P. 1
Curs Drept procesual civil - Ciobanu, Boroi

Curs Drept procesual civil - Ciobanu, Boroi

5.0

|Views: 17,541|Likes:
Published by oly mau

More info:

Published by: oly mau on Mar 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as RTF, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/01/2015

pdf

text

original

Drept procesual civil Cuprins Capitolul I. Acţiunea civilă Secţiunea I. Condiţii de exercitare §1. §2. §3. §4. §5.

Consideraţii introductive Afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii) Interesul Capacitatea procesuală Calitatea procesuală

Secţiunea a II-a. Clasificarea acţiunilor civile (cererilor de chemare în judecată) §1. Precizări prealabile §2. Cereri principale, cereri accesorii şi cereri incidentale §3. Acţiuni (cereri) în realizare, acţiuni (cereri) în constatare şi acţiuni (cereri) în constituire §4. Acţiuni (cereri) nepatrimoniale şi acţiuni (cereri) patrimoniale (personale, reale şi mixte) Capitolul II. Participanţii la procesul civil Secţiunea I. Instanţa § 1. Rolul judecătorului în procesul civil 1.1. Aspectele sub care se manifestă rolul activ al judecătorului 1.2. Corelaţia dintre rolul activ al judecătorului şi unele principii generale ale procedurii civile 1.2.1. Rolul activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii 1.2.2. Rolul activ al judecătorului şi principiul contradictorialităţii 1.2.3. Rolul activ al judecătorului şi aflarea adevărului §2. Compunerea şi constituirea instanţei 2.1. Compunerea instanţei 2.2. Constituirea instanţei 2.3. Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instanţei 2.3.1. Incompatibilitatea 2.3.2. Abţinerea şi recuzarea

2.3.3. Alte incidente procedurale referitoare la alcătuirea instanţei Secţiunea a II-a. Părţile §1. Drepturile şi îndatoririle părţilor. Abuzul de drept procedural 1.1. Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor 1.2. îndatoririle procesuale ale părţilor 1.3. Abuzul de drept procedural §2. Coparticiparea procesuală 2.1. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale 2.2. Efectele coparticipării procesuale §3. Participarea terţilor la judecată 3.1. Precizări introductive 3.2. Intervenţia voluntară 3.2.1. Noţiune. Felurile intervenţiei voluntare 3.2.2. Intervenţia voluntară principală 3.2.3. Intervenţia voluntară accesorie 3.3. Chemarea în judecată a altor persoane 3.4. Chemarea în garanţie 3.5. Arătarea titularului dreptului §4. Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil 4.1. 4.2. 4.3. 4.4. Consideraţii introductive Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar neavocat Particularităţi privind reprezentarea prin avocat Sancţiunea în cazul nejustificării calităţii de reprezentant

Secţiunea a III-a. Participarea procurorului la procesul civil §1. Precizări prealabile §2. Poziţia procesuală a procurorului în procesul civil §3. Formele participării procurorului la procesul civil 3.1. Pornirea procesului civil 3.2. Participarea la judecata procesului civil 3.3. Exercitarea căilor de atac 3.4. Cererea de punere în executare a hotărârilor

Capitolul III. Competenţa Secţiunea I. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti §1. Principiul stabilirii competenţei generale a instanţelor judecătoreşti §2. Competenţa în materia controlului de constituţionalitate §3. Competenţa în materie electorală 3.1. Alegerile locale 3.2. Alegerile parlamentare 3.3. Alegerile prezidenţiale §4. Competenţa în materia contenciosului administrativ 4.1. Competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare de contencios administrativ 4.2. Competenţa instanţelor judecătoreşti speciale de contencios administrativ 4.3. Competenţa instanţelor judecătoreşti de a controla soluţiile unor jurisdicţii speciale administrative §5. Competenţa în anumite materii 5.1. Competenţa în materia litigiilor de muncă 5.2. Competenţa în materia rezolvării unor neînţelegeri referitoare la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti 5.3. Competenţa în materia actelor de stare civilă şi a înregistrărilor de stare civilă 5.4. Competenţa în materia schimbării, rectificării şi modificării numelui 5.5. Competenţa în materia protecţiei concurenţei comerciale 5.6. Delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de cea a notarului public 5.6.1. Procedura succesorală 5.6.2. Alte proceduri notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 Secţiunea a II-a. Competenţa materială §1. Consideraţii introductive §2. Competenţa materială a judecătoriei §3. Competenţa materială a tribunalului §4. Competenţa materială a curţii de apel §5. Competenţa materială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie §6. Aspecte referitoare la criteriul valoric în delimitarea competenţei materiale

Secţiunea a III-a. Competenţa teritorială §1. Precizări introductive §2. Competenţa teritorială de drept comun §3. Competenţa teritorială alternativă (facultativă) §4. Competenţa teritorială exclusivă (excepţională) Secţiunea a IV-a. Prorogarea competenţei §1. Prorogarea legală §2. Prorogarea judecătorească. Strămutarea 2.1. Enumerarea cazurilor de prorogare judecătorească a competenţei 2.2. Strămutarea pricinilor §3. Prorogarea convenţională (voluntară) Secţiunea a V-a. Incidente procedurale referitoare la competenţă §1. Excepţia de necompetenţă 1.1. Invocare 1.2. Soluţionare 1.3. Particularităţile hotărârii de declinare a competenţei §2. Conflictele de competenţă 2.1. Noţiune. Feluri. Condiţii 2.2. Soluţionarea conflictelor de competenţă Capitolul IV. Actele de procedură şi termenele procedurale Secţiunea I. Nulitatea actelor de procedură §1. §2. §3. §4. §5. Noţiune Clasificarea nulităţilor actelor de procedură Cazurile de nulitate Invocarea nulităţii actelor de procedură Efectele nulităţii actelor de procedură

Secţiunea a II-a. Termenele procedurale §1. Noţiunea şi clasificare §2. Mod de calcul

§3. Durata termenelor procedurale Secţiunea a III-a. Decăderea şi repunerea în termen §1. Noţiunea şi importanţa decăderii §2. Condiţiile decăderii §3. Invocarea şi pronunţarea decăderii §4. Efectele decăderii §5. Repunerea în termen Capitolul V. Judecata în primă instanţă Secţiunea I. Cererea de chemare în judecată §1. §2. §3. §4. Noţiune Cuprinsul (elementele) cererii de chemare în judecată Introducerea cererii de chemare în judecată şi constituirea dosarului Efectele introducerii cererii de chemare în judecată

Secţiunea a II-a. Întâmpinarea şi cererea reconvenţională §1. Întâmpinarea §2. Cererea reconvenţională Secţiunea a III-a. Măsurile asigurătorii §1. Precizări prealabile §2. Sechestrul asigurător 2.1. Noţiune şi condiţii de înfiinţare 2.2. Procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător 2.3. Valorificarea bunurilor sechestrate asigurător. Ridicarea sechestrului asigurător §3. Poprirea asigurătorie §4. Sechestrul judiciar 4.1. Noţiune şi condiţii de înfiinţare 4.2. Procedura de înfiinţare Secţiunea a IV-a. Citarea şi comunicarea actelor de procedură §1. Reguli generale §2. Cuprinsul citaţiei §3. Persoanele care urmează a fi citate şi modul de citare

§4. înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură Secţiunea a V-a. Excepţiile procesuale §1. Precizări prealabile §2. Definirea excepţiilor procesuale §3. Clasificarea excepţiilor procesuale 3.1. Excepţii de procedură şi excepţii de fond 3.2. Excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii 3.3. Excepţii absolute şi excepţii relative 3.4. Consideraţii referitoare la inadmisibilităţi §4. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale Secţiunea a VI-a. Probele §1. Consideraţii generale 1.1. Noţiunea şi importanţa probelor în procesul civil 1.2. Obiectul şi sarcina probei 1.2.1. Obiectul probei 1.2.2. Sarcina probei 1.3. Reguli comune referitoare la admisibilitatea, administrarea şi aprecierea probelor 1.3.1. Admisibilitatea probelor 1.3.2. Administrarea probelor 1.3.3. Aprecierea probelor 1.4. Asigurarea dovezilor §2. Proba prin înscrisuri 2.1. Definiţia şi clasificarea înscrisurilor 2.2. Înscrisurile autentice 2.2.1. Noţiune 2.2.2. Avantajele înscrisului autentic. Forţa probantă 2.2.3. Opozabilitatea erga omnes a înscrisului autentic 2.2.4. Conversiunea înscrisului autentic în înscris sub semnătură privată sau în început de dovadă scrisă 2.3. Înscrisurile sub semnătură privată 2.3.1. Precizări introductive 2.3.2. Formalitatea multiplului exemplar

2.3.3. Menţiunea „bun şi aprobat” 2.3.4. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată 2.3.5. Data înscrisului sub semnătură privată 261 2.4. înscrisul în formă electronică 2.5. Administrarea probei prin înscrisuri 2.5.1. Producerea înscrisurilor 2.5.2. Procedura verificării de scripte 2.5.3. Procedura falsului 3. Proba prin declaraţiile martorilor 3.1. Precizări introductive

260

3.2. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor 3.2.1. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a faptelor juridice stricto sensu 3.2.2. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a actelor juridice 3.3. Administrarea probei cu martori 3.3.1. Propunerea martorilor 3.3.2. Persoanele care pot fi ascultate ca martori 3.3.3. Prezentarea şi ascultarea martorilor 3.4. Aprecierea declaraţiilor martorilor §4. Proba prin rapoartele de expertiză 4.1. 4.2. 4.3. 4.4. Precizări introductive Admisibilitatea expertizei Administrarea expertizei Forţa probantă a raportului de expertiză

§5. Cercetarea la faţa locului §6. Mărturisirea 6.1. Definirea, natura juridică şi felurile mărturisirii 6.2. Caracterele şi admisibilitatea mărturisirii 6.3. Administrarea mărturisirii. Interogatoriul 6.3.1. Propunerea şi încuviinţarea sau ordonarea interogatoriului 6.3.2. Obiectul interogatoriului 6.3.3. Persoanele care pot răspunde la interogatoriu

6.3.4. Luarea interogatoriului 6.3.5. Efectele chemării la interogatoriu 6.4. Problema indivizibilităţii mărturisirii judiciare 6.5. Irevocabilitatea mărturisirii. Forţa probantă a mărturisirii §7. Prezumţiile 7.1. Noţiune. Clasificare 7.2. Prezumţiile legale 7.3. Prezumţiile simple Secţiunea a VII-a. Suspendarea judecăţii şi perimarea §1. Suspendarea judecăţii 1.1. 1.2. 1.3. 1.4. 1.5. Noţiunea şi felurile suspendării Suspendarea voluntară Suspendarea legală de drept Suspendarea legală facultativă Procedura şi efectele suspendării

§2. Perimarea 2.1. Consideraţii generale referitoare la perimare 2.1.1. Noţiunea şi justificarea perimării 2.1.2. Natura juridică a perimării. Delimitarea perimării de alte instituţii 2.2. Sfera de aplicare şi condiţiile perimării 2.2.1. Învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de atac 2.2.2. Rămânerea pricinii în nelucrare timp de un an în materie civilă şi de 6 luni în materie comercială 2.2.3. Lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii 2.3. Procedura de constatare a perimării 2.4. Efectele perimării Secţiunea a VIII-a. Actele procesuale de dispoziţie ale părţilor §1. Consideraţii generale §2. Desistarea 2.1. Renunţarea la judecată 2.2. Renunţarea la dreptul subiectiv pretins

§3. Achiesarea 3.1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului 3.2. Achiesarea părţii la hotărârea pronunţată §4. Tranzacţia judiciară Capitolul VI. Căile de atac Secţiunea I. Apelul §1. Sediul materiei. Caracterizare. Felurile apelului §2. Obiectul apelului §3. Subiectele apelului 3.1. 3.2. 3.3. 3.4. Precizări prealabile Părţile din proces Persoane care nu au luat parte la judecata de fond Procurorul

§4. Sesizarea instanţei de apel 4.1. Instanţa competentă 4.2. Termenul de apel A. Durată şi punct de plecare B. Întreruperea termenului de apel C. Sancţiunea nerespectării termenului de apel 4.3. Cererea de apel şi efectele ei A. Cuprinsul şi timbrarea cererii de apel B. Depunerea cererii de apel C. Efectele cererii de apel §5. Procedura de judecată a apelului 5.1. Procedura prealabilă la instanţa de apel. Întâmpinarea 5.2. Judecarea apelului A. Compunerea instanţei B. Reguli privind judecata C. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel

Secţiunea a II-a. Contestaţia în anulare §1. Sediul materiei. Caracterizare. Felurile contestaţiei §2. Contestaţia în anulare obişnuită 2.1. Motivele contestaţiei 2.2. Admisibilitatea contestaţiei §3. Contestaţia în anulare specială 3.1. Admisibilitatea contestaţiei 3.2. Motivele contestaţiei §4. Sesizarea instanţei 4.1. Instanţa competentă şi sesizarea ei 4.2. Părţile în contestaţia în anulare 4.3. Termenul de exercitare §5. Judecata contestaţiei în anulare Secţiunea a III-a. Revizuirea § 1. Caracterizare. Sediul materiei §2. Obiectul revizuirii §3. Motivele de revizuire 3.1. Dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire 3.2. Dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut (minus petita), ori s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita) 3.3. Dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă 3.4. Dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un magistrat (judecător sau procuror) a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă în această cauză 3.5. Dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei

revizuire se cere 3.6. Dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere 3.7. Dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate 3.8. Dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa 3.9. Dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate §4. Sesizarea instanţei 4.1. Părţile. Instanţa competentă şi sesizarea ei 4.2. Termenul de exercitare §5. Judecata revizuirii Capitolul VII. Proceduri speciale Secţiunea I. Ordonanţa preşedinţială §1. Consideraţii introductive §2. Condiţiile (speciale) de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale 2.1. 2.2. 2.3. 2.4. Precizări prealabile Urgenţa Caracterul vremelnic Neprejudecarea fondului

§3. Sesizarea instanţei §4. Procedura de judecată §5. Sfera de aplicare a ordonanţei preşedinţiale 5.1. 5.2. 5.3. 5.4. 5.5. Precizări introductive În materia raporturilor de familie În materia raporturilor de vecinătate şi de proprietate În materia raporturilor locative În materia executării silite

5.6. În materie comercială 5.7. În materia organizării şi funcţionării fundaţiilor Secţiunea a II-a. Oferta de plată §1. Sediul materiei. Justificare. Condiţiile ofertei de plată §2. Procedura ofertei de plată şi efectele ei Secţiunea a III-a. Procedura divorţului §1. Sediul materiei. Particularităţile procedurii §2. Instanţa competentă în materia divorţului §3. Sesizarea instanţei de divorţ 3.1. Legitimarea procesuală 3.2. Cererea de divorţ 3.3. Cererea reconvenţională §4. Particularităţi privind faza judecăţii 4.1. Depunerea cererii. Fixarea termenului. Citarea 4.2. Obligativitatea înfăţişării personale a părţilor 4.3. Şedinţa de judecată A. Publicitatea B. Prezenţa obligatorie a reclamantului C. Regimul probelor D. Luarea unor măsuri provizorii pe timpul judecării divorţului E. Judecarea unor cereri accesorii F. Particularităţi privind actele procesuale de dispoziţie în procesul de divorţ G. Hotărârea de divorţ şi efectele ei H. Căile de atac §5. Divorţul prin consimţământul soţilor Secţiunea a IV-a. Partajul judiciar § 1. Sediul materiei. Cazurile în care partajul judiciar este obligatoriu şi căile procesuale de realizare §2. Sesizarea instanţei

2.1. Instanţa competentă 2.2. Părţile în partaj 2.3. Cererea de chemare în judecată §3. Împărţeala prin bună învoială în cadrul procesului de partaj §4. Procedura partajului §5. Hotărârea de partaj. Efecte. Executare Secţiunea a V-a. Procedura somaţiei de plată §1. Consideraţii introductive §2. Condiţii (speciale) de admisibilitate §3. Sesizarea instanţei §4. Particularităţi referitoare la procedura de judecată §5. Cererea în anulare §6. Învestirea cu formulă executorie. Particularităţi privind contestaţia la executare Capitolul VIII. Executarea silită Secţiunea I. Consideraţii generale §1. Definiţia executării silite şi caracteristicile constrângerii judiciare §2. Natura juridică a executării silite §3. Modalităţile executării silite Secţiunea a II-a. Participanţii la executarea silită §1. §2. §3. §4. §5. Consideraţii generale Părţile în faza executării silite. Drepturile şi obligaţiile lor comune Organele de executare Instanţa judecătorească Procurorul

Secţiunea a III-a. Caracterul creanţelor puse în executare Secţiunea a IV-a. Titlurile executorii §1. §2. §3. §4. Noţiuni generale Hotărârile instanţelor judecătoreşti Actele autentificate de notarul public Hotărârile arbitrale

§5. Hotărârile judecătoreşti străine §6. Cambia, biletul la ordin şi cecul §7. Actele de sancţionare în materia contravenţiilor §8. Titlurile executorii privind creanţele fiscale §9. Contractele de împrumut bancar, creditor fiind Banca naţională şi contractele de credit bancar §10. Alte titluri executorii Secţiunea a V-a. Cererea de executare silită şi constituirea dosarului de executare Secţiunea a VI-a. Înştiinţarea prealabilă a debitorului Secţiunea a VII-a. Prescripţia dreptului de a cere (obţine) executarea silită §1. Consideraţii generale. Sediul materiei §2. Termenul de prescripţie §3. Suspendarea şi întreruperea cursului termenului de prescripţie A. Suspendarea cursului prescripţiei B. Întreruperea prescripţiei §4. Repunerea în termenul de prescripţie Secţiunea a VIII-a. Suspendarea executării silite §1. Noţiuni generale §2. Suspendarea acordată de creditor 3. Suspendarea acordată de instanţa de judecată, pe baza căilor de atac contra hotărârilor judecătoreşti A. Suspendarea executării în cazul apelului B. Suspendarea executării în cazul recursului C. Suspendarea executării în cazul contestaţiei în anulare D. Suspendarea executării în cazul cererii de revizuire 4. Suspendarea acordată de instanţă în temeiul contestaţiei la executare Secţiunea a IX-a. Perimarea executării silite §1. Noţiuni generale §2. Procedura perimării §3. Efectul perimării

§4. Cazurile în care nu se aplică perimarea Secţiunea a X-a. Alte incidente de temporizare a procedurii de executare §1. Existenţa proprietăţii comune asupra bunului urmărit §2. Beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune Secţiunea a XI-a. întoarcerea executării silite Secţiunea a XII-a. Contestaţia la executare §1. Noţiuni generale. Subiectele şi obiectul contestaţiei §2. Natura juridică a contestaţiei la executare §3. Competenţa pentru soluţionarea contestaţiei la executare A. Hotărâri ale instanţelor judecătoreşti pronunţate în ţară B. Hotărâri ale instanţelor judecătoreşti pronunţate în străinătate C. Titluri executorii altele decât hotărârile judecătoreşti §4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare §5. Procedura de judecată a contestaţiei la executare Secţiunea a XIII-a. Obiectul executării silite §1. Noţiunea de obiect al executării silite §2. Bunurile neurmăribile aparţinând persoanelor fizice A. Bunuri exceptate de la urmărirea silită ca inalienabile B. Bunurile care deşi alienabile, sunt exceptate de lege de la urmărirea silită în considerarea scopului pentru care sunt folosite Anexă Teste grilă Răspunsuri corecte Abrevieri alin. - alineat art. - articol B.J. - Buletinul Jurisprudenţei C. fam. - Codul familiei C. proc. civ. - Codul de procedură civilă CA. - curte(a) de apel CC. - Curtea Constituţională CD. - Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem C.J. - Curierul Judiciar C.S.J. - Curtea Supremă de Justiţie

Col. civ. - Colegiul civil Dreptul - Revista Dreptul Ed. - Editura ed. - Ediţia E.D.P. - Editura Didactică şi Pedagogică I.C.C.J. - înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Jud. - Judecătoria Juridica - Revista Juridica J.N. - Revista Justiţia Nouă lit. - litera L.P. - Revista Legalitatea Populară O.G. - Ordonanţa Guvernului O.U.G. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului p. - pagina P.R. - Revista Pandectele Române R.D.C. - Revista de drept comercial R.R.D. - Revista Română de Drept R.R.D, maritim - Revista Română de Drept Maritim R.R.D, muncii - Revista Română de Dreptul Muncii Repertoriu I - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1970 Repertoriu II - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976 Repertoriu III - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1975-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982 Repertoriu IV - /. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1980-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986 S.C.J. - Revista Studii şi Cercetări Juridice Trib. Bucureşti - Tribunalul (Municipiului) Bucureşti Trib. jud. - tribunal judeţean Trib. reg. - tribunal regional Trib. Suprem - Tribunalul Suprem Lista lucrărilor frecvent citate*' V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996 G. Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, voi. I, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2001 Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generală. Judecata la prima instanţă. Hotărârea, ed. a ll-a, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983

precum şi a unor situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este obligatorie (în materie posesorie. Bucureşti. căi de atac) prin care se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice ocrotite de lege (situaţia juridică protejată de lege . Paris. . 2005 Gr. Pentru definirea acţiunii civile. Bucureşti. a ll-a.I. cuprinde aceleaşi mijloace procesuale. Bucureşti. Trăite” th6orique et pratique de procădure civile et commerciale. acţiunea este influenţată de dreptul subiectiv (sau de situaţia juridică protejată de lege situaţia juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie). Garsonnet. Ed. 2002 E. excepţii. 1932 I. Ed.).cereri. a divorţului etc. 1960 E. 1913 Capitolul I Acţiunea civilă Secţiunea I. Principiile procedurei judiciare. Trebuie reţinut că. Acţiunea civilă ar putea fi definită ca ansamblul mijloacelor procesuale (forme de manifestare a acţiunii civile . Sirey. . deoarece cererea de chemare în judecată reprezintă numai una din formele concrete de manifestare a acţiunii civile (cea prin care se . Tratat de procedură civilă. aceasta se individualizează. Consideraţii introductive Înainte de a analiza condiţiile de exercitare a acţiunii civile.acţiunea este uniformă. Bucureşti. Cezar-Bru. indiferent de dreptul ce se valorifică. Porumb.în momentul în care se apelează la acţiune. Tratat de drept procesual civil. dar când se exercită. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat.). Herovanu.acţiunea civilă cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziţie pentru protejarea drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este obligatorie. devine proces.situaţia juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie). Deleanu. Ed. este totuşi necesar să nu se pună semnul egalităţii între cererea de chemare în judecată şi acţiunea civilă. în materia filiaţiei. deşi în frecvente cazuri noţiunea de acţiune civilă este utilizată pentru a desemna cererea de chemare în judecată. ed. Condiţii de exercitare §1. excepţii.acţiunea civilă este în strânsă legătură cu protecţia judiciară a drepturilor subiective civile. Leş. Ştiinţifică. Ch. . fiecare din aceste mijloace procesuale reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile (cereri. dobândind din natura şi caracteristicile acestuia. căi de atac etc. AH Beck. trebuie pornit de la următoarele precizări făcute în literatura de specialitate: . este necesar să stabilim ce se înţelege prin noţiunea de acţiune civilă. AU Beck.

afirmarea unui drept sau a unei situaţii juridice protejate de lege (în alte cuvinte. uneori. Herovanu. dispune că „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente”. voi. Hotărârea. Ed. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. 1983. Astfel. Bucureşti. p. Ciobanu. Ed. sunt reţinute patru condiţii (generale) de exercitare a acţiunii civile (ale oricărei forme concrete de manifestare a acţiunii civile). voi. Stoenescu. în acelaşi timp. p. proc. 2001. 230 şi urm. I.M. în cazul acţiunilor posesorii). §2.D. se solicită protecţia judiciară a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie (de exemplu. V. realizarea) a unui drept subiectiv civil.P. 1889. Tilberstein. Aşadar. Zilberstein. * Avându-se în vedere numărul mare de trimiteri bibliografice ce s-a făcut la aceste lucrări în notele de subsol din prezenta lucrare ele sunt citate numai după numele autorilor. 109 C. formularea unei pretenţii). Afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii) Pentru declanşarea oricărui proces civil este necesar să se formuleze o pretenţie. ed. p.. Boroi. p. pentru exercitarea acţiunii civile (pentru a fi parte în procesul civil) este necesar ca o persoană să pretindă (să afirme) un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. voi. Principiile procedurii judiciare. Bucureşti. Tocilescu. p. 249-250. 119-125. Naţional.interesul.pune în mişcare acţiunea civilă). deşi în cele mai multe cazuri prin punerea în mişcare a acţiunii civile se urmăreşte să se obţină protecţia judiciară (recunoaşterea sau. . civ. I. S. deci să supună judecăţii o pretenţie. 1996. . chiar şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa. art. /. Drept procesual civil. S. Iaşi. Stoenescu. A se vedea: E.capacitatea procesuală şi . Ciobanu. I. 29. G. după caz. condiţii care sunt. . p. Judecata la prima instanţă. 319-320.M. voi. voi. V. 1932.calitatea procesuală. E. e doar un mijloc procesual. AII Beck.. 124-125. Curs de procedură civilă. acţiunea civilă există mai înainte de cerere. a ll-a. Teoria generală. I. G. Bucureşti. şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil: . 1 A se vedea: G. însă. Bucureşti. În literatura noastră de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte condiţiile (generale) de exercitare a acţiunii civile. II. În opinia dominantă. p. Este însă de reţinut că. /. 279.

. dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerinţe: . 2002.calitatea procesuală şi .capacitatea procesuală de folosinţă. Ed. cât şi pentru a fi parte în proces. 167. de ordin material şi juridic. calitate procesuală şi capacitate procesuală. . I. . ceea ce înseamnă că o persoană nu poate deveni parte în proces dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea civilă. vom spune că o persoană poate deveni parte în proces dacă supune judecăţii o pretenţie sau dacă solicită pentru sine ori chiar pentru o altă parte din proces pretenţia deja dedusă judecăţii sau dacă împotriva ei este formulată o pretenţie.interesul. Totuşi. . voi.capacitatea procesuală de folosinţă şi de exerciţiu. precum şi în limitele sale interne. pentru a se bucura de protecţie judiciară. se susţine că nu există suprapunere perfectă între condiţiile pentru a fi parte în procesul civil şi condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile (condiţiile pentru a fi parte în proces ar fi: . ed. 147. iar pentru declanşarea acţiunii civile este necesar să se introducă o cerere de chemare în judecată. Tratat de drept procesual civil.interesul) – Diferenţa: capacitatea de exerciţiu şi afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii). Cerinţa se referă la ipotezele în care se solicită instanţei realizarea .Boroi.să fie exercitat în limitele sale externe. . a ll-a. adică numai potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege. fiind suficientă îndeplinirea cerinţei respective în persoana reclamantului. Bucureşti. . se impun unele precizări. activitatea procesuală a celorlalte părţi urmând a viza pretenţia deja formulată. alături de interes.calitatea procesuală şi . Se admite că. I. prin care să se formuleze o pretenţie. p. AII Beck. iar condiţiile pentru exercitarea acţiunii civile ar fi: . trebuie reţinută şi afirmarea unui drept (formularea unei pretenţii) ca o condiţie atât pentru exercitarea acţiunii civile. Redând aceeaşi idee într-o altă exprimare. Desigur că nu este necesară verificarea de către instanţa de judecată a unei astfel de condiţii pentru fiecare parte din proces. Într-o altă concepţie.afirmarea unui drept. deci o persoană poate deveni parte în proces dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare exercitării acţiunii civile.să fie actual. În consecinţă. Leş.să fie exercitat cu bună-credinţă. p.să fie recunoscut şi ocrotit de lege. În legătură cu această din urmă cerinţă. părţile reprezintă unul din elementele acţiunii civile. adică să nu intre în conţinutul unui raport juridic care să contravină normelor legale imperative sau regulilor de convieţuire socială.

absolută şi peremptorie).preşedintele instanţei poate încuviinţa. instanţa constată că dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există. după dezbateri contradictorii. civ. În sfârşit. deci este supus unui termen suspensiv sau unei condiţii suspensive. care nu îl va prejudicia cu nimic pe debitor. dacă însă. cererea pentru executarea la termen a unor obligaţii ori de câte ori va aprecia că cererea este îndreptăţită pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar suferi-o dacă ar aştepta împlinirea termenului. . deoarece hotărârea obţinută se va putea pune în executare numai după ce dreptul subiectiv a devenit actual. 110 C. a situaţiei juridice afirmate). la sfârşitul judecăţii.cererea pentru predarea unui imobil. Subliniem că existenţa dreptului subiectiv civil pretins (sau. În cazul în care. titularul poate solicita anumite măsuri de asigurare ori conservare sau poate proceda la o asigurare a dovezilor. . potrivit art. ceea ce înseamnă că s-a invocat excepţia de prematuritate a cererii (care este o excepţie de fond. Excepţia de prematuritate a cererii este o excepţie de fond. poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen (termenul de locaţiune). absolută şi peremptorie. iar reclamantul va fi îndreptăţit să reitereze cererea în momentul în care dreptul subiectiv devine actual. Tocmai de aceea. proc. după caz. fără a mai fi cercetată pe fondul pretenţiei. De asemenea. Dacă însă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual. în urma probelor administrate şi după dezbaterile contradictorii. nu şi atunci când se cere să se constate existenţa dreptului în starea în care se găseşte. în cazurile expres prevăzute de lege.dreptului. cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca prematură. în cazul în care dreptul subiectiv civil nu este actual. ci numai afirmarea lui (formularea unei pretenţii). cererea va fi respinsă ca prematură chiar şi atunci când data împlinirii termenului suspensiv ar fi foarte apropiată sau condiţia suspensivă ar fi pe punctul de a se realiza. condiţia de exercitare a acţiunii civile în discuţie nu vizează însăşi existenţa dreptului subiectiv. fără a i se putea opune excepţia puterii de lucru judecat. în momentul în care .: . se poate introduce o acţiune preventivă. Dacă la declanşarea acţiunii civile dreptul subiectiv pretins de reclamant nu este actual. Astfel. precum şi îndeplinirea cerinţelor menţionate mai sus se stabilesc de către instanţă. atunci cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca neîntemeiată (nefondată). la împlinirea termenului de locaţiune.executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau a altei prestaţii periodice poate fi cerută înainte de termen. înainte de împlinirea termenului.

voi. în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune (la forma concretă de manifestare a acţiunii). Interesul poate să fie atât material. iar nu pe altcineva. se consideră că această primă cerinţă a interesului. deci să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă (forma procedurală concretă). civ.să fie legitim. ori în caz de asigurare a dovezilor (art. Herovanu. se arată uneori că interesul trebuie să fie şi juridic. p.să fie născut şi actual.instanţa urmează a se pronunţa asupra excepţiei de prematuritate a cererii. este necesar să se dezbată fondul pretenţiei.M. . atunci cererea de chemare în judecată nu va mai putea fi respinsă ca prematură.să fie personal şi direct. Această cerinţă trebuie să se verifice şi în cazurile prevăzute de art. proc. Această cerinţă există şi atunci când forma procedurală nu este promovată de titularul dreptului. I. Interesul este legitim atunci când nu contravine legii sau regulilor de convieţuire socială. pentru a afla dacă un interes este sau nu în conflict cu legea. vizează mai puţin exerciţiul dreptului la acţiune. suspensivă). V. . în doctrină se arată că interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: .). 235 şi urm.).. precum şi în ipoteza cererilor în constatare (art.E. ci de un interes colectiv (interesul unei . dreptul subiectiv a devenit actual (s-a împlinit termenul suspensiv ori s-a realizat condiţia §3. 111 C. întrucât folosul practic se produce asupra titularului. ' Alteori. civ. 269. 150. respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia. ceea ce înseamnă că un interes pur economic (spre exemplu. în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală. proc. civ. ci va trebui cercetată pe fond . în legătură cu această cerinţă. 110 C. dorinţa unui comerciant de a elimina concurenţa pe o anumită piaţă relevantă) sau pur teoretic nu ar justifica exerciţiul acţiunii civile1. Interesul trebuie să fie personal2 şi direct. Ciobanu. Pot exista şi situaţii în care să nu fie vorba de un interes individual. Tocmai de aceea se spune că procesul civil este (în principiu) un proces al intereselor private (individuale). nota 92. deoarece. precum şi că trebuie să fie în legătură cu pretenţia formulată. proc. Interesul trebuie să fie născut şi actual. în cadrul acestei concepţii. p. ci de alte persoane sau organe cărora legea le recunoaşte legitimare procesuală. ci mai degrabă priveşte temeinicia sau netemeinicia pretenţiei formulate. Interesul Prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mişcare acţiunea civilă. deci cu dreptul subiectiv civil afirmat ori cu situaţia juridică legală pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie. C. cât şi moral. prin cerinţa în discuţie se înţelege că interesul trebuie să nu contravină legii. enunţată sub forma de „interes legitim juridiceşte proteguit”.

la data recunoaşterii actului de dispoziţie. cererea de chemare în judecată (sau.exercitarea apelului sau. după caz.invocarea. ori la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. a recursului de către partea care a câştigat la judecata finalizată cu hotărârea atacată. mai mult sau mai puţin determinate. . a nulităţii decurgând din neînmânarea citaţiei părţii adverse cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. deşi acesta este solvabil etc. absolută şi peremptorie. Lipsa interesului sau a uneia din cerinţele acestuia se invocă pe cale de excepţie.cererea prin care creditorul urmăreşte aducerea unor bunuri în patrimoniul debitorului său. . iar pentru persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării. Capacitatea procesuală de folosinţă a persoanelor juridice se dobândeşte la data înregistrării. Sunt numeroase exemple în practică în care forma procedurală a fost respinsă ca lipsită de interes: .invocarea. Nimeni nu poate fi lipsit total de această capacitate însă. În cazul persoanelor fizice. . iar de un asemenea interes s-ar putea prevala în justiţie numai organele expres prevăzute de lege. pe calea apelului. iar în cazul în care instanţa consideră că această excepţie este întemeiată. după caz. în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. absolută şi peremptorie. Capacitatea procesuală Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile. interesul consumatorilor unui anumit produs). §4. excepţia lipsei de interes fiind o excepţie de fond. Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.introducerea unei contestaţii în anulare pe motiv că partea adversă nu a fost legal citată la termenul când a avut loc judecata. capacitatea procesuală de folosinţă poate fi limitată. la data actului de dispoziţie. spre exemplu. a lipsei procedurii de citare cu cealaltă parte la termenul când a avut loc dezbaterea în fond la prima instanţă. Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond. alt mijloc procedural ce intră în conţinutul acţiunii civile) va fi respinsă ca lipsită de interes.categorii de persoane. după caz. capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor. de către partea care a fost legal citată. la data autorizării. care se găsesc sau se pot găsi în aceeaşi situaţie ori într-o situaţie comparabilă. Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice este dominat . .

44 alin. 1 228. în procesele de ieşire din indiviziune în care figurează printre părţi. civ. de 15 ani dobândeşte. 1789/1989. tutore sau curator. p. după caz. civ. divizare totală sau dizolvare (în acest ultim caz. alături de minor. . secţia civilă. decizia nr. ci prin reprezentanţii lor legali (părinţi. Aceştia vor fi citaţi şi vor sta personal în proces. decizia nr. 285. Reprezentarea (legală) intervine în cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi cei puşi sub interdicţie judecătorească). proc. definitiv sau temporar. care deci stau în proces atât în nume propriu. Asistarea intervine în cazul persoanelor cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14-18 ani). 2 CA. în sensul că persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi şi nu îşi poate asuma prin acte juridice decât acele obligaţii care corespund scopului ei. ori în situaţia anulării căsătoriei înainte ca femeia să fi împlinit 18 ani. Suprem. instanţa va numi un curator şi atunci când există contrarietate de interese între reprezentant şi reprezentat (de exemplu. la cererea părţii interesate. În cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.de principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. prin căsătorie. secţia civilă. ori să aibă numai o capacitate de exerciţiu restrânsă. de părinţi sau tutore. (1) C. iar în acest scop părinţii sau tutorele vor trebui citaţi. p. Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în aptitudinea unei persoane de a-şi valorifica singură drepturile procedurale şi de a-şi îndeplini singură obligaţiile procedurale. în CD. care vor semna alături de minori cererile adresate instanţei. după caz. asistării şi autorizării. 3 Trib. Bucureşti. cât şi ca reprezentanţi legali ai uneia dintre părţi). instanţa va numi un curator special. 731/1996. prin comasare. unul sau ambii părinţi ai acestuia. capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani. p. 6/1990. prin punere sub interdicţie judecătorească. În cazul persoanelor fizice. se referă la instituţiile reprezentării. în Dreptul nr. Dacă minorul împlineşte în cursul procesului vârsta de 14 ani. Articolul 42 C. decizia nr. care să îl reprezinte pe incapabil până la numirea reprezentantului legal. De asemenea. Trib. după caz. în Culegere 1993-1998. încetarea capacităţii de exerciţiu depline are loc. capacitate deplină de exerciţiu. o persoană poate fi lipsită total de capacitate de exerciţiu. după caz). secţia a IV-a civilă. Potrivit art. Încetarea capacităţii procesuale de folosinţă a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăşi. prin moarte. când cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei. 1975. Minora de 16 sau. 73. persoana juridică încetează la data încheierii operaţiunilor de lichidare). proc. dar asistaţi. Aceştia nu stau personal în proces. 52/1975. deci de a sta în judecată.. Suprem.

Vom mai reţine şi prevederea înscrisă în art. de la data înfiinţării lor şi sfârşeşte odată cu încetarea persoanei juridice. Autorizarea intervine în cazul în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu sau minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi ocrotitorul legal care îl asistă efectuează acte procesuale de dispoziţie. 199. rezultă că asemenea entităţi nu pot sta în judecată ca reclamante. 161 C. §5. Calitatea procesuală Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana . la cererea celui interesat. în temeiul legii. afară de cazul în care printr-o normă specială s-ar dispune altfel. civ. în limitele puterilor ce leau fost conferite. p. în Culegere 1998. 248/1998. cererea se va anula. Pentru aceste acte este necesară autorizarea specială a organului competent. Întrucât acest text de lege instituie o excepţie. În cazul în care partea cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are ocrotitor legal şi există urgenţă. potrivit căreia. actele făcute de aceste organe. Suprem. 1 Trib. instanţa va numi un curator special şi atunci când există contrarietate de interese între cel cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi cel ce îl asistă (ocrotitorul legal). aceeaşi fiind sancţiunea şi în cazul actelor de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă (a cărei capacitate de folosinţă a încetat prin deces). dacă au organe proprii de conducere. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte. 2609/1974. iar actele vor putea fi confirmate. potrivit art. Însă. În cazul persoanelor juridice. 219.reprezentarea legală se transformă în asistare. p. iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare. proc. va numi un curator special.. de regulă. Excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu va putea fi invocată în orice stare a pricinii. Dacă lipsurile nu se împlinesc în termenul acordat de instanţă. se citează numai minorul personal şi tot el efectuează exclusiv actele de procedură. Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule. instanţa. decizia nr. care are interesul să se pronunţe o hotărâre valabilă. proc. absolută şi peremptorie. (2) C. instanţa poate acorda un termen pentru împlinirea lipsurilor. secţia civilă. chiar şi de către adversar.. De asemenea. În litigiile ce izvorăsc din contractul de muncă. Ploieşti. total sau parţial. 1974. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond. CA. de reprezentantul sau ocrotitorul legal. în CD. astfel încât minorul va fi citat personal. secţia civilă. 41 alin. decizia nr. fiind actele persoanei juridice însăşi. civ. capacitatea de exerciţiu se dobândeşte. Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. autoritatea tutelară.

în cazul divorţului (art.al stabilirii paternităţii (art. nu există dreptul pretins de reclamant.J.reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă). dacă acest lucru este posibil (de regulă. p. decizia nr. 58 C. Uneori. deoarece chiar legea stabileşte cine are calitate procesuală activă. 839/1999. pe când.). De asemenea. p.al tăgăduirii paternităţii (art.CA. iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul respectiv. cât şi calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată. . 38 C. precum şi între persoana chemată în judecată (pârâtul) şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). fam. 514. 1 A se vedea şi C. fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (de exemplu. în B. 316/1995. această verificare este uşor de realizat. 285 şi p.al stabilirii filiaţiei faţă de mamă (art. Este lovită de nulitate decizia instanţei care a soluţionat apelul în contradictoriu cu persoana decedată . . prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa.. secţia a IV-a civilă.).). verificarea existenţei calităţii procesuale nu prezintă dificultăţi deosebite în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă (cereri personale). 54 C. 725/1995 şi decizia nr. dar cererea de chemare în judecată nu a fost introdusă de titularul dreptului respectiv. 39. 906/1997. 1/2000.. instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă.S. cât şi calitatea procesuală pasivă. În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie. cum ar fi: .). Reclamantul. în B. secţia comercială.S. în cazul unei acţiuni (cereri) netemeinice (nefondate). deoarece în cazul unei acţiuni reale introduse de o persoană fără calitate dreptul subiectiv există.al contestării recunoaşterii de paternitate (art. . decizia nr. trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă. în Juridica nr. 59 C.). 52 C. în cazul acţiunilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real principal. 420. dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în cazul cererilor reale). iar în cazul cererilor reale numai dacă se invocă lipsa calităţii procesuale pasive). calitatea procesuală activă aparţine celui ce se poate prevala de acest interes. cât şi subiectul pasiv. După ce a fost sesizată. fiind cel care porneşte acţiunea.J. fam. fam. în cazul cererilor personale. Bucureşti. 1995. În schimb. fie înainte de începerea dezbaterilor. 2 C. deoarece în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii sunt determinaţi atât subiectul activ. fam. secţia comercială. dar nici într-un astfel de caz lipsa calităţii procesuale nu se confundă cu netemeinicia. pentru a se stabili calitatea procesuală activă trebuie să se administreze aceleaşi probe ca şi pentru dovedirea temeiniciei cererii. 1997. . decizia nr. p.J. fam. .J.

astfel că persoana care a executat imobilul în baza unui contract (antreprenorul . iar nu şi mamei şi copilului. reclamantul nu mai este proprietar al bunului pe care îl revendică. în cadrul căreia se revendică o suprafaţă din terenul vecin aflat în proprietate comună în devălmăşie. 1013/2001. 240 din 10 aprilie 2002). atunci acţiunea în revendicare se va respinge ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă (spre exemplu. 1528/1996. însă. prin nici unul din modurile de transmitere (dobândire) a proprietăţii. în B. 42). deci că reclamantul a pierdut numai stăpânirea materială a bunului respectiv. Timişoara. căruia îi revenea şi obligaţia de a solicita eliberarea autorizaţiei de construire. sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât soţului mamei. decizia nr. în cazul unui imobil expropriat. secţia a III-a civilă. fam. are calitate procesuală pasivă într-o acţiune prin care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune . Acţiunea prin care se solicită delimitarea prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine. ca posesor sau chiar ca detentor. decizia nr. decizia nr. calitatea procesuală activă aparţine proprietarului. în Curierul Judiciar nr. 54 alin. întrucât dreptul de proprietate asupra acelui bun fusese anterior dobândit de o altă persoană prin oricare din modurile de transmitere (dobândire) a proprietăţii prevăzute de lege. iar calitatea procesuală pasivă revine celui care stăpâneşte.C. 1276/1995. p. la data intentării acţiunii. admiterea acţiunii în revendicare presupune. printre altele. nr. În acest context. 95. 349/2001 (M. dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii. A. secţia civilă. în Culegere 1993-1998.J. fostul proprietar nu mai este îndreptăţit să exercite acţiunea în revendicarea imobilului respectiv . 226/1998.J. 36.. prin decizia nr.CA.4 Întrucât uzucapiunea apare ca o sancţiune îndreptată împotriva proprietarului nediligent. bunul revendicat. secţia civilă. fiind un terţ faţă de raportul juridic creat între beneficiarul lucrării (client) şi autoritatea administrativă. a constatat că dispoziţiile art. Of. proprietate devălmaşă). trebuie introdusă împotriva ambilor soţi . secţia a IV-a civilă. În cazul în care dreptul de proprietate asupra acelui bun a fost transmis (dobândit de) către o altă persoană. decizia nr. 1 Obligaţia de a desfiinţa construcţia ridicată fără autorizaţie incumbă beneficiarului lucrării (clientul antreprenorului). 187.CA. p. Acţiune în grăniţuire şi acţiune în revendicare introduse împotriva soţilor (proprietate comună în devălmăşie. p.constructorul) nu poate fi obligată la desfiinţarea construcţiei. p. iar nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.S. 4/2002. atunci acţiunea în revendicare exercitată de fostul proprietar se va respinge. 1995. 3 Într-o acţiune în revendicare. Dacă. În alte cuvinte. Bucureşti. Bucureşti. Curtea Constituţională. (2) C. acesta (proprietarul nediligent). în . în Culegere 1993-1998. că dreptul de proprietate asupra bunului revendicat nu a ieşit din patrimoniul reclamantului. constatând lipsa calităţii procesuale pasive – C. 2 Revenind asupra jurisprudenţei sale anterioare. instanţa trebuia să respingă cererea.

se va putea invoca. decizia nr. Ed. inclusiv pe cale incidentală în cadrul acţiunii în revendicare. 892/1995. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. în sensul că acţiunea în revendicarea unui bun mobil proprietate în devălmăşie poate fi introdusă numai de către unul dintre soţi. p. dacă nu s-ar obţine acordul unuia dintre titulari în vederea declanşării acţiunii în revendicare. 91. p. întrucât se aplică prezumţia de mandat tacit reciproc. se admite că legitimarea (calitatea) procesuală activă aparţine tuturor titularilor dreptului de proprietate comună. totuşi. De asemenea.J. în B. Acţiunea în revendicare. fără acordul expres al celuilalt. Ed. Drept civil. 1105/1969. 237. Bucureşti. active sau pasive. Transmisiunea poate fi legală sau convenţională. 204. 1467/1992. nevalabilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către terţa persoană (prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul la care a avut loc dobândirea). s-a decis că în raporturile dintre coproprietari (coindivizari) nu poate fi folosită acţiunea în revendicare. în Dreptul nr. Pentru ipoteza revendicării unui bun proprietate comună în devălmăşie. Suprem. Drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise în cursul procesului. Popa. această prezumţie nu se mai aplică în cazul acţiunii în revendicare a unui bun imobil proprietate comună a soţilor. decizia nr. 295/1993. 184/1999. p. deci acţiunea în revendicarea bunului proprietate comună deţinut de o terţă persoană trebuie introdusă de toţi coproprietarii (coindivizarii). p. E. Bîrsan. secţia a IV-a civilă. 1978. Lumina Lex. 32. fără acordul expres al celorlalţi. 1969. 254-255). secţia a IlI-a civilă. decizia nr. în Culegere 1999. în B. 201. Pentru ipoteza revendicării unui bun proprietate comună pe cote-părţi (coproprietate sau indiviziune). p. 222.Trib. Pentru opinia că acţiunea în revendicarea bunului proprietate comună aflat în posesia unei terţe persoane poate fi introdusă de un singur coproprietar. 1995. 1975.S. 1335/1978. 1998. AII Beck. p. secţia civilă. p. Bucureşti. 285/1998. unul dintre aceştia nefiind îndreptăţit să acţioneze singur. 66-67. C. Drepturile reale principale. secţia civilă. titularii având drepturi simultane şi concurente asupra bunului proprietate comună. în schimb. secţia civilă. după care acţiunea în revendicare va putea fi exercitată de către copărtaşul în lotul căruia a fost inclus bunul aflat în posesia (detenţia) terţului (a se vedea. L Pop. 186. nici unul neavând vreun drept exclusiv până la efectuarea partajului . decizia nr. a se vedea. p. Bucureşti.J. 172. p. 131. în CD. decizia nr.funcţie de împrejurările concrete ale speţei. transmisiunea legală se realizează pe calea . de exemplu: Trib. va trebui să se solicite partajul. în Culegere 19931998. Lumina Lex. Suprem. În cazul persoanelor fizice. în CD. Bucureşti. 1030/1975. 2001. decizia nr. p. Ed. se admite că trebuie făcută distincţia după cum bunul revendicat este mobil sau imobil. C. în CD. p. 2001. în Culegere 1999.J. 1993. ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale. p.. 103. 2025/1999. decizia nr. decizia nr. 7/1993. decizia nr. CA. deci o asemenea acţiune trebuie introdusă de ambii soţi.

dar ar putea avea loc o transmisiune a calităţii procesuale active. transformarea persoanei juridice). primele două acţiuni acţiunea în stabilirea maternităţii.pot fi introduse direct împotriva moştenitorilor). În cazul persoanelor juridice.a cesiunii de creanţă.cu titlu particular (legatul cu titlu particular. constată că . . . deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoană (drepturi cu caracter strict personal) sau prevede o altă soluţie în caz de deces al unei părţi (de exemplu. absorbţia. Sunt situaţii în care acţiunea nu trece asupra moştenitorilor dar. moştenitorii care acceptă succesiunea preluând poziţia procesuală pe care o avea de cuius. precizăm că.a vânzării sau donării bunului litigios. Cel care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în momentul în care a avut loc transmisiunea.a preluării datoriei cu consimţământul creditorului.moştenirii (succesiunii). Dacă într-o acţiune (cerere) reală se invocă lipsa calităţii procesuale active.precum şi a altor mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv al raportului juridic substanţial dedus judecăţii. dacă a fost pornită de titular. . dacă procesul a fost declanşat de autorul lor: . iar dosarul se va închide). atunci căsătoria încetează prin deces. cu excepţia cazurilor în care legea nu permite aceasta.acţiunea în tăgăduirea paternităţii.acţiunea în stabilirea maternităţii. divizarea totală sau parţială) şi . Transmisiunea convenţională a calităţii procesuale poate avea loc ca urmare: .universală (cazul moştenitorului legal unic şi al legatarului universal. aceasta poate fi: . în alte cuvinte. absolută şi peremptorie. fuziunea. atunci ea poate fi continuată de moştenitorii acestuia. transmisiunea convenţională). va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate sau ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate. acţiunea în stabilirea paternităţii . actele procedurale îndeplinite de autorul său fiindu-i opozabile. iar instanţa. transmisiunea legală are loc pe calea reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces. . moştenitorii nu au calitate procesuală activă. .cu titlu universal (cazul moştenitorilor legali şi al legatarului cu titlu universal. dacă unul dintre soţi decedează în timp ce procesul de divorţ este pendente. Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond. după ce a unit excepţia cu fondul. în privinţa declanşării procesului. Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale.acţiunea în stabilirea paternităţii. . în privinţa calităţii procesuale pasive. Dacă instanţa constată lipsa calităţii procesuale (active sau pasive).

legea limitează numărul titularilor dreptului la acţiune. ori poate fi exercitat de cineva care nu are un interes personal şi/sau direct. nu cunoaşte instituţia înlocuirii persoanei chemate în judecată şi care nu are calitate procesuală pasivă. ci indirect.. civ. Bucureşti. (1) C. 87. orice persoană care are un interes personal să acţioneze are şi calitatea procesuală activă şi. Este adevărat că şi creditorul justifică un interes. civ.numai soţii pot cere desfacerea căsătoriei prin divorţ. (1) C. 45 alin. în funcţie de natura lor etc. absenţa calităţii procesuale este însoţită de o lipsă de interes. invers. uneori. iar din această perspectivă interesul ar fi principala condiţie de exerciţiu a dreptului la acţiune. p. nerecunoscând calitatea procesuală anumitor persoane.CA. Legislaţia noastră. „creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor. 66 alin. S-ar putea spune că legea atribuie calitatea procesuală celui care are interes. Potrivit art. Calitatea procesuală nu trebuie confundată cu interesul.dreptul la acţiune pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine numai copilului. Prin urmare. cu excepţia situaţiei prevăzute de art. 1 Legatarul cu titlu particular este succesor în drepturile autorului său numai în limitele legatului transmis. De altfel. .cererile de nulitate pot fi intentate de un număr mai mic sau mai mare de persoane. 66 C..].paternitatea poate fi tăgăduită de către soţul mamei (moştenitorii pot însă continua acţiunea pornită de acesta). civ. înlocuirea pârâtului cu cel indicat ca titular al dreptului nu poate avea loc decât cu consimţământul reclamantului. cu precizarea că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită şi de procuror [în baza art. cu persoana care ar avea această calitate. dar acesta nu este direct. În cazul acţiunii oblice. delimitarea între aceste două condiţii de exerciţiu ale dreptului la acţiune nu este uşor de făcut. ci debitorului acestuia. Există însă numeroase situaţii în care dreptul la acţiune nu poate fi exercitat de unele persoane. legea atribuie calitate procesuală unor persoane sau organe care nu ar justifica un interes personal. proc.reclamantul nu este titularul dreptului real principal. . secţia a IV-a civilă. proc. deşi. deşi acestea ar justifica un interes personal. civ. 923/1995. Aparent. întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani . Uneori. 974 C. cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate. dintre persoanele susceptibile a avea interesul să acţioneze.. în Culegere 1993-1998. legatarul unei sume de bani nu are calitate procesuală activă într-o acţiune în revendicare care are ca obiect un bun imobil din patrimoniul autorului său. interesul nu îi este personal celui ce exercită acţiunea. . Spre exemplu: . Alteori. proc. . iar nu ca nefondată. chiar şi în cazul prevăzut de art. precum şi de mamă sau copilul respectiv. decizia nr. afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”.

(ART. 44 În cazul schimbării împrejurărilor. 143 Interdicţia poate fi cerută de autoritatea tutelară. ART. instanţa judecătorească. fam. 44 alin. la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului. de către instanţa judecătorească care a pronunţat-o.. ART. În aceste situaţii. Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. prin purtare abuzivă sau prin neglijenţă gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte. pe marginea hotărîrii care a pronunţat interdicţia. ART. fam. . precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 151 C. 1 şi 2 se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii. instanţa judecătorească va pronunţa. 144 şi. în acelaşi registru menţiune despre ridicarea interdicţiei. dar aparţine minorului sau incapabilului. Ea se va comunica. a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire. instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii. 42 alin. va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. 115. spre a se face. potrivit dispoziţiilor alineatului precedent. instanţei locului unde s-a transcris hotărîrea de punere sub interdicţie. interesul este personal. Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie. art. spre a fi de asemenea transcrisă în registrul prevăzut de art. învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România. . în termen de cel mult cinci zile de la data cînd află de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute în art.modificarea măsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii . ascultînd concluziile procurorului. Hotărîrea care pronunţă ridicarea interdicţiei îşi produce efectele de la data cînd a rămas definitivă. 109 Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti. după caz. 143 şi art.În ipotezele avute în vedere de art. precum şi de toţi cei prevăzuţi în art. 109. ori dacă educarea. precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul. Cererea se va putea face de cel pus sub interdicţie. Încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă unui al treilea decît de la data cînd. totodată. ridicarea ei. 115. 115 Au obligaţia ca. afară numai dacă cel deal treilea a cunoscut ridicarea interdicţiei pe altă cale. să înştiinţeze autoritatea tutelară: a) persoanele apropiate minorului. 151 Dacă au încetat cauzele care au provocat interdicţia. 113.. la cererea autorităţii tutelare. (1) C. dacă acesta a împlinit vîrsta de paisprezece ani. de tutore. calitatea procesuală activă este recunoscută şi autorităţii tutelare. ART. a fost făcută menţiune despre ridicarea interdicţiei.

interesul. recunoaşte procurorului dreptul de a porni orice acţiune civilă (de a introduce orice cerere de chemare în judecată. precum şi orice altă persoană. c) instanţele judecătoreşti. . care. Sintetizând cele arătate mai sus. inclusiv cele cu caracter strict personal) dacă apreciază că aceasta este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie. precum şi biroul notarial de stat. cereri de chemare în judecată. d) organele administraţiei de stat. însă legea poate să nu acorde calitatea procesuală activă unor persoane care ar justifica totuşi un interes propriu. Astfel. nu acţionează în vederea realizării unui interes propriu. împotriva agenţilor economici ce au prejudiciat interesele legitime ale consumatorilor. procuratura şi miliţia. cu prilejul pronunţării. cel ce justifică un interes personal are şi calitatea procesuală. în înţelesul de folos practic material sau moral. interesul este personal. . 1/2000. 28 din Legea nr. luării sau executării unor măsuri privative de libertate. De altfel. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.dreptul la acţiune se exercită de o persoană fizică sau juridică având un interes personal. se răsfrânge numai asupra persoanei în favoarea căreia s-a acţionat. (1) C. ale dispăruţilor.dreptul la acţiune este exercitat de o persoană sau un organ ce urmăreşte realizarea interesului unei alte persoane. ci aceasta ar trebui acordată numai Ministerului Public sau altui organ anume desemnat prin lege. în acest caz. în situaţia unui interes general. în interesul acestor grupuri. particularii nici nu ar trebui să aibă calitate procesuală activă. iar calitatea procesuală activă aparţine grupului (aşa numitele acţiuni sociale). care pot să introducă. rezultă următoarele situaţii ce se pot ivi în practică: .b) serviciul de stare civilă. referitor la comitetul constituit pentru dobândirea personalităţii juridice de către formele asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere. ci exercită dreptul la acţiune urmărind valorificarea unui interes colectiv. Faptul că interesul şi calitatea procesuală sunt două condiţii distincte pentru exerciţiul dreptului la acţiune rezultă cu claritate şi în ipotezele în care legea acordă calitate procesuală unor entităţi (grupuri). civ. ca persoane juridice. Ca exemplu.) Articolul 45 alin. Este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă persoanei (nu avem în vedere pe reprezentantul titularului dreptului) sau organului. în literatura juridică se arată că autoritatea tutelară şi procurorul urmăresc şi realizarea unui interes general. proc. menţionăm art. spre exemplu. Ordonanţa nr. de regulă. organizaţiile obşteşti. cu prilejul înregistrării morţii unei persoane.dreptul la acţiune este exercitat de reprezentanţii unor grupuri. instituţiile de ocrotire. Se observă însă că. în aceste cazuri. cu prilejul deschiderii unei moşteniri. In această situaţie. . 21/1992 privind protecţia consumatorilor acordă calitate procesuală activă asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor.

. se ridică problema de a şti dacă membrii grupului mai pot exercita dreptul la acţiune. spre exemplu. 132 alin. însă violarea unui interes general nu exclude şi violarea unui interes colectiv sau individual.dreptul la acţiune este exercitat de grup în apărarea intereselor unui membru al grupului.dreptul la acţiune este exercitat în interesul grupului de către unul dintre membrii acestuia (aşa numitele acţiuni sociale ut singuli). ceea ce înseamnă că toţi membrii săi au un interes de aceeaşi natură. . hotărârile adunării deţinătorilor de obligaţiuni pot fi atacate în justiţie de către deţinătorii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei. chiar dacă prejudiciile lor nu sunt egale. 174 alin. Prin definiţie. ar avea calitate procesuală activă un membru al grupului care ar invoca un prejudiciu special. potrivit căruia. 39 alin. Astfel. numai Ministerul Public ar trebui să aibă calitate procesuală şi nici un grup sau persoană nu s-ar putea prevala direct de acest interes. (2) din Legea nr. ci a unor drepturi ale aderenţilor.dreptul la acţiune este exercitat în apărarea unui interes general. Nu suntem în prezenţa unui interes colectiv. (2) din Legea nr. aplicându-se regulile de la coparticiparea procesuală. Pentru această ipoteză. conform căruia. 31/1990. cum este cazul. precum şi al art. în rezolvarea acesteia. ci a unei sume de interese individuale.dreptul la acţiune este exercitat de un grup. acesta din urmă neavând împuternicirea de a reprezenta grupul. . interesul nu este personal. prevede că aceasta poate fi formulată de preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului (pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi) sau de Guvern. 47/1992. pentru protecţia mediului) care acţionează fără să urmărească valorificarea unor drepturi substanţiale proprii. ce nu a fost suferit de toţi ceilalţi membri ai grupului. prin lege. Când însă grupului i se recunoaşte. . calitatea procesuală. este necesar ca legea să recunoască expres calitatea procesuală activă celui ce acţionează în locul grupului. ci este înlocuit cu unul colectiv. trebuie pornit de la faptul că grupul are calitate procesuală numai dacă interesul este colectiv. 31/1990. . Este cazul sindicatelor şi al anumitor asociaţii (pentru protecţia consumatorilor. care urmăreşte realizarea unui interes colectiv. grupul nu are calitate procesuală. legea desemnează anumite organe ca având calitate procesuală pentru valorificarea unui interes ce poate fi considerat ca fiind general. În principiu. de către aceştia. În lipsa unei dispoziţii legale exprese. (2) din Legea nr. hotărârile adunării generale (a unei societăţi pe acţiuni) contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală ori au votat contra şi au cerut să se treacă aceasta în procesul-verbal al şedinţei.dreptul la acţiune este exercitat în interesele membrilor unui grup. referitor la contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic. . al art. În consecinţă. aceştia din urmă (aderenţii) fiind destinatarii regulilor de drept ce se urmăresc a fi valorificate. însă numai dacă legea acordă expres calitate procesuală activă grupului. Uneori. art.

acţiunile (cererile de chemare în judecată) sunt clasificate după următoarele criterii: . acţiuni (cereri) personale şi acţiuni (cereri) mixte. Clasificarea acţiunilor civile (cererilor de chemare în judecată) §1. în scopul prevenirii constituirii unor partide politice care ar putea să propage concepţii contrare ordinii de stat şi de drept în România. mai ales în practică. cererile de chemare în judecată se împart în: cereri principale. §2. în lipsa unui organ anume desemnat de lege la acea dată. indiferent de dreptul subiectiv sau de interesul civil ce se urmăreşte a se valorifica. Totuşi. în raport de care distingem acţiuni (cereri) nepatrimoniale şi acţiuni (cereri) patrimoniale. deoarece acţiunea civilă este uniformă.J. . 1/1991. În literatura juridică se vorbeşte frecvent de «clasificarea acţiunilor civile». dar şi în unele texte de lege. dorim să facem o precizare de ordin terminologic.Secţiunea a II-a. instanţa supremă a decis că.C. Precizări prealabile Înainte de a aborda această problemă.scopul material urmărit (de a obţine executarea obligaţiei sau recunoaşterea unui drept). decizia nr. . deşi aceasta din urmă este numai actul de procedură prin care se pune în mişcare acţiunea civilă.natura dreptului subiectiv ce se valorifică. acţiuni (cereri) în constatare şi acţiuni (cereri) în constituire. putea fi invocat numai de reprezentantul Ministerului Public.S. Cererea este accesorie dacă rezolvarea ei depinde de soluţia din cererea principală. secţia civilă. cereri accesorii şi cereri incidentale. În doctrină. Ni se pare că soluţia trebuia nuanţată şi că. în Dreptul nr. . noţiunea de «acţiune» este folosită şi în sensul de cerere de chemare în judecată. Cererea principală este aceea prin care se declanşează procedura judiciară. s-ar părea că era vorba de un interes general. 1740/1991. în orice caz.. p. cereri accesorii şi cereri incidentale. însă această terminologie tradiţională este relativ improprie.calea procedurală aleasă de parte pentru a obţine protecţia judiciară a dreptului subiectiv. Cereri principale. deoarece. cereri accesorii şi cereri incidentale În funcţie de calea procedurală aleasă de parte. motivarea este necorespunzătoare. trebuie să se recunoască oricărei persoane fizice sau juridice. care justifică un interes. în funcţie de care deosebim. calitatea de a face contestaţie la hotărârea de înregistrare a unui partid . Anterior adoptării acestei legi. de regulă. în funcţie de care deosebim cereri principale. acţiuni (cereri) în realizare. acestea din urmă subclasificându-se în acţiuni (cereri) reale. care. 110.

619 alin. două capete de cerere fiind accesorii. cererea soţului care solicită ca. Trebuie precizat că nu întotdeauna actul de procedură. civ. Suprem. Totuşi.unele cereri accesorii şi incidentale trebuie rezolvate din oficiu de către instanţa sesizată cu cererea principală (astfel. repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară încheierii contractului.Cererea incidentală este acea cerere care poate avea o existenţă de sine stătătoare (ca şi cerere principală). în privinţa soluţiei date asupra unei cereri accesorii. decizia nr. ori numai pe cale accesorie (spre exemplu. (1) C. 2483/1979. . să se pronunţe din oficiu în legătură cu încredinţarea copiilor minori şi stabilirea pensiei de întreţinere). precum şi cheltuieli de judecată. în cazul divorţului prin acordul soţilor. . numai capătul de cerere referitor la anularea contractului are caracterul de cerere principală. întrucât soluţia din capătul de cerere principal nu este supusă apelului. în întregul său reprezintă cererea principală. 1979. dacă ar fi formulată separat. rezolvarea lor fiind în funcţie de soluţia dată capătului de cerere principal.) . 274. chiar dacă se atacă numai soluţia pronunţată cu privire la cererea accesorie sau incidentală şi care. deci hotărârea. 1 Spre exemplu. celelalte. să poarte în continuare numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei). 17 C. proc. ar fi supusă unui alt termen de apel sau recurs. însă a fost introdusă într-un proces început deja. . dacă prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea unui contract pentru vicii de consimţământ. împărţirea bunurilor etc. proc. cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală (art. Iar dacă pârâtul formulează o cerere reconvenţională prin care solicită obligarea reclamantului la plata unei sume de bani ce reprezintă dobânzile aferente preţului plătit. dar care este formulată într-un proces deja început. în CD. în caz de desfacere a căsătoriei prin divorţ. iar hotărârea pronunţată le va fi opozabilă. obligă instanţa ca. cererea în tăgăduirea paternităţii). urmează să se admită că nu îşi găseşte aplicare principiul accesorium sequitur principale.din punctul de vedere al competenţei (materiale şi teritoriale). prin care se sesizează instanţa. p. civ. Această clasificare prezintă interes practic sub următoarele aspecte: . în caz de pronunţare a divorţului.există cereri care se pot formula numai pe cale principală (de exemplu. care dobândesc calitatea de parte. este supusă . cererea respectivă este o cerere incidentală. secţia civilă. art. Astfel.). .termenul de apel sau de recurs este cel prevăzut de lege pentru cererea principală. (30 de zile de la comunicare) chiar dacă se atacă hotărârea pronunţată într-un proces de divorţ numai în privinţa soluţiei date cu privire la un capăt de cerere accesoriu (încredinţarea copiilor minori. 42 C.Trib. termenul de apel sau de recurs va fi cel prevăzut de art.prin intermediul unor cereri incidentale pot fi atrase în proces terţe persoane. deoarece ar putea forma obiectul unei judecăţi separate. fam.

deci va anula actul juridic. în formele prevăzute de lege. iar instanţa doar o constată. atunci nu ar mai fi vorba despre o cerere în realizare. în sensul că urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanţei judecătoreşti în pronunţarea rezoluţiunii contractelor. a II-a. . pactul comisoriu cuprinde clauza că în caz de neexecutare a contractului de către una dintre părţi contractul se desfiinţează. Persoanele. 231. Boroi. validitatea pactului comisoriu şi corecta sa aplicare de către partea îndreptăţită (în alte cuvinte. va trebui să se dea curs tuturor regulilor prevăzute pentru rezoluţiunea judiciară. III sau IV. b) Alteori. 2002. în contractul sinalagmatic. iar. Bucureşti. . civ. Dacă însă. întrucât intervenţia instanţei vizează doar constatarea existenţei unei neexecutări culpabile. a) Uneori.posibilitatea de apreciere recunoscută instanţei judecătoreşti (posibilitatea de constata că rezoluţiunea nu a avut loc pentru ipoteza executării obligaţiei anterior declaraţiei unilaterale de rezoluţiune).apelului (recursului) în termenul de drept comun. indiferent de felul nulităţii. aşa fiind. All Beck. întrucât nulitatea absolută ar opera în puterea legii. . 1021 C. şi.posibilitate de acordare a unui termen de graţie. pactele comisorii pot să producă efecte mai mult sau mai puţin energice. cu posibilităţile de apreciere recunoscute instanţei judecătoreşti. cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat. rezilierea în temeiul pactului comisoriu). Însă. În alte cuvinte. pactul comisoriu cuprinde clauza că în cazul în care o parte nu-şi va executa obligaţiile.declaraţia unilaterală de rezoluţiune a părţii îndreptăţite. Drept civil. Subliniem că. Rezoluţiunea convenţională. Instanţa sesizată de partea care nu şi-a executat obligaţia . după stipulaţiile pe care le cuprind. După modul în care sunt redactate. . A se vedea. uneori.necesitatea ca partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia să fi fost pusă în întârziere. 1020 C. iar nu în constatare. din chiar momentul încheierii actului juridic. Partea generală. dacă este cazul. inclusiv posibilitatea de acordare a termenului de graţie. fără să facă o apreciere proprie. se afirmă că nulitatea absolută a unui act juridic se constată. neexistând nulităţi de drept. p. civ. Clauzele contractuale exprese privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutare poartă denumirea de pacte comisorii. ed. cererea prin care se solicită declararea nulităţii absolute a unui act juridic (ca şi cererea în declararea nulităţii relative) este o cerere în realizare. 80. Ele sunt derogatorii de la prevederile art. O asemenea clauză nu face decât să repete prevederile art. după caz.. Ed. O asemenea clauză este interpretată în sensul că rezoluţiunea se va opera pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite. instanţa verifică existenţa sau inexistenţa cauzei de nulitate absolută sau relativă. va pronunţa nulitatea. instanţa va constata că a operat rezoluţiunea sau. părţile au prevăzut un pact comisoriu de gradul II. G. ci în constatare.

2 A se vedea Trib. Secţia a IV-a civilă. 52-53. Aşa cum se precizează într-o decizie a fostului Tribunal Suprem. decizia nr. 1288/1988. 1955. Întrucât. A se vedea CA. rezoluţiunea contractului nu se va aplica. civ. Suprem. precum şi nota redacţiei sub aceeaşi decizie. dar totuşi înainte de punerea sa în întârziere. în C. potrivit căruia.. 72. dacă instanţa va constata că debitorul şi-a executat obligaţiile. în caz de neexecutare. Secţia civilă. în CD. contractul se consideră rezolvit de plin drept. instanţa are facultatea să acorde cumpărătorului termen de graţie pentru plata preţului (Trib.B.. decizia nr. p. „dacă pactul comisoriu nu prevede în mod expres rezoluţiunea contractului fără chemare în judecată.R. nr. p. în speţă. c) În alte situaţii. 55). obligaţia nu poate fi transformată în bani.dies non interpellat pro hominem.D. 637/1999. Bucureşti. d) În sfârşit. 1020 C. 2299 din 18 noiembrie 1955. după cum s-a decis ulterior de suprema instanţă. s-a decis că. Jud. pactul comisoriu poate să cuprindă clauza că în caz de neexecutare de către una dintre părţi a obligaţiei sale. Maramureş. instanţa. ştiut fiind că în dreptul nostru civil simpla ajungere la termen a obligaţiei neexecutate nu este suficientă pentru a pune pe debitor în întârziere . În această situaţie se consideră că instanţa judecătorească sesizată nu mai are posibilitatea nici să acorde termen de graţie şi nici să aprecieze asupra oportunităţii pronunţării rezoluţiunii. totuşi ea a fost executată înainte de a fi avut loc declaraţia de rezoluţiune. spre exemplu. chiar când părţile reproduc în convenţia lor art. decizia nr. 824 din 5 martie 1999. fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără orice altă formalitate . având în vedere caracterul alimentar al prestaţiei debitorului într-un contract de întreţinere şi faptul că acesta trebuie să fie executată în mod succesiv. 5/1989. Rezoluţiunea operează de drept. există şi un pact comisoriu mult mai energic. p.J. a se vedea C.. Culegere. contractul se consideră desfiinţat de drept. Astfel. Buletinul jurisprudenţei 19902003. ci numai prin hotărâre judecătorească. în R.A. acţiunea în rezoluţiune promovată de reclamanta-creditoare a întreţinerii este întemeiată. decizia civilă nr. sau. pârâtul a încercat în mod unilateral să modifice obligaţia asumată şi că nu a executat în natură întreţinerea la care s-a obligat. pentru a opera este necesar ca partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia să fi fost pusă în întârziere. urmează că aceasta nu operează decât dacă debitorul a fost chemat în judecată”. deşi nu poate acorda un termen de graţie. fără acordul creditorului. 1991. p. aşa fiind. poate totuşi să constate că rezoluţiunea nu a avut loc.S. deşi tardiv. 280. Totuşi. În acest caz.1. Colegiul civil.va putea totuşi să constate că deşi obligaţia nu a fost îndeplinită la termen. în formele prevăzute de lege. rezoluţiunea contractului nu are loc de drept. Aşadar.

la executarea obligaţiei corelative dreptului subiectiv afirmat.predarea unor bunuri. §3. a) Acţiunile (cererile) în realizarea dreptului (numite şi în condamnare. 109 alin. b) Prin acţiunile (cererile) în constatare (numite şi cereri în recunoaşterea dreptului sau în confirmare). chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever.cererile prin care se solicită plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri. Acţiuni (cereri) în realizare.îndeplinirea unor obligaţii contractuale. cu excepţia primului exemplu de mai sus al pactului care repetă prevederile art. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului. se disting: cererile (acţiunile) în realizarea dreptului. reclamantul solicită instanţei numai să constate existenţa unui drept . civ.. fără ca obligaţia să fi fost adusă la îndeplinire. prin cererea în realizare reclamantul urmăreşte condamnarea pârâtului.cererea prin care se solicită instanţei pronunţarea rezoluţiunii sau rezilierii etc. la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. civ. adică obligarea acestuia. şi anume aceea că singurul în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea este creditorul care şi-a executat sau se declară gata să-şi execute obligaţiile.. O asemenea stipulaţie are drept efect desfiinţarea necondiţionată a contractului. în caz de nevoie. proc. 1020 C. iar dacă acest lucru nu mai este posibil. . prin hotărâre.prealabilă. Aşadar. reglementate de art.cererea prin care se solicită anularea unui act juridic (indiferent că sar invoca o cauză de nulitate relativă sau de nulitate absolută). . instanţa va putea face numai verificările pe care înseşi clauzele convenţionale de rezoluţiune le permit. de îndată ce a expirat termenul de executare. . proc. În legătură cu toate pactele comisorii este necesar să facem însă o primă observaţie generală. consacrate de art. nu mai face necesară intervenţia instanţei judecătoreşti. cererile de chemare în judecată care fac parte din această categorie sunt cele mai frecvente: . . Înscrierea unor pacte comisorii exprese. iar. sunt acelea prin care reclamantul ce se pretinde titularul unui drept subiectiv solicită instanţei să îl oblige pe pârât la respectarea dreptului.cererile în revendicare. (1) C. în adjudecare sau în executare). . 111 C. În practică. acţiuni (cereri) în constatare şi acţiuni (cereri) în constituire În funcţie de scopul material urmărit. cererile (acţiunile) în constatare şi cererile (acţiunile) în constituire de drepturi. hotărârea va putea fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită. Înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres nu înlătură facultatea acestuia de a cere executarea silită a contractului şi de a nu se ajunge la rezoluţiune. Dacă totuşi se apelează la ea. civ..

că din împrejurarea că hotărârea pronunţată într-o cerere în constatare nu constituie titlu executoriu nu trebuie trasă concluzia că judecata cererii în constatare s-ar face după procedura necontencioasă. Datorită faptului că reclamantul nu urmăreşte condamnarea pârâtului. 36/1995). uneori. în cazul în care se solicită constatarea unei situaţii de fapt. proc. dimpotrivă. 91-92 din Legea nr. urmând a se respinge ca inadmisibilă dacă partea poate cere realizarea dreptului. .) şi nici cu constatarea. problema de a stabili dacă partea are sau nu la îndemână calea unei cereri în realizarea dreptului ridică unele dificultăţi. constructorul nu are la îndemână o cerere în realizarea drepturilor sale potrivit art. civ. desigur. 494 C. Este vorba. de soluţia dată capătului principal de cerere (indiferent dacă cererea în constatare a fost admisă ori respinsă). 235-241 C. cererea se respinge ca inadmisibilă. Cererea în constatare are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare. De altfel. solicită să se constate că a intervenit prescripţia dreptului creditorului de a cere şi obţine executarea silită (o eventuală contestaţie la executare ar urma să fie respinsă ca prematură. proc. . în temeiul art. civ. reclamantul solicită constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic concret. . iar nu după cea contencioasă . proc. 111 C. se referă la toate mijloacele de realizare a dreptului. proc. deci. în mod justificat. sunt bunuri proprii (partajarea bunurilor în timpul căsătoriei neputându-se face decât pentru motive temeinice). menţionăm că ar fi admisibilă cererea în constatare în următoarele situaţii: . hotărârile pronunţate cu privire la cererile în constatare nu pot fi titluri executorii.când constructorul pe terenul altuia solicită instanţei să constate calitatea în care a construit (în intervalul de timp cuprins între momentul edificării construcţiei şi cel al invocării accesiunii imobiliare artificiale. 111 C. Cererea în constatare nu se confundă cu cererea privitoare la constatarea unor situaţii de fapt în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor (art. sau născute în temeiul convenţiei încheiate cu proprietarul terenului) etc. 111 C. civ. dacă s-au acordat şi cheltuieli de judecată. nefiind susceptibile de executare silită. a unor fapte arătate de lege (art. însă. civ. S-a subliniat. din împrejurarea că art. civ. inclusiv la contestaţia la executare. În practică. Exemplificativ. înainte de declanşarea executării silite. iar nu numai la cererile în realizare de drept comun.. ori inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.subiectiv al său.dacă debitorul. vorbeşte despre cererea pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Se consideră că art.dacă unul dintre soţi solicită să se constate că unul sau mai multe bunuri dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ori. deci debitorul nu are la îndemână o cerere în realizare decât după ce s-a declanşat executarea silită). această dispoziţie a instanţei poate fi pusă în executare silită. de către notarul public. rezultă în mod clar că.

1629/1967. voi. Cererile în constatare sunt clasificate. colegiul civil. 1994. de rea-credinţă ori constructor în temeiul unei convenţii cu proprietarul). 3/1974. pct. este necesară. .M. dacă s-ar solicita constatarea: . în îndreptar interdisciplinar. 133 C. Suprem. Acţiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găseşte în posesia bunului. cererile în constatare mai sunt clasificate în declaratorii. nu ar fi vorba despre o situaţie de fapt.Spre exemplu.calităţii în care o persoană a construit pe terenul altei persoane (constructor de bună-credinţă. 1993. Boroi. p.dacă se solicită instanţei să constate identitatea de persoană dintre reclamant şi cel care figurează cu un alt nume într-un act juridic. Suprem. secţia civilă. 80.J. decizia nr. cit..J. ci despre un raport juridic (deci.J. . 293. proc.existenţei consimţământului pârâtului la efectuarea unor lucrări de îmbunătăţire a imobilului. 6 Trib. în CD. întrucât partea interesată poate să ceară direct realizarea dreptului.inexistenţa unor raporturi de rudenie între reclamant şi pârât etc. prin constrângerea debitorului la executarea prestaţiei asumate C. decizia nr. 233. 111 C. C. civ. 3 Este inadmisibilă acţiunea în constatare prin care se solicită a se constata că între părţi a intervenit o convenţie privind vânzarea-cumpărarea unui teren.. clasificare ce rezultă din chiar prevederile art.J. 476. 280.dacă se solicită să se constate că un înscris s-a pierdut în anumite împrejurări etc. proc. Galaţi. 2 V. s-a decis că dacă reclamanta solicită instanţei să constate că este unica moştenitoare a unei anumite persoane. 1967. în temeiul art. 3107/1994. op. Ciobanu. decizia de îndrumare nr. p. în B. printre altele. Acţiunea în constatare judecându-se după regulile aplicabile procedurii contencioase. 5 Trib. p. decizia nr.S. . 4 Dacă reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în contencios administrativ pentru realizarea dreptului său. în Sinteza practicii judiciare 1996. atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre 1 . . citată de G.CA. la rândul lor. interogatorii şi provocatorii. fără însă a arăta cu cine înţelege să se judece. acţiunea în constatare este inadmisibilă . 594/1998. secţia a IV-a civilă. în B. cererea este inadmisibilă: . p.CA. În literatura de specialitate. p. Bucureşti. voi. p. 1533/1993. Tocmai de aceea. în cereri în constatare pozitive şi cereri în constatare negative. cererea în constatare ar fi admisibilă). I. În schimb. secţia civilă. decizia nr.S. respectiv constatarea inexistenţei unui drept al pârâtului. 2. p. I. 134. după cum se solicită constatarea existenţei unui drept (unui raport juridic substanţial între reclamant şi pârât). civ. nr. 26. 85. cererea de chemare în judecată se va anula. existenţa unui pârât.

decizia civilă nr. în R. nr. titularul dreptului cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul. 799/1997. 5 Dacă reclamantul nu se referă la un drept determinat sau determinabil. pârâtul este provocat să îşi valorifice pretenţiile. 55.R. .Trib. Bucureşti. pe de o parte. 12/1983. sentinţa civilă nr. 2 Jud. Este calificată ca provocatorie acea cerere prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care. Suprem. respectiv a acţiunii în revendicare. dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat de pârât (Trib. 3/1979. p. altfel cererea în constatare ar fi inadmisibilă).R. prin atitudinea sau prin actele sale. p. în R. p. Cererile declaratorii ar fi acelea prin care se solicită instanţei constatarea existenţei sau inexistenţei unui raport juridic. decizia civilă nr. p. 48). decizia nr. în Culegere 1993-1997. S-au exprimat şi rezerve faţă de această clasificare a cererilor în constatare. secţia a IV-a civilă. Cluj. 57. secţia a III-a civilă. în Culegere 1997. 303. îi cauzează o tulburare serioasă în exerciţiul dreptului său (ar trebui adăugat faptul că tulburarea se bazează pe un pretins drept al pârâtului. deci ar fi acele cereri prin care reclamantul se îndreaptă împotriva unei persoane pentru a o obliga să se pronunţe asupra unei facultăţi de opţiune (se dă ca exemplu cererea prin care moştenitorii legali cheamă în judecată o persoană care se pretinde legatar universal.D. 52.cererea prin care se solicită constatarea prescripţiei dreptului de a cere şi obţine executarea silită a unui debit). decizia nr. acţiunea este inadmisibilă . sub sancţiunea de a nu-l mai putea invoca dacă nu şi-l demonstrează (ca exemplu: . p. 270). 6/1983. ea nu prezintă utilitate practică.R. respectiv să încerce să îşi dovedească dreptul. 6412/1972. p.D.Trib. . ci solicită să se constate că nu are nici un fel de datorie către pârâţi. 4 Calitatea de constructor de bună-credinţă nu poate fi opusă de către persoana care a construit pe terenul altuia decât proprietarului acelui teren. jud. deoarece nu are la îndemână calea unei acţiuni în realizare. 8/1973.R. Constanţa. Cererile interogatorii ar fi acelea prin care. nr. Iaşi. decizia nr. în R. în Culegere 1993-1997. decizia civilă nr.cererea posesorie bazată pe o tulburare ce rezultă dintr-un act juridic care încalcă posesia sau folosinţa paşnică a titularului. 327/1984.D. 123. 15/1997. arătându-se că. 1528/1978. pentru a răspunde şi a se lua act dacă recunoaşte sau nu dreptul. CA. 7/1984. în caz contrar confirmându-se drepturile lor asupra întregii averi a defunctului). nr. singurul care are calitate procesuală pasivă într-o acţiune intentată pentru constatarea unei asemenea situaţii juridice . 2140/1997. în R. aceasta din urmă presupunând existenţa unui proprietar neposesor şi a unui posesor neproprietar (Trib. pentru a fi obligată să exhibe testamentul. Jud. 3 Trib. p. Timiş.judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său. nr. secţia civilă. în mod preventiv. Bucureşti.D.

apreciem ca inadmisibilă cererea respectivă. S-a mai precizat că această clasificare reprezintă o introducere artificială a unor noţiuni juridice preluate din literatura juridică străină. în doctrina franceză. interogatorii şi provocatorii. numai pentru viitor. Hotărârile pronunţate îşi vor produce efectele. ci numai eventual (de exemplu: . ambele fiind. 327-328. Boroi. se discută despre admisibilitatea aşa-numitelor „acţiuni preventive”. . printr-o cerere în constituire se urmăreşte schimbarea sau desfiinţarea unui raport juridic ce exista la data introducerii cererii şi crearea unui nou raport juridic. în scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi. care s-ar împărţi în acţiuni declaratorii. în măsura în care există un text de lege care să prevadă în mod expres aceasta. iar calificarea acestei cereri ca fiind o cerere în constatarea inexistenţei unui drept este discutabilă şi. . sub sancţiunea de a nu-i mai putea invoca în viitor. Sunt incluse în această categorie: . arătându-se că numai cea declaratorie este admisibilă.cererea posesorie bazată pe o tulburare de drept nu are drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri care să aibă putere de lucru judecat în petitoriu. deoarece pretinsul legatar universal are la dispoziţie un termen de 6 luni pentru acceptarea succesiunii. G. A se vedea. însă admisibilitatea unor asemenea cereri poate fi pusă uneori în discuţie. nu sunt bine delimitate sferele fiecărei categorii. aşa încât. . cereri în constatare negative. partea având la dispoziţie cererea în revendicare.cererea pentru punerea sub interdicţie sau ridicarea acesteia. acesta din urmă fiind obligat să încerce să-şi valorifice dreptul pe care pretinde că-l are. cât şi cea provocatorie.de asemenea. iar după expirarea acestui termen.cererea de încuviinţare a adopţiei sau de desfacere a acesteia etc.. c) Acţiunile (cererile) în constituire de drepturi (numite şi cereri în transformare) sunt acele cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă. 111 C. deoarece partea poate avea la îndemână cererea în realizare. Astfel: . în sensul că legislaţia franceză nu cuprinde o reglementare de principiu a cererii în constatare. . în principiu. I. pe de altă parte. . se caracterizează prin aceea că se recunoaşte posibilitatea unei persoane de a constrânge o altă persoană să îşi valorifice imediat dreptul pretins.iar. proc. În alte cuvinte. p. cererea ar fi inadmisibilă. în cazul exemplului de cerere interogatorie prezentat mai sus. corespunzătoare art. în fapt. vol.cererea de divorţ. oricum.frontiera dintre cererea în constatare interogatorie şi cea provocatorie nu este suficient de clar trasată. care însă nu corespund realităţilor procesuale de la noi. civ. Atât cererea interogatorie. de vreme ce scopul reclamantului este de a se constata inexistenţa unui drept al pârâtului. cererea ar fi lipsită de interes). ori interesul nu este născut şi actual.între definiţia dată cererii în constatare (în general) şi aceea dată cererii în constatare declaratorie nu există vreo diferenţă semnificativă.

. cererile personale se subclasifică în: . . prin intermediul instanţei. .acţiuni (cereri) personale. .cererea în anularea căsătoriei.cererea de stabilire a paternităţii. . spre a-şi exercita dreptul de creanţă ce intră în conţinutul raportului juridic dedus judecăţii.cereri personale mobiliare.cereri mixte mobiliare şi . rezultă următoarea clasificare: .cererea în declararea nulităţii recunoaşterii voluntare de filiaţie.cereri personale mobiliare.cererea prin care se solicită încuviinţarea.de anulare a adopţiei etc. . b) acţiuni (cereri) patrimoniale.de tăgăduire a paternităţii. .cererile de anularea căsătoriei. . .de stabilire a filiaţiei faţă de mamă sau faţă de tată.cereri mixte imobiliare.). a) Acţiunile (cererile) personale sunt acelea prin care se încearcă valorificarea unui drept de creanţă (numit şi drept personal). cum ar fi: .cererea în contestarea recunoaşterii voluntare de filiaţie etc. deşi se creează o situaţie juridică nouă. dreptul său neputându-se realiza fără concursul debitorului. reale şi mixte) După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al dreptului subiectiv ce se valorifică.cereri reale imobiliare. . . deosebim: a) acţiuni (cereri) nepatrimoniale (de exemplu: .acţiuni (cereri) mixte. subiectul activ al raportului juridic obligaţional (creditorul) urmăreşte să obţină.cererea în tăgăduirea paternităţii. . acţiunile (cererile) patrimoniale se împart în: . La rândul lor. cererea prin care locatarul cheamă în judecată pe . La rândul lor. desfacerea sau desfiinţarea adopţiei. . atunci când obiectul dreptului pretins este un imobil (de exemplu. hotărârea produce efecte retroactiv.Sunt însă şi unele situaţii în care. .cereri personale imobiliare. Dacă se ia în considerare şi obiectul dreptului subiectiv patrimonial (în funcţie de care deosebim cereri mobiliare şi cereri imobiliare).acţiuni (cereri) reale. . Acţiuni (cereri) nepatrimoniale şi acţiuni (cereri) patrimoniale (personale.cereri reale mobiliare. . Aşadar. dacă dreptul de creanţă pretins are ca obiect un bun mobil. §4.cereri personale imobiliare. concursul subiectului pasiv al acelui raport juridic (debitorul).cererea de divorţ.

. cererea reală poate fi îndreptată nu numai împotriva unei anumite persoane.” Sunt incluse în categoria acţiunilor (cererilor) reale: . .cereri reale mobiliare. în acelaşi timp. La rândul lor. ipoteză în care cererea nu are caracter patrimonial). ci bunul. . . a unui drept real şi a unui drept de creanţă.petiţia de ereditate (cu excepţia cazului când reclamantul nu solicită şi restituirea bunurilor succesorale.cererea prin care se valorifică un drept real accesoriu. dacă aceste drepturi sunt efectul aceleiaşi cauze (izvorăsc din acelaşi act juridic) sau se găsesc într-un raport de conexitate. Într-o altă clasificare a cererilor reale. civ.locator solicitând obligarea acestuia la predarea imobilului ce formează obiectul contractului de locaţiune). atunci când prin intermediul lor se urmăreşte apărarea unui drept real. b) Prin acţiunile (cererile) reale se urmăreşte valorificarea unui drept real sau apărarea posesiei unui bun.cererea prin care vânzătorul solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cum-părare (art. ca o situaţie de fapt. . deci. ci împotriva oricărei persoane în mâinile căreia s-ar afla bunul. . .cererea posesorie (prin care se solicită apărarea posesiei.cererile în anularea. Există două categorii de cereri mixte: . 1368 C. . cererile reale se împart în: . c) Acţiunile (cererile) mixte sunt acele cereri prin care se urmăreşte valorificarea. dând naştere totodată unor obligaţii personale (de exemplu. rezoluţiunea. .cereri petitorii. deosebim: . dacă reclamantul urmăreşte apărarea posesiei ca simplă situaţie de fapt. . cererea în predarea unui bun individual-determinat a cărui proprietate a fost transferată printr-un contract de vânzare-cumpărare).cereri posesorii. în cazul în care au ca obiect un bun mobil.cererea de partaj (prin care se solicită împărţirea bunurilor aflate în proprietate comună). dar sugestivă.cererea în revendicare (prin care se apără dreptul de proprietate).cererile care urmăresc executarea unui act juridic ce a creat sau transferat (s-a transmis sau s-a constituit) un drept real asupra unui bun individual-determinat.). dacă obiectul dreptului real este un imobil sau dacă posesia poartă asupra unui imobil.cererea în grăniţuire. acţiunea (cererea) reală „nu urmăreşte persoana.cereri reale imobiliare. într-o formulare nu foarte exactă.cererea confesorie (prin care se apără un dezmembrământ al dreptului de proprietate). dar care produce efecte juridice). . rezilierea (revocarea în cazul .cererea negatorie (prin care se contestă un dezmembrământ al dreptului de proprietate). În alte cuvinte.

este cazul deponentului. au acelaşi izvor (acelaşi act juridic). 89. Dualitate de acţiuni presupune un act neconstitutiv sau netranslativ de drepturi reale. civ. civ. 1 C. (deci. Dreptul de creanţă şi dreptul real izvorăsc din acte juridice distincte. Cerere mixtă în executare presupune un act constitutiv sau translativ de drepturi reale asupra unui bun individual determinat.. 5 C. p. dreptul real şi dreptul de creanţă nu au acelaşi izvor. proprietarul bunului gajat etc). art. cererilor personale imobiliare li se aplică art. Trebuie însă reţinut că art. prescripţia extinctivă este guvernată de dispoziţiile înscrise în Codul civil). I. comodantului. spre exemplu.. cât şi o cerere reală. deoarece. 1368 C. deci debitorului. 13 C. Instanţa . arătându-se că ar fi vorba de cumulul a două acţiuni (o acţiune personală şi o acţiune mixtă). iar în cazul cererilor reale şi al celor mixte poate avea calitate procesuală pasivă deţinătorul bunului). 1 şi pct. 158159. califică drept reală acţiunea (cererea) vânzătorului pentru rezoluţiunea vânzării. p. proc.prescripţiei extinctive (Decretul nr. Deleanu.. 167/1958 nu se aplică în cazul cererilor prin care se valorifică drepturile reale principale ci. Leş. Dreptul de creanţă şi dreptul real au aceeaşi cauză. civ. ca drept de creanţă izvorât dintr-un act juridic neconstitutiv sau netranslativ de drepturi reale. de regulă. cererea mixtă din prima categorie presupune un act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale). I. civ. proc. Dă naştere şi unui drept de creanţă corelativ unei obligaţii personale. în cazul acestora. . locatorului. A se vedea.nu trebuie confundată cu aşa-numita „dualitate de acţiuni” (situaţia în care titularul unui drept real are la îndemână atât o cerere personală. proc.calităţii procesuale (în cazul cererilor personale calitatea procesuală pasivă aparţine subiectului pasiv al raportului juridic obligaţional. iar pentru cererile mixte se aplică art. 10 pct. 2 C.competenţei teritoriale (în cazul cererilor personale mobiliare şi al celor reale mobiliare se aplică.donaţiei) unui act juridic prin care s-a transmis ori s-a constituit (s-a creat sau s-a transferat) un drept real. . proc. nu au aceeaşi cauză.). Capitolul II Participanţii la procesul civil Secţiunea I. în cazul acesteia din urmă – cazul dualităţii de acţiuni . 1 Existenţa categoriei cererilor mixte este contestată de unii autori. 10 pct. civ. Clasificarea cererilor patrimoniale după natura dreptului ce se valorifică prezintă interes din punctul de vedere al: . Cererea mixtă din prima categorie menţionată mai sus – cererea în executare .. pentru a solicita restituirea bunului. pentru cererile reale imobiliare se aplică art.

. iar. Aşadar. Aspectele sub care se manifestă rolul activ al judecătorului În ceea ce priveşte poziţia procesuală a judecătorului. asigurarea unui echilibru procesual presupune posibilitatea judecătorului de a influenţa cursul procesului. pe de altă parte. se desprind din dispoziţiile înscrise în art. judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii. însă numai în anumite cazuri şi condiţii. chiar dacă părţile se împotrivesc. potrivit cărora. în mod automat.” Se observă că un prim aspect al rolului activ al judecătorului. cerând părţilor să propună probe sau ordonându-le din oficiu.1. pentru soluţionarea amiabilă a cauzei. (2)-(5) C. pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii. în sistemul procesual civil român. 129 alin. De exemplu: . Judecătorii au îndatorirea să stăruie. civ. indiferent de convingerea sa intimă. Principalele aspecte sub care se manifestă rolul activ al judecătorului. un sistem optim ar trebui să ţină cont de faptul că. în afara probelor propuse de părţi şi uneori chiar împotriva susţinerilor comune ale părţilor. protecţia judiciară a unor interese private. ci are dreptul să se îndoiască de realitatea acestor fapte. ci de a opta între un sistem în care predomină elementele de tip acuzatorial şi un sistem în care predomină elementele de tip inchizitorial. o anumită soluţie. proc. . pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. ci şi în desfăşurarea acestuia. pe de o parte. Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor. în toate fazele procesuale.§1. ci ea poate fi înlăturată motivat. chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare. precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept. oral sau în scris. Rolul judecătorului în procesul civil 1.judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare..mărturisirea unei părţi nu impune judecătorului. . dacă nu corespunde adevăratelor raporturi de drept substanţial dintre părţile în litigiu. problema nu este aceea de a opta pentru unul dintre cele două sisteme diametral opuse (procedura acuzatorială şi procedura inchizitorială). ceea ce impune un rol important al părţilor nu numai în declanşarea procesului. care este şi cel mai important. de regulă. prin toate mijloacele legale. constă în dreptul şi obligaţia instanţei de judecată de a ordona dovezile pe care le socoteşte utile pentru aflarea adevărului.instanţa nu este legată de faptele necontestate. în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. care să fie stabilite expres de lege. putându-se pronunţa o soluţie potrivnică mărturisirii. prin procesul civil se urmăreşte. în temeiul altor probe existente la dosar sau care urmează a se administra etc. adică de acelea asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord. în vederea dovedirii faptelor respective.

În al doilea rând.De asemenea. civ. indică trei cazuri în care instanţa poate încuviinţa probe chiar dacă nu au fost propuse în termenul şi în condiţiile arătate. proc. În primul rând. ca neîntemeiată sau nefondată (nu avem aici în vedere acele situaţii în care cererea de chemare în judecată este respinsă ori anulată ca urmare a admiterii unei excepţii procesuale peremptorii – tinde la împiedicarea judecării cauzei). cât şi al celor de drept procesual. nu ar exista putere de lucru judecat în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi respinsă ca nedovedită. În al treilea rând.. în sistemul nostru procesual. 191 C. Boroi. instanţa de judecată nu poate accepta şi nici ordona probe neîngăduite de lege. de a ordona probe chiar şi din oficiu. eventual. pentru a se respecta contradictorialitatea şi dreptul de apărare. 138 C. de exemplu: . dimpotrivă. cel mai târziu.. adică să fie concludentă. G. civ. care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat”. rezultă că. . însă. cererea de chemare în judecată nu poate fi respinsă ca nedovedită. nu pot fi ascultate ca martori sau sunt scutite de a depune mărturie etc. proba ordonată din oficiu de instanţă trebuie să ajute la soluţionarea pricinii. după ce prevede că partea care nu a propus probele prin cererea de chemare în judecată. nu numai în privinţa administrării propriu-zise a probei. O astfel de soluţie prezintă importanţă practică şi în considerarea faptului că. Având în vedere îndatorirea judecătorului de a afla adevărul. Sub motivul descoperirii adevărului. ci şi a stabilirii admisibilităţii şi concludentei probei respective.audierea ca martori a unor persoane care.proba cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. după ce au fost epuizate toate mijloacele probatorii. proc. Pentru ca probele să fie ordonate din oficiu de către instanţa de judecată. referitor la pretenţia supusă judecăţii de către reclamant. I. p. ci. iar printre aceste trei cazuri figurează şi acela „când dovada nu a fost cerută din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii. . nefiind limitată.luarea interogatoriului într-o materie în care mărturisirea ar fi inadmisibilă. art. la prima zi de înfăţişare. proc. 189 C. a se vedea: V. la prima zi de înfăţişare este decăzută din dreptul de a mai propune probe.. 1 Pentru prezentarea caracteristicilor şi justificărilor celor două tipuri de proceduri. vol. potrivit art. 1191 alin. Ciobanu. instanţa poate ordona proba în orice moment al dezbaterilor. 133134. ca părţile. civ. prin întâmpinare sau. civ. (2) C. proba trebuie. p. în prealabil. sau art. să fie pusă în discuţia părţilor. Cu respectarea acestor cerinţe. este necesară îndeplinirea mai multor cerinţe. I. iar pentru îndeplinirea acesteia. deşi nu ar fi incidenţă vreuna din excepţiile de la regula înscrisă în art. atunci . proba trebuie să fie legală atât din punctul de vedere al normelor de drept material. voi. 130-131.M.

