Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”

Conferința științifico-practică

„Muncă, Talent, Cutezanţă”, ediţia a LXIII – a

Secţia: Limba şi literatura română

Lucrare de cercetare cu titlul:

„Geniul, Poetul şi Omul Vieru ca promotor al atitudinii civice naţionale a

tinerei generaţii basarabene”

Autor:

Vodă Daniel, elev al clasei a XI-a „B”

al LT „Mihai Viteazul”

Profesor coordonator:

Bejan Galina, profesor de limba şi

literatura română, gr. didactic II

Chişinău 2010
 CUPRINS:

Cuprinsul……………………………………………………………….pag. 2

Rezumatul lucrării……………………………….......………………..pag. 3-4

Introducere……………………………………………………………..pag. 5-6

Capitolul I „Curtea vieţii….…………………….……………………pag. 7-12

§ 1.1 „Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea”………pag. 7-10

§ 1.2 „Dintre toate religiile, cea mai frumoasă este mama”….…...…pag. 11-12

Capitolul II „Grigore Vieru – „fruntea sărutată de Dumnezeu” în ochii tinerei

generaţii basarabene”.………………………………………………...pag. 13-16

§ 2.1 „El este Soarele…”….……………...…….………………...…..pag. 13-15

§ 2.2 „Definiţia Poetului Grigore Vieru”………...…………………..pag. 15-16

Recenzie………………………………………………………………pag. 17

Bibliografie…………………………………………………………...pag. 18

2
Rezumatul lucrării de cercetare: „Poetul, Omul şi Geniul Vieru ca promotor
al atitudinii civice naţionale a tinerei generaţii basarabene”

În cadrul acestui proiect de cercetare, am împânzit amintirea despre cel ce

a fost Grigore Vieru – Poet al Prutului, Mamei, Patriei şi Adevărului, Om care a
fost iubit şi urât pentru aceleaşi calităţi: „sinceritate, cumsecădenie,
corectitudine…” după cum mărturiseşte şi maestrul Nicolae Dabija la cenaclul
de comemorarea a marelui poet în data de 12 februarie 2010 în incinta
bibliotecii LT „Mihai Viteazul”. Anume acest eveniment de suflet, mi-a
inspirat raţiunea spre redactarea studiului meu, căci am văzut frumuseţea şi
dragostea prietenească a celor doi lobi ai Pilonului Scrisului Basarabean. Despre
Vieru s-au vorbit multe şi mai cu seamă mulţi au vorbit despre Poet, în special
după Apusul tragic din ianuarie 2009. Pe când El, ca domn al literei şi slovei a
vorbit puţin şi despre puţini, dar ochea exact în idealurile şi durerile naţiunii,
trăind viaţa sa de „iarbă simplă”, de sol al Basarabiei victimizate, murind „în
fiecare clipă”, fiind hărţuit, istovit, şi otrăvit de vicleniile Istoriei, politicienilor
corupţi şi funcţionarilor nemiloşi, Omul-Vieru vădit vulnerat sufleteşte,
înfruntând dihonia, poate fi numit, fără greş, un poet al neamului, un izvor al
Prutului şi a întregilor generaţiuni de români.

A scris cu dragoste şi ardoare pentru cei mici şi mari, cred că nu este nici
un copil ce nu a bâzâit cu Albinuţa sa, ce nu a trăit în Testamentul Poetului, nu
există nici un tânăr ce nu ar găsit izvor de inspiraţie la cuvântul „mamă” în
poeziile lui Vieru; mai cu seamă cel mai popular, foarte iubit şi îndrăgit erou al
limbii române, un adăpost al fiinţei naţionale. Oferind „bijuterii perene”,
Grigore Vieru, cu figura-i plăpândă, iradiind bunătate şi cu o modestie
necomparabilă, şi-a crescut cititorii. Căci, poezia sa porneşte din propria-i
copilărie şi poartă, cu sinceritate, durerea înstrăinării, abisul etern al dragostei
mamă-copil şi penetrare în Sfânta Scriptură. El rămâne, indiscutabil, stegarul
celei „mai eminesciene generaţii”, lumina conştiinţei şi gliei strămoşeşti. Acesta

