UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. MIHAI COMAN

Doctorand:
ION GHERGHIŢĂ

BUCUREŞTI
2008
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

COMUNICAREA CU SOCIETATEA CIVILĂ

MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

DIN PERSPECTIVA RELAŢIILOR PUBLICE

Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. MIHAI COMAN

Doctorand:
ION GHERGHIŢĂ

BUCUREŞTI
2008
ARGUMENT
Sfera relaţiilor publice a cunoscut, în ţara noastră, după anul 1990, o dezvoltare
puternică, în condiţiile proliferării libertăţii de expresie, a apariţiei şi dezvoltării pieţei
libere, a preluării conceptelor occidentale de ,,promotion”, ,,public relation”, etc.
Înţelegând necesitatea şi importanţa relaţiilor publice, firmele şi instituţiile s-au
adaptat ,,din mers” acestui nou domeniu, încercând, cu mai mult sau mai puţin succes să-
şi dezvolte structuri specifice, să atragă personal calificat şi să fundamenteze planuri
proprii. Din această perspectivă, departamentul de relaţii publice şi comunicare
reprezintă o resursă esenţială pentru o organizaţie, o funcţie strategică de management.
De modul cum este organizată activitatea de relaţii publice în cadrul instituţiei, începând
de la poziţia departamentului în cadrul organigramei, continuând cu resursele umane,
materiale şi financiare alocate acestui domeniu şi cu realizarea unor strategii şi campanii
de relaţii publice în acord cu specificul şi nevoile instituţiei, depinde propagarea în rândul
publicului larg a imaginii sale.
La rândul său, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, s-a integrat
acestui demers de consolidare a comunicării publice şi de creştere a transparenţei
instituţionale, care a caracterizat şi continuă să definească politica sa de comunicare. De
modul cum sunt gestionate aceste relaţii la nivel instituţional, de importanţa acordată de
conducerea instituţiei şi de întreg personalul acestei activităţi, depinde conceperea şi
implementarea unor campanii de relaţii publice şi comunicare eficiente şi, în definitiv,
crearea unei imagini corespunzătoare a instituţiei în rândul publicurilor sale. De aceea,
consider că este imperios necesară realizarea unei analize a modului cum este organizată
activitatea de relaţii publice în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, atât la
nivel central cât şi teritorial, pe baza unor cercetări ştiinţifice care să reliefeze aspectele
pozitive şi negative existente şi să orienteze eforturile de eficientizare a acestui domeniu,
pe viitor. Această lucrare îşi propune să analizeze, într-o abordare departe de a fi
exhaustivă, comunicarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative cu societatea
civilă şi nu numai, în contextul în care consider că nu s-a acordat o atenţie suficient de
mare realizării unor cercetări şi lucrări teoretice pe această temă. Totodată, apreciez că
abordarea ,,de la cauză la efect” ar contribui într-o măsură mai mare la îmbunătăţirea
activităţii de relaţii publice a instituţiei în care îmi desfăşor activitatea, ce trebuie să
recunoaştem, suferă de un deficit de imagine ce îşi găseşte explicaţia, pe de o parte, în
neajunsuri ale activităţii propriu-zise, dar şi în deficienţele de promovare prin activităţi
de relaţii publice a ,,serviciilor” oferite. Am structurat lucrarea pe patru capitole după
cum urmează:

Cap.I. ROLUL COMUNICĂRII ÎN RELAŢIA CU SOCIETATEA CIVILĂ

Ştiinţele comunicării, ca ştiinţe închegate şi autonome, sunt relativ noi, datând de
cel mult o jumătate de secol. Putem însă afirma că preocupările vizând comunicarea
interumană, ideile ce-i stau la bază au cunoscut o anumită permanenţă, urcând departe în
timp, unele chiar spre începuturile civilizaţiei umane. Secolul nostru înregistrează o
revigorare a studiilor în domeniul comunicării, preocupări intense manifestându-se mai
ales în ultimele decenii. Ele aduc contribuţii substanţiale în ceea ce priveşte: structura
actului comunicării, factorii implicaţi direct şi de context, principiile care guvernează
activităţile umane de acest fel, tipurile de comunicare etc.
Fără a ne propune să surprindem totalitatea diversităţii punctelor de vedere
exprimate în această problemă, am încercat să punctăm câteva înţelesuri ale conceptului
de comunicare. În acest sens, am abordat în cuprinsul acestui capitol următoarea
problematică:
• CONCEPTUL ŞI COMPONENTELE COMUNICĂRII:
 Structura sistemului de comunicare;
 Caracteristicile comunicării;
 Condiţiile unei comunicări optime;
MODALITĂŢILE DE COMUNICARE;
• REŢELE DE COMUNICARE;
• BARIERELE COMUNICĂRII;
• CONCEPTUL DE SOCIETATE CIVILĂ ŞI SPAŢIU PUBLIC:
• Un spaţiu public mediatizat;

• Modele de comunicare ce au structurat spaţiul public;

• Un nou spaţiu public, un nou spaţiu politic;

 • Interferenţa spaţiu public – spaţiu privat;

• Rolul mass-media în spaţiul public;

• Mesaje ale comunicării de masă;

• Funcţii şi disfuncţii ale mass-media;

• COMUNICAREA CU MASS-MEDIA:

• „Inventarul” presei;

• Revista presei;

• Mijloace de comunicare aflate la dispoziţie;

 a) Comunicatul de presă;

 b) Dosarul de presă;

 c) Conferinţa de presă;

 d) Călătoria de presă;

 e) Campaniile de Comunicare;

• Interviul;

• Briefing-uri – jurnalişti străini;

• EFECTELE MASS-MEDIA ÎN SPAŢIUL PUBLIC.

Cap. II. LOCUL ŞI ROLUL RELAŢIILOR PUBLICE ÎN PROCESUL

COMUNICĂRII
Practicianul în relaţii publice serveşte drept intermediar între organizaţia pe care
el o reprezintă şi toate publicurile acelei organizaţii. Drept urmare, practicianul de relaţii
publice are responsabilităţi şi faţă de instituţie şi faţă de diferitele publicuri ale
organizaţii. El distribuie informaţii care dau posibilitatea publicurilor să-i înţeleagă
politicile instituţiei. Acest rol implicit include aspectul comunicaţional legat de
constatarea şi influenţarea opiniilor unui grup de persoane. Ca funcţie de management,
relaţiile publice înseamnă responsabilitate şi înţelegere în stabilirea de politici de
informare, pentru atingerea celor mai nobile interese ale organizaţiei şi ale publicurilor ei.
Efortul de a defini relaţiile publice sau de a face ordine în definiţiile existente este
îngreunat de faptul că formulările respective conţin atât aspecte conceptuale (ce sunt
relaţiile publice), cât şi aspecte instrumentale (ce eficienţă au ele, ce proceduri de lucru
folosesc cei care le practică). Toate acestea înmulţesc elementele care compun definiţiile,
deoarece rezultatele acestei activităţi sunt numeroase, iar uneltele folosite de practicieni
sunt deosebit de variate. Într-o abordare pragmatică, relaţiile publice făcute bine presupun
confruntarea deschisă şi onestă cu o problemă şi rezolvarea acesteia. Pe termen lung, cele
mai bune relaţii publice sunt proba unei conştiinţe sociale active.
În acest capitol au fost tratate următorele aspecte teoretice:
• FUNDAMENTELE TEORETICE PRIVIND RELAŢIILE PUBLICE;
• ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA RELAŢIILOR PUBLICE;
• FUNCŢIILE RELAŢIILOR PUBLICE;
• FORME DE EXERCITARE ALE RELAŢIILOR PUBLICE:
o Publicitatea;
o Reclama;
o Afacerile publice;
o Promoţiunea;
o Lobby-ul;
o Strângerea de fonduri;
o Marketingul;
• STRUCTURI DE RELAŢII PUBLICE DEPARTAMENTALE ŞI ROLUL
DEPARTAMENTELOR:
o Organizarea unui departament de relaţii publice;
o Avantajele şi dezavantajele de a lucra într-un departament;
o Modelul sistematic al acţiunii de relaţii publice;
• ROLUL RELAŢIILOR PUBLICE ÎN DEMOCRAŢIILE MODERNE;
• COMUNICAREA INSTITUŢIILOR DE STAT CU SOCIETATEA CIVILĂ;
o Tipuri de influenţe exercitate prin intermediul comunicării;
 o Comunicarea publică şi imaginea instituţiei;
• PRINCIPII ŞI VALORI ÎN RELAŢIILE PUBLICE;
o Etica şi responsabilităţile în relaţiile publice;
o Cadrul juridic de reglementare a Relaţiilor Publice;
• Principii fundamentale ale conduitei profesionale a lucrătorilor
Ministrului Internelor şi Reformei Aministrative (M.I.R.A);
Norme şi prevederi interne care reglementează activitatea
de relaţii publice în M.I.R.A.

Cap. III. TRANSFORMAREA INSTITUŢIILOR STATULUI ŞI

REALIZAREA COMUNICĂRII ÎN PERIOADA POST-DECEMBRISTĂ
Mutaţiile politice, sociale şi economice declanşate după Revoluţia din Decembrie
1989, au produs puternice reconsiderări instituţionale şi organizatorice în rândul
instituţiilor statului. Una din deciziile fundamentale menită să creeze o nouă imagine
publică a acestor instituţii a fost aceea a realizării unei reale şi permanente deschideri,
prin transparenţă, faţă de societatea civilă, fiind adoptată ca vector portant presa – sub
toate formele de manifestare: agenţii de presă, posturi de radio, canale de televiziune,
cotidiane sau periodice.

