Sunteți pe pagina 1din 13

Facultatea de Administraţie şi Afaceri

Specializarea Administrarea Afacerilor

Universitatea „Bucureşti“

Tema:

Întreprinderi mari versus întreprinderi mici şi mijlocii

Profesor: Vladimir Ionescu

Elevi:Popa Anca

Priescu Andreea Ramona

Martie 2010
Întreprinderi mari versus întreprinderi mici şi mijlocii

Introducere privind importanţa temei alese

Prin întreprindere se inţelege acea organizaţie formată din una sau mai multe persoane, ce
desfăşoară anumite activităţi , utilizând,in mod obişnuit,mijloace economice, în vederea obţinerii
de profit. Astfel,intreprinderea,este cea mai răspândită formă organozatorică.

Întreprinderea are o importanţă deosebită ce poate fi uşor observată dintr-o serie de


realităţi: ea generează cea mai mare parte a produselor şi şi serviciilor,fără de care populaţia unei
ţări nu ar putea supravieţui în prezent. Ea este,totodata, principala creatoare de substanţă
economică, de valoare adaugată în orice ţară, fară de care societatea contemporană nu poate
exista. De asemenea, oferă numeroase locuri de muncă pentru cea mai mare parte a populaţiei.
Apoi, performanţele sale condiţionează starea şi performanţele economiei fiecărei ţări şi
standardele de viaţă ale populaţiei din cadrul său.

Fireşte, întreprinderea nu poate şi nu trebuie să fie concepută ca o formă organizatrică


izolată, ca un sistem închis sau semiînchis. Întreprinderea se abordează într-o viziune deschisă,
fiind un sistem integrat cu numeroase alte suprasisteme, sectoriale sau teritoriale, locale,
naţionale sau internaţionale. Deşi întreprinderea este considerată ca reprezentând celula
economică de bază a societăţii, ea este abordată într-o viziune contextuală, holistică, implicând
management şi stabilizare la nivel macroeconomic, desigur pe baza principiilor economiei de
piaţă.
Ultima perioadă se caracterizează printr-o rapidă şi spectaculoasă schimbare ce a afectat
planul tehnic, economic, social, internaţional, educaţional, cultural şi politic, schimbare ce era
greu de anticipat.

Printre aceste modificări importante se numără şi situarea întreprinderilor mici şi mijlocii


(IMM-uri) în prim- planul dezvoltării, transformarea lor în factorul economic cel mai dinamic.
Cea mai mare parte din PIB se produce în cadrul firmelor mici şi mijlocii, majoritatea forţei de
muncă ocupate lucrează în IMM-uri, care sunt singurele creatoare de noi locuri de muncă în
ultimii ani, cele mai multe firme dinamice din domeniile de vârf- informatică, comerţ electronic,
consultanţă managerială, biotehnologie, engineering etc.- sunt sau au fost IMM-uri până acum
câţiva ani, iar mare parte din recentele invenţii şi inovaţii a fost creată de IMM-uri.
Întreprinderea mare şi firma mică şi mijlocie trebuie abordate ca unităţi esenţiale ale
sistemului economic concurenţial, fiecare dintre acestea având o poziţie şi un rol bine definite în
procesul dezvoltării economice.

Trăsăturile caracteristice ale întreprinderilor mici şi mijlocii, deşi sunt deosebit de


pregnante, nu le izolează în contextul economiei de piaţă ci oferă premisele pentru coabitarea
acestora cu întreprinderile mari. Abordarea problematicii specifice IMM nu poate fi completă
dacă nu se are în vedere întregul sistem economic naţional, în care sunt integrate cu puternice
influenţe întreprinderile mari.

Întreprinderi mari

Întreprinderile mari sunt firmele care,indiferent de organizarea juridică, au un număr mediu


de peste 250 de angajaţi şi/sau peste 50 milioane Euro cifra de afaceri sau active totale in valoare
de peste 43 milioane Euro. Chiar dacă nu sunt cel mai mare angajator, ele reprezinta catalizatorul
unei economii datorită numeroaselor legături pe care le au cu firmele IMM si cu comunitatea
locală.