3
a fost laitmotivul cercetării mele, amintirea despre tot ce a fost, este şi va fi
poetul Grigore Vieru pentru publicul său cel mai apropiat – copii şi adolescenţii,
cei ce oglindesc adevărul şi simplitatea în paşii în viaţa şi cei pe care Poetul i-a
îndrăgit cel mai mult. Personal, ca reprezentant al tinerii generaţii basarabene,
voi plasa la locul de cinste versul vierean, alături de credinţa mea în Mamă,
Patrie, Limbă, popor şi mai cu seamă în Dumnezeu. La întrebarea „Ce este
Vieru pentru tine?”, o elevă din clasa a I-a, mirată de întrebarea mea, a exaltat
„El este Soarele” şi involuntar mi-am amintit un citat al poetului „Acesta e
Soarele”, spunem copiilor, şi nimeni nu întreabă: „De ce?””, nu am cutezat nici
eu să o întreb pe ea „De ce?”. Căci, „Un copil reprezintă punctul de vedere al lui
Dumnezeu” (Carl Sandburg). Rămâne să-l iubim pe Poet, să-l respectăm şi mai
cu seamă să-l citim cu nesaţ, precum sorbim apa vie de la izvor, apa – dătătoare
de slovă sfântă.

4
 Introducere:

Moto: „O spun să mă audă şi

plin de floare pomul:
„Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul”
(Grigore Vieru)

Vieru-profetul şi Vieru-omul sunt entităţi spirituale identice, fiind rodul

unei singure „stele călăuzitoare” – stea ce se naşte în satul Pererâta, judeţul
Hotin, în familia lui Pavel şi Eudochia Vieru, la 14 februarie 1935 şi a cărei
lumină va hrăni sufletele însetate cu litere latineşti întregul neam românesc în
pas spre mileniul III, în pas spre deşteptarea naţională. În lucrarea mea de
cercetare, mi-am propus studiul relaţii „tineri-Vieru”, dar nu putem omite
dragostea deosibită a poetului faţă de valorile perene şi spiritiste a fiecărui din
noi: Mamă, Patrie, Credinţă. Adevăr şi mai cu seamă întoarcerea la
spiritualitatea Românească, cea din urmă fiind chintesenţa noastră şi ţelul răpit
de ciuma asupritoare a regimului din perioada sovietică, putere cu care de altfel
a luptat şi marele poet.
În cadrul studiului meu, am divizat firul narativ în două capitole
distinctive, capitolul I: „Curtea vieţii”, cuprinde întreaga moştenire a celui ce a
fost Grigore Vieru-Omul, capitolul este divizat în cadrul a două paragrafe,
citate-profetice a marelui poet: § 1.1. „Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-
şi dreptatea” (în care remarc destinul veşnic tulbure a lui Grigore Vieru,
presărat de umilinţă, durere, chin şi ură din partea celor puţin de sus şi în
acelaşi timp dragostea, prietenia, cumsecădenia, spiritul frăţesc, a celor care
trăiau în gând şi suflet cu Vieru şi care erau mulţi dar asupriţi) şi § 1.2 „Dintre
toate religiile, cea mai frumoasă este mama” (tratez motivul mamei în operele
sale, simbol ce a fost rostit de poet ca „o rugăciune” la toate întâlnirile cu
cititorii). În cadrul capitolului II „Grigore Vieru – „fruntea sărutată de

5
Dumnezeu” în ochii tinerei generaţii basarabene” a studiului meu, abordez
relaţia poetului cu tinerii şi sarcina sacră a tineretului moldav de promovare a
perlei noastre naţionale în panteonul cultural românesc. Capitolul II este divizat
în două paragrafe, după cum urmează § 2.1 „El este Soarele…” (în acest
paragraf, evidenţiez rolul maestrului Vieru în promovarea culturii româneşti) şi
§ 2.2 „Definiţia Poetului Grigore Vieru”(conţine aspectul practic al studiului
meu, bazat pe un reportaj cu tinerii din cadrul instituţiei noastre de învăţământ,
în care elevii din toate paralele au fost rugate să răspundă la întrebarea „Dacă
Grigore Vieru ar fi fost un cuvânt din DEX, ce ar însemna?”, rezultatele sunt
de-a dreptul impresionante).

