Sunteți pe pagina 1din 6

Filiale

Prima pagina » Despre noi » Filiale

Structura
teritoriala

Crucea Rosie Romana este singura organizatie umanitara cu o retea functionala pe intreg
teritoriul tarii. Avand 47 de filiale, 1.996 subfiliale si 1.307 comisii, Crucea Rosie
beneficiaza de o structura unica, construita in peste 130 de ani activitate umanitara.
Astfel, organizatia este prezenta la fiecare nivel teritorial: judet, municipiu, oras, comuna
si sat.

Filialele judetene - au in subordine subfiliale si comisii. Subfilialele functioneaza la


nivel de oras, comuna si sat, iar comisiile sunt instituite la nivel de institutii.

Filialele sectoarelor Mun. Bucuresti - au in subordine doar comisii, ce functioneaza la


nivel de intreprindere, unitati de invatamant si unitati economice.

Coordonarea activitatii este realizata de Sediul Central al Crucii Rosii Romane.


Originea si istoria Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna
Rosie
Prima pagina » Despre noi » Originea si istoria Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna
Rosie

Miscarea Internationala de Crucea Rosie si Semiluna Rosie s-a nascut la initiativa unui
om de afaceri elvetian, Henry Dunant (1828-1910) in anul 1859, dupa una dintre cele mai
sangeroase batalii ale secolului, Batalia de la Solferino. Dunant a atras atentia lumii
asupra necesitatii de a infiinta societati de ajutor si de a promova un acord international
cu privire la ajutorarea ranitilor si la persoanele care ii ingrijesc.

Batalia de la Solferino a avut loc la 24 iunie 1859, in nordul Italiei, unde armatele Frantei
si Austriei (peste 320 000 oameni) s-au luptat cu inversunare timp de 16 ore. In urma
confruntarii, numarul mortilor si al ranitilor de pe campul de lupta a fost de 40 000 .
Batalia a reprezentat o victorie pentru francezi, dar costul a fost enorm: cadavrele erau
asezate unele peste altele, iar ranitii zaceau neingrijiti. Numarul chirurgilor era
insuficient. Desi existau patru veterinari pentru a ingriji o mie de cai, era doar un doctor
pentru acelasi numar de oameni si nici un doctor pentru fortele de artilerie.

Henry Dunant venise pentru a-l intalni pe Napoleon III in interes de afaceri. El a fost
martor al imaginii oribile de dupa batalie. Dezastrul umanitar rezultat din inclestarea
beligerantilor l-a impresionat profund pe tanarul genovez. El a adunat oameni din satul
invecinat si a petrecut trei zile, fara intrerupere, pentru a ingriji ranitii. Vorbele sale
„Siamo tutti fratelli” (suntem cu totii frati) au deschis inimile voluntarilor, care au ingrijit
deopotriva inamici si compatrioti.

Henry Dunant s-a intors in Elvetia, unde a continuat sa fie tulburat de cosmarul caruia ii
fusese martor la Solferino. Poate si pentru a-si scoate imaginile din minte, a scris o carte
si a publicat-o pe cheltuiala sa, in noiembrie 1862. Aceasta se numea „O amintire de la
Solferino”. Principalul scop a lui Dunant era de a aduce in atentia lumii cruda realitate a
razboiului, de aceea a trimis cartea sa familiilor domnitoare din Europa, dar si liderilor
militari, politici, celor implicati in actiuni filantropice si prietenilor. Cartea a cunoscut un
succes imediat si neasteptat, Dunant primind numeroase invitatii si devenind obiectul
unui val de admiratie.

Cartea propunea doua idei care s-au dovedit a avea o importanta cruciala:

 infiintarea, in fiecare tara, a unei societati de ajutorare a ranitilor pe timp de


razboi, alcatuita din voluntari;
 promovarea unui acord international care sa protejeze soldatii raniti pe campul de
lupta si pe aceia care ii ingrijesc, oferindu-le astfel un statut neutru.

„O amintire de la Solferino” a avut o influenta foarte importanta. In mai putin de un an,


ca urmare a propunerilor pe care le continea, a luat fiinta o organizatie mondiala. Meritul
lui Dunant a fost acela ca a reusit sa convinga statele sa codifice si sa recunoasca
obiceiurile razboiului.

In acea perioada, la Geneva, exista Societatea pentru Bunastare Publica, al carei


presedinte era avocatul Gustave Moynier. Acesta a fost adanc impresionat de „O amintire
de la Solferino”. L-a invitat pe Dunant sa vina si sa vorbeasca despre cartea sa cu ceilalti
membri ai societatii. Intalnirea a avut ca rezultat infiintarea unei comisii compusa din
cinci membri. Alaturi de Dunant si Moynier, din comisie mai faceau parte generalul
Guillaume Henri Dufour, dr.Louis Appia si dr.Theodore Maunoir.

Comisia s-a intrunit pentru prima oara la 17 februarie 1863 si s-a auto-intitulat Comitetul
International pentru Ajutorarea Ranitilor, care, in 1876, urma sa devina Comitetul
International al Crucii Rosii.