Întreprinderile mari constituie după 1990 subiectul unor grave acuze in ciuda faptului că fac
încă parte din ansamblul economiei naţionale. Astfel, ca argumente aduse pentru sustinerea
acestei afirmaţii pot fi utilizate datele statistice oficiale care arată că cifra de afaceri în anii 2002
şi 2003 a reprezentat 38,1% şi respectiv 37,3% din cifra de afaceri totală, profitul brut în anii
2002 şi 2003 a reprezentat 29,0% şi respectiv 22,1% iar fondul de dezvoltare utilizat în anii 2002
şi 2003 a reprezentat 27,6% şi respectiv 23,2%.

Performanţele menţionate s-au realizat cu utilizarea a peste 40% din totalul forţei de muncă
ocupate în societăţile comerciale din România şi a peste 50% din activele antrenate în activitatea
economică, ceea ce determină valori scăzute ale indicatorilor de eficienţă economică relativă.
Astfel cifra de afaceri pe salariat la întreprinderile mari a reprezentat în 2003 doar 68% din
valoarea medie a acestui indicator calculat la nivelul întregii economii naţionale, profitul brut pe
salariat la întreprinderile mari s-a situat în acelaşi an la 57% din valoarea medie. Cifra de afaceri
raportată la fondul de dezvoltare utilizat a fost, în schimb, peste nivelul mediu înregistrat pe
ansamblul societăţilor comerciale, în special ca urmare a diminuării semnificative a ponderii
fondului de dezvoltare utilizat.

Analiza efectuată pe baza acestor date statistice disponibile,relevă faptul că în unele


societăţi comerciale mari s-a resimţit în ultimii 2-3 ani o uşoară tendinţă de creştere a efectelor
economice şi de reducere a costurilor unitare, ca efect combinat al acţiunii de privatizare urmată
de utilizarea unei largi game de instrumente specifice economiei de piaţă de natura
retehnologizării, reorientării producţiei pe baza studiilor de marketing, redimensionării
cheltuielilor inclusiv prin reducerea numărului de personal ş.a.
Printr-o analiză sistemică a complexului economico-social românesc actual se arată faptul
că dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii se poate realiza fără distrugerea cu orice preţ a
întreprinderilor mari. Pentru a susţine această idee,vom aduce argumente conform cărora
coexistenţa pe piaţa românească a întreprinderilor mari în competiţie continuă cu
microîntreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii este data, în primul rând, de existenţa unor
domenii cum ar fi petrochimia, metalurgia, industria de îngrăşăminte, industria constructoare de
maşini ş.a. în care optimul economic nu se poate realiza decât în întreprinderi de mari dimensiuni
care pot finanţa retehnologizări de anvergură, studii de piaţă care să orienteze permanent
structura cantitativă si calitativă a unei producţii vandabile. Conştienţi de necesitatea deţinerii în
anumite domenii a unor întreprinderi mari, investitorii străini îşi manifestă intenţia de a
achiziţiona acţiuni la unele din marile uzine româneşti evident în condiţii cât mai avantajoase,
condiţii pentru obţinerea cărora înţeleg să utilizeze cele mai variate metode şi instrumente.

În al doilea rând, necesitatea echilibrării balanţei comerciale şi a balanţei de plăţi externe


impune un export de valori mari pe care nu-l pot susţine exclusiv întreprinderile mici şi mijlocii
datorită poziţiilor de monopol şi a puternicei concurenţe existenţa pe piaţa internaţională unde ca
exportator eşti obligat să te confrunţi cu marile corporaţii multinaţionale care concentrează
capitaluri de valori ce depăşesc adesea indicatori de ansamblu ai unor economii naţionale.