6
 Capitolul I
„Curtea vieţii”
§ 1.1 „Românul îşi cheltuieşte viaţa dovedindu-şi dreptatea”
(Grigore Vieru)
Asemenea citatului său, Grigore Vieru, a îndurat o viaţă deloc uşoară, o
viaţă, care se aprinde în data de 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul
judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, în familia de plugari
români a lui Pavel şi Eudochia Vieru. A absolvit şcoala de şapte clase din satul
natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care
o termină în 1953.
A debutat în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii,
„Alarma”, apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul
Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie,
instituţie la care ţinea nespus de mult şi a cărei holuri ţin minte, tânărul student
Vieru, veşnic „aplecat în lecturi” şi literă. În acelaşi an, i-a apărut a doua
culegere de versuri pentru copii, „Muzicuţe”. A fost redactor la revista „Nistru”,
publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963,
Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două
plachete de versuri pentru copii: „Făt-frumos şi Curcubeul” şi „Bună ziua,
fulgilor!”. În 1964, publică în revista Nistru poemul „Legământ”, dedicat
poetului Mihai Eminescu.

În 1965, îi apare volumul „Versuri pentru cititorii de toate vârstele”,

pentru care i se acordă Premiul Republican al Komsomolului în domeniul
literaturii pentru copii şi tineret (1967). În 1967, Revista „Nistru” publică
poemul „Bărbaţii Moldovei”, cu o dedicaţie pentru „naţionalistul” Nicolae
Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă, activitatea
poetului fiind atent supravegheată de „ochiul atotvăzător” a cenzurii sovietice şi
forţelor speciale.

7
 În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de
volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este
apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul
apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură
naţională contemporană, un onor rar întâlnit în acea perioadă. Trei poeme din
volum sunt întitulate „Tudor Arghezi”, „Lucian Blaga”, „Brâncuşi”, iar alte
două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii
apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.

În 1969, el publică „Duminica cuvintelor” la editura Lumina, cu ilustraţii

de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit „obligatorie”
în orice grădiniţă de copii. În 1970, editura Lumina publică „Abecedarul”,
semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. S-a dat o
luptă aprigă de câţiva ani pentru apariţia lui, luptă în care s-au angajat şi
învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţi,
dar „înghiţită” sub presiunea nemijlocită a autorilor şi intelectualităţii
basarabene. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii „Trei
iezi”. La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este
retras din librării pentru poemul „Curcubeul”, în care s-a găsit „ascuns”
tricolorul românesc.

…Şi cu-albastrul de cicoare

Şi cu galbenul de soare
Şi cu roşul ca de foc…
De! Ca fraţii! La un loc!
Zice omul bucuros:
Măi, ce curcubeu frumos!...

(Grigore Vieru)

8
 În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori
sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX, Dan Hăulică,
Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban şi Tatiana Nicolescu.

În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi

face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs.
Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În acelaşi an, apare
volumul de versuri lirice „Aproape”, cu ilustraţii color de Isai Cârmu.

În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează,

împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-
Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, apare „Steaua de vineri”, cu un cuvânt-înainte
semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele
maluri ale Prutului.

În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii „Maria Mirabela”, al

regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru,
iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul
literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.

În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei
mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul
întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.

9
 În 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei
Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii,
iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la
Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este
ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de
Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
În 1997, Editura Litera din Chişinău lansează volumul antologic „Acum
şi în veac” (Colecţia: Biblioteca şcolarului), iar în 2000 este decorat cu Medalia
guvernamentală a României „Eminescu” – 150 de ani de la naştere.
Iar la 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în
apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, Grigore Vieru se stinge,
„Inima Basarabiei” a încetat să bată!” Însă vocea sa, este mai vie ca niciodată,
Vieru a învins moartea, prin viaţa sa!
„Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc…

…Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii.”