Primul pas şi cel mai important l-a constituit înfiinţarea în cadrul unor instituţii
publice, încă din decembrie 1989, (este şi cazul Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative) a Serviciului de presă şi numirea unui purtător de cuvânt. Câştigul cel
mai important, a fost acela al prezentării publice a imaginii reale a instituţiilor statului (pe
cât posibil), armonizându-se pe criteriile sincerităţii şi transparenţei, potolind astfel setea
de informare a societăţii civile. Frecvenţa zilnică a fluxului informaţional dinspre
instituţiile statului, prin intermediul compartimentelor de presă, cu ajutorul mass-media,
către societatea civilă, a ridicat într-o bună măsură valul suspiciunilor, situând activitatea
instituţiilor în centrul obiectivităţii şi adevărului.

Într-o reacţie modernă şi firească de feed-back majoritatea semnalărilor mass-

media referitoare la activitatea instituţiilor publice, au fost tratate de către conducerea
acestora cu seriozitate. Din gama extrem de largă de componente ale mass-media, care
solicită informaţii, nici una nu a fost neglijată. Instituţiile publice, prin reprezentant, s-au
adresat în egală măsură atât marilor publicaţii, canale TV sau posturi de radio, dar şi unor
publicaţii de specialitate, propriului lor segment de cititori. Pentru creşterea valorii
mesajelor transmise, mass-media a exprimat în mod frecvent (când situaţia a impus-o)
punctul de vedere oficial al instituţiilor publice. Într-o societate democratică, totul
depinde de consimţământul publicului. Dacă această afirmaţie este adevărată, înseamnă
că orice organizaţie trebuie să fie dispusă să spună publicului care îi sunt politicile, ce
activităţi desfăşoară în prezent şi ce intenţionează să facă în viitor. Această misiune, de
importanţă majoră pentru orice tip de organizaţie care stabileşte relaţii cu un anumit
public, este îndeplinită de specialistul în relaţii publice.

Relaţiile publice sunt în centrul marilor dezbateri ale societăţii contemporane. Ele
participă activ la dinamica democraţiei. Este totuşi o profesie tânără. Din acest motiv, ea
trebuie să facă faţă la numeroase provocări atât pe plan profesional, cât şi pe cel social.
Schimbarea regimului politic din România petrecută la sfârşitul lui decembrie 1989, a
marcat radical comportamentul şi gândirea oamenilor.

În prezent, pentru instituţiile publice, comunicarea cu publicul pe care îl

reprezintă şi pentru care lucrează, a devenit în ultima vreme o provoace din ce în ce mai
mare. Nimeni nu îşi mai poate imagina astăzi că activitatea de fiecare zi a guvernelor şi a
altor instituţii publice să nu se reflecte în informare.

Alegerea corectă a canalelor de informare va soluţiona o parte din presiunile

existente generate de cererile publicului, pentru ca acesta să poată primi răspunsuri la
unele dintre întrebări, de exemplu, prin intermediul mass-media. Funcţionarii publici şi
jurnaliştii au un ţel comun, acela de a servi publicul oferindu-i informaţii. Ca atare,
trebuie să lucreze împreună, bazându-se pe o relaţie de încredere şi respect. Prin urmare,
oricine lucrează în administraţie publică are în faţă provocarea de a deprinde abilităţile de
bază în comunicare, pentru ca cetăţenii să aibă acces la informaţiile de interes public şi să
îşi cunoască drepturile şi îndatoririle.

În materialele publicate, conţinutul, limbajul, prezentarea, structura şi stilul

trebuie să fie utilizate în aşa fel încât materialul să fie uşor de citit şi de înţeles de către
persoanele cărora li se adresează. Totodată este importantă oferirea informaţiei potrivite
la timpul potrivit, o campanie poate să nu îşi atingă ţinta deoarece pe receptor îl preocupă
alte probleme, legate de necesităţi imediate. E important deci să se ţină cont de aceste
obstacole, deoarece comunicarea publică presupune, de asemenea să te asiguri că
publicul a înţeles mesajul pe care ai vrut să îl transmiţi.

După 1989, activitatea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a fost

aşezată pe principii noi, o primă măsură benefică în acest sens, fiind depolitizarea
aparatului acestei instituţii. Organizarea şi activitatea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative în România contemporană este reglementată de o serie de acte normative,
prezentate în structura tezei.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 30/2007, Ministerul Internelor şi Reformei

Administrative este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu
personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative exercită, conform Constituţiei şi
legilor ţării, atribuţiile ce îi revin cu privire la: apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private; realizarea Programului de
guvernare şi a strategiilor în domeniul reformei administraţiei publice şi ordinii publice şi
monitorizarea, în numele Guvernului, a elaborării şi aplicării programelor de reformă
instituţională de către ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale;
îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene
şi participarea la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative comunitare în
domeniile sale de competenţă.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative cooperează cu celelalte ministere şi cu alte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale şi colaborează cu autorităţile administraţiei publice locale,
structurile asociative ale acestora, patronatele şi sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile
neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu persoanele fizice, în condiţiile
prevăzute de lege.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative organizează, asigură şi
desfăşoară relaţii de cooperare cu autorităţile specializate din alte state în domeniile sale
de competenţă, iar prin ataşaţi de afaceri interne sau ofiţeri de legătură asigură
reprezentarea instituţiei în raporturile cu autorităţile similare ale statelor cu care România
întreţine relaţii diplomatice sau cu organisme şi organizaţii internaţionale.
Întregul capitol este astfel axat pe COMUNICAREA MINISTERULUI
INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE CU SOCIETATEA CIVILĂ
Prin activitatea de „relaţii publice a Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative se înţelege stabilirea şi menţinerea unor legături de comunicare
permanente şi corecte cu societatea civilă şi instituţiile acesteia”1;
În acest sens am abordat:
• Principalele obiective şi principiile care stau la baza activităţii de relaţii
publice în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative;
• Organizarea activităţii de Relaţii Publice. Cadrul general;
Aici fac precizarea că organizarea activităţilor de comunicare şi relaţii publice, se
realizează în sistem piramidal, prin structuri specializate, astfel: Direcţia
Informare şi Relaţii Publice, purtătorul de cuvânt al ministerului, servicii, secţii
sau birouri la nivelul unităţilor centrale şi structuri unice în plan judeţean. Direcţia
Informare şi Relaţii Publice este structurată pe servicii şi birouri având în
subordine nemijlocită Grupul de Presă, Casa de Cultură şi Ansamblul Artistic
„Ciocârlia”. Conducerea nemijlocită a acestor structuri revine, prin
compartimentele de specialitate, comandanţilor. Direcţia Informare şi Relaţii
Publice elaborează, anual, planul în domeniul relaţiilor publice, şi este abilitată să
coopereze cu toate structurile centrale şi teritoriale ale ministerului, precum şi cu
instituţii şi organisme specializate în activităţi similare de relaţii publice, în baza
prevederilor legale.
• Sistemul de relaţii publice
Direcţia Informare şi Relaţii Publice ca unitatea de profil a Aparatului Central al
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, are responsabilitatea coordonării,
îndrumării, conducerii şi controlului activităţilor din domeniul relaţiilor publice şi are
următoarele atribuţii:
a. Elaborează şi propune conducerii Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, concepţia şi obiectivele comunicării pe parcursul unui an;
1
Instrucţiunile nr. 171 din 2001, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de Relaţii Publice, Tradiţii,
Educaţie şi Sport în Ministerul de Interne, pg. 4;
b. Gestionează imaginea publică a instituţiei pe plan intern şi asigură relaţionarea
acesteia cu societatea, cu comunităţile locale, cetăţenii şi structurile statului de
drept, precum şi în plan extern;
c. Asigură transparenţa activităţii ministerului şi participă la organizarea şi
desfăşurarea conferinţelor de presă ale conducerii instituţiei şi a briefing-urilor
purtătorului de cuvânt;
d. Pune la dispoziţia mijloacelor de informare în masă, a diferitelor instituţii,
organizaţii sau a cetăţenilor, în mod oportun şi complet, informaţiile solicitate,
în măsura în care acestea nu intră sub incidenţa legilor şi reglementărilor
referitoare la protecţia informaţiilor;
e. Informează permanent, întregul personal al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative în legătură cu activităţile de interes public, precum şi cu privire
la cele ce se desfăşoară la cele ce se desfăşoară la nivelul ministerului;
f. Prezintă, săptămânal, conducerii Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative analiza asupra imaginii instituţiei şi, periodic, asupra rezultatelor
obţinute în activitatea de relaţii publice;
g. Sprijină, prin mass-media proprie, activitatea de educare juridică şi
antiinfracţională a populaţiei, identifică şi evaluează căile şi mijloacele de
sensibilizare a opiniei publice asupra mijloacelor exercitării unor drepturi şi
libertăţi cetăţeneşti, concomitent cu atragerea acestora la prevenirea şi
combaterea faptelor antisociale;
h. Coordonează, conduce şi controlează activitatea mijloacelor de informare;
i. Organizează, anual ori de câte ori este nevoie, convocări şi întâlniri de instruire,
informare şi generalizare a experienţei pozitive cu personalul care desfăşoară
activităţi în domeniul relaţiilor publice;
j. Organizează activităţi de control şi îndrumare pe probleme specifice la
compartimentele de relaţii publice din structurile centrale şi teritoriale;
k. Organizează şi coordonează pregătirea de specialitate a personalului din
structurile de relaţii publice – centrale, departamentale şi locale;
 l. Prezintă propuneri, în domeniul relaţiilor publice şi al presei, pentru a fi incluse
în „Planul de relaţii internaţionale al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative”.
m. Elaborează proiectul de plan editorial anual, promovează, în principal, lucrări de
specialitate pentru procesul instructiv-educativ din unităţile Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative;
n. Organizează, conduce, îndrumă, controlează şi evaluează editarea şi activităţile
cu cartea în minister;
o. Iniţiază acţiuni educative, de promovare a cărţii şi, anual, organizează „Salonul
de carte juridică, civică şi poliţistă”;
p. Coordonează şi exercită controlul asupra modului de respectare, în structurile
instituţiei, a prevederilor Instrucţiunilor de aplicare a Legii nr. 111/1995 privind
constituirea, organizarea şi funcţionarea depozitului legal de tipărituri şi alte
documente grafice şi audio-vizuale.