In lunile care au urmat intrunirii Societatii pentru Bunastare Publica si infiintarii


Comitetului International pentru Ajutorarea Ranitilor, cei cinci membri ai societatii s-au
angajat intr-o activitate intensa, care, in octombrie 1863, a dus la organizarea unei
conferinte internationale la Geneva – de fapt, o intrunire a expertilor din 16 tari. In timpul
acestei conferinte, s-a adoptat o emblema distinctiva – o cruce rosie pe fond alb (reversul
drapelului elvetian) – cu scopul de a identifica si, prin urmare, de a proteja voluntarii care
acorda ajutor soldatilor raniti. Astfel a luat fiinta, ca institutie, Crucea Rosie.

La sfarsitul Conferintei Internationale din 1863, prima idee a lui Dunant – de a infiinta o
societate de voluntari in fiecare tara – a devenit realitate prin infiintarea primelor
Societati Nationale. Astfel de societati au fost infiintate, cateva luni dupa Conferinta
Internationala, in Wurttemburg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia si Prusia. Apoi au
luat fiinta societatile din Danemarca, Franta, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania,
Hamburg si Hesse. Pe atunci, ele se numeau „comitete nationale” sau „societati de
ajutorare”, dar, mai tarziu, au inceput sa fie cunoscute sub denumirea de Societati
Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.
La sfarsitul primului razboi mondial, mari regiuni din Europa se aflau in haos: economia
fusese distrusa, populatia era decimata de epidemii, un numar mare de refugiati si apatrizi
isi cautau un loc pe continent. Razboiul a demonstrat clar nevoia de stransa cooperare
intre Societatile de Cruce Rosie care, prin intermediul activitatilor desfasurate pe timpul
razboiului in favoarea prizonierilor de razboi si a combatantilor, atrasesera milioane de
voluntari si construisera un mare organism de experti. Henry P. Davidson, presedintele
Comitetului pentru Razboi al Crucii Rosii Americane, a propus, la o conferinta
internationala medicala (aprilie 1919, Cannes, Franta), „federalizarea Societatilor de
Cruce Rosie din diferite tari, intr-o organizatie comparabila cu Liga Natiunilor, in scopul
unei permanente cruciade medicale pentru imbunatatirea sanatatii, prevenirea bolilor si
alinarea suferintei”.

Liga Societatilor de Cruce Rosie a fost infiintata in mod formal, cu sediul la Paris, de
catre Societatile de Cruce Rosie din Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia si Statele
Unite la 5 mai 1919, avand ca prim obiectiv imbunatatirea sanatatii oamenilor din tarile
care avusesera mult de suferit in timpul celor patru ani de razboi. De asemenea, era
destinata „sa consolideze si sa uneasca pentru activitatile de sanatate, Societatile de Cruce
Rosie existente si sa promoveze crearea de noi societati”. O parte cruciala a activitatii
Federatiei este de a oferi si a coordona asistenta pentru victimele dezastrelor naturale si
ale epidemiilor. Din 1939, sediul sau permanent a fost la Geneva.

In 1991, s-a luat hotararea de a schimba denumirea Ligii Societatilor de Cruce Rosie si
Semiluna Rosie in „Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna
Rosie”.

Actul de infiintare al Societatii Crucea Rosie Romana (CRR) dateaza din 4 iulie 1876, data la care isi incepe
dealtfel activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.

Inca de la infiintare, CRR s-a implicat direct, suportiv si inovator in asistenta persoanelor aflate in dificultate,
fie ca a fost vorba despre calamitati naturale, conflagratii mondiale sau conflicte armate, campanii de
informare si educatie pentru sanatate, imbunatatirea controlului unor epidemii majore sau intrajutorarea
materiala a persoanelor defavorizate.

Actul de infiintare al Societatii Crucea Rosie Romana (CRR) dateaza din 4 iulie 1876, data la care isi incepe
dealtfel activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.Printre semnatarii actului de infiintare ai
Crucii Rosii Romane se numara personalitati marcante ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr.
Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila. Primul
presedinte ales al CRR a fost Printul Dimitrie Ghica, el conducand si coordonand activitatea societatii in
perioada 1876-1897.

La mai putin de 3 saptamani de la infiintare, in iulie 1876, prima ambulanta a CRR a plecat intr-o misiune
umanitara pe frontul sarbo-turc din sudul Dunarii. Acesta misiune avea drept scop acordarea ajutorului
medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte, pe baza solidaritatii ce uneste Societatile
Crucii Rosii, indiferent in ce tara se afla.