(Grigore Vieru)

10
 § 1.2 „Dintre toate religiile,
cea mai frumoasă este mama”
(Grigore Vieru)
„Pruncii îl zuruie.
Bătrânii îl visează.

Muţii îl gândesc.
Fricoşii îl strigă.
Orfanii îl lacrimă.
Răniţii îl cheamă.
Iar ceilalţi îl uită.
O, Mamă! O, Mamă!”
(Grigore Vieru)
Mitul mamei în creaţia lui Grigore Vieru capătă o iubire de abis, o
dedicare totală, o străfulgerare de vis; La maestrul Vieru principiul matern
umanizează, dobândeşte vibraţii cosmice, devine chiar „substitut al eternităţii”
menţionează Mihai Cimpoi în cadrul articolului dedicat poetului în publicaţia
Literatura şi Arta. Poetul, imortalizează succesiunea anotimpurilor, culege
„roua sufletului”, e bolnav de armonie şi înţelege că veşnicia e „ca laptele
mamei”, dătătoare de viaţă şi existenţă, iar făptura ei, îneacă undele infinitului.
Iar mama, cu „…Fierbintea ei respiraţie / Roteşte pe cer stelele, luna”. Aşadar,
cosmosul — s-a observat — capătă un nimb matern, mama devine osia lumii,
nucleul ei cel mai solid şi fierbinte. Nu trebuie subestimată „pedagogia” liricii
lui Vieru. Romantic într-un secol deromantizat, poetul ne pregăteşte pentru
întâlnirea cu poezia. El caută „umbra copilăriei”, vârsta inocenţei, acel „univers
fericit” invadat de blândeţe si blajinătate, alungând răutatea şi negrul din suflet.
Cum poetul, este un „duh al vieţii”, a cărui suspin caută obsesiv chipul mamei.
„Cine ar putea veni în locul Ei?” — se întreabă Vieru. O lume maternă,
crescând sub acest simbol tutelar stăpâneşte universul liric:

11
 „Nu poţi să smulgi din aer,
Al mierlei cântec spus,
De vorba mamei gura-mi,
S-o depărtezi nu poţi.
Nu poţi din ape smulge,
Un soare oglindit,
De mine chipul mamei,
Să îl desparţi nu poţi.”
Poetul ascultă tăcerile din „casa mumei”, „plânsetul humei”, iubirea ia
chipul mamei; „pierzând pe Mama — mi-a rămas Patria”, cele două colosuri a
existenţei fiecărui din noi, cele două altare a inimii noastre, poetul a evocat
întreaga făptură a măicuţei: frumoasă, trudită, iubitoare, gata mereu de
sacrificiu, simbol ar răbdării şi suferinţei, al statorniciei şi dăinuirii, al vieţii şi
existenţii. Cultul mamei, capătă rădăcini şi se împleteşte într-o horă a
gândurilor alături de simbolurile „casă”, „pâine”, „grai”, „izvor”, „fericire”,
oferindu-i un spaţiu protector alături de versul blând vierean. De la mic la mare,
de la suferind la cel mai ferice, de la bogat la sărac, la răsunetul cuvântului
MAMĂ în plăsmuirea Poetului Grigore Vieru, o lacrimă, vie, o lacrimă de vis,
îşi face drum spre infinitul sufletului nostru, lăsând în gâtlejul uscat de amar,
doar trei cuvinte: „Mamă, te iubesc!”