Structuri de relaţii publice ale unităţilor centrale şi teritoriale;

Mijloacele de informare în masă centrale şi teritoriale;
Atribuţiile ofiţerilor de relaţii publice şi ale purtătorului de cuvânt;
Desfăşurarea activităţii de relaţii publice:
o Relaţiile şi activităţile cu mass-media;
o Comunicarea internă;
o Relaţiile cu comunitatea;
o Comunicarea externă;
o Comunicarea internaţională;
Strategia de Comunicare şi Relaţiile Publice a ministerului;
Modalităţi de comunicare publică:
o în plan intern;
o în plan extern;
Informarea internaţională;
Gestionarea imaginii publice a ministerului;
Specificul comunicării şi al relaţiilor publice în:
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNĂ;
INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE;
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ;
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ;
INSTITUŢIA PREFECTULUI.

Cap. IV. SPECIFICUL COMUNICĂRII MINISTERULUI INTERNELOR ŞI

REFORMEI ADMINISTRATIVE CU SOCIETATEA CIVILĂ

Motivaţia cercetării - Alegerea acestei teme a fost determinată şi de convingerea că, în

prezent, amploarea fenomenului de delincvenţă consituie o problemă socială de
stringentă actualitate în raport cu care nici politica penală, nici politicile sociale nu au
găsit încă soluţii satisfăcătoare. Lucrătorii Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative au nevoie de informaţie pentru a cunoaşte dimensiunile, caracteristicile şi
consecinţele fenomenului, în scopul anticipării tendinţelor de evoluţie şi creşterii
eficienţei intervenţiilor, iar acest lucru este practic imposibil fără o bună comunicare atât
la nivel inter-instituţional cât şi cu membrii comunităţii respective (inclusiv cu persoanele
delincvente). Schimbul de informaţii are un rol esenţial în cunoaşterea problemelor
sociale şi, în consecinţă, în crearea/alegerea instrumentelor juridice şi tehnice necesare
pentru rezolvarea acestora şi oferă atât posibilitatea de adaptare permanentă a ofertei de
servicii pe baza nevoilor identificate de beneficiari (pe care ei înşişi consideră că le au şi
pentru care ar solicita asistenţă), cât şi mijlocul prin care, la nevoie, lucrătorii
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pot să solicite sprijinul comunităţii
pentru a funcţiona cât mai bine posibil.
Context (concluzii rezultate ca urmare a observaţiei directe):
 mulţi ofiţeri de presă nu au o relaţie de comunicare directă cu
şeful instituţiei, în domeniul relaţiilor publice, ceea ce determină sincope în
informarea presei şi gestionarea defectuoasă a crizelor mediatice;
  atribuţii ce exced funcţiei de purtător de cuvânt/ofiţer de presă:
majoritatea îndeplinesc şi alte atribuţii, cum ar fi: secretariat, audienţe, petiţii,
registratură etc.
 spaţiu de lucru şi de primire a ziariştilor inadecvat: în multe judeţe
situarea biroului nu facilitează accesul presei/nu există un birou destinat purtătorului
de cuvânt/ofiţerul de presă împarte biroul cu ofiţeri de la alte compartimente;
 nu există un spaţiu special amenajat pentru conferinţe de presă,
briefinguri (conferinţele de presă se desfăşoară în spaţii cum ar fi sala de consiliu,
biroul purtătorului, sala IPA, biroul de audienţe, popotă etc);
 grave deficienţe în ceea ce priveşte dotarea tehnică (au doar telefon cu
conexiune la reţeaua locală sau nu au telefon/fax/PC/imprimanta/scanner în birouri)
ori conexiune la reţelele Intranet/Internet;
 nu există un buget alocat în exclusivitate realizării activităţilor de
comunicare şi relaţii publice, protocolul necesar organizării conferinţelor de presă,
briefinguri etc fiind asigurat de multe ori de membrii departamentelor de relaţii
publice, sponsorizări, etc.
Aspecte metodologice ale cercetării
Obiectivele cercetării:
1. evaluarea gradului de satisfacţie al lucrătorilor din poliţie faţă de comunicarea
internă şi externă a instituţiiilor în care îşi desfăşoară activitatea;
2. stabilirea modului în care se realizează comunicarea internă şi externă a
structurilor MIRA şi a nivelului de instruire a personalului în utilizarea de tehnici
şi mijloace moderne de comunicare.
Ipoteze ale cercetării
1. Comunicarea cu/în structurile MIRA generează insatisfacţie pentru personalul din
instituţiile ministerului.
2. MIRA nu asigură printr-o comunicare adecvată informarea oportună a populaţiei
cu privire la activităţile desfăşurate şi demersurile întreprinse pentru realizarea
unei politici de asigurare a ordinii publice.
 3. Personalul MIRA nu deţine cunoştinţele necesare utilizării de tehnici şi mijloace moderne
de comunicare, care constituie premisele realizării unei bune comunicări între MIRA şi
societatea civilă/alte instiuţii.
4. Comunicarea dintre serviciile de relaţiile publice ale MIRA şi societatea civilă
susţin un trend ascendent în ceea ce privesc factorii imagologici.
Metoda de cercetare utilizată a fost ancheta sociologică, iar tehnica de anchetă utilizată
pentru acest studiu a fost chestionarul autoaplicat.
Instrumente de cercetare - s-au utilizat două chestionare structurate (fiecare cu câte 16
întrebări) care au fost administrate aceluiaşi eşantion reprezentativ. Fiind chestionare
autoaplicate au fost însoţite de o scrisoare explicativă în care se prezentau respondenţilor:
scopul studiului, instrucţiuni de completare etc.
Eşantionare - S-a stabilit un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 595 de persoane
(ofiţeri şi funcţionari publici din structurile ministerului). Metoda de eşantionare folosită
în acest studiu este una bistadială: stratificată în primul stadiu (criterii: sex, vârstă şi
domeniul studiilor) şi aleatoare în al doilea (95% - nivel de încredere a rezultatelor şi 4%
- eroare de reprezentativitate a eşantionului). În perioada culegerii datelor au fost
eliminate chestionarele în care subiecţi nu au dorit să completeze rubrica de date
personale şi au fost selectate în continuare persoane astfel încât, în final, să se realizeze
eşantionul stabilit: 595 de subiecţi. Pentru analiza datelor a fost făcută ponderarea
eşantionului (criterii: vârstă, sex şi domeniul studiilor).
Culegerea datelor a avut loc în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2007.
Analiza datelor s-a făcut în programul SPSS 10.0. S-au folosit: recodări de variabile (ex:
scala cu 5 trepte de intensitate a gradului de satisfacţie a fost transformată în scală cu 3
trepte: 1.nesatisfăcut + foarte nesatisfăcut, 2.indecis, 3.satisfăcut + foarte satisfăcut) şi s-
au analizat corelaţiile cu variabilele socio-demografice, pentru care au fost calculate teste
de semnificaţie statistică (testul chi-square2). Dacă pentru a putea avea o imagine clară
asupra modului de distribuire a respondenţilor, s-au calculat frecvenţe pentru fiecare
item, pentru a putea sintetiza informaţiile am calculat coeficienţi de dispersie şi tendinţă
centrală.

2
este testul statistic uzual (pentru a fi semnificativ este necesar ca p să fie mai mic de 0,05)
 Rezultatele cercetării

A. Analiza si interpretarea chestionarului : „satisfacţie a comunicării”

Chestionarul a avut 3 dimensiuni:

1. Comunicarea externă/inter-instituţională (dintre instituţie şi alte instituţii sau cu

societatea civilă) - în cadrul acestei dimensiuni au fost incluşi 5 itemi:
• comunicarea interinstituţională (cu alte instituţii din administraţia
centrală/locală),
• comunicarea cu societatea civilă,
• transparenţa comunicarii externe,
• accesul cetăţenilor la informaţiile despre activitatea instituţiei,
• calitatea informaţiilor obţinute de cetăţeni.
Analizând împreună cei 5 itemi ai comunicării externe au rezultat următoarele:
o comunicarea interinstituţională, între unităţile MIRA şi alte instutuţii
aparţinând administraţiei centrale sau locale generează cel mai mare grad de
insatisfacţie (40%), în această privinţă existând şi cel mai mic procent de respondenţi
mulţumiţi (7,1%);
o celelalte aspecte generează mult mai puţine nemulţumiri (între 8 şi 16%);
o accesul cetăţenilor la informaţiile privind activitatea instituţiei generează
cele mai puţine nemulţumiri (8,5%) şi cel mai mare procent de respondenţi
satisfăcuţi/foarte satisfăcuţi (61,6%). Acest aspect este însă reglementat legislativ prin
Legea nr 544/20013.
o gradul de transparenţă al comunicării externe generează o mare proporţie
de subiecţi mulţumiţi (52,2%);
o comunicarea instituţiei cu societatea civilă şi calitatea informaţiilor
obţinute de cetăţeni implică un grad relativ scăzut de mulţumire (38,5%, respectiv
36,3%);

3
Legea nr 544/2001privind liberul acces la informaţiile de interes public (Monitorul Oficial nr
663/23.10.2001)
 o pentru toţi cei 5 itemi ai comunicării externe există un procent foarte mare
de subiecţi indecişi (între 30% şi 53,4%) şi cei mai nemulţumiţi sunt subiecţii de 20-
30 de ani.
2. Comunicarea în cadrul MIRA - comunicarea transversală (între structuri de acelaşi
nivel: între instituţiile aceluiaşi minister, între serviciile din cadrul unei instituţii, între
subiect şi colegi) şi comunicarea longitudinală (ierarhică). Au fost incluşi 4 itemi:
• comunicarea între instituţia în care lucrează şi alte instituţii MIRA
• comunicarea între direcţiile/serviciile (birourile) din cadrul instituţiei
respective
• comunicarea între colegi
• comunicarea longitudinală (între conducere şi personalul de execuţie)
Analizând împreună itemii comunicării interne putem spune următoarele:
o comunicarea între servicii (birouri) generează cel mai mare grad de
insatisfacţie (31,8%), iar pe următorul loc se află comunicarea între conducere şi
personalul de execuţie -28,3% ;
o comunicarea între instituţia în care lucrează şi alte instituţii MIRA
generează cele mai puţine nemulţumiri (10,8%) şi proporţia cea mai mare de subiecţi
mulţumiţi (59,6%);
o şi celelalte 3 aspecte implică satisfacţie pentru mai mult de jumătate
dintre respondenţi: 56,5%- comunicarea între conducere şi personalul de execuţie,
55,7%- comunicarea între servicii (birouri) şi 54% - comunicarea între colegi ;
o există o un procent mult mai mic de subiecţi indecişi (între 13 -33%) faţă
de comunicarea externă (între 30% şi 53,4%).

