnezeu îl urmăreşte îndeaproape. Nu-l slăbeşte de loc. Marea se înfurie, corabia cu care călătoreşte Iona e gata să se scufunde, şi toate acestea numai din cauza neascultării lui. Dar profetul şi-a recunoscut vina şi a cerut să fie aruncat în mare, pentru ca apele să se liniştească. Aruncat, el ajunge să fie înghiţit de
- 60 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

un peşte mare, şi acolo, în pântecele peştelui, el se pocăieşte. Abia după pocăinţa lui, Iona a fost scos afară la ţărm, căci Cel ce a creat toate vieţuitoarele poate să le poruncească să facă orice. Iona pocăit, devine mesagerul lui Dumnezeu pe străzile Ninivei: „40 de zile şi Ninive va fi nimicită”. Deşi Ioan n-a spus locuitorilor din Ninive ce să facă pentru a fi izbăviţi, totuşi se întâmplă ceva de necrezut. Se vede că ei ştiau ce trebuie să facă ca să potolească justificata mânie a lui Dumnezeu. Ca urmare în cetate s-a produs o pocăinţă în masă. Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul acesta a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul său de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut şi el în cenuşă. (Iona 3: 5-6 ) Ce frumos lucru din partea ninivenilor. Ce frumos, practic şi eficient a procedat împăratul. De altfel dacă nu sar fi sculat de pe scaunul de domnie, l-ar fi sculat Dumnezeu. Căci El e Domnul Domnilor. Dacă nu şi-ar fi scos mantia de pe el, i-ar fi smuls-o dreptatea lui Dumnezeu care nu suportă păcătoşenia umană. Dacă acel împărat nu s-ar fi umilit încât că se acopere cu sac şi cenuşă, l-ar fi umplut Dumnezeu de o ocară şi de ruşine veşnică. Ce frumos, ce necesar, ce inteligent au procedat ninivenii: de la împărat şi până la ultimul servitor s-au smerit, au strigat după iertare, au postit cu toţii. Chiar şi animalele au fost obligate să postească. Asta probabil pentru că ninivenii au păcătuit şi cu animalele. Ce efect imediat şi minunat! Dumnezeu s-a întors, şi-a schimbat planul de a nimici cetatea Ninive. Mă întreb: de unde au ştiut ninivenii ce trebuie să facă? Înseamnă că toţi oamenii ştiu, au în ei, în conştiinţa lor, ce ar trebui să facă. Dar dureros, ruşinos, că mulţi abia la necaz, în faţa unei mari ameninţări sau primejdii strigă: „Ai
- 61 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

milă, Doamne, iartă-mă, scapă-mă." Aşa au făcut şi cei din Ninive. Iată porunca împăratului: „Oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile” ( Iona 3:8 ). Acesta e de fapt postul adevărat: umilinţa înaintea lui Dumnezeu, recunoaşterea vinovăţiei, cererea de iertare şi părăsirea păcatelor. Altfel rugăciunea şi postul n-au valoare. Lucrul acesta e arătat clar de Dumnezeu prin profetul Isaia ( Isaia 58:1-11 ). Unul dintre cele mai mari rezultate ale postului, aşa cum rezultă din cazul celor din Ninive, este faptul că el umileşte fiinţa umană, creând prin aceasta starea potrivită ca rugăciunea să fie ascultată. Postul creează starea sufletească în care omul se vede un nimic, iar pe Dumnezeu îl vede totul şi aşteaptă totul de la Atotputernicia Lui. Îmi place de împăratul celebrei cetăţi Ninive că nu-i pasă de rangul său, ci se dezbracă de hainele sale de împărat, se acoperă cu sac şi se presară cu cenuşă, stă în cenuşă, ca semn al celei mai profunde umilinţe. Prin aceasta se dezaprobă pe sine, păcatele sale şi ale supuşilor săi, şi din cenuşă, alături de miile de cetăţeni ai marii cetăţi, strigă către Dumnezeu, după iertare, îndurare. Nu-i de mirare că Dumnezeu s-a întors din mânia Lui, anulând planul de distrugere al cetăţii. Acele suflete care cu umilinţă profundă strigă către Dumnezeu vor primi iertare, oricât de păcatoase ar fi ele. Dumnezeu se lasă găsit numai de cel ce-l caută din toată inima. Aceasta-i asigurarea, pe care ne-o dă Dumnezeu prin profetul Ieremia ( Ier. 29:13-14 ). Din cele arătate se impune ca o necesitate să avem o viaţă zilnică de rugăciune. În afara rugăciunii speciale de dimineaţă, e bine să ţinem cont de îndemnul apostolului Pavel din Efes. 6:18. „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” Cât de importantă este rugăciunea unită cu postul o
- 62 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