Pe de altă parte, o balanţă a legăturilor dintre ramuri elaborată pe principiile lui Leontief
reflectă necesitatea şi oportunitatea coexistenţei întreprinderilor mari pe de o parte
complementare; atât de complementare încât se poate afirma că nu există o economie modernă,
competitivă şi performantă fără IMM care au o mare forţă şi viteză de adaptare la cerinţele pieţei,
care să furnizeze produse şi servicii marilor întreprinderi. La rândul lor marile companii
furnizeaază IMM tehnologii de vârf, exportă produse înalt manufacturate contribuind în acest fel
la intrări de valută pentru balanţele de plăţi externe.
Orice economie de piaţă autentică este formată atât din întreprinderi mici şi mijlocii, cât şi
întreprinderi mari. Analizele efectuate au dezvăluit existenţa unor intense relaţii de
complementaritate între IMM-uri şi întreprinderile mari.

Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple şi pot fi prezentate grupat în două categorii:
- întreprinderile mici şi mijlocii sunt esenţiale pentru întreprinderile mari întrucât ele
reprezintă clienţii cei mai numeroşi care cumpară majoritatea produselor şi serviciilor
întreprinderilor mari .
-în al doilea rând, IMM-urile furnizează întreprinderilor mari majoritatea pieselor,
subansamblelor, ansamblelor şi o parte apreciabilă din materiile prime, materialele, energie şi
utilităţiile de care au nevoie.În acelaşi timp,o parte din forţa de muncă utilizată în întreprinderile
mari a lucrat înainte în IMM-uri. Acestea ,,absorb’’ majoritatea şomerilor ,,produşi’’ de
întreprinderile mari. Mai mult, IMM-urile generează cea mai mare parte din întreprinderile mari.

Întreprinderi mici şi mijlocii

După opinia noastră, diferitele abordări ale definirii IMM-urilor pot fi sistematizate prin
următorul tabel:

Nr. Crt. Categoriii de abordări


Criterii Denumire Caracteristica
dominantă
1. Sfera de cuprindere a Generalizare Stabilesc acelaşi sau
economiei aceleaşi criterii de
definire a IMM-urilor
pentru toate ramurile
economiei
Diferenţiate Stabilesc diferite
criterii de definire a
IMM-urilor, în funţie
de domeniul lor de
activitate( industrie,
comerţ, transporturi)
2. Numărul indicatorilor Unidimensionale Definesc
utilizaţi dimensionarea IMM-
urilor e baza unui
singur indicator, cel
mai adesea numărul
de salariaţi.
Multidimensionale Definesc
dimensionarea IMM-
urilor e baza mai
multor indicatori; cei
mai frecvent utilizaţi
sunt numărul de
salariaţi, cifra de
afaceri şi capitalul
social.

Se foloseşte cu precădere definirea IMM- urilor în funcţie de numărul de salariaţi, acelaşi


pentru toate domeniile de activitate. Astfel, întreprinderea mică este acea firmă care dispune de
până la 49 de salariaţi. În cadrul său se delimitează microîntreprinderea( 1-9 salariaţi) şi
întreprinderea mijlocie( 50- 249).

Această definire nu este suficientă, întrucât există diferenţe semnificative în ceea ce


priveşte profilul activităţii, gradul de înzestrare tehnică, informatizarea, concepţia managerială de
ansamblu, dar mai ales diferenţe între elementele dimensionale de natură economică ale
organizaţiei, precum cifra de afaceri, capitalul social sau profitul.

IMM-urile prezintă o serie de trăsături care reflectă dimensiunea lor redusă şi


consecinţele sale în planul conceperii şi operaţionalizării activităţilor încorporate.

Există numeroşi factori care influenţează activităţile IMM-urile. Conform profesorului M.