3. Comunicarea interpersonală (modul de comunicare şi informare a respondentului)

În lucrarea de faţă am definit acest concept ca fiind doar comunicarea, care are ca
obiectiv îndeplinirea scopurilor şi obiectivelor organizaţiei. În cadrul dimensiunii au fost
incluşi 7 itemi:
• participarea în procesul de comunicare internă;
• posibilităţile subiectului de exprimare a ideilor în cadrul instituţiei;
• posibilităţile subiectului de informare din partea conducerii;
 • modul în care conducerea apreciază realizările subiectului;
• modul în care conducerea înţelege problemele cu care se confruntă subiectul;
• accesul la informaţii în cadrul instituţiei;
• calitatea informaţiilor obţinute în cadrul instituţiei
Luând în calcul toţi cei 7 itemi ai dimensiunii se observă:
o aspectele care generează cel mai mare grad de insatisfacţie sunt gradul de
informare din partea conducerii(29,8%) şi modul în care conducerea înţelege
probleme cu care se confruntă subiecţii (29,2%), urmate de accesul la informaţii în
cadrul instituţiei (26,7%) şi posibilităţile de exprimare a ideilor în cadrul instituţiei
(26,3%);
o modul în care conducerea înţelege problemele cu care se confruntă subiecţii
generează şi cea mai mare proporţie de indecişi (47,3%) dar şi cea mai puţină
satisfacţie (23,4%);
o participarea în procesul de comunicare internă generează cel mai mare grad de
satisfacţie (83,4%); un grad mare de satisfacţie (peste jumătate dintre subiecţi) este
dat şi de: calitatea informaţiilor obţinute (64,4%), posibilităţile de exprimare a ideilor
în cadrul instituţiei (60,3%), accesul la informaţii în cadrul instituţiei (59,6%), modul
în care conducerea îi apreciază realizările (59,5%) şi gradul de informare din partea
conducerii (56,1%).
Dacă în privinţa comunicării externe intervin mai mulţi factori care o pot influenţa
decisiv (ex: majoritatea instituţiilor publice sunt birocratice sau caracterul secret al
anumitor informaţii), comunicarea internă este în strânsă legătură cu cea interpersonală.
Din asocierea itemilor „În ce măsură sunteţi satisfăcut de modul cum se realizează
comunicarea transversală - între colegi?” şi „În ce măsură sunteţi satisfăcut de modul
cum se realizează comunicarea longitudinală - între conducere si personalul de execuţie?”
cu itemii privind comunicarea interpersonală a rezultat că: atât satisfacţia/insatisfacţia
faţă de comunicarea între colegi, cât şi satisfacţia/insatisfacţia faţă de comunicarea între
conducere şi personalul de execuţie sunt în strânsă legătură cu satisfacţia/insatisfacţia faţă
de comunicarea interpersonală.
 Cei mai nemulţumiţi sunt subiecţii cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, iar cei
din grupa de vărstă următoare (31-40 de ani) sunt cei mai mulţumiţi.Am identificat
următoarele posibile explicaţii ale diferenţei semnificative dintre generaţii:
a) educaţia teoretică vs. experienţa profesională. Cei din generaţia tânără au
beneficiat după 1989, cel puţin teoretic, de o pregătire la standarde mai
înalte şi cu mai multe posibilităţi de informare (ex. accesul la internet şi la
literatura de specialitate străină). Pe de altă parte cei din generaţiile mai în
vârstă au, cel puţin teoretic, o bogată experienţă profesională;
b) diferenţa dată de maniera de intrare în sistem: dacă înainte de 1989 marea
majoritate a ofiţerilor aveau pregătire militară şi juridică, în prezent în
cadrul ministerului au fost angajaţi/activaţi specialişti de diverse
specializări (ex: sociologie, asistenţă socială, administraţie publică,
economie), cu o pregătire militară minimă;
c) entuziasm vs. executarea ordinelor – dacă una din caracteristicile tinereţii
este entuziasmul şi dorinţa de a încerca şi pune în practică ultimele
noutăţi, pentru cei cu o vechime mai mare MIRA este o instituţie încă
militară în care „ordinul se execută nu se discută”. Aceasta ar putea
explica şi faptul că tinerii îşi exprimă mai mult, cu mai puţine reţineri
nemulţumirile;
d) perspectiva asupra sistemului - sistemul puternic birocratic, în mare parte
moştenit pune în opoziţie tinerii care doresc să se afirme şi să ocupe
poziţii importante în timp cât mai scurt (similar cu cei din multe instituţiii
civile/firme private) cu cei care în virtutea experienţei/vechimii ocupă
posturi de decizie şi vor să le păstreze.
Explicaţiile prezentate sunt însă nişte ipoteze. Rămâne de studiat, printr-o altă
cercetare (cea pe care am realizat-o a avut alte obiective), dacă tinerii au mai mult curaj
să îşi exprime nemulţumirea sau au, de fapt, mai multe motive de nemulţumire faţă de cei
mai în vârstă.
Calculând coeficienţii de dispersie (minim, maxim şi amplitudinea) şi tendinţă
centrală (medie, mediana, mod şi suma), se pot desprinde următoarele:
 o Există 3 itemi la care nu au fost identificaţi subiecţi foarte nemulţumiţi (minimul
este 2): comunicarea între colegi- dimensiunea 2; participarea în procesul de
comunicare internă - dimensiunea 3; calitatea informaţiilor obţinute- dimensiunea
3;
o Există un singur item pentru care nu au fost identificaţi subiecţi foarte mulţumiţi
(maximul este 4): calitatea informaţiilor obţinute- dimensiunea 3;
o În general amplitudinea este 4, dar există şi excepţii: dimensiunea 2 are un item
cu amplitudinea 3 - comunicarea între colegi; dimensiunea 3 are un item cu
amplitudinea 3 - participarea în procesul de comunicare internă şi un item cu
amplitudinea 2 - calitatea informaţiilor obţinute;
o Media: cea mai mică este 2,5 - dimensiunea 1 itemul comunicarea cu alte
instituţii care nu apartin MIRA; mai mic de 3 este şi la dimensiunea 3, itemul
modul în care conducerea înţelege problemele cu care se confruntă subiectul; cea
mai mare este 4 - dimensiunea 3, itemul participarea în procesul de comunicare
internă;
o Mediana: dimensiunea 1 are 3 itemi cu mediana 3 - comunicarea
interinstituţională, comunicarea instituţiei cu societatea civilă, calitatea
informaţiilor obţinute de cetăţeni; Dimensiunea 2 are toţi itemii cu mediana 4;
Dimensiunea 3 are un singur item cu mediana 3- modul în care conducerea
înţelege problemele cu care se confruntă subiectul;
o Modul –aceeeaşi situaţie ca la mediană;
o Suma: Dimensiunea 1 are un item cu cea mai mică medie (1513,1-comunicarea
interinstituţională), iar media se află în intervalul 1513,1-2083,7; Dimensiunea 2 -
media se află în intervalul 1850,4 - 2050,2 (este intervalul cu limita inferioară cea
mai mare); Dimensiunea 3 are un item cu cea mai mare medie (2358,9 -
participarea în procesul de comunicare internă), iar media se află în intervalul
1724,8 -2358,9.
În concluzie se pot spune următoarele4:
Comunicarea în cadrul MIRA - internă (dimensiunea 2) – generează cel mai mare grad
de satisfacţie/ este cea mai bine echilibrată;
4
cu rezerva că dimensiunile nu au acelaşi număr de itemi
Comunicarea interpersonală - modul de comunicare şi informare a respondentului
(dimensiunea 3) – are şi puncte tari (participarea în procesul de comunicare internă –
itemul cu cea mai mare medie şi sumă din chestionar), dar şi puncte slabe (calitatea
informaţiilor obţinute – singurul item de care nici un respondent nu este foarte mulţumit);
Comunicarea externă, dintre MIRA şi alte instituţii sau cu societatea civilă
(dimensiunea 1)- care are cele mai multe puncte slabe: itemul cu cea mai mică medie (2,5
- comunicarea interinstituţională) şi are cei mai mulţi itemi cu modul 3.
În baza experienţei îndelungate pe care o am în cadrul MIRA emit următoarea
ipoteză : punctele slabe de la dimensiunile 2 şi 3 sunt determinate şi de următoarele
motive:
a) Sistemul puternic birocratic, în mare parte moştenit;
b) Incapacitatea instituţiilor de a se adapta rapid cerinţelor de comunicare şi
colaborare moderne;
c) Probleme legate de jurisdicţie şi incompatibilităţi;
d) Dotarea logistică de cele mai multe ori precară;
e) Insuficienta pregătire a personalului în domeniul comunicării;
f) Manifestarea unor fenomene psiho-motivaţionale : orgolii exacerbate,
indolenţă etc.
B. Analiza si interpretarea chestionarului: „modul de realizare a comunicării dintre
MIRA şi societatea civilă sau alte instituţii şi a nivelului de instruire a personalului
în utilizarea de tehnici şi mijloace moderne de comunicare”
Chestionarul a avut 2 dimensiuni:
1. modul de realizare a comunicării externe, în care au fost incluşi itemii:
• gradul de informare a populaţiei privind locul şi rolul MIRA în
raport cu alte ministere;
• importanţa pe care o are comunicarea publică în activitatea
poliţiei;
• credibilitatea comunicatelor de presă ale MIRA;
• eficienţa paginilor de prezentare WEB ale MIRA;
• furnizarea de informaţii utile despre activitatea MIRA de către
mass-media;
 • furnizarea de informaţii utile despre activitatea MIRA de către
posturile de radio;
• furnizarea de informaţii utile despre activitatea MIRA de către
presa scrisă;
• măsura în care activităţi ale poliţiei (prevenirea infracţiunilor,
menţinerea şi restabilirea ordinii, răspuns la apelurile cetăţenilor, prezenţa în
stradă, răspuns la reclamaţii ale cetăţenilor, investigarea infracţiunilor şi oferirea de
servicii destinate populaţiei) sunt transparente şi comunicate adecvat populaţiei;
• cât de interesaţi consideră că sunt cetăţenii să fie informaţi
despre activitatea poliţiei;
• opinii faţă de relaţia dintre cei 2 poli ai sistemului de comunicare:
emiţător şi receptor – MIRA (prin repreznetanţii săi, ofiţerii de poliţie) şi populaţie;
• opinia respondenţilor privitor la semnificaţia termenului
comunicare.