) etc. O a treia formă prin care se traduce în fapt rolul activ al judecătorului o reprezintă atenuarea unor dispoziţii legale restrictive.) sau dacă părţile au fost în imposibilitate materială ori morală de a preconstitui proba scrisă. 138 C. 1191 alin.. nu a depus întâmpinare. înlocuitorul acestuia îi va pune în vedere reclamantului lipsurile cererii de chemare în judecată. pârâtul. Astfel: . dacă există un început de dovadă scrisă (art.).]. după caz. 1197 C. civ. civ. civ. la judecata în primă instanţă. care nu este asistat sau reprezentat de avocat. atunci când instanţa apreciază că partea nu a îndeplinit actul de procedură înăuntrul termenului datorită unei împrejurări mai presus de voinţa ei [art. Putem include aici: . .preşedintele instanţei sau. proc. dovezile şi toate mijloacele de apărare (art. pentru a fi împlinite înainte de comunicarea acesteia [art. civ. 114 alin. în cazul celorlalte căi de atac].înlăturarea sancţiunii decăderii. . (1) şi alin. fiind o normă specială. civ. când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii. proc. (1) teza a II-a C.în hotărâre trebuie să se menţioneze calea de atac.în cazul în care. prin repunerea în termen. (1) pct. când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii.]. (5) C. 103 alin. care însă. . civ. final C. prin aplicarea altor dispoziţii legale. proc. Un al patrulea aspect al rolului activ al judecătorului constă în posibilitatea acestuia de a cere părţilor explicaţii cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor. care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat). în cele trei cazuri prevăzute de art. nu se aplică. civ. 7 C. din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii. la prima zi de înfăţişare.. deşi au fost indicate greşit motivele de recurs. 261 alin. O a doua formă sub care se poate manifesta rolul activ al judecătorului constă în punerea în vederea părţilor a drepturilor şi obligaţiilor ce le revin în calitatea lor din proces. prelungind termenul de recurs cu cinci zile [art. prin analogie.cât priveşte cererea de recurs. . dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de lege (art.). . civ. (când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea. precum şi termenul în care poate fi exercitată [art. împotriva regulilor stabilite de art. judecătorul îi va pune în vedere.] etc. civ.încuviinţarea probelor şi după prima zi de înfăţişare. precum şi în cazul imposibilităţii conservării acestei probe (art. precum şi a altor mijloace de probă. proc. în situaţia în care. proc. 118 C. pentru a fi refăcută. (2) C. civ. dacă aceasta este depusă personal de recurent şi dacă nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege. (1) şi (2) C. să arate excepţiile procesuale. proc.când cererea ar fi respinsă ca neîntemeiată ar exista putere de lucru judecat.administrarea probei prin declaraţiile martorilor. evitarea sancţiunii nulităţii recursului. preşedintele instanţei poate să o înapoieze părţii. precum şi în punerea în discuţia părţilor a oricăror împrejurări de fapt sau de drept. 306 alin. 1198 C. 303 alin. proc. chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea de chemare în .

(1) C. (2) C. civ. este vorba de fundamentul pretenţiilor şi apărărilor formulate. 108 alin. după caz. al recursului. Din modul în care este formulat art. trasat deja de părţi. în alte cuvinte. la judecata în primă instanţă şi la judecata în apel. acest drept este totodată şi o obligaţie pentru judecător. în care încălcarea unei norme de ordine publică ar deschide posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva hotărârii instanţei de recurs. proc. Judecătorul are nu numai dreptul de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ale speţei. La judecata în recurs s-ar putea vorbi despre o asemenea obligaţie numai în acele cazuri. Este posibil ca nesocotirea unei norme de ordine publică să fie constatată după închiderea dezbaterilor. sub aspectul obiectului şi al persoanelor între care s-a stabilit raportul juridic procesual. ce decurg din principiul disponibilităţii şi fără a se anticipa soluţia care ar trebui să se dea în final. punerea în discuţia părţilor a unor împrejurări de fapt sau de drept de natură să ducă la dezlegarea pricinii trebuie să 26 Participanţii la procesul civil Instanţa 27 aibă loc sub forma unor simple ipoteze. potrivit art. ci şi dreptul de a invoca din oficiu încălcarea normelor juridice de ordine publică [art. 129 alin. dându-le astfel posibilitatea să discute împrejurarea respectivă. Deci. într-o asemenea situaţie. instanţa trebuie să repună cauza pe rol şi să citeze părţile. Dacă s-ar pune în discuţie posibilitatea reclamantului de a-şi mări câtimea obiectului ori de a cere şi altceva sau posibilitatea oricăreia dintre părţi de a solicita introducerea unui terţ în proces. proc. având în vedere că nerespectarea normelor de ordine publică poate fi invocată direct în apel sau în recurs. însă acestea . în funcţie de situaţia concretă din speţă.]. ar exista riscul. pentru a se asigura contradictorialitatea şi dreptul de apărare. deoarece. expres prevăzute de lege. după analiza tuturor susţinerilor şi probelor.. cu ocazia deliberării. instanţa de recurs poate să invoce din oficiu motivele de recurs de ordine publică.. deci de motivarea prin care s-a fixat cadrul procesual. 306 alin.judecată sau în întâmpinare. Practic. de a se putea considera această atitudine a judecătorului ca o pronunţare implicită cu privire la soluţia ce va fi dată în urma dezbaterilor pe fond. De asemenea. dacă instanţa nu ridică din oficiu o excepţie absolută. civ. proc. civ. apreciem că legiuitorul a avut în vedere acele împrejurări de fapt sau de drept ce se înscriu în limitele cadrului procesual. atunci va pronunţa o hotărâre susceptibilă de a fi desfiinţată prin intermediul apelului sau. fără a se restrânge cu nimic drepturile procesuale ale părţilor. (4) C.

trebuie puse în dezbaterea părţilor. Rolul activ al judecătorului şi principiul disponibilităţii Rolul activ al judecătorului în procesul civil nu poate fi analizat făcânduse abstracţie de principiul disponibilităţii. De la acest principiu specific . 244 C. Aşadar. civ... care dispune că la judecata în primă instanţă. art. care reglementează suspendarea legală judecătorească (facultativă). proc. cum ar fi. art. neîndeplinirea acesteia poate duce la desfiinţarea hotărârii prin intermediul apelului sau. ci şi obligaţia judecătorului de a avea un rol activ. (3). proc. în toate aceste cazuri. 84. Referitor la rolul activ al judecătorului. civ. 120 alin. respectiv dreptul instanţei de recurs de a reveni asupra suspendării acordate. 155 alin. în principiu. judecătorii au datoria de a încerca împăcarea părţilor. art. (2)-(5) C. a cererii de chemare în garanţie sau a cererii reconvenţionale. art. instanţa nu trebuie să se orienteze după Sensul literal sau juridic al termenilor folosiţi. (2) C. proc. conform căruia. Codul de procedură civilă conţine şi alte dispoziţii legale prin care se concretizează diverse aspecte ale rolului activ al judecătorului. 1101 alin. (2) C. pot fi reţinute şi acele texte de lege care prevăd posibilitatea pentru instanţa de judecată de a aplica sau nu sancţiunea prevăzută de norma juridică. pentru a caracteriza corect cererea formulată. 131 alin. 300 alin. neexercitarea acestei facultăţi nu reprezintă un motiv pentru desfiinţarea hotărârii. după caz. care permit instanţelor de fond să acorde un termen de graţie. ceea ce înseamnă că. art. civ. instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. civ. ce permit instanţei să dispună disjungerea de cererea de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală. (1). ci după cel pe care partea a înţeles să-l atribuie acelor termeni. civ. art. proc. civ. dacă un text de lege stabileşte expres nu numai dreptul. proc. civ.1. 279 C. art. 55 C. uneori chiar de a determina sancţiunea.2..2... 325 C. în acest sens. ce reglementează executarea vremelnică (provizorie) judecătorească.. proc. 1. art. al recursului. 156 alin. legea lăsând la libera lui apreciere aplicarea normei juridice. spre exemplu: art. menţionăm: art. după natura dreptului şi scopul urmărit prin introducerea cererii respective. care prevede că „instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor” etc. şi art. (2) şi (3) C. 63 alin. în schimb. care recunoaşte dreptul instanţei de a dispune suspendarea executării silite a hotărârii a cărei revizuire se cere etc. potrivit căruia „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită”. proc. însă.. Corelaţia dintre rolul activ al judecătorului şi unele principii generale ale procedurii civile 1.. în limitele prevăzute de lege. civ. judecătorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ. civ. judecătorul are posibilitatea de a avea rol activ. prin care se acordă dreptul instanţei de recurs de a dispune suspendarea executării silite a hotărârii atacate. (1) C. art. proc.

atât din punctul de vedere al obiectului. 601/1994. 28 Participanţii la procesul civil 29 Instanţa putea să acorde o sumă mai mare. p. atât în ceea ce priveşte declanşarea lui. ar avea dreptul la o cotă mai mare. p. în Dreptul nr. 45' C. 1063/1971. dacă reclamantul cere obligarea pârâtului să îi lase imobilul în posesie. adică să se pronunţe cu privire la tot ceea ce s-a cerut. cât şi al persoanelor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale. Astfel. deşi legea îi acordă o cotă de 3/4. fără a avea posibilitatea să dea mai mult decât sa solicitat ori să se pronunţe asupra unei pretenţii nesolicitate. actele procesuale de dispoziţie prin care părţile pun capăt litigiului nu sunt supuse controlului instanţei. instanţa nu se poate sesiza din oficiu. Suprem. Tot părţile fixează limitele în care va avea loc judecata. decizia nr. afară de cazul prevăzut de art. decizia nr. în Repertoriu II. dar. 76. în B. 347. proc. 1994. secţia de contencios administrativ.1 în caz contrar. nu i se poate recunoaşte reclamantului dreptul de proprietate. prin încheierea unor acte procesuale de dispoziţie. instanţa. dacă se pretinde numai dreptul de uzufruct. secţia civilă. în B. numai cu privire la ceea ce s-a cerut. judecătorul fiind ţinut să respecte cadrul procesual trasat de părţi. în acelaşi timp. în măsura în care nu s-ar încălca vreo dispoziţie legală imperativă.procedurii civile nu s-ar putea deroga. fără să existe o dispoziţie legală expresă. p. 1540/1989.J. dacă reclamantul nu şi-a mărit valoarea pretenţiei formulate. hotărârea poate fi atacată pe calea apelului. 6/1990. 652. a recursului sau a revizuirii. C. 142. în situaţia în care un coindivizar solicită o cotă de 2/3 din bunurile supuse împărţelii. Cu excepţia câtorva cazuri. ţinând cont de concluziile raportului de expertiză în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului. secţia civilă. potrivit legii. pe temeiul rolului activ al judecătorului. instanţa nu îi poate recunoaşte dreptul de proprietate fără să fi intervenit o .S. civ. De exemplu: în cazul în care victima unui accident de circulaţie cere obligarea pârâtului la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri.J. limitativ prevăzute de lege. p.J. Instanţa de judecată trebuie să statueze omnia petita. nu ar A se vedea şi Trib. părţile sunt acelea care au rolul hotărâtor în determinarea existenţei unui anumit proces civil. 2386/1993. De asemenea. decizia nr. cât şi stingerea lui înainte de pronunţarea unei hotărâri pe fond. însă dacă reclamantul nu îşi majorează câtimea obiectului. 1993. instanţa nu îi poate stabili decât cota pretinsă.. instanţa nu ar putea decât să îi învedereze că. precum şi al fundamentului pretenţiei ce este dedusă judecăţii. decizia nr.

p.D.1 Trebuie menţionat că adepţii concepţiei potrivit căreia ar trebui să i se acorde judecătorului dreptul de a introduce din oficiu un terţ în proces aduc. în Culegere 1993-1997. 762/1978. nr. 154/1997. neexistând nici un text de lege care să îi confere acest drept. în Juris-prudenţa 1997. instanţa nu poate dispune. art. admiţând o cerere de stabilire a paternităţii. instanţa nu poate dispune şi rezoluţiunea contractului. 811 al Codului belgian din anul 1967.R. 262. în al doilea alineat. în cazul în care pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului. dacă aceasta nu a fost cerută. CA. Astfel. 286. decizia civilă nr. Cel de al doilea argument se referă la faptul că anumite . însă acest argument nu poate fi primit. 24. un terţ în proces. De asemenea. Precizăm însă că această problemă este soluţionată în mod diferit în legislaţiile altor ţări. din proprie iniţiativă. 794/1997.transformare a cererii posesorii într-o cerere petitorie. Primul argument ar consta în aceea că o astfel de introducere ar permite judecătorului 1 A se vedea şi Trib. 11/1978. Judecătorul nu are nici posibilitatea de a introduce. nu se poate transforma din oficiu o cerere de drept comun într-o cerere de ordonanţă preşedinţială şi nici o cerere în constatare într-o cerere în realizare etc. de regulă. spre deosebire de jurisprudenţa anterioară adoptării sale. interzice judecătorului să introducă din oficiu un terţ în proces. două argumente. Bacău. secţia civilă. dacă în cursul judecăţii partea şi-a micşorat câtimea obiectului cererii. decizia nr. instanţa nu poate dispune evacuarea locatarului. în schimb. deoarece. nu pot fi acordate cheltuieli de judecată fără ca acestea să fi fost solicitate. dacă s-a cerut numai obligarea lui la plata chiriei. Suprem. dacă reclamantul a cerut obligarea pârâtului la plata sumei datorate. CA. în R. 107 din Codul italian de procedură civilă recunoaşte judecătorului dreptul de a ordona din oficiu introducerea unui terţ în proces. dispune că judecătorul poate invita părţile să introducă în cauză persoanele interesate a căror prezenţă îi pare necesară pentru soluţionarea litigiului. Bucureşti. nu se poate acorda un termen de graţie fără a exista o cerere în acest sens a debitorului. O soluţie legislativă mai nuanţată este oferită de art. iar. p. instanţa nu poate pronunţa o hotărâre parţială dacă reclamantul nu cere aceasta. p. pârâtul nu poate fi obligat şi la plata fructelor. în cazul în care s-a cerut obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru neexecu-tarea obligaţiei contractuale. în Repertoriu III. conferă judecătorului sesizat cu o cerere necontencioasă dreptul de ordona introducerea în cauză a persoanelor ale căror drepturi sau obligaţii riscă să fie afectate prin hotărârea ce urmează a lua. în primul alineat. decizia nr. ca minorul să poarte numele tatălui. dacă o persoană are cunoştinţă de anumite împrejurări ale cauzei. 322 din noul Cod francez de procedură civilă care. p. art. o mai bună informare. nu se poate acorda executarea vremelnică judecătorească. 830/1978. dacă s-a solicitat numai restituirea bunului. decizia nr. 59. ea poate fi ascultată ca martor. secţia a IV-a civilă. instanţa nu poate acorda cât s-a pretins iniţial etc. instanţa nu putea acorda din oficiu dobânzile aferente sumei respective. din oficiu.

calificarea juridică a situaţiei de fapt şi aplicarea textului de lege sunt două operaţiuni distincte. cerere de intervenţie voluntară principală etc). de vreme ce el nu a fost de acord cu modificarea fundamentului pretenţiei sale la judecata în primă instanţă. Pârâtul. dar nu îi conferă posibilitatea de a modifica împrejurările de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia. pe care apoi o califică din punct de vedere juridic. 129 alin. astfel încât pretenţia respectivă să apară ca fiind justificată. reţinând din împrejurările de fapt prezentate de părţi . în apel. peste voinţa celui care are calitatea de reclamant în cererea respectivă. Este însă controversată problema de a şti dacă instanţa este sau nu ţinută de cauza cererii de chemare în judecată ori a actului de procedură având aceeaşi natură juridică (de exemplu. nu stabileşte decât dreptul şi. în apărare. dacă instanţa ar putea sau nu să schimbe. proc. 294 alin. soluţia pe care nu o îmbrăţişăm ar avea drept consecinţă că această dispoziţie legală ar îngrădi nejustificat drepturile reclamantului. Mai mult. Supunând o pretenţie judecăţii. Precizând. ce nu trebuie confundate. în măsura în care situaţia de fapt respectivă este confirmată de probele administrate în cauză. aşa încât. interzice schimbarea. obligaţia instanţei de a da o calificare corectă cererii. adică interesele uneia dintre părţi pot fi identice cu interesele unor terţi. în alte cuvinte. civ. civ. (4) C. civ. reclamantul şi-o fundamentează pe o anumită situaţie de fapt. însă nu există nici un text de lege care să îi acorde dreptul de a schimba din oficiu fundamentul pretenţiei supuse judecăţii. construieşte şi el o situaţie de fapt (care. Articolul 84 C. fundamentul pretenţiei formulate. Regula iura novit curia nu este de natură să conducă la soluţia că judecătorul ar putea să schimbe din oficiu cauza cererii de chemare în judecată. aşa încât pretenţia formulată împotriva lui să apară ca fiind neîntemeiată. Se observă că acest argument are în vedere o situaţie particulară. independent de denumirea la care s-a oprit cel ce a formulat-o. vom reţine că art. prezintă numeroase elemente comune cu cea afirmată de adversar). proc. judecătorul va stabili situaţia de fapt a speţei. ci el trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situaţiei de fapt calificată juridic de către parte. deoarece prin aceasta regulă se înţelege faptul că judecătorul nu este ţinut de textul de lege indicat de parte. totodată. în considerarea căreia nu s-ar justifica totuşi adoptarea unei reguli generale care să ofere posibilitatea judecătorului de a se substitui voinţei părţilor. Aşadar. că prin cauza cererii de chemare în judecată înţelegem situaţia de fapt calificată juridic. permite judecătorului să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ale speţei. aşa încât. pentru a se evita pronunţarea unor hotărâri contradictorii. cererea reconvenţională. judecătorul ar trebui să aibă posibilitatea de a-i introduce pe terţii respectivi în proces pentru ipoteza în care părţile s-ar abţine de la formularea unor cereri de intervenţie forţată. (1) C. art.litigii au un caracter colectiv. în prealabil. a cauzei cererii de chemare în judecată. proc. cea din urmă presupunând-o pe cea dintâi. în baza mijloacelor de probă administrate pentru dovedirea sau combaterea afirmaţiilor celor două părţi. uneori.

hotărârea nu va putea fi pronunţată pe temeiul răspunderii civile contractuale. astfel încât riscul eventualei pieiri fortuite se suportă de comodatar. Pentru înţelegerea mai uşoară a acestor precizări. instanţa nu ar putea acorda acea sumă ca preţ al unei vânzări sau ca despăgubiri pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. pentru toate aceste ipoteze. vom lua o ipoteză de şcoală: să presupunem că reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. dacă se solicită declararea nulităţii unui testament olograf pe motiv că acesta nu a fost scris. iar apoi va aplica textul de lege corespunzător acestei situaţii. instanţa nu ar putea anula testamentul pentru incapacitatea testatorului de a dispune de bunurile sale. pe răspunderea civilă delictuală. al succesiunii legale. iar pentru a rezolva litigiul dintre părţi va aplica textul de lege corespunzător situaţiei de fapt desprinsă din probele administrate. reprezentând contravaloarea autoturismului pe care l-a împrumutat acestuia şi care a fost distrus în timpul derulării contractului de comodat. semnat şi datat de mâna testatorului. instanţa nu poate să declare nulitatea contractului pentru nerespectarea condiţiilor de formă impuse de lege. spre exemplu. dacă reclamantul cere obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. în mod greşit. în cazul în care se pretinde obligarea pârâtului la plata unei sume de bani pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. în raport cu această apărare. în mod corespunzător. instanţa nu ar putea admite pretenţia reclamantului pe temeiul unui contract de locaţiune. dacă reclamantul şi-a fundamentat pretenţia. reclamantul arată că bunul a fost evaluat în momentul contractării. desigur că. fără să poată da o altă calificare juridică. fundamentul pretenţiei . pe temeiul unui contract de vânzare-cumpărare. instanţa nu poate acorda suma respectivă ca preţ al unei vânzări. Instanţa de judecată va stabili situaţia de fapt ţinând cont de acele împrejurări care au fost dovedite. al succesiunii testamentare sau al accesiunii imobiliare artificiale etc. fundamentându-şi pretenţia pe răspunderea civilă contractuală. pe care i-ar fi împrumutat-o. în situaţia în care se solicită daune pentru manopere dolosive întrebuinţate de vânzător spre a induce în eroare pe cumpărător în privinţa întinderii terenului vândut. nu s-ar putea acorda suma cerută ca reprezentând scăderea din preţ pentru întinderea mai mică a terenului. fără însă a putea schimba calificarea juridică. indiferent de eventualele dispoziţii legale indicate de părţi. De asemenea: dacă se solicită anularea unui contract pe motiv că reclamantul a avut consimţământul viciat.30 Participanţii la procesul civil 3\ Instanţa numai pe acelea care au fost probate. în măsura în care reclamantul nu şi-a schimbat. dacă se cere obligarea pârâtului la predarea unui imobil. Pârâtul se apără invocând pieirea fortuită a bunului.

deoarece. întrucât judecătorul nu a avut posibilitatea de a lua în considerare decât elementele alegate de părţi. Se poate spune deci că principiul contradictorialităţii primează faţă de rolul activ al judecătorului. adevărul conţinut în hotărârea judecătorească este considerat absolut. intervenient voluntar etc). poate ameliora situaţia unei părţi. 1. Tocmai de aceea. invocă excepţii procesuale absolute sau ridică din oficiu motive de ordine publică.2. Practic. spre deosebire de sistemul în care judecătorul nu ar avea posibilitatea să intervină activ în desfăşurarea procesului. a manifestat un asemenea rol. pârât. Rolul activ al judecătorului constituie o premisă deosebit de importantă pentru aflarea adevărului. dimpotrivă. Rolul activ al judecătorului şi aflarea adevărului Sistemul procesual civil care consacră rolul activ al judecătorului oferă o mai mare siguranţă în ceea ce priveşte stabilirea adevăratelor raporturi de drept substanţial dintre părţi. adevărul conţinut într-o hotărâre judecătorească obţinută într-un litigiu în care judecătorul nu a intervenit decât în final. trebuie să se acorde tuturor părţilor din proces posibilitatea de a discuta în contradictoriu toate aceste aspecte. exercitarea rolului activ de către judecător nu trebuie să aducă atingere dreptului de apărare al părţilor. Intervenţia activă a judecătorului poate afecta însă egalitatea părţilor. Aşadar. ci. Dacă judecătorul a avut posibilitatea de a exercita un rol activ şi. ia orice alte măsuri legale ce reprezintă concretizări ale rolului activ. însă în acest din urmă caz numai cu consimţământul expres sau tacit al pârâtului. iar pentru realizarea acestui obiectiv este necesar să se respecte principiul contradictorialităţii. este considerat relativ.3. rolul activ al judecătorului. 1. prin pronunţarea soluţiei. trebuie adăugat.formulate. la prima zi de înfăţişare sau chiar şi după acest termen. exercitat în limitele prevăzute de . atunci când. indiferent care ar fi aceasta (reclamant.2. în măsura în care acestea au reuşit să le probeze. Pentru ca situaţia de fapt ce se stabileşte într-o speţă să reflecte cât mai exact faptele petrecute în realitatea lor. în funcţie de împrejurările concrete ale speţei respective. Rolul activ al judecătorului şi principiul contradictorialităţii Principala justificare a sistemului care recunoaşte judecătorului un rol activ în desfăşurarea procesului civil constă în aceea că se poate asigura astfel un echilibru procesual ori de câte ori una dintre părţi. pune în vedere uneia dintre părţi faptul că are dreptul să se prevaleze de anumite norme juridice de ordine privată. instanţa de judecată ordonă probe din oficiu. deoarece judecătorul şi-a putut forma convingerea utilizând toate informaţiile ce au fost la dispoziţia sa. nu este în măsură să îşi apere corespunzător interesele. în detrimentul situaţiei avute până în acel moment de partea adversă. nu este suficientă existenţa unor dispoziţii legale care să prevadă unele elemente ale procedurii de tip inchizitorial. este necesar ca judecătorul să şi intervină activ pe parcursul procesului.2. în baza rolului activ. indirect.

(2) C. Revenind la întrebarea ridicată. 1191 C. prin acestea. (1) şi alin. nesocotind regulile înscrise în art. apreciem. potrivit legii. partea adversă s-ar putea opune la încuviinţarea probei respective. Dacă însă norma juridică referitoare la inadmisibilitatea unui anumit mijloc de probă are caracter de ordine publică. civ. judecătorul îi va învedera sau nu pârâtului că are dreptul să se opună la încuviinţarea probei? în prealabil. dimpotrivă. Spre exemplu. să îngreuneze stabilirea adevărului. din această perspectivă. fapt care apoi sa şi întâmplat. din oficiu. 1191 alin. (3) al art.1.lege şi fără subiectivism. Avem în vedere cazul în care o parte ar propune un anumit mijloc de probă pentru dovedirea afirmaţiilor sale. Există totuşi o situaţie în care s-ar putea discuta. Compunerea şi constituirea instanţei 2. concluzie care se desprinde din chiar alin. trebuie arătat că instanţa de judecată 32 Participanfii la procesul civil 33 Instanţa nu ar putea respinge. deoarece intervenţia judecătorului ar fi de natură să restrângă mijloacele de probă şi. Compunerea instanţei Prin compunerea instanţei se înţelege alcătuirea sau formarea instanţei de judecată cu numărul de judecători prevăzut de lege. Considerăm însă că. iar. nu s-ar putea obţine desfiinţarea hotărârii pentru acest motiv. neafectând deci principiul aflării adevărului. s-ar asigura o mai bună specializare a judecătorilor. de vreme ce proba cu martori nu va mai putea fi administrată în cauză.. dar în acord cu alţi autori. deoarece prevederile legale menţionate au caracter de ordine privată. contrar unor soluţii din practica judiciară. §2. că se impune răspunsul negativ. O problemă de organizare judecătorească îndelung discutată se referă la faptul dacă judecata trebuie făcută de un singur judecător sau. dacă judecătorul trebuie sau nu să manifeste rol activ. s-ar putea aduce următoarele argumente: s-ar da sens responsabilităţii judecătorului şi deci acesta ar trebui să judece mai atent. civ. contribuie la descoperirea adevărului. prin atenţionarea părţii interesate despre posibilitatea acesteia de a invoca o anumită dispoziţie legală. împotriva acestui sistem s-a spus că un singur judecător nu poate întruni în acelaşi grad de . de mai mulţi judecători. cererea de probă. care nu ar ajuta cu nimic la schimbarea hotărârii pe fondul pretenţiei. judecătorul este obligat să respingă cererea de probă făcută cu încălcarea normei respective. dacă reclamantul propune proba prin declaraţiile martorilor pentru a dovedi un act juridic. dacă judecătorul a pus în vedere părţii interesate că are dreptul să se opună la încuviinţarea probei. justiţia ar fi mai simplă. s-ar micşora numărul judecătorilor şi deci aceştia ar putea fi mai bine aleşi şi mai bine plătiţi. în favoarea sistemului judecătorului unic. deoarece aceasta ar fi o soluţie inutilă.

în complet format din 3 judecători. hotărârea nu este supusă apelului. 55 alin. anume „completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari. (1) şi art. întrucât legea nu distinge. rezultă că recursul se soluţionează în complet format din trei judecători chiar şi atunci când se atacă o hotărâre ce a fost pronunţată de un singur judecător (avem în vedere situaţia în care. în competenţa de primă instanţă a judecătoriei. Pentru sistemul colegialităţii s-ar putea invoca următoarele argumente: oferă garanţia unei judecăţi mai bune. 54 alin. Cât priveşte judecarea apelurilor şi recursurilor. potrivit art.. cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”. 304/2004 prevede că „asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. în recurs. completul va fi format din doi judecători. tribunale sau curţi de apel. legiuitorul nostru a optat pentru un sistem în care se face deosebire după cum judecata are loc în primă instanţă sau într-o cale de atac prin care se realizează controlul judiciar. art. datorită schimbului de idei. în schimb. Un singur judecător rezolvă contestaţiile la titlu şi cererile de îndreptare a greşelilor materiale. este o garanţie a imparţialităţii datorită controlului reciproc dintre judecători. de experienţă şi de independenţă. confruntării dintre judecători cu ocazia deliberării. . Astfel. 54 alin. „cauzele date.)” cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale. iar recursurile. Astfel. (I)1 din aceeaşi lege stabileşte o excepţie. potrivit legii. lămurire sau completare referitoare la hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii. după caz. 55 din Legea nr. Comparând argumentele şi contraargumentele fiecărui sistem. teza finală a art. precum şi cererile de constatare a perimării la judecata în primă instanţă.” Alineatul 2 al art. s-a spus că judecătorul unic nu poate fi admis decât acolo unde magistratura prezintă cele mai depline garanţii de pregătire. (1) din Legea nr. 304/20041. dacă ar fi vorba de o judecată în apel sau. oferă posibilitatea formării judecătorilor tineri. respectiv din trei judecători. deşi a avut loc o judecată de primă instanţă. mânia acestuia neputându-se opri la o anumită persoană. hotărârea intră mai mult în anonimat. 54 alin. ceea ce estompează agresivitatea celui învins. iar opinia separată se motivează”.1 s-ar părea că un sistem mixt ar fi cel mai potrivit.perfecţiune toate cunoştinţele cerute de un bun magistrat.. se aplică întotdeauna sistemul colegialităţii. Opinia acestora se consemnează în hotărâre. Relativ recent. poate mai uşor să dea soluţii arbitrare şi este mai uşor de corupt.” De la regula potrivit căreia judecata de primă instanţă se face de un singur judecător. în orice caz. ci direct recursului). anume judecător unic pentru pricinile mai simple şi formaţie colegială pentru celelalte pricini. tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător (. discuţiilor. 304/2004 prevede că „apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. (2) din Legea nr.

voi. 31 alin. (1) din Legea nr. 1939. precum şi ca instanţă disciplinară. 50-51. 65-68. funcţionează şi un complet alcătuit din 9 judecători. Ciobanu. iar decizia poate fi luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi. instanţa supremă se constituie în Secţii Unite. de unul dintre membrii acestuia [art. 1 Legea nr. iar recursul se judecă în completul prevăzut pentru această cale de atac”. I. C. 3661 C. acţiunea în anularea hotărârilor arbitrale se judecă de un singur judecător atât la tribunale. iar la secţii orice complet. 25 din Legea nr. p. I. p. care soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi alte cauze date în competenţa sa prin lege. 4. iar la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet format din trei judecători. în afara comple- 1 A se vedea şi Al. civ. (2) din Legea nr. 304/2004 a fost republicată în M. art. Vasilescu. 827 din 13 septembrie 2005. cât şi la curţile de apel. V. 304/2004]. Tratat de procedură civilă.M. 34 Participanţii la procesul civil Instanţa 35 telor de judecată ale secţiilor. iar pentru aceasta trebuie să fie prezenţi cel puţin 2/3 din numărul judecătorilor în funcţie. P. nr. 1866. acţiunea în anulare formulată potrivit art. voi. 52 alin. Of. 219/2005 prevede că „în toate cazurile privind hotărârea arbitrală.Această soluţie este o consecinţă a aplicării principiului accesorium sequitur principale. . introdus prin Legea nr. 241-242. Curs de procedură civilă. în ceea ce priveşte compunerea instanţei competente să soluţioneze acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale. p. Bucureşti. în cazurile prevăzute de art. 364 se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primă instanţă. prin rotaţie. 304/2004]. Preşedintele prezidează înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite. proc. Completul de judecată este prezidat. Şendrea. Secţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă în complet format din trei judecători ai aceleiaşi secţii [art. 304/2004. Iaşi. Aşadar.

cu toate organele şi persoanele cerute de lege. 181 alin.dacă participă la judecată. în literatura de specialitate se foloseşte şi noţiunea de constituire a instanţei. civ. Constituirea instanţei Distinct de compunerea instanţei. ştersăturile sau schimbările în cuprinsul mărturiei (de altfel. iar ceilalţi judecători prezidează prin rotaţie. încheierea de şedinţă se semnează şi de grefier. 25-35 C. civ. în mod expres. 147 C. greşita compunere a instanţei poate fi invocată de oricare dintre părţi. de procuror sau de instanţă din oficiu... hotărârea va fi casată în vederea rejudecării. declaraţiile martorilor. se va lua act prin încheiere. (1) şi alin. civ. civ. însă există numeroase texte de lege referitoare la această instituţie. Fiind vorba de norme de ordine publică. (2) C. completul poate fi prezidat de un preşedinte de secţie sau de un judecător desemnat în acest scop de preşedintele ori vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. proc. în cazul admiterii excepţiei privind greşita compunere a instanţei. 198 alin. care prevede că dispoziţiile de la abţinere şi recuzare (art. iar instanţa de apel sau de recurs găseşte întemeiat motivul respectiv. de completul de judecată. Atunci când greşita compunere a instanţei se invocă prin intermediul apelului sau al recursului. Completul de 9 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. prin care se înţelege alcătuirea ei complexă. 179 alin. despre constituirea instanţei. art. inclusiv adăugirile. (3) C. iar transferul dosarului de la un complet la altul din cadrul aceleiaşi instanţe se face pe cale administrativă. alături de judecătorul unic sau. conform căruia. Preşedinţii de secţie pot prezida orice complet de judecată.2. Este de reţinut că normele care reglementează compunerea instanţei sunt norme de organizare judecătorească. 2. aşa încât ar fi greşit să se vorbească despre necom-petenţa instanţei pentru că a soluţionat cauza într-o compunere nelegală. Se are în vedere participarea. Nici Codul de procedură civilă şi nici Legea privind organizarea judiciară nu vorbesc. procesul-verbal care se întocmeşte atunci când un înscris este defăimat ca fals. 7) se aplică şi procurorilor. în cazurile în care prezenţa acestuia este cerută de lege etc. care prevede că la cercetarea la faţa locului participă şi procurorul. după dictarea preşedintelui completului de judecată). La aceste . art. înscrisurile depuse pentru verificarea de scripte. după caz.. art. 27 pct. mărturia se consemnează în scris de către grefier.. proc. şi art. de către preşedintele instanţei. 36 C. după caz. magistraţilorasistenţi sau grefierilor. în lipsa sa. precum: art. proc. şedinţele la care acesta trebuie să ia parte vor fi prezidate de un preşedinte de secţie sau de un judecător desemnat în acest scop de preşedintele ori vicepreşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.. potrivit cărora şi grefierul va semna. 217 C. proc. civ. în lipsa acestora. civ. proc. art.. mai puţin art. civ. a grefierului. proc. proc. respectiv a magistratului-asistent la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (1) C. precum şi a procurorului.

de regulă. Cel de al treilea caz de incompatibilitate se justifică prin prezumţia că judecătorul care a fost martor. se subliniază că acest caz de incompatibilitate vizează casarea cu trimitere. în . fiind un incident procedural care priveşte doar compunerea instanţei. în cazurile expres prevăzute de lege. arătându-se că. dispunând că nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor. anume dacă hotărârea recurată şi casată a fost pronunţată de un judecător ce a fost ulterior avansat la instanţa de recurs şi care ar intra în completul ce ar urma să rejudece fondul. Există trei cazuri de incompatibilitate.. la care vine spre soluţionare apelul sau. judecătorii care au admis recursul pot rejudeca ei înşişi fondul. întrucât ar lipsi garanţia că s-ar realiza un control judiciar obiectiv. (1) C. Acest caz de incompatibilitate cuprinde trei ipoteze: Prima dintre acestea se referă la faptul că judecătorul a fost martor în pricina care este în curs de soluţionare.3. stabileşte două cazuri de incompatibilitate. 24 alin. Incompatibilitatea este reglementată de art. fiind înclinat să-şi menţină punctul de vedere pe care deja şi l-a format. iar cel de al doilea alineat al acestui articol prevede un al treilea caz de incompatibilitate. Este firesc ca judecătorul să nu îşi controleze propria hotărâre. expert sau arbitru într-o pricină nu ar fi obiectiv. Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instanţei 2. este avansat la instanţa superioară. după caz. Astfel. fiind puţin probabil ca judecătorul să fie dispus să revină asupra soluţiei pe care a dat-o. evident alt complet decât cel care a casat hotărârea. având în vedere că nu este obligatoriu ca aceeaşi judecători care au soluţionat recursul să rejudece şi fondul după casarea cu reţinere. expert sau arbitru în aceeaşi pricină. civ. Totuşi.3. civ. art. după ce a pronunţat o hotărâre în primă instanţă sau în apel. arătând că judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare. recursul declarat împotriva hotărârii respective. s-ar putea imagina o ipoteză când ar exista incompatibilitate şi în situaţia rejudecării fondului după casarea cu reţinere. proc. Cel de al doilea caz de incompatibilitate se justifică prin intenţia legiuitorului de a asigura condiţii optime pentru rejudecarea fondului după casare. 24 C. deoarece textul de lege menţionat se aplică numai judecătorilor. în doctrină. proc. Incompatibilitatea Prin incompatibilitate se înţelege situaţia în care un judecător este oprit să ia parte la soluţionarea unei pricini. nefiind incompatibili.1. Primul caz de incompatibilitate presupune că un judecător. evitând situaţia ca judecătorul ce a dat hotărârea care ulterior a fost casată să pronunţe aceeaşi soluţie şi după rejudecare. în cazul casării cu reţinere.exemple se adaugă şi acele norme speciale care stabilesc obligativitatea concluziilor procurorului în anumite materii. numai din dorinţa de a demonstra că el a avut dreptate. 2.

un al doilea recurs. nu există incompatibilitate nici în cazul judecării căilor extraordinare de atac de retractare (contestaţie în anulare şi revizuire). el va putea fi ascultat ca martor. (2) C. atunci el nu va putea participa la soluţionarea litigiului în care ar urma să se utilizeze ca mijloc de probă declaraţia sa etc. Pentru aceleaşi consideraţii. dacă s-ar pune problema înlocuirii unui membru din completul de judecată. civ. Normele care reglementează incompatibilitatea. un judecător care a soluţionat un recurs poate să judece. presupun că judecătorul şi-a îndeplinit efectiv însărcinarea de expert sau de arbitru în pricina care i-ar reveni spre rezolvare. în aceeaşi pricină. chiar dacă mai există şi alte situaţii în care un judecător ar urma să se pronunţe în aceeaşi pricină. locul acestuia nu va putea fi luat de judecătorul care a fost audiat ca martor în pricina respectivă. declarat fie împotriva hotărârii pronunţate la rejudecarea fondului după casare cu trimitere. atunci când un judecător ce face parte din completul de judecată ar cunoaşte faptele care formează obiectul litigiului. sunt de strictă interpretare şi aplicare. dar nu ca efect al exercitării apelului sau al recursului şi nici al rejudecării fondului după casare. pentru aceasta. Am arătat deja că judecătorii care au soluţionat un recurs nu sunt incompatibili de a judeca aceeaşi cauză în fond după casare. ci trebuie ca el să fi fost efectiv audiat ca martor în procesul cu privire la care a avut cunoştinţă de unele împrejurări de fapt. iar instanţa de judecată apreciază că depoziţia sa este necesară pentru rezolvarea cauzei. nu este suficient ca judecătorul să fi fost doar citat într-o asemenea calitate. proc. fiind de ordine publică şi conţinând o interdicţie. devine incompatibil. aşa încât. dacă un judecător a fost ascultat ca martor în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor pe cale principală.36 Participanţii la procesul civil Instanţa 37 literatura de specialitate se subliniază constant că.3 fie chiar împotriva hotărârii ce a fost deja atacată prin intermediul primului recurs (spre exemplu. din acel moment. însă. Spre exemplu: judecătorul nu ar putea participa la judecata unei căi de atac exercitate împotriva unei hotărâri pronunţate într-o pricină în care el a depus mărturie. pentru a deveni incompatibil. recurentul formulează o a doua cerere de recurs împotriva . deoarece. va trebui să se retragă din completul de judecată. cazurile de incompatibilitate nu pot fi extinse prin analogie. Celelalte două ipoteze ale cazului de incompatibilitate stabilit de art.1 De asemenea. 24 alin.2 cu atât mai mult cu cât aceste căi de atac presupun ivirea unor împrejurări care nu au fost avute în vedere la judecata anterioară şi deci judecătorul nu ar fi în situaţia de a-şi critica propria hotărâre.

S. ordonanţa preşedinţială. 2363/1993. decizia nr. 3 C. se dezbat din nou la instanţa de fond. 1993. cererile posesorii etc).4 . de natură să dezînvestească instanţa. p.1 dacă. avocatul uneia dintre părţi nu se încadrează în vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate. într-o fază anterioară a acestuia. p. Suprem. 291.care poate fi invocată chiar şi din oficiu). în B. a pus concluzii în calitate de procuror. dar nu în urma casării ori a exercitării apelului sau a recursului.J. 937/1978. în CD. dispoziţiile referitoare la incompatibilitate sunt aplicabile şi cu privire la încheierea de admitere în principiu a cererii de partaj. atunci există caz de incompatibilitate. după ce un prim recurs i-a fost respins.inadmisibilitatea recursului. în urma apelului sau a recursului. dacă se introduce o a doua cerere de chemare în judecată după ce a fost respinsă ca nefondată o primă cerere între aceleaşi persoane. de asemenea. prin efectul admiterii recursului şi al casării. fie împotriva hotărârii pronunţate cu privire la primul recurs sau la 'Trib. se va invoca şi rezolva excepţia de inadmisibilitate a recursului. Suprem. secţia civilă. se dezbat din nou în instanţa de control judiciar. S-a mai decis că nu există incompatibilitate atunci când judecătorul este sesizat cu aceeaşi cauză. al doilea recurs este exercitat de o parte care achiesase la hotărâre sau care este decăzută din dreptul de a ataca hotărârea respectivă. Spre exemplu. de exemplu. judecătorul trebuie să fi pronunţat o hotărâre prin care s-a dezlegat o problemă litigioasă. pensia de întreţinere. tardivitatea etc.3 Dacă însă. care. printr-o încheiere au fost rezolvate unele situaţii juridice care. Pentru a deveni incompatibil. . deoarece o asemenea încheiere soluţionează o problemă litigioasă ca şi o hotărâre de fond. Aceeaşi ar urma să fie soluţia şi în cazul judecării unui al doilea apel declarat în pricina respectivă. decizia nr. De asemenea. schimbându-se împrejurările de fapt ce au stat la baza pronunţării unei prime hotărâri într-o materie în care puterea de lucru judecat este condiţionată de menţinerea acestor împrejurări (încredinţarea copiilor minori.2 în considerarea aceluiaşi argument. sunt limitativ prevăzute de lege. 1980.J. într-o fază anterioară a procesului. 167. secţia civilă. nu este incompatibil judecătorul care a pronunţat în cursul procesului doar unele încheieri preparatorii. Nici ipoteza în care judecătorul chemat să soluţioneze un litigiu a fost. pentru judecătorul ce a participat la soluţionarea litigiului în care s-a pronunţat hotărârea ce se execută silit. în consecinţă. situaţie în care. apel care ar urma să fie respins în temeiul unei excepţii procesuale peremptorii. rejudecarea fondului după casarea cu reţinere. având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză (situaţie în care a doua cerere va fi respinsă pe motiv că există putere de lucru judecat). 543/1980. în Repertoriu III. secţia civilă. după cum am văzut.. de o persoană ce nu a avut calitatea de parte la judecata de fond etc.aceleiaşi hotărâri. în toate aceste ipoteze instanţa având de rezolvat numai o excepţie procesuală . respectiv care. nu este incompatibil nici judecătorul care. 2 Trib. 137. nu există incompatibilitate în cazul contestaţiei la executare. p. se introduce o nouă cerere etc. decizia nr.

CA. 7 C. proc. 1994. proc.D. 1 teza IC. Trib. p. decizia nr. Suprem. Autorul arată.R. 557. în R. în R. secţia de contencios administrativ. Turianu. 627/1975. 291.J. în B. 1/1988. care este o excepţie de procedură. însă este de reţinut că acestea se referă la exercitarea funcţiei de magistrat. 27 pct. semnatarii primei note la aceeaşi decizie. Iaşi. de procuror sau de instanţă din oficiu. în acord cu B. iar dacă excepţia este invocată în cursul judecării fondului. în vreme ce cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. Dacă judecata este în curs de desfăşurare. jud. p.S. civ. Diamant şi V. că situaţia respectivă ar putea fi încadrată în motivul de recuzare prevăzut de art. 158/1994. C. au ca scop împiedicarea unui judecător de a soluţiona o anumită pricină. 28/1981. 366. nr.1 p. în Repertoriu UI. 9/1981. în Repertoriu II. este necesar să precizăm că nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a hotărârii. în mod expres.. 787/1987. 2 în acest sens. aşa încât urmează a se aplica dreptul comun.. p. la procedura de soluţionare a excepţiei de incompatibilitate. p. în Dreptul.D. mijlocul procesual de invocare a incompatibilităţii este excepţia de incompatibilitate. nr. decizia nr. Legea nu se referă. Sibiu. Ea poate fi invocată de orice parte interesată. absolută şi dilatorie. 38 Participanţii la procesul civil 39 Instanţa Subliniem că anumite incompatibilităţi sunt stabilite în Legea pentru organizarea judecătorească. decizia nr. fiind vorba de norme juridice de ordine publică. 900/1997.R. nr. S-a mai decis că nu constituie motiv de incompatibilitate împrejurarea că unul dintre judecătorii fondului s-a pronunţat asupra competenţei materiale a instanţei (declinându-se competenţa printr-o hotărâre ce ulterior a fost desfiinţată). Nefiind posibil ca probele . secţia civilă. 68. în orice fază a judecăţii. chiar direct în apel sau în recurs. în Culegere de practică judiciară 1997. 108. nr. 54. Trib.J.va fi rezolvată cu prioritate faţă de fondul pretenţiei. 373/1993 a Trib. p. Nota II la decizia civilă. p. 68. Luncean. civ. decizia civilă nr. decizia civ. decizia nr.. nr. 1985/1978. deoarece discutarea competenţei nu implică examinarea fondului şi deci nu se pune problema de a se fi pronunţat anterior asupra soluţiei -C. 3/1994. Această excepţie se rezolvă înainte de a se intra în cercetarea fondului pretenţiei. 27 pct. ea. înainte de a ne referi la mijloacele procedurale de invocare a incompatibilităţii. civ. proc. 24 C. sau chiar în cel prevăzut de art. Botoşani.

după caz. deoarece nu ar aduce nici un folos practic vreuneia dintre părţi. dar în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat). Este însă posibil să nu se mai poată alcătui în mod valabil completul de judecată. 30 alin. Admiterea excepţiei de incompatibilitate are drept consecinţă înlocuirea celui în cauză cu un alt judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească. rezultă că nu este posibilă unirea excepţiei de incompatibilitate cu fondul. (1) C. 303/20041. Rezultă că ar urma să se recurgă la dispoziţiile înscrise în art. iar. nu îşi găseşte aplicare art. Precizăm că eventualul apel sau. ar fi recomandabil să se prevadă că judecătorul în cauză nu va putea participa la rezolvarea excepţiei de incompatibilitate şi. cu recurs decât odată cu fondul [art. civ. 33 alin. soluţia contrară ar oferi. ceea ce nu poate fi acceptat. la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel. ca orice norme speciale. civ. ci şi de a alege. în a cărei compunere va intra şi judecătorul despre care se afirmă că s-ar afla într-un caz de incompatibilitate. într-o viitoare reglementare. Dacă excepţia de incompatibilitate este respinsă. dintre judecătorii unei instanţe. proc. care nu va putea fi atacată cu apel sau. care reprezintă o normă specială.]. precum şi din împrejurarea că dispoziţiile înscrise în art. De altfel. posibilitatea părţilor nu numai de a tergiversa judecata. fiind fără relevanţă împrejurarea că s-a invocat sau nu excepţia de incompatibilitate la judecata în primă instanţă. preşedintele curţii de apel poate delega. excepţia să fie judecată de instanţa ierarhic superioară.necesare soluţionării excepţiei de incompatibilitate să fie comune cu probele necesare soluţionării pretenţiei pe fond. deci. Această concluzie se desprinde din faptul că excepţia de incompatibilitate este un incident procedural. (referitoare la judecarea cererii de recuzare de instanţa respectivă. însă. cu acordul scris al acestora. atunci nici încheierea prin care s-a respins excepţia de incompatibilitate nu este supusă recursului. după caz. (2) şi art. proc. Dacă s-a pronunţat o hotărâre de primă instanţă cu nerespectarea dispoziţiilor privind incompatibilitatea. pe cei care vor rezolva litigiul dintre ele. totodată. se va pronunţa o încheiere interlocutorie. civ. va fi respins ca lipsit de interes. nu pot fi aplicate prin analogie. (1) C. proc. 282 alin. evident după pronunţarea hotărârii pe fond. 57 alin. că dacă din cauza incompatibilităţii nu s-ar putea constitui completul de judecată. judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată. pentru o asemenea ipoteză. se judecă un recurs sau are loc o rejudecare a fondului după casarea cu reţinere). recurs exercitat exclusiv împotriva încheierii prin care s-a admis excepţia de incompatibilitate.. 316 C. în cazul în care se constată . partea interesată sau procurorul poate declara apel. Excepţia se judecă de însăşi instanţa sesizată cu pricina respectivă. (1) din Legea nr. indirect. în cazul în care hotărârea ce ar urma să se pronunţe pe fond nu este susceptibilă de a forma obiectul recursului (de exemplu.

Prin abţinere se înţelege aceea situaţie în care un judecător. 1349/2000. Prin recuzare se înţelege situaţia în care una dintre părţi cere. 2 C. însă. decizia nr.. ştiind că se află într-unui din cazurile prevăzute de lege. deoarece acest fel de casare reprezintă regula pentru ea (art. civ. Potrivit art. iar nu şi la alcătuirea instanţei. aceasta poate fi desfiinţată prin intermediul recursului. invocându-se motivul prevăzut de art. în cazurile strict determinate de lege. p. 24 C. iar art. 304 pct. Dacă s-a pronunţat o hotărâre definitivă (ce nu poate fi atacată cu apel) cu încălcarea art. 1 Trib.1 întrucât această cale extraordinară de atac de retractare poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege. 1 Republicată în M. civ. instanţa de apel va trebui să soluţioneze pretenţia pe fond. 2. dar cu încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilitate.. în CD. Of. 1985. în cazul în care motivul de recurs este găsit întemeiat. p. iar recursul se judecă de un tribunal sau de o curte de apel. (instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale). Incompatibilitatea fiind reglementată de norme de organizare judecătorească. 40 Participanţii la procesul civil Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-i recuza pe acesta. proc. Abţinerea şi recuzarea Abţinerea şi recuzarea sunt reglementate pentru a proteja partea în acele cazuri. proc. 1 C. judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful său şi să se abţină de la judecarea pricinii. 317 pct.că apelul este întemeiat. nr. secţia civilă.3. se va casa cu reţinere. 826 din 13 septembrie 2005. iar regula pentru tribunale şi curţi de apel o reprezintă casarea cu reţinere. indicate de lege. 221. Iaşi. iar nu cu trimitere. proc. în Jurisprudenţa 2000. CA. instanţa supremă va casa cu trimitere. 313 C. întrucât nu există identitate între situaţia în care cererea a fost rezolvată fără a se intra în cercetarea fondului şi situaţia în care cererea a fost rezolvată pe fond. 789/1985. proc.). decizia civilă nr. 25 C. rezultă că nerespectarea acestor norme nu ar putea fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare de drept comun. solicită retragerea sa de la judecata unei anumite pricini. 243. Suprem. are în vedere cazul în care hotărârea a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. civ. . în care se poate presupune că judecătorul nu ar fi obiectiv.civ. proc. îndepărtarea unuia sau a mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite pricini.2. civ.

Cazurile de recuzare (abţinere) pot fi grupate în patru categorii: a) calitatea de soţ. cit. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat. 2 C. De asemenea. iar nu expresia „poate să se abţină”.. p. Aparenta contradicţie dintre art. atunci sar ajunge la eludarea indirectă a dispoziţiilor legale potrivit cărora. caracterul normelor care reglementează cele două instituţii este de natură diferită. se explică prin aceea că textele respective au în vedere două ipoteze distincte: Primul instituie obligativitatea abţinerii pentru situaţia în care. acesta ar trebui să se abţină. Ed. există un motiv de recuzare cunoscut de judecător. I.judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine”. deoarece ar fi însemnat ca. sub sancţiunea decăderii. proc. urmând a se abţine numai dacă ar considera justificată cererea de recuzare. nerespectarea obligaţiei de abţinere nu afectează valabilitatea hotărârii. dacă s-ar admite că intervine nulitatea hotărârii în situaţia în care judecătorul nu s-a abţinut. fără să se fi formulat vreo cerere de recuzare. Abţinerea este reglementată de norme imperative. 29 alin. 3/1994.2 însă. proc. p. Pentru cea de a doua situaţie nu s-ar fi putut stabili o obligaţie în sarcina judecătorului.. procedura de soluţionare a celor două incidente procedurale este comună. Instanţa 41 . şi art. text ce dispune că . 25 C. ori de câte ori una dintre părţi recuză un judecător. deşi trebuia să o facă. final C. exprimându-şi astfel încrederea în imparţialitatea sa. Ştiinţifică. voi. Porumb.Cazurile de abţinere şi cele de recuzare sunt identice. chiar şi atunci când motivul de recuzare este neîntemeiat. final C. fiind numită de unii autori şi autorecuzare. care foloseşte expresia „este dator să se abţină”. partea interesată având facultatea de a-i recuza pe judecător sau de a accepta să fie judecată de către acesta.1 soluţie dedusă de unii autori din prevederile înscrise în art. civ. ceea ce ar echivala practic cu inaplicabilitatea procedurii recuzării. nr. în Dreptul. din modul în care este redactat art. partea trebuie să propună recuzarea într-un anumit termen. rudă sau afin a judecătorului cu una dintre părţi ori cu avocatul sau mandatarul uneia 1 Gr. proc. 25 C. 1960. Bucureşti. civ. 118. mai exact. civ. civ. ci atrage eventualele sancţiuni disciplinare pentru cel în cauză. ci o obligaţie. De asemenea. S-a susţinut şi opinia că abţinerea este reglementată de norme dispozitive. abţinerea provine chiar de la cel aflat în vreunul din cazurile prevăzute de lege.. Turianu. rezultă clar că abţinerea nu este o facultate pentru judecător. 109. 29 alin. loc. în vreme ce recuzarea este reglementată de norme de ordine privată. Cele două instituţii procesuale de deosebesc însă prin faptul că. cu reducerea acesteia doar la formularea cererii de recuzare. proc. Tocmai de aceea. De altfel. Cel de al doilea text de lege menţionat mai sus acordă posibilitatea judecătorului ce este recuzat de a aprecia el însuşi temeinicia motivului invocat de parte. în timp ce recuzarea este propusă de părţi.

proc. soţul. şi una dintre părţi ori chiar soţul. şi anume: dacă judecătorul. 2. până la al patrulea grad inclusiv. soţul său. fiind încetat din viaţă ori despărţit. ascendenţii ori descendenţii lor sunt creditori. 5. 27 pct. după caz. pe de o parte. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri. 3. soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv”. rudă ori afin. aşa încât interesul poate să fie nu numai de ordin material.dintre părţi. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării. cât şi pe acela indirect. 8. rudele sau afinii acestuia. explicaţii suplimentare. 6. 7. soţul său. direct al judecătorului. datorită faptului că şi-a exprimat părerea asupra pricinii înainte de pronunţarea hotărârii. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin. 1 sau de art. de a împiedica o eventuală chemare în garanţie. după caz. întrucât textul de lege este destul de clar şi nu necesită. în principiu. dacă judecătorul sau vreuna din persoanele indicate mai sus este donatar al uneia dintre părţi. până la al patrulea grad inclusiv. soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi. ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ. 4. cu vreuna din părţi. pe care îl pot avea persoanele menţionate. au rămas copii. De asemenea. debitori sau garanţi ai uneia dintre părţi. prezentăm câteva situaţii care ar putea fi încadrate în prima ipoteză a art. ci şi moral. Astfel. b) interesul direct sau indirect al judecătorului în legătură cu soluţionarea pricinii. dacă el. proc. cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane. dacă este tutore sau curator al uneia din părţi. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă. pe de altă parte. când el. 27 C. Cu titlu exemplificativ. civ. întrucât ar putea exista interesul. vom face câteva precizări în legătură cu unele cazuri de recuzare. c) ura sau vrăjmăşia care ar putea să existe între judecător. rudele sau afinii acesteia. soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător. civ. de a favoriza interesele propriului creditor spre a obţine unele concesii de la acesta. de a mări solvabilitatea acelei părţi. dacă este vrăjmăşie între el. deoarece partea respectivă ar . 27 pct.: „Judecătorul poate fi recuzat: 1. care I-ar putea influenţa pe judecător în soluţionarea cauzei. civ. d) ambiţia sau amorul propriu. 27 pct. 4 C. se observă că legea nu precizează natura acestui interes. în ceea ce priveşte cazurile de recuzare bazate pe interesul judecătorului. de art. proc. 9. rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală. 1 C. cu una dintre părţi sau dacă. până la al patrulea grad inclusiv. Potrivit art.. când el este soţ. este de remarcat că legea vizează atât interesul personal.

să ducă la recuzare. precum şi în altele asemănătoare. 821 C... lipsa de obiectivitate a judecătorului putându-se datora. aşa încât ar exista interesul de a menţine sau de a mări activul patrimoniului donatorului. după caz. potrivit art. însă. judecătorul nu poate fi recuzat dacă persoanele respective nu au un interes personal în judecarea pricinii. proc. 1 teza IC. civ. legea instituie o prezumţie de vrăjmăşie care nu poate fi răsturnată. în cazul celorlalte donaţii. curator ori director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale. proc. fiind suficient ca partea ce a făcut cererea de recuzare să dovedească existenţa. în cazul prevăzut de art. civ. iar. în calitate de avocat. atunci când.putea fi favorizată nu numai în semn de recunoştinţă. 5 C. donaţiile de bunuri viitoare sunt revocabile. proc. Este de observat că textul de lege nu se referă şi la situaţia în care soţul judecătorului stă în judecată ca tutore. acestea vor fi supuse reducţiunii în măsura în care vor aduce atingere rezervei succesorale. 4 şi pct. după ce a dobândit calitatea de judecător. însă. civ. civ. în cazurile de recuzare prevăzute de art. proc. a pus concluzii ca procuror sau chiar a formulat cererea de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac. 27 pct. proc.. nu aceeaşi este situaţia atunci când o rudă sau un afin al judecătorului stă în judecată ca tutore. ci şi în considerarea faptului 42 Participanţii la procesul civil Instanţa A? că. Dacă în cazul în care judecătorul este tutore sau curator al uneia dintre părţi nu este necesară îndeplinirea vreunei alte cerinţe pentru a putea fi recuzat. fără a se putea face dovada contrară. într-o fază anterioară a procesului. In toate aceste cazuri. va obţine de la aceasta acelaşi serviciu. civ. potrivit art. nu este suficientă o simplă afirmaţie a părţii în acest sens. deşi irevocabile. 27 pct. deoarece.1 obligaţiei de a apăra interesele celui al cărui reprezentant legal este. 6 C. 28 C. dând câştig de cauză părţii ce este judecător. Pentru ca vrăjmăşia la care se referă art. tentaţiei de a crea o jurisprudenţă care să îi fie favorabilă în propriul litigiu.. curator etc. atunci când judecătorul. existenţa interesului judecătorului este lăsată la aprecierea instanţei ce rezolvă cererea de abţinere sau de recuzare. 27 pct. existenţa interesului direct sau indirect al judecătorului este prezumată de lege. însă o asemenea ipoteză este acoperită de art. 27 pct. ci este necesar să se dovedească în mod concret existenţa unei vrăjmăşii din partea judecătorului. speranţei că. civ. în ultimii . o persoană a dat consultaţii sau a reprezentat şi asistat o parte întrun litigiu pe care ulterior. 9 C. ar urma să îl soluţioneze etc.

soţul sau rudele acestora până la gradul patru inclusiv. Tratat de procedură civilă. 27 pct. p. civ. proc. Referitor la cazul prevăzut de art. proc. Textul de lege nu îşi găseşte aplicare nici în situaţia în care judecătorul ar respinge o probă solicitată de parte. în condiţiile prevăzute de lege. de drept înrudită cu cea din speţă ori dacă a publicat un studiu de specialitate asupra acestei probleme de drept. care au pronunţat hotărârea ce formează obiectul contestaţiei în anulare sau al revizuirii. pentru motivul prevăzut de art. martor. Mai precizăm că ipoteza vizată de art. civ. 7 C. din modul în care este redactat textul de lege rezultă destul de clar că judecătorul poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă ce o judecă. civ. proc. pe care a avut-o în acea pricină (judecător. pe când. neavute în vedere la judecata finalizată cu hotărârea atacată.ubi lex non distinguit. III. Aşa cum se arată constant în literatura de specialitate. proc.. 27 pct. 27 C. întrucât ei sunt puşi în faţa unor împrejurări noi. o excepţie procesuală invocată de aceasta sau ar pronunţa o altă încheiere premergătoare ce face să se întrezărească rezultatul judecăţii. In considerarea acestui argument. Bucureşti. raport de expertiză sau hotărâre arbitrală) şi în calitatea oficială prevăzută de lege. fie în afara acesteia. „neputându-se pune în discuţie obiectivitatea judecătorului pentru lucru de nimic” -P. nec nos distinguere debemus. expert sau arbitru). cazurile de recuzare sunt enumerate limitativ de lege. în timp ce litigiul este pendente. dar. Pentru ca abţinerea şi recuzarea să nu fie deturnate de la scopul pentru . eventualele greşeli de judecată putând fi reparate prin exerciţiul căilor de atac. însă. părere exprimată. 1943. De asemenea. urmează să decidem că nu poate fi recuzat. civ. a unei judecăţi penale între ea şi judecătorul recuzat. deoarece acestea din urmă presupun că judecătorul şi-a exprimat părerea într-un act oficial (hotărâre judecătorească. nu sunt recuzabili pentru acest motiv nici judecătorii unei căi extraordinare de atac de retractare. 374. judecătorul chemat să se pronunţe din nou în aceeaşi pricină în acele ipoteze în care nu ar exista incompatibilitate (soluţionarea fondului după casarea cu reţinere de către aceiaşi judecători care au admis recursul. Sunt şi alte situaţii în care se poate presupune că judecătorul ar fi lipsit de obiectivitate. Vasilescu. nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care sa pus în discuţie aceeaşi problemă de drept ca aceea din speţă sau când şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la o problemă S-a apreciat că procesele respective trebuie să poarte asupra unor lucruri mai importante.cinci ani. 7 C. înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare. în cazul recuzării. voi. cererea de recuzare sau de abţinere nu poate fi primită. 7 C. este vorba de părerea sa personală în legătură cu pricina pe care o soluţionează. în măsura în care acestea nu ar putea fi încadrate în vreunul din motivele indicate de art. depoziţie de martor. nu trebuie confundată cu vreunul din cele trei cazuri de incompatibilitate. judecarea a două recursuri declarate succesiv în acelaşi proces etc). 27 pct.. fie în şedinţa de judecată.. textul de lege nu face nici o distincţie în acest sens .

(1) C. în principiu. Momentul la care partea interesată a cunoscut existenţa motivului de recuzare este o chestiune de fapt. iar recuzarea să nu constituie un mijloc prin care o parte de rea-credinţă să obţină îndepărtarea din instanţa de judecată a unui judecător apreciat ca drept sau ca sever ori ale cărui opinii asupra unor probleme de drept incidente în speţă sunt cunoscute. în plus. Propunerea de recuzare trebuie făcută înainte de începerea oricărei dezbateri [art. dispunând ca această procedură să nu fie publică şi nici contradictorie. Se admite că în cazul în care însuşi preşedintele instanţei se abţine. Nerespectarea termenului în care trebuie propusă recuzarea atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a-i recuza pe cel în cauză2 (rezultă că nu se poate propune recuzarea unui judecător de la prima instanţă pentru prima dată în apel. proc. astfel încât abţinerea să nu reprezinte un mijloc comod pentru judecător de a se sustrage de la rezolvarea unor cauze mai grele. (2) C. părerea cu privire la pricina ce se judecă. în favoarea unei părţi. (3) C. iar nu la cunoaşterea acestor motive după momentul menţionat. orice parte din proces poate să îl recuze pe cel în cauză. lăsată la aprecierea instanţei competente să rezolve cererea de recuzare. 29 alin. civ. precum şi de prestigiul justiţiei. dar nu era cunoscut de către partea respectivă. verbal1 sau în scris. potrivit căruia. 29 alin. Se apreciază însă că partea poate să formuleze cererea de recuzare. atunci acesta îl va încunoştinţa pe locţiitorul său. însă se admite că pentru ipoteza în care judecătorul şi-a exprimat. când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor. Propunerea de abţinere trebuie făcută mai înainte ca partea interesată să formuleze o cerere de recuzare. art. cu excepţia cazului prevăzut de art. prin înştiinţarea preşedintelui instanţei. ci tardivitatea va 44 .].care au fost reglementate. (2) C. nu va putea fi însă respinsă ca tardivă de către instanţa alcătuită cu judecătorul recuzat.. civ. permite judecătorului să declare că se abţine. chiar dacă acesta există la începutul procesului. civ. Abţinerea se propune de judecător îndată ce cunoaşte existenţa motivului de recuzare. proc. Textul de lege se referă la ivirea motivelor de recuzare după începerea dezbaterilor. proc. caz în care instanţa competentă se va pronunţa asupra abţinerii. 29 alin. Participanţii la procesul civil Recuzarea se propune de partea interesată. dar dacă totuşi cererea de recuzare a fost făcută mai întâi. (1) sau alin. legiuitorul a ţinut cont şi de reputaţia judecătorului. iar cea a unui judecător de la instanţa de apel direct în recurs). partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute. recuzarea poate fi cerută numai de partea adversă. proc. legea a stabilit în mod amănunţit procedura de soluţionare a acestor incidente procedurale. de îndată ce a descoperit motivul de recuzare. 29 alin. Se observă că dispoziţia legală menţionată nu vorbeşte de începerea dezbaterilor pe fond. pentru fiecare judecător în parte. Cererea de recuzare făcută după expirarea termenului prevăzut de art. ceea ce înseamnă că recuzarea trebuie propusă mai înainte de discutarea altor excepţii procesuale sau a admisibilităţii unor mijloace de probă. civ.

Potrivit art. Dacă recuzarea se propune verbal. civ. dacă este cazul. Suprem. (1) C. nr. nr.S. inclusiv numele celui recuzat. p. decizia nr. proc. decizia civilă nr.trebui constatată cu respectarea dispoziţiilor înscrise în art. Când cererea de recuzare se face în scris. după caz. 2875/1955. domiciliul sau reşedinţa. proc. 30 alin. dacă a fost admisă. Judecarea cererii de recuzare sau de abţinere se face în camera de . 2194/1956. în L. 3 Trib.. numele.J. 2 Trib. se va lua act despre aceasta în încheierea de şedinţă. în revista Juridica. (1) C. p. proc. p. 2/2000. judecarea recuzării nefă-cându-se în contradictoriu cu părţile şi nici cu cel recuzat. Cererea se depune într-un singur exemplar. civ. reg. nici partea care a cerut recuzarea şi nici partea adversă nu ar avea interesul să se plângă de alcătuirea instanţei care a rezolvat incidentul procedural. în cursul judecării cererii de recuzare (abţinere) nu se va face nici un act de procedură în litigiul în care sa ivit acest incident procedural. 57/1999. Cluj. (1) C. 30 C. deoarece. ea trebuie să cuprindă. fără a distinge după cum s-au săvârşit ori nu neregularităţi procedurale la judecarea cererii de recuzare. art. De lege lata nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia. proc. art. (3) C. 3/1956. se ocupă de cazul în care. secţia de contencios administrativ. Mai mult. proc. pe lângă menţiunile arătate în art. în care se mai menţionează motivele de recuzare şi mijloacele de probă indicate de parte.. deoarece nu se comunică adversarului. stabileşte competenţa de a se pronunţa asupra abţinerii şi recuzării în favoarea instanţei sesizate cu pricina în care au fost ridicate aceste incidente. S-a decis că participarea judecătorului recuzat la soluţionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotărârii de fond. 82 alin. 31 alin. în Repertoriu I. denumirea şi sediul părţilor şi ale reprezentantului. civ. (2) C.P. iar desfiinţarea hotărârii de fond. 80. proc. Intr-o asemenea situaţie. obiectul cererii. recuzarea se judecă de instanţa ierarhic superioară. Articolul 30 alin. 331. 774. datorită recuzării. ori. (indicarea instanţei. civ. Făcând aplicarea principiului accesorium sequitur principale şi ţinând cont de faptul că abţinerea şi recuzarea sunt incidente procedurale.3 Considerăm totuşi că această soluţie trebuie nuanţată. nu ar duce decât la tergiversarea judecăţii. doar pe acest temei. civ. în alcătuirea căreia nu poate să intre judecătorul care s-a abţinut ori a fost recuzat. civ. semnătura). colegiul civil. Instanţa AC încuviinţat recuzarea nesusceptibilă de a forma obiectul vreunei căi de atac. în sensul că vizează numai situaţia în care cererea de recuzare a fost respinsă.. nu se poate alcătui completul de judecată. decizia nr. 34 alin. declară încheierea prin care s-a 1 A se vedea şi C. motivele de recuzare şi probele pentru dovedirea acestora.

34 alin. civ. întrucât art. aşa încât unele acte de procedură au fost deja îndeplinite de judecătorul recuzat (respectiv de judecătorul care s-a abţinut). fiind înlocuit de un alt judecător şi neavând voie să asiste nici la deliberarea celorlalţi judecători în acea cauză. dispune că încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.]. civ. indiferent de soluţie . Potrivit art. Rezultă că motivele de abţinere sau de recuzare pot fi dovedite prin înscrisuri. (2) C. va fi reluată judecata pe fond cu participarea judecătorului care a fost recuzat ori.. judecătorul recuzat ori care s-a abţinut se va retrage de la judecata pricinii. respectiv va înapoia pricina primei instanţe în cazul în care respinge cererea de recuzare (abţinere). iar dacă aceasta din urmă nu este susceptibilă de a forma obiectul vreunei căi de atac. aceasta din urmă va trimite pricina pentru a 46 Participanţii la procesul civil fi judecată la o altă instanţă de acelaşi grad în cazul în care încuviinţează recuzarea (abţinerea). în lipsa unor asemenea mijloace de probă. fără prezenţa părţilor şi cu ascultarea judecătorului recuzat sau care s-a abţinut. (1) C. proc. civ. înseamnă că aceste încheieri nu pot forma obiectul nici al căilor ordinare de atac şi nici al celor extraordinare. Spre exemplu. în cazul în care cererea de recuzare (abţinere) este respinsă. 33 C. civ. atunci acestea nu pot fi menţinute. ci trebuie refăcute. dacă în încheierea de încuviinţare a recuzării nu se face nici o menţiune despre actele îndeplinite de judecătorul în cauză. Articolul 31 alin. rezultă că încheierea de respingere a cererii de recuzare este supusă acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. 32 alin. Acest text de lege se referă la situaţia în care recuzarea (abţinerea) s-a făcut în cursul dezbaterilor. după caz. dacă judecarea cererii de recuzare (abţinere) este de competenţa instanţei ierarhic superioare. precum şi încheierea prin care s-a rezolvat abţinerea (în privinţa acesteia din urmă.consiliu. proc. care se citeşte în şedinţă publică [art.admiterea sau respingerea cererii de abţinere) nu sunt supuse nici unei căi de atac. care s-a abţinut. proc. Articolul 32 alin. încheierea prin care s-a încuviinţat recuzarea. Aplicând principiul accesorium sequitur principale. încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată (de partea care a propus recuzarea) numai odată cu fondul. în cazul în care cererea de recuzare s-a respins nu mai poate fi formulată o nouă cerere de recuzare pentru aceleaşi motive cu privire la acelaşi judecător. atunci nici încheierea respectivă nu poate fi atacată. prin declaraţii de martori. proc. Instanţa competentă să rezolve abţinerea sau recuzarea va pronunţa o încheiere. Dacă se admite cererea. (3) C. prin începuturi de probă scrisă completate cu declaraţii de martori şi. civ. nu face nici o distincţie. (1) C. Rezultă că. interzice în mod expres folosirea interogatoriului ca mijloc pentru dovedirea motivelor de recuzare. încheierea prin care s-a respins cererea de . proc.

se va casa cu reţinere. se impune o precizare. făcută de o instanţă superioară în grad celei care a pronunţat hotărârea recurată şi casată. (5) C. reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă. grefierilor sau magistraţilorasistenţi. stabileşte că. proc. care s-a conformat prescripţiilor legii.. va admite apelul şi se va pronunţa asupra fondului pretenţiei. expresia „instanţa superioară de fond”. civ. a fost respinsă şi cererea de recuzare. (3) C. judecătorul a declarat că se abţine. civ. întrucât.). în această materie.3.). după ce partea a propus recuzarea în termen. proc. civ. (3) C. în afară de cazul când şi-au exprimat părerea cu privire la pricina ce se judecă. judecând abţinerea. încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător de la prima instanţă poate fi apelată numai odată cu hotărârea de fond. utilizată de art. aceştia putând fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii. în legătură cu exercitarea căilor de atac.recuzare a unui judecător ce participă la soluţionarea unui recurs este irevocabilă.3. Instanţa este greşit alcătuită nu numai în cazul nerespectării normelor juridice referitoare la incompatibilitate. (3) C. 24-36 C. ci şi atunci când sunt încălcate orice alte prevederi legale în legătură cu compunerea ori constituirea instanţei. iar nu cu trimitere. proc. atunci când instanţa superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă. prin definiţie. admiţându-se recursul. în cazul recursului de competenţa tribunalului sau a curţii de apel. potrivit art. în afara celor reglementate de art. cum ar fi: experţii. Alte incidente procedurale referitoare Ia alcătuirea instanţei Pot exista şi alte incidente procedurale privind alcătuirea instanţei. proc. deoarece ar însemna ca partea. proc. numai în funcţie de atitudinea celui recuzat faţă de facultatea ce îi este acordată acestuia din urmă prin art. civ. civ. Părţile 47 De reţinut că. art. iar instanţa. civ. De altfel. iar dacă instanţa de apel constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă. Numai înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va casa cu trimitere. civ. traducătorii sau interpreţii (art. cu excepţia situaţiei în care ar fi incident şi vreunul din cazurile prevăzute de art. 141 şi art. în baza altor dispoziţii legale. precum şi arbitrii (art. abţinere şi recuzare. 204.. . recunoscut de lege. întrucât şi hotărârea cu privire la cererea de recurs este irevocabilă. 2. 142 C. dacă instanţa de apel (respectiv prima instanţă într-o pricină în care. Aşadar. 312 alin. rezultă că partea poate să o atace odată cu hotărârea de fond. 36 C. va avea sau nu posibilitatea de a exercita un drept procedural. potrivit legii. 34 alin. 3511 -3512 C. desemnează şi instanţa ce rejudecă după casarea cu reţinere. proc. 34 alin. ce vizează situaţia în care. Nu poate fi primită o altă soluţie. implicit. întrucât prin încheierea respectivă. civ. dispoziţiile legale privitoare la abţinere şi recuzare se aplică şi procurorilor. hotărârea se pronunţă fără drept de apel) a respins în mod greşit cererea de recuzare sau a omis să o soluţioneze. proc. a respins-o. este vorba de o judecată de fond. 29 alin. sunt recuzabili şi alţi participanţi la procesul civil. proc. de altfel.

Secţiunea a ll-a. după caz. presupune: dreptul de a răspunde celeilalte sau celorlalte părţi şi de a discuta toate problemele ridicate în cursul procesului. C. 303/2004. d) dreptul de a îndeplini actele de procedură şi de a participa la . proc. care a promovat examenul de capacitate. dar care nu a devenit încă irevocabilă). 85 şi urm. potrivit legii. instanţa este greşit compusă dacă: la judecată participă un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel prevăzut de lege pentru pricina respectivă. ceea ce implică dreptul părţilor de a fi citate cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 1. apelul (dacă există o hotărâre nedefinitivă) sau recursul (când a intervenit o hotărâre definitivă. dreptul de a folosi limba maternă sau de a recurge la un interpret.. (1) din Legea nr. în măsura în care instanţa a încuviinţat aceste probe. la rândul lui. părţile trebuie să îşi desfăşoare activitatea lor procesuală în limitele drepturilor procedurale conferite de lege şi cu respectarea îndatoririlor procesuale impuse de aceasta. un judecător stagiar. următoarele: 48 Participanţii la procesul civil a) dreptul de a adresa cereri instanţei. c) dreptul de apărare. Referitor la aceste mijloace procedurale se ridică. civ. într-o enumerare ce nu se doreşte a fi exhaustivă. excepţia procesuală (dacă judecata este în curs de desfăşurare). aceleaşi probleme ca şi în cazul incompatibilităţii. nu însă şi contestaţia în anulare. care. Abuzul de drept procedural în cadrul oricărui proces civil. 23 alin. Mijloacele procedurale prin care pot fi puse în discuţie aceste alte incidente privind alcătuirea instanţei sunt. menţionăm.1. fiind necesară în acest scop cunoaşterea termenului de judecată şi a locului unde va avea loc judecata. Părţile §1. Drepturile şi îndatoririle părţilor. Enumerarea drepturilor procedurale ale părţilor Dintre drepturile procedurale pe care legea le recunoaşte părţilor. dreptul de a le administra. dreptul oricărei părţi de a fi asistată şi reprezentată de un avocat. De asemenea. iar soluţiile urmează a fi adaptate în mod corespunzător. ci şi dreptul de a face copii de pe diversele acte aflate la dosar. în cauza respectivă.Astfel. în principiu. deşi. ceea ce implică nu numai dreptul fiecărei părţi de a i se comunica actele de procedură îndeplinite de adversar. instanţa este greşit constituită şi atunci când: la judecată nu participă procurorul. dreptul de a cunoaşte toate piesele dosarului. completul de judecată este alcătuit cu un judecător suspendat sau eliberat din funcţie. dreptul de a propune probe pentru dovedirea propriilor susţineri ori pentru combaterea afirmaţiilor adversarului şi. b) dreptul de a participa la judecată. concluziile acestuia sunt obligatorii. soluţionează o altă pricină decât cele menţionate în art. după caz. magistratul-asis-tent sau asistentul judiciar. participă la judecată un procuror care este suspendat sau a fost eliberat din funcţie. nu participă la şedinţa de judecată grefierul sau.

prin mandatar.2. însă le impune şi anumite îndatoriri procesuale. Aşadar. procurori. grefieri sau magistraţiasistenţi. părţile au următoarele îndatoriri procesuale: a) de a îndeplini actele de procedură în condiţiile. 1. cu excepţia câtorva cazuri limitativ prevăzute de lege. de a plăti cheltuielile de judecată în cazul în care ar cădea în Părţile 49 pretenţii etc). (1). de a-şi comunica reciproc actele de care înţeleg să se servească. cât şi de drept procesual. în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege. i) dreptul de a cere executarea silită. precum şi să îşi probeze pretenţiile şi apărările. fie aşa-zisa obligaţie de a spune adevărul (o asemenea obligaţie nu are însă vreun fundament juridic şi nici nu există vreo sancţiune procedurală sau vreo altă sancţiune juridică pentru simpla împrejurare că partea nu spune adevărul). prin recunoaşterea pretenţiilor reclamantului. în ordinea şi în termenele stabilite de lege sau de judecător. 129 alin. în condiţiile legii. . precum şi dreptul de a solicita strămutarea pricinii la o altă instanţă. în cazul câştigării procesului. Nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu numărul şi conţinutul îndatoririlor procesuale ce revin părţilor. sintagma îndatoriri procesuale. să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. îndatoririle procesuale ale părţilor Legea acordă părţilor multiple drepturi procedurale. în actuala reglementare. 723 alin. art. ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile. cea a obligaţiilor civile. experţi. e) dreptul de a recuza pe judecători. de a îndeplini actele de procedură în termenele legale. civ. interpreţi şi traducători. având în vedere că într-un proces civil se pun probleme atât de drept material. (1) C. că ar exista doar o singură obligaţie în sarcina părţilor şi anume aceea de a folosi cu bună-credinţă drepturile lor procedurale. h) dreptul de a exercita căile de atac prevăzute de lege. pentru a se evita producerea unei posibile confuzii cu o instituţie a dreptului material. g) dreptul de a solicita cheltuielile de judecată avansate. de a dovedi susţinerile făcute în instanţă. prin achiesarea la hotărârea pronunţată ori prin încheierea unei tranzacţii. ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.raporturile procesuale personal sau. de asemenea. f) dreptul de a dispune de soarta procesului. să îşi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. S-a considerat. dreptul de a invoca incompatibilitatea unor judecători. în locul expresiei de obligaţii procesuale. realizându-se totodată o delimitare şi mai clară între cele două instituţii. uneori. Menţionăm că se preferă uneori să se folosească. prin renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. prevede că părţile au îndatorirea ca. proc. La aceasta alţi autori au adăugat fie o serie de îndatoriri (de a se înfăţişa în instanţă.

pentru a diminua sau întârzia posibilităţile de apărare ori de valorificare a drepturilor acestuia. ale dreptului respectiv (ipoteză în care am fi în prezenţa unui act săvârşit fără drept). existenţa dreptului nu trebuie confundată cu modul în care este exercitat un drept ce există. fixate de lege. inclusiv cea a abuzului de drept procedural. 50 Participanţii la procesul civil Pentru a caracteriza un act de procedură ca abuziv. abuzul de drept procedural presupune folosirea (exerciţiul) dreptului respectiv. de la finalitatea sa legală. pentru a-i constrânge la abandonarea susţinerilor sale ori la concesiuni. proc. dar. Deci. ci numai cu intenţia de a-i vătăma pe adversar. ci numai depăşirea limitelor interne ale acelui drept. proc. (2) C. spre exemplu. şi anume: . art. civ. abuzul de drept nu înseamnă depăşirea limitelor externe. în literatura noastră de specialitate se apreciază că orice abuz de drept procedural presupune două elemente. dar în acest caz ar fi lipsă de drept. 723 alin. în acelaşi timp. fără justificarea unui interes special şi legitim. actul săvârşit neputând fi explicat printr-un motiv legitim. adică să se respecte dispoziţiile legale referitoare la condiţiile în care se exercită dreptul procedural. fie dreptul există şi exerciţiul lui nu ar putea să fie vreodată abuziv. ca de altfel şi în legislaţiile altor ţări. în primul rând. care constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut. însă. ceea ce înseamnă că partea despre care se afirmă că a săvârşit un abuz de drept procedural trebuie.un element subiectiv. fie s-au depăşit limitele dreptului. de drept şi de abuz de drept. Nerespectarea acestor îndatoriri procesuale atrage diverse sancţiuni. există texte de lege care se referă în mod expres la abuzul de drept. (2) C. cum ar fi. iar. în legislaţia noastră. c) de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului.b) de a exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. . prin definiţie. în scop de şicană. Această condiţie este uşor de justificat. Au existat şi opinii în sensul că nu s-ar putea vorbi. civ. este necesar să fie îndeplinite următoarele cerinţe: a) autorul actului să fie titularul dreptului procedural în cauză şi să fie capabil să îl exercite. de ordin material sau juridic. putându-se ajunge chiar la pierderea procesului. ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a dreptului procedural. 723 alin. deoarece. Abuzul de drept procedural Partea care deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea-credinţă săvârşeşte un abuz de drept procedural. să aibă acel drept.3. la forma actului şi la termenul în care trebuie . b) dreptul procedural să fie utilizat în limitele sale externe. în al doilea rând. d) de a-şi dovedi pretenţiile şi apărările. având în vedere că. să fie în măsură să îl exercite.un element obiectiv. Este adevărat că instituţia abuzului de drept. deduse din dispoziţiile înscrise în art. nu are o reglementare suficientă. 1.

în scopul de a tergiversa judecata şi de a amâna executarea silită a hotărârii definitive (s-a decis că. creditorul a cărui creanţă a fost plătită încearcă să obţină o nouă plata. Dintre formele sub care s-ar putea manifesta exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale. însă. introducerea unui recurs ce este lăsat să fie anulat ca netimbrat. pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Rezultă că actul abuziv nu se confundă cu actul nelegal. partea ce îl foloseşte urmărind un obiectiv ce nu corespunde justei şi cât mai rapidei soluţionări a pricinii. Părţile 51 reiterarea unei căi de atac. proprie contestaţiei în anulare. îl cheamă în judecată. formularea cu rea-credinţă a unor cereri de recuzare. numai pentru a obţine unele foloase necuvenite.efectuat acesta. de verificare de scripte. civ. se poate întâlni şi ipoteza opusă. precizăm că nu există nici un text de lege care să justifice . amintim: introducerea cu rea-credinţă a unei cereri de chemare în judecată vădit netemeinice. în acest caz. c) dreptul procedural să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost acordat de lege. folosirea cu rea-credinţă a dreptului de a exercita căile de atac. cu toate că nevoile apărării nu justifică aceasta. dacă a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare . de strămutare. angajarea mai multor avocaţi. cererea de măsuri asigurătorii multiple şi excesive. care depăşesc necesităţile cauzei.. deşi cererea de chemare în judecată. rezistenţa pârâtului cu rea-credinţă în faţa unei pretenţii a cărei temeinicie este evidentă. caz în care pârâtul va suporta cheltuielile de judecată) etc. folosirea cu rea-credinţă a posibilităţii de a solicita citarea pârâtului prin publicitate. anume ca reauacredinţă a pârâtului să-l fi determinat pe reclamant să solicite ceea ce nu i se mai datora. spre a beneficia de taxa de timbru redusă. fără să îl înştiinţeze pe debitorul cedat despre cesiune. exercitarea abuzivă a dreptului de dispoziţie sub forma renunţării la judecată sau a tranzacţiei. aceeaşi soluţie fiind propusă şi pentru situaţia în care partea nu şi-a timbrat recursul. chemându-1 în judecată pe fostul său debitor etc. cum ar fi atunci când creditorul cesionar. pentru a se exercita apoi şi contestaţia în anulare. acesta din urmă fiind îndeplinit cu depăşirea limitelor externe stabilite de lege. cerând ca depozitarul să fie obligat la restituirea lucrului lăsat în depozit (în astfel de situaţii. de obţinere a asistenţei juridice gratuite. fără ca reclamanta să fi întreţinut relaţii intime cu pârâtul în perioada legală de concepţie a copilului. ci în scopul de a-i şantaja pe pârâtul ameninţat cu un scandal public sau în familie. de exemplu. se formulează o cerere în stabilirea paternităţii unui copil din afara căsătoriei. fiind găsită întemeiată.art. pentru a-i şicana pe pârât sau a-i discredita. se va admite. pus în întârziere. d) dreptul procedural să fie exercitat cu rea-credinţă. proc. 275 C. cererile repetate de amânare a judecăţii. de exemplu. în prealabil. contestaţia în anulare trebuie respinsă. solicitând plata creanţei sau când proprietarul se adresează direct instanţei. introducerea unei cereri de chemare în judecată fără ca pârâtul să fi fost.

art. introducerea cu vădită rea-credinţă a unei contestaţii la executare etc. deoarece nu există un text de lege care să prevadă o asemenea soluţie. de către partea ce a fost prezentă la pronunţarea hotărârii. Cât priveşte sancţionarea abuzului de drept procedural. într-o speţă. ca urmare a exercitării abuzive a unui drept procedural de către partea adversă. profitând de o deficienţă procedurală.) nu duce în mod automat la concluzia că partea a exercitat abuziv dreptul de a formula cererea respectivă. să se motiveze soluţia adoptată în această privinţă. în măsura în care este dovedit.. Aşadar. civ. Uneori. profitând de faptul că hotărârea nu i-a fost comunicată. în fapt. proc. potrivit căruia. ţinând cont de cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a se putea caracteriza un act de procedură ca abuziv. litigiul avea ca obiect contestarea unei decizii de desfacere a contractului de muncă şi reintegrarea în funcţie. spre exemplu. civ. atât a unităţii.aceste soluţii. dosarul poate fi trimis de îndată la instanţa competentă ori la organul cu activitate jurisdicţională competent. spre a obţine despăgubiri într-un cuantum cât mai ridicat (astfel. de exercitare a unei căi de atac. despăgubirile vor fi acordate numai la cerere. partea care foloseşte drepturile procedurale în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite. 158 alin. Trebuie subliniat că simplul fapt al respingerii unei cereri (de chemare în judecată. care pe fond era întemeiat. partea. dispoziţia de principiu este înscrisă în art. nici ca abuziv. are dreptul de a fi despăgubită. recursul. de recuzare etc. (4) C. însă instanţa a diminuat în mod corespunzător despăgubirile pretinse de salariat. 723 alin. nu a putut fi respins nici ca tardiv. (2) C. a apelului sau a recursului. în temeiul principiului accesorium sequitur principale. solicitând despăgubiri pe întreaga perioadă cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi cel în care va fi reintegrată efectiv. proc. partea ce a suferit un prejudiciu patrimonial sau moral. deşi a cunoscut hotărârea atacată încă de la pronunţarea acesteia). de o culpă concurentă. totodată. Conform căruia. nu şi din oficiu. abuzul de drept. a declarat recurs după câţiva ani de la pronunţarea hotărârii. dar şi a salariatului. Pentru a nu se încălca principiul disponibilităţii. dacă recursul împotriva hotărârii de declinare a competenţei este declarat de către partea care a invocat excepţia de necompetenţă ce a fost admisă. fiind vorba. fără a mai fi nevoie să se aştepte ca hotărârea de declinare a competenţei să devină irevocabilă. ci instanţa de judecată va aprecia dacă există sau nu un abuz de drept procedural în funcţie de împrejurările concrete ale speţei. Cât priveşte instanţa competentă a se 52 Participanţii la procesul civil pronunţa asupra cererii de despăgubiri pentru abuzul de drept procedural.. întrucât a fost exercitat în termen. hotărârea necomunicându-i-se contestatorului. fiind necesar. exercitarea cu mare întârziere. chiar legea califică anumite acte ca abuzive. constând în inactivitatea sa un timp îndelungat. constând în desfacerea nelegală a contractului de muncă. atrage obligaţia contestatorului de a plăti despăgubiri intimatului). aceasta .

). iar aceasta este cunoscută încă din momentul săvârşirii abuzului. civ. cererea de verificare de scripte). 158 alin. iar dacă acest act are o existenţă de sine stătătoare. 3 alin. civ.este instanţa sesizată cu soluţionarea pricinii în care s-a săvârşit abuzul respectiv. prejudiciul ar putea fi cunoscut la o dată ulterioară. Se observă că. civ. de strămutare etc). suspendarea judecăţii în situaţia când părţile exercită abuziv dreptul de a obţine amânarea (art. civ. proc. Mai trebuie precizat că. (2) C. deşi. ipoteza la care se referă art. 275 C. proc. cât şi cele ulterioare vor fi lipsite de eficienţă (spre exemplu. dar. 8 alin.). proc. în cazul în care el stă la baza altor acte de procedură. proc. în cuantumul stabilit de art. proc. cel care răspunde de pagubă este chiar partea ce a exercitat abuziv dreptul procedural. atât actul abuziv.]. revenirea asupra asistenţei juridice gratuite încuviinţate (art. Am amintit deja despre trimiterea dosarului la instanţa competentă înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de declinare a competenţei [art. proc. o despăgubire pentru paguba cauzată prin amânare. Alte texte de lege prevăd şi o serie de sancţiuni specifice. nu va fi obligat să plătească despăgubiri pârâtul care. nulitatea actelor de procedură ce au urmat citării prin publicitate (art. 95 alin. Pe lângă obligaţia de a plăti despăgubiri. la care mai putem adăuga: neacordarea cheltuielilor de judecată (art.). 998 C. Actul de procedură abuziv va fi lipsit de efectele contrarii scopului pentru care dreptul procedural exercitat abuziv a fost recunoscut. la cererea părţii potrivnice. Articolul 1083 C. (4) C. întrucât nici art. 155 C. civ. soluţia este mai mult consecinţa faptului că instanţa găseşte neîntemeiată cererea respectivă. ultim C. . civ. 1082 C. 167/1958]. nu este vorba de o răspundere obiectivă. 1081 sau de art. eventual. 723 alin. (1) şi art. 95 alin. şi nici vreun alt text din cuprinsul Codului de procedură civilă nu se referă la condiţiile răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin exercitarea abuzivă a unui drept procedural. 78 C. civ. prevede şi el obligaţia părţii care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii (sau a executării silite) de a plăti. neprimind citaţia cu cel puţin cinci zile înainte de termenul de judecată. ceea ce înseamnă că. proc. termenul de prescripţie extinctivă fiind de trei ani de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel ce răspunde de aceasta [art. civ. Totuşi. fiind deci necesară existenţa vinovăţiei. sancţiunea va lovi numai actul abuziv (de exemplu. Subliniem că despăgubirile se vor acorda indiferent de soluţia ce se va pronunţa cu privire la fondul pretenţiei deduse judecăţii. Textul se aplică însă indiferent dacă partea a săvârşit sau nu un abuz de drept. cel interesat poate să le pretindă pe calea unui proces separat.). (1) din Decretul nr. chiar şi respingerea cererii (de recuzare. se vor aplica regulile de la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (art. prin ipoteză. solicită şi obţine un termen pentru a-şi pregăti apărarea. proc.). legiuitorul prevede şi sancţionarea părţii care a folosit cu rea-credinţă anumite drepturi procedurale cu o amendă civilă. dacă nu se solicită despăgubiri în procesul în care una din părţi a folosit abuziv un drept procedural. în acest din urmă caz. Spre exemplu. civ.

proc. iar hotărârea prin care s-a respins cererea de chemare în judecată este apelată numai de unul dintre ei. respectiv. fiind numită uneori şi litisconsorţiu procesual. iar. Dacă titularul unui drept real cheamă în judecată. prin aceeaşi cerere. dar poate să ia sfârşit în cazul în care numai unul dintre coparticipanţi exercită calea de atac. Sunt însă destul de frecvente cazurile în care poziţia contradictorie există între mai mult de două persoane. este posibil să existe o coparticipare procesuală şi la judecata căii de atac. în apelul declarat împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea este chemat în calitate de . Aceeaşi este situaţia atunci când o persoană încalcă un drept de proprietate intelectuală. se va invoca excepţia de tardivitate. litigiul va opune mai mulţi reclamanţi unui singur pârât. la judecata în primă instanţă există un singur reclamant şi un singur pârât. Coparticiparea procesuală existentă la judecata în primă instanţă poate continua şi la judecata în căile de atac. în mod asemănător se prezintă lucrurile dacă procesul are ca obiect un raport juridic obligaţional în care există mai mulţi creditori. iar după admiterea acestei excepţii coparticiparea procesuală va înceta). Astfel. respectiv atunci când cererea de exercitare a căii de atac este introdusă numai împotriva unuia dintre coparticipanţi. două sau mai multe persoane au calitatea de reclamant ori când calitatea de pârât este deţinută de două sau mai multe persoane. Spre exemplu: doi creditori care au împrumutat cu o sumă de bani pe un debitor solicită obligarea acestuia la restituirea sumei. Coparticiparea procesuală reprezintă aplicaţia pe plan procesual a pluralităţii subiectelor raportului juridic civil substanţial. la judecata în apel un singur apelant şi un singur intimat etc. Noţiunea şi clasificarea coparticipării procesuale De cele mai multe ori. civ. O astfel de situaţie este cunoscută în literatura de specialitate şi în practica judiciară sub denumirea de coparticipare procesuală. Coparticiparea procesuală 2. coproprietarii. deci când.1. coindivizarii sau devălmăşii pot chema în judecată pe terţul care le-a nesocotit dreptul de proprietate comună. Această instituţie procesuală asigură evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii. 53 Părţile §2. iar creaţia intelectuală este opera mai multor autori. în acelaşi proces. mai multe persoane care au adus atingere dreptului respectiv. ceilalţi achiesând la hotărârea instanţei sau neatacând-o în termenul prevăzut de lege (dacă numai unul dintre coparticipanţi exercită în termenul prevăzut de lege calea de atac. contribuind totodată la o economie de timp şi de cheltuieli. însă. mai mulţi debitori sau mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori. într-o asemenea ipoteză. care se va rezolva înainte de soluţionarea fondului. vor exista mai mulţi pârâţi. ceilalţi coparticipanţi exercitând-o tardiv.ultim C.).

mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţie comună ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză. iar nu cea necesară. civ. proc. Coparticiparea este subiectivă în situaţia în care există o pluralitate de persoane cu aceleaşi interese. se admite că 54 Participanţii la procesul civil este posibilă coparticiparea procesuală şi atunci când între obiect şi cauză există numai o strânsă legătură. dar. 797 C. poate exista încă de la început un singur proces cu privire la cererile respective. ce declară nulă împărţeala succesorală la care nu au participat toţi moştenitorii. desigur dacă sunt cel puţin trei moştenitori care au acceptat succesiunea. 164 alin. o a treia . Aşadar. ar mai rezulta că întotdeauna coparticiparea procesuală este facultativă. Se observă că nu se poate pune semnul egalităţii între coparticiparea procesuală obiectivă şi conexitate. dacă în unele din acestea sunt şi alte părţi. regula o reprezintă coparticiparea procesuală facultativă. coparticiparea procesuală subiectivă este opusă coparticipării procesuale obiective. 47 C. proc.. fără a mai exista.1 Această soluţie se desprinde din interpretarea afortiori a art. din alte dispoziţii legale se desprinde concluzia că sunt şi cazuri de coparticipare procesuală necesară (obligatorie) şi anume atunci când mai multe persoane se găsesc într-un raport juridic civil unic şi indivizibil. Din modul în care este redactat art. Potrivit art.intimat numai unul dintre cocreditori. Spre exemplu: din prevederile art. sub sancţiunea respingerii cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. cu atât mai mult. aşa cum s-a subliniat în doctrină. 47 C. iar apelul este introdus. cel puţin în una din cereri. cât şi pe cel care a garantat datoria acestuia. proc. text care permite conexarea unor pricini în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi ale căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură..2 deci coparticiparea procesuală este necesară. numai de unul dintre cei doi pârâţi sau numai împotriva unuia dintre cei doi pârâţi etc. creditorul cheamă în judecată atât pe debitorul principal. o primă clasificare. însă. civ. iar coparticiparea procesuală obiectivă rezultă din conexarea a două sau mai multor cereri. cererea trebuie introdusă de toţi coproprietarii sau coindivizarii. deoarece este posibil să se reunească mai multe cereri în care figurează aceleaşi două părţi. civ. civ. în cazul revendicării unui bun aflat în coproprietate sau în indiviziune.. se poate concluziona că în cazul ieşirii din indiviziunea succesorală coparticiparea procesuală este obligatorie. Deşi din acest text de lege ar rezulta că existenţa coparticipării procesuale presupune identitate de obiect sau de cauză. având drept criteriu rolul voinţei părţilor în formarea coparticipării. (1) C. după caz. este aceea în coparticipare procesuală facultativă şi coparticipare procesuală necesară sau obligatorie. Într-o altă clasificare. cum s-ar părea că rezultă din unele lucrări de specia-litate.

proc. 152. coparticiparea procesuală nu poate fi în nici o ipoteză urmarea admiterii excepţiei de litispendenţa. Menţionăm că unii autori includ şi litispendenţa între 1 Trib. De la această regulă.P. de obiect şi de cauză. decizia nr. Suprem. secţia civilă. 2163/1974. decizia nr. aşa încât eventuala coparticipare procesuală există încă de la început pentru fiecare din cererile respective. fără să mai facă vreo altă precizare. Efectele coparticipării procesuale în cazul coparticipării procesuale. secţia civilă. Radu.D. 172. proc. 6/1975. 55 Părţile cazurile de coparticipare procesuală obiectivă. art. CA. 65. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. mai mulţi pârâţi şi un singur reclamant sau mai mulţi reclamanţi şi mai mulţi pârâţi.2 însă o astfel de opinie este tributară concepţiei potrivit căreia coparticiparea procesuală obiectivă ar însemna doar simpla reunire a unor cereri. 2 C.S. p.2. însă această împrejurare este consecinţa conexării mai multor pricini. Bucureşti.P.R. 3 A se vedea: Gr. p. dar nici vătăma celorlalţi. 48 alin. fără a se ţine cont de faptul că şi în cazul acesteia trebuie să fie mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. în sensul. implicit.. nr. p. în R. Porumb.1 Totuşi. Zilberstein.J. 2.parte. (1) C. civ. p. secţia a IV-a civilă. p. 1983. Drept procesual civil.D. 1937/1973. Coparticiparea procesuală se mai clasifică în activă. decizia nr. a se vedea şi /. raporturile dintre coparticipanţi sunt guvernate te principiul independenţei procesuale. stabileşte o excepţie: . deoarece litispendenţa presupune formularea mai multor cereri de chemare în judecată ce se caracterizează prin identitate de părţi...J. V. astfel încât nu poate fi vorba de o coparticipare procesuală. 295/1993. S. D. p. dispune că actele de procedură. 131. 1993. 56. E. 285/1998. Aceşti autori definesc coparticiparea procesuală obiectivă ca fiind situaţia în care se cumulează mai multe cereri („acţiuni”) în cadrul unui singur proces.R. Negru. voi. nr. civ. I. decizia nr.. al identităţii între coparticiparea procesuală obiectivă şi conexitate. Stoenescu. în R. pasivă sau mixtă. se consideră că această clasificare este proprie coparticipării procesuale subiective. Articolul 48 alin. litigiul opunând numai două persoane. 1970. după cum în proces sunt mai mulţi reclamanţi şi un singur pârât. Bucureşti.D.D. 301. în B. (2) C. 5/1974.. 82. Aşadar şi în cazul coparticipării procesuale obiective există în proces mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. E. Bucureşti. p. Uneori. apărările şi concluziile unuia dintre coparticipanţi nu pot folosi.