Tanaka, aceştia sunt:

 Producerea inovaţiei tehnologice;

 Schimbările în materii prime;

 Modificările în oferta de forţă de muncă;

 Liberalizarea şi globalizarea comerţului;

 Evoluţiile în obţinerea şi regimul surselor de capital;

 Conjuctura economiei naţionale şi internaţionale.

Dintre aceşti factori, impactul cel mai mare asupra evoluţiei şi supravieţuirii firmei îl au
opţiunile sau alegerile strategice ale întreprinzătorului referitoare la ramura în care îşi înfiinţează
firma, produsele şi/sau serviciile oferite, dimensiunea organizaţiei etc.

Printre caracteristicile predominante ale firmelor mici şi mijlocii se numără următoarele:

• Orientarea spre producţie descentralizată şi pieţe lcoale;

• Realizarea de produse şi sevicii pentru cerere diferenţiată;


• Fundamentarea activităţilor pe rolul central al întreprinzătorului;

• Suprapunerea frecventă a rolurilor de întreprinzător, proprietar şi manager;

• Exercitarea de antreprenoriat participativ;

• Apelarea la strategii de cooperare cu alte firme;

• Implicare în procese de dubcontractare de produse şi servicii.

În sectorul privat, a cărui componentă economică principală o reprezintă IMM-urile, se află


circa 20% din avuţia naţională, restul fiind în proprietatea statului sau publică. Se poate afirma
aşadar, că sectorul IMM-urilor este, în termenii performanţei financiare, esenţială în ultimă
instanţă, net superior sectorului economic de stat şi public.

Principalele cauze care împiedică dezvoltarea IMM-urilor sunt:

Nr. Cauze
Crt.
1 Comprimarea pieţei interne, începând cu anul 1996
.
2 Inaccesibilitatea până în 1999 a spaţiilor şi a echipamentelor neutilizate din societăţile de
. stat şi regiile autonome
3. Absenţa creditelor de dezvoltare şi accesul dificil la credite curente
4. Inflaţie mare şi fluctuantă
5. Nivel ridicat şi fluctuant al dobânzilor bancare
6. Fiscalitate mare
7. Absenţa stimulelelor pentru investiţii şi dezvoltare
8. Blocajul financiar din economie
9. Discriminarea IMM-urilor faţă de firmele de stat
10. Birocraţie mare privind înfiinţarea şi desfiiinţarea firmelor
11. Posibilităţi reduse de garantare a creditelor
12. Contacte întâmplătoare cu parteneri de afaceri străini
13. Decizii şi acţiuni ale administraţiei centrale şi locale nefavorizante IMM-urilor
14. Accesul dificil al IMM-urilor la informaţii economice interne şi externe
15. Pregătirea managerială şi economică necorespunzătoare a întreprinzătorilor
16. Corupţia din administraţia publică şi sistemul judiciar
17. Controale excesive asupra IMM-urilor
18. Legislaţie economică incpmpletă, stufoasă şi cotradictorie
19. Organizaţii de IMM-uri insuficient de puternice pentru a le apăra şi promova interesele
specifice
20. Reţinerea şi chiar ostilitatea unei părţi a populaţieii faţă de întreprinzători şi IMM-uri
private
21. Absenţa unei strategii naţionale riguroase pentru IMM-uri
22. Absenţa unei strategii economice naţionale globale riguroase
Noi tipuri de oportunităţi tehnico-economice pentru firmele mici si mijlocii
O altă oportunitate importantă în zilele noastre sunt agenţii inteligenţi,care pot valorifica fiecare
şansa.

1.Internetul şi magistralele electronice

În prezent, unul dintre sistemele de comunicaţii cu cea mai rapida dezvoltare este
internetul,care a pătruns pe scară largă,într-un ritm ameţitor,în cea mai mare parte a ţarilor.

Internetul este o reţea de computere şi,totodată, un computer-reţea,ce permit unui


computer,indiferent de marcă,model sau sistem de operare să vină in contact cu alt computer.