În aprecierea gradului de informare a populaţiei privind locul şi rolul MIRA în

raport cu alte ministere s-au obţinut următoarele rezultate: aproximativ 2/3 (65,3%) dintre
respondenţi apreciază că există un grad de informare mare/foarte mare; aproximativ 1/3
dintre subiecţi (31,6%) că este la fel cu al altor ministere, iar diferenţa (3 %) îl consideră
mic/foarte mic.
89,1% dintre subiecţi consideră importantă comunicarea cu societatea civilă, iar
aproximativ unul din 10 respondenţi (10,9%) consideră că în activitatea poliţiei
comunicarea publică nu reprezintă un obiectiv prioritar. Acesta reprezintă un semnal
deosebit de clar a impactului comunicării asupra conştiinţei colective, a necesităţii
acesteia în toate instituţiile statului. Nevoia de deschidere a unui sistem considerat rigid şi
opac îşi găseşte ecou în nevoia şi dreptul contribuabililor de a fi informaţi.
Relaţiile publice ale MIRA, realizate prin intermediul comunicatelor de presă, sunt
considerate credibile de 75% dintre subiecţi, în timp ce 25% le consideră neconforme cu
realitatea, iar paginile de prezentare în format electronic ale MIRA sunt considerate a fi
eficiente de 73% dintre cei chestionaţi, în timp ce 26% le consideră puţin vizibile în
comunitate, iar 1% cred că aceste pagini nu sunt deloc eficiente.
 Dacă în privinţa televiziunii există o opinie majoritară (80,5%) că aceasta
furnizează informaţii utile despre activitatea MIRA, în cazul posturilor de radio, opiniile
sunt mai diferenţiate: 47% dintre respondenţi au optat pentru “mare măsură/foarte mare
măsură”, 40% pentru “mică măsură/foarte mică măsură”, iar 13% - “deloc”. Pentru presa
scrisă există o opinie mai favorabilă decât în privinţa posturilor de radio, dar mai
defavorabilă decât cea referitoare la posturile de televiziune: 7,5%.-“deloc”
Analizând comparativ opinia faţă de imaginea MIRA furnizată de minister cu cea care se
reflectă în mass-media se observă că:
a) respondenţii sunt mai mulţumiţi de imaginea MIRA furnizată de minister
decât cea care se reflectă în mass-media (de ex: proporţia celor care au
optat pentru varianta de răspuns “deloc” este până în 1%);
b) imaginea reflectată prin televiziune ocupă un loc intermediar: deşi 5,2%
dintre subiecţi au optat pentru varianta de răspuns “deloc”, concomitent şi
cea mai mare porporţie de respondenţi – 80,5% - au optat pentru
răspunsurile în „mare/foarte mare măsură”;
c) imaginea MIRA cea mai puţin apreciată de subiecţi este cea reflectată de
posturile de radio.
În privinţa diferenţelor semnificative dintre grupele de vârstă, se pot emite ipotezele:
1. subiecţii (20-30 de ani) care consideră cel mai mult, că în activitatea poliţiei,
comunicarea publică este în mică/foarte mică măsură un obiectiv prioritar,
au „aşteptări” mai mici în această privinţă şi în consecinţă se declară mai
mulţumiţi de imaginea MIRA furnizată de minister;
2. subiecţii (31-40 de ani) care consideră cel mai mult, că în activitatea poliţiei,
comunicarea publică este în mare/foarte mare măsură un obiectiv prioritar,
au „aşteptări” mai mari şi în consecinţă se declară mai nemulţumiţi de
imaginea MIRA furnizată de minister, dar mai mulţumiţi de cea care se
reflectată în mass-media (televiziune şi presa scrisă).
În analiza opiniei respondenţilor faţă de măsura în care activităţi ale poliţiei sunt
transparente şi comunicate adecvat populaţiei se observă următoarele:
 prevenirea infracţiunilor - comunicarea publică asupra acestei activităţi
este, în opinia celor intervievaţi, activitatea cea mai transparentă şi
 comunicată adecvat populaţiei existând o opinie majoritară pozitivă -
81,4% dintre subiecţi;
 o opinie majoritară pozitivă există şi în cazul activităţilor: menţinere şi
restabilire a ordinii (75,6%), răspuns la apelurile cetăţenilor (69,2%),
prezenta în stradă (69,1%);
 pentru itemul răspuns la reclamaţii ale cetăţenilor deşi există o proporţie
destul de mare de subiecţi cu opinie pozitivă (62,7%), procentul celor care
consideră că această activitate a poliţiei este transparentă şi comunicată
adecvat populaţiei doar într-o măsură mică şi foarte mică (37% - deci mai
mult de o treime dintre respondenţi) semnalează că este necesară iniţierea
unor măsuri de îmbunătăţire a acestui aspect;
 în cazul itemului investigarea infracţiunilor opiniile sunt mai diversificate
şi, mai ales, este itemul cu cea mai mare proporţie de respondenţi (7,4%)
care consideră că această activitate nu este deloc transparentă şi
comunicată adecvat populaţiei, motiv pentru care şi în acest caz consider
că sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a acestui aspect;
 oferirea de servicii destinate populaţiei este, în opinia respondenţilor,
activitatea cea mai puţin transparentă şi comunicată adecvat (49,6%-
mică/foarte mică măsură, 2% -deloc) şi, de aceea, consider că, pentru
îmbunătăţirea acestui aspect, sunt necesare măsuri urgente.
Conform datelor 75% dintre respondenţi consideră că cetăţenii doresc foarte mult să fie
informaţi în legătură cu activitatea MIRA; 6,6% au o opinie neutră, iar restul,
aproximativ unul din 5, consideră că există un interes scăzut al populaţiei pentru
informarea în legătură cu activitatea poliţiei. În privinţa relaţiei dintre cei 2 poli ai
sistemului de comunicare: emiţător şi receptor – MIRA vs. populaţie, se constată
următoarele:
a) la întrebarea dacă cetăţenii respectă lucrătorii ministerului 1/5 subiecţi
(21,5%) consideră că acest lucru se întâmplă în mică/foarte mică măsură,
½ (46,5%) au ales varianta de răspuns neutră „câteodată în mică măsură,
câteodată în mare măsură” şi mai puţin de o treime dintre respondenţi cred
că cetăţenii respectă poliţia în mare/foarte mare măsură; în contextul crizei
 de autoritate care afectează toate instituţiile statului nu consider situaţia
alarmantă, ceea ce nu înseamnă că nu sunt necesare măsuri de
îmbunătăţire a siuaţiei;
b) în privinţa ajutorului pe care subiecţii consideră că cetăţenii îl oferă
poliţiei situaţia este mai bună, faţă de itemul anterior, în sensul că deşi
23,5% au optat pentru mică/foarte mică măsură, proporţia celor care
consideră că acest lucru se întâmplă în mare/foarte mare măsură creşte cu
10% ajungând la 42%;
c) există o corelaţie semnificativă statistic (p= 0.000) între respectul şi
ajutorul pe care îl oferă cetăţenii poliţiei;
d) pentru întrebarea dacă comunicarea externă MIRA satisface nevoile
cetăţenilor şi comunităţii locale se constată cea mai mică proporţie de
respondenţi (1,9%) care consideră că acest lucru se întâmplă în
mică/foarte mică măsură, ¼ (25%) apreciază că acest lucru nu se întâmplă
întotdeauna („câteodată în mică măsură, câteodată în mare măsură”), iar
majoritatea (73,1%) consideră că prin comunicarea externă pe care o are
MIRA răspunde nevoilor cetăţenilor şi comunităţii locale, un procent pe
care îl consider încurajator pentru nivelul de dezvoltare instituţional al
societăţii.
Deşi, privitor la semnificaţia termenului comunicare, ordinea itemilor în chestionar a fost
alta, conform răspunsurilor subiecţilor, se poate deduce următoarea semnificaţie:
1) în primul rând semnifică primirea de către persoana respectivă de
informaţii (94%);
2) ulterior înseamnă schimb de informaţii cu şeful ierarhic (comunicare
longitudinală -între conducere şi personalul de execuţie– 84,9%);
3) pentru 60,7% dintre subiecţi înseamnă schimb de informaţii cu colegii;
4) pentru 59,7% (mai puţin de 3 din 5 subiecţi) înseamnă schimb de
informaţii cu publicul;
5) pe ultimul loc, pentru aproximativ 2 din 5 respondenţi (42,4%) înseamnă
schimb de informaţii cu mass-media (ex presa).
 2. nivelul de instruire a personalului în folosirea tehnicilor de comunicare
şi mijloacelor moderne de transmitere/primire a mesajelor- a inclus itemii:
• ce canale de comunicare folosesc şi frecvenţa cu care subiecţii
utilizează canalele moderne de comunicare;
• utilizarea de documente pe suport electronic ca emiţător/receptor de
informaţii;
• participarea la: conferinţe de presă, interviuri (presa scrisă, radio,
TV), relaţii publice, simpozioane/seminarii ca receptor/emiţător de informaţii,
prezentări în faţa publicului;
• modul de pregătire a unei comunicări: fixare de obiective,
realizarea unei planificări, utilizarea de broşuri, prezentări video/WEB pe internet,
prezentări tip şi kituri de comunicare (afişe, obiecte personalizate etc.);
• evaluarea pregătirii subiecţilor, pe parcursul formării lor, în tehnici
de comunicare.