spun nu numai cazurile din Vechiul Testament, dar şi cele din Noul Testament. Din mai multe texte biblice reiese că Biserica de la început se ruga şi postea. Astfel, când au trebuit aleşi misionari pentru lucrarea între păgâni, Biserica din Antiohia s-a rugat atât de intens în ziua postului lor, încât Dumnezeu le-a vorbit desluşit prin grai sau îndemn lăuntric să-i pună deoparte pentru lucrare pe Pavel şi pe Barnaba ( Fapte 13:1-3 ). Ce să mai spunem de viaţa apostolului Pavel care, făcând bilanţul câtorva din jertfele lui, scrie: „În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea.” ( 2 Cor. 11:27 ). Nu putem încheia capitolul rugăciunea şi postul fără să pomenim despre Hristos Mântuitorul care a postit 40 de zile. Prin post Domnul Isus s-a întărit spiritual, s-a pregătit pentru marea Lui lucrare care-i stătea în faţă. La sfârşitul celor 40 de zile de post a fost obosit trupeşte, dar a fost foarte întărit sufleteşte. Omeneşte nu mai putea face nimic. Poate tocmai de aceea l-a ispitit diavolul atunci atât de puternic. Da, Isus era slăbit trupeşte, dar întărit sufleteşte. Partea a doua diavolul n-o mai ştia, că poate nu l-ar fi ispitit chiar atunci. Tocmai această slăbiciune fizică a Domnului Isus după post explică exprimarea apostolului Pavel: „Când sunt slab, atunci sunt tare.” ( 2 Cor. 12:10 ). Isus, când a ales pe cei 12 ucenici, de asemenea a postit şi s-a rugat o noapte întreagă (Luca 6:12-13). Toţi credincioşii buni, adevăraţi urmaşi ai Domnului Isus din trecut, au adus de multe ori în viaţa lor astfel de jeftfe duhovniceşti. Şi azi credincioşii duhovniceşti aduc astfel de jertfe. Voi reda mai jos un caz de rugăciune şi post din care fiecare pocăit sincer are multe de învăţat. O mamă credincioasă avea trei fete pentru care de mult timp se ruga încontinuu. Fetele, care aveau în jur de 20 de ani, nu dădeau însă semne de întoarcere la Dumnezeu. Întro zi mama le-a zis: „să ştiţi că mă încui în camera mea. Numi trebuie nici mâncare, nici apă, voi striga atâta către
- 63 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Dumnezeu, până vă veţi hotărî pentru El.” Fetele au luat-o în derâdere şi i-au zis deschis: „mamă, poţi să te rogi dumneata cât vei vrea şi să posteşti cât ţi-o plăcea că noi tot n-avem de gând să ne pocăim.” Cuvintele fetelor au făcut pe mama lor şi mai hotărâtă să-şi urmeze planul. Ea s-a dus în camera ei şi o zi întreagă a strigat cu mare credinţă şi stăruinţă către Dumnezeu pentru fetele ei. Spre seara primei zile, una din fete bătu sfioasă la uşă şi-i zise: „mamă, eu sunt fiica ta Haria, vreau să-ţi spun ceva urgent”. Mama deschise uşa şi fiica ei se înlănţui de gâtul mamei şi-i spuse printre lacrimi că vrea să se pocăiască. Mama a îngenunchiat numaidecât şi a mulţumit Domnului că una dintre fetele ei a răspuns chemării lui Hristos. A doua zi seara, a doua fiică a spus mamei sale că deşi n-avusese de gând să se pocăiască, ceva n-o lăsa în pace. O chemare puternică, irezistibilă, o îndemna să-şi predea viaţa Mântuitorului care a murit pentru ea. Din nou mama a îngenunchiat şi a mulţumit Domnului şi pentru această fiică. Cea de a treia fiică însă rezista, ba chiar îşi bătea joc de mama sa şi de cele două surori ale ei care s-au predat Domnului Hristos. „Ce crede mama, că cu mine-i merge ca şi cu celelalte două? Poate să se roage cât o vrea că eu tot nu mă pocăiesc. Sunt tânără, vreau să-mi trăiesc viaţa, să mă distrez. Chiar dacă mă voi pocăi vreodată, asta va fi mai la bătrâneţe”. Cam aşa vorbea sfidător cea de a treia fată. Sorei mamă nu-i păsa însă de vorbele ei. Ea se baza pe promisiunea Domnului Isus: „Tot ce veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi” ( Matei 21:22) şi pe promisiunea Mântuitorului din Ioan 14:13: „orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” A trecut şi cea de a treia zi şi mama continua să se roage pentru fiica ei. Striga cu putere „Doamne, TU ai murit pentru ea, pentru păcatele ei, şi ai promis că orice vom cere în numele Tău vei face; Doamne, fă minunea ca fiica mea să se hotărască să te urmeze azi, acum.” Într-o seară, pe când ea tocmai repeta aceste cuvinte,
- 64 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