Internetul oferă posibilităţi nelimitate de comunicare,deoarece s-au stabilit reguli extrem de


precise prin care fatele pot fi oferite,prezentate şi accesate cu ajutorul unui grup de
protocoale,acestea purtând numele de magistrale electronice.

Magistralele electronice prezinta următoarele caracteristici:

- interactive,ele asigurând comunicarea între două sau mai multe entităţi;


- multimedia,fiind disponibile simultan în mai multe medii;
- bandă largă,prezentând viteza mare de procesare a informaţiilor;

2.Comerţul electronic

Comerţul electronic este reprezentat de tranzacţiile comerciale bazate pe transmiterea


electronica a datelor prin intermediul unor reţele de comunicaţii,cum ar fi internetul.

Relaţiile dintre micile şi marile întreprinderi

Indiferent de dimensiunea lor,fie aceasta mică sau mare, întreprinderile nu pot rămâne
izolate, ele sunt obligate să coopereze pe plan financiar cât şi comercial.

În esenţă, cooperarea poate lua forma fie a unor acorduri de parteneriat,fie a


subfurnitudinii.
I. Acordurile de parteneriat privesc atât marile grupuri cât şi întreprinderile mici şi mijlocii.

Astfel,distingem mai multe tipuri de parteneriat:

1. Parteneriat financiar - această formă de cooperare se exprimă în primul rând, prin ajutorul
sub formă de capital,atunci când o întreprindere mare ia participaţie într-o întreprindere mai mica
nou constituită, pentru a face posibil demarajul său, sau prin credite de echipament concretizate
în sprijin, pentru modernizarea capacităţilor de producţie;
2. Parteneriat tehnologic-are loc atunci când o întreprindere pune la dispoziţia altor
întreprinderi experienţa si competenţele cercetătorilor săi, fie în scopul obţinerii sinergiilor pe
planul cercetărilor, dezvoltării, fie pentru a permite mai buna difuzare a unor informaţii prin
intermediul transferului de tehnologie sau prin acorduri de licenţă. Acordul de licenţă permite
beneficiarului să-şi îmbunătaţească poziţia pe piaţă.

3. Parteneriat prin cooperare - permite întreprinderii să-şi uneasca eforturile în special în


domeniul exportului.

4. Parteneriat de tip roire-acest tip de parteneriat constă în a incita salariaţii să-şi creeze
propriile întreprinderi, dându-le ajutorul financiar, tehnic si de altă natură, de care aceştia au
nevoie. Roirea vazută ca apariţie a unei multitudini de întreprinderi mici în jurul marilor grupuri
de întreprinderi este considerată un răspuns la problemele puse de restructurarea acestor grupuri.

II. Subfurnizarea. Subfurnizarea are loc atunci când o întrepindere realizează o parte a
producţiei altor întreprinderi, numiţi donatori de ordine.
Subfurnizarea este apreciată ca fiind în primul rând o sursă de inovare. Faptul că o
întreprindere recurge la subfurnitură îi permite acesteia să beneficieze de competenţele şi
experienţa altor întreprinderi.

Donatorul de ordine poate să obţină mijloace suplimentare pentru propriile activităţi de


cercetare şi dezvoltare.

Subfurnizarea este,de asemenea,un factor de reducere a structurilor. Ea îi permite


întreprinderii (care recurge la această formă de cooperare) să-şi reducă structurile tehnice sau
comerciale.Ea poate să se adapteze şi la fluctuaţiile mediului său şi să sesizeze totodata
eventualele oportunităţi de expansiune.

Subfurnizarea poate fi şi un factor de productivitate. Ea presupune ca fiecare să facă ceea


ce ştie mai bine, deci se specializează în domeniul în care are vocaţie şi în care dispune de cele
mai bune atuuri.Aceasta va conduce la obţinerea de economie de scară si o utilizare mult mai
bună a resurselor.

Sunt cunoscute trei forme de subfurnizare si anume:

- subfurnizare de capacitate-se intâlneşte atunci când întreprinderea donatoare de ordine este


echipată pentru a fabrica un anumit produs dar preferă subfurnizarea pentru o parte a producţiei.
Există mai mulţi factori care explică o astfel de practică: o cerere puternicăă, grevele care
paralizează unele compartimente ale producţiei sau decizia de a nu investi. Această situaţie de
subfurnizare prezintă mari riscuri: subfurnizorul nu dispune de un avantaj tehnic faţa de
donatorul de ordine, iar pe de altă parte donatorul de ordine va utiliza la maximum
compartimentele de producţie si va reduce comenzile date de subfurnizor.
Subfurnizorul se va stradui sa obţina de la donatorul de ordine anumite garanţii: termene minime
de respectat, în caz de repunere a comenzilor, si asigurarea unui nivel minim al comenzilor,
indiferent de conjunctură.

- subfurnizarea de specialitate-Subfurnizorul dispune de experienţă tehnică faţă de donatorul


de ordine care nu posedă nici competenţă si nici echipament pentru a fabrica produsul ce face
obiectul subfurnizării. Competenţa subfurnizorului constituie o garanţie a stabilirii comenzilor.
În caz de recesiune această formă de subfurnizare este mai puţin afectată decât cea precedentă,
pentru că donatorul de ordine nu se mai poate baza pe propriile compartimente de producţie.

- subfurnizare în cascadă – acest tip reprezinta o continuare a celor două cazuri precedente,
astfel: fie un donator de ordine nu poate să fabrice decât o anumită cantitate dintr-un produs, fapt
pentru care se adresează unui subfurnizor care acceptă comanda pentru diferenţa de cantitate, fie
că un donator de ordine doreste să facă condiţionarea tuturor produselor obţinute prin
subfurnizare.

În acest caz produsul final este realizat de către un număr mare de subfurnizori, fiecare
asigurând un anumit stadiu al producţiei. În primele două cazuri menţionate,responsabilitatea
fiecărui furnizor este uşor de stabilit.

În ultimul, stabilirea fiecărei responsabilitaţi ridică unele probleme,în cazul în care termenul
nu s-a respectat sau calitatea a fost defectuoasă.

Din cauza specificului lor, IMM-uri pot activa numai pe anumite pieţe. Spre exemplu,
întreprinderile mari se pot axa pe producerea energiei electrice sau producerea de nave, ceea ce
este practic imposibil pentru firmele mici şi mijlocii, deoarece aceste domenii presupun un
proces prea complex şi sunt necesare resurse financiare, umane si tehnologice prea vaste pentru a
putea fi realizate de IMM-uri.

Este important să amintim că întreprinderile mari şi IMM-urile nu se află într-o relaţie de


concurenţă; ele pot doar colabora prin intermediul relaţiilor de subcontractare, contribuind astfel
la progresul întregii societăţi.

Firmele mici şi mijlocii ocupă un loc important în economia naţională în ansamblul lor, şi
nu luate separat, aducându-şi aportul la formarea PIB-ului prin crearea de valoare adăugată.

Concluzii

Concluzia care se degajă este că IMM-urile, în special cele bazate pe cunoştinţe,


reprezintă principalul vectoral dezvoltării la începutul mileniului al III-lea.

IMM-urile îşi pun amprenta asupra întreprinderilor mari, ajutând la buna funcţionare a
lor. Totodată, ele favorizează inovarea şi flexibilitatea şi stimulează concurenţa la nivelul întregii
societăţi.
Bibliografie

Nicolescu Ovidiu, Întreprenoriatul şi managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura


Economică, Bucureşti, 2001

Carta Albă a IMM-urilor din România, 2006

www. svedu.ro/curs/ei/c1.html, vizualizat sâmbătă, 14.03.2010

www.cnipmmr.ro/publicaţii/Carta/carta.htm, vizualizat sâmbătă, 14.03.2010