Aşa cum era de aşteptat marea majoritate a subiecţilor au declarat că folosesc

telefon (98,5%) şi fax/curier (94%). Dacă folosirea telefonului şi a faxului nu este o
surpriză, faptul că aproximativ 2 din 3 subiecţi (63,8%) au declarat că folosesc internetul
(e-mail) este extrem de promiţător. Folosirea canalelor de comunicare moderne (fax, e-
mail, sisteme prin satelit) a devenit o obişnuinţă pentru marea majoritate a subiecţilor –
85,4% (30,9%-foarte des şi 54,5%-des), ceea ce era de aşteptat mai ales pentru cei care-şi
desfăşoară activitatea în mediul urban. Totuşi cel puţin unul din 10 respondenţi (11,1%)
declară că folosesc rar/foarte rar canale moderne de comunicare cei mai mulţi fiind
subiecţii mai în vărstă (41-50 de ani). Din cele constatate, consultând şi analizele interne,
transpare ideea unei îmbunătăţiri continue a cunoştinţelor privind utilizarea mijloacelor
moderne de comunicare (perfecţionarea personalului existent), cât şi încadrării de
personal din ce în ce mai instruit.
Întrebaţi dacă folosesc documente pe suport electronic ca emiţător/receptor de
informaţii au fost obţinute următoarele rezultate: 29,8% folosesc atât ca emiţător cât şi ca
receptor; 31% folosesc numai ca emiţător de informaţii; 11,3% folosesc numai ca
receptor de informaţii; 27,9% nu folosesc documente pe suport electronic ca
emiţător/receptor de informaţii. În privinţa utilizării instrumentelor relaţionale au fost
obţinute următoarele: 80% - participă la simpozioane, seminarii etc. ca receptor de
informaţii; 71,1% - relaţii publice; 45,3%- interviuri (presa scrisă, radio, TV); 41,4%-
prezentări în faţa publicului; 35,1% - conferinţe de presă; 34,3% - participă la
simpozioane, seminarii etc. ca emiţător de informaţii.
În privinţa pregătirii unei comunicări, înaintea desfăşurării acesteia, datele cercetării
indică: majoritatea subiecţilor (82,1%) au declarat că îşi fixează anumite obiective,
aproximativ 3 din 5 respondenţi (59,8%) realizează chiar o planificare prealabilă, sunt
folosite diferite materiale de suport: broşuri (68,8%), informaţii de pe internet (52,1%),
prezentări video (46,2%), kituri de comunicare- afişe, obiecte personalizate etc. (43,8%)
şi prezentări tip (34,8%).
Ultima întrebare a chestionarului a vizat evaluarea pregătirii subiecţilor, pe
parcursul formării lor, în tehnici de comunicare: mai puţin de jumătate dintre subiecţi
(40%) au urmat astfel de cursuri (respondenţii de sex feminin au beneficiat mai mult
decât colegii lor de pregătire în tehnici de comunicare, iar dacă fixarea anumitor obiective
înainte de comunicare este realizată în mai mare măsură de subiecţii care au urmat un
curs de pregătire în tehnici de comunicare, planificarea prealabilă este realizată într-o
proporţie mai mare de cei care nu au urmat un astfel de curs).

3. Analiza şi interpretarea datelor statistice privind imaginea MIRA în mass-media

În scopul realizării unei analize concludente asupra a ceea ce înseamnă imaginea
MIRA, pe baza principiului metodologic al complementarităţii strategiilor de abordare a
realităţii sociale, am utilizat atât date subiective (obţinute pe baza aplicării celor 2
chestionare), cât şi obiective - date statistice5 privind modul în care structurile
ministerului au fost oglindite în mass-media în perioada 2007. În analiza comparativă a
datelor statistice s-au avut în vedere următoarele criterii:
• MIRA – minister vs. aparat central vs. structuri subordonate (Poliţia
Română, Jandarmeria Română, Poliţia de Frontieră Română, Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţie Publică);
• tipuri de canale mass-media: presa scrisă, posturi de televiziune şi canale
radio şi sfera de acoperire/audienţă: naţională (centrală) şi locală;
5
Informaţiile sunt preluate de la Direcţia de Informare şi Relaţii Publice MIRA – Studii şi analize
 • numărul total al trimiterilor (gradul de vizibilitate) şi tipul acestora
(tendinţe de polarizare): pozitive, negative (defavorabile), neutre (nepolarizate);
• evoluţia anuală, trimestrială şi lunară a numărului de referiri.
Prezentăm selectiv câteva rezultate:
Imaginea MIRA (ca minister, include atât aparatul central, cât şi structurile
subordonate) reflectată de presa centrală a fost una obiectivă (trei din patru trimiteri au
fost neutre), cu tendinţe de polarizare pozitivă. Au fost înregistrate 47.197 de referiri
(24,42% - pozitive, 6,74%- negative şi 68,84%- nepolarizate) cu diferenţe
nesemnificative în funcţie de tipul de canal mass-media:
presa scrisă: 24,4% - pozitive; 6,7% - negative şi 68,9% - neutre,
presa audiovizuală: 24,5% - pozitive; 6,9% - negative şi 68,6% - neutre.
Analiza evoluţiei trimestriale a generat următoarea ierarhie:
 trimestrul III - 13.806 referiri (29,25%) dintre care 25,76%
pozitive şi 8,49% negative;
 trimestrul IV - 11.840 referiri (25,09%) dintre care 23,26%
pozitive şi 9,12% negative;
 trimestrul I - 10.801 (22,88%) dintre care 17,12% pozitive şi
4,87% negative;
 trimestrul II - 10.750 (22,78%) dintre care 31,28% pozitive şi
3,73% negative.
În concluzie se observă că în trimestrul III au fost cele mai multe trimiteri
(29,25%), în trimestrul II s-a înregistrat cea mai mare pondere de referiri pozitive
(31,28%), iar în trimestrul IV cel mai mare procent de trimiteri negative (9,12%).
Analiza evoluţiei lunare indică: media lunară este de 3.933 (minimul anual fiind
înregistrat în luna februarie - 2.845, iar maximul în luna septembrie - 4.822), minimul
referirilor pozitive s-a înregistrat în luna februarie - 391, iar maximul în luna august -
1.376, în timp ce minimul anual al celor defavorabile a fost înregistrat în luna aprilie -
113, iar maximul în septembrie - 529.
Imaginea MIRA (ca aparat central) vs. structuri subordonate a fost reflectată în
presa centrală astfel:
 a) MIRA (aparatul central ca instituţie) - 6.609 referiri (20,18% - pozitive,
2,57%- negative şi 77,24% - neutre);
b) Inspectoratului General al Poliţiei Române - 18.904 de trimiteri (26,16% -
pozitive; 9,49% - negative şi 64,35%.neutre);
c) Jandarmeria Română - 4.240 trimiteri (34,69% pozitive; 5,45% negative şi
59,86% neutre);
d) Poliţia de Frontieră Română - 2.787 de trimiteri (45,35% - pozitive;
10,44% - negative şi 44,21% neutre);
e) Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - 2.922 trimiteri
(30,56% - pozitive; 1,57% - negative şi 67,86% neutre).
În lumina acestor date, conchidem arătând că:
1) ministerul MIRA (aparatul central ca instituţie) are cea mai mică proporţie
de trimiteri pozitive şi cea mai mare pentru trimiterile neutre;
2) IGPR are cel mai multe trimiteri;
3) IGPF are cele mai multe trimiteri pozitive, dar şi negative şi în consecinţă
cele mai puţine referiri neutre. În evoluţia acestui indicator remarcăm o
rată a negativităţii peste media instituţională, aspect determinat în
principal de unele crize mediatice; per ansamblu imaginea reflectată în
presa centrală a fost una caracterizată de un grad ridicat de polarizare
pozitivă - peste 45% din totalul referirilor;
4) IGSU – are cea mai mică proporţie de trimiteri negative;
5) având în vedere că proporţia trimiterilor negative este mai mică decât cea
a trimiterilor pozitive, iar cele neutre sunt minim 44%, per ansamblu,
imaginea fiecărei structuri a fost reflectată, în mass-media centrală, într-un
mod obiectiv, echilibrat, cu tendinţe de polarizare pozitivă, în contextul
unei negativităţi ce nu generează stări de vulnerabilitate imagologică.
În ceea ce priveşte contribuţia pe care au avut-o principalele structuri ale instituţiei
la crearea vizibilităţii, respectiv polarizarea pozitivă/negativă a imaginii MIRA în anul
2007, remarcăm ocuparea detaşată a primului loc de către IGPR, la toţi indicatorii
menţionaţi, atât la nivelul presei centrale cât şi al celei locale.
 Comparând contribuţia fiecărei structuri în parte la polarizarea pozitivă cu cea la
polarizarea negativă a imaginii ministerului în presa centrală, se poate determina sporul
de polarizare pozitivă/negativă a imaginii MIRA, pe care fiecare din această
componentă imagologică l-a generat. Astfel, o pondere însemnată în conturarea
pozitivităţii imaginii ministerului au avut-o IGSU (spor de +6,3 puncte), IGJR (+5,5
puncte) şi item-ul MIRA (+6,24 puncte). La polul opus se află item-ul Prefecturi, care
ocupă ultima poziţie în ceea ce priveşte «contribuţia la polarizarea pozitivă a imaginii
instituţiei» şi locul doi în cazul «contribuţiei la polarizarea negativă a imaginii
ministerului» (spor negativ de -11,32 puncte).