12
 Capitolul II

„Grigore Vieru – „fruntea sărutată de Dumnezeu” în ochii tinerei generaţii

basarabene”

§ 2.1 „El este Soarele…”

„…Oamenii rămaseră împietriţi. Nu ştiau ce li se-ntâmplă, căutând

răspunsuri sub făcliile arzânde ale lumânărilor. Îngerul plecase…Sub ploaia
rece şi dură, mii de suflete se zgribuleau sub un poem, sub un poet, sub o
limbă. Voiau să alerge, dar nu aveau unde, voiau sa înţeleagă, dar nu aveau
cum. Rămâneau trişti şi săraci, uimitor de săraci, ca nişte copii orfani,
îngenuncheaţi într-o istorie care i-a respins şi pe care au respins-o. Cu
capurile plecate, înţelegeau că au pierdut mai mult decât aveau, că drumul de
flori nu era pentru o zi, ci pentru eternitate, că coperţile, oricât de groase, nu
pot să înalţe un poet mai mult decât cei care l-au iubit.

Basarabia rămânea tristă şi încremenită. Şi, totuşi, îngerul vorbea

românește…

(Mogîldea Cristina, LT „Hyperion”, fragment din eseu)

Grigore Vieru… a fost oare un simplu scriitor? a fost oare un simplu poet?
a fost oare un simplu om? a avut oare ceva merite în faţa noastră? a contribuit
prin ceva în literatura românească? merită bustul său să se înalţe în rând cu
Eminescu, Creangă, Caragiale şi alţii? Sunt întrebări care au un singur răspuns,
sunt răspunsuri care nu cer argumentare, DA! Merită! Grigore Vieru a semănat
grâul limbii şi dragostei de neam în toate operele sale, a călăuzit genele noastre,
a copiilor cu aroma înţelepciunii, cu gustul literei, cu sucul descoperirilor. Prin
Vieru şi Albinuţa sa, au trecut toate semnele latinităţii, toate şoaptele de dor
rostite seara târziu alături de părinţi ca o ultimă repetare a temei de acasă. În

13
opinia mea, noi, tânăra generaţie, trebuie să înălţăm cât mai sus acest fior, acest
colos al literaturii româneşti, prin simplul fapt, că Grigore Vieru, ne-a cucerit pe
noi, copii, prin simplitatea sa, prin modestia sa, „A fi simplu nu este o treabă
uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor
mulţi, până când te preschimbi in iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi
?!“, mai simplă decât iarba, poate fi dragostea noastră necondiţionată către poet,
mai simplă decât iarba poate fi sclipiciul din ochii noştri când savurăm versul
său, mai simplu ca iarba poate fi dragostea de copil…către mamă, pe care atât
de dulce a cântat-o Grigore Vieru.

Despre Grigore Vieru şi opera sa se poate vorbi multe şi de toate, însă citatele
de mai jos, cred eu, prezintă cel mai larg, tatăl, păstorul, maestrul, poetul,
gânditorul, tribunul, compozitorul şi mai cu seamă omul Vieru Grigore:

„Om cu merite, ca şi noi, dar mai multe.

Om cu păcate, ca şi noi, dar mai puţine”

(Aureliu BUSUIOC)

„Vieru se numără printre acei poeţi a căror fiinţă se face ecoul

tuturor…mesajul poeziei lui, are în virtutea rădăcinilor vii, atribute mesianice”

(Zoe DUMITRESCU-BUŞULENGA)

„Blând şi viteaz, tradiţionalist şi modern, Grigore Vieru ne-a dat o Albinuţă

pentru întreaga Românie de azi şi de mâine”

(Eugen COŞERIU)

„Folclorul şi tradiţiile seculare conjugate în mod organic şi firesc cu valorile

perene ale literaturii naţionale şi universale stau la temelia creaţiei lui Grigore
Vieru”

(Haralambie CORBU)

14
„Grigore Vieru are o metaforă care este numai a lui: o planetă pe jumătate
răsărită de după zarea pământului. Clară, palpabilă, reală, misterioasă şi
aproape”

(Liviu DAMIAN)

Verbul lui va lucra şi în continuare pentru Limba Română, pentru

Demnitatea Naţională, pentru Unitatea Neamului nostru. Dumnezeu să ne ierte,
pentru că n-am ştiut să-l preţuim cât a fost viu. Să-l preţuim măcar în timpul
morţii. Să facem totul ca să fim demni de memoria şi numele lui. Acum şi în
veac. Totuşi, poate mai important decât un nume, Grigore Vieru ne lasă în urmă
o faţă şi un zâmbet trist cu care putem confunda bunătatea românului şi
importanţa poetului. „Sub numele său, parcă totul prinde viaţă şi rimă, iar
drumul începe să se lumineze a poezie. Bine te-am regăsit Grigore Vieru, în
fiecare zi din viaţa ta, a noastră şi a celor ce vor veni după noi”