Misiunea fundamentala a Societatii Nationale de Cruce Rosie din Romania este imbunatatirea conditiilor de
viata a celor mai vulnerabile persoane. Prin persoane vulnerabile se intelege acele persoane care se afla in
pericol datorita situatiilor care le ameninta supravietuirea sau posibilitatile acestora de a trai in conditii
minime de securitate materiala si demnitate umana.
In vederea indeplinirii misiunii sale, proiectele desfasurate de SNCRR vizeaza cele 4 domenii cheie definite
ca prioritare de Strategia 2010 a Federatiei Internationale, si anume:

 pregatirea impotriva dezastrelor;


 raspunsul in caz de dezastru;
 sanatate si bunastare sociala;
 difuzarea valorilor umanitare si a Principiilor Fundamentale.
Activitatea CRR s-a facut remarcata ori de cate ori a fost nevoie de interventia si profesionalismul sau, de-a
lungul zbuciumatei istorii a regiunii balcanice. Daruirea si priceperea de a ingriji ranitii, de a acorda ajutorul
necesar saracilor sau refugiatilor, de a se implica in combaterea si limitarea bolilor epidemice au fost
apreciate pe parcursul celor doua razboaie Mondiale precum si in periada care a succedat ultimei
conflagratii mondiale.

Sfarsitul anului 1989 si anul 1990 au reprezentat pentru Crucea Rosie Romana inceputul revenirii la
misiunea organizatiei. A inceput o perioada de democratizare si de aliniere la standardele internationale ale
Miscarii de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In timpul cel mai scurt, personalul Crucii Rosii Romane si toti
voluntarii care i s-au alaturat au incercat sa se conecteze realitatilor zilei, incercand sa contribuie cu
mijloacele specifice la rezolvarea noilor probleme.

Pana in iulie 1990, in Romania au ajuns ajutoare umanitare in valoare de peste 26 milioane de franci
elvetieni. Peste 30 de Societati Nationale, de pe aproape toate continentele lumii, s-au alaturat, in 1990,
eforturilor de asistare a celor mai vulnerabile categorii. Preluarea si distribuirea bunurilor s-a facut, in
principal, de catre voluntarii si personalul Crucii Rosii Romane.

Astfel, in urmatorii patru ani de dupa 1990, Crucea Rosie Romana a inceput un proces de reorganizare a
activitatii pe baza celor 7 Principii Fundamentale ale Miscarii Internationale: Umanitate, Impartialitate,
Neutralitate, Independenta, Voluntariat, Unitate, Universalitate.
Din 1990 pana in prezent, mobilizandu-si resursele, dezvoltandu-si sfera de preocupari, beneficiind de
sprijin international si intern, din partea populatiei si a sectorului privat, Crucea Rosie Romana a desfasurat
in Romania numeroase actiuni de asistare a victimelor dezastrelor naturale si a categoriilor sociale
vulnerabile. A continuat, totodata, traditia promovarii educatiei pentru sanatate si acordarea primului ajutor.

In 1992, Crucea Rosie Romana a asemnat "Acordul-cadru privind dezvoltarea colaborarii dintre Federatia
Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie si Crucea Rosie Romana". Anul 2003 a
marcat un nou reper in evolutia si repozitionarea Crucii Rosii Romane in societatea romaneasca. Prin
adoptarea unui nou Statut prin care s-a reusit separarea legislativului de deliberativ si prin derularea unui
program de dezvoltare organizationala cu sprijinul Federatiei Internationale si al Comitetului International al
Crucii Rosii, s-a mai facut un pas in directia alinierii la standardele internationale actuale. Strategia Crucii
Rosii Romane vizeaza, in prezent, intarirea capacitatii sale operationale.

Cu sprijinul financiar si moral al Federatiei Internationale a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie,
Crucea Rosie Romana a inceput un program de dezvoltare organizationala pentru a raspunde tot mai
prompt si corespunzator situatiilor de urgenta.

Prioritati de actiune:
• Elaborarea de proiecte/ programe care raspund nevoilor identificate de membrii comunitatilor;
• Recrutarea si fomarea de voluntari din comunitatile cu risc mare de vulnerabilitate;
• Informarea, educarea comunitatilor avand ca scop schimbarea comportamentului (boli transmisibile si
netransmisibile, abuzul de substante) prin derularea de campanii si de actiuni de informare in comunitate;
• Campanii de promovare a donarii de sange voluntare si neremunerate;
• Dezvoltarea de parteneriate cu organisme guvernamentale, alte ONG-uri, precum si cu alte SN in vederea
elaborarii si implementarii unor proiecte/programe;
• SNCRR devine furnizor de servicii sociale primare si specializate la nivel comunitar.

In cadrul Rundei a 6-a a Programelor finantate de Fondul Global prin Fundatia Romanian Angel Appeal,
CRR realizeaza un proiect de distributie de stimulente pentru pacientii cu Tuberculoza, in vederea
imbunatatirii compliantei la tratament a acestora.

Pe langa acesta activitate, CRR si-a asumat si sarcina de a contribui la implicarea comunitatii si a factorilor
de decizie in imbunatatirea conditiilor de viata si de tratament a bolnavilor TB si familiilor acestora,
combaterea stigmatizarii si responsabilizarea autoritatilor locale.

Mai multe informatii legate de activitatea si rezultatele CRR puteti obtine accesand www.crucearosie.ro .