Poziţionarea principalelor posturi de televiziune centrale:

• postul de televiziune Pro TV
ocupă poziţia de lider (1.860 de materiale), urmat de Prima TV (1.815 trimiteri) şi
Antena 1 (1.721 trimiteri), Realitatea TV (1.592 referiri), Naţional TV (1.261
referiri) şi TV România 1 (881 referiri), celelalte posturi centrale de televiziune
situându-se sub pragul de 800 de materiale transmise. Se remarcă interesul redus
manifestat de către postul public de televiziune TV România 1.
• postul TV N24 a generat imaginea
cea mai intens polarizată pozitiv a ministerului; la polul opus se află postul
Antena 1 cu cea mai mare proporţie de materiale defavorabile. O imagine cu un
grad ridicat de negativitate a fost conturată şi de postul public de televiziune, TV
România 1 aflându-se pe locul doi în ceea ce priveşte ponderea referirilor
negative.
Poziţionarea principalelor posturi de radio centrale:
• prima poziţie este ocupată de
Radio Europa FM (1.304 materiale), urmată de Radio România Actualităţi
(1.122 referiri), Radio InfoPro (784), Radio Total (674) şi Radio Guerrila (325),
celelalte posturi de radio centrale difuzând sub 300 de materiale. Merită remarcat
faptul că primele 2 posturi de radio din punct de vedere al audienţei naţionale sunt
Radio România Actualităţi şi Radio Europa FM.
 • cele mai multe referiri obiective,
au fost transmise de Radio România Actualităţi difuzând (243), urmată Radio
Europa FM (216) care a transmis însă şi cele mai multe trimiteri defavorabile
(105), urmat la mare distanţă de Radio InfoPro (64).
Poziţionarea principalelor publicaţii centrale:
• pe primul loc se află Ziua (2.934),
urmată de Adevărul (2.764 referiri), România Liberă (2.752), Cronica Română
(2.331), Gândul (2.315), Evenimentul Zilei (2.149), Jurnalul Naţional (1.919),
Gardianul (1.585) şi Libertatea (1.533). Interesul arătat de majoritatea celorlalte
cotidiene centrale importante a fost situat în intervalul 1.000 – 1.500 de referiri.
• cele mai multe referiri pozitive au
fost cuantificate în partida ziarului Cronica Română (739), acesta fiind urmat
îndeaproape de România Liberă (724), iar la capitolul referiri defavorabile,
poziţia de lider este ocupată de ziarul Ziua (289), urmat de Gândul (209).