§ 2.2 „Definiţia Poetului Grigore Vieru”

„La început a fost Cuvântul…, iar cuvântul era la Dumnezeu”, orice

cuvânt al limbii române îşi are tălmăcirea sa, sensul şi mai cu seamă, gradele de
rudenie cu alte cuvinte, împletind fir cu fir vocabularul graiului secular. Pornind
de la ideea, că copii sunt cei ce rostesc mereu doar adevărul, şi nu oferă
„declaraţii pentru presă”, cum o fac mulţi maturi şi mai cu seamă politicieni şi
persoane publice, am colindat prin LT „Mihai Viteazul” cu o întrebare simplă şi
în acelaşi timp compusă: „Dacă Grigore Vieru ar fi fost un cuvânt din DEX, ce
ar însemna?” şi tronc!, minunea, s-a adeverit că dacă Grigore Vieru, ar fi fost în
DEX, ar fi avut cele mai multe definiţii, cuvinte calde şi pline de sinceritatea
acestor mici pici, chiar nici nu au apucat să-l descopere pe Vieru, dar care s-au
îndrăgostit pe viaţă în slova, scrisul latin şi graiul românesc, cu aşa amoruri
comune, poate fi doar o legătură strânsă de prietenie şi Dragoste. Îl iubim pe

15
Poet, pentru „lira sa de dor”, pentru „sacralizarea copilăriei, maternităţii,
lucrurilor simple” şi în special pentru coroana de spini ce a dus-o în propria-şi
viaţă.

G
RIGORE VIERU – mamă, talent, poet, blând, durere, dor,
dragoste, iscusit, Basarabia, românime, geniu, Eminescu,
Luceafăr, maestru, filozof, înţelept, limbă, Patrie, Prut,
sinceritate, grai, cinste, loialitate, suferinţă, curaj, forţă, luptă, senin,
frumos, Dumnezeu, biserică, suflet, iarbă, melancolie, Albinuţa, legământ,
lacrimă, cer, pământ, cosmos, colos, divinitate, tricolor, Soarele.

16
 Recenzia pentru

Lucrare de cercetare în cadrul conferinţei ştiinţifico-practice

„Muncă, Talent, Cutezanţă” ediţia a LXIII – a

la limba şi literatura română, cu genericul:

„Geniul, Poetul şi Omul Vieru ca promotor al atitudinii civice naţionale a

tinerei generaţii basarabene”

Galina BEJAN, profesor de limba

şi literatură română

la LT „MIHAI VITEAZUL”,

grad didactic II

17
 Bibliografia:

1. „Acum şi în veac”, Grigore Vieru, editura Litera, Chişinău 2001.

 „Versuri albe”;
 „Caut umbra”;
 „Făptura mamei”;
 „Legământ”;
 „Tricolorul”;
 „Cuvântul mamă”;
 „Limba noastră”;
 „O, mamă…”;
 „Eu nu am moarte cu tine nimic”
 „Făptura mamei” etc.
2. Săptămânal al Uniunii Scriitorilor „Literatura şi Arta” nr. 49 (3353) din
10.12.2009

(redactor şef: Nicolae Dabija)

3. Scriitori români notorii – „Viaţa, activitatea, opera”, ed. EPIGRAF,

Chişinău 2007
(paginile 184-188)
4. Publicaţia literară „Acolada” nr. 11, noiembrie 2009, Iaşi, România.
(„Grigore Vieru – Patria şi Matria”)
5. Suplimente teoretice www.grigorevieru.md
6. Ediţia specială a Ziarului liceal al LT „Mihai Viteazul”
(ÎN MEMORIAM GRIGORE VIERU)
7. Imaginile sunt din colecţia personală.

18