cineva a bătut la uşă foarte sfios, dar şi foarte hotărât. - Cine este? s-a auzit slab vocea mamei. - Eu, ... Fiica ta cea răzvrătită. Deschide mamă, depun armele, nu mă mai împotrivesc voinţei Tatălui care m-a creat şi dorinţei Fiului care a murit pentru mine. Deschide mamă, vreau să mă rog împreună cu tine Domnului şi să-i cer iertare că L-am refuzat aşa de mult timp şi să-ţi cer iertare şi ţie. Mama bucuroasă a deschis uşa şi clipa ce-a urmat a fost foarte asemănătoare cu întâlnirea dintre fiul risipitor şi tatăl său. Îngenunchiate, ele sau rugat Domnului cu lacrimi de fericire. Şi ultima fiică a devenit a Domnului. Iată ce face rugăciunea şi postul. Aceasta este munca spirituală, cea mai importantă muncă în biserică. Din cazul de mai sus învăţăm să nu ne descurejeze nepăsarea altora, faptul că ei devin mai răi după ce începem să ne rugăm pentru ei. De multe ori noi, pocăiţii, suntem vinovaţi că cei dragi ai noştri nu se întorc. Chiar dacă ne rugăm pentru ei, o facem rece, formal, nu cu credinţă suficientă, nu cu stăruinţă. Din păcăte însă, pentru mulţi creştini, postul este complet necunoscut. Să ne rugăm intens ca Dumnezeu să vorbească puternic tuturor creştinilor, făcându-i să înţeleagă că cea mai mare forţă spirituală şi cea mai intensă muncă a sufletului este rugăciunea unită cu postul.

TREBUIE SĂ NE RUGĂM PENTRU TOŢI OAMENII?
Se pare că trăim ullimele zile ale planetei. Toate semnele pe care Hristos le-a prevestit în legătură cu revenirea Sa se împlinesc cu repeziciune sub ochii noştri. Totuşi nu ştim anul, ziua, ceasul revenirii Lui. Şi nici nu putem şti. De aceea nu are rost să ne strădium să aflăm secretul lui Dumnezeu. Cei care s-au ocupat cu aceasta, de multe ori au dat date mincinoase, spre ruşinea lor şi a
- 65 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

cauzei pe care pretindeau că o reprezintă. Este adevărat că nu putem şti ziua revenirii lui Hristos. De altfel nici Isus ca om nu putea să ştie. În calitatea Sa de Fiu de Dumnezeu, Hristos ştie ziua şi ceasul revenirii Sale, El fiind una cu Tatăl ( Ioan 10:30 ). După cum este adevărat că nu ştim ziua revenirii lui Hristos ( şi nici nu este treaba noastră să ne ocupăm de aceasta – Fapte 1:7 ), tot atât de adevărat este şi faptul că Domnul Isus ne-a vorbit de unele semne prevestitoare ale revenirii Lui. Iată câteva din aceste semne: războaie şi veşti de războaie, mari frământări sociale, cutremure de pământ, foamete, ciumă, Hristoşi mincinoşi, apariţia a numeroşi vânzători de fraţi, înmulţirea păcătoşeniei, răcirea dragostei fireşti, predicarea Evangheliei cu o putere fără precedent ( Matei 24:1-24 ), semne în lună, stele, soare, vuiet de apă ( Luca 24:25 ). Azi, viaţa, ziarele, revistele, radioul şi televiziunea le confirmă pe toate acestea. Personal am primit un îndemn puternic lăuntric să mă rog pentru întoarcerea la Dumnezeu a multor suflete. Aceasta a fost în primăvara lui 1965. Paralel cu acest îndemn aveam în mine o lumină lăuntrică care-mi spunea că în România va urma o formidabilă trezire spirituală, şi oamenii se vor întoarce în masă la Hristos. Mă pomeneam rugându-mă pentru ţara noastră, ca Dumnezeu s-o binecuvânteze cu o revărsare de Har nemaipomenită şi cu Cuvântul lui Dumnezeu, care să se predice la radio, televiziune, pe stadioane, în pieţe publice, în ziare, în reviste şi în cărţi. Totuşi, pe vremea aceea nu aveam încă o bază Biblică pentru convingerile mele. Cu ocazia unei conferinţe de orientare ţinută la Timişoara la 31 Mai 1968, s-a dat citire unui referat cu tema: „Cum combatem pe milenişti”. Cu această ocazie s-a citat o parte din citatul de mai sus din Dr. Strong. În timp ce se citeau acele cuvinte, aveam încredinţarea că aceasta-i baza Biblică ( Apoc. 20:1-5 ) a ceea ce primisem personal ca o iluminare lăuntrică încă în
- 66 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