PROPUNERI - Analiza managementului relaţiilor publice în Ministrul Internelor şi

Reformei Administrative reprezintă o provocare pe care lucrarea de faţă nu o poate
susţine decât într-o oarecare măsură, atât din prisma abordării numai anumitor paliere ale
problematicii, a viziunii temporale şi spaţiale limitate. Scopul acestui demers teoretic a
fost nu acela de a reliefa aspectele pozitive – care există, cu siguranţă - ci de a scoate în
evidenţă acele aspecte care ar putea fi îmbunătăţite, pentru a obţine rezultate mai bune, a
optimiza imaginea instituţiei şi a obţine acele mult-dorite procente de încredere a
cetăţenilor. Pentru o îmbunătăţire semnificativă a situaţiei, consider că, în completarea
propunerilor menţionate pe parcursul analizei, sunt necesare şi următoarele măsuri:
1) Înfiinţarea unor compartimente de informare şi relaţii publice, iar purtătorul de
cuvânt să se ocupe numai de marketing instituţional şi nu de alte atribuţii;
2) Elaborarea statutului purtătorului de cuvânt şi realizarea unui ghid/manual al
relaţiilor publice în care să fie reunite toate prevederile interne în domeniul relaţiilor publice
şi să conţină şi exemple de bune practici;
3) Continuarea organizării unor convocări anuale cu ofiţerii de presă,
îmbunătăţirea comunicării interne şi iniţierea de campanii mediatice;
 4) Organizarea unor cursuri de specialitate pentru personalul existent şi pregătirea
unor studenţi ai Academiei de Poliţie, prin parteneriat cu facultăţi civile (Şcoala Naţională
de Studii Politice şi Administrative, Secţia de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii
Bucureşti sau a Facultăţii de Jurnalism etc), astfel încât viitori poliţişti să îndeplinească
ambele cerinţe de bază ale acestui domeniu: cunoaşterea domeniului relaţiilor publice dar şi
specificul activităţii instituţiei a cărei imagine o promovează;
5) Având în vedere programul prelungit de lucru, nivel ridicat de stres, gradul
mare de responsabilitate şi riscurile la care sunt expuşi şi pentru a evita, pe viitor, fluctuaţia
personalului care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu se impune acordarea unor
condiţii de muncă (categoria de muncă gradul I, ca şi ofiţerilor operativi), logistice şi
financiare, care să stimuleze continuitatea în funcţia respectivă;
6) Acordarea unui telefon mobil de serviciu şi îmbunătăţirea dotării logistice (PC
performant, telefon interurban, conexiune reţea);
7) Relaţiile publice nu pot fi concepute în afara activităţii de cercetare,
monitorizare şi evaluare, iar toate acestea reclamă fonduri şi, în consecinţă, este imperios
necesară elaborarea unor reglementări care să prevadă alocarea unui buget dedicat
activităţii de relaţii publice la nivel instituţional.
BIBLIOGRAFIE
1. Abric Jean-Claude, Psihologia comunicării. Teorii şi metode, Ed. Polirom, 2002;
2. Adler R. şi Godman G., Understanding Human Comunication, Holt Rinehart and Winston,
1985;
3. Abraham Pavel, Comunitatea, Poliţia şi Tranziţia, Editura Naţional, Bucureşti, 1996;
4. Anghel Petre, Stiluri şi metode de comunicare, Ed. Aramis, Bucureşti, 2003;
5. Bacos, C. Rolul imaginii asupra mentalităţilor colective, în Societate & Cultură, nr.3/1992;
6. Beciu Camelia, Comunicarea politică, Ed. Comunicare. Ro, Bucureşti, 2002;
7. Bernard Dagenais -Campania de relaţii publice, Ed. Polirom, Iaşi, 2003;
8. Bernard Miege „ Spaţiul public: perpetuat, lărgit şi fragmentat”, în Isabelle Pailliart –
„Spaţiu public şi comunicarea”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
9. Bernard Miege – „Societatea cucerită de comunicare”, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;
10. Broom M. Glen şi Smith, D. George, Testing the Practitioner’s Impact in Clients, “Public
Relations Review”, 1979;
11. Burduş E., Cărpănare G., Fundamentul managementului organizaţiei, Ed. Economică,
Bucureşti, 1999;
12. Cândea Dan şi Cândea Rodica, Comunicarea managerială, Editura Expert, Buucreşti, 1996;
13. Chambat Pierre, - „Spaţiu public, spaţiu privat: rolul medierii tehnice” în Isabelle Pailliart -
„Spaţiu public şi comunicarea”, Ed. Polirom, Iaşi, 2002;
14. Chelcea Septimiu, Comunicarea nonverbală în spaţiul public, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2004;
15. Chelcea Septimiu, Opinia publică. Gândesc masele despre ce şi cum vor elitele?, Editura
Economică, Bucureşti, 2002;
16. Chelcea Septimiu, “Metodologia cercetării sociologice”, Editura Economică, 2004, Ediţia a
doua revizuită
17. Chelcea Septimiu în Dicţionar de sociologie (1993), coord. C Zamfir şi L. Vlăsceanu,
Bucureşti, Editura Babel.
18. Chiru Irena, Comunicarea interpersonală, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003;
19. Coman Cristina, Relaţiile publice şi mass – media, Editura Polirom, Bucureşti, 2000;
20. Coman Cristina, Relaţiile publice, principii şi strategii, Editura Polirom, Iaşi, 2001;
21. Coman Mihai, Introducerea în sistemul mass-media, Polirom, Iaşi, 1999;
22. Coman Mihai, Introducerea în sistemul mass-media, Polirom, Iaşi, 2007, (ediţia a III-a
revizuită şi adăugită);
23. Coman Mihai, Mass-media în România post-comunistă, Polirom, Iaşi, 2003;
24. M. Coman, „Mass Media, Mit şi Ritual. O perspectivă antropologică”, Ed. Polirom, Iaşi,
2003;
25. Cornescu V., Marinescu P., Curteanu D., Toma S. Management de la teorie la practică, Editura
Universităţii din Bucureşti, 2004;
26. Cornescu V., Mihăilescu I. , Stanciu S., Managementul Organizaţiei, ALL Beck, 2003;
27. Cornescu V., Marinescu P., Curteanu Doru, Toma Sorin “Management de la teorie la
practică”, Editura Universităţii din Bucureşti, 2004;
28. Cristea Dumitru, „Tratat de Psihologie Socială”, Ed. Protransilvania, 2004;
29. Cuillenburg Van, J. J. şi alţii, Stiinta Comunicării, Bucureşti, Humanitas, 1998;
30. Culea Haralamb, apud Haineş Rosemarie, Televiziunea şi reconfigurarea politicului, 2002;
31. Dagenais Bernard, Campaniile de relaţii publice, Ed. Polirom, 2003;
32. Dagenais Bernard, Le communique ou L'art de faire parler de soi, Quebec, VLB Editeur
33. David George, Relaţii publice – garanţia succesului, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002;
34. Drăgan Ion, Paradigme ale comunicării de masă, Editura Şansa, Bucureşti, 1996;
35. Dunn Watson S., Public relations – a Contemporary Approach, Richard D. Irwin Inc., 1986;
36. Ellul Jacques, La parole humilée, Presses Universitaires de France, Paris, 1983;
37. Engwal Lars, Newspapers as Organisations, Westmead, Gower Publ., 1981;
38. Flichiy Patrice, O istorie a comunicării moderne, Polirom, Iaşi, 1999;
39. French J. P. R. Jr. and Raven B. (1960). The bases of social power. In D. Cartwright and A.
Zander (eds.), Group dynamics (pp. 607-623). New York: Harper and Row
40. Gamble T.K şi Gamble M.– “Communication Works”, Ed. McGraw Hill, New York, 1993
41. Gellner, Ernest Condiţiile libertăţii. Societatea civilă şi rivalii săi, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
42. Golu P., Psihologie socială, EDP, Bucureşti, 1974;
43. Goff J.Le., „Imaginarul medieval”, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991;
44. Gourhan A. Leroi, „Le geste et la parole. Techique et language”, Paris, 1964;
45. Greyser A. Stephan, Changing Roles for Public Relations, Public Relations Journal, 37(1),
ianuarie 1981;
46. Habermas Jurgen, Sfera publică şi transformarea ei structurală, Comunicare.ro, 2005;
47. Habermas Jurgen, Spaţiul public. Arheologia publicităţii ca dimensiune constitutivă a
societăţii burgheze, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
48. Haineş Rosemarie, Televiziunea şi reconfigurarea politicului, Polirom, Iaşi, 2002;
49. Hellriegel Slocum, Woodman, Organizatorial Behaviour, New York, West Publishing Co,
1985;
50. Joiţa Elena, Managementul educaţional, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;
51. Lalit Acharya, „Poublic Relations Environmnet”, Juornalism Quarterly, 1995
52. Lecomte Patrick, Comunicare, Televiziune şi Democraţie, Tritonic, Bucureşti, 2004;
53. Leroi-Gourhan A., Le geste et la parole. Techique et language, Editions Albin Michel, Paris,
1964;
54. Level David A., Jr. & Galle P. William, Jr. Managerial Communications. Plano, Texas,
Business Publications Inc., 1998;
55. Level şi Galle, Managerial Communication, Irwin, Homenrood the University of Illinois
Press, 1988;
56. Locke John, apud Beciu Camelia, Comunicarea politică, Comunicare.ro, Bucureşti, 2002;
57. Marinescu Paul, Managementul instituţiilor publice, Editura Universităţii din Bucureşti,
2003;
58. Mathien Michel , Le systeme mediatique, Paris, Hachette, 1989;
59. Mathien Michel, Les journalistes et le systeme mediatique, Paris, La Decouverte, 1992;
60. Miège Bernard, Gândirea comunicaţională, Bucureşti, Cartea Românească, 1998
61. Mc.Quail Denis, The Influences and Efects of Mass Media, in Curran, James (ed.), Mass
Communication and Society, Edward Arnold, 1977;
62. Mc.Luhan Marshall, Galaxia Gutenberg, 1975, Editura Politică, Bucureşti;
63. Mc.Quail Denis, Mass Communication Theory, London, Sage Publ., 1987;
64. Michael Ryan, Participative vs. Authoritative Environment, “Journalism Quarterly” 64(4),
1987;
65. Moscovici S., Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, Polirom, Iaşi, 1994;
66. Năstăsel E., Ursu E., Argumentul sau despre cuvântul bine gândit, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1980,;
67. Newsom D., A. Scott, J.V. Turk , This is PR. The Realities of Public Relations, Wadsworth,
1993;
68. Newsom Doug, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckeberg - Totul despre relaţiile publice, Ed.
Polirom, 2003;
69. Newson Doug, Turk Judy VanSlyke, Dean Kruckeberg, Totul despre relaţii Publice, Editura
Polirom, 2003;
70. Nicolescu Ovidiu, Verboncu Ion, Fundamentele Managementului Organizaţiei, Tribuna
Economică, 2006;
71. Nicolescu O., Management, Ed. Economică, Bucureşti, 1995;
72. Nicolescu O., Năstase M., Sisteme, metode şi tehnici manageriale ale organizaţiei, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000;
73. Nolte L. & DL Wilcox, Public Relations Writing and Media Techniques. New York, Harper
Collins Publisher, 1990;
74. Pailliart Isabelle, Spaţiul public şi comunicarea, Polirom, 2002;
75. Pânişoară I. O., Comunicarea eficientă, Ed. Polirom Iaşi, 2004;
76. Pedler Emmanuel, Sociologia Comunicării, Cartea Românească, 2001;
77. Petrescu Seghete Gh., Fundamentele practicii manageriale, Editura Maiko, Bucureşti, 1994;
78. Pop Doru, Introducere în teoria relaţiilor publice, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2000;
79. Prutianu Ştefan, Manual de comunicare şi negociere în afaceri vol I – Comunicarea,
Editura Polirom, 2000;
80. Rieffel Remi, apud. Bertrand Claude Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Institutul
European, Iaşi, 2000;
81. Rieffel, Remi, L'elite des journalistes, Paris, PUF, 1984;
82. Rime B., apud. Cristea Dumitru, Tratat de Psihologie Socială, Ed. ProTransilvania,
Bucureşti, 2000;
83. S.M. Cutlip, Center, Allen H., Broom, Glen M., Effective public relations, Prentice-Hall Inc.,
1994;
84. Shannon & Weaver, The Mathematical Theory of Communication, 1949;
85. Silion Costică, Consideraţii generale privind protecţia drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului pe timpul situaţiilor de dezordine civilă, în, „ Revista Română
de Drept Umanitar”, Anul III, Nr. 3-4 / 2000;
86. Simulescu Corneliu, Noi abordări privind poliţia comunitară, Editura M.I., Bucureşti, 2002;
87. Stăiculescu Ana Rodica, Jelev Daniela, Sociologie, Ed. Ovidius University Press, Constanţa,
2002;
88. Stăncioiu I. şi Militaru G. –„Management. Elemente fundamentale”, Ed. Teora, Bucureşti,
1998;
89. Sharon Yoder, Katherine Mila, Peter Gross, Ştefan Niculescu Maior,-„Introducere în relaţii
publice”, editura NIM, Bucureşti, 1998;
90. Tamaş Sergiu, Dicţionar Politic – Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Editura
Academiei Române, 1993;
91. Tarde Gabriel, în L’opinion et la foule, Presse Universitaires de France, 1980;
92. Task Force on Stature and Role of Public Relations, Report and Recommendations, Public
Relations Society of America, noiembrie 1980;
93. Thoveron Gabriel, Istoria Mijloacelor de Comunicare, Institutul European, 2003;
94. Thoveron Gabriel, „Comunicarea politică azi” (trad.) Ed Antet, Oradea, 1996;
95. Ursu I, Năstaşel E - „Argumentul sau despre cuvântul bine gândit”, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşri, 1980;
96. Voicu, Costică şi Sandu, Florin, Managementul organizaţional în domeniul relaţiilor publice,
vol. II, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 2001, pg. 21-22;
97. Webster, apud. Sergiu Tamaş, Dicţionar Politic – Instituţiile democraţiei şi cultura civică,
Editura Academiei Române , 1993;
98. Wilcox, Dennis L., Ault, Phillip H., Agee, Warren K., Public Relations-Strategies and
Tactics, Harper Collins Publishers Inc., 1992;
99. Yoder Sharon, Mila Katherine, Gross Peter, Maior Niculescu Ştefan, Introducere în relaţii
publice, Editura NIM, Bucureşti, 1998;
100. Zamfir C. şi Vlăsceanu E., Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Ed. Babel, 1998, pg. 506;
***
101. *** Constituţia României, Bucureşti, l99l, R. A. Monitorul Oficial;
102. *** Dicţionarul Explicativ Român, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura
Univers Enciclopedic, 1999;
103. *** Documentarul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă;
104. *** Documentarul Poliţiei de Frontieră Române;
105. *** Instrucţiunile M.Ap.N., Relaţii cu presa, Ed. Militară, Bucureşti, 1999;
106. *** Instrucţiunile nr. 171 din 2001, privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de
Relaţii Publice, Tradiţii, Educaţie şi Sport în Ministerul de Interne;
107. *** Legea nr. 360/06.06.2002 - privind statutul poliţistului, modificată prin O.U.G. nr.
89/14.10.2003
108. *** Legea nr. 604/22.12.2003 pentru aprobarea O.U.G. nr. 63/28.06.2003, privind
organizarea şi funcţionarea M.I.R.A.
109. *** Legea nr. 544/2001- privind liberul acces la informaţiile de interes public (M.Of. nr.
663/ 2001);
110. *** Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat de O.N.U. la 16
decembrie 1966;
***Strategia de Comunicare şi Relaţiile Publice a Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative.