Diploma - WWW - Tocilar

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Analiza pietei turistice din Romania
INTRODUCERE
Înainte de a aborda problematica specifică şi particularităţile propriu-zise ale pieţei

turistice se impune – din raţiuni de prezentare metodică şi sistematizare a demersului analitic
în ansamblul său – să stabilim mai întâi suportul de argumente care îndreptăţesc utilizarea
conceptului de piaţă turistică. Este de ajuns, în acest sens, să evocăm idei şi realităţi
cunoscute şi acceptate, aflate la îndemână chiar şi pentru un nespecialist. De asemenea, a
identifica în cuprinsul “genului proxim” - piaţa – un segment cu identitate proprie înseamnă a
releva dintru început existenţa unor note specifice (particularităţi) ale acestuia, ceea ce de
altfel reprezintă un prim pas în întreprinderea (lucrarea) cu care ne-am angajat sub titlul
acestei cărţi.
Întrucât, precum într-un caz de celebră dispută, nu se poate afirma cu determinări şi
“mărturii” cronologice valide ce a existat mai întâi – cererea şi consumul, respectiv produsul
(producţia) şi oferta turistică, să acceptăm ca prim element necesar al funcţionării unei pieţe
de acest tip existenţa produsului turistic. Este drept că spre deosebire de alte bunuri care intră
pe piaţă pentru a-şi urma destinaţia consumistă, cel la care ne referim este cu mult mai
complex. El reuneşte, pe lângă componente concrete şi altele mai speciale, până la cele de
natură intelectuală sau afectivă. S-ar putea spune că are, deopotrivă, atât din perspectiva
“producătorului” cât şi a consumatorului, o dimensiune economică şi una umanistă. Cu toate
acestea el nu este mai puţin un produs de schimb, atâta vreme cât apare ca rezultat al unei
activităţi speciale propus altora spre folosinţă. De altfel, în condiţiile epocii moderne şi ale
contemporaneităţii (etichetată de unii ca postmodernă), tot mai multe produse se regăsesc în
forme şi formule neconvenţionale, tot mai complexe şi sofisticate.
Specificitatea produsului turistic este mai pregnant pusă în evidenţă atunci când
acesta este raportat la nevoia căreia îi răspunde. Fiindcă şi piaţa turistică ca orice altă piaţă se
configurează în condiţiile existenţei unei nevoi sau dorinţe clar definite. 1Aşadar produsul este
foarte complex, deoarece nevoia turistică însăşi pe care o satisface se exprimă ca o necesitate
1
N. Paina, M.D. Pop – Cercetări de marketing, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997, pag.84
Pagina 1 din 115

umană de o complexitate neobişnuită. Este, în acest sens, de ajuns să relevăm semnificaţiile

celei mai banale călătorii ca manifestare a nevoii de cunoaştere şi divertisment, uneori a
spiritului de aventură, a dorinţei de ieşire în alte orizonturi; toate acestea, nu neapărat ca o
izbândă a sentimentului de securitate şi intimitate (legate de spiritul de conservare şi
comoditate a oamenilor), ci mai degrabă ca încredere în posibilitatea coexistenţei acestora.
Drept care, este firesc ca oferta turistică să se muleze pe ambele categorii de cerinţe aflate
aparent în contradicţie.
În consecinţă, se poate afirma că la nivelul fiecăreia din condiţiile de existenţă a unei
pieţe se reliefează elemente şi trăsături specifice care particularizează piaţa turistică: există o
nevoie sau o dorinţă clar definită de această natură; prin materializarea şi manifestarea
trebuinţei respective se constituie o cerere solvabilă; în sfârşit oferta şi preţul completează
ansamblul tranzacţiei turistice. Despre toate acestea, capitolele cărţii cuprind detalii
sistematizate.
Pagina 2 din 115

I. CONŢINUTUL, PARTICULARITĂŢILE ŞI STRUCTURA PIEŢEI TURISTICE

1.1. Turismul – un sector economic în plină expansiune
Societatea modernă este caracterizată, din perspectiva tipurilor dominante de

activitate, ca o economie a serviciilor. Prin proporţiile atinse de dezvoltarea turismului în
zilele noastre, a volumului de activitate şi a numărului de personal angajat direct sau indirect
în industria turistică, acest sector economic de prestări de servicii rivalizează cu nivelul şi
proporţiile multor ramuri de importanţă maximă ale economiei.
Turismul este astăzi considerat de analişti ca unul din cele mai dinamice sectoare
economice, cu o evoluţie mereu oscilantă, fiind definit ca industria cea mai profitabilă a
sfârşitului de secol XX. John Naisbitt identifică, în celebra lucrare “Megatendinţe”, turismul
ca industria cu cea mai rapidă dezvoltare la începutul mileniului III.2
Turismul internaţional pe o scară foarte largă – la proporţii care să justifice o
asemenea sintagmă – şi-a făcut debutul la mijlocul acestui secol şi de atunci a cunoscut o
continuă dezvoltare. Astfel, în 1950 sosirile de turişti au fost de 25 milioane, iar încasările
din turismul internaţional au fost în valoare de 2,1 miliarde dolari. 48 de ani mai târziu, în
1998, aceste cifre au ajuns la 621 milioane turişti internaţionali şi, respectiv, 616,6 miliarde
dolari încasări. În această perioadă, ratele medii anuale de creştere ale acestor doi indicatori
s-au situat la cote înalte 7,2% şi, respectiv, 12,3%. Pentru anul 2010, se estimează ca sosirile
la turismul internaţional să se dubleze3.
Ponderea în continuă amplificare a turismului în economia mondială este un fapt
incontestabil. Relevant în acest sens este faptul că, în comerţul internaţional, turismul ocupă a
doua poziţie după petrol, înregistrând un ritm de creştere superior mediei mondiale. De altfel,
turismul aparţine sectorului terţiar, care în zilele noastre este cel mai important şi mai
dinamic element component al economiei în toate ţările dezvoltate.
În unele ţări, precum Spania, Elveţia, Franţa, Italia ş.a., încasările din turism
contribuie substanţial la echilibrarea balanţei de plăţi, imprimându-i, nu de puţine ori, chiar
un caracter excedentar. Totodată, ca urmare a importantelor sume încasate de pe urma
turismului, ţările amintite mai sus pot să-şi acopere o bună parte din importuri şi să dezvolte
în continuare această industrie specifică. La toate acestea trebuie să mai adăugăm faptul că,
pe plan mondial, turismul absoarbe peste 5% din totalul cheltuielilor de consum ale
populaţiei.
2
J. Naisbitt – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 52
3
WTO – Tourism Market Trends Worldwide, 1999, pag. 45
Pagina 3 din 115

Pe piaţa muncii turismul mondial se revendică drept numărul 1 în lume, asigurând

peste 250 milioane de locuri de muncă, ceea ce înseamnă 8% din populaţia ocupată a
globului. Pentru anul 2005 se prevede ca 340 de milioane de persoane să activeze în turism.4
Activităţile legate de călătorii şi turism reprezintă mai mult de 12% din produsul
naţional brut mondial. De altfel, turismul este cel mai mare producător mondial al produsului
intern brut. Astfel, în 1990 el constituia 3,5% din produsul intern brut mondial, această
componentă fiind în 2000 de 10,9%, iar pentru anul 2005 previzionându-se o pondere de
11,8%. Dacă turismul ar fi o ţară, aceasta ar ocupa locul patru în lume ca produs intern brut,
după SUA, Japonia şi ţările fostei Uniuni Sovietice.
Turismul mondial este cel mai important investitor de capital, cu mai mult de 450
miliarde dolari în 1996, totalizând 7% din totalul investiţiilor în echipamente. În anul 2005 se
estimează că în turism se vor investi 3,2 miliarde dolari pe zi.
Dacă tendinţa actuală se menţine, turismul va deveni prima industrie exportatoare şi
îşi va menţine poziţia de primă industrie generatoare de locuri de muncă din lume. Peste 170
de state sunt activ implicate în dezvoltarea acestei industrii. Prin urmare putem afirma că, la
finele acestui secol şi mileniu, turismul va provoca o “revoluţie” în dezvoltarea economiei
mondiale. Pe piaţa turistică mondială, ţările care vor reuşi să atragă turiştii vor fi cele care
dovedesc preocupare la nivelurile de vârf pentru creşterea competitivităţii sectorului turistic.
1.2. Conţinutul pieţei turistice
Turismul reprezintă un ansamblu de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber
călătorind spre destinaţi situate în afara reşedinţei permanente şi a locului de muncă, în
scopuri nelucrative, pentru plăcerea proprie. Totodată, turismul este industria creată pentru
satisfacerea tuturor bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt
nivel calitativ.
Pe măsură ce s-a dezvoltat, remarcăm că turismul şi-a constituit în timp o piaţă
proprie definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică,
socială, politică, geografică şi motivaţională. Definită în sens larg, piaţa turistică reprezintă
sfera economică de interferenţă a ofertei turistice, materializată prin producţia turistică, cu
cererea turistică, materializată prin consum. Deoarece locul ofertei coincide cu locul
consumului, dar nu şi cu locul de formare a cererii, interferenţa se va transforma în
suprapunere în timp şi spaţiu a celor două componente, prin intermediul consumului turistic.5
4
D. Pearce – Tourism Development, Longman, Londra, 1998, pag. 63
5
C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103
Pagina 4 din 115

Piaţa turistică are un conţinut complex, rezultat din faptul că oferta şi cererea vizează,
concomitent, atât serviciile, cât şi bunurile solicitate de turist într-o gamă mai mult sau mai
puţin diversificată. Datorită acestui conţinut complex, piaţa turistică prezintă o serie de
interferenţe şi este condiţionată de dimensiunile şi dinamismul pieţelor de servicii şi bunuri,
asupra cărora va exercita, la rândul ei, o serie de influenţe.
Interferenţele existente între piaţa turistică, piaţa serviciilor şi cea a bunurilor sunt
determinate de caracterul complex al produsului turistic, care reprezintă de fapt o combinaţie
de servicii şi bunuri. Pe parcursul voiajului de la locul de reşedinţă spre destinaţiile turistice,
de-a lungul sejurului şi în timpul călătoriei de întoarcere, turistul consumă o serie de bunuri
şi servicii pentru a-şi satisface nevoile şi în vederea obţinerii unor satisfacţii, mai mult sau
mai puţin speciale, dar într-o conjunctură specifică.
De precizat, în acelaşi sens al acceptării particularităţilor, că, în general,
complementaritatea serviciilor turistice constituie o diferenţă fundamentală între piaţa
turistică şi piaţa bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se datorează faptului că
nevoile de consum nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere. Turistul consumă,
împreună, prestaţiile diferitelor întreprinderi de cazare, transport, alimentaţie etc.
Consumul turistic începe chiar în localitatea de reşedinţă permanentă a turistului, prin
cumpărarea diferitelor bunuri şi servicii necesare călătoriei (echipamente, alimente etc.),
continuă în tot cursul voiajului (servicii de cazare, alimentaţie, carburanţi etc.), inclusiv la
locul sejurului turistic, şi se încheie cu revenirea în localitatea de domiciliu. În cazul
turismului internaţional, această distribuţie în timp şi spaţiu a consumului turistic se
realizează în cadrul pieţelor aparţinând mai multor ţări. O parte a acestui consum se va
materializa în cadrul pieţei interne a ţării de reşedinţă (echipament turistic, o parte din
transport), o altă parte se va efectua pe pieţele din ţările prin care turistul tranzitează (cazare,
alimentaţie) şi o ultimă parte se va realiza în cadrul pieţei ţării de destinaţie (cazare,
alimentaţie, agrement, tratament). Această eşalonare în spaţiu şi timp se manifestă şi în cazul
consumului generat de turismul intern, influenţa materializându-se de data aceasta în
dinamismul şi structura pieţelor zonale sau locale.6
Una din particularităţile pieţei turistice, în comparaţie cu piaţa bunurilor, este şi cea
legată de aria sa. În timp ce pe piaţa bunurilor obişnuite relaţiile de piaţă cunosc o anumită
concentrare teritorială în funcţie de concentrarea populaţiei sau puterea de cumpărare a
acesteia, pe piaţa turistică aceste relaţii se determină în funcţie de concentrarea sau
dispersarea patrimoniului turistic, a ofertei turistice în ansamblul ei. În aceste condiţii,
trasarea conturului geografic al pieţei întreprinderii de turism se realizează ţinând cont de
6
Fl. Bran, V. Manole – Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică nr. 21/1997, pag. 22
Pagina 5 din 115

distanţele pe care turiştii le parcurg până la destinaţiile turistice. Piaţa turistică nu este
uniform repartizată teritorial, unele zone dispunând de bogate resurse turistice, fiind regiuni
ofertante, iar altele fiind caracterizate ca emiţătoare de turişti.
Dacă se analizează sfera de cuprindere, delimitarea în spaţiu, atunci vom avea o piaţă
naţională, limitată la teritoriul unei singure ţări precum şi o piaţă turistică internaţională ce
vizează un ansamblu de mai multe ţări.
Piaţa turistică naţională se caracterizează prin confruntarea ofertei şi cererii în
interiorul graniţelor unei ţări, produsele şi serviciile turistice fiind realizate prin intermediul
actelor de vânzare-cumpărare în acelaşi spaţiu.
În cazul pieţei internaţionale, oferta aparţine unei anumite ţări, iar cererea provine
dintr-o altă ţară. Confruntarea celor două laturi corelative ale pieţei turistice are loc însă şi în
acest caz în interiorul ţării ofertante, deoarece oferta turistică nu poate fi deplasată în spaţiu,
cererea fiind aceea care trebuie să ajungă la ofertă.
Activitatea unităţilor turistice implică prezenţa clientului, deoarece prestaţia turistică
nu-i poate fi expediată. Acestuia i se oferă produsul turistic în zona de activitate a
prestatorului.
Datorită caracterului static în spaţiu, oferta nu se află - în ipostază reală, concretă, ci
doar ca imagine promoţională - în faţa consumatorului, decât după ce acesta s-a deplasat din
locul de reşedinţă permanentă. Ca urmare, considerăm că oferta turistică rămâne naţională
(internă) chiar şi în condiţiile în care cererea este internaţională.
Între piaţa naţională şi cea internaţională apar legături de interferenţă. Dimensiunile şi
dinamica pieţei turistice naţionale sunt influenţate de raporturile din cadrul pieţei turistice
internaţionale, de orientarea cererii turistice la un moment dat, de modul cum sunt dirijate
fluxurile turistice şi de gradul de competitivitate pe plan internaţional. Astfel, de exemplu, o
restrângere a cererii turistice internaţionale, ca urmare a unor fenomene conjuncturale,
politice sau economice, va putea fi compensată prin extinderea cererii interne, care să asigure
utilizarea capacităţilor turistice. Pe de altă parte, extinderea cererii turistice internaţionale va
determina luarea unor măsuri de creştere a ofertei turistice (a bazei tehnico-materiale şi a
producţiei de servicii), astfel încât să poată fi asigurate condiţiile pentru satisfacerea întregii
cereri.
Pe piaţa turistică internaţională, fiecare ţară se manifestă şi apare, în raport cu o altă
ţară, atât ca ofertantă de servicii turistice – deci furnizoare de produse turistice şi beneficiară
de turişti (ţară receptoare de turişti) –, cât şi ca ţară solicitantă de servicii turistice, respectiv
beneficiară de produse turistice şi furnizoare de turişti (ţară emitentă de turişti). Astfel,
Pagina 6 din 115

pentru ţările ofertante de produse turistice, pieţele turistice externe de unde provin
consumatorii străini de servicii turistice sunt pieţe active (generatoare de fluxuri turistice), iar
pentru ţările emitente, pieţele spre care se îndreaptă fluxurile de turişti sunt pieţe pasive.7
Ţările receptoare de turişti sunt interesate în asigurarea unei oferte turistice naţionale
cât mai atractive şi diversificate care să determine atragerea unui flux turistic cât mai mare.
Încasările în valută de la turiştii străini, precum şi sumele plătite de turiştii naţionali care
călătoresc în alte ţări influenţează, prin soldul lor excedent sau deficitar, balanţa de plăţi
externe a unei ţări.
Concurenţa ofertelor turistice naţionale determină apariţia unor fluxuri turistice spre
diferite destinaţii. Direcţia şi factorii de influenţă ai acestor fluxuri trebuie studiaţi într-o
optică de marketing pentru a identifica modalităţile de atragere a turiştilor către ofertele
proprii.
Datorită complexităţii pieţei turistice apar o serie de relaţii ale acesteia cu pieţele de
servicii şi de bunuri. Analizând legăturile ce există între piaţa turistică şi piaţa serviciilor,
trebuie remarcat în primul rând faptul că piaţa turistică este, predominant, prin însăşi natura
sa o piaţă de servicii. Atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, caracteristicile pieţei
turistice sunt influenţate de cele ale pieţei de servicii. Ca urmare, se înregistrează o
dezvoltare paralelă şi în ritmuri apropiate între cele două pieţe. Dezvoltarea pieţei turistice
este legată de existenţa unei oferte diversificate de servicii (de transport, cazare, alimentaţie,
agrement, tratament).
Pe de altă parte, remarcăm existenţa unor interferenţe între piaţa turistică şi cea a
bunurilor destinate consumului turistic. Dimensiunile şi structura pieţei turistice precum şi
modificările intervenite în cadrul acesteia (diversificarea formelor de turism, schimbarea
raportului dintre acestea) stimulează piaţa de bunuri prin cumpărările de produse specifice
diverselor forme de turism. De asemenea, în sens invers, dimensiunile şi structura pieţei de
bunuri utile pe parcursul călătoriei favorizează apariţia şi dezvoltarea unor noi consumuri
turistice. Astfel, fenomenul de fragmentare a concediului ce presupune petrecerea lui atât în
sezonul estival pe litoral, cât şi iarna la munte a determinat lărgirea pieţei de echipament
turistic, deoarece aceste două forme de turism presupun dotări diferite. Un alt exemplu îl
constituie dezvoltarea pieţei de autoturisme care a influenţat favorabil turismul
automobilistic.
În cadrul relaţiilor de interferenţă dintre piaţa turistică şi piaţa bunurilor constatăm că
extinderea uneia din ele determină restrângerea celeilalte, datorită existenţei unei surse
comune de acoperire a cheltuielilor. Semnificativ în acest sens este de exemplu faptul că prin
7
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1997, pag. 58
Pagina 7 din 115

cumpărarea unui produs turistic (circuit, sejur, croazieră) apare o influenţă pozitivă asupra
dimensiunilor pieţei turistice şi negativă în privinţa pieţei de bunuri (prin renunţarea de
exemplu la achiziţionarea unui bun de folosinţă îndelungată). În sens invers, dacă se optează
pentru cumpărarea unor produse, aceasta poate avea efect renunţarea la voiaj, ceea ce
înseamnă că piaţa de bunuri se va extinde în detrimentul pieţei turistice. Asistăm astfel la un
fenomen de substituţie ce are loc în situaţia consumatorilor cu venituri mici şi medii, care
sunt obligaţi să-şi stabilească unele priorităţi în satisfacerea nevoilor.
Piaţa turistică influenţează piaţa de bunuri şi în mod indirect, prin consumul turiştilor
în cadrul unităţilor de cazare, de alimentaţie şi de agrement. În zonele preponderent turistice,
constatăm că volumul desfacerilor către turişti este superior celui către populaţia rezidentă.
Caracteristicile pieţei turistice sunt determinate de particularităţile celor două
componente ale sale: cererea şi oferta. În perspectiva evidenţierii dinamicii pieţei turistice şi
a identificării căilor de optimizare a activităţii firmelor de turism, este necesară analizarea
conţinutului cererii şi ofertei turistice, a modului de manifestare în timp, de confruntare şi de
adaptare reciprocă. Cunoaşterea legităţilor de evoluţie a cererii turistice constituie o condiţie
a satisfacerii consumului turistic printr-o adaptare corespunzătoare a volumului şi structurii
ofertei turistice. Aceasta este alcătuită dintr-un complex de oferte parţiale paralele (cazare,
alimentaţie, transport, comerţ, tratament, agrement). Comparativ cu oferta turistică care are
un caracter rigid cererea turistică este foarte elastică şi supusă unei permanente fluctuaţii
datorate influenţei unei multitudini de factori - politici, economici, sociali, conjuncturali.
Aceste particularităţi generează o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte comercializarea
produselor pe piaţa turistică.
Piaţa turistică devine piaţa vânzătorului în timpul sezonului turistic (când cererea este
mare) şi piaţa cumpărătorului – în extrasezon (când oferta depăşeşte cererea) justificându-se
politici diferenţiate de produs, preţ, distribuţie şi promovare în vederea optimizării activităţii
unităţilor turistice.8
Legăturile intre cererea şi oferta turistică conduc la formarea unor relaţii de piaţă între
producţia (prestaţia) de servicii turistice şi consumul lor efectiv, privite din punctul de vedere
al consumatorilor şi al prestatorilor de servicii turistice.
Fig. nr. 1.1. Ciclul relaţiilor de piaţă între prestaţia de servicii şi consumul serviciilor
materializate în produse turistice
8
M Bucur-Sabo – Marketing turistic, Univ. Spiru Haret, Bucureşti, 1994, pag. 3
Pagina 8 din 115

Nevoile populaţiei
pentru serviciile
turistice
Cererea de servicii
turistice
În centrul pieţei turistice se situează turistul privit ca un consumator potenţial al
produselor turistice. Deşi, în principiu, acestea se adresează întregii populaţii, sfera
consumatorilor potenţiali nu se identifică cu populaţia în ansamblu. Masa adresanţilor
produselorPuterea de este formată din consumatorii efectivi ce constituie piaţa turistică reală şi
turistice
cumpărare a
nonconsumatorii,
populaţiei adică segmentele de populaţie aflate în imposibilitatea de a se manifesta ca
turişti. Nonconsumatorii de servicii turistice reprezintă o categorie eterogenă şi instabilă, pe
Valorificarea ofertei de
piaţă existând, la un moment dat, nonconsumatori turistici absoluţi şi nonconsumatori
servicii
turistice,dematerializate
relativi. Din prima categorie fac parte persoanele cărora le lipseşte interesul a călători în în
produse turistice
scopuri turistice şi care nu vor cumpăra produse turistice deoarece nu resimt nevoia
satisfăcută de practicarea turismului. Ei nu vor deveni niciodată consumatori de servicii
turistice, datorită unor cauze care au caracter de permanenţă şi care împiedică manifestarea
Prestaţiile de
nevoii. Din această categorie fac parte: persoanele având probleme psihice, cele care se
servicii
turistice
încadrează în anumite limite extreme de vârstă, handicapaţii care se află în imposibilitatea de
(producţie)
a se deplasa necesitând îngrijire şi supraveghere permanentă, persoanele bolnave care nu
suportă călătoria.
Există şi nonconsumatori Oferta
turistici de servicii
relativi care cuprind persoanele lipsite de accesul
şi/sau voinţa de a cumpăra şi/sau utliza turistice
produsul turistic. Avem în vedere aici segmentele de
populaţie care, datorită nivelului veniturilor, sunt lipsite de accesul la cumpărarea produselor
Capacităţile
turistice, familiiledecu copii mici, familiile cu copii de vârstă şcolară (care pot călători în
producţie(capacităţile
scopurireceptive
turisticealenumai în perioadele vacanţelor), persoanele care, prin atribuţiile lor
Consumul de servicii
prestatorilor
profesionale, nu depot părăsi într-o anumită perioadă de timp localitatea de reşedinţă,
servicii turistice)
turistice
persoanele care îşi petrec vacanţele în familie (la părinţi, la rude) în afara domiciliului lor
permanent, fără însă să recurgă la serviciile de transport turistic (utilizează pentru deplasare
mijloacele de transport personale). Există şi o categorie de nonconsumatori pentru anumite
produse turistice, cum ar fi persoanele care nu pot practica numai anumite forme de turism
deoarece le sunt contraindicate pentru sănătate (de exemplu turismul de litoral pentru cei care
nu au voie să stea expuşi la soare) sau persoanele care nu suportă condiţiile de climă
caracteristice anumitor destinaţii turistice. În momentul în care asemenea cauze îşi încetează
acţiunea, nonconsumatorii relativi devin consumatori efectivi. Aşadar, ei fac parte din
categoria consumatorilor potenţiali, care pot să devină consumatori efectivi de servicii
turistice, dacă se acţionează asupra factorilor care au cauzat reţinerea de la consumul
produsului turistic.
Pagina 9 din 115

Prin urmare, piaţa turistică reală, a consumatorilor efectivi variază în timp în funcţie
de o serie de factori economici (veniturile populaţiei şi puterea de cumpărare a acesteia,
nivelul preţurilor produselor turistice), psiho-sociologici (aspiraţii, preocupări, modă, dorinţă
de cunoaştere, timp liber etc.), demografici (creşterea numerică a populaţiei, mutaţii în
structura pe grupe de vârstă, medii de viaţă socio-profesionale etc.), politici, oferta turistică.
Studierea pieţei turistice este impusă de asigurarea unei concordanţe cât mai depline
între cererea de produse turistice şi oferta turistică, astfel încât prin volumul şi diversitatea
acesteia din urmă să se satisfacă într-o măsură cât mai mare gusturile şi preferinţele celor mai
variate categorii de consumatori. În acest scop, cercetarea de marketing va trebui să identifice
capacitatea, dinamica, aria şi structura pieţei turistice, elasticitatea şi prognozarea cererii de
produse şi servicii turistice.
În vederea pătrunderii pe o anumită piaţă, pentru operatorii din turism se impune să
stabilească trăsăturile caracteristice ale acesteia şi anume: care sunt produsele solicitate, ce
caracteristici calitative minime trebuie să îndeplinească pentru a fi acceptate, tendinţele
preţurilor şi tarifelor, poziţiile câştigate pe piaţă atât de produsele proprii, cât şi de cele ale
concurenţilor, capacitatea de absorbţie a pieţei, comportamentul consumatorilor turistici.
Întreprinderile turistice trebuie să-şi raporteze poziţia la piaţa turistică reală (efectivă),
la cea potenţială, precum şi la cea teoretică, fiecare dintre acestea având dimensiuni diferite şi
fiind într-o continuă schimbare.
Modalităţile de extindere a pieţei turistice reale până la limitele ei potenţiale sunt
asemănătoare cu cele întâlnite în cadrul altor tipuri de pieţe. Calea extensivă presupune
creşterea numărului de turişti prin transformarea nonconsumatorilor relativi în consumatori
efectivi, prin acţionarea asupra cauzelor care au condus la reţinerea de la consumul
produsului turistic. Pe piaţa turistică există o concurenţă între produsele turistice (litoral-
munte, circuit-sejur, litoral românesc-litoral grecesc/turcesc) care conduce la extinderea
pieţei actuale a unui segment pe seama restrângerii pieţei pentru un alt segment. În general,
această concurenţă între segmentele pieţei nu afectează dimensiunile ansamblului ei,
deoarece, în acest caz, au loc doar transferuri ale consumului de la un produs turistic la altul.
Totuşi, în situaţia în care oferta turistică a unei ţări nu poate asigura întreaga varietate de
produse turistice, concurenţa între ţările receptoare de turişti va conduce la modificarea
dimensiunilor pieţei naţionale analizate. Ca urmare, piaţa actuală a unei ţări poate fi extinsă
prin intermediul unor deplasări ale cererii în cadrul pieţei internaţionale, ca urmare a
schimbărilor intervenite în raporturile de competitivitate între diferitele destinaţii turistice.
Dimensiunile pieţei reale cunosc permanente transformări prin apariţia unor noi ţări ofertante
Pagina 10 din 115

de produs turistic, modificări ale politicii de preţuri adoptate de unele ţări receptoare de
turişti. Toate acestea conduc la schimbarea direcţiilor marilor curente turistice în favoarea
acelor destinaţii care devin mai atractive pentru cerere.
Piaţa turistică reală cunoaşte un fenomen de extindere şi prin intensificarea
consumului turistic. Acest lucru este posibil prin alocarea unei părţi cât mai mari din timpul
liber consumului turistic şi prin sporirea cantităţilor consumate(prelungirea perioadei
sejurului, lungimii circuitului). Aceasta din urmă însă poate avea loc numai pentru anumite
consumuri turistice, în principal pentru consumul de servicii suplimentare (excursii, agrement
etc.).
Dimensiunile pieţei turistice depind de numărul de consumatori, numărul de zile pe
care aceştia le petrec în ţara, zona sau staţiunea respectivă şi de mărimea cheltuielilor lor
zilnice. Ca urmare, pentru lărgirea pieţei efective va trebui să se urmărească creşterea
numărului de turişti, sporirea sejurului mediu şi a cheltuielii medii zilnice.
Cele două laturi corelative ale pieţei turistice, oferta şi cererea, contribuie în paralel la
extinderea pieţei turistice. Valorificarea superioară a potenţialului turistic, prelungirea
sezonului, dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi diversificarea serviciilor turistice pe de o
parte, atragerea unui număr sporit de turişti şi intensificarea consumului turistic până la
atingerea dimensiunilor potenţiale ale ofertei pe de altă parte, conduc în mod direct la
lărgirea pieţei turistice reale.
Potenţialul pieţei turistice este reprezentat prin cererea tuturor consumatorilor pentru
un anumit produs turistic în funcţie de veniturile lor, de preţurile şi tarifele practicate pentru
acel produs.
n
Ppt = ∑ Ci
i =1 (1.1.)
unde:
Ppt = potenţialul pieţei turistice (cererea totală)pentru produsul turistic analizat;
Ci = cererea de consum individual în funcţie de preţurile (tarifele) practicate pentru un
anumit produs (serviciu) turistic şi de veniturile clienţilor turişti;
n = numărul de clienţi turişti.
Dimensionarea potenţialului pieţei turistice poate fi realizată utilizând metoda globală
şi metoda analitică.
Metoda globală se bazează pe următoarea relaţie de principiu9:
Ppt = Ncfcp (1.2.)
9
T. Gherasim – Piaţa turistică, Marketing – management, nr. 1-2,1998, pag. 64
Pagina 11 din 115

în care:
Ppt = potenţialul pieţei turistice;
Nc = număr probabil de cumpărători de produse turistice;
fc = frecvenţa medie a cumpărărilor de astfel de produse (numărul mediu de
cumpărări pe un turist în perioada considerată);
p = preţul mediu al produsului turistic.
Cel mai dificil de estimat în astfel de calcule este numărul probabil de consumatori ai
produsului turistic (Nc). În vederea determinării lui, se impun a fi efectuate studii de piaţă
speciale, cu caracter prospectiv.
Metoda analitică (a fracţiilor în lanţ) utilizează o relaţie de următorul tip:
PT = P (1-Kn)VKtKtsKtsiKT (1.3.)
în care:
PT = potenţialul pieţei în cazul unui produs turistic nou T (de exemplu al unei pârtii
de schi care urmează a fi construită pe Rarău);
P = populaţia totală din zona servită de piaţa în cauză;
Kn = fracţiunea (ponderea) populaţiei care, din diverse cauze (vârstă prea înaintată,
lipsă de venituri etc.), nu va solicita în mod sigur noul produs T;
v = veniturile medii ale unei persoane, aferente perioadei de calcul (lei);
KT = ponderea medie a veniturilor afectate de o persoană turismului,
Kts = proporţia veniturilor afectate de o persoană turismului sportiv în totalul
veniturilor destinate turismului;
Ktsi = ponderea veniturilor destinate turismului sportiv de iarnă, în totalul veniturilor
repartizate de o persoană turismului sportiv;
KT = proporţia veniturilor ce pot fi cheltuite de o persoană pentru turismul orientat
spre noul produs (noua pârtie de schi) în totalul veniturilor afectate turismului sportiv de
iarnă.
De la caz la caz, numărul fracţiilor luate în considerare cu ocazia efectuării unor astfel
de calcule poate fi mai mare sau mai mic.
Piaţa turistică teoretică (capacitatea teoretică a pieţei turistice) cuprinde piaţa
potenţială şi nonconsumatorii absoluţi şi exprimă limitele de absorbţie ale unui anumit
produs turistic pe o piaţă determinată, fără a lua în considerare preţurile şi tarifele practicate.
Ea reprezintă necesarul pieţei analizate pentru consumul unui anumit produs turistic şi poate
fi calculată pe baza următoarei formule:
Pt = k ⋅ Y (1.4.)
Pagina 12 din 115

unde:
Pt = piaţa turistică teoretică analizată (capacitatea pieţei turistice);
k = numărul consumatorilor potenţiali, ai produsului turistic analizat
Y = capacitatea medie de consum sau intensitatea medie a solicitării produsului
turistic analizat.
Volumul pieţei produsului turistic exprimă totalitatea tranzacţiilor încheiate pentru un
produs turistic oarecare pe o piaţă dată, într-un anumit interval de timp10:
n
Vpt = ∑ ti
i =1 , (1.5)
unde:
Vpt = volumul pieţei produsului turistic analizat;
ti = nivelul cantitativ al unei tranzacţii individuale;
n = numărul de tranzacţii într-o anumită perioadă.
1.3. Elemente constitutive ale pieţei turistice.
Pentru o fundamentare riguroasă a politicii de marketing a firmei turistice se impune

realizarea unei cercetări a pieţei de referinţă. Studiul trebuie să vizeze următoarele
componente ale acesteia:
1. Ofertanţii turistici – întreprinderi de o mare diversitate care operează pe piaţa
turistică şi care pot fi clasificate după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de ceea ce vând, ei
se grupează în:
ofertanţii sau producătorii propriu-zişi de servicii turistice vând turiştilor unul sau
câteva servicii: structuri de primire turistică (unităţi de cazare şi de alimentaţie destinate
servirii turiştilor), firme de transporturi, unităţi de agrement, tratament etc.;
ofertanţii de produse turistice şi anume agenţiile de turism touroperatoare şi detailiste
care vând voiaje forfetare (pachete de servicii turistice).
În funcţie de modul de comercializare a ofertei întâlnim:
ofertanţi turistici care îşi vând singuri produsele turistice pe care le realizează;
ofertanţi - distribuitori care oferă turiştilor serviciile prestate de alte firme.
10
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică , Bucureşti, 1998, pag. 83
Pagina 13 din 115

2. Cererea de servicii şi produse turistice – reprezentată de ansamblul persoanelor

care îşi pun în practică dorinţa de a se deplasa periodic şi temporar, în afara reşedinţei proprii
pentru alte motive decât prestarea unor activităţi remunerate la locul de destinaţie. Aceşti
consumatori care îşi procură serviciile de turism de la ofertanţi sunt fie turişti interni (locali),
fie turişti externi (străini).
Consumatorii de produse turistice mai pot fi grupaţi în:
efectivi (reali), adică aceia care au solicitat deja sau vor solicita în mod sigur produse
turistice;
potenţiali, care, deşi nu au cerut sau nu cer încă produsul din motive obiective, îl vor
cere de îndată ce vor avea posibilitatea să intre în posesia lui, dorinţa de cumpărare
manifestându-se latent.
Raportul dintre consumatorii efectivi şi nonconsumatori are au un caracter dinamic, el
modificându-se pe măsură ce condiţiile economice şi sociale ale populaţiei evoluează şi
favorizează consumul turistic.
3. Intermediarii din industria ospitalităţii sunt reprezentaţi de:

agenţii tour-operatoare care concep produsele turistice ansamblând serviciile turistice.
Aceşti producători de voiaje forfetare sunt întreprinderi turistice de mari dimensiuni şi au
rolul de angrosişti pe piaţa turistică;
agenţii turistice detailiste care comercializează produsele şi serviciile turistice şi
furnizează turiştilor potenţiali informaţii cu privire la voiajele posibile, modalităţile de
transport, condiţiile de cazare, formele de agrement, tarifele practicate;
instituţii financiar-bancare, agenţii de marketing.
4. Concurenţii de pe piaţa turistică sunt categoria care reuneşte totalitatea ofertanţilor

de produse şi servicii, atât turistice cât şi de altă natură care pot determina o deviere a cererii
de la oferta proprie a operatorului din turism. Caracterul dinamic al concurenţei impune
cunoaşterea permanentă a acesteia în vederea orientării prospective a ofertei turistice proprii.
5. Prescriptorii oferă gratuit sau contra unor comisioane informaţii asupra produselor
turistice. În această categorie includem agenţii de turism, medicii care recomandă pacienţilor
anumite staţiuni de tratament, profesorii care recomandă elevilor sau studenţilr să viziteze
unele obiective istorice sau culturale.
Pagina 14 din 115

6. Legislaţia legată de activitatea turistică – cuprinde diferite acte normative în

vigoare, sub forma reglementărilor privind regimul de circulaţie turistică, duratele
concediului de odihnă şi a vacanţelor, acordarea vizelor de ieşire – intrare, regimul
paşapoartelor, regimul vamal etc. Toate acestea influenţează circulaţia turistică internă şi
internaţională şi diferă de la o ţară la alta.
7. Canalele de distribuţie a produselor turistice – constituie totalitatea modalităţilor

prin care acestea sunt transmise de la ofertanţii turistici la consumatori. În general, pe piaţa
turistică distribuţia se realizează în mod direct, de către producătorii propriu-zişi din turism,
sau indirect, prin intermediul agenţiilor de turism touroperatoare şi detailiste.
8. Mijloacele de comunicare. În ansamblul lor instrumentele de informare, stimulare

şi convingere utilizate de întreprinderile turistice pentru a influenţa consumul beneficiarilor
alcătuiesc, de asemenea, o componentă semnificativă a pieţei turistice.
9. Mijloacele de transport – constituie elementul indispensabil activităţii turistice,

făcând posibil consumul turistic la locul ofertei prin intermediul deplasării pe căi rutiere,
feroviare, aeriene şi maritime.
10. Concurenţii de pe piaţa turistică – sunt categoria care reuneşte totalitatea

ofertanţilor de produse şi servicii, atât turistice cât şi de altă natură care pot determina o
deviere a cererii de la oferta proprie a operatorului din turism. Caracterul dinamic al
concurenţei impune cunoaşterea permanentă a acesteia în vederea orientării prospective a
ofertei turistice proprii.
1.4. Segmentarea pieţei turistice
În trecut nu s-a simţit nevoia segmentării pieţei turistice, deoarece produsele propuse
erau simple. Odată cu diversificarea ofertei însă, s-a dovedit absolut necesară segmentarea
pieţei turistice. Turistul potenţial se află în prezent pus în faţa unei oferte nu numai bogate
dar şi eterogene. Studiile marketerilor din turism au demonstrat că puţine destinaţii turistice
sunt universal acceptate şi dorite de consumatori. În consecinţă se impune ca, în urma
segmentării pieţei turistice, să fie selectat segmentul ţintă pentru o anumită atracţie turistică.
Pagina 15 din 115

Confruntarea eterogenităţii ofertei turistice cu fiecare din modalităţile de percepere a

componentelor acesteia din punctul de vedere propriu categoriilor de turişti, determină
existenţa unei diversităţi de subpieţe turistice. Astfel, întreaga piaţă turistică are
caracteristicile unei pieţe fragmentate.11 Fiecare ţară, regiune, staţiune sau agenţie
touroperatoare caută să ofere produse turistice specifice pentru a permite clientului să le
distingă dintre celelalte. Cu cât oferta depăşeşte mai mult cererea, cu atât ea trebuie să fie mai
diferită, mai nuanţată. Astfel, devine necesară alegerea grupului de consumatori căruia îi
poate fi destinat produsul turistic respectiv.
Nici un marketer din domeniul turismului nu ar fi în măsură, având în vedere
diversitatea nevoilor şi dorinţelor turistice, să satisfacă într-un mod optim toate exigenţele
turiştilor efectivi şi potenţiali(cu toate că numeroase oferte turistice publicitare încearcă să
convingă consumatorii de contrariu).Firmele turistice trebuie să recurgă la segmentarea pieţei
turistice, astfel încât să poată apoi să conceapă politici şi strategii de marketing,
corespunzătoare fiecărui segment de piaţă.
În practică există două categorii principale de criterii de segmentare a pieţei turistice:
a) Criterii sociologice:
Vârstă;
Sex;
Origine;
Religie;
Poziţie socială, profesie, venit;
Stare civilă;
Nivel cultural.
b) Criterii de comportament turistic (obiceiuri de călătorie):
Felul şi destinaţia voiajului;
Motivul voiajului/scopul vizitei (agrement, odihnă, tratament, cultură, religie);
Dependenţa turistului de destinaţie;
Gradul de fidelitate faţă de o anumită destinaţie turistică (care se explică fie printr-un
nivel înalt al satisfacţiei obţinute de turist în urma consumării efective a serviciilor, fie prin
tendinţa acestuia de a minimiza riscul presupus de schimbarea destinaţiei turistice – de o
destinaţie necunoscută încă);
Numărul şi tipul regiunilor vizitate;
Îndepărtarea faţă de destinaţie;
Durata sejurului;
11
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 103
Pagina 16 din 115

Structura cheltuielilor;
Perioada călătoriei;
Cazarea aleasă;
Mijlocul de transport folosit (autoturism personal, autocar, tren);
Forma de turism practicată;
Utilizarea sau nu a unei agenţii de turism;
Dependenţa turiştilor faţă de data vacanţei;
Formele de petrecere a timpului liber al turiştilor la locul de sejur;
Caracteristicile vizate cu precădere, în funcţie de care pot fi identificaţi clienţi atraşi
în primul rând de: obiectivul turistic, itinerar, condiţiile de cazare şi alimentaţie, tarife,
siguranţă, mijloacele de agrement etc.;
Modalitatea de finanţare a călătoriei;
Perioada de realizare a programelor de vacanţă şi rata (frecvenţa) solicitării
serviciilor, stabilită în funcţie de comportamentul trecut al turiştilor conduc la identificarea
următoarelor segmente: turişti la prima vizită sunt interesaţi de tot ceea ce reprezintă o
atracţie în cadrul destinaţiei (de obicei aceştia sunt foarte tineri); turişti la a doua vizită, care
preferă să desfăşoare activităţile lor favorite pe parcursul întregului sejur, care, de regulă,
este mai lung; turişti la a treia (sau a n-a) vizită, care sunt foarte activi pe timp de zi şi relativ
inactivi noaptea, cheltuindu-şi banii mai ales pe cazare şi masă (de regulă, persoane în
vârstă); turişti fideli, care, dispunând de venituri mai mari decât ceilalţi şi fiind de vârste mai
înaintate, s-au obişnuit, în timp, cu o anumită destinaţie turistică, nemaipunându-şi problema
schimbării ei;12
Destinaţia călătoriilor din anii precedenţi;
Circumstanţele subiective (opinii, motivaţii);
Atitudinea faţă de oferta turistică (nonclienţi, ignoranţă, clienţi potenţiali, clienţi
efectivi etc.);
Rolul deciziei de cumpărare;
Numărul participanţilor (piaţa turismului independent/individual şi piaţa turismului de
grup).
În opinia noastră, în cazul pieţei turistice, cele mai importante criterii de segmentare
sunt cele comportamentale.
Această listă de criterii de segmentare posibile nu este exhaustivă, putând fi
identificate numeroase alte criterii şi subcriterii care să conducă la conturarea segmentelor de
piaţă turistică. În practică, o bună segmentarea a pieţei turistice constituie o sarcină foarte
12
T. Gherasim, D. Gherasim – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 91
Pagina 17 din 115

complexă datorită numărului foarte mare de criterii de segmentare posibile, interdependenţei

lor şi dificultăţii estimării atractivităţii actuale şi mai ales viitoare a diferitelor segmente de
piaţă.
Serviciile firmelor turistice trebuie orientate către nevoile de consum ale acestor
segmente potenţiale ale pieţei. Ca urmare, programele de marketing ale acestor unităţi vor fi
adaptate la necesităţile şi dorinţele diferitelor categorii de clientelă potenţială.
Pe plan mondial, într-un alt sistem de referinţe, cel mai utilizat criteriu de segmentare
a pieţei turistice îl constituie ţara de origine a turistului. Fiecare continent, fiecare stat este
considerat ca o subpiaţă (piaţă parţială) rezultând astfel o multitudine de pieţe turistice
naţionale. Această segmentare geografică este larg răspândită în practică deoarece segmentele
de piaţă astfel identificate se caracterizează prin măsurabilitate şi accesibilitate. În plus,
aceasta corespunde părerii potrivit căreia comportamentul turiştilor variază de la ţară la ţară.
Delimitarea pieţei turistice în funcţie de ţări reprezintă în turism varianta cea mai
simplă şi mai practică, pretându-se foarte bine unei prime localizări generale a pieţelor.
În cazul unei staţiuni turistice, segmentele de piaţă corespunzătoare acesteia sunt
“vizitatorii de destinaţie” (acei turişti care parcurg distanţe lungi pentru a ajunge la locul de
sejur), vizitatorii regionali (acei turişti care locuiesc în zone apropiate de staţiune) şi
rezidenţii. Distanţa la care se află turiştii potenţiali faţă de destinaţia turistică este un factor
important deoarece, în general, cu cât aceasta se află mai aproape de segmentul de piaţă ţintă,
cu atât vor fi atraşi un număr mai mare de vizitatori.
În structurarea pieţei din punct de vedere geografic, mulţi agenţi de turism
delimitează piaţa turistică naţională de cea externă. Aceasta din urmă poate la rândul ei să fie
structurată pe diferite subpieţe care să corespundă unor continente, regiuni sau ţări diferite.
Ţinând cont de întinderea geografică, pot fi identificate:
piaţa turismului local;
piaţa turismului zonal (regional);
piaţa turismului naţional;
piaţa turismului internaţional.
Marketerii din turism nu se pot limita însă la criteriul geografic deoarece este dificil
să satisfaci toate nevoile de consum ale unei pieţe turistice naţionale. Ca urmare, piaţa va
trebui fracţionată din nou pentru a permite nuanţarea eforturilor de marketing depuse. Astfel,
segmentarea se va face nu numai după criterii geografice (diferenţiere pe regiuni, localităţi
etc.), ci mai ales după criterii socio-economice, precum vârsta, profesia şi puterea de
Pagina 18 din 115

cumpărare, şi după comportamentul turistic, ca de exemplu, motivaţia călătoriei (voiaj de

afaceri, de agrement, de odihnă, de tratament, de sport, cultural etc.)
Creşterea fluxurilor turistice, reducerea diferenţelor de mentalitate precum şi a
distanţelor geografice (dimensiunilor distanţă-timp), datorită progresului tehnic înregistrat în
domeniul transportului determină scăderea, din punct de vedere al marketingului turistic, a
importanţei segmentării geografice în favoarea utilizării criteriilor socio-economice şi
comportamentale.
În practică, marketerii din turism încearcă, prin oferta lor, să se adreseze în acelaşi
timp la diferite segmente de piaţă. Astfel, apar o serie de consecinţe cauzate de întâlnirea în
acelaşi spaţiu (al destinaţiei sau al mijlocului de transport turistic) a unor categorii diverse de
turişti. Apariţia simultană a turiştilor în locul în care prestaţia turistică se produce îl
determină pe consumator să-i considere pe ceilalţi ca făcând parte integrantă din prestaţie.
Se poate întâmpla ca turistul să spere să aibă contacte cu ceilalţi beneficiari ai
respectivului serviciu turistic, sau dimpotrivă, să nu dorească acest lucru. Prezenţa celorlalţi
consumatori influenţează ambianţa şi aprecierea prestaţiei turistice. Întâlnirea unor turişti
aparţinând unor categorii diferite poate să aibă efecte pozitive sau negative. Ca urmare,
agentul de turism va trebui să aleagă segmentele de piaţă astfel încât vecinătatea unor grupe
diverse de consumatori să nu aibă consecinţe negative. Se va evita astfel producerea unor
fricţiuni ce pot avea loc ca urmare a unor diferenţe socio-economice între clienţi. De
exemplu, se întâmplă ca diverse categorii de populaţie de vârstă sau putere de cumpărare
diferite, anumite naţionalităţi, confesiuni religioase să nu se suporte. Prezenţa simultană a
unor categorii diferite de turişti în cadrul aceleiaşi structuri de primire turistice sau chiar
staţiuni poate să aibă efecte negative asupra plăcerii petrecerii vacanţei. Asemenea fricţiuni
se produc mai ales datorită diferenţelor de comportament între categoriile de turişti, aceste
diferenţe fiind deseori legate de criteriile socio-economice. Clienţii unui hotel se recrutează
practic din toate clasele sociale. Comportamentul consumatorilor în vacanţă variază de multe
ori în funcţie de forma de cazare. Există diferenţe notabile între comportamentul locatarului
unui camping şi cel al unuia cazat într-un hotel. Un om de afaceri nu va fi satisfăcut dacă va
fi cazat lângă o familie cu copii mici, inconveniente apărând şi în situaţia în care se încearcă
alcătuirea unui grup de excursionişti format din persoane de vârsta a treia şi tineri. Ca
urmare, agenţii de turism vor trebui ca, prin segmentarea pieţei turistice, să evite producerea
unui amestec de clienţi având un comportament de vacanţă foarte diferit.
Segmentarea pieţei turistice se poate realiza şi în funcţie de motivaţia turiştilor.
Distingem astfel următoarele segmente:
Pagina 19 din 115

turismul de agrement;
turismul cultural;
turismul de odihnă şi recreere;
turismul de tratament şi cură balneo-medicală;
turismul sportiv;
turismul de cumpărături;
turismul tehnic şi ştiinţific;
turismul religios;
turismul de reuniuni (afaceri şi congrese).
Segmentul de piaţă al turismului de agrement, de exemplu, este format din turişti care
au ca motivaţie descoperirea frumuseţilor naturii, cunoaşterea unor oameni şi locuri noi,
practicarea unor activităţi de divertisment.
În schimb, segmentul de piaţă corespunzător turismului cultural cuprinde acea
categorie de turişti interesată de satisfacerea necesităţilor intelectuale prin vizitarea unor
centre culturale, locuri şi monumente istorice, muzee, expoziţii, case memoriale etc.
În ultimul timp, se acordă o atenţie deosebită segmentului de piaţă turistică a
călătoriilor de afaceri. Importanţa unei asemenea pieţe decurge din faptul că acest turism se
efectuează practic tot timpul anului (nu este afectat de sezonalitate), oamenii de afaceri se
deplasează de mai multe ori pe an şi cheltuiesc de două ori mai mult decât turiştii obişnuiţi
într-un voiaj. Tendinţa de globalizare a economiei determină o creştere a numărului
călătoriilor de afaceri
Preferinţele, gusturile şi dorinţele diferite ale turiştilor conduc la o segmentare a pieţei
turistice în funcţie de cerinţele acestora pentru:
anumite tipuri de cazare ( hoteluri mari/mici, de lux/modeste etc.);
tipuri de alimentaţie ( fast food, restaurant vegetarian, restaurant cu specific local sau
naţional, restaurant specializat vânătoresc sau pescăresc etc.);
localizare (aproape de plajă, cu vedere spre munte, în centrul oraşului etc.);
facilităţi (golf, piscină, saună, săli de fitness, Internet etc.).
Segmentarea pieţei turistice se realizează şi în funcţie de frecvenţa călătoriilor. Există
astfel persoane ce efectuează un singur voiaj anual, iar altele îşi permit mai multe vacanţe de-
a lungul unui an. Companiile aeriene, lanţurile hoteliere şi restaurantele acordă o atenţie
deosebită clienţilor regulaţi prin practicarea unor reduceri de tarife.
Segmentarea pieţei în funcţie de motivaţiile, caracteristicile socio-profesionale ale
turiştilor şi tipurile lor de comportament permite o clasificare a acestora în:13
13
Robert Lanquar – Le marketing touristique, Presses Universitaires de France, Paris, 1981, pag. 38
Pagina 20 din 115

1. Turistul sedentar (retras) Motivaţiile sale principale sunt primare: mare, soare,
plajă. Nivelul veniturilor sale este redus şi, ca urmare, în timpul voiajului se va caza în
structuri de primire turistică de categorie mijlocie dar care să asigure o anumită categorie de
confort şi servicii. Pe parcursul sejurului urmăreşte să-şi păstreze obiceiurile. Acordă
importanţă suvenirurilor ca dovadă a efectuării voiajului. “Experienţa” ieşirii sale temporare
din mediul vieţii cotidiene nu-i afectează major inerţia, spiritul de conservare.
2. Turistul sedentar-mobil combină turismul de odihnă cu cel de descoperire. Are un
nivel al veniturilor mediu sau ridicat şi vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani. Pe timpul
sejurului caută să practice sporturi diverse. În timpul voiajului este interesat de contactul cu
populaţia locală şi de vizitarea obiectivelor culturale.
3. Turistul itinerant caută în primul rând evadarea culturală şi socială. Aparţine unei
elite cu venituri ridicate care-i permit să călătorească. Acest segment de piaţă se împarte în
două categorii de vârstă, cu comportament diferit: cei între 30 şi 70 de ani, care preferă
turismul în grupuri organizate, şi cei între 20 şi 50 de ani, care practică turismul în mod
individual sau în grupuri mici. Aceşti turişti utilizează mijloace de transport rapide şi
vizitează tot ceea ce este subliniat în ghidurile turistice. Alimentaţia lor este internaţională,
experimentând şi gastronomia locală. Iubesc fotografia, activităţile folclorice şi suvenirurile
exotice. Durata voiajului lor este de două până la trei săptămâni însă această clientelă este
puţin numeroasă.
4. Turistul nomad caută contactul direct cu natura şi populaţia locală, are un nivel de
pregătire ridicat (uneori ca autodidact). De obicei este tânăr, dar regăsim în acest segment de
piaţă turistică toate categoriile de vârstă. Motivaţiile specifice variază în funcţie de turist:
evadarea din cotidian şi aventura, voiajul cu scop religios, artistic sau artizanal. Avem de-a
face cu turişti individuali sau în grupuri mici cărora le plac improvizaţiile şi cazarea la
particulari (în pensiuni familiale). Clientela este deschisă experienţelor culinare şi folclorului
autentic. Numărul turiştilor nomazi a început să crească după anii 70.
În funcţie de stilul de viaţă, literatura de specialitate menţionează, 12 tipuri diferite de
turişti14:
turiştii organizaţi consideră că numai voiajele planificate şi organizate din timp pot
avea succes;
turiştii economi preferă, din motive ce ţin de nivelul veniturilor acestora, numai
variantele de turism ieftine;
14
J.R. Abbey – Does Life Style Profiling Work ?, în Journal of Travel Research, vol. XVIII, no. 1/1979, pag.
31
Pagina 21 din 115

turiştii familiali atunci când îşi planifică vacanţele pornesc de la principiul potrivit
căruia satisfacţia lor poate fi obţinută numai împreună cu familiile acestora;
turiştii sociali manifestă interes în realizarea de contacte interpersonale în timpul
călătoriilor şi sejururilor;
turiştii neîncrezători nu au curajul să ia singuri deciziile cu privire la turism;
turiştii “intelectuali” pun accentul în timpul voiajelor pe ocupaţiile tematice, care
generează satisfacţii intelectuale;
turiştii în căutarea unui statut voiajează numai spre destinaţiile în care speră să nu
întâlnească prieteni sau cunoscuţi
turiştii sportivi sunt interesaţi de practicarea sporturilor sau doar de a asista la
manifestările sportive;
turiştii pasionaţi de istorie sunt atraşi de locurile cu rezonanţă istorică;
turiştii culturali preferă obiectivele care le pot satisface nevoile legate de lărgirea
orizontului de cunoaştere (muzee, expoziţii, case memoriale, manifestări artistice şi
culturale);
turiştii ecologişti se orientează spre turismul în aer curat (în mediul rural şi în natură).
Astfel, remarcăm că pe piaţa internaţională a industriei ospitalităţii se înregistrează o tendinţă
de dezvoltare a ecoturismului şi a turismului rural sau “verde”;
turiştii nocturni sunt atraşi mai ales de acele destinaţii caracterizate de manifestarea
unei animaţii nocturne intense.
Structurarea pieţei turistice în funcţie de mărimea veniturilor consumatorilor
potenţiali conduce la identificarea a trei segmente de piaţă caracterizate prin caracteristici
proprii ale naturii produselor, dimensiunilor pieţei, specificului consumatorilor şi nivelului
preţurilor.
Segmentul de piaţă corespunzător turismului de lux este constituit dintr-un număr
redus de consumatori, având venituri ridicate şi fiind foarte exigenţi faţă de calitatea
produsului turistic. Sunt foarte dificil de satisfăcut, cererea lor îndreptându-se spre produsele
turistice sofisticate. Turismul păturilor sociale “de vârf” (high-life) include toate categoriile
de consumatori pentru care practicarea turismului nu este îngrădită de nivelul veniturilor. În
acest context, trebuie să remarcăm faptul că deşi pe această piaţă particularizată se
înregistrează un volum redus de cerere, segmentul de piaţă corespunzător turismului de lux
este totuşi profitabil pentru operatorii din industria ospitalităţii. Dacă avem însă în vedere
pretenţiile personalizate faţă de nivelul calitativ al serviciilor constatăm că această piaţă
specifică este dificil de monitorizat. Astfel, cererea pentru formele turismului de lux se
Pagina 22 din 115

manifestă în variante multiple, sofisticate şi uneori chiar extravagante, pe care nu le pot

acoperi decât structurile de primire de categoria cinci stele şi, numai într-o anumită măsură,
cele de categoria patru stele.
Clientela constituită din oameni de afaceri manifestă solicitări pentru serviciile
turistice de confort ceea ce stimulează agenţii economici din sfera ospitalităţii să se orienteze
şi către formele turismului de lux, desigur în limitele rezonabile de competitivitate şi
eficienţă. Tot în această categorie se înscriu ocazional ţi călătorii “marginali”15, proveniţi din
diverse pături sociale, cu venituri medii, dar dispuşi să sacrifice o parte din aceste venituri
pentru a beneficia de niveluri superioare de confort în structurile de primire de categoria lux.
Caracteristicile particulare ale practicilor turistice preferate de păturile sociale
dominante au fost identificate de marii sociologi clasici (Max Weber, Werner Sombart). În
cazul acestei clientele turistice variabila economică nu are influenţă asupra alegerii
destinaţiilor de sejur ţi nici asupra costurilor serviciilor pentru cazare, alimentaţie, transport
etc. Dimpotrivă, aceste influenţe acţionează în favoarea unei logici comportamentale de
“elitism” , care îi determină să caute practicile cele mai scumpe şi cele mai discriminatorii
pentru a demonstra privilegiul lor social.16
În concluzie, putem afirma că turismul de lux este foarte instabil şi versatil. Astfel,
comportamentele care evidenţiază caracterul distinctiv al cererii clientelei şi modelele lor
originale de manifestare sunt supuse tendinţelor de imitare din partea altor pături sociale mai
puţin bogate. Afluxul turiştilor cu venituri medii conduce treptat la “democratizarea”
destinaţiilor privilegiate ale clientelei de lux, provocând inerent reorientarea clientelei de elită
către alte destinaţii, exotice, încă “neinvadate” de turismul cu tendinţe de masă ţi către alte
preferinţe de consum.
Piaţa turistică a claselor mijlocii cuprinde turişti cu venituri medii care au exigenţe
mai modeste faţă de calitatea şi rafinamentul produsului turistic. În această categorie intră
turiştii activi ce formează grupuri eterogene, dar care au totuşi o trăsătură comună: tendinţa
de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de aşi satisface cererea pentru diversele
forme de consum turistic. Remarcăm că aceşti turişti aparţin păturilor sociale care apreciază
că este necesar să-şi părăsească reşedinţa obişnuită pentru a pleca în vacanţă şi care, din
punct de vedere economic şi cultural, dispun de anumite posibilităţi, cât şi de discernământ şi
selecţie privind formele de turism şi destinaţiile preferate. Printre trăsăturile comune ale
manifestărilor de consum putem menţiona nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă
şi morală şi continuând cu nevoile de destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură,
15
O. Snak, P. Baron, N. Neacşu – Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, pag. 162
16
J., Baudrillard – La societé de consommation, Ed. Gallimard, Paris, 1978, pag. 102
Pagina 23 din 115

toate rezultând din desprinderea temporară de cotidian prin activităţile sportive, jocuri de
societate, contacte pentru populaţia autohtonă, acumulare de noi cunoştinţe etc.
În cazul acestui segment de piaţă turistică satisfacţia consumului este amplificată de
sentimentul că îşi pot alege deliberat mediul destinaţiilor de vacanţă, ştiind că elasticitatea
bugetului lor le permite şi posibilitatea de a decide asupra perioadei şi duratei sejurului,
asupra formelor de cazare ţi asupra organizării “loisir”-ului lor. În acest context trebuie să
remarcăm că deşi libertăţile enumerate sunt relative, sentimentul deciziei de selecţie este un
factor determinant al dimensiunilor consumului turistic.
Această categorie de turişti sunt mai uşor de satisfăcut, însă putem identifica o
tendinţă de copiere a practicilor turistice ale celor cu venituri ridicate (turiştii “de elită”) în
ceea ce priveşte consumul turistic al unor produse mai sofisticate şi mai scumpe.
Segmentul de piaţă al turismului de masă reprezintă ponderea cea mai mare a
consumatorilor, fiind reprezentat de turiştii cu venituri moderate şi chiar modeste. Aceştia
acceptă produse turistice mai puţin elaborate, oferite însă la preţuri mai mici. Deciziile de
cumpărare a produselor turistice la această categorie de consumatori sunt direct condiţionate
de nivelul preţurilor ofertei turistice. Aceştia formează clientela campingurilor şi a unităţilor
de cazare caracterizate de un nivel de clasificare inferior, a societăţilor de transport în comun
cu vehicule de clase inferioare. Odată cu creşterea veniturilor, reprezentanţii acestui segment
de piaţă pretind produse turistice tot mai complexe şi acceptă preţuri mai ridicate. Explozia
turismului de masă a însemnat introducerea pe piaţa turistică a unei clientele din ce în ce mai
numeroase, provenită din populaţia cu venituri modeste şi deci sensibilă la costul călătoriilor
şi al celorlalte servicii turistice.
În literatura de specialitate această categorie de clientelă desemnează turiştii “pasivi”
(“captivi”) care ar dori să se deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de suficiente
posibilităţi materiale pentru a-şi alege mijloacele preferate de transport şi de cazare,
rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele forfetare de vacanţă, pregătite şi
comercializate de agenţiile tur-operatoare sau de agenţiile intermediare ale acestora.
Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi organiza pe cont propriu sejurul turistic,
aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe care le
consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Ca exemplu, putem menţiona
formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile modeste de confort,
compensat însă plenar cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat fizic, chimic, fonic etc.
al gospodăriilor ţărăneşti.
Pagina 24 din 115

În ceea ce priveşte piaţa turistică a României, în perioada de dinainte de 1989, aceasta

avea în ansamblu caracteristicile unei pieţe a turismului de masă, celelalte segmente ale pieţei
fiind practic inexistente. În ultimul timp însă au început să se diferenţieze din ce în ce mai
clar segmentele pieţei corespunzătoare turismului de lux şi al claselor mijlocii.
Piaţa turistică poate fi segmentată în funcţie de natura elementelor de atractivitate
(litoral, munte, staţiuni balneare, oraşe şi trasee turistice) şi de tipul mijloacelor de transport
utilizate în voiajul turistic (autoturism personal, autocar, tren etc.).
În funcţie de categoria de vârstă şi de ocupaţia turiştilor pot fi selectate segmente ale
pieţei corespunzătoare tineretului (turişti “de primă vârstă” sau vârstă formativă),
adulţilor(populaţia activă a turiştilor de “a doua vârstă”) şi a persoanelor în vârstă
(pensionarii, populaţia de vârsta a treia, corespunzătoare retragerii din activitatea
profesională). Tineretul, ca segment distinct al pieţei turistice, este format în principal de
elevi şi studenţi şi are drept caracteristici preocupările comune, timpul liber disponibil
distribuit în mai multe perioade ale anului. Segmentul de piaţă al adulţilor îşi manifestă
dorinţa de petrecere a concediului de odihnă în vederea refacerii capacităţii de muncă în
condiţii cât mai ridicate de confort.
Există numeroase subsegmente ale pieţei turistice a populaţiei active datorită
manifestării unei diversităţi de motivaţii turistice. Aceasta este determinată de diferenţele
legate de profesie, nivel al veniturilor, caracteristici demografice, grad de instruire, mărime a
concediului de odihnă etc. Populaţia de vârsta a treia constituie un segment important al
pieţei turistice datorită disponibilităţilor de timp şi creşterii ponderii acestor persoane în
cadrul populaţiei totale.
Pentru a exemplifica procesul de segmentare în turism vom prezenta cazul pieţei unei
structuri de primire turistică cu funcţiune de cazare şi al unei unităţi de alimentaţie publică.
Tabel nr. 1.1. Segmentarea pieţei unei unităţi de cazare
Segment de Profesionişt Călătorii de Congrese Vacanţe Localnici
piaţă i afaceri
1 2 3 4 5 6
Principala Calitatea Servicii Recreere Economii Preţ
motivaţie de servirii inovative
consum
Caracteristici Peste 30 de 25-40 de ani, Variabile 25-50 de 20-40 de
demografice ani, putere putere de ani, putere ani,
de cumpărare de secretare,
cumpărare medie spre cumpărare manageri
Pagina 25 din 115

ridicată ridicată medie

Provenienţă străini străini locali/ locali/ locali
străini străini
Comportame Utilizare Utilizare Utilizare Utilizare Utilizare
nt intensă a intensă a ocazională ocazională medie
serviciilor serviciilor
Stil de viaţă Conservator Inovatori Clasă medie În Orientaţi
i ascensiune spre preţ
socială
Servicii Calitate Servicii în Bar/Spălăto Coffee Rapiditatea
ridicată cameră rie shop serviciilor
% piaţă 20% 25% 35% 10% 10%
% cifra de 5% 40% 30% 5% 20%
afaceri
Sursa: După Giovani Peroni – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994 , pag.
78
Tabel nr. 1.2. Segmentarea pieţei unui restaurant de periferie
Segment de Tineri Consumatori Turişti Familii
piaţă ocazionali (gastronomie)
Principala Posibilitatea de Ocazii speciale Servicii de Raport
motivaţie de a se întâlni calitate favorabil
consum preţ/calitate
Caracteristici Sub 35 de ani, Vârsta a doua Cupluri cu Familii tinere,
demografice venit ridicat venit ridicat cu copii sub 6
ani
Provenienţă Locali Străini Străini Locali
Caracteristici Consum de Conservatori, Utilizare Importanţă
de băuturi puţin exigenţi frecventă, ridicată
comportament alcoolice, faţă de servicii fidelitate nucleului
fidelitate faţă de scăzută familial
marcă
Stil de viaţă Social Conservatori, Hedonişti Orientare spre
valori familiare preţ
Meniu cel mai Alegeri ridicate Clasic Specialitatea Bucătărie
cerut casei familială
Cote de piaţă 30% 20% 30% 20%
% din cifra de 45% 35% 15% 5%
afaceri
Pagina 26 din 115

Sursa: După Giovani Peroni – Marketing turistico, Franco Angeli, Italia, 1994, pag.
79
În sinteză segmentarea pieţei turistice în funcţie de criteriile de structurare poate fi

reflectată precum în tabelul de mai jos:
Tabel nr. 1.3. Criterii de segmentare a pieţei SEGMENTE
turistice
CRITERII
I. Demografice
- categoria de vârstă Copii şi adolescenţi, tineret, maturi, pensionari
- ciclul de viaţă al familiei Copii în întreţinerea părinţilor, celibatari,
căsătoriţi fără copii, căsătoriţi cu copii în
întreţinere, bătrâni singuri sau în cuplu
- educaţie Fără studii, studii primare, studii superioare
- ocupaţie Cadre superioare, funcţionari, muncitori,
agricultori, populaţie inactivă (elevi,
pensionari)
- venit Turişti de lux, de condiţie medie, săraci
II. Geografice
- zona teritorială Piaţa turismului local, zonal (regional),
naţional, internaţional
- ţara de origine a turistului Germania, Japonia, SUA
- tip de habitat Piaţa turismului rural, piaţa turismului urban
- relief Turism montan, de litoral, de deltă
III. Psihosociale
- stil de viaţă Turişti economi, organizaţi, ecologişti,
culturali, sociali
- personalitate Turişti inovatori, conservatori, sociabili,
impulsivi
IV. Comportamentale
- motivul voiajului Agrement, cultură, odihnă, tratament, religie
- numărul participanţilor Piaţa turismului individual, de grup
- comportamentul în timpul voiajului Sedentar, sedentar-mobil, itinerant, nomad
Pagina 27 din 115

II. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC
2.1. Particularităţile cererii turistice
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de
a se deplasa periodic şi temporar în afara reşedinţei proprii pentru alte motive decât prestarea
unor activităţi remunerate la locul de destinaţie17. Din punct de vedere economic, cererea
turistică se referă la cantitatea de bunuri şi servicii turistice (materializate în produse
turistice) care pot fi cumpărate într-o zonă delimitată şi la un anume preţ de-a lungul unei
perioade date de timp. Cererea turistică poate fi analizată şi din punct de vedere al motivaţiei
care stă la baza ei şi a comportamentului consumatorului.
Consumul turistic reprezintă manifestarea cererii solvabile a populaţiei pentru
produsele turistice oferite pe piaţă. Astfel, acesta vizează totalitatea cheltuielilor efectuate de
turişti pentru a cumpăra servicii (cazare, alimentaţie, transport, agrement) şi bunuri
(alimentare, echipament sportiv, pentru camping, cărţi poştale, ghiduri turistice, hărţi rutiere)
necesare satisfacerii nevoilor şi dorinţelor legate de petrecerea timpului liber. Consumul
turistic se produce înainte de plecarea spre locul de destinaţie turistică (achiziţionarea
echipamentului necesar practicării anumitor forme de turism, articole de voiaj, de plajă,
sportive, produse alimentare), pe parcursul voiajului (servicii de transport, alimentaţie,
cazare) şi la locul de sejur (servicii de cazare, alimentaţie, tratament, agrement).
În cadrul consumului turistic, mai ales in timpul sejurului, se înregistrează şi
consumul unor servicii suplimentare cum ar fi închirierea de diferite obiecte, întreţinerea
unor obiecte de uz personal, asistenţă sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj sau la
spectacole culturale sau sportive, informaţii şi servicii de ghizi, interpreţi, personal de
însoţire, servicii de schimb valutar, servirea mesei în cameră, excursii, partide de vânătoare şi
de pescuit, degustări de vinuri, distracţii sportive, jocuri distractive, închirieri de autoturisme,
ambarcaţiuni, cai, birji şi sănii, aranjamente pentru tratamente şi consultaţii medicale, servicii
de primire - însoţire la gări, aeroporturi, porturi, la puncte de frontieră, servicii destinate
îngrijirii copiilor turiştilor, servicii de bancă, de poştă, de telefon, Internet etc.
Materializarea consumului turistic se poate realiza numai cu condiţia existenţei unei
oferte turistice care, prin volum, structură şi calitate, repartizare în timp şi dispersare în
spaţiu, să corespundă preferinţelor turiştilor.
17
C.Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992
pag.106
Pagina 28 din 115

Pe parcursul călătoriei turistice, precum şi la locul de sejur turiştii solicită o gamă

diversă de servicii. Această cerere turistică depinde de forma de turism practicată, de oferta
specifică acesteia de mijlocul de transport utilizat, de lungimea circuitului turistic, de durata
sejurului, de forma de cazare, de sezonul în care se desfăşoară respectiva acţiune turistică, de
puterea de cumpărare a turistului precum şi de motivaţiile şi preferinţele acestuia.
Cererea turistică putem considera că se manifestă într-un număr practic nelimitat de
variante, nuanţate sau nuanţabile de la un client potenţial la altul, în funcţie de o serie de
criterii dintre care putem menţiona:
motivaţiile clientelei ţi preferinţele turiştilor pentru atracţiile oferite;
tipologia socioprofesională, familia şi forma de turism în care se desfăşoară călătoria
turistică a clientului;
sursele financiare şi sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în
funcţie de structura serviciilor;
caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport,
modalităţile de cazare etc.).
În acest context, trebuie să menţionăm faptul că deşi în practica turistică se acceptă
clasificarea cererii în periodică şi ocazională (rară), periodicitatea trebuie înţeleasă ca o
manifestare generală a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referinţă,
avându-se în vedere că, totodată, periodicitatea consumului turistic nu afectează decât într-o
mică măsură aceeaşi ofertă de servicii la intervale apropiate. Subliniem faptul că acest
raţionament face în mod deliberat abstracţie de unele forme “impuse” de manifestare
periodică a cererii turistice, ca de exemplu cazul călătoriilor de afaceri (asimilate cu
călătoriile turistice), în cazul recomandărilor medicale pentru anumite proceduri de tratament
balneomedical care necesită repetare la intervale regulate de timp şi în aceeaşi staţiune
turistică, sau chiar şi în cazul unei forme de predilecţie de turism (de exemplu, vânătoarea
sau pescuitul sportiv) legate de aceeaşi destinaţie a călătoriilor.
Comparativ cu alte domenii, cererea turistică prezintă o serie de particularităţi
determinate de specificul serviciilor ce intră în componenţa produselor turistice consumate în
cadrul pieţei.
Caracteristic pentru cererea de servicii turistice este gradul ridicat de mobilitate, cu
schimbări relativ rapide, din punct de vedere cantitativ şi structural, modificări înregistrate
sub influenţa unei multitudini de factori obiectivi şi subiectivi. Din această cauză, piaţa
turistică este studiată ţinând cont de dinamica cererii, de oscilaţiile şi tendinţele acesteia şi
analizând cauzele şi consecinţele acestor schimbări. Dinamismul cererii turistice se manifestă
Pagina 29 din 115

prin oscilaţii dese, uneori bruşte şi neaşteptate, care se datorează în principal labilităţii
motivaţiilor, precum şi altor factori endogeni (de natură familială, personală sau socială) şi
exogeni (politici, naturali etc.).
Gradul ridicat de mobilitate a cererii turistice este determinat şi de caracterul rigid al
ofertei. În consecinţă satisfacerea nevoilor consumatorilor se realizează prin deplasarea
turiştilor din zona de reşedinţă spre locul de existenţă a produsului turistic. Distanţa parcursă
de turist până în regiunea de interes turistic poate varia, însă costul călătoriei şi timpului
necesar deplasării impun anumite limite. De exemplu, turismul de sfârşit de săptămână se
desfăşoară în anumite perimetre cu o delimitare destul de precisă18.
Cererea de servicii turistice cunoaşte o evoluţie continuă a volumului, structurii şi
dispersiei spaţiale şi temporale, însă creşterile înregistrate nu au o ritmicitate constantă şi nici
o dispersare unitară spre toate destinaţiile turistice. Evoluţia ascendentă a volumului de
servicii turistice este corelată cu trendul ce caracterizează circulaţia turistică. În schimb,
evoluţia structurii cererii turistice prezintă o elasticitate proprie, care se modifică în
permanenţă sub influenţa factorilor ce determină dezvoltarea diferitelor forme de turism,
produse sau destinaţii turistice.
În comparaţie cu cererea de mărfuri remarcăm gradul ridicat de spontaneitate a cererii
turistice. Astfel, deşi în industria ospitalităţii s-a adoptat clasificarea cererii în fermă şi
spontană, chiar şi cererea fermă nu comportă în toate împrejurările un grad ridicat de urgenţă
şi se manifestă cu o elasticitate variabilă la diferit categorii de populaţie.
Cererea turistică este foarte elastică în funcţie de modificarea factorilor de influenţă.
Astfel, evoluţia acesteia este determinată de un ansamblu complex de factori economici,
demografici, psihosociali şi politici. Printre cei mai importanţi se numără: nivelul veniturilor
populaţiei şi cota destinată consumului turistic, nivelul tarifelor serviciilor turistice, volumul
şi structura ofertei turistice, ponderea timpului liber, gradul de cultură etc. Din punct de
vedere matematic, cererea de bunuri şi servicii turistice (Ct) este o funcţie a tuturor acestor
factori menţionaţi:
Ct = f(a,b,c,...,n), în care intensitatea şi direcţia de influenţă ale factorilor sunt foarte
diferite, acţiunea unora putând să anuleze complet, să micşoreze sau să amplifice acţiunea
celorlalţi.
Dificultăţile de cuantificare a factorilor imponderabili de influenţă au fost remarcate
chiar în perioadele incipiente ale dezvoltării turismului, aşa cum sublinia, la timpul său, şi
profesorul Krapf: “Turismul este un exemplu tipic de satisfacere a unor nevoi care corespund
concepţiilor formulate despre modul de viaţă cel mai apropiat standing-ului fiecărui individ.
18
V.Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor, Ed. Marketer & Expert, Bucureşti, 1994, pag.122
Pagina 30 din 115

El nu decurge deci exclusiv din considerente utilitare, ci conţine în mare măsură şi elemente
extraeconomice, deci iraţionale.”19
În concluzie, putem afirma că periodicitatea cererii turistice este o funcţie a
veniturilor disponibile, a timpului liber şi a sezonalităţii activităţii turistice, care generează
diferite forme de turism bazate pe o ofertă anuală periodică (de exemplu: turismul în
staţiunile de sporturi de iarnă, turismul estival pe litoral etc.). În acest context, merită să
reamintim faptul că factorul esenţial al formării periodice (sezoniere) a cererii turistice şi, în
consecinţă şi a repartizării inegale în timp şi în spaţiu a cererii, este reprezentat de limitele
timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic.
Manifestarea directă a elasticităţii ridicate a cererii se exprimă prin modificările
suferite de aceasta ca urmare a acţiunii factorilor proprii de influenţă. O exprimare indirectă a
elasticităţii cererii turistice o reprezintă situaţia modificării preţului la produsele mai puţin
elastice (produsele alimentare, de exemplu) care afectează într-o anumită măsură cererea
turistică.
Elasticitatea cererii turistice în raport de venit şi preţ variază în funcţie de natura
produsului turistic şi de categoria cumpărătorilor, deci diferă de la o categorie de cerere la
alta. Consumatorii potenţiali de servicii turistice pot fi împărţiţi în două categorii având
caracteristici foarte diferite. Pentru cei care fac parte din prima categorie, produsele turistice
sunt considerate drept esenţiale şi grupează forme de turism precum: călătoriile de afaceri
(acestea sunt inelastice din punctul de vedere al venitului şi preţului, deoarece costurile sunt
suportate de către firme, asociaţii sau buget), sejururile de cură balneară, voiajele având
motivaţii familiale şi pelerinajele religioase. În acest caz elasticitatea cererii turistice în raport
cu venitul şi preţul este relativ redusă. Se poate vorbi chiar de o cerere mai mult sau mai
puţin rigidă. Pentru cea de a doua categorie de consumatori, opţiunea turistică este
considerată ca fiind facultativă. Aceasta de altfel constituie majoritatea cererii turistice
caracterizată printr-un grad ridicat de elasticitate. Coeficientul de elasticitate al cererii variază
ca amploare în funcţie de diversitatea produselor turistice, structura cererii şi motivaţie. De
exemplu, se constată că, pentru turismul balneoclimateric, coeficientul de elasticitate este mai
mic decât pentru turismul sportiv dar mai mare decât pentru turismul de congrese, în funcţie
de stringenţa motivaţiei respective20.
Gradul de dezvoltare economică a unei ţări influenţează elasticitatea cererii turistice,
în sensul scăderii ei proporţional cu creşterea gradului de dezvoltare economică.
19
K. Krapf – La cosommation touristique, Aix-en-Provence, 1964, pag. 63
20
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed.ABEONA, Bucureşti, 1992,
pag.115
Pagina 31 din 115

Expresia cea mai concludentă a elasticităţii cererii turistice este cea în raport cu
veniturile populaţiei. Astfel, concomitent cu scăderea veniturilor reale ale consumatorilor are
loc o reducere drastică a cererii turistice, în ritmuri mult mai mari decât pentru mărfurile
obişnuite21. Pentru categoriile de populaţie cu venituri medii şi modeste, această elasticitate
devine cu atât mai mare, cu cât formele de turism practicate au un caracter mai pronunţat
recreativ şi respectiv cu cât o pondere mai mare a consumului turistic este finanţată din
veniturile individuale. Cu anumite excepţii (cum ar fi de exemplu, în cazul cererii pentru
tratamente balneomedicale) cererea turistică este mai puţin legată de condiţiile de existenţă
ale populaţiei decât cererea de mărfuri, fiind în general mult mai sensibil influenţată de
nivelul veniturilor populaţiei şi de nivelul tarifelor pentru pachetele de servicii turistice.
Elasticitatea ridicată a cererii permite crearea unor posibilităţi de amânare a realizării
consumului turistic. Turistul potenţial va achiziţiona un anumit produs turistic numai în
momentul în care consideră că acesta oferă un raport calitate - preţ corespunzător nivelului
veniturilor sale iar el dispune de suficient timp liber. Ca urmare consumatorul turistic
potenţial va accepta oferta numai în condiţiile ce i se par cele mai favorabile. Această
amânare a satisfacerii nevoii este asociată cu atractivitatea elementelor din structura ofertei,
elasticitatea cererii fiind deci şi un element important al accentuării caracterului sezonier al
acesteia.
În general, constatăm că valoarea medie pe o zi de sejur a consumului turistic este
superioară consumului la locul de reşedinţă şi superioară veniturilor individuale curente. Ca
urmare una din condiţiile necesare realizării consumului turistic este ca turiştii să dispună de
economii corespunzătoare. Este evident că volumul necesar al acestora se formează mai
repede în cazul persoanelor cu venituri ridicate decât al celor cu venituri scăzute, respectiv
într-o perioadă mai scurtă de timp în situaţia unor tarife mai scăzute ale serviciilor turistice şi
pentru un sejur mai scurt. Dacă veniturile cresc, va fi necesar o perioadă mai scurtă pentru
formarea economiilor şi astfel turistul potenţial poate să se manifeste ca client pe piaţa
turistică de mai multe ori pe an.
Nivelul veniturilor şi al economiilor sunt factori care influenţează repartizarea
temporală a consumului turistic. Acest lucru se explică prin faptul că epuizarea unei părţi din
economiile băneşti ale turiştilor datorită cheltuielilor ocazionate de consumul turistic
determină existenţa unei anumite perioade de timp în care cererea turistică nu se mai poate
manifesta fiind necesară realizarea unor noi economii.
21
Gh.Postelnicu - Economia turismului, Univ.Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999,
pag.53
Pagina 32 din 115

Variaţia cererii turistice faţă de modificarea venitului consumatorului sau a preţului

produsului turistic se analizează prin intermediul coeficienţilor de elasticitate. Aceştia
exprimă proporţia modificării cererii turistice în condiţiile variaţiei venitului/preţului cu 1%
în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă rămân neschimbaţi.
∆C t
× 100
Ct X ∆C t
E c,x = = ×
∆X C t ∆X
× 100
X (2.1.)
Ec,x = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în funcţie de factorul de influenţă
(venitul consumatorului sau preţul produsului turistic);
Ct = cererea turistică (nr. turişti sosiţi/ nr. zile-turist/ cheltuieli-turist);
x = factorul de influenţă a cererii turistice (venitul / preţul);
∆Ct, ∆X = modificarea cererii turistice şi respectiv a factorului de influenţă.
Valorile coeficienţilor de elasticitate turistică variază în funcţie de natura produsului
turistic şi de natura şi categoria cumpărătorilor potenţiali ale căror niveluri de venituri sunt
luate în considerare.
Coeficientul de elasticitate a cererii turistice în funcţie de venitul personal (familial)
al consumatorului diferă în funcţie de destinaţia turistică, mijlocul de transport accesibil şi
tipurile de servicii turistice oferite. Elasticitatea cererii turistice în raport cu creşterea
veniturilor este pozitivă şi în cele mai multe cazuri supraunitară (în ţările dezvoltate acest
coeficient de elasticitate este estimat la 1,7). Aceasta înseamnă că, deoarece nivelul
consumului obligatoriu (legat de nevoile fiziologice) este aproximativ constant, sporurile de
venit sunt utilizate în numeroase cazuri în vederea satisfacerii nevoilor turistice legate de
odihnă, agrement sau îngrijirea sănătăţii. Elasticitatea cererii turistice poate reflecta aspectul
cantitativ, concretizat într-o creştere sau intensificare a consumului turistic (de exemplu,
mărirea perioadei de sejur sau a numărului destinaţiilor turistice vizitate), sau aspectul
calitativ, când are loc o creştere a exigenţelor în cadrul aceleiaşi categorii de servicii (de
exemplu, turistul alege ca mijloc de transport avionul în locul maşinii personale sau optează
pentru cazarea la hotel în locul celei la camping). Există numeroase situaţii în care creşterea
veniturilor are drept consecinţă o creştere atât cantitativă cât şi calitativă a consumului
turistic. Evident însă că pentru produsele turistice sezoniere cererea turistică va scădea la
sfârşitul sezonului chiar dacă veniturile turiştilor vor creşte.
Deoarece cererea turistică reacţionează puternic la modificarea venitului, constatăm
că opţiunea turistică este una dintre primele la care consumatorii renunţă în cazul în care
veniturile acestora scad.
Pagina 33 din 115

Raportul dintre venituri şi cererea turistică depinde, în mod direct, de nivelul

preţurilor produselor turistice şi de cel al tarifelor serviciilor turistice, acestea fiind un
element principal în determinarea puterii de cumpărare a populaţiei.
În general, în turism, dinamica cererii turistice (exprimate de exemplu, prin număr de
sosiri turistice) este invers proporţională cu evoluţia preţului produsului turistic sau costului
vacanţei pentru o anumită destinaţie turistică. Elasticitatea cererii turistice este diferită la
diferitele niveluri ale preţurilor produselor turistice. În valoare absolută, elasticitatea este mai
mică la preţuri mari şi mai mare la preţuri mici. În condiţii normale, pe piaţa turistică există o
elasticitate inversă a cererii în raport cu preţul produsului turistic, putând fi întâlnite cele trei
situaţii: cererea elastică, proporţional elastică şi inelastică în raport cu preţul. Există şi cazul
particular al produselor turistice scumpe (de exemplu, sejururi în hoteluri de lux), cărora
clienţii cu venituri ridicate le asociază o calitate ridicată a serviciilor oferite. Ca urmare, în
acest caz înregistrăm valori pozitive pentru coeficientul de elasticitate a cererii turistice
cantiatative în raport cu preţul.
O altă particularitate a cererii turistice o constituie faptul că aceasta nu se identifică în
totalitate cu consumul turistic. Aşa cum am menţionat anterior, pe piaţa turistică există
nonconsumatorii relativi de produse sau servicii turistice care, din diferite motive (familiale,
profesionale, financiare etc.), nu sunt în măsură să le solicite.
În general, putem considera cererea de servicii turistice ca fiind mai puţin presantă în
comparaţie cu cererea de produse de folosinţă curentă a populaţiei. Astfel, din punct de
vedere al priorităţii acordate de consumatori, nevoia de destindere, de agrement se situează
după satisfacerea necesităţilor pentru alimentaţie, îmbrăcăminte, bunuri de folosinţă
îndelungată, locuinţe etc.22 Bineînţeles că odată cu creşterea nivelului de trai al populaţiei va
creşte şi importanţa acordată deplasărilor în scopuri turistice.
Datorită gradului de urgenţă redus a nevoilor legate de practicarea turismului,
satisfacerea acestora este amânată mai uşor, uneori chiar de la un an la altul. Există însă
anumite forme de turism, precum cel de afaceri şi tratamente balneo-medicale, care sunt
generate de necesităţi cu un grad sporit de urgenţă deoarece deplasările trebuie să fie
efectuate în limitele unor termene dinainte stabilite sau previzibile. În plus, în majoritatea
cazurilor, asemenea necesităţi turistice nu pot fi substituite (de exemplu, tratamentele şi
curele balneo-medicale) şi nici amânate pentru o altă perioadă viitoare (de exemplu,
vânătoarea sportivă are limite rigide de practicare în scopul protejării patrimoniului
cinegetic).
22
A. Vorzsak (coord.), Al.Nedelea ş.a. – Introducere în marketingul serviciilor, Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, p.188
Pagina 34 din 115

Din punct de vedere al gradului de urgenţă distingem următoarea clasificare a

necesităţilor turistice:
I. Necesităţile de recreere a căror satisfacere poate fi amânată în timp sunt relativ
puţin urgente. Acestea pot primi rezolvări prin alte modalităţi de petrecere a timpului liber
sau pot fi substituite de necesităţi în ceea ce priveşte alte produse sau servicii. Această
categorie de necesităţi turistice poate fi realizată într-o perioadă viitoare.
II. Necesităţile de recreere fără posibilitate de amânare sunt considerate ca fiind
urgente de către consumatori. Acestea sunt impuse fie de perioada limitată a concediilor şi
vacanţelor (stabilite în limite precise de timp), fie de perioada limitată de timp în care este
posibilă practicarea unor forme de turism (turismul pentru sporturi de iarnă), fie din motive
de îngrijire a sănătăţii (curele balneare).
În general, cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum periodic al
aceluiaşi produs turistic oferit la aceeaşi destinaţie turistică23. Pe piaţa turistică identificăm o
mare diversitate de produse şi destinaţii turistice aflate într-o permanentă concurenţă, turiştii
având posibilitatea să beneficieze de acestea în orice perioadă a anului. Există însă, aşa cum
am amintit anterior, şi o anumită periodicitate a cererii turistice care este determinată fie de
disponibilitatea veniturilor turiştilor, fie de timpul liber, obiceiurile şi psihologia acestora, fie
de sezonalitatea activităţii turistice (de exemplu, turismul în staţiunile pentru sporturi de
iarnă, turismul estival în staţiunile de pe litoral, turismul de vânătoare şi pescuit sportiv), fie
de recomandările medicale pentru anumite proceduri de tratament balneo-medical, repetate la
intervale regulate de timp în aceeaşi staţiune turistică.
Cererea turistică se caracterizează printr-o sezonalitate accentuată şi rigidă, ca urmare
a unor legiferări specifice, precum şi datorită unor factori psiho-sociali, culturali şi naţionali.
Cererea turistică este repartizată inegal în timp şi spaţiu datorită limitelor timpului
liber disponibil pentru turism în decursul unui an calendaristic. Astfel, formarea cererii
turistice este influenţată de perioada sfârşitului de săptămână, a concediilor şi vacanţelor
anuale ale consumatorilor de servicii turistice. Durata acestora precum şi limitele
calendaristice impuse condiţionează manifestarea cererii turistice. Această caracteristică are
drept consecinţă pe de o parte creşterea pronunţată a cererii sezoniere, iar pe de cealaltă parte
limitarea libertăţii de alegere a turiştilor în ceea ce priveşte perioada consumului turistic
precum şi destinaţia călătoriei turistice.
O altă particularitate a cererii turistice o constituie gradul mai ridicat de spontaneitate
al acesteia în comparaţie cu cererea altor produse şi servicii. Cauza o reprezintă tendinţa
manifestată pe piaţa turistică de creştere a ponderii turismului neorganizat (individual, pe
23
Gh.Postelnicu - Op. cit., pag.52
Pagina 35 din 115

cont propriu). În cadrul acestei forme de turism nu are loc o angajare prealabilă a serviciilor
turistice, a destinaţiei şi a perioadei de realizare a călătoriilor, cererea pentru serviciile
turistice concretizându-se printr-un apel direct, spontan al turistului la unităţile prestatoare de
servicii (de cazare, alimentaţie, agrement) sau la organizatorii locali de turism, care mijlocesc
asemenea servicii (birouri de turism, dispecerate de cazare).
Manifestări de cerere spontană se înregistrează în diferite proporţii şi în cazul
turismului organizat şi semiorganizat. În contact cu oferta de servicii propusă de organizatori
şi prestatori de servicii din staţiunile turistice vizitate (de exemplu, diferite posibilităţi de
agrement şi de distracţie oferite la destinaţie), turiştii solicită tot mai frecvent asemenea
servicii în funcţie de durata sejurului, de timpul lor liber, de posibilităţile financiare, de
preferinţele individuale etc.
Există şi o categorie de cerere spontană pentru formele de turism itinerant, ca de
exemplu formele de turism automobilistic de tipul aranjamentelor speciale ("package - tour").
În acest caz solicitările se servicii îmbracă însă un caracter mixt: cererea pentru anumite
servicii de bază (de exemplu cazare) se manifestă anticipat, combinat cu cererea spontană de
servicii în funcţie de opririle intermediare de durate diferite pe traseele parcurse.
Manifestarea spontană a cererii turiştilor pe cont propriu (neorganizaţi) se
caracterizează printr-o elasticitate foarte mare ca volum, durată, sezonalitate, complexitate,
grad de confort etc., care nu concordă întotdeauna cu oferta turistică, caracterizată printr-o
rigiditate accentuată. În plus, această ofertă potenţială este deseori chiar diminuată datorită
necesităţii de a satisface cu prioritate cererile asumate anticipat prin contractele şi
aranjamentele încheiate între agenţiile de turism şi unităţile de prestări de servicii turistice.
Cererea turistică manifestă o puternică tendinţă de concentrare în spaţiu, la nivelul
destinaţiilor turistice (anumite ţări, anumite staţiuni)24.Ea se localizează în ţările şi regiunile
dezvoltate pe plan economic. Astfel, Europa şi America de Nord exprimă şi satisfac aproape
90% din această cerere, fiind totodată continentele cele mai importante în materie de emisie
turistică.
Două din particularităţile cererii turistice şi anume sezonalitatea şi concentrarea
spaţială au drept consecinţe utilizarea intensivă şi uneori chiar saturarea destinaţiilor turistice.
În vederea evitării efectelor negative ale celor două consecinţe menţionate se determină
indicatorul "capacitatea optimă de primire a unei zone". Acesta reprezintă "numărul maxim
de turişti care pot fi găzduiţi simultan în timpul unei zile pline de sezon, cu condiţia ca
24
Gh.Postelnicu - Introducerea în teoria şi practica turismului, Ed.Dacia, 1997, pag.63
Pagina 36 din 115

aceştia să poată beneficia de tot agrementul oferit fără să prejudicieze mediul ambiant sau
organizarea vieţii pe teritoriul respectiv”25.
Concentrarea spaţială şi temporală a cererii turistice asupra unui număr relativ mic de
regiuni turistice şi în perioade relativ scurte, conferă un grad ridicat de dificultate distribuţiei
turistice.
Concentrarea în timp a cererii turistice determină ca numeroase destinaţii turistice să
fie sezoniere, aici existând perioade de vârf de sezon şi perioade de extrasezon caracterizate
prin lipsa activităţii turistice. Fluxurile turistice masive spre anumite localităţi turistice pot
dezechilibra respectiva piaţă turistică. Apar probleme privind satisfacerea cererii turistice
datorită dificultăţilor de adaptare a ofertei turistice mai rigide.
Deoarece cea mai mare parte a fluxurilor cererii turistice internaţionale se derulează
sub forma turismului intraregional, cererea turistică poate fi considerată ca fiind prioritar
intraregională. Conform unor studii realizate de Organizaţia Mondială a Turismului, peste
două treimi din cererea turistică internaţională constă în deplasările turiştilor între ţări
aparţinând aceluiaşi continent26. Ponderea turismului intraregional diferă de la un continent la
altul în funcţie de nivelul de dezvoltare şi de oferta turistică a fiecăruia. Cel mai mic
procentaj al turismului intraregional este în Africa (sub 25% din circulaţia turistică), iar cel
mai mare se înregistrează în cele două Americi (80% din totalul mişcării turistice).
Cererea turistică se manifestă la locul de reşedinţă al turistului, unde conturează ceea
ce se cheamă “bazinul cererii”, fiecare bazin autonomizându-se, pe plan internaţional, prin
caracteristicile economice, etnice, sociale şi politice ale teritoriului naţional căruia îi este
integrat.
2.2. Factorii determinanţi ai cererii turistice
Formarea şi evoluţia cererii turistice este determinată de acţiunea conjugată a unor

factori multipli, a căror influenţă este diferită, pozitivă sau negativă, de dezvoltare sau de
frânare a fenomenului turistic în diferite ţări, zone sau staţiuni. Dezvoltarea cererii de servicii
turistice, atât pe ansamblul ei, cât şi în ceea ce priveşte localizarea acesteia în timp şi spaţiu,
depinde de manifestările concomitente ale unor variabile complexe de ordin economic,
demografic, social, cultural, tehnic, politic etc., ale căror intensitate şi pondere variază în
timp. Nivelul şi dinamica dezvoltării economice şi social-culturale influenţează volumul şi
25
OMT - Etude de la saturation des destinations touristiques, Madrid, 1997, pag. 29
26
WTO - Tourism Market Trends, 1999
Pagina 37 din 115

intensitatea fluxurilor turistice interne şi internaţionale, durata sejurului şi modificarea

ponderii diferitelor forme de turism.
Diferiţi ca natură şi rol, aceşti factori participă în proporţii diferite la determinarea
cererii turistice. Influenţa lor variază atât în funcţie de conţinutul specific al acestora, cât şi
de momentul şi locul acţiunii. În plus, intercondiţionarea lor reciprocă şi simultaneitatea
acţiunilor potenţează efectul final, făcând dificilă descifrarea aportului fiecăruia.
În literatura de specialitate există numeroase modalităţi de clasificare a factorilor
determinanţi ai nivelului şi evoluţiei cererii turistice. Astfel, după natura şi sensul intervenţiei
avem factori exogeni (sporul natural al populaţiei care stă la baza numărului turiştilor
potenţiali, creşterea gradului de urbanizare, mobilitate sporită a populaţiei ca urmare a
motorizării ş.a) şi factori endogeni (varietatea conţinutului activităţii turistice, lansarea unor
produse turistice noi, tot mai sofisticate, diversificarea gamei serviciilor turistice oferite,
ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism ş.a).
Un alt criteriu de clasificare a factorilor de influenţă are în vedere durata în timp a
acţiunii lor: factori cu influenţă permanentă (creşterea timpului liber, modificarea veniturilor,
mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei) şi factori conjuncturali (crizele economice,
fenomenele inflaţioniste, recesiunile, şomajul, crizele sistemului valutar, criza energetică,
dezechilibrele politice şi convulsiile sociale, confruntările armate locale şi regionale, actele
teroriste, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice precare).
În funcţie de importanţa determinanţilor cererii turistice se poate realiza gruparea în
factori primari (timpul liber, veniturile populaţiei, oferta turistică) şi factori secundari
(facilităţile de viză, varietatea serviciilor suplimentare oferite).
În continuare vom analiza determinanţi ai cererii turistice grupaţi după natura social-
economică. Aceştia se află în relaţii de interdependenţă, fiind, în bună măsură,
complementari.
1. Factorii economici în ansamblul lor determină nivelul de dezvoltare economico-
socială a regiunii a cărei cerere turistică o cercetăm. Această grupare de factori cuprinde:
produsul naţional brut pe locuitor, nivelul veniturilor nete personale (pe un plan mai larg ale
familiei), evoluţia preţurilor şi a ratei inflaţiei, situaţia cursului de schimb valutar, rata
şomajului, nivelul de dezvoltare economică a ţării, înzestrarea cu mijloace auto.
Condiţia esenţială pentru manifestarea cererii turistice o reprezintă înregistrarea unui
nivel ridicat al produsului naţional brut pe locuitor ceea ce implică un nivel ridicat al
veniturilor populaţiei. Pe piaţa turistică mondială se observă că ţările care au un PIB ridicat
pe locuitor se caracterizează printr-o cerere mai mare pentru turismul internaţional. Nivelul
Pagina 38 din 115

ratei de consum turistic depinde atât de structura, repartizarea şi evoluţia venitului naţional
cât şi a celui individual.Resursele financiare şi disponibilităţile băneşti depind de nivelul
global al veniturilor, de structura cheltuielilor şi de modalităţile posibile de finanţare a
consumului turistic.
Disponibilităţile financiare pentru consumul produsului turistic apar după ce venitul
personal depăşeşte un anumit prag critic determinat de totalitatea cheltuielilor necesare
existenţei cotidiene (alimentaţie, îmbrăcăminte, produse cu durată lungă de întrebuinţare etc.)
şi obligaţiilor individului faţă de familie şi societate. 27 Economiile şi creditul reprezintă
factori care conferă cererii turistice o anumită independenţă faţă de veniturile perioadei
curente. Fiind relativ scumpe, serviciile turistice presupun adeseori acumularea de economii
sau contractarea de credite. Modificările veniturilor populaţiei şi schimbările în structura
cheltuielilor antrenează o schimbare a volumului global al cererii turistice şi, paralel, în
structura acesteia.
Cheltuielile legate de nevoile vitale, determinate de nevoi fiziologice, au un nivel
aproximativ constant. În ţările dezvoltate populaţia utilizează disponibilităţile băneşti în
vederea satisfacerii unor cerinţe ce asigură un anumit grad de confort, inclusiv pentru
consumul turistic. Structura consumului individual este strâns legată de gradul de dezvoltare
economică, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradiţii, grad de cultură etc. Creşterea
globală a veniturilor atrage după sine o scădere a ponderii sumelor alocate pentru acoperirea
nevoilor vitale, în timp ce disponibilităţile pentru “consumul liber” devin tot mai mari.
Având la dispoziţie acest venit consumatorul este pus în situaţia de a alege între
diferite destinaţii turistice precum şi activităţi recreative variate.
Sporirea veniturilor disponibile este asociată, de obicei, cu o putere de cumpărare mai
mare, deci cu posibilitatea de a cumpăra produse turistice mai des, de a prelungi durata
călătoriei şi a sejurului, de a efectua un circuit mai lung, nu numai în ţara de reşedinţă ci şi în
străinătate.
Relaţia între venituri şi cererea turistică are un caracter complex astfel încât aceasta
din urmă este mai puternic influenţată în situaţia extremelor spectrului de venituri. Astfel,
unui nivel foarte redus al veniturilor disponibile pentru consumul liber îi corespunde o
reducere evidentă a înclinaţiei turistice.
De regulă, în condiţiile unor resurse financiare limitate, se constată opţiunea pentru o
sigură vacanţă pe an, cu o durată mai scurtă şi la distanţe mai scurte, inclusiv renunţarea la
călătorii în afara ţării de origine în favoarea turismului intern. În perioadele de creştere
27
Gh.Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creştină "Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, 1999,
pag.24
Pagina 39 din 115

economică se constată, din contră, o tendinţă pentru călătorii către destinaţii îndepărtate, cu o
durată mai lungă şi cu un număr mai mare de vacanţe care vin să suplimenteze vacanţa
principală.
Factorii restrictivi care limitează sau amână efectuarea cheltuielilor pentru servicii
turistice sunt: obligaţiile de plată ce nu pot fi amânate, ratele scadente pentru creditele
contractate în perioadele precedente, dobânzile scadente pentru aceste credite, alte cheltuieli
curente (ocazionale sau neprevăzute), intensitatea tendinţelor de economisire (pentru alte
cumpărături planificate în perspectivă, pentru evitarea riscurilor unor venituri instabile etc.).
În ultimile decenii, nivelul veniturilor nete ce revin pe persoană sau, în medie, pe
familie, a înregistrat o creştere reală într-o serie de ţări, ceea ce a determinat o sporire a
consumului individual de bunuri şi servicii, inclusiv turistice. Ca urmare, a avut loc o
intensificare a circulaţiei turistice efectuate de segmente ale cererii turistice ce aparţin unor
categorii sociale diferite. În plus, ponderea consumului de servicii turistice a sporit în cadrul
bugetului de familie al populaţiei.
Influenţa veniturilor populaţiei asupra cererii turistice trebuie corelată cu cea a
preţurilor produselor turistice şi tarifelor serviciilor turistice. Acestea au un impact asupra
deciziei turistului cu privire la alegerea ţării, zonei, staţiunii de destinaţie a petrecerii
vacanţei, produsului turistic (în ansamblu) şi componentelor sale (cazare, masă, agrement,
tratament etc.). Fluctuaţiile preţurilor produselor turistice influenţează, în primul rând, durata
sejurului şi numai după aceea numărul sosirilor şi volumul cheltuielilor efectuate de turişti.
Astfel, pot avea loc mutaţii ale cererii spre acele categorii de servicii ce înregistrează o
scădere a tarifelor. Turiştii analizează raportul calitate-preţ în alegerea produsului turistic,
astfel încât, numai în situaţia în care acesta este corespunzător, consumatorul va achiziţiona
respectivul pachet de servicii turistice.
În ceea ce priveşte politica de preţuri în turism pot apărea două tipuri de situaţii28:
a. practicarea unor preţuri şi tarife ridicate are un efect inhibant, accesul la serviciile
turistice reflectându-se în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii a sejurului;
b. practicarea de tarife şi preţuri scăzute stimulează, pe de o parte, cererea, dar, pe de
alta, poate determina neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor turistice (factor psihologic)
şi, în consecinţă, o scădere a cererii turistice.
În vederea realizării unei activităţi profitabile, agenţii economici din turism trebuie să
elaboreze o politică de preţuri şi tarife fundamentate ştiinţific, care să reflecte calitatea
prestaţiilor şi să realizeze diferenţieri sezoniere, zonale etc.
28
I.Istrate - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed.Economică, Bucureşti, 1996, pag. 56
Pagina 40 din 115

Cererea turistică este influenţată de inflaţie prin orientarea clientelei spre serviciile
mai ieftine, prin diminuarea loialităţii faţă de anumite firme, prin restrângerea volumului de
prestaţii turistice etc.
În cazul turismului internaţional acţionează un determinant specific al cererii turistice,
şi anume cursul de schimb valutar. Acesta este un factor favorabil cererii populaţiei din ţările
cu o economie în expansiune, care, datorită jocului preţurilor relative, este stimulată să
efectueze voiaje turistice în străinătate. Devalorizarea monedelor naţionale în vara anului
1995 în Italia şi Spania a avut drept rezultat un aflux suplimentar de turişti străini. 29 Un alt
exemplu îl constituie Grecia care, înaintea sezonului turistic, devalorizează drahma în raport
cu dolarul, înregistrând astfel o creştere relativă a competitivităţii ofertei sale în raport cu
oferta italiană sau spaniolă. Devalorizarea accentuată a monedei naţionale a Thailandei în
raport cu dolarul a condus în 1999 la creşterea puterii de cumpărare a vizitatorilor străini.
Creşterea ratei şomajului în perioadele de recesiune are drept rezultat o scădere
generală a veniturilor populaţiei, ceea ce conduce la reducerea cererii turistice în zona
respectivă. Micşorarea veniturilor consumatorilor îi determină pe aceştia să achiziţioneze
produse turistice mai ieftine, care presupun o perioadă de sejur mai scurtă, un grad de confort
mai modest şi o deplasare la distanţe mai mici faţă de localitatea de reşedinţă.
Criza combustibilului din anii '70-'80 a afectat cererea turistică atât direct, cât şi
indirect. Efectul direct s-a manifestat în creşterea preţului acestuia, ceea ce a condus la
reducerea posibilităţilor de folosire a mijloacelor de transport, îndeosebi aviatic şi
automobilistic, la o creştere a costului exploatării şi la sporirea cheltuielilor de transport în
bugetul turistului. Efectele indirecte au constat în dezechilibrarea unor activităţi economice,
ducând astfel la reducerea numărului de salariaţi şi, deci, a veniturilor acestora. Astfel s-a
ajuns la reducerea disponibilităţilor financiare care în mod normal ar fi fost afectate
consumului turistic.
2. Factorii sociali sunt determinanţi ai cererii turistice, deoarece consumatorul
produsului turistic îşi desfăşoară activitatea într-un mediu social care exercită, direct sau
indirect, o serie de influenţe asupra populaţiei. Participarea la activităţile profesionale şi
extraprofesionale, la activităţile în afara grupului familial (asociaţii, cluburi, sporturi) oferă o
gamă largă de noi contacte, ce pot să conducă la manifestarea nevoii şi cererii turistice.
În categoria factorilor sociali intră mărimea timpului liber, gradul de polarizare
socială, mărimea clasei de mijloc, stilul sau modul de trai, moda.
Cererea turistică se manifestă în perioadele în care populaţia dispune de suficient timp
liber, acesta fiind un rezultat al civilizaţiei moderne. Volumul de timp liber şi forma în care
29
P.Goureaux - Economie touristique, BPI, Paris, 1997, pag.24
Pagina 41 din 115

acesta este disponibil determină destinaţiile turistice care pot fi vizitate, modalitatea de
transport ce poate fi utilizată şi activităţile care pot fi efectuate la locul de destinaţie şi pe
parcursul circuitului. Dorinţa de a călători, precum şi disponibilităţile financiare sunt
insuficiente dacă nu există timp pentru a practica turismul. Ca urmare, este necesară
îndeplinirea simultană a celor trei condiţii pentru a avea loc o călătorie turistică.
Timpul liber diurn, săptămânal, anual şi global se modifică în funcţie de caracterul
muncii efectuate de individ şi de productivitatea acestei munci, de prelungirea şcolarizării şi
de coborârea limitei vârstei de pensionare.
Ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi a revendicărilor sindicale din întreaga
lume, a avut loc o reducere a timpului de lucru şi o creştere a disponibilităţilor de timp liber.
Diminuarea timpului de lucru s-a manifestat simultan în patru direcţii identificându-se patru
tipuri de "timp liber" ce au generat patru categorii de turism:
- Diminuarea zilei de muncă, care, de la 12-14 ore la începutul secolului XX a scăzut
la 8 ore în prezent, fapt ce favorizează manifestarea cererii turistice;
- Reducerea duratei săptămânale a muncii în ţările dezvoltate (şi nu numai în acestea),
de la 6 la 5 zile, ceea ce a determinat apariţia aşa-numitului "concediu de week-end", cu o
durată de 1-2 zile;
- Reducerea numărului anual al săptămânilor de lucru, consecinţă a instituţionalizării,
generalizării şi apoi creşterii duratei concediului anual plătit (în medie 3-4 săptămâni) au
făcut posibilă existenţa şi armonizarea într-o mai mare măsură a celor două condiţii necesare
practicării turismului: timp liber şi resurse financiare. O durată mai lungă a concediilor
intensifică plecările în vacanţă, iar practicarea mai intensă a turismului apare ca un atribut al
categoriilor dispunând de mai mult timp liber.
- Creşterea duratei de şcolarizare, extinderea în timp a formării profesionale şi
retragerea precoce din viaţa activă concomitent cu creşterea duratei medii a vieţii, au redus la
mai puţin de jumătate durata vieţii active în cadrul duratei de viaţă a populaţiei. Astfel, au
fost stimulate cererea turismului pentru tineret (în timpul vacanţelor şi chiar în perioadele
şcolarizării efective, de exemplu, excursii de studiu la nivelul elevilor şi studenţilor) şi
cererea turismului pentru vârsta a treia, a cărei pondere a cunoscut o creştere în totalul
populaţiei (de exemplu, turism de tratament şi profilactic pentru persoanele pensionate).
Pentru a exemplifica caracteristicile amintite prezentăm repartizarea timpului de
muncă în ţările industrializate30:
- durata zilei de lucru - 8 ore ;
- durata săptămânii de lucru - 4 zile si jumătate;
30
E. Nicolescu – Marketingul în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975, pag. 80
Pagina 42 din 115

- durata concediilor anuale legale - 7-10 săptămâni.

Acestei structuri a timpului de lucru al populaţiei îi corespunde trei categorii de timp
liber:
1. Timpul liber la sfârşitul zilei de lucru în care are loc "consumul de divertisment"
(televiziune, lectură, sport, spectacole). Această perioadă alimentează dorinţa de evadare în
afara zonei de reşedinţă a populaţiei.
2. Timpul liber de la sfârşitul săptămânii sau cu ocazia zilelor de sărbătoare naţională
oferă posibilitatea unor călătorii de durată medie sau scurtă ce presupun deplasări rapide spre
reşedinţa secundară sau o structură de primire turistică.
3. Timpul liber de turism este perioada pe care populaţia o alocă efectuării călătoriilor
turistice şi este compus din timpul necesar deplasării până la destinaţia turistică şi din
perioada sejurului. Ponderea primei componente variază în funcţie de distanţele parcurse şi
viteza de deplasare (mijlocul de transport folosit).
Timpul total afectat vacanţei de către un turist potenţial poate fi calculat conform
relaţiei:
2d
T 1= T - ( v + 2t1+ 2t2+ 2t3), în care: (2.2.)
T1= timpul liber pentru sejurul propriu-zis (zile/ore);
T= timpul total al vacanţei (zile/ore);
d = distanţa între reşedinţa turistului şi destinaţia turistică (km);
v = viteza medie orară de deplasare a mijlocului de transport folosit (km/h);
t1= timpul suplimentar necesar pentru ajungerea de la domiciliul turistului până la
mijlocul de transport ales;
t2= timpul suplimentar necesar pentru transferul turistului din mijlocul de transport
utilizat până la unitatea de cazare la locul de petrecere a vacanţei (în cazul folosirii combinate
a unor mijloace de transport diferite);
t3= timpul total al aşteptărilor (în cazul schimbării pe traseu a unor mijloace de
transport, în cazul diferenţelor de orar al transbordărilor impuse de specificul traseului sau
alte situaţii neprevăzute etc.).
Studiile de specialitate31 consemnează faptul că, în statele dezvoltate din punct de
vedere economic, o persoană adultă dispune, în medie, de aproximativ 35-50 ore libere
săptămânal. Printre cei care au mai mult timp liber la dispoziţie se numără bărbaţii, tinerii şi
adulţii singuri, femeile fiind nevoite să facă faţă şi altor treburi (casnice). Din totalul timpului
liber amintit mai sus, circa 2/3 este cheltuit pe lângă casă, rămânând doar 1/3 care ar putea fi
31
M.Chubb - One Third of our time, Wiley, New York, 1981
Pagina 43 din 115

transformat în cerere pentru unele servicii, inclusiv cele turistice oferite în afara locului de
reşedinţă permanentă.
Un alt determinant al cererii turistice, din categoria factorilor sociali, este stilul de
viaţă, în funcţie de care sociologii realizează următoarea clasificare32:
I. Stilul de viaţă convenţional şi conservativ este reprezentat de persoanele ce duc o
viaţă confortabilă, având venituri mari şi putându-şi permite astfel să consume servicii
turistice superioare calitativ şi din persoanele de vârsta a treia care nu dispun întotdeauna de
resurse financiare deosebite, dar au disponibilităţi mari de timp liber.
II. Stilul de viaţă emulator este caracteristic tinerilor care au un comportament
dinamic şi competitiv, având ambiţia de a se afirma pe scara socială.
III. Stilul de viaţă prosper, al clasei mijlocii corespunde segmentului de consumatori
care, depunând o muncă sistematică au înregistrat succes în activitatea desfăşurată.
Importanţa deosebită în ceea ce priveşte cererea turistică o au a doua şi a treia
categorie de stil de viaţă, deoarece aici se încadrează majoritatea persoanelor care practică
turismul.
3. Factorii determinanţi ai cererii turistice de natură psihologică sunt dificil de estimat
şi de cuantificat, deoarece vizează aspecte individualizate ale consumatorilor turistici
potenţiali. Acestea acoperă o gamă extrem de variată de motivaţii, de la apetenţa difuză
pentru schimbare şi deplasare într-un orizont nou, până la ambiţia creării unui "palmares de
călătorii". Deosebirile de preferinţe, de atitudini în manifestarea cererii turistice se explică
prin caracterul fiecărui individ, prin psihologia sa, prin gradul său de cultură, nivelul de
instruire şi educaţie. Toate aceste elemente, care sunt determinante în definirea personalităţii
unui individ, au influenţe hotărâtoare asupra genului de voiaj pe care îl întreprinde, asupra
alegerii unui anumit mijloc de transport, a unei anumite forme de cazare.
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două categorii de necesităţi:
biologice şi psihologice (necesitatea de echilibru şi dorinţa de aliniere sau imitare a
categoriilor sociale privilegiate)33.
Necesitatea de echilibru este acoperită de turism deoarece acesta poate fi definit ca
fiind o compensaţie pe care omul, obişnuit timp de milenii în natură şi-o permite împotriva
fixării într-un spaţiu cotidian caracterizat prin poluare, stres, constrângere, încordare,
conformism. Ca urmare, omul caută ca prin practicarea turismului să obţină trei rezultate:
destindere, divertisment şi dezvoltare, cei trei "D".
32
D.Shih - VALS as a Tool of Tourism Market Research, Journal of Travel Research, vol. 24, Spring,
1986, pp.2-11
33
C.Cristureanu - Op. cit., pag.110
Pagina 44 din 115

Funcţia de destindere a turismului are în vedere odihna şi eliberarea de oboseala fizică

şi nervoasă cauzată de condiţiile de muncă şi de viaţă ale populaţiei. Efectele terapeutice sau
profilactice ale acestei funcţii contribuie la refacerea forţei de muncă a individului şi permit
vindecarea sau prevenirea unei stări patologice.
Funcţia de divertisment vine în completare permiţând întreruperea monotoniei
cotidiene prin apelarea la anumite forme de agrement în vederea obţinerii unor satisfacţii sau
plăceri.
Cea de-a treia funcţie a turismului - dezvoltarea, îşi înscrie aportul la ameliorarea pe
plan fizic şi psihic a turiştilor prin lărgirea sferei lor de cunoştinţe şi preocupări în raport cu
mediul înconjurător.
Imitarea modelelor de consum specifice categoriilor sociale aşa-zis privilegiate a
reprezentat, la începutul secolului, un determinant psihic major în formarea cererii turistice a
anumitor grupuri sociale (mica burghezie cu venituri medii sau reduse doreau să imite clasele
cu un standard de viaţă ridicat). Această tendinţă se menţine şi în prezent, ca o manifestare
psihologică pe planul calităţii consumului turistic sau al locului de manifestare a acestuia.
Factorii psihologici sunt de natură subiectivă şi stimulează cererea turistică prin
persistenţa lor în psihicul fiecărui individ, ca o reacţie la agresivităţile şi solicitările nervoase,
la eforturile fizice şi intelectuale impuse de munca şi viaţa cotidiană. Locuirea colectivă,
aglomeraţiile marilor oraşe, ritmul accelerat al vieţii şi climatul poluat declanşează dorinţa
evadării, a revenirii în natură. Adesea mărimea oraşelor este direct proporţională cu mărimea
cererii turistice.
Factorii psihologici intensifică dorinţa, preferinţa de a petrece în mod plăcut timpul
liber, pe considerente de plăcere şi curiozitate. Aceşti factori sunt deosebit de sensibili la
calitatea serviciilor, a promovării, la tot ceea ce este nou, oferă variaţie, exotism şi aventură
(înţeleasă în sens pozitiv). La baza acţiunii factorilor psihologici se află rezultatul consumării
produsului turistic, concretizat în deconectare, detaşarea de tensiunea nervoasă cotidiană,
regenerarea potenţialului fizic şi psihic al individului prin schimbarea temporară a mediului,
a condiţiilor şi a ritmului vieţii moderne.
Asupra cererii turistice acţionează şi o serie de factori psihologici inhibatori ca
sedentarismul, relaţiile familiale, starea sănătăţii, vârsta înaintată, teama de deplasări pe
distanţe mari, conservatorismul.
4. Printre factorii determinanţi ai cererii turistice de natură culturală pot fi menţionaţi:
nivelul de instruire şi educaţie, diferenţele de cultură între regiunile de origine a turistului şi
destinaţie, respectul pe care îl manifestă aceasta faţă de alte valori culturale. Persoanele care
Pagina 45 din 115

nu au receptivitatea necesară pentru a aprecia frumuseţea naturii şi a creaţiilor umane,

valorile culturii materiale şi spirituale ale omenirii nu vor fi tentate să le vadă, chiar dacă
întrunesc celelalte condiţii necesare practicării turismului (venituri şi timp liber, mijloace de
locomoţie). Consumatorii caracterizaţi printr-un înalt grad de cultură şi educaţie sunt mai
curajoşi, mai dornici de cunoaştere şi de contacte noi, mai comunicativi şi mai mobili. Ei vor
să aibă un contact direct cu ceea ce cunosc doar teoretic, să ia legătura cu moduri de viaţă
originale, specifice, deosebite de ale lor. Astfel, o destinaţie turistică nouă va atrage prima
dată un număr relativ redus de persoane - inovatorii care tind să devină lideri de opinie
pentru restul consumatorilor.
Turismul în sine este un act de cultură, componentă a civilizaţiei, un mijloc polivalent
de educaţie. Ca rezultat al contactului cu alte culturi, atitudinile şi comportamentul
consumatorilor turistici se vor schimba.
5. Volumul şi structura cererii turistice sunt influenţate de factorii demografici
precum structura pe grupe de vârstă, sex, ocupaţii etc. a populaţiei, mărimea familiilor,
naţionalitatea, educaţia clientelei turistice, a preferinţelor pe ansamblu şi a posibilităţilor de
mobilitate.
În general, ritmul de creştere al populaţiei, distribuţia ei teritorială şi pe categorii de
vârstă, densitatea şi gradul de urbanizare influenţează direct cererea turistică. Creşterea
natalităţii, scăderea mortalităţii infantile şi prelungirea duratei medii de viaţă au determinat o
accelerare a procesului de creştere demografică. Creşterea numerică o populaţiei şi ritmul
acestei creşteri au un impact direct asupra numărului turiştilor potenţiali. Astfel, cercetări
efectuate pe această temă indică o majorare a pieţei turistice potenţiale cu o rată medie de
0,5-1%, ca rezultat exclusiv al sporului demografic.34
Totuşi există şi excepţii, precum situaţia statelor subdezvoltate, în care, deşi se
înregistrează o creştere demografică foarte puternică, ponderea turiştilor în totalul populaţiei
se modifică foarte lent din cauza nivelului scăzut al dezvoltării economice.
În concluzie, factorul demografic stimulează cererea turistică în zonele în care există
condiţiile materiale, sociale şi culturale care decurg din dezvoltarea economică.
Specialiştii ONU prevăd creşterea în continuare a populaţiei, ceea ce va duce la
creşterea cererii turistice internaţionale.
Creşterile demografice sunt însoţite, de obicei, de însemnate modificări ale structurii
pe vârste a populaţiei care exercită influenţe importante asupra volumului şi structurii
consumului, inclusiv cel turistic. Structura pe grupe de vârstă a populaţiei determină o
ierarhizare specifică în ceea ce priveşte gradul de participare a fiecărei categorii la fenomenul
34
F.Bran - Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.49
Pagina 46 din 115

turistic, precum şi o diferenţiere a comportamentului de consum. Pentru stadiul de vârstă al

copilăriei, cererea turistică este influenţată în mare parte de către părinţi (există însă şi
excursii organizate de şcoală sau organizaţii pentru copii). Pe măsură ce tinerii cresc, se
manifestă tot mai mult tendinţa spre independenţă, limitată însă de problemele de ordin
financiar. Tineretul, care reprezintă la scară mondială o pondere de 30-35% din totalul
populaţiei, constituie un segment important datorită caracteristicilor consumatorilor acestei
categorii de vârstă (timp liber mai mare, nevoie de cunoaştere, înţelegere şi instruire,
sentiment de detaşare de sub tutela familiei, dorinţa de distracţie, de noi contacte, spirit de
aventură, exigenţe reduse faţă de calitatea serviciilor turistice). Căsătoria şi naşterea copiilor
constituie două momente de transformări în ceea ce priveşte volumul şi structura cererii
turistice.
Îmbunătăţirea condiţiilor de trai, eficacitatea măsurilor cu caracter medical-profilactic
pe plan internaţional duc ineluctabil către o tendinţă de creştere procentuală şi absolută a
grupelor vârstnice faţă de totalul populaţiei mondiale. În plus, ca urmare a îmbunătăţirii
condiţiilor de sănătate, persoanele de vârsta a treia de astăzi dispun de o mai robustă
validitate fizică şi psihică faţă de generaţiile anterioare, ceea ce le permite practicarea
turismului.
Cererea turistică a populaţiei de vârsta a treia cunoaşte, aşadar, tendinţa ascendentă
datorită creşterii duratei medii a vieţii, cu implicaţii directe asupra numărului vârstnicilor şi
disponibilităţilor de timp ale acestora. Totuşi, poziţia financiară diminuată a pensionarilor
faţă de persoanele salariate (populaţia activă) reduce într-o anumită măsură probabilitatea de
a întreprinde călătorii turistice. Sunt preferate formele de recreere pasivă precum vizitarea
prietenilor şi a rudelor, contemplarea de peisaje, pescuitul etc.
Comparativ cu celelalte categorii de vârstă, persoanele vârstnice acordă o mare
importanţă confortului, securităţii şi "libertăţii" lor în timpul voiajului. În cazul acestor
consumatori turistici apare teama de a fi cazaţi departe de centrul localităţilor turistice, de a fi
nevoiţi să urce scări sau de a fi lipsiţi (în cazurile necesare) de existenţa unui echipament
medical suficient şi modern. În general, ei cheltuiesc mai puţin decât turiştii de vârstă
mijlocie, dar mai mult decât cei tineri, preferă să călătorească vara (la fel ca şi cei tineri), dar
tind să practice turismul primăvara într-o măsură mai mare decât tinerii.
Persoanele de vârstă a treia reprezintă, în consecinţă, o cerere potenţială
considerabilă, a cărei punere în valoare, în egală măsură, în măsură, în interesul vârstnicilor
înşişi, dar şi ale organizatorilor de voiaje, presupune o preocupare intensă din partea acestora
din urmă pentru anularea necunoaşterii, a temei, reţinerii, scepticismului şi inerţiei.
Pagina 47 din 115

Nivelul de pregătire şi de educaţie al consumatorilor determină modul de manifestare

a cererii turistice. Cercetătorii din domeniul turismului35au ajuns la concluzia că participarea
la activităţile recreative tinde să crească odată cu nivelul de educaţie. De altfel, însăşi
educaţia constituie una din motivaţiile principale ale practicării turismului.
Modul de viaţă, condiţiile de existenţă create de civilizaţia contemporană, reprezintă
un factor predominant al cererii şi consumului turistic, la toate nivelurile categoriilor social-
profesionale, indiferent de standardul de viaţă al acestora.
Procesul de urbanizare intensifică dorinţa unei părţi tot mai mari a populaţiei din
oraşe de a-şi petrece în mod activ timpul liber în afara localităţilor de reşedinţă. Densitatea
mare de persoane din aglomeraţiile urbane, constrângerile impuse de viaţa în comun în
structuri de locuinţe şi cartiere de mare capacitate, ritmul accelerat şi trepidant al existenţei
cotidiene, climatul poluat, agresivităţile sonore declanşează nevoia şi dorinţa de a evada
temporar prin turism. Aceste forme de viaţă caracteristice civilizaţiei moderne îl determină
pe om să aspire la spaţiu, la mişcare, la întoarcerea în natură. În acest mod rezultă necesitatea
tot mai pregnantă a populaţiei urbane de a avea o a doua reşedinţă, de a efectua călătorii la
sfârşit de săptămână şi de a folosi în mod activ şi recreativ concediile/ vacanţele anuale. În
schimb, populaţia din zonele rurale nu dispune nici de timpul liber nici de veniturile necesare
practicării turismului.
Cu cât gradul de urbanizare a unei ţări este mai înalt, cu atât creşte volumul cererii
turistice, deoarece oraşele reprezintă poli puternici emiţători de turişti. La acelaşi grad de
urbanizare, numărul plecărilor în vacanţe este diferit în funcţie de condiţiile de mediu oferite
de locuinţă (ca unul din elementele mediului), el fiind mai mare la locuinţele colective, decât
la cele individuale, iar la acestea din urmă depinde de faptul dacă ele sunt înzestrate cu
grădini (ca factori de legătură cu natura) sau nu. Procesul urbanizării a fost deosebit de
dinamic în ultimul sfert de secol, înregistrându-se următoarea evoluţie a ponderii populaţiei
urbane pe glob, în totalul populaţiei: 1973-37,4%, 1980-42%, 1990-47% şi în 2000-51% (în
Europa chiar 71%)36. Procesul se va accentua în secolul XXI, când regiunile acum slab
dezvoltate, pe măsura dezvoltării lor economice (însoţită de urbanizare) se vor afirma şi ele
ca centre emiţătoare de turişti.
6. Progresul tehnic înregistrat în mod deosebit în domeniul mijloacelor de transport şi
în infrastructura turistică constituie un alt determinant al cererii turistice. Acest factor a
generat, în primul rând, un grad sporit de mobilitate a populaţiei, favorizând inclusiv
deplasarea spre destinaţiile turistice.
35
R.C.Mill, A.M.Morrison – The Tourism System, Prentice-Hall, New-York,1985, pag.56
36
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 87
Pagina 48 din 115

Introducerea progresului tehnic în transporturi este reflectată în creşterea densităţii

reţelei de transport, în sporirea numărului şi diversificarea mijloacelor de transport, în
modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor acestora. Prin aceste transformări se asigură
condiţii pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane, concomitent cu ameliorarea
confortului şi reducerea duratei călătoriei turistice. Totodată, se realizează şi o ieftinire a
costului transportului, stimulându-se şi pe această cale deplasarea în scopuri turistice. Una
din tendinţele înregistrate în dezvoltarea mijloacelor de transport o constituie creşterea
gradului de dotare a populaţiei cu automobile, ceea ce favorizează circulaţia turistică.
Dezvoltarea transportului are o influenţă importantă asupra cererii turistice, deoarece
transportul constituie una din componentele de bază ale produsului turistic. Orice modificare
în dinamica şi structura transporturilor determină variaţii ale mişcării turistice în ce priveşte
volumul, formele de organizare, direcţia sau direcţiile turistice.
Deoarece progresul tehnic în domeniul aviaţiei a permis introducerea în transporturile
turistice a avioanelor de mare capacitate şi viteză, se poate afirma că acest factor determină
opţiunea pentru formele organizate de turism. În scopul asigurării utilizării optime a
capacităţilor de transport ale avioanelor, companiile de transporturi aeriene urmăresc să aibă
rezolvată în prealabil şi problema ocupării unor staţiuni turistice importante, spre care să fie
dirijat transportul turiştilor.37 Un exemplu în acest sens îl constituie crearea propriilor reţele
hoteliere de către companiile de transporturi aeriene: compania naţională franceză AIR
FRANCE şi-a creat propria reţea hotelieră MERIDIEN localizată atât în Franţa cât şi în
străinătate. De asemenea, se remarcă dezvoltarea sistemelor globale de rezervare prin
computer, ceea ce uşurează accesul consumatorilor potenţiali la diferitele produse turistice
oferite pe piaţă.
Cererea populaţiei pentru turismul semiorganizat şi pe cont propriu a fost la rândul
său stimulată de progresul tehnic înregistrat în domeniul industriei automobilelor şi de
modernizarea echipării traseelor rutiere.
7. Gradul de accesibilitate la diferitele obiective turistice, precum şi distanţele la care
se situează acestea faţă de zonele de reşedinţă ale consumatorilor influenţează, de asemenea,
cererea turistică. Astfel, în ceea ce priveşte turismul internaţional, cea mai mare parte a
circulaţiei turistice este formată din fluxurile turiştilor provenind din ţările vecine sau situate
la o distanţă apropiată şi numai o parte relativ mică se realizează din ţările situate la distanţe
mai mari. Acest fapt se datorează faptului că turiştii preferă ca deplasarea până la destinaţia
37
O.Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994,
pag. 63
Pagina 49 din 115

turistică să se realizeze într-o perioadă de timp cât mai scurtă care să presupună cheltuieli de
transport cât mai mici.
8. Oferta turistică are un rol deosebit de important în manifestarea şi realizarea
efectivă a cererii, care poate fi considerată reală şi concretă numai în măsura în care are un
corespondent în ofertă. Dinamica ofertei turistice constituie premisa unei evoluţii
corespunzătoare a cererii în ceea ce priveşte volumul şi structura, iar diversificarea
sortimentală şi completarea destinaţiilor turistice vechi sau saturate cu altele noi duc la
lărgirea cererii, la nuanţarea gusturilor, la mărirea posibilităţilor de atragere a turistului
potenţial.
În raporturile dintre cererea şi oferta turistică, cea din urmă o poate influenţa pozitiv
dar şi negativ pe prima. Neconcordanţa cantitativă sau structurală a ofertei cu cererea are
drept consecinţă amânarea sau chiar anularea solicitării clientului, însoţită de deplasarea
cererii spre alte destinaţii turistice.
În componenţa ofertei turistice intră resursele turistice naturale (relief, climă, ape,
floră, faună, peisaj etc.), resurse antropice (monumente istorice, de artă şi arhitectură, muzee,
obiceiuri şi datini, folclor şi port popular etc.), precum şi "oferta creată" (dotări şi
echipamente sau baza tehnico-materială). Toate aceste elemente de atracţie a cererii turistice
determină volumul, structura şi direcţiile de orientare a circulaţiei turistice.
Pentru ca fenomenul turistic să se producă este necesar să existe arii de primire a
turiştilor, a căror putere de atracţie este determinată în primul rând de valoarea produsului
turistic pe care îl oferă, de potenţialul turistic a cărui ofertă să satisfacă cererea turistică.
Manifestarea cererii diferitelor categorii de turişti este influenţată de diversitatea şi
calitatea serviciilor turistice oferite, de nivelul tarifelor acestora şi de nivelul de pregătire a
forţei de muncă implicate în satisfacerea cererii turistice. Astfel, în practică s-a dovedit că
valoarea mai redusă a resurselor turistice poate fi compensată prin calitatea superioară a
prestaţiilor şi printr-un plus de dotare şi amenajare în vederea practicării turismului de odihnă
şi recreere sau agrement.
9. O altă categorie de determinanţi ai cererii turistice sunt factorii politici, precum
legislaţia şi acordurile bi şi multilaterale în domeniul turismului, facilităţile acordate de stat
în domeniul vizelor şi al altor documente de călătorie, reglementărilor vamale (taxe,
cantitatea de valută), diversitatea tipologică a aranjamentelor turistice (de exemplu,
încurajarea dezvoltării turismului social de către stat).
Turismul constituie un "barometru" al conjuncturii politice a lumii, al stabilităţii sau
instabilităţii politice şi economice. Violenţele politice interne sau externe, conflictele sociale
Pagina 50 din 115

grave, revoluţiile sau loviturile de stat, conflictele armate sau numai posibilitatea declanşării
lor determină reducerea cererii turistice până la dispariţie. De exemplu, conflictele politico-
militare sau social-economice din Orientul Mijlociu, Irlanda de Nord, Golful Persic,
Iugoslavia etc. au avut drept consecinţă diminuarea fluxului turistic nu numai în zonele
implicate direct ci şi în ţările vecine confruntărilor armate. Criza din Libia în 1986 şi războiul
din Golf în 1991 au determinat scăderea drastică a circulaţiei turistice dinspre Statele Unite
chiar şi spre Europa, ceea ce a însemnat o pierdere de miliarde de dolari pentru operatorii
turistici.
10. Politica de promovare a diferitelor destinaţii şi produse turistice constituie un
important factor determinant al formării şi evoluţiei cererii turistice. Procesele complexe de
organizare şi promovare turistică au loc atât la nivel macro (aici intervenind statul interesat în
dezvoltarea acestui sector de activitate care constituie o sursă de valută), cât şi la nivel micro
(al operatorilor din turism). În acest sens, sunt făcute cunoscute consumatorilor potenţiali de
servicii turistice calităţile produselor turistice localizate în anumite ţări, zone sau staţiuni.
2.3. Motivaţia turistică
Motivaţia turistică reprezintă un ansamblu de mobiluri interioare, determinate de

educaţie, nevoi, cerinţe, interese, gusturi, având un caracter personal, care orientează şi
dinamizează cererea turistică. Motivaţia pentru turist este legată de faptul că o călătorie, în
vacanţă, în week-end sau în alt timp liber, implică un amestec complex de elemente materiale
(cazare, transport, masă, atracţii) şi psihologice (un spectru larg de atitudini şi aşteptări).
Turistul cumpără un anumit produs turistic sperând că prin intermediul respectivului voiaj îşi
va satisface, total sau parţial, diferite nevoi şi dorinţe.
Este dificilă disocierea nevoii turistice de motivaţia turistică: nevoia ar putea fi
motivul fundamental ce împinge consumatorii să cumpere produsul, iar motivaţia cea care
influenţează alegerea sa. Alegerea unui anumit tip de produs turistic poate fi dictată de
motivaţii, conştiente sau nu, care vin să completeze nevoia iniţială. Motivaţia turistică este
extrem de eterogenă şi complexă mergând până la individualizarea ei la nivelul fiecărui
consumator turistic.
Cunoaşterea motivaţiilor turiştilor reprezintă o importanţă deosebită pentru operatorii
din turism datorită rolului factorilor psihologici în comportamentul consumatorilor. Astfel
este necesară obţinerea informaţiilor cu privire la motivaţiile care fac să fie cerut un anumit
produs turistic, să fie preferată o anumită destinaţie, să fie folosit un anumit fel de transport
Pagina 51 din 115

etc. Evident că cercetările întreprinse trebuie să identifice evoluţia motivaţiilor turistice şi

tendinţele lor viitoare.
În conturarea motivaţiilor de iniţiere a unor călătorii turistice sunt implicate cel puţin
patru elemente de bază:
Forţele energizante ale cererii – îl determină pe turist să decidă asupra vizitării unui
anumit obiectiv turistic sau cumpărării unui anumit produs turistic.
Determinanţii cererii – de ordin economic, social psihologic, demografic sau politic
Imaginea consumatorului cu privire la destinaţia, produsul sau prestatorul turistic –
formată ca urmare a activităţii de comunicaţii a agenţilor de turism
Rolul familiei – referitor la procesul de cumpărare a produselor turistice.
Cererea turistică este generată de o motivaţie turistică, aceasta fiind subiectivă,
profund personală şi determinată de impulsuri endogene (psihologice) şi exogene (influenţate
de mediul înconjurător). Impulsurile exogene sunt fie pozitive (concretizate printr-o atracţie
faţă de un obiectiv turistic, o staţiune, o destinaţie turistică sau o formă de turism), fie
negative (manifestate prin reţinerea faţă de anumite forme de turism sau chiar respingerea
unei destinaţii din motive de incompatibilitate, prejudecăţi etc.).
Crompton38 şi Dann39 identifică trei motivaţii principale pentru a călători: dorinţa de
evadare, confortul psihic şi psihologic într-un mediu fizic diferit şi interacţiunea socială.
Multitudinea impulsurilor motivaţionale ale interesului turistic poate fi grupată în
două mari categorii40:
motivaţii care exprimă refuzul consecinţelor negative ale mediului din centrele urbane
ţi industriale în care trăieşte turistul, de unde rezultă şi aspiraţiile de a căuta satisfacţii şi
destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu. În esenţă, remarcăm că aceste
motivaţii nu definesc un interes determinat pentru anumite destinaţii sau formule de vacanţă,
ci căutarea unor soluţii pentru situaţii opuse celor existente în locurile de origine ale
turistului;
motivaţii de tip pozitiv, care se identifică cu interesul bine definit pentru anumite
obiective turistice sau cu anumite atracţii de importanţă deosebită (culturale, artistice,
sportive etc.) care se regăsesc în afara locului de origine a cererii turistice şi care contribuie,
cu efecte diferite, la concretizarea cererii pentru activităţile turistice preferenţiale.
În literatura de specialitate există numeroase tipuri de abordări şi clasificări ale
motivaţiilor turistice. De exemplu, cercetătorul G.M.S. Dann consideră că turiştii au drept
principală motivaţie dorinţa de a trăi o experienţă de viaţă diferită de cea cotidiană, din
38
J.,L., Crompton – Motivation for pleasure vocation, Annals of Tourism Research, nr.6, 1979, pp.408-421
39
G.M.S., Dann – Tourist motivation: an appraisal, Annals of Tourism Research, nr.2, 1981, pp. 187-219
40
O. Snak, P., Baron, N., Neacşu – Economia turismului, Ed. Expert, Bucureşti, 2001, pag. 163
Pagina 52 din 115

localitatea de domiciliu. Într-adevăr, conform opiniei analiştilor turismului, factorul

motivaţional cel mai general este considerat dorinţa de schimbare, de a deveni beneficiar al
diversităţii unor activităţi plăcute şi incitante, care să-l scoată pe turist din cotidian, pentru că,
aşa cum susţinea Mark Twain: ”Chiar şi raiul poate fi plicticos după un timp”. La rândul ei,
această dorinţă depinde de autenticitatea experienţei sale dobândită în urma altor călătorii
anterioare şi de gradul de curiozitate pe care-l manifestă.
O altă tipologie aparţine dr. Oscar Snak care prezintă două categorii fundamentale de
motivaţii turistice41:
1) motivaţiile turistice ce decurg din preocupările extraprofesionale de ordin general,
ca, de exemplu, dorinţa de destindere fizică şi intelectuală prin schimbarea temporară a
mediului cotidian, îngrijirea sănătăţii, participarea la unele manifestaţii sau evenimente
culturale, sportive sau de altă natură, care oferă satisfacţii în general opuse condiţiilor
existente la reşedinţa permanentă a turistului potenţial;
2) motivaţii ce decurg din atracţiile turistice propriu-zise, ca, de exemplu, atracţiile
naturale (peisajul, condiţiile climaterice etc.), sau atracţiile social-culturale ( artistice,
folclorice, istorice, tehnico-ştiinţifice, sportive etc.).
Aceste două categorii fundamentale ale motivaţiilor turistice generează forme de
turism specifice, adaptate cererii de servicii turistice a consumatorilor potenţiali cărora li se
adresează.
Cel mai cunoscut model de explicare a mecanismului de formare şi manifestare a
motivaţiilor este cel propus de A.H. Maslow prin care se încearcă o ierarhizare a trebuinţelor
umane.42 Conform autorului, aceasta poate fi aplicată la toate compartimentele activităţii
umane, prin urmare şi turismului. Nevoile omului evoluează de la cele vitale (fiziologice)
spre cele complexe, din care fac parte şi cele pentru servicii turistice. În acest sens este
posibilă realizarea unei analize a produselor turistice plecând de la piramida nevoilor:
Nivelul 1 - nevoi fiziologice: alimentaţie, cazare, încălzire etc.(turismul de odihnă);
Nivelul 2 - nevoia de securitate: asigurări de călătorie, echipamente de asigurare a
securităţii (în unităţile de cazare de exemplu), servicii de supraveghere, de ghid turistic
(excursii organizate);
Nivelul 3 - nevoia de apartenenţă, de integrare într-un grup social: identificarea cu un
anumit tip de clientelă turistică, apartenenţa la un grup;
Nivelul 4 - nevoia de stimă: elemente de lux, cluburi de elită, servicii exclusive,
scumpe (produse turistice de lux);
41
O. Snak – Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag. 30
42
A. H. Maslow – Motivation and Personality, Harper and Row, New York, 1970
Pagina 53 din 115

Nivelul 5 – nevoia de realizare personală: posibilitatea de a practica sporturi şi

activităţi legate de aspiraţiile şi visele personale (rafting, excursii, iahting, scufundări
submarine).
Ca urmare, nevoia de turism prezintă particularitatea că se situează pe mai multe
trepte ale “piramidei lui Maslow” deodată.43 Este o nevoie multiplă, foarte complexă,
superioară, care ar putea fi situată între nevoile de apartenenţă şi cele de stimă şi
recunoaştere.
Pornind de la logica ierarhizării nevoilor conform modelului propus de Maslow se
poate considera că un turist “după ce a devenit consumator de servicii de cazare într-un hotel
de categoria 2-3 stele, după o perioadă de timp va aspira la serviciile hotelurilor de 4 sau
poate de 5 stele, ceea ce îi va spori prestanţa şi îl va apropia de nivelurile 4 şi 5 ale
nevoilor”44.
Pornind de la modelul lui Maslow, R.C. Mill şi A. M. Morrison au investigat relaţiile
care există între nevoile umane şi motivaţiile turistice.45 Astfel, în opinia lor, turiştii care
călătoresc pentru “a evada” sau pentru a se relaxa, fizic şi mental, sunt cei care caută să-şi
satisfacă nevoile fiziologice de bază. Uneori turiştii se întorc dintr-un voiaj obosiţi din punct
de vedere fizic însă odihniţi psihic. De asemenea, există o deosebire între persoanele care
optează pentru o vacanţă activă şi cei care preferă una pasivă, toţi fiind însă motivaţi de
nevoia de a se elibera de tensiunea acumulată.
Turismul practicat din motive de sănătate poate fi interpretat ca fiind o modalitate de
satisfacere a nevoilor de securitate(siguranţă). Nevoia de apartenenţă, de integrare într-un
grup social este legată de motivaţia de a primi şi a oferi afecţiune. Programele turistice
organizate reprezintă o metodă de a încuraja şi a satisface nevoia de companie şi de
interacţiune socială. Această motivaţie turistică este legată de vizitarea prietenilor, rudelor,
locurilor de origine a familiei. Călătorind, oamenii îşi dovedesc atât lor cât şi celorlalţi
independenţa, competenţa, reuşita personală atât pe parcursul voiajului cât şi la întoarcerea la
locul de reşedinţă. Turiştii care simt nevoia câştigării respectului din partea celorlalţi vor
alege o destinaţie turistică exotică sau de lux pentru a-şi impresiona colegii sau prietenii. 46
Nevoia de împlinire de sine poate fi considerată scopul practicării turismului. Călătoriile
turistice oferă oportunitatea unei reevaluări şi a descoperirii unor lucruri noi despre sine.
Motivele activităţii turistice pot fi structurate şi astfel:
43
T. Gherasim, D. Gherasim – Marketing turistic, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 78
44
O. Snak – Marketingul turismului, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 44
45
R. C. Mill, A. M. Morrison – Op. cit., pp. 6-8
46
D. W. Howell – Passport - An Introduction to the Travel and Tourism Industry, South-Western Publishing,
Cincinnati, 1989, pag. 2
Pagina 54 din 115

motivaţia fiziologică şi socială, bazată pe repaos şi reconfortare, se situează pe primul

loc în ierarhia motivaţională, fiind satisfăcută printr-un complex de condiţii şi mijloace în
afara reşedinţei permanente;
motivarea socio-culturală legată de apartenenţe, identificarea la o anumită comunitate
sau grup social, din dorinţa de recunoaştere şi afirmare socială, de realizare şi afirmare liberă
şi independentă a sinelui;
motivarea cognitiv-formativă (de cunoaştere, înţelegere, descoperire, învăţare,
creaţie), care reprezintă dorinţa de lărgire a orizontului de cunoaştere pe multiple planuri
(istorie, tradiţie, obiceiuri, meşteşuguri populare, congrese ştiinţifice, afaceri ş.a.);
motivaţia afectivă şi estetică este legată de atracţia umană pentru frumos, artă, creaţie,
cultură şi civilizaţie, pentru obiective naturale şi culturale de excepţie.
Intensitatea acestor motivaţii turistice nu este aceeaşi pentru toate categoriile de
indivizi. Ea variază în funcţie de o serie de variabile legate atât de considerente
biofiziologice, cât şi de o serie de condiţii de mediu, economice etc. Una din variabile este
cea a categoriilor social-economice, o alta este cea a mediului de viaţă (urban sau rural) sau
vârsta etc., toate acestea exercitând o influenţă determinantă asupra intensităţii motivaţiei
turistice.
Cercetătorii americani R.W. Mc Intosh şi C.R. Goeldner utilizează patru categorii de
motivaţii turistice47:
1) Motivele fizice sunt legate de nevoia de refacere fizică şi intelectuală, de îngrijire a
sănătăţii, sport şi destindere. Acest grup de motivaţii vizează acele activităţi umane prin care
pot fi contracarate tensiunile vieţii cotidiene. În ţările industrializate, activitatea turistică este
motivată în special de necesitatea unei compensări a muncii zilnice şi constrângerilor impuse
de societate.
2) Motivele culturale se referă la dorinţa de a vedea şi a cunoaşte culturi diferite, de a
descoperi locuri inedite, specificul acestora în ceea ce priveşte stilul de viaţă al populaţiei,
muzica, arta, folclorul, dansul etc.
3) Motivele interpersonale includ dorinţa de a întâlni noi oameni, de a vizita prietenii
sau rudele, de a căuta experienţe noi de viaţă, de a evada din rutina relaţiilor cotidiene cu
prietenii şi vecinii din mediul de acasă.
4) Motivele legate de statutul social şi prestigiul personal al turistului include
dorinţele de continuare a hobby-urilor, de dezvoltare a personalităţii, de recunoaştere şi
atenţie din partea celorlalţi.
47
R. W. Mc Intosh, C. R. Goeldner – Tourism Principles: Practices and Philosophies, Wiley, New York,
1986, p.91
Pagina 55 din 115

În fundamentarea motivaţiei turistice trebuie să se ţină cont de caracteristicile

mediului înconjurător care obligă omul la un proces de adaptare continuă. Astfel, omul
zilelor noastre, după satisfacerea nevoilor imperioase de primă necesitate, dispunând de
anumite resurse financiare şi de unele perioade de timp liber în cursul anului, trăind într-un
mediu de constrângere şi represiv, suferind agresiuni şi vătămări, rupând toate contactele cu
natura în sensul ei larg, desfăşurându-şi activitatea adesea într-un mediu impus, având
preocupări diverse (unele chiar contradictorii), dispunând de suficiente mijloace de deplasare,
constrâns să se integreze în societate şi, deci să accepte condiţiile acesteia, simte tot mai mult
nevoia de a practica turismul, ca un mijloc de compensare şi adaptare la condiţiile vieţii
cotidiene.
În lucrările de specialitate aparţinând organismelor mondiale din domeniul turismului
se prezintă câteva din motivaţiile turistice de natură socială, familială şi personală după cum
urmează:
I. Motivaţii sociale ale turismului
- nevoia de evadare din obişnuitul cotidian. Căutarea plăcerii şi a bunei dispoziţii,
practicarea activităţilor ludice permit o detaşare de plictiseala zilnică şi trimit cu gândul la
funcţiile sărbătorii de altădată: dialogul şi întrepătrunderea între indivizi în mijlocul unei
colectivităţi fără clase sociale şi interdicţii, o oglindă a aspiraţiilor profunde.
nevoia de a schimba cadrul uman obişnuit şi de a cunoaşte oameni noi;
aspiraţia la cultură (vizitarea unor locuri de interes istoric: muzee, galerii de artă;
participarea la evenimente speciale: concerte, expoziţii etc.);
nevoia de a contacta şi cunoaşte alte civilizaţii;
nevoia de a înţelege lumea şi evenimentele ei;
necesitatea de a vedea şi a lua contact personal cu realităţile descrise de alţii;
nevoia de a se încadra într-un curent al “esteticii generale”, de a imita pe alţii.
II. Motivaţii familiale ale turismului
nevoia regăsirii sau refacerii vieţii de familie, afectată de viaţa cotidiană;
nevoia de a participa mai activ la formarea şi educarea copiilor;
căutarea detaşării de gruparea familială atunci când aceasta devine constrictivă
(inclusiv prin dobândirea unei experienţe în urma unei aventuri romantice).
III. Motivaţii personale ale turismului
nevoia de a-şi demonstra independenţa de voinţă în luarea anumitor decizii,
nevoia contactului cu natura;
nevoia de a scăpa de presiunile cotidiene ( profesionale, sociale, familiale);
Pagina 56 din 115

nevoia de cunoaştere şi aspiraţia spre realizarea personală (prin cultură, prin contactul
cu alte civilizaţii, prin activităţi artistice etc.);
nevoia de a ieşi din personajul cotidian (de exemplu permiţându-şi cheltuieli ce
depăşesc posibilităţile normale);
nevoia de a-şi permite unele libertăţi (de pildă în ceea ce priveşte îmbrăcămintea,
orele meselor etc.);
nevoia practicării unor activităţi ludice şi distractive (de exemplu jocuri de societate,
spectacole, lecturi, jocuri sportive etc.);
nevoia practicării unor activităţi artizanale (ceramică, tâmplărie etc.);
nevoia biologică a întăririi sănătăţii şi a mişcării fizice;
nevoia de restabilire a echilibrului nervos;
nevoia de a scăpa de răspunderile zilnice.
Gruparea factorilor motivaţionali în cele trei categorii reliefează natura provenienţei
lor, dar ea nu afectează caracterul individual personal al motivaţiei. În acest sens, motivaţiile
turistice trebuie considerate întotdeauna într-o legătură indisolubilă cu individul, ca un atribut
şi un produs al acestuia. Turiştii formează grupuri foarte eterogene din punct de vedere al
personalităţii, gradului de pregătire profesională, nivelului de cultură, gusturilor şi
preferinţelor, experienţei dobândite şi veniturilor, ceea ce se reflectă în diversitatea
motivaţiilor turistice.
Nevoile pe care turistul încearcă să şi le satisfacă sunt nu numai multiple, dar şi, de
multe ori contradictorii:
dorinţa de izolare/ de a călători în grup;
nevoia de repaos/ de mişcare;
consum pasiv/ dorinţa ca petrecerea timpului liber să permită o dezvoltare personală;
dorinţa de a-şi păstra anonimatul/ dorinţa de diferenţiere.
Dacă sintetizăm analizele realizate de Robert Lanquar 48, Pierre Py49 şi Mc Intosh50
reiese că turistul resimte patru nevoi fundamentale:
1. Nevoia de echilibru – vizează compensarea acţiunii factorilor urbani sau industriali
care afectează sănătatea şi mediul de viaţă al omului. Turismul furnizează trei soluţii acestei
nevoi:
destinderea prin intermediul repaosului care elimină oboseala fizică şi
psihică/nervoasă;
48
R. Lanquar – Sociologie du tourisme et des voyages, Presses Universitaires de France, Collection “Que sais-
je?”, n° 2213, Paris, 1995, pag. 21
49
P. Py – Le tourisme, un phénomène économique, La Documentation Française, Paris, 1992
50
citat de G. Tocquer şi M. Zins în “Marketing du tourisme”, Gaetan Morin, Canada, 1987, pag. 77
Pagina 57 din 115

divertismentul printr-un conţinut dinamic al activităţii turistice;

dezvoltarea personalităţii individului prin lărgirea ariei sale de cunoaştere.
2. Nevoia de diferenţiere . Turismul este un mijloc de demonstrare a apartenenţei la o
clasă socială, de diferenţiere faţă de celelalte clase sociale sau de evidenţiere a reuşitei sociale
(de exemplu, reşedinţe secundare şi iahturi pentru vacanţă).
3. Nevoia de identificare. Individul caută să se identifice unui stil de viaţă, să se
afirme prin intermediul acestuia. Turismul îi permite să se identifice spiritului de aventură
(căutarea de noi forme de turism) sau conservatorismului, tradiţiei (vacanţe familiale, forme
de turism tradiţionale).
4. Nevoia de economisire. Dorinţa de a economisi banii se regăseşte în alegerea
formei de cazare mai puţin costisitoare, meniului mai simplu, mijloacelor de agrement mai
ieftine.
Motivaţiile pentru care sunt realizate voiajele constituie unul din criteriile de
clasificare a formelor de turism. În acest sens, principalele categorii de motivaţii care îi
determină pe oameni să călătorească includ următoarele51:
1. Motive educaţionale şi culturale, respectiv:
a) a vedea modul de viaţă al altor popoare, cum trăiesc şi muncesc oamenii altor
locuri, pentru a-şi satisface curiozitatea;
b) a studia şi explora ţări deosebite, frumuseţile lor naturale sau create şi a-aşi
satisface dorinţa de aventură; nevoia de independenţă, individualitate şi aventură este
satisfăcută de oferta unor produse turistice speciale: voiaje în Antarctica, traversarea pe jos a
munţilor Himalaya, călătorii pe Amazon, safari în junglă şi deşert;
c) a dobândi cunoştinţe, înţelegere şi un cadru mai bun a ceea ce este prezentat prin
diferitele mijloace de informare;
d) a asista la evenimente interesante, deosebite;
e) a vizita instituţii culturale, ştiinţifice şi tehnice, a învăţa şi a aprecia arta, muzica,
literatura şi patrimoniul cultural;
f) a face turnee de studiu în interes profesional şi cultural.
2. Motive religioase şi etnice, între care:
a) vizitarea regiunilor cu religie comună sau a celor cu religie diferită, pelerinaje şi
reuniuni religioase. Probabil că religia constituie cea mai veche motivaţie turistică.52
b) vizitarea ţării de origine a familiei;
c) vizitarea unor rude, prieteni şi a locurilor în care aceştia trăiesc;
51
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pp. 70-71
52
T. Powers – Introduction to the Hospitality Industry, Wiley, New York, 1982, pag. 346
Pagina 58 din 115

d) cunoaşterea unor regiuni îndepărtate cu obiceiuri, tradiţii, datini neobişnuite,

atrăgătoare prin ciudăţenia lor.53
3. Motive sociale şi istorice, cum ar fi:
a) vizitarea monumentelor istorice pentru a înţelege şi a aprecia mai bine
evenimentele istorice;
b) satisfacerea imboldului sociologic de a vizita cât mai multe ţări, de a întâlni noi
oameni, de a-şi face noi prieteni şi de a câştiga experienţă;
c) dorinţa de a reîntâlni prieteni şi rude, de a vizita familia, de a călători şi rămâne
împreună cu aceasta în timpul vacanţei;
d) conformismul şi moda, ţinând pasul cu schimbările sociale;
e) snobismul sau dorinţa de a alege trasee turistice necunoscute sau tururi pentru
crearea stimei sau statutului personal.
4. Motive de relaxare şi plăcere, respectiv:
a) dorinţa de odihnă, repaos, relaxare şi evadare din rutină şi tensiune, reprezintă
principala motivaţie a turismului;
b) bucuria de petrece o vacanţă frumoasă şi un timp bun în cadrul unei destinaţii, alta
decât localitatea de domiciliu;
c) câştigarea unei noi experienţe psihologice sau schimbarea atitudinii, a modului de
abordare şi răspunsul la condiţii noi şi diferite (hrană, băuturi şi amintiri noi);
d) schimbarea regiunii şi a atmosferei;
e) recreere, înot, plimbare de agrement;
f) realizarea hobiurilor, motivaţie care poate determina trecerea peste orice barieră
pentru îndeplinirea ei.
5. Motive de sănătate şi sportive ca, de exemplu:
a) vizitarea staţiunilor balneare, centrelor de sănătate, a staţiunilor montane şi a altor
locuri benefice pentru sănătate;
b) evitarea condiţiilor climaterice dăunătoare sănătăţii şi folosirea, de câte ori există
posibilitatea, a celor benefice acesteia;
c) satisfacerea dorinţei de a beneficia de efectele curative helio-marine şi montane, de
a înota şi de a se bucura de natură;
d) sporturi, atât ca participanţi cât şi ca spectatori, pescuit, vânătoare;
e) dorinţa de a explora noi teritorii, subiecţi şi locuri mai puţin cunoscute.
6. Motive stimulative de afaceri, cum ar fi:
53
A, C. Gunn – Tourism Planning: Basics, Concepts, Cases, Third Editions, Taylor and Francis, Washington,
1994, pag. 93
Pagina 59 din 115

a) motive profesionale sau de afaceri;54

b) facilităţile speciale şi condiţiile de trai ieftine la destinaţie, care pot influenţa
călătoria în timpul vacanţei;
c) stimulentele şi facilităţile sejurului pentru grupuri în anumite condiţii;
d) călătoria pentru evenimente politice şi sărbători naţionale, conferinţe şi congrese
internaţionale sau călătoria oficială.
Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.) utilizează următoarea clasificare a
motivaţiilor voiajului şi sejurului:
Tabel nr. 1.4. Clasificarea motivaţiilor voiajului şi sejurului conform O.M.T.

MOTIVAŢII TURISTICE PRINCIPALE
VACANŢĂ ŞI LOISIR AFACERI ŞI MOTIVE ALTE MOTIVE DE
PROFESIONALE VOIAJ
Relaxare Reuniuni Studii
Manifestări culturale Misiuni Tratamente medicale
Sănătate Voiaje de stimulare Tranzit
Practicarea sporturilor Afaceri Motive diverse
Alte motive de voiaj şi Diverse
vacanţă
Sursa: Adaptare după “Politique du tourisme et tourisme international dans les pays
de l’O.C.D.E.”O.C.D.E., 1993, pag. 93
Conform observaţiilor Organizaţiei Mondiale a Turismului, principalul mobil al

deplasărilor turistice internaţionale este “vacanţa”, care motivează circa 70% din totalul
sosirilor în turismul internaţional.55 “Afacerile” determină 13-14% din totalul sosirilor
internaţionale, restul fiind atribuit voiajelor din motive religioase, familiale şi sportive.
Cercetătorul american S.C. Plog a realizat o clasificare a motivaţiilor turistice din
punct de vedere al psihologiei consumatorului de turism. 56 Acest studiu împarte clientela
turistică în cinci grupe: turişti psihocentrici, cvasipsihocentrici, mediocentrici,
cvasialocentrici şi alocentrici.
54
Pentru oamenii de afaceri(“business traveller”) industria turismului oferă o sursă importantă de bunuri şi
servicii vitale, care îi permit acestuia efectuarea afacerilor la scară naţională sau internaţională (D. Foster –
Travel and Tourism Management, Macmillan, Hampshire, 1986, pag. 56)
55
C. Cristureanu -Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 77
56
S. C. Plog – Why destinations areas rise and fall in popularity, Cornell Hotel and Restaurant Quarterly, vol.
14, nr. 4, 1974, pp. 55-58
Pagina 60 din 115

“Psihocentricii” sunt absorbiţi de problemele lor mărunte, cu caracter personal, şi,

deoarece nu manifestă decât un interes limitat pentru lumea exterioară, călătoresc relativ rar.
Majoritatea acestora sunt de vârstă mijlocie sau înaintată şi provin din regiuni cu grad înalt
de urbanizare şi dezvoltare economică. Ei au venituri mici şi de aceea efectuează călătorii
turistice la distanţe relativ scurte de localitatea de domiciliu, îndreptându-se spre destinaţii
uşor accesibile şi care oferă caracteristici apropiate condiţiilor din zona de reşedinţă. De
aceea manifestă puţin interes faţă de obiectivele turistice din străinătate preferând o odihnă
sedentară pe perioada sejurului. Turiştii psihocentrici solicită servicii turistice mai modeste,
practică activităţi de agrement general acceptate, utilizează echipamente turistice tradiţionale.
Deoarece nu sunt dispuşi să-şi asume vreun risc, ei apelează la agenţiile de turism şi optează
pentru călătorii în grup, bine programate şi în întregime organizate, spre destinaţii turistice
turistice cunoscute în anii anteriori şi unde vor reveni data viitoare.
Majoritatea populaţiei se încadrează în categoria turiştilor mediocentrici care dispun
de venituri medii suficiente pentru a-şi permite să beneficieze de o vacanţă şi un sejur decent,
inclusiv peste hotare. Printre motivaţiile turistice mediocentrice se numără57: relaxarea,
contactele cu prietenii şi rudele, îngrijirea sănătăţii, nevoia de schimbare pentru o perioadă de
timp, oportunitatea de a scăpa de problemele zilnice, dorinţa de a admira frumuseţile naturale
(parcuri naţionale, păduri, lacuri, zone de sălbăticie), plăceri senzoriale (gastronomie,
confort, plăceri sexuale, articole de lux), cumpărarea de suveniruri, plăceri ante-şi
postcălătorie (planificarea acesteia, anticiparea, visarea, iar după aceea arătarea fotografiilor
şi descrierea voiajului prietenilor) etc. Preferinţele acestor tipuri de turişti se îndreaptă spre
voiajele forfetare, destinaţiile turistice consacrate, mâncăruri familiare, lanţuri hoteliere.
Cvasialocentricii manifestă preferinţă pentru: pelerinaje, evenimente sportive,
culturale (de exemplu, spectacole de teatru), explorarea munţilor, conferinţe, întâlniri,
convenţii etc
“Alocentricii” sunt persoane de succes, încrezătoare în sine, având salarii ridicate. Ei
efectuează numeroase călătorii turistice preferând destinaţiile neaglomerate unde îşi pot
satisface dorinţa de a descoperi noi experienţe.58 Motivaţia turiştilor alocentrici este legată de
cunoaşterea lumii înconjurătoare prin vizitarea unui număr cât mai mare de zone turistice, cât
mai variate şi inedite (unele dintre acestea fiind chiar mai puţin frecventate). Astfel, atunci
când o anumită destinaţie turistică devine populară, alocentricii renunţă să o mai frecventeze,
preferând să descopere noi teritorii. 59 Experienţa turistică dobândită de aceşti turişti cu ocazia
57
R. W. Mc. Intosh – Tourism Principles, Practices, Philosophies, Wiley, New York, 1995, pag. 447
58
Ch. Kaiser, L. E. Helber – Tourism Planning and Development, F.T. C., New York, 1987
59
D. W. Howell – Passport – An Introduction to the Travel and Tourism Industry, South-Western Publishing,
Cincinnati, 1989, pag. 27
Pagina 61 din 115

efectuării excursiilor individuale, pe cont propriu, le permite să facă unele comparaţii între
diferitele destinaţii turistice. Fiind motivaţi de spiritul de aventură ei caută să descopere
destinaţii mai greu accesibile, exotice unde să aibă contacte cu populaţia locală, cu tradiţiile
şi obiceiurile acesteia.60 Deşi dispun de venituri mari preferă formele simple de cazare (de
exemplu, hoteluri locale mai puţin cunoscute) şi nu structurile de primire aparţinând
lanţurilor hoteliere. Deoarece doresc ca activităţile lor turistice pe parcursul voiajului să aibă
un caracter spontan, nu agreează practicarea turismului organizat, colectiv, în grupuri mari de
oameni.
Cercetătorul american R.W. Mc Intosh a identificat motivaţii turistice alocentrice
precum61:
motivaţii culturale şi educaţionale (de exemplu excursii având ca ghid oameni de
ştiinţă sau cadre universitare);
studierea genealogiei;
căutarea exoticului: Hawai, Polinezia, Japonia, Thailanda, India, Africa de Est etc.;
sentimentul libertăţii şi puterii (călătorii pe mare, transport aerian sau cu trenuri de
mare viteză);
practicarea jocurilor de noroc (cazinouri din Monte Carlo, Las Vegas, Atlantic City,
Puerto Rico, Bahamas, Constanţa, Iaşi, Bucureşti etc.);
câştigarea de noi prietenii în ţări străine.
Aşa cum se poate observa în Figura nr. 1.6. există o legătură între tipurile de turişti,
motivaţiile turistice şi tipurile de destinaţii:
(1) M
Tipuri de turişti: O Tipuri de destinaţii:
a) Profil psihografic: T a) Experienţa de
Alocentrici I călătorie:
Cvasialocentrici V Etnică
Mediocentrici A Culturală
Cvasipsihocentrici Ţ Istorică
Psihocentrici I Ambientală
I Recreaţională
De afaceri
60
S. C. Plog – Leisure Travel: Making it a Groth Market…Again!, Wiley, New York, 1991, pag. 73
61
R. W. Mc Intosh – Op. cit., pag. 446
Pagina 62 din 115

T Mixtă
U
b) Profil demografic: R b) Localizare:
Venit I Asia
Vârstă S Africa
Ocupaţie T Europa
Ciclul de viaţă al (2) I America de Nord
familiei C USA
E Oceania
Figura nr. 1.2. Relaţiile între tipurile de turişti, motivaţiile turistice şi tipurile de
destinaţii
Sursa: R.W. Mc Intosh, Ch. Goeldner, J.R. Ritchie – Tourism Principles, Practices,
Philosophies, Wiley, New York, 1995, pag. 445
1. Prima relaţie evidenţiază fluxul turistic şi satisfacţia clienţilor ce rezultă atunci

când aceştia sunt direcţionaţi spre tipul de destinaţie care le corespunde. Cunoaşterea
profilului psihografic şi demografic al clientului şi motivaţiile turistice ale acestuia, îi permite
agentului de turism să recomande produsele turistice şi tipurile de destinaţii care se potrivesc
cel mai bine nevoilor turistului respectiv.
2. Cea de-a doua legătură se referă la promovarea şi dezvoltarea destinaţiilor turistice
corespunzătoare segmentelor ţintă. Cunoscând tipurile de turişti ai segmentului ţintă şi
motivaţiile lor de călătorie sunt create premisele pentru a selecta genul de servicii ce vor fi
prestate la destinaţie.
Cererea psihocentrică se îndreaptă spre amenajări turistice cu un grad înalt de confort,
reputate pe piaţa turistică pentru calitatea serviciilor care, în linii mari, reproduc condiţiile de
viaţă de la locul de formare al cererii. În schimb, cererea alocentrică este atrasă spre regiuni
turistice puţin cunoscute, cu dotări materiale minime, dar compensate de atracţiile naturale
sau culturale, de lipsa de poluare şi zgomot. O regiune cu valoare turistică naturală este
“descoperită” de cererea alocentrică, preluată de cea cvasialocentrică, dezvoltată de către
turiştii cvasipsihocentrici ce o lansează în categoria regiunilor turistice la modă, după care îşi
consolidează poziţia pe piaţă prin intermediul turiştilor psihocentrici.
Clasificarea tipurilor de turişti în extrovertiţi şi introvertiţi precum şi ciclul de viaţă al
staţiunilor reflectă influenţa exercitată de grupurile sociale alese ca etalon. Turistul
Pagina 63 din 115

extrovertit, ingenios, de exemplu, este în căutare de noi experienţe, iar alţi turişti, mai puţin
aventuroşi şi făcând parte din grupuri cu venit mic, copiază acest tip de comportament
turistic. Cererea pentru unele destinaţii ale pieţei turistice a scăzut în cazul câtorva staţiuni
litorale binecunoscute în Marea Britanie, determinând intrarea în faza de declin a ciclului de
viaţă.
Dacă analizăm teoria cercetătorului american S.C. Plog constatăm că, potrivit
studiilor efectuate de acesta, mecanismul de interacţionare a cererii categoriilor de turişti din
tipologiile ilustrate ar fi următorul: turiştii alocentrici solicită o destinaţie nouă de sejur (sau
un produs turistic nou), eventual chiar “descoperită” ori propusă de alţi turişti. După un timp
cresc şi solicitările turiştilor cvasialocentrici pentru aceeaşi destinaţie şi, mai târziu, ale
turiştilor mediocentrici. Pe măsura aglomerării acestor destinaţii, solicitările alocentricilor
încep să scadă, apărând în schimb cereri pentru destinaţia – ce-şi pierde caracterul de noutate
– şi din partea cvasipsihocentriştilor şi, ulterior, şi din partea turiştilor psihocentrici. Privit
într-un orizont mai îndepărtat de timp, destinaţia la început nouă, cu timpul, devine
tradiţională şi tipologia clientelei consacrate se va forma cu preponderenţă din turiştii
mediocentrici, fapt explicabil prin modificările comportamentului de consum al foştilor
clienţi de tip psihocentric şi cvasipsihocentric.
Deşi teoria aplicată de S.C. Plog oferă o perspectivă asupra motivaţiilor turistice,
aceasta este dificil de aplicat în practică. Astfel, turiştii călătoresc având motivaţii diferite în
ocazii diferite. De exemplu, în timpul unui week-end ei pot alege o destinaţie turistică
psihocentrică, în timp ce în perioada concediului vor călători având o motivaţie alocentrică.
În timp ce concluziile lui S.C. Plog se bazează pe o analiză a motivaţiilor turistice ale
populaţiei Statelor Unite ale Americii (folosind metoda interviului în rândul persoanelor ce
nu recurg la serviciile de transport aerian), S.L.J. Smith a realizat o cercetare în şapte ţări
diferite, altele decât SUA.62 Rezultatele acestui studiu nu confirmă în totalitate modelul
tipologiei motivaţiei turistice elaborate de S.C. Plog. Ansamblul factorilor determinanţi ai
motivaţiei turistice trebuie completat cu circumstanţele specifice în care se află individul la
un moment dat şi cu caracteristicile personalităţii sale.
Privind din punct de vedere sociologic, motivaţia turistică şi comportamentul turistic
sunt influenţate de caracteristicile de noutate şi familiar ale diverselor elemente ale ofertei
turistice.
Motivaţiile turistice au evoluat de-a lungul timpului, cunoscând o diversificare care a
condus la adaptarea corespunzătoare a produselor turistice oferite pe piaţă. Este adevărat,
62
S.L.J. Smith – A test of Plog’s allocentric/psychocentric model: evidence from seven nations, Journal of
Travel Research, vol. 28, nr. 4, 1990, pp. 40-43
Pagina 64 din 115

însă, că numeroşi turişti şi-au păstrat comportamentul vacanţier obişnuit. La început

principala motivaţie turistică era dorinţa populaţiei active de a se odihni la mare făcând plajă.
Această formă de turism a fost sintetizată de Club Mediterranée în sloganul promoţional de
vacanţă tradiţională – “cei trei S” (în engleză sun, sea, sand, respectiv soare, mare, nisip). Pe
parcurs, odată cu extinderea vacanţelor active, au apărut şi alte motivaţii turistice, astfel încât
sloganul a trebuit să fie transformat în “cei cinci S” (sun, sea, sand, sport and sex).
În prezent, mutaţiile în cadrul motivaţiei turistice se produc între necesităţi şi
satisfacţii în favoarea acestora din urmă, care reprezintă tot mai mult unul din importanţii
stimuli ai circulaţiei turistice internaţionale, în timp ce necesităţile reprezintă mai curând
stimulii circulaţiei turistice interne. Drept exemple de motivaţii turistice care decurg din
acoperirea unor satisfacţii putem cita atracţia pentru natură, pentru comunicare, curiozitatea,
snobismul, nostalgia pentru trecut etc
Având în vedere caracterul ireversibil al lărgirii geografice şi intensificării cererii
turistice, ca proces legat de dezvoltarea economică a societăţii, am putea trag concluzia că
elementele fundamentale ale motivaţiei turistice, absente sau mai puţin intense astăzi în unele
ţări de pe suprafaţa globului, îşi vor lărgi treptat câmpul de aplicabilitate şi îşi vor intensifica
efectul asupra pieţei turistice.
2.4. Particularităţile consumului turistic
Consumul turistic este format din cheltuielile efectuate de turişti în calitate de

reprezentanţi ai cererii turistice pentru cumpărarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia
turistică.63 Ca urmare, el se poate materializa numai după ce în prealabil a avut loc un act
comercial de vânzare-cumpărare, ceea ce, pe de o parte, presupune existenţa unei oferte
turistice efective, care, prin volumul, structura, repartizarea în timp (în decursul unui an
calendaristic) şi dispersarea în spaţiu (pe întreg teritoriul ţării), trebuie să corespundă
preferinţelor şi solicitărilor turiştilor pentru bunuri şi servicii (componente ale diferitelor
produse turistice), iar pe de altă parte, presupune decizia clientului de a accepta ofertele de
produse turistice lansate pe piaţă.
Interferenţa dintre cererea şi oferta turistică se transformă în suprapunere în timp şi
spaţiu dintre aceste componente ale pieţei turistice prin intermediul consumului turistic.64
Acest lucru are loc datorită unei particularităţi a consumului turistic şi anume faptul că locul
acestuia coincide cu locul ofertei, dar nu şi cu locul de formare a cererii turistice. Decizia de
63
R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 30
64
Pagina 65 din 115

consum se adoptă numai în raport cu imaginea ofertei, iar contactul direct cu aceasta se
stabileşte de-abia în timpul consumului. Ca urmare este obligatorie deplasarea turiştilor de la
reşedinţa lor permanentă la locul ofertei şi al consumului.
Politicile de marketing ale firmei de turism sunt influenţate de simultaneitatea
producţiei şi a consumului. Astfel, constatăm că producătorul şi consumatorul de servicii
turistice se află în permanenţă “împreună”, consumul având loc în faţa producătorului, în
perimetrul de acţiune (de regulă chiar în “echipamentul”) al acestuia (şi foarte rar în mediul
casnic al consumatorului).
Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice în mai multe etape
desfăşurate în timp şi spaţiu:
a) înainte de începerea deplasării efective către locul de destinaţie turistică, dar legat
de aceasta (de exemplu, cumpărarea de articole de îmbrăcăminte, de voiaj, de toaletă,
echipament sportiv necesar pe circuit sau la destinaţie); de asemenea, sunt solicitate unele
servicii legate de pregătirea călătoriei (de exemplu, reparaţiile şi serviciile tehnice pentru
autoturismele proprii folosite ca mijloace de transport);
b) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, transport, alimentaţie,
cumpărări de bunuri);
în timpul sejurului, la locul de destinaţie (cazare, alimentaţie, agrement, tratament,
suveniruri, întreţinerea unor obiecte de uz personal, închirierea de diferite obiecte, asistenţă
sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj şi la spectacole culturale şi sportive etc.).
Astfel, remarcăm că în acest fel se înregistrează o deplasare a consumului,
caracterizată prin concentrarea cererii în zonele (staţiunile) de interes turistic şi diminuarea
corespunzătoare a cererii în localităţile de reşedinţă, părăsite temporar de participanţii la
acţiunile turistice.
Având în vedere că turismul este o activitate de prestări de servicii, o particularitate a
acestui sector este faptul că “volumul consumului echivalează cu volumul producţiei, ceea ce
înseamnă că nu se poate produce decât ceea ce va fi consumat”. Ca urmare, serviciile
turistice nu pot fi produse pe stoc pentru a fi vândute ulterior.
Volumul consumului turistic este dimensionat în funcţie de nivelul preţurilor
produselor turistice şi al venitului disponibil al consumatorilor. Sub influenţa factorilor
economici şi noneconomici are loc şi o modificare structurală a consumului turistic. Aceasta
are loc printr-o adaptare a diferitelor componente ale consumului turistic, ceea ce-i conferă
particularitatea de stabilitate. Evident că, la rândul lor, cele două variabile: nivelul tarifelor şi
serviciilor turistice şi nivelul veniturilor consumatorilor sunt determinate de o serie de factori
Pagina 66 din 115

ce variază atât în timp, cât şi în spaţiu. Astfel, au avut loc reduceri ale consumului turistic în
perioadele de recesiune economică, de creştere a ratei inflaţiei (însoţită de scăderea
veniturilor disponibile), de criză valutară, energetică, de creştere a preţului petrolului. Aceste
fenomene au determinat redirecţionarea fluxurilor turistice spre acele ţări în care creşterea
preţurilor este mai lentă şi valuta naţională a turiştilor are cea mai mare putere de cumpărare,
sporirea ponderii turismului naţional în raport cu cel internaţional şi adoptarea unor forme de
turism mai ieftin.
Orice defecţiune sau dereglare a uneia din componentele turistice (reţeaua resurselor
naturale, reţeaua bazei materiale turistice, reţeaua infrastructurii şi suprastructurii) antrenează
efecte în lanţ cu consecinţe nefavorabile asupra consumului turistic.65 Ca urmare, este
necesară respectarea principiului funcţionalităţii optime a întregului sistem turistic.
Accesibilitatea la consumul turistic al populaţiei din cadrul unei regiuni,
uniformizarea consumului turistic în spaţiul acesteia prin dispersarea sa teritorială,
uniformizarea consumului în timp prin etalarea sa într-un interval de timp cât mai lung sunt
probleme a căror rezolvare este posibilă prin elaborarea unei strategii de amenajare turistică a
teritoriului.
Consumul de servicii turistice satisface exigenţele unor nevoi şi dorinţe foarte
eterogene şi complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecărui turist potenţial.
Gradul general de satisfacţie obţinut în urma consumului turistic nu rezultă din simpla
însumare a mulţumirii generate secvenţial de consumurile parţiale de servicii componente ale
unui produs turistic. Astfel, eventuala calitate inferioară a unei singure componente a
pachetului de servicii turistice are o influenţă negativă puternică a aprecierii globale a
calităţii consumului efectuat.
Gradul de satisfacţie resimţit de un turist în urma unei consumaţii turistice depinde de
următoarele elemente:
abilitatea organizatorilor de a oferi la locul şi la momentul oportun serviciile cerute de
un turist;
priceperea profesională a personalului de servire de a diferenţia prestaţiile turistice;
existenţa unor condiţii adecvate pentru prestarea serviciilor solicitate (condiţii
naturale, bază tehnico-materială, dotări şi echipamente necesare etc.);
participarea activă a turiştilor la consumul de servicii;
modul în care voiajul corespunde aşteptărilor turiştilor, respectiv imaginii pe care
aceştia şi-au format-o asuprea ofertei turistice (orice neconcordanţă între cele două elemente
determină o diminuare a consumului turistic).
65
C. Cristureanu – Op. cit., pag. 233
Pagina 67 din 115

Ponderea participării active a turistului la realizarea consumului turistic variază în

funcţie de natura şi conţinutul diferitelor forme de turism, respectiv ale diferitelor categorii
de servicii turistice. În cazul serviciilor de bază (cazare, alimentaţie), majoritatea prestaţiilor
presupune cheltuirea unui volum important de muncă din partea personalului de servire,
turistul beneficiar având, de regulă, un rol de consumator pasiv al acestor servicii. În cazul
serviciilor complementare de agrement, participarea activă la realizarea consumului turistic
este o condiţie sine qua non şi a sporirii gradului de satisfacţie resimţit de turist în urma unor
asemenea prestaţii.
În special în ţările dezvoltate europene şi nord-americane, consumul turistic manifestă
o puternică concentrare66:
în timp: consumul turistic coincide, în majoritatea formelor sale, cu perioadele de
timp liber stabilite prin reglementările sociale ale muncii şi legile în materie de muncă şi
şcolarizare. Sfârşiturile de săptămână, mini-vacanţele de Paşti, Crăciun şi vacanţele anuale
marchează timpul unui consum turistic maximal, în ciuda unei căutări de eşalonare a
vacanţelor. Astfel, consumul turistic are un pronunţat caracter sezonier, datorită concentrării
solicitărilor de servicii în diferite perioade de timp în decursul unui an. Condiţiile de
ambianţă în care se desfăşoară călătoriile turistice stimulează şi un consum temporar sporit de
bunuri şi servicii pentru fiecare turist. Astfel s-a constatat că volumul mediu valoric al
consumului turistic pe fiecare zi de sejur este, de regulă, mai ridicat decât valoarea medie a
consumului zilnic al populaţiei din localităţile de reşedinţă permanentă. Această situaţie o
putem explica în felul următor: în cursul sejurului unui turist apar, inerent, manifestările
specifice ale cererii de consum, prin modificarea structurii cheltuielilor alocabile consumului
cotidian (de exemplu, pentru cazare, pentru consumaţia din unităţile de alimentaţie, pentru
agrement şi distracţii etc.), care prin natura şi spontaneitatea lor sunt diferite de consumul
uzual al populaţiei. Constatările de mai sus remarcăm că sunt valabile şi pentru categoriile de
populaţie cu venituri modeste, care, înaintea călătoriilor turistice, fac eforturi financiare
pentru economisirea unor sume destinate cheltuirii (uneori integral) în cursul sejurului
turistic.
În acest context putem menţiona şi serviciile de facilitare a călătoriilor vândute pe
credit de unele agenţii puternice de voiaj, companii de transporturi aeriene, asociaţii de tipul
“fly now and pay tomorrow”(zboară azi şi plăteşte mâine) şi parafrazarea ei ulterioară în
“travel now and pay tomorrow”(călătoreşte azi şi plăteşte mâine), de unde decurg inerent şi
reducerile consumului zilnic la domiciliu în perioadele de achitare a ratelor scadente, după
terminarea sejurului turistic.
66
Pagina 68 din 115

2. în spaţiu: la nivelul destinaţiilor turistice, ceea ce antrenează utilizarea intensivă,

dacă nu chiar saturarea spaţiului turistic. În acest fel se înregistrează şi o deplasare a
consumului, caracterizată prin concentrarea cererii în zonele turistice şi diminuarea
corespunzătoare a consumului în localităţile de reşedinţă părăsite temporar de turişti.
Concentrarea spaţială a consumului turistic este mai puţin rigidă decât cea temporală,
deoarece poate fi schimbată prin diversificare destinaţiilor turistice (proces favorizat şi de
progresul înregistrat în domeniul transporturilor).
3. în motivaţie: consumul turistic are ca motivaţie predominantă: “odihna”,
“recreerea”, “vacanţa”, mai puţin “afacerile”, “sănătatea”, “religia” etc. Această
particularitate a concentrării consumului turistic nu este tot atât de evidentă în cazul ţărilor
mai puţin dezvoltate din punct de vedere turistic având o cerere turistică relativ redusă. În
aceste ţări domină consumul de turism de afaceri.
Concentrarea în timp a consumului turistic se diferenţiază nu numai de la o ţară la
alta, ci şi în interiorul aceleiaşi ţări sau de la o componentă la alta a consumului turistic.
Astfel, în centrele urbane, sezonalitatea consumului turistic în restaurante este compensată de
clientela formată din rezidenţi. În plus, structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare
din marile oraşe înregistrează un consum turistic relativ uniform distribuit pe parcursul unui
an, datorită turismului de afaceri şi de întruniri, care reprezintă consumuri neafectate de
sezonalitate.
Pagina 69 din 115

2.5. Sezonalitatea cererii şi consumului turistic
Sezonalitatea cererii şi consumului turistic reprezintă trăsătura dominantă a activităţii

turistice având implicaţii deosebite în activitatea prestatorilor de servicii din acest domeniu.
Aşa cum am amintit anterior, una din particularităţile pieţei turistice o constituie concentrarea
în timp a cererii şi consumului turistic. Distribuirea inegală în timp a acestora conduce la
identificarea a trei perioade de-a lungul anului calendaristic:
I – sezonul plin (de vară sau de iarnă) caracterizat printr-o intensitate maximă a
activităţii turistice în vârful de sezon;
II – sezonul intermediar (perioada de început/presezon sau de sfârşit de sezon turistic/
postsezon) când volumul activităţii creşte, respectiv descreşte treptat în funcţie de creşterea
sau reducerea intensităţii circulaţiei turistice;
III – extrasezonul – perioadă în care scade gradul de exploatare a obiectivelor
turistice sau are loc chiar sistarea prestărilor de servicii turistice.
Majoritatea cererii turistice anuale este, aşadar, concentrată în sezonul de vârf, atunci
când se înregistrează un volum ridicat al circulaţiei turistice.
Formarea cererii turistice este influenţată în primul rând de concediile şi vacanţele
anuale, care reprezintă perioade mai lungi şi neîntrerupte de timp liber. Astfel, un prim factor
de influenţă îl constituie durata concediilor şi vacanţelor: cu cât acestea sunt de mai lungă
durată, permit fragmentarea lor în mai mare măsură şi, ca atare, atenuează caracterul sezonier
al cererii. Un alt factor este reprezentat de limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând
că, pentru anumite categorii de populaţie activă, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice
numai în anumite perioade ale anului (de exemplu în agricultură).
În acest context remarcăm influenţa mai pronunţată pe care o au timpul liber
săptămânal asupra periodicităţii cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de
utilizare pentru turism a sfârşitului de săptămână în cursul unui an.
În funcţie de condiţiile naturale, poziţia geografică a zonei receptive faţă de circuitele
turistice, gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de servicii , distingem trei variante ale
curbei sezonalităţii turistice67:
1) concentrarea cererii şi consumului turistic într-un singur sezon important, limitat
ca durată (de exemplu, sezonul turistic estival în zona litoralului românesc al Mării Negre
este în perioada iunie-septembrie);
67
O. Snak – Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pp.
136-137
Pagina 70 din 115

2) concentrarea activităţii turistice în două perioade de sezon, vara şi iarna,

diferenţiate atât ca durată cât şi ca frecvenţă a solicitărilor (de exemplu, staţiunile de munte
destinate atât sporturilor de iarnă cât şi turismului de vară);
3) etalarea relativ lineară a frecvenţei sosirilor de turişti de-a lungul întregului an
calendaristic (este cazul staţiunilor turistice balneoclimaterice, unde tratamentele se
desfăşoară în decursul întregului an, şi al centrelor urbane unde se înregistrează o circulaţie
turistică permanentă datorată congreselor, târgurilor, expoziţiilor, călătoriilor în tranzit).
Adesea, debutul vârfului de sezon şi amploarea variaţiei volumului de activitate se
dovedesc fluctuante. Acestor variaţii sezoniere ale cererii li se adaugă fluctuaţiile
săptămânale, zilnice şi chiar orare.
2.5.1. Cauzele sezonalităţii
Identificarea cauzelor sezonalităţii activităţii turistice prezintă o deosebită importanţă

pentru a înţelege specificul pieţei turistice şi pentru a putea concepe strategii de atenuare a
efectelor negative legate de această particularitate a cererii şi consumului turistic.
Analiştii turismului prezintă două categorii de cauze care determină sezonalitatea:
naturale şi sociale.68 Cauzele naturale se referă la condiţiile de climă care influenţează
volumul cererii turistice în funcţie de temperatura aerului şi a apei în zona ofertei turistice.
Astfel o destinaţie turistică care este atractivă în special datorită plajelor şi verilor însorite şi
calde prezintă o cerere sezonieră.69 Similar este cazul staţiunilor de iarnă care oferă condiţii
pentru practicarea schiului numai într-o anumită perioadă a anului.
Pe parcursul unui an calendaristic pot fi identificate patru sezoane turistice în funcţie
de influenţa factorilor naturali70:
1) sezonul de recreaţie generală, care coincide cu perioada de vegetaţie din natură (ca
timp, perioada dintre înflorire şi căderea frunzelor);
2) sezonul de baie, când temperatura apei este peste 18° C sau media zilnică a
temperaturii aerului este peste 15° C;
3) sezonul de iarnă, când media zilnică a temperaturii este sub 0° C;
4) sezonul de vânătoare şi pescuit, de obicei respectând ciclurile reproductive ale
animalelor (acesta este frecvent stabilit de autoritatea publică centrală).
68
Mieczkowski Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990,pp. 193-
195
69
C. Cooper, J. Fletcher, D. Gilbert. S. Wanhil – Tourism. Principles&Practice, Longman, London, 1996,
pag. 68
70
I. Cosmescu – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 108
Pagina 71 din 115

Durata sezoanelor turistice variază de la o zonă geografică la alta în funcţie de

condiţiile climatice şi meteorologice specifice. Astfel de exemplu, în timp ce în Singapore
aceste condiţii rămân aproape aceleaşi pe parcursul întregului an, în regiunea Caraibelor
sezonul turistic este numai iarna, când e uscat, însorit şi cald.
Resursele naturale existente într-o zonă turistică pot satisface turiştii numai în
anumite perioade determinate ale anului (de exemplu, vara – pentru formele turismului
estival, iarna – pentru formele de turism din staţiunile de sporturi de iarnă). Astfel, în
turismul de vacanţă plecările simultane masive se înregistrează numai în acele perioade dintr-
un an care întrunesc condiţiile naturale cele mai puţin favorabile pentru petrecerea
concediilor în zona de reşedinţă a turistului şi condiţiile naturale cele mai atrăgătoare în
zonele alese ca destinaţie pentru petrecerea vacanţelor.
Cauzele sociale ale sezonalităţii turistice îşi au originea în bazinul cererii turistice şi
se referă la fixarea de către anumite instituţii a perioadelor vacanţelor şcolare, concediilor
plătite, sărbătorilor tradiţionale, desfăşurarea anumitor evenimente periodice etc. Comparativ
cu cauzele naturale ale sezonalităţii care reprezintă variabile independente de acţiunea
oamenilor, cauzele sociale pot fi influenţate astfel încât să se atenueze curba sezonalităţii în
turism.
Concentrarea sezonieră în turism este o consecinţă a concentrării sezoniere a timpului
liber anual. Acesta influenţează etalarea sezonieră în timp a cererii şi consumului turistic
prin:
a) lungimea vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite: cu cât timpul liber disponibil
este mai lung, cu atât concentrarea sezonieră turistică este mai mică (cu condiţia ca timpul
liber să depăşească un anumit minim ca durată);
b) limitele calendaristice ale vacanţelor şi concediilor: dacă formarea timpului liber
este impusă în limitele anumitor perioade ale anului, vârfurile de solicitări turistice se
manifestă în aceste perioade.
Trebuie să remarcăm faptul că fenomenul sezonalităţii turistice nu influenţează în
aceeaşi măsură diferitele forme de turism. Astfel, călătoriile de afaceri şi turismul de
congrese nu sunt legate de o anumită sezonalitate determinată, majoritatea acestor
manifestaţii având loc în perioade sezoniere nespecifice pentru turismul de masă. Cererea
pentru aceste două forme de turism scade în timpul perioadelor de vacanţă instituţionalizate
şi de sfârşit de săptămână. Comparativ cu această situaţie, momentul efectuării voiajelor
turistice de plăcere este determinat în foarte mare măsură de sezon.
Pagina 72 din 115

2.5.2. Consecinţele negative ale sezonalităţii
Concentrarea sezonieră a cererii şi consumului turistic generează o serie de

inconveniente pentru prestatorii de servicii turistice, pentru turişti şi pentru alte sectoare
economice.
I. Implicaţiile sezonalităţii asupra activităţii operatorilor din turism

În perioadele de extrasezon se înregistrează o subutilizare a capacităţilor prestatorilor
de servicii turistice, cu consecinţe economice negative (reducerea încasărilor, scăderea
productivităţii capitalului şi forţei de muncă, profituri scăzute sau chiar pierderi, prelungirea
perioadelor de amortizare a investiţiilor etc.). Deoarece adaptarea ofertei se face prin
ajustarea numărului de personal în funcţie de nivelul de activitate, în extrasezon se recurge la
concedieri temporare, inclusiv a personalului calificat. În schimb, în perioada sezonului plin
este angajat personal sezonier necalificat, ceea ce conduce la realizarea unui nivel scăzut al
calităţii serviciilor oferite turiştilor. Masa mare de cadre din turism este formată din lucrători
sezonieri care au un nivel relativ redus de calificare profesională.
În perioadele de vârf de sezon, infrastructura turistică şi cea tehnică generală (reţele
feroviare, rutiere, maritime, aeriene, comerciale etc.) sunt suprasolicitate. Aceasta generează
probleme în desfăşurarea normală a circulaţiei pe traseele ce leagă bazinele cererii cu cele ale
ofertei turistice, putându-se ajunge chiar la creşterea numărului de accidente. La locurile de
destinaţie turistică se poate constata insuficienţa serviciilor publice care nu sunt proporţionate
pentru nivelul şi intensitatea solicitărilor din perioadele de concentrare turistică maximă.
Resursele naturale care constituie atracţia turiştilor pot fi afectate datorită supraîncărcăturii
turistice, care are efecte negative asupra mediului (poluarea aerului, apei , vegetaţiei).
II. Implicaţiile sezonalităţii asupra turiştilor

Concentrarea sezonieră a circulaţiei turistice determină ca deplasările turiştilor spre
destinaţiile turistice să se desfăşoare în condiţii incomode, adeseori stresante, cauzate de
congestionarea traficului.
La locul de sejur, turiştii se confruntă în perioadele vârfurilor de sezon cu aglomeraţia
din cadrul structurilor de primire turistice, ceea ce afectează posibilitatea obţinerii relaxării şi
odihnei căutate. Caracteristice acestor perioade de sezon plin sunt suprarezervarea şi tarifele
ridicate practicate de prestatorii de servicii turistice.
Pagina 73 din 115

Datorită suprasolicitărilor în perioadele de vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de a

putea alege nivelul de confort dorit se diminuează foarte mult. 71 În special turiştii sosiţi la
destinaţie pe cont propriu, care nu şi-au rezervat în prealabil serviciile turistice, sunt obligaţi
să accepte condiţiile oferite, indiferent dacă acestea se situează sub sau peste posibilităţile lor
financiare.
Solicitările maxime ale unităţilor turistice determină o scădere a nivelului calitativ al
serviciilor oferite ceea ce produce insatisfacţii clienţilor acestora. Toate aceste inconveniente
generează o stare de tensiune în relaţiile dintre solicitanţii de servicii şi unităţile prestatoare
de servicii turistice.
Sezonalitatea are consecinţe negative şi asupra agenţilor economici din afara
industriei turistice, care sunt afectaţi de reducerea temporară a numărului de personal ca
urmare a plecării masive a angajaţilor în concediu aproximativ în aceeaşi perioadă a anului.
Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999, pag.
71
26
Pagina 74 din 115

2.5.3. Strategii de atenuare a efectelor sezonalităţii
Influenţele sezonalităţii impun căutarea unor soluţii pentru atenuarea intensităţii

vârfurilor cererii sezoniere şi asigurarea unei activităţi turistice eşalonate cât mai raţional în
tot cursul anului. Operatorii din turism trebuie să rezolve contradicţia între oferta turistică
secundară rigidă (baza tehnico-materială şi infrastructura turistică) care nu este condiţionată
de factorul timp/sezon şi cererea elastică care este condiţionată de gradul de urgenţă a cererii,
de posibilităţile de substituire a necesităţilor turistice cu alte necesităţi, de competitivitatea
preţurilor, de influenţa factorilor de sezonalitate etc.
În turism, raportul cerere-ofertă se află într-un permanent dezechilibru. Posibilităţile
de a răspunde variaţiilor cererii turistice prin adaptarea ofertei sunt limitate datorită
caracteristicei acesteia din urmă de a fi relativ inflexibilă. Astfel, o structură de primire
turistică se caracterizează printr-un anumit volum al prestaţiilor pe care le poate asigura într-
o zi (de exemplu, un număr fix de spaţii de cazare, locuri într-un restaurant sau proceduri
terapeutice) şi care nu poate fi modificat pe termen scurt fără a diminua calitatea serviciilor
prestate. În plus, produsele turistice nu pot fi stocate, ci trebuie consumate imediat ce sunt
produse. Ca urmare, o cameră de hotel, un loc la restaurant sau într-un avion nevândute la un
moment dat au valoare economică egală cu zero.
Cerinţele de eliminare sau atenuare a efectelor generate de concentrarea sezonieră a
cererii trebuie avute în vedere în cadrul studiilor de amenajare turistică. Structurile de primire
turistice vor fi concepute şi dotate diferenţiat în funcţie de tipul de activitate desfăşurată –
permanentă sau sezonieră.
Caracterul fluctuant al cererii de servicii turistice poate fi modificat, după unele
opinii, prin acordarea de facilităţi, prin practicarea de preţuri diferenţiate în anumite perioade
(ale anului, săptămânii, zilei), prin implicarea consumatorului în prestaţie (de exemplu,
restaurantele Mc Donald’s şi Benihana din Tokyo au eliminat servirea consumatorilor la
mese, înlocuind-o cu autoservirea), aplicarea sistemului de rezervare în vederea ajustării din
timp a ofertei la cerinţele turiştilor (de exemplu, rezervarea locurilor la restaurant,
transporturi aeriene etc.).
În vederea atenuării consecinţelor negative ale unei concentrări sezoniere pronunţate
trebuie elaborate strategii de marketing adecvate particularităţilor pieţei turistice. Obiectivul
general al acestora îl constituie creşterea încasărilor din turism în perioada de extrasezon. În
ceea ce priveşte unităţile de cazare, se va urmări creşterea gradului de ocupare a capacităţilor
de cazare, obiectiv realizat prin creşterea numărului de turişti şi prin extindere duratei medii a
Pagina 75 din 115

sejurului. Similar, în cazul unităţilor de alimentaţie, obiectivul urmărit îl va constitui

creşterea încasărilor pe loc la masă, realizat prin creşterea atât a numărului de consumatori,
cât şi a încasărilor medii pe zi-turist. În turismul de litoral se urmăreşte creşterea încasărilor
în perioadele de la capetele sezonului turistic. În cazul turismului montan obiectivul îl
constituie creşterea gradului de ocupare şi a încasărilor în sezonul de iarnă şi prelungirea
celor două sezoane caracteristice.
Strategiile de marketing specifice industriei turismului sunt strategiile sezonalităţii
care urmăresc echilibrarea cererii cu oferta turistică. Sincromarketingul72 este o strategie
tipică turismului, care vizează eliminarea variaţiei cererii şi dimensionarea acesteia în funcţie
de volumul şi structura ofertei prin practicarea unor preţuri şi tarife flexibile. Specialiştii în
domeniu recomandă aplicarea strategiei de stimulare a cererii pentru perioadele de
extrasezon, iar în sezon strategia demarketing. În cazul pieţei turistice această ultimă strategie
are drept obiectiv orientarea consumului de servicii turistice spre perioadele de extrasezon în
care oferta depăşeşte cererea turistică. În acest sens se recurge la creşterea tarifelor serviciilor
turistice şi reducerea eforturilor de promovare în perioada sezonului plin, concomitent cu
intensificarea promovării practicării turismului în extrasezon. În cazul existenţei unei cereri
excedentare se poate apela la crearea unui sistem de rezervări care va orienta cererea
suplimentară către perioadele de extrasezon.73 De asemenea, pot fi create produse
complementare care să absoarbă supracererea (de exemplu, un restaurant poate să deschidă
un bar care să reţină clienţii până la eliberarea unor locuri la mese).
Analiştii turismului recomandă operatorilor turistici utilizarea strategiilor de creştere
a cererii în extrasezon: strategii de penetrare a pieţei, abordarea de noi pieţe şi reducerea
costurilor.74
Aplicarea strategiei de penetrare a pieţei turistice în extrasezon se referă la atragerea
consumatorilor potenţiali: persoanele de vârsta a III-a, populaţia cu venituri modeste,
persoanele al căror timp de odihnă este plasat în extrasezon (de exemplu, populaţia rurală,
lucrătorii din domeniul construcţiilor), participanţii la anumite congrese ( pot fi atraşi de
unităţile de pe litoral în timpul iernii prin oferirea unor facilităţi pentru desfăşurarea
întrunirilor). Căile de realizare a acestui obiectiv strategic presupun elaborarea unor
programe speciale de marketing pentru fiecare din segmentele ţintă prezentate şi care să
vizeze toate componentele mixului de marketing.
72
J.G. Udell, G. Laczniak – Marketing in an Age of Change, Willey, New York, 1981, pag. 561
73
F. Buttle – Hotel and Food Service Marketing, Cassell, London, 1993, pag. 30
74
A. Meidan, B. Lee – Marketing Strategies for Hotels, în “Journal of Travel Research”, spring 1983, pp. 20-
25
Pagina 76 din 115

Strategia de extindere a pieţei turistice presupune abordarea de noi segmente de piaţă.

De exemplu se poate avea în vedere pătrunderea cu produsele turistice proprii în alte zone
geografice. Astfel, specialiştii consideră că o zonă cu şanse de reuşită pentru turismul
românesc o reprezintă ţările nordice, a căror populaţie se află în căutare de climă “mai caldă”
pentru efectuarea concediilor.75 De asemenea, populaţia rurală, în extrasezon, constituie o
potenţială piaţă turistică pentru turismul intern.
Strategia reducerii costurilor în turism presupune utilizarea personalului sezonier
(inclusiv a lucrătorilor cu jumătate de normă) şi închiderea temporară a unor structuri de
primire turistice. Aceste două măsuri permit continuarea activităţii turistice şi în perioadele
cu cerere redusă, în condiţiile obţinerii unor beneficii mai scăzute.
Conform opiniei profesorului Ioan Cosmescu există două categorii de strategii pentru
echilibrarea cererii cu oferta turistică: strategii de răspuns primare şi secundare.76
Strategiile primare vizează acţiunea asupra cauzelor sociale ale sezonalităţii turistice:
structura anului şcolar, preferinţa oamenilor de a-şi lua concediu în perioada estivală. În
vederea extinderii sezonului turistic pot fi luate hotărâri administrative de eşalonare a
vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite ale angajaţilor, însă mai ales acestea din urmă nu
sunt agreate de către populaţia activă. De asemenea, pot fi intensificate acţiunile de
promovare a turismului în perioada de extrasezon de către autoritatea publică centrală în
domeniu (în România – Oficiul pentru Promovarea Turismului) sau pot fi adoptate acte
normative care să stabilească reducerea fiscalităţii în turism în perioadele din afara sezonului
plin.
Strategiile secundare de creştere a cererii turistice în extrasezon se referă la adoptarea
unei politici de diferenţiere a preţurilor şi tarifelor practicate în turism. Aceasta presupune
oferirea unor preţuri atractive (reduse) şi facilităţi de tarife pentru serviciile turistice prestate
în afara perioadei de sezon. Aceste reduceri ale încasărilor agenţilor economici din turism
sunt compensate prin obţinerea unor venituri sporite în perioadele de vârf de sezon. Un
exemplu de astfel de politică aplicată cu succes este întâlnit în marile oraşe europene şi nord-
americane, care oferă în perioada de iarnă facilităţi de preţ turiştilor interesaţi de atracţiile
culturale din interior (muzee, spectacole de teatru, operă etc.).
În vederea atenuării sezonalităţii este indicat să se urmărească diversificarea ofertei
turistice în perioadele de sezon intermediar şi extrasezon prin oferirea unor sejururi
combinate, folosind ca elemente de atracţie potenţialul turistic al unor destinaţii diferite
(munte – litoral, staţiuni balneoclimaterice – litoral, tururi în circuit cu sejur în diferite
75
V. Olteanu, I. Cetină – Op. cit., pag. 133
76
Pagina 77 din 115

staţiuni turistice etc.). De asemenea, structurile de primire turistice pot organiza congrese,
festivaluri, întruniri profesionale etc. în perioadele din afara sezonului plin.
Asigurarea unei oferte diversificate de servicii de agrement contribuie la prelungirea
sezonului turistic prin faptul că turiştii vor găsi astfel posibilităţi de petrecere agreabilă a
timpului liber inclusiv în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă etc.
Pentru a atrage un număr sporit de turişti în extrasezon, operatorii din domeniu
trebuie să desfăşoare o intensă activitate de promovare a turismului prin care să prezinte
avantajele practicării acestuia în afara sezonului estival.
Specialiştii77 apreciază că aceste strategii de marketing sezoniere au determinat o
modificare a comportamentului consumatorilor turistici, şi anume, obiceiul de a practica
turismul de două ori pe an – vara şi iarna. La aceasta a contribuit şi îmbunătăţirea condiţiilor
financiare ale populaţiei în perioada postbelică. De asemenea, s-a constatat că în majoritatea
ţărilor dezvoltate ponderea vacanţelor turistice corespunzătoare lui iulie şi august a scăzut.
Totuşi, nu există nici o posibilitate şi, probabil, nici dorinţa ca “problema sezonalităţii” să fie
eliminată complet, deoarece unele dintre motivele sezonalităţii cererii în turism sunt subiectiv
legate de nevoile biologice şi psihologice ale individului.
2.6. Cuantificarea cererii şi consumului turistic
În vederea elaborării strategiei de construire a unei oferte turistice adaptate la piaţă

este necesar să se definească din punct de vedere cantitativ cererea turistică. Aceasta
presupune măsurarea circulaţiei turistice ca formă de manifestare efectivă a cererii turistice.
Cuantificarea mişcării turistice presupune rezolvarea problemelor referitoare la orientarea,
intensitatea şi repartiţia teritorială şi în timp a formelor de desfăşurare a circulaţiei turistice.
Cererea şi consumul turistic sunt dificil de cuantificat cu exactitate, deoarece acestea
se referă la segmente de populaţie a căror caracteristică este mobilitatea. În plus, pronunţatul
caracter sezonier al turismului îngreunează foarte mult urmărirea şi stabilirea cu precizie a
dimensiunilor cantitative reale ale cererii şi consumului turistic.
Creşterea proporţiilor fenomenului turistic pe plan mondial a impus necesitatea creării
unui sistem unitar internaţional de cuantificare a circulaţiei turistice. La realizarea acestuia au
contribuit normele şi recomandările elaborate de Organizaţia Mondială a Turismului şi
reglementările Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT).
Deşi statisticile internaţionale ale ultimului deceniu nominalizează un procent de 90%
al consumului turistic mondial ca fiind naţional, dispunem, în schimb, de mult mai multe
77
M. Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990, pag. 197
Pagina 78 din 115

informaţii privind turismul internaţional. În acest sens, Organizaţia Mondială a Turismului

atrage atenţia asupra faptului că relativ puţine state dispun de serii statistice complete privind
turismul intern. Aceasta se datorează inexistenţei unor metode eficiente de măsurare corectă a
cererii, respectiv circulaţiei turistice interne. Dificultatea cuantificării exacte a numărului
turiştilor interni decurge din faptul că o parte a acestora înnoptează la rude, prieteni sau
cunoştinţe şi, deci, nu sunt înregistraţi la unităţile de cazare.
O altă problemă apare în procesul măsurării consumului turistic datorită
interpretărilor diferite ce poate să le aibă, de exemplu, servirea mesei la restaurant. Aceasta
poate fi încadrată atât în activitatea alimentaţiei publice din sfera comerţului, cât şi în cea de
turism. De asemenea, vizitarea unui muzeu poate fi considerată atât ca o activitate cultural-
educativă, cât şi una turistică.
În vederea realizării unei cuantificări cât mai corecte a cererii turistice, pe plan
internaţional s-a impus necesitatea definirii exacte a subiecţilor acesteia: vizitatorii, turiştii şi
excursioniştii. Astfel, cercetările asupra pieţei turistice internaţionale trebuie să ţină cont de
definiţiile stabilite la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Turism şi Călătorii Internaţionale ce
a avut loc la Roma în 1963.78
Noţiunea de “vizitatori” semnifică persoanele care vizitează o ţară (diferită de cea în
care îşi au locul de reşedinţă) pentru orice scop, cu excepţia aceluia de a exercita o activitate
remunerată în cadrul ţării vizitate.
Cu termenul de “turiştii” se desemnează vizitatorii care rămân cel puţin 24 de ore sau
o noapte în ţara vizitată şi al căror motiv al călătoriei este: petrecerea timpului liber
(agrement, sănătate, studii, motive religioase şi sport) sau afacerile, scopurile familiale,
interesul de serviciu, întâlnirile.
“Excursioniştii” sunt vizitatorii temporari al căror sejur nu depăşeşte 24 de ore în ţara
vizitată (aici sunt incluşi şi cei ce efectuează croaziere).
În vederea cuantificării cererii şi consumului turistic vor trebui înregistrate din punct
de vedere statistic următoarele date79:
volumul circulaţiei turistice, respectiv numărul total de turişti interni şi internaţionali;
naţionalitatea, respectiv ţările de rezidenţă şi ţările de destinaţie;
informaţii referitoare la vârstă, distribuţia pe sexe, pregătirea profesională, ocupaţia,
nivelul veniturilor anuale, compoziţia familiei, sezonul în care are loc deplasarea, durata
medie a călătoriei sau a sejurului, distanţa parcursă, motivele voiajului, mijloacele de
transport folosite şi formele de cazare la care au recurs;
78
R. Lanquar – Le tourisme international, Presses Universitaires de France, Paris, 1995, pag. 13
Gh. Postelnicu – Turismul internaţional. Realităţi şi perspective, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998,
79
p. 12
Pagina 79 din 115

veniturile totale (încasările din turism) realizate de diferiţi agenţi economici de profil;
cheltuielile totale efectuate de turişti, eventual pe forme de servicii turistice
consumate;
încasările medii per zi/turist;
coeficientul mediu de ocupare a capacităţilor de cazare turistică;
numărul total al înnoptărilor (zile/turist) pe diferite categorii de turişti.
Datorită numărului mare de informaţii şi caracterului eterogen al acestora este
necesară utilizarea unor modalităţi variate de obţinere a lor, raţionalizarea şi sistematizarea
surselor informaţionale, precum şi selectarea celor mai expresivi indicatori care să permită
evaluarea cât mai corectă a dinamicii cererii şi consumului turistic.
Un aspect important al acestui proces de cuantificare îl reprezintă stabilirea locului
unde se culeg informaţiile privind circulaţia turiştilor: în localitatea de reşedinţă a acestora (la
plecare), în diferite puncte de trecere de pe itinerarele turiştilor (de exemplu, în cazul
formelor de turism automobilistic şi itinerant), la frontierele naţionale ale ţărilor de destinaţie
sau în localităţile de sejur (în cadrul unităţilor de cazare sau numai la anumite structuri de
primire turistică reprezentative).
Cererea turistică a populaţiei unei ţări se obţine însumând cererea pentru servicii
turistice în interiorul ţării şi cererea pentru turism internaţional. Intensitatea plecărilor în
vacanţă a diferitelor categorii socio-profesionale din populaţia unei ţări, corelată cu ponderea
în populaţia totală a respectivelor categorii, precum şi cu dimensiunea medie a familiilor din
structura selecţionată, ne oferă cu aproximaţie dimensiunile cererii turistice la un moment
dat.
În România, circulaţia turistică este cuantificată prin patru categorii de unităţi de
observare80: a) punctele de frontieră; b) unităţile cu activitate de cazare turistică; c) agenţiile
de turism interne sau externe rezidente pe teritoriul naţional; d) bugetele de familie (anchetă
cu privire la acţiunile turistice la care participă membrii familiei). Pe plan internaţional se
utilizează şi alte surse ale datelor statistice din turism precum: firmele de transport rutiere,
aeriene, maritime sau fluviale, interviurile personale, sondajele, evidenţa punctelor de schimb
valutar, înregistrările bancare.
1. Metoda de înregistrare a turiştilor la frontieră este utilizată exclusiv pentru
evaluarea circulaţiei turistice internaţionale (numărul de “sosiri” şi “plecări” de turişti) şi
prezintă avantajul că numărul persoanelor care trec frontiera legal (indiferent de mijlocul de
transport folosit) poate fi stabilit cu exactitate. În plus, pot fi obţinute informaţii referitoare la
ţara de origine sau de rezidenţă a turistului, durata şederii, perioada în care a efectuat
80
Pagina 80 din 115

călătoria, motivele deplasării, mijloacele de transport folosite şi eventual sumele de bani în

valută cu care intră şi iese. Sursa de culegere a datelor o constituie declaraţia călătorului la
punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei. Inconvenientul
major al acestei metode este faptul că înregistrează toţi străinii care trec frontiera, inclusiv pe
cei care, conform definiţiilor prezentate anterior, nu pot fi consideraţi turişti (participanţii la
micul trafic de frontieră, vizitatorii care rămân mai puţin de 24 de ore în ţara respectivă). În
plus, acest sistem de evidenţă, pe lângă unele aspecte negative de ordin psihologic pentru
turişti, nu permite aprecieri despre traficul turistic din interiorul ţării.
Cuantificarea circulaţiei turistice este denaturată de faptul că vizitatorul care trece de
mai multe ori graniţa va fi înregistrat de tot atâtea ori, chiar dacă este vorba de una şi aceeaşi
persoană.81 În plus, înregistrarea la frontieră poate fi făcută corect atât timp cât traficul
turistic nu este prea aglomerat, deoarece atunci când circulaţia turistică atinge valori mari
apar greutăţi din punct de vedere tehnic. În acest caz, în unele ţări turiştii sunt rugaţi să
completeze aşa-numitele “taloane de intrare-ieşire” sau “fişe de aterizare” la intrarea în ţară
pe un aeroport.82
Simplificarea formalităţilor de frontieră, renunţarea la viza de intrare-ieşire şi la
înregistrarea sosirilor-plecărilor (de exemplu, în cadrul Uniunii Europene pentru turiştii care
aparţin statelor membre) exclud posibilitatea folosirii acestei metode.
2. Înregistrarea turiştilor de către recepţiile diferitelor unităţi de cazare (hoteluri,
moteluri, campinguri, vile, cabane etc.) permite evidenţa circulaţiei turiştilor după categoriile
de structuri de primire cu funcţiune de cazare folosite şi după formele de turism practicate, pe
baza grupării clienţilor în funcţie de numărul înnoptărilor, după sex, vârstă, ţara de reşedinţă,
scopul vizitei, mijlocul de transport utilizat etc. Conform uzanţelor, oricine primeşte cazare
în schimbul unei plăţi într-o unitate amenajată în scop turistic trebuie să fie înregistrat,
indiferent de durata sejurului în registrul de evidenţă a persoanelor cazate.
Dintre inconvenientele acestei metode menţionăm faptul că surprinde parţial
circulaţia turistică, deoarece omite cazarea la rude, prieteni, cunoştinţe sau în propriile
mijloace (corturi, rulote, caravane etc.) şi nu poate furniza informaţii riguroase în privinţa
numărului turiştilor (una şi aceeaşi persoană fiind înregistrată de fiecare dată când apelează la
serviciile hoteliere).
3. Metoda bugetelor de familie presupune colectarea unor informaţii despre consumul
de servicii turistice, pe baza unor chestionare completate benevol de un număr determinat de
familii alese din toate categoriile sociale şi zonele geografice. Aplicând această metodă de
81
C. Cooper, J. Fletcher – Op. cit., pag. 45
82
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 33
Pagina 81 din 115

cuantificare a consumului turistic se constată faptul că acesta este cu atât mai mare cu cât
veniturile familiei sunt mai mari. Dezavantajul acestei metode decurge din faptul că ea se
referă la un comportament trecut cu privire la consumul turistic, nefurnizând informaţii cu
privire la intenţiile de viitor în acest sens. Informaţii mai apropiate de realitate s-ar putea
obţine în condiţiile existenţei unor bugete de vacanţă, care să includă ansamblul cheltuielilor,
respectiv atât cele legate de pregătirea voiajului, cât şi cele de realizare efectivă a acestuia.
4. Metoda înregistrărilor bancare constă în înregistrarea de către bănci sau sucursalele
acestora a tuturor operaţiunilor de schimb valutar efectuate. Există mai multe cauze care pot
denatura exactitatea informaţiilor cu privire la posibilul consum turistic pe care îl presupune
efectuarea acestor operaţiuni. Astfel, unele persoane recurg la schimburile de valută pe piaţa
neagră sau pentru a-şi păstra economiile într-o monedă sigură. În plus, rezidenţii străini pot
schimba o cantitate considerabilă de valută cu alte scopuri decât cele legate de turism. Atunci
când se aplică un control forţat al schimbului valutar al străinilor, evidenţa băncilor arată clar
cheltuielile care au loc prin intermediul contrabandei valutare. Ca urmare, nu există garanţia
unei identităţi absolute între suma schimbată şi volumul consumului turistic.
5. Metoda sondajului se bazează pe tehnica eşantioanelor şi pe metode probabilistice
de prelucrare a datelor şi deci oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulaţiei şi
consumului turistic. Aceasta însă rămâne singura modalitate pentru obţinerea unor date
detaliate asupra structurii consumului turiştilor.
În medie pe plan internaţional, consumul turistic are următoarele componente83:
cheltuieli de cazare, alimentaţie şi transport (40-50%), cheltuieli cu agrementul şi alte
consumuri specifice (aprox. 30%), alte cheltuieli (cca. 20-30%). Ponderile elementelor
consumului turistic variază în funcţie de specificul naţional al consumului, locul acestuia,
motivaţia de consum sau tipul de turism practicat, categoria social-economică a
consumatorului, unii factori psihologici conjuncturali etc.
6. Metoda balanţei de plăţi poate fi utilizată în vederea analizei consumului turistic
prin urmărirea structurii cheltuielilor turiştilor străini (cazare, alimentaţie, transport, tururi
pentru vizitarea obiectivelor turistice, servicii de ghizi şi interpreţi, agrement, cumpărături
efectuate, comisioanele agenţiilor de turism etc.).84 Evident că între volumul circulaţiei
turistice şi cel al consumului turistic există o relaţie de interdependenţă.
În anul 1960, Fondul Monetar Internaţional făcea recomandări pentru calculul
veniturilor şi plăţilor din călătorii (pentru estimarea elementelor din balanţa de plăţi), astfel85:
83
R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 34
84
Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999,
pag.32
85
D. Foster – Op. cit., pag. 10
Pagina 82 din 115

a) vor fi luate în calcul sumele provenite de la cinci categorii de persoane: turişti,

călători în scop de afaceri, studenţi, oficialităţi guvernamentale şi diverse;
b) vor fi excluse cheltuielile grupurilor de cărăuşi internaţionali, ale personalului
militar, ale muncitorilor migratori, diplomaţilor, guvernamentalilor străini sau altui gen de
astfel de personal;
c) vor fi luate în calcul sumele provenind de la vizitatorii străini, precum şi cele care
provin din afară, de la rezidenţi care vizitează alte ţări;
d) nu vor fi incluse, aici, sumele provenite din călătorii (transport) cu caracter
accidental.
7. Metoda coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu variaţia veniturilor sau
preţurilor constă în determinarea cantitativă a cererii turistice conform relaţiei:
E x ⋅ ∆x ⋅ y
∆y =
x , în care:
∆y = variaţia cererii turistice;
y = volumul cererii turistice;
∆x = variaţia veniturilor/preţurilor;
x = nivelul veniturilor/preţurilor;
Ex = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în raport cu variaţia
veniturilor/preţurilor.
Valoarea coeficientului de elasticitate a cererii turistice diferă de la un tip de cerere la
altul, de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta.
2.7 Tendinţe ale cererii şi consumului turistic
Analiştii turismului, urmărind evoluţia industriei ospitalităţii pe plan internaţional

până în prezent, au identificat o serie de tendinţe generale ale cererii şi consumului turistic86:
dezvoltarea continuu ascendentă a fluxurilor turistice va fi de lungă durată;
diversificarea continuă a cererii turistice ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor,
modificărilor intervenite în structura pe categorii de vârstă şi a transformării turismului într-
un fenomen de masă;
înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o ţară la alta;
86
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, pag. 28
Pagina 83 din 115

creşterea cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie, pe

măsură ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut pe locuitor şi nivelul de dezvoltare
economică a unei ţări;
creşterea duratei şi distanţei pentru care se efectuează o călătorie (inclusiv vizitarea a
două-trei ţări în timpul unei singure vacanţe) ca urmare a dezvoltării transporturilor aeriene şi
a celorlalte mijloace tehnice de deplasare;
deplasarea cererii turistice de la cantitate spre calitate pe măsura creşterii veniturilor
şi gradului de instruire, care influenţează în mod direct exigenţele manifestate în legătură cu
petrecerea vacanţelor
utilizarea tot mai largă a tehnologiei electronice (site-uri specializate pe Internet,
selectarea unităţilor de cazare şi a altor facilităţi din paginile de pe Internet, recurgerea la e-
mail sau rezervarea on-line, atlasuri turistice pe CD-ROM) pentru a influenţa alegerea
destinaţiilor de vacanţă .
Factorii determinanţi ai transformărilor cererii şi consumului turistic pe plan mondial
sunt legaţi de caracteristicile societăţii contemporane, care oferă posibilităţi multiple de
creştere a productivităţii muncii, cu efecte pozitive asupra populaţiei, precum: creşterea
veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei de
lucru şi prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă (la aprox. 80 ani),
dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare.
O influenţă pozitivă asupra cererii turistice o vor avea tendinţa de creştere a
populaţiei globului, dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport, creşterea continuă
a nivelului de cultură a populaţiei şi a gradului de urbanizare a acesteia.
În legătură cu trendul demografic, specialiştii în prognoza turistică apreciază că, în
majoritatea ţărilor generatoare de turişti, va avea loc un proces de îmbătrânire a populaţiei,
care va determina producerea unor schimbări ale structurii pe vârste a turiştilor internaţionali
(prin scăderea ponderii tinerilor). Ca urmare, se vor înregistra o serie de transformări în
comportamentul consumatorului turistic legate de exigenţele sale faţă de calitatea serviciilor,
aria de deplasare, formele de turism practicate etc.
Mărirea ponderii populaţiei de vârsta a treia în majoritatea statelor dezvoltate şi
interesul crescând al celorlalte grupe de vârstă a populaţiei pentru utilizarea factorilor naturali
în scopul menţinerii sănătăţii şi vigorii fizice vor determina sporirea cererii pentru turismul
balnear. În acest sens va acţiona, de asemenea, tendinţa evidentă la un număr mare de oameni
– de a recurge la soluţiile oferite de medicina naturistă.
Pagina 84 din 115

Din punctul de vedere al cererii turistice asistăm în prezent la două tendinţe distincte
de solicitări din partea turiştilor pentru formulele de vacanţă: pe de o parte, menţinerea
cererii “clasice” din partea unei categorii de turişti care îşi menţin opţiunile pentru petrecerea
vacanţelor tradiţionale; iar pe de altă parte apar forme noi ale cererii turistice pentru
variantele de vacanţe active, care, în contrast cu vacanţele tradiţionale devin cunoscute sub
denumirea de “vacanţe autentice”.
Cererile consumatorilor îndeosebi ale celor tineri tind să se orienteze spre formulele
dinamice de turism: descoperire, aventură dirijată, performanţe fizice şi autodepăşire sportivă
(de exemplu, drumeţie, alpinism, jocuri sportive, sporturi nautice, concursuri şi întreceri pe
cele mai diverse teme, organizate de ghizi sau de animatori profesionişti etc). Pe măsură ce
produsul turistic forfetar de tip clasic începe să-şi piardă atractivitatea, noile motivaţii
turistice pentru vacanţele active vor trebui să fie satisfăcute de ofertele prestatorilor de
servicii turistice. Creşterea continuă a tensiunii fizice şi psihice a omului din societatea
contemporană va continua să determine populaţia oraşelor să manifeste o cerere sporită
pentru formele de turism ce permit deconectarea, descărcarea nervoasă într-un mediu
nepoluat (turismul rural). Studiile de specialitate ale experţilor de la Organizaţia Mondială a
Turismului au relevat tendinţa de creştere a cererii pentru turismul legat de practicarea
sporturilor de iarnă în paralel cu scăderea cererii pentru staţiunile de litoral. 87 Una din cauzele
pierderii din atracţie a turismului de litoral o constituie opinia potrivit căreia expunerea
prelungită a organismului uman la soare poate avea efecte negative asupra sănătăţii.
O altă tendinţă înregistrată în ceea ce priveşte formele de turism este creşterea
ponderii turismului de plăcere şi a celui de întruniri (convenţii, conferinţe, congrese), în
paralel cu scăderea relativă a călătoriilor de afaceri (10-20%) şi a turismului de vizitare a
rudelor şi a prietenilor.88 Dezvoltările din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii au
permis firmelor să-şi diminueze numărul întâlnirilor de afaceri directe. Totuşi fenomenul
globalizării economiei mondiale acţionează în sens invers, determinând o creştere a
numărului de contacte între oameni de afaceri.
Creşterea cererii pentru turismul de întruniri poate fi explicată prin faptul că
majoritatea costurilor nu sunt suportate de către participanţi, dar şi prin atractivitatea
locurilor de întâlnire. Tendinţa înregistrată în turismul intern de diminuare a numărului
vizitelor la rude şi prieteni se datorează scăderii coeziunii familiale precum şi dorinţei de a
avea libertate personală. În schimb, în cazul turismului internaţional se remarcă o dezvoltare
87
WTO News – Tourism Market Trends, 1999
88
Z. Mieczkowski – Op. cit., pag. 199
Pagina 85 din 115

a turismului etnic (foştii emigranţi fac vizite în ţările de origine) şi a vizitelor la prieteni şi
rude realizate de cei din ţara natală celor ce au emigrat în ţara de imigraţie.
Cercetătorii în domeniul turismului au identificat o serie de tendinţe majore care în
opinia lor vor domina consumul turistic în viitor:89
căutarea rădăcinilor culturale, a specificului local autentic: arhitectura, obiceiurile,
arta, tradiţiile;
căutarea echilibrului personal, fizic şi mental, prin practicarea activităţilor fizice care
nu presupun spiritul de competiţie: jogging, plimbări cu bicicleta etc.
practicarea de către o anumită categorie de turişti a sporturilor extreme: paraşutism,
deltaplanorism, excursii pe jos în ţinuturi sălbatice;
întoarcerea la natură în zonele rurale: agroturismul, turismul “verde”.
Comportamentul de consum turistic cunoaşte o permanentă modificare o dată cu
creşterea experienţei turistice.Turiştii sunt din ce în ce mai mobili şi călătoresc mai des şi mai
departe de zona de reşedinţă. Astfel, odată cu creşterea veniturilor şi a timpului liber, turiştii
îşi fracţionează tot mai mult vacanţele încercând să utilizeze cât mai diversificat posibilităţile
materiale şi bugetul de timp de care dispun. De asemenea, se remarcă tendinţa de a opta
pentru mai multe vacanţe în timpul unui an, de a transforma weekend-urile lungi în “mini-
vacanţe” şi de a staţiona o perioadă mai scurtă la destinaţiile turistice. În timp ce numărul
acestora din urmă creşte, turiştii tind să cheltuie tot mai puţin şi să manifeste o exigenţă
sporită faţă de oferta turistică. Turiştii de astăzi şi de mâine sunt sensibilizaţi faţă de valorile
naturale şi culturale, au preferinţe individualizate, nu agreează gruparea “în turmă”, producţia
de serie, regiunile supraaglomerate şi kitsch-ul turistic. De asemenea, ei nu mai sunt dispuşi
să plătească sume disproporţionate faţă de ceea ce li se oferă ca valoare reală a consumului şi
nu mai pot fi influenţaţi prin mesaje publicitare naive. Dorinţele lor legate de oferta turistică
sunt tot mai sofisticate (cu un accent deosebit pe calitatea serviciilor turistice), ceea ce
conduce la o segmentare din ce în ce mai accentuată a pieţei turistice şi o specializare a
produselor turistice oferite.
Tendinţa turiştilor este ca voiajul efectuat să se caracterizeze prin obiective şi forme
de turism multiple, ponderea turismului organizat scăzând în favoarea turismului pe cont
propriu.
Celebrul viitorolog J. Naisbitt, în lucrarea sa “Megatendinţe 2000”, identifică şi o
serie de tendinţe turistice90:
puternică creştere a circulaţiei turistice dinspre est spre vest;
89
C. Marcon – Marketing du tourisme, Université de Poitiers, 1998
90
J. Naisbitt – Megatrends 2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 62
Pagina 86 din 115

segmentare pronunţată a pieţei turistice după criteriul stilului de viaţă al

turiştilor/indivizilor;
creştere a cererii şi consumului de turism religios şi cultural.
Specialiştii de la Institutul BAT de Cercetare a Timpului Liber au scos în evidenţă
existenţa următoarelor tendinţe ale cererii şi consumului turistic91:
petrecerea concediului într-un mediu natural nepoluat;
individualizarea formelor de turism;
dorinţa de a avea o a doua reşedinţă;
preferinţa pentru zone turistice însorite;
oscilaţia comportamentului turistic între dorinţa de relaxare şi cea de odihnă activă;
efectuarea unor călătorii turistice scurte;
adoptarea unor decizii spontane cu privire la călătorii;
Principala caracteristică a fluxurilor turistice internaţionale constă în distribuţia lor
inegală între diferite zone ale Terrei. Astfel, circulaţia turistică se orientează în mod majoritar
spre Europa Occidentală şi America de Nord, destinaţii care se situează pe primele locuri în
ceea ce priveşte numărul de sosiri şi volumul încasărilor din turism. În acest timp ţările aflate
în curs de dezvoltare înregistrează o treime din numărul total al turiştilor internaţionali.
Datele cuprinse în tabelul nr.1.1. ne relevă care sunt tendinţele înregistrate de cererea
turistică în cele şase regiuni geografice mai importante ale lumii: Africa, America, Asia de
Est-Pacific, Asia de sud, Europa, Orientul Mijlociu.
Poziţia de lider al Europei Occidentale se explică prin acţiunea unei serii de factori
favorabili cum ar fi:
existenţa unei clase de mijloc cu venituri relativ mari;
atenţia pe care o acordă populaţia unor state mari precum Germania, Franţa, Marea
Britanie efectuării unor vacanţe anuale în străinătate, chiar şi în perioadele de recesiune
economică;
potenţialul turistic antropic existent;
prezenţa unei puternice industrii a turismului şi a infrastructurii necesare;
călătoriile nu implică acoperirea unor distanţe prea mari, de cele mai multe ori în
cadrul aceluiaşi circuit putând fi vizitate mai multe ţări.
Tabelul nr.1.5. Tendinţele înregistrate de cererea turistică pe plan mondial
Regiunea Numărul sosiri turişti (milioane) Rata medie anuală de creştere (%)
2000 2010 2020 1995-2000 2000-2010 2010-2020
Africa 27 46 75 6,0 5,6 5,1
91
H. Opaschowski – Trendziele und Trendsetter im Tourismus der 90er Jahre, BAT, Berlin, 1997, pag. 9
Pagina 87 din 115

America 134 195 285 3,9 3,8 3,8

Asia de Est 11 231 438 7,7 7,2 6,5
Asia de Sud 6 11 19 6,4 6,2 5,8
Europa 390 527 717 3,1 3,1 3,1
Orientul 19 37 69 6,9 6,7 6,5
Mijlociu
Total mondial 692 1047 1603 4,2 4,2 4,4
Sursa: L’annuario del Turismo, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 134
În ceea ce priveşte cererea turistică în Europa au fost identificate următoarele tendinţe

specifice acestei zone92:
Cererea turistică va înregistra ritmuri de creştere aproape constante (3,1%);
Consumul turistic total (în special cheltuielile cu transportul) va creşte într-o măsură
mai mare decât celelalte componente ale bugetului datorită creşterii numărului de voiaje
turistice. În schimb, deşi cheltuielile zilnice se vor menţine în general la acelaşi nivel,
cheltuielile pe excursie vor înregistra o scădere datorită reducerii duratei călătoriei.
Numărul călătoriilor lungi spre şi din Europa vor creşte mai rapid decât între statele
din interiorul continentului;
Turismul urban se va dezvolta mai rapid decât turismul de litoral datorită creşterii
numărului de “mini-vacanţe” şi a extinderii turismului de întruniri (practic cu ocazia
conferinţelor, congreselor, expoziţiilor);
Numărul deplasărilor turistice pe axele sud-nord, est-vest şi vest-est va creşte mai
rapid decât cel al voiajelor tradiţionale dinspre ţările nordice (caracterizate printr-o climă mai
rece) spre cele sudice;
Concurenţa între marii receptori turistici ai Europei (Franţa, Spania, Italia, Grecia,
Croaţia, Ungaria, Cehia, Turcia) va creşte;
Circulaţia turistică între ţările europene va înregistra o creştere mai rapidă decât
turismul intern;
Traficul aerian va creşte mai rapid decât cel al celorlalte mijloace de transport turistic;
Sistemele de rezervare computerizată îşi vor extinde aria de utilizare în industria
turistică;
Cererea pentru turismul cultural şi pentru vacanţe active (de vară/iarnă) va creşte mai
rapid decât cea pentru celelalte forme de turism;
92
European Travel Comision – Megatrends of tourism in Europe, Paris, 1999
Pagina 88 din 115

Turismul pentru tineret înregistrează o tendinţă de scădere, în timp ce ponderea

turismului individual (pe cont propriu) creşte (chiar în anii de recesiune economică când
turismul organizat scade);
Grupurile turistice vor tinde să fie mai mici şi mai flexibile;
Raportul calitate/preţ va juca un rol din ce în ce mai important în procesul alegerii
distanţei turistice şi tipului de cazare în cadrul acesteia. Calitatea mediului va deveni un
factor determinant în atragerea turiştilor, în special în zonele de coastă şi rurale. Acestea din
urmă vor ajunge atracţii majore pentru cererea turistică.
Ţările din estul Europei vor constitui un generator semnificativ pentru turismul
internaţional al anilor imediat următori. În paralel, vor creşte şi fluxurile turistice dinspre
statele occidentale spre zonele turistice est - europene care atrag prin specificul culturii, artei,
vestigiilor istorice, tradiţiilor şi obiceiurilor.
Prognozele cu privire la fluxurile turistice pe plan mondial relevă faptul că, în
perioada următoare, vor avea loc schimbări în ceea ce priveşte orientarea circulaţiei turistice,
aşa cum reiese din datele cuprinse în tabelul nr. 1.2.:
Tabelul nr. 1.6. Principalele destinaţii ale turiştilor internaţionali
Ţara Numărul Ponderea în Ţara Nr. turiştilor Ponderea
turiştilor sosiţi totalul ce vor sosi în în totalul
în 1997 pieţei 2020 pieţei
(în milioane) mondiale a mondiale
turismului a
în 1997 (%) turismului
în 2020
(%)
1. Franţa 66,8 10,5 1. China 137,1 8,6
2. SUA 49,0 7,8 2. SUA 102,4 6,4
3.Spania 50,6 6,9 3. Franţa 93,3 5,8
4. Italia 34,1 5,5 4. Spania 71,0 4,4
5.Marea 26,1 4,3 5. Hong 59,3 3,7
Britanie Kong
(SAR)
6. China 23,8 3,8 6. Italia 52,9 3,3
7. Mexic 22,7 3,6 7.Marea 52,8 3,3
Britanie
8. Ungaria 19,5 3,5 8. Mexic 48,9 3,1
9. Polonia 19,4 3,3 9. F. Rusă 47,1 2,9
10.Canada 17,6 2,9 10. R. Cehă 44,0 2,7
Pagina 89 din 115

Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pp. 127 -
128, 133, 136
Analizând datele redate în tabelul de mai sus remarcă faptul că ţara care va atrage cel
mai mare număr de turişti va fi China, iar Federaţia Rusă şi Republica Cehă vor înregistra
creşteri mari în ceea ce priveşte receptarea cererii turistice internaţionale. De altfel, tendinţa
generală este de creştere a circulaţiei turistice pe plan mondial până în anul 2020.
În ceea ce priveşte consumul turistic care se prognozează a fi realizat în anul 2020,
clasamentul principalelor ţări generatoare de turişti se preconizează a arăta ca în tabelul nr.
1.3.:
Pagina 90 din 115

Tabelul nr. 1.7. Principalele ţări generatoare de turişti în anul 2020

Ţara de origine a Sosiri în lume Ponderea pe piaţa
turiştilor (milioane) turistică mondială
(%)
1. Germania 163,5 10,2
2. Japonia 141,5 8,8
3. SUA 123,3 7,7
4. China 100,0 6,2
5. Marea Britanie 96,1 6,0
6. Franţa 37,6 2,3
7. Olanda 35,4 2,2
8. Canada 31,3 2,0
9. F. Rusă 30,5 1,9
10. Italia 29,7 1,9
Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 133
Germania şi Japonia constituie în prezent şi viitor principalele state generatoare de

turism datorită standardului ridicat de trai şi înclinaţiei spre călătorie a locuitorilor acestor
ţări.93 Poziţia Chinei se explică prin faptul că populaţia acestui stat va depăşi 1,5 miliarde
locuitori, ale căror venituri vor creşte în perspectiva următoarelor două decenii.
93
Gh. Postelnicu – Op. cit., pag. 175
Pagina 91 din 115

3. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ

3.1 Semnificaţia şi caracteristicile ofertei turistice
În literatura de specialitate se susţin puncte de vedere diferite cu privire la

semnificaţia conceptului de "ofertă turistică". Astfel, se consideră că aceasta reprezintă fie
"ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti"94, fie “un ansamblu de
bunuri şi servicii propuse consumatorului pentru a-i satisface nevoile turistice"95combinaţie
în care serviciile joacă rolul principal.
Oferta turistică este, de fapt, un ansamblu de oferte parţiale paralele (hotelărie,
alimentaţie, transport, comerţ, diferite alte servicii adiacente etc.), care se materializează în
proporţii diferite în produse turistice, cu o rigiditate mult mai accentuată decât cererea
turistică supusă unor fluctuaţii permanente.
V. Olteanu şi I. Cetină apreciază că în cadrul conceptului de ofertă turistică trebuie
incluse atât elementele de atracţie, cât şi cele destinate sa valorifice aceste elemente. Ca
urmare, oferta turistică poate fi definită prin ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.) care
pot determina vizitarea anumitor zone de către turişti, împreună cu capacitatea organizatorică
a reţelei (baza tehnico-materială, infrastructură etc.) de a satisface în anumite condiţii cererea
populaţiei.96
Legat de acest concept apare şi cel de "producţie turistică", reprezentând ansamblul de
servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi bunuri materiale şi care
se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice. În cazul
producţiei bunurilor materiale controlul calităţii este mai simplu şi mai operativ în
comparaţie cu producţia serviciilor turistice care nu se supune unui control riguros şi
constant. Consumatorii apreciază deseori ca importantă participarea lor directă la sistemul de
producţie al serviciilor turistice (de exemplu la serviciile de divertisment şi agrement), ceea
ce nu se întâmplă în cazul producţiei bunurilor materiale.
Între oferta turistică şi producţia turistică există o relaţie strânsă, care, comparativ cu
aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice, este marcată de următoarele particularităţi97:
- Producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta turistică (deoarece nu toate
atracţiile având potenţial turistic sunt valorificate în cadrul unor produse turistice), în timp ce
pe piaţa bunurilor materiale oferta este cel mult egală cu producţia.
94
O.Snak - Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1978, pag.352
95
G.Guibilato - Économie touristique, Editions Delta et Spes, Berne, 1998, pag. 53
96
V. Olteanu - Sezonalitatea activităţii turistice şi căile atenuării ei, teză de doctorat, ASE Bucureşti, 1984,
pag.20
97
Pagina 92 din 115

- Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce aceasta din

urmă nu se poate realiza în afara ofertei. Comparativ, în sectorul producţiei bunurilor
materiale, oferta acestora nu se poate detaşa de existenţa unei producţii.
- Structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice, în
timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflectă structura producţiei respective.
- Oferta turistică este fermă - există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră în
structura ei, în timp ce producţia turistică este efemeră, deoarece există atât timp cât se
manifestă consumul, încetând odată cu încheierea consumului.
Această relaţie specifică între oferta turistică şi producţia turistică demonstrează rolul
primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei ca mobilizator al
ofertei.
Existenţa ofertei turistice este condiţionată, cu excepţia patrimoniului, de existenţa
cererii. Între aceste două categorii ale pieţei turistice apar relaţii de influenţare reciprocă, de
intercondiţionare. Astfel, oferta acţionează asupra cererii turistice prin volumul şi structura
sa, iar cererea influenţează dezvoltarea ofertei turistice prin creşterea consumului,
diversificarea acestuia, ca urmare a creşterii si diversificării nevoilor turiştilor.
Având în vedere specificul turismului ca activitate economică, oferta şi producţia
turistică se particularizează printr-o serie de caracteristici.
Complexitatea şi eterogenitatea ofertei şi producţiei turistice derivă din structura
acestora cât şi a prestatorilor de servicii turistice. Astfel oferta turistică reuneşte un ansamblu
de elemente materiale şi imateriale, oferite consumatorilor, în vederea satisfacerii nevoilor
acestora, respectiv98:
1. Cadrul şi potenţialul natural şi antropic;
2. Factorii generali ai existenţei şi activităţii umane (cultura, obiceiurile, folclorul,
ospitalitatea, politica, economia);
3. Infrastructura generală: reţeaua de transporturi, comunicaţii, telecomunicaţii, de
aprovizionare cu apă, cu electricitate, canalizarea, salubritatea, ş.a.
4. Echipamentul turistic (infrastructura specifică): unităţi de cazare, de alimentaţie,
baze de tratament, căi de acces turistic, amenajări sportive şi de agrement etc.;
5. Serviciile turistice prestate de personalul care lucrează în acest sector.
Primele două componente dau conţinut ofertei turistice originale fiind elementele
atractive ale unei zone sau staţiuni turistice, în timp ce ultimele trei componente generează
oferta turistică derivată ce reprezintă elementele funcţionale care fac posibilă desfăşurarea
producţiei turistice.
98
M.Bucur-Sabo - Marketing turistic, Universitatea "Spiru Haret", Bucuresti, 1994, pag.38
Pagina 93 din 115

Primul grup de elemente din structura ofertei turistice nu are aceeaşi valoare turistică
în tot cursul anului. Astfel, ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.), asociindu-se cu
condiţiile de climă, prezintă o anumită variabilitate în timp determinând, în ansamblu,
sezonalitatea ofertei99. Oferta turistică poate să fie permanentă, folosirea ei fiind posibilă de-a
lungul întregului an (de exemplu, o parte din oferta balneo-medicală) sau sezonieră, cu
caracter condiţionat în principal de existenţa unor factori naturali care prezintă, la rândul lor,
oscilaţii sezoniere (de exemplu, oferta pentru sporturi de iarnă, oferta pentru cure helio-
marine etc.).
Conform unei alte clasificări100, oferta turistică se împarte în ofertă turistică primară,
care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) turistice naturale, şi oferta secundară sau
potenţialul turistic antropic, care include ansamblul resurselor turistice create de om.
Resursele turistice naturale cuprind două categorii de componente:
- Elemente de geografie a locului, care cuprind la rândul lor clima (climatologia),
elemente de geografie fizică, cum ar fi relieful (munte, dealuri, depresiuni, chei, peisaje
pitoreşti etc.), apele (mare cu plaje, lacuri, ape curgătoare, delte etc.), elemente de
biogeografie, unde avem în vedere fauna (patrimoniul cinegetic şi piscicol) şi flora (păduri,
luncă), în fine alte elemente de geografie (ape minerale, nămol terapeutic, saline etc.). În
funcţie de caracteristicile lor, aceste resurse generează cererea pentru diverse forme de turism
(de ex. turismul de vânătoare şi pescuit, balnear etc.)
- Elemente excepţionale de geografie a locului, cum ar fi: parcuri şi rezervaţii
naturale, monumente ale naturii (adică elemente rare de relief, faună şi floră), peşteri,
formaţiuni carstice deosebite etc.
Resursele turistice antropice sunt alcătuite din monumente şi situri arheologice,
monumente istorice, de artă şi de arhitectură, ansambluri memoriale, muzee, expoziţii,
ateliere de producţie artizanală, elemente de folclor şi artă populară etc.
Oferta turistică poate fi examinată la scări diferite - locală (de regulă periurbană,
satisfăcând cererea locală în zilele de week-end), zonală, naţională şi internaţională - în toate
cazurile ea cuprinzând aceleaşi elemente de structură, respectiv potenţialul turistic ce
constituie atracţia zonei, la care se adaugă complexul de echipament turistic destinat să
satisfacă nevoile clienţilor. Valoarea economică a acestor elemente rezultă din
complementaritatea lor şi din echilibrul proporţiilor lor reciproce.
V. Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor, Ed. Marketer & Expert, Bucureşti,1994, pag. 120
99
Gh. Postelnicu - Economia turismului, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999,
100
pag. 56
Pagina 94 din 115

În funcţie de motivaţia consumatorilor (a cărei diversitate am prezentat-o într-un

capitol anterior), oferta turistică poate fi clasificată în patru mari grupe101:
- oferta turistică de vacanţă: ofertă de turism balnear, turism sportiv, turism recreativ,
turism familial;
- oferta de turism cultural: turism de studii, stagii de iniţiere tehnică sau artistică,
festivaluri, turism religios etc.;
- oferta de turism de afaceri: turism itinerant, turism de congrese, turism cu titlu
stimulator etc.;
- oferta turistică pentru îngrijirea sănătăţii: turism de tratament, turism profilactic etc.
Fiecare dintre tipurile de ofertă menţionate se individualizează, cantitativ şi calitativ,
în funcţie de specificul naţional şi gradul de dezvoltare economică a ţării sau zonei căreia îi
aparţine.
Caracteristic ofertei turistice este faptul că aceasta se adresează unui număr mare de
consumatori potenţiali, în contextul existenţei unei pieţe turistice naţionale şi internaţionale.
În cadrul acestor pieţe acţionează o multitudine de ofertanţi diferiţi de produse turistice.
Oferta lor poate fi individualizată pe tipuri de ofertanţi: prestatori sau producători ai
diferitelor prestaţii şi produse turistice, întreprinderi din sectorul comercial, agenţii de voiaj,
agenţii de turism, tur-operatori, asociaţii şi organisme cu vocaţie socială, organizaţii
teritoriale. "Producătorii" din turism sunt specializaţi pe patru categorii de activităţi: cazare şi
restaurare; transport; animaţie, informare şi agrement; "proiectarea" şi organizarea derulării
diverselor tipuri de voiaje turistice de către tour-operatori. Aceştia din urmă intervin la
nivelul organizării şi distribuţiei, coordonând şi corelând activitatea primelor trei categorii de
activităţi. Ei grupează elementele ce constituie o ofertă turistică şi o comercializează direct
sau prin intermediul agenţiilor de turism detailiste către consumatorii turistici.
Deşi marea majoritate a acestor ofertanţi sunt întreprinderi mici şi mijlocii, pe piaţa
turistică se manifestă şi fenomene precum integrarea sectorială şi gruparea profesională.
Astfel, în ultima perioadă s-a accentuat tendinţa de centralizare şi concentrare a ofertanţilor
de turism pe domenii de specialitate.
Noţiunea de consum, în cazul majorităţii elementelor de ofertă turistică, este diferită
decât în cazul ofertei de mărfuri. Patrimoniul turistic, valorile naturale, istorice etc. nu se
consumă efectiv, ci rămân ca volum şi valoare relativ constante. De altfel, odată cu trecerea
timpului, unele elemente ale ofertei turistice (de exemplu vestigiile istorice) îşi sporesc
valoarea atât intrinsec cât şi sub aspectul forţei de atracţie. În schimb, baza tehnico-materială
şi infrastructura se uzează treptat fizic şi moral şi trebuie înnoite, total (de exemplu,
C. Cristureanu - Op. cit., pag. 121
101
Pagina 95 din 115

mijloacele de transport) sau parţial (dotarea tehnică şi cu mobilier a capacităţilor de cazare),

pentru a se asigura funcţionalitatea lor la nivelul exigenţelor turiştilor.
În ceea ce priveşte serviciile turistice ce intră în componenţa ofertei, acestea se
consumă integral, pe măsura prestărilor lor. Astfel, producţia turistică are un caracter efemer,
existând atâta timp cât se manifestă consumul.
Elementele constitutive ale ofertei nu se bucură de aceeaşi importanţă în cadrul
ordinii stabilite de către consumator pentru satisfacerea nevoii turistice102. Această ordine
variază de-a lungul anului, existând posibilitatea compensării unora pe seama celorlalte în
"ocuparea" timpului afectat călătoriei sau sejurului. De modul în care întreprinderea turistică
va combina elementele din structura ofertei sale, astfel încât să se găsească cele mai potrivite
căi prin care să se suplinească diminuarea atractivităţii ori absenţa temporară a unor condiţii
naturale favorabile satisfacerii cererii, depinde în mare măsură eficacitatea activităţii sale.
Cel puţin pe termen scurt oferta de servicii turistice este rigidă fiind determinată de
mărimea capacităţilor disponibile ale firmelor, simultaneitatea producţiei şi consumului
transformând oferta de servicii în ofertă de capacităţi. Caracterul relativ rigid al ofertei
turistice se referă la mai multe aspecte şi anume:
- imobilitatea ofertei şi producţiei turistice, care, pentru a-şi dovedi utilitatea prin
consum, presupune deplasarea consumatorului în bazinul acesteia, şi nu a produsului în
bazinul cererii. Consumul ofertei se realizează pe loc, numai anumite elemente de ofertă -
mărfurile nealimentare achiziţionate de pe piaţa turistică (amintiri, articole de artizanat
specifice zonelor vizitate) - fiind destinate "consumului" în zonele de origine ale turiştilor.
- imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a acesteia la nivelul
cererii din fiecare perioadă. Aceasta face ca, în cazul existenţei unei inegalităţi între ofertă şi
cererea turistică, să se producă pierderi efective pentru operatorul turistic datorită
perisabilităţii serviciilor turistice.
- rigiditatea în amplasarea capacităţilor de producţie turistică, care sunt localizate "la
sursă", deci în perimetrul sau în apropierea elementului de atracţie, ceea ce exclude alte
posibilităţi ale localizării producţiei. Oferta de servicii este limitată în timp şi spaţiu la
capacităţile de nuclee receptive de care dispune baza materială. Termenul de "nuclee
receptive"103 se referă la componentele de bază materială care sunt utilizate pentru procesele
de prestaţii turistice: camera single sau patul dintr-o cameră dublă a unui hotel, locul ocupat
de client la masă într-un restaurant, locul ocupat într-un mijloc de transport (autocar, avion
etc.).
F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică, nr. 22/1997, pag. 32
102
O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 28
103
Pagina 96 din 115

imposibilitatea adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier ale cererii

turistice şi la restructurările calitative ale cererii generate de diversificarea motivaţiilor şi
preferinţelor turiştilor. Acest ultim aspect are consecinţe importante asupra eficienţei şi
riscurilor investiţiilor în oferta turistică.
Inelasticitatea parţială a ofertei comparativ cu cererea este o particularitate care
decurge din alte două caracteristici ale serviciilor: forma nematerială şi imposibilitatea
stocării acestora. Ca urmare, remarcăm că pe termen scurt, oferta de servicii turistice nu
poate fi mărită fără a se periclita calitatea lor.
Rigiditatea ofertei turistice determină riscul de vânzare de pe piaţa turistică. Acesta
este accentuat de concurenţa substituţională, care caracterizează piaţa turistică, ofertele
putând foarte uşor să se substituie unele cu altele (de exemplu, concurenţa dintre litoralul
românesc, bulgăresc, turcesc, croat, italian etc.).
Punerea în valoare a ofertei turistice implică un volum important de investiţii pentru
dotarea turistică destinată elementelor funcţionale (hoteluri, moteluri, restaurante, baruri,
pensiuni, baze de tratament etc.) şi recreative (amenajări sportive, piscine, parcuri de
distracţii, săli de spectacole etc.).
În ansamblul ofertei turistice, putem distinge o ofertă efectivă, care include toate
elementele ce sunt posibil de utilizat la un moment dat şi oferta potenţială, care se extinde
până la limitele date de posibilităţile viitoare ale ofertei rezultate ca urmare a dezvoltării
unora din elementele acesteia (baza tehnico-materială, serviciile turistice etc.).
Oferta turistică potenţială (resursele naturale, atracţiile cultural-istorice şi social-
economice) constituie, de fapt, "materia primă" pentru turism, care se materializează în
diferite produse turistice prin activitatea celor ce lucrează în acest sector, activitate
concretizată în prestaţii de servicii turistice.
Existenţa unei oferte turistice care să corespundă cantitativ, calitativ, structural şi
spaţial modului în care se manifestă cererea turistică asigură satisfacerea la un nivel ridicat a
acesteia din urmă. Profilarea ofertei impune ca funcţionalitatea sa să fie adaptată
particularităţilor sezonalităţii în cadrul fiecărei forme de turism.104 Astfel, va trebui ca oferta
montană să fie în concordanţă atât cu cererea de iarnă, cât şi cu cea de vară; oferta balneară
să asigure acelaşi efect terapeutic de-a lungul întregului an; baza tehnico-materială a
turismului de litoral să includă dotări care să corespundă cererii şi în perioadele de la capetele
de sezon.
În ceea ce priveşte dimensionarea optimă a ofertei se impune ca aceasta să fie
realizată în raport cu distribuţia sezonieră a cererii. De asemenea, trebuie avut în vedere că nu
V. Olteanu, I. Cetină - Op. cit., pag. 125
104
Pagina 97 din 115

toate elementele bazei tehnico-materiale sunt solicitate în aceeaşi măsură de-a lungul anului:
unele sunt funcţionale numai în sezonul de iarnă sau extrasezon, în timp ce altele sunt
necesare numai în sezonul de vară. În principal, spaţiile de cazare reclamă diferenţierea
unităţilor, sub aspectul dotării, pentru funcţionarea lor atât în sezonul plin cât şi în
extrasezon. Celelalte elemente structurale ale ofertei (spaţii pentru restaurare, dotări de
agrement şi social-culturale, mijloace de transport etc.) sunt derivate în raport cu cele de
cazare, dar trebuie ţinut seama de faptul că la acestea apelează, în majoritatea cazurilor, şi
turişti care nu beneficiază de cazare (care vin pe cont propriu).105
O altă caracteristică a ofertei turistice, ce poate fi prezentată ca o alternativă la
rigiditatea acesteia este existenţa în anumite limite a unui efect de substituire a unui tip de
ofertă cu altul complementar sau înrudit care satisface motivaţii ce se pot substitui una
alteia.106 De exemplu, în condiţiile în care producţia turistică antrenează numai o mică parte
din oferta de turism de vacanţă, capacităţile suplimentare din perioada respectivă pot fi
valorificate prin producţia de turism de afaceri, întruniri etc.
În vederea facilitării utilizării acestei alternative se impune ca elemente constitutive
ale ofertei în cauză să aibă un caracter polifuncţional, fiind în măsură să satisfacă mai multe
variante de consum fără a fi necesare cheltuieli suplimentare.
Dinamica ofertei turistice este mai puţin accentuată comparativ cu cea a ofertei de
mărfuri, datorită evoluţiei foarte diferite a elementelor ei componente. Astfel, unele elemente
ale ofertei turistice, ca de exemplu valorile naturale, arheologice, folclorice rămân relativ
neschimbate perioade îndelungate de timp, iar altele, cum sunt baza tehnico-materială şi
prestaţiile de servicii, evoluează cantitativ şi calitativ. Creşterea nivelului calitativ al ofertei
este determinată de influenţele progresului tehnic şi ale exigenţelor crescânde ale turiştilor.
Creşterea cantitativă a ofertei lărgeşte corespunzător proporţiile cererii, asigurând satisfacerea
unei mase mai mari de nevoi, în timp ce creşterea calitativă se răsfrânge asupra nivelului de
satisfacere a nevoilor, respectiv a cererii turistice.
Turistul din zilele noastre doreşte să i se ofere posibilităţi largi de alegere, să găsească
o ofertă turistică capabilă să satisfacă cele mai diferite preferinţe. El nu este dispus să facă
nici o concesie la calitatea serviciilor turistice care i se oferă. În plus, având în vedere că, în
prezent, pe plan mondial oferta turistică excede cererea cu 40%, turistul nemulţumit nu va
mai reveni la destinaţia turistică care nu l-a satisfăcut.
Standardizarea ofertei turistice este imposibilă107 datorită diversităţii şi caracterului
eterogen al serviciilor turistice. Acestea sunt particularizate în funcţie de specificul mediului
105
F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna economică, nr. 23/1897, pag. 23
106
I. Cristureanu - Op. cit., pag. 122
107
Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 68
Pagina 98 din 115

în care sunt prestate şi individualizate la nivelul fiecărui turist. În plus, datorită diversificării
motivaţiilor turistice, lărgirea gamei sortimentale a serviciilor turistice poate să devină
aproape nelimitată.
Complementaritatea serviciilor turistice constituie o caracteristică a ofertei turistice ce
o diferenţiază de oferta bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se datorează
faptului că nevoile de consum turistic nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere.
Astfel, turistul consumă împreună prestaţiile diferitelor întreprinderi de cazare, transport,
alimentaţie publică etc. Această interdependenţă care există între anumite servicii turistice
determină ca aprecierea nivelului calitativ al întregii oferte de servicii să poată fi influenţată
negativ de calitatea inferioară a unui singur element al ofertei. De exemplu, prestarea într-un
mod necorespunzător a serviciilor de cazare sau restaurare poate afecta imaginea ofertei
turistice globale.
Atractivitatea unei destinaţii turistice poate fi sporită sau diminuată de existenţa sau
absenţa complementarităţii serviciilor turistice prestate în cadrul ei. Serviciile turistice
formează un lanţ, în cadrul căreia fiecare verigă trebuie să se situeze la nivelul exigenţelor şi
aşteptărilor turiştilor. Această caracteristică decurge din principiul inseparabilităţii serviciilor
turistice, în sensul că se presupun unele pe altele (transport - cazare - masă - distracţii -
odihnă).
3.2. Factorii determinanţi ai ofertei turistice
Nivelul şi structura ofertei turistice sunt determinate de un ansamblu complex de

factori naturali, antropici, servicii turistice.
3.2.1. Factorii naturali ai ofertei turistice primare sunt reprezentaţi de resursele sau
potenţialul natural al destinaţiei turistice: relief, peisaj, climă, litoral, ape, faună, floră etc.
Valoare relativă a acestora este dată de atractivitatea, caracterul şi accesibiliatea lor.
Turiştii solicită aceste valori naturale în mod direct, cu toate că resursele naturale apar
pe piaţa turistică ca o componentă particulară a unui produs turistic oferit spre
comercializare.108 Ca urmare, putem aprecia că valorile naturale constituie pentru anumite
categorii de turişti factorii principali în luarea deciziilor pentru alegerea unei destinaţii
turistice şi, în plus, reprezintă condiţia esenţială a creării şi dezvoltării bazei tehnico-
materiale a staţiunilor turistice (a ofertei turistice secundare).
Resursele naturale există în tot cursul anului, dar ca mijloc de recreare devin atractive
numai atunci când întâlnesc anumiţi parametri calitativi acceptaţi de turiştii potenţiali.
O. Snak - Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.104
108
Pagina 99 din 115

Schimbările periodice ale condiţiilor naturale sunt provocate, în limitele unei latitudini
geografice, de variaţiile climaterice, care atrag după sine modificări cantitative şi calitative
ale resurselor naturale (vegetaţie, faună, regim hidrologic, temperatură etc). Variaţiile
climaterice pot fi considerate ca un element component de importanţă majoră al atractivităţii
resurselor naturale ale unei zone (staţiuni) turistice. În aceasta constă una din cauzele
principale ale sezonalităţii ofertei turistice: calitatea resurselor naturale se modifică cu o
regularitate constantă în decursul unui an calendaristic şi corespunzător acestor schimbări se
înregistrează fluctuaţii pronunţate în volumul cererii turistice.
În funcţie de caracteristicile resurselor naturale, acestea formează diferite tipuri de
oferte turistice. Astfel, apele curgătoare, lacurile şi litoralul constituie factori determinanţi ai
ofertei turismului de odihnă şi de agrement; fondul piscicol şi cinegetic reprezintă baza
ofertei turismului de vânătoare şi pescuit sportiv; rezervaţiile naturale, peisajele pitoreşti,
pădurile etc. generează forme de turism de odihnă sau turism itinerant; resursele de ape
minerale şi termale, lacurile sărate, nămolurile cu calităţi terapeutice, mofetele etc. facilitează
dezvoltarea turismului de cură şi tratament balneo-medical.
Componentele naturale, antropice, echipamentul şi capacităţile de producţie ale
ofertei turistice au ca suport teritoriul. 109 Acesta este definitiv în turism pe plan cantitativ,
prin "capacitatea de primire a teritoriului” şi, pe plan calitativ, prin "atractivitatea" sa, sau
valoarea turistică a teritoriului care poate fi naturală sau creată.
Calitatea factorilor naturali care caracterizează o anumită zonă turistică poate fi
afectată datorită accentuării tendinţei de concentrare a fluxurilor turistice pe suprafeţe
limitate. Ca urmare a apărut conceptul de dezvoltare durabilă în turism, care promovează o
serie de principii110 ce se referă la "satisfacerea trebuinţelor prezente fără a compromite
capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi realiza propriile lor nevoi”111:
- mediul natural are o valoare intrinsecă pentru turism: menţinerea sa nealterată are o
importanţă vitală pentru generaţiile viitoare - de aceea nu trebuie prejudiciat din considerente
pe termen scurt;
- turismul trebuie să se constituie într-o activitate pozitivă care să aducă beneficii atât
comunităţii locale cât şi vizitatorilor;
- relaţia dintre turism şi mediul natural trebuie astfel construită încât dezvoltarea
durabilă să fie asigurată pe termen lung;
109
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional, Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 122
110
English Tourist Board - Tourism and the Enviromment: Maintaining the Balance, ETB, London, 1991
111
World Commission on Enviromment and Development - Our Common Future, Brundtland Report, Oxford
Universty Press, New-York, 1987
Pagina 100 din 115

- activitatea turistică trebuie să respecte proporţiile, natura şi caracteristicile locului în

care se desfăşoară, fără a permite deteriorarea resurselor, sau a avea un impact economic şi
social inacceptabil;
- în orice localitate turistică trebuie să se creeze o anumită armonie între trebuinţele
vizitatorilor şi interesele comunităţii gazdă.
Având în vedere aceste principii şi pentru a atenua presiunea cererii turistice asupra
ofertei din anumite zone turistice, specialiştii determină "capacitatea optimă de primire a
teritoriului" sau "capacitatea de suport a destinaţiei"112. Aceasta reprezintă numărul maxim de
turişti care pot fi primiţi pe un teritoriu fără a prejudicia mediul ambiant, organizarea vieţii în
regiunea respectivă şi calitatea serviciilor turistice.
Valoarea teritoriului în calitate de determinant al ofertei turistice se găseşte în relaţie
directă cu:
- accesibilitatea şi atractivitatea sa;
- frumuseţea naturală a peisajului;
- configuraţia spaţială (masive muntoase, podişuri, câmpii, râuri, lacuri, litoral etc.);
condiţiile meteorologice specifice: tipul climatului, nivelul şi frecvenţa precipitaţiilor,
intensitatea activităţii solare ş.a;
valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură (nămol, izvoare minerale şi termale
ş.a);
originalitatea, frecvenţa şi diversitatea florei şi faunei;
valoarea patrimoniului cultural şi istoric: artă, obiective istorice, religioase, folclor,
artizanat;
poziţia ofertei faţă de bazinul cererii, respectiv faţă de fluxurile circulaţiei turistice.
Forma grafică a variaţiei atractivităţii unui teritoriu în funcţie de distanţa faţă de
bazinul cererii este reprezentată în Figura nr. 1.3. :
Atractivitate
I II
Distanţa
E. Shelby - A conceptual framework for carryng capacity determination, Leisure Sciences, vol. 6, nr.4, pag.
112
433
Pagina 101 din 115

D0
Fig. nr. 1.3. Atractivitatea unui teritoriu turistic, în funcţie de distanţa faţă de bazinul
cererii
Remarcăm existenţa a două zone de atracţie: zona I, în care atracţia creşte

proporţional cu distanţa, şi zona II, în care atracţia este invers proporţională faţă de
distanţă113. Distanţa optimă poate fi, de exemplu, distanţa parcursă în decursul unei singure
zile (ce-ar presupune un grad de oboseală acceptabil) sau distanţa exprimată prin costul
transportului şi care se află într-un raport optim faţă de costul unei vacanţe. Ca urmare,
atractivitatea unui teritoriu situat la distanţa "d" este în funcţie de costul transportului (c) şi
de oboseala sau efortul fizic determinat de parcurgerea distanţei (x):
At = A(d,c,x), unde:
At = funcţia de atractivitate
3.2.2. Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric, artistic şi
cultural, infrastructura şi superstructura turismului.
Patrimoniul istoric, artistic şi cultural cuprinde resurse care motivează turiştii să
întreprindă călătorii având ca destinaţii aceste elemente determinante ale ofertei turistice.
Importanţa resurselor culturale şi artistice este justificată de caracterul lor original, specific
care oferă posibilitatea diferenţierii producţiei turistice în relaţia cu piaţa internaţională.
Existenţa unei infrastructuri adecvate este esenţială pentru ca oferta turistică
potenţială să se transforme în ofertă reală (efectivă) prin facilitarea accesului turiştilor la
localităţile, zonele sau ţările turistice. Aceasta se realizează prin intermediul drumurilor,
şoselelor, autostrăzilor, căilor ferate, porturilor, aeroporturilor (necesare derulării
transportului), al utilităţilor legate de electricitate, apă, canalizare, comunicaţii şi al altor
servicii (sănătate, poştă, asigurări etc.).
Superstructura turismului sau baza tehnico-materială a acestuia este formată din
structurile de primire turistice care sunt construcţii şi amenajări destinate (prin proiectare şi
execuţie) cazării turiştilor, servirii mesei, agrementului, transportului acestora sau
tratamentului balnear. Astfel, baza tehnico-materială a turismului cuprinde114:
- mijloace principale de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri, pensiuni, vile);
- mijloace complementare de cazare (popasuri turistice, tabere, cămine, sate de
vacanţă);
- mijloace intermediare de cazare (campinguri, locuinţe particulare etc.);
I. Cosmescu - Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 122
113
Gh. Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creşstină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag.61
114
Pagina 102 din 115

- capacităţi destinate alimentaţiei publice (restaurante, cantine);

- capacităţi destinate întreţinerii sănătăţii (sanatorii, case de odihnă, policlinici,
dispensare);
- construcţii şi instalaţii necesare prestării unor servicii curente şi administrative
(magazine pentru comerţ, spălătorii, frizerii, oficii bancare, agenţii de voiaj etc.);
- baza tehnico-materială pentru agrement şi cultură (parcuri, terenuri şi săli de sport,
cinematografe, săli de concerte, cazinouri, baruri, cluburi de noapte, mijloace de transport pe
cablu, alte instalaţii şi dotări specifice).
Baza materială a turismului prezintă o serie de particularităţi115 ce ţin de specificul
ofertei turistice:
- corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice, atât pe
plan calitativ-structural, cât şi pe plan cantitativ, ca volum al dotărilor. De exemplu,
construirea unei baze de tratament balnear este condiţionată de existenţa unor resurse de ape
termale;
- adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice este o
particularitate generată de rigiditatea ofertei turistice. În general, racordarea bazei tehnico-
materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, ţinând seama de importanţa
distanţei în direcţionarea cererii;
- capacităţile de producţie turistică necesită echipamente de valoare ridicată. Aceasta
înseamnă că resursele de capital reprezintă un factor determinant al producţiei turistice;
- raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea
atracţiei turistice a resurselor naturale. Astfel, lipsa resurselor naturale atractive poate fi
suplinită prin realizarea unor investiţii ridicate în baza tehnico-materială, iar abundenţa
resurselor naturale originale şi atractive necesită investiţii specifice cu mult mai reduse
pentru echipamentul turistic.
3.2.3. Serviciile turistice constituie ponderea majoritară a ofertei turistice. Structura
serviciilor oferite pe piaţa turistică cuprinde116:
1. Servicii pentru pregătirea consumului turistic, legate de organizarea voiajelor,
publicitate, informarea clienţilor, elaborarea programelor de călătorie pe diferite itinerare,
editarea ghidurilor şi hărţilor turistice, rezervarea serviciilor pe itinerarele solicitate,
procurarea documentelor de călătorie, obţinerea vizelor turistice etc.
2. Servicii de bază în care se includ:
I. Cosmescu - Op. cit., pag. 125

115
Gh. Postelnicu - Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag.81
116
Pagina 103 din 115

a) servicii de transport turistic (în cazul în care turiştii solicită agenţiilor de voiaj să le
asigure asemenea servicii);
b) servicii de cazare, care constau în asigurarea condiţiilor pentru înnoptarea turiştilor
în diferite tipuri de structuri de primire;
c) servicii de alimentaţie.
3. Servicii complementare sunt prestate pentru asigurarea petrecerii agreabile a
timpului liber al turiştilor (agrement, distracţii, activităţi sportive, excursii, manifestări
cultural-artistice, închirieri de autoturisme şi materiale sportive ş.a).
4. Servicii cu caracter special: tratamente balneo-medicale, servicii pentru turismul de
întruniri, pentru acţiunile de vânătoare şi pescuit sportiv etc.;
5. Servicii nespecifice: reparaţii şi întreţinere, telecomunicaţii, poştă, schimb valutar
etc.
Oferta turistică, în calitatea sa de subsistem al sistemului pieţei, cuprinde prestaţiile
turistice sub forma unei succesiuni de servicii cu caracter specific sau nespecific a căror
prestare este dependentă de materializarea prin consum a cererii turistice. Combinarea acestor
categorii de servicii turistice generează oferte turistice diferite, iar clasa calitativă a fiecărui
tip de serviciu imprimă ofertei turistice globale un anumit nivel calitativ.
Pentru a reuşi să se impună pe o piaţă caracterizată printr-o concurenţă acerbă,
organizatorii de turism şi prestatorii de servicii turistice trebuie să desfăşoare un proces
continuu de diversificare a ofertei lor turistice.
Strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută astfel încât, în funcţie de
resursele turistice primare şi secundare ale unei zone, să răspundă la următoarele necesităţi117:
- gama serviciilor oferite să stimuleze prin diversitatea şi atractivitatea lor pe fiecare
turist, pentru ca acesta să solicite cât mai multe prestaţii, să-l cointereseze să-şi prelungească
sejurul său şi să-l convingă să revină si în viitor la aceeaşi destinaţie turistică apelând la
aceiaşi prestatori de servicii turistice;
- să ofere alternative şi posibilităţi de petrecere agreabilă a timpului liber în orice
împrejurare şi în orice oră din zi;
- să permită substituirea neforţată, în funcţie de împrejurările dictate de condiţiile
locale concrete, a unei variante de oferte de servicii cu o alta variantă de ofertă, având un
conţinut la fel de atractiv, capabilă să satisfacă pe deplin preferinţele turistului;
- să permită compensarea reducerii volumului de activităţi turistice provocat de
trendul ce se manifestă pe plan mondial de scurtare a duratei unui sejur mediu într-o staţiune
O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag.
117
154
Pagina 104 din 115

sau într-o ţară, prin intensificarea ofertelor atractive, în măsură să genereze creşterea
solicitărilor de servicii turistice pe fiecare zi/turist dintr-o unitate de sejur mediu.
Standardizarea serviciilor turistice la nivelul întregii oferte este imposibilă datorită
diversităţii şi eterogenităţii lor. Această ultimă caracteristică este particularizată de specificul
mediului in care sunt prestate serviciile turistice şi de individualizarea lor la nivelul
consumatorului. Posibilităţile de lărgire a gamei serviciilor turistice se multiplică în mod
proporţional cu diversificarea motivaţiilor turiştilor şi a ofertelor sectorului terţiar.
Nivelul calitativ al serviciilor turistice este esenţial în procesul de apreciere a ofertei
de către consumatori. Astfel, se ştie că turistul poate admite o cameră mai mică, o mâncare
redusă cantitativ, dar nu trece cu vederea lipsa curăţeniei grupului sanitar şi nici lipsa de
bunăvoinţă a personalului care asigură servirea turistică.
3.2.4. Forţa de muncă influenţează dimensiunea, calitatea şi localizarea ofertei
turistice prin gradul de specializare şi nivelul de calificare. Între lucrătorul din turism
implicat în prestarea serviciilor şi consumatorul acestora intervin raporturi directe, în care
satisfacerea nevoilor de consum se face în condiţii de creştere continuă a experienţei şi
exigenţelor personale ale turiştilor acumulate din călătorii anterioare. Aceasta impune o
creştere a nivelului profesional al personalului din turism, o adaptare rapidă la cerinţele pieţei
mondiale. Este adevărat însă că necesarul de muncă înalt calificată în turism este mai redus
decât pentru celelalte domenii de activitate ale sectorului terţiar. Astfel, deşi calitatea muncii
are o importanţă deosebită, ocuparea multor funcţii, din unităţile de cazare de exemplu,
solicită un nivel redus de calificare.
În prezent, pe plan mondial se remarcă tendinţa ridicării calitative a ofertei datorită
unei specializări accentuate a personalului ce lucrează în cadrul firmelor de turism.
Diversificarea şi specializarea profesiilor turistice asigură succesul ofertei turistice.
3.3. Ofertanţii de pe piaţa turismului
Pe piaţa turistică activează o gamă largă de ofertanţi care pot fi clasificaţi în funcţie
de mai multe criterii, în categorii diferite.
În funcţie de natura activităţii desfăşurate, întreprinderile turistice se împart în două
grupe distincte:
I. agenţi prestatori direcţi de servicii turistice
Pagina 105 din 115

II. agenţi care au ca obiect de activitate promovarea şi comercializarea de aranjamente

turistice în ţară şi străinătate, cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi
de servicii turistice şi turişti.
I. Agenţii prestatori direcţi de servicii turistice desfăşoară activităţi economice diverse
având rolul de a satisface o cerere turistică complexă, corespunzătoare unor motivaţii
turistice eterogene.
Specialiştii Organizaţiei Mondiale a Turismului au realizat o "Clasificare
Internaţională Standard a Activităţilor din Turism”, care identifică o serie de activităţi
economice care au în totalitate sau numai parţial un caracter turistic. Conform acesteia,
principalii agenţi economici prestatori de servicii în totalitate turistice (prestatori direcţi)
sunt:
a) Agenţi prestatori de servicii de transport turistic pe calea ferată, rutier, aerian,
naval (maritim sau fluvial), naţional sau internaţional, inclusiv transportul turistic pe cablu în
zonele montane;
b) Agenţi prestatori de servicii hoteliere şi servirea mesei în localităţi şi staţiuni, pe
trasee turistice;
c) Agenţi prestatori de servicii de tratament în cadrul staţiunilor balnear-turistice sau
localităţilor cu dotări balneare;
d) Agenţi prestatori de servicii de agrement-divertisment sportiv, cultural, distractiv şi
alte asemenea activităţi destinate turiştilor aflaţi în localităţile, staţiunile sau pe traseele
turistice;
e) Agenţi prestatori de servicii complementare pentru turişti sau agenţii de turism:
unele servicii financiar - bancare, servicii de asigurări, servicii de vize, rezervări - închirieri
(mijloace de transport, echipamente sportive etc.) cercetare, învăţământ - educaţie,
informaţii, consultanţă, proiectări, construcţii turistice, protecţie, asociaţii profesionale,
realizarea de materiale publicitare.
În grupa agenţilor economici cu activitate turistică parţială se cuprind: întreprinderile
furnizoare de gaze, electricitate, construcţii, textile, industriale, agricole, majoritatea
întreprinderilor financiar - bancare, farmaceutice, transport urban, telecomunicaţii ş.a,
precum şi o parte din unităţile de servire a mesei, culturale, sportive şi de divertisment care
prestează servicii atât pentru turişti, cât şi pentru populaţia rezidentă.
Conform legislaţiei şi uzanţelor din ţările dezvoltate, unităţile specializate în prestări
servicii pentru turişti se clasifică pe stele sau categorii, în funcţie de nivelul de confort şi
calitatea serviciilor oferite. Pentru alinierea la practica internaţională, în România a fost
Pagina 106 din 115

adoptată legislaţia referitoare la ierarhizarea unităţilor economice cu scop lucrativ care

prestează servicii turistice de cazare şi alimentaţie.118
În cadrul acestor acte normative, termenul de "structuri de primire turistică" este
definit ca fiind orice construcţii şi amenajări destinate prin proiectare şi execuţie cazării sau
servirii mesei pentru turişti, inclusiv serviciile specifice aferente.
Structurile de primire turistice se împart în două grupe mari: structuri de primire cu
funcţiuni de cazare turistică (unităţi de cazare) şi unităţi de alimentaţie destinate servirii
turiştilor.
1) Unităţile de cazare turistică cuprind localurile de utilitate publică clasificate şi
amenajate astfel încât să permită cazarea turiştilor şi prestarea de servicii specifice, potrivit
categoriei de încadrare. Ele se clasifică pe stele, în funcţie de caracteristicile constructive,
calitatea dotărilor, a instalaţiilor şi serviciilor prestate.
Tipurile de unităţi de cazare turistică care funcţionează în România şi numărul de
stele în care pot fi clasificate sunt:
1. Hoteluri 1-5 stele
2. Hoteluri-apartament de 2-5 stele
3. Moteluri de 1-3 stele
4. Vile de 1-5 stele
5. Cabane de 1-3 stele
6. Bungalouri de 1-3 stele
7. Sate de vacanţe de 2,3 stele
8. Campinguri de 1-4 stele
9. Pensiuni turistice de 1-4 stele
10. Pensiuni agroturistice de 1-3 stele
11. Camere de închiriat în locuinţe familiale de 1-3 stele
12. Nave fluviale şi maritime de 1-5 stele
Clasificarea are rol de a asigura protecţia prin prezentarea codificată a nivelului de
confort şi a calităţii serviciilor oferite. Unităţile de cazare, prin flexibilitatea serviciilor
prestate, prin capacitatea lor de adaptare la nevoile clientelei, pot determina creşterea sau
diminuarea pieţei turistice, în funcţie de creşterea sau scăderea calităţii serviciilor ce sunt
oferite turiştilor.
2. Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor efectuează un ansamblu de
activităţi de pregătire şi prezentare a preparatelor culinare, de cofetărie-patiserie, a băuturilor,
Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995 pentru aprobarea Normelor metodologice şI a criteriilor privind
118
clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice, M.O. Partea I, nr. 220/25 sept. 1995
Pagina 107 din 115

cu serviciile specifice aferente consumului acestora, precum şi crearea unei ambianţe de

destindere şi bună dispoziţie pentru consumatori:
Particularitatea activităţii în sectorul de alimentaţie publică faţă de celelalte sectoare
ale comerţului cu amănuntul constă în faptul că vânzarea şi consumul produselor se face, de
regulă, pe loc şi se îmbină cu procesul de producţie a preparatelor culinare şi de cofetărie -
patiserie119.
Tipurile de unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor care funcţionează în
România şi categoriile de încadrare sunt:
Tabel Tipul de unitate Categoria
Lux I II III
nr.1.8
.
Tipuri
de
unităţi
de
alime
ntaţie
Nr.
crt.
0 1 2 3 4 5
1. RESTAURANT
1.1 Clasic x x x x
1.2 Specializat
1.2.1 Pescăresc-vânătoresc x x x -
1.2.2 Dietetic, lacto-vegetarian - x x x
1.2.3 Rotiserie, zahana - x x x
1.2.4 Familial, pensiune - x x x
1.3 Cu specific naţional sau local x x x -
1.4 Braserie x x x -
1.5 Berării x x x -
1.6 Grădina de vară x x x x
2. BAR
2.1 Bar de noapte x x - -
2.2 Bar de zi x x x -
2.3 Cafe-bar, cafenea x x x -
2.4 Disco-bar (discotecă, videotecă) x x x -
2.5 Bufet - bar - x x x
0 1 2 3 4 5
M. Naghi (coordonator) - Managementul unităţilor din turism şi comerţ, vol. I, Editura Geoge Bariţiu, Cluj-
119
Napoca, 1999, pag. 152
Pagina 108 din 115

3. Unităţi tip FAST FOOD

3.1 Restaurant autoservire - x x x
3.2 Bufet tip expres - x x x
3.3 Pizzerie - x x x
3.4 Snack - bar - x x x
4. COFETĂRIE x x x x
5. Patiserie, plăcintărie, covrigărie - x x x
Sursa: Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995, publicat în M.O. Partea I, nr.
220/1995
Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor, care sunt integrate în unităţile de
cazare turistică, se clasifică odată cu acestea, asigurându-se, de regulă, următoarea corelaţie:
Tabel nr.1.9. Corelatia între categoria unităţii de cazare şi cea a unităţii de alimentaţie
Categoria unităţii
de cazare de alimentaţie publică
5 şi 4 stele Lux
3 şi 2 stele Categoria I
1 stea Categoria II şi III
Sursa: Ordinul Ministerului Comerţului şi Turismului nr. 87/1992
Criteriile utilizate pentru clasificarea unităţilor de alimentaţie destinate servirii

turiştilor în cele patru categorii: Lux, I, II, III sunt sintetizate în următoarele grupe referitoare
la:
- felul construcţiei şi instalaţiilor;
- amenajările şi dotările interioare din saloane;
- dotarea cu inventar de servire;
- serviciile suplimentare oferite consumatorilor;
- calificarea personalului unităţii.
II. Agenţii de turism cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi de
servicii şi turişti se clasifică în120:
a) Agenţii tour-operatoare specializate numai în organizarea de aranjamente turistice,
pe care le comercializează pe bază de contracte prin intermediul altor agenţii de turism;
b) Agenţii de turism detailiste cu activitate de vânzare a aranjamentelor turistice
organizate de tour-operatori (similar cu agenţiile de voiaj din străinătate);
c) Agenţii cu activitate mixtă de tour-operatori şi de vânzare directă către turişti a
aranjamentelor turistice proprii sau ale altor tour-operatori.
G. Stănciulescu - Op. cit., pag. 18

120
Pagina 109 din 115

IV. TENDINŢE PE PIAŢA TURISTICĂ
În prezent, pe piaţa turistică mondială se înregistrează o concurenţă acerbă, atât între

firmele de turism, cât şi între diferitele destinaţii turistice. Confruntaţi cu o libertate mai largă
de alegere, cu o ofertă mai diversificată, clienţii devin mai exigenţi şi mai dificil de
satisfăcut. Ei cer un nivel înalt de calitate a serviciilor, valoare ridicată şi preţuri cât mai
reduse. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta în cadrul acestei pieţe, a cumpărătorului,
întreprinderile turistice trebuie să elaboreze şi să pună în practică strategii şi politici de
marketing eficiente în vederea atragerii şi fidelizării clientelei turistice.
Având în vedere competiţia ce există pe piaţa turistică, este relevantă prezentarea
prognozei evoluţiei acesteia pentru anul 2010121:
I. Asia de Est - Pacific reprezintă zona cu evoluţia cea mai rapidă, ajungând la o
pondere de 22% din piaţa turistică, cu un ritm de creştere de 12% pe an;
II. Asia de Sud va înregistra o stagnare; la sfârşitul perioadei analizate ponderea sa va
fi de 1% în turismul mondial, cu o creştere de sub 1% pe an;
III. Africa va fi caracterizată printr-o atracţie în scădere (- 1% pe an ), astfel încât
ponderea acesteia pe piaţa turistică mondială va fi de 0,9% în 2010;
IV. Orientul Apropiat va înregistra de asemenea un declin al cererii turistice,
ajungând în anul 2010 la o pondere de 2%;
V. Europa îşi va menţine poziţia dominantă pe piaţa turistică internaţională, deţinând
peste 50% din aceasta în 2010. De altfel, starea de saturaţie a pieţei turistice europene
persistă de mai mult timp, câteva state cum sunt Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie ş.a.,
situându-se în topul clasamentelor întocmite de Organizaţia Mondială a Turismului. Ţările
din Europa de Est constituie un segment de piaţă care va cunoaşte o creştere pe măsura
creşterii nivelului veniturilor populaţiei şi calităţii serviciilor turistice prestate.
VI. Americile vor reprezenta o zonă a pieţei turistice mondiale ce va înregistra un
declin al cererii turistice, ajungând la 19% în 2010.
Piaţa mondială a turismului a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, prin maturizarea
turistului în calitate de consumator, dar şi a industriei specifice, apreciată ca cea mai
voluminoasă ramură din lume. Noul tip de turist este mai experimentat, mai sofisticat şi mai
exigent. În legătura cu definirea segmentelor de piaţă turistică, merită a fi menţionate tezele
centrale ale transformării valorilor stabilite de Axel Schorand122:
- scăderea importanţei muncii în paralel cu creşterea importanţei timpului liber;
World Tourism Organization - Tourism Market Trends, 1999, pag. 84

121
A. Schorand - Tourismus, Roth, Munchen, 1993, pag. 4

122
Pagina 110 din 115

- reducerea importanţei valorilor sociale concomitent cu creşterea importanţei

valorilor individuale;
- reducerea preocupării lumii contemporane cu privire la apărarea militară şi "războiul
rece" şi creşterea importanţei acordate evitării distrugerii mediului natural.
Segmentarea pieţei turistice va deveni din ce în ce mai detaliată, astfel încât produsele
să fie strict adaptate dorinţelor specifice fiecărui segment. Deşi în prezent interesele speciale
legate de călătoriile turistice (de exemplu, hobbiuri, sport, atracţii culturale) constituie
segmente reduse de piaţă, în viitor se aşteaptă să cunoască o creştere rapidă.
O alta tendinţă importantă în acest domeniu al sectorului terţiar o constituie
accentuarea globalizării pieţei turistice. Industria ospitalităţii a cunoscut o accelerare a
procesului de pătrundere a corporaţiilor multinaţionale pe întreaga piaţă turistică123. În plus,
are loc un fenomen de convergenţă a gusturilor turiştilor şi a preferinţelor lor pentru un
anumit standard al calităţii serviciilor turistice. Marile firme turistice au cucerit o pondere şi
o influenţă crescândă pe piaţă, ajungându-se la un proces de concentrare a industriei
turismului. Exemplul cel mai relevant pentru reliefarea tendinţelor de tehnologizare,
globalizare şi concentrare pe piaţa turistică îl constituie dezvoltarea sistemelor de rezervare
computerizate la nivel mondial. Turismul a devenit o industrie mondială prin
internaţionalizarea clientelei şi mondializarea producătorilor de voiaje turistice (de exemplu,
Club Méditerrannée sau Touristick Union International).
În ceea ce priveşte formele de turism practicate, în completarea turismului de vacanţă
s-a dezvoltat o importantă piaţă pentru turismul de afaceri. Aceasta se bucură de o atenţie
deosebită, deoarece oamenii de afaceri cheltuiesc de două ori mai mult decât turiştii obişnuiţi
într-o călătorie. În plus, această categorie aparte de turişti se deplasează de mai multe ori pe
an, turismul de afaceri nefiind influenţat de o anumită sezonalitate.
În cadrul pieţei globale, s-au dezvoltat o serie de pieţe mai mici, a organizatorilor de
întâlniri, convenţii, congrese, expoziţii. Centre care organizează astfel de reuniuni pot fi
găsite în aproape orice oraş important al lumii. Oraşele asiatice (de exemplu Jakarta, Hong
Kong şi Singapore) şi-au dezvoltat în ultimii ani astfel de facilităţi, concurând cu succes pe
cele din Europa şi America de Nord.
Cu toate că oferta turistică este încă puternic standardizată, competiţia tot mai acerbă
din domeniul turistic determină o utilizare tot mai frecventă a ofertei flexibile, modulare,
personalizate. Acest tip de ofertă poate determina o satisfacţie sporită din partea clienţilor,
care pot experimenta un pachet turistic variat şi adaptat la cerinţele lor specifice.
Gh. Postelnicu - Op.cit., pag. 171

123
Pagina 111 din 115

Oferta turistică înregistrează o tendinţă de diversificare ca urmare a diversificării

cererii turistice şi a formelor circulaţiei turistice. Asistăm astfel, în perioada ultimilor ani, la
sporirea preocupărilor menite să asigure o gamă tot mai mare de produse turistice, capabile
să satisfacă o sferă largă de preferinţe. Fenomenele care se manifestă în structura pieţei
turistice mondiale pun în evidenţă, pe de o parte caracterul peren al majorităţii motivaţiilor ce
stau la baza practicării turismului şi, pe de altă parte, apariţia de noi mobiluri. Cererea şi
oferta de turism ieftin vor creşte şi datorită noului şi imensului segment de piaţă localizat în
ţările est-europene şi în mai mică măsură, în America Latină.
Între statele din centrul şi estul Europei, România este considerată ţara înzestrată cu
cele mai bogate şi variate resurse turistice naturale şi antropice, fapt ce-i conferă o mare
disponibilitate pentru turism. Perioada de tranziţie spre economia de piaţă prin care trece
România la ora actuală face dificilă dezvoltarea turismului, care însă pe viitor ar putea
cunoaşte un avânt pe măsura potenţialului disponibil. Revelatoare în acest sens este declaraţia
secretarului general al Organizaţiei Mondiale a Turismului:"O ţară care are în patrimoniul
său Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Mănăstirile din Nordul Moldovei şi numeroase
staţiuni de cură balneară ar putea trăi şi prospera numai din turism". Fără excepţii notabile,
atât specialiştii din România cât şi cei din străinătate sunt de acord cu faptul că potenţialul
turismului românesc ar putea concura cu oferta turistică a oricărei alte ţări din lume,
contribuind la creşterea veniturilor obţinute din schimburile externe.
În prezent, însă, industria ospitalităţii în România se confruntă cu probleme precum:
declinul abrupt al cererii turistice interne şi externe (numărul sosirilor vizitatorilor străini în
România a scăzut de la 6.401.116 turişti în 1992 la 4.938.400 în 2001, iar numărul plecărilor
vizitatorilor români în străinătate a scăzut de la 10.904.505 în 1992 la 6.408.108 în 2001), un
produs turistic învechit, standardul scăzut al serviciilor oferite care nu satisfac aşteptările
turiştilor, tarife şi preţuri mult prea mari în comparaţie cu calitatea serviciilor oferite, o
promovare insuficientă. În plus, după 1989, din cauza scăderii nivelului veniturilor reale ale
populaţiei, a avut loc o restructurare a priorităţilor de consum în defavoarea turismului.
Restructurarea economică, inflaţia, privatizarea, descentralizarea, noile iniţiative legislative
au determinat răsturnarea sistemului de valori, reorientarea intereselor de grup şi individuale,
conflictele dintre vechile mentalităţi şi noile direcţii în care s-a angajat societatea
românească, toate acestea având efecte puternice şi haotice atât asupra mecanismelor socio-
economice, cât şi asupra atitudinilor individuale.
România are un avantaj esenţial faţă de alte ţări, prin faptul că, datorită unui potenţial
turistic bogat şi variat, poate oferi, în mod practic, toate formele de turism solicitate: sejur pe
Pagina 112 din 115

litoral, în staţiunile de munte, în staţiunile balneoclimaterice, de sporturi de iarnă, vânătoare,

pescuit, circuite turistice culturale. Acest potenţial turistic românesc însă este insuficient
pentru a reprezenta o reală şi puternică atracţie turistică, deoarece, aşa cum relevă un studiu
realizat de firma britanică de consultanţă Horwath, România se prezintă în faţa turiştilor
străini cu un "produs turistic depăşit, o ofertă inadecvată pentru recreerea şi petrecerea
timpului liber, cu o stare fizică a dotărilor ce reflectă lipsa întreţinerii şi investiţiei".
Oferta structurilor de primire turistice se caracterizează prin rigiditate, ponderea
hotelurilor de una şi două stele fiind foarte mare (85%). La acestea se adaugă absenţa din
dotarea lor a elementelor tehnice impuse de standardele internaţionale, slaba afiliere la
lanţurile hoteliere consacrate pe plan mondial, precum şi la sistemul computerizat de
rezervare a locurilor.124 În schimb, una din particularităţile pieţei turistice interne constă în
dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână care se concretizează în sejururi scurte în zone
preorăşeneşti sau rurale, în staţiuni balneoclimaterice, în drumeţii montane.
Se remarcă de asemenea insuficienta diversificare a serviciilor turistice oferite pe
piaţă şi calitatea slabă a acestora ca şi a infrastructurii specifice turismului. În plus, se
constată carenţe în adaptabilitatea ofertei turistice româneşti la cererea turistică internă şi
internaţională, valorificarea necorespunzătoare a resurselor turistice, fapt ce a contribuit la
diminuarea valorii de piaţă a acestora şi la prezentarea necompetitivă a produselor turistice la
nivel internaţional.
Revenind la tendinţele pieţei turistice pe plan mondial, să menţionăm că Organizaţia
Mondială a Turismului prognozează o creştere a circulaţiei turistice internaţionale, astfel
încât, în anul 2020, aceasta va înregistra 1,6 miliarde turişti ce vor aduce încasări de peste
2000 miliarde dolari.125 Analiştii turismului consideră că piaţa turistică, incontestabil legată
de dezvoltarea mijloacelor de transport, nu se va putea lărgi decât prin atragerea clienţilor ale
căror venituri sunt mai modeste. Fenomenele binecunoscute ale superurbanizării,
transformărilor tehnologice, influenţa tot mai mare a birocraţiei, poluării etc., vor determina
ca nevoia de turism să devină din ce în ce mai acută.
Piaţa industriei ospitalităţii va continua să crească, influenţând economiile în general
şi pe cele ale zonelor turistice în particular. Problemele reglării fluxurilor turistice vor deveni
din ce în ce mai stringente şi va fi necesar să se asigure pe perioada întregului an
rentabilitatea echipamentelor turistice, dacă se va dori oferirea unor produse turistice ieftine,
care să satisfacă cererea unor clienţi din ce în ce mai puţin bogaţi.
Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 180

124
OMT - Les pérspectives du marché touristique a l'horizon de l'an 2000 et au-dela, Madrid, 1999, pag. 14
125
Pagina 113 din 115

Creşterea numărului de turişti implică, de asemenea, dezvoltarea unor forme diferite

de turism, deoarece toţi aceşti noi clienţi nu vor putea să consume în acelaşi timp acelaşi tip
de spaţiu şi divertisment. Cererea turistică va trebui orientată spre munte, mare, oraşe, zone
rurale etc., astfel încât să se încerce o repartizare armonioasă a acestor consumatori în scopul
evitării depăşirii capacităţii de suport a destinaţiilor.
Aşa cum prefigurează Alvin Toffler, sectorul terţiar va fi caracterizat prin mutaţii cu
privire la preocupările tot mai pregnante de adaptare a serviciilor la "cererile psihologice"
speciale ale clienţilor, transformând cel mai banal serviciu într-un eveniment prefabricat,
oferit într-o ambianţă şi un decor deosebite, menite să suscite imaginaţia consumatorului şi să
satisfacă într-o măsură mai mare preferinţele acestuia. Serviciile turistice vor fi însoţite de o
serie de noi componente, denumite "experimente" reprogramate, vândute ca anexă la anumite
servicii tradiţionale. Astfel, serviciile vor fi "îmbrăcate" într-un înveliş nou, constând din
experimente simultane sau nesimultane, care vor oferi clientelei turistice senzaţia aventurii, a
primejdiei şi a altor plăceri (fără a implica riscuri reale pentru viaţa, integritatea sau reputaţia
clientului). Această nouă diversitate a alternativelor de diferenţiere a ofertei turistice va
reprezenta unul din factorii competiţionali de atractivitate nu numai pentru destinaţiile
turistice tradiţionale, ci şi pentru noile destinaţii care se intercalează în paleta ofertelor
concurente.
Populaţia globului se află în pragul civilizaţiei tehnologiilor înalte şi a informaticii,
desemnată în evoluţia istoriei omenirii de Alvin Toffler ca "perioada celui de- Al Treilea
Val".126 Această etapă este cea a oamenilor care lucrează la domiciliu, în ateliere informatice
artizanale, a sistemelor de comunicaţii multimedia care revoluţionează munca şi petrecerea
timpului liber. În general, mediile audio-vizuale nu diminuează nevoia de a călători, deoarece
televiziunea sau Internetul, deşi permit efectuarea unor voiaje virtuale, nu oferă totuşi
posibilitatea de a vedea realitatea, de a o cunoaşte direct, pe viu, de a privi şi admira
frumuseţile naturii.
Având în vedere toate aceste tendinţe prezentate, putem să remarcăm dezvoltarea unei
pieţe turistice de tip nou, ale cărei particularităţi sunt accentuarea concurenţei, modificarea
preferinţelor consumatorilor, difuzarea rapidă a informaţiilor şi tehnologiilor noi, creşterea
importanţei problemelor ecologice generate de consumul turistic.
A. Toffler - The Third Wave, Bantam, Toronto, 1981

126
Pagina 114 din 115

Pagina 115 din 115

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Diploma - WWW - Tocilar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Analiza pietei turistice din Romania

Înainte de a aborda problematica specifică şi particularităţile propriu-zise ale pieţei

Pagina 1 din 115

umană de o complexitate neobişnuită. Este, în acest sens, de ajuns să relevăm semnificaţiile

Pagina 2 din 115

I. CONŢINUTUL, PARTICULARITĂŢILE ŞI STRUCTURA PIEŢEI TURISTICE

Societatea modernă este caracterizată, din perspectiva tipurilor dominante de

Pagina 3 din 115

Pe piaţa muncii turismul mondial se revendică drept numărul 1 în lume, asigurând

1.2. Conţinutul pieţei turistice

Pagina 4 din 115

Pagina 5 din 115

Pagina 6 din 115

Pagina 7 din 115

Pagina 8 din 115

Pagina 9 din 115

Pagina 10 din 115

Pagina 11 din 115

Pagina 12 din 115

1.3. Elemente constitutive ale pieţei turistice.

Pentru o fundamentare riguroasă a politicii de marketing a firmei turistice se impune

Pagina 13 din 115

2. Cererea de servicii şi produse turistice – reprezentată de ansamblul persoanelor

3. Intermediarii din industria ospitalităţii sunt reprezentaţi de:

4. Concurenţii de pe piaţa turistică sunt categoria care reuneşte totalitatea ofertanţilor

Pagina 14 din 115

6. Legislaţia legată de activitatea turistică – cuprinde diferite acte normative în

7. Canalele de distribuţie a produselor turistice – constituie totalitatea modalităţilor

8. Mijloacele de comunicare. În ansamblul lor instrumentele de informare, stimulare

9. Mijloacele de transport – constituie elementul indispensabil activităţii turistice,

10. Concurenţii de pe piaţa turistică – sunt categoria care reuneşte totalitatea

1.4. Segmentarea pieţei turistice

Pagina 15 din 115

Confruntarea eterogenităţii ofertei turistice cu fiecare din modalităţile de percepere a

Pagina 16 din 115

Pagina 17 din 115

complexă datorită numărului foarte mare de criterii de segmentare posibile, interdependenţei

Pagina 18 din 115

cumpărare, şi după comportamentul turistic, ca de exemplu, motivaţia călătoriei (voiaj de

Pagina 19 din 115

Pagina 20 din 115

Pagina 21 din 115

Pagina 22 din 115

manifestă în variante multiple, sofisticate şi uneori chiar extravagante, pe care nu le pot

Pagina 23 din 115

Pagina 24 din 115

În ceea ce priveşte piaţa turistică a României, în perioada de dinainte de 1989, aceasta

Pagina 25 din 115

ridicată ridicată medie

Pagina 26 din 115

În sinteză segmentarea pieţei turistice în funcţie de criteriile de structurare poate fi

Pagina 27 din 115

II. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC

2.1. Particularităţile cererii turistice

Pagina 28 din 115

Pe parcursul călătoriei turistice, precum şi la locul de sejur turiştii solicită o gamă

Pagina 29 din 115

Pagina 30 din 115

Pagina 31 din 115

Pagina 32 din 115

Variaţia cererii turistice faţă de modificarea venitului consumatorului sau a preţului

Pagina 33 din 115