1965. Vedeam şi simţeam pentru prima dată în viaţă că am baza Biblică pentru rugăciunea în vederea salvării multor suf lete. Bucuria care m-a cuprins a fost aşa de mare, încât n-o pot reda în cuvinte. De fapt noi avem întotdeauna baza Biblică pentru a ne ruga pentru mântuirea multora. Nu de mult mi-a căzut în mâna o teză de doctorat a unui preot ortodox. Tema tezei: „Cum şi pentru ce se rugau creştinii în primele secole?” Iată ce am spicuit din această lucrare valororoasă: creştinii din primele secole, datorită deselor şi cruntelor valuri de prigoană prin care au trecut, erau foarte mulţumiţi dacă avea perioade scurte de răgaz, şi mulţumeau lui Dumnezeu pentru astfel de zile rare. De aceea rugăciunile lor pentru alţii şi pentru autorităţi în special se rezumau în general la cererea adresată lui Dumnezeu ca să poată duce o viaţă paşnică şi liniştită. Mi s-a confirmat şi pe această cale afirmaţia că ucenicii primelor secole nu s-au rugat niciodată sistematic, cu credinţă, în grupuri mari, pentru o mare redeşteptare mondială. Azi, când practic nu mai sunt acele sângeroase prigoane care au făcut să se verse atâta sânge, adevăraţii creştini, urmaşi ai lui Hristos, sunt chemaţi să facă din mântuirea lumii întregi o problemă majoră, de viaţă şi de moarte, pentru că Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştiinţa adevărului ( 2 Petru 3:9 ). Pentru că Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, nu numai o mică parte dintre ei, de aceea apostolul Pavel începe cu îndemnul „vă îndemn înainte de toate, înainte de orice altceva, să faceţi rugăciuni pentru toţi oamenii” ( 1 Tim, 2:1 ). Unii zic că aceasta nu e o doctrină Biblică. S-o analizăm. Isus a murit pentru o mică parte din lume sau pentru toţi? E clar că pentru toţi. Pot eu, îndrăznesc eu să zic cuiva: tu nu te ruga pentru salvare fiindcă pentru tine n-a murit Hristos? Apoi, după textul din 1 Tim. 2:1-4 e clar că Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se pocăiască. De unde vin unii, şi cu ce argumente biblice, arătând că
- 67 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

noi nu trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii? Au ei o altă Biblie? Se poate că da. Dar aceea în nici un caz nu e Biblia lui Dumnezeu, ci a diavolului, căci nici Diavolul nu doreşte ca toţi să fie mântuiţi; diavolul doreşte ca cei mai mulţi oameni să fie cu el în chin şi moarte veşnică. Aşadar, niciodată nu trebuie să ne temem că ne rugăm pentru prea mulţi. E cazul să avem un program de rugăciune zilnică, sistematică, în care să ne rugăm cu toată credinţa. Între rugăciune şi reînvierea spirituală a bisericii şi a lucrării Evangheliei e o strânsă legătură. S-o ilustrăm în câteva cuvinte. Ploaia timpurie de la Rusalii, binecuvântarea revărsată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt din ziua cincizecimii, e o mare lucrare a lui Dumnezeu, la care însă au contribuit şi apostolii, cele 120 de suflete care în camera de sus, timp de 10 zile, de la înălţarea Domnului Isus şi până la coborârea Duhului Sfânt, au stăruit în rugăciune. La înălţarea Sa la ceruri, Domnul Isus a spus ucenicilor Săi să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui (Fapte 1:4 ). Întorşi la Ierusalim după porunca Domnului Isus, toţi ucenicii stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui (Fapte 1:14 ). Aşa după cum spuneam, numărul celor adunaţi era de aproape 120 de persoane ( Fapte 1:15 ). Aceştia au stăruit în rugăciune timp de 10 zile, să zicem 10 ore pe zi. Să facem un mic calcul: 120 de ucenici, timp de 10 zile, câte 10 ore pe zi, vine astfel: 120 x 10 x 10 : 4 = 3.000. Rezultatul acestui calcul este 3.000. Oare nu ne spune cifra asta nimic? Ba da, ştim că în ziua cincizecimii 3.000 de suflete s-au întors la pocăinţă ( Fapt. 2:41 ): „şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape 3.000 de suflete.” Această formulă poate fi aplicată şi la viaţa şi activitatea Domnului Isus.
- 68 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

Activitatea mesianică propriu-zisă a Mântuitorului este de aproximativ 3 ani. Pentru uşurinţa calculului vom zice 1000 de zile. Ştim că Hristos se ruga intens, să zicem în medie 2 ore pe zi. Aplicând formula grupului din Ierusalim vom avea următorul calcul: 1000 x 2 : 4 = 500. Cifra 500 reprezintă pe cei 500 de fraţi, roada imediată şi directă a activităţii mesianice a lui Isus. Această cifră o găsim citată de Apostolul Pavel: „După aceea s-a arătat la peste 500 de fraţi ...” ( 1 Cor. 15: 6 ). Cifra 4 care apare în calcule, se poate considera ca o constantă spirituală. Să fie oare aceasta o formulă a marilor treziri spirituale, o formulă a pocăinţei. Eu mă abţin să afirm aşa ceva, deşi nu e exclus. Deocamdată mă mulţumesc să accentuez, că între pocainţa celor 3.000 de suflete din ziua Rusaliilor şi între numărul om-rugăciune este o legătură, ca de la cauză la efect. Desigur aici nu e vorba de un simplu calcul matematic. Alături de acest calcul, realizat pe baza legilor matematicii elementare, sunt realităţile obiective spirituale, cuprinse într-o viaţă curată. Primii ucenici erau aşa de curaţi, încât păcatul minciunii lui Anania şi Safira a fost pedepsit cu moartea. Dumnezeu nu foloseşte elemente murdare. Dumnezeu nu lucrează la naşterea din nou a sufletelor prin instrumente infectate de păcate. Medicii care lucrează pe trupuri muritoare nu folosesc instrumente nesterilizate. Oare Dumnezeu care lucrează pe suflete nemuritoare ar putea folosi elemente, instrumente murdare? N-a făcut-o şi nici n-o va face. Dacă n-are instrumente curate, lucrarea nu va propăşi, ba chiar va da înapoi. Alături de viaţa curată, primii ucenici erau hotărâţi, consacraţi pentru Dumnezeu şi doreau aşa de mult salvarea altora, încât îşi vindeau averile, se despărţeau de toate cele trecătoare ca să se poată mai bine dedica slujirii şi salvării oamenilor ( Fapte 2:44-45 ). Dumnezeu nu ascultă rugăciunea omului neconsacrat. El ascultă pe cei curaţi şi pe cei cei fac scop din trăirea pentru El şi pentru mântuirea
- 69 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

altora. Aşa erau primii ucenici. Pe fondul unor asemenea vieţi, prin intensa, înfocata şi neîntrerupta muncă a sufletului ( rugăciunea ), Duhul Sfânt crea valori spirituale nemuritoare, năştea din nou pentru viaţa veşnică mulţimi de oameni care credeau în Domnul Isus şi se pocăiau. Iată câteva versete Biblice din care rezultă intensitatea muncii spirituale a primilor ucenici. „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapt. 2:42); „După ce s-au rugat, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” ( Fapte 4:31 ). Voi comenta în două cuvinte ultimul verset. Locul unde arau adunaţi s-a cutremurat nu de tropăiturile sau zgâlţâiturilor ucenicilor ca pe Carmel, când preoţii lui Baal şi ai Astarteii ţipau, urlau, se scrâjelau cu cuţitele ( 2 Regi. 18:28 ), ci datorită forţei spirituale a rugăciunii. A fost ceva asemănător cu vâjâiturile care au însoţit coborârea Duhului Sfânt ( Fapte 2:2 ). Fiind aşa de curaţi, predaţi şi rugativi, nu e de mirare că în foarte scurt timp de la 3.000 de suflete s-a ajuns la 5.000. Aşa citim la Fapte 4:4, „numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la 5.000”. Şi întrucât în statistica din acest verset se vorbeşte doar de bărbaţi, noi putem aprecia că mai erau cel puţin tot atâtea femei. Aceasta o spun bazat pe faptul că în general numărul surorilor din bisericile noastre îl întrece pe cel al fraţilor. Desigur numărul creştinilor nu s-a oprit la 10.000. Evanghelistul Luca însă nu ne mai dă altă statistică. În orice caz, ţinând cont de ritmul convertirilor, în sensul că în fiecare zi se adăugau alţi şi alţi credincioşi ( Fapt. 2:47 ), cred că după câteva săptămâni numărul credincioşilor s-a ridicat la câteva zeci de mii. Ceea ce-mi place iarăşi mult la primii creştini este faptul că noii convertiţi devin şi ei oameni ai rugăciunii ( Fapt. 2:42 ). În vers. 41 din cap. 2, se spune că s-au pocăit aproape
- 70 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

3.000 de suflete, iar în versetul următor se arată că practic toţi cei 3.000 erau stăruitori în rugăciune. Ce forţă spirituală a dezvoltat rugăciunea a mii de creştini! Şi dacă cei 120, în urma a 10 zile de rugă stăruitoare, au devenit 3.000, ne putem închipui ce repede s-au înmulţit ei când toţi cei 3000 au continuat stăruinţa în rugăciune a celor 120. Doresc să subliniez şi faptul că Biserica din Ierusalim, după marele ei succes din ziua Rusaliilor, nu se culcă pe laurii victoriilor, ci se roagă mai departe. Greşeala care se constată în unele biserici este şi faptul că după ce începe o lucrare deosebită, fraţii, surorile, bucuroşi de rezultatul lucrării se opresc din munca sufletului. Lucrul acesta e ca şi cum tocmai când ar începe ciorba să fiarbă o iau de pe foc. Când voi mânca ciorbă, procedând în felul acesta? Desigur, niciodată! Când va termina un tâmplar mobila de bucătărie, dacă de pildă după ce face un scaun se opreşte din lucru? Vreau să reiau firul ideilor principale. Am văzut explicaţia succesului de la Rusalii. Succesul constă în mare măsură în rugăciune. Putem afirma aşadar, că printr-o viaţă de rugăciune generalizată, extinsă la toţi creştinii din ţară şi din lume, vom fi martorii oculari ai celei mai mari treziri spirituale care a fost cândva pe glob. O astfel de promisiune o avem direct exprimată de Isus în Evanghelia după Ioan, Cap. 14:12: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl”. Domnul Isus nu se mărgineşte să spună că putem face lucruri mai mari decât El. În versetul următor ne arată şi metoda practică prin care putem obţine rezultate mai mari decât El. Dar înainte de a trece la această metodă trebuie să fac precizarea că tot Dumnezeu face lucrarea, tot ale Lui sunt meritele, atât că noi suntem instrumentele fără de care El nu poate lucra. Sau exprimându-ne în spiritul comparaţiei folosite de Isus în Ioan 15:1-7, vom arăta că mlădiţa fără viţă nu poate face nimic, nu poate aduce nici o roadă. Dar
- 71 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

vom sublinia şi ceea ce pare de necrezut, şi anume că nici viţa nu poate aduce roadă fără mlădiţe. Asta înseamnă că Dumnezeu, oricât de mult doreşte mântuirea, salvarea lumii, n-o poate realiza ( deşi Hristos a murit de 2.000 de ani ), n-o poate înfăptui fără noi creştinii. Din momentul în care Hristos a murit pentru întreaga omenire, Dumnezeu avea asigurată deja baza spirituală a salvării lumii întregi, dar n-a putut-o împlini totuşi, pentru că creştinii n-au folosit metoda arătată de Isus în Ioan 14:1314. În aceste două versete se spune de fapt acelaşi lucru şi anume: metoda pentru salvarea ţării şi omenirii de la moarte eternă stă în mâinile noastre şi depinde de noi. Dacă cerem aceasta cu credinţă, dacă facem scop din aceasta în rugăciunile noastre, se va realiza. Dacă nu credem şi nu cerem salvarea lumii, salvarea nu va avea loc, deşi Hristos a murit pentru toţi, deşi Dumnezeu vrea ca nimeni să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Atât de mult depinde salvarea altora de noi? Atât de mult? Da! Să nu uităm că nici Dumnezeu n-a putut crea platforma mântuirii universale fără să devină şi El om ca noi, şi tot ca om să trăiască, să se roage, să moară pentru noi. Azi, Dumnezeu nu poate salva oamenii pierduţi fără oamenii salvaţi. Acesta e marele principiu al salvării divine: prin oamenii salvaţi se salvează oamenii pierduţi. Dacă oamenii salvaţi nu se interesează de salvarea semenilor lor, dacă oamenii salvaţi nu folosesc metoda rugăciunii zilnice pentru rude, colegi, vecini, cunoştinţe, biserica din care fac parte, pentru oraşul în care locuiesc, patria în care ne-am născut şi pentru lumea în care existăm, atunci niciodată rudele, colegii, vecinii, cunoştinţele noastre nu vor fi mântuiţi. Dacă nu ne rugăm, biserica noastră nu va propăşi, iar oamenii din oraşul şi ţara în care trăim nu-l vor cunoaşte pe Dumnezeu. Atunci lumea contemporană va merge cu paşi siguri spre iad, spre moarte eternă. Şi aceasta se va întâmpla nu pentru că dragostea lui Dumnezeu n-ar fi creat o mântuire atotcuprinzătoare,ci pentru că noi, oamenii
- 72 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

salvaţi, consideraţi urmaşi ai lui Hristos, nu ne facem datoria sfântă, nu folosim metoda indicată de Mântuitorul. Se zice că atunci când Mântuitorul s-a înălţat la ceruri, după ce terminase lucrarea de salvare a neamului omenesc, un arhanghel l-a întrebat: – Şi, acum ce va fi cu lucrarea de pe pământ pe care ai început-o, va rămâne baltă? Se va opri? – O vor continua ucenicii Mei, a răspuns Isus. – Dar dacă ucenicii Tăi vor uita s-o continue, mai ai vreun alt plan ca să-ţi continui lucrarea? Cu alte cuvinte ai de gând să ne trimiţi pe noi să facem ce nu fac oamenii? – Nu mai am alt plan. Dacă ucenicii Mei nu vor continua lucrarea, nu va fi. Şi noi vedem clar în zilele noastre, iar istoria bisericească ne arată desluşit, că Dumnezeu n-a folosit în aceşti 2.000 de ani de la moartea şi învierea lui Hristos îngeri, serafimi şi heruvimi, care să fi făcut ceea ce nu fac pocăiţii, care nu găsesc timp şi plăcere s-o facă. Îngerii cu drag ar face toate acestea în locul nostru, aşa cum exprimă poetul în cântarea „Ambasador aici în ţară străină, ţara mea-i departe ...” . Cântarea continuă printre altele cu cuvintele „Ce îngerii cu drag ar face”. Dar nu lor li s-a dat Harul, cinstea noastră. Conform legilor cereşti, numai prin omul salvat se poate salva omul pierdut. Şi aşa cum arătam anterior, atât de importantă e legea aceasta, încât nici Isus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, n-a făcut excepţie de la aceasta. Pe această cale îmi exprim ruga şi convingerea că viitorul apropiat va face ca Bisericile creştine din ţara noastră şi din lumea întreagă, fraţii păstori din ţară şi din lumea întreagă, milioane şi milioane de salvaţi vor înţelege, în sfârşit, fiecare în parte, că de noi, de fiecare dintre noi, depinde salvarea lumii. Hristos nu va mai veni să moară a doua oară. El va veni să judece lumea şi pe cei pocăiţi care nu s-au ocupat de sufletele pentru care a murit Hristos, suflete care puteau fi salvate. Personal cred că va veni vremea şi încă foarte curând
- 73 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

când mulţi fraţi, multe surori, vor înţelege ce trebuie să facă în aceste vremuri de sfârşit şi vor şi face ce trebuie făcut. Fraţi, surori care aţi ajuns să cunoaşteţi deja metodele salvării altora: viaţa curată, rugăciunea cu credinţă şi postul măcar o dată pe săptămână, nu şovăiţi, hotărâţi-vă să faceţi uz de toate acestea pentru slava Domnului. Dumnezeu a ştiut că va veni o vreme când frăţietatea de pe pământ va înţelege şi va practica zilnic taina rugăciunii pentru salvarea omenirii. De aceea au fost inspirate cuvintele din Psalmul 65:2, „Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.” În acest verset profetic, găsim nu numai metoda pentru atragerea oamenilor la Dumnezeu, dar şi profeţia că va veni vremea când oamenii salvaţi, pocăiţii, vor folosi rugăciunea cu aşa stăruinţă şi credinţă şi cu vieţi atât de consacrate, încât oamenii, în mare număr, ca niciodată în alte timpuri, vor veni la Dumnezeu. Dacă prin cei 120 ucenici de la început Dumnezeu a făcut atât de mari lucrări, a întors pe atâţia în câteva zile, ce va face El azi prin milioane de creştini, dacă aceştia vor înţelege să trăiască pentru Dumnezeu ca Pavel, care zice: „pentru mine a trăi este Hristos” ( Filip. 1:21), şi se vor ruga intens, cu credinţă, sistematic, de câteva ori pe zi, pentru pocăinţa lumii. Sunt convins că în viitorul apropiat vor apare aşa de mulţi credincioşi rugativi şi aşa de curaţi şi stăruitori pentru o renaştere spirituală mondială, încât Dumnezeu care azi tolerează pe diavol pe planeta noastră, îi va restrânge mult puterea. De ce nu îi restrânge Dumnezeu puterea şi fără noi şi fără rugăciunile noastre? Fiindcă El nu poate fără contribuţia noastră, aşa cum am văzut că El nu smulge un suflet de sub stăpânirea diavolului fără contribuţia noastră prin rugăciune insistentă. În orice caz, o astfel de atmosferă cerească vor crea milioanele de oameni ai rugăciunii de pe pământ, încât oricine va dori să se pocăiască se va putea pocăi
- 74 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

nestingherit de diavol. Pentru că diavolul va fi legat, pe pământ va domni o pace generală. În această perioadă a păcii mondiale se va împlini proorocia lui Isaia 2:4, „El va fi judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.” Atunci, în această scurtă perioadă de timp, se va realiza, în sfârşit, visul milenar al oamenilor paşnici de pe pământ. Ceea ce n-au reuşit organizaţiile mondiale specializate vor reuşi oamenii rugăciunii. Nu pentru că cei din organizaţiile mondiale, ONU, sau altele n-au fost bine intenţionaţi sau n-au fost suficient de inteligenţi, ci pentru că nu calea tratativelor este calea obţinerii păcii, ci calea legării, calea imobilizării diavolului şi a îngerilor lui care provoacă permanente focare de război pe glob. Diavolul, natura lui, este în război continuu, în permanent conflict cu Dumnezeu şi cu oamenii pe care-i doreşte colegi de suferinţă eternă. Războiul s-a născut atunci când diavolul a pornit război contra oştirii lui Dumnezeu, şi de atunci conflictele n-au încetat. Aşa se explică faptul că imediat, încă la primii oameni, apare conflictul, crima. Cain omoară pe Abel. Iar când oamenii se înmulţesc, apare războiul. Aşadar pacea omenirii nu va fi redată omenirii prin conferinţe, ci prin rugăciune. E normal să fie aşa deoarece pacea nu este o categorie social-politică în esenţa ei, ci o categorie spirituală, dumnezeiască. Numai Dumnezeu care are în Sine pacea ( Isaia 9:6; Ioan 14:27 ) poate să dea pacea, şi o va da prin oamenii Lui, prin oamenii în care locuieşte El, care vor acţiona cu mijloacele spirituale adecvate pentru instaurarea păcii în lume. Faptul că pacea este o categorie spirituală şi nu de altă natură se vede şi din aceea că ceea ce în familii nu poate crea forţa, belşugul, înţelepciunea şi cultura, poate crea viaţa curată şi viaţa de rugăciune. În câte familii există
- 75 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

belşug, cultură, inteligenţă dar cu toate acestea e şi război. Aşa stau lucrurile şi pe plan spiritual general. Omul fuge de credinţa în Dumnezeu, considerând-o ca ceva foarte înapoiat, demodat, şi ajunge să creadă în minciuna diavolului. Culmea stă în faptul că omul tot nu scapă de credinţă. Aşa a fost şi la începutul omenirii. Omului i s-a pus în faţă adevărul lui Dumnezeu, în pomul cunoştinţei binelui şi a răului: „să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” ( Gen. 2:17 ) şi minciuna diavolului: „hotărât că nu veţi muri” ( Gen. 3: 4 ). Omul a crezut minciuna diavolului, călcând în picioare adevărul lui Dumnezeu, călcându-se de fapt pe sine, fericirea sa şi a urmaşilor lui, a omenirii întregi. Acelaşi lucru se întâmplă cu toţi oamenii. Fiecare din noi este confruntat cu adevărul lui Dumnezeu prin îndemnul la pocăinţă şi credinţa în Domnul Isus, şi cu minciuna diavolului care zice că nu este nici rai şi nici iad ... Cine crede minciuna diavolului şi nu se pocăieşte va muri în păcatele lui. Dumnezeu, prin Cuvântul Său, prin ucenicii Săi, de aproape 2.000 de ani cheamă pe oameni la mântuire. Rolul nostru este să ne rugăm zilnic, nu numai pentru noi, familia noastră şi cunoscuţii noştri, dar şi pentru biserica noastră, pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră, şi să nu uităm să ne rugăm ca Dumnezeu să reverse un Har deosebit de iertare peste toate naţiunile pământului. Ţinând cont de faptul că mai sunt sute de milioane de suflete pe glob, care încă n-au auzit despre mântuirea prin Domnul Isus, răspunderea noastră în ce priveşte propovăduirea Evangheliei şi mărturisirea Domnului este uriaşă. Oare nu merită această grandioasă lucrare, pe care Dumnezeu o pregăteşte pentru pământul nostru, cele 20-30 de minute petrecute dimineaţa în rugăciune, când un singur suflet e mai preţios ca lumea întreagă? „Căci ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” ( Mat.
- 76 -

Liviu Olah

Importanţa rugăciunii

16:25-26 ). Cine are timp pentru mijlocirea, pentru salvarea celor din jurul său, a ţării şi a lumii întregi, dovedeşte că crede în colosala valoare a sufletului. Hristos, care este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, El prin care au fost create toate lucrurile în imensul cosmos, şi-a făcut timp special pentru noi. A rupt din timpul Lui scump, 33 de ani tereştri. S-a desprins din preocupările Lui să ne răscumpere pe noi, sortiţi să devenim prin îndepărtarea noastră nişte pierduţi pentru eternitate, nişte rebuturi ale creaţiei. Nouă să ni se pară mult 1/2 oră în fiecare dimineaţă? Dumnezeu să-ţi vorbească direct, să-ţi aşeze pe inimă această cauză mare a salvării omenirii. Dacă Isus n-o traducea în viaţă, noi eram pierduţi pentru veci. Dacă tu n-o traduci în viaţă, mulţi vor merge în iad, vor fi pierduţi pentru veci din cauza ta ( Ezechel 33:8 ). Nu lua asupra ta această colosală vină. Să ştii că mulţi vor fi chinuiţi veşnic, pentru că ai fost nepăsător, sau comod, că nu vrei să te rogi ca un adevărat creştin. Fie ca rugăciunile noastre pentru salvarea omenirii să formeze un buchet de slavă pentru Dumnezeu şi de fericire pentru omenire.

- 77 -

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->