A se vedea: /. proc. art. 48 alin. I. civ. 3/1962.R.. 56 Participanţii la procesul civil indiviziune. 48 alin.în cazul în care. iar instanţa respinge cererea de chemare în judecată. Negru. 301. efectele admiterii apelului sau recursului declarat de unul dintre coparticipanţi se vor extinde şi asupra coparticipanţilor care nu au introdus apel sau recurs ori ale căror cereri de apel sau de recurs au fost respinse fără a fi cercetate în fond (ca tardive. 1952-1965. a recursului etc). unul dintre aceştia formulează o cerere prin care solicită instanţei să constate perimarea cererii de chemare în judecată (a apelului. p. ci. Excepţia prevăzută de art. 1957. recursul uneia va profita şi celeilalte. prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii legale. cit. 82. S. 298.. faţă de toate părţile din proces. cererea de perimare introdusă de un coparticipant sau actul de procedură care întrerupe termenul de perimare al unuia dintre coparticipanţi foloseşte şi celorlalţi.. op. având în vedere numai actele favorabile. împlinindu-se termenul de perimare. Stoenescu. după caz. îşi găseşte aplicare în cazul în care între coparticipanţi există raporturi obligaţionale de solidaritate sau indivizibilitate. Uneori. deşi nu s-a solicitat instanţei acest lucru. potrivit art.P. atunci se va ţine cont de actele cele mai favorabile. (2) C. actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele procedurale încuviinţate unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură vor profita şi celorlalţi. p. civ. Astfel. Bucureşti. Radu. Prima ipoteză vizează cazul în care sunt mai mulţi pârâţi sau intimaţi şi. apelul sau. dacă un imobil este revendicat de două persoane. Stoenescu. De asemenea. decizia de îndrumare nr. D. V.3 în schimb. consecinţele respingerii căii de atac (de exemplu. p. Ştiinţifică. ceea ce înseamnă că perimarea operează în bloc. anulate ca netimbrate. Zilberstein. Hilsenrad. A se vedea şi Plenul Tribunalului Suprem. De exemplu. plata cheltuielilor de judecată) vor fi suportate numai de coparticipantul care a exercitat-o. ce pretind că sunt coproprietare ale imobilului. s-a afirmat că există o coproprietate sau o indiviziune. în cazul în care va fi admis. ca neregulat introduse etc. proc. civ. nu se mai aplică principiul independenţei coparticipanţilor. dacă litigiul are ca obiect un drept real principal ce poartă asupra unui bun despre care se afirmă că aparţine coparticipanţilor în coproprietate sau A se vedea: A. dimpotrivă. p. în CD. Ed. chiar legea prevede că actele de procedură ale unui coparticipant profită şi celorlalţi. (2) C.). iar efectele admiterii acestei cereri de perimare vor fi extinse asupra tuturor coparticipanţilor. efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor. iar nu numai cu privire la raportul procesual dintre . Textul citat mai prevede că dacă actele de procedură ale unora dintre coparticipanţi sunt potrivnice actelor făcute de ceilalţi coparticipanţi. în materie de perimare. 251 C. Spre exemplu. A da o altă soluţie înseamnă a stabili un drept de proprietate exclusivă în favoarea coparticipantului care a exercitat calea de atac. proc. Procesul civil în R. 56.

ca şi terţul. chemând în judecată nu numai pe celălalt moştenitor. secţia civilă.]. proc. susţinând că bunul respectiv nu face parte din masa succesorală. în prealabil. ei pot avea un singur mandatar. Dacă însă natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi nu ar justifica extinderea efectelor actelor utile ale unora asupra celorlalţi şi nici nu ar exista vreo dispoziţie legală specială în acest sens. . după cum coparticipanţii sunt pârâţi sau reclamanţi. putea să respingă cererea de partaj. revendicare ce profită ambilor moştenitori. instanţa de apel nu va putea face altceva decât să scoată bunul din masa partajabilă.J.) şi. nu se mai justifică extinderea efectelor admiterii căli de atac exercitată de unul dintre codebitori şi la ceilalţi codebitori ce au avut calitatea de pârâţi. p. Cea de a doua ipoteză se referă la cazul când sunt mai mulţi reclamanţi (apelanţi.S. Ar urma ca reclamantul să îl acţioneze în judecată pe celălalt copărtaş. în cazul în care obligaţia debitorilor chemaţi în judecată este conjunctă (divizibilă). calculate potrivit art. pricina fiind rămasă în ne-lucrare. civ.partea care a cerut constatarea perimării şi partea adversă. dimpotrivă. Coparticiparea procesuală mai produce şi alte efecte. chiar dacă unul dintre ei are în proces poziţia procesuală de pârât. a se vedea: C. deoarece este vorba de o normă specială faţă de art. fără a mai modifica loturile şi. Părţile **. 788 C. proc. incluzând în lotul reclamantului şi bunul deţinut de terţ. 209/1992. Trebuie subliniat că dispoziţiile art. în exemplul dat. 787 alin. se va aplica principiul independenţei procesuale.. deoarece o asemenea soluţie ar echivala cu extinderea efectelor admiterii apelului asupra pârâtului care nu a exercitat calea de atac (se observă că. (2) C. caz în care se va comunica o singură copie de pe cererea de chemare în judecată [art. Pentru o soluţie greşită.] sau de pe întâmpinare [art. solicitând despăgubiri pentru evicţiune. Prima instanţă admite cererea. iar într-o asemenea situaţie termenul de perimare se întrerupe şi în profitul celorlalţi coparticipanţi.1 Vom mai lua un exemplu. (1) C. 251 C. au interese contrarii. cu atât mai mult cu cât acest din urmă text trimite expres la alte prevederi legale ce ar stabili că actele mai favorabile ale unui coparticipant vor folosi şi celorlalţi. civ.. preluat (dar şi adaptat) din practica judiciară: Să presupunem că reclamantul solicită ieşirea din indiviziunea succesorală. civ. unul dintre aceştia îndeplineşte un act de procedură în vederea reluării judecăţii. proc. iar apoi ieşirea din indiviziune).atunci când coparticipanţii au aceleaşi interese. în Probleme de drept 1990-1992. fără a 1 Aşadar. (2) C. aceasta deoarece litigiul prezintă două aspecte şi anume. recurenţi etc. revendicarea bunului deţinut de terţ. ci. 48 alin. cei doi pârâţi nu au interese comune. ci şi pe un terţ detentor al unuia dintre bunurile succesorale. civ. Astfel: . pe temeiul art. civ. proc. împotriva sentinţei declară apel numai terţul. ci este proprietatea lui. 116 alin. 113 alin. se aplică indiferent de natura raportului juridic substanţial dintre coparticipanţi.. Dacă apelul este găsit întemeiat. 297. civ. cu atât mai mult. (2) C. decizia nr.

care sunt opozabile erga omnes. . devin şi ele părţi. proc. civ. în condiţiile art. 1141 fiind aplicabile în mod corespunzător. civ. nu pot fi opuse terţilor . la domiciliul sau sediul acestuia. fie solidar (art. (2). pe de altă parte. sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. fie în mod egal. trebuie precizat că noţiunea de terţi desemnează. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi. Această din urmă accepţiune o avem în vedere atunci când vorbim de participarea terţilor la judecată. persoanele complet străine de proces (penitus extranei). prin indicarea în cererea de chemare în judecată a persoanei împotriva căreia îşi formulează pretenţia sa. va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului. este fixat de către reclamant.1. 47. fiind însă denumite. este firesc ca hotărârea ce se va pronunţa să îşi producă efectele faţă de persoanele ce s-au judecat. din acel moment.dacă unii dintre coparticipanţi nu s-au prezentat înaintea instanţei ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen. (4). potrivit art. . dacă este cazul. în procesele în care. Dacă părţile nu-şi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului. Discutându-se numai asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor din proces. 114 alin. în cazul reclamanţilor vor fi aplicabile dispoziţiile alin. Spre deosebire de hotărârile penale. sub aspectul părţilor între care se stabilesc raporturile juridice procesuale. odată cu întâmpinarea. nu însă şi faţă de persoanele străine de proces. terţi (uneori terţi 58 Participanţii la procesul civil intervenienţi sau chiar intervenienţi). proc. §3. respectiv asupra situaţiei juridice dintre acestea. hotărârile civile. iar de către pârâţi. civ. iar. în materie de stare civilă). în condiţiile prevăzute la alin. spre a fi deosebite de părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul). preşedintele instanţei va numi un curator special. ţinând cont de numărul foarte mare al acestora. Mai trebuie subliniat că. proc. Precizări introductive în prealabil. . 277 C. persoane fizice sau persoane juridice. cu foarte rare excepţii (de exemplu. cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. iar în cazul pârâţilor.. prin unul sau mai mulţi mandatari. Reprezentarea se va face. în cele mai multe situaţii. Participarea terţilor la judecată 3. dispoziţiile art. persoanele care sunt introduse într-un proces în curs de desfăşurare şi care. pe de o parte. de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată. în funcţie de interesul fiecăruia sau de natura raportului juridic dintre ei. 48 alin.. (2) teza finală C.actele de procedură făcute în interes comun sau împotriva coparticipanţilor cu aceleaşi interese sunt supuse unei singure taxe judiciare de timbru. cadrul procesual. ei vor fi totuşi citaţi în continuare [art.coparticipanţii vor suporta cheltuielile de judecată. preşedintele instanţei. 68 şi art.res inter alios iudicata alteri neque nocere. în continuare.].). fie proporţional. după caz. (4) C.

interesele legitime ale unei persoane pot fi afectate. resolvitur ius accipientis. fie pentru a-i ajuta pe debitorul lor să câştige. fie pentru a apăra pe una din părţile în litigiu. Astfel: titularul dreptului de proprietate. 974 C. . în cazul în care reclamantul ar câştiga. art. evitând astfel un proces ulterior în care ar Părţile 59 trebui să invoce dispoziţiile art. Spre exemplu: într-un litigiu ce are ca obiect revendicarea unui imobil. debitorii care nu au participat la judecată nu se vor putea prevala de hotărârea obţinută de unul dintre debitori împotriva creditorului. ci va trebui să declanşeze un nou litigiu. luat în universalitatea sa (de altfel. după cum acesta din urmă nu va putea opune celorlalţi debitori hotărârea pe care a obţinut-o numai împotriva unui debitor etc. civ.neque prodesse potest. hotărârea de partaj nu poate fi opusă unui terţ posesor. creditorii chirografari pot interveni într-un litigiu în care debitorul lor este parte. pentru a dovedi că imobilul este proprietatea pârâtului. ci copărtaşul în al cărui lot a fost inclus bunul aflat la terţ va trebui să introducă împotriva acestuia o cerere în revendicare. afortiori. care nu a fost atras în nici un fel la judecata finalizată cu pronunţarea acesteia. în cazul raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de debitori. ei pot să intervină în litigiul pornit de debitorul lor. 1718 C. care urmăreşte să i se recunoască ori să i se stabilească anumite drepturi şi faţă de terţul respectiv. 975 C. Necesitatea atragerii unui terţ la judecată poate să decurgă din folosul practic pe care I-ar realiza una din părţile iniţiale (reclamantul sau pârâtul). uneori. nu va putea să execute acea hotărâre în cazul în care bunul respectiv este deţinut de o terţă persoană. fie pentru a-şi valorifica un drept al său. cu care se găseşte în raporturi speciale şi care fac ca hotărârea ce se va pronunţa să fie folosită de parte pentru a formula pretenţii împotriva terţului. ţinând cont şi de faptul că. având în vedere că. de pronunţarea unei hotărâri la care ea nu a fost parte. Interesul de a fi introdus într-un proces în curs de desfăşurare poate să aparţină şi terţului. este necesară introducerea acestora în proces. chemându-1 în judecată pe terţul detentor. creditorii chirografari ar fi putut şi ei să declanşeze procesul civil. creditorul ipotecar al pârâtului are interesul de a interveni la judecată. în temeiul art. civ. fără ca obligaţia să fie solidară ori indivizibilă. care a obţinut o hotărâre ce obligă pe pârât la predarea bunului. civ. nerecunoscându-le decât un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.. Pentru ca hotărârea civilă să îşi producă efectele şi faţă de alte persoane. pentru situaţia când debitorul ar fi reclamant. iar pricina nu ar avea caracter personal. fie pentru a împiedica o fraudare a intereselor lor. direct sau indirect. urmează a se aplica principiul resoluto iure dantis. în considerarea împrejurării că orice fluctuaţii ale patrimoniului debitorului (mărirea sau diminuarea activului patrimonial) influenţează posibilitatea creditorilor chirografari de a-şi satisface creanţele.. spre a obţine o hotărâre prin care şi acesta din urmă să fie obligat a-i recunoaşte dreptul de proprietate.

în cazul partajului succesoral. Trebuie subliniat că. Spre exemplu: din dispoziţiile înscrise în art. 4956). 60-63) şi arătarea titularului dreptului (art. 64-66). precum şi trei forme de intervenţie forţată. astfel încât garantatul să nu se mai îndrepte împotriva garantului etc. 57-59). civ. Introducerea unor terţe persoane într-un proces în curs de desfăşurare are însă şi unele inconveniente. chemarea în garanţie (art. posibilitatea apariţiei unor hotărâri judecătoreşti contradictorii. terţul este obligat să ia procedura în faza în care se găseşte în momentul introducerii sale în proces. ci poate să se alăture părţii respective. deoarece ei nu vor mai putea ataca împărţeala pe calea prevăzută de art. ci şi asupra raporturilor juridice dintre terţii intervenienţi şi părţile iniţiale. De asemenea. sub sancţiunea de a nu îşi mai putea valorifica ulterior drepturile sau interesele lor. 975 C. 785 C. Participarea terţilor la judecată prezintă avantaje incontestabile: Ea permite reunirea într-un singur proces a tuturor persoanelor interesate de pretenţia supusă judecăţii. cei care au un drept de privilegiu sau ipotecă asupra imobilului ce formează obiectul executării silite sunt obligaţi să intervină. terţii sunt practic obligaţi să intervină într-un proces în curs de judecată. preîntâmpinându-se. Codul de procedură civilă reglementează intervenţia voluntară (art. ci a reclamantului sau a pârâtului. mai ales atunci când atragerea terţului la judecată nu se datorează iniţiativei lui (caz în care el însuşi şi-ar asuma riscul opozabilităţii actelor de procedură deja efectuate). întrucât actul de adjudecare prezintă un efect purgic etc. deoarece poate întârzia soluţionarea cererii principale sau poate ridica anumite probleme în ceea ce priveşte competenţa.. se desprinde concluzia că. instanţa urmând a se pronunţa nu numai asupra raportului juridic substanţial dintre reclamant şi pârât. ceea ce poate afecta în oarecare măsură drepturile sale. cu toate că acestea nu au fost îndeplinite în contradictoriu şi cu el. la urmărirea silită imobiliară. sprijinindui pretenţiile sau apărările. anume. 60 Participanfii la procesul civil Părţile 61 . chiar dacă aceasta a fost făcută cu fraudarea drepturilor lor. creditorii unui coindivizar sunt obligaţi să intervină în procesul respectiv.respectiv în litigiul pornit împotriva debitorului lor). realizându-se totodată o economie de timp şi chiar de cheltuieli. fiindu-i deci opozabile actele de procedură anterioare intervenţiei. în anumite cazuri. cu scopul de a triumfa împreună. expres prevăzute de lege.. cel ce are obligaţia de a garanta pe una dintre părţile din proces nu este obligat să aştepte ca aceasta să formuleze o cerere prin care să-şi valorifice obligaţia de garanţie pe cale incidentală sau principală. chemarea în judecată a altor persoane (art. civ. astfel.

însă. pe calea intervenţiei forţate. în afara celor vizate de art. Intervenţia voluntară ar fi inadmisibilă atunci când. nefiind vorba de mai multe cereri conexate şi nici de o singură cerere de chemare în judecată în care figurează. într-un proces aflat în curs de judecată. din propria sa iniţiativă. Spre deosebire de dispoziţiile legale care stabilesc dreptul terţelor persoane de a interveni într-un proces în curs de desfăşurare ori de câte ori au interes. Deci. pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra dreptul unei părţi din acel proces.1. Cererea de intervenţie voluntară poate fi formulată de orice terţ care ar putea fi prejudiciat în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunţe . Oricare dintre formele participării terţilor la judecată implică existenţa unui singur proces în curs de desfăşurare. în care ar exista interesul ca un terţ să fie introdus în proces la cererea uneia dintre părţi. proc. putând fi definită ca fiind cererea unui terţ de a intra într-un proces pornit de alte părţi.Trebuie subliniat că atragerea unui terţ la judecată din iniţiativa reclamantului sau a pârâtului (intervenţia forţată) nu este permisă decât în cazurile expres prevăzute de lege.2.) şi nici cu coparticiparea procesuală subiectivă. mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi. civ.2. intervenţia voluntară este de neconceput dacă nu există un litigiu sau dacă nu mai există un litigiu pendente. deoarece intervenientul voluntar îşi apără de bunăvoie propriile interese.existenţa unui proces civil în curs de judecată. intervenţia voluntară prezintă două elemente definitorii. şi anume: . Intervenţia voluntară 3. Felurile intervenţiei voluntare După cum rezultă din însăşi denumirea ei. proc. 57-66 C. s-a pronunţat hotărârea în litigiul respectiv sau acesta din urmă a fost stins ca urmare a unui act procesual de dispoziţie (desistarea reclamantului.introducerea unui terţ. o eventuală cerere în acest sens ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. achiesarea pârâtului la toate pretenţiile reclamantului. fie să se constate că nu are nici un drept asupra părţii care l-a introdus în proces.. 164-165 C. din iniţiativa acestuia. civ. în procesul respectiv. Subliniem că participarea terţilor la judecată nu trebuie confundată cu instituţia conexării pricinilor (art. . în lipsa unui text de lege expres. încheierea unei tranzacţii judiciare) ori a intervenit perimarea. în cadrul căruia se formulează cereri incidentale (de intervenţie voluntară sau forţată). nu poate fi introdus forţat într-un litigiu orice terţ care ar avea posibilitatea să intervină voluntar. Aşadar. 3. în timp ce inter-venientul forţat este chemat fie să recunoască dreptul unei părţi din proces. a oricărei persoane ce ar avea vreun interes în legătură cu pricina ce se judecă şi care nu figurează ca pârât în cererea de chemare în judecată. intervenţia voluntară este acea formă de participare a terţelor persoane la judecată ce constă în introducerea unui terţ. Noţiune. legea nu prevede în mod general introducerea în procesul civil. eventual după întregirea sau modificarea acesteia. înainte de formularea ei. Având în vedere caracterul ei incidental. Pot fi întâlnite şi alte situaţii.

Articolul 49 C. până a se intra în dezbaterea fondului. atunci ar trebui să se accepte că terţul chemat în garanţie poate formula o cerere «convenţională nu numai împotriva părţii ce l-a chemat în garanţie şi care are poziţia procesuală de reclamant în cererea de chemare în garanţie. invocând rezoluţiunea sau nulitatea contractului pe care l-a încheiat cu pârâtul. renunţă la judecată faţă de unul dintre pârâţi. soluţia contrară echivalând cu o revocare a unui act unilateral sau. în momentul introducerii cererii de intervenţie. însă. civ. intervenţia voluntară a persoanei respective este inadmisibilă. acesta va putea să intervină voluntar. unul din pârâţi a achiesat la pretenţiile reclamantului. ci şi împotriva adversarului acesteia din cererea de chemare în judecată).. în alineatul ultim. cu o revenire unilaterală asupra unei convenţii sinalagmatice (cum ar fi: tranzacţia judiciară încheiată numai de unele părţi. creditorii chirografari ai părţilor) pot interveni. deoarece. că intervenţia „este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia”. în schimb. nu însă şi de o persoană ce a dobândit deja calitatea de parte în acel proces. (2). dispune. având în vedere că între reclamant şi terţul chemat în garanţie de către pârât nu se stabilesc raporturi procesuale directe (dacă nu se admite această soluţie. ci numai hotărârea care se va pronunţa le va fi opozabilă. că „oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”. după ce prevede. în ipoteza în care reclamantul îşi formulează pretenţia împotriva mai multor pârâţi. că „intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său”.într-o pricină sau care pretinde un drept propriu. poate să formuleze o cerere de intervenţie voluntară (în nume propriu). în realitate ei nu sunt părţi. iar. iar aceasta din urmă doreşte să obţină pentru sine bunul ce formează obiectul litigiului. dacă procesul continuă fără una dintre părţi datorită atitudinii acesteia (de exemplu. în strânsă legătură cu obiectul acelei pricini. deoarece. Astfel: dacă se revendică un bun şi pârâtul cheamă în garanţie persoana ce i-a vândut bunul respectiv. o parte a achiesat la hotărâre sau nu a exercitat şi ea calea de atac în termenul prevăzut de lege etc). Reprezentantul legal sau convenţional al unei părţi. în alin. după cum terţul invocă un drept propriu (intervenţie voluntară principală) sau apără . Rezultă că intervenţia voluntară poate fi de două feluri. în primul alineat. neacţionând în nume propriu şi deci fiind un terţ faţă de pretenţia supusă judecăţii. Există totuşi anumite situaţii în care s-ar putea discuta dacă ar fi admisibilă intervenţia voluntară formulată de o persoană ce este ori a fost parte în procesul respectiv. cei care sunt consideraţi a fi reprezentaţi în proces (de exemplu. evident fără încălcarea intereselor celorlalte părţi) ori cu o eludare a anumitor dispoziţii legale imperative (cum ar fi: cele referitoare la termenul în care poate fi exercitat apelul). nu mai are calitatea de parte în procesul respectiv independent de voinţa lui. însă. trebuie să i se recunoască dreptul de a introduce o cerere de intervenţie voluntară principală. proc. după caz.

devenind o cerere care se grefează pe cererea principală. 3. Intervenţia voluntară principală presupune invocarea de către un terţ a unui drept propriu. Mai rezultă. 49 C. îndreptată împotriva părţilor iniţiale. care aparţine terţului intervenient în toate situaţiile. Astfel. 247 alin.drepturile uneia dintre părţi (intervenţie voluntară accesorie). uneori.. fie principală. întrucât. dreptul invocat. între cele două drepturi subiective trebuie să existe o legătură suficientă. proc. cât şi a pârâtului. şi sub aspectul obiectului litigiului. Intervenţia voluntară principală constituie un incident procedural ce determină lărgirea cadrului procesual. prevedea că „intervenţia se va putea face fie pentru recunoaşterea . (2) C.2 Totuşi. Intervenţia voluntară principală Cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său drept în litigiul pendente. civ. însă. pentru a i se recunoaşte sau stabili un drept propriu. deoarece. respectiv părţii în favoarea căreia s-a intervenit în cazul intervenţiei voluntare accesorii. denumirile de „intervenţie în interes propriu” şi „intervenţie în interesul uneia din părţi” nu sunt exacte. de regulă din punctul de vedere al părţilor. iar părţile din celălalt proces ar fi pârâte. Trebuie însă subliniat că numai terminologia folosită în actuala reglementare pentru cele două feluri de intervenţie voluntară este improprie. aşa pretinde acesta). fără însă a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată. declanşând un proces distinct. care aparţine terţului în cazul intervenţiei voluntare principale (cel puţin. din art. în care el ar figura ca reclamant. interesul fiind o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a 62 Participanţii la procesul civil acţiunii civile. intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată. Terţul intervenient poate să îşi formuleze pretenţia pe cale principală. deci şi a intervenţiei voluntare. este de remarcat că dispoziţiile corespunzătoare din reglementarea ante rioară anului 1948 aveau o redactare superioară. ci. aşa cum se desprinde din chiar art. civ. civ. proc. care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri. nu se desprinde însă concluzia că interesul nu ar aparţine celui care intervine în apărarea unei părţi. vechiul art. 49 alin. indiferent de felul intervenţiei.2. Dacă între pretenţia terţului şi pretenţia supusă judecăţii de către 1 Sub acest aspect. cererea sa dobândeşte caracter incidental. deci atât a reclamantului. Ca natură juridică. că terţul trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta.2. Aşadar. se numeşte intervenţie voluntară principală. din ansamblul reglementării. proc. (1) C. fie accesorie.. ceea ce distinge cele două feluri de intervenţie voluntară nu este interesul.

chiriaşul acelui imobil poate formula cerere de intervenţie voluntară principală Trib. să susţină partea respectivă [art.drepturilor intervenientului. pentru a-şi conserva drepturile sale. pe de o parte. fie pentru apărarea drepturilor uneia din prigonitoarele părţi”. intervenţia voluntară principală devine . în regulă generală. se observă că legea nu limitează formularea cererii la anumite materii. terţul va trebui să declanşeze un proces separat. Cât priveşte sfera de aplicare a intervenţiei voluntare principale.1 tăgăduirea paternităţii. atunci intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. iar. s-a decis că într-un litigiu având ca obiect revendicarea unui imobil. atunci când în litigiul declanşat printr-o cerere cu caracter strict personal părţile formulează şi cereri accesorii sau incidentale care nu au un astfel de caracter. (1)] şi este accesorie în cazul în care sprijină pretenţiile unei părţi. care să justifice întârzierea soluţionării pricinii cu caracter strict personal. (2)]. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. pe de altă parte. secţia a Dl-a civilă. punerea sub interdicţie sau ridicarea interdicţiei etc. 329 alin. (1) şi alin. 3326/1998. Precizăm însă că. decizia nr. dispune că intervenţia este principală atunci când se formulează o pretenţie în profitul intervenientului [art. deoarece am văzut că nu este necesar să existe identitate de obiect între cele două cereri. se consideră inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară în pricinile cu caracter strict personal. 330 alin. p. 2 Spre exemplu. Menţionăm că noul Cod francez de procedură civilă. dat fiind caracterul strict personal. după ce precizează că intervenţia voluntară poate fi principală sau acce sorie (art. intervenţia voluntară principală este admisibilă în orice proces civil. în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională) nu există o conexiune. deoarece nu ar face altceva decât să întârzie soluţionarea cererii de chemare în judecată. între pretenţia formulată de terţ şi cea din cererea introductivă de instanţă. Bucureşti. cum ar fi: desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei. cât mai ales pe faptul că. Ar rezulta că. în litigiile respective trebuie să participe numai anumite persoane. 328). nu ar exista o legătură suficientă. 63 Părţile reclamant (sau de către pârât. neexistând nici un risc să se ajungă la pronunţarea a două hotărâri contradictorii. 206. Această soluţie se sprijină nu atât pe argumentul că terţul nu ar putea să invoce acelaşi drept ca şi reclamantul. Cu toate acestea. într-un asemenea caz. aceasta din urmă fiind admisibilă dacă autorul ei are interesul.

1 Pornindu-se de la o situaţie particulară ivită în practica instanţei supreme. 70.57. 279/1988.D. Apreciem că art. 1890/1992. în Dreptul. de exemplu. indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală nu constituie un argument suficient pentru a justifica în toate cazurile extinderea efectelor hotărârii judecătoreşti şi în privinţa salariaţilor ce nu pot fi consideraţi că au fost reprezentaţi de sindicat în procesul respectiv. în sensul că ea priveşte numai litigiile individuale de muncă. în cazul în care unitatea cere nu numai declararea grevei ca nelegală. Sibiu. nr. decizia civilă nr.admisibilă dacă vizează pretenţiile formulate în cererile accesorii sau incidentale. suspendarea sau încetarea contractului colectiv de muncă pot exista situaţii când ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. Se admite că nici în litigiile de muncă (conflictele de drepturi şi conflictele de interese) nu este admisibilă intervenţia voluntară principală. dacă într-un proces de divorţ se solicită şi partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei. Pentru litigiile colective de muncă. Chiar şi în 1 C.. 8/1993. o terţă persoană ar putea să intervină pentru a-şi valorifica un drept cu privire la un anumit bun supus împărţelii. Considerăm însă că soluţia urmează a fi nuanţată. în măsura în care legea nu dispune altfel. Spre exemplu. s-a arătat că „intervenţia în nume propriu” ar fi admisibilă şi în . cererea formulată de salariaţii care nu sunt membri ai sindicatului ce este parte în proces. nr. ci şi despăgubiri. 8/1990. în R. 239 C. ceea ce nu este cazul în legătură cu problema care ne preocupă. 12/1988. caracterul personal al raportului de muncă impunând o asemenea soluţie. p. 64 Părţile 65 Participanţii la procesul civil litigiile referitoare la executarea. muncii.. 6583/1987 a Judecătoriei Braşov. nr. o terţă persoană poate să solicite şi ea despăgubiri pentru pagubele ce i-au fost cauzate de greva respectivă. prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate. iar argumentul ce justifică inadmisibilitatea intervenţiei principale în litigiile individuale de muncă nu ar mai putea fi folosit. Ciobanu. în Dreptul.M. secţia civilă. Trib. modificarea. p. Aceasta deoarece judecarea conflictelor colective de muncă se face conform Codului de procedură civilă. întrucât o altă persoană nu poate cere să i se stabilească drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana ce figurează ca parte în cererea principală. Notă critică Ia sentinţa civilă nr.J. 65. p. desigur prin reprezentanţi aleşi de către aceştia. decizia nr. jud. V.S.R. potrivit căruia.

iar terţul intervenient devine parte în proces numai după încuviinţarea în principiu a cererii sale.] şi va dispune citarea adevăratelor părţi pentru rezolvarea cererii de strămutare. încuviinţată în principiu de instanţa supremă. Este însă discutabilă calificarea cererii respective ca fiind o intervenţie voluntară principală. partea a indicat în cererea de strămutare o altă persoană decât aceea care îi era adversar în litigiul de fond. deşi este de competenţa unei alte instanţe. Strămutarea constituie un incident procedural în legătură cu judecarea unei pricini. Aşadar.J. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă dacă se face cu ocazia şi în vederea rezolvării unor incidente procedurale. cit. cererea formulată în speţă nu era altceva decât o simplă cerere prin care cel interesat menţiona adevăratele părţi din proces. intervenţia voluntară principală presupune invocarea unui drept subiectiv civil. civ. secţia comercială. în Dreptul. proc. nu se poate alcătui completul de judecată. un conflict de competenţă etc. în plus. nr. Aceasta din urmă. ca de altfel şi „intervenţia în interesul uneia din părţi” . 49 alin. însă. care apoi a respins ca neîntemeiată cererea de strămutare (C.instanţa de strămutare. s-a solicitat strămutarea judecării unui recurs. Opinii în legătură cu unele aspecte jurispru-denţiale actuale în domeniul dreptului procesual. 40 alin. .S. nici nu mai discutăm despre efectele juridice ale unei hotărârii de strămutare a unei pricini în care figurează alte persoane decât adevăratele părţi.06. proc. preşedintele instanţei va cere dosarul pricinii [art. fiind de rea-credinţă. 12/1994. loc. (2) C.T. 19-20. în speţa ce a prilejuit formularea acestui punct de vedere.. cererea de perimare. deci a unei pricini ce nu există). aflând de cererea de strămutare. cu toate că legea stabileşte un regim juridic diferit pentru cele două feluri de intervenţie voluntară]. (2) teza I C.1994. încheierea nr. deoarece ar trebui să se admită că pe calea intervenţiei voluntare principale s-ar putea invoca nu numai un drept subiectiv civil. 19-20. în caz contrar. precum: strămutarea. recuzarea tuturor judecătorilor de la o instanţă sau când. nr. astfel încât părţi în instanţa de strămutare trebuie să fie părţile din pricina a cărei strămutare se solicită. ci şi un drept procedural. în instanţa de strămutare nu se discută niciodată fondul. Pop.. Soluţia pe care nu o împărtăşim duce la un cerc vicios. Pop. învederând instanţei de strămutare reaua-credinţă a părţii ce a solicitat strămutarea. nu duce la un proces distinct. care nu pune în discuţie pretenţia dedusă judecăţii şi care. intervenţia voluntară principală este admisibilă numai dacă terţul a fost şi el parte în convenţia arbitrală sau dacă. civ. nu are în vedere dreptul de a sesiza instanţa. intervenţia voluntară principală ar fi la îndemâna oricărei persoane ce ar justifica interesul de a participa la judecată şi ar include şi situaţia când terţul ar interveni pentru a apăra pe una din părţi. 326/21. în consecinţă. datorită recuzării. dar. p. întrucât acest drept este recunoscut de lege oricărei persoane. în cazul unui litigiu arbitrai. p. citată de T. în Dreptul. a introdus o cerere de intervenţie voluntară principală. dar drepturile procedurale (cu excepţia dreptului de a sesiza instanţa) nu pot fi exercitate decât de părţile din proces [este evident că art. în urma unei asemenea cereri. 12/1994.

în literatura de specialitate mai veche s-a arătat că intervenţia voluntară ar fi admisibilă în materie posesorie. nr. invocând drepturi proprii în legătură cu bunul ce formează obiectul cererii posesorii. terţul îşi îndreaptă pretenţia împotriva ambelor părţi iniţiale. apreciem că este discutabilă teza inadmi-sibilităţii de plano a intervenţiei voluntare principale în litigiile de contencios administrativ obiectiv. 122 alin. se referă la invocarea unui drept al terţului. 215/2001 privind administraţia publică locală. (2) din Decretul nr. dintre posibilele consecinţe procedurale ale formulării unei intervenţii voluntare principale. se încheie un compromis între terţ şi părţile iniţiale. intervenţia voluntară principală ar putea fi considerată admisibilă numai în cazul în care terţul ar pretinde pentru sine posesia bunului respectiv.ulterior declanşării litigiului arbitrai. . civ. aceeaşi fiind soluţia pentru orice formă de participare a terţilor la judecată. surprinde reţinerea efectului întreruptiv de prescripţie. terţul nu justifică nici un interes de a-şi formula cererea şi împotriva prefectului. potrivit art. întrucât cererea de intervenţie voluntară ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. textul de lege vorbind de invocarea unui drept. iar numai în literatura de specialitate se vorbeşte despre situaţia de drept comun când terţul opune pretinsul său drept ambelor părţi. Eventual. în raport cu soluţia spre care înclină acest autor. în ce ne priveşte. Se pierde însă din vedere faptul că art. a unui interes individual. pe când. ar însemna să se transforme procesul posesoriu într-un proces cu caracter petitoriu. Subliniem că. împotriva voinţei părţilor iniţiale. în Dreptul. ar putea fi admisă numai întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune. iar nu de invocarea unei situaţii juridice sau de formularea unei pretenţii. 49 alin. (2) C. prin atacarea actelor autorităţilor administraţiei publice locale în faţa instanţei de contencios administrativ). Dacă un terţ ar interveni. prin intervenţia voluntară principală. Relativ recent. în ipoteza analizată.1 în ce ne priveşte. iar. argumentele aduse în sprijinul acesteia nefiind la adăpost de orice critică. Popa. proc. E. care au înţeles să se judece în posesoriu.. Se mai precizează că. 70-71. însă această soluţie implică o interpretare mai largă a art. avem unele rezerve faţă de această opinie. prin acelaşi act sau fapt. aşa încât litigiile posesorii nu pun în discuţie drepturi subiective civile. (5) din Constituţie şi în Legea nr. p. 1/1995. Discuţii în legătură cu intervenţia în interes propriu în cazul contenciosului administrativ. prescripţia nu este întreruptă în cazul respingerii cererii. proc. civ. s-a susţinut că în materia contenciosului administrativ obiectiv (expresia de „contencios administrativ obiectiv” este folosită de unii autori pentru a desemna acel contencios administrativ care îşi are izvorul normativ în prevederile înscrise în art. Se consideră că existenţa unei cereri principale ce are ca finalitate apărarea interesului general ar fi ireconciliabilă cu intervenţia unei terţe persoane care urmăreşte realizarea unui interes individual. 16 alin. 49 alin. însă. deoarece prin cererile posesorii se urmăreşte apărarea unei situaţii de fapt. 167/1958. (2) C. deci atunci când prefectul exercită atribuţiile de tutelă administrativă. de care legea leagă o serie de consecinţe juridice. încălcarea unui interes general nu exclude şi încălcarea.

intervenţia voluntară principală trebuie făcută înaintea primei instanţe. fiind deci vorba de declaraţia pe care o face în acest sens preşedintele. proc. se observă că. pe când cea din urmă măsură vizează nu numai raporturile juridice dintre părţile iniţiale. dacă ar primi cererea de intervenţie voluntară principală. fiind vorba de o cerere incidentală. Menţionăm totuşi că.6. 150 C. civ. Potrivit art. 50 alin.. în plus. în primul rând. (2) C. deoarece.1 Aparent. civ. De asemenea. 112 C. Raţiunea fixării acestui termen constă. cererea de intervenţie voluntară principală trebuie făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. instanţa nu ar fi pusă în situaţia de a reveni asupra unei măsuri luate în legătură cu raporturile juridice dintre părţile iniţiale pentru a dispune o altă măsură cu privire la aceleaşi raporturi juridice. conţinutul acesteia trebuie să se refere şi la cererea principală. într-un proces de partaj. cererea de intervenţie voluntară principală poate fi introdusă şi după pronunţarea încheierii de admitere în principiu. în scopul înştiinţării oricărei persoane interesate. (1) C. (2) C. în lipsa unei precizări anume în cuprinsul art. care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată.. aplicând regula conform căreia . proc. însă. cu excepţia unor cazuri limitativ prevăzute de lege. proc. (3) C. civ.. pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale principală. instanţa supremă a decis că în cazul în care cererea de intervenţie voluntară principală se referă la probleme asupra cărora s-a statuat prin încheierea de admitere în principiu. civ. terţul nu mai poate interveni după închiderea dezbaterilor privind admiterea în principiu a cererii de partaj. Ţinând seama de necesitatea ca rezolvarea cererii incidentale să nu întârzie soluţionarea cererii principale.. civ. ci şi cele dintre acestea şi terţul intervenient. însă. 50 alin. până la închiderea dezbaterilor ce preced hotărârea finală de partaj. proc. proc.. cu excepţia situaţiei prevăzute de art. proc. intervenţia voluntară principală se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. pentru a nu se răpi părţilor un grad de jurisdicţie. după concluziile pe fond ale părţilor. având în vedere că terţul deduce judecăţii o pretenţie proprie. Textul menţionat trimite deci la dispoziţiile art. dacă instanţa de judecată consideră că este lămurită şi urmează a se retrage în vederea deliberării. în faptul că terţul ar putea să afle relativ târziu despre existenţa litigiului în care ar avea interesul să intervină. cu atât mai mult cu cât declanşarea unui proces civil nu este supusă unor formalităţi de publicitate. legiuitorul a stabilit că închiderea dezbaterilor reprezintă momentul limită până la care interve-nientul principal îşi poate depune cererea. relativ recent. la încuviinţarea primei măsuri nu puteau fi avute în vedere şi pretenţiile terţului. 50 alin. 66 Participanţii la procesul civil Potrivit art. civ. dispoziţiile care reglementează partajul judiciar nu se referă şi la intervenţia voluntară. la care ne vom referi ceva mai jos.. acest moment se determină conform art. 50 alin. soluţia s-ar justifica pe caracterul interlocutoriu al încheierii de admitere în principiu. aşa încât. Aşadar.

colegiul civil.. în Dreptul. dacă la judecata în primă instanţă au existat mai mult de două părţi. (3) C. Legea nu prevede şi momentul până la care terţul poate să intervină în instanţa de apel. civ. pe de o parte.. a revenit asupra practicii sale anterioare (Trib.J. decizie prin care instanţa supremă. în mod nejustificat. Un argument în sprijinul acestei soluţii poate fi desprins şi din art. Articolul 50 alin. înseamnă că termenul în 1 C. Suprem. în mod corespunzător. nr. 50 alin. astfel încât urmează a se aplica. subliniem că. Terţul nu poate să îşi formuleze pretenţia sa pe cale incidentală nici în cazul în care recursul s-ar exercita împotriva unei hotărâri care. 51 C. proc. iar nu de închiderea dezbaterilor asupra unei probleme ce urmează a fi soluţionată printr-o încheiere premergătoare hotărârii de fond. chiar şi atunci când instanţa a amânat pronunţarea hotărârii. civ. ca orice normă specială. text care nu face vreo distincţie în funcţie de natura litigiului şi care vorbeşte generic de închiderea dezbaterilor. 67 Părţile care se poate formula intervenţia voluntară principală într-un proces de partaj se stabileşte tot potrivit art.. Pentru situaţia în care cauza se repune pe rol. decizia nr. permite introducerea cererii de intervenţie voluntară principală şi în instanţa de apel.normele speciale se completează cu dreptul comun. dispoziţia legală de la judecata în primă instanţă. 1212/1991. 103. pe de altă parte. deoarece. dar numai unele au fost atrase la judecata în apel. p. dacă legiuitorul ar fi intenţionat să permită formularea cererii de intervenţie voluntară principală şi în recurs. având în vedere că. decizia nr. se ridică problema de a şti dacă ar mai putea fi formulată o intervenţie voluntară principală. civ. însă terţul intervenient nu se va putea prevala de hotărârea pe care o va obţine şi faţă de părţile pentru care hotărârea apelată a rămas definitivă şi irevocabilă. în sensul că. 50 C. se . iar. textul nu ar fi vorbit numai de intervenţia voluntară accesorie. Considerăm că un răspuns global nu poate fi dat. este nevoie doar de acordul acestora din urmă. este de strictă interpretare şi aplicare. ci. art. de la speţă la speţă. proc. civ. în CD. vor mai avea loc dezbateri cu privire la împrejurările ce au determinat repunerea pricinii pe rol. însă numai cu învoirea părţilor. Intervenţia voluntară principală este însă inadmisibilă în recurs. 1967. Cererea de intervenţie voluntară principală trebuie depusă cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor de fond. 1357/1967. 1/1992.. adică nu antrenează o judecare a fondului în chiar soluţionarea căii de atac. prin ipoteză. după cum aceasta ar întârzia sau nu soluţionarea cererii de chemare în judecată. (3) C. proc. proc. instanţa va încuviinţa sau nu în principiu cererea terţului.S. momentul fiind deci acela al închiderii dezbaterilor de fond înaintea instanţei de apel. recursul nu are caracter devolutiv. în legătură cu această învoire a părţilor. secţia civilă. 283). potrivit legii. p.

fiind deci guvernată de dispoziţiile legale din materia apelului. civ.. proc. în cazul casării cu trimitere la instanţa de apel care a pronunţat hotărârea recurată sau la instanţa de apel competentă. cererea este inadmisibilă. rejudecarea fondului după casare echivalează cu o judecată în primă instanţă. spre exemplu. potrivit legii. 317 alin.pronunţă fără drept de apel. indiferent că a fost recurată o hotărâre pronunţată în apel sau o sentinţă nesupusă apelului. de asemenea. numai dacă are loc o rejudecare a fondului. Cât priveşte admisibilitatea intervenţiei voluntare principale în cadrul rejudecării fondului după casare. în această din urmă situaţie cererea intervenientului principal poate fi primită numai cu acordul părţilor. soluţia justifi-cându-se prin aceea că. împotriva unei sentinţe nesupuse apelului sau împotriva unei hotărâri pronunţate în apel. 322 pct. întrucât soluţia contrară ar transforma recursul într-un apel. proc. în condiţiile stabilite de art. intervenţia voluntară principală devine admisibilă dacă se rejudecă fondul ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac de retractare şi numai atunci când: contestaţia în anulare de drept comun a fost exercitată. se disting următoarele situaţii: dacă s-a casat cu reţinere. deşi legiuitorul a suprimat dreptul de apel pentru situaţia respectivă. în cazul în care s-a . în cazul motivului prevăzut de art. terţul are deschisă numai calea unei cereri principale). Referitor la cealaltă cale extraordinară de atac de retractare. această din urmă soluţie îşi găseşte aplicare şi atunci când s-a casat cu trimitere într-o pricină în care.contrarietatea de hotărâri. problema admisibilităţii cererii intervenientului principal se pune. ca urmare a admiterii cererii de revizuire (este însă posibil să nu existe o rejudecare a fondului deşi cererea de revizuire s-a admis. hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului. rejudecarea fondului echivalează cu o 68 Participanţii la procesul civil Părţile 69 judecată în apel. civ. cât şi a primei instanţe. în cazul în care casarea cu trimitere s-a făcut pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. însă. în cazul contestaţiei în anulare. aşa încât cererea de intervenţie voluntară principală poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor. final C. într-o asemenea situaţie. 7 C. contestaţia în anulare specială a fost exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie în ultimă instanţă. . într-o astfel de ipoteză. cererea interve-nientului voluntar principal poate fi primită numai cu acordul părţilor.

ţinând cont de faptul că terţul intervenient dobândeşte calitatea de parte numai după încuviinţarea în . instanţa va trebui să verifice dacă părţile cu privire la care se judecă apelul respectiv sunt de acord cu primirea cererii. instanţa de judecată se va pronunţa printr-o încheiere. desigur numai după pronunţarea acesteia din urmă. în alte cuvinte. oricare dintre părţile iniţiale. potrivit art. nu poate fi atacată decât odată cu fondul. Asupra admisibilităţii în principiu a intervenţiei voluntare principale. iar cererea de revizuire a fost încuviinţată în principiu. (1) C. în cazul în care un terţ formulează o cerere de intervenţie voluntară principală. o va respinge ca inadmisibilă. Menţionăm că ultima ipoteză prezintă particularitatea că se recunoaşte dreptul de a exercita o cale de atac unei persoane care nu a dobândit calitatea de parte în procesul respectiv. 52 alin.. precum şi pentru a se asigura dreptul de apărare al acestora şi contradictorialitatea. Dacă s-a admis în principiu cererea de revizuire a unei hotărâri pronunţate în apel. (2) C. proc. pentru ipoteza când terţul îşi formulează pretenţia în instanţa de apel. pentru cea de a doua situaţie. cât şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. (2) C. dacă există o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de intervenţie. întrucât art. ar fi admisibilă o intervenţie voluntară principală. Aplicând principiul accesorium sequitur principale. civ. terţul care a formulat cererea. în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale. proc. în situaţia când s-a cerut revizuirea unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs. 52 alin. după caz. nu face nici o deosebire. înainte de a decide cu privire la încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. proc. civ. Diferă numai persoana ce ar avea interesul să atace încheierea.atacat o hotărâre de primă instanţă (rămasă definitivă prin neape-lare). aceasta fiind. iar. rezultă că încheierea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală este supusă acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. prin care va încuviinţa în principiu cererea terţului sau. intervenţia voluntară principală este inadmisibilă. instanţa de judecată va trebui să verifice următoarele aspecte: dacă terţul justifică un interes şi pretinde un drept propriu. dacă. cererea terţului poate fi primită pentru a fi judecată numai dacă părţile convin în acest sens. prevede că instanţa se va pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie numai după ascultarea părţilor şi a celui care intervine. dacă pretenţia terţului este susceptibilă de a fi soluţionată în litigiul pendente. Pentru a se preîntâmpina surprinderea părţilor între care s-a legat iniţial raportul juridic procesual. iar. se desprinde concluzia că încheierea în discuţie poate fi atacată atât în cazul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. 52 alin. prima problemă pe care o are de rezolvat instanţa de judecată este aceea de a stabili dacă această cerere poate fi încuviinţată în principiu. care să justifice soluţionarea împreună a celor două cereri. terţul îşi poate formula pretenţiile până la închiderea dezbaterilor. pentru prima situaţie. civ. dacă terţul a formulat cererea sa înăuntrul termenului prevăzut de lege. art. Această încheiere.

instanţa trebuie apoi să o soluţioneze pe fond. astfel încât instanţa care a pronunţat-o nu mai poate reveni asupra ei. Aceste efecte sunt următoarele: învestirea instanţei cu judecarea pretenţiei terţului intervenient. iar nu de la data pronunţării încheierii de încuviinţare în principiu a acesteia.). instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale şi va fixa un termen în .CA. nu poate formula în apel alte motive decât cele referitoare soluţia dată cererii sale. 206. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. nu însă şi atunci când cererea terţului este respinsă ca inadmisibilă. deci nu poate critica pe fond soluţia dată acţiunii principale . civ. secţia a IV-a civilă. pronunţând deci o încheiere de respingere a acesteia ca inadmisibilă. 17 C. întreruperea este numai provizorie şi condiţionată. Dacă a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie. Efectele introducerii cererii de intervenţie voluntară principală se produc numai dacă instanţa de judecată pronunţă o încheiere de încuviinţare în principiu. pe lângă posibilitatea de a ataca această încheiere odată cu hotărârea de fond. 2075/1998. De asemenea.principiu a cererii sale. cu toate consecinţele ce decurg din această calitate. După încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie. se perima sau terţul intervenient renunţă la judecată. chiar şi atunci când ar constata ulterior că a greşit primind să judece pretenţia terţului pe cale incidentală. întreruperea prescripţiei extinctive. dacă este cazul (art. prorogarea legală de competenţă. Bucureşti. considerând că acesta nu justifică un interes legitim. p. proc. 70 Participanţii la procesul civil Părţile 71 intervenient. în cazul în care instanţa nu a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie voluntară principală. neexistând riscul de a i se opune puterea de lucru judecat. terţul devine parte în proces.1 încheierea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală are caracter interlocutoriu. decizia nr. în sensul că prescripţia se consideră a nu fi fost întreruptă în cazul în care cererea de intervenţie voluntară este respinsă. anulată. Trebuie subliniat că prescripţia se întrerupe de la data introducerii cererii de intervenţie voluntară principală. întrucât cererea sa de intervenţie nu a fost soluţionată pe fond. dreptul subiectiv pretins de terţ devine un drept litigios. terţul va putea să îşi reitereze pretenţia printr-o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva părţilor din procesul în care a vrut să intervină. părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul Intervenientul căruia prima instanţă nu i-a admis în principiu cererea de intervenţie.

proc. anume atunci când cererea reconvenţională este formulată de pârât împotriva cererii prin care s-a declanşat procesul civil. (3) C. civ.. aşa încât. civ. Terţul nu ar putea . pentru viitor.). civ. una împotriva celeilalte. Dintre prevederile înscrise în art. prin introducerea unei cereri reconvenţionale la cererea de intervenţie voluntară principală. Din momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară principală. Intervenţia voluntară principală nu trebuie să constituie însă un prilej pentru părţile iniţiale de a formula pretenţii. civ. urmărind să obţină neutralizarea obligaţiei pretinse de terţ împotriva sa ori atenuarea acestei obligaţii sau. textul de lege menţionat dă expresie caracterului incidental al cererii de intervenţie. 119 alin. 135 C. partea trebuie să tindă la realizarea unei compensaţii judiciare între creanţa sa şi creanţa pretinsă de terţul intervenient. dacă părţile convin.. terţul intervenient are toate drepturile procedurale. le vom reţine totuşi pe acelea conform cărora cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea. oricare din părţile iniţiale ar putea să formuleze o cerere reconvenţională. Totuşi. condamnarea terţului intervenient faţă de ea. se observă că nu se poate recurge la art. (3) C. cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie. în termenul stabilit de instanţă pentru depunerea întâmpinării. adică după prima zi de înfăţişare reclamantul să îşi întregească sau modifice cererea de chemare în judecată fără consimţământul pârâtului ori după acelaşi moment procesual pârâtul să depună o cerere reconvenţională împotriva reclamantului fără consimţământul acestuia. în alte cuvinte. deoarece acesta are în vedere situaţia de drept comun. proc. instanţa poate trece la judecarea fondului. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate. 119 alin. final C. terţul devine parte în proces.. Cât priveşte termenul în care urmează a se depune cererea reconvenţională. iar în aceeaşi şedinţă de judecată pot fi administrate toate probele necesare soluţionării cauzei. cel interesat poate să formuleze şi o cerere reconvenţională. Potrivit art. împotriva cererii de intervenţie voluntară principală. dar şi îndatoririle procesuale pe care le-am analizat cu altă ocazie. civ. după caz. acest moment nici nu ar mai putea fi luat în considerare pentru formularea cererii reconvenţionale. 52 alin. terţul va lua procedura în starea în care aceasta se afla în momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie. în calitate de parte. Desigur că. având o poziţie independentă faţă de reclamantul sau de pârâtul din cererea prin care s-a declanşat procesul respectiv. deoarece intervenţia voluntară principală este o adevărată cerere de chemare în judecată. proc.. părţile pot conveni ca şi cererea reconvenţională introdusă după acest termen să fie judecată împreună cu cererile deja formulate (cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală). iar cea de pârât revine părţilor iniţiale.care poate fi depusă întâmpinarea (art. în care poziţia de reclamant este deţinută de către terţul intervenient. 53 C. în aplicarea art. toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el. De altfel. proc. în cazul în care terţul ar interveni după prima zi de înfăţişare. însă. proc.

Acest din urmă procedeu ar putea duce la întârzierea judecării eventualei căi de atac exercitate împotriva primei hotărâri. ceea ce înseamnă că terţul trebuie să şi le procure singur. 55 C. nu este supusă vreunei căi de atac. din modul în care este redactat art. Pentru situaţia în care s-a dispus disjungerea. cărora hotărârea ce se va pronunţa să le fie opozabilă. una cu privire la cererea principală. ceea ce nu este cazul pentru încheierea respectivă. apreciem că poate să introducă o cerere de chemare în judecată a altei persoane (art. 4280/1955. deoarece s-ar întârzia soluţionarea cererii de chemare în judecată. reg. iar nu să se pronunţe două hotărâri de fond în acelaşi dosar. spre exemplu. pe de o parte. deşi legea nu prevede în mod expres. rezultă că măsura disjungerii este lăsată de legiuitor la aprecierea suverană a instanţei. civ. art. reaudierea unui martor. nu ar echivala cu o . Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală. S-a pus problema de a şti dacă intervenientul principal are posibilitatea de a cere introducerea în cauză şi a altor persoane. Măsura disjungerii se ia printr-o încheiere care. secţia a ffl-a civilă. un act administrativ al instanţei poate forma obiectul unei căi de atac numai dacă există o prevedere legală expresă în acest sens. împrejurarea că la întocmirea celui de al doilea dosar trebuie făcute copii de pe unele acte de procedură (cele care ar interesa şi soluţionarea pretenţiei terţului) nu reprezintă un inconvenient atât de important încât 1 Trib. 72 Participanţii la procesul civil să determine adoptarea unei soluţii care. 7/1956. deoarece aceasta din urmă poate fi formulată numai de către pârât. pe de altă parte.P. p. sunt opozabile terţului intervenient.. apreciem că este necesar să se constituie un dosar separat pentru cererea terţului intervenient. refacerea unei expertize etc. precum şi o cerere de chemare în garanţie. aşa încât acesta nu va putea solicita readministrarea lor. Bucureşti. nu însă şi o cerere de arătare a titularului dreptului. 57 C. proc. permite instanţei să dispună disjungerea. terţul nu poate obţine un termen spre a lua cunoştinţă de actele dosarului. dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia. civ. civ.să solicite refacerea unora dintre actele de procedură îndeplinite anterior intervenţiei ori să invoce nulităţile relative acoperite între timp. întâmpinarea. precum şi la alte neajunsuri în legătură cu activitatea administrativă a instanţei. însă. proc. dacă nu ar exista motive pentru amânarea judecării cererii principale. decizia nr. deşi au fost administrate în contradictoriu numai cu părţile iniţiale. în L. iar. nr. proc. înscrisurile depuse de părţile iniţiale etc). Mai mult.. având caracterul unui act pentru mai buna administrare a justiţiei. Probele aflate la dosar.). practic. iar cealaltă asupra cererii incidentale.1 Soluţia se justifică prin aceea că. 55 C. 884. Având în vedere că terţul a dobândit calitatea de parte în proces şi că are poziţia procesuală de reclamant. Legea nu prevede obligativitatea comunicării către terţul intervenient a unor copii de pe actele aflate la dosar (cererea de chemare în judecată.

atunci când a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie voluntară principală. intervenientul voluntar principal va putea să exercite căile de atac prevăzute de lege. terţul intervenient se va putea prevala. trebuie reţinut că instanţa nu îşi va declina competenţa. Aşadar. De asemenea. chiar dacă nu există putere de lucru judecat. La aceste soluţii se mai adaugă şi admiterea în întregime atât a cererii de chemare în judecată. cât şi de la terţul intervenient. în cazul în care cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie voluntară principală s-au soluţionat împreună. după cum hotărârea defavorabilă terţului intervenient îi va putea fi opusă de oricare din părţile iniţiale. de exemplu. Subliniem că instanţa trebuie să uzeze de prerogativa de a dispune disjungerea cu o anumită prudenţă. faţă de părţile iniţiale. nici măcar parţial. Este însă posibil ca ambele cereri să fie respinse. proc. admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată atrage în mod automat respingerea celeilalte cereri şi invers. care va fi opozabilă tuturor părţilor. este posibil ca ambele cereri să fie admise numai în parte sau ca una din cereri să fie admisă în parte iar cealaltă respinsă. aşa încât el are dreptul la acoperirea cheltuielilor de judecată avansate. admiterea în întregime a unei cereri şi admiterea în parte a celeilalte cereri. Tot pentru ipoteza în care se dispune disjungerea. în plus. instanţa ar putea fi influenţată de hotărârea deja pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată. cele stabilite de aceeaşi instanţă printr-o hotărâre anterioară. Dacă identitatea de obiect este numai parţială. 17 C. ci doar cu pronunţarea a două hotărâri. iar această împrejurare ar putea fi determinată de dorinţa de a nu pronunţa o hotărâre care să contrazică. cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa a apreciat. deoarece această măsură afectează soluţionarea unitară a unor pretenţii între care există legătură.) subzistă chiar şi atunci când cele două cereri nu mai sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. se pronunţă o singură hotărâre. însă numai pentru situaţia în care între . soluţiile pot fi următoarele: respingerea ambelor cereri. la soluţionarea pretenţiei terţului. faptul că este necesar să se rezolve împreună pretenţiile respective.veritabilă judecare separată a celor două cereri. deoarece efectul prorogării de competenţă (în temeiul art. în ambele situaţii cheltuielile de judecată urmând a fi suportate de toate părţile. cât şi a cererii de intervenţie voluntară principală. dacă acestea au acelaşi obiect şi deci se exclud reciproc. fiind fără relevanţă dacă hotărârea respectivă este sau nu atacată şi de una din părţile iniţiale. cât şi a cererii de intervenţie voluntară principală. într-un asemenea caz. civ. De asemenea. solicitând punerea acesteia în executare silită. respingerea unei cereri şi admiterea integrală sau în parte a celeilalte cereri. care vor fi recuperate atât de la reclamant. de hotărârea ce i-a dat câştig de cauză. admiterea în parte atât a cererii de chemare în judecată. iar în această situaţie pârâtul din cererea introductivă de instanţă este cel care a câştigat procesul. S-a precizat că nu pot fi admise în întregime atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie voluntară principală.

cit. iar. iar. în privinţa cererii principale) nu ar afecta cu nimic cererea de intervenţie voluntară principală.2 în cadrul acestei concepţii. fără a exista şi identitate de obiect. judecarea cererii incidentale nu ar mai putea continua]. situaţie în care continuarea judecării cererii incidentale nu s-ar mai justifica. se consideră că. existând deci posibilitatea rezolvării ei independent de cererea introductivă de instanţă. în privinţa cererii de intervenţie voluntară principală. ca lipsită de interes. 73 Părţile S-a pus problema de a şti care este soarta cererii de intervenţie voluntară principală în ipoteza când. înseamnă că el nu are calitate procesuală activă. precum şi strânsei legături dintre cele două cereri.1 într-o a doua opinie. datorită unei cauze ulterioare introducerii acestei cereri. voi. pe de altă parte. judecata acesteia din urmă nu ar mai continua în cazul anulării cererii introductive de instanţă. nu s-ar mai putea continua judecarea pretenţiei terţului. actele procedurale de dispoziţie ale părţilor iniţiale (desigur. în ce ne priveşte. Unele discuţii s-ar putea face pentru cauzele de stingere ce existau la data 1P.pretenţia reclamantului iniţial şi cea a terţului intervenient există doar o legătură de conexitate. op. datorită unei cauze existente în momentul introducerii cererii de chemare în judecată. ca prescrisă etc. efectul prorogării legale de competenţă. după încuviinţarea acesteia în principiu. p. fiind o veritabilă cerere de chemare în judecată. dacă terţul ar pretinde acelaşi drept real ca şi reclamantul. într-o primă opinie. dacă reclamantul nu este titularul dreptului real. al respingerii ei ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă [acest exemplu duce la concluzia. că în cazul acţiunilor (cererilor) reale nu ar putea fi formulată o intervenţie voluntară principală. datorită caracterului incidental al intervenţiei voluntare principale. III. pe de o parte. Precizăm că şi atunci când s-ar stinge judecata cererii principale subzistă. conform opiniei respective. indiferent de cauza pentru care nu s-a mai judecat pe fond cererea de chemare în judecată. situaţie în care instanţa va continua să judece cererea terţului intervenient. In literatura noastră de . iar cererea de intervenţie voluntară principală are caracter de sine stătător. ci acesta trebuie să o reitereze pe cale principală la instanţa competentă. s-ar stinge judecata referitoare la pretenţia din cererea introductivă de instanţă fără a se pronunţa o hotărâre de fond.. apreciem că instanţa va soluţiona în continuare cererea inter-venientului principal. nici măcar parţială. deoarece nu ar fi posibil ca terţul intervenient să obţină o hotărâre de fond favorabilă. greu de acceptat. întrucât. 297-298. se distinge după cum judecata cererii principale sar stinge. Vasilescu.3 Această soluţie se explică prin aceea că intervenientul principal are o poziţie independentă în proces. însă. cererea sa urmând a fi respinsă ca atare.

de regulă. ci tinde. Este nelegală soluţia instanţei prin care se ia act de renunţarea reclamantului la judecată.CA. consecinţe practice deosebit de importante în ceea ce priveşte regimul juridic al intervenţiei accesorii.specialitate. nefiind competentă să judece cererea principală. pentru a apăra drepturile uneia din părţile iniţiale. în scopul combaterii în comun a susţinerilor adversarului acesteia. intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare. Constituind o cerere incidentală prin care terţul nu invocă un drept propriu. pe pârât. deoarece era competentă să judece cererea principală. Intervenţia voluntară accesorie Cererea prin care un terţ ce justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare. în Sinteza practicii judiciare 1995. pornind de la faptul că intervenientul accesoriu nu intenţionează să îşi realizeze o pretenţie proprie.3. se arată că judecata cererii de intervenţie principală nu este influenţată de actele de dispoziţie ale părţilor iniţiale. se numeşte intervenţie voluntară accesorie. după caz. astfel încât instanţa de judecată să dea câştig de cauză părţii în . în sensul că instanţa a devenit competentă să judece cererea de intervenţie. iar din această calificare decurg. Galaţi.1 în sensul că el se alătură uneia din părţile între care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual.2. proc. prin apărările pe care le face. unii autori îl consideră ca fiind parte alăturată. instanţa nu devine competentă nici în privinţa cererii incidentale.. ci doar sprijină pe reclamant sau. fără a pune în discuţie şi a se pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară principală formulată în cauză . deoarece terţul nu invocă o pretenţie proprie şi nu urmăreşte obţinerea unei hotărâri prin care părţile iniţiale să fie condamnate faţă de el. p. 134. intervenţia voluntară accesorie duce la lărgirea cadrului procesual numai sub aspectul părţilor. aşa cum vom vedea. 17 C. deoarece. 74 Participanţii la procesul civil Părţile j? introducerii cererii de chemare în judecată. O rezervă trebuie făcută pentru situaţia în care cererea principală este respinsă ca inadmisibilă pe motiv că ar fi de competenţa unui organ fără activitate jurisdicţională sau este respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române. Se observă însă că şi în cazul acestora sunt incidente prevederile art. chiar dacă aceasta din urmă nu a mai ajuns să fie soluţionată pe fond. decizia civilă nr. civ. ca instanţa să pronunţe o soluţie în favoarea părţii pentru care a intervenit. 529/1995. Intervenţia voluntară accesorie are un scop limitat. Ca natură juridică. 3. fără însă a se mai analiza şi cealaltă situaţie la care ne-am referit în text. nu şi al obiectului litigiului. De altfel. iar nu parte principală.

în alte cuvinte. terţul urmăreşte să preîntâmpine pronunţarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situaţie de natură a compromite propriile sale drepturi. terţul trebuie să urmărească obţinerea unui folos pentru sine. P. S-a arătat că interesul terţului ar fi acela de a sprijini partea pentru care intervine. Vasilescu. se poate formula o cerere de intervenţie accesorie. 298. deoarece ar putea să creeze impresia că. poate interveni salariatul care a înlesnit producerea pagubei. faţă de care este legat printr-un interes juridic conex cu procesul. III. în procesul respectiv. rezultă că nu sunt exacte nici susţinerile conform cărora nu ar trebui ca interesul intervenientului accesoriu să fie . ceea ce nu este exact. 2 Trib. spre exemplu. secţia civilă. se observă că această afirmaţie nu este completă. intervenient poate fi cel care a dispus plata respectivă. op. 647/1969. care se apreciază în funcţie de posibila incidenţă asupra drepturilor sale a hotărârii ce ar urma să se pronunţe cu privire la cererea principală.2 Instanţa supremă a mai stabilit că. după cum urmează: dacă se contestă decizia de desfacere a contractului de muncă. intervenientul accesoriu are un interes personal. vom mai adăuga şi posibilitatea sindicatului de a interveni pentru a apăra drepturile unui membru al său.. ca şi în cazul intervenţiei voluntare principale. Totuşi. Intervenientul accesoriu trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu. 251. Terţul nu devine însă reprezentantul acestei părţi şi nici înlocuitorul sau coordonatorul activităţii procesuale a părţii pe care o apără. neexistând nici un text de lege care să limiteze expres sfera sa de aplicare. 1969. decizia nr. în pricinile cu caracter strict personal intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. folosul practic nu se răsfrânge şi asupra terţului. în litigiile pentru stabilirea despăgubirilor. precum şi situaţia în care intervenţia ar privi o cerere accesorie sau incidentală ce nu are un astfel de caracter (de exemplu. având în vedere că prin interes se înţelege folosul practic. în CD.' însă. 1 A se vedea. p. când s-a făcut o plată nelegală.favoarea căreia a intervenit. voi. Tocmai de aceea. iar aceasta se datorează faptului că drepturile sale ar putea să fie afectate prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare a părţii respective. în litigiile individuale de muncă (conflictele de drepturi). ci numai asupra părţii în favoarea căreia a intervenit. dacă într-un proces de divorţ s-a cerut şi partajarea bunurilor comune). intervenient poate fi cel care a luat această măsură. s-a decis că intervenţia accesorie este admisibilă şi într-o contestaţie la executare. s-a precizat că intervenientul accesoriu are un interes preventiv. Chiar dacă nu pretinde un drept propriu în cadrul procesului în care intervine. exceptând situaţia când o normă juridică specială ar dispune în sens contrar. susţinând pe una din părţile iniţiale. în realitate. distinct de cel al părţii pe care o apără. intervenţia voluntară accesorie este admisibilă în orice materie. iar. Spre exemplu. Ca regulă generală. cit.2 Din cele menţionate mai sus. p. Suprem. iar nu numai pentru partea a cărei poziţie o susţine. la aceste ipoteze.

nu sunt cu nimic afectate. E. spre exemplu. de exemplu. Vasilescu. este justificată de natura . apreciem că răspunsul este afirmativ. Perrot. Garsonnet. 298. p. ea poate fi formulată şi în faţa instanţei de apel. Aşadar. Insă. ci este suficient să se respecte dispoziţiile înscrise în art. p. conexe cu această situaţie juridică.. la indicarea părţii în favoarea căreia se intervine şi. p. sentimentele de afecţiune faţă de una din părţi nu justifică. Potrivit art. Paris. proc. cit. R. op. 76 Participanţii la procesul civil Interesul intervenientului accesoriu poate să fie nu numai de ordin patrimonial. este vorba de un interes actual pentru a preveni un prejudiciu eventual. (1) C. le vom reţine pe cele referitoare la justificarea interesului terţului. chiar direct în căile de atac. aşa cum se întâmplă. tome 3. cererea de intervenţie voluntară accesorie este inadmisibilă dacă ar avea ca scop determinarea unei jurisprudenţe pe care terţul ar putea să o invoce într-un viitor proces al său. Porumb. Sirey. 1991. proc. Trăite theorique et pratique de procedure civile et commer-ciale. Sirey. I. H. Solus. voi. 893. al asociaţiilor pentru protecţia mediului. A fortiori. ci este suficient şi un interes moral. HI. la individualizarea procesului în care terţul solicită să fie introdus. civ. cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face chiar înaintea instanţei de recurs. prin ele însele. aceeaşi fiind soluţia şi atunci când terţul ar urmări doar respectarea unor prevederi legale în litigiul în care intervine. Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei instanţe. desigur. Dat fiind că este o simplă apărare. în cazul sindicatelor. o cerere de intervenţie voluntară accesorie. ci în orice fază a judecăţii. 82 alin. voi.. grija de a preveni realizarea acestuia conferă un caracter născut şi actual interesului intervenientului accesoriu. 1913. în cazul intervenţiei voluntare accesorii. Nu ar fi suficient nici un interes de principiu. 153. deoarece hotărârea respectivă va stabili sau va confirma o situaţie ce conferă intervenientului accesoriu certitudinea că drepturile sale.4 Deşi prejudiciul pe care I-ar putea suferi terţul nu este decât eventual. al asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. Cezar-Bru. însă numai pentru situaţiile când o dispoziţie legală expresă conferă legitimare procesuală grupului. 51 C. 185. Paris. civ. Terţul va obţine un folos practic direct şi imediat prin pronunţarea unei hotărâri în favoarea părţii pe care o apără. Ca menţiuni particulare. p. A se vedea: P.născut şi actual3 ori că ar fi suficient un interes eventual sau condiţional. tome în. Ch. Droit judiciaire prive. Gr. cererea de intervenţie voluntară accesorie nu trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. Cât priveşte problema de a şti dacă un interes colectiv ar justifica o intervenţie voluntară accesorie într-un litigiu în care ar fi vorba de interese individuale ale părţilor iniţiale.

în apel sau în recurs. nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie. pe de altă parte. deoarece acesta nu supune judecăţii o pretenţie proprie. hotărârea ce se va pronunţa nu va produce efecte faţă de părţile din proces. 54 C. nici nu trebuie citate. în sensul că ea s-ar pune în ceea ce priveşte recursul în interesul legii. întrucât acestea se judecă potrivit regulilor de la judecata în primă instanţă. completul de 7 judecători. în funcţie de natura pricinii. în cazul când încuviinţează în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie. apreciem că în cazul recursului în interesul legii. instanţa va dispune comunicarea acesteia către părţile iniţiale. p. Totuşi. iar acestea din urmă au posibilitatea să formuleze întâmpinare. ci şi de această din urmă parte. se aplică şi în cazul intervenţiei voluntare accesorii. în CD. proc. printr-o încheiere interlocutorie. de altfel. o decizie dată în apel sau o decizie pronunţată în recurs. Aşadar. instanţa de judecată va asculta părţile şi pe cel care intervine. Părţile 11 Prevederile art. intervenţia voluntară accesorie este inadmisibilă. după cum s-a atacat o sentinţă. Având în vedere natura juridică a intervenţiei voluntare accesorii. va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei voluntare accesorii. în măsura în care ar aprecia că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale. civ. care. 227. dacă există legătură între cererea principală şi cererea terţului şi dacă. Corespunzător reglementării anterioare. astfel încât. iar. Părţile iniţiale nu pot să formuleze însă cerere reconvenţională împotriva intervenientului accesoriu. 53 C.juridică a acestei forme de intervenţie voluntară. însă actele de procedură ce urmează vor fi îndeplinite şi faţă de el. proc. aşa cum am arătat deja. decizia nr. dispunând că intervenientul accesoriu nu poate face decât acele acte de . legea stabileşte că terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără. deoarece. de faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţie proprie. prin ipoteză. problema poate fi actualizată. pe de o parte. 1975. această din urmă cerere ar fi admisibilă. iar după ce va verifica dacă terţul justifică un interes propriu. sa decis că intervenţia voluntară accesorie este admisibilă şi atunci când cauza este pendente în faţa instanţei de recurs extraordinar. 52 şi art. 24/1975. art. Suprem. care nu poate fi atacată decât odată cu fondul. 1 Trib. Terţul are posibilitatea să intervină pentru a apăra pe una din părţi şi în cadrul căilor extraordinare de atac de retractare. Se admite că întâmpinarea poate fi făcută nu numai de partea adversă celei în favoarea căreia s-a intervenit. interesul de a determina o jurisprudenţă favorabilă nu este suficient pentru a justifica o intervenţie voluntară accesorie. înăuntrul termenului acordat de instanţă în acest scop. civ.1 Deşi recursul extraordinar nu mai există. Terţul intervenient va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul încuviinţării în principiu a cererii sale.

procedură care profită părţii respective. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. aşa încât. de vreme ce terţul ar trebui să se limiteze la actele de procedură îndeplinite de partea pe care o susţine. mijlocul procesual nu trebuie să fie intervenţia voluntară accesorie. interzicându-i doar actele potrivnice interesului părţii în favoarea căreia a intervenit. S-ar mai putea discuta dacă interogatoriul poate fi luat în cazul în care partea ar dori să probeze un fapt ce priveşte exclusiv raporturile juridice dintre ea şi intervenient. intervenientul accesoriu poate să propună probe noi. intervenţia voluntară accesorie ar deveni aproape inutilă. Totuşi. instanţa de judecată va considera un asemenea act ca şi cum nu ar fi fost îndeplinit. Mai mult. se poate opune părţii ce a făcut-o. Cererea de intervenţie voluntară accesorie. Textul menţionat nu prevede însă ce sancţiune intervine în cazul în care terţul ar face un act de procedură potrivnic intereselor părţii a cărei poziţie o susţine. deoarece scopul interogatoriului este obţinerea mărturisirii (recunoaşterii). civ. să aducă noi argumente. în cadrul acestei concepţii. cu o singură condiţie şi anume ca activitatea sa procesuală să profite părţii pe care o apără.. fiind o simplă apărare în favoarea uneia din părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial. iar răspunsul credem că este negativ. se judecă întotdeauna împreună cu cererea introductivă de instanţă. ci ascultarea acesteia ca martor. Aşadar. Rezultă că numai atunci când partea ar aprecia intervenţia voluntară accesorie ca fiind potrivnică intereselor sale. avem unele rezerve faţă de această soluţie. ca mijloc de probă.1 în ce ne priveşte. arătându-se că legea nu exclude o atare posibilitate şi că partea respectivă ar putea să 78 Participanţii la procesul civil considere că intervenţia accesorie este potrivnică intereselor sale. proc.. deci nu şi altei părţi din procesul respectiv. 54 C. soluţia contrară se desprinde din chiar art. S-a pus problema de a şti dacă intervenientului accesoriu i se poate lua interogatoriu de către partea în beneficiul căreia a intervenit şi s-a răspuns afirmativ. 1204 C. civ. Se susţine uneori că intervenientul accesoriu nu ar putea propune probe noi şi nici nu s-ar putea substitui părţii în favoarea căreia a intervenit pentru a invoca excepţiile procesuale pe care această parte omite să le opună adversarului. Pentru situaţia în care ar fi vorba de fapte în legătură cu pretenţia supusă judecăţii şi care sunt cunoscute de o persoană. având în vedere că acel fapt nu ar ajuta la soluţionarea pretenţiei ce formează obiectul litigiului. dar şi în limitele acestora. să invoce excepţii procesuale sau alte mijloace de apărare. 55 . în legătură cu pretenţiile supuse judecăţii de către părţi. Menţionăm că prin act potrivnic intereselor părţii în favoarea căreia s-a intervenit se înţelege orice act ce ar sprijini poziţia celeilalte părţi şi ar duce la căderea în pretenţii a părţii apărate de intervenientul accesoriu. instanţa poate să încuviinţeze interogatoriul. în alte cuvinte. ca neavenit. care permite terţului să îndeplinească „orice act de procedură”. care. aşa cum prevede art.

. care există de regulă între cele două părţi. precum şi pentru confuziunea de interese. 1 O. în regulă generală. deci apărarea terţului i-a profitat.teza a ll-a C. în contextul întregului material probator de la dosar. întrucât reclamantul are câştig de cauză. cererea de intervenţie în favoarea acestuia se va respinge. Ed.în cazul în care se admite cererea principală. va rămâne lipsită de obiect cererea prin care terţul a intervenit în apărarea pârâtului (în ambele cazuri. dacă este cazul. fiind deci un interogatoriu de favoare.intervenţia voluntară accesorie în favoarea reclamantului se va admite în situaţia în care instanţa admite cererea de chemare în judecată. civ. ipoteză în care instanţa va refuza să ia act de tranzacţia intervenită între părţile iniţiale şi va continua judecata pe fond). dacă părţile iniţiale sting litigiul printr-o tranzacţie judiciară.. deci şi intervenientului accesoriu. . iar efectele acestuia vor putea fi înlăturate uşor de instanţă. Hotărârea ce se va pronunţa va fi opozabilă tuturor părţilor din proces. atunci cererea de intervenţie făcută în favoarea sa rămâne lipsită de obiect. apărarea terţului neducând la câştigarea litigiului de către partea pentru care s-a intervenit. va trebui să fie respinsă şi intervenţia în susţinerea reclamantului. nu va mai fi soluţionată nici eventuala cerere de intervenţie accesorie în favoarea părţii de la care provine actul de dispoziţie). în majoritatea cazurilor.intervenţia voluntară accesorie în sprijinul pârâtului se va admite dacă se respinge cererea de chemare în judecată. Bucureşti. care se referă numai la disjungerea de cererea de chemare în judecată a cererii de intervenţie voluntară principală. 139-140. terţul nu va putea să solicite continuarea judecăţii (totuşi. . Press Mihaela. în consecinţă: dacă reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul subiectiv pretins. 1997. stingerea judecăţii cu privire la cererea introductivă de instanţă antrenează în mod inevitabil şi stingerea judecăţii cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie. atunci când partea în favoarea căreia s-a intervenit recurge la interogarea terţului intervenient o face pro causa. Ungureanu. aceasta depinde de soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată. Astfel: . deci când pârâtul cade în pretenţii. deoarece pârâtul nu a căzut în pretenţii. declarată. dacă pârâtul achiesează la pretenţiile reclamantului. proc. terţul ar putea să învedereze instanţei împrejurarea că părţile iniţiale au încheiat tranzacţia respectivă pentru a-i frauda interesele. 79 Părţile întrucât intervenientul accesoriu nu pretinde un drept propriu.dacă însă se respinge cererea principală. . aşa încât apărarea terţului urmează a fi considerată utilă. urmând a se distinge după cum terţul a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului. p. Autorul adaugă faptul că. Actele de procedură în procesul civil (la instanţa de fond). Referitor la soluţia ce se va da cu privire la cererea de intervenţie voluntară accesorie.

534/2000. în baza acestui text. 4 Trib.S. 237. p. după caz. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998.3 anulat ca netimbrat. Vasilescu. în Culegere de practică judiciară 19941998.J. recursul). în R. 1995. atunci cererea de intervenţie accesorie făcută în favoarea recurentului înaintea instanţei de recurs nu mai poate fi examinată datorită dependenţei procesuale a intervenientului faţă de partea pentru care a intervenit -CA. p. după caz. 875/1995. 3 CA.R. 108. p. 56 C. în Jurisprudenţa 2000. p. această soluţie fiind argumentată pe faptul că intervenţia voluntară accesorie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea ce va cădea în pretenţii. nr.J. CA. dacă partea pentru care a intervenit cade în pretenţii. 299. 709/1998. 8/1986.perimarea cererii de chemare în judecată îşi produce efectele şi faţă de cererea de intervenţie voluntară accesorie. apelul) intervenientului accesoriu devine inadmisibil şi atunci când recursul (apelul) părţii a fost respins ca tardiv.5 Dacă recursul urmează a se respinge ca tardiv introdus.. civ. 295.D. III. Bucureşti. decizia civilă nr. secţia a IV-a civilă. art. jud. 655/1998. în Culegere de practică 80 Participanţii la procesul civil Părţile . decizia civilă nr. indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea părţii pentru care a intervenit. proc. Braşov.2 Afirmaţia trebuie înţeleasă în sensul că. s-a decis că recursul (sau. 618.1 Cât priveşte problema suportării cheltuielilor de judecată. cit. Braşov.. 1177/1985. s-a precizat că intervenientul accesoriu nu poate fi obligat la plata acestora. C. în cazul în care partea ce a avut câştig de cauză a făcut o serie de cheltuieli numai pentru a combate susţinerile intervenientului accesoriu. op. numai aceasta va suporta cheltuielile de judecată avansate de adversar. se admite că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri. p. De asemenea. A se vedea: P. 429/1998. decizia civilă nr. secţia de contencios administrativ. 77. Iaşi. Braşov. voi. decizia nr. decizia civilă nr. decizia nr.4 precum şi atunci când partea în favoarea căreia s-a intervenit şi-a retras apelul (sau. acesta din urmă va fi obligat la plata cheltuielilor respective. Ţinând cont de împrejurarea că terţul are o poziţie dependentă de cea a părţii pe care o apără.. prevede că apelul sau recursul declarat de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs. p. Apreciem însă că. CA. în B.

2 De cele mai multe ori.3. atunci când raporturile dintre judiciară 1994-1998. Bucureşti. acesta din urmă poate să introducă în proces pe terţul care. în situaţia în care posesorul unui imobil se vede chemat în judecată de o persoană ce invocă titlul de moştenitor. potrivit căruia. dacă debitorul. acesta din urmă are interesul de ai introduce în cauză pe creditorul cedent. spre a obţine o hotărâre opozabilă tuturor acestora. 1 Unii autori denumesc chemarea în judecată a altor persoane şi intervenţie forţată (Gr. iar după aceea creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. Trib. deşi aceasta din urmă are o sferă mai largă.terţul este introdus în proces nu la cererea sa. 106. proc. cu deplin temei. are motive să refuze plata. în cazul cesiunii de creanţă. pentru a obţine o singură hotărâre. p. atunci când debitorul cedat este chemat în judecată de către creditorul cedent. care este acţionat în judecată numai de unul dintre creditori. deşi un terţ i-a notificat cesiunea de creanţă. el poate să introducă în proces şi pe ceilalţi moştenitori. ci la cererea uneia din persoanele ce au deja calitatea de parte în procesul respectiv. decizia nr. opozabilă tuturor creditorilor respectivi. 57 alin. de asemenea. tot în cazul cesiunii de creanţă. deoarece şi terţul . pentru a evita riscul unei plăţi nevalabile. S-a decis însă. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. ca în cazul intervenţiei voluntare. 158).. numai persoana ce ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi subiective civile ca şi reclamantul. că nu este suficient ca pârâtul să inventeze o ipoteză nesprijinită pe nici o probă. secţia a IV-a civilă. prin intermediul acestei forme de intervenţie forţată. Elementele definitorii ale acestei forme de atragere a terţilor la judecată se desprind din art. atunci el va solicita introducerea în proces şi a celorlalţi creditori. 209. stingerea creanţei etc. dacă reclamantul revendică un bun de la pârât. interesul de a formula o cerere de chemare în judecată a altor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul aparţine pârâtului. debitorul va trebui să formuleze o cerere de introducere în proces a creditorului cesionar. pentru ca instanţa să dispună introducerea unui terţ în proces. .3. De exemplu: în cazul raporturilor juridice obligaţionale cu pluralitate de creditori. Porumb.poate fi atrasă la judecată. p. pretinde că este proprietarul acelui bun etc. „oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul”. invocând anularea sau rezoluţiunea contractului. 1595/1998. dacă vechiul creditor i-a notificat debitorului că nu recunoaşte ca valabilă cesiunea şi i-a cerut să nu facă plata. fiind deci următoarele: . p. civ. voi. I. Chemarea în judecată a altor persoane Chemarea în judecată a altor persoane1 ar putea fi definită ca fiind mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introducerea în proces a unei terţe persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. (1) C.

iar pârâtul nu justifică temerea unui litigiu ulterior. în cazul în care pârâtul arată că stăpâneşte imobilul revendicat în indiviziune cu alte persoane. pe care ar fi avut-o în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi fost formulată şi împotriva lui. iar. reclamantul are interesul să îl introducă în cauză pe creditorul cedent. în ceea ce îl priveşte pe reclamant. apreciem că reclamantul poate să solicite introducerea acestora în proces. proc. fără însă a formula o cerere bazată pe dispoziţiile art. Totuşi.J. Termenul în care se poate depune cererea de chemare în judecată a altor persoane ce ar putea să invoce aceleaşi drepturi ca şi reclamantul diferă după cum cererea este formulată de către pârât sau de către reclamant. reclamantul poate să solicite introducerea în proces a terţului respectiv. proc. 57 C. în R. fie din susţinerile pârâtului. proc. proc. pârâtul este cel care procedează într-un asemenea mod. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. în B. p.S. acesta are posibilitatea să formuleze cererea de chemare în judecată (cererea introductivă de instanţă) împotriva oricărei persoane ce ar avea legătură cu raportul juridic substanţial dedus judecăţii şi căreia vrea să îi facă opozabilă hotărârea. conform art. decizia nr. cererea făcută depărat se depune odată cu întâmpinarea sau. (3) C. Potrivit art. 58 C. fie din probele administrate în cauză. dar. proc.J.. 344. legea acordă şi reclamantului dreptul de a introduce o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. civ. civ. 7/1993. jud..R. spre a tergiversa judecata. nr. atunci când creditorul pretinde plata creanţei sale. este posibil ca reclamantul să afle despre existenţa unui terţ care ar fi în măsură să pretindă aceleaşi drepturi ca şi el după declanşarea procesului. când întâmpinarea nu este obligatorie. însă. 63. decizia civilă nr. cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.D. 1383/1987. deoarece obiectul litigiului îl reprezintă dreptul de proprietate asupra acelui imobil etc.. 57 alin. De aceea. 64 C.. ci va dobândi calitatea indicată de art. secţia de contencios administrativ. iar debitorul se apără arătând că i s-a notificat de către un terţ cesiunea creanţei respective. iar acesta se apără invocând interdicţia de a plăti pe care i-a notificat-o creditorul cedent. Timiş. părţi sunt clare. iar pârâtul indică un terţ ca fiind proprietarul acelui bun. 57 alin. (2) C. Justificarea acestor dispoziţii legale constă în aceea că pârâtul este în măsură să cunoască persoanele ce pot . 2 A se vedea şi Trib. Soluţia îşi găseşte aplicare şi în privinţa cererii prin care reclamantul solicită chemarea în judecată a altei persoane.. reclamantul justifică şi el interesul de a-i atrage la judecată pe cel despre care se afirmă că ar fi creditor cesionar. terţul atras la judecată pe această cale nu va dobândi calitatea de pârât. p. C. 1993. civ. Astfel: în ipoteza în care creditorul cesionar îl acţionează în judecată pe debitorul cedat. dacă se revendică un bun. civ. 10/1988. în majoritatea cazurilor. precum şi cel arătat ca titular al dreptului real sunt atraşi la judecată tot la cererea părţilor iniţiale.chemat în garanţie. civ.

pentru reclamant nu s-a prevăzut ca termen limită pentru introducerea cererii prima zi de înfăţişare. dacă terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi precum cele pretinse prin cererea reconvenţională. deci reclamantul din această din urmă cerere (pârâtul din cererea principală) ar putea să cheme în judecată o altă persoană până la închiderea dezbaterilor. pentru a preîntâmpina posibilitatea folosirii acestei forme de intervenţie forţată cu scopul de a întârzia judecata pe fond. deoarece. potrivit art. 57 C. Astfel. spre a depune întâmpinare la cererea reconvenţională. apreciem că trebuie să se distingă după cum există identitate între obiectul cererii de chemare în judecată şi obiectul cererii de intervenţie voluntară principală sau numai o legătură de conexitate. 82 Participanţii la procesul civil de instanţă în acest scop la prima zi de înfăţişare. în situaţia în care terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca şi cele pretinse prin cererea de chemare în judecată. dobândită ca urmare a cererii prin care s-a declanşat litigiul respectiv. De altfel. final C.. civ. în schimb. iar. proc. cât şi intervenientul voluntar principal . civ. în litigiul respectiv. Dacă s-a formulat o cerere de intervenţie voluntară principală. proc. se determină prin raportarea la cererea reconvenţională. terţul ar dobândi calitatea de pârât. 132 alin. cât şi calitatea de pârât. civ. în primul caz. până la prima zi de înfăţişare. proc. (1) C. civ. este preferabil pentru reclamant să recurgă la modificarea sau întregirea cererii de chemare în judecată (de exemplu. se ivesc unele dificultăţi în cazul în care este deja formulată o cerere reconvenţională sau o cerere de intervenţie voluntară principală. termenul de introducere a acestuia în proces se stabileşte prin raportarea la calitatea iniţială a părţilor. în legătură cu termenul de depunere a cererii de chemare în judecată a altor persoane. taxele de timbru etc). sub unele aspecte. îi conferă reclamantului dreptul de a-şi modifica sau întregi cererea de chemare în judecată până la prima zi de înfăţişare ori înăuntrul termenului încuviinţat 7. atât reclamantul din cererea introductivă de instanţă. el ia cunoştinţă în cursul judecăţii de împrejurarea că terţe persoane ar putea să pretindă aceleaşi drepturi. 132 alin. legiuitorul a stabilit că pârâtul trebuie să depună cererea in limine litis. o parte poate deţine atât calitatea de reclamant. întrucât.pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul imediat după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată. proc. iar pârâtul din cererea incidentală (reclamantul din cererea principală) ar putea să solicite introducerea în proces a altei persoane până la împlinirea termenului acordat de instanţă. de cele mai multe ori. art. ceea ce înseamnă că textul de lege ar fi devenit inaplicabil în practică dacă ar fi stabilit că şi reclamantul trebuie să depună cererea întemeiată pe art. iar nu de intervenient principal. aşa încât. considerăm că termenul pentru depunerea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 57 C.

civ. civ. în sensul că este necesar să se asigure parcurgerea a două grade de jurisdicţie în fond. civ. dar trebuie observat că acest articol se află situat sub titlul consacrat procedurii înaintea primei instanţe. cererea întemeiată pe prevederile art. deoarece art. însă mai înainte de închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe. Este adevărat că art. Aşadar. nu distinge după cum cererea de intervenţie forţată este formulată de pârât sau de reclamant. dacă pârâtul depune cererea de chemare în judecată a altei persoane după depunerea întâmpinării sau. dar numai dacă recursul a fost exercitat împotriva unei . deoarece ambii deţin calitatea de reclamant.pot chema în judecată alte persoane până la închiderea dezbaterilor. este admisibilă şi în cadrul rejudecării fondului după casarea cu trimitere. dacă întâmpinarea nu este obligatorie. nerespectarea lui nu atrage sancţiunea decăderii. acesta din urmă îl poate chema în judecată până la închiderea dezbaterilor. până la prima zi de înfăţişare. soluţia trebuie nuanţată. judecătorul îl va întreba pe reclamant dacă este de acord cu primirea cererii. în cel de-al doilea caz. iar art. iar în situaţia când acesta răspunde negativ. stabileşte o sancţiune specifică. cererea va fi judecată separat. fiind fără relevanţă faptul că intervenţia voluntară principală a fost făcută după acest moment. iar părţile iniţiale (reclamantul şi pârâtul din cererea principală) îl pot introduce pe terţ în proces până la împlinirea termenului acordat de instanţă în vederea depunerii întâmpinării la cererea de intervenţie voluntară principală. 57 C. după caz. (1) C. Corespunzător reglementării anterioare. proc. proc. afară de cazul în care părţile consimt să se judece împreună cu cererea principală. întrucât. fiind necesar să se constituie un dosar distinct. proc. 135 C. proc. 294 alin. 57 C. ar însemna să se permită reclamantului să introducă un terţ în proces direct în apel. Deşi termenul de depunere a cererii de chemare în judecată a altei persoane este un termen legal peremptoriu. într-o asemenea ipoteză. 135 C. civ. poate solicita introducerea unei alte persoane în proces odată cu întâmpinarea la cererea introductivă de instanţă sau. Subliniem că numai în privinţa cererii formulate de pârât părţile pot conveni ca aceasta să fie primită după împlinirea Părţile 83 termenului. stabileşte că dispoziţiile privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel numai în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor ce reglementează apelul. nu însă şi în ceea ce priveşte cererea făcută de reclamant. civ. anume: judecarea separată a cererii îndreptate împotriva terţului. dacă terţul ar fi în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca şi intervenientul principal. interzice cererile noi în apel. şi cu ocazia rejudecării fondului după casarea cu trimitere. proc. după prima zi de înfăţişare. s-a decis că se poate formula o cerere întemeiată pe prevederile art.' Faţă de stadiul actual al reglementării. proc. Astfel. civ. iar pârâtul din cererea principală. care rămâne cu această calitate şi în cererea de intervenţie voluntară principală. 298 C. cu toate că art.

în ceea ce priveşte natura juridică. cu excepţia situaţiei în care părţile convin judecarea împreună a celor două cereri. Cererea de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul se comunică atât terţului introdus în proces. pe această cale. 57 C. 96. iar hotărârea care se va pronunţa îi va fi opozabilă. proc. cererea întemeiată pe dispoziţiile art. instanţa va lua act de această împrejurare şi va dispune. precum şi de pe înscrisurile aflate la dosar. în ambele cazuri. La exemplarul destinat terţului. final C. civ. judecarea separată. Dacă însă cererea (formulată de pârât) este tardiv introdusă. In consecinţă. este asimilată cererii de intervenţie voluntară principală. prin încheiere. terţul poate uza de toate drepturile procedurale recunoscute de lege părţilor. instanţa va pronunţa o încheiere de respingere a cererii ca inadmisibilă. 57 alin. care. cererea întemeiată pe prevederile acestui articol va trebui să îndeplinească toate condiţiile de formă prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. se pronunţă fără drept de apel ori dacă s-a casat pentru necompetenţa atât a instanţei de apel. sub aspect procesual. Rezultă că. proc. se referă expres doar la necesitatea motivării. legea nu mai prevede că instanţa ar trebui să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare în judecată a altei persoane ce ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. de pe întâmpinare. Craiova III. ceea ce ' Trib. Potrivit art. reprezintă o veritabilă cerere de chemare în judecată. 58 C. în plus. dacă se urmăreşte introducerea în proces. la rândul ei. deşi art. terţul chemat în judecată întrucât ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul dobândeşte calitatea de intervenient principal. a unui nou pârât). dacă este cazul şi de pe alte acte de procedură ce au aceeaşi natură juridică. 84 Participanţii la procesul civil înseamnă că instanţa va lua act de depunerea cererii. p. inclusiv de dreptul de a încheia acte procesuale de dispoziţie. proc.P. Spre deosebire de intervenţia voluntară. în consecinţă. Apreciem că atunci când cererea nu poate fi primită (de exemplu. reg. decizia civilă nr. 3455/1958. iar. Independenţa procesuală a terţului explică şi faptul că renunţarea părţii ce a formulat cererea de intervenţie forţată la judecarea acesteia nu . se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată.sentinţe care. trimiţându-se pricina la instanţa competentă să judece în primă instanţă. va cuprinde şi menţiunile privitoare la individualizarea procesului în care se formulează. civ. civ. încheierea nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea pronunţată asupra fondului pretenţiei formulate de reclamant prin cererea de declanşare a procesului respectiv. cât şi a primei instanţe. nr. odată cu cererea principală. 1/1960. potrivit legii.. Terţul chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient principal. iar apoi o va soluţiona pe fond. în L. aşa încât el se bucură de independenţă procesuală. cât şi părţii adverse.

proc. Chemarea în garanţie în dreptul procesual civil. civ.duce în mod automat la inadmisibilitatea cererii respective. civ. într-o asemenea ipoteză. 59 C. 58 C. formează obiectul unei singure judecăţi. produce efecte asemănătoare cu cele ale intervenţiei voluntare principale. terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac prevăzute de lege. Un efect specific este prevăzut de art. actele de procedură îndeplinite anterior fiindu-i opozabile (acest ultim efect. Astfel: terţul introdus în cauză devine parte în proces. 57 C. civ. Cererea întemeiată pe dispoziţiile art. proc. care poate afecta interesele terţului. Deşi nu există un text de lege expres. judecata va continua între reclamant şi terţul chemat în judecată. civ. dacă este cazul. 60 alin. cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. dispune că „partea poate să Părţile 85 cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte. noţiunea de garanţie are o accepţiune mai largă decât în dreptul material. Cererea introductivă de instanţă şi cererea întemeiată pe dispoziţiile art.. comitentului suma pe care acesta din urmă . 3. astfel încât nu îşi găseşte aplicare decât în cazul în care litigiul are ca obiect plata unei sume de bani. proc. respectiv pentru obligaţia ce a fost stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească. Aşadar. însă numai în cazul în care pârâtul este chemat în judecată pentru o datorie bănească şi recunoaşte pretenţiile băneşti formulate împotriva sa. se admite că instanţa poate să dispună disjungerea. 57 C. spre a fi obligat să plătească. (1) C. în cazul în care ar cădea în pretenţiuni. ca mijloc procesual de atragere a unui terţ la judecată. civ. rezultă din art. chemat în judecată pentru a răspunde de fapta culpabilă a prepusului său. proc. chemarea în garanţie. la rândul lui. în măsura în care cererea de intervenţie forţată ar întârzia judecarea cererii principale. De exemplu: comitentul. deoarece art..4. la care primul articol menţionat mai sus trimite indirect). Trebuie subliniat că art. şi constă în scoaterea din proces a pârâtului. ci şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut. proc. are loc o prorogare legală a competenţei. depunând totodată suma respectivă. civ. terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte în momentul introducerii sale în proces. proc. indiferent dacă părţile iniţiale au atacat sau nu hotărârea. hotărârea ce se va pronunţa va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţ. civ. este admisibilă nu numai în cazul drepturilor reale sau de creanţă garantate legal ori convenţional. proc. declarând că vrea să îşi achite datoria faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul. 59 C. precum şi împrejurarea că actele procesuale de dispoziţie în legătură cu cererea principală nu afectează soluţionarea cererii incidentale. coroborat cu art. 53 C. poate să îl cheme în garanţie pe prepus. reprezintă o normă specială.

Vasilescu. după cum se observă. din punctul de vedere al procedurii de chemare în garanţie. poate să îl cheme în garanţie pe acesta din urmă etc.. întrucât debitorul chemat în judecată introduce în cauză pe ceilalţi codebitori pentru a fi obligaţi împreună la executarea prestaţiei datorate. Acesta din urmă . precum şi a succesorilor universali sau cu titlu universal ai acestuia. la două persoane. fidejusorul este cel ce poate să îl cheme în garanţie pe debitorul principal. în cazul în care creditorul cheamă în judecată numai pe unul dintre debitorii ce s-au obligat în solidar. pe temeiul gestiunii de afaceri. în privinţa acestuia din urmă. garant este fidejusorul. în cazul obligaţiilor indivizibile. acesta din urmă nu va prelua şi obligaţia de a-i garanta pe primul cumpărător.va trebui să o plătească reclamantului. însă. III. pârâtul poate să cheme în garanţie pe ceilalţi codebitori. nu însă şi împotriva dobânditorului cu titlu particular. Acest din urmă exemplu ne oferă prilejul să subliniem că. 1065 C.2 Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată împotriva garantului. 308. uneori. Să presupunem că Primus îi vinde un imobil lui Secundus. permite acestuia să solicite un termen pentru a fi introduşi în cauză şi ceilalţi codebitori. dacă o persoană vinde acelaşi imobil. deci codebitorii introduşi în cauză devin pârâţi. voi. cit. deoarece. iar nu invers. ci de o formă specifică. precum şi de către dobân-ditorul cu titlu particular.1 în situaţia în care mandatarul încheie un act cu depăşirea împuternicirilor primite. de către cel de al doilea cumpărător. 86 Participanţii la procesul civil Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată de către garantat. iar garantat este debitorul principal. iar formalităţile de publicitate imobiliară au fost îndeplinite. man-dantul îl poate chema în garanţie pe mandatar. anume atunci când se spune că fidejusorul garantează obligaţia debitorului principal. iar terţul îl cheamă în judecată pe mandant. dacă numai unul dintre codebitori este chemat în judecată. civ. din punctul de vedere al obiectului. Subliniem însă că nu este vorba de o chemare în garanţie sau de o altă formă de atragere a terţilor la judecată reglementată de Codul de procedură civilă. De altfel. mai întâi. în cazul fidejusiunii. P. astfel încât condamnarea tuturor codebitorilor la executarea obligaţiei indivizibile să se facă printr-o singură hotărâre. al îmbogăţirii fără justă cauză sau al mandatului aparent. trebuie menţionat că nu prezintă relevanţă faptul că el a dobândit dreptul respectiv cu titlu oneros sau cu titlu gratuit de la cel căruia i se datora garanţia de către o altă persoană. este relativ improprie. art. succesiv. noţiunea de garanţie poate primi în dreptul civil o accepţiune care. iar garantat este fidejusorul. pentru a fi obligat să îl despăgubească. în literatura de specialitate s-a arătat că. Spre exemplu. op. sub aspect procesual. garant este debitorul principal. acţionat în judecată pentru a plăti datoria pe care debitorul principal nu înţelege să o achite de bunăvoie. p. fidejusorul. dar şi de succesorii universali ori cu titlu universal ai acestuia. pentru ca fiecare dintre ei să îi plătească partea corespunzătoare din datoria comună. iar Secundus înstrăinează acel imobil lui Tertius.

pentru a discuta şi lichida cu acesta o obligaţie de garanţie. 143.2 însă.. Deşi în cele mai multe cazuri cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât. civ. nota 49.are dreptul de a fi garantat de către Primus. însă. Leş. uneori. iar nu dedusă pe cale de interpretare. rezultă că o asemenea cerere incidentală poate fi introdusă şi de către reclamant. atunci când introduce cererea de chemare în judecată. iar reclamantul nu poate să îşi completeze sau modifice cererea de chemare în judecată după prima zi de înfăţişare fără acordul pârâtului. însă. în tradiţia procedurii noastre civile.1 Totuşi. 2 A se vedea: A. De asemenea. Legea pentru accelerarea judecăţilor din 11 iulie 1929 explicată şi adnotată. proc. din dispoziţiile înscrise în art. 60 alin. Menţionăm că s-a susţinut şi punctul de vedere potrivit căruia. Se consideră că posibilitatea chemărilor în garanţie în lanţ este limitată la două. Desigur că reclamantul. apărând ca o manifestare de voinţă provocată. I. să mai cheme în garanţie o altă persoană. (2) C. însă. Cererea de chemare în garanţie poate fi formulată şi de intervenientul voluntar principal. Stoenescu. în principiu. cererea de chemare în garanţie ar fi un mijloc procesual pus la îndemâna pârâtului. dar acest lucru se poate realiza şi prin disjungerea ' A se vedea: E. op. Porumb. precum şi de terţul chemat în judecată întrucât ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. cit. I. ci ar trebui să îşi valorifice pretenţiile pe cale principală. odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului. indiferent dacă el a dobândit imobilul de la Secundus cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Secundus i-a transmis lui Tertius şi dreptul său de a fi garantat de către Primus. la rândul lui. proc. o altă persoană. dacă reclamantul cheamă un terţ în judecată. la rândul lui. 111-112. nu ar fi vorba de o chemare în garanţie propriu-zisă./. p. Ea urmăreşte să înlăture posibilitatea tergiversării judecăţii. necesitatea chemării în garanţie apare în cursul judecăţii. deoarece. o asemenea soluţie. permite şi terţului chemat în garanţie să cheme în garanţie. (2) C. constituind o îngrădire a unui drept procedural. 162. sub aspect procedural. ar trebui să fie expres prevăzută de lege. cu atât mai mult cu cât însăşi soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia dată asupra cererii principale. 61 alin. Hilsenrad. poate să îl acţioneze ca pârât şi pe garantul său. 88. 87 . Bucureşti. regimul procedural al cererii de chemare în garanţie diferă de cel al cererii principale. voi. numai dacă transmisiunea a fost cu titlu oneros. 60 alin. Herovanu. Gr. adică prima chemare făcută de una din părţile iniţiale şi a doua cerere făcută de cel astfel chemat în garanţie. p. p. p. ci de o modificare sau completare a cererii principale. Tertius ar putea să îl acţioneze în garanţie şi pe Secundus. 1937. (1) şi art. aşa încât cel de al doilea chemat în garanţie nu ar putea. civ. art.

devenit parte în proces. una din părţile iniţiale formulează o cerere de chemare în garanţie împotriva terţului intervenient. iar. Spre exemplu: reclamantul cheamă în judecată doi pârâţi. dacă instanţa o găseşte întemeiată. declanşând un proces distinct. astfel încât cererea principală şi cererea de chemare în garanţie sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. să administreze probele necesare şi să facă toate apărările în sprijinul părţii pe care o garantează. judecata acesteia urmând a se face potrivit dispoziţiilor de drept comun. în cazurile anume arătate de lege. succesiv. în primul rând. înlăturând posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii şi ducând la realizarea unor economii de timp şi de cheltuieli. după caz.1 Garanţia este numită principală dacă beneficiarul acesteia a aşteptat sfârşitul procesului în care este parte. iar nu o obligaţie pentru părţi. Deşi. deoarece. ceea ce înseamnă că obligaţia de garanţie devine activă şi se traduce în fapt. în principiu. în al doilea rând. anume atunci când cererea de chemare în garanţie este îndreptată împotriva unei persoane care are deja calitatea de parte în procesul respectiv. chemarea în garanţie prezintă avantajul de a contribui la soluţionarea unitară a litigiului. iar unul dintre aceştia formulează o cerere de chemare în garanţie împotriva celuilalt pârât. îl cheamă în judecată pe garant prin intermediul unei cereri principale. iar. chemarea în garanţie este una din formele prin care terţii sunt atraşi la judecata unui proces pendente. deci la o mai bună administrare a justiţiei. prin aceeaşi hotărâre se va admite şi cererea de chemare în garanţie. oferă posibilitatea chematului în garanţie. Garanţia este numită incidentală dacă. evitându-se astfel un proces ulterior. după cum garanţia este valorificată pe cale principală sau pe cale incidentală. în măsura în care a căzut în pretenţii. prezintă interes numai garanţia incidentală. reclamantul formulează o cerere de chemare în garanţie a terţului deja chemat în garanţie de către pârât (ipoteza poate fi întâlnită în cazul în care terţul respectiv a înstrăinat acelaşi bun. De altfel. dacă nu alege calea incidentală. Din punctul de vedere al atragerii terţilor la judecată. după încuviinţarea în principiu a unei cereri de intervenţie voluntară principală sau accesorie. Aşadar. beneficiarul garanţiei îl introduce în procesul respectiv pe garantul său. pe lângă faptul că asigură o apărare completă garantatului. Chemarea în garanţie pe cale incidentală este preferabilă introducerii unei cereri principale în garanţie sau în despăgubire. Deşi chemarea în garanţie constituie o simplă facultate. garantatul se expune riscului de a nu mai putea să îşi valorifice ulterior pretenţiile împotriva . în cazul în care cel garantat pierde procesul. în literatura de specialitate se vorbeşte despre garanţia principală şi garanţia incidentală. de cererea de chemare în garanţie anterioară.Părţile cererii de chemare în garanţie de cererea principală sau. Codul de procedură civilă nu se ocupă în mod special de garanţia principală. ar fi totuşi posibil să nu se ajungă la o lărgire a cadrului procesual din punctul de vedere al părţilor între care se stabilesc raporturile procesuale. la mai multe persoane) etc. fără a aştepta sfârşitul procesului dirijat împotriva sa.

dacă în timpul plăţii debitorul ar fi avut mijloace de a declara stinsă datoria sa. Stabilirea a două termene diferite se justifică pe considerentul că. Perrot. ci. civ. încă de la comunicarea cererii de chemare în judecată. Nedepunerea cererii de chemare în garanţie în termen nu atrage sancţiunea decăderii părţii respective din dreptul de a-i acţiona în judecată pe garant. proc. op. civ. (1) C. cu necesitate. ca natură juridică. Cât priveşte termenul în care poate fi depusă cererea de chemare în garanţie. 135 C. cererea de chemare în garanţie se face cu respectarea condiţiilor de formă stabilite de lege pentru cererea de chemare în judecată. III. pentru reclamant.. până la închiderea dezbaterilor [art. participând la judecată în primul proces. pentru a obţine înapoierea sumei plătite. op. civ.. în sensul că trebuie să fie o legătură de dependenţă şi de subordonare între cele două cereri. 88 Participanţii la procesul civil garantului. Vasilescu.. astfel încât ea trebuie să îndeplinească toate cerinţele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. care nu i-a dat posibilitatea să îl apere. R. civ.. 61 alin. pârâtul. ştie dacă este sau nu cazul să cheme în garanţie un terţ. cit. proc. potrivit art. civ. scapă de obligaţia de garanţie dacă dovedeşte că ar fi avut mijloace suficiente cu care. Solus. acesta din urmă.]. proc. ar fi putut obţine respingerea cererii formulate de terţ împotriva cumpărătorului şi deci culpa aparţine beneficiarului garanţiei de evicţiune. 1672 alin. Tocmai de aceea.. (2) C. este o veritabilă chemare în judecată. Cererea de chemare în garanţie. iar apoi îl acţionează pe vânzător spre a răspunde pentru evicţiune. prin cererea reconvenţională sau chiar în cursul judecăţii.' A se vedea: P. ci va trebui să îl acţioneze pe creditor. conform art. necesitatea chemării unei terţe persoane în garanţie poate să rezulte ca urmare a susţinerilor pârâtului. 1351 C. voi.]. (2) C. invocând exceptio mali processus. civ. p. Pârâtul trebuie să depună cererea de chemare în garanţie odată cu întâmpinarea. cit. legea distinge după cum cererea incidentală este formulată de către pârât sau de către reclamant. O altă condiţie de admisibilitate se referă la existenţa unei legături suficiente între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie. însă.. cererea de chemare în garanţie . potrivit art. p. cunoscând pretenţiile reclamantului. 61 alin. iar reclamantul poate să depună cererea în tot cursul judecăţii în primă instanţă. Chemarea în garanţie presupune. proc. fidejusorul ce a plătit fără a-i înştiinţa pe debitorul principal nu are regres împotriva acestuia. Astfel: potrivit art. făcute prin întâmpinare. (1) C. iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie. existenţa unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă. 61 alin. H. 919. 307-308. aşa încât soluţia ce se va da cu privire la cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în garanţie. în cazul în care cumpărătorul s-a judecat cu evingătorul său fără să îl cheme în garanţie pe vânzător şi a pierdut procesul. tome 3. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare [art.

civ. (1) C. apreciem că instanţa. 61 alin. în materia ordonanţei preşedinţiale (soluţia se justifică prin aceea că. art. proc. 132 alin. ar însemna să se permită reclamantului să cheme un terţ în garanţie direct în apel. cu ocazia rejudecării fondului după casarea cu trimitere (ceea ce presupune că recursul a fost exercitat într-o materie în care dreptul de apel este suprimat de lege ori că sa casat pe motiv de necompetenţă atât hotărârea instanţei de apel. proc. poate formula şi o cerere de chemare în garanţie. Nu există nici un text de lege care să prevadă că instanţa trebuie să se pronunţe asupra încuviinţării în principiu a cererii de chemare în garanţie.. în funcţie de situaţia concretă din speţă. în caz contrar. pârâtul va putea să formuleze o cerere de chemare în garanţie până la termenul de judecată următor. proc. prin aceeaşi încheiere de şedinţă va dispune respingerea acesteia ca inadmisibilă. 132 alin. primul text de lege menţionat acordând pârâtului dreptul de a depune întâmpinare la cererea întregită sau modificată.. proc. instanţa nu poate refuza soluţionarea unei cereri de chemare în garanţie depusă peste termenul prevăzut de lege. prin încheiere. ci. în cadrul ordonanţei preşedinţiale. Această soluţie se desprinde din combinarea art. civ. odată cu întâmpinarea. proc. Sunt totuşi unele situaţii de excepţie în care nu ar fi admisibilă o cerere de chemare în garanţie. în măsura în care nu s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie în fond. spre exemplu. Nefiind deci necesar să se discute admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie.1 rezultă că instanţa va lua act. Dacă reclamantul şi-a modificat sau întregit cererea de chemare în judecată. cât şi hotărârea primei instanţe). (1) teza finală C. civ. în condiţiile prevăzute de art. deoarece. în cazul cererii formulate . civ. Soluţia este asemănătoare atunci când cererea este depusă tardiv şi părţile nu convin sau. încălcându-se astfel dispoziţiile imperative înscrise în art. însă.tardiv formulată se va judeca separat de cererea principală (aşadar. cererea de chemare în garanţie priveşte exclusiv fondul dreptului). Trebuie menţionat că 89 Părţile părţile nu ar putea conveni judecarea împreună cu cererea principală a cererii de chemare în garanţie depusă tardiv de către reclamant. iar din acel moment terţul devine parte în proces. de formularea unei astfel de cereri. Cererea de chemare în garanţie poate fi primită. nu se prejudecă fondul. afară de cazul în care reclamantul şi pârâtul consimt ca aceste cereri să se judece împreună (desigur că această precizare priveşte numai cererea de chemare în garanţie depusă de către pârât).2 într-un asemenea caz. iar cel de-al doilea dispunând că pârâtul. 294 alin. îndrumând partea să introducă o cerere separată). (1) teza a ll-a C. (1) C. civ. 62 C. după ce va lua act de formularea cererii de chemare în garanţie. stabileşte doar că instanţa va dispune comunicarea cererii de chemare în garanţie terţului şi va fixa un termen în care acesta din urmă poate să depună întâmpinarea. cu art.

ci se bucură de independenţă procesuală. poate formula apărări numai în ceea ce priveşte cererea incidentală. instanţa o va supune discuţiei părţilor. 166. 8/1966. Radu. după cum el se va putea prevala de hotărârea respectivă. Pentru soluţia că. alin.. Negru. Din momentul introducerii sale în proces. în toate drepturile procedurale ale garantatului.de reclamant. nu pot conveni judecarea împreună. fără a pune în discuţie cererea principală. putându-se substitui. care este de natură să întârzie soluţionarea cererii . Chematul în garanţie nu devine însă o parte subordonată celei care l-a introdus în proces. în sensul că. să susţină pretenţia dedusă judecăţii prin cererea principală. (2) al aceluiaşi articol permite instanţei să dispună disjungerea (se admite că instanţa de fond este în drept să aprecieze şi să decidă dacă o cerere de chemare în garanţie. p. Potrivit art. cit. chematul în garanţie poate să combată ori. decizia nr. spre exemplu. se admite că nici în litigiile de muncă (conflictele de drepturi şi conflictele de interese) nu ar fi admisibilă o cerere de chemare în garanţie. instanţa va dispune judecarea separată. 63.. terţul poate sprijini partea care l-a chemat în garanţie. 90 Participanţii la procesul civil Unul dintre cele mai importante efecte juridice ale cererii de chemare în garanţie îl constituie dobândirea de către terţul chemat în garanţie a calităţii de parte în procesul în care este formulată o asemenea cerere. dar se poate apăra şi împotriva acesteia. în funcţie de situaţia concretă din speţă. op. Dacă însă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin soluţionarea cererii de chemare în garanţie. după caz. a se vedea. iar. Pentru prima ipoteză.N. iar hotărârea ce urmează a se pronunţa îi va fi opozabilă. Această posibilitate a terţului se justifică pe considerentul că soluţia ce se va pronunţa asupra cererii principale influenţează şi soluţia ce se va da cu privire la cererea de chemare în garanţie (situaţia este asemănătoare cu aceea în care s-ar exercita acţiunea oblică. instanţa va da o încheiere prin care o va respinge ca inadmisibilă. V. terţul va avea drepturile procedurale şi îi vor reveni îndatoririle procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale. în cazul în care cererea de chemare în garanţie se face direct în apel sau în recurs. (1) C. sub acest aspect. 2 Trib. colegiul civil. 63 alin. în acest scop. după ce va lua act de formularea tardivă a cererii. proc. după depunerea la dosar a cererii de chemare în garanţie. în J. p. el poate folosi toate mijloacele de apărare. deosebirea constând în faptul că nu este vorba de un creditor chirografar. D. prin încheiere.1 iar. civ. nr. dacă ar cădea în pretenţii. totuşi. 444/1964. terţul. cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. De asemenea. faptul că nu datorează garanţie sau că partea ce l-a introdus în proces nu s-ar putea îndrepta împotriva sa cu o cerere în despăgubire. invocând. Suprem. Pentru cea de a doua ipoteză. în consecinţă. ci de un debitor al părţii).

2 Cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant. judecarea cererii de chemare în garanţie poate fi suspendată până la rezolvarea cererii principale. totuşi. (1) pct. p. iar apoi asupra raportului juridic dintre pârât şi terţul chemat în garanţie. ci de către pârât.Gr. p. înseamnă că pârâtul nu a pierdut procesul. cit. însă. urmează să fie judecată împreună sau separat de aceasta. pe de o parte. mai precizăm că ' Unii autori vorbesc numai de posibilitatea chematului în garanţie de a combate cererea („acţiunea”) principală . civ. p. Stoenescu. 244 alin.R. una cu privire la cererea de chemare în judecată. instanţa va trebui să soluţioneze litigiul în două etape. deoarece. iar. în temeiul art. Porumb. Radu. /. Zilberstein. dacă este întemeiată. proc. soluţia ce se va da asupra cererii de chemare în garanţie depinde de soluţia ce se va pronunţa cu privire la cererea principală. ipoteză în care se va constitui un dosar distinct. In sfârşit. Terţul chemat în garanţie nu poate fi însă obligat direct faţă de reclamant. op.D. eventuala insolvabilitate a terţului chemat în garanţie nu trebuie să fie suportată de către reclamant.principale. Este necesar să distingem după cum cererea de chemare în garanţie este formulată de către pârât sau de către reclamant. 623/E/1988. V. pronunţându-se mai întâi asupra raportului juridic dintre reclamant şi pârât. astfel încât nu se poate declina competenţa. caz în care terţul introdus în proces pe această cale nu ar avea interesul să se respingă cererea principală. cu singura obligaţie de a motiva hotărârea sa. ci să se admită. p. nr. 63. 3 A se vedea şi Trib. a se vedea. Aşa cum rezultă din chiar prevederile art. (1) C. voi. secţia civilă. Părţile 91 pentru situaţia în care s-a dispus disjungerea. 63. 163.2 Trebuie subliniat că efectul eventualei prorogări de competenţă în privinţa soluţionării cererii de chemare în garanţie subzistă şi după ce s-a dispus disjungerea. pe de altă parte. proc. civ. D. 10/1988. în alte cuvinte. decizia nr. aşa încât cererea prin care acesta a chemat un terţ în garanţie se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes. în măsura în care este întemeiată. Când cererea principală se respinge. o astfel de afirmaţie nu ţine cont de faptul că şi reclamantul poate să formuleze o cerere de chemare în garanţie. Negru. 510. iar cealaltă cu privire la cererea de chemare în garanţie. S. deci că încheierea prin care s-a dispus disjungerea nu este supusă vreunei căi de atac). în R. Suprem.. în cazul în care cererea principală este admisă. 2 în sensul că ar urma să se pronunţe două hotărâri de fond în acelaşi dosar. se va admite dacă se respinge cererea de . înseamnă că pârâtul a căzut în pretenţii. 1 C.. între ei nu există nici un raport juridic procesual. I. astfel încât se va admite şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. 60 alin.

p-121. dar şi contra reclamantului (deşi între ei nu există raporturi de drept substanţial). TsJlt^lcTZ CT-nr-621/1967'în RRD-nr-3/i968. Dacă ambele cereri au fost respinse. Când prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. Dacă ambele cereri au fost respinse (cea de chemare în judecată ca nefondată. atunci cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes. întrucât între ei nu există raporturi juridice substanţiale. reclamantul poate declara apel împotriva pârâtului. precum şi soluţionarea căilor de atac sau judecata în fond după casare. Dacă prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către reclamant (ca lipsită de obiect sau de interes). fie . împrejurarea că soluţia din cererea de chemare în garanţie depinde de soluţia din cererea principală influenţează şi exercitarea.chemare în judecată.Ia?'' dCC1Zla Cmlă . în ceea ce priveşte exercitarea apelului. ?997. Dacă însă cererea de chemare în judecată se admite. iar chematul în garanţie fie contra reclamantului. fie împotriva chematului în garanţie. acesta din urmă are interes să declare apel fie contra reclamantului. fie contra pârâtului. precum şi dacă terţul chemat în garanţie poate face apel împotriva reclamantului. pârâtul poate declara apel împotriva reclamantului (acest apel nu este condiţionat de faptul ca şi chematul în garanţie să introducă apel împotriva pârâtului). invocând netemeinicia cererii de chemare în judecată şi. cât şi a chematului în garanţie. reclamantul va introduce apel împotriva pârâtului. dacă pârâtul a introdus o cerere de chemare în garanţie. având astfel dreptul să se îndrepte împotriva celui pe care l-a chemat în garanţie. probleme de care ne vom ocupa mai târziu. iar prima instanţă a admis atât cererea de chemare în judecată.600^97. Pentru această situaţie se ridică două probleme: aceea a mijlocului prin care se reia în discuţie cererea de chemare în garanţie. hotărârea poate fi apelată de . deoarece reclamantul este cel care a pierdut procesul cu pârâtul. dacă respingerea cererii de chemare în judecată este urmarea apărărilor formulate de terţ în favoarea pârâtului. în Culegere de practică judiciară 92 Participanţii la procesul civil împotriva ambilor. pe cale de consecinţă. cât şi a chematului în garanţie. lipsa de obiect a cererii de chemare în garanţie. nu şi a chematului în garanţie. reclamantul poate introduce apel atât împotriva pârâtului. iar chematul în garanţie poate intenta apel contra pârâtului (invocând inexistenţa obligaţiei sale de garanţie sau faptul că pârâtul nu avea dreptul să se îndrepte împotriva sa cu o cerere de despăgubire). cât şi cererea de chemare în garanţie. p. 68 ?1 CA. în cazul în care prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată şi a admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant. iar cea de chemare în garanţie ca lipsită de obiect sau de interes). reclamantul poate face apel atât contra pârâtului. însă. Astfel.

Vincent. p. Deci. Prdcis Dalloz. Montchrestien. Guinchard. Cât priveşte cea de a doua problemă semnalată mai sus. astfel încât efectele admiterii lui se vor extinde şi faţă de cel ce a formulat cererea de chemare în garanţie. el ar urma să introducă o cerere de intervenţie accesorie.pârât. J. proc. în cazul în care prima instanţă a respins atât cererea de chemare în judecată. poate declanşa un proces distinct împotriva terţului. p. civ. subliniem că legislaţia noastră (spre deosebire de cea franceză). împotriva acestei hotărâri pârâtul nu are interesul să declare un apel contra chematului în garanţie. dar. întrucât partea care îl chemase în garanţie la judecata în 1 A se vedea: J.. dacă reclamantul face apel. pentru a repune în discuţie şi cererea de chemare în garanţie. S. pârâtul-intimat ar dobândi interesul de a introduce un apel provocat. deci obligaţia de garanţie devine efectivă. iar. dacă soluţia referitoare la cererea de chemare în judecată este rezultatul activităţii procesuale a terţului. Procedura civile. 93 Părţile primă instanţă. iar intimatul nu formulează un apel provocat contra terţului chemat în garanţie la prima instanţă. astfel încât garantul poate să facă orice apărare contra apelantului.1 nu oferă decât intimatului posibilitatea aderării la apel. care îşi va îndrepta cererea de apel împotriva reclamantului. 819 şi urm. 293' C. în ceea ce priveşte exercitarea recursului. dacă apelantul îşi îndreaptă apelul numai împotriva adversarului său direct. Droit judiciaire prive. Paris. în calitate de intimaţi. va repune în discuţie şi cererea principală. cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul de la prima instanţă. Hiron. Paris. recursul chematului în garanţie. dar care nu au fost încă atraşi la judecata în apel. 1991. întrucât nu poate recurge la instituţia apelului provocat. uneori chiar şi a chematului în garanţie. deoarece s-a admis cererea de chemare în judecată. 1994. Cele două probleme semnalate mai sus se ivesc şi în această situaţie. Răspunsul la prima problemă semnalată mai sus este oferit de art. acesta din urmă se găseşte într-o poziţie mai puţin favorabilă decât aceea pe care a avut-o ca urmare ca hotărârii primei instanţe. 440 şi urm. deoarece nu a căzut în pretenţii. în sprijinul părţii garantate. respinsă de prima instanţă ca lipsită de obiect. iar hotărârea respectivă este apelată de către pârât. dacă instanţa de apel (sau prima instanţă într-o materie în care hotărârea nu este supusă apelului) a admis atât cererea principală. Astfel. în măsura în care va pierde în instanţa de apel. Acelaşi este interesul şi în cazul în care reclamantul formulase o cerere de chemare în garanţie. dacă nu priveşte exclusiv raportul de garanţie. chiar dacă acesta nu a . cât şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât. nu şi celor care au avut calitatea de parte la judecata în primă instanţă. nu şi contra terţului chemat în garanţie de acesta din urmă.

. civ. cererea de chemare în garanţie a pârâtului de la prima instanţă a fost respinsă ca lipsită de obiect sau de interes. Cererea de arătare a titularului dreptului va trebui să îndeplinească . cu excepţia cazului în care vizează exclusiv raportul de garanţie. închiriere. rezultă că arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât şi numai în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real. recursul terţului chemat în garanţie de către reclamant repune în discuţie şi cererea principală. civ. De asemenea. depozit. proc. 3.declarat recurs. limitează aplicabilitatea acestei forme de intervenţie forţată numai la acţiunile (cererile) reale. instanţa ce judecă fondul după casare admite cererea principală. proc. Arătarea titularului dreptului Cea de a treia formă de intervenţie forţată este reglementată de art. pe cale de consecinţă. civ. instanţa trebuie să repună în discuţie şi cererea de chemare în garanţie [un argument de text în sprijinul acestei soluţii I-ar constitui art. se va respinge cererea principală. iniţial. (3) C. instanţa de fond va judeca din nou. 64 C. Dacă însă. dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului”. în măsura în care între pârât şi terţul arătat ca titular al dreptului real există un raport juridic cu privire la lucrul ce formează obiectul cererii 94 Participanţii la procesul civil (de exemplu. 64 C. 6466 C. proc. chiar dacă acesta din urmă nu a declarat recurs. De asemenea. proc. se va repune în discuţie şi cererea de chemare în garanţie. civ. la judecarea fondului ce urmează admiterii recursului pârâtului de la prima instanţă. comodat etc). Din dispoziţiile art. Potrivit art. Aşadar. care dispune că. „pârâtul care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arăta pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul. iar în apel s-a admis cererea principală şi s-a respins ca lipsită de obiect sau de interes cererea de chemare în garanţie. Dacă însă cererea principală a fost respinsă. partea finală a art. ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată]. iar chemarea în garanţie admisă. civ.5. iar recursul reclamantului de la prima instanţă se admite. efectele admiterii recursului se vor extinde şi asupra chematului în garanţie. cu ocazia judecării fondului după casare. atunci va trebui să constate ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie. dacă în urma admiterii recursului celui care a formulat cererea de chemare în garanţie. dacă în urma admiterii recursului celui care a formulat cererea de chemare în garanţie. între cei doi s-a încheiat un contract de locaţiune. instanţa de apel a respins cererea principală şi. 315 alin. folosirea acesteia fiind deci exclusă în cazul cererilor prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă (personal).. proc. după casare. în cazul în care cererea de chemare în garanţie a fost formulată de către reclamantul de la judecata în primă instanţă. 64 C.

. proc. b) cel arătat ca titular al dreptului real se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile pârâtului. (1) C. aşa încât procesul va continua numai între reclamant şi cel indicat ca titular al dreptului real. proc. proc. 66 alin. 65 alin. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. 66 alin. iar nu cea de intervenient principal. prin trimiterea la art. iar reclamantul consimte să fie înlocuit pârâtul iniţial.. 66 alin. Pentru prima ipoteză. deşi legal citat. Deşi legea nu prevede în mod expres. pârât şi terţul indicat ca .deci. poate avea loc numai cu consimţământul reclamantului. dar tăgăduieşte susţinerile pârâtului. d) cel indicat ca titular al dreptului real. civ. ' S-a exprimat şi opinia că. soluţia este oferită de art. civ.prin cererea introductivă de instanţă. terţul arătat ca titular al dreptului ar dobândi calitatea de intervenient forţat. care va dobândi calitatea procesuală de pârât. s-a urmărit să se Părţile 95 Aşadar. . care prevede că „se vor aplica dispoziţiile art. în ipoteza prevăzută de art. depusă odată cu întâmpinarea sau. proc. în afara cerinţelor comune tuturor formelor de participare a terţilor la judecată.. . şi următoarele cerinţe specifice: . civ.. civ. reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real. la care se referă art. (1) C. art. se disting următoarele situaţii: a) cel arătat ca titular al dreptului real se înfăţişează şi recunoaşte susţinerile pârâtului.pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant. printre altele şi în considerarea faptului că scoaterea din proces a pârâtului. nu se înfăţişează. arătându-se că. dar reclamantul nu este de acord cu înlocuirea pârâtului. în funcţie de poziţia terţului şi a reclamantului faţă de cererea de arătare a titularului dreptului. împreună cu copiile de pe cererea de chemare în judecată şi înscrisurile depuse la dosar. judecata va continua între reclamant. deci terţul „dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu. prevede că terţul arătat ca titular al dreptului va lua locul pârâtului. se apreciază că cererea de arătare a titularului dreptului ar trebui comunicată şi reclamantului. Potrivit art. (2) C. 58 C. civ.. pârâtul poate face arătarea titularului dreptului printr-o cerere motivată. c) terţul se înfăţişează. Cererea va fi comunicată persoanei indicate ca titular al dreptului real. 66 alin. dacă întâmpinarea nu este obligatorie.pârâtul să îl indice pe titularul dreptului (legea nu impune însă pârâtului obligaţia de a indica pe adevăratul titular al dreptului). proc. 58”. iar hotărârea îi va fi opozabilă”. (2) C. proc. civ. acesta din urmă fiind scos din judecată. (1) C. Pentru ultimele două situaţii enumerate mai sus.

D. Legea nu acoperă însă cea de a doua situaţie. Spre deosebire de simpla asistare. 11/1969. 146. Consideraţii introductive în frecvente cazuri.R. 57 C. pop. în practică (Trib. 3/1974. nu se poate considera că. va avea în principiu aceleaşi drepturi şi obligaţii procesuale ca şi intervenientul principal. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. în orice caz.R. terţul rămâne în proces în calitate de pârât. în R.D.titular al dreptului real. proc. 115. 106/1968 a Trib. p. în R. proc. A se vedea: A. p.Gr. acesta din urmă în calitate de intervenient principal. /. Porumb. Leş. (6) al aceluiaşi articol extinde această obligaţie şi în cazul litigiilor referitoare la dreptul de concesiune.R. care implică acordarea unor consultaţii. titularul acestui drept real principal. s-a arătat că se impune soluţia ca şi în acest caz terţul arătat ca titular al dreptului real să rămână în proces. părţile participă la procesul civil prin intermediul unui reprezentant. voi. ce decurg din actele îndeplinite de reprezentant în limita împuternicirilor conferite. întrucât legea nu distinge. .1 iar. 173/1972 a Trib. Anumite particularităţi ale acestei forme de intervenţie există în cazul litigiilor referitoare la bunuri proprietate publică. sentinţa civilă nr. Reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil 4. rezultă că arătarea titularului dreptului de proprietate publică va fi făcută indiferent de poziţia procesuală (pârât sau reclamant) pe care o are cel căruia i-a fost dat în administrare. favorabile sau nefavorabile. jud. p. nr. se va respinge cererea ca greşit îndreptată. p. Reprezentarea în procesul civil este deci acea precizeze doar că terţul indicat ca titular al dreptului real va avea aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi terţul chemat în judecată în temeiul art. închiriere sau la dreptul de proprietate asupra bunurilor concesionate ori închiriate. Notă la decizia civilă nr. în literatura de specialitate. p. §4. pentru această ipoteză. potrivit art. într-o primă opinie.” A se vedea: D.D. în care deşi terţul se prezintă şi recunoaşte susţinerile pârâtului. în litigiile referitoare la dreptul de administrare. Anterior însă. sfaturi etc. Astfel. 167. în R. ce nu angajează în nici un fel partea în cauză. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Satu-Mare. nr. I. în calitate de intervenient principal. raion Satu-Mare. într-o altă opinie. Florescu. că titularul dreptului este terţul indicat. notă la decizia civilă nr. iar alin. 111. 11/1969. 3126/1967. Sitaru. jud. 57 C.1. s-a apreciat că judecata va continua fără să se modifice raportul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată. în urma dezbaterilor. Mehedinţi.2 mai exact. civ. iar dacă se va stabili. 143-144). izolat. are obligaţia să arate cine este titularul dreptului de proprietate. reclamantul nu este de acord ca locul pârâtului să fie luat de terţ. (4) din Legea nr. 12 alin. nr. cum s-a decis. toţi aceşti autori menţionează că „terţul introdus în proces în temeiul art. concesionat ori închiriat bunul proprietate publică ce formează obiectul litigiului. . care stă în instanţă în nume propriu. reprezentarea în procesul civil are drept consecinţă producerea în persoana părţii reprezentate a tuturor efectelor. civ.

44. Deşi partea poate fi reprezentată în procesul civil nu numai de avocat. dacă mandatul este dat unei alte persoane decât un avocat. stabileşte că mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. dacă sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv. în cazul persoanelor juridice (art. 600 alin. însă acesta din urmă nu poate pune concluzii decât la judecătorie. însă nu are dreptul de a pune concluzii. proc. civ.). art. în sensul că partea este obligată să se prezinte personal în instanţă.. (3). care. (3) C. pot pune concluzii în faţa oricăror instanţe. iar. civ. 222 şi art. reprezentarea convenţională a părţilor. sunt totuşi exceptaţi doctorii (în drept) şi licenţiaţii în drept. Aşadar. (4) C. De la regula conform căreia.) şi în cazul răspunsului la interogatoriu (cu unele derogări prevăzute de art. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. 97 Părţile precum şi mandatarul care reprezintă pe soţ sau o rudă până la al patrulea grad inclusiv. se face distincţie între. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. 67 alin. 4. 614 C. Sunt însă unele cazuri în care dreptul de a fi reprezentat în justiţie este restrâns. 7 alin. în cele ce urmează ne vom ocupa numai de reprezentarea convenţională a persoanelor fizice în procesul civil. de art. prevede doar că părţile pot să exercite drepturile procedurale prin mandatar. îndeplineşte acte de procedură în numele şi în interesul altei persoane. Dacă dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească. cu excepţia consilierului juridic care. pentru ipoteza în care mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat. Părţile în proces pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar. numită reprezentant. art. Reprezentarea persoanelor fizice prin mandatar neavocat Faţă de faptul că art. 35 din Decretul nr. să îndeplinească alte acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă. se ridică întrebarea de a şti cine poate avea această calitate. mandatarul care nu are calitatea de avocat poate să formuleze cereri în faţa instanţei. spre exemplu. care intervine în cazul persoanei lipsite de capacitate procesuală de exerciţiu. totuşi. In doctrină. este de reţinut că. 31/1954). 68 alin. 223 C. asistarea reprezentantului de către avocat nu este . (1) C. reprezentarea legală. proc.96 Participanfii la procesul civil situaţie în care o persoană. potrivit legii. de regulă. care este parte în proces. mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat. proc. anume la judecata în faţa instanţelor de fond a cererilor de divorţ (cu anumite excepţii prevăzute de art. civ.2. să propună probe. proc. art. reprezintă partea. pe de altă parte. pe de o parte. proc. civ. ci şi de o persoană care nu are această calitate. civ. Răspunsul îl găsim coroborând dispoziţiile din Codul de procedură civilă cu prevederile Legii nr.

trebuie ca în cerere să se specifice aceasta şi să se alăture procura. precum şi cazul când mandatul este dat unui prepus. (1) C. deci reprezentantul poate să pună concluzii. prevede că procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată. însă. civ. Actele procedurale de dispoziţie pot fi făcute de mandatar numai în temeiul unei procuri speciale. Sub aspectul formei. Mandatul dat sub forma unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiţie. anume: cazul în care mandantul locuieşte în străinătate. Particularităţi privind reprezentarea prin avocat Deşi din art. făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă. chiar dacă nu cuprinde nici o arătare în această privinţă. 68 alin. afară de cazul în care au fost făcute în şedinţă şi în prezenţa părţilor. 4. mandatul judiciar nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. împrejurarea că reprezentantul este numit de instanţă nu . trebuie să fie o procură ad litem. adică o procură dată pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau reprezentare în judecată. proc. care intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu. cât şi instanţa. (2) al aceluiaşi articol dispune că dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală. Spre deosebire de mandatul de drept comun. dar poate fi restrâns numai la anumite acte sau pentru o anumită instanţă. Retragerea mandatului. De la această regulă există însă două excepţii. sechestrul judiciar poate fi autorizat de instanţa care l-a numit să reprezinte în judecată părţile cu privire la bunul pus sub sechestru). ar rezulta că avocatul şi-ar justifica tot prin procură calitatea de reprezentant. precum şi renunţarea la mandat nu pot fi opuse celeilalte părţi decât de la o comunicare. 1 Uneori.1 Alin. deoarece izvorul împuternicirii de reprezentare îl constituie tot legea. cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor de introducere a căilor de atac. în situaţia în care cererea în justiţie se face prin reprezentant convenţional. în realitate. referitor la conţinutul mandatului judiciar. aşa-numita reprezentare judiciară este tot o formă de reprezentare legală. 68 alin. se vorbeşte şi despre reprezentarea judiciară.obligatorie. ci dăinuie până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului. civ. (1) C. fiind deci nevoie ca procura să prevadă expres acest lucru. Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii. proc.3. Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul. Aşadar. semnătura fiind certificată potrivit legii avocaţilor. art. instanţa neputând să numească un astfel de reprezentant decât în cazurile expres prevăzute de lege.

121. acesta. pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului. secţia civilă. pe calea unei pretinse interpretări. (1) C. S-a susţinut că semnificaţia dispoziţiei înscrise în art. 68 alin. proc. 98 Participanţii la procesul civil Participarea procurorului la procesul civil totuşi. reglementarea specială actuală prevede că avocatul are dreptul să reprezinte în temeiul unui contract de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă de avocat şi clientul ori mandatarul acestuia. toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi. decizia nr. B. 67. iar nu organul care îl numeşte pe reprezentant. nu face distincţie între mandatarul neavocat şi avocat. avocatul se legitimează prin împuternicirea avocaţială. proc. 69 alin. în caz contrar. nu însă şi atunci când are o redactare clară.. In lipsa unor stipulaţii contrarii în contract. Contractul prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului.. 415/1992. Leş. ar fi aceea că mandatul de reprezentare în justiţie ar trebui să rezulte dintr-o procură autentificată. p. deoarece el . avocatul este împuternicit să efectueze orice act.C. ceea ce înseamnă că şi avocatul ar avea nevoie de o procură specială pentru efectuarea unor asemenea acte. în baza acestui contract. 68 alin. a reţinut că mandatul judiciar trebuie să îmbrace forma unei procuri legalizate . iar. cum este cazul art.J. întrucât în cazul procedurii notariale de legalizare a semnăturii nu se verifică şi conţinutul actului . dar. Actele făcute de avocat în aceste condiţii nu trebuie ratificate de parte. confuz etc. (1) C./. deoarece criteriul de clasificare îl constituie izvorul împuternicirii de a reprezenta partea în procesul civil (legea sau convenţia părţilor). instanţa supremă. Este îndeobşte cunoscut că un text de lege este susceptibil de interpretare numai atunci când este neclar. nr. p. specific profesiei. De asemenea. chiar fără mandat. poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. civ. (1) C. într-o decizie de speţă. Când reprezentarea la prima instanţă s-a făcut prin avocat. în acest caz. 2/1993. s-ar ajunge la modificarea dispoziţiei legale.S. civ. în privinţa actelor procesuale de dispoziţie.justifică soluţia potrivit căreia am fi în prezenţa unui alt fel de reprezentare. proc. în Dreptul. civ. deşi art. El poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârii date. s-a arătat că procura specială nu mai este necesară dacă în contractul de asistenţă juridică s-a stipulat în mod expres dreptul avocatului de a face acte procesuale de dispoziţie.

în B.2 1 A se vedea: V. prin ipoteză.participă. Sancţiunea în cazul nejustificării calităţii de reprezentant în cazul în care reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale. I. proc. Precizări prealabile Articolul 131 alin. nr. nu rezultă că aceasta este introdusă în numele altei persoane. nu este titularul dreptului. 649. în condiţiile legii. . iar dacă în termenul acordat lipsa nu se împlineşte.exercitarea căilor de atac. Dacă însă. adică în calitate de reprezentant). precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. civ. 2 Pentru confundarea lipsei dovezii calităţii de reprezentant cu lipsa calităţii procesuale active.S.J. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. p. 3211/1999. . Formele concrete de participare a procurorului la procesul civil sunt prevăzute de art. decizia nr. deci nu se menţionează în cerere că persoana care a formulat-o este doar un reprezentant al titularului. iar la dosar nu există dovada din care să rezulte abilitarea celui care a formulat cererea de a-i reprezenta pe titular. 340. 304/2004 privind organizarea judiciară. proc.participarea la judecata procesului civil prin punerea de concluzii. 1994. 318. p. atunci se va invoca excepţia lipsei calităţii procesuale. întrucât.exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. instanţa poate acorda un termen pentru împlinirea acestei lipse. 679/1994. 161 C. Subliniem că excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant presupune situaţia în care cererea este introdusă în numele titularului (deci în cerere se menţionează faptul că se acţionează în numele şi în interesul altei persoane. în condiţiile prevăzute de lege. . 8/2000. Secţiunea a IlI-a. iar titularul dreptului poate ratifica actele făcute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant. în condiţiile legii. a se vedea: C.s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege.4. voi.pornirea procesului civil. p. .J. în cazurile prevăzute de lege. Ciobanu. decizia nr. . şi anume: . secţia de contencios administrativ.). civ. . din cuprinsul cererii. ale dispăruţilor şi ale altor persoane. 4. 45 C. Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant poate fi invocată în orice stare a pricinii..exercită acţiunea civilă. 60 din Legea nr. ale persoanelor puse sub interdicţie. Potrivit art. va anula cererea (art. în Juridica. (1) din Constituţie prevede că „în activitatea judiciară.M. la şedinţele de judecată. cel care a introdus cererea în nume propriu.apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor. în loc să o formuleze în numele reprezentatului.exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege. atribuţiile Ministerului Public în materie civilă sunt următoarele: . Participarea procurorului la procesul civil §1.. .

1 Dominantă este concepţia potrivit căreia procurorul este parte în proces. 28. 45 C. ci a altor persoane. considerarea procurorului ca parte principală sau ca parte alăturată nu acoperă cazul recursului în interesul legii. în R. la poziţia procesuală a procurorului în procesul civil. pe de o parte. Intr-o altă opinie. civ. p. Ministerul Public poate porni .3 §3.D.1 Deşi în unele texte de lege se mai foloseşte noţiunea de parte principală.. §2. putea exercita dreptul la acţiune pentru punerea în valoare a unor interese generale sau chiar particulare. este aşezat de legiuitor în titlul referitor la părţi. se arată că procurorul participă ca parte în proces atunci când iniţiază acţiunea civilă şi ca participant atunci când el intervine în procesul pornit de titularul dreptului sau de o altă persoană căreia legea îi recunoaşte legitimare procesuală. Procurorul era considerat parte principală atunci când. neavând posibilitatea de a face apel sau recurs. nr. Mai mult. O a doua teză în cadrul acestei concepţii. în literatura juridică şi în legislaţia anterioare anului 1948. (1) C. susţine că procurorul dobândeşte poziţia de parte în proces. proc. întâlnită în literatura juridică ulterioară anului 1948. în acelaşi timp.cererea de a se pune în executare anumite hotărâri. deoarece. ea nemai-prezentând utilitate practică.R.. reprezentantul apără întotdeauna interesele părţii pe care o reprezintă. Santai. în cadrul acestei concepţii. Poziţia procurorului în litigiile întemeiate pe Legea nr. în situaţiile expres prevăzute de lege. Formele participării procurorului la procesul civil 3. o reprezentare comună a două părţi cu interese contrarii este de neconceput. iar. îşi păstrează calitatea de organ care veghează la respectarea legii în activitatea de judecată. înainte de a prezenta formele în care procurorul poate să participe la procesul civil. ne vom referi. 10/1984.1. Pornirea procesului civil Potrivit art. se întâlnesc două teze. pe de altă parte. 1/1967. având aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii procesuale. civ. alte dispoziţii legale se referă la procuror. distincţia care se făcea în trecut nu mai este de actualitate. pe scurt. ca parte în proces. Poziţia procesuală a procurorului în procesul civil S-a susţinut că procurorul ar fi un reprezentant sui-generis al părţilor în proces. ceea ce nu s-ar verifica în cazul procurorului. Procurorul era considerat parte alăturată în cazurile în care procesul nu era pornit din iniţiativa lui. se făcea distincţie între cazurile în care procurorul participa la procesul civil ca parte principală şi /. însă o astfel de teză nu poate fi primită. Astfel. iar procurorul doar punea concluziile sale. de asemenea. proc. 45 alin. dar.2 Principalul argument în sprijinul opiniei potrivit căreia procurorul este parte în proces îl constituie faptul că art. 100 Participanţii la procesul civil între cazurile în care procurorul participa ca parte alăturată. El se găsea într-o poziţie procesuală asemănătoare cu a oricăreia din părţile litigante.

voi. Boroi. Leş. 3 Pentru opinia potrivit căreia ar putea fi pus sub semnul întrebării însuşi sistemul în care procurorul are poziţia procesuală de parte în proces. Deleanu. fam. spre deosebire de reglementarea anterioară. Zilberstein. prin introducerea oricărei cereri de chemare în judecată. 349-351. de exemplu. p. precum şi acele cereri care sunt strâns legate de voinţa exclusivă a celui interesat. a se vedea: G. 2 /. ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor.. (1) C proc. 59 alin. /. E. referitoare la limitarea dreptului procurorului de a porni acţiu nea civilă. în sensul că procurorul poate să pornească procesul civil fie atunci când este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor 1 A se vedea. civ. /. p. spre exemplu. Ciobanii.acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor. i se conferă expres acest drept. ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor. p.M. S. etc. Of. p. (1) din Constituţie. 425-439. (1) C. p. cererea de anulare a căsătoriei pentru vicii de consimţământ. 238. fam. cererea de revocare a unei donaţii pentru ingratitudine etc]. 101 Participarea procurorului la procesul civil legitime ale minorilor. 5/2002 (M. ci punerea în mişcare a acţiunii civile de către procuror cunoaşte unele restricţii. I.1 Trebuie reţinut că. voi.art. 131 alin. voi. A se vedea şi V. 53 alin. însă numai dacă pornirea procesului civil ar fi în interesul persoanelor arătate în textul de lege sau dacă o normă specială conferă expres dreptul procurorului de a declanşa procesul civil. cererea de stabilire a paternităţii . prin norme speciale. 45 alin. Din redactarea textului de lege rezultă cu claritate că procurorul nu este îndreptăţit să declanşeze orice proces civil. cererea pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă . precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. I. 224. Herovanu. legea nu mai interzice procurorului să introducă acţiunile (cererile de chemare în judecată) cu caracter strict personal. 128-129. 4 CC. 365. Decizia nr. spre exemplu. (1) C.art. ceea ce înseamnă că procurorul ar putea să declanşeze acţiunea civilă. inclusiv cele care ar avea caracter strict personal [acele cereri pentru care legea prevede expres că pot fi introduse numai de o anumită persoană. fie în acele cazuri în care. p. . astfel cum rezultă din art. nr. I. Stoenescu. 309/2002) a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. fiind preferabil să se considere că procu rorul este acel participant la procesul civil care reprezintă interesele societăţii.

civ. (1) din Legea nr. care se finalizează prin punerea de concluzii. dispăruţi). 45 alin. art.. 45 alin.2. contestaţiilor şi a oricăror alte cereri prevăzute de Legea nr. dispune că titularul dreptului subiectiv la care se referă acţiunea va fi introdus în proces. în oricare fază a acestuia. (1) C. 25 din Legea nr. deşi instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării statutului. este prevăzută de art. 3. actele procesuale de dispoziţie. 45 alin.judecarea cererilor de declarare a dispariţiei şi a morţii pe cale judecătorească. sub forma renunţării la judecată sau la dreptul subiectiv. (3) C. 42 din Decretul nr. civ. persoane puse sub interdicţie..Pentru ipoteza în care procurorul a pornit acţiunea. 33 şi 35 din Decretul nr. participarea procurorului la judecată şi punerea concluziilor de către acesta sunt obligatorii.judecarea de către instanţe a întâmpinărilor. nu împiedică judecata dacă instanţa apreciază că nu sunt în interesul acelor persoane. 47 din Legea nr. (minori. civ. iar dacă procurorul ar retrage cererea. precum şi anularea hotărârii de declarare a morţii (art. procurorul poate pune concluzii în orice proces civil. potrivit art. Ministerul Public are dreptul de a solicita Tribunalului Bucureşti să dispună încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice în cazul în care modificările statutului sau ale programului partidului politic nu au fost comunicate Tribunalului Bucureşti în condiţiile stabilite de art. 46 din Legea nr. de a cere dizolvarea pe cale judecătorească a unui partid politic (art. ori a tranzacţiei. (1) din Constituţie. 131 alin. având posibilitatea să uzeze de dreptul său de dispoziţie. partidul politic în cauză acţionează în baza statutului modificat [art. Participarea Ia judecata procesului civil Această formă de participare a procurorului la procesul civil. făcute în orice proces de reprezentanţii persoanelor prevăzute la art. 45' C. Menţionăm în acest sens: . dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept ori a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului. 14/2003). civ. 14/2003 ori dacă. precum şi de Legea nr. Pentru câteva materii. Aşadar. 32/1954). . 102 Participanţii la procesul civil .soluţionarea cererilor de punere sub interdicţie şi de ridicare a interdicţiei (art. proc. Spre exemplu. proc. proc. titularul va putea să solicite continuarea judecăţii. 38 şi art. Mai reţinem că. (2) C. 14/2003 a partidelor politice]. 14/2003) sau constatarea încetării existenţei unui partid politic (art. de Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. anume prevăzute de lege. proc. textul fiind în concordanţă cu dispoziţiile înscrise în art. 370/2004 . 26 alin. 32/1954).

187/1999]. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.cauzele prevăzute de Legea nr.pentru alegerea Preşedintelui României. . 115/1996).soluţionarea cererii de înregistrare a unui partid politic sau a unei alianţe politice ori a cererii de încuviinţare a modificării statutului sau a programului partidului politic [art. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (art. 30 alin. (1) din Legea nr. precum şi a cererilor referitoare la reorganizarea partidelor politice. (1). 28 din Legea nr. (2) din Ordonanţa nr. . (2) şi art.judecarea. (2) din Constituţie [art.rezolvarea cererii de înregistrare tardivă a naşterii. . . (41) din Legea nr. 554/2004]. . art. (3) şi art. .judecarea recursurilor în interesul legii. 550/2002].procedura de control a averii demnitarilor. (2) din Legea nr. .rezolvarea cererilor prin care se solicită acordarea personalităţii juridice unei asociaţii sau fundaţii în cazul în care se constată neregularităţi ce privesc dispoziţiile art. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii]. magistraţilor. . 272/2004) . 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale). .soluţionarea cererilor prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind drepturile copiilor privind stabilirea măsurilor de protecţie specială (art.judecarea contestaţiilor împotriva deciziilor Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii [art. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. precum şi a recursului exercitat la Curtea de apel Bucureşti (art. precum şi judecarea cererilor cu privire la anularea (desfiinţarea). 23 alin. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere (Legea nr. 8 alin. 21 alin. 25 alin. (1) din Legea nr.soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe [art. (2) şi alin. 16 alin.soluţionarea cererii de expropriere [art. 24 alin. (9) din Legea nr. .cererile în materie de contencios administrativ [art. a cererii de declarare în ţară (după trecerea unui an de la data naşterii) a naşterii unui cetăţean român născut în străinătate. 57 alin. 1 alin. cu modificările ulterioare]. (3) din Legea nr. a apelului declarat împotriva hotărârii Comisiei de reexaminare în materia protecţiei desenelor şi modelelor industriale. cu modificările ulterioare]. 20 alin. 14/2003]. 63) . . rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi menţiunilor înscrise pe acestea [art. 9 alin. de către Tribunalul Bucureşti. la dizolvarea ori la încetarea existenţei acestora. 124 din Legea nr. (2) din Legea nr. modificarea. . 37 alin.rezolvarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare şi a modului de stabilire a preţului de vânzare pentru spaţiile comerciale proprietate privată a statului şi prestările de servicii [art. 33/1994].

din punctul de vedere al topografiei textelor. textul de lege nu face nici o distincţie în acest sens. ceea ce înseamnă că aceasta derogă de la cea situată înaintea ei. Nu s-ar putea susţine că îşi găseşte aplicare dispoziţia cuprinsă în art. 45 alin. Cererea de punere în executare a hotărârilor Acelaşi art. în privinţa exercitării căilor de atac. legiuitorul aşează prevederea referitoare la exerciţiul căilor de atac după prevederea cuprinsă în art. In legătură cu posibilitatea procurorului de a declanşa executarea silită. De altfel..Participarea procurorului la procesul civil \ 03 In toate cazurile în care legea prevede că participarea procurorului la judecată este obligatorie. (1) C. civ. să exercite căile de atac împotriva oricăror hotărâri. proc. civ. Această concluzie se desprinde din împrejurarea că art. proc. 284 alin. instanţa trebuie să comunice hotărârea şi procurorului). prevede că. civ. Această prevedere îşi găseşte aplicare şi în ceea ce priveşte termenul de recurs. proc. 45 C. civ. In legătură cu participarea procurorului la judecata procesului civil trebuie menţionat că nu este obligatoriu ca unul şi acelaşi procuror să fie prezent la toate termenele de judecată. 45 alin. aceasta este de strictă interpretare şi nu poate fi aplicată prin analogie. făcând trimitere la art. în cazurile prevăzute de alin. civ. din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei. proc. dispune că. 3. ca orice normă restrictivă. ci diversele acte de procedură în cadrul aceluiaşi proces civil pot fi îndeplinite de mai mulţi procurori.4.3. deoarece o caracteristică a Ministerului Public este şi indivizibilitatea acestuia. procurorul poate să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea persoanelor la care se referă primul alineat al art. termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii. 301 C. trebuie menţionat că recursul în interesul legii poate fi introdus numai de procurorul general de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. proc. sunt de făcut următoarele sublinieri: . Exercitarea căilor de atac Articolul 45 alin. (1). (5) C. 45 C. civ. civ. final C. 284 C. în condiţiile prevăzute de lege. chiar dacă nu ar fi vorba despre drepturile şi interesele legitime ale persoanelor menţionate în primul alineat al art. care este cea mai frecventă în practică. civ. In legătură cu această formă de participare a procurorului la procesul civil. în afară de cazul când procurorul a participat la judecarea cauzei. întrucât. proc. civ. lipsa concluziilor acestuia atrage nulitatea hotărârii. dispune că procurorul poate. art. Referitor la exercitarea căilor de atac. (1) C. (5) C. trebuie făcute unele precizări: Procurorul poate să exercite căile de atac şi împotriva hotărârilor pronunţate într-o cerere cu caracter strict personal. 3. 45 alin. pentru procuror. proc. când termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii (în această din urmă situaţie. Procurorul poate să exercite calea de atac indiferent dacă a participat sau nu la judecarea pricinii în care s-a pronunţat hotărârea atacată. proc. deoarece... proc.

De altfel. civ. să desfăşoare şi o activitate jurisdicţională. (5) C. că procurorul nu poate să ceară punerea în executare a altor titluri executorii decât hotărârile. privind constituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor. procurorul poate să declanşeze executarea silită numai în acele cazuri în care ar putea să pornească procesul civil şi numai dacă hotărârea este favorabilă persoanelor respective. potrivit legii. în condiţiile prevăzute de art. a persoanelor puse sub interdicţie. deci că nu ar mai exista şi alte organe care. cererea de întoarcere a executării silite. ori de a hotărî asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. final C. Capitolului Competenţa Secţiunea I. mai poate pune concluzii în contestaţiile la executare introduse de părţi sau de terţi. în cazul în care procurorul a cerut punerea în executare a hotărârii. în alte cuvinte. afară de cazul când legea specială ar prevedea în mod expres acest drept pentru procuror. proc. Procurorul poate exercita contestaţia la executare. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti §1. rezultă cu claritate că procurorul poate să solicite punerea în executare numai a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor. per a contrario..justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. se referă expres la „punerea în executare a hotărârilor”. precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. (1) din Constituţie prevede că . rezultă. proc.. aceasta nu înseamnă că ele vor rezolva în exclusivitate pricinile civile.104 Participanţii la procesul civil Din redactarea art. Dacă este îndeplinită cerinţa restrictivă ce rezultă din art.. în cererile de întoarcere a executării introduse de părţi. (5) C. (1) C. civ. procurorul poate să declanşeze executarea silită indiferent de faptul că a participat sau nu la judecarea cauzei în care s-a pronunţat hotărârea respectivă. proc. Principiul stabilirii competenţei generale a instanţelor judecătoreşti Articolul 126 alin. proc. 45 alin. civ. Din împrejurarea că art. Mai reţinem că această formă de participare a procurorului nu este singura care poate fi întâlnită în faza executării silite. 45 alin. . Deşi textul se referă numai la instanţele judecătoreşti. a dispăruţilor. 146 din Constituţie se referă la atribuţiile Curţii Constituţionale. 45 alin. civ. creditorul are posibilitatea să efectueze acte procesuale de dispoziţie. chiar art. Existenţa unor litigii specializate. printre care şi acelea de a hotărî asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. cu un pronunţat caracter tehnic. 45 alin.

urmează a fi considerate abrogate. dacă prin lege specială nu se prevede altfel. de până la 5 miliarde lei. 6 din Legea nr. actele normative anterioare. se stabileşte posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a controla hotărârile pronunţate de alte organe cu activitate jurisdicţională. în termen de 15 zile de la comunicare. se soluţionează.” Trebuie precizat că. Potrivit art. mai mari de 5 miliarde lei. dacă partea nu exercită căile administrativjurisdicţionale de atac.I. 554/2004 privind contenciosul administrativ.” în încheierea acestui paragraf. care au stabilit competenţa unor organe din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de întocmire a unui act notarial. contribuţii. în fond. menţionăm că s-a susţinut şi opinia potrivit căreia. în cadrul acestei concepţii.S. contribuţii. după intrarea în vigoare a Constituţiei României din 1991. altor jurisdicţii. este de competenţa Tribunalului Bucureşti. unele cauze fiind încredinţate. în fond. datorii vamale şi accesorii ale acestora. Astfel. reducând numărul cauzelor civile date în competenţa altor organe jurisdicţionale. 10 alin. de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. actele adminis106 Competenţa trativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit art. iar astfel de acte normative.M. datorii vamale şi accesorii ale acestora. se soluţionează. precum şi cele care privesc taxe şi impozite.precum şi necesitatea de a degreva instanţele judecătoreşti de unele cauze foarte simple. ceea ce înseamnă că autoritatea judecătorească nu are monopolul funcţiei de a judeca. Se constată însă tendinţa legiuitorului de a da prioritate instanţelor judecătoreşti în rezolvarea pricinilor civile. de a soluţiona anumite pricini. apelul exercitat împotriva comisiei de reexaminare din cadrul O. 10 din acelaşi act normativ. prin lege. se admitea existenţa unei excepţii. 304/2004 „competenţa organelor judiciare şi procedura judiciară sunt stabilite de lege. adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei. pe lângă plenitudinea de competenţă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona pricinile civile. precum şi acţiunea în anularea unui act notarial sunt de competenţa judecătoriei etc. . de tribunalele administrativ-fiscale. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. 3 din Legea nr. spre exemplu: în materie de invenţii. impun existenţa unor organe cu atribuţii jurisdicţionale din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. conform cărora. 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. (1) din Legea nr. Potrivit art. ar încălca dispoziţiile legii fundamentale. prin anumite dispoziţii legale. se vor aplica dispoziţiile art. Pentru cazurile în care nici o normă specială nu ar prevedea posibilitatea unei anumite instanţe judecătoreşti de a exercita controlul judecătoresc asupra hotărârilor altor organe cu activitate jurisdicţională.

acesta nu mai poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate după ratificare. legile şi ordonanţele în vigoare (controlul posterior sau concret. pentru a se asigura accesul liber la justiţie. a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. a unui grup . regulamentele Parlamentului. . înainte de promulgarea acestora. precum şi.se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. tratatele sau alte acordurile internaţionale iniţiativele de revizuire a Constituţiei. deoarece numai la aceasta se referea expres Constituţia. 21 şi la art. b) din Legea nr. deoarece consecvenţa ar impune adoptarea aceleiaşi soluţii şi în privinţa arbitrajului privat sau instituţionalizat (atât a celui intern. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. 47/1992. cât şi a celui internaţional). control care vizează legile înainte de promulgare (control anterior sau abstract. în ce ne priveşte. 146 din Constituţie. ar trebui să existe posibilitatea parcurgerii tuturor structurilor instanţelor judecătoreşti. Curtea Constituţională: . stabilite de art. a unuia din preşedinţii celor două Camere. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. totuşi. asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispoziţiile constituţionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaţilor şi Senatului. §2. Competenţa în materia controlului de constituţionalitate Dintre atribuţiile Curţii Constituţionale. soluţia. nu se desprinde din interpretarea sistematică a prevederilor constituţionale. .se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului. a Guvernului. ne interesează aici cele referitoare la controlul de constituţionalitate. ar avea consecinţe practice greu de acceptat. denumit şi control a priori).şi anume activitatea jurisdicţională a Curţii Constituţionale. cu care nu suntem de acord.se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Dimpotrivă. a Avocatului Poporului. De altfel. din oficiu. 126 alin. conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice şi partidele politice. în alte cuvinte. întrucât se raportează numai la art. din dispoziţiile legii fundamentale nu rezultă că. apreciem ca fiind greşită o asemenea teză. dând principiului „accesul liber la justiţie” o accepţiune care. (1) din Constituţie. în cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit art. pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale. în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituţiei. denumit şi control a posteriori). înainte de promulgarea acestora. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. în cazurile în care se constată neconstituCompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti 107 ţionalitatea legilor. a procedurilor notariale etc. Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. 146 lit. Astfel. la sesizarea Preşedintelui României.

excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului. excepţia va putea fi din nou invocată. Altfel spus. Pe durata acestui termen. Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei prevederi regulamentare este obligatorie. pentru actele normative adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. în cazul în care ordonanţa nu a fost atacată până la momentul adoptării legii sau dacă excepţia a fost respinsă. în sfârşit. „legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. Cât priveşte rezolvarea excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi a ordonanţelor. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. trebuie reţinut că. el fiind cel care va constata. (1) din Constituţie. ci. înainte de promulgarea legii de admitere sau de respingere a ordonanţei. dacă se solicită aplicarea unei norme juridice cuprinse într-un astfel de act normativ. rezultă cu claritate că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi invocată decât în faţa instanţelor judecătoreşti astfel cum sunt acestea definite de art. în legătură cu această atribuţie. Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. neconstituţionalitatea se poate invoca numai în temeiul art. 146 lit.” Aşadar. Dispoziţiile din regulamente. instanţa urmează a verifica dacă norma respectivă mai este în vigoare sau a fost abrogată de dispoziţiile constituţionale. 154 alin. în acest interval. după promulgarea legii de aprobare a ordonanţei. judecătorul aplică numai legea în vigoare. precum şi în faţa a celor de arbitraj comercial. conform căruia. . 126 alin. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. constatate ca fiind neconstituţionale. a). se impun unele precizări prealabile: în primul rând. dar ea va viza de această dată legea. (1) din Constituţie şi de Legea nr. apreciem că nu s-ar putea vorbi de o 108 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 109 eventuală excepţie de neconstituţionalitate. 146 lit. din modul în care este redactat art. 304/2004. pe cale de interpretare. în al doilea rând. mai subliniem că ordonanţele pot fi atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate numai până în momentul în care se adoptă legea de aprobare sau de respingere de către Parlament. dacă legea mai . deci nu şi în faţa altor organe cu atribuţii jurisdicţionale.hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele. d) din Constituţie.parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. urmează a se avea în vedere şi art.

prin natura sa. Controlul constituţionalităţii şi legile anterioare Constituţiei României. 154) din Constituţie. la care s-a oprit şi Curtea Constituţională. Cea de a doua soluţie. ea ar atrage nu numai competenţa instanţei de drept comun. Berzescu. 1/1994. constând în schimbarea temeiului legitimităţii sale constituţionale”. în Dreptul nr. cât şi a legii preconstituţionale. în Dreptul nr. Se consideră că „prin natura sa. dacă ele sunt sau nu contrare şi deci dacă norma supusă controlului încalcă sau. în acest mod. (1) (actualul art. această competenţă aparţine şi Curţii Constituţionale. Faptul că. datorită contrarietăţii cu prevederile legii fundamentale. în legătură cu aplicarea fostului art.este în vigoare. spre a se putea stabili. menţinerea în vigoare a legii preconstituţionale ar fi şi o problemă de constituţionalitate. M. Berzescu. (1). op. 150 alin. 9/1991. prevăzută de art. Competenţa Curţii Constituţionale cu privire la legile anterioare intrării în vigoare a Constituţiei României. nu schimbă datele problemei. ci şi competenţa Curţii Constituţionale. Se admite totuşi că. abrogarea constituind numai consecinţa constituţională. după caz. 33 şi urm. ci dintr-o cauză posterioară legii. legea contrară este abrogată. nu se contestă competenţa instanţelor judecătoreşti de a constata că o lege preconstituţională este abrogată. contra-rietatea unei legi cu prevederile Constituţiei nu poate să nu constituie şi o problemă de constituţionalitate. Constantinescu. dimpotrivă. p.2 1 A se vedea: M. p. în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei.1 Trebuie subliniat că. dimpotrivă. nu contravine dispoziţiei constituţionale. chemată să soluţioneze conflictul rezultat din succesiunea legilor. 150 alin. neconstituţionalitatea este cauza abrogării. iar nu doar de conflict în timp al legilor. în ambele teze. abrogarea sau. porneşte de la premisa că.. 38. în această calitate. Constantinescu. în această din urmă ipoteză. deci.. în Dreptul nr. 2 M. 3 şi urm. Este o problemă comună atât controlului constituţionalităţii unei legi elaborate sub imperiul Constituţiei. M. Cu alte cuvinte. s-a pus problema de a şti dacă numai instanţele judecătoreşti sunt competente să constate abrogarea unei legi anterioare Constituţiei. ci. în sensul că dacă instanţa constată că legea preconstituţională este abrogată. S-a decis că şi în . ori. în acest caz neconstituţionalitatea are un caracter specific. nu mai intervine competenţa Curţii Constituţionale. 1/1994. M. întrucât nu rezultă din încălcarea Constituţiei de către legiuitor. O asemenea contrarietate rezultă din interpretarea normei constituţionale şi a celei supuse controlului. p. Constantinescu. competenţa Curţii Constituţionale are un caracter subsidiar faţă de competenţa plenară a instanţelor judecătoreşti de a constata că o lege anterioară Constituţiei contravine dispoziţiilor acesteia şi deci este abrogată. aceasta din urmă fiind antrenată numai în cazul în care instanţa a considerat legea în vigoare sau nu s-a pronunţat asupra problemei respective. controversa vizează numai competenţa Curţii Constituţionale. cit.

însă. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. instanţa din oficiu sau procurorul.1 şi anume că. indirect. menţinerea în vigoare a unei legi anterioare Constituţiei din 1991. în temeiul plenitudinii lor de competenţă. pe cale de excepţie. Rezultă că această competenţă aparţine instanţelor judecătoreşti. Verificarea conformităţii actelor respective cu Constituţia. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. instanţa. în acest interval. însă numai în ceea ce priveşte constatarea unei instanţe. cu sau fără caracter normativ.cadrul controlului anterior promulgării. Pornind de la dispoziţiile art. trebuie evidenţiate şi inconvenientele acestei soluţii. 4 din Legea nr. 554/2004. cum ar fi. poate fi făcută fie în cadrul procedurii contenciosului administrativ declanşată în urma sesizării celui vătămat în drepturile sale. în acest caz. 145 alin. din oficiu sau la cererea părţii interesate. pe cale de interpretare. (2) din Constituţie. Curtea Constituţională are competenţa de a constata că o lege anterioară Constituţiei este abrogată. această competenţă exercitându-se prin Avantajul soluţiei îmbrăţişate de Curtea Constituţională ar fi acela că sar asigura o rezolvare unitară problemei de a constata abrogarea sau. de exemplu. după caz. având în vedere că. Se mai ridică problema de a şti cărui organ îi revine competenţa de a controla constituţionalitatea actelor cu caracter normativ de o forţă juridică inferioară legilor şi ordonanţelor. de care se prevalează una din părţi. deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru viitor. legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces. ea se bazează pe o interpretare destul de forţată. S-ar ajunge la consecinţa că. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. după caz. 146 din Constituţie precum şi de la cele ale art. hotărârile Guvernului. numai atunci când instanţa judecătorească nu a constatat abrogarea legii respective. Parlamentul sau Guvernul. Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstitu-ţionale. în lipsa unor dispoziţii legale exprese. Curtea Constituţională s-ar transforma într-un organ prin care se realizează controlul judiciar. . potrivit art. ca de altfel şi cu celelalte acte normative de o forţă juridică superioară. Potrivit art. ordinele miniştrilor etc. fie chiar pe cale incidentală. mai exact. dacă acesta participă la judecată. 4 din Legea nr. că o lege anterioară Constituţiei din 1991 mai este sau nu în vigoare. se desprinde concluzia potrivit căreia competenţa de a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestor acte nu mai aparţine Curţii Constituţionale. făcând totodată o distincţie (referitoare la caracterul subsidiar al competenţei Curţii Constituţionale) care nu are o fundamentare legală temeinică. Pe durata acestui termen. 554/2004 şi folosind argumentul per a contrario. invocă excepţia de excepţia de nelegalitate a unui act administrativ. cu ocazia judecării unei pricini în care partea interesată.

constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond. 11. Decizia nr. în şedinţă publică. Of. fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. precum şi dovezile necesare. soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. 44/1993). 47/1992). printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale s-a stabilit neconstituţionalitatea prevederii legale respective). fiind vorba despre un paz de suspendare legală obligatorie a judecăţii.CC. încheierea trebuie motivată şi va mai cuprinde susţinerile părţilor. de care depinde soluţionarea cauzei. în perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. excepţia ridicată se trimite Curţii Constituţionale. BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ} {^naiţjsţrati BRĂILA I • 619474 110 Competenţa părţilor. dar numai în legătură cu obiecţia de neconstituţionalitate formulată . judecarea cauzei se suspendă. suspendând cauza. prezentarea poziţiei părţilor şi opinia autorului cererii. Dacă în cursul judecăţii. voi. în cazul în care instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului. va sesiza prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă. Primind cererea. Instanţa de contencios administrativ se pronunţă. textele legale asupra cărora poartă conflictul. Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate printr-o încheiere. Cererea de soluţionare a conflictului va menţiona autorităţile publice aflate în conflict. Boroi. cu citarea părţilor prin publicitate. instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial din oficiu sau una dintre părţi invocă excepţia de neconstituţionalitate a unei prevederi dintr-o lege sau ordonanţă. Dacă însă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (de exemplu. fără a mai sesiza Curtea Constituţională (art. la cererea Preşedintelui României. 34/1993 (M. care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor şi opinia instanţei asupra excepţiei. care se declară în 48 de ore de la pronunţare ori de la comunicare şi se judecă în 3 zile de la înregistrare. Dacă excepţia a fost invocată din oficiu de către instanţă. preşedintele Curţii Constituţionale o va comunica părţilor aflate în conflict. 29 din Legea nr. cu citarea extinderea limitelor sesizării. nr. I. Soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului. 1 A se vedea şi G. după procedura de urgenţă. fiind însoţită de dovezile propuse de părţi. p. solicitându-le să îşi . instanţa o va respinge printr-o încheiere motivată. instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia va soluţiona cauza.

dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii. pe baza unei hotărâri adoptate de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere. (art. hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. 47/1992). 34-36 din Legea nr. care. Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 111 pe baza raportului prezentat de judecătorul desemnat în acest scop şi a probelor administrate. 39-41 din Legea nr. deşi neconstituţionalitatea unui partid politic poate fi constatată numai de către Curtea Constituţională. 40 alin. în cazul în care contestaţia se admite. Partea I. înainte de publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României. este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii unui partid politic. în legătură cu examinarea statutului şi a programului politic. Tribunalul Bucureşti mai poate să respingă cererea de înregistrare în cazul în care aceste acte ar cuprinde menţiuni ce contravin prevederilor art. Contestaţia se soluţio nează cu citarea contestatorului. instanţa fiind chemată tocmai să decidă dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile legale pentru înregistrarea sa. întrucât. precum şi de Guvern. decizia se comunică Tribunalului Bucureşti. Contestaţia privind constituţionalitatea unui partid politic poate fi formulată de preşedintele uneia din Camerele Parlamentului. în termenul stabilit. aşa cum am arătat. a partidului politic în cauză şi a Ministerului Public. 47/1992). punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia. neputându-şi declina competenţa. în scris. Decizia prin care se soluţionează conflictul juridic de natură constituţională este definitivă şi se comunică autorului sesizării. şi va desemna judecătorul-raportor. Contestaţia trebuie motivată şi va fi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. precum şi părţilor aflate în conflict. în ipoteza luată în discuţie. preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. pentru radierea partidului politic neconstituţional din evidenţa partidelor politice legal constituite (art. Cât priveşte corelarea acestei atribuţii a Curţii Constituţionale cu cea a Tribunalului Bucureşti de a înregistra partidele politice. ori ar trebui să îşi decline competenţa în favoarea Curţii Constituţionale. Decizia Curţii Constituţionale nu este supusă nici unei căi de atac şi se publică în Monitorul Oficial al României. în literatura de specialitate s-a arătat că Tribunalul Bucureşti este în drept să respingă cererea de înregistrare. La data primirii ultimului punct de vedere. (2) din Constituţie şi fac ca partidul să fie neconsti-tuţional.exprime. nu există încă un partid. numai . totuşi. s-a pus problema dacă. Altfel spus.

întâmpinările împotriva omisiunilor. componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie [art. . . 16). sunt date în competenţa birourilor electorale de .contestaţiile asupra modului de organizare şi asupra componenţei biroului electoral judeţean se soluţionează de tribunal [art. soluţionarea sesizărilor prevăzute la art. (1) lit. 3. (3) teza II]. h) făcându-se de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală respectivă [art. în situaţiile prevăzute la de art. 25). 52 alin. acesta din urmă are fiinţă legală. Ciobanii. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică persoanei interesate şi primarului în termen de 24 de ore de la pronunţare (art.birourile electorale de circumscripţie rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare (art. iar competenţa de soluţionare a contestaţiilor asupra modului de organizare şi a componenţei biroului electoral de circumscripţie aparţine tribunalului.1 §3.birourile electorale judeţene rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire. 67/2004 stabileşte următoarele competenţe: . Competenţa în materie electorală In materie electorală.după rămânerea irevocabilă a hotărârii de admitere a înregistrării partidului. (4)]. componenţa şi activitatea birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi a municipiului Bucureşti.în judeţele în care se organizează alegeri parţiale într-o singură circumscripţie electorală nu se mai constituie un birou electoral judeţean. 123 sunt îndeplinite de biroul electoral de circumscripţie. p. 29). altele decât cele care. 31 alin. primeşte şi soluţionează orice contestaţie cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerii autorităţilor administraţiei publice locale. împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie care se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. Legea nr. 112 Competenţa . atribuţiile prevăzute la art. 7. .Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la modul de constituire.1. 31 alin. Alegerile locale în cazul alegerilor locale.birourile electorale ale secţiilor de votare rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate (art. voi. prin lege. (2). . 33 alin. înscrierilor greşite sau oricăror erori din liste se soluţionează de primar. 1 V. 31 alin. art. (3) teza I]. (1) şi la art. 33 alin. (4). competenţa se împarte între instanţele judecătoreşti şi alte organe de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională. 377-378. 31 alin. art. . I.M.

judecătoria în a cărei rază teritorială se află comuna sau oraşul validează alegerea primarului (art. în cazul în care constată. în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală.birourile electorale de circumscripţie soluţionează plângerile ce le sunt adresate cu privire la împiedicarea unui partid politic. cu excepţia primarului general al municipiului Bucureşti. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale). precum şi ale listei susţinătorilor. iar împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie judeţeană sau de biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la Biroul Electoral Central. că votarea şi stabilirea rezultatului alegerilor au avut loc prin fraude de natură a modifica atribuirea mandatelor în circumscripţia electorală respectivă (art. 93 alin. Candidaturile care nu îndeplinesc condiţiile legale de fond şi de formă se resping de către biroul electoral de circumscripţie (art.judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care se depune candidatura. înregistrează înregistrează propunerile de candidatură admise de biroul electoral de circumscripţie (art.circumscripţie sau a instanţelor judecătoreşti. că este necesară luarea unor măsuri administrative sau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale ori penale. 46). respectiv tribunalul. soluţia dată asupra contestaţiei este definitivă (art. respectarea condiţiilor de fond şi de formă ale listelor de candidaţi. cu ocazia soluţionării plângerii. la instanţa ierarhic superioară. sesizează autorităţile competente. Candidaturile care îndeplinesc condiţiile legale sunt înregistrate. respectiv la biroul electoral de circumscripţie a municipiului Bucureşti. . soluţionează sesizările privitoare la frauda electorală. .contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare. 48). alianţă electorală ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea deontologiei electorale. 46). respectiv tribunalul. orăşenească. împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 113 comunală. Hotărârea pronunţată în recurs este definitivă şi irevocabilă (art. Hotărârea nu se comunică. municipală sau de sector al municipiului Bucureşti se poate face contestaţie la biroul electoral de circumscripţie judeţeană. .biroul electoral de circumscripţie examinează respectarea condiţiilor legale pentru ca o persoană să poată candida. alianţă politică. . 33). împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. a cărui validare se face de preşedintele Tribunalului Bucureşti [art. pe baza probelor administrate. putând dispune anularea alegerilor dintr-o circumscripţie electorală. 215/2001]. 63 din Legea nr. Recursul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare. Dacă biroul electoral de circumscripţie consideră. de către judecătoria. . 73). .

(4) şi (5) în termen de 24 de ore.consiliile locale validează mandatele de consilieri locali. 14 alin. 114 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 115 . iar contestaţiile de către şeful misiunii diplomatice din ţara respectivă sau de locţiitorul acestuia. 6). (1) se soluţionează de primar. 373/2004 stabileşte următoarele competenţe: Biroul Electoral Central se pronunţă cu privire la protocolul de constituire a alianţelor electorale (art. iar contestaţiile de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. . de îndată. respectiv de respingere a protocolului de constituire a alianţelor electorale.. de îndată. 33 din Legea nr. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează contestaţiile împotriva hotărâ rilor Biroului Electoral Central de admitere. Alegerile parlamentare în cazul alegerilor parlamentare. . de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare. 6). (1) din Legea nr. Legea nr. iar hotărârea de validare sau invalidare poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ [art. 215/2001). 13). 103 alin. 215/2001].întâmpinările împotriva omisiunilor. 9.consiliile judeţene validează alegerea consilierilor. . 14). Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică biroului electoral al secţiei de votare imediat după pronunţare. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra contestaţiilor prevăzute la alin.întâmpinările privind întocmirea sau eliberarea cărţilor de alegător se . Hotărârea este definitivă (art. împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie care se soluţionează de judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul. 32 şi art. întâmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se soluţionează de către biroul electoral al secţiei de votare. Judecarea se face de îndată.2. înscrierilor greşite şi oricăror alte erori din liste se soluţionează de primar. în cazul alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale. prin hotărâre definitivă şi irevocabilă (art. 3. întâmpinările se soluţionează. pe baza datelor cuprinse în lista electorală permanentă (art. iar hotărârea de validare sau invalidare poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ (art.orice neconcordanţă dintre lista electorală permanentă şi copia întocmită potrivit art.

senatorilor certificatul doveditor al alegerii. dacă privesc Biroul Electoral Central. şi de biroul electoral de circumscripţie. contestaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză. dacă privesc biroul electoral de circumscripţie. pe baza constatării Biroului Electoral Central cu privire la partidele politice. alianţele politice sau alianţele electorale care întrunesc pragul electoral prevăzut la art. 41). 36). precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă. sub sancţiunile prevăzute de lege. (2) aplicându-se în mod corespunzător (art. 90 alin. în termen de cel mult două zile de la înregistrare. . de Biroul Electoral Central. prevederile art. . din cadrul circumscripţiei electorale în care funcţionează. 4 şi eliberează certificatul doveditor deputatului desemnat pe această bază. 19). constată rezultatul alegerilor pentru circumscripţia electorală şi eliberează deputaţilor sau. precum şi pentru autorităţile şi instituţiile publice la care se referă. dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare. . buletinele de vot nule şi cele contestate. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă. dacă privesc biroul electoral al secţiei de votare. contestaţiile se soluţionează prin hotărâri care sunt obligatorii pentru biroul electoral în cauză. sub sancţiunile prevăzute de lege. .birourile electorale de circumscripţie rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare sau. dacă privesc oficiile electorale (art.contestaţiile formulate de partidele politice. care este obligat să se pronunţe în cel mult 3 zile de la înregistrarea acestora. 32).birourile electorale ale secţiilor de votare rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate (art. oficiilor electorale. după caz. predau tribunalului. . anulează alegerile dintr-o circumscripţie electorală în cazul în care constată că votarea sau stabilirea rezultatului alegerilor a avut loc prin fraude de natură să modifice atribuirea mandatelor şi dispune repetarea scrutinului (art. atestă atribuirea unui mandat de deputat organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care a întrunit condiţiile prevăzute la art. 13 alin. 34). alianţele politice şi alianţele electorale care participă la alegeri.oficiile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti rezolvă întâmpinările referitoare la propria lor activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare (art. 38). în municipiul Bucureşti contestaţiile se soluţionează de oficiul electoral.Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările referitoare la propria sa activitate şi contestaţiile cu privire la activitatea birourilor electorale de circumscripţie. precum şi candidaţii independenţi pot contesta modul de formare şi componenţa birourilor şi oficiilor electorale se soluţionează de biroul electoral de circumscripţie. sau de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. .soluţionează de serviciul de evidenţă informatizată a persoanei. după caz. primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare (art. împotriva soluţiei date de serviciul de evidenţă informatizată a persoanei se poate face contestaţie la judecătorie în termen de 24 de ore de la comunicare. pe bază de proces-verbal. (2).

contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul în a cărui raza teritorială se află circumscripţia electorală. Legea nr. 5). 50 alin. plângerile ce le sunt adresate cu privire la încălcarea de către candidaţi. Recursul se soluţionează în termen de două zile de la înregistrare. 370/2004 stabileşte următoarele competenţe: Biroul Electoral Central rezolvă întâmpinările la propria activitate şi contestaţiile trimise de birourile electorale de circumscripţie. 7). Hotărârea este definitivă şi irevocabilă şi se comunică de îndată Biroului Electoral Central (art. (1) sau. potrivit legii.. Alegerile prezidenţiale în cazul alegerilor prezidenţiale. unei alianţe politice. la art. atribuţiile ce le revin. 93). împotriva hotărârii se poate face recurs.3. împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie se poate face contestaţie care se soluţionează de Biroul Electoral Central.Birourile electorale de circumscripţie soluţionează. soluţiile date sunt definitive (art. . . la sediul biroului electoral care le-a emis (art. în cel mult două zile de la primirea contestaţiei. alianţe politice. iar hotărârile se publică în presă şi se afişează.contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. în mod vizibil. sub sancţiunea nulităţii (art.Birourile electorale de circumscripţie rezolvă întâmpinările referitoare la propria activitate şi contestaţiile cu privire la operaţiunile birourilor electorale ale secţiilor de votare (art. . (5) şi se soluţionează de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cel mult două zile de la înregistrare.Camerele Parlamentului validează alegerea deputaţilor şi senatorilor (art. pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Sena tului (art. prin hotărâre. prin hotărâre. alianţe electorale ori candidat independent de a-şi desfăşura campania electorală. precum şi la împiedicarea unui partid politic. alianţe electorale sau de către persoanele cărora le este interzis să participe la acţiuni de campanie electorală a prevederilor legale sau deontologiei electorale. Hotărârea nu se comunică părţilor. 50). partide politice. Hotărârea este definitivă şi irevocabilă. . 6). Hotărârea nu se comunică. în termen de 24 de ore de Ia pronunţare. după caz. Hotărârea Biroului Electoral Central este definitivă. Contestaţia şi cererea de recurs se depun la instanţa competentă. 72). Birourile electorale ale secţiilor de votare îndeplinesc. în mod corespunzător. Soluţionarea plângerilor şi a contestaţiilor se face în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare. 47). la curtea de apel. . 3. 50 alin.

în acest scop. rezultat pe care îl va comunica Parlamentului pentru depunerea jurământului (art. o serie de atribuţii sunt recunoscute Curţii Constituţionale. 116 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 117 . Partea I (art. 370/2004 stabileşte următoarele atribuţii pentru Curtea Constituţională: soluţionarea contestaţiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candida turii de către Biroul Electoral Central. 554/2004. trebuie făcută distincţia între: . Competenţa instanţelor judecătoreşti ordinare de contencios administrativ Potrivit art. 25). potrivit art. . Legea nr.1.contenciosul administrativ exercitat de jurisdicţii speciale administrative. Soluţia este definitivă şi se publică în Moni torul Oficial al României. . Legea nr. 1 din Legea nr. stabilirea primilor doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate pe întreaga ţară şi care vor participa la cel de al doilea tur de scrutin. f) din Constituţie. . ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin (art. Competenţa în materia contenciosului administrativ în temeiul dispoziţiilor actualei legi a contenciosului administrativ.validarea rezultatului alegerilor pentru Preşedintele ales.contenciosul administrativ exercitat de instanţe în temeiul legii speciale de contencios.1 4. 11). orice persoană care se consideră . dacă este cazul. 17).rezolvarea contestaţiilor împotriva soluţiei date de biroul electoral de circumscripţie la plângerile privind împiedicarea desfăşurării campaniei electorale (art. 25-26). ipoteză în care va stabili şi ziua votării (art. cu posibilitatea atacării hotărârilor acestora la instanţele judecătoreşti. care. după caz.contenciosul administrativ exercitat de instanţe potrivit procedurii de drept comun. 554/2004. precum şi. 24).anularea alegerilor în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau. 146 lit. .în cadrul alegerilor prezidenţiale. pentru a se asigura principiul constituţional al liberului acces la justiţie. . veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui şi confirmă rezultatele sufragiului.publicarea rezultatului alegerilor în presă şi în Monitorul Oficial al României pentru fiecare tur de scrutin. §4.

prestarea serviciilor publice. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. I. (1) lit. de către o autoritate publică. c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii. voi. cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. data comunicării refuzului. 381 şi urm. după caz.vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. Potrivit art. 2 alin. juridice. Ciobanu. persoanele juridice de drept privat care. în sensul acestei legi. g) din Legea nr. cererea să fie introdusă într-un termen de 6 luni de la: a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau.M. se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente. în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil. Cât priveşte condiţiile sesizării instanţei. modificând sau stingând raporturi 1 A se vedea: V. considerat nejustificat. pentru satisfacerea unui interes public. Interesul legitim poate fi atât privat. au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public). în considerarea apărării unui interes public sau privat constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. de soluţionare a cererii. executarea lucrărilor de interes public. să şefi îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege. adresat altui subiect de drept. b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii. sunt asimilate actelor administrative. Pentru motive temeinice. prefigurat). şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect: . recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. 554/2004 prin nesoluţionarea în termenul a unei cereri se înţelege faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii. după caz. în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori. în cazul contractelor administrative. actul să producă o vătămare unei persoane fizice sau juridice într-un drept al acesteia (prin drept vătămat se înţelege orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege) sau într-un interes legitim (interesul legitim poate fi public reprezentat de posibilitatea de a pretinde o anumită conduită. actul administrativ să emane de la o autoritate publică (orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează. p. Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual. fără a depăşi termenul prevăzut la alin. este necesar ca: actul atacat să fie un act administrativ unilateral (prin act administrativ legea înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ. emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii. pentru anularea actului. în sensul acestei legi. dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului. dacă prin lege nu se prevede alt termen. achiziţiile publice). cât şi public.punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Actele administrative . (2). dând naştere. în regim de putere publică. în cazul actului administrativ unilateral. (1). potrivit legii. sunt asimilate autorităţilor publice.

în fond. iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale. contribuţii. 123 alin. 4. Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativfiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. mai sunt competente să rezolve şi alte acţiuni de contencios 118 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 119 administrativ. ci de împrejurarea că atacarea actului nu se face potrivit Legii nr. 554/2004 exceptează de la controlul pe calea acţiunii directe reglementate de această lege actele administrative pentru desfiinţarea cărora se prevede. art. în cazul în care consideră actul ilegal. 10 alin. 554/2004. 554/2004. se soluţionează. se soluţionează. datorii vamale şi accesorii ale acestora. de până la 5 miliarde lei. competenţa de a soluţiona acţiunile directe este împărţită între tribunale şi curţile de apel după cum urmează: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene. Nu este vorba deci de faptul că s-ar ieşi din sfera contenciosului administrativ. datorii vamale şi accesorii ale acestora. Competenţa instanţelor judecătoreşti speciale de contencios administrativ Articolul 5 alin. al celui local sau al primarului. (5) din Constituţie prevede că prefectul poate ataca. (1) din Legea nr. ci a unei alte legi.cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând. iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. contribuţii. Conform art. de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel. o altă procedură judiciară. O ultimă condiţie impusă de lege este aceea ca actul să nu se încadreze în excepţiile prevăzute în art. un act al consiliului judeţean. (2) din Legea nr. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. 5 din Legea nr. precum şi cele care privesc taxe şi impozite. dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Trebuie subliniat că aceste instanţe judecătoreşti. prevăzute de Constituţie şi de legi speciale [spre exemplu. derogatorii în privinţa competenţei şi a . 554/2004. Actul atacat este suspendat de drept.2. deoarece litigiul priveşte tot un act administrativ. în faţa instanţei de contencios administrativ. prin lege specială organică. pe lângă competenţa de a soluţiona acţiunea directă. dacă prin lege specială nu se prevede altfel. de tribunalele administrativ-fiscale. mai mari de 5 miliarde lei. în fond.

2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor].plângerile împotriva încălcării dispoziţiilor legale referitoare la rectificarea din oficiu a înscrierilor efectuate în carnetul de muncă. 34 alin. 18/1991 privind fondul funciar]. 554/2004. care sunt de competenţa judecătoriei (Decretul nr. (2) din Ordonanţa nr. în mod firesc. trebuie să se asigure şi accesul la instanţele judecătoreşti. . la reconstituirea vechimii în muncă. cererea nu se îndreaptă la secţiile de contencios administrativ de la tribunale sau curţi de apel. care se pronunţă în ultimă instanţă şi deci există numai posibilitatea exercitării recursului [art.plângerile împotriva hotărârilor pronunţate de comisiile judeţene cu privire la contestaţiile persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. realizează justiţia.plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie. în afară de instanţele judecătoreşti (judecătorii. 18/1991. deci speciale. (2) din Ordonanţa nr. în toate cazurile. reglementările anterioare Constituţiei trebuie puse de acord cu dispoziţiile legii fundamentale. precum şi cu privire la măsurile stabilite de comisiile locale [art. actele normative ulterioare Constituţiei ar trebui . afară de ipoteza când legea specială ar stabili în mod expres competenţa în favoarea unei alte instanţe judecătoreşti. . expres prevăzute de lege. curţi de apel şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). 2/2001]. Aşa fiind. deoarece numai astfel se dă satisfacţie principiului constituţional al accesului liber la justiţie. tribunale. 92/1976). la refuzul de a înscrie în carnetul de muncă unele date rezultând din acte sau de a efectua rectificările unor înscrisuri. II din Legea nr.contestaţiile în materie electorală. Competenţa instanţelor judecătoreşti de a controla soluţiile unor jurisdicţii speciale administrative După cum am arătat. 4. potrivit art. în aceste cazuri. (1) din Constituţie. (2) din Legea nr. care. ori în caz de neeliberare a carnetului de muncă. Avem în vedere următoarele situaţii: . ci la instanţele judecătoreşti obişnuite (de drept comun. în aceste situaţii. De regulă. în măsura în care legea specială nu reglementează anumite aspecte. după epuizarea procedurilor administrativ-jurisdicţionale. dacă nu prevedeau ele mijlocul prin care. care sunt de competenţa judecătoriilor şi a tribunalelor. deci cu Legea nr. sunt instanţe de excepţie. în materia contenciosului administrativ. ea se completează cu dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ. 126 alin. în măsura în care aceasta este compatibilă cu reglementarea specială. dar care. dacă avem în vedere realizarea justiţiei). competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială a fost săvârşită contravenţia [art. .3. există şi alte organe jurisdicţionale sau cu activitate jurisdicţională ce rezolvă anumite litigii.procedurii de urmat (aşa-numitul „recurs paralel”). însă. Este de reţinut că. la încetarea activităţii. în condiţiile cap. cu excepţia situaţiei în care legea specială ar institui o altă cale de atac. 32 alin. să se ajungă în faţa instanţelor judecătoreşti. 53 alin.

mărcilor şi indicaţiilor geografice. de regulă. la instanţa competentă potrivit art. 20 din aceeaşi lege şi potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004. dacă partea interesată a urmat şi calea administrativ jurisdicţională. hotărârea comisiei. (1) din Legea nr. în Dreptul nr. 30 din Legea nr.S. pot fi atacate. de regulă. 132/1997 privind rechi-ziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public). (1) din Legea nr. deoarece această comisie soluţionează o contestaţie împotriva hotărârii comisiei mixte de rechiziţii. Există însă situaţii în care nu se aplică art. desenelor şi modelelor industriale. 15 din Legea nr. Astfel.în materie de expropriere. prin intermediul Tribunalului Bucureşti (însă. 554/2004. deoarece legea specială prevede o altă instanţă competentă pentru controlul soluţiei jurisdicţiei speciale administrative. precum şi cererea de revocare în tot sau în parte a . noilor soiuri de plante. 6 alin. 12/1994. 120 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 121 Astfel. în această materie. 21 din Constituţie. procedurile administrativ-jurisdicţionale sunt facultative şi gratuite. 33/1994. 55. controlul judecătoresc este asigurat. 1 Pentru ca un act administrativ să fie considerat jurisdicţional. în termen de 6 luni de la comunicare. este necesar să fie emis de organele autorităţilor publice care au o competenţă atribuită de lege pentru rezolvarea anumitor litigii juridice. . după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale. în condiţiile stabilite de art. (2) din Legea nr. îşi va găsi aplicare art. în cazul în care accesul la instanţele judecătoreşti nu este asigurat în baza unei dispoziţii exprese din legea specială.. care presupun o procedură specială de emitere a actului.1 cu excepţia celor din domeniul contravenţiilor. cu participarea părţilor şi în urma unor dezbateri contradictorii . deci actele administrativ-jurisdicţionale. poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel în raza căreia se află imobilul propus a fi expropriat. Astfel: .J. constituită potrivit art. 554/2004. 554/2004. p. Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. secţia de contencios administrativ.în materia invenţiilor. Potrivit art.C. 6 alin. apreciem că art. 21 din Constituţie şi art. fiind deci vorba despre o procedură administrativ-jurisdicţională. 118/1994. anumite litigii sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti obişnuite). Contestaţia persoanelor interesate împotriva hotărârilor acestuia. competenţa aparţine. decizia nr. 10 alin. 6 din Legea nr. 6 din Legea nr. 554/2004. în materie de invenţii. 554/2004 se aplică în cazul atacării hotărârii Comisiei Centrale de Rechiziţii (art.să se conformeze principiului înscris în art.

. referitoare la contestaţiile introduse împotriva deciziilor cu privire la cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial. iar deciziile Tribunalului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti [art. a certificatului de înregistrare a desenului sau a modelului industrial. prevede în art. Tribunalul Bucureşti mai este competent să judece şi cererea oricărei persoane interesate prin care se solicită anularea. cu modificările ulterioare.I. (1) din Legea nr. 37 din Legea nr. Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze şi: cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de marcă. Contestaţiile împotriva deciziilor acestuia sunt de competenţa comisiei de reexaminare din cadrul O.. în cazurile prevăzute de art. cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă. pe motiv că la data înregistrării cererii nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei (art. 84/1998 stabileşte. a cărei componenţă este alta decât cea care a luat hotărârea.. în materia mărcilor şi indicaţiilor geografice. eliberat de O.hotărârii de acordare a brevetului de invenţie se judecă de către o comisie de reexaminare. Articolul 38 al aceleiaşi legi stabileşte că litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial.S. Legea nr. Hotărârea comisiei de reexaminare poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti. 56 alin. putânduse apoi exercita recursul în termen de 30 de zile de la comunicare la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. de asemenea. Legea nr. în tot sau în parte. inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune sau licenţă. de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie. (1) şi (2)]. (6). 81 alin. în cazurile . 40). precum şi cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor industriale.M.I.I. în termen de 30 de zile de la comunicare [art. din cadrul O. 25 că hotărârile pronunţate de către comisia de reexaminare din cadrul O.. competenţa în favoarea O. art.M. cele referitoare la drepturile patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti.M. 37 şi art.I.S. cu modificările ulterioare]. hotărârea Tribunalului Bucureşti putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. iar hotărârile pronunţate de această instanţă pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.I.S. 44 din Legea nr. 48).M.S. Articolul 62 din aceeaşi lege prevede că sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti litigiile cu privire la 'calitatea de inventator.I. cererea de anulare a înregistrării mărcii (art. pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucureşti (secţia de contencios administrativ) în termen de 3 luni de la comunicare. 49. 5 alin.M.M. cererea privind acordarea unei licenţe obligatorii în condiţiile prevăzute de art. în termen de 30 de zile de la comunicare.S. 45.S. Tribunalul Bucureşti mai este competent să judece: cererea oricărei persoane interesate privind anularea unui brevet de invenţie eliberat de O. 129/1992). 64/1991. 64/1991 privind brevetele de invenţie. la calitatea de titular al certificatului de înregistrare. Hotărârile acestei comisii pot fi atacate cu apel la Tribunalul Bucureşti.

de exemplu: . indiferent că ar fi vorba de un litigiu ce izvorăşte din contractul individual de muncă sau de un litigiu în legătură cu contractul colectiv de muncă (de conflicte de drepturi sau de conflicte de interese). instanţelor judecătoreşti. din contractul de cesiune sau licenţă ori cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. Instanţele judecătoreşti (de drept comun) sunt competente să soluţioneze cererile referitoare la luarea unor măsuri asigurătorii (art. anularea sau rezilierea unui contract de cesiune. §5. competenţa aparţine.consiliul de disciplină pentru abaterile săvârşite de notarii publici. Articolul 39 din aceeaşi lege stabileşte că sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti (de drept comun) litigiile cu privire la calitatea de ameliorator. 33 alin. Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magis-traţii-asistenţi ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (art. de regulă. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. care va pronunţa o decizie supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare.prevăzute de art. 38 din Legea nr. precum şi cererea de decădere din drepturi a persoanelor autorizate să folosească indicaţia geografică înregistrată (art. 81 alin. 54. titular de brevet de soi sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de soi. .1. Competenţa în materia litigiilor de muncă în această materie. cererea de anulare a înregistrării unei mărci de certificare (art. (5) din Legea nr. plata preţului cesiunii) etc. litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a mărcilor. cele privind transmisiunea dreptului la marcă (spre exemplu. pentru abaterile disciplinare săvârşite de judecătorii săi (art. Potrivit art. 317/2004). litigiile privind încadrarea în marcă a unui drept personal nepatrimonial al unui terţ (de exemplu. 79). 47/1992).I. în toate aceste cazuri. precum şi cele privind repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor. împotriva hotărârii acestuia putându-se face contestaţie la Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici [art. cererea de anulare a înregistrării unei mărci colective (art.Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte. (3)]. marca ar cuprinde ca element numele unui terţ). precum şi cererea de revocare sau de anulare a brevetului de soi se soluţionează de către comisia de reexaminare. hotărârea acesteia din urmă putând fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Bucureşti. 34. Există totuşi şi alte competenţe.M. 65 din Legea nr.S. rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. 55).Plenul Curţii Constituţionale. 36/1995 . sentinţa Tribunalului Bucureşti poate fi apelată în termen de 30 de zile de la comunicare [art. 44 din Legea nr. (1) şi ale art. 40 alin. .. cererea de anulare a înregistrării unei indicaţii geografice. prin secţiile sale. 61). în temeiul plenitudinii lor de competenţă. Competenţa în anumite materii 5. Toate aceste litigii sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. (1) şi alin. inclusiv drepturile patrimoniale ale amelioratorului. 87). contestaţiile împotriva hotărârii O.

Articolul 45 alin. cu recurs la Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. 5. 317/2004. 188/2000 stabileşte că hotărârea Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti poate fi atacată cu recurs la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul profesional.a notarilor publici şi a activităţii notariale]. hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară pot fi atacate cu recurs a cărui soluţionare este de competenţa completului de 9 judecători al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Articolul 40 alin. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. în celelalte cazuri. Recursul suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului Superior al Magistraturii de aplicare a sancţiunii disciplinare. (6) din Legea nr. 45 alin. 36/1995 prevede că hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă. civilă sau de contencios administrativ. după caz. potrivit art.comisia de disciplină a baroului pentru abaterile săvârşite de avocaţii din baroul respectiv (cu excepţia celor săvârşite de decani şi de membrii organelor de conducere ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România). Subliniem că. trebuie să se admită că hotărârile pronunţate de organele respective sunt susceptibile de a forma obiectul acţiunii de contencios administrativ în condiţiile art.consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti pentru abaterile săvârşite de către executorii judecătoreşti. cu modificările ulterioare]. 6 din Legea nr. pentru a se asigura accesul la justiţie. iar . 554/2004. Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (1) şi alin. iar pentru abaterile săvârşite de decani şi de membrii organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România competenţa aparţine Comisiei Centrale de Disciplină. hotărârea acestuia putând fi atacată pe calea contestaţiei la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti [art. . (5) din Legea nr. 122 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 123 . (2) este irevocabilă. decizia pronunţată de aceasta putând fi atacată pe calea contestaţiei la Comisia Centrală de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Competenţa în materia rezolvării unor neînţelegeri referitoare la exercitarea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti Unele neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti se soluţionează de autoritatea tutelară.2. 49 din Legea nr. (5) teza a ll-a din Legea nr.

. fam.serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor. pe o navă sau aeronavă. 53. 99 C. în cazul în care naşterea.cererea unui părinte de a avea legături personale cu copilul minor (cunoscută în practică sub denumirea de „vizită minor”). va decide autoritatea tutelară (art. indiferent dacă sunt formulate în timpul căsătoriei părinţilor. text ce îşi găseşte aplicare ori de câte ori legea nu prevede expres altfel). . când soţii sunt despărţiţi în fapt şi nu există o hotărâre judecătorească de stabilire a locuinţei minorului la unul dintre părinţi. Precizăm că. . care funcţionează în subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale ale municipiilor.altele de instanţele judecătoreşti. Au atribuţii de stare civilă: . . la .). (3) şi art.1 Aceeaşi cerere introdusă după ce a intervenit o hotărâre judecătorească de stabilire a locuinţei minorului la unul dintre părinţi sau în cadrul procesului de divorţ ori după desfacerea căsătoriei este de competenţa instanţelor judecătoreşti. ar trebui să se admită că decizia pronunţată de aceasta este supusă controlului judecătoresc. introdusă în timpul căsătoriei. neînţelegerea dintre aceştia cu privire la locuinţa copilului minor va fi rezolvată de instanţa judecătorească [art. pentru ca aceasta să corespundă învăţăturii sau pregătirii sale profesionale. este de competenţa autorităţii tutelare (art. acesta este obligat să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea efectuată.. prin căpitănia portului de înscriere a navei. 42 alin. în cazul în care naşterea ori decesul ar avea loc în tren. oraşelor şi comunelor. majorarea. însă. în timpul unei călătorii în interiorul ţării.cererile în materie de pensie de întreţinere (acordarea. în toate cazurile în care competenţa ar aparţine autorităţii tutelare.în cazul în care părinţii au locuinţe diferite. fam. (2) şi (4) C. La sosirea în ţară. 107 alin. (1) şi (3) C.cererea de încredinţare a minorului unuia dintre părinţi. 100 alin. dacă după împlinirea vârstei de 14 ani. reducerea sau sistarea pensiei de întreţinere) sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Astfel: . precum şi cererea de reîncredinţare se rezolvă de instanţele judecătoreşti.comandantul navei. Competenţa în materia actelor de stare civilă şi a înregistrărilor de stare civilă Legea nr. în baza principiului accesorium sequitur principale (cererea de a avea legături personale cu minorul având caracter accesoriu în raport cu măsura încredinţării copilului). exercitat prin intermediul procedurii contenciosului administrativ.]. copilul cere schimbarea locuinţei. . fam.serviciul public comunitar de la locul de coborâre sau de debarcare. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă stabileşte competenţe diferite. căsătoria sau decesul ar avea loc pe o navă în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării. în cursul procesului de divorţ sau după desfacerea căsătoriei părinţilor [art.]. sectoarelor municipiului Bucureşti. fam. 102 C.

la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 Bucureşti. Teorie şi practică judiciară. în cazul în care naşterea sau decesul ar avea loc pe o aeronavă în timpul unei călătorii în afara graniţelor ţării. care au competenţa să efectueze înregistrări de stare civilă privitoare la cetăţenii români aflaţi în străinătate. 21 alin. 119/1996). 10 din Legea nr. sediul persoanei ori organului căruia legea îi recunoaşte legitimare . în cazul în care nu s-a luat măsura încredinţării minorului. care. dispoziţie care. autorităţii tutelare. poate fi contestată la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul autoritatea emitentă (art. iar declaraţia de naştere se face în ţară]. prin comandantul de aeroport. aşa cum am arătat. deci cu nesocotirea normelor de competenţă generală. acesta trebuie să înainteze un extras de pe carnetul de drum. deoarece instanţele judecătoreşti nu sunt competente să soluţioneze pe calea ordonanţei preşedinţiale litigii care nici în fond nu sunt de competenţa lor. poate fi rezolvată pe calea ordonanţei pre-şedinţiale. Argessis. 240-242. competenţa aparţine. întocmirea actului de naştere se face numai în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. Crişu. 1 Pentru soluţia potrivit căreia cererea de a avea legături personale cu minorul. p. pentru ipoteza respectivă. competenţa de primă instanţă aparţinând judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază persoana interesată ori se află sediul instituţiei de ocrotire a copilului [art. Cererile privind reconstituirea sau întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă sunt de competenţa serviciului public comunitar local de evidenţa persoanelor şi se soluţionează prin dispoziţie a primarului. 54 din Legea nr. competenţa de primă instanţă aparţinând judecătoriei în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau. Anularea (desfiinţarea). Această soluţie este eronată.reprezentanţii diplomatici sau consulari ai României. (3) al aceluiaşi articol. 119/1996). în caz de respingere a cererii. iar.comandantul aeronavei. persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază (art. Ed. se aplică în mod corespunzător şi atunci când naşterea unui cetăţean român s-a produs în străinătate. (1) şi (2) din Legea nr. a ll-a. potrivit alin. a se vedea: C. după caz. . în cazul în care se refuză efectuarea unei înregistrări de stare civilă. rectificarea sau completarea actelor de stare civilă şi menţiunilor înscrise pe acestea se pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. modificarea. 1993.serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor al sectorului 1 Bucureşti. precum şi la apatrizi. la sosirea în ţară. Acţiuni civile injustiţie. 119/1996. 124 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 125 . ed. In cazul în care declaraţia de naştere a fost făcută după trecerea unui an de la data naşterii.

după caz. 64 alin. dar la care legea nu se referă în mod expres. Legea prevede expres această soluţie în cazul divorţului (art. Competenţa în materia schimbării. ca urmare a unor schimbări intervenite în starea civilă a persoanei. Astfel: în cazul declarării nulităţii căsătoriei. 53 din Legea nr. reclamaţia prealabilă sesizării instanţei adresându-se Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (art. dispoziţia primarului poate fi contestată în condiţiile Legii nr. consiliul judeţean sau parchetul (art. Cererea de înscriere. cu modificările ulterioare. poate să intervină o modificare a numelui de familie al copilului.). reclamaţia prealabilă sesizării instanţei adresându-se Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor. rectificării şi modificării numelui Cererea de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui (pe cale administrativă) se trimite (de către serviciul public de evidenţă a persoanelor local la care trebuie depusă) serviciului public judeţean sau.4. de primarul general al municipiului Bucureşti. fam. 41/2003). 554/2004. 20 din Ordonanţa nr. în cazul admiterii unei cereri în tăgăduirea paternităţii. 119/1996). a numelui de familie sau a prenumelui retradus sau cu ortografia limbii materne (aşanumita rectificare a numelui de familie sau a prenumelui) se depune la serviciul public de evidenţă a persoanei care are în păstrare registrul de stare civilă şi se soluţionează de către primar. 57 din Legea nr. fam. autoritatea administraţiei publice locale. dacă copilul avea numele de familie al celui ce îl recunoscuse. soţul care şi-a schimbat numele de familie prin căsătorie revine la numele avut înainte de încheierea acesteia. 5. al adopţiei (art. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei) şi al stabilirii filiaţiei copilului din afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte [art. Cât priveşte modificarea numelui de familie (adică înlocuirea acestuia datorită unor schimbări intervenite în starea civilă a persoanei fizice). 13. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelui persoanelor fizice).procesuală activă. 21 din Ordonanţa nr. 18 şi art. competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti (de drept comun). 40 C. prin menţiune pe actele de stare civilă.]. adică persoana interesată. (2) C. se soluţionează prin dispoziţie de către preşedintele consiliului judeţean sau. care va trebui să aibă acel nume de familie pe care îl avea mama în momentul naşterii lui. iar în caz de respingere a cererii. Trebuie menţionat că pot exista şi alte situaţii în care s-ar pune problema modificării numelui de familie. în situaţia admiterii unei cereri în contestarea sau în declararea nulităţii recunoaşterii de filiaţie (maternitate ori paternitate). iar dispoziţia de admitere poate fi atacată de orice persoană căreia i-a fost vătămat prin aceasta un drept sau un interes legitim la instanţa de contencios administrativ (art. Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui poate fi contestată de către solicitant în condiţiile legii contenciosului administrativ. al municipiului Bucureşti. după caz. atunci el revine la numele de . iar la propunerea motivată a acestuia.

modificarea numelui de familie ar mai putea avea loc şi în cazul admiterii cererii în contestarea filiaţiei faţă de mamă atunci când filiaţia rezultă din certificatul de naştere fără însă a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat. trebuie reţinute. 21/1996. 38. în baza principiului accesorium sequitur principale.familie avut înainte de cel pe care l-a luat ca urmare a recunoaşterii de maternitate sau. precum şi în cazul admiterii cererii în contestarea existenţei împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate. inspectorii de concurenţă pot proceda la inspecţii. invalidarea actului sau actelor de realizare a unei concentrări creatoare de poziţie dominantă. o serie de dispoziţii ale Legii concurenţei nr. de paternitate. Pentru aceste situaţii. după caz: invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se exploatează abuziv poziţia dominantă. In conformitate cu prevederile art. prin hotărârea de anulare a căsătoriei. curtea de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al agentului economic care abuzează de poziţia sa dominantă poate să ordone. Potrivit art. în conformitate cu prevederile art. vânzarea de active. limitarea sau interdicţia accesului pe piaţă. 5. ci numai dacă schimbarea stării civile (care ar atrage modificarea numelui de familie) s-ar realiza prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti. chiar şi atunci 126 Competenţa Competenţa generală a instanţelor judecătoreşti 127 când prin actul sau actele juridice în cauză s-ar fi constituit o nouă persoană juridică. ar urma să se pronunţe şi cu privire la modificarea numelui de familie. Când aceste locuri sunt situate în circumscripţiile unor . în primul rând. Subliniem însă că nu orice modificare a numelui de familie se va pronunţa de instanţa judecătorească. după caz. apreciem că instanţa judecătorească. respectiv de admitere a cererii în contestarea sau în declararea nulităţii recunoaşterii de maternitate ori de paternitate. 7.5. doar în baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către preşedintele tribunalului în a cărui circumscripţie sunt situate locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta. Competenţa în materia protecţiei concurenţei comerciale Cât priveşte competenţa instanţelor judecătoreşti în această materie. 37. reorganizarea prin divizare a agentului economic. de admitere a cererii în tăgăduirea paternităţii.

în materia de care ne ocupăm. de Plenul Consiliului Concurenţei. ci. având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea. recursul nu este suspensiv de executare. la cerere. acesta are posibilitatea de a ataca acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti. text ce stabileşte că acţiunile izvorâte dintr-un act sau fapt de concurenţă neloială sunt de . ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale. 21/1996. art. 21/1996. în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. în lipsa unei dispoziţii legale exprese. ele vor soluţiona toate litigiile ce decurg din săvârşirea unor practici monopoliste sau în legătură cu asemenea practici. 9 sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale. Sub acest aspect. Mai trebuie subliniat că. în al doilea rând. după caz. Potrivit art. 61 prevede doar că. ţinându-se cont de faptul că este vorba de litigii comerciale. (4) pot fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau. împotriva ei putând fi declarat recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. oricare dintre preşedinţii tribunalelor competente poate emite o încheiere unică. de la comunicare. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. 21/1996 stabileşte şi anumite competenţe speciale în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. (1) şi ale art. urmează a se aplica regulile de drept comun în materia competenţei. In cazul în care organele administraţiei publice centrale sau locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenţei. Instanţa poate ordona. după caz. în special: a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici. 7 din Legea nr. suspendarea executării deciziei atacate. 20 alin. b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici. Curtea de Apel Bucureşti soluţionează şi plângerile împotriva sancţiunilor contravenţionale aplicate de comisiile sau. instanţele judecătoreşti sunt competente nu numai în cazurile expres prevăzute de Legea nr. sentinţa va fi pronunţată fără drept de apel. ele pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. încheierea dată de preşedintele tribunalului poate fi atacată cu recurs la curtea de apel. independent de sancţiunile aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 45 şi 46 vor fi comunicate de îndată părţilor. Legea nr. împiedicarea sau denaturarea concurenţei. vom reţine şi dispoziţiile înscrise în art.tribunale diferite şi acţiunea trebuie desfăşurată simultan în fiecare dintre ele. dreptul la acţiune al persoanelor fizice şi/sau juridice pentru reparaţiunea integrală a prejudiciului cauzat lor printr-o practică anticoncurenţială prohibită rămâne rezervat. având în vedere plenitudinea de competenţă a instanţelor judecătoreşti. Deciziile luate de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor alin. Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen conform prevederilor art.

ar fi posibil ca instanţa să fie sesizată chiar pe calea unei acţiuni în constatare. rămân în competenţa notarului public. numai cu privire la aspectele asupra cărora moştenitorii nu se înţeleg. deoarece legea nu acordă procedurii notariale semnificaţia unei proceduri prealabile şi obligatorii introducerii cererii la instanţa judecătorească. iar. Dacă de la început există neînţelegeri între moştenitori. în cazul în care procedura succesorală se desfăşoară în faţa instanţei judecătoreşti. se iau de către aceasta. în mod obiectiv. procedura succesorală se desfăşoară în faţa notarului public. Delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de cea a notarului public 5. măsurile de administrare. procedura deschiderii şi constatării stării materiale ale testamentelor olografe şi mistice. chiar dacă procedura succesorală are loc înaintea instanţei judecătoreşti: luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale (însă. notarul public va suspenda procedura necontencioasă şi va îndruma părţile să se adreseze instanţei judecătoreşti (art. fără a fi nevoie ca notarul public să constate existenţa acestora. în scopul de a-i conferi dreptul de a veni la o succesiune. în cazul în care între moştenitori nu există neînţelegeri. ducând la o substituire a notarului public în competenţa instanţelor judecătoreşti. la cererea moştenitorilor. 5. chiar dacă moştenitorii s-ar înţelege şi procedura ar urma să se desfăşoare în faţa notarului public. în materie succesorală. Neînţelegerile dintre moştenitori nu atrag în mod automat suspendarea procedurii notariale. cererile de anulare a declaraţiei de acceptare sau de renunţare la succesiune pentru vicii de consimţământ. precum: cererile de repunere (judiciară) în termenul de acceptare a succesiunii. cererile în constatarea simulaţiei unor acte juridice încheiate de defunct şi care sunt invocate în cursul procedurii succesorale. 36/1995). cererile de rectificare a actelor de stare civilă folosite ca dovezi în stabilirea legăturii de rudenie. criteriul de stabilire a competenţei în favoarea instanţei judecătoreşti sau a notarului public îl constituie caracterul contencios sau necon-tencios al cererii. 78 din Legea nr. Astfel. cererile prin care se tinde la schimbarea statutului civil al unei persoane. ci numai dacă rezolvarea lor ar depăşi.6. Procedura succesorală în materie succesorală. după rezolvarea acestora. sunt însă unele cereri care vor fi soluţionate în mod obligatoriu de instanţele judecătoreşti. Mai mult. să se întoarcă la notarul public pentru finalizarea procedurii necontencioase.6. de îndată ce neînţelegerile apar.competenţa tribunalului de la locul săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul ori domiciliul pârâtului.1. se poate sesiza direct instanţa. primirea şi înregistrarea declaraţiilor de acceptare a succesiunii sub beneficiu de 128 Competenţa . sfera procedurii necontencioase. care pot solicita şi numirea unui administrator-sechestru). însă. în schimb.

darea de dată certă înscrisurilor prezentate de părţi în acest scop. la solicitarea părţilor. iar. a specimenelor de semnătură. mai trebuie menţionat că împotriva . legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri. notarul public. Alături de procedura succesorală necontencioasă. Actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat. legalizarea copiilor de pe înscrisuri. în cazurile prevăzute de lege. la cererea celor care au pretenţii la moştenire sau care au fost prejudiciaţi în alt fel prin eliberarea ori cuprinsul certificatului. deci nu numai cea succesorală. înregistrarea declaraţiilor de renunţare la succesiune. îndeplinirea actelor de protest al cambiilor. în sfârşit. competenţa revine instanţelor judecătoreşti.6. 36/1995 Pentru delimitarea competenţei instanţelor judecătoreşti de competenţa notarilor publici. precum şi împrejurarea că toate procedurile notariale.Competenţa materială 129 inventar. în cazul în care certificatul de moştenitor a fost anulat. cu acordul tuturor moştenitorilor. 81 din Legea nr. sunt proceduri necontencioase. în cazul procedurilor necontencioase (când nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană). anularea certificatului de moştenitor se poate obţine numai pe cale judecătorească. mai sunt de competenţa notarilor publici: redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic. eliberarea certificatului de moştenitor. 5. într-una din formele prescrise de lege (art. în cazul în care moştenitorii nu s-au înţeles sau calea partajului este obligatorie. în încheierea finală a procedurii succesorale notariale se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia. efectuarea şi legalizarea traducerilor.2. autentificarea înscrisurilor. Aşadar. 36/1995). competenţa aparţine notarilor publici numai dacă există un text de lege expres în acest sens. notarul public va elibera un nou certificat. însă. Alte proceduri notariale reglementate de Legea nr. 86 şi art. cei interesaţi trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti. conformându-se hotărârii judecătoreşti respective (art. Cât priveşte activitatea notarială. 36/1995). trebuie avute în vedere şi celelalte proceduri notariale reglementate de lege. taxarea succesiunilor. dacă nu există o asemenea dispoziţie legală. al biletelor la ordin şi al cecurilor. eliberând un certificat de moştenitor suplimentar. primirea în depozit de înscrisuri şi documente. precum şi a sigiliilor. 88 din Legea nr. Dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună învoială. certificarea unor fapte. eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite. poate relua procedura notarială în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală.

nici chiar cu autorizarea instanţei. proc. 2 alin. (2) din Legea nr. valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă.1 §2.încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial. b) plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate. deci. care sunt menţionate de art. în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe. iar competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate. Competenţa materială a judecătoriei Potrivit art. de curtea de apel sau de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. deci are caracter absolut. toate procesele şi cererile. 36/1995). Se mai observă că textul stabileşte şi competenţa generală a judecătoriei. în cadrul sistemului acestor organe. Textul se referă la controlul judecătoresc pe care îl exercită judecătoriile asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate de alte . în termen de 10 zile de la data când a luat cunoştinţă de această încheiere. partea interesată poate face plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul biroul notarial care a refuzat îndeplinirea actului. fiind vorba nu numai de alte instanţe judecătoreşti. civ. Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti. astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme. Rezultă că judecătoria este instanţă de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti. Competenţa materială (numită uneori şi competenţă ratione materiae) presupune o delimitare între instanţe de grad diferit. De asemenea. 304/2004. Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul. Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică. 1 C. ci şi de orice alte organe cu activitatea jurisdicţională. urmează a se determina dacă pricina respectivă va fi judecată de judecătorie. aceasta va fi soluţionată de judecătorie. 100 din Legea nr. în cazurile prevăzute de lege. precum şi în unele acte normative speciale. Consideraţii introductive După ce s-a stabilit că pricina este de competenţa instanţelor judecătoreşti. judecătoriile judecă: a) în primă instanţă. instanţele judecătoreşti mai sunt competente să soluţioneze şi cererile în anularea actelor notariale (art. de tribunal. deoarece exclude din competenţa sa cererile date prin lege în „competenţa altor instanţe”. în concret.. Secţiunea a ll-a. Competenţa materială §1. ori de câte ori nu se prevede competenţa unei alte instanţe de a rezolva în primă instanţă o anumită cerere.

373/2004. până la acest punct. Cu titlu exemplificativ. civ. 67/2004 şi art. 3 al aceluiaşi articol trebuie interpretat în sensul că are în vedere orice alte cereri date prin lege în competenţa judecătoriilor. textul pct. proc. în Dreptul nr.. 2/2001. p. art. civ.organe cu activitate jurisdicţională. nu este foarte exactă. 12/1994. Redactarea art. 1 C. în sensul că noţiunea de «plângere» se referă la orice cale de atac împotriva hotărârilor organelor cu activitate jurisdicţională din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. art. pronunţând o hotărâre definitivă. 32 din Ordonanţa io. 1 A se vedea şi C. proc. proc. 1 C. plângerea împotriva procesului-verbal de contravenţie se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia etc.S. 55. secţia civilă. contestaţiile împotriva soluţiilor date de către autorităţile care au întocmit listele electorale se rezolvă de către judecătorie. civ. potrivit cărora. nu s-a referit la «materii» pentru a se putea spune „în orice alte materii”. proc. Faţă de modul în care sunt redactate pct. 1 şi 2 ale art. Se încadrează în această categorie: . fiind o normă specială în ceea ce priveşte competenţa.. 2 C. iar noţiunea de «hotărâre» include toate actele ce provin de la organele din afara sistemului judecătoresc şi asupra cărora judecătoria exercită un control judecătoresc. folosite de art. Se observă că noţiunile de «plângere» şi «hotărâre».. în primă instanţă. 16 din Legea nr. care. civ. 130 Competenţa Competenţa materială 131 nr. nesusceptibilă de apel. 1 pct. c) în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. 1 pct. 3 C. civ. potrivit căruia. Acest control intervine numai dacă este expres prevăzut de lege. decizia nr. 458/1994. proc. 13 din Legea nr.. 236 C. se aplică şi atunci când judecata pe fond.J.cererea de asigurare a dovezilor pe cale principală (art. menţionăm: art. întrucât. ar fi de competenţa tribunalului sau a curţii de apel ori când pricina pe fond ar urma să fie . primesc o accepţiune mai largă.

ţinerea registrului de proteste şi soluţionarea cererilor de anulare a titlului [art.. 63 alin. . 36/1991]. proc. în lipsa convenţiei arbitrale. art.învestirea cu formulă executorie a cambiilor. C. judecătoria ar fi fost competentă să judece litigiul în primă instanţă.).învestirea cu formulă executorie a hotărârilor arbitrale. (3). 61 alin.revizuirea introdusă împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie. . (1) din Legea nr. art. (2) C. 62 alin. 22 din Legea nr. 100 din Legea nr. (2) din Legea nr.].contestaţia la executare privind înţelesul. . 64 alin. 83 alin. 15-16 şi art. 36/1995). soluţionarea opoziţiilor la somaţia de executare în această materie.cererea prin care se solicită îndreptarea greşelilor materiale strecurate în propriile hotărâri sau încheieri. 36/1991] şi numirea lichidatorilor în acest caz [art. 72 alin. . 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere din agricultură). 67 alin. 400 alin. în condiţiile prevăzute de art.cererea de încuviinţare a executării silite [art. (4) din Legea nr. (1). proc. . 69 alin.contestaţia în anulare exercitată împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie. civ. (1) şi art.cererile pentru înscrierea societăţilor agricole în registrul anume destinat sau pentru înscrierea în registrul societăţilor agricole a modificărilor din statut (art. 373 alin. 59/1934 asupra cecului. . (3). 11/1993]. precum şi plângerile împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial (art. respectiv art. (2) C. civ. . proc. 400 alin. (2). art. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă].cererile în anularea actelor notariale. proc. . aplicarea şi întinderea dispozitivului (contestaţia la titlu). . 54 alin. 36/1991]. sesizarea organelor Ministerului Finanţelor Publice sau a procurorului referitoare la dizolvarea societăţii agricole pe motiv că aceasta face operaţiuni contrare legii sau obiectului stabilit prin statut [art. art. . (2) C. 21 alin. (2) din Legea nr. 281 şi urm. contestaţia introdusă în condiţiile prevăzute de art. precum şi rezolvarea altor cereri prevăzute în Cartea IV a Codului de procedură civilă. civ. proc. dacă.soluţionată de un organ cu activitate jurisdicţională din afara sistemului instanţelor judecătoreşti). (2) din Legea nr. art. opoziţia oricăruia dintre asociaţi cu privire la bilanţul final întocmit de lichidatori [art. 53 alin. art. (2). civ. astfel cum aceste legi au fost modificate prin Ordonanţa nr. .cererea prin care se solicită înregistrarea tardivă a naşterii [art. (1). 106 din Legea nr. 317 C. .]. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin. biletelor la ordin şi cecurilor. 89 alin. 75 alin. 59-60 împotriva hotărârii adunării generale a societăţii agricole.. civ. 373' alin.contestaţia la executare propriu-zisă. lămurirea ori completarea propriilor hotărâri (art. C. dacă titlul executoriu îl reprezintă propria hotărâre sau dacă titlul executoriu nu emană de la un organ de jurisdicţie [art. în condiţiile prevăzute de art.]. (1) şi art. proc. (1) şi art. afară de cazul în care legea dispune altfel [art. civ. 322 şi urm.

ele judecă. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere. cu modificările ulterioare).cererile referitoare la anularea (desfiinţarea). 8 alin. Această enumerare nu este limitativă. modificarea. 28 din Legea nr. 119/1996]. Astfel. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată. (3) din Legea nr. 17 din Ordonanţa nr. motiv pentru care la aceste judecătorii există secţie maritimă şi fluvială. la aceeaşi soluţie s-ar ajunge şi în temeiul art. rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau menţiunilor înscrise pe acestea. Alături de regulile comune în privinţa competenţei materiale a judecătoriilor.cererile de autorizare a asociaţiilor constituite în vederea administrării şi gospodăririi terenurilor forestiere (art. . în cazul în care cererea este făcută de un cetăţean străin ori de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate [art. Astfel. . Litigiile de competenţa acestora sunt prevăzute limitativ în actul normativ menţionat. aceste norme prezintă interes mai mult în privinţa competenţei teritoriale. deoarece. de regulă. litigiile care au ca . civ. precum şi cererea în anularea ordonanţei ce conţine somaţia de plată. 7 şi art. Judecătoria sectorului 1 Bucureşti soluţionează cererile referitoare la anularea.cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată în materie civilă. chiar Codul de procedură civilă cuprinde şi alte norme speciale care se referă la competenţa materială a judecătoriei. există sau pot exista unele situaţii speciale pentru anumite judecătorii în sensul stabilirii unei competenţe exclusive. (2) din Legea nr. . rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau menţiunilor înscrise pe acestea [art. în primă instanţă. 119/1996]. ci. Potrivit Decretului nr.. 203/1974. cu modificările ulterioare]. Judecătoriile Constanţa şi 132 Competenţa Competenţa materială 133 Galaţi au o competenţă materială exclusivă în materie maritimă şi fluvială. 1 C. însă numai dacă pentru litigiul de fond în procedura de drept comun competenţa de primă instanţă ar aparţine judecătoriei [art. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii). 1 pct. are caracter exemplificativ. (1) şi art. 2 alin. însă. (2) din Ordonanţa nr. dimpotrivă. 57 alin. De altfel.cererea de înscriere a asociaţiei sau fundaţiei în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (art. referitor la competenţa materială. 57 alin. proc. modificarea.

se soluţionează de tribunalul locului unde societatea îşi are sediul principal. proc. precum şi pentru orice prejudicii cauzate prin alte fapte ilicite în legătură cu activitatea marinei civile. precum şi repartizarea acesteia între salvatori. plângerile împotriva proce-selor-verbale de constatare a contravenţiilor privind poluarea apelor mării de către nave maritime. Aşa cum se poate observa. potrivit legii. precum şi cererile care au o valoare de peste 1 miliard lei inclusiv. la registrul comerţului (Legea nr. în afară de cazul în care legea dispune altfel. Articolul 2 pct. descărcare şi manipulare ale mărfurilor în port. 26/1990). de competenţa instanţelor judecătoreşti. litigiile care au ca obiect retribuţia pentru asistenţă şi salvare. Astfel. ca instanţe de apel. instalaţiilor destinate navigaţiei. §3. tribunalele soluţionează în primă instanţă toate cererile neevaluabile pecuniar. nu trebuie omise nici prevederile unor legi speciale. 1 C. 31/1990 privind societăţile comerciale. instalaţiilor de încărcare. apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă. 63 din Legea nr. clădirilor şi utilajelor portuare. care stabilesc atribuţiile judecătorului delegat. precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. tribunalele sunt instanţe de drept comun. tribunalele judecă în primă instanţă: a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei.obiect despăgubiri pentru avarii cauzate navelor şi instalaţiilor plutitoare. în această materie. care. de către preşedintele tribunalului. este de reţinut şi prevederea înscrisă în art. ca urmare a abordajelor.” . Competenţa materială a tribunalului Tribunalele judecă. indiferent că au caracter contencios ori necontencios. recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii. iar. De asemenea. stabileşte competenţa de primă instanţă a tribunalelor. civ. „cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege. cu modificările ulterioare). în legătură cu competenţa de primă instanţă a tribunalelor în materie comercială. în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. dar este instanţă de excepţie în ceea ce priveşte judecarea în primă instanţă şi în recurs. unele cereri sunt de competenţa exclusivă a tribunalelor. în ultimă instanţă. Se poate spune că. nu sunt supuse apelului. Rezultă că tribunalul este instanţa de drept comun în ceea ce priveşte judecarea apelurilor. în primă instanţă. altele sunt repartizate între tribunale şi judecătorii sau între tribunale şi curţi de apel. deoarece. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. conform căreia. ca instanţe de recurs. în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în materie comercială. coliziunilor sau altor accidente de navigaţie. precum şi atribuţiile judecătorului sindic (desemnat de preşedintele tribunalului) şi ale tribunalului în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului (Legea nr. cererile date prin lege în competenţa lor.

Aşadar. toate cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. a cererilor în materia succesorală. în materie de jurisdicţie a muncii. afară de cazul în care. civ.b) procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei. d) cererile în materie de contencios administrativ. s-ar stabili în mod expres competenţa în favoarea unei alte instanţe. inclusiv cele de drept comun. 1 lit. după caz. are o redactare pleonastică. cererile care au un obiect de până la 5 miliarde lei. în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă. formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar. 1 lit. acesta soluţionând în primă instanţă atât conflictele de drepturi. prima instanţă de drept comun este tribunalul. Trebuie subliniat că sunt de competenţa materială a judecătoriei cererile de împărţeală judiciară. proc. precum şi cele neevaluabile pecuniar sunt de competenţa judecătoriei. 2 pct. civ. acţiunea prin care moştenitorul autorului unei opere literare . Faţă de redactarea foarte clară a art. a cererile în materia succesorală. după caz. petitorii sau. a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar. inclusiv cele de drept comun. cu excepţia situaţiilor în care legea ar stabili competenţa în favoarea unei alte instanţe. cât şi drepturile de proprietate industrială. petitorii sau. 1 C. cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară. deoarece în categoria drepturilor de creaţie intelectuală se includ atât drepturile de autor şi drepturile conexe acestora. b) şi ţinând cont şi de dispoziţia înscrisă în art.. Aşadar. 2 pct. 1 însă. Se observă că art. inclusiv. Din modul în care este redactat textul de lege ar rezulta că. printr-o normă specială. d) C. deoarece legiuitorul menţionează litigiile care nu intră în competenţa lor. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe vor fi soluţionate în primă instanţă de către tribunale. c) conflictele de muncă. în materie civilă. proc. tribunalele sunt instanţe de drept comun. în materia contenciosului administrativ. indiferent de valoarea obiectului acestora precum şi a cererile privind materia fondului funciar. cât şi conflictele de interese. posesorii. posesorii. 1 pct. exceptând cele date prin norme speciale în competenţa altor instanţe. se desprinde concluzia potrivit căreia. e) cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială. în afară de cele date în com petenţa curţilor de apel.

Tribunalele vor rezolva în primă instanţă şi orice litigii în materie de mărci sau indicaţii geografice (spre exemplu.Trib. Bucureşti.art. cererile referitoare la luarea unor măsuri asigurătorii . cele ce privesc calitatea de inventator. 62 din Legea nr. marca ar cuprinde ca element numele sau denumirea unui terţ. litigiile privind încetarea faptelor care aduc atingere dreptului de folosire a mărcilor. 2 pct. anularea sau rezilierea unui contract de cesiune. cele referitoare la drepturile patrimoniale născute din contractele de cesiune sau licenţă sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. afară de cazul în care legea specială ar stabili altfel. precum şi cele privind repararea prejudiciilor cauzate prin folosirea ilegală a mărcilor. 2 lit. afară de cazul în care printr-o normă specială s-ar stabili o competenţă exclusivă în favoarea altei instanţe. plata preţului cesiunii etc). titular de brevet de soi sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de soi. în primă instanţă. 64/1991 privind brevetele de invenţii) sunt de competenţa în primă instanţă a tribunalelor.art. tribunalele soluţionează în primă instanţă şi litigiile cu privire la calitatea de ameliorator. secţia a IV-a civilă. p. 134 Competenţa Competenţa materială 135 De asemenea. d) C. cele* privind transmisiunea dreptului la marcă . la calitatea de titular al certificatului de înregistrare. din contractul de cesiune sau licenţă ori cele referitoare la nerespectarea prevederilor art. inclusiv drepturile patrimoniale ale amelioratorului. ci o acţiune în pretenţii care atrage competenţa instanţei după valoare . Articolul 46 din Legea nr. spre a atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului în temeiul art.. deci. (1) şi ale art.de exemplu. De asemenea. 87 din Legea nr. inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului din contractele de cesiune sau licenţă . de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie. în Culegere de practică judiciară 1993-1997. litigiile privind încadrarea în marcă a unui drept personal nepatrimonial al unui terţ .1 afară de cazul când legea specială ar dispune altfel.solicită obligarea celorlalţi moştenitori la plata unei sume de bani provenită din vânzarea volumelor publicate nu constituie o cerere în materie de creaţie intelectuală. 34 din Legea nr. decizia nr. 33 alin. .spre exemplu. 347. Astfel. 129/1992 stabileşte că litigiile cu privire la calitatea de autor al desenului sau modelului industrial. judecata în primă instanţă este de competenţa tribunalelor. proc. cererile în materie de proprietate industrială se rezolvă. 420/1997. de către tribunale. litigiile în materie de invenţii (de exemplu. 84/1998. civ.

k) cererile pentru recunoaşterea. nulitatea şi desfacerea adopţiei se judecă în primă instanţă de tribunalul în a cărui rază teritorială se găseşte domiciliul adoptatului.2 De asemenea. de către instanţa sesizată cu o pricină având un alt obiect. g) cererile pentru încuviinţarea. 18-20 din aceeaşi lege. întemeiată pe hotărârea străină. nulitatea sau desfacerea adopţiilor. 21 din Legea nr. în care se ridică excepţia puterii lucrului judecat. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat. (3) din Legea nr. 1 lit. asupra cererii de retrocedare a imobilului sau de dobândire a acestuia. 105/1992. tribunalul poate fi sesizat pentru a se pronunţa. 170 alin. Cât priveşte această competenţă de primă instanţă a tribunalului. ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent. cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine poate fi soluţionată şi de o altă instanţă decât tribunalul. asupra exproprierii şi despăgubirii. după caz. tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere este competent să soluţioneze (în primă instanţă) cererile de expropriere cu care a fost sesizat de expropriator în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă în condiţiile stabilite de art. f) cererile în materie de expropriere. notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-un alt stat”. potrivit art. De asemenea. în cea de a doua ipoteză (când calea de atac a fost respinsă). i) are în vedere situaţia în care cererea de recunoaştere a unei hotărâri străine se face pe cale principală. pe cale incidentală. 2 pct. Insă. „termenul de hotărâri străine se referă la actele de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti. numai asupra despăgubirii. cauzele privitoare la încuviinţarea. indiferent de caracterul contencios sau necon-tencios al procedurii1 ori de caracterul laic sau religios al autorităţii străine competente. potrivit art. cererea poate fi rezolvată şi pe cale incidentală. trebuie remarcat că art. înseamnă că. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. în prima ipoteză (când nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere). . în privinţa unei exproprieri parţiale ori totale. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Deoarece această prevedere legală constituie o normă specială ce nu ar putea fi modificată decât expres de o lege generală ulterioară. precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine. Potrivit art.255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. Este de reţinut că. j) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale. potrivit art. precum şi asupra oricăror alte cereri care derivă din expropriere. în schimb. 165 din Legea nr. cât priveşte nerespectarea dreptului de prioritate al expropriatului la eventuala închiriere a imobilului expropriat. (2) din Legea nr. este necesar să menţionăm că. va trebui să se ţină cont de puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţate în cadrul contenciosului administrativ. 61 alin.

secţia civilă. ca instanţe de recurs.J. 1997. decizia nr. proc. Cererea de recunoaştere poate fi. nu sunt supuse apelului. civ.J. 187/2003 privind competenţa de jurisdicţie. 40. recunoaşterea şi executarea în România a hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii Europene. potrivit art. 233. fiind deci definitive. Sub acest aspect.. Astfel. Bucureşti. la tribunalul competent să încuviinţeze executarea. civ. de asemenea. 3773/1997. secţia civilă. decizia nr. p. 26/1997. ca instanţe de apel. potrivit art. în B. decizia nr. dacă recunoaşterea este necesară pentru soluţionarea acestui proces. 2 pct. pe cale principală. 1996. recunoaşterea unei hotărâri pronunţate într-un stat membru. uneori. 133/1996. C. rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect. 136 Competenţa Competenţa materială 137 1 Potrivit art. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. a se vedea: C. Potrivit art. înseamnă că instanţa de apel de drept comun este tribunalul. recursul este de competenţa tribunalului. 2 CA. în acele situaţii în care legea prevede că hotărârile judecătoriei nu sunt susceptibile de a forma obiectul apelului..Prevederi similare sunt cuprinse şi în Legea nr. . întrucât judecătoria este instanţa de drept comun în ceea ce priveşte judecata în primă instanţă.. decizia nr. 3 C. 1997. secţia a IV-a civilă. tribunalele judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii care. 2 C. orice persoană interesată poate solicita instanţei române. p. tribunalele soluţionează apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă. 96.” Pentru aplicaţii practice.J. p. proc. 2211/1997.. în lipsa acestuia. p. 41. în B. Aşadar. secţia comercială. 36 din acest act normativ „în caz de litigiu. Cererea de recunoaştere se introduce la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul ori sediul partea împotriva căreia se solicită recunoaşterea sau.S.S. 306. în B. 2 pct. potrivit legii.J.J.

proc. după caz.cererea de recuzare dacă la judecătorie nu se poate constitui completul [art. civ. proc. în lipsa convenţiei de arbitraj.]. dacă. pe motiv de rudenie sau afinitate [art. . Potrivit art. nu poate modifica o lege specială anterioară decât în mod expres. de lămurire sau de completare a propriilor hotărâri şi încheieri. . proc. 365 alin. civ. 39 alin. (1) C.. conform căreia.art. tribunalul ar fi fost competent să judece pricina în primă instanţă. recursul exercitat împotriva încheierii (necontencioase) pronunţate de preşedintele judecătoriei se judecă de tribunal.învestirea cu formulă executorie a hotărârilor arbitrale. 26/2000 etc]. art.conflictele de competenţă dintre două judecătorii din circumscripţia sa teritorială sau dintre o judecătorie din raza sa de activitate şi un alt organ cu activitate jurisdicţională sau un tribunal arbitrai. civ. dacă. . 2 pct. .se prevede că hotărârea nu este supusă apelului (spre exemplu. proc. iar apelul exercitat împotriva încheierii (necontencioase) pronunţate de preşedintele tribunalului se judecă de completul instanţei respective. în astfel de situaţii. civ. Este vorba despre o dispoziţie de trimitere la alte prevederi legale. (1) C.acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. civ. Aşadar. proc. alteori.].). se precizează că hotărârea este definitivă sau că hotărârea este supusă (direct) recursului [de exemplu. 2821 C. proc. -hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor etc]. civ.art. . 582 alin.]. 4 C. proc. chiar dacă ar fi vorba de norme juridice speciale adoptate înainte de reintroducerea apelului.contestaţiile la titlu care vizează hotărârile tribunalului. (3) C.hotărârea prin care se respinge cererea în fond ca urmare a renunţării la dreptul subiectiv. (1) C. 247 alin.cererea de strămutare de la o judecătorie la alta din raza sa teritorială. tribunalele mai judecă în orice alte materii date prin lege în competenţa lor. . (2) C. trebuie reţinută şi dispoziţia înscrisă în art. fie din alte acte normative. Referitor la competenţa tribunalului de a judeca recursuri. (1) din Ordonanţa nr. 30 alin. proc. ordonanţa preşedinţială . 339 alin... încheierea de admitere sau de respingere a cererii de înscriere a unei asociaţii sau fundaţii . civ. în primă şi ultimă instanţă sau. că hotărârea se dă fără drept de apel [de exemplu. într-o cale de atac): . proc. litigiul ar fi fost soluţionat în primă instanţă de judecătorie [art.căile extraordinare de atac de retractare (contestaţia în anulare şi revizuirea) îndreptate împotriva propriilor hotărâri. art. chiar posterioară. civ. . 273 C. deoarece o lege generală.cererile de îndreptarea a greşelilor materiale. civ. precum şi rezolvarea altor cereri prevăzute în Cartea IV a Codului de procedură civilă. . cazurile stabilite de art. tribunalul soluţionează (în primă instanţă. fie din Codul de procedură civilă. în lipsa convenţiei arbitrale. (4) C. ele îşi găsesc în continuare aplicare. iar. . 11 alin.

la modul de stabilire şi de plată a pensiilor. 272/2004) . 129 din Legea nr. 3 lit. . .cauzele prevăzute de Legea nr.cererea prin care se declanşează judecata în primă instanţă a proceselor având ca obiect angajarea răspunderii civile pentru repararea daunelor rezultate din activităţile de utilizare a energiei nucleare [art. . 25 din Legea nr. precum şi radierea acestuia (art. 124 din Legea nr. precum şi recursul exercitat împotriva încheierilor judecătorului delegat privitoare la orice înregistrare în registrul comerţului (art. precum şi majorarea sau micşorarea contribuţiei. evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale. 35 din Ordonanţa nr. . 8 din această lege. . 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului privind stabilirea măsurilor de protecţie specială (art.cererea prin care unitatea solicită instanţei să dispună încetarea grevei ca fiind nelegală (art. precum şi alte cereri privind drepturi şi obligaţii de asigurări sociale născute în temeiul Legii nr. h) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului care sunt exercitate de judecătorul sindic.cererile prin care se declanşează judecata în primă instanţă a litigiilor referitoare la modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale. cu modificările ulterioare). plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţii încheiate în materia asigurărilor sociale. 58 din Legea nr. 138 Competenţa Competenfa materială .cererile prin care se declanşează judecata în primă şi ultimă instanţă a litigiilor menţionate de art. . a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale. 19/2000. 60 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale (modul de calcul al contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.. 26/2000). cu excepţia recursului prevăzut de art. 7 din Legea nr.cererile care izvorăsc dintr-un act sau fapt de concurenţă neloială (art. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă. 11/1991). la înregistrarea. 31/1990).procedurile prevăzute de Legea nr. contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită dispuse în această materie. 26/1990 privind registrul comerţului. . la refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale. la deciziile de pensionare.cererea prin care persoana fizică sau juridică prejudiciată printr-o înregistrare în registrul comerţului solicită anularea sau modificarea titlului în baza căruia s-a făcut înregistrarea. cu modificările ulterioare). 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare].cererea de înscriere a unei federaţii constituite de două sau mai multe asociaţii ori fundaţii (art. la modul de stabilire a majorărilor de întârziere.

calea de atac exercitată. . precum şi apelul împotriva hotărârile pronunţate de către comisia de reexaminare din cadrul O.I. 79).. referitoare la contestaţiile introduse împotriva deciziilor cu privire la cererile de înregistrare a desenului sau modelului industrial (art.M.139 înregistrarea şi evidenţa contribuţiei de accidente de muncă şi boli profesionale.S. 2 C. în cazurile prevăzute de art. 61). 64/1991]. în materia protecţiei noilor soiuri de plante. precum şi apelul declarat împotriva hotărârii comisiei de reexaminare de pe lângă O. Aşadar.S. [art. (1) din Legea nr.S. fie ulterior. [art. proc.I. în anumite materii (o normă juridică generală ulterioară nu poate modifica o normă juridică specială anterioară decât în mod expres).apelul exercitat împotriva hotărârilor pronunţate în materie de mărci de către comisia de reexaminare din cadrul O. trebuie menţionat că art. 28 din Legea nr. cererea de anulare a înregistrării unei indicaţii geografice.. în calea de atac specifică materiei respective): . civ. 48). fiind o normă generală.cererile privind anularea. 55).. cererea de anulare a înregistrării mărcii (art.S. . în temeiul unor legi speciale adoptate fie înainte de modificarea Codului de procedură civilă.cererea de anulare totală sau parţiala a certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial. 48 şi art. 54. eliberat de O. Tribunalul Bucureşti are competenţa exclusivă de a soluţiona (în primă instanţă. 81 alin. 84/1998]. prevăzută de unele norme speciale.M. refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile la asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale. în conformitate cu prevederile acestei legi) etc.M.S. plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor. încadrarea într-o clasă de risc a angajatorului. 45. art.I. după caz. 129/1992). 56 alin. în cazurile prevăzute de art. 40. (1) din Legea nr.. modul de stabilire şi de plată a prestaţiilor cuvenite beneficiarilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.M. cererea de decădere din drepturi a persoanelor autorizate să folosească indicaţia geografică înregistrată (art. . a unui brevet de invenţie. cererea prin care se solicită acordarea unei licenţe obligatorii.I. orice alte decizii ale asigurătorului. Referitor la competenţa materială a tribunalelor. cererea de anulare a înregistrării unei mărci colective (art. pe motiv că la data înregistrării cererii nu erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea protecţiei.M.I. împotriva hotărârii comisiei de reexaminare din cadrul O. nu a modificat competenţa specială a Tribunalului Bucureşti. încheiate conform acestei legi. precum şi cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de marcă. cererea de decădere a titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă. cererea de anulare a înregistrării unei mărci de certificare (art. . respectiv art. 45. în tot sau în parte. în primă şi ultimă instanţă sau.

ca instanţe de apel. (1) din Legea nr. 1 C. proc. ca instanţe de apel. trebuie menţionat că. cererea de înregistrare a alianţelor politice.S. în acele cazuri în care legea îi permite să ia o serie de măsuri cu caracter necontencios. ca instanţe de recurs. 114/1995. Competenţa materială a curţii de apel Curţile de apel judecă. secţia comercială. civ. cererile referitoare la reorganizarea partidelor politice. De asemenea. decizia nr. în primă instanţă: procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele auto rităţilor şi instituţiilor centrale.. §4. 3 C. în B.litigiile patrimoniale în care figurează ca parte Administraţia Naţională a Rezervelor Materiale ori o unitate din subordinea acesteia (art. curţile de apel sunt instanţe de excepţie în privinţa judecării apelurilor. a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale. final C. civ. 82/1992).. 273/2004. curţile de apel mai judecă în alte materii date prin lege în competenţa lor. 3 pct. curţile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel. înseamnă că instanţele de recurs de drept comun sunt curţile de apel. curţile de apel judecă. cauzele date în competenţa lor prin lege.cererile în materie de adopţie. 1995. proc.. 339 alin. nu sunt supuse apelului. 14/2003).. De asemenea. Deci. potrivit art. precum şi în alte cauze prevăzute de lege. civ.. proc. 394. potrivit legii. în primă instanţă. în cazul în care competenţa teritorială nu se poate determina prin aplicarea art. curtea de apel mai judecă şi recursurile declarate împotriva încheierilor date de preşedintele acestei instanţe. 61 alin. 4 C. 3 pct. 3 pct. Potrivit art. cererea prin care Ministerul Public solicită încetarea activităţii partidului politic şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice. . proc.cererile privind înregistrarea partidelor politice. Potrivit art.J. precum şi în alte cauze prevăzute de lege.. ca instanţe de recurs. potrivit art. civ. în sfârşit. 3 pct. proc. în primă instanţă. recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel. . precum şi cererile ce privesc dizolvarea judecătorească sau constatarea încetării existenţei unui partid politic (Legea nr. 2 C. având în vedere că tribunalele sunt instanţe de excepţie cât priveşte judecata în primă instanţă. Tribunalele Constanţa şi Galaţi au o competenţă specială în materie maritimă şi fluvială. . Având în vedere că tribunalele sunt instanţe de apel de drept comun. curţile de apel judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă. 12 din Legea nr. de tribunale.J. civ.. p. apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate.1 1 A se vedea şi C. Conform art. care.

contestaţia împotriva hotărârilor comisiei ce privesc soluţionarea întâmpinărilor referitoare la propunerile de expropriere (art. fie din Codul de procedură civilă.cererile de strămutare. litigiul ar fi fost soluţionat în primă instanţă de tribunal. . (1) din Legea nr.cererea de suspendare a grevei [art. 115/1996. . dar care se află în raza teritorială a aceleiaşi curţi de apel. . 56 alin. 33/1994).recursul exercitat împotriva hotărârii date de judecătorul sindic în temeiul art. curţile de apel sunt competente să soluţioneze (în primă instanţă.contestaţiile la titlu îndreptate împotriva propriilor hotărâri. de la un tribunal la altul din circumscripţia sa teritorială. 7 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului. 140 Competenţa .cererile privind luarea măsurilor la care se referă art.Aşadar.cererile referitoare la îndreptarea greşelilor materiale. după caz. cu excepţia anumitor demnitari menţionaţi în Legea nr. 38 din Ordonanţa de urgenţă nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului. magistraţilor. cu modificările ulterioare). inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice. . altele decât debitorii menţionaţi la art.contestaţiile în anulare şi revizuirile introduse împotriva propriilor hotărâri. 8 din Legea nr. deci atunci când titlul executoriu îl constituie hotărârea curţii de apel. . 21/1996 privind concurenţa. . întro cale de atac): conflictele de competenţă între două tribunale sau între un tribunal şi o judecă torie din raza sa teritorială.procedura de control a averii demnitarilor. dacă. funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere. pe motiv de rudenie sau afinitate. . 51/1998 (art. . fie din alte acte normative. lămurirea sau completarea propriilor hotărâri. . în temeiul altor dispoziţii legale. precum şi conflictele de competenţă între un tribunal din circumscripţia curţii respective şi un alt organ de jurisdicţie sau un tribunal arbitrai. precum şi cererile prin care se atacă reglementările Consiliului Concurenţei. în lipsa convenţiei arbitrale. . în primă şi ultimă instanţă sau.cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale. ori între două judecătorii ce nu sunt în circumscripţia aceluiaşi tribunal. . 45 din Ordonanţa de urgenţă nr. 20 din Legea nr.

c) orice alte cereri prevăzute de lege. 304/2004. 9 alin. 1996. 28 alin. 297/2004 privind piaţa de capital).recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri. 2 alin. . p. decizia nr. în C. nr. . (5) din Legea nr. (3).168/1999]. în B. 23 din Legea nr. în B.contestaţia formulată împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. p.. b) conflictele de competenţă. 21 alin. Astfel. Completul de 9 judecători soluţionează recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. .J. care deci mai soluţionează: . 189/2000. §5. 47 alin. . potrivit art. de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege (art. (4) şi art. 1/2003.N.J.V. (3) din Legea nr. 799/1996.J. (6). precum şi a Secţiilor Unite. 14/2003].S. art. p. secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. . decizia nr. civ.în orice alte materii date prin lege în competenţa sa. 203/2002. art. 2 A se vedea şi C. în cazurile prevăzute de lege. 95. 21/1996.cererile la care se referă art. pentru motivele prevăzute în codurile de procedură. 304/2004 se vorbeşte despre competenţa fiecărei secţii. 26 alin. în cazurile prevăzute de lege.. 20 alin. secţia comercială. 339.. Competenţa materială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Potrivit art. 55 alin. precum şi ca instanţă disciplinară. 329. decizia nr. soluţionează: a) cererile de strămutare.M.J.contestaţia împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti cu privire la cererea de înregistrare a unui partid politic sau la cererea prin care Ministerul Public solicită încetarea activităţii partidului şi radierea acestuia din Registrul partidelor politice [art. . 1264/1996. Unele norme juridice stabilesc o competenţă materială specială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. proc.J.recursurile în interesul legii. 4 C. în raport cu competenţa fiecăreia. a completului de 9 judecători. Completul de 9 judecători judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege. (2) şi art. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: . Trebuie însă precizat că în Legea nr. secţia de contencios administrativ.S. 1996.cererile persoanelor fizice sau juridice care se consideră vătămată în drepturile lor recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al 1 A se vedea şi C. (3) din Legea nr. (2). Competenţa materială 14^ C. art.

soluţionarea.contestaţiile privind modul de formare şi componenţa Biroului Electoral Central (art. instanţa supremă este competentă să mai soluţioneze: . deoarece recursul poate viza nu numai hotărârile curţilor de apel.înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: judecarea recursurilor în interesul legii. 304/2004. Cât priveşte textul din Codul de procedură civilă. . precum şi conflictele de competenţă între o curte de apel şi un alt organ cu activitate jurisdicţională. lămurirea sau completarea propriilor hotărâri şi încheieri. .contestaţiile la titlu. iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel. sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. . precum şi cele între două tribunale sau un tribunal şi o judecătorie. 23 alin. .cererile referitoare la îndreptarea erorilor materiale. . secţiile înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti. de la o curte de apel la alta.. civ. 4 pct.). (5) din Legea nr. conflictele de competenţă între o curte de apel şi o judecătorie sau tribunal. conform căruia. precum şi toate cererile de strămutare întemeiate pe motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică (art. în baza unor norme speciale. ci şi alte acte judecătoreşti. de orice natură.contestaţiile împotriva hotărârilor Biroului Electoral Central cu privire la protocolul de constituire a unei alianţe electorale [art. care nu pot fi atacate pe nici o altă cale.cererile de strămutare.cererile de delegare a instanţei (art. 41 din Legea nr. 4 C. 23 C. 6 alin. 67/2004). . contestaţiile privind înregistrarea semnelor electorale (art.conflictele de competenţă între două curţi de apel. 35 din Legea nr. pe motiv de rudenie sau afinitate. soluţionează sesizările privind schimbarea jurisprudenţei instanţei supreme. se observă că art. ori două judecătorii. 39 C. 373/2004). (2) din Legea nr. recursul magistratului sau a magistratului asistent împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii (art. civ. 373/2004 şi art. 50 din Legea nr.recursul împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii . 49 din Legea nr. civ. proc. proc. la care trimit dispoziţiile înscrise în art. 1 nu are o redactare riguros exactă. în condiţiile legii.). a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 317/2004). 4 pct. 142 Competenţa . contestaţiile în anulare şi revizuirile îndreptate împotriva propriilor hotărâri. proc. 373/2004]. care nu se află în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. cum este cazul prevăzut de art.

s-a pus problema de a şti dacă pârâtul sau instanţa din oficiu ar putea să conteste evaluarea făcută de reclamant. 304/2004.. stabilirea valorii acestuia nu influenţează cu nimic soluţia pe fond. 2 pct. Aceeaşi este situaţia şi atunci când prin cererea de chemare în judecată se solicită obligarea pârâtului la predarea unui bun. Mai reţinem că. civ. obligarea la plata contravalorii acelui bun. dacă se revendică un imobil. Valoarea obiectului litigiului se stabileşte de către reclamant.1 în sensul că. pornindu-se de la premisa că normele de competenţă materială sunt norme imperative. delimitarea competenţei de primă instanţă a tribunalului de cea a judecătoriei în materie civilă şi comercială se face după criteriul valorii obiectului litigiului. deoarece evaluarea nu antamează şi fondul pretenţiei. dacă o secţie a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră că este cazul a se reveni asupra propriei jurisprudenţe. §6. Dacă însă reclamantul solicită prin cererea de . s-ar putea contesta evaluarea făcută de reclamant. S-a susţinut însă şi o opinie nuanţată. trebuie să arate în cererea de chemare în judecată obiectul cererii şi valoarea lui. în măsura în care evaluarea obiectului litigiului nu ar fi în legătură directă cu soluţionarea fondului pretenţiei. în scopul invocării excepţiei de necompetenţă materială. precum şi recursul exercitat împotriva ordonanţei de clasare pronunţată de comisia de cercetare. Aspecte referitoare la criteriul valoric în delimitarea competenţei materiale Se observă că. care. care judecă cu citarea părţilor din dosarul a cărui judecată a fost întreruptă. în cazurile prevăzute de art. 1 lit. Astfel. în cazul unei astfel de contestaţii. arătându-se că. 3 C. 112 pct.. . După ce Secţiile Unite s-au pronunţat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenţei. De regulă. fiind deci necesar să se stabilească. b) C. 26 din Legea nr. care va depinde exclusiv de faptul că reclamantul îşi va dovedi sau nu dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv. Având în vedere că reclamantul este cel care îşi evaluează pretenţiile deduse judecăţii. a) şi lit. judecata va fi întreruptă şi vor fi sesizate Secţiile Unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. judecata continuă. potrivit art. se răspunde afirmativ. proc. civ. dar şi împrejurarea că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată poate determina instanţa competentă din punct de vedere material să judece în primă instanţă.controlul averii anumitor demnitari menţionaţi în Legea nr. anumite reguli de utilizare a acestui criteriu. nicidecum de evaluarea făcută. 115/1996. iar o eventuală executare silită a echivalentului nu ar fi decât consecinţa faptului că executarea în natură nu mai este posibilă. anume dacă reclamantul are dreptul să pretindă de la pârât predarea bunului în litigiu. potrivit art. în scopul invocării excepţiei de necompetenţă materială. în subsidiar. proc. iar. în lipsa unor dispoziţii legale suficiente. (7)]. se vor administra probe pentru determinarea exactă a valorii obiectului Competenţa materială J43 cererii.privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor [art. 29 alin.

G. ulterior învestirii. în cazul în care. ori de câte ori se pretinde o sumă de bani în temeiul unui contract. Momentul care interesează în stabilirea valorii obiectului litigiului este acela al sesizării instanţei. Cu titlu informativ. Spre exemplu. voi. menţionăm că în unele legislaţii (de exemplu. deoarece. intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. cea belgiană şi cea italiană) s-a adoptat soluţia potrivit căreia dacă reclamantul cere numai 0 parte din valoarea creanţei. Boroi. 146-147. 132 C. o îndreptare a unei erori materiale. ca urmare a îndreptării erorii de calcul săvârşite eu prilejul evaluării pretenţiilor. iar nu la suma cerută. despăgubiri pentru prejudiciul cauzat printr-o faptă ilicită etc). restituirea unui împrumut. civ. instanţa îşi va declina competenţa. a ll-a. ci numai valoarea arătată de reclamant în cererea de chemare în judecată . civ. proc. competenţa instanţei se va stabili prin raportarea la valoarea totală a creanţei sale.2 De altfel.. soluţia declinării competenţei nu se mai justifică. 34-36. în cazul în care. S-a subliniat că. proc. instanţa era competentă. Tratat de procedură civilă. întrucât valoarea obiectului litigiului nu poate fi disociată de fondul propriu-zis al pretenţiei formulate. civ. despăgubiri pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a prestaţiei asumate ori pentru întârzierea în executare. stabileşte în mod expres că instanţa învestită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă.chemare în judecată obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. reclamantul îşi restrânge pretenţia ca urmare a împrejurării că pârâtul şi-a executat în parte obligaţia. la data sesizării. proc. reclamantul îşi restrânge sau îşi majorează pretenţiile formulate. atunci nu s-ar mai putea contesta evaluarea reclamantului pentru a se obţine declinarea competenţei. după sesizarea instanţei. b) C. cu atât mai puţin. nu interesează valoarea contractului pentru stabilirea competenţei materiale. I. iar reclamantul a înţeles să se judece pentru valoarea arătată în cerere. 18 C. 3 S-a arătat că. p. a) ori lit. în condiţiile art. Bucureşti.3 1 A se vedea: G. indiferent cu ce titlu (plata contravalorii bunului vândut.. executarea parţială a obligaţiei neconstituind o infirmare a evaluării făcute prin cererea de chemare în judecată sau. Cădere. ed. 1935. sub sau peste valoarea prevăzută de art. 1 lit. 2 pct.V. p. în toate celelalte situaţii de majorare ori de 144 Competenţa Competenţa materială 145 . deci al introducerii cererii de chemare în judecată. art.

conexarea nu poate avea loc decât în cazul în care cererile sunt de competenţa unor instanţe de acelaşi grad. iar nu suma valorii tuturor capetelor de cerere. proc. printr-o cerere unică. în funcţie de aceasta. valoarea acestor dobânzi ar depinde de durata procesului şi nu s-ar putea calcula la începutul acestuia. ele nu se cumulează cu suma pretinsă prin cerere şi deci nu influenţează competenţa instanţei. dacă există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate. Soluţia se justifică pe considerentul că. dacă s-ar admite că în cazul cererilor conexate competenţa s-ar stabili prin raportarea lor la valoarea totală. înainte de a se dispune conexarea. potrivit art.2 micşorare a cuantumului pretenţiilor. fără ca unele să constituie principalul. chiar dacă sunt soluţionate prin aceeaşi hotărâre. De asemenea. s-ar ajunge indirect la eludarea prevederilor legale menţionate. iar luarea ei în calcul pe parcurs ar face nesigură competenţa instanţei. ci în funcţie de valoarea fiecărei pretenţii în parte. acestea îşi păstrează individualitatea. adică pentru perioada de după introducerea cererii de chemare în judecată. în situaţia în care reclamantul formulează un capăt de cerere principal şi unul sau mai multe capete de cerere accesorii. din interpretarea per a contrario a ultimului alineat al aceluiaşi articol. întrucât cererile respective ar urma să fie soluţionate de o instanţă superioară în grad celei care era competentă să le rezolve pe fiecare în parte. fructe sau alte asemenea venituri accesorii pe un interval de timp premergător sesizării instanţei. stabilirea instanţei competente nu trebuie să se facă în funcţie de valoarea cumulată a tuturor pretenţiilor. De altfel. (1) C. Se decide constant că dacă se solicită dobânzi pentru viitor.. instan{a competentă potrivit . Se admite însă că. competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea totală pretinsă de reclamant. dacă au fost conexate mai multe cereri. iar celelalte accesoriul. instanţa competentă. mai rezultă că nu s-ar putea încălca. 164 alin. în cazul în care mai mulţi reclamanţi formulează o singură cerere de chemare în judecată împotriva aceluiaşi pârât.Dacă s-au formulat mai multe capete de cerere. nedevenind un nou litigiu. atât în acest caz. valoarea capătului principal este cea care determină competenţa. deoarece suntem în prezenţa unei probleme de mai bună administrare a justiţiei.1 Aceeaşi ar urma să fie soluţia şi atunci când reclamantul cheamă în judecată mai mulţi pârâţi. fără însă să existe un raport juridic unitar între părţi. de facilitare a administrării probelor şi a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toţi reclamanţii. cât şi în cel menţionat anterior. toate sumele trebuie adunate pentru a se stabili valoarea litigiului şi. însă. dacă se solicită dobânzi. iar. ele intră în determinarea obiectului cererii şi deci influenţează competenţa. însă. civ. astfel încât competenţa nu se determină prin adunarea valorii tuturor cererilor. dar în baza unor raporturi juridice distincte. prin conexare. nici măcar normele de competenţă teritorială exclusivă. fiind vorba de sume certe şi exigibile.

2 A se vedea: Trib. civ. indicată de lege. p. p. p. de data aceasta între instanţe de acelaşi grad. cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competentă să judece cererea principală. 1937/1973. 2163/1974. 1589/1972. Boroi. Suprem. Precizări introductive Cunoaşterea competenţei materiale. 1 Trib.. Această prevedere legală este situată de legiuitor în Tidul III al primei cărţi (titlu denumit «Dispoziţii speciale») şi deci derogă de la regulile stabilite prin articolele anterioare.. Valoarea obiectului cererii principale este aceea care determină instanţa competentă şi atunci când se formulează cereri incidentale (precum: cererea reconvenţională. 354. este necesară o nouă delimitare. în Repertoriu II. p. prin delimitarea sferei de activitate a instanţelor judecătoreşti de grad diferit. care este unică. Cu excepţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 36. apare ca fiind nejustificată obiecţia că soluţia pe care o împărtăşim încalcă o normă imperativă. decizia nr. ar fi fost de competenţa unei alte instanţe dacă ar fi fost formulate pe cale principală. inclusiv de la cele referitoare la competenţa materială. proc. Aşadar. în CD.G. din punctul de vedere al valorii lor. 1971.2 obiecţie ce nu ţine cont de faptul că norma specială derogă de la norma generală şi se aplică prioritar în raport de aceasta. soluţia se sprijină pe un argument de text. cererea de chemare în judecată a altei persoane care ar fi în măsură să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. când cererea se introduce la . Competenţa teritorială este de trei feluri: . decizia nr. p. secţia civilă. precum şi în unele acte normative speciale. a tribunalului sau a curţii de apel. ca de altfel şi pentru aceea referitoare la cererile accesorii. în CD. decizia nr. toate celelalte instanţe judecătoreşti au o competenţă limitată la o anumită circumscripţie teritorială. după ce s-a stabilit că pricina este de competenţa judecătoriei. secţia civilă. 522/1971. decizia nr. anume art.competenţa teritorială de drept comun. cererea de intervenţie voluntară. 255. potrivit căruia. în CD. cererea de chemare în garanţie.valorii menţionate iniţial va continua să judece cauza . cererea de arătare a titularului dreptului real. Competenţa teritorială §1. chiar şi atunci când. Regulile de competenţă teritorială răspund la una din întrebările: care judecătorie? care tribunal? care curte de apel? Competenţa teritorială (ratione personae vel loci) este reglementată în Codul de procedură civilă. 300. nu este suficientă pentru a stabili cărei instanţe trebuie să i se adreseze cererea de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac ori a unei alte forme procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile. 1973.1 Aşadar. 182. cererea de asigurare a unei dovezi în cursul judecăţii). 17 C. Secţiunea a IlI-a. Pentru această din urmă ipoteză. Suprem.

R. Aşadar. Potrivit art. p. civ. 214-215. Leş.. în R. proc. I.. în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se urmăreşte valorificarea unor drepturi reale mobiliare. p. dar părţile pot conveni să se judece la o altă instanţă. cu excepţia cazurilor prevăzute de art. /.. pentru situaţia în care pârâtul este o persoană fizică. în sensul că trebuie presupus.M. pentru ipoteza în care pârâtul este o persoană juridică. în raport de valoarea obiectului cererii. n. în cazul cererilor de chemare în judecată prin care se urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă. se justifică pe o dublă prezumţie de care beneficiază pârâtul. este înscrisă în art. . Mândrea. 13-16 C. 249. când cererea trebuie introdusă la o anumită instanţă. persoanele se află într-un fel de echilibru juridic. nr. reclamantul este acela care trebuie să se deplaseze la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază pârâtul.instanţa de drept comun din punct de vedere teritorial. Ciobanii. Această regulă tradiţională. p. că nimeni nu datorează nimic altuia. atât timp cât litigiul nu a fost soluţionat. I. în principiu. însă sunt norme juridice de ordine publică în materie de persoane. dacă reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanţe deopotrivă competente. proc. (1) C. preluată din dreptul roman şi acceptată de mai toate legislaţiile străine. 146 Competenţa . care urmează să se apere împotriva acţiunii respective şi care . Aşadar. Normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată dacă este vorba de pricini privitoare la bunuri. civ. iar nu pârâtul la instanţa domiciliului reclamantului. 7 alin.. este firesc ca reclamantul ce doreşte răsturnarea uneia din cele două prezumţii să fie ţinut a face proba contrară înaintea instanţei de la domiciliul celui chemat în judecată. civ.competenţă teritorială exclusivă sau excepţională. 13-16 C. civ. în alte pricini care nu sunt cu privire la bunuri. 5 teza I C. Probleme privind competenţa de primă instanţă a tribunalelor. p. voi. 2/1971. ceea ce corespunde faptului că. în oarecare măsură. proc. proc. a se vedea: T. precum şi în art. 1 A se vedea şi V. fără a exista pentru părţi posibilitatea de a stabili o altă instanţă. 85. „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului”. /. proc. voi. 2 Pentru o asemenea obiecţie. Deleanu. precum şi în cazurile prevăzute de art. civ. se poate prezuma că pârâtul nu datorează nimic. exprimată sub forma adagiului actor sequitur forum rei. 5 C.D.competenţă teritorială alternativă sau facultativă. se poate prezuma că aparenţele sunt conforme realităţii până la proba contrară. §2. 411. Competenţa teritorială de drept comun Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale.

deci atât cererilor de chemare în judecată ce au caracter patrimonial. dar şi celor care nu au un astfel de caracter. precum şi cererile referitoare la starea şi capacitatea persoanelor. Pentru stabilirea competenţei teritoriale prezintă interes domiciliul pe care pârâtul îl avea în momentul introducerii cererii de chemare în judecată.2 Aplicarea regulii actor sequitur forum rei presupune că pârâtul are domiciliul în ţară şi că acest domiciliu este cunoscut. în această din urmă situaţie însă. oricine ar putea fi la discreţia reclamanţilor de rea-credinţă. în lipsa unei astfel de prevederi legale. astfel încât. civ. mai există. se referă şi la ipoteza în care pârâtul nu are domiciliul în ţară sau domiciliul său în ţară nu este cunoscut. interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului. Articolul 5 C. Reprezentând dreptul comun în materia competenţei teritoriale. principiu stabilit de art. în materie probatorie. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial. până când aceasta va fi dovedită. proc. iar. deci inclusiv cheltuielile de deplasare făcute în vederea procesului. deşi nu şi-a asumat nici o obligaţie. o altă consideraţie de ordin practic. văzându-se chemat la o instanţă îndepărtată de domiciliul său. o eventuală schimbare ulterioară a domiciliului nu influenţează competenţa. 5 C. în cazul în care pârâtul este o persoană juridică de drept privat. asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte.]. 1169 C. Competenţa teritorială 147 Noţiunea de «domiciliu» trebuie luată într-un sens mai larg. proc. proc. anume că. cererile reale mobiliare. după cum vom arăta. Deci. Aşadar. în special în materia acţiunilor (cererilor) personale. regula înscrisă în art. 7 alin. dacă nici reşedinţa pârâtului nu este cunoscută. civ. (2) C. Articolul 7 alin. instanţa de la domiciliul pârâtului este competentă să judece cererile personale mobiliare sau imobiliare. proc. se poate spune despre regula de drept comun în materia competenţei teritoriale că ea reprezintă o aplicaţie (particulară) pe plan procesual a principiului potrivit căruia cel ce face o afirmaţie în justiţie trebuie să o dovedească. civ. civ. 41 alin.. civ. proc. (1)C. în lipsa unei dispoziţii legale exprese care să stabilească altfel. civ. se ocupă de ipoteza cererii de chemare în judecată formulată împotriva unei asociaţii sau societăţi fără personalitate juridică [potrivit art. 5 C. ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv. iar eventuala insolvabilitate a reclamantului I-ar împiedica să recupereze cheltuielile de judecată.este considerat ca fiind în drept să ridice o obiecţie justificată la pretenţia dedusă judecăţii. competenţa teritorială este exclusivă. stabilind că instanţa competentă din punct de vedere teritorial este aceea în a cărei circumscripţie se află reşedinţa din ţară a pârâtului. cererea se introduce la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului. (3) C. civ. proc. cererea este de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află sediul principal al acesteia [art. în favoarea soluţiei consacrate de art. dacă au organe .

Pentru această din urmă situaţie. 119/1994. secţia a IV-a civilă. secţia civilă. sediul pârâtului. în Culegere de practică judiciară 1994-1998. 171. deci la instanţa de la domiciliul pârâtului. decizia nr. stabilind competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul persoanei căreia. astfel cum rezultă cu claritate din modul de redactare a textului „(.) cererea se poate face şi la instanţa (. Desigur. decizia nr. proc. Suprem. civ. are în chip statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole. potrivit înţelegerii dintre asociaţi. în cazul în care o persoană juridică de drept privat are o reprezentanţă. prevede că. Textul nu exclude competenţa şi a instanţei de la sediul persoanei juridice.. în lipsa unei asemenea persoane. anume: posibilitatea ca reclamantul să solicite instanţei numirea unui curator care să reprezinte interesele asociaţilor. Bucureşti. 1977. decizia nr. în CD. 701/1974. 216. 655/R/1997. civ. cererea se introduce conform regulii înscrise în art. proc. textul cuprinde o dispoziţie foarte utilă. 11.. p. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. p. deci cele ce urmează a fi executate la locul unde . decizia nr. p. 2 Trib. cererea împotriva acesteia se poate face şi la instanţa locului unde se găseşte reprezentanţa. cererea se va putea face la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. 1 Trib. pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta. în afară de domiciliul său.. dar mai ales pentru apărarea drepturilor asociaţilor. CA. proc. 5 C. pentru obligaţiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.)”. atât pentru reclamant. i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiei ori societăţii. Dacă însă nu ar fi vorba de obligaţiile patrimoniale la care se referă textul („născute sau care urmează să se execute în acel loc”). după caz.. 148 Competen(a 149 Competenţa teritorială §3. a) Articolul 6 C. (2) C. cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri. mai sunt competente şi alte instanţe. pe lângă instanţa de la domiciliul sau. cererea poate fi introdusă şi la instanţa de la domiciliul pârâtului. 230/1977. p. b) Articolul 7 alin. 256. comerciale sau industriale. secţia civilă. Competenţa teritorială alternativă există numai dacă este vorba de obligaţiile la care se referă expres textul de lege.. Competenţa teritorială alternativă (facultativă) Sunt unele situaţii în care. în CD. civ. CA.proprii de conducere]. stabileşte că dacă pârâtul. Braşov. 1974. Suprem.

. 9 C. competenţa teritorială aparţine oricăreia dintre instanţele de domiciliu ale pârâţilor.J. 7 alin. secţia comercială. proc. Porumb.). proc. 1240/1996. 9 C. civ. se va putea invoca excepţia de conexitate. p. se completează fie cu art. (1) C.. aşa încât instanţa îşi va declina competenţa. care reglementează conexitatea.J. proc. îşi găseşte aplicare în cazul acţiunilor (cererilor) personale. ceea ce înseamnă că instanţa nu poate să invoce din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială. competenţa teritorială se determină conform art. în B. deoarece. dispune că atunci când cererea este îndreptată împotriva mai multor pârâţi. în alte cuvinte. în cazul în care printre pârâţi sunt şi debitori obligaţi accesoriu. 77. din care se desprind condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a exista o coparticipare procesuală pasivă. Prevederea legală menţionată are ca scop evitarea inconvenientelor ce s-ar produce dacă reclamantul ar trebui să îi cheme în judecată pe pârâţi înaintea unor instanţe diferite. îşi găseşte aplicare numai dacă nu s-ar încălca dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă. art. Pentru orice alte obligaţii.se găseşte reprezentanţa persoanei juridice sau cele care au luat naştere din actele încheiate prin reprezentant ori din faptele săvârşite de acesta. a se vedea: C.. cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali. dacă reclamantul cheamă în judecată pe fiecare debitor în parte. 164 C. art. 9 C. 1996. voi. 2 A se vedea: Gr. civ. competenţa teritorială are caracter relativ. proc. decizia nr. 344. 9 C. pentru ca în felul acesta reclamantul să poată introduce cererea de chemare în judecată la instanţa pe care şi-o alege el ca fiind mai convenabilă intereselor sale. suntem în prezenţa unei competenţe teritorială relative. nu însă în cazul acţiunilor (cererilor) reale imobiliare. civ. De altfel. deci cererea se va introduce la instanţa în raza căreia persoana juridică de drept privat îşi are sediul.. fie cu art. proc. c) Articolul 9 C. în acest caz. proc.S. proc. civ. prin ipoteză. ar fi posibilă pronunţarea unor hotărâri contradictorii. Rezultă de aici o condiţie subînţeleasă.. în literatura de specialitate. ori ca între obiectul şi cauza cererilor îndreptate împotriva fiecărui pârât să existe o strânsă legătură. situaţie în care cheltuielile de judecată ar fi mai mari şi. se sancţionează ca un abuz de drept procesual. prin introducerea în proces a unui debitor fictiv. locului situaţiunii imobilului (art.2 Soluţia trebuie însă nuanţată. civ. proc. 47 C. p. competenţa teritorială fiind deci exclusivă. civ. civ. I. civ. precum şi al acţiunilor (cererilor) reale mobiliare. Dispoziţia înscrisă în art. anume ca obiectul cererii de chemare în judecată să se refere la o obligaţie comună a pârâţilor sau ca obligaţiile pârâţilor să aibă aceeaşi cauză. s-a arătat că încercarea de a eluda dispoziţiile art. deoarece. civ. mai ales. . Deci. 13 C.1 însă. care pot fi introduse numai la instanţa 1 Pentru o aplicaţie practică. proc.

10 pct. 10 C. nu îşi mai găseşte aplicare. competenţa teritorială nu se mai determină potrivit art. proc. după caz. proc. deoarece art. ci aparţine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află situat imobilul. civ. fie chiar în parte. în . în cazul în care unii dintre pârâţi au domiciliul cunoscut. proc. îşi vor găsi aplicare prevederile art. stabileşte că. de către art. în afară de instanţa domiciliului pârâtului. proc. de o acţiune (cerere) mixtă. se completează cu dreptul comun în materie. fiecare din punctele art. a obligaţiunii.. ci. civ. 10 pct.. dacă vânzătorul unui imobil solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare. Este însă de reţinut că. proc. anularea. deci vor fi incidente dispoziţiile art. suntem în prezenţa unei acţiuni (cereri) reale imobiliare.1 Dacă însă rezoluţiunea vânzării imobiliare este solicitată de către cumpărător sau dacă se cere rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a unui bun mobil. fie de către vânzător. d) Articolul 10 C. de o acţiune (cerere) reală mobiliară. 1 C. 13 C. ca fiind 1 Deşi textul de lege vorbeşte despre instanţa domiciliului pârâtului. 9 C.în cererile privitoare la executarea. este deopotrivă competentă şi instanţa de la domiciliul sau. proc. 1 C. în cazul în care în convenţie părţile nu au prevăzut o clauză prin care să se stipuleze locul unde obligaţia urmează să fie executată. trebuie citit împreună cu preambulul acestui articol. 5 C. Dacă nu se cunoaşte domiciliul nici unuia dintre pârâţi.Referitor la aplicarea art.1 mai sunt competente următoarele instanţe: . 150 Competenţa 151 Competenţa teritorială reală. . proc. civ.. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea. ca orice normă specială. civ. Aşadar. fie de către cumpărător. civ. în cel de-al doilea caz. cererea poate fi introdusă la instanţa de la reşedinţa unuia dintre ei.în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil. deci cu art. ne vom raporta la instanţa sediului pârâtului. Soluţia este corectă. iar altora li se cunoaşte numai reşedinţa. civ. Trebuie reţinut că pentru toate situaţiile prevăzute de art. civ. în literatura de specialitate se mai precizează că. proc. proc. 1368 C. se subînţelege că. proc. nemaifiind vorba de o acţiune (cerere) reală imobiliară. civ. cererea poate fi introdusă la instanţa unuia dintre pârâţii cu domiciliul cunoscut. în primul şi în cel de-al treilea caz. civ. civ. astfel încât.. 9 C. 10 C. respectiv. sediul pârâtului. rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.. prevederea art. competenţa teritorială urmând a se stabili potrivit regulii de drept comun. Această soluţie se întemeiază pe faptul că acţiunea (cererea) vânzătorului în rezoluţiunea vânzării este calificată. în cazul în care obiectul vânzării a fost un bun imobil. 1 C. în cazul în care pârâtul este o persoană juridică. 10 pct. civ.

acţiunile în justificare sau în prestaţie tabulară. 7/1996. s-a criticat. 1978. civ. autorii arătând că soluţia de a consacra competenţa instanţei situaţiei imobilului se întemeiază pe dispoziţiile art. care sunt deci de competenţa instanţei în raza căreia se află situat imobilul sau a instanţei de la domiciliul (sediul) pârâtului. cea privitoare la plata de despăgubiri pentru degradări. instanţa locului unde se află imobilul. 29) şi acţiunea prin care dobân-ditorul anterior solicită instanţei judecătoreşti să acorde înscrierii sale rang preferenţial faţă de . civ. 1368 C. prevederilor art. Prevederea cuprinsă în art. cea prin care se solicită obligarea locatorului la efectuarea reparaţiilor necesare în tot timpul locaţiunii. 10 pct.3 1 în literatura de specialitate (7. acţiunea mixtă ar fi fost supusă.. întrucât reclamantul (vânzătorul) urmăreşte atât revendicarea bunului.art. 44/1978. Dintre cererile care izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui imobil. adică aceea prin care se solicită transformarea în înscriere definitivă a unei înscrieri provizorii în cartea funciară. dacă ar fi necesar să se efectueze o cercetare la faţa locului ori să se opereze în documentele de publicitate imobiliară. sub raportul competenţei teritoriale. care. civ. Zilberstein.2 precum şi acţiunea (cererea) în prestaţie tabulară. 251). Legea nr. S. aşa încât. 10 pct. deci instanţei în a cărei rază teritorială se găseşte imobilul (Trib. 7/1996 reglementează două feluri de acţiune în prestaţie tabulară. în CD. cât şi valorificarea unui drept personal ce decurge din contract. cererea de reziliere a contractului de locaţiune. 170. în mod justificat. nota 101). care sunt în sarcina acestuia. Stoenescu. menţionăm: cererea prin care locatarul solicită predarea silită a imobilului dat în locaţiune. 31 din Legea nr. Suprem. în care se precizează că acţiunea în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil este o acţiune mixtă. competenţa de a soluţiona o atare acţiune mixtă revine instanţei competente să soluţioneze cererea principală. se justifică pe considerentul că instanţa locului situării imobilului poate să fie o instanţă mai potrivită să rezolve astfel de pricini. anume: acţiunea prin care se solicită instanţei judecătoreşti să dispună înscrierea unui drept real imobiliar în cartea funciară atunci când cel care a transmis sau constituit dreptul refuză să predea unicul înscris doveditor ce se află în posesia sa (art. cererile referitoare la obligaţia de garanţie a locatorului. motivarea dintr-o decizie a instanţei supreme. proc. p. cererea pentru plata chiriei. cererea de evacuare a locatarului la încetarea contractului etc. dacă nu ar fi existat. proc. Mai sunt de competenţa instanţei de la locul situării imobilului sau a instanţei de la domiciliul pârâtului acţiunea (cererea) în justificare. secţia civilă. decizia nr. 2 C. înscrierea provizorie se face în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiţie suspensivă sau dacă hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este definitivă şi irevocabilă . p. 1 C.

Dispoziţia cuprinsă în art. în al doilea rând. proc. civ. cec sau bilet la ordin. această soluţie reprezentând o concretizare a principiului accesorium sequitur principale. 7 C. civ.în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie. nu se aplică dacă este vorba de întreţinerea datorată între soţi sau între foştii soţi şi nici în celelalte cazuri. victimă a unei fapte ilicite. se referă la cererile „pentru pensie de întreţinere”.. 7 C. . 7 C. care are sarcina probei potrivit art. de către părintele care a încasat-o pe nedrept. 10 pct. decizia nr. de cele mai multe ori. nu se aplică dacă se solicită pensie de întreţinere. 1 Trib. 10 pct. şi prin aceea că ar fi inechitabil ca reclamantul. 30).. iar nu la cererile „în materie de pensie de întreţinere”). 8 C. iar nu de cel accesoriu.în cererile privitoare la obligaţii comerciale. în primul rând. colegiul civil. Suprem. 31/1962. în considerarea caracterului ei alimentar. 10 pct..în cererile izvorâte dintr-un contract de transport. instanţa locului de plecare sau de sosire. . instanţa locului de plată. în CD. . se asimilează cu pensia de întreţinere. nu întotdeauna înscrierea efectuată la cererea unui terţ care a dobândit ulterior imobilul cu titlu gratuit sau care a fost de rea-credinţă la data încheierii actului (art. probele sunt mai uşor de administrat în aproprierea locului în care s-a săvârşit fapta ilicită. 7 C. 10 pct. de încredinţare sau reîncredinţare a minorului. civ. astfel încât legea îi lasă reclamantului. în care creditorii pensiei de întreţinere nu au calitatea de ascendenţi sau descendenţi. pe cale accesorie. fam. facultatea de a opta între instanţa de la domiciliul pârâtului şi instanţa în a cărei rază teritorială a fost săvârşită fapta ilicită.2 însă. datorită faptului că alocaţia de stat. în cererile ce izvorăsc dintr-o faptă ilicită. p. textul stabileşte o favoare pentru creditorul pensiei de întreţinere (ascendent sau descendent al celui obligat la întreţinere). civ. Unii autori mai justifică dispoziţia înscrisă în art. proc. Mai este de reţinut că art. art. . civ. într-un litigiu de stabilire a paternităţii. instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acea faptă. necesită unele precizări. 86 C. proc. De asemenea.în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie de întreţinere. 1169 C. prevăzute de art. civ. art. 10 pct. ea se aplică şi în cazul cererilor privind restituirea alocaţiei de stat pentru copii. 1962. astfel încât el se aplică în cazul în care se solicită acordarea pensiei de întreţinere ori majorarea acesteia. competenţa stabilindu-se în funcţie de capătul de cerere principal. nu însă şi atunci când debitorul obligaţiei de întreţinere pretinde reducerea sau sistarea pensiei (de altfel. Stabilirea unei competenţe teritoriale alternative pentru această ipoteză se explică prin aceea că. să fie obligat să se deplaseze la instanţa de la domiciliul autorului faptei ilicite. proc. instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii. proc. instanţa domiciliului reclamantului.

împreună cu cea de la domiciliul pârâtului sunt deopotrivă competente. domiciliul pârâtului. sediul reclamantului (reclamant putând fi consumatorul sau chiar un agent economic). de regulă. Porumb. o persoană fizică sau juridică fabrică (foloseşte. instanţă care. iar nu numai pe aceea prin care victima prejudiciului solicită despăgubiri de la cel ce răspunde pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. Acest caz poate apărea. în schimb. după caz. I. e) Articolul 11 C. în materie de asigurare. civ. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.) produse în care este încorporat un desen sau model industrial. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. nu se referă şi la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială s-a produs prejudiciul. civ. dacă în mai multe locuri situate în circumscripţii teritoriale judecătoreşti diferite. 82. deoarece textul nu face nici o distincţie. 10 pct. fără acordul titularului certificatului de înregistrare a desenului sau modelului industrial respectiv. cu modificările ulterioare. înseamnă că are în vedere orice cerere care izvorăşte dintr-o faptă ilicită. Articolul 10 pct. cererile care izvorăsc dintr-un act de concurenţă neloială sunt de competenţa instanţei locului săvârşirii faptei sau în a cărui rază teritorială se găseşte sediul ori. ar fi posibil să nu mai fie vorba de una şi aceeaşi instanţă (o astfel de ipoteză se poate întâlni în cazul unui prejudiciu viitor sau al prejudiciului „cu ricoşeu”).292. locul săvârşirii faptei ilicite şi domiciliul celui prejudiciat se află în circumscripţia aceleiaşi instanţe. în sistemul Ordonanţei nr. vinde etc. de exemplu. însă. 2 152 Competenţa Competenţa teritorială 153 A se vedea: Gr. proc. 8 C. cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află fie domiciliul asiguratului. fie instanţei de la domiciliul sau. p. proc. proc. Dacă fapta ilicită a fost săvârşită în circumscripţiile teritoriale ale mai multor instanţe. potrivit căruia. 8 C. uneori. stabileşte că. 7 din Legea nr. fie bunurile asigurate. competenţa de a soluţiona acţiunea pentru repararea pagubelor produse aparţine fie instanţei în a cărei rază teritorială s-a produs paguba. se găseşte în art. voi. O aplicaţie a dispoziţiei înscrise în art. în plus. Din modul în care este redactată această dispoziţie legală rezultă că . după caz. civ. coincide cu cea de la locul săvârşirii faptei ilicite. fie locul unde s-a produs accidentul. toate aceste instanţe.

în . Dacă însă. regiilor publice. civ. alegerea instanţei). reclamantul având aşadar posibilitatea să aleagă între patru instanţe deopotrivă competente. Articolul 11 alin. f) Competenţă teritorială este alternativă şi în ipoteza aşa-numitei alegeri de domiciliu (mai exact. In alineatul al doilea al aceluiaşi articol. legiuitorul introduce o măsură de protecţie a persoanei asigurate. reclamantul poate să sesizeze fie instanţa aleasă prin convenţie. ulterior. proc. direcţiilor gene rale. g) Un alt caz de competenţă teritorială alternativă este prevăzut de art. recunoscută de lege reclamantului.. 8 C. legiuitorul a dorit să evite un eventual abuz al societăţii de asigurare. Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente. făcută înainte de sesizarea instanţei. potrivit căruia. deci în favoarea viitorului reclamant. prevăzând că alegerea competenţei prin convenţie este nulă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului de despăgubire. fie instanţa compe tentă teritorial potrivit regulilor de drept comun. care. alegerea instanţei a fost făcută în interesul ambelor părţi sau în interesul exclusiv al celui ce va fi chemat în judecată. ar putea să strecoare o clauză de stabilire a competenţei în favoarea instanţei de la sediul asigurătorului.nu este exclusă competenţa instanţei de la domiciliul sau. Prin această dispoziţie. în chiar contractul de asigurare (considerat ca fiind un contract de adeziune). ci reclamantul este ţinut să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie. prin convenţia părţilor. aşa încât alegerea. dacă alegerea s-a făcut în favoarea părţii care. final C. proc. caselor autonome şi administraţiilor comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din reşedinţa judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul. civ. sediul pârâtului. după caz. va declanşa procesul civil. între mai multe instanţe deopotrivă competente ar fi practic desfiinţată. cererile în care figurează persoanele arătate mai sus se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţă a judeţului. cererile îndreptate împotriva statului. mai prevede că dispoziţiile primelor două alineate nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale. iar. nu mai poate fi vorba de o competenţă teritorială alternativă. într-o astfel de situaţie. deci în interesul pârâtului.

Bucureşti, la Judecătoria Sectorului 4. Instituirea unei competenţe teritoriale alternative pentru situaţia în care reclamantul cheamă în judecată una din persoanele juridice menţionate în art. 8 alin. (1) C. proc. civ. este nu numai o măsură de protecţie a reclamantului, dar şi o măsură prin care se urmăreşte evitarea aglomerării instanţei de la sediul persoanei juridice respective. Spre exemplu, în lipsa unei astfel de competenţe teritoriale alternative, aproape toate cererile de chemare în judecată formulate împotriva statului, ca persoană juridică, ar trebui introduse la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că, dacă nu există o noimă specială care să dispună altfel, statul participă ca subiect de drepturi şi obligaţii civile prin Ministerul Finanţelor Publice. h) Competenta teritorială este alternativă şi în materie de contencios administrativ. Astfel, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, n u se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale. în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente revine reclamantului (art. 12 C. proc. civ.). După ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanţa pe care a sesizat-o este competentă să soluţioneze pricina, iar pârâtul nu ar putea cere declinarea competenţei şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu. 1 Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1688/1971, în Repertoriu II, p. 355; decizia nr. 1304/1979, în CD. 1979, p. 239; C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 608/1994, în B.J. 1994, p. 291; decizia nr. 593/1995 şi decizia nr. 52/1995, în B.J. 1995, p. 386 şi p. 392; decizia nr. 755/1997, în B.J. 1997, p. 483; CA. Bacău, decizia civilă nr. 402/1997, în Jurisprudenţa 1997, p. 28; CA. Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 132/1998, în Culegere de practică judiciară 1998, p. 287. 154 Competenţa Competenţa teritorială 155

Se admite că în cazul în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către procuror, în condiţiile prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ., titularul dreptului nu s-ar mai putea prevala de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., pentru a face o alegere de competenţă diferită de cea a procurorului. Aceasta deoarece instanţa sesizată de procuror este prin definiţie competentă, nemaiputând să îşi decline competenţa, de vreme ce

alegerea de competenţă s-a făcut de un organ căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală activă.1 S-a susţinut însă şi opinia contrară, arătân-duse, pe de o parte, că declanşarea acţiunii de către reprezentantul Ministerului Public nu îl poate lipsi pe titularul real al acesteia de avantajele pe care legea i le-a creat prin regulile de competenţă teritorială alternativă, iar, pe de altă parte, că s-ar ajunge la acelaşi rezultat dacă reclamantul ar renunţa la judecată, introducând apoi cererea la cealaltă instanţă.2 în practică s-au întâlnit situaţii în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât instanţele competente potrivit legii. întrucât, prin ipoteză, este vorba de o competenţă relativă, rezultă că numai pârâtul ar putea cere” declinarea competenţei la una din instanţele competente potrivit legii, reclamantul având posibilitatea să opteze pentru una din acestea. Dacă însă pârâtul nu solicită declinarea competenţei, atunci instanţa nu va putea să invoce, din oficiu, excepţia de necompetenţă. §4. Competenţa teritorială exclusivă (excepţională) Pentru unele categorii de pricini, legea stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie soluţionat de o altă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de lege are o competenţă teritorială exclusivă. Potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţă teritorială este de ordine publică dacă părţile nu o pot înlătura, iar art. 19 C. proc. civ. dispune că părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecată de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ. Din combinarea celor două texte de lege, prin interpretarea per a contrario a art. 19 C. proc. civ., se desprinde concluzia conform căreia competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă (în alte cuvinte, competenţa teritorială este exclusivă sau excepţională), în următoarele situaţii: - în cazul acţiunilor (cererilor) reale imobiliare (art. 13 C. proc. civ.), în materie de moştenire (art. 14 C. proc. civ.), în cazul cererilor în materie de societate (art. 15 C. proc. civ.) şi al cererilor în materia reorganizării judiciare şi a falimentului (art. 16 C. proc. civ.); - în cazul pricinilor referitoare la persoane, precum şi în cazul altor pricini ce nu sunt privitoare la bunuri. Această soluţie se desprinde din faptul că art. 19 C. proc. civ. permite părţilor să deroge de la normele de competenţă teritorială numai „în pricinile A se vedea: /. Stoenescu, S. Zilberstein, p. 174-175. 2 A se vedea: /. Deleanu, voi. I, p. 280, nota 2. privitoare la bunuri”. Per a contrario, rezultă că ori de câte ori este vorba de o pricină care nu se referă la bunuri, normele care stabilesc instanţa competentă din punct de vedere teritorial sunt de ordine publică, deci competenţa teritorială este absolută.

a) Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, dacă imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar, în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul. Deşi nu rezultă expres, se admite, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă,1 că textul are în vedere numai acţiunile (cererile) reale imobiliare, deoarece, pentru cererile personale, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. stabileşte o competenţă teritorială alternativă, fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar art. 10 pct. 2 C. proc. civ. prevede o competenţă teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract de locaţiune a unui imobil. Ar urma ca pentru cererile personale imobiliare care nu se încadrează în vreuna din ipotezele prevăzute de art. 10 pct. 1 şi pct. 2 C. proc. civ., competenţa teritorială să fie supusă regulii de drept comun stabilită de art. 5 C. proc. civ.2 De asemenea, art. 13 C. proc. civ. nu se aplică nici în cazul acţiunilor (cererilor) mixte, adică al acelor cereri prin care se valorifică în acelaşi timp un drept real şi un drept de creanţă ce izvorăsc din acelaşi act juridic sau între care există o legătură de interdependenţă. Pentru o astfel de cerere, competenţa teritorială se determină potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ., iar, când cererea are ca obiect un imobil, locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei coincide cu locul situării imobilului, dar în acest caz competenţa instanţei de la locul situaţiunii imobilului nu este exclusivă, ci este deopotrivă competentă şi instanţa de la domiciliul pârâtului, alegerea între aceste două instanţe revenindu-i reclamantului. Regula înscrisă în art. 13 alin. (1) C. proc. civ. se justifică pe împrejurarea că instanţa locului situării imobilului (forum rei sitae) poate asigura o judecată în mai bune condiţii, în ceea ce priveşte probele ce urmează a fi administrate (expertiză, cercetare la faţa locului), cheltuielile necesare administrării acestor probe putând fi 1 A se vedea, spre exemplu: Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2173/1971, în Reper toriu II, p. 349; CA. Iaşi, decizia civ. nr. 1165/1997, în Culegere de practică judiciară 1997, p. 46; Trib. Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 1508/1997, în Culegere de practică judiciară 1993-1997, p. 331. 2 De legeferenda, ar fi indicat ca art. 13 alin. (1) C. proc. civ. să precizeze în mod expres că este vorba de acţiuni reale imobiliare. Aceasta deoarece soluţia la care ne-am raliat şi noi nu este în afară de orice critică. în ce priveşte corelaţia dintre art. 10 pct. 1 C. proc. civ. şi art.

13 C. proc. civ., s-ar putea susţine la fel de bine şi soluţia contrară (care s-ar sprijini şi pe un argument de topografie a textelor), deci că primul text ar viza numai cererile personale sau mixte mobiliare, iar cel de-al doilea ar viza orice cerere privitoare la imobile, mai puţin cazul prevăzut de art. 10 pct. 2 C. proc. civ. 156 Competenţa Competenta teritorială 157

mai mici. De asemenea, uneori este necesară consultarea documentelor de publicitate imobiliară (care se găsesc la biroul de carte funciară de la locul situării imobilului), iar în faza executării silite sunt necesare chiar operaţii în aceste registre. Aşadar, instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află situat imobilul este competentă să soluţioneze: cererile în revendicarea imobilului respectiv, cererile confesorii sau negatorii, cererea în grăniţuire, cererile în materie de ipotecă, cererile posesorii cu privire la acel imobil, precum şi cererea prin care vânzătorul imobilului solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare. Cât priveşte cererea prin care se solicită partajarea unui bun imobil sau a unor bunuri printre care se găseşte şi un imobil, trebuie făcute următoarele distincţii: în cazul partajului succesoral, competenţa teritorială revine instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului (art. 14 C. proc. civ., care, după cum vor arăta, se aplică prioritar faţă de art. 13 C. proc. civ.); dacă într-o pricină în anularea căsătoriei se cere şi împărţirea bunurilor dobândite de părţi, conform art. 17 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine instanţei (judecătoriei) de la domiciliul pârâtului; dacă în cadrul divorţului se solicită şi partajarea bunurilor comune ale soţilor, competenţa teritorială se stabileşte conform art. 607 C. proc. civ., întrucât cererea de partaj este accesorie cererii de desfacere a căsătoriei; în cazul partajării bunurilor comune ale soţilor în timpul căsătoriei (pentru motive temeinice) sau după desfacerea căsătoriei, respectiv al împărţelii bunurilor după desfiinţarea căsătoriei, precum şi în alte cazuri de proprietate comună, competenţa teritorială se determină potrivit art. 13 C. proc. civ. Se pune problema de a şti care este instanţa competentă din punct de vedere teritorial în cazul în care printre bunurile partajabile se află două sau mai multe imobile situate în circumscripţii judecătoreşti diferite (prin ipoteză, nu avem în vedere partajul succesoral sau cel realizat pe cale accesorie întrun proces de divorţ sau de anulare a căsătoriei). Deşi nu există un text de

lege expres pentru această situaţie, apreciem că este necesar să se recunoască posibilitatea soluţionării cererii de partaj de o singură instanţă, fiind exagerat să se pretindă că partajarea bunurilor trebuie făcută în mai multe etape, adică în faţa unor instanţe diferite. Apreciem că s-ar putea recurge chiar la dispoziţiile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., cu toate că acesta are în vedere cazul în care imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe. Deci, competenţa ar aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, dacă acesta se află în vreuna din circumscripţiile instanţelor în raza cărora se găsesc acele imobile, iar în caz contrar, este competentă oricare instanţă în a cărei rază teritorială se află vreunul din imobilele ce formează obiectul partajului, alegerea urmând a fi făcută de către reclamant. b) Articolul 14 C. proc. civ. prevede că, în materie de moştenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului: - cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare; - cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; - cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar. La ultimul domiciliu al defunctului, care este şi locul deschiderii succesiunii, se găsesc, de regulă, înscrisuri privind raporturile juridice dintre defunct şi moştenitori, precum şi dintre defunct şi terţi, testamente autentice sau olografe, multe din bunurile ce alcătuiesc masa succesorală, iar o serie de măsuri referitoare la inventarierea sau conservarea bunurilor succesorale se iau în acest loc, astfel încât dispoziţiile cuprinse în art. 14 C. proc. civ. sunt pe deplin justificate, cu atât mai mult cu cât au meritul de a concentra la o singură instanţă toate cererile referitoare la aceeaşi succesiune. Cât priveşte noţiunea de «ultimul domiciliu al defunctului», interesează situaţia de fapt concretă, adică ultima locuinţă efectivă a lui de cuius, iar nu eventualul domiciliu care era înscris în actul de identitate al acestuia. în categoria cererilor la care se referă art. 14 pct. 1 C. proc. civ. urmează a se include: cererile pentru anularea unui testament, cererea pentru constatarea validităţii unui testament, cererile pentru executarea dispoziţiilor unui testament atunci când validitatea acestuia nu este contestată (de exemplu, legatarul universal solicită moştenitorilor rezervatari punerea sa în posesie - art. 889 C. civ.). Dintre cererile vizate de art. 14 pct. 2 C. proc. civ., menţionăm: cererea în anularea certificatului de moştenitor, cererea pentru reducţiunea liberalităfilor excesive, cererea pentru raportul donaţiilor de către moştenitorii obligaţi la raport, cererile referitoare la conservarea sau administrarea bunurilor în timpul stării de indiviziune, cererea de anulare sau de rezoluţiune a vânzării de drepturi succesorale, cererea de ieşire din indiviziune succesorală, petiţia de ereditate,1 precum şi orice alte cereri prin care moştenitorii îşi valorifică pretenţii unii împotriva altora, însă numai dacă

aceste pretenţii sunt în legătură cu moştenirea. Este de reţinut că art. 14 C. proc. civ. nu se aplică în cazul în care moştenitorii valorifică drepturi culese din succesiune împotriva terţilor debitori ai lui de cuius, ci, într-o astfel de situaţie, competenţa teritorială se stabileşte potrivit regulii de drept comun sau, după caz, potrivit altor norme legale incidente în materie. Cât priveşte cererile arătate în art. 14 pct. 3 C. proc. civ., se încadrează în această categorie: cererea pentru predarea unui legat cu titlu particular, cererile prin care creditorii personali ai lui de cuius valorifică drepturi din contracte încheiate cu acesta din urmă, cererile prin care creditorii succesiunii ridică pretenţii în temeiul unui titlu posterior deschiderii succesiunii (de exemplu, cererile pentru cheltuielile privind înmormântarea defunctului, conservarea şi administrarea bunurilor succesorale) etc. 1 Subliniem că art. 14 pct. 2 C. proc. civ. are o sferă de aplicare mai largă decât vechiul art. 63 alin. (2), care se referea la „diferitele cereri şi pretenţiuni ce moştenitorii au unul în contra altuia, până se vor împărţi între dânşii”. O astfel de prevedere, interpretată în litera ei, ar exclude petiţia de ereditate, deoarece aceasta din urmă presupune un litigiu prin care se contestă calitatea de moştenitor, deci, prin ipoteză, nu ar fi vorba de o „cerere între moştenitori”, ci numai de o „cerere privitoare la moştenire”, la care însă actuala reglementare se referă în mod expres. Cu titlu informativ, menţionăm că textul corespunzător din legislaţia franceză (art. 45 din noul Cod de procedură civilă francez) vorbeşte de „cererile între moştenitori”, iar în doctrină se admite unanim că petiţia de ereditate nu este de competenţa instanţei locului deschiderii succesiunii. 158 Competenţa Se observă că, deşi textul vorbeşte de „creditorii defunctului”, el se aplică în privinţa tuturor creditorilor care au pretenţii împotriva succesiunii, indiferent dacă aceste pretenţii au o cauză anterioară sau o cauză ulterioară deschiderii succesiunii. însă, art. 14 pct. 3 C. proc. civ. nu îşi mai găseşte aplicare dacă moştenitorii cheamă în judecată pe un creditor al succesiunii (de exemplu, pentru a se constata prescripţia dreptului acestuia de a cere şi obţine executarea silită a unui debit, pentru rezoluţiunea sau rezilierea unei convenţii încheiate de acesta cu de cuius etc), caz în care competenţa teritorială se determină potrivit dreptului comun. De asemenea, în literatura de specialitate se mai precizează că pentru a fi competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului, reclamantul trebuie să aibă calitatea de creditor al succesiunii, după cum rezultă foarte clar din art. 14 pct. 3 C. proc. civ. Dacă însă terţul - reclamant nu urmăreşte valorificarea unui drept de creanţă asupra succesiunii, atunci competenţa teritorială nu se mai stabileşte potrivit art. 14 C. proc. civ. Aşadar, cererea reală imobiliară introdusă de un terţ împotriva moştenitorilor este de

competenţa instanţei de* la locul situaţiunii imobilului, în schimb, cererea mixtă (care, prin definiţie, presupune valorificarea şi a unui drept de creanţă) şi cererea reală mobiliară (care, din punct de vedere al competenţei teritoriale, are acelaşi regim juridic precum cererea personală) sunt de competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului. Deşi, actuala reglementare nu mai limitează în timp competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului până la desăvârşirea împărţelii între moştenitori, consideraţiile care justifică o competenţă teritorială exclusivă nu mai subzistă după efectuarea partajului succesoral, deoarece, din acest moment nu mai există o masă succesorală distinctă (exceptând cazul în care acceptarea succesiunii s-a făcut sub beneficiu de inventar), iar creditorii, potrivit art. 1060 C. civ., nu mai pot urmări pe moştenitorii debitorului lor decât în proporţie cu părţile lor ereditare. Se admite totuşi că rămâne competentă instanţa de la ultimul domiciliu al defunctului în cazul cererii de garanţie pentru tulburări şi evicţiuni, introdusă de unul dintre moştenitori împotriva celorlalţi moştenitori (art. 787 C. civ.), precum şi în cazul cererii în desfiinţarea împărţelii, pentru doi sau violenţă (art. 790 C. civ.). S-a pus problema de a şti care este instanţa competentă din punct de vedere teritorial atunci când într-o moştenire nu există decât un singur moştenitor şi, prin urmare, nu poate fi vorba de o împărţeală. Soluţia era evidentă sub imperiul reglementării anterioare, care limita competenţa instanţei ultimului domiciliu al defunctului numai până la momentul efectuării împărţelii moştenirii; dacă însă era un singur moştenitor, nu mai putea fi vorba de partaj, deci creditorul moştenirii trebuia să acţioneze la instanţa de la domiciliul moştenitorului. S-a arătat că şi în actuala reglementare soluţia ar trebui să fie aceeaşi, avându-se în vedere aceleaşi argumente pentru care competenţa excepţională a instanţei ultimului domiciliu al defunctului încetează după efectuarea partajului, însă numai dacă moştenirea a fost acceptată pur şi simplu. Când acceptarea moştenirii s-a făcut sub beneficiu de inventar, nemaiproducându-se confuziunea celor două patrimonii, creditorul îşi va valorifica drepturile sale asupra succesiunii la instanţa locului de Competenţa teritorială 159 deschidere a succesiunii.1 Se observă că această problemă vizează, în principal, cererile formulate de creditorii succesiunii care invocă pretenţii împotriva succesiunii. Dacă însă unicul moştenitor are calitatea de legatar universal, iar testatorul a instituit ca executor testamentar o terţă persoană, cererile referitoare la executarea dispoziţiilor testamentare sunt de competenţa instanţei locului unde s-a deschis succesiunea. Dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. se vor aplica şi în situaţia când în masa succesorală se găsesc şi bunuri imobile situate în circumscripţia altor instanţe decât cea de la ultimul domiciliu al defunctului.2 în sprijinul acestei soluţii se poate aduce un argument de topografie a textelor, în sensul că, legiuitorul, aşezând norma de competenţă teritorială referitoare la succesiuni

după aceea privitoare la cererile reale imobiliare, a înţeles să deroge de la dispoziţia înscrisă în art. 13 C. proc. civ. De asemenea, se mai poate invoca faptul că procesele succesorale ridică probleme mult mai complexe, fiind necesar ca acestea să fie rezolvate de o singură instanţă (reamintim însă că dacă un terţ introduce o acţiune reală imobiliară împotriva moştenitorilor, competenţa aparţine instanţei de la locul situaţiunii imobilului). c) Potrivit art. 15 C. proc. civ., cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul ei principal.3 Raţiunea acestei reguli constă în aceea că instanţa în a cărei circumscripţie se află sediul principal al societăţii poate administra în mai bune condiţii probele necesare stabilirii raporturilor juridice dintre societate şi asociaţi sau, după caz, dintre asociaţi între ei, deoarece la sediul principal al societăţii se găsesc registrele şi principalele acte. Faţă de formularea generală a textului („cereri în materie de societate”), se impun unele precizări referitoare la cererile care au fost avute în vedere de legiuitor, în sensul că trebuie să fie vorba despre cereri cu privire la existenţa societăţii sau la ansamblul operaţiunilor (activităţii) sale. Prin urmare, părţi în proces trebuie să fie asociaţii între ei sau, după caz, societatea şi asociaţii, deci dispoziţia înscrisă în art. 15 C. proc. civ. îşi găseşte aplicare în cazul cererilor introduse de societate împotriva asociaţilor, de unul sau mai mulţi asociaţi împotriva societăţii, precum şi de unul sau mai mulţi asociaţi contra altor asociaţi (în această din urmă situaţie, cererea de chemare în judecată trebuie să privească raporturi juridice născute din sau în legătură cu contractul de societate), toate aceste cereri fiind în legătură cu 1 A se vedea: /. Stoenescu, S. Zilberstein, p. 178. 2 CA. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa nr. 2/1996, în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998, p. 217. 3 Textul de lege actual are o sferă de aplicare mai largă decât aceea a vechiului art. 62, care se referea numai la societăţile comerciale şi deci excludea societăţile civile, probabil pe con siderentul că acestea, de regulă, nu aveau un stabiliment. însă, în actuala reglementare, art. 15 C. proc. civ. nu face nici o distincţie în acest sens, iar unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă. Dar, pentru a fi aplicabil, trebuie ca societatea să aibă un sediu, neputându-se vorbi altfel de instanţa în circumscripţia căreia se găseşte principalul sediu al societăţii. Dacă societatea civilă nu are un sediu, atunci competenţa teritorială se determină potrivit regulilor de drept comun.

160

Competenţa

Competenfa teritorială 161

activitatea societăţii. Cu titlu de exemplu, menţionăm în acest sens: cererea pentru anularea actului de constituire a societăţii, cererea prin care un asociat pretinde restituirea sumelor cheltuite în contul societăţii, cea pentru repararea daunelor aduse societăţii de către un asociat, cererea de excludere a unui asociat, cererea pentru dizolvarea societăţii, cea pentru numirea lichidatorilor, opoziţia referitoare la bilanţul de lichidare şi la repartizarea activului societăţii etc. în schimb, nu sunt supuse prevederii legale înscrise în art. 15 C. proc. civ. litigiile în care părţi sunt, pe de o parte, societatea sau asociaţii, iar, pe de altă parte, terţe persoane, deoarece acestea nu interesează raporturile juridice ale societăţii referitoare la societatea însăşi şi la asociaţi. Pentru asemenea litigii, competenţa teritorială se determină conform regulilor de drept comun. Aşadar, art. 15. C. proc. civ. nu reprezintă o aplicaţie a art. 7 alin. (1) C. proc. civ. [chiar dacă, pentru ipoteza când unul sau mai mulţi asociaţi cheamă în judecată societatea, regula derogatorie din art. 15 C. proc. civ. coincide cu regula stabilită de art. 7 alin. (1) C. proc. civ.], deoarece acesta din urmă vizează cazul în care societatea are poziţia procesuală de pârât, iar reclamantul este un terţ, în vreme ce primul text se referă, aşa cum am arătat, la raporturile dintre asociaţi şi societate sau dintre asociaţi între ei. în cazul unei cereri în materie de societate, care însă ar fi în legătură cu un bun imobil situat în raza teritorială a unei alte instanţe decât aceea a locului unde societatea îşi are sediul principal, competenţa teritorială se stabileşte tot potrivit art. 15 C. proc. civ., în considerarea unui argument de topografie a textelor, cât şi a necesităţii de a se asigura soluţionarea litigiilor în materie de societate de către o singură instanţă.1 Dacă însă un terţ formulează o cerere de chemare în judecată împotriva unei societăţi, prin care se pretinde un drept real asupra unui imobil, competenţa teritorială aparţine instanţei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, nemaifiind vorba de o cerere în materie de societate, în sensul menţionat. Aceeaşi este soluţia şi în cazul în care acţiunea reală imobiliară este exercitată de societate împotriva unui terţ. Competenţa exclusivă a instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al societăţii se menţine până la lichidarea în fapt a societăţii, adică până în momentul împărţirii întregului activ al societăţii. Lichidarea în drept, adică rămânerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri judecătoreşti dizolvare (lichidare), nu este de natură a face să înceteze aplicarea dispoziţiilor art. 15 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că toate litigiile

ivite în timpul şi cu prilejul lichidării sunt de competenţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal. în literatura de specialitate se mai arată că şi după lichidarea în fapt rămâne competentă instanţa prevăzută de art. 15 C. proc. civ. pentru acele cereri care ar constitui consecinţe ale lichidării, cum ar fi: cererea în garanţie sau cererea în declararea nulităţii unor acte juridice făcute în cadrul lichidării. Menţionăm că o soluţie legislativă asemănătoare celei înscrise în art. 15 C. proc. civ. se întâlneşte în art. 63 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, potrivit Pentru soluţia inaplicabilităţii art. 15 C. proc. civ., a se vedea, totuşi, /. Stoenescu, S. Zilberstein, p. 179-180. căruia, cererile şi căile de atac prevăzute de această lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul locului unde societatea îşi are sediul principal, în afară de cazul în care legea dispune altfel. d) Articolul 16 C. proc. civ. stabileşte un al patrulea caz de competenţă teritorială exclusivă. Cererile în materia reorganizării judiciare şi a falimentului sunt de com petenţa tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul principal al debitorului. O soluţie legislativă asemănătoare este înscrisă şi în art. 6 din Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară şi falimentul, care stabileşte competenţa în favoarea tribunalului în raza căruia se află sediul debitorului, care figurează în registrul comerţului. Prin dispoziţia înscrisă în art. 16 C. proc. civ. (şi în art. 6 din Legea nr. 64/1995), legiuitorul a urmărit să grupeze toate cererile în materie de reorganizare judiciare şi de faliment la o singură instanţă, în vederea rezolvării unitare a acestora, cu atât mai mult cu cât la instanţa locului unde se află sediul principal al debitorului se poate asigura o judecată în mai bune condiţii în ceea ce priveşte administrarea probelor. Menţionăm însă că în literatura de specialitate nu există un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte soluţionarea problemei dacă şi cererile introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar împotriva unor terţi debitori ai celui aflat în reorganizare judiciară sau faliment sunt tot de competenţa instanţei prevăzute de art. 16 C. proc. civ. (art. 6 din Legea nr. 64/1995). în ce ne priveşte, apreciem că este competentă instanţa în a cărei circumscripţie teritorială comerciantul îşi are sediul principal numai în cazul în care cererile introduse împotriva terţilor îşi au cauza în reorganizarea judiciară sau în faliment, în sensul că nu ar fi existat sau, mai bine zis, existenţa lor ar fi fost întâmplătoare în lipsa procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului. Dimpotrivă, competenţa teritorială se determină potrivit regulilor de drept comun în cazul cererilor pentru care reorganizarea judiciară sau falimentul nu reprezintă cauza lor şi despre care s-ar putea spune că nu sunt cereri în materie de reorganizare judiciară sau faliment, ci doar cereri

care, eventual, ar interesa reorganizarea judiciară sau falimentul. e) Din interpretarea per a contrario a art. 19 C. proc. civ., se desprinde concluzia că, în pricinile ce nu sunt referitoare la bunuri, competenţa teritorială este exclusivă. Pentru astfel de cauze, uneori, legea stabileşte o anumită instanţă competentă din punct de vedere teritorial, alteori, se aplică dispoziţia cuprinsă în art. 5 C. proc. civ., dar, în ambele ipoteze, competenţa teritorială are caracter absolut, cu toate conse cinţele ce decurg de aici. Din acest punct de vedere, sunt inexacte acele soluţii din practica judiciară în care se arată că prevederile cuprinse în art. 5 C. proc. civ. nu sunt imperative sau că regulile privitoare la competenţa teritorială sunt, în principiu, dispozitive (adică de ordine privată). Caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor de competenţă teritorială rezultă din combinarea art. 159 pct. 3 C. proc. civ. cu art. 19 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că despre norma înscrisă în art. 5 C. proc. civ. nu se poate spune că este o normă de ordine privată, fără a se ţine seama şi de natura pricinii. în materie de divorţ, art. 607 C. proc. civ. stabileşte competenţa în favoarea judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor 12. 162 Competenţa

Prorogarea competenţei 163

(interesează dacă soţii au locuit efectiv împreună, fiind fără relevanţă dacă ei au avut făcută mutaţia în evidenţele serviciului public comunitar), însă numai atunci când cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acestei instanţe (dacă la data introducerii cererii de divorţ unul dintre soţi mai locuia în raza teritorială a instanţei ultimului domiciliu comun, împrejurarea că acesta şi-a schimbat domiciliul într-o altă localitate, astfel încât nici unul dintre soţi nu ar mai locui în circumscripţia instanţei sesizate legal, nu este de natură să atragă necompetenţa acelei instanţe). Dacă soţii

nu au avut domiciliu comun sau nici unul din ei nu mai locuieşte în circumscripţia instanţei ultimului domiciliu comun, competenţa aparţine instanţei domiciliului pârâtului, iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară, este competentă judecătoria de la domiciliul reclamantului. Adăugăm că instanţa de la domiciliul reclamantului este competentă şi în cazul în care domiciliul pârâtului este necunoscut. Cererile privitoare la adopţie se introduc la tribunalul în raza căruia domiciliază cel ce urmează a fi adoptat, iar atunci când nu se poate stabili competenţa potrivit acestei reguli, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti (art. 61 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei). Cererile de declarare a dispariţiei, a morţii prin hotărâre judecătorească, respectiv de anulare a unei hotărâri care declară moartea unei persoane sunt de competenţa instanţei în circumscripţia căreia persoana şi-a avut ultimul domiciliu (art. 36, 40 şi art. 42 din Decretul nr. 32/1954). Aceeaşi instanţă este competentă din punct de vedere teritorial şi atunci când se solicită rectificarea datei morţii declarate prin hotărâre judecătorească (art. 43 din Decretul nr. 32/1954). Cauzele prevăzute de lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul copilului. Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copilul (art. 124 din Legea nr. 272/2004). Cererea pentru înregistrarea tardivă a naşterii este de competenţa judecătoriei în a cărei rază are domiciliul persoana interesată sau unde are sediul instituţia de ocrotire a copilului [art. 21 alin. (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă]. De asemenea, contestaţia împotriva dispoziţiei primarului prin care s-a admis ori, după caz, s-a respins o cerere de reconstituire sau de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul autorităţii emitente [art. 54 alin. (2) din Legea nr. 119/1996]. Cererile referitoare la anularea (desfiinţarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civilă sau menţiunilor înscrise pe acestea sunt de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială domiciliază sau se află sediul celui ce formulează cererea; când cererea este formulată de un cetăţean străin sau de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate, competenţa aparţine Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti [art. 57 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 119/1996]. în materie contravenţională, competenţa de a soluţiona plângerea împotriva pro-cesului-verbal de constatare a contravenţiei şi a aplicare a sancţiunii aparţine, în principiu, judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială s-a săvârşit contravenţia [art. 32 alin. (2) din Ordonanţa nr. 2/2001], în măsura în care printr-o normă specială nu s-ar stabili competenţa teritorială în favoarea unei alte instanţe.

în cazul unor pricini, care nu sunt referitoare la bunuri, pentru care legea nu prevede expres instanţa competentă din punct de vedere teritorial, se va aplica regula de drept comun înscrisă în art. 5 C. proc. civ., deci competenţa va aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, cu precizarea însă că este vorba de o competenţă teritorială exclusivă. Menţionăm, cu titlu exemplificativ: cererile privind nulitatea căsătoriei, cererile în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, cererile în tăgăduirea paternităţii, cererile pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, contestarea recunoaşterii de maternitate sau de paternitate, cererea de punere sub interdicţie sau de ridicare a interdicţiei, cererea de încredinţare sau reîncredinţare a minorului, cererea de stabilire a locuinţei minorului la unul dintre părinţii săi atunci când aceştia sunt despărţiţi în fapt etc. Cât priveşte conflictele de muncă, nu există un punct de vedre unitar în legătură cu problema dacă dispoziţiile privind competenţa teritorială au caracter imperativ sau dispozitiv (mai exact, dacă sunt de ordine publică sau de ordine privată), predominând totuşi această din urmă soluţie, motivânduse că nu există un text de lege expres care să prevadă o competenţă exclusivă. în ce ne priveşte, considerăm că soluţia este oferită de art. 19 C. proc. civ., deci, dacă litigiul nu este privitor la bunuri, competenţa teritorială este exclusivă (de exemplu, în cazul prevăzut de art. 58 din Legea nr. 168/1999, tribunalul în raza căruia îşi are sediul unitatea are o competenţă teritorială exclusivă, nefiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, ci de o cerere pentru declararea grevei ca nelegală). în materia asigurărilor sociale, cererile îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), precum şi împotriva caselor teritoriale de pensii sunt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul, iar celelalte cereri sunt de competenţa instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului (art. 158 din Legea nr. 19/2000). în materie necontencioasă, art. 332 C. proc. civ. prevede că, în cazul în care cererea necontencioasă este în legătură cu o lucrare ori cu o pricină în curs la o instanţă sau pe care aceasta a rezolvat-o, ori dacă are ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe, soluţionarea ei se va face de această instanţă, iar art. 334 C. proc. civ. obligă instanţa să îşi verifice din oficiu competenţa. Deoarece textul nu face nici o distincţie, înseamnă că se referă şi la competenţa teritorială, chiar şi în acele cazuri în care, potrivit dreptului comun, aceasta ar fi relativă. Soluţia legislativă se justifică pe considerentul că, neexistând părţi cu interese contrarii, nu ar mai avea cine să invoce necompetenţa teritorială. Competenţa teritorială este exclusivă şi atunci când o cerere, care are caracter incidental, urmează să fie soluţionată de instanţa care judecă pretenţia pe fond, cum ar fi, de exemplu, cererea de asigurare a dovezilor pe cale incidentală, cererea de refacere a înscrisurilor sau hotărârilor dispărute etc. 1 Decizia nr. 737/1995, în BJ. 1995, p. 596; decizia nr. 351/2000 în Juridica nr. 8/2000, p. 319. în legătură cu competenţa teritorială în materia

contenciosului administrativ, menţionăm şi prevederile înscrise în art. 8 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi 164 Competenţa Prorogarea competenţei 165

Secţiunea a IV-a. Prorogarea competenţei Sunt cazuri în care competenţa unei instanţe primeşte o adevărată extindere, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea cu care a fost sesizată de către reclamant devine competentă să rezolve şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa. Prorogarea competenţei poate interveni în temeiul legii (prorogarea legală), al unei hotărâri judecătoreşti (prorogare judecătorească) sau în temeiul convenţiei părţilor (prorogare convenţională sau voluntară). §1. Prorogarea legală Prorogarea legală a competenţei intervine în cazurile expres prevăzute de lege, anume de art. 9, art. 17 şi art. 164 C. proc. civ. Articolul 9 C. proc. civ., pe care l-am analizat.deja, prevede un prim caz de prorogare legală a competenţei, deoarece instanţa sesizată de reclamant devine competentă să soluţioneze litigiul şi în raport cu pârâţii care domiciliază în circumscripţiile altor instanţe. Un al doilea caz de prorogare legală a competenţei este prevăzut de art. 17 C. proc. civ., potrivit căruia, cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererile principale. Textul vizează, în primul rând, cazul în care reclamantul îşi valorifică, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, mai multe pretenţii (formulează mai multe capete de cerere), care ar putea determina competenţe diferite; instanţa competentă să rezolve capătul principal se va pronunţa şi asupra celorlalte capete de cerere, chiar dacă, formulate separat, acestea ar fi fost de competenţa unei alte instanţe. Astfel, dacă reclamantul revendică un imobil, solicitând şi despăgubiri, instanţa de la locul situaţiunii imobilului este competentă să se pronunţe şi cu privire la capătul accesoriu referitor la despăgubiri; cererea pentru acordarea pensiei de întreţinere este accesorie faţă de cererea de stabilire a paternităţii, aşa încât ea va fi soluţionată de instanţa de la domiciliul pârâtului; instanţa ultimului domiciliu comun al soţilor, sesizată cu o cerere de divorţ, este competentă să dispună şi împărţirea bunurilor comune ale soţilor, chiar dacă printre acestea figurează şi un imobil situat în circumscripţia altei instanţe (însă, nu s-ar mai justifica prorogarea competenţei în cazul în care cererea de împărţire a bunurilor

comune se face după desfacerea căsătoriei, deci se va reveni la competenţa de drept comun, anume: instanţa de la domiciliul pârâtului sau, dacă regimul juridic al acesteia. Potrivit acestui text de lege, hotărârea de trecere a unui bun din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială se află bunul. De asemenea, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 stabileşte că în aceleaşi condiţii poate fi atacată hotărârea de trecere a unui bun din domeniul public în domeniul privat. Cel puţin pentru astfel de ipoteze trebuie să se admită că este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă. printre bunuri se află şi un imobil, instanţa de la locul situaţiunii bunului, cu menţiunea că, în acest din urmă caz, suntem în prezenţa unei prorogări a competenţei, în privinţa împărţirii bunurilor mobile; de asemenea, în ipoteza partajului bunurilor comune în timpul căsătoriei, pentru motive temeinice, se vor aplica, după caz, prevederile art. 5 sau ale art. 13 C. proc. civ., iar nu cele din art. 607 C. proc. civ.) etc. Articolul 17 C. proc. civ. are în vedere şi situaţia în care, în cursul unui proces, se formulează cereri cu caracter incidental referitoare la luarea unor măsuri asigurătorii (sechestrul asigurător, sechestrul judiciar şi poprirea asigurătorie), la asigurarea dovezilor ori la luarea unor măsuri provizorii (de exemplu, cererea de încredinţare a minorului pe timpul procesului de divorţ). în temeiul aceluiaşi text, instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă să soluţioneze şi cererea reconvenţională, prin care pârâtul îşi valorifică pretenţii proprii împotriva reclamantului. Soluţia este consacrată şi de art. 119 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia, cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare (prin urmare, are caracter incidental), precum şi de art. 120 C. proc. civ., potrivit căruia, cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea de chemare în judecată. în baza aceluiaşi principiu, instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată este competentă să soluţioneze şi cererile de atragere în proces a terţilor: cererea de intervenţie voluntară principală sau accesorie (art. 55 C. proc. civ.), chemarea în judecată a altor persoane [art. 57 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.], chemarea în garanţie [art. 61 şi art. 63 alin. (1) C. proc. civ.], arătarea titularului dreptului [art. 65 alin. (1) C. proc. civ.]. Se ridică problema dacă prorogarea legală a competenţei, în temeiul art. 17 C. proc. civ., poate opera cu încălcarea normelor de competenţă absolută. Se admite că prorogarea legală de competenţă nu poate opera cu încălcarea normelor de competenţă generală, deci că instanţele judecătoreşti nu îşi pot prelungi competenţa pentru a soluţiona litigii care intră în competenţa altor organe de jurisdicţie. însă, nu numai competenţa generală are caracter absolut, ci şi cea materială, precum şi competenţa teritorială exclusivă. în unele situaţii, consideraţii de ordin practic impun ca litigiul să fie soluţionat de o singură

instanţă, chiar dacă s-ar încălca normele de competenţă materială sau de competenţă teritorială exclusivă. Uneori, chiar legea permite expres prorogarea competenţei, deşi ambele capete de cerere ar fi de competenţa absolută a două instanţe diferite [de exemplu, în materia contenciosului administrativ, instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra daunelor materiale sau morale solicitate, deşi acest capăt de cerere ar fi de competenţa materială a judecătoriei - art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; instanţa de divorţ, potrivit art. 42 C. fam., se va pronunţa cu privire la cererea de încredinţare a minorilor, pentru ambele capete de cerere competenţa teritorială fiind de ordine publică, ori, potrivit art. 36 alin. (1) C. fam., va hotărî asupra împărţelii bunurilor comune, fiind posibil ca printre acestea să se afle şi un imobil situat în raza teritorială a altei instanţe]. 166 Competenţa Prorogarea competenţei 167

Pentru alte ipoteze (spre exemplu, dacă se solicită partajarea bunurilor succesorale, iar printre acestea se află un imobil situat în circumscripţia altei instanţe decât cea de la locul deschiderii succesiunii), deşi nu există un text expres de lege, aşa cum am arătat deja, soluţia se sprijină pe un argument de topografie a textelor, în sensul că art. 17 C. proc. civ. este situat în Cartea I, Tidul III („Dispoziţii speciale”), deci după competenţa materială (Titlul I) şi competenţa teritorială (Titlul II), astfel încât el derogă de la regulile înscrise în art. 1-16 C. proc. civ.1 Acest argument însă nu poate fi folosit şi în cazul în care cererile sunt de competenţa unor organe din sisteme diferite, deoarece Cartea I este intitulată „Competenţa instanţelor judecătoreşti”, deci nu are în vedere competenţa altor organe de jurisdicţie. Dacă a operat prorogarea competenţei în privinţa soluţionării unui capăt de cerere incidental, legea prevede uneori posibilitatea disjungerii, dacă judecarea cererii incidentale ar întârzia judecarea cererii principale (de exemplu, în cazul intervenţiei voluntare principale, al cererii reconvenţionale, al cererii de chemare în garanţie). Trebuie însă precizat că instanţa ce a devenit competentă în temeiul art. 17 C. proc. civ. îşi va păstra competenţa de a soluţiona cererea incidentală şi după disjungere, deci nu se va putea declina competenţa în favoarea instanţei care, în mod normal, ar fi fost competentă să judece cererea respectivă, dacă aceasta ar fi fost formulată pe cale principală. Conexitatea reprezintă un al treilea caz de prorogare legală a competenţei, fiind reglementată în art. 164 şi art. 165 C. proc. civ. Conexitatea presupune existenţa a două sau mai multor pricini ce se

prin definiţie. Astfel.află înaintea aceleiaşi instanţe sau a unor instanţe deosebite. iar nu cea de litispendenţa. Este posibil ca. în cazul admiterii excepţiei. părţile nu se înţeleg asupra altei instanţe. (1) C. dar deopotrivă competente. lăsată la aprecierea instanţei. dacă instanţele au o competenţă teritorială exclusivă. Enumerarea cazurilor de prorogare judecătorească a competenţei Prorogarea judecătorească a competenţei intervine în temeiul unei hotărâri judecătoreşti. în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la aceeaşi instanţă sau la instanţe deosebite. astfel încât este decăzut din dreptul de a o mai ridica. precum şi cheltuielile necesare judecăţii. Conexarea este posibilă numai dacă nu se încalcă normele de ordine publică în materie de competenţă. întrunirea se va face la acea instanţă. în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi.). este sesizată cu aceeaşi cerere o altă instanţă. proc. într-o pricină pentru care normele de competenţă au caracter de ordine privată.2 însă. dar de acelaşi grad. Menţionăm că unii autori consideră şi litispendenţa un caz de prorogare legală a competenţei. acest din urmă efect producându-se mai înainte de a se ivi litispendenţa. Prorogarea judecătorească. 164 alin. şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. evitându-se pronunţarea unor hotărâri contradictorii. pârâtul să nu invoce în termenul prevăzut de lege excepţia de necompetenţă. 165 C. dacă una din pricini este de competenţa unei instanţe şi părţile nu o pot înlătura. într-o astfel de situaţie. ci ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca necompetenţă relativă. iar alineatul ultim al aceluiaşi articol prevede că.1. afară numai dacă. nu permite nesocotirea competenţei materiale. conexarea nu poate avea loc. economisinduse totodată timp. atunci se va invoca excepţia de necompetenţă. este o problemă de fapt. care ar justifica judecarea împreună a acestora. Stabilirea împrejurării că există o strânsă legătură între obiectul şi cauza unor pricini diferite. legea neindicând un criteriu precis în acest scop. Excepţia de conexitate poate fi invocată şi din oficiu de către instanţă. iar dacă. civ. prin judecarea împreună a cererilor conexate. se va putea opune excepţia de litispendenţa. proc. să se asigure o mai bună realizare a activităţii de înfăptuire a justiţiei. însă nu ca un efect al litispendenţei. prima instanţă sesizată va rezolva pricina. Trebuie însă menţionat că şi în cazul acestei forme de prorogare a competenţei există un text de lege care îndreptăţeşte instanţa să . în limitele îngăduite de caracterul normelor de competenţă. Dacă una din instanţele sesizate cu aceeaşi cerere este necompetentă. Conexarea urmăreşte ca. însă instanţa devenită competentă prin conexare îşi va păstra competenţa şi după disjungere. dosarul va fi trimis instanţei care a fost mai întâi învestită. art. se poate dispune disjungerea în orice fază a judecăţii (art. ulterior. deci. §2. Strămutarea 2. Dacă instanţa consideră că numai una din pricinile întrunite este în stare de judecată. litispendenţa presupune acelaşi proces. civ.

Cazurile de prorogare judecătorească a competenţei sunt următoarele: . din cauza unor împrejurări excepţionale. 23 C. la cererea părţii interesate. Boroi. I. legea permite strămutarea pricinii la o altă instanţă decât cea care. 27/1998. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. 513. civ. în sensul că vizează numai administrarea probei respective. decizia nr. I.admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare la o altă instanţă decât cea care a judecat fondul. nu ar fi competentă.administrarea unei dovezi prin comisie rogatorie (art. sentinţa nr. 312 alin. op.delegarea unei alte instanţe. înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 214.strămutarea pricinilor.J. Stoenescu. în mod normal. Strămutarea se prezintă ca o formă de prorogare judecătorească a competenţei. 1 A se vedea şi CA. ultim C. cit. 1 Măsura conexării nu poate fi dispusă dacă un proces se află pe rolul judecătoriei. dar egală în grad [art. nr. op. 96. în mod normal. 235/1999. Bucureşti.).. 164. 1 de la art. proc. civ. secţia a IlI-a civilă. iar celălalt pe rolul tribunalului . secţia civilă.. iar nu şi soluţionarea fondului. Potrivit art. proc. cit. voi. .2. civ. civ. 169 alin.]. proc. Gr.recuzarea atunci când nu se mai poate alcătui completul de judecată [art.pronunţe o hotărâre ce are drept consecinţă judecarea unei cereri de către o instanţă care. instanţa competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze. voi. va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina. Porumb. 33 C.S. p. p. (2) şi art. citată de G. deoarece prelungirea competenţei instanţei la care s-a strămutat pricina este efectul hotărârii judecătoreşti superioare care a . 127. p. Hilsenrad. . 30 alin.]. Strămutarea pricinilor în anumite situaţii în care judecarea în bune condiţii a unei pricini este sub semnul îndoielii. însă prorogarea competenţei este parţială. .C.. 168 Competenţa Prorogarea competenţei 169 . 2. proc. 2 A se vedea: A. ar fi competentă să o judece. în cazul în care. (5) C. p. I..

bănuială legitimă. Motivele de strămutare sunt expres prevăzute de lege. art. sub sancţiunea decăderii. menţionăm că au fost admise cereri de strămutare când una dintre părţi era magistrat la instanţa respectivă sau rudă apropiată cu unul din magistraţii ce deţinea o funcţie de conducere la instanţa respectivă. indiferent că aceasta are un caracter relativ sau absolut. legea nu îi lasă părţii posibilitatea de a aştepta soluţia. civ. fiind în număr de trei: . iar nu la o instanţă de grad diferit. calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale. să îi recuze pe cei doi magistraţi. Cu titlu de exemplu. Faptul că o probă solicitată a fost respinsă în mod greşit ori că instanţa a pronunţat o încheiere interlocutorie care face să se prefigureze rezultatul judecăţii nu constituie un temei suficient pentru strămutarea procesului. cât şi la recuzare. să ceară apoi strămutarea. proc. în privinţa celui de al doilea motiv de strămutare. căreia legea îi acordă competenţa de a se pronunţa asupra ei. ca şi în materia recuzării. iar dacă aceasta nu îi convine. datorită activităţii sale politice sau profesionale pe plan local etc. să renunţe atât la strămutare. însă. nu însă şi la competenţa materială.. anume: să ceară instanţei ierarhic superioare strămutarea pricinii la o instanţă egală în grad. . rezultă că pricina poate fi strămutată numai la o instanţă de acelaşi grad cu instanţa de la care s-a cerut strămutarea. prorogarea se referă numai la competenţa teritorială. Primul motiv de strămutare (rudenia sau afinitatea) trebuie invocat de partea interesată. civ. aşa încât cererea se depune la această instanţă. Cererea de strămutare pentru acest motiv se depune la instanţa ierarhic superioară.încuviinţat cererea de strămutare. în practică. dacă va fi cazul. acesta este cel mai frecvent motiv de strămutare invocat. Deci. partea care invocă bănuiala legitimă trebuie să dovedească împrejurările ce o determină să aprecieze că instanţa de judecată nu va fi obiectivă. 37 C. deci dacă ei vor intra în compunerea sau constituirea instanţei care va soluţiona pricina respectivă. proc. dispune că bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se poate presupune că nepăr-tinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurării pricinii.când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asistenţii judiciari ai instanţei. însă. (2) C. Partea interesată are mai multe posibilităţi procedurale. . înainte de începerea oricărei dezbateri. 37 alin. . când partea adversă se bucura de un înalt prestigiu în localitatea în care funcţiona instanţa. Din prevederile art. Cererea de strămutare pentru bănuială legitimă va fi rezolvată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. dacă are încredere în obiectivitatea şi imparţialitatea instanţei de judecată.siguranţă publică. eventualele greşeli de judecată putând fi îndreptate prin exerciţiul căilor de atac.

apreciem că împotriva hotărârii nu poate fi exercitată. 229 din 5 aprilie 2002) a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. S-a arătat însă că este necesar să se pronunţe o sentinţă. iar nu ca inadmisibilă). iar prin pronunţarea soluţiei instanţa se dezînvesteşte. 238. procedura de soluţionare a cererii de strămutare este aceeaşi. Articolul 40 alin. . referitoare la nemotivarea hotărârii de strămutare şi la nesupunerea ei nici unei căi de atac. legea arată că prin motive de siguranţă publică se înţelege acele împrejurări care creează presupunerea că judecata procesului la instanţa competentă ar putea produce tulburarea ordinii publice ce se înţelege prin siguranţă publică. în lipsa unui text de lege contrar. 2 CC. secţia civilă. în CD. V. Of. uneori. p. (4) C. Ciobanii. Decizia nr. fie extraordinară. dispune că hotărârea pronunţată cu privire la cererea de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac. Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu şi. Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare. voi. de regulă. nici o cale de atac.3 1 A se vedea. Precizăm că. civ. atunci când legiuitorul a dorit ca rezolvarea unei cereri să fie făcută printr-o încheiere. cererea de strămutare se soluţionează prin încheiere. 85 C. chiar dacă nu este vorba despre fondul litigiului din procesul cu privire la care s-a cerut strămutarea. p. 56/2002 (M. decizia nr.M.2 întrucât textul nu face nici o distincţie. I. 439-440. proc. nr. pentru dezvoltări. (4) C. civ. cu citarea părţilor.1 De altfel. Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone. deoarece. de lege lata. comunicând această măsură instanţei de la care se solicită strămutarea. instanţa supremă s-a pronunţat implicit (prin faptul că a respins contes taţia în anulare ca tardivă. fără citarea părţilor. 40 alin. deci cererea de strămutare se soluţionează în fond. Strămutarea pentru acest motiv se mai întâlneşte uneori în pricinile penale. însă mult mai rar în cele civile. civ. în sensul admisibilităţii contestaţiei în anulare pe motiv de citare nelegală (Trib. Suprem. suspendarea judecării cauzei. Spre deosebire de celelalte două motive. îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. ci numai de către procurorul de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. în practică. strămutarea pentru siguranţă publică nu mai poate fi cerută de părţi. proc. Indiferent de motivul invocat. fie ordinară. a prevăzut în mod expres aceasta. întrucât la instanţa care rezolvă cererea de strămutare se constituie un dosar distinct şi are loc un proces separat. Leş.Referitor la cel de al treilea motiv de strămutare. /. Rezolvarea cererii este de competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. proc. 3 Totuşi. 38/1978. deşi legea nu prevede expres.

actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare [art. deci în cazul competenţei teritoriale reglementate de norme de ordine privată.170 Competenţa în cazul în care cererea de strămutare se admite. civ. pricina se trimite spre judecare unei alte instanţe de acelaşi grad cu cea de la care s-a dispus strămutarea. . în caz de litigiu. iar consimţământul lor să fie liber şi neviciat. §3. în acele cazuri în care legea permite părţilor să deroge de la regulile de competenţă pe care le stabileşte. Convenţia se poate face şi Prorogarea competenţei 171 verbal. iar nu instanţei a cărei hotărâre a fost casată.]. Prorogarea convenţională (voluntară) Prorogarea convenţională a competenţei intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor. care va lua act de înţelegerea părţilor în încheierea de şedinţă. instanţa de control judiciar fiind un tribunal ori o curte de apel). în lipsa unei astfel de menţiuni. însă numai în faţa instanţei alese. o eventuală cale de atac de retractare împotriva hotărârii pronunţate de o instanţă învestită prin strămutare va fi judecată de această instanţă. cauza va fi trimisă spre rejudecare uneia dintre instanţele din raza teritorială a instanţei care a pronunţat casarea.părţile să aibă capacitatea procesuală de exerciţiu. iar în hotărârea de strămutare se va arăta şi în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează a fi păstrate. De asemenea.convenţia părţilor să fie expresă (menţionăm că unii autori1 apreciază că prorogarea voluntară poate fi şi tacită. 40 alin. Prorogarea convenţională a competenţei poate rezulta din inserarea în contractul încheiat de părţi a unei clauze atributive de competenţă sau dintro convenţie separată prin care părţile convin ca. proc. Dacă această instanţă a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii. trebuie îndeplinite următoarele condiţii: . pricina să fie judecată de o altă instanţă decât cea care este în mod normal competentă. dacă pârâtul nu invocă excepţia de necompetenţa. Pentru a opera prorogarea convenţională a competenţei. se confundă însă efectele decăderii cu efectele . vor fi refăcute toate actele îndeplinite de instanţa de la care pricina a fost strămutată. (5) C. în cazul în care hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către o instanţă de control judiciar învestită prin strămutare (deci. ipoteza presupune că s-a cerut şi s-a obţinut strămutarea judecării unui apel sau recurs. Instanţa de la care s-a strămutat pricina va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare.

reclamantul urmează să sesizeze instanţa de la domiciliul ales.). în B. într-o viitoare reglementare. 2102/1995. 11 alin.. Porumb. 1995. V. înţelegerea părţilor privind prorogarea voluntară a competenţei intervine înainte de ivirea litigiului. 1978. în P.în convenţie să se determine exact instanţa aleasă. civ. referitor la competenţa teritorială în materie de asigurare]. . p. p. 100. 96. I. uneori. 86. secţia civilă. proc. precum şi revizuirea întemeiată pe motivul prevăzut de art. 1 A se vedea: A. fiind necesar ca.J. p. 1/2001. 1995. 123. când părţile stabilesc competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul ales. 1482/2000. op. Hilsenrad. nefiind abilitată să examineze dacă motivele pentru care s-a dispus strămutarea mai subzistă sau nu . p.J. Gr. deoarece competenţa are caracter relativ. In situaţia în care părţile au stabilit competenţa în favoarea altei instanţe decât cea care. în mod normal. 127. 126).J.S. dacă pârâtul nu a invocat excepţia de necompetenţa relativă în termen. iar efectul decăderii constă în aceea că instanţă necompetentă rămâne învestită cu judecarea pricinii). . decizia nr. proc.S. op. 8 C. să soluţioneze pricina şi totuşi reclamantul sesizează această din urmă instanţă. p. instanţa învestită ca urmare a strămutării are obligaţia să soluţioneze pricina. p. I. acesta are opţiunea de a sesiza fie instanţa de la domiciliul ales. p.R. Stoenescu. legea interzice părţilor de a conveni asupra competenţei înainte de a se naşte dreptul la acţiune [de exemplu. soluţie care a fost adoptată şi de o parte a doctrinei. decizia nr. el este decăzut din dreptul de a o invoca. să se recunoască părţii interesate posibilitatea de a ataca hotărârea asupra strămutării prin intermediul contestaţiei în anulare de drept comun (art. Negru.J. (2) C. cit. dar.C. secţia civilă. 317 C.C. este competentă. 322 pct. proc. pârâtul va putea cere declinarea competenţei. 912/1995.unui acord tacit. s-ar impune o circumstanţiere a textului de lege la care ne referim. 520/1997. De regulă.. O formă de manifestare a convenţiei părţilor privind prorogarea competenţei o constituie aşa-numita alegere de domiciliu. civ. 1997. în B. art. decizia nr. Radu. nr. civ.J. D. deoarece. B. unii autori adăugând că ar fi admisibilă o contestaţie în anulare şi pentru necompetenţa absolută a instanţei. însă numai până la prima zi de înfăţişare. De lege ferenda. menţionăm că practica actuală a instanţei supreme este în sensul inadmisibilităţii contestaţiei în anulare . fie instanţa competentă potrivit legii. p. voi. cit. 277.. .. Dacă această alegere s-a făcut în favoarea părţii care va fi chemată în judecată (pârâtului) sau a ambelor părţi. potrivit legii.. decizia nr. 1 Dacă s-a dispus strămutarea unei cauze. 92.instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut. Dacă alegerea s-a făcut în favoarea celui ce va introduce cererea de chemare în judecată (reclamantului).

dacă întâmpinarea nu este obligatorie ori dacă pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. cu recurs numai odată cu fondul [art. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. prin hotărâre (sentinţă sau decizie. instanţa nu va pronunţa declinarea competenţei. Soluţionare Excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură ce se rezolvă înainte de intrarea în cercetarea pe fond a pretenţiei formulate de reclamant. înainte de a se intra în discutarea fondului. deci după sesizarea instanţei şi înainte de a se pronunţa o hotărâre. încheierea poate fi atacată cu apel sau. Dacă instanţa respinge excepţia de necompetenţă. va pronunţa o încheiere interlocutorie. nemaiputându-se reveni asupra acestei încheieri. Excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit. Potrivit art. în afară de cea exclusivă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare sau. proc. în mod obligatoriu. indiferent că este vorba de judecata în primă instanţă sau de judecata unei căi de atac. oricum. sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca necompetenţă relativă. Excepţia trebuie pusă. final C. Incidente procedurale referitoare la competenţă §1.2. a competenţei materiale şi a competenţei teritoriale exclusive) poate fi invocată de oricare dintre părţi. în orice fază a judecăţii. Invocare Dacă se contestă competenţa în cursul judecăţii. proc. Incidente procedurale referitoare la competenţă \ 73 . uneori. declarându-se competentă. în discuţia părţilor. în funcţie de caracterul absolut sau relativ al competenţei. deci in limine litis (în pragul procesului)1. (2) C.172 Competenţa Secţiunea a V-a. 1. de procuror sau de instanţă din oficiu. partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă relativ nu poate cere declinarea competenţei.1. deci care leagă instanţa.]. 158 alin. instanţa este obligată să stabilească instanţa competentă sau organul cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. deci după cum norma de competenţă ce se pretinde că a fost încălcată este de ordine publică sau de ordine privată. Excepţia de necompetenţă 1. să îşi decline competenţa. după caz. însă. în practică se pronunţă şi încheieri). urmând ca. civ. Excepţia de necompetenţă relativă trebuie invocată înaintea altor excepţii şi. civ. în situaţia în care competenţa aparţine unui organ al statului fără activitate jurisdicţională. Excepţia de necompetenţă absolută (în cazul încălcării competenţei generale. mijlocul procedural de invocare a necom-petenţei instanţei la care procesul se află pendente este excepţia.. 158 alin. Excepţia de necompetenţă relativă (în cazul încălcării normelor de competenţă teritorială. Dacă excepţia este admisă.

legislaţia noastră reglementează instituţia conflictelor de competenţă. 158 alin. însă.]. Particularităţile hotărârii de declinare a competenţei Hotărârea de declinare a competenţei dezînvesteşte instanţa care a pronunţat-o şi învesteşte instanţa (sau alt organ cu activitate jurisdicţională) în favoarea căreia s-a pronunţat declinarea de competenţă. nu şi în privinţa instanţei arătate ca fiind competente. §2. acestea sunt lovite de nulitate [art. dar.). împotriva acestei hotărâri se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunţare [art. (1) C. Condiţii Prin conflict de competenţă se înţelege situaţia în care două sau mai multe instanţe judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţională se consideră deopotrivă competente să soluţioneze o pricină sau. 105 alin. Dacă la instanţa necompetentă au fost îndeplinite anumite acte de procedură. 105/1992). întrucât competenţa se raportează numai la instanţe. la rândul ei. proc. efectele puterii de lucru judecat se produc numai în ceea ce priveşte instanţa care se dezînvesteşte. iar nu de la data pronunţării (această problemă prezintă interes. în cazul în care calea de atac este exercitată chiar de către partea care a cerut şi a obţinut declinarea competenţei. Dacă un complet sau o secţie apreciază că pricina trebuie judecată de un alt complet sau secţie 1 A se vedea şi C.J. civ. 158 alin. respectiv învestirea celeilalte instanţe) de la data rămânerii ei irevocabile. care rămân câştigate cauzei şi care nu vor fi refăcute de instanţa competentă decât pentru motive temeinice (art. .3.J. proc. cu excepţia probelor.. dosarul poate fi trimis de îndată [art. secţia comercială. pentru rezolvarea conflictelor în timp a normelor de competenţă). proc. în B.S. Noţiune.1 Dacă instanţa constată că litigiul cu care a fost sesizată este de competenţa unui organ de jurisdicţie dintr-un alt stat. va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române (art. Hotărârea de declinare a competenţei îşi produce efectele (dezînvestirea instanţei care a dat-o. instanţa indicată în hotărârea de declinare a competenţei ca fiind competentă va putea. spre exemplu. civ. civ. Feluri. dimpotrivă. Trimiterea dosarului la instanţa apreciată ca fiind competentă (sau la alt organ cu activitate jurisdicţională) se va face de îndată ce hotărârea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă. 157 din Legea nr.].]. Conflictele de competenţă 2. se consideră toate necompetente şi îşi declină reciproc competenţa. să îşi decline competenţa. decizia nr. (3) C. civ.ci va respinge cererea ca inadmisibilă. fiind evidentă intenţia de tergiversare a judecăţii. Hotărârea de declinare a competenţei se bucură de putere de lucru judecat. în această materie. Spre deosebire de alte sisteme procesuale. 1. aşa încât. (4) C. (3) şi alin.1. 606/1994. 160 C. conflictele de competenţă nu pot să apară între secţiile sau completele de judecată ale aceleiaşi instanţe. proc.

1995. la rândul ei. declinându-şi reciproc competenţa. 1 Trib. Pentru părţi există interesul de a se rezolva pricina şi de a obţine hotărârea pe fond. Pentru a exista conflict negativ de competenţă. apreciind ca fiind competentă instanţa care i-a trimis dosarul. colegiul civil. conflictul pozitiv de competenţă devine actual. se poate invoca excepţia de necompetenţă. în CD. 30/1966. dacă una din cele două instanţe este necompetentă.1 se declară competente să o soluţioneze. încheierea poate fi atacată cu apel [art. (2) teza finală C. este necesară . după caz. 2543/1995. Suprem. civ. p. fiind în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative. decizia nr. Conflictele de competenţă pot fi pozitive şi negative. instanţa care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenţei constată că este necompetentă şi. s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină. 304/2004). Pentru a se evita pronunţarea unor soluţii contradictorii. 282 alin. astfel încât se impune rezolvarea conflictului de competenţă pe calea regulatorului de competenţă. pe calea regulatorului de competenţă. care dintre aceste instanţe va rezolva pricina respectivă. Conflictul pozitiv de competenţă se iveşte în situaţia în care două sau mai multe instanţe. este necesar să se stabilească. decizia nr. deoarece s-ar ajunge la întreruperea cursului judecăţii. de obiect şi de cauză). prin hotărâri irevocabile. dar dacă instanţa respinge excepţia. 293. iar dacă excepţia este respinsă.1994. Conflictul negativ de competenţă apare atunci când două sau mai multe instanţe. 174 Competenţa Incidente procedurale referitoare la competenţă 175 (din cadrul aceleiaşi instanţe). iar. se poate recurge la excepţia de litispendenţă. secţia civilă. înainte de a se solicita pronunţarea unui regulator de competenţă. 97.J. în cazul în care ambele instanţe sunt competente să rezolve pricina. cu recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. urmând ca preşedintele de secţie sau preşedintele instanţei să rezolve administrativ această problemă. va lua act de această împrejurare prin încheiere. 21 din Legea nr. p. 268. sesizate cu aceeaşi pricină (deci trebuie să existe identitate de părţi. Astfel. p. 1966. proc. îşi declină. competenţa în favoarea primei instanţe.] sau. conflictul pozitiv de competenţă devine actual. în măsura în care se consideră că pricina trebuie rezolvată de completul (secţia) desemnat(ă) iniţial. în B.

declinările de competenţă între instanţele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competenţă. rezultă că ar fi posibil să se evite ajungerea la un conflict negativ de competenţă atunci când cele două instanţe care şiau declinat reciproc competenţa se află în raza teritorială a aceleiaşi instanţe de recurs.2 Această situaţie presupune că a fost mai întâi sesizată o altă instanţă.2. dar aparţin de aceeaşi curte de apel. Eventualul conflict de competenţă ivit între înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi o altă instanţă se rezolvă de către instanţa supremă. intervenite între mai multe instanţe. dacă instanţele sau cel puţin două dintre instanţele respective nu au intrat în contradicţie). cât şi regulator de competenţă. conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal. desigur dacă se exercită recursul împotriva hotărârii de declinare a competenţei). (l)-(3) C. . existând posibilitatea ca această din urmă instanţă să îşi decline competenţa. iar dacă instanţele în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. . civ. Soluţionarea conflictelor de competenţă Conflictele de competenţă dintre instanţele judecătoreşti. nu echivalează cu un conflict negativ de competenţă.să existe două sau mai multe instanţe sesizate cu aceeaşi pricină (aceleaşi părţi. se rezolvă. de .întrunirea următoarelor cerinţe: . pe calea regulatorului de competenţă.cel puţin una dintre aceste instanţe să fie competentă să soluţioneze cererea respectivă. între două tribunale ce nu se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.1 . între un tribunal şi o curte de apel sau între două curţi de apel se vor soluţiona de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. proc. apreciind ca fiind competentă o altă instanţă. Conflictul de competenţă dintre o judecătorie şi un tribunal sau dintre două tribunale se soluţionează de curtea de apel. Când cele două judecătorii nu sunt în circumscripţia aceluiaşi tribunal. în acelaşi timp.instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile (din această cerinţă.]. Aşadar. atât declinator de competenţă. de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 22 alin. pozitive sau negative. cu particularitatea că hotărârea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constituie. 2. competenţa de a pronunţa regulatorul de competenţă aparţine înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dacă instanţa sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă consideră că nici una dintre instanţele sesizate nu este competentă. Dacă judecătoriile aflate în conflict nu sunt în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. pe cale administrativă. acelaşi obiect şi aceeaşi cauză). de către instanţa superioară şi comună instanţelor aflate în conflict [art. conflictul de competenţă se judecă de curtea de apel respectivă. va trimite acesteia dosarul. dacă ambele instanţe aflate în conflict se găsesc în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel. Conflictele de competenţă ivite între o judecătorie şi o curte de apel.

Cât priveşte conflictele pozitive de competenţă. voi. 2 Trib. că dreptul de a sesiza instanţa care va rezolva conflictul nu aparţine părţilor. Boroi. Suprem..S. colegiul civil.. p. în realitate. Acest conflict apare însă numai în momentul în care hotărârea acestei instanţe de declinare a competenţei a rămas irevocabilă. civ. secţia civilă. 21 C.J. care şi-a declinat competenţa în favoarea instanţei supreme. 20. p. dar există posibilitatea ca oricare din instanţele aflate în conflict să trimită dosarul instanţei superioare. p. această posibilitate explicându-se prin aceea că. 3 A se vedea şi C. 1 Trib. iar aceasta îşi declină competenţa în favoarea unei alte instanţe.exemplu. Suprem. în B. 176 Competenţa în drept să hotărască asupra conflictului. prevede că instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei 1 C. Suspendarea judecării pricinii se dispune printr-o încheiere. Conflictul negativ de competenţă apare în faţa instanţei care s-a pronunţat ultima cu privire la competenţă. decizia nr. mai rezultă. implicit.1 deşi încheierea de respingere a excepţiei de necompetenţă sau litispendenţă nu poate fi atacată decât odată cu fondul. în CD. proc. 1994. se arată. de regulă. citată de G. conflictul pozitiv de competenţă apare în faţa celei de a doua instanţe sesizate cu aceeaşi cerere de chemare în judecată. apreciem că nu s-ar mai putea vorbi despre un conflict de competenţă între cele două instanţe. decizia nr. însă lipsa încheierii de suspendare nu este de natură să înlăture procedura regulatorului de competenţă. Din art. 5/1994. decizia nr. 182. conflictul pozitiv de competenţă devine actual numai după ce excepţia invocată a fost respinsă. proc. nr. II. 411/1961. de vreme ce conflictul de competenţă s-a produs şi cursul justiţiei se găseşte întrerupt.J. secţia de contencios administrativ.3 Articolul 21 C. colegiul civil. Dacă însă este sesizată mai întâi instanţa supremă. 235/1999. decizia nr. 258/1955 în CD. p. 1 de la art. că acestea apar în faţa instanţei a cărei soluţie s-a definitivat ultima.2 Instanţa competentă să judece conflictul de competenţă va hotărî în . 361. civ. 103.645. 1955. iar instanţa supremă a apreciat că este totuşi competentă instanţa sesizată de parte.J. 1961. voi. I. dacă s-a invocat excepţia de litispendenţă. o curte de apel.S. deci instanţa considerată competentă de către instanţa supremă nu şi-ar mai putea declina competenţa în favoarea acesteia.

are putere de lucru judecat. 11 din 9 februarie 1999. neverificate de instanţa care a pronunţat regulatorul. . 22 alin. De asemenea. Potrivit art.J. C. civ. p. a constatat că dispoziţia art. secţia civilă.). potrivit art. 3434 alin. După ce va verifica existenţa conflictului de competenţă. este neconstituţională. proc. /. neexistând un text de lege contrar.3 Incidente procedurale referitoare la competenţă ^77 Potrivit tezei finale a alin. civ. S. civ. Articolul 22 alin. curge de la pronunţare. Deleanu. 22 alin. 3 Anterior recentei modificări legislative. dispune că hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competenţă (regulatorul de competenţă) poate fi atacată cu recurs. (5) al art. (5) C. 94. anume. cel mai adesea. însă. conflictul de competenţă dintre o instanţă judecătorească şi un tribunal arbitrai se rezolvă de instanţa judecătorească ierarhic superioară celei aflate în conflict. proc. în B. în condiţiile existenţei celor două excepţii de la dreptul comun. 2 A se vedea: /. va stabili instanţa competentă.. s-a arătat că. Se admite că în faţa acestei instanţe s-ar putea ridica din nou excepţia de necompetenţă. prin Decizia nr. în această situaţie. proc.camera de consiliu. se va aplica dreptul comun (art. conflictul de competenţă se rezolvă de instanţa ierarhic superioară instanţei în conflict. părţile sunt. 309. p.J. Curtea Constituţională. deoarece. devenită irevocabilă. iar nu o normă specială prin analogie. în imposibilitatea exercitării dreptului de recurs. 22 C. voi. final C. dar numai dacă au apărut temeiuri noi. (4) C.S.. necitarea părţilor pentru judecarea conflictului de competenţă şi curgerea termenului de recurs de la pronunţarea hotărârii. civ. 1 p. Stoenescu. proc. textul stabilea că termenul de recurs. conform căreia. I. civ.. 212. decizia nr. fără citarea părţilor. de 5 zile. termenul pentru exercitarea dreptului de recurs curge de la pronunţarea hotărârii care conţine regulatorul de competenţă. 85 C. proc.. în motivarea acestei decizii. hotărârea prin care se soluţionează conflictul de competenţă de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este irevocabilă1. există conflict de competenţă şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională. (5) teza finală C. civ. Zilberstein. astfel încât instanţa căreia i se trimite dosarul este obligată să rezolve pricina. Hotărârea prin care se rezolvă conflictul de competenţă. 1996. 204/1996. proc.. Judecarea recursului se face cu citarea părţilor. în termen de 5 zile de la comunicare.

p. civ. în literatura de specialitate. 22 alin. s-a susţinut. 75/1972. au avut posibilitatea să discute în contradictoriu aspectele referitoare la competenţa instanţei sesizate. Nulitatea actelor de procedură §1. practic. 219/2005. care. putând fi folosită la fel de bine şi în privinţa regulatorului de competenţă pronunţat de tribunal sau de curtea de apel. Această soluţie a Curţii Constitu ţionale nu era însă la adăpost de orice critică. (5) C. fără a se pronunţa pe fondul pretenţiilor supuse judecăţii şi deci fără a afecta drepturile părţilor. proc. la consecinţa că art. §2. 1 Anterior adoptării Legii nr. ar fi constituţională chiar o dispoziţie prin care legiuitorul ar stabili că regulatorul de competenţă nu este supus vreunei căi de atac. Noţiune In lipsa unei definiţii legale a nulităţii actelor de procedură. 356) că şi regulatorul de competenţă pronunţat de secţia civilă a instanţei supreme putea fi atacat cu recurs.înlăturându-se astfel exercitarea efectivă a dreptului constituţional la apărare. deoarece art. ci se reglementează numai o situaţie ce are un vădit caracter de administrare a justiţiei) este neconvingătoare. Dintre acestea. nu îşi mai găsea aplicare decât în cazul în care se respingea cererea de stabilire a instanţei competente. Suprem. deoarece calea de atac a recursului nu este de ordin constituţional. în Repertoriu II. rezolvând un conflict de competenţă. lipsindu-l total sau parţial de efectele fireşti. o vom reţine pe aceea potrivit căreia nulitatea actelor de procedură este sancţiunea procedurală care intervine în cazul actului de procedură ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui. nu făcea nici o distincţie în acest sens. 13. De altfel. decizia nr. aşa încât. în doctrină au fost formulate mai multe definiţii. motivarea instanţei supreme (în sensul că prin hotărârea care se pronunţă asupra conflictului nu se soluţionează fondul pricinii. 22 alin. Completul de 7 Judecători. cu atât mai mult. . ca inadmisibilă. nu contravine prevederilor constituţionale o dispoziţie legală ce permite exercitarea recursului în condiţii mai restrictive. instanţa ia o măsură pentru mai buna administrare a justiţiei. S-ar fi ajuns. Capitolul IV Actele de procedură şi termenele procedurale Secţiunea I. De altfel. Clasificarea nulităţilor actelor de procedură Nulităţile pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. civ. oricum. ultim C. contrar unei decizii de speţă (Trib. proc.

Mai menţionăm că unii autori consideră că împărţirea nulităţilor în absolute şi relative ar fi insuficientă. chiar dacă această 180 Actul de procedură şi termenele procedurale categorie nu este reglementată de legislaţia noastră procesuală. partea interesată poate renunţa în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă. a fost emisă opinia că. efectelor sale juridice specifice (se observă că ar fi fost mai firesc ca adepţii acestei teorii să folosească denumirea de teoria inexistenţei efectelor actului de procedură). iar. în realitate. Astfel. pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea al cărui interes este ocrotit de norma încălcată la efectuarea actului de procedură. în principiu. după caracterul normelor juridice nesocotite la efectuarea actului de procedură. . nu există nulităţi fără un text de lege care să le prevadă în mod expres. deci. deci.După natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată. aşa cum s-a subliniat în doctrina noastră actuală. care are drept criteriu condiţiile în care poate fi invocată nulitatea actului de procedură. actualmente. existenţa nulităţilor virtuale este admisă unanim).1 în opinia acestor autori. însă părţile nu pot renunţa. arătând că raţiuni de ordin practic şi de logică juridică ar impune acceptarea unei a treia categorii. însă. dacă au fost nesocotite norme juridice de ordine privată. inexistenţa unui act de procedură ar urma să fie analizată în legătură cu lipsa acelor efecte juridice care sunt proprii actelor din categoria lui. a fost formulată în scopul înlăturării inconvenientelor rezultate dintr-o regulă care. adică cel mai târziu la termenul de înfăţişare următor şi înainte de a se pune concluzii în fond. nulităţile se clasifică în: nulităţi absolute. fiind deci vorba despre nulităţi absolute) şi nulităţile vremelnice (care pot fi invocate numai într-un anumit termen. un act inexistent. însă. nu ar da naştere. deoarece. în vreme ce nulitatea relativă trebuie invocată in limine litis. nu există (în trecut.nulităţi relative. pentru anumite acte juridice. în primul rând. de instanţă din oficiu sau de procuror. la dreptul de a invoca nulitatea absolută. cea a actelor inexistente. dacă. nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte interesată. nulitatea absolută poate fi invocată în orice fază a procesului. la origine. fiind deci vorba despre nulităţi relative). pe de altă parte. încă de la început. pe de o parte.2 nu este necesar să se reţină şi categoria actelor de procedură inexistente. Această clasificare se suprapune cu o altă clasificare propusă în doctrină. criteriu în raport de care se deosebesc nulităţile continue (care pot fi invocate în tot timpul procesului. teoria actelor de procedură inexistente este falsă. Clasificarea prezintă importanţă în ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţii. datorită absenţelor elementelor esenţiale. nu se poate vorbi de aşa-numita inexistenţă a actului de . la întocmirea actului de procedură au fost încălcate norme juridice de ordine publică.

art. Nulităţile procedurale civile. 1998. în cazul nulităţilor virtuale.nulităţi exprese (numite şi nulităţi textuale sau nulităţi explicite). /. p. proc. 105 alin. text ce consacră . p. . p. Subliniem că este necesar să nu se confunde clasificarea nulităţilor în absolute şi relative cu clasificarea în nulităţi exprese şi virtuale. 100 alin. totuşi. I. 43 alin.. Boroi. teoria pe care nu o îmbrăţişăm este inutilă. 105 alin. Semnificaţia acestei clasificări se desprinde din art. (2) teza finală C. cel ce invocă nulitatea trebuie să dovedească şi existenţa unei vătămări. p. vătămarea la care se referă art. (4) C.. Bacaci. 133 alin. Dacia. civ. civ. Ungureanu. voi. nulităţi absolute şi virtuale (de exemplu. iar. 161 alin. G.. civ. rezultă că pot exista: nulităţi absolute şi exprese (de exemplu. 127 C. 174-175. /. proc. etc. Ciobanu. civ. proc. 88 alin. anume: încălcarea formelor procedurale sau necompetenţa funcţionarului şi împrejurarea că vătămarea (prezumată relativ) nu poate fi înlăturată 1 A se vedea: Al. O. nulitatea minutei nesemnate de către judecătorul ori judecătorii ce au pronunţat-o sau de către grefier). mai mult. 218 şi urm. deşi nu există un text expres de lege care să prevadă sancţiunea nulităţii. în al doilea rând. Astfel. art. (2) C. Ed. Combinând cele două clasificări. iar regimul juridic al inexistenţei este tocmai regimul juridic al nulităţii absolute. actul respectiv se bucură de o prezumţie de validitate*. multe din exemplele de acte inexistente ce erau oferite în doctrina mai veche nu sunt altceva decât exemple de acte lovite de nulitate absolută (şi virtuală). art.M. De altfel. 262. ceea ce înseamnă că partea interesată să invoce nulitatea va trebui să dovedească doar două din cele trei condiţii prevăzute de dispoziţia legală. 95 alin. Bucureşti. (2) C. adică acele nulităţi anume prevăzute de lege [de exemplu. civ. 42 şi urm. deosebim: .. (2) C.nulităţi virtuale (numite şi nulităţi tacite sau nulităţi implicite). nulitatea care se desprinde din art. Excepţiile de procedură în procesul civil. p. 2 A se vedea: V. AH Beck.. proc. proc. Deleanu. se presupune. (3) C. voi. proc.. civ.]. I. Cluj-Napoca. civ. Leş. art. în cazul nulităţilor exprese. p. voi. (2) C. art. 181 Nulitatea actelor de procedura altfel. I. proc. (1) C. Ed.. adică acele nulităţi care rezultă din împrejurarea că. proc. deoarece şi în cazul aşa-zisei inexistente urmează ca instanţa să verifice cauza ineficacităţii actului. 282-285. 1983. la efectuarea actului de procedură a fost nesocotită o dispoziţie legală ce stabileşte o condiţie pentru încheierea valabilă a actului de procedură respectiv.procedură cât timp există o aparenţă. civ. civ. 465-467. După cum există sau nu un text de lege care să prevadă în mod expres sancţiunea nulităţii. proc. art.

106 alin. potrivit căruia. adică acele nulităţi care afectează numai o parte a actului de procedură. civ. ca martor. (1) C. .nulităţi derivate. în cazul admiterii cererii de revizuire.1 însă. nulităţile se împart în: . 391 C. proc.principiul oralităţii). Această clasificare prezintă interes din punctul de vedere al efectelor nulităţii. cele două clasificări au la bază criterii diferite. în funcţie de întinderea efectelor. p. în tot sau în parte. în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. hotărârea atacată”. potrivit căruia. necesitatea efectuării actului de procedură într-un anumit termen prevăzut de lege. anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare. 225.nulităţi parţiale. competenţa.. civ. cit. 327 alin. în această din urmă situaţie.nulităţi intrinseci. civ. După cum sancţiunea nulităţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor ce privesc însuşi actul de procedură respectiv sau datorită dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură. 387 şi art. 296 C. care prevede că instanţa de apel poate păstra „sau schimba în tot sau în parte hotărârea atacată”. adică acele nulităţi care privesc încălcarea unor condiţii externe ale actului de procedură (de exemplu. Bacaci. de art. a unei rude sau afin până la gradul al treilea cu una din părţi). S-a susţinut că ar exista o suprapunere între această clasificare şi clasificarea prezentată anterior. partea din hotărâre care nu a fost casată rămâne în puterea lucrului judecat. Existenţa acestor două feluri de nulitate este consacrată de legiuitor. De asemenea. instanţa va dispune casarea totală sau. greşita alcătuire a instanţei. adică atunci când sancţiunea vizează întregul act de procedură. privitoare la forma sau conţinutul acestuia. civ. în ipoteza admiterii recursului şi casării hotărârii. adică acele nulităţi care sancţionează nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură.nulităţi proprii... 182 . ..nulităţi totale. nulităţi relative şi virtuale (de exemplu. de exemplu. . depunerea cererii de apel sau de recurs direct la instanţa competentă să o judece etc).nulităţi extrinseci. în cazul ascultării. 1 Al. După cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură. (1) C. nulităţile se împart în: . după caz. proc. în realitate. plata taxelor de timbru. iar. de art. nulitatea instituită prin art. O consacrare legală a acestei clasificări o găsim în art. instanţa „va schimba.). op. nulităţi relative şi exprese (spre exemplu. parţială a hotărârii. proc. proc. nulităţile se împart în: . cealaltă parte nefiind desfiinţată.

are în vedere atât normele de competenţă generală. (1). în cazul nulităţilor prevăzute anume de lege. (1) C.nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări [art. prevede că „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. precum şi alte cazuri la care ne vom referi în paragraful următor]. de nulitate a actelor de procedură. nulităţile se clasifică în: . deoarece competenţa este aptitudinea unei instanţe de a judeca o anumită pricină.nulităţi necondiţionate de existenţa unei vătămări [art. iar nu la judecător. pe când clasificarea în nulităţi intrinseci şi nulităţi extrinseci priveşte neîndeplinirea unor condiţii interioare sau exterioare ale actului de procedură. general.]. în alin. se arată că trebuie avută în vedere instanţa necompetentă. alcătuirea greşită a instanţei nu intră sub incidenţa acestui caz. Aşadar. Primul alineat al acestui articol stabileşte un caz de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. proc. iar. 105 alin. civ. fiind vorba de norme ce privesc compunerea sau constituirea instanţei. 105 alin. (2). în literatura de specialitate. . După cum implică sau nu existenţa unei vătămări. . (2) C. proc. nu întotdeauna nulităţile proprii sunt şi nulităţi intrinseci. Articolul 105 alin.. . 105 alin.105 C. §3. art.Actul de procedură şi termenele procedurale Nulitatea actelor de procedură 183 clasificarea în nulităţi proprii şi nulităţi derivate vizând exclusiv legătura de dependenţă care există între două sau mai multe acte de procedură. care reprezintă regula. de regulă. dispune că „actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule”. deci norme de organizare judecătorească. în cazul netimbrării cererii de chemare în judecată este vorba de o nulitate extrinsecă şi proprie. cât şi cele de competenţă materială şi teritorială. De altfel. de exemplu. în alin. proc. 160 C. vătămarea se presupune până la dovada contrarie”. instituie o excepţie parţială de la regula enunţată mai sus. (2) C. Sunt autori care consideră că legea stabileşte un singur caz. cel prevăzut în art. prevăzând că. proc. civ. însă. civ. civ. proc. deci se raportează la instanţa de judecată. în cazul declarării necompetenţei. care. (1) C. proc. Cazurile de nulitate Cazurile de nulitate sunt prevăzute de art. civ. dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice..

competenţa instanţei este o condiţie exterioară actului de procedură. fără a interesa dacă este vorba de un funcţionar judecătoresc sau de un alt funcţionar chemat să îndeplinească unele acte de procedură în cursul procesului civil. care însă se presupune (uneori. deoarece procedura prealabilă judecării apelului nu se desfăşoară la prima instanţă. (2) C. 105 C. 105 alin. 735 prevedea trei cazuri de nulitate.1 în realitate.actul de procedură să fi produs părţii o vătămare. uneori. prin „neobservarea formelor legale” s-ar înţelege încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil. stabileşte două cazuri distincte de nulitate. civ. proc. primul alineat al aceluiaşi articol nereferindu-se decât la un aspect particular al acestuia. înseamnă a înlătura practic dispoziţiile înscrise în art. că vătămarea nu trebuie confundată cu interesul de a invoca nulitatea actului de procedură.civ. un argument de topografie a textelor (cazul de nulitate determinată de necompetenţa instanţei este aşezat înaintea celuilalt. proc. Aşadar. s-a susţinut opinia că. ci la instanţa de apel]. civ. a condiţiona aplicarea sancţiunii nulităţii de existenţa unei vătămări. fie ea şi prezumată. proc. civ. în ipoteza depunerii cererii de apel direct la instanţa de apel. O astfel de opinie ar exclude existenţa unor cazuri de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. cumulativ. pot fi invocate mai multe argumente: un argument de ordin istoric (vechiul art. art. .vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. deci cu folosul practic urmărit de partea ce invocă nulitatea actului de procedură. se şi spune că vătămarea se prezumă iuris et de iure). civ. deci nu este o condiţie proprie actului de procedură. privitoare la forma sau conţinutul lui. Cât priveşte cea de a doua cerinţă. în această concepţie.. dintre care s-a renunţat la ultimul. iar. 288 alin. în sens generic. în fapt. tocmai datorită faptului că nu este vorba de o nulitate condiţionată de producerea unei vătămări). reprezintă. . Cât priveşte prima cerinţă. trebuie reţinut. proc. în acest sens. cel referitor la faptul că nulitatea era formal pronunţată de lege). în ce ne priveşte. iar nu o formă procedurală. la consecinţe practice de neacceptat [spre exemplu. deci şi atunci când se . deoarece apelantul va răsturna întotdeauna prezumţia.. (2) C.să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale sau de către un funcţionar necompetent. în afara celui prevăzut de art. fie faptul că actul a fost întocmit de un funcţionar necompetent. ceea ce ar conduce. următoarele trei condiţii: . Articolul 105 alin. ar trebui să se admită că şi nulitatea determinată de necompetenţa instanţei este condiţionată de existenţa unei vătămări. interes care trebuie să existe la exerciţiul oricărei forme procedurale ce intră în conţinutul acţiunii civile.. (1) C. dovedind că intimatul nu a suferit vreo vătămare. în primul rând. apreciem că cerinţa în discuţie vizează fie împrejurarea că actul de procedură a fost întocmit cu nerespectarea condiţiilor proprii acestuia. textul stabilind că nulitatea intervine numai dacă sunt îndeplinite. dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură.

p. cit. subliniem că vătămarea poate îmbrăca forma unui prejudiciu patrimonial.3 1 A se vedea: Al. permite judecătorului să dispună îndreptarea neregularităţilor săvârşite cu privire la actele de procedură. p. împiedicarea părţii de a-şi pregăti apărarea. voi. însă partea se prezintă în instanţă. de exemplu. /. Pentru a evidenţia faptul că vătămarea nu se reduce la simplul prejudiciu material. Legea mai prevede şi cerinţa ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. (2) C. aceasta este lăsată la aprecierea instanţei. /. op. I. decizia nr. I. . în ceea ce priveşte constatarea existenţei vătămării. Leş. actul nu este lovit de nulitate. 1976. cursul procesului s-ar complica la fiecare act de procedură contestat ca lovit de nulitate.1 De asemenea. Bacaci. 178. deoarece. 289. 1086/1976.. 177178. 105 alin.. când pricina s-a judecat peste rând. civ. p. 1 2 239. secţia civilă. proc. vătămarea se prezumă. spre exemplu. 106 alin.invocă nulitatea unui act de procedură. în CD. Suprem. Actul de procedură şi termenele procedurale în al treilea rând.3 iar art. 226-227. în cazul nulităţilor expres prevăzute de lege. în principiu. Deleanu. voi. proc. Dacă încălcarea formei procedurale nu a adus părţii nici o vătămare. p. voi. în caz contrar. 3 184 A se vedea. Reamintim că. deoarece este vorba despre una din cele trei cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ spre a fi în prezenţa cazului de nulitate prevăzut de art. civ. care o poate deduce din împrejurările cauzei şi din finalitatea formei procedurale nerespectate. unii autori arată că prin vătămare se înţelege un „prejudiciu procesual”. (2) C. 179. este imposibilă înlăturarea vătămării în alt mod.2 ori dacă în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare nu este indicată locuinţa părţii. dar partea a fost prezentă şi a pus concluzii. Deleanu. precizam că. ceea ce echivalează cu refacerea sau completarea actului. Trib. /. dar partea a semnat personal de primirea citaţiei. Deleanu. I. de a formula obiecţii la raportul de expertiză2 etc. p. Aşadar.4 Nu putem fi de acord cu această opinie. dar poate avea şi o sferă mai largă. text ce nu face distincţie după cum forma A se vedea: /. p. Unii autori au apreciat că în cazul nulităţii absolute. nu în toate cazurile partea care invocă nulitatea este obligată să administreze dovezi pentru a proba existenţa vătămării. ori poate cere părţii ce o invocă să producă dovezi. In al doilea rând. precum: amânarea procesului. nu există vătămare dacă procedura de citare a fost viciată. cealaltă parte urmând a încerca să dovedească inexistenţa vătămării pentru a face inoperantă nulitatea.

. cit. p. O. nr.S. De altfel.J. Leş. voi. 148. p. 303. De asemenea. ci a inexistenţei (evitării) nulităţii pe motiv că nu este îndeplinită una din condiţiile impuse de textul de lege menţionat. proc. susţinerile părţilor etc. care diferă după cum nulitatea este absolută sau relativă. 1993. 1994. Suprem. decizia nr. Ca exemplu de înlăturare a vătămării altfel decât prin anularea actului de procedură. 193. în funcţie de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice ce stabileşte forma procedurală încălcată la efectuarea actului de procedură (sau competenţa funcţionarului). ipoteză când se evită sancţiunea nulităţii prin semnarea ulterioară. Ungureanu. 2322/1993. 1512. 179. decizia nr. p. 574/1974. p. atunci când instanţa a amânat pro nunţarea hotărârii. I. 70. ci a judecat în lipsa părţii. decizia nr.Trib. nulitate ce este absolută sau relativă. (2) C. CA. Suprem. . p. op. nu trebuie confundat regimul juridic al nulităţii 1 Trib. 3 Spre exemplu: neîntocmirea încheierii de dezbateri. secţia civilă. 108. decizia civilă nr. cu condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi vorba despre cazul general de nulitate. în Jurisprudenţa 2000. p. 292. în Repertoriu JJ. 1285/1956.. Suprem. colegiul civil. în L. decizia nr. decizia nr. p. 1937/1955. intervine nulitatea. 12/1956. p.Trib. nesemnarea minutei de către judecător nu poate fi acoperită prin semnarea ulterioară a minutei. 2. 384. colegiul civil. întrucât nu am fi în prezenţa acoperirii nulităţii.J. 1486/1977. civ. Deleanu. /.J. atrage nulitatea hotărârii. se observă că însuşi modul în care autorii respectivi au pus problema este eronat.C. în Repertoriu III. 2 Dacă însă o parte nu a fost regulat citată. 105 alin.. 4 A se vedea: /. Aşadar. menţionăm cazul în care minuta este semnată de judecător(i) şi numai hotărârea ce s-a redactat ulterior a rămas nesemnată. p. deoarece nu se poate şti dacă judecătorul respectiv a participat sau nu la deliberare .. 239. p. decizia nr. în CD. în B. în B. întrucât nu se mai poate realiza controlul judiciar în ceea ce priveşte alcătuirea instanţei.P. 1955. 387/1994. Nulitatea actelor de procedură j gg actelor de procedură. secţia civilă. Iaşi.procedurală nerespectată (sau competenţa funcţionarului) este instituită printr-o normă juridică de ordine publică sau printr-o normă juridică de ordine privată. iar instanţa nu a amânat procesul. prevăzut de art. voi. iar instanţa de recurs nu poate condiţiona casarea de dovada apărărilor pe care partea judecată în lipsă le-ar fi putut face dacă s-ar fi prezentat . 1826/2000.

deoarece. p. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. civ. Galaţi. judecătorii nu mai pot reveni asupra soluţiei pronunţate. plata taxelor de timbru. se referă numai la necompetenţa instanţei. Pentru condiţiile proprii actului de procedură (referitoare la forma şi conţinutul acestora) se aplică art.R. jud. după deliberare şi pronunţarea minutei. Acesta poate fi un argument în sprijinul soluţiei că în celelalte cazuri 1 în sens contrar. Bucureşti. în caz de neplată a taxelor judiciare de timbru sau a timbrului judiciar. înseamnă că este vorba tot de o nulitate necondiţionată. decizia nr. în CD. p. eronată în opinia noastră. 4/2001. p. decizia nr. precum. neregularitatea ar putea fi înlăturată prin completarea hotărârii. respectarea termenelor procedurale în care trebuie efectuate actele de procedură. independent de existenţa unei vătămări. 105 alin. Dintre condiţiile extrinseci. în dispozitiv. Subliniem însă că. 100. proc. pentru a fi valabile.S. 105 C. proc. va cuprinde soluţia din minută2 etc. în afara celor prevăzute de art. civ. care. 246... civ. art. nu suntem în prezenţa înlăturării vătămării. C. a se vedea. 54. 10/1978. nr. civ. alcătuirea (compunerea şi constituirea) legală a instanţei. se referă numai la necompetenţa funcţionarului. decizia civilă nr. că ar interveni nulitatea. care este deci un caz de nulitate condiţionată de existenţa unei vătămări. p. 219. (2) C. nulitatea este necondiţionată de existenţa unei vătămări. iar apoi efectuarea aceluiaşi act de procedură cu respectarea formelor prevăzute de lege. ci instanţa trebuie să dispună mai întâi anularea actului. a se vedea totuşi: Trib. actele de procedură trebuie să respecte şi o serie de condiţii exterioare. dar nulitatea . în R. (1) C. (2) C.1 în ipoteza în care soluţia este consemnată în minută.contradicţia dintre minută şi dispozitiv nu ar trebui să ducă la nulitatea hotărârii. în P. astfel încât nu s-ar putea susţine că nu s-ar şti ce anume a hotărât instanţa.R. nr. competenţa instanţei. secţia a IV-a civilă. cazuri ce privesc condiţiile externe ale actului de procedură. proc. Dintre aceste condiţii. îndeplinirea condiţiilor de exerciţiu ale dreptului la acţiune. proc. 253/1968. Pentru soluţia. însă nulitatea actului de procedură poate interveni şi în celelalte situaţii şi cum acestea nu cad sub incidenţa art. civ. art. totuşi. în literatura juridică se admite că există şi alte cazuri de nulitate. CA. în situaţia în care instanţa dispune refacerea în întregime a actului de procedură.D. 550/1977. Suprem. intervine sancţiunea nulităţii cererii respective (netimbrată potrivit legii sau insuficient timbrată). ci la refacerea dispozitivului hotărârii în sensul soluţiei din minută. 5720/2000. dar hotărârii redactate ulterior îi lipseşte dispozitivul. proc. Trib... 105 alin. însă. 105 alin. (2) C.J. colegiul civil. 105 alin. 81/1995. secţia comercială. 186 Actul de procedură şi termenele procedurale referitoare la condiţiile exterioare actului. 1968. decizia nr.

) reprezintă un alt caz de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. fiind vorba despre nerespectarea . deoarece capacitatea procesuală este o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune. operând prin simpla încălcare a normei care interzice îndeplinirea actului de procedură înăuntrul termenului. alcătuirea instanţei cu încălcarea dispoziţiilor legale reprezintă un motiv de recurs distinct de motivele privitoare la necompetenţa instanţei şi la încălcarea formelor procedurale prevăzute sub pedeapsa nulităţii de art.. atunci cererea de chemare în judecată nu se anulează. 288 alin. nu a participat la judecată procurorul deşi pentru pricina respectivă participarea sa era obligatorie etc. 105 alin. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru]. Aceeaşi ar trebui să fie soluţia şi în cazul nerespectării celorlalte condiţii (generale) referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune. printre motivele de recurs. Dacă însă nu se ajunge la pronunţarea unei hotărâri de admitere a cererii. deşi reclamantul nu justifica un interes sau nu avea calitate procesuală. civ. proc. (3) din Legea nr. precum şi al neîndeplinirii unor condiţii (speciale) impuse de lege. un argument în acest sens fiind şi faptul că. dacă partea face actul de procedură după expirarea termenului. cererea va fi anulată ca netimbrată sau ca insuficient timbrată [art. ci se invocă excepţia referitoare la lipsa condiţiei respective. ci instanţa va acorda un termen pentru plata taxelor de timbru. civ. 105 C. pentru sesizarea instanţei judecătoreşti. nulitate ce este independentă de existenţa vreunei vătămări. în anumite situaţii.nu intervine în mod automat. Nulitatea actelor de procedură j gy Introducerea cererii de apel direct la instanţa de apel (iar nu la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se atacă) este sancţionată de art. ori cu toate că nu s-a parcurs procedura reclamaţiei administrative prealabile. ca lipsită de interes. ci se respinge. Nerespectarea termenului prohibitiv (dilatoriu) are drept consecinţă nulitatea actului de procedură efectuat înainte de împlinirea termenului. hotărârea prin care s-a admis cererea de chemare în judecată. a participat un judecător incompatibil sau care a fost recuzat şi cererea de recuzare era întemeiată. proc. Greşita compunere sau constituire a instanţei (nu a fost respectat numărul de judecători prevăzut de lege pentru pricina respectivă. (2) C. cu menţiunea că hotărârea este ea însăşi un act de procedură. deci o condiţie extrinsecă actului de procedură. De exemplu. este lovită de nulitate. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă ori împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. (2) C. cu nulitatea apelului şi. dar în acest caz nulitatea nu intervine ca un efect imediat al încălcării normelor ce prevăd termene legale imperative. ca inadmisibilă. civ. care nu se încadrează în prevederile art. proc. nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. (2) şi alin. iar numai dacă acestea nu se plătesc în termenul acordat. ci ca o consecinţă a decăderii (sancţiune specifică pentru aceste termene). în cazul termenelor imperative (peremptorii). actul respectiv este nul. Lipsa capacităţii procesuale (de folosinţă sau de exerciţiu) atrage nulitatea actului de procedură. 20 alin. după caz.

şi având în vedere că. deci nulitatea actului de procedură trebuie declarată de către instanţa de judecată. (3) C. proc. Invocarea nulităţii actelor de procedură In sistemul nostru procesual nu există nulităţi de drept. de incompatibilitate etc). Nulitatea absolută poate fi invocată. Aceeaşi este situaţia şi în ipoteza introducerii cererii de recurs direct la instanţa de recurs (art. Deşi textul nu se referă şi la procuror. pe când cel de-al doilea caz se referă la o nulitate condiţionată de existenţa unei vătămări. aşa cum am arătat deja. provocată de necompetenţa instanţei. ca şi cum ar fi un act valabil încheiat. de partea interesată sau de instanţă din oficiu. în alin. încălcarea formelor procedurale (intrinseci sau extrinseci) se invocă pe calea excepţiei (de nulitate. în orice stare a pricinii. precum şi de caracterul normelor încălcate. art. 108 alin. foloseşte. ci desfiinţarea actelor de procedură nu poate avea loc decât prin hotărâre judecătorească. greşită. civ. civ. de către instanţa judecătorească.). respectiv sintagma «act anulabil» pentru a se desemna nulitatea relativă. dacă nulitatea nu se invocă prin mijloacele şi în condiţiile stabilite de lege. Mijloacele de invocare a nulităţii actelor de procedură diferă în funcţie de momentul invocării nulităţii. Este chiar posibil ca actul de procedură respectiv să rămână în fiinţă. §4. se utilizează sintagma „act nul” pentru a se desemna nulitatea absolută. (2). (1). dar aceasta nu înseamnă că primul alineat se referă la o nulitate de drept.. indiferent că se află la judecata în faţa primei instanţe ori în cursul judecării unei căi de atac sau în faza executării silite. iar cel de al doilea ar viza nulitatea relativă. Aşadar. Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea protejată prin dispoziţia legală încălcată şi numai într-un anumit termen. până în momentul declarării nulităţii. că primul alineat ar avea în vedere nulitatea absolută. nu trebuie trasă concluzia. sintagma „sunt nule”. 188 . 302 C. iar. ci deosebirea de formulare se explică prin aceea că primul caz reprezintă o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. sintagma «se vor declara nule». proc. 108 alin. în literatura de drept civil.unei condiţii extrinseci cererii de apel. se apreciază că şi acesta poate invoca nulitatea absolută a actului de procedură. Dacă procesul civil este în curs. chiar direct în apel sau în recurs. uneori.1 Aşadar. civ. de necompetenţa. în alin. proc. 105 C. proc. civ. ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. în momentul în care părţile au început să pună concluzii pe fondul 1 De asemenea. civ. Este adevărat că art. deşi îndeplinit cu nerespectarea cerinţelor prevăzute de lege. proc. actul de procedură. (1) C. în prezenţa unui caz de nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări. 105 C. dispunând că neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond. potrivit art. suntem. din terminologia folosită de legiuitor în cele două alineate ale art. îşi va produce efectele.

civ. în doctrină se admite unanim că această dispoziţie legală vizează numai nulitatea relativă. Efectele nulităţii actelor de procedură Declararea nulităţii unui act de procedură. Dacă prin actul anulat s-au luat anumite măsuri. indiferent că ar fi vorba despre o nulitate absolută sau despre o nulitate relativă. Tot în legătură cu invocarea nulităţii.. se acoperă orice nulitate relativă determinată de unele neregularităţi procedurale care s-au produs până la începerea dezbaterilor în fond. recurs. Efectul de invalidare a actului de procedură îndeplinit cu nerespectarea prescripţiilor legale se produce din chiar momentul întocmirii lui. în condiţiile prevăzute de lege. §5. proc. prin hotărâre (sentinţă sau decizie). Nulitatea actelor de procedură poate fi invocată şi prin intermediul căilor de atac ori al contestaţiei la executare. însă. după caz. care poate fi atacată numai odată cu fondul. trebuie reţinută şi dispoziţia înscrisă în art. nulităţile relative ce vizează ineficienta hotărârii pot fi invocate direct în apel sau.Actul de procedură şi termenele procedurale Nulitatea actelor de procedură 189 pretenţiei deduse judecăţii. după caz. respectiv o hotărâre atunci când instanţa se dezînvesteşte. dacă legea nu prevede expres o altă soluţie. (4) C. nulitatea comunicării citaţiei atrage şi nulitatea dovezii de primire sau a procesului-verbal încheiat de agentul procedural). după caz. care prevede că nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. lipsind-o de efectele sale fireşti. cât şi actul sau actele încheiate pentru constatarea acelei operaţiuni (de exemplu. nullum producit effectum. se pronunţă o încheiere interlocutorie. nu vor mai fi luate în considerare. Dacă excepţia se respinge. are ca efect scoaterea acelui act din cauză. se pronunţă o încheiere în cazul în care instanţa rămâne în continuare învestită cu soluţionarea pricinii. acestea nu vor mai fi aduse la îndeplinire sau. Dacă excepţia se admite. Nulitatea afectează atât operaţiunea juridică. Nulitatea unui act de procedură nu atrage nulitatea actului precedent şi nici a celor care urmează. deci lipsirea actului de procedură respectiv de efectele pe care i le dă legea -quod nullum est. regimul juridic al acestora fiind cel de drept comun. dat fiind că nulitatea absolută poate fi invocată şi de procuror sau de instanţă din oficiu. iar nu din momentul constatării nulităţii. dacă acestea sunt independente faţă de actul . Nulitatea operează retroactiv indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor încălcate. 108 alin. Instanţa se pronunţă asupra excepţiei prin încheiere sau.

actele nule vor fi refăcute în faţa aceleiaşi instanţe (de exemplu. dar. 106 alin. civ. iar neregularitatea procedurală a intervenit numai cu prilejul deliberării şi pronunţării. un înscris autentic declarat nul pentru vicii de formă păstrează puterea doveditoare a unui înscris sub semnătură privată sau. asupra întregului act de procedură. nulitatea pentru necompetenţă nu aduce. de regulă. civ. 106 alin. pot exista şi nulităţi parţiale (de exemplu. căile extraordinare de atac. dacă actul cuprinde manifestări de voinţă.] sau de o instanţă de recurs (în această din urmă situaţie va trebuie să se ţină cont după cum urmează a se pronunţa soluţia modificării hotărârii recurate sau casarea cu reţinere ori casarea cu trimitere). adică revizuirea şi contestaţia în anulare. proc. cu excepţia cazurilor ce constituie motive pentru care pot fi exercitate. în ceea ce priveşte refacerea lor. proc. de retractare. Sancţiunea nulităţii se răsfrânge. (1) C. . după caz. atingere probelor administrate în instanţa necompetentă etc).nul (spre exemplu. se amână judecata şi se dispune din nou citarea. cu excepţia ipotezei prevăzute de art. nulitatea raportului de expertiză nu atrage nulitatea depoziţiilor martorilor). nu mai produce nici un efect după rămânerea irevocabilă a hotărârii. însă. civ.1 însă. în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare (astfel. prevede că anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare. acestea îşi vor produce efectele (o cerere de chemare în judecată anulată poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară ori poate servi ca un început de dovadă scrisă. se referă numai la răsfrângerea nulităţii asupra actelor de procedură posterioare. (1) C. constituie început de dovadă scrisă. în principiu. cel mai adesea. anularea citaţiei atrage şi anularea hotărârii ce s-a pronunţat deşi partea nu a fost regulat citată. în cazul hotărârilor judecătoreşti. casarea parţială a hotărârii recurate). Dacă nulitatea este constatată de instanţa de control judiciar. anularea minutei atrage şi desfiinţarea hotărârii etc). deşi acestea s-au desfăşurat cu respectarea cerinţelor legale. proc. 297 alin. (2) teza IC. indiferent de natura ei. Nulitatea. Spre exemplu. Nulitatea lipseşte actul de efectele sale în ceea ce priveşte funcţia sa procedurală. nulitatea unui act de procedură poate antrena chiar şi nulitatea unor acte anterioare. declaraţii sau constatări de fapt. trebuie deosebit după cum este vorba de o instanţă de apel [caz în care această instanţă va reface actele anulate. în condiţiile prevăzute de lege. iar. art. nulitatea hotărârii decurgând din faptul că a fost pronunţată de alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a pricinii se răsfrânge şi asupra dezbaterilor. aceasta va anula actele de procedură. refacerea expertizei etc). aşa cum am arătat. Deşi art.

precum: termenele prevăzute în articolele 22. ele neputând fi prelungite sau scurtate de instanţă şi nici de către părţi. este oprit să se facă un anumit act de procedură. . 190 Actul de procedură şi termenele procedurale Termenele procedurale 191 Secţiunea a ll-a. termenul pentru declararea apelului). De altfel. nu pot fi remediate eventualele greşeli de judecată.) sau un anumit stadiu al procesului (prima zi de înfăţişare. Termenele legale sunt în principiu fixe. ce a trecut în puterea lucrului judecat. legea permite prelungirea unor termene legale [art. o neregularitate procedurală săvârşită cu ocazia îndreptării greşelilor materiale nu ar putea conduce la înfrângerea puterii de lucru judecat. cel de 15 zile prevăzut de art.legale [cele stabilite în mod expres de lege. este greşită soluţia potrivit căreia nesemnarea minutei încheierii de rectificare atrage nu numai nulitatea acestei încheieri. 303 alin. decizia nr. (5) C. Termenele procedurale §1. p. civ. 3/2000. secţia a IV-a civilă. în funcţie de caracterul lor. proc. încheierea dezbaterilor înaintea primei instanţe etc). 500 C. deci nu poate fi schimbată soluţia din hotărârea a cărei îndreptare se solicită. civ. adică la desfiinţarea hotărârii a cărei îndreptare s-a cerat. Noţiunea şi clasificare Termenul procedural este intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit ori. în mod excepţional.1 Aşadar. civ. a sentinţei din care cele două încheieri fac parte integrantă. adică acele termene înăuntrul cărora legea interzice să se efectueze actul de procedură (termenul de o zi prevăzut de art..imperative (peremptorii). 281 C. 170. Bucureşti. ci şi a încheierii de dezbateri pe care a rectificat-o. civ.prohibitive (dilatorii). Termenul de procedură poate fi însă şi o zi fixă (termenul de judecată. termenele pot fi: . proc. adică acele termene înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un anumit act de procedură (de exemplu. 284. termenul de înfăţişare a martorului. termenele pot fi: . proc. 209. 301. 89. 125). etc). civ. proc. proc. reglementate de art. 248. soluţia este greşită şi în considerarea împrejurării că pe calea procedurii îndreptării greşelilor materiale... 851/1996.]. 411 C. precum şi a deciziei tribunalului care a confirmat sentinţa (CA. în Juridica nr. afortiori. după caz. . După modul în care sunt stabilite. termenul de depunere a raportului de expertiză etc. 319 alin. (2) şi 324 C. 186.

termenul de 30 de zile stabilit pentru motivarea hotărârii etc. afectează eficacitatea sau validitatea actelor de procedură. neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă.]. Termenul pe zile se calculează după sistemul exclusiv. termenul de 7 zile fixat pentru pronunţarea hotărârii. permite instanţei să scurteze termenul de 5 zile pentru înmânarea citaţiei]. civ. după caz. nulitatea. care. proc. se fixează de către părţi]. fără a fi nevoie ca instanţa să le încuviinţeze. un termen de procedură de 5 zile care a început să curgă la 1 noiembrie 2002 s-a împlinit la 7 noiembrie 2002. Termenul pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare [art. Mod de calcul Clasificarea termenelor procedurale în funcţie de durata lor prezintă interes în ceea ce priveşte modul de calcul al termenelor procedurale. civ. nici ziua în care se sfârşeşte [art. se va socoti împlinit în ultima zi a lunii.în ce priveşte posibilitatea preşedintelui instanţei de a prelungi termenul de recurs cu 5 zile]. §2. prescripţia dreptului de a cere şi obţine executarea silită sau. 89 alin. adică acele termene care. Termenele pe săptămâni. luni sau ani se sfârşesc în ziua săptămânii. ci atrag (eventual) numai sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei care sunt vinovaţi de nerespectarea lor.. deci pe zile libere. nu afectează validitatea actelor de procedură. a martorilor. (2) C. civ. (3) C. proc. termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.convenţionale [termenele fixate de părţi.absolute. Indiferent de modul în care este stabilit. Spre exemplu.]. intervenind decăderea. (1) C. proc. . civ. spre exemplu. adică acele termene care.). termenele procedurale pot fi pe ore. Termenul care. civ. în caz de nerespectare.relative.]. zile. 30 sau 31 ale lunii. partea trebuie să depună actele până la ora închiderii registraturii . indiferent de modul în care este statornicit termenul. un termen de o lună care a început să curgă la 31 august 2002 s-a împlinit la 30 septembrie 2002. luni şi ani (art. proc. săptămâni. proc. De exemplu. în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare. ori scurtarea altor termene legale [art. potrivit art.judecătoreşti (acele termene pe care le fixează instanţa în cursul judecării procesului. (3) C. 101 C. termenele procedurale se clasifică în: . de exemplu. lunii sau anului corespunzătoare zilei de plecare [art. se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi. 101 alin. civ. termenul arbitrajului. . 101 alin. perimarea. (1) C. Mai trebuie reţinut că. proc. începând la 29. termenul fixat pentru depunerea raportului de expertiză. 101 alin. . După durata lor. precum: termenele de înfăţişare a părţilor. în caz de nerespectare. 341 alin. pentru efectuarea unei cercetări la faţa locului etc).

Cazurile de echipolentă sunt însă de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie. 284 alin. Cât priveşte momentul de la care începe să curgă termenul procedural. Legea prevede trei situaţii de echipolentă. de la data când a cerut-o. (2) şi (3) C. civ. (1) C. hotărârea se consideră comunicată la data depunerii cererii de apel [art. Durata termenelor procedurale Durata termenelor procedurale presupune stabilirea punctului de plecare a termenului. civ. De asemenea. care a avut alt obiectiv. art. în acest sens. în cazul în care apelul a fost introdus înainte de termen.instanţei ori a închiderii oficiului poştal. proc. dacă s-a comunicat hotărârea odată cu somaţia de executare. (2) C. dispoziţii legale ce se aplică şi în materia recursului]. pe când. dispoziţie care este interpretată în sensul că vizează ipoteza în care partea cere să se comunice actul de procedură părţii adverse. partea nu cunoaşte şi doreşte să afle conţinutul actului de procedură. împrejurarea că partea. 102 alin. este valabilă şi pentru calcularea termenului de apel. 192 Actul de procedură şi termenele procedurale Decăderea şi repunerea în termen 193 iar a da o altă interpretare înseamnă a aduce atingere dreptului părţii respective de a i se comunica la domiciliu toate actele de procedură. ca moment de la care începe să curgă termenul de procedură. care prevede că actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea termenului. numai în primul caz se prezumă că partea cunoaşte actul. proc. când comunicarea actului de procedură. 104 C. căreia nu i s-a . dispune că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură. (echivalenţă). deoarece. înscrise în art. civ. art. menţionăm existenţa unei dispoziţii legale deosebit de utile pentru parte.. Data comunicării trebuie să rezulte din dovada de primire sau procesul-verbal întocmit de agentul procedural. această comunicare. aceste acte oficiale neputând fi completate cu probe extrinseci. în cel de-al doilea caz. proc. două sunt specifice termenului de apel şi termenului de recurs). 102 alin. stabileşte că termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea.. civ. nu şi atunci când solicită să i se comunice chiar ei actul. este înlocuită cu un act echivalent (din cele trei cazuri de echipolentă. proc. §3. în sfârşit. Spre exemplu. dacă legea nu dispune altfel. Astfel. cât şi a punctului de împlinire.

(2) C. civ. Punctul de împlinire este acela în care termenul îşi realizează efectul. proc. proc. Secţiunea a IlI-a. „nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei” . dar. dispune că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea. Există şi situaţii în care termenele încep să curgă de la alte momente decât comunicarea actului de procedură. precum: moartea părţii sau moartea mandatarului părţii în privinţa termenului de apel (art. este analizată în doctrină şi ca un caz de întrerupere a termenelor procedurale. derogările trebuind să fie expres prevăzute de lege [concluzie desprinsă din art. art.] etc. însă toate termenele legale imperative sunt prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii. Decăderea şi repunerea în termen §1. îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii în materia perimării (art.art. încuviinţarea probei [art. afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. în intervalul cuprins între punctul de plecare şi punctul de împlinire. proc. stabilirea preţului imobilului [art. încetând posibilitatea de a mai exercita dreptul în vederea căruia termenul a fost acordat (pentru termenele imperative). termenul de apel. civ. proc. dacă nu i s-a comunicat valabil hotărârea instanţei etc.]. este greşită afirmaţia (soluţia) potrivit căreia decăderea ar interveni numai dacă este prevăzută în mod expres de lege. civ. proc. (3). de cele mai multe ori. (2). uneori. 285 şi art. 158 alin. Există şi alte norme juridice care prevăd expres sancţiunea decăderii [articolele 118 alin. formulată de adversar. (1) C. civ. dispoziţii care se aplică şi termenului de recurs). 249 C. art. proc. (2) C.comunicat hotărârea. alteori sunt folosite expresii echivalente [cum ar fi: „nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii” . 186 alin. 170 alin. ori născându-se dreptul de a îndeplini anumite acte de procedură (pentru termenele prohibitive). civ. dacă nu a fost respectat termenul imperativ .]. civ.. civ. se adaugă şi cazuri speciale de întrerupere. Noţiunea şi importanţa decăderii Articolul 103 alin. (3). civ. 286 C.art. civ. 186 alin.). proc. la care se referă art. Aşadar. în principiu. împotriva acesteia. decăderea nu este expres prevăzută de lege. proc. (3). 138 alin. Decăderea poate fi definită ca fiind acea sancţiune procedurală care constă în pierderea dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini orice alt act de procedură. (2) şi 610 C. civ. De asemenea. (1) C. (2) C. cum ar fi: pronunţarea hotărârii [spre exemplu. art. proc.].. proc. civ. a introdus o cale de atac de retractare nu este de natură să determine începutul cursului termenului de apel sau. civ. 253 alin. 103 alin. de recurs. 250 C. (1). (2).. fără posibilitatea. împiedicarea părţii dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. 136 C. 287 alin.). termenele procedurale curg continuu. 170 alin.]. etc]. 103 C. nu face să curgă. faptul că părţii ce a căzut parţial în pretenţii i s-a comunicat cererea de apel. La acest caz general. proc. proc. după caz. de a fi întrerupte sau suspendate. 138 alin. (1) C. Totuşi. 504 alin. termenul de perimare este susceptibil de a fi suspendat (art.

. . Se impun unele precizări în legătură cu aceste condiţii: Cât priveşte prima condiţie. 156 alin. reţinem aşadar că. (1) C.prevăzut de lege. trebuie întrunite. Rezultă că decăderea sancţionează neglijenţa de care a dat dovadă partea ce nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul peremptoriu fixat de lege. trebuie să fie vorba despre un termen legal. pentru a interveni decăderea. de exemplu. iar nu un termen relativ.partea (ori procurorul) să nu fi exercitat dreptul procedural înăuntrul acestui termen. mai precizăm că decăderea implică un termen absolut. art. ci această sancţiune implică nerespectarea unui termen imperativ (peremptoriu) prevăzut de lege. Nerespectarea termenelor prohibitive (dilatorii) atrage nulitatea actului de procedură efectuat înainte de împlinirea termenului. (1) şi art. proc. iar nu un termen judecătoresc sau convenţional. şi anume: posibilitatea pe care o are instanţa de judecată de a nu mai acorda un nou termen pentru îndeplinirea actului de procedură [uneori. civ. ceea ce echivalează totuşi cu pronunţarea unei decăderi.inexistenţa unei derogări exprese de la sancţiunea decăderii. cumulativ. §2. Nerespectarea termenelor judecătoreşti atrage o altă sancţiune. Sancţiunea procedurală a decăderii este destinată să asigure celeritatea procesului civil şi îndeplineşte două funcţii: funcţia preventivă (părţile sunt avertizate asupra consecinţelor la care se expun în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege) şi funcţia sancţionatorie (cel ce nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul fixat de lege pierde acest drept). 155 alin. Nu orice termen legal este prevăzut sub sancţiunea decăderii.existenţa unui termen legal şi imperativ (peremptoriu) înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procedural. Condiţiile decăderii Pentru a interveni sancţiunea decăderii. legea limitează dreptul de apreciere al judecătorului. deci în pierderea unui drept procedural neexercitat în termenul legal peremptoriu. următoarele condiţii: . 194 Actul de procedură şi termenele procedurale Decăderea şi repunerea în termen 195 . 14. Raportându-ne la o altă clasificare a termenelor procedurale.].

(4) C. Pentru ca partea interesată să renunţe la dreptul de a invoca decăderea. şi îndatoriri procesuale). menţionăm că sancţiunea decăderii nu intervine: . renunţarea să fie strict personală şi expresă. (3) C.. se acoperă dacă martorii se înfăţişează la termenul fixat pentru audierea lor. partea interesată este decăzută din dreptul de a invoca nulitatea relativă dacă nu a făcut-o la primul termen de înfăţişare ce a urmat acelei neregularităţi şi înainte de a se pune concluzii în fond . 186 alin. 108 alin. în acelaşi timp.dacă partea ce putea invoca decăderea renunţă la acest drept. de asemenea. iar cel puţin una dintre celelalte părţi a efectuat actul de procedură în termen (de exemplu.dacă decăderea priveşte pe una din părţile legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate. subliniem că decăderea sancţionează neexer-citarea în termenul legal peremptoriu a drepturilor procedurale recunoscute de lege părţilor şi procurorului. sancţiunea decăderii (din dreptul de a exercita apelul) nu operează nici în cazul în care. proc. civ.). fiind îndeplinite condiţiile ce se desprind din art.]. după caz. 293 C. nu a cerut recuzarea înainte de începerea oricărei dezbateri etc).art. spre exemplu. 284 C. iar partea nu a îndeplinit actul de procedură până la acel moment sau în acea etapă procesuală (de exemplu. trebuie îndeplinite următoarele cerinţe: termenul să fie reglementat de norme de ordine privată. deşi este vorba despre nerespectarea unui .în acele cazuri în care. civ. precum şi atunci când legea stabileşte o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură şi partea nu a respectat-o [spre exemplu. proc. . efectele admiterii apelului sau recursului declarat de unul dintre coparticipanţi se vor extinde şi la coparticipanţii care nu au declarat apel sau. recurs. partea nu a introdus cererea de apel în termenul prevăzut de art. partea să aibă capacitate de exerciţiu deplină. . pentru neîndeplinirea obligaţiei referitoare la depunerea sumei necesare despăgubirii şi transportului martorilor.dacă există o dispoziţie expresă a legii în acest sens [cum ar fi. în cazul obligaţiilor solidare sau indivizibile.Decăderea intervine nu numai atunci când legea stabileşte un termen fix pentru îndeplinirea unui anumit act de procedură. ci şi atunci când legea prevede că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-un anumit moment procesual sau într-o anumită etapă a procesului. ori al căror apel sau recurs a fost respins fără a fi cercetat în fond). renunţarea să intervină numai după ce termenul a expirat. care prevede că decăderea din dovada cu martori. în legătură cu cea de a doua condiţie. art. civ. civ. Decăderea nu intervine însă în cazul drepturilor procedurale ale instanţei de judecată (drepturi care sunt.. proc. Cât priveşte cea de a treia condiţie. intimatul formulează o cerere de apel incidental în intervalul de timp situat între momentul împlinirii termenului de apel şi prima zi de înfăţişare înaintea instanţei de apel]. iar partea a lăsat să expire acel termen fără a beneficia de el (spre exemplu. proc. .

. civ. iar instanţa a respins excepţia de decădere sau a omis să se pronunţe cu privire la aceasta. formularea cererii reconvenţionale sau a cererii de introducere în judecată a unei alte persoane după expirarea termenului prevăzut de lege atrage sancţiunea judecării separate a cererii respective de cererea de chemare în judecată. Dacă norma care stabileşte termenul are caracter de ordine privată. Efectele decăderii Efectul principal al decăderii constă în pierderea dreptului procedural ce nu a fost exercitat în termenul legal imperativ. §3. în orice stadiu al procesului.termen legal imperativ. decăderea nu operează de drept. 135 C. prin intermediul apelului sau. Partea care nu a invocat la timp decăderea este decăzută ea însăşi din dreptul de a o invoca. decăderea poate fi invocată numai de partea interesată şi numai la primul termen de înfăţişare ce a urmat momentului cunoaşterii motivului de decădere. după caz. în faţa instanţei de fond. Decăderea se opune celui împotriva căruia a curs termenul legal peremptoriu. Sunt însă şi situaţii în care legea limitează momentul până la care se poate invoca decăderea. ci ea trebuie pronunţată de către instanţă. Mijlocul procedural de invocare a decăderii este excepţia. art. aceasta trebuie invocată şi apoi pronunţată de către instanţă. Dacă norma juridică are caracter de ordine privată. peremptoriu şi absolut). proc. desigur după ce a verificat şi constatat îndeplinirea celor trei condiţii menţionate mai sus. afară de situaţia când părţile convin judecarea împreună a celor două cereri art. respectiv de a obţine respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. aspect asupra căruia vom reveni în finalul acestei secţiuni. Dacă a intervenit o hotărâre de fond. 310 C. ea a fost invocată în termen. indirect. proc. al recursului. la pierderea acelei componente a dreptului la acţiune ce priveşte posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului. Invocarea şi pronunţarea decăderii Pentru a interveni decăderea.dacă partea interesată dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură în termen. civ. Condiţiile în care poate fi invocată decăderea sunt determinate de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice care stabileşte termenul (legal. la prima zi de înfăţişare. dar poate duce. legea stabileşte o altă sancţiune (astfel. că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar.). decăderea poate fi valorificată pe calea apelului sau a recursului numai dacă. recursul se va socoti făcut în termen. dacă procesul este în curs. Astfel. prevede că dacă nu se dovedeşte. . Decăderea nu atinge dreptul subiectiv civil. decăderea poate fi invocată. §4. Dacă norma juridică este de ordine publică. Aşadar. decăderea poate fi invocată de către oricare dintre părţi. de procuror sau de instanţă din oficiu.

cumulativ. acestea îşi vor produce efectele (de exemplu. acesta este lovit de nulitate.1 . 103 C. trebuie întrunite.partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural în termenul legal peremptoriu să facă dovada existenţei unei împrejurări mai presus de voinţa ei. decăderea nu operează în cazul în care partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul de procedură. dacă actul cuprinde manifestări de voinţă. dacă nu pot avea o existenţă de sine stătătoare. Pentru a se putea dispune. Decăderea lipseşte actul de procedură de efectele sale fireşti. nulitatea actului de procedură nu intervine însă ca efect direct al nerespectării normei juridice care a stabilit termenul legal peremptoriu. Dacă decăderea nu a fost pronunţată de instanţă. sancţiunea rămâne definitiv inoperantă. actul de procedură urmând a se îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. unele acte normative folosesc expres noţiunea de repunere în termen. De altfel. §5.Dacă partea a fost decăzută din dreptul de a efectua actul de procedură şi totuşi face acel act. următoarele cerinţe: . repunerea în termen. sunt prezentate în literatura de specialitate şi în practica judiciară ca reglementând instituţia repunerii în termen.în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. partea .împrejurarea ce a împiedicat partea să acţioneze să se fi produs înăuntrul termenului legal peremptoriu în care trebuia exercitat dreptul procedural. . civ. declaraţii sau constatări de fapt. ci este. de către instanţă. actul de procedură făcut după împlinirea termenului legal peremptoriu rămâne valabil. Repunerea în termen Prevederile art. potrivit cărora. însă. iar dacă toate căile care permiteau să se constate şi pronunţe decăderea nu mai pot fi folosite. o consecinţă a decăderii. iar nu să se fi ivit după expirarea termenului respectiv. deci a unei împrejurări ce exclude culpa părţii respective. într-o asemenea situaţie.. iar în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării. o cerere de exercitare a unei căi de atac respinsă ca tardivă poate fi folosită ca o mărturisire extrajudiciară sau ca un început de dovadă scrisă). Decăderea îşi produce efectele numai dacă a fost constatată şi pronunţată de către instanţă. proc. 196 Actul de procedură şi termenele procedurale Decăderea şi repunerea în termen 197 Actele ulterioare făcute pe baza unui act efectuat după expirarea termenului legal imperativ sunt şi ele atinse de sancţiunea nulităţii.

spre deosebire de repunerea în termenul de prescripţie extinctivă. în R. ca tardivă). care să o fi împiedicat să îşi exercite dreptul în termenul prevăzut de lege. cererea de repunere în termenul de apel se va soluţiona de instanţa de apel. Bucureşti. 288 alin.R. repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac sau de îndeplinire a oricărui alt act de procedură nu poate fi acordată din oficiu de către instanţă. cât şi cererea de exercitare a căii de atac ori cererea prin care solicită încuviinţarea îndeplinirii unui alt act de procedură. De exemplu. mai presus de voinţa părţii Trib. în CD. încheierea de admitere a cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac poate fi atacată (de intimat sau de procuror) numai odată cu hotărârea pronunţată în calea de atac respectivă. Faptul că juristul unităţii a fost în incapacitate temporară de muncă nu constituie o împrejurare mai presus de voinţa unităţii.interesată să formuleze atât cererea de repunere în termen. p. Dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac. nr. 1 Faptul detenţiunii nu poate fi considerat ca o piedică mai presus de voinţa părţii. chiar dacă. p. decizia nr.D. care să determine repunerea în termenul de motivare a recursului . 1849/1956. proc. 240. 10/1985. sub sancţiunea nulităţii. după caz. instanţa va pronunţa o încheiere dacă admite repunerea în termen. Hunedoara. decizia nr.1 Aceasta deoarece nu se poate deroga de la principiul disponibilităţii dacă nu există o dispoziţie legală specială care să permită o atare derogare. deci o astfel de împrejurare nu apără împotriva decăderii Trib.3 în cazul în care s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care trebuie îndeplinit înainte de pronunţarea hotărârii. secţia a IV-a civilă. Neglijenţa manifestată de prepusul recurentei. jud. 72. colegiul civil. potrivit art. 19 din Decretul nr.CA. civ. 167/1958. cu condiţia ca aceasta din urmă să fie susceptibilă de exerciţiul vreunei căi de atac. voi. hotărârea este supusă . 308. II. (2) C. cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. 1956. instanţa se va pronunţa printr-o încheiere interiocutorie. Suprem. p. atunci va pronunţa o hotărâre prin care va respinge atât cererea de repunere în termen (ca neîntemeiată sau. ci numai dacă este cerută de partea interesată. după care va trece la soluţionarea căii de atac respective. 185/1985. Subliniem că. care nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea dată asupra fondului. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. deoarece cererea de repunere în termen este un incident procedural. în cazul în care instanţa respinge cererea de repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac. prin înregistrarea corespondenţei după 3 zile de la primirea ei. 70/1995.2 Asupra repunerii în termen se va pronunţa instanţa competentă să soluţioneze calea de atac ori să îndeplinească actul de procedură respectiv. decizia civilă nr. cât şi calea de atac (ca tardivă). reglementată de art..4 Dacă s-a cerut repunerea în termenul de apel. nu constituie o împrejurare de împiedicare a introducerii în termen a recursului.

chiar dacă.recursului. 343/1994.. sub sancţiunea nulităţii. Necesitatea formulării cererii de chemare în judecată este justificată de principiul potrivit căruia nimeni nu îşi poate face singur dreptate. CD. 58/2002. proc. potrivit art. p. poartă denumirea de cerere de chemare în judecată. 302 C.S. Suprem.n. secţia a IV-a civilă. în sensul că instanţa nu poate să judece până ce nu a fost învestită de partea interesată. afară de excepţiile limitativ prevăzute de lege. o persoană fizică sau juridică supune judecăţii o pretenţie.J. decizia civilă nr. 127.s. instanţa civilă neputându-se sesiza din oficiu. astfel încât apelul se va respinge ca tardiv Trib. Noţiune Actul de procedură prin care partea interesată se adresează instanţei pentru a invoca aplicarea legii la un caz determinat. 3 Cererea de repunere în termenul de recurs se va judeca de către instanţa de recurs. 10/2002. 219. civ. în Jurisprudenţa 2000. secţia de contencios administrativ. decizia nr. cererea de recurs se depune. 227.CA. hotărârea prin care se respinge această cerere este irevocabilă.Trib. . la instanţa a cărei hotărâre se atacă . 1561/1998. 1961. 4 Depăşirea termenului de 15 zile de la încetarea împiedicării atrage respingerea cererii de repunere în termenul de apel (ca tardivă . Dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri. punând în mişcare acţiunea civilă. prin intermediul cererii de chemare în judecată. precum şi de un aspect al principiului disponibilităţii. 1 C. p. Iaşi. 585/2000. hotărârea este susceptibilă de exerciţiul acelei căi de atac (apel sau. recurs) ce putea fi exercitată împotriva hotărârii ce urma să se pronunţe în contestaţia în anulare sau în revizuire. 319. p. declanşând astfel procesul civil. Dacă s-a cerut repunerea în termenul de recurs. Repunerea în termenul de exercitare a apelului poate fi acordată numai de instanţa de apel. Aşadar. în Culegere de practică judiciară civilă 1998. Cererea de chemare în judecată §1. după caz. decizia nr. colegiul civil..p.). Bacău. 865/1961. p. 21. Bucureşti. iar nu şi de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării recursului exercitat împotriva hotărârii prin care apelul a fost respins ca tardiv . decizia nr. în CJ. nr. decizia civilă nr. 2 A se vedea şi CA. în Jurisprudenţa 1993-1994. Capitolul V Judecata în primă instanţă Secţiunea I.

actul respectiv trebuie să respecte condiţiile de formă prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată. în cazul în care cheamă în judecată mai multe persoane. 200 Judecata în primă instanţă Cererea de chemare în judecată 201 §2. codul fiscal şi contul bancar în cazul în care părţile sunt persoane fizice. precum: cerere. ale fiecărui pârât. petiţie. pentru persoanele juridice. se folosesc şi alţi termeni ca fiind sinonimi cu acela de cerere de chemare în judecată. deşi în frecvente cazuri. precum şi numărul de înregistrare în registrul comerţului sau. cerere iniţială. Uneori. proc. cât şi numele şi domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori. civ. De reţinut că. acţiune etc. ce provin de la organe din afara sistemului instanţelor judecătoreşti. (1) C. în asemenea situaţii. şi la aceste elemente ne vom referi în cele ce urmează. atât în legislaţie. Astfel: în materie contravenţională. de înscriere în registrul persoanelor juridice. . cu sau fără caracter jurisdicţional. In lipsa unor dispoziţii legale exprese. este vorba despre un act de procedură prin care se declanşează controlul judecătoresc asupra unor acte. care nu este însă denumit cerere de chemare în judecată. denumirea şi sediul lor. este însă necesar să nu se pună semnul egalităţii între cererea de chemare în judecată şi acţiunea civilă. dispune că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente. 112 C. domiciliul sau reşedinţa părţilor ori. cât şi în practică. art. noţiunea de acţiune civilă este utilizată pentru a desemna cererea de chemare în judecată. civ. cerere introductivă. deoarece cererea de chemare în judecată reprezintă numai una din formele concrete de manifestare a acţiunii civile. după caz.Tocmai de aceea. Cuprinsul (elementele) cererii de chemare în judecată Elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată sunt prevăzute de art. noţiunea de contestaţie este folosită în materie electorală etc. a) Numele.1 Aşadar. în cererea de chemare în judecată trebuie indicate atât numele şi domiciliul sau reşedinţa reclamantului. cerere principală. se face referire la plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor. proc. Unele norme speciale prevăd că sesizarea instanţei judecătoreşti se face printr-un act de procedură. anume aceea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă. 109 alin. deoarece este mijlocul procedural prin care se învesteşte instanţa.

3126/1984. este recomandabil ca în cerere să se treacă şi prenumele părţilor. el va trebui să menţioneze această împrejurare în cerere.T.). Bucureşti. 60. Actele de procedură în procesul civil (la instanţa de fond). 31/1954. cât şi la prenume (acesta fiind şi cazul art. o dispoziţie identică fiind înscrisă şi în art. în doctrină se subliniază că.B. ori de câte ori din conţinutul normei juridice nu rezultă intenţia legiuitorului de a da o accepţiune restrânsă. dar. 1994. cit. Ungureanu. decizia nr.R. potrivit art. proc. ci locul unde persoana poate fi găsită pentru a i se comunica actele de procedură.D. (2) din Decretul nr. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. nr.M. 12 alin. Dacă reclamantul nu cunoaşte domiciliul pârâtului. secţia a m-a civilă. 2 A se vedea. (de exemplu. pe motivul că nu au fost indicaţi şi ceilalţi pârâţi. /. 1 C. domiciliul este pus pe acelaşi plan cu reşedinţa. 48-49. p.2 însă. civ. atunci norma juridică urmează a fi interpretată în sensul că se referă atât la numele de familie. spre exemplu: O. fie prin simplă manifestare de voinţă unilaterală. op. 112 pct. Alegerea de domiciliu se face fie prin convenţie. Tocmai de aceea. cererea nu poate fi anulată în întregime. proc.nu ar fi suficient ca respectiva cerere să fie formulată împotriva unei persoane neindividualizate prin atributele de identificare arătate de art. interesează nu atât domiciliul în sensul de locuinţă statornică sau principală. deşi legea nu se referă şi la prenume. 112 pct.. iar toate comunicările privind procesul i se vor face la domiciliul ales. fără a se indica numele şi domiciliul acestora etc). p. 112 pct. în R. dar poate fi şi un domiciliu ales. Efectele juridice ale domiciliului ales se limitează însă numai la operaţiile şi procesele pe care părţile le-au avut în vedere. Leş. Este adevărat că în unele norme juridice speciale cuvântul «nume» este utilizat într-un sens restrâns. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice. civ. 4/1985. civ. indice şi domiciliul ales în România. 333. pretenţia este formulată împotriva moştenitorilor unei persoane. Domiciliul poate fi cel real. p. iar apoi să dovedească faptul că a . 1 C. proc. „numele cuprinde numele de familie şi prenumele”. Cât priveşte celălalt atribut de identificare a persoanei fizice la care se referă textul de lege. Pentru ipoteza în care reclamantul locuieşte în străinătate. pentru ca identificarea să se facă mai uşor. desemnând numele de familie sau chiar prenumele. 1 C. cererea de chemare în judecată este îndreptată împotriva posesorului unui anumit bun.. mai prevede că în cererea de chemare în judecată reclamantul trebuie să 1 Dacă reclamantul a chemat în judecată mai mulţi pârâţi. însă nominalizează numai doi dintre ei. ci trebuie rezolvată în raport cu pârâţii nominalizaţi . fără a se indica numele şi domiciliul sau reşedinţa acestuia. art.

. în cerere vor fi indicate următoarele atribute de identificare: denumirea. ar trebui ca reprezentaţii să fie identificaţi individual şi să se menţioneze calitatea de reprezentant comun al celui ce formulează cererea. iar cererea de chemare în judecată se va respinge ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. proc. are în vedere situaţia în care cererea de chemare în judecată este făcută de altcineva decât titularul dreptului dedus judecăţii. ci şi reprezentarea intereselor individuale sau colective prin persoane cărora acele interese nu le sunt totuşi destinate. dar şi ca reprezentant al altei persoane. Cerinţa indicării în cerere a calităţii persoanei care lucrează pentru titularul dreptului se aplică şi în cazul asistării minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă.făcut tot posibilul pentru a afla domiciliul părţii adverse. 2 C. numele acestuia şi sediul profesional Articolul 112 pct. tutore sau curator). iar. sediul. data naşterii etc). deoarece cererea se face personal de minor. în cererea de chemare în judecată nu trebuie menţionate şi alte atribute de identificare a reclamantului sau a pârâtului persoană fizică (cetăţenia. în cazul în care o persoană stă în proces în nume propriu. Considerăm că se are în vedere nu numai reprezentarea persoanelor fizice sau juridice prin alte persoane. după caz. el este presupus că lucrează în nume propriu. deoarece reclamantul nu este titularul dreptului subiectiv civil dedus judecăţii. afară de cazul când o normă juridică specială ar dispune altfel. va trebui să specifice în cererea de chemare în judecată că acţionează în ambele calităţi. Nu este nevoie să se precizeze şi celelalte atribute de identificare a persoanei juridice. Cât priveşte persoanele juridice. sancţiunea fiind aceea că el nu va mai putea să pretindă ulterior. ci poate determina competenţa teritorială şi fixează locul unde se vor comunica actele de procedură. dar se semnează nu numai de către acesta. în cazul reprezentării prin avocat. numărul de înregistrare în registrul comerţului sau. precum şi situaţia în care cererea este îndreptată împotriva reprezentantului unei persoane fizice sau juridice. când cererea este făcută de un reprezentant comun al mai multor persoane. în instanţă. adică de un reprezentant (convenţional sau legal) al titularului. astfel încât în cerere trebuie să se precizeze calitatea de ocrotitor legal. Trebuie deci ca în cerere să se indice atât reprezentantul. civ. întrucât legea nu prevede. numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice. inclusiv prin cerere adresată serviciului de evidenţă a populaţiei. b) Numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces. că lucrează ca reprezentant. ci şi de către persoana chemată de lege să îl asiste (părinţi. codul fiscal şi contul bancar. De asemenea. cât şi reprezentatul. deci atunci când legea acordă exerciţiul dreptului la acţiune unor persoane ce nu sunt titulare ale dreptului subiectiv civil care se urmăreşte a fi valorificat. Indicarea domiciliului sau a reşedinţei prezintă importanţă nu numai pentru identificarea părţilor. Dacă reprezentantul nu îşi arată această calitate în cererea pe care o face.

în baza elementelor puse la dispoziţie de către părţi. Reclamantul nu este ţinut de obiectul indicat iniţial în cererea de chemare în judecată. revendicarea unui bun. civ. cât şi la modul de identificare a imobilelor (localitatea şi judeţul. interesează litispendenţa. anularea unui contract. instanţa fiind obligată să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii (art. cu indicarea calităţii sale şi alăturarea hotărârii care îi conferă această calitate. desfacerea căsătoriei etc. însă. poate determina competenţa generală. este mai mult un mod de a prezenta o situaţie legală particulară. civ. 129 alin. ci un administrator oficial al intereselor pentru care se judecă. civ. dacă este cazul. proc. final C. trebuie să se anexeze actele din care să rezulte calitatea de reprezentant convenţional sau legal (art. lucrând în profitul părţilor liti-gante. 83 C.202 Judecata în primă instanţă Se apreciază că cererea introdusă de un administrator sechestru nu trebuie să cuprindă mai mult decât numele acestuia. atunci când este posibilă. In schimb. proc. el poate să îl completeze ori să îl modifice. deşi ideea de reprezentare care stă la baza art. determină fixarea taxelor judiciare de timbru. proc. 974 C.. 132 C. după preţuirea reclamantului. atrage o anumită constituire a instanţei. conexitatea şi puterea de lucru judecat. La cerere. numărul de carte funciară şi numărul topografic). 3 C. în condiţiile prevăzute de art. etajul şi apartamentul. deoarece. de exemplu. proc.). strada. referindu-se atât la valoarea acestuia. Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să fie licit (deci să nu vină în conflict cu legea). dar trebuie să îl indice şi pe titularul dreptului subiectiv civil. administratorul sechestru nu este un reprezentant propriu-zis al celor aflaţi în judecată. în locul debitorului său neglijent sau indiferent. nu s-ar putea cere instanţei să constate că reclamantul nu are nici un fel de datorie faţă de pârât). numărul sau vecinătăţile. c) Obiectul cererii şi valoarea lui. Evaluarea obiectului. atunci când preţuirea este cu putinţă Prin obiect al cererii de chemare în judecată se înţelege pretenţia concretă a reclamantului. spre exemplu. la predarea unui bun individual determinat care a pierit) şi determinat sau determinabil (în faţa instanţei se rezolvă o neînţelegere concretă. revine reclamantului. posibil (reclamantul să nu solicite instanţei obligarea pârâtului la ceva ce nu s-ar putea realiza. are în vedere şi obiectul material al dreptului pretins. Valoarea obiectului prezintă interes pentru: stabilirea taxelor de . creditorul chirografar care exercită. se admite că pârâtul poate contesta valoarea indicată de reclamant. materială sau teritorială. civ. civ. influenţează admisibilitatea sau inadmisibilitatea unor mijloace de probă.). iar nu o problemă de principiu. iar. Articolul 112 pct. ipoteză în care va aprecia instanţa. ci. Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă interes practic din următoarele puncte de vedere: fixează limitele judecăţii. acţiunea oblică (subrogatorie) este ţinut să arate situaţia sa de creditor. adică plata unei sume de bani.

pact comisoriu. Sunt însă probleme de drept care nu se pot prezenta decât juridic. Opusul acestei concepţii este cea potrivit căreia cauza se situează exclusiv pe terenul faptelor. admisibilitatea sau inadmisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor sau a prezumţiilor simple (art. Spre exemplu: predarea unui imobil poate fi consecinţa unei cereri posesorii. reguli juridice. dacă toţi autorii înţeleg prin aceasta fundamentul pretenţiei ce a fost supusă judecăţii. succesiunea legală etc. într-o a treia opinie. de vânzare-cumpărare. căsătorie putativă. a unei cereri în revendicare. Se arată că nu este obligatoriu ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază pretenţia sa. Obligaţia reclamantului de a arăta cauza pretenţiei sale (cauza cererii de chemare în judecată) este cuprinsă în chiar menţiunea prevăzută de art. proc. Astfel. nici de drept). fiind ansamblul tuturor împrejurărilor de fapt pe care se întemeiază cererea. 1191 şi art. cauza fiind regula de drept invocată în susţinerea cererii. civ. în multe cazuri. art. Cererea de chemare în judecată 203 d) Arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea Ideea de obiect evocă imediat pe aceea de cauză. 112 pct. dar şi principii. în privinţa cauzei cererii de chemare în judecată. pe care o considerăm preferabilă. retract litigios. 4 C. drept de retenţie. contractul de locaţiune. repararea unui prejudiciu ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite etc. prescripţie extinctivă). instituţii sau categorii juridice (uzucapiune. în anularea sau rezilierea unui contract de locaţiune. Prin motive de fapt şi de drept. 4 C. prin cauza cererii de chemare în judecată trebuie să se înţeleagă situaţia de fapt calificată juridic (sunt frecvente cazurile în care elementele de fapt sunt greu de distins de cele de drept. în executarea unui contract de vânzare-cumpărare sau de locaţiune etc. 112 pct. pentru calificarea juridică a cererii (motivarea în drept) ajunge o simplă expunere clară şi ordonată a faptelor. 1201 C. 164 alin. civ. e) Arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere . Este suficient ca reclamantul să arate temeiul pretenţiei sale. circumstanţe. a căror cunoaştere este necesară pentru explicarea şi lămurirea obiectului procesului. care se întâlneşte în alte texte [precum. (1) şi art. însă textul care fixează cuprinsul cererii de chemare în judecată nu foloseşte noţiunea de cauză. unii autori situează fundamentul pretenţiei exclusiv pe tărâmul dreptului. proc.). (1) C. 163 alin. astfel încât pentru a defini cauza nu se poate face abstracţie nici de fapte. competenţă. având la dispoziţie obiectul şi motivele de fapt. părerile nu mai sunt unitare. invocând principii. plata unei sume de bani invocată într-o cerere de chemare în judecată poate avea drept cauză un contract de împrumut. 1203 C. art.timbru..]. cum ar fi. civ. uzucapiunea. civ. fără a indica şi textul de drept substanţial corespunzător. deoarece judecătorul va face el încadrarea juridică. instituţii. de antrepriză etc. proc. în noţiuni şi expresii consacrate. atunci când se precizează în ce constă acest fundament. desemnează toate acele împrejurări. categorii. art. civ.

care îşi justifică această calitate. în cazul în care nu semnează. în numele reclamantului. civ. se presupune. pe care reclamantul le va certifica pentru conformitate cu originalul. Totuşi. sub sancţiunea nulităţii. reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare. obiectul şi semnătura sunt prevăzute de art. Tocmai de aceea. reţinem că numele. f) Semnătura Semnătura atestă nu numai voinţa părţii de a declanşa procesul civil. nulitatea cererii va interveni numai dacă s-a cauzat părţii adverse o vătămare. acesta din urmă poate ratifica respectiva cerere. atunci instanţa va anula cererea. Dacă reclamantul apreciază că este necesar şi suficient să depună numai o parte dintr-un înscris. proc. reclamantul va indica numele şi locuinţa fiecărui martor. în cazul lipsei numelui. 133 alin. proc. se vor depune copii cu litere latine sau traduceri în limba română. atunci cererea este valabilă. (1) C. 105 alin. 112 C. Dacă reclamantul doreşte să îşi dovedească susţinerile şi cu interogatoriul pârâtului. civ. se vor anexa la cerere copii de pe înscrisuri. este trecut doar numele reclamantului. (2) C. civ. în cazul în care cererea este semnată de o altă persoană. Aceasta înseamnă că. Cât priveşte sancţiunea ce intervine în cazul lipsei vreuneia din menţiunile prevăzute de art. obiectului1 sau semnăturii. lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii. civ. iar când este prezent în instanţă. Cererea formulată în nume propriu trebuie semnată de cel ce se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii. ci şi exactitatea conţinutului cererii de chemare în judecată. vătămarea la care face referire art. iar cererea formulată prin reprezentant va fi semnată de către acesta. Dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii. potrivit art. în loc de semnătură. deci trebuie să se dovedească vătămarea. proc. certificate de parte. De asemenea. care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. proc. Pentru celelalte elemente ale cererii de chemare în judecată.2 însă. semnătura trebuie situată la sfârşitul cererii. în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt şi câte un exemplar pentru instanţă. va alătura cererii numai copii de pe această parte.. însă instanţa poate dispune 204 Judecata în primă instanţă prezentarea înscrisului în întregime. în cazul 1 Dacă cererea de chemare în judecată nu cuprinde obiectul şi . va cere înfăţişarea în persoană a acestuia. dacă alături semnează avocatul sau mandatarul. în cazul înscrisurilor scrise cu litere vechi sau într-o limbă străină. însă. Când solicită proba cu martori. deoarece numai în acest fel ea constituie o atestare integrală a conţinutului cererii. 133 alin. în chiar şedinţa în care a fost invocată această neregularitate. Cerinţa în discuţie nu este îndeplinită dacă.. înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru introducerea ei.Când se solicită dovada prin înscrisuri. (2) C.

precizăm că unele norme speciale prevăd necesitatea ataşării la cererea de chemare în judecată a unor anexe [spre exemplu: la cererea de divorţ se ataşează certificatul de căsătorie şi. Subliniem însă că instanţa nu ar mai putea anula cererea pentru lipsa menţiunii referitoare la domiciliul sau reşedinţa pârâtului 205 Cererea de chemare în judecată în care cel ce a formulat cererea nu a menţionat împrejurarea că acţionează în calitate de reprezentant al titularului dreptului pretins. 2 Pentru o aplicaţie practică. civ. decizia nr. Dacă s-a menţionat că se acţionează în calitate de reprezentant. 333 C. art. proc. proc. reprezintă dreptul comun în ceea ce priveşte elementele cererii de chemare în judecată. cererea va fi anulată. art. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. referitoare la anularea cererii pentru neindicarea domiciliului sau reşedinţei pârâtului. De asemenea. secţia a IV-a civilă. 355 C. iar acestea nu au fost propuse la prima zi de înfăţişare. menţionăm că art. în ceea ce priveşte conţinutul cererii necontencioase. 82-84 C. în cererea de chemare în judecată trebuie să se indice şi instanţa căreia i se adresează respectiva cerere. dacă nu se indică în cererea de chemare în judecată mijloacele de probă. civ. în funcţie de care se stabilesc o serie de coordonate ale procesului civil. civ.valoarea lui. 2198/1997. se completează cu prevederile generale în materie de cereri adresate instanţelor judecătoreşti (art. precum competenţa. proc. Bucureşti. în al treilea rând. secţia a IV-a civilă. în Culegere de practică judiciară 1993-1997. prevede elementele suplimentare pe care trebuie să le conţină cererea de partaj). 112 C. a se vedea Trib. 306. . cu privire la cuprinsul cererii de arbitrare. sancţiunea constă în respingerea cererii ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. p. 307. 112 C. civ. 2084/1997. în legătură cu cuprinsul cererii de chemare în judecată. civ. după cum am arătat. există şi norme speciale care derogă de la textul menţionat (art. proc. Bucureşti. 6732 C. însă.]. taxa de timbru etc. proc. în principiu. subliniem că dispoziţiile înscrise în art. se mai impun unele precizări. art. după preţuirea reclamantului (în speţă.). civ.Trib. 612 C. decizia nr. proc. civ. în condiţiile prevăzute de art. instanţa va anula cererea . dar nu se depune dovada calităţii de reprezentant. dacă este cazul. p. stabileşte unele menţiuni suplimentare pe care trebuie să le cuprindă cererea de divorţ. în al doilea rând. proc. proc. reclamantul a solicitat remunerarea pentru serviciul prestat pârâtului). în primul rând. 161 C. intervine sancţiunea decăderii [art. 138 alin. civ. (1) C. deci. proc. civ.

La cerere. procedura reclamaţiei administrative prealabile în sistemul Legii nr. precum: introducerea cererii înăuntrul termenului de prescripţie extinctivă. ca orice act de procedură. civ. 273/2004]. iar. competenţa instanţei sesizate. intrinseci cererii de chemare în judecată. chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru. copii de pe înscrisuri etc. 31/2002 privind serviciile poştale. proc. se vor alătura atâtea copii câţi pârâţi sunt. subliniem că elementele arătate în art. 112 C.1 plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar etc. după care se predă preşedintelui instanţei în vederea trecerii rezoluţiei. 109 alin. Cererea trimisă prin poştă se depune la registratura instanţei. unde primeşte dată certă. civ. concluzie desprinsă din art. dovada calităţii de reprezentant. în condiţiile stabilite de lege. civ. alătu-rându-i-se plicul cu data ştampilei poştei (care prezintă importanţă pentru a se stabili dacă a fost făcută înăuntrul . reclamaţia prealabilă adresată furnizorului de servicii poştale conform art.). în cazurile anume prevăzute de lege. Fiind vorba de o condiţie specială pentru sesizarea instanţei. 554/2004 a contenciosului administrativ.Dacă pârâţii au un reprezentant comun sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice (de exemplu.certificatele de naştere ale copiilor minori . care. proc. înseamnă că introducerea 206 Judecata în primă instanţă 207 Cererea de chemare în judecată §3. reclamantul va trebui să depună) o singură copie de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisuri. (2) C. dispune că. (3) C. proc. 35 alin. iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. civ.). 95 C. procedura reclamaţiei prealabile în sistemul Regulamentului de transport pe căile ferate din România. dar şi ca reprezentant legal al altui pârât) se va comunica (deci. proc. din Legea nr. stă în judecată în nume propriu. 612 alin. deci de o condiţie specială referitoare la exercitarea dreptului la acţiune. reprezintă condiţiile formale. (2). 40 din Ordonanţa nr. Art. îndeplinirea unor proceduri prealabile (de exemplu. sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile. cererea de încuviinţare a adopţiei trebuie însoţită de actele prevăzute în art. trebuie să respecte şi o serie de condiţii extrinseci. atunci când reclamantul dovedeşte că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a afla domiciliul sau reşedinţa pârâtului. în al patrulea rând..art. Introducerea cererii de chemare în judecată şi constituirea dosarului Cererea de chemare în judecată se depune la instanţa competentă. dacă este cazul şi anexele necesare (dovada îndeplinirii procedurii prealabile. concilierea directă în cazul proceselor comerciale evaluabile pecuniar etc.

decizia nr. iar reclamantul este de faţă. 104 C. secţia de contencios administrativ. ci va fixa termen de judecată. i se va pune în vedere să completeze sau să modifice cererea şi să depună. Atunci când completarea nu este posibilă. după verificarea plăţii taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. după ce reclamantul şi-a completat ori modificat cererea. în Dreptul nr. 645. după caz. 1141 C.). civ. p.. va fixa. personal sau prin mandatar primeşte dată certă la prezentarea ei preşedintelui ori. 588. 121. Termenul fixat pentru completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată nu trebuie confundat cu primul termen de judecată. în B. în toate cazurile. ci. proc. cererea se va înregistra şi i se va acorda reclamantului un termen scurt. urmează să facă modificările sau completările necesare.J. Pentru soluţia potrivit căreia cererea s-ar respinge ca prematură. termenul de judecată. 11/1996. Aşadar. 30/1996. apreciem că preşedintele instanţei (înlocuitorul acestuia) nu va mai fixa termen de judecată pentru ca instanţa să se pronunţe asupra suspendării. Când cererea de chemare în judecată are unele lipsuri din punctul de vedere al cerinţelor prevăzute de lege. Pentru ipoteza în care reclamantul nu îşi modifică sau completează cererea în termenul scurt stabilit. Timişoara. cererea se va respinge ca inadmisibilă -C. 1995. prin rezoluţie. preşedintele va fixa primul termen de judecată. până la termenul acordat. ceea ce înseamnă că dosarul rămâne în nelucrare. s-a decis că dacă este sesizată instanţa de contencios administrativ fără a se parcurge procedura prealabilă şi obligatorie a reclamaţiei administrative. cum rezultă cu claritate din primul alineat al art. va putea să pronunţe suspendarea. atunci se vor urma regulile obişnuite de judecată. 134/1991. decizia civilă nr. în acest sens. aşa cererii de chemare în judecată fără îndeplinirea procedurii prealabile şi obligatorii are drept consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. prin încheiere (guvernată de regulile procedurii necontencioase). p. copii de pe cererea de chemare în judecată sau copii certificate de pe înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea. în cazul în care cererea a fost primită prin poştă. CA. cu menţiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii.S. precum şi completul ce va soluţiona pricina. Cererea de chemare în judecată depusă de parte. decizia nr. putând interveni perimarea. în Probleme de drept 1990-1992. iar instanţa de judecată nu ar mai putea dispune suspendarea judecăţii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a . civ.art.J. deci. totuşi. reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei. Acordarea termenului pentru completarea sau modificarea cererii de chemare în judecată se face. dacă este cazul. înlocuitorului acestuia. cu menţiunea că. 416/1995. Preşedintele instanţei (judecătorul care îi înlocuieşte). a se vedea. dacă preşedintele nu dispune prin încheiere necontencioasă suspendarea. proc.termenului prevăzut de lege . Reclamantul va completa cererea de îndată. p. Suspendarea este însă facultativă.

după caz. de exemplu. 47. (5) C. ceea ce este mai greu de acceptat. De altfel. proc. art. civ. şi art. în cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligaţii. de la data primirii citaţiei. 133 C. prin unul sau mai mulţi mandatari. sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi. fixează termenul de judecată. 1551 C. odată cu întâmpinarea. 208 Judecata în primă instanţă alege domiciliul în România.. pârâtul va fi informat că are obligaţia de a-şi 1 într-o altă soluţie. în condiţiile prevăzute la art. iar în pricinile urgente. art. (2) C. cel puţin 5 zile. la domiciliul sau sediul acestuia. va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului. potrivit art. ci va lua alte măsuri prevăzute de lege. proc. pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile. proc. preşedintele instanţei. sau alte dispoziţii legale ce stabilesc alte sancţiuni procedurale. 68 şi art. în procesele în care. ţinând cont de numărul foarte mare al acestora. (4) C. proc. şi art. civ. Reprezentarea se va face. iar în cazul pârâţilor. Articolul 114 alin. Dacă pârâtul locuieşte în străinătate. (2). deoarece normele care stabilesc alte sancţiuni procedurale pentru nerespec-tarea condiţiilor cererii de chemare în judecată au caracter de norme speciale şi deci urmează a se aplica prioritar. într-o asemenea situaţie. proc. îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată.1 Considerăm că numai o asemenea interpretare ar da eficienţă corelaţiei dintre art. va anula cererea pentru lipsa unor menţiuni. civ. Dacă părţile nu-şi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului. proc. 105 alin. 114 alin. nici nu se mai referă la neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite la primirea cererii de chemare în judecată. 114 alin. (4). primul termen de judecată va fi astfel fixat încât. în actuala reglementare. civ. iar de către pârâţi. cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. preşedintele instanţei va numi un curator special. 1141 fiind aplicabile în mod corespunzător. civ. persoane fizice sau persoane juridice. de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată. civ. comunicările se vor face prin scrisoare recomandată. în cazul reclamanţilor vor fi aplicabile dispoziţiile alin. ar urma să se admită că instanţa de judecată poate să opteze între suspendarea judecăţii şi aplicarea altei sancţiuni procedurale prevăzute de lege. prin citaţie. unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. . se va putea stabili un termen mai îndelungat. civ. 1551 C. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi. (3) şi alin. Preşedintele.modifica sau completa cererea de chemare în judecată. în condiţiile art. Pentru ca pârâtul să aibă timpul necesar pregătirii apărării. proc. dispoziţiile art.. prevede că. va anula cererea pentru netimbrare etc. 133 C.

deci. potrivit art. unde cererea primeşte un număr din registrul general de dosare şi se va înscrie în acest registru. aceasta se va preda la registratură. precum şi a hotărârii judecătoreşti se poate face de către oricare dintre părţi. 3 alin. procedura de citare sau de . comunicarea actelor de procedură. Astfel. reclamantul nu va fi citat pentru primul termen de judecată şi nici pentru termenele de judecată ulterioare. prin aceeaşi rezoluţie. precum şi alte măsuri pentru administrarea probelor solicitate de reclamant. în cursul procesului. De asemenea. După trecerea rezoluţiei pe cererea de chemare în judecată. cu excepţia citării părţii pentru primul termen de judecată sau pentru primul termen ulterior repunerii cauzei pe rol. în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază. dacă acesta nu a fost prezent. (1) din Ttitlul XIII al Legii nr. precum şi măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt. 247/2005. sub rezerva stabilirii admisibilităţii. avându-se în vedere consecinţele pe care legea le trage din nepre-zentarea la interogatoriu). căruia i se vor comunica atât copia de pe cererea de chemare în judecată. în cazul plângerilor. poate încuviinţa chemarea pârâtului la interogatoriu (pârâtul urmând a fi citat cu această menţiune. care se ataşează la dosarul primei instanţe. Comunicarea se face numai de către instanţă. ' De lege lata există o singură situaţie în care. contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. măsuri asigurătorii. prin încheiere executorie. ar fi indicat să se ofere şi reclamantului posibilitatea de a comunica el însuşi actele de procedură părţii adverse1. la fixarea termenului). personal sau prin reprezentant. preşedintele. Pentru urgentarea judecăţii. preşedintele instanţei va dispune citarea pârâtului (va fi citat şi reclamantul. din dispoziţia preşedintelui. în condiţiile legii. dosarul va fi înregistrat ca un nou act de sesizare. în caz de casare cu trimitere spre rejudecare. de lege ferenda. în contradictoriu. 18/1991 „oricare dintre părţi poate îndeplini. în şedinţa de judecată. Numărul de înregistrare în registrul general de dosare reprezintă numărul de dosar sub care se vor înregistra toate cererile şi înscrisurile depuse ulterior în legătură cu pricina respectivă (la instanţa de apel şi la instanţa de recurs. dacă reclamantul a formulat o asemenea cerere. acestuia i se dă termenul respectiv în cunoştinţă. prin intermediul executorului judecătoresc. se formează câte un nou dosar. Apreciem că. cu ocazia fixării termenului de judecată. Odată cu fixarea termenului de judecată. cât şi copii de pe înscrisurile depuse de către reclamant şi i se va pune în vedere să depună întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. deoarece regula echipolentei nu se aplică decât în cazurile expres prevăzute de lege. Când reclamantul este prezent la stabilirea termenului de judecată. neputând fi înlocuită printr-o scrisoare recomandată expediată de reclamant pârâtului (afară de excepţiile expres prevăzute de lege).recipisa de predare la poşta română a scrisorii. ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii. preşedintele va putea încuviinţa.

soluţia pronunţată. Pe coperta dosarului se menţionează: denumirea instanţei. data trimiterii dosarului la altă instanţă şi data revenirii. iar atunci când se înaintează instanţei de apel sau de recurs ori se depune spre conservare. sub sancţiunea denegării de dreptate. Astfel. numai părţilor. indicându-se numărul dosarului în dreptul fiecărei părţi). iar acest nou dosar se va ataşa celui de bază). obiectul pricinii.comunicare a cererilor ori înscrisurilor către cealaltă parte”. determină. iar. data reintrării dosarului în arhivă. data ieşirii dosarului respectiv din arhivă şi persoana sau organul căruia i s-a predat. fiind acea formă de manifestare a acţiunii civile prin care se declanşează procesul civil. Cererea de chemare în judecată 209 menţionându-se aceasta şi la poziţiile iniţiale din registrul general şi registrul informativ. Mai reţinem că volumul unui dosar nu poate depăşi 300 de file. activitatea jurisdicţională nu poate fi declanşată din propria iniţiativă a instanţei.cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfăşura judecata.cererea de chemare în judecată învesteşte instanţa cu judecarea pricinii la care se referă. §4. Efectele introducerii cererii de chemare în judecată Cererea de chemare în judecată. având în vedere principiul relativităţii efectelor substanţiale ale hotărârilor judecătoreşti . pentru fiecare dosar se menţionează: primul termen de judecată. poziţia din registrul de executări. indicele statistic. conexarea cu un alt dosar) şi în registrul de termene al arhivei (condica de termene. astfel încât cel care doreşte să obţină recunoaşterea sau stabilirea judiciară a dreptului subiectiv civil pe care îl invocă ori a unei situaţii juridice pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie trebuie să introducă o cerere de chemare în judecată. din acel moment. cât şi celelalte termene fixate de instanţă. odată cu introducerea ei. Raportul juridic procesual prezintă o importanţă deosebită. în registrul informativ (în care. principalele efecte ale introducerii cererii de chemare în judecată sunt următoarele: . atât din punctul de vedere al părţilor (reclamant şi pârât). numărul şi data hotărârii (după pronunţarea acesteia). Cererea se mai înscrie: în opisul alfabetic (în care se trec numele şi prenumele tuturor părţilor ce figurează în pricinile înregistrate în registrul general de dosare. Filele dosarului trebuie cusute şi numerotate. instanţa este obligată să o soluţioneze. prin introducerea din oficiu a altor persoane în proces sau prin modificarea obiectului cererii. se va proceda la şnuruirea definitivă şi se va aplica sigiliul. cât şi pe cel al dreptului substanţial. în care toate dosarele se trec pe termenele de judecată fixate). iar pe faţa interioară a ultimei coperte arhivarul-registrator va certifica numărul filelor în cifre şi în litere. numărul şi data hotărârii. cât şi din punctul de vedere al obiectului cererii (pretenţia concretă). cu unele excepţii. . în condiţiile prevăzute de lege. numele părţilor. această posibilitate fiind recunoscută. numărul dosarului. Instanţa nu poate lărgi cadrul procesual. în materie civilă. atât pe planul dreptului procesual. anumite efecte juridice.

deşi cererea. )5 BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ Panait Istrati BRĂILA 210 Judecata în primă instanţă întâmpinarea şi cererea reconvenţională 211 .. fam.(efecte care se vor produce numai faţă de reclamant şi pârât. cu următoarele consecinţe: în cazul cererilor prin care se solicită pârâtului să îşi execute obligaţia de a da un bun individual determinat. fam.în cazul competenţei teritoriale alternative.art. civ.. care anterior nu erau purtătoare de dobânzi. introducerea cererii de chemare în judecată operează punerea în întârziere a pârâtului. . eventual faţă de terţii care au intervenit în proces fie din iniţiativa lor.în anumite situaţii. după această alegere.art. iar. .art. tăgăduirea paternităţii . introducerea cererii de chemare în judecată exprimă opţiunea reclamantului pentru una dintre instanţele deopotrivă competente. fam. precum şi daune-interese compensatorii. fie la cererea părţilor iniţiale). 833 C. fiind strict personală.art. revocarea donaţiei pentru ingratitudine . stabilirea paternităţii . în cazul cererilor prin care se pretinde plata unor sume de bani. vor începe să curgă dobânzile din momentul introducerii cererii de chemare în judecată). nu poate fi introdusă de altcineva decât titularul dreptului la acţiune. 54 C. reclamantul nu mai poate reveni asupra ei şi pârâtul nu poate cere declinarea competenţei. precum şi puterea de lucru judecat sau litispendenţa.. riscul pieirii fortuite ulte rioare a bunului va fi suportat de către pârât. ea poate fi transmisă moştenitorilor acestuia. care deci nu mai poate fi evitată de către debitorul-pârât prin executarea obligaţiei. 52 C. dacă a fost introdusă înainte de deces de către titular (stabilirea filiaţiei faţă de mamă . în cazul contractului sinalagmatic în care s-a prevăzut un pact comisoriu de gradul III. pârâtul datorează creditorului daune-interese moratorii (de exemplu. la momentul introducerii cererii. operează rezoluţiunea. 59 C. etc). dacă debitorul nu era pus în întârziere prin notificare sau nu era de drept în întârziere.

iar aceasta să fie admisă. desigur dacă se va admite cererea reclamantului. chiar şi în caz de necompetenţă a instanţei judecătoreşti sesizate (sau a unui alt organ de jurisdicţie). 167/1958 neaplicându-se drepturilor reale principale). reclamantul îşi modifică sau îşi completează cererea de chemare în judecată.în cazul acţiunilor (cererilor) reale imobiliare şi al celor mixte. în sensul că definitivarea sau consolidarea efectului întreruptiv de prescripţie extinctivă este condiţionată de admiterea cererii şi de rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a admis cererea respectivă. Trebuie reţinut că efectul întreruptiv de prescripţie extinctivă este provizoriu şi condiţionat de admiterea cererii prin hotărâre irevocabilă. atunci efectul întreruptiv de prescripţie extinctivă dispare cu efect retroactiv. . încetează buna-credinţă a pârâtului. 1870 C. Dacă însă cererea de chemare în judecată este respinsă. prescripţia extinctivă va fi considerată întreruptă numai dacă instanţa sesizată îşi declină competenţa. supunând judecăţii o nouă pretenţie. momentul care se ia în considerare în ceea ce priveşte întreruperea prescripţiei extinctive referitor la această nouă pretenţie este cel al modificării sau completării cererii (deci momentul la care a fost efectiv sesizată instanţa cu noua . în condiţiile prevăzute de lege. în cazurile în care şi-ar găsi aplicare dispoziţiile art. renunţă la judecată.dreptul ce se urmăreşte a fi valorificat prin introducerea cererii de chemare în judecată devine un drept litigios. nu şi atunci când cererea va fi respinsă ca nefiind de competenţa instanţelor române ori dacă va fi respinsă ca inadmisibilă întrucât competenţa aparţine unui organ fără activitate jurisdicţională.1 perimată ori reclamantul 1 Totuşi. cererea de chemare în judecată lovită de nulitate pentru vicii de formă întrerupe prescripţia. Decretul nr. Mai reţinem că în cazul în care. devenind posesor de rea-credinţă. cererea în revendicare a unei porţiuni de pământ în caz de avulsiune. va datora fructele din momentul introducerii cererii. introducerea cererii de chemare în judecată întrerupe prescripţia extinctivă. anulată. cu condiţia ca reclamantul să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată. astfel încât acesta din urmă. însă. civ. (spre exemplu.

a obiectului cererii de chemare în judecată. deci să identifice cererea de chemare în judecată la care se raportează. . în recurs şi în căile extraordinare de atac de retractare). . proc. în privinţa mijloacelor de probă. civ. întâmpinarea va cuprinde şi apărările de fond. mai înainte de intrarea în etapa dezbaterilor. litispendenţa. lipsa de interes. 138/2000 a reintrodus sistemul obligativităţii întâmpinării. 674 alin.excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului. proc. (5) C.pretenţie).răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii. dacă pârâtul solicită dovada cu . precum şi probele pe care se sprijină. întâmpinarea Actul de procedură prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată. fiind provocată de aceasta din urmă. excepţiile de prema-turitate a cererii. II. în cele referitoare la posesie [art.dovezile cu care se apără pârâtul împotriva fiecărui capăt de cerere. civ. 54-55. întâmpinarea ar trebui să pună în evidenţă caracterul său de replică. iar nu cel al introducerii cererii de chemare în judecată. se numeşte întâmpinare. pentru fiecare capăt de cerere al reclamantului. a numărului dosarului (acesta figurează în citaţie). prevede că întâmpinarea va cuprinde: . de exemplu.1 Tocmai de aceea.M. voi. precum excepţiile privind nulitatea cererii. civ. Aşadar. aceasta nu înseamnă că A se vedea V. după cum reclamantul îşi formulează în scris pretenţiile şi îşi dezvăluie mijloacele de probă pe care le va folosi în susţinerea afirmaţiilor sale. cât şi apărările în drept. proc. în procesele de divorţ [art. întâmpinarea şi cererea reconvenţională §1. Numai în cazurile expres prevăzute de lege întâmpinarea are caracter facultativ. atât apărările în fapt. întâmpinarea este obligatorie.]. Secţiunea a ll-a. Păstrarea unui echilibru şi a unei egalităţi procesuale ar impune ca. în conţinutul său.]. dar. la judecata în primă instanţă (ca de altfel şi la judecata în apel. întâmpinarea implică aceleaşi elemente ca şi cererea de chemare în judecată. de răspuns. a instanţei care a fost sesizată cu judecarea cererii de chemare în judecată. (4) C. . modificarea legislativă survenită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. Ciobanu. să arate în scris apărările sale. prin indicarea numelui (denumirii) celui ce reclamă (desigur şi cel al pârâtului). cele privind lipsa de calitate procesuală etc. p. Vor fi arătate apoi toate excepţiile procesuale pe care pârâtul înţelege să le invoce (deşi textul se referă numai la excepţiile de procedură. Aşadar. necompetenţa.semnătura. 212 Judecata în primă instanţă excepţiile de fond nu trebuie să figureze în întâmpinare). urmărind să se apere faţă de pretenţiile reclamantului. Articolul 115 C. 612 alin. nu este neapărat nevoie să îi repete întocmai menţiunile. tot astfel şi pârâtul.

De asemenea. dacă acesta nu a depus întâmpinarea în termenul stabilit de art. respectiv art. civ. ca şi în cazul în care cererea de chemare în judecată nu este semnată. în care pârâtul a avut la dispoziţie. ceea ce îi permite să îşi facă o apărare. dacă ar fi vorba de o pricină considerată de lege ca urgentă sau apreciată ca atare de către preşedintele instanţei. termenul care i se lasă pârâtului pentru pregătirea apărării este de cel puţin 5 zile de la data primirii citaţiei. proc. iar. în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt. La întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe aceasta câţi reclamanţi sunt. nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de lege ar rămâne fără consecinţe. pârâtul nu va mai putea formula. proc. civ. 1141 alin. Consecinţele decăderii pârâtului din dreptul de a depune întâmpinarea îi pot îngreuna acestuia situaţia în procesul respectiv. civ. va arăta numele şi locuinţa acestora. proc. Textul de lege are în vedere situaţia obişnuită. civ. ci de către un reprezentant al acestuia. civ. proc. 103 alin. pârâtul va fi decăzut din dreptul de a mai propune probe. pârâtul nu va mai putea invoca excepţiile relative pe care trebuia să le ridice prin întâmpinare (de exemplu. în procesul respectiv. deşi întâmpinarea are caracter obligatoriu. 118 C. excepţia de necompetenţa teritorială relativă). dar în condiţii mult mai dificile decât atunci când s-ar fi folosit de întâmpinarea şi cererea reconvenţională 213 mijloacele de probă pe care le-ar fi putut propune în sprijinul poziţiei sale. civ. întâmpinarea se depune cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată [art. ca reclamant.martori. astfel încât ar urma ca pârâtul să poată depune întâmpinare chiar la termenul de judecată. Desigur că pârâtul va putea discuta probele şi temeinicia susţinerilor reclamantului (art. proc.]. se va depune la dosar. când cere proba prin înscrisuri. Abrogarea alineatului 2 al art. proc. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. plus câte un exemplar pentru instanţă. . pârâţii sau numai o parte dintre ei pot răspunde printr-o singură întâmpinare. în caz de coparticipare procesuală pasivă. proc. Apreciem că decăderea pârâtului din dreptul de a depune întâmpinare va interveni în condiţiile dreptului comun. Articolul 118 C. Astfel. (2) C. Dacă întâmpinarea nu este formulată personal de către pârât. se va preciza această împrejurare şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant. lipsa semnăturii atrăgând aceeaşi sancţiune. câte o singură copie. pentru aceste părţi. prin Legea nr. (1) C. de la data primirii citaţiei şi a copiei de pe cererea de chemare în judecată. 138 C. (2) C. întâmpinarea trebuie semnată. dar şi ca reprezentant al altui reclamant). 1141 alin.). cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea. nu mai prevede în mod expres sancţiunea decăderii pârâtului. Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant. 138/2000 nu poate conduce la concluzia că. va anexa la întâmpinare copii (pe care trebuie să le certifice pentru conformitate cu originalul) de pe înscrisuri. care operează în aceleaşi condiţii. însă. cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 171 C. civ. ori un reclamant stă în proces în nume propriu.

dovezile şi toate mijloacele sale de apărare.cerere reconvenţională şi nici cerere de intervenţie forţată. Dimpotrivă. urmărind doar respingerea cererii de chemare în judecată (sau admiterea numai în parte a acesteia). (3) C. de regulă. instanţa nu este îndreptăţită să acorde un termen pentru depunerea acesteia. pretinzându-se şi el creditor al reclamantului. iar. De reţinut că în cazul când pârâtul nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de lege. pe de o parte. nu este obligată) să acorde un termen pentru depunerea întâmpinării. Prin apărare. civ. atenuează consecinţele decăderii pentru ipoteza în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. cum ar fi cererea pârâtului -debitor care. pârâtul poate să pretindă. doar de apărare faţă de pretenţiile formulate de către reclamant şi să adopte o poziţie ofensivă. . numai pentru lipsă de apărare temeinic motivată instanţa va putea (deci. urmărind ca instanţa să îl oblige pe reclamant faţă de pârât.atenuarea obligaţiei pârâtului faţă de reclamant. care are natura juridică a unei adevărate chemări în judecată. instanţa îi va pune în vedere să arate excepţiile. compensaţia legală). Articolul 118 alin. Apreciem că partea finală a dispoziţiei înscrise în art. De cele mai multe ori. acesta din urmă solicită anularea. civ. în cazul în care reclamantul cere executarea unui contract încheiat cu pârâtul. Prin introducerea unei cereri reconvenţionale se poate urmări: . tot ceea ce ar putea solicita şi printr-o cerere de chemare în judecată. prin cererea reconvenţională. înţelege să invoce compensaţia judiciară (prin ipoteză. pe de altă parte. de exemplu. proc. 156 alin. proc. pârâtul nu ar putea opune. (1) C. despre care va face vorbire în încheierea de şedinţă. în consecinţă. la prima zi de înfăţişare. dacă reclamantul nu ar fi de acord cu primirea acestora în cursul judecăţii la prima instanţă. (3) C. trebuie coroborată cu prevederile art. civ. Cererea reconvenţională Pârâtul poate renunţa la poziţia procesuală pur defensivă. Mijlocul procedural prin care pârâtul formulează pretenţii proprii faţă de reclamant este cererea reconvenţională. 214 . Mai mult. deci pe cale principală. deoarece. pe cale de simplă apărare. obiectul cererii reconvenţionale nu ar putea fi invocat numai prin întâmpinare şi concluzii. pârâtul se mulţumeşte să combată afirmaţiile reclamantului. întrun asemenea caz. sancţiunea decăderii nu poate fi înlăturată decât în situaţiile expres prevăzute de lege (ceea ce nu este cazul). la cerere. obiectivul urmărit de legiuitor ar deveni iluzoriu şi tergiversarea judecăţii s-ar produce în continuare. rezoluţiunea. formulând pretenţii proprii împotriva reclamantului. §2. proc. deoarece cererea reconvenţională se deosebeşte de o simplă apărare. 118 alin. rezilierea contractului respectiv.neutralizarea obligaţiei pe care reclamantul a formulat-o împotriva pârâtului. instanţa îi va acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

cererea reconvenţională are caracter facultativ. eventual să i se recunoască şi un drept de retenţie cu privire la construcţie. instanţa fiind pusă în situaţia de a cunoaşte. dacă pârâtul doreşte să obţină un alt avantaj decât simpla respingere a pretenţiilor reclamantului. spre exemplu: cererea locatarului . în soluţia dată cu privire la cererea reconvenţională respectivă. la cererea prin care proprietarul unui teren solicită instanţei să constate că a devenit. Suprem. nu este necesară introducerea unei cereri reconvenţionale. iar numai indirect în dispozitivul acesteia (rezultând din soluţia dată cu privire la pretenţiile reclamantului).2 invocând compensaţia legală. decizia nr. ci este suficientă o simplă apărare în fond. după caz. oferă condiţii pentru o mai bună judecată.pârât. rezoluţiunea sau rezilierea şi nici repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului. arătând că şi-a executat obligaţiile contractuale ori numai o parte din ele. p. prin care se solicită instanţei să îl oblige pe reclamant la plata contravalorii reparaţiilor aduse la imobil. Aşadar. pentru ca pârâtul să poată obţine reducerea sau chiar neutralizarea unei pretenţii a reclamantului. Răspunsul instanţei la apărările de fond ale pârâtului se va regăsi în considerentele hotărârii. 747.Judecata în primă instanţă întâmpinarea şi cererea reconvenţională 215 . în Repertoriu I.3 nulitatea actului juridic. raporturile juridice 1 Trib. instanţa nu va putea pronunţa nulitatea. colegiul civil. Alegerea căii incidentale prezintă anumite avantaje: asigură soluţionarea pretenţiilor celor două părţi într-un singur cadru procesual. în vreme ce răspunsul instanţei la pretenţiile formulate prin cererea reconvenţională se va găsi chiar în dispozitivul hotărârii.5 în principiu. prin accesiune. proprietarul construcţiei edificate pe terenul său de către pârât. în sensul că pârâtul are posibilitatea să aleagă între valorificarea pretenţiilor proprii pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau pe calea unei cereri principale care să declanşeze un alt proces. chemat în judecată de către proprietar pentru a evacua imobilul ce formase obiectul unui contract de locaţiune. potrivit modalităţilor prevăzute de lege. în lipsa unei cereri reconvenţionale. Uneori. atunci el trebuie să formuleze cerere reconvenţională. pârâtul se poate apăra.4 faptul că reclamantul nu şi-a executat obligaţia corelativă etc. acesta din urmă cere instanţei ca reclamantul să fie obligat să îl despăgubească.1 Astfel.obţinerea unei obligări la plată şi a reclamantului. 2 Plăţile făcute în executarea unui contract pot fi opuse pe cale de . determină realizarea unor economii de timp şi cheltuieli. în complexitatea lor. ci doar va respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată (neîntemeiată). în ultimele două situaţii. 1197/1961.

Trib. civ. însă. în principiu. (1)C. Potrivit art.. în R. legislaţia noastră nu impune condiţia ca pretenţiile pârâtului să derive din acelaşi raport juridic. cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească toate condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată [art. dacă doreşte să obţină desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soţului reclamant. atunci când. chiar şi atunci când cele două obligaţii ar proveni din cauze diferite. Braşov. proc. (1) C. proc. Spre exemplu. substanţiale dintre părţi. (1) C. 357 alin. precum şi în cazul în care pârâtul pune în discuţie însuşi fundamentul pretenţiilor reclamantului. colegiul civil. (2) C. civ. 5 Fără o cerere reconvenţională. în materie comercială. pârâtul poate face cerere reconvenţională dacă „are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului”. 3 însă. fără a fi necesară formularea unei cereri reconvenţionale . p. în Repertoriu I. p. în procesele de divorţ. proc. evită posibilitatea pronunţării unor hotărâri contradictorii. civ. De altfel. 119 alin.Trib. pretenţia pârâtului este mai mare decât cea a reclamantului. decizia nr.]. opunând compensaţia legală. rezilierea. Suprem. solicitând instanţei să pronunţe desfiinţarea sau desfacerea (nulitatea. 1611/1979. Suprem. revocarea în cazul donaţiilor) contractului pe care l-a încheiat cu reclamantul. în materia arbitrajului. 4 CA. potrivit art. decizia civilă nr. 572/1994. pârâtul poate să facă cerere reconvenţională dacă are pretenţii împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport juridic. proc. secţia civilă.]. pentru faptele petrecute după acest moment. proc.R. nr.D. până la începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea reclamantului [art.]. în Culegere de practică judiciară 1994. 911/1958. pentru diferenţă trebuie să se formuleze cerere reconvenţională . pârâtul poate face cerere reconvenţională numai dacă pretenţiile sale împotriva reclamantului derivă din acelaşi raport juridic [art. De asemenea. iar.. colegiul civil. 56. Suprem. civ. civ. 2/1980. decizia nr. decizia nr. este obligat să depună cerere reconvenţională până la prima zi de înfăţişare pentru faptele petrecute înainte de acest moment. instanţa nu poate obliga pe reclamant la efectuarea unei prestaţii faţă de pârât . ceea ce înseamnă că pretenţiile celor două părţi pot proveni şi din cauze diferite. 1237/1957.excepţie.Trib. 43. 748. 747. 608 alin. rezoluţiunea. 7205 C. p. p.1 precum şi acelea . în Repertoriu I. cererea reconvenţională este admisibilă când tinde la o compensaţie judiciară. Deci. 119 alin. soţul pârât. sunt şi cazuri în care pârâtul este obligat să îşi valorifice pretenţiile sale pe calea cererii reconvenţionale. Din punct de vedere al conţinutului.

840/1998. cererea reconNeindicarea în cuprinsul cererii reconvenţionale a obiectului acesteia atrage. în cazul în care pârâtul nu respectă termenul înăuntrul căruia poate fi depusă cererea reconvenţională. însă ar trebui să se facă referire la cererea principală. proc. având în vedere caracterul incidental al cererii reconvenţionale. sancţiunea depunerii peste termen a cererii reconvenţionale constă în judecarea ei separată (art. dacă reclamantul este de acord. proc.1 Când părţile nu cad de acord.). deoarece s-ar încălca prevederile art. secţia comercială. 610 C. 119 alin. 263. când întâmpinarea nu este obligatorie. 133 alin.. Numai în materia divorţului. proc. civ.Trib. civ. proc. (3) C. civ.].2 Aşadar. în vederea constituirii unui dosar distinct. sancţionează cu decăderea neintroducerea cererii reconvenţionale în termen. deoarece acesta este deja menţionat în cererea de chemare în judecată. sancţiunea anulării . dacă motivele . Când cererea reconvenţională este introdusă de un reprezentant al pârâtului. Bucureşti. iar nu în respingerea ei ca tardivă. (1) C. mijloacele de probă. civ. Dacă reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată. (1) C. în materia divorţului. civ. 135 C. civ. obiectul (pretenţia concretă). astfel încât se vorbeşte de „reclamant . semnătura. (4) C.necesare oricărei cereri injustiţie. Trebuie însă reţinut că. se va menţiona această împrejurare şi se va alătura dovada calităţii de reprezentant. instanţa va menţiona în încheierea de şedinţă că pârâtul a depus cererea reconvenţională peste termen şi că reclamantul s-a opus judecării acesteia împreună cu cererea de chemare în judecată. 215 Judecata în primă instanţă 217 întâmpinarea şi cererea reconvenţională venţională se va depune cel mai târziu la termenul ce va fi încuviinţat de către instanţă pârâtului [art. cel mai târziu la prima zi de înfăţişare [art. potrivit art.pârât” şi de „pârât -reclamant”). proc. Nu este necesar să se treacă şi domiciliul părţilor. aceasta poate fi judecată împreună cu cererea de chemare în judecată. numărul dosarului. motivele de fapt şi de drept. Părţile nu pot însă conveni ca pârâtul să introducă o cerere reconvenţională direct în apel.]. art. art. decizia nr. Ar urma ca în cererea reconvenţională să se arate instanţa de judecată. civ. în Culegere de practică judiciară comercială 1990-1998. permite pârâtului să formuleze cererea reconvenţională direct în apel. 609 C. p. numele părţilor (reclamantul din cererea de chemare în judecată devine pârât în cererea reconvenţională. 119 alin. 294 alin. proc. apoi va trimite cererea respectivă la registratură. iar pârâtul din cererea principală devine reclamant în cea reconvenţională. Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau. proc.

în Jurisprudenţa 1997. Apreciem că cererea reconvenţională poate fi introdusă şi în cadrul rejudecării fondului după casarea cu trimitere. CA. p. chiar dacă. Uneori. anume când pârâtul este chemat în judecată înaintea unei instanţe necompetente relativ. de vreme ce reclamantul nu a formulat nici o opoziţie faţă de judecarea concomitentă a celor două cereri (CA. Alteori.despărţeniei s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanţă. civ. Fiind o cerere incidentală. 123. în acest fel. 210/1968.n. 175. decizia civilă nr. cererea reconvenţională se poate prezenta sub forma unei cereri subsidiare. el este obligat. Bacău. în R. decizia civilă nr. în Dreptul. în care se admite cererea de chemare în judecată a reclamantului (de exemplu. să invoce necompetenţa relativă înainte de a accepta orice alte discuţii. în sensul că pârâtul înţelege să îşi valorifice anumite drepturi numai în cazul 1 Există acordul părţilor (este vorba de un acord tacit . 1-2/1990. pârâtul răspunde solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. proc. în Culegere de prac tică judiciară pe semestrul al ll-lea 1996. va putea introduce cererea reconvenţională înaintea acestei instanţe (cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen fixat la această instanţă). în Culegere de practică judiciară 1994. Suprem. 310/1994. iar în parte . nr.). p.) dacă reclamantul nu se opune la administrarea probelor cerute de pârât pentru dovedirea pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională depusă tardiv . acesta să fie obligat să îi plătească suma ce reprezintă cheltuielile pe care pârâtul pretinde că le-a făcut cu repararea imobilului în litigiu). decizia civilă nr.s. 4/1997. la o cerere în revendicare. decizia nr. 169. în mod corect instanţa a procedat la rezolvarea cererii reconvenţionale depuse tardiv. după ce se va stabili instanţa competentă prin hotărâre irevocabilă. iar. 252/1996.Trib. sub sancţiunea decăderii.R. Mai există o situaţie asemănătoare. însă. decizia civilă nr.D. la cererea de chemare în judecată. pârâtul răspunde printr-o cerere care prezintă în parte caracterul unei întâmpinări. în care cererea reconvenţională ar putea fi considerată introdusă în termen. s-ar încălca o normă de competenţă materială sau teritorială exclusivă. p. însă numai atunci când s-a casat cu trimitere la prima instanţă (soluţia ar putea fi primită cel puţin în cazul casării totale). p. 2 A se vedea şi: Trib. 17 C. cererea reconvenţională este de competenţa instanţei sesizate cu cererea principală (art. 167/E/1989. secţia civilă. cere ca în eventualitatea admiterii cererii reclamantului. în subsidiar. jud. 28. p. Vâlcea. 45). 5/1969. nr. CA. Braşov. Ploieşti.

7/1992. Cererea reconvenţională va trebui soluţionată chiar dacă reclamantul a renunţat la judecată sau la dreptul subiectiv pretins sau când cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prescrisă. disjungerea ei şi o va judeca separat. decizia nr. ca lipsită de obiect sau de interes. într-o astfel de situaţie. p. nr. în CD. instanţa nu trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu. însă. 176. 169. când numai aceasta din urmă este în stare de a fi judecată. ci o va rezolva prin hotărâre. ca în cazul intervenţiei voluntare.J. sub acest aspect. dar de către aceeaşi instanţă. decizia civilă nr. prin încheiere. 169/1983. p. Trib. C. proc. Trib. în Culegere de practică judiciară 1995. decizia nr. în R. în Dreptul.R.' că disjungerea nu este posibilă în cazul în care rezolvarea cererii reconvenţionale este intim legată de soluţia ce s-ar pronunţa cu privire la cererea principală. în timp ce pentru întâmpinare nu se plăteşte nici o taxă de timbru. 78. civ. cât şi în jurisprudenţa. 652/1970. se va dispune disjungerea şi deci cererea reconvenţională va fi judecată separat. 241. 1977. secţia a IV-a civilă. decizia nr.D. 1/1984. disjungerea cererii reconvenţionale nu este posibilă.]. secţia civilă. 120 C.. Potrivit art. Atunci când cererea reconvenţională este în strânsă legătură cu cererea principală. p. Se admite. 1997/1991. 608 alin.. decizia nr. decizia nr. trebuie stabilit cu exactitate care elemente ale cererii alcătuiesc cererea reconvenţională. după caz.J. 252/1996. în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională. 159/1977. secţia civilă. atunci se va respinge şi cererea reconvenţională. 287. în CD.S. în exemplul dat fiind potrivnică intereselor moştenitorilor. (2) C. Ploieşti. p. civ. are ca obiect pretenţiile pârâtei cu privire la compunerea masei succesorale. 578/1978. Suprem. 1970. încheierea prin care s-a dispus disjungerea nu poate fi atacată separat.R. 44. 53. Bucureşti. 332. Covasna. . proc.2 în cazul unei cereri reconvenţionale subsidiare. odată cu cererea principală sau. efectele eventualei prorogări de competenţă subzistă şi după ce s-a dispus disjungerea. spre exemplu: Trib. 218 Judecata în primă instanţă judecată. p. C. II1996. 4/2001. întinderea drepturilor moştenitorilor şi modalitatea de împărţire. atât în doctrină.. nr. dacă se respinge cererea de chemare în A se vedea. va dispune. jud. 445/2000. p. întrucât. secţia civilă. nr.caracterul unei cereri reconvenţionale (intitulată frecvent «întâmpinare reconvenţională»).. Suprem. 1973. 2 Trib. Disjungerea nu poate fi dispusă nici atunci când pretenţiile celor două părţi decurg din acelaşi titlu. Posibilitatea disjungerii celor două cereri nu este admisă nici în procesele de divorţ [art. în CD. 1321/1995. decizia civilă nr. în Culegere de practică judiciară sem. de exemplu.S. secţia civilă. decizia nr. p. cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală. întrucât aceasta se timbrează ca şi cererea de chemare în judecată. în P. p. CA. anulată ori (după ce a fost disjunsă) s-a perimat.

după caz. pe care o considerăm preferabilă. asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite (prin echivalent sau. în natură) dacă va obţine titlu executoriu. se ridică problema de a şti dacă acesta din urmă. poprirea asigurătorie (art.Având în vedere că. el are dreptul să îşi modifice sau completeze cererea de chemare în judecată cel mai târziu la prima zi de înfăţişare. Codul de procedură civilă reglementează trei măsuri asigurătorii: sechestrul asigurător (art. în cererea reconvenţională. s-a răspuns negativ. poate formula la rândul lui o cerere reconvenţională. s-a recunoscut posibilitatea reclamantului de a formula cerere reconvenţională în toate cazurile. oricum. toate pretenţiile faţă de pârât şi. în timpul procesului. deoarece şi pârâtul iniţial ar putea formula o nouă cerere reconvenţională. Noţiune şi condiţii de înfiinţare Sechestrul asigurător este măsura asigurătorie care se aplică în cazul în care obiectul litigiului de fond îl reprezintă plata unei sume de bani şi constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului-pârât. 219 Măsurile asigurătorii §2. în considerarea următoarelor argumente: s-ar ajunge la tergiversarea judecăţii. reclamantul a avut posibilitatea să îşi formuleze. prin cererea de chemare în judecată. după caz.2 într-o a treia opinie. ci mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi care au ca scop doar asigurarea părţii. De reţinut că măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită. s-a arătat că dreptul reclamantului de a formula cerere reconvenţională la cererea reconvenţională a pârâtului ar exista numai dacă cele două cereri sunt întemeiate pe acelaşi titlu sau când reclamantul solicită despăgubiri provocate de cererea pârâtului. pârâtul iniţial devine reclamant. . 597) şi sechestrul judiciar (art. iar reclamantul care a declanşat procesul civil devine pârât. prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului sau a celor ce formează obiectul litigiului. într-o primă opinie.3 Secţiunea a IH-a. la aceleaşi consecinţe s-ar ajunge şi dacă ar declanşa împotriva aceluiaşi pârât un proces distinct. să îşi diminueze activul patrimonial (în cazul acţiunilor personale).1 într-o a doua opinie. Măsurile asigurătorii §1. 591-596). să distrugă ori să înstrăineze bunurile ce formează obiectul litigiului (în cazul acţiunilor reale) ori. iar apoi ar solicita conexarea pricinilor.1. adică a unor măsuri de indisponibilizare şi conservare de natură să împiedice partea adversă ca. 598-601). Precizări prealabile Legea oferă celui interesat posibilitatea de a solicita instanţei să ordone luarea unor măsuri asigurătorii. întrucât: nu există un text de lege care să îi interzică acest lucru. faţă de cererea reconvenţională a pârâtului. Sechestrul asigurător 2.

civ. iar numai stabilirea cuantumului cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei. Iaşi. op. precum şi să depună o cauţiune în cuantumul pe care îl va fixa instanţa. odată cu cererea de înfiinţare a sechestrului. 275. 591 alin.. ci şi depunerea. proc. 3 A se vedea P. Instanţa sesizată cu cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile ale debitorului îl poate obliga pe creditor să depună o cauţiune. pentru a se putea înfiinţa sechestrul asigurător. dar numai dacă debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire ori să îşi ascundă sau risipească averea. O primă situaţie. deci depunerea cauţiunii este obligatorie. cât şi. (3) C. nu este constatată în scris. mai rezultă că este necesar ca respectiva creanţă. creditorul trebuie să facă dovada introducerii cererii de chemare în judecată prin care a declanşat litigiul de fond. dacă este cazul. (1) C corn. (2) C. proc.. 184-185. p. op. civ. Curs de procedură civilă. . voi.. 591 alin. în mod excepţional. civ. într-un asemenea caz. la care se referă art. a cuantumului. este necesară nu numai introducerea cererii de chemare în judecată prin care se declanşează litigiul de fond.. să fie constatată în scris. neexigibilă. este constatată într-un înscris care nu constituie. civ. cit. potrivit legii. voi. p. prin introducerea cererii de chemare în judecată prin care pretinde plata unei sume de bani. Porumb. este aceea în care creanţa (având ca obiect plata unei sume de bani) pretinsă de creditor în litigiul de fond este exigibilă şi. p. permite înfiinţarea sechestrului asigurător şi atunci când creanţa nu este exigibilă. Vasilescu. 908 alin. afară de cazul când cererea se face în temeiul unei cambii sau al unui alt efect comercial la ordin sau la purtător. Tocilescu. a unei cauţiuni de jumătate din valoarea pretinsă în litigiul de fond. (1)” al aceluiaşi articol. Unele particularităţi există în materie comercială. trebuie să deosebim mai multe situaţii. la „condiţiile prevăzute de alin. 2 A se vedea G. 101-102. este aceea când creanţa pretinsă de creditor. proc. 591 alin. voi. Astfel. 1889. pentru a se putea înfiinţa sechestrul asigurător. 1 A se vedea Gr. cit.1 în acest caz. Ungureanu. 138. (1) C. deci depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei atât în privinţa necesităţii ei. p. reglementată de art.Cât priveşte condiţiile necesare înfiinţării sechestrului asigurător. într-o asemenea situaţie. O a doua situaţie. sechestrul asigurător (ca de altfel şi poprirea asigurătorie) se poate înfiinţa numai cu depunerea unei cauţiuni. potrivit art. deşi exigibilă. II. Subliniem că din trimiterea pe care o face teza a ll-a a art. I. III.. titlu executoriu. art. O. creditorul trebuie să facă dovada că a declanşat litigiul de fond. 591 alin. totodată. în cuantumul pe care îl va fixa instanţa. protestat de neplată. proc. (3) C.

Apreciem însă că în cazul în care creditorul nu are înscris constatator al creanţei.]. atunci când cererea este formulată după introducerea cererii de chemare în judecată. dispoziţiile din Codul comercial se completează cu cele din Codul de procedură civilă. atunci cuantumul cauţiunii va fi de jumătate din valoarea pretinsă în litigiul de fond. încheierea pronunţată asupra cererii de înfiinţare a sechestrului asigurător. (2) C. în camera de consiliu. proc.]..anşa 220 Judecata în primă instanţă Deoarece textul nu se referă şi la cuantumul cauţiunii. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. în lipsă de reglementare. 592 alin. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere. deci şi atunci când cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător a fost respinsă . iar redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. proc. 1141 alin. (1) şi alin.1 dar şi rezonabil (deoarece trebuie protejate şi interesele debitorului). 591 alin. civ. în cazul în care cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se depune odată cu cererea de chemare în judecată prin care se declanşează litigiul de fpnd.2 2. atunci. Creditorul trebuie să anexeze la cerere înscrisul constatator al creanţei [pentru situaţiile la care se referă art. Instanţa va rezolva cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător de urgenţă. (1) C. fără citarea părţilor.ubi lex non distinguit. iar. cu citarea în termen scurt a părţilor. potrivit art. iar hotărârea asupra recursului trebuie redactată în termen de cel mult 48 de ore de la pronunţare. astfel încât să fie.2. proc. termenul de recurs fiind de 5 zile de la comunicare.] sau recipisa din care să rezulte consemnarea a jumătate din valoarea reclamată în litigiul de fond [pentru situaţia la care se referă art. civ. (6) C. suficient (pentru protecţia intereselor creditorului).înfiillare?”1-1” ^înScrisuI constatator al hanţei constituie. nec nos distinguere debemus. pe de o parte. civ. proc. deoarece. titlu executoriu. atunci ea va fi soluţionată de preşedintele instanţei. prin încheiere executorie. . 591 alin. trebuie alăturată şi dovada din care să rezulte declanşarea litigiului de fond.8uratoni lipsită de interes'deoarece creditorul poate dec. civ. ci doar la obligativitatea depunerii cauţiunii. De reţinut că la judecarea recursului părţile trebuie citate indiferent de soluţia dată prin încheierea recurată. indiferent că a fost admisă ori respinsă. Procedura de înfiinţare a sechestrului asigurător Cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător se soluţionează de instanţa competentă să judece litigiul de fond [art. potrivit legii. este supusă numai recursului. 2SSST as. înseamnă că instanţa va fixa cuantumul acesteia. Instanţa de recurs poate amâna pronunţarea cu cel mult 24 de ore. (3) C. pronunţând o încheiere executorie.

iar numai după consemnarea acesteia se pronunţă asupra cererii de înfiinţare a măsurii asigurătorii. 81-88. civ. II. nesocotind prevederile înscrise în art. prin aceeaşi încheiere prin care s-a admis cererea 1 A se vedea şi C.3. De reţinut însă că pe calea contestaţiei la modul în care executorul judecătoresc aplică sechestrul asigurător nu poate fi criticată încheierea prin care s-a încuviinţat cererea de înfiinţare a sechestrului asigurător.S. 3/1996. a se vedea V. proc. ci pentru aceasta partea interesată are deschisă numai calea recursului. 221 Măsurile asigurătorii de înfiinţare a măsurii asigurătorii. După pronunţarea încheierii prin care s-a încuviinţat cererea. precum şi atunci când creanţa constatată printr-un înscris nu este exigibilă). Aşadar.M. 907-908 C. 547/1995.. 2 Pentru corelaţia dintre art. împotriva modului prin care executorul judecătoresc aduce la îndeplinire măsura asiguratorie. civ. este nelegal procedeul acelor instanţe care. măsura asiguratorie devenind astfel opozabilă tuturor celor care. este guvernată de dispoziţiile aplicabile contestaţiei la executare. vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. (2) şi (4) C. com. în Dreptul nr.Dacă este cazul (când. Bunurile mobile urmăribile vor fi sechestrate numai în măsura necesară realizării creanţei.82. instanţa va fixa şi cuantumul cauţiunii. măsura asiguratorie se va aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc. p.J. având în vedere că această încheiere este executorie. 2. deşi creditorul are înscris constatator al creanţei exigibile. instanţa dispune depunerea unei cauţiuni. stabilind totodată şi termenul înăuntrul căruia creditorul trebuie să depună cauţiunea. Ciobanii. care se aplică în mod corespunzător. (4) C. decizia nr. 592 alin. Ridicarea sechestrului . atunci el se va înscrie de îndată în cartea funciară. secţia comercială. 593 alin. contestaţia la care se referă art. proc.. iar în cazul în care sechestrul asigurător este aplicat asupra unui bun imobil. fixează la primul termen cuantumul cauţiunii şi apoi acordă un al doilea termen în vederea depunerii cauţiunii. care se va constata prin încheiere irevocabilă. Nedepunerea cauţiunii în termenul stabilit de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător. dată fără citarea părţilor. cel interesat (debitorul sau chiar creditorul ori o terţă persoană) poate face contestaţie. p. şi textele din Codul de procedură civilă care reglementează sechestrul asigurător şi poprirea asiguratorie. potrivit regulilor referitoare la executarea silită. Valorificarea bunurilor sechestrate asigurător. după înscriere. Deşi înfiinţarea sechestrului asigurător nu reprezintă o măsură de executare silită. voi. totuşi.

. proc. indiferent de soluţie. 594 teza I C. Asupra cererii se va pronunţa. întrucât art. prin încheiere irevocabilă (deci şi executorie). debitorul este îndreptăţit să solicite ridicarea sechestrului asigurător. prevede că valorificarea bunurilor sechestrate va putea avea loc numai după ce creditorul a obţinut titlul executoriu (ceea ce presupune o hotărâre executorie prin care debitorul a fost obligat la plata unei sume de bani către creditor). prevede că sechestrul asigurător poate fi ridicat numai dacă debitorul consemnează „suma. civ. în cazul urmăririi silite mobiliare. precum şi în cazul în care creditorul renunţă la judecată. 594 C.în caz de admitere a cererii de chemare în judecată. caz în care. de urgenţă şi cu citarea în termen scurt a părţilor. art. 596 C. în termen de 5 zile de la pronunţare. dispune că pentru bunurile sechestrate asigurător nu este necesară o nouă urmărire]. (3) C. sechestrul asigurător poate fi ridicat mai înainte de soluţionarea litigiului de fond (prin hotărâre executorie . interese şi cheltuieli. se va aplica dreptul comun. proc.asigurător Fiind vorba de o măsură asiguratorie. sechestrul asigurător se transformă în sechestru executoriu [de altfel. respectiv prin hotărâre irevocabilă . civ. încheierea asupra cererii de ridicare a sechestrului asigurător. instanţa care a încuviinţat măsura asigurătorie. Recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere. 411 alin. (4) C. capitalul. art. iar nu de o măsură executorie. care se va aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc. 908 alin. civ.în caz de respingere a cererii de chemare în judecată). proc. iar redactarea încheierii trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. art. prin încheiere.). com. fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. anulată ori s-a constatat perimarea acesteia. însă numai dacă debitorul „va da garanţie îndestulătoare” (art. proc. 222 Judecata în primă instanţă Măsurile asigurătorii 223 Instanţa va soluţiona cererea de ridicare a sechestrului asigurător în camera de consiliu. pentru care s-a înfiinţat acel sechestru”. fără citarea părţilor. La cererea debitorului. civ. este supusă numai recursului. deci părţile trebuie citate. în toate aceste situaţii prin hotărâre irevocabilă. Pronunţarea poate fi amânată cu cel mult 24 de ore. în cazul în care cererea de chemare în judecată care a stat la baza înfiinţării măsurii asigurătorii a fost respinsă. nu prevede dacă la judecarea acestui recurs părţile se citează sau nu. în materie comercială.

(2) al art. declanşarea litigiului de fond. iar acesta are ca obiect fie dreptul de proprietate sau un alt drept real principal asupra unui bun mobil ori imobil. sechestrul judiciar poate fi înfiinţat numai dacă s-a declanşat litigiul pe fond. civ. bunului cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă ca va fi sustras. existenţa înscrisului constatator al creanţei. De asemenea. (1) C. civ. Denumirea acestei măsuri asigurătorii sugerează că măsura se ia chiar cu privire la bunul sau bunurile ce formează obiectul judecăţii în litigiul de fond. Sechestrul judiciar 4. 597 alin. proc. secţia comercială şi de contencios administrativ. civ.. în mod corespunzător şi popririi asigurătorii. civ. proc.§3. fie posesia unui bun mobil sau imobil. art. Prin excepţie. a pazei şi administrării acestor bunuri unei anumite persoane. 598 C. respectiv la depunerea unei cauţiuni de jumătate din valoarea reclamată în lipsa unui înscris).1 aducerea la îndeplinire şi ridicarea sechestrului asigurător (art.CA. în C. distrus ori alterat de posesorul (detentorul) său actual. 1 în recursul exercitat împotriva încheierii pronunţate cu privire la cererea de înfiinţare a unei popriri asigurătorii este inadmisibil să se solicite introducerea în cauză şi a altei persoane în calitate de terţ poprit . 6/2002. în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile stabilite de art.) se aplică. titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. 63. Bunul sau bunurile în litigiu vor fi puse sub sechestru judiciar numai la cererea celui interesat (poate fi vorba nu numai de reclamantul din litigiul de . civ. nr. 599 C. prevede că instanţa în circumscripţia căreia se află bunul poate încuviinţa sechestrul judiciar. Galaţi. 591 C. dispoziţiile care reglementează înfiinţarea. sunt comune sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii condiţiile de înfiinţare (referitoare la: declanşarea procesului de fond în care reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata unei sume de bani. în toate celelalte cazuri. 597 C. Poprirea asigurătorie Potrivit art. până când procesul va fi finalizat printr-o hotărâre executorie. p. civ.J. §4. proc. Aşadar. chiar fără a exista proces. dacă acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinicie să bănuiască că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări. proc. 7/R/2002. în principiu. 592-595 C. aşa cum rezultă cu claritate din art. de către instanţă. proc. având în vedere că şi înfiinţarea sechestrului judiciar presupune. bunurilor mobile care alcătuiesc garanţia creditorului. asupra: bunului pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa. proc. poprirea asigurătorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani. astfel cum stabileşte alin. fie folosinţa ori administrarea unui bun proprietate comună.1. decizia civilă nr.. Noţiune şi condiţii de înfiinţare Sechestrul judiciar este măsura asigurătorie ce se aplică în cazul bunurilor ce formează obiectul procesului şi care constă în încredinţarea.

pronunţarea poate fi amânată cel mult 24 de ore. nr. 599 C.1 necesitate ce poate rezulta din pericolul dispariţiei. iar redactarea trebuie făcută în cel mult 48 de ore de la pronunţare. civ. alt drept real principal. decizia nr. în R. respectiv folosinţa sau administrarea unui bun sau unor bunuri proprietate comună nu este suficientă prin ea însăşi pentru înfiinţarea măsurii asigurătorii. secţia a IV-a civilă. proc. Suprem. Aşadar. p. 10/1971. 601 C. care este supusă recursului în termen de 1 Trib. în schimb. decizia nr. 1453/1970. Procedura de înfiinţare Cererea prin care se solicită înfiinţarea sechestrului judiciar se soluţionează de instanţa competentă să rezolve cererea principală [art. Bucureşti. posesia asupra unui bun ori unor bunuri mobile sau imobile. 842/1972. din reaua administrare a averii succesorale etc. 142. 171. 4. 373). în Repertoriu II. de instanţa în raza căreia se află bunul ce urmează a fi pus sub sechestru. iar numai dacă aceasta nu este posibilă se va trece la executarea prin echivalent. 224 Judecata în primă instanţă Citarea şi comunicarea actelor de procedură 225 5 zile de la pronunţare.) şi executorie [art. pronunţându-se o încheiere.]. prin încheiere irevocabilă (art. înstrăinării sau risipirii bunurilor în litigiu. proc. secţia civilă.]. cu atât mai mult cu cât principiul în materie îl constituie executarea în natură.2. proc. împrejurarea că bunul a fost evaluat nu este de natură să facă inutilă aplicarea sechestrului judiciar. ci şi de pârât sau chiar de un terţ intervenient. cât şi la judecarea recursului. 1402/1990. 1141 alin. (1) teza IC. simpla existenţă a unui litigiu cu privire la proprietatea. civ. civ.. p. Suprem. Cererea se judecă de urgenţă. Atât la soluţionarea cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar (în primă şi ultimă instanţă). p. degradării. iar în cazurile de excepţie prevăzute de art. Trib. la cererea părţii interesate. în caz de admitere a cererii. precum şi necesitatea luării acestei măsuri. proc.D. civ. (6) C. instanţa poate să îl oblige pe cel care a . în cazuri urgente. secţia civilă. care se dispune tocmai în scopul de a conserva bunul în starea în care se găseşte (Trib. ci partea care a formulat cererea de sechestru judiciar trebuie să justifice un interes. până la soluţionarea cererii de înfiinţare a sechestrului judiciar de către instanţă. 600 alin.R.fond. cu citarea părţilor. decizia nr. în Culegere de practică judiciară 1990. preşedintele instanţei va putea numi un administrator provizoriu. dacă bunul nu se găseşte în stăpânirea părţii care solicită înfiinţarea măsurii asigurătorii) şi numai dacă măsura este necesară pentru conservarea dreptului.

se va proceda şi la efectuarea formalităţilor de publicitate imobiliară. Deci.. Secţiunea a IV-a. afară numai dacă legea nu dispune altfel. proc.C. 56. Reguli generale Legea reglementează în amănunt modul în care părţile şi alţi participanţi la procesul civil sunt chemaţi în faţa instanţei de judecată. Dacă a fost numit ca administrator-sechestru o altă persoană decât deţinătorul bunului. secţia civilă. administratorului-sechestru. administratorul-sechestru va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru. . aceleia dintre părţi căreia bunul i-a fost atribuit prin hotărâre. Citarea şi comunicarea actelor de procedură §1. inclusiv veniturile încasate. precum şi modul de comunicare a actelor de procedură. instanţa îi va fixa pentru activitatea depusă o sumă drept remuneraţie. civ. deci părţile din litigiul care a ocazionat instituirea măsurii asigurătorii vor putea fi reprezentate într-un alt litigiu de către administratorul-sechestru. un exemplar al procesului-verbal urmând a fi înaintat şi instanţei care a încuviinţat măsura asigurătorie. împreună cu fructele acestuia.S. 85 C. Paza bunului sechestrat va fi încredinţată persoanei desemnate de părţi de comun acord. Potrivit art. stabilind totodată şi modalităţile de plată. 1 Desemnarea persoanei căreia i se încredinţează bunul pus sub sechestru este obligatorie pentru instanţă . precum şi termenul în care aceasta trebuie depusă. în toate situaţiile.. iar dacă părţile nu se înţeleg în această privinţă. unei persoane desemnate de instanţă. dacă este cazul. prin înscrierea măsurii asigurătorii în cartea funciară. De asemenea. care poate fi chiar deţinătorul bunului. Articolul 600 alin. nr. să încaseze orice venituri şi sume datorate. care. După finalizarea judecăţii (prin hotărâre executorie).J.solicitat înfiinţarea sechestrului judiciar să depună o cauţiune. (3) teza a ll-a stabileşte un caz de reprezentare legală în procesul civil.J. instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor. Administratorul-sechestru este îndreptăţit să efectueze toate actele de conservare şi de administrare. atunci va păstra bunul şi fructele acestuia. p. având în vedere ipoteza în care cu privire la bunul ce formează deja obiectul judecăţii şi care a fost pus sub sechestru judiciar o terţă persoană declanşează un litigiu împotriva părţilor din primul proces. precum şi datorii constatate prin tidu executoriu. să plătească datorii cu caracter curent. pe bază de proces-verbal. administratorulsechestru trebuie să predea bunul. iar dacă administratorul-sechestru a fost el însuşi parte în proces şi a obţinut câştig de cauză. decizia nr.' Executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru judiciar şi îl va da în primire. Cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit. va fixa şi cuantumul cauţiunii. necesitatea depunerii unei cauţiuni este lăsată la aprecierea instanţei. 5112/2001. 5/2002. în cazul în care a fost pus sub sechestru judiciar un bun imobil. în C.

art. 242 alin. Tocmai de aceea. în cazurile expres prevăzute de lege (cum ar fi. este prezumată a cunoaşte toate termenele următoare în faţa acelei instanţe. civ. al ordonanţei preşedinţiale).. civ. chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul.regula este citarea părţilor şi numai cu titlu de excepţie judecata poate avea loc fără citarea părţilor. civ. Citarea părţilor are ca finalitate încunoştinţarea lor despre existenţa procesului. 153 alin. în baza art. proc.art. proc. despre locul şi data şedinţei de judecată. spre deosebire de reglementarea anterioară. ar fi trebuit ca părţile să fie citate pentru fiecare termen de judecată. însă. el nu va mai trebui citat pentru termenul de judecată următor şi. astfel încât nu va mai fi citată. proc. Subliniem că. dacă reclamantul lipseşte la primul termen de judecată. al asigurării dovezilor. 153 alin. 226 Judecata în primă instanţă Citarea şi comunicarea actelor de procedură . potrivit art. sub sancţiunea nulităţii. care au caracter imperativ. însă este necesar ca toate părţile din proces să fi fost legal citate. se desprind două idei de bază: . precum şi partea care a fost prezentă la o înfăţişare (la un termen de judecată). (2) C. prevăzând că partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă. al suspendării judecăţii dispuse de către preşedintele instanţei sesizate cu o cerere de strămutare. Aşadar. în lipsa unei astfel de dispoziţii legale. instituţia termenului în cunoştinţă nu se aplică: 16. . (1) pct. ci şi în cazul în care reclamantul. proc. de care a luat cunoştinţă într-un asemenea mod. instanţa va dispune suspendarea judecăţii]. civ. Din dispoziţiile legale menţionate mai sus. personal sau prin mandatar. 107 C. ia cunoştinţă de primul termen de judecată pe care îl fixează preşedintele (judecătorul care îl înlocuieşte). pentru celelalte termene [afară de situaţia când. instituţia termenului în cunoştinţă se aplică nu numai în cazul în care partea a fost prezentă ea însăşi sau prin reprezentantul ei la unul din termenele de judecată. părţile nu sunt obligate să se înfăţişeze.. Trebuie reţinut că. această finalitate se poate realiza şi prin luarea termenului în cunoştinţă de către partea prezentă la unul din termenele de judecată. (1) C. în cazul rezolvării conflictelor de competenţă. reglementează aşanumita instituţie a termenului în cunoştinţă.în procesul civil. obligă instanţa să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor impuse de lege. 2 C. cu ocazia introducerii cererii de chemare în judecată. dacă este cazul. spre exemplu.

Potrivit art. repunerea pricinii pe rol.parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului. proc. Cuprinsul citaţiei Citarea părţilor şi a altor participanţi la procesul civil se realizează printr-un act procedural numit citaţie.indicarea instanţei şi sediului acesteia. iar militarii şi deţinuţii trebuie citaţi pentru toate termenele de judecată. . zilei şi orei de înfăţişare.227 în cazul redeschiderii judecăţii după ce aceasta a fost suspendată.numele. în cazul lipsei uneia dintre aceste menţiuni vătămarea se presupune. în camera de consiliu. în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.. Şi lipsa uneia dintre celelalte menţiuni ar putea atrage nulitatea procedurii de citare.indicarea anului. luarea interogatoriului. în cazul când pricina se repune pe rol. precum şi felul pricinii. la parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. . Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiile poate fi schimbat numai pentru motive temeinice şi numai cu citarea părţilor. Alineatul (2) al aceluiaşi articol dispune că menţiunile referitoare la indicarea anului. Dovada de primire a citaţiei sau procesul-verbal pe care îl încheie agentul procedural (care se restituie instanţei de către agentul procedural) - . 105 alin. §2. la numele. iar cererea de preschimbare a termenului de judecată făcută în cursul judecării procesului se soluţionează de instanţa respectivă (judecătorul unic sau. .. Citaţia trebuie emisă în formă scrisă şi trebuie să cuprindă anumite menţiuni prevăzute de lege. ceea ce înseamnă că. la indicarea instanţei şi sediului acesteia. civ. 88 alin. în termen scurt. vicepreşedintele instanţei. citaţia este compusă din două părţi: citaţia propriu-zisă şi dovada de înmânare (procesul-verbal) a citaţiei. completul de judecată). în concret. cei în cauză vor trebui citaţi pentru termenul la care va avea loc reluarea judecăţii. . citaţia va cuprinde: . (2) teza a ll-a C. civ. după caz. domiciliul şi calitatea celui citat. Cererea de preschimbare a primului termen de judecată se soluţionează de către preşedintele instanţei.1 în toate aceste situaţii. în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu. lunii. în temeiul art. însă numai dacă partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. (1) C. proc.numele şi domiciliul părţii potrivnice. lunii. domiciliul şi calitatea celui citat.numărul şi data emiterii. zilei şi orei de înfăţişare. precum şi numărul dosarului.alte menţiuni prevăzute de lege: . preşedintele de secţie ori judecătorul ce îl înlocuieşte. .

ci funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei va arăta în clar numele de familie şi prenumele. civ. în cazul citării unei persoane juridice.2 deşi dispoziţiile legale în materie nu deosebeau după cum cel citat este o persoană fizică sau o persoană juridică.): anul. civ.) mai rezultă o situaţie în care instituţia termenului în cunoştinţă nu îşi găseşte aplicare. locul unde s-a făcut afişarea. la semnătura celui care a încheiat procesul-verbal sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii. dacă persoana căreia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai mult etaje sau apartamente sau în hotel şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa ori a fost afişat pe uşa acestei locuinţe. precum şi. civ. iar instanţa supremă s-a oprit la răspunsul afirmativ. prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea. iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare. proc. precum şi calitatea sa. indicarea înscrisurilor comunicate. după caz. 91 C. se va menţiona aceasta în cuprinsul procesului-verbal. proc. la numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau. proc. numele. Din actuala redactare a art. cu indicarea numărului etajului. indicarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea acestuia. Dacă persoanele care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot să semneze. după caz. 180 C. dacă este cazul. 1 Din art. locul unde s-a făcut afişarea. la numele celui care l-a încheiat. la numele. proc.trebuie să cuprindă următoarele menţiuni (art. caz în care instanţa trebuie să acorde un termen şi să dispună înfăţişarea părţilor în persoană. civ. la indicarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea acestuia. a termenului de înfăţişare. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal. Lipsa uneia dintre celelalte menţiuni ar putea atrage nulitatea procedurii de citare numai dacă partea face dovada că a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.1 Corespunzător fostei reglementări. apartamentului sau camerei. Procesul-verbal face dovada în privinţa celor constatate personal de agentul care l-a întocmit până la declararea falsului. iar printre menţiunile prevăzute de art. funcţia acestuia. ceea ce implică citarea părţii lipsă cu . s-a pus problema de a şti dacă. deci. luna şi ziua când a fost încheiat procesulverbal. rezultă cu claritate că nu este necesară aplicarea ştampilei. fiind deci necesară înscrierea în fals. Menţiunile referitoare la anul. prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea. numele celui care l-a încheiat. după care va semna dovada. (coroborat cu art. proc. anume atunci când una dintre părţi se înscrie în fals cu privire la un înscris depus la dosar. luna şi ziua când a fost încheiat. în cazul lipsei uneia dintre aceste menţiuni vătămarea nu mai trebuie dovedită de partea respectivă. iar partea adversă nu este prezentă la termenul de judecată respectiv. nu figura şi aplicarea ştampilei. 100 C. dovada de înmânare a citaţiei trebuie ori nu să conţină şi ştampila persoanei juridice respective. 100 C. numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau. 182 C. civ.

cei supuşi procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului sunt citaţi prin administratorul judiciar ori. . 255. care este reprezentată în judecată printr-un mandatar. 1468/1998. judeţul2. la sediul administraţiei. după caz. decizia nr. . stabileşte anumite reguli speciale de citare. secţia civilă. comuna3 şi celelalte persoane juridice de drept public se citează în persoana şefului autorităţii la contenciosul sediului central al administraţiei respective.S. iar nu prin directorul sucursalei ori al reprezentanţei. lichidatorul judiciar.asociaţiile şi societăţile care nu au personalitate juridică se citează prin organele lor de conducere. iar. experţii. secţia comercială. precum şi martorii. A se vedea. civ. a făcut o alegere de domiciliu la adresa acestuia.statul1.persoanele juridice de drept privat se citează prin reprezentanţii lor. al reprezentanţei. p. C. atunci citarea şi comunicarea actelor de procedură se vor face la adresa mandatarului. . în Culegere de practică judiciară sem. p. în cazul în care partea. în lipsa înscrierii în fals.. Persoanele care urmează a fi citate şi modul de citare Se citează părţile. 228 Judecata în primă instanţă Citarea şi comunicarea actelor de procedură 229 §3. spre exemplu. în lipsă de contencios. ori. inclusiv cu datele menţionate pe ştampilele aplicate de oficiile poştale implicate în îndeplinirea procedurii . în Dreptul nr.). . dacă însă partea nu a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură. la sediul administraţiei. Astfel: . 93 C. dacă este cazul.incapabilii se citează prin reprezentanţii lor legali. interpreţii şi. 11998. inclusiv terţii intervenienţi. 138. proc. Menţiunea cu privire la data la care s-a făcut comunicarea hotărârii. alţi participanţi la procesul civil. la sediul principal sau la cel al sucursalei ori. Ploieşti.menţiunea că partea adversă s-a înscris în fals. decizia nr. proc. Este însă de reţinut că şi atunci când citarea se face la sediul sucursalei sau al reprezentanţei. în caz de . atunci acestea se vor comunica la domiciliul (sediul) părţii (art. după caz. 169/1996.CA.J. civ. facilitatea vizând numai locul unde se poate face citarea. persoana juridică se citează tot prin reprezentantul ei legal. nu poate fi combătută prin alte mijloace de probaţiune. Articolul 87 C. 8/1996.

3 în principiu. se citează prin Ministerul Finanţelor Publice.personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României. art. civ. vor fi citaţi prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire. statul. când reclamantul învederează că. dacă preşedintele instanţei sau instanţa de judecată apreciază că este necesar. cei care se află în străinătate. care va semna dovada. . inclusiv cei aflaţi în străinătate. 12 alin. (3) C. va fi citat şi acesta. deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă. având domiciliul cunoscut sau reşedinţa cunoscută. pen. numit de instanţă. 506 alin. în acţiunile privitoare la despăgubiri pentru erorile judiciare săvârşite prin condamnarea sau luarea unor măsuri preventive pe nedrept. 95 C. se citează prin Ministerul Afacerilor Externe. Afişarea. aflaţi în străinătate. preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate. . Potrivit art. 2 Judeţul este reprezentat în proces de către preşedintele consiliului judeţean. dacă persoanele aflate în străinătate au mandatar cunoscut în ţară. precum . citaţia se publică şi în Monitorul oficial al României sau într-un ziar mai răspândit. De asemenea. statul se citează prin Ministerul Finanţelor Publice. 31/1954. nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului. dacă legea nu stabileşte un alt organ. vor fi citaţi prin publicitate. citarea se face prin acest curator. vor fi citaţi printr-un curator special. precum şi membrii lor de familie care locuiesc cu ei. iar munici piul Bucureşti de către preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti. în toate aceste situaţii. . primarul reprezintă comuna sau oraşul în justiţie..în cazul în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte ori prin acte normative speciale nu se prevede o altă procedură. până la intervenirea lor în proces.moştenitorii. proc. iar. 25 din Decretul nr. prevede că. iar ceilalţi cetăţeni români aflaţi în străinătate în interes de serviciu se citează prin organele centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află cei care i-au trimis. iar art. Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei. cetăţenii români trimişi ca funcţionari la organizaţii internaţionale. proc. Persoanele cu domiciliul necunoscut şi cu reşedinţa necunoscută.numire a unui curator special. înmânarea citaţiei şi a celorlalte acte de procedură 1 Potrivit art. se face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. ca persoană juridică. statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. (5) din Legea nr. cu excepţia cazului când o normă specială ar stabili altfel. 213/1998 dispune că în litigiile referitoare la bunurile proprietatea publică a statului.

potrivit legii. civ. civ. precum şi a comunicării hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează procesul în curs. Instanţa solicitată. civ. Potrivit art. deoarece. (1) C. „cu excepţia citării părţii pentru primul termen de judecată sau pentru primul termen ulterior repunerii cauzei pe rol. precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe.S. şi să trimită instanţei solicitante dovezile de îndeplinire a procedurii. 1979. 114 alin. p. decizia nr. decizia nr. subliniem că nu ar fi suficientă confirmarea că s-a efectuat transmiterea prin fax. secţia civilă. 230 Judecata în primă instanţă mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. 257. aceasta se va face prin poştă. (3) C.. este obligată să ia de îndată măsurile necesare. (1) C. 86. în cazurile urgente.şi publicarea citaţiei se fac cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată. 3 din Titlul XIII din Legea nr. îndeplinirea actelor de procedură şi comunicarea lor se fac în mod gratuit. stabileşte că . Spre a se dispune citarea prin publicitate. în cazul în care comunicarea potrivit celor menţionate mai sus nu este posibilă. art. însă. o atare distincţie se impune. proc. nu este suficient ca reclamantul să afirme că nu cunoaşte domiciliul pârâtului. 519/1994. Suprem. înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură Comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se face din oficiu2. atunci vor fi anulate toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării citării prin publicitate. 247/2005. se înfăţişează şi dovedeşte că reclamantul. §4. ci este necesar ca la dosar să existe confirmarea primirii actului de către destinatar. cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte 1 Trib.. 1994. a obţinut citarea prin publicitate (deci reclamantul cunoştea domiciliul sau reşedinţa pârâtului). când instanţa poate scurta acest termen.. 89 alin. în B. citaţia. prin intermediul executorului judecătoresc. în procesele referitoare la restituirea proprietăţilor funciare. Deşi acest text de lege nu deosebeşte după cum citaţia a fost emisă pentru primul termen de judecată sau pentru termenele de judecată următoare. trebuie înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. proc. proc. ci trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte imposibilitatea de a afla domiciliul părţii adverse.J. când i se cere să îndeplinească procedura de comunicare pentru altă instanţă. cu excepţia cazurilor urgente. cu rea-cre-dinţă. Potrivit art. 722 alin. oricare dintre părţi poate îndeplini. secţia civilă. C. procedura de citare sau de comunicare a cererilor ori înscrisurilor către cealaltă parte”.1 Dacă pârâtul. telefon etc. prin agenţi procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia. iar reclamantul care a cerut o asemenea citare va fi condamnat la o amendă şi la despăgubiri către partea vătămată. p. în CD. preşedintele instanţei sau instanţa de judecată va putea reduce acest termen la 5 zile. sub sancţiunea nulităţii.J. citat prin publicitate. în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. Potrivit art. în legătură cu această din urmă modalitate. 912/1979.

în acord cu art. 96 C. civ. în lipsa unui domiciliu cunoscut. înmânarea se face la direcţia aşezământului. atunci hotărârea ce se va pronunţa este susceptibilă de a fi desfiinţată. 6 C. nici un act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală. 7 C. 1-3. civ.pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerţ. iar. Potrivit art.pentru bolnavii aflaţi în spitale. . civ. Citaţia şi celelalte acte de procedură se înmânează personal celui citat. procedura se acoperă. dar poate cere instanţei un termen pentru a lua cunoştinţă de acte. Când partea se prezintă în instanţă. deşi nu “a fost citată sau citarea a fost viciată. precum şi în cazurile de citare prevăzute de art.pentru cei ce se găsesc sub arme. afară de cazurile grabnice.. proc. ospicii sau sanatorii. civ. proc. atunci ea nu ar mai putea invoca ulterior citarea nelegală. citaţia se înmânează la comandamentul superior cel mai apropiat. art. industrială sau profesională. citaţia se înmânează la administraţia închisorii. pct. atunci hotărârea este susceptibilă de a fi desfiinţată. (2) C. ci la orice persoană căreia urmează a i se înmâna citaţia sau un alt act de procedură. ori atunci când actul urmează să . pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru pregătirea apărării. într-o asemenea situaţie. personal sau prin mandatar. 97 C. proc. Citarea şi comunicarea actelor de procedură 231 . nu poate refuza primirea actelor de procedură şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţă. citaţia se înmânează la căpitănia portului unde este înregistrat vasul. în cazul în care cel citat nu este de acord cu primirea citaţiei şi deci nu semnează de primire. citaţia şi alte acte de procedură pot fi înmânate şi la locul acelor aşezări. 5 şi pct. civ. în sfârşit. Astfel: . vom mai reţine că. dispune că. mai prevede că înmânarea se poate face oriunde. cel puţin 5 zile.. însă partea respectivă are dreptul să ceară un nou termen pentru a-şi pregăti apărarea. 87 pct.pentru cei care execută o pedeapsă privativă de libertate. însă instanţa nu a dispus amânarea judecăţii. proc. (1) C. proc. dacă partea a cerut acordarea unui termen spre a lua cunoştinţă de actele ce i s-au înmânat în instanţă. atunci când cel citat are o aşezare agricolă. . la domiciliul sau reşedinţa acestuia. civ. când este însă nevoie de încuviinţarea preşedintelui. dacă partea respectivă nu a cerut amânarea judecăţii. însă instanţa nu dispune amânarea judecăţii. Legea stabileşte şi anumite reguli speciale referitoare la înmânarea citaţiei şi a altor acte de procedură. partea prezentă în instanţă. proc. atunci agentul procedural va trebui să facă înmânarea sau afişarea la domiciliul sau reşedinţa celui citat. In toate aceste situaţii. de la data primirii citaţiei. Dacă partea nelegal citată şi prezentă în instanţă a solicitat acordarea unui termen. în pricinile urgente. 90 alin. Articolul 90 alin. potrivit art.. deoarece se referă nu numai la pârât.primul termen de judecată se fixează astfel încât. dar având o sferă mai largă. însă numai dacă cel citat primeşte citaţia. comercială.

fie înmânat unui avocat sau unui notar public. primind citaţia. In situaţia în care cel citat nu se găseşte la domiciliu. care va semna adeverinţa de primire. citaţia şi celelalte acte de procedură pot fi înmânate funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. Persoana care primeşte citaţia va semna adeverinţa de primire. agentul le lasă citaţia şi încheie proces-verbal. Dacă persoanele respective nu voiesc să primească actul de procedură sau nu este nimeni la domiciliul celui citat. ori. în cazul în care persoana citată locuieşte la hotel sau într-o clădire cu mai multe apartamente şi nu este indicat numărul camerei sau apartamentului. proc. Citaţia sau celelalte acte de procedură se înmânează personal celui citat. Dacă persoana citată. încheind proces-verbal. a devenit de nelocuit sau din alte motive asemănătoare. este necesar ca dovada de primire sau pro-cesul-verbal să existe la dosar. în lipsă. Proba îndeplinirii procedurii de citare se face numai cu dovada de primire sau. o va afişa pe uşa locuinţei. agentul va depune actul la grefa instanţei. încheind proces-verbal. ori. cu procesul-verbal. Astfel. civ. potrivit art. nu vrea sau nu poate să semneze adeverinţa de primire. ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte. iar dacă aceştia refuză să o primească. agentul procedural certificând identitatea şi semnătura acestuia. va afişa citaţia pe uşa principală a clădirii şi va încheia proces-verbal. altei persoane care locuieşte cu dânsul (cu excepţia minorilor sub 14 ani sau a persoanelor lipsite de discernământ) ori persoanei care primeşte corespondenţa în mod obişnuit. Actuala reglementare rezolvă explicit problema de a şti dacă. care va înştiinţa din timp partea interesată despre această împrejurare. la citarea prin publicitate. cum ar fi 232 Judecata în primă instanţă declaraţii de martori. precum şi calitatea. refuză să primească. în cazul refuzului de primire. care îşi va arăta în clar numele şi prenumele. 92' C. pot sta în judecată. agentul afişează citaţia pe uşa celui citat şi încheie proces-verbal. Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face datorită faptului că s-a dărâmat clădirea.. potrivit legii. urmând a se recurge. iar apoi va trebui să semneze dovada de primire. comunicarea citaţiei şi a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afişare în cazul persoanelor juridice. după caz. Dacă partea îşi schimbă domiciliul (respectiv sediul în cazul persoanei . portarului. dacă este cazul. aflându-se la domiciliu. agentul va înmâna citaţia unei persoane din familie. agentul certificând identitatea şi semnătura acesteia. agentul îi va lăsa citaţia sau. nefiind posibilă administrarea altor probe. Dacă aceste persoane nu voiesc sau nu pot să semneze adeverinţa.1 Mai mult. agentul va înmâna citaţia administratorului. în cazul citării unei persoane juridice. precum şi al asociaţiilor sau societăţilor care. cu excepţia cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acestora. este sau nu posibilă afişarea citaţiei. nefiind suficientă simpla atestare a judecătorului că procedura de citare este îndeplinită.

p. 1829/2000. 119. iar nu din probe extrinseci. care înseamnă a lua din. ea trebuie să depună la dosar o cerere prin care să aducă la cunoştinţa instanţei schimbarea de domiciliu. 98 C. După acest moment. p. Excepţiile procesuale §1. 58/1994. 266/R/2002. Suprem. precum depoziţiile unor martori (Trib. Excepţiile procesuale nu trebuie confundate cu apărările de fond. ea va continua să fie citată. Noţiunea de apărare are mai multe înţelesuri. CA.. CA.juridice)2 în cursul judecăţii. Deci. Galaţi. proc. Bucureşti. 518/1996. în sens restrâns. în caz contrar. înscrisă în art. la vechiul domiciliu şi nu va putea să invoce nulitatea procedurii de citare. p. civ. colegiul civil. 62. 16. în înţeles restrâns. în J. nr. în mod valabil. dacă se exercită o cale extraordinară de atac de retractare. tinzând la respingerea cererii de chemare în judecată. 6/2002. decizia nr. Bucureşti.. decizia civilă nr. p. 1994. 4/2001. iar nu la domiciliul trecut în dosar. care în limbajul comun desemnează situaţia de abatere de la regulă. apărarea desemnează toate mijloacele folosite pentru a se obţine respingerea pretenţiei supusă judecăţii sau întârzierea soluţionării acesteia. 151) sau din împrejurări de fapt din care sar putea trage concluzia că partea a luat cunoştinţă de conţinutul hotărârii (CA. decizia nr. în Culegere de practică judiciară comercială 1993-1998. a împuţina. 117). 141/1957. recipisa depunânduse la dosar. Secţiunea a V-a.J. 25. partea respectivă (intimat în calea de atac) va trebui citată la noul ei domiciliu. în P.3 Această dispoziţie. nu însă şi apărările procesuale 1 Dovada îndeplinirii procedurii de citare sau de comunicare trebuie să rezulte din actul procedural.R. provine de la verbul latin excipiore. noţiunea de apărare cuprinde numai apărările de fond. p. decizia nr. p.S.N. referatul întocmit de arhivarul judecătoriei (CA. 3 A se vedea şi: C. 1/1957. Braşov. aşa încât. nu se aplică şi în cazul în care a intervenit o hotărâre irevocabilă. a anihila). secţia a IlI-a civilă. 2 CA. 104). în Culegere de practică judiciară 1996. în B.J. secţia civilă. secţia a IV-a . secţia comercială şi de contencios administrativ. Bucureşti. decizia nr. Precizări prealabile Printre formele concrete ce alcătuiesc acţiunea civilă se află şi excepţiile procesuale (termenul «excepţie». p. 1559/1994. apărarea vizează numai acele mijloace prin care se invocă obiecţiuni împotriva fondului pretenţiei dedusă judecăţii. partea nu trebuie să mai anunţe schimbarea de domiciliu. în sens larg. secţia comercială. în CJ. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. nr. nr. 533/1994. iar părţii potrivnice să îi comunice acelaşi lucru prin scrisoare recomandată. decizia civilă nr. decizia nr.

secţia a IV-a civilă. civ. decizia nr. pentru unele apărări de fond se foloseşte. dacă sunt invocate împrejurări de fapt în legătură cu speţa respectivă şi apărări în drept. Apărările de fond. relativ impropriu. . ori. atunci când se invocă anumite dispoziţii legale despre care se afirmă că sunt aplicabile în speţă. se poate apăra invocând faptul că nu a împrumutat nimic de la reclamant. De exemplu. în sensul că vânzătorul i-a predat folosinţa bunului în vederea culegerii fructelor. 308.). 196.. 485 C. 168 IC. 1047. . 2244/1996. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. Bucureşti.excepţia procesuală presupune existenţa unui proces civil în curs. iar această apărare de fond poate fi întemeiată în drept pe prevederile art. §2. numite şi apărări propriu-zise. Uneori. partea interesată. trebuie să se pornească de la anumite elemente constant recunoscute în literatura de specialitate şi în practica judiciară. p. când se vorbeşte de regula Judecătorul acţiunii este judecătorul excepţiunii”. procedura de judecată). când se vorbeşte de excepţia de neexecutare a contractului sau de alte mijloace de apărare ale debitorului (art. ori lipsuri referitoare la . p. decizia nr. aşa încât. pârâtul poate formula o apărare de fond în fapt. compunerea şi constituirea instanţei. Astfel. după examinarea fondului pretenţiei respective.civilă. în cazul introducerii unei cereri prin care. de competenţă sau de procedură). în dreptul civil. deşi convenţia privitoare la transmiterea proprietăţii imobilului este nulă. denumirea de excepţie. de exemplu. ulterior declarării nulităţii unei convenţii de înstrăinare a unui imobil. procurorul sau instanţa din oficiu invocă. pârâtul chemat în judecată pentru a fi obligat să restituie reclamantului o sumă de bani. 1653 şi art. că a operat compensaţia legală etc. Astfel: . anumite neregularităţi procedurale (privind competenţa. Definirea excepţiilor procesuale în definirea excepţiilor procesuale. actele de procedură. Excepţiile procesuale 23^ (adică apărările ce privesc încălcarea unor norme de organizare judecătorească. Trib. nici chiar atunci când tind la respingerea sau anularea cererii. în Culegere de practică judiciară 19931997. cu privire la care reclamantul pretinde că i-a împrumutat-o.excepţiile constituie mijloace de apărare. aceasta nu are nici o influenţă asupra fructelor pe care le-a cules. 528/19%. Apărările de fond pot fi apărări în fapt. dar nu se confundă cu apărările de fond. că şi-a plătit datoria. pot fi definite ca fiind mijloacele prin care pârâtul invocă obiecţiuni împotriva pretenţiei reclamantului. urmărind respingerea cererii acestuia ca neîntemeiată (ca nefondată). s-ar pretinde daune egale cu echivalentul lipsei de folosinţă a terenului. civ. ori pe principiul conversiunii artelor juridice.prin intermediul excepţiilor procesuale. în condiţiile legii.

declinarea competenţei. rezultă că admiterea unei excepţii procesuale nu afectează. .1. efectul pe care tind să îl realizeze şi caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice încălcate. Excepţiile procesuale ar putea fi definite ca fiind acele mijloace prin care. trimiterea dosarului la instanţa mai întâi învestită etc. Prin intermediul excepţiilor de procedură se invocă anumite neregularităţi procedurale. excepţia de recuzare etc). iar apoi să se vorbească despre excepţiile de procedură. Excepţii de procedură şi excepţii de fond După obiectul lor. ca o subdiviziune a excepţiilor procesuale.1 Acest procedeu a fost în mod justificat criticat. excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată. de compunere sau constituire a instanţei (excepţia de incompatibilitate. procedura de judecată (excepţiile privitoare la taxele judiciare de timbru. inclusiv termenele în care trebuie efectuate (excepţia lipsei de citare sau a citării nelegale. 234 Judecata în primă instanţă dreptul reclamantului şi că hotărârea pronunţată în urma admiterii unei excepţii procesuale nu are putere de lucru judecat în ceea ce priveşte fondul pretenţiei. a unor norme juridice privind condiţiile de îndeplinire a actelor de procedură. respingerea cererii ca prematură. în condiţiile prescrise de lege şi fără a pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii. stingerea procesului. Fac parte din această categorie acele excepţii care au ca obiect invocarea încălcării unor norme de competenţă (excepţia de necompetenţă). ambele alcătuind categoria excepţiilor de procedură.exerciţiul dreptului la acţiune (privind condiţiile de exerciţiu ale acestuia sau chiar inexistenţa unor componente ale dreptului la acţiune). în cadrul procesului civil. partea interesată. urmărind întârzierea sau împiedicarea judecăţii în fond. excepţia de tardivitate etc). refacerea unor acte de procedură. . este preferabil să se folosească sintagma «excepţie procesuală» pentru a se desemna noţiunea cu sferă mai largă. . după acest criteriu. nu însă ca nefondată). prescrisă. alături de cealaltă subdiviziune. întrucât poate duce la unele confuzii. în excepţii de procedură propriu-zise şi excepţii de fond. §3. excepţiile procesuale se clasifică în excepţii de procedură şi excepţii de fond. 3. procurorul sau instanţa din oficiu invocă. anume excepţiile de fond.) sau la împiedicarea judecăţii fondului (anularea cererii. Faţă de împrejurarea că toate excepţiile au ca trăsătură comună faptul că se invocă în cadrul procesului.admiterea excepţiei duce la întârzierea judecăţii (amânarea cauzei. inadmisibilă etc. neregularităţi procedurale sau lipsuri privind exerciţiul dreptului la acţiune.excepţiile procesuale nu pun în discuţie fondul pretenţiei formulate. în principiu. Clasificarea excepţiilor procesuale Excepţiile procesuale pot fi clasificate în funcţie de trei criterii: obiectul lor. In literatura de specialitate se mai întâlneşte clasificarea excepţiilor.

cu exerciţiul dreptului la acţiune. Prin urmare. excepţia lipsei de calitate procesuală şi excepţia lipsei capacităţii procesuale sunt excepţii de fond. rezultă că excepţiile de fond sunt diferite de apărările de fond. op. tranzacţia etc). (1) C. D. 122 din acest cod. p. distinge între excepţiile de procedură şi excepţiile de fond. însă noul cod francez de procedură civilă reglementează o instituţie ce nu există la noi. . Unii autori au considerat excepţiile de fond ca apărări propriuzise. pornind de la asemănarea acestora în privinţa efectelor spre care tind (admiterea excepţiei de fond duce la anularea sau respingerea cererii). în doctrină s-a încercat să se precizeze împrejurările care. Potrivit art. excepţia lipsei de interes. ori prin care se solicită luarea anumitor măsuri pentru buna desfăşurare a judecăţii şi preîntâmpinarea unor soluţii contradictorii (conexitatea. litispendenţa). p. precum şi acele excepţii care sunt strâns legate de dreptul la acţiune (de componentele acestuia). proc civ.J. Mai mult. Leş. V.2 însă nu există nici o dispoziţie legală care să ofere un criteriu de delimitare a 1 A se vedea: Gr. excepţiile de fond nu pun în discuţie fondul pretenţiei supusă judecăţii. pe de altă parte. din chiar redactarea art. proc. Considerăm că trăsătura comună a excepţiilor de fond se desprinde din însăşi noţiunea acestora. 2 Menţionăm că legislaţia şi doctrina franceze nu cunosc instituţia excepţiilor de fond.. însă. p. excepţia de prematuritate a cererii. Porumb.. novaţia. Rezultă că în categoria excepţiilor de fond ar trebui incluse acele excepţii care au ca obiect invocarea unor lipsuri referitoare la condiţiile exercitării dreptului la acţiune. aceea a finelor de neprimire (lesfins de non-recevoir). prescripţie şi puterea de lucru judecat. Unele consideraţii în legătură cu excepţiile de procedură. 36 şi urm. 1/1983. 137 alin. voi. mai exact.C. /. p. incluzându-se şi unele mijloace care sunt totuşi apărări de fond (plata. compensaţia legală.excepţia de perimare etc). cit. ci tot excepţii. în S. 344. civ. 393 şi urm. I. Negru. deoarece acestea afectează exerciţiul dreptului la acţiune (acea componentă a acestuia ce constă în posibilitatea de a obţine condamnarea pârâtului). de a lărgi sfera acestora. 252. distincte de excepţiile de procedură. Al. de a reduce numărul excepţiilor de fond la excepţia lipsei de calitate. există două tendinţe: pe de o parte. nr. Din această perspectivă. Bacaci. constituie fine 235 Excepţiile procesuale acestora. anume că sunt în strânsă legătură cu pretenţia dedusă judecăţii. nu sunt apărări de fond. iar. Radu. Articolul 137 C. Tot excepţii de fond sunt şi prescripţia şi puterea de lucru judecat.

care. anume ca excepţii de fond. fiind vorba de una din condiţiile de exerciţiu ale dreptului la de neprimire orice mijloc care tinde a declara cererea adversarului de neprimit. excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond. fie de exerciţiu. regimul juridic al excepţiilor de procedură este mult mai sever decât cel al finelor de neprimire. Se impun unele precizări în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu. excepţiile procesuale se clasifică în excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii (dirimante). Excepţii dilatorii şi excepţii peremptorii După efectul pe care tind să îl realizeze. Explicaţia ar putea fi aceea că. prin unele dispoziţii legale. pentru lipsa dreptului la acţiune. excepţia de inadmisibilitate a exercitării apelului împotriva hotărârilor definitive etc). dreptul la acţiune este îngrădit în ceea ce priveşte exercitarea unor componente ale sale. fie de folosinţă. cu diferenţa că. prescripţia. în sistemul nostru procesual. 161 C. astfel încât excepţiile care au ca obiect invocarea acestor dispoziţii legale sunt excepţii de fond (de exemplu. însă. deoarece este reglementată în art. fără examen asupra fondului. sub titlul „Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat”. s-ar impune reglementarea excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu împreună cu excepţia lipsei capacităţii de folosinţă. termenul prefix. pe când cele din urmă pot fi propuse în orice fază a judecăţii. primele trebuind a fi invocate simultan şi mai înainte de orice apărare de fond sau fine de neprimire. Această instituţie se aseamănă cu aceea a excepţiilor de fond de la noi. iar nu de fond. 236 Judecata în primă instanţă Excepţiile procesuale 237 acţiune.1 în orice caz. trimiterea dosarului la o altă instanţă. 3. civ. De lege ferenda. excepţia privind caracterul subsidiar al cererii în constatare faţă de cererea în realizare.De asemenea. este tratată ca o excepţie de procedură. faţă de calificarea expresă pe care legiuitorul o dă numai excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu. excepţia ce are ca obiect invocarea depăşirii unui termen prefix (excepţia de decădere) este o excepţie de procedură. este o excepţie de fond. proc. Excepţiile dilatorii tind la întârzierea judecăţii pe fond (amânarea judecăţii. excepţia de inadmisibilitate a exercitării recursului împotriva hotărârilor irevocabile. lucrul judecat. declinarea competenţei. lipsa de interes.2.. excepţia privind lipsa procedurii prealabile a reclamaţiei administrative în cazurile în care legea prevede obligativitatea acesteia. transferul dosarului de la un complet . în sistemul procesual francez. precum şi lipsa de calitate. lipsa capacităţii procesuale. de regulă. refacerea unor acte de procedură.

excepţia de necompetenţă duce la declinarea competenţei când cererea este de competenţa unei alte instanţe judecătoreşti sau a unui alt organ cu activitate juris-dicţională. instanţa va anula cererea. stingerea procesului. ori la respingerea cererii ca nefiind de competenţa instanţelor române). în plus. ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală sau împotriva unei persoane fără calitate etc). spre judecare. am arătat că aceasta poate . uneori chiar aceeaşi excepţie fiind dilatorie sau. ci doar de la un complet de judecată la un alt complet de judecată al aceleiaşi instanţe. excepţiile de fond au un caracter mai omogen decât excepţiile de procedură. Sunt şi alte exemple de excepţii peremptorii care încep prin a avea un efect dilatoriu. Menţionăm că s-a susţinut şi punctul de vedere potrivit căruia. fie spre împiedicarea acesteia. dar începe cu un efect dilatoriu. excepţiile pot fi împărţite în dilatorii. iar. respingerea cererii ca inadmisibilă. dar şi la respingerea cererii ca inadmisibilă. S-ar încadra în această categorie excepţia de necompetenţă. anume: excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. excepţia de netimbrare sau de insuficientă timbrare.1 Se observă însă că aşa-numitele excepţii declinatorii tind la întârzierea judecăţii cu privire la fondul pretenţiei. Se observă că. Excepţiile peremptorii tind la împiedicarea judecăţii pe fond (anularea cererii. în privinţa efectelor pe care le produc în cazul în care sunt admise. ceea ce înseamnă că. ca lipsită de interes. ca pricinile să se afle înaintea unor instanţe diferite. peremptorie (de exemplu. cu necesitate. deci ele urmează a fi incluse în categoria excepţiilor dilatorii. Dacă însă lipsa nu se împlineşte. excepţia lipsei semnăturii dacă partea nu este prezentă la termenul când se invocă această excepţie. excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu poate avea doar un efect dilatoriu (amânarea judecăţii). în principiu. la anularea sau respingerea cererii ca prematură. respingerea cererii ca prematură. excepţia de litispendenţă şi excepţia de conexitate. unei alte instanţe. Astfel. peremptorii şi declinatorii. în funcţie de efectul spre care tind. după caz.de judecată la altul. aceste excepţii sunt peremptorii. în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă. Totuşi. lipsită de interes. judecarea separată de cererea principală a cererii reconvenţionale formulate peste termenul prevăzut de lege etc). de regulă. inadmisibilă etc. dacă în termenul acordat de instanţă lipsa se acoperă. acestea din urmă fiind acelea a căror admitere are drept rezultat trimiterea pricinii. admiterea excepţiilor de fond duce. excepţia de conexitate şi excepţia de litispendenţă nu presupun. când cererea este de competenta unui organ fără activitate jurisdicţională. aşa încât este posibil să nu aibă loc o trimitere a dosarului de la o instanţă la alta. Excepţiile de procedură tind fie spre întârzierea judecăţii. ceea ce înseamnă că suntem în prezenţa unei excepţii care tinde spre un efect peremptoriu.

Ele pot fi invocate de orice parte interesată. proc. se opune acţiunii acestuia. administrarea altor probe noi decât înscrisurile. 238 Judecata în primă instanţă 23Q Excepţiile procesuale Trebuie precizat că nu rezultă cu claritate locul inadmisibilităţilor. Cât priveşte răspunsul la argumentul titlului sub care se găseşte art. Este însă de reţinut că. 162 C. potrivit art. 345. se arată că mai există şi alte cazuri în care titlul nu corespunde conţinutului. 3. voi. I.. Deleanu. Excepţiile absolute privesc încălcarea unor norme juridice de ordine publică. Ele pot fi invocate numai de partea interesată şi numai într-un anumit termen (prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a se pune concluzii în fond). p. p. G. voi.D. excepţiile absolute pot fi ridicate direct în recurs numai dacă rezolvarea lor nu ar presupune o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.4. p. I. pârâtul. prin intermediul lor. în orice fază a judecăţii. 161 C. 119. deci chiar direct în apel sau recurs. proc. ci şi de art. Radu. cât şi de excepţiile de procedură. Excepţii absolute şi excepţii relative După caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei juridice încălcate. precum şi faptul că regimul juridic al acestei excepţii nu este reglementat numai de art. în cadrul excepţiilor procesuale sau al apărărilor de fond. voi. civ. 9/1987. proc.R. susţinând că instanţa nu poate examina cererea ce i s-a supus. Consideraţii referitoare Ia inadmisibilităţi într-un studiu relativ recent s-a încercat o fundamentare teoretică a inadmisi-bilităţilor. 395-396. în acelaşi timp. Excepţiile relative privesc încălcarea unor norme juridice de ordine privată. Ciobanu.avea uneori şi un efect peremptoriu. nr. p. arătându-se că inadmisibilităţile ar constitui mijloace de apărare specifice. 3. de procuror sau de instanţă din oficiu. A se vedea D. proc. şi nici ce anume . 43 C. civ.3. /. Porumb. 161 C. J A se vedea: Gr. Leş. declarând-o inacceptabilă. /. Popescu. Aspecte teoretice şi practice ale excepţiei de inadmi-sibihtate în procesul civil. caracterizate prin trăsături ce le aproprie şi. mai precis.. 45 şi urm.. civ. le deosebesc atât de apărările de fond. în R.2 1 A se vedea V. 117. civ. p. II. excepţiile procesuale se clasifică în excepţii absolute şi excepţii relative.M. fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său.

iar nu în excepţii de procedură şi inadmisibilităţi. în anumite cazuri (dacă pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat. efectul general constând în întârzierea judecăţii fondului pretenţiei. Deci. De altfel. în multe cazuri caracterizând doar o singură excepţie. sunt şi alte excepţii peremptorii care au ca trăsătură comună o anumită modalitate de împiedicare a judecăţii pe fond. pentru a stabili cine o poate invoca şi în ce termen. Afirmaţia este valabilă şi pentru excepţiile dilatorii. Spre exemplu. în cazul admiterii lor. Boroi. (1) C. la prima zi de înfăţişare. pe de o parte. rezultă o clasificare a excepţiilor procesuale în excepţii de procedură şi excepţii de fond. ce au ca punct comun o anumită soluţie pe care o va pronunţa instanţa.înţeleg autorii respectivi prin „dreptul de a se adresa justiţiei” şi „dreptul de a sesiza instanţa”.M. trimiterea dosarului la o altă instanţă etc. anume de a respinge cererea ca inadmisibilă. dacă în termenul acordat de instanţă lipsurile nu se împlinesc). trebuie verificat. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale în legătură cu soluţionarea excepţiilor procesuale. deoarece. efectele speciale sunt foarte variate. Se observă că respingerea cererii ca inadmisibilă este în legătură numai cu excepţiile peremptorii. proc. civ. §4. Ciobanu. dar şi spre un efect special (anularea cererii. 137 alin. inclusiv pentru alte obiecţii. V. dacă excepţia este absolută sau relativă.1 încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inadmisibilităţilor este artificială. în funcţie de efectul special spre care tind. regimul procedural al unei excepţii este bine determinat prin calificarea acesteia sub cele trei aspecte enunţate. iar cel special poate consta în acordarea unui termen. excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu (în ambele cazuri. respingerea cererii ca inadmisibilă etc). iar. excepţiile procesuale referitoare la cererea reclamantului. precum şi atunci când întâmpinarea nu este obligatorie). o anumită modalitate de respingere a cererii. Excepţiile procesuale neinvocate prin întâmpinare vor putea fi ridicate de către pârât. mai întâi. Inadmisibilităţile sunt de fapt exemple de excepţii procesuale. tind spre anularea cererii. . deoarece legislaţia şi literatura juridică de la noi acoperă cu noţiunile deja existente toate situaţiile. excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. trebuie menţionat că. prin întâmpinare. anume acele excepţii pe care le poate cunoaşte imediat după ce i s-a comunicat cererea de chemare în judecată. în primul rând. De altfel. pe de altă parte. pârâtul este cel care are posibilitatea să formuleze. Nu ar fi însă utilă o a patra clasificare a excepţiilor procesuale. noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia. din art. iar. ci efectul spre care tinde aceasta. Se poate spune că excepţiile peremptorii tind spre un efect general (împiedicarea judecăţii fondului). însă nu toate excepţiile peremptorii duc la inadmisibilitate. Cât priveşte invocarea excepţiilor procesuale. G. 1 A se vedea. dacă la acest termen procedural reclamantul solicită un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. excepţia referitoare la lipsa vreunuia din elementele cererii de chemare în judecată etc.

. (1) şi art. al persoanei chemate în judecată deoarece ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul (aceasta. respectiv în orice stare a pricinii. 58 C. Intervenientul voluntar. principal sau accesoriu. după caz. dobândeşte calitatea de intervenient principal). s-ar putea discuta dacă el nu ar fi în măsură să invoce şi excepţiile relative ce au ca obiect neregularităţi procedurale comise anterior introducerii sale în proces (avem în vedere ipoteza în care pârâtul a formulat cererea de arătare a titularului dreptului după prima zi de înfăţişare. în care va arăta şi excepţiile procesuale pe care înţelege să le invoce cu privire la cererea reconvenţională. dacă intervenţia voluntară este făcută după prima zi de înfăţişare. excepţiile care nu au fost propuse în termen (prin întâmpinare sau. în Dreptul. dacă este vorba despre o excepţie relativă. dobândeşte calitatea de intervenient principal]. Aşadar. proc. Excepţiile care au ca obiect invocarea unor neregularităţi săvârşite pe parcursul judecăţii pot fi ridicate de partea interesată cel mai târziu la prima zi de înfăţişare ce a urmat neregularităţii şi mai înainte de a se pune concluzii în fond. sub aceeaşi sancţiune a decăderii [art.]. ceea ce înseamnă că nu va putea să invoce excepţiile relative care privesc neregularităţile procedurale săvârşite anterior acestui moment. excepţia de necompetenţă teritorială (exemplul luat presupune că reclamantul a introdus . spre exemplu. precum şi excepţiile relative care au ca obiect invocarea unor neregularităţi procedurale săvârşite după intervenirea sa în proces. afară de cele de ordine publică. proc. în situaţiile prevăzute de art. chiar direct în apel sau în recurs. în situaţia prevăzută de art. 136 C. Ia prima zi de înfăţişare ori la termenul acordat de instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin. p. proc. proc. civ. civ.. Aceeaşi este soluţia şi în cazul terţului chemat în garanţie (acesta va putea să invoce atât excepţiile procedurale referitoare la cererea de chemare în garanţie.. proc. printre altele.) nu vor mai putea fi ridicate în cursul judecăţii. 66 alin. cât şi cele privitoare la cererea principală). Potrivit art. terţul intervenient poate să propună excepţiile absolute. 151-153. Dacă pârâtul formulează cerere reconvenţională. dacă este o excepţie absolută [art. proc. având în vedere că terţul ia locul pârâtului. însă excepţiile absolute pot fi invocate oricând în cursul judecăţii. însă.. civ. 9-12/1990. nr. (2) C. reclamantul va putea solicita un termen în vederea depunerii întâmpinării. neinvocarea unei excepţii relative în termen este sancţionată cu decăderea părţii interesate din dreptul de a mai opune ulterior excepţia respectivă. (1) C.Probleme privind excepţiile procesuale. cât şi al terţului arătat ca titular al dreptului real [care. civ. 108 alin.]. desigur după ce aceasta din urmă i-a fost comunicată. civ. (3) C. şi excepţiile procesuale ce se impun faţă de cererea modificată. 132 C. iar părţile au fost de acord cu primirea acesteia). 136 C. proc. civ. Deci. devine parte în proces şi ia procedura în starea în care se află în momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie voluntară. potrivit art. arătând. pârâtul ar putea răspunde printr-o întâmpinare. civ. afară de cazul în care intervenţia are loc până la prima zi de înfăţişare. 66 alin.

pentru a se respecta principiul contradictorialităţii. iar nu ca nefondată.1 Instanţa poate să atragă atenţia părţii interesate că aceasta este în drept să invoce o excepţie relativă. trebuie să le 240 Judecata în primă instanţă pună în discuţia părţilor. însă respingerea excepţiei (deci reclamantul şi-a justificat calitatea procesuală) nu duce automat la admiterea cererii de chemare în judecată. deoarece. civ. o respinge. . (2) C. procurorul poate să pună concluziile sale. Dacă însă instanţa. dacă acesta participă la judecată. proc. că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra excepţiilor de fond care fac de prisos. Cel de-al doilea alineat al acestui text de lege dispune că excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. în totul sau în parte. 137 alin. civ. iar pârâtul invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active. dacă din probe rezultă că excepţia este întemeiată. civ. cercetarea în fond a pricinii. înainte de a se pronunţa asupra lor. a stabili că lipseşte calitatea procesuală activă înseamnă a stabili că reclamantul nu este titularul dreptului real. pot fi aplicate prevederile art. reglementează procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale. proc. instanţa va soluţiona mai întâi excepţia procesuală. nu s-ar putea obţine desfiinţarea hotărârii pe motiv că s-ar fi încălcat principiul rolului activ al judecătorului. în primul alineat.o cerere reală mobiliară). Articolul 137 C. urmând a se administra numai dovezile necesare soluţionării fondului pretenţiei (probe care nu au fost necesare şi pentru rezolvarea excepţiei). De exemplu. dacă reclamantul a introdus o cerere în revendicare. deci că respectiva cerere este neîntemeiată. iar dacă excepţia este invocată în cursul judecării fondului.]. stabilind. Deşi nu există un text de lege expres. se consideră că excepţiile absolute pot fi invocate şi de procuror. în orice moment al judecăţii [art. Instanţa poate invoca din oficiu excepţiile absolute. soluţia fiind în funcţie şi de celelalte apărări. proc. Numai în cazul în care probele necesare rezolvării excepţiei sunt comune cu probele (ori numai cu o parte din acestea) necesare rezolvării fondului. (1) C. dacă însă instanţa nu a procedat în acest mod. ceea ce presupune că probele necesare soluţionării excepţiei sunt necesare şi pentru rezolvarea fondului. probele în baza cărora a fost rezolvată excepţia (probe care sunt în legătură cu soluţionarea în fond a pricinii) rămân câştigate cauzei. instanţa poate dispune unirea excepţiei cu fondul. dar. cererea va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală. Chiar şi în ipoteza unor probe comune. iar partea interesată nu a invocat excepţia relativă. unirea excepţiei cu fondul nu este obligatorie pentru instanţă.. 108 alin. iar cu privire la excepţiile relative ridicate de partea interesată. Rezultă că excepţiile procesuale se rezolvă înainte de cercetarea fondului pretenţiei deduse judecăţii. rezolvând mai întâi excepţia.

op. conexitate. cit. excepţia privind lipsa procedurii prealabile şi obligatorii). civ. civ. Mai mult.1 Această propunere. Această practică încalcă prevederile art. şi duce la o prelungire nejustificată a judecăţii în acele cazuri în care excepţia se admite. pentru a putea rezolva excepţia puterii de lucru judecat sau a prescripţiei extinctive. Popescu. nu este determinată de o nevoie reală în desfăşurarea judecăţii. fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor CA. care este preluată din fosta Lege de accelerare a judecăţilor. Nu se vede de ce ar fi necesară unirea excepţiei cu fondul. mai multe excepţii procesuale. Astfel. Radu. ca orice afirmaţie făcută de una dintre părţi înaintea instanţei. proc. potrivit căreia.D. întotdeauna.2 apoi excepţia de necompetenţă.3 prescripţia etc. având în vedere că pot fi considerate în legătură cu fondul toate excepţiile de fond. în literatura de specialitate. De altfel. competenţă). în lipsa unei reglementări exprese. unele excepţii ar trebui soluţionate. iar apoi. p. dacă s-ar îmbrăţişa interpretarea cu care nu suntem de acord. p. Astfel. s-a oferit şi o altă interpretare a art.în practică. excepţia ar putea fi unită întotdeauna cu fondul. (ca sugestie pentru practica judiciară şi. Menţionăm totuşi că. în situaţia în care se invocă. puterea de lucru judecat.R. în R. 241 Excepţiile procesuale fondului (excepţiile de litispendenţă. care însă nu sunt comune cu probele necesare soluţionării fondului. 98. în Culegere de practică judiciară 1996. proc.. instanţa trebuie să fie competentă.4 1 A se vedea D. instanţa trebuie să deducă ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale din caracterul şi efectele produse de excepţiile respective. G. 137 alin. Braşov. 619/1996. prin invocarea din oficiu a excepţiei de inadmisibi-litate. ca propunere de lege ferenda). ceea ce presupune administrarea unor probe. decizia civilă nr. în acelaşi timp. aceasta trebuie dovedită. 9/1987. excepţiile privind compunerea sau constituirea instanţei. excepţiile ar putea fi unite cu fondul dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi sau dacă ele sunt în strânsă legătură cu fondul pricinii. dar aceasta nu înseamnă că ele ar trebui rezolvate odată cu fondul. există tendinţa de a se uni excepţia cu fondul şi în situaţia în care pentru rezolvarea excepţiei sunt necesare probe. fără ca acestea să servească şi dovedirii pretenţiei pe fond. nr. 137 C. . (2) C. Cât priveşte cea de a doua ipoteză a propunerii. având în vedere scopul urmărit prin invocarea lor. uneori. să fie alcătuită potrivit legii. înaintea 1 Instanţa nu poate soluţiona cererea. nu este clar ce se înţelege prin excepţie strâns legată de fondul pricinii. aşa încât. vor fi rezolvate mai întâi excepţiile referitoare la învestirea instanţei (excepţia de netimbrare sau de insuficientă timbrare. în cazul în care pentru rezolvarea excepţiei ar urma să se administreze probe. totodată.

încheierea de admitere sau de respingere a excepţiei procesuale poate fi atacată numai odată cu hotărârea de fond. 2168/1997. ori îşi declină competenţa. pronunţând o încheiere. deci să rezolve excepţia puterii de lucru judecat . deci atunci când se dezînvesteşte de soluţionarea pricinii pe fond. Sibiu. încheierea prin care s-a admis excepţia de recuzare nu este supusă nici unei căi de atac). dacă legea nu prevede expres o altă soluţie (de exemplu. secţia a IlI-a civilă. Secţiunea a Vi-a. primează excepţia referitoare la taxele de timbru. Bucureşti. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. înainte de a fi plătite taxele judiciare de timbru . deoarece admiterea acesteia exclude analizarea altor excepţii. 214/1971. deoarece instanţa nu poate să pună în discuţia părţilor alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre soluţionare. p.R. chiar dacă şi acestea sunt de ordine publică . dacă legea nu prevede o altă soluţie (de exemplu. în cazul în care respinge sau anulează cererea. 1098/1978. Noţiunea şi importanţa probelor în procesul civil . secţia civilă. respectiv o hotărâre (sentinţă sau. dacă dispune amânarea judecăţii. decizie).D. Suprem. Nerespectarea termenului imperativ pentru declararea apelului determină decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. Prin constatarea decăderii. 43. p.52. i?. Hotărârea prin care s-a admis excepţia procesuală are acelaşi regim juridic ca şi hotărârea ce ar fi urmat să se pronunţe pe fond. p. Probele §1. astfel că instanţa de apel este obligată să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate a apelului.CA. Dacă excepţia este respinsă. 242 Judecata în primă instanţă Dacă excepţia procesuală invocată este întemeiată. 1971.Trib.1. sentinţa prin care s-a admis excepţia de perimare nu este supusă apelului. decizia nr. 190. 702/1997. 2 în cazul în care se invocă atât excepţia de necompetenţă materială. Bucureşti. instanţa trebuie să verifice dacă este în măsură să se mai pronunţe în pricina respectivă. după caz. jud. în CD. p. decizia civilă nr.Trib. Consideraţii generale 1. în Culegere de practică judiciară civilă 1993-1998. nr. 9/1980. dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar. CA. decizia nr. decizia nr. instanţa o va admite. 321. cât şi excepţia de nulitate a cererii pentru insuficientă timbrare. înainte de a se pronunţa asupra prescripţiei. 302. ci poate fi atacată cu recurs). instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie şi continuă judecata. în R. secţia a ffl-a civilă.

faptele care au dat naştere conflictului de interese dedus judecăţii. sunt fapte juridice lato sensu care creează raporturi juridice . Astfel. la toate acestea urmând a se mai adăuga şi probele materiale. îmbogăţirea fără justă cauză etc. rezilierea actului juridic etc. rezoluţiunea. care constituie raportul juridic dedus judecăţii şi care trebuie dovedite. iar judecătorul îşi va forma convingerea şi va pronunţa hotărârea pe baza probelor care s-au administrat în cauză . iar Codul de procedură civilă mai reglementează expertiza şi cercetarea la faţa locului. determinant în soluţionarea pricinii. noţiunea de probă este utilizată în două accepţiuni. iar apoi să aplice la aceste fapte norma de drept corespunzătoare. Deci. este folosit. care au creat. Cum litigiul nu poate fi rezolvat numai pe baza afirmaţiilor părţilor. odată dovedit printr-un mijloc de probă.2. adică măsura în care acestea au reuşit să formeze convingerea judecătorului cu privire la existenţa sau inexistenţa raportului juridic dedus judecăţii. prezumţii şi mărturisirea uneia din părţi. adică mijlocul prevăzut de lege prin care se poate dovedi un raport juridic. faptele sunt de două categorii: fapte principale (facta probanda sau res probandae).1.da mihifactum. martori. fie rezultatul obţinut prin folosirea mijloacelor de probă. Probele au o importanţă primordială în procesul civil. fie mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit. de regulă. în acest sens. Prima accepţiune în sens restrâns este aceea de mijloc de probă. 1170 C. părţile trebuie să dovedească afirmaţiile pe care le fac cu privire la pretenţiile formulate şi la apărările împotriva acestor pretenţii. adică un fapt material care. prevede că dovada se poate face prin înscrisuri. judecătorul trebuie să cunoască raporturile juridice civile dintre părţi. sunt contradictorii. reprezentând tocmai mijloacele prin care judecătorul poate lua cunoştinţă de raporturile de drept material supuse judecăţii. dar care contribuie la dovedirea existenţei sau inexistenţei acestuia. Obiectul probei Obiectul probei este reprezentat de acele fapte juridice care tind la dovedirea raportului juridic litigios.într-un sens mai larg. ori care au determinat ineficacitatea sa. care nu constituie raportul litigios. contractul. precum şi fapte probatorii (facta probantia sau res probantes). pentru a dovedi un alt fapt material. afirmaţii care. Pentru a putea pronunţa hotărârea. într-un sens mai restrâns. dabo tibi ius.2. prin probă înţelegem fie acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui anumit raport juridic. 1. deci actele juridice şi faptele juridice în înţeles restrâns. civ. art. dând dreptul de a se cere anularea. rezultă 243 Probele că probele sunt indispensabile pentru stabilirea situaţiei de fapt. Din acest punct de vedere. Obiectul şi sarcina probei 1. la rândul său. modificat sau stins acest raport juridic. faptul ilicit cauzator de prejudicii. A doua accepţiune în sens restrâns este aceea de fapt probator.

cum ar fi: art. O primă clasificare a faptelor ce pot forma obiectul probei rezultă din chiar definiţia dată acestuia. după caz. în principiu. cât şi faptele negative.) şi psihologice (cele care nu se exteriorizează decât prin rezultatele lor. De exemplu. Plata. a debitorului. este foarte greu de dovedit că s-a exercitat tot timpul posesia asupra unui bun (fapt pozitiv nedefinit). sunt aproape imposibil de dovedit. precum dărâmarea unui zid. prin dovedirea faptului pozitiv că la data respectivă se afla într-o altă localitate. dar se poate proba că acel bun a fost în posesia persoanei respective într-un anumit moment etc. acestea din urmă prin dovedirea faptelor pozitive contrare (de exemplu. este aproape imposibil de probat că o persoană nu a fost niciodată într-o anumită localitate (fapt negativ nedefinit). Faptele care trebuie dovedite pot fi materiale (cele care se exteriorizează. unde este totdeauna vorba de fapte determinante. contractele sau alte fapte juridice pot modifica şi alte elemente ale raportului juridic civil. Si negativa indefinita probări non potest id non inde este quia negativa. pentru a culege moştenirea. infirmitatea unei persoane ca urmare a unui accident etc. anume: fapte generatoare de drepturi şi obligaţii. faptele nedefinite. reaua-credinţă etc). însă nu include dreptul subiectiv invocat şi. de asemenea. indiferent că ar fi 244 Judecata în primă instanţă pozitive sau negative. lipsa capacităţii de folosinţă sau de exerciţiu. subrogaţia. remiterea de datorie cu consimţământul creditorului etc. 31/1954 (cel care solicită declararea dispariţiei sau a morţii pe cale judecătorească trebuie să . Menţionăm că sunt şi cazuri în care însăşi legea impune dovedirea unui fapt negativ. precum şi fapte de ineficacitate. Obiectul probei înglobează o mare diversitate de fapte juridice. însă. dar aceste fapte nu interesează într-un proces civil. compensaţia. Deci. moartea. precum dolul. reorganizarea persoanelor juridice etc. fapte modificatoare de drepturi şi obligaţii. sunt fapte care determină sau pot determina ineficacitatea actelor juridice respective. Vicierea consimţământului uneia dintre părţi la încheierea actului juridic. Cesiunea de creanţă. quum nec affirmativa indefinita potest. 16 din Decretul nr. modifică raporturile juridice prin schimbarea creditorului sau. la care se pretinde că a săvârşit un accident de circulaţie. însă. Pot fi dovedite atât faptele pozitive. într-o cerere în tăgăduirea paternităţii. De asemenea. moştenitorii subsecvenţi în clasă trebuie să dovedească. sunt fapte care sting raporturile juridice. confuziunea. neexecu-tarea obligaţiei contractuale asumate etc. fapte extinctive de drepturi şi obligaţii. că moştenitorii din clasa superioară nu au acceptât-o. tăierea unui arbore. nici norma juridică aplicabilă în speţă (iura novit curia).civile.că a fost imposibilitate de coabitare sau de concepţie -prin dovedirea unor fapte pozitive etc). se tinde a se dovedi un fapt negativ . sed quia indefinita. prin obiectul probei înţelegem faptele juridice lato sensu din care izvorăsc drepturile şi obligaţiile cu privire la care părţile se află în litigiu. se poate proba că persoana respectivă nu a fost în acea localitate la o anumită dată.

art. iar . care ar fi inutilă. de realitatea sau de fictivitatea acestora. respectiv patru ani. judecătorul având posibilitatea de a se convinge. nu s-a primit nici o veste despre existenţa acelei persoane). în caz contrar. 24 alin. Instanţa se poate folosi în pronunţarea soluţiei de un fapt notoriu. civ. (2) C. el nu poate să respingă probele cerute de către părţi. el poate fi audiat ca martor. dar nici pentru infirmarea lor. numite fapte necontestate. dispune că hotărârea penală are în civil putere de lucru judecat cu privire la existenţa faptei. nu mai pot forma obiect de probă în instanţa civilă. proc. deoarece art. Astfel. (cel care solicită restituirea plăţii nedatorate trebuie să facă dovada faptului că nu datora nimic celui căruia i-a făcut plata). incompatibil. „conţinutul legii străine se stabileşte de instanţa judecătorească prin atestări obţinute de la organele statului care au edictat-o. civ. în mod excepţional şi normele juridice pot constitui obiect al probei. (cel care solicită constatarea consolidării unui drept afectat de o condiţie rezolutorie trebuie să facă dovada că evenimentul respectiv nu s-a realizat şi nici nu se mai poate realiza în viitor) etc. (cel care se prevalează de un drept supus unei condiţii suspensive negative trebuie să facă dovada că acel eveniment nu s-a realizat). partea interesată va trebui să dovedească notorietatea acelui fapt. prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat”. civ. 1017 C. ci trebuie să pronunţe hotărârea judecătorească numai în baza probelor care au fost administrate în cauză. Nu este necesară nici dovedirea faptelor constatate (prezumtive). în cazul în care judecătorul cunoaşte personal faptele care formează obiectul litigiului. părţile urmând a fi dispensate de a mai administra probe pentru dovedirea lui. 22 C. în cazurile în care pentru aplicarea unei dispoziţii legale se cere ca un fapt să fie notoriu. 7 din Legea nr. devenind însă.. legea însăşi considerându-le existente. nici pentru Probele 245 confirmarea lor. odată dovedit faptul vecin şi conex pe care se sprijină o prezumţie legală. Faptele asupra existenţei cărora toate părţile din proces sunt de acord. 1092 C. proc. în privinţa chestiunilor prealabile. pe bază de probe.dovedească că un anumit timp. nu au o forţă probantă deosebită. Dacă judecătorul cunoaşte împrejurări de fapt şi depoziţia sa este necesară pentru soluţionarea pricinii. pe motiv că sunt inutile. care este inadmisibilă. Astfel. conform art. instanţa superioară ar fi în imposibilitate de a mai exercita controlul judiciar sub aspectul temeiniciei hotărârii. civ. persoana care a săvârşit-o şi vinovăţia acesteia. 105/1992. art. un an. pen. art. adică de un fapt cunoscut de un mare număr de persoane. nu mai este necesar să se administreze dovezi pentru stabilirea situaţiei de fapt pe care legea o presupune. deoarece. 993 şi art. potrivit art. 1019 C. menţionăm că faptele stabilite în materialitatea lor în instanţa penală.

trebuie să îl dovedească. dacă doreşte să răstoarne această stare. este firesc ca el să-şi dovedească pretenţia pe care a supus-o judecăţii -onus probandi incumbit actori. beneficiarul prezumţiei trebuie să dovedească numai faptul din care decurge prezumţia. Prin urmare. iar partea potrivnică. constituie o chestiune de fapt şi ca atare poate forma obiectul probei.. Articolul 1202 alin.2. de exemplu. probatio incumbit ei qui dicit. iar 246 Judecata în primă instanţă .). (3) al acestui articol prevede că în cazul în care este imposibilă stabilirea conţinutului legii străine. civ. în principiu. De asemenea. cel care face o propunere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească. 1447 şi art. într-un proces obişnuit. Ca o concluzie generală. să dovedească netemeinicia pretenţiei reclamantului. nefiind decât o clauză tacită sub-înţeleasă în contracte (art. deci sarcina probei revine celui care face o afirmaţie. el trebuie să facă dovada acesteia . prin introducerea cererii de chemare în judecată. Dacă invocă o excepţie procesuală. pârâtul este obligat să iasă din pasivitate şi să se apere.in excipiendo reusfit actor. civ. 1. Aceeaşi este soluţia şi în cazul obiceiului locului (la care legea trimite uneori. atunci i se aplică în întregime regula comună cu privire la sarcina probei. când pârâtul dobândeşte calitatea de reclamant (formulând o cerere reconvenţională. Astfel. civ. care nu este decât o variantă a obiceiului convenţional.980.„partea care invocă o lege străină poate fi obligată să facă dovada conţinutului ei” [alin. Sarcina probei Potrivit art. se poate spune că partea care pretinde un fapt nou. este obligată să administreze proba contrară. Dacă reclamantul a doyedit faptul generator al dreptului său. Sunt situaţii în care pârâtul este obligat să preia iniţiativa probei.2. are totuşi primul sarcina probei. păstrându-şi această calitate. sarcina probei revine reclamantului. Există unele situaţii în care pârâtul. deoarece beneficiarul unei prezumţii legale trebuie să dovedească faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia respectivă (mult mai uşor de probat. o cerere de chemare în garanţie). Se admite că obiceiul sau uzanţa convenţională. 1452 C. 1359. (1) C. 1169 C. Procesul civil fiind pornit de către reclamant. civ. când legea presupune că stării de fapt îi corespunde o anumită stare de drept. 981 C. articolele 607. sarcina probei se împarte între reclamant şi pârât.). se aplică legea română]. uneori chiar evident). în cazul prezumţiilor legale relative. contrar poziţiei dobândite de adversar. însă formularea textului nu este riguros exactă. non ei qui negat. 970. prevede că „prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută”.610.

că l-a pierdut etc). întrucât în lipsă de probe sau atunci când probele administrate sunt insuficiente şi nici nu s-ar mai putea produce alte probe. (2) C. se poate întâmpla ca o parte să nu obţină câştig de cauză. aşa încât debitorul nu mai este obligat să dovedească direct faptul libera-ţiunii sale. 287 C.din acel moment sarcina probei este răsturnată (de exemplu. fără să se fi probat ceva împotriva sa. potrivit art. sarcina probei nu revine mai întâi celui care pretinde că măsura respectivă este nelegală sau netemeinică (cel concediat. deşi cel recunoscut. Aceeaşi este situaţia şi în cazul prezumţiilor legale absolute ce pot fi răsturnate prin mărturisire (beneficiarul prezumţiei va dovedi faptul vecin şi conex pe care se sprijină prezumţia. dacă el nu reuşeşte să facă această dovadă.. deoarece. „dacă recunoaşterea de paternitate este contestată de mamă. Deci. 58 alin. din punct de vedere al rezultatului. care are poziţia procesuală de pârât). deoarece. (2) C. după ce le-a pus în prealabil în discuţia părţilor. fam. ci autorul recunoaşterii (respectiv moştenitorii acestuia în caz de deces). de cel recunoscut sau de descendenţii acestuia. dovada paternităţii este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi. probând că titlul i-a fost furat.idem est non esse aut non probări. potrivit căruia. pentru că îi lipseşte mijloacele de probă necesare dovedirii pretenţiei sale. metaforic. are poziţia procesuală de reclamant). Se poate spune. 1138 alin. Cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca nefondată (neîntemeiată). . că în faţa justiţiei. mama sau descendenţii acestuia au calitatea de reclamant. deşi ar avea dreptate. precum şi în cazul prezumţiilor calificate ca intermediare sau mixte. Stabilirea părţii căreia îi incumbă sarcina probei prezintă o importanţă deosebită. urmând ca partea adversă să administreze interogatoriul pentru a încerca să obţină recunoaşterea faptului contrar). reclamantul este cel care trebuie să probeze mai întâi afirmaţiile sale. reus absolvitur. nu însă şi în cazul prezumţiilor legale absolute irefragabile (care nu pot fi combătute prin nici un mijloc de probă) şi nici al prezumţiilor simple. de regulă.. muncii. judecătorul este obligat să aibă un rol activ în materie probatorie* putând să ordone probe şi din oficiu. pretenţia sa va fi respinsă .actore non probante.” Prin urmare. O altă situaţie în care sarcina probei este răsturnată este aceea prevăzută de art. potrivit art. rezultă că. remiterea actului autentic constatator al creanţei către debitor este o prezumţie de plată. în sistemul nostru procesual. Sarcina probei este răsturnată şi în acele litigii de muncă în care angajatorul este pârât. „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului. în cazul contestaţiei împotriva deciziei de concediere. trebuie să probeze că recunoaşterea de paternitate corespunde realităţii. iar nu ca nedovedită. Cum. ci celui împotriva căruia se formulează această pretenţie (angajatorul. urmând ca dovada contrară să fie făcută de către creditor. ci este suficient să exhibe titlul constatator. aceştia nu au mai întâi sarcina probei. „a nu avea probe” este acelaşi lucru cu „a nu avea dreptate” . va pierde cel căruia îi revenea sarcina probei. civ. Spre exemplu. deşi pârât. acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare”.

119 . constatările personale ale organului instru-mentator nu pot fi contestate decât prin înscrierea în fals. în cazul prezumţiilor legale absolute irefragabile este inadmisibilă proba pentru combaterea acestora.proba să fie concludentă. Dacă însă pârâtul solicită încuviinţarea unei probe pentru a dovedi culpa concurentă a victimei.proba să fie pertinentă. 31 alin. deoarece art. dacă ar fi primejdie ca ea să se piardă prin întârziere]. într-un proces care are ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită. pentru a fi admisibil. civ. 5 C. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale: . interzice folosirea interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divorţ. 1. demne de a fi crezute. întrucât răspunderea se împarte între autor şi victimă. proc. . să nu tindă la dovedirea unor fapte imposibile. fără a se mai examina concludenta. (2) C. iar celelalte prezumţii legale absolute pot fi răsturnate numai prin mărturisire judiciară.2.3. 1003 C. Propunerea probelor se face în faza iniţială a procesului. proba cu martori solicitată de către pârât pentru a dovedi că au mai fost şi alţi participanţi. civ. civ.) şi. prevede că răspunderea este solidară.. . 115 pct. nu este şi concludentă. De exemplu: în cazul înscrisurilor autentice. Reguli comune referitoare la admisibilitatea. Reclamantul trebuie să arate în cererea de chemare în judecată dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere (art. 3 C. pentru unele mijloace de probă există şi condiţii speciale de admisibilitate. Orice probă concludentă este şi pertinentă. motivele de recuzare nu pot fi dovedite prin interogatoriu etc. deci să aibă legătură cu obiectul procesului. adică să nu contravină legilor naturii.). Admisibilitatea probelor Orice mijloc de probă. administrarea şi aprecierea probelor 1. Astfel. (1) C. art. în procesele de divorţ. în întâmpinare.3. trebuie să indice dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere (art. ultim C. civ. ci a unor fapte reale. civ. . proc. Administrarea probelor Administrarea probelor presupune examinarea a trei aspecte: propunerea probelor. dar este posibil ca o probă pertinentă să nu fie totuşi concludentă. textul permite însă încuviinţarea probei.247 Probele 1.proba să fie verosimilă. adică să poarte asupra unor împrejurări care sunt de natură să ducă la rezolvarea cauzei respective [art. deşi este pertinentă.proba să fie legală.1. proba este pertinentă şi concludentă. proc. proc. iar pârâtul..3. va arăta dovezile pe care îşi întemeiază pretenţiile [art. 612 alin. deci să nu fie oprită de legea materială sau procesuală. 112 pct. Pe lângă aceste condiţii generale de admisibilitate. încuviinţarea lor şi administrarea propriu-zisă. proc civ. potrivit art. dacă formulează cererea reconvenţională. 167 alin.

civ. civ. 112. Dacă pârâtul care nu este reprezentat sau asistat de avocat nu a depus întâmpinare. cel mai târziu. Deşi. 138 C. contradovada trebuie cerută în aceeaşi şedinţă. (2).alin. deşi dispoziţiile legale mai sus amintite nu au fost respectate: . proc. (3) C.].]. din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat. De asemenea. 5 C. la cererea întregită sau modificată de către reclamant. (1) C. pe cât posibil. dispune că. civ. în şedinţa următoare. civ. (3) C. proc.]. Pârâtul. indicând trei situaţii în care partea poate să ceară probe. în cazurile în care întâmpinarea nu este obligatorie. 138 alin. dispunând că „dovezile care nu au fost cerute în condiţiile art. . civ. iar alineatul ultim al aceluiaşi articol permite reclamantului să ceară un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune 248 Judecata în primă instanţă dovezile în apărare.” Acelaşi articol prevede şi excepţii de la această sancţiune. 167 alin. în caz de împiedicare. 132 alin. art. (1) C. dovezile şi toate mijloacele sale de apărare. 115 şi art. în principiu. în care să indice dovezile cu care se apără faţă de noile pretenţii ale reclamantului.. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei. Potrivit art. Dacă se încuviinţează o dovadă cu martori în condiţiile art. proc. Sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii constă în decăderea părţilor din dreptul de a propune probele cu care tind să-şi dovedească pretenţiile şi apărările lor. (4) şi (5) C. la prima zi când se înfăţişează [art. precum şi pentru a propune noi dovezi. raportat la art. proc. proc. reclamantul. proc. art. civ. Aşadar. ar fi firesc ca mai întâi să se facă dovada şi numai după aceea să se facă şi contradovada. dacă ambele părţi sunt de faţă. 118 alin. 167 alin. Pentru prima şi pentru cea de a treia situaţie din cele mai sus menţionate. civ. poate face o nouă întâmpinare [art. părţile au obligaţia să propună probele în acelaşi timp.când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii.când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii. la prima zi de înfăţişare. propunerea probelor trebuie făcută prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare sau. 112 pct. . în anumite cazuri. civ. iar dacă partea potrivnică lipseşte. proc. ori. la prima zi de înfăţişare. 132 alin. partea adversă are dreptul la contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect. art. .]. Rezultă că. poate cere instanţei să îi acorde un termen pentru întregirea sau modificarea cererii. dovada şi dovada contrară vor fi administrate în acelaşi timp. (1) teza a ll-a C.. proc. la prima zi de înfăţişare. despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă [art. preşedintele îi va pune în vedere să arate excepţiile. pârâtul poate propune probe la prima zi de înfăţişare.când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea. aparent.

241' . ea nu mai poate reveni asupra ei decât motivat şi numai dacă proba a devenit neconcludentă sau inutilă. dacă s-au încuviinţat dovezi potrivit art.]. proc. 40 alin. Recurgerea la procedura alternativă a administrării probelor de către avocaţii care asistă şi reprezintă părţile din proces (respectiv de către consilierii juridici care reprezintă părţile) este posibilă numai în cazul litigiilor patrimoniale şi numai dacă acestea nu au ca obiect drepturi asupra cărora . dacă legea nu dispune altfel [art. proc. 167 alin. 129 alin. în situaţia în care s-a încuviinţat o dovadă ce necesită cheltuieli. civ. Acest termen poate fi prelungit până la 15 zile. 169 alin.]. După aceasta. încheierea . (1) C. înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului pretenţiilor deduse judecăţii [art. civ. 249 Probele această încheiere. partea este obligată să depună în termen de 5 zile suma fixată de instanţă.].]. proc. care trebuie să fie motivată. civ. (2) C. proc. dacă prin aceasta nu se amână judecata(art. Probele propuse în aceste condiţii trebuie puse de către instanţă. 168 alin. civ.). civ. proc. (5) C. proc. proc. 254 alin.24122 C. în discuţia contradictorie a părţilor. prin recenta modificare legislativă au fost introduse dispoziţii referitoare la cercetarea procesului în cazul administrării probelor de către avocaţi (art. civ. suma se avansează de partea în folosul căreia se administrează. (2) C. pot rămâne câştigate cauzei probele administrate de o instanţă necompetentă (art. De asemenea. proc. proc.]. 168 alin.) sau de o instanţă de la care pricina a fost strămutată [art. instanţa poate ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă. ori într-o cerere perimată [art. civ.]. Depunerea sumei se va putea face şi după împlinirea termenului. civ. (4) teza a ll-a C. Dacă proba a fost ordonată de instanţă din oficiu. va arăta şi temeiurile pentru care proba a fost încuviinţată sau respinsă. sub sancţiunea decăderii.Dacă o parte a renunţat la o dovadă pe care a propus-o. este supusă controlului judiciar. partea adversă poate să şi-o însuşească ea [art. în ordinea statornicită de aceasta [art. formând corp comun cu hotărârea ce se va pronunţa pe fond. civ. civ. precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate [art. civ.]. civ. pentru că. proc. Dacă instanţa a încuviinţat o probă. (3) C. chiar dacă părţile se împotrivesc [art. De asemenea. (4) C. proc. Când o parte s-a opus la o probă propusă de cealaltă parte. (2) C. Sunt şi situaţii în care probele nu sunt administrate de către instanţa care judecă procesul: administrarea probelor prin comisie rogatorie [art. civ. proc. 138 pct. 2 şi pct. 160 C.]. 169 alin. Administrarea propriu-zisă a probelor se face în faţa instanţei de judecată. (1) C.]. 170 C. în încheierea prin care se încuviinţează dovezile trebuie să se arate faptele ce vor trebui dovedite. 168 alin. 4 C. înainte de a le încuviinţa.). proc. instanţa va da o încheiere de admitere sau de respingere a probelor propuse.

Consimţământul astfel exprimat. a încetat. proc. Dacă. caz în care termenul se prelungeşte cu timpul necesar soluţionării excepţiei sau incidentului. potrivit legii. când termenul se prelungeşte cu . nu poate fi revocat unilateral. 2 C. va hotărî asupra cererilor de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane. ipoteză când termenul se prelungeşte cu cel mult o lună pentru angajarea altui avocat. (1) pct. ţinând seama de volumul şi complexitatea acestora. pe baza cererii de chemare în judecată. instanţa trebuie să se pronunţe. 242 alin. care este obligat să certifice consimţământul şi semnătura părţii pe care o asistă sau o reprezintă. fie prin înscris întocmit în faţa avocatului. pe care le găseşte concludente. din oficiu. a intervenit o altă cauză de suspendare a procesului. măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt. cererile menţionate mai sus pot fi formulate şi ulterior primei zile de înfăţişare. la cerere. consimţământul se va da de fiecare dintre ele separat. ca orice act juridic unilateral. una dintre părţi a decedat. alege domiciliul la avocatul care o reprezintă. sau cu termenul acordat părţii interesate pentru introducerea în proces a moştenitorilor. în condiţiile legii. pentru procedura administrării probelor de către avocaţi. Procedura administrării probelor de către avocaţi este facultativă şi presupune consimţământul tuturor părţilor din proces. la prima zi de înfăţişare. caz în care instanţa va lua act prin încheiere. contractul de asistenţă juridică dintre una din părţi şi avocatul său. va constata care din pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate.civ. de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor.civ. în cursul administrării probelor: se invocă o excepţie sau un incident procedural asupra căruia.legea nu permite a se face tranzacţie. va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte. potrivit legii. situaţie în care termenul se prelungeşte cu timpul în care procesul este suspendat potrivit art. a întâmpinării şi a explicaţiilor avocaţilor. Dacă sunt mai multe părţi asistate de acelaşi avocat. Termenul astfel stabilit va putea fi prelungit dacă. cu excepţia celei prevăzute de art. din orice cauză. După constatarea valabilităţii consimţământului dat de fiecare parte. instanţa poate acorda în acest scop un termen scurt dat în cunoştinţă părţilor reprezentate prin avocat. le consideră necesare pentru judecarea procesului. va dispune. proc. precum şi pe cele pe care. Fiecare parte este obligată să declare că. personal de către parte sau prin mandatar cu împuternicire specială. va lua act de renunJudecata în primă instanţă 250 tarea reclamantului. (1) pct. va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la prima zi de înfăţişare. Acest consimţământ poate fi exprimat fie în faţa instanţei. măsuri asigurătorii. instanţa va stabili un termen de până la 6 luni.. 243 alin. 1 C. Pentru administrarea probelor de către avocaţi. instanţa: va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu. va încuviinţa probele solicitate de părţi.

de către avocaţii părţilor. Ascultarea martorilor se face fără prestare de jurământ. în camera de consiliu. De asemenea. în condiţiile art. pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei. sunt obligate să-şi comunice înscrisurile şi orice alte acte. 196 C. cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanţă pentru administrarea tuturor probelor. de cel ce a consemnat-o şi de martor. se va pronunţa de îndată sau în cel mult 30 de zile de la data la care a fost sesizată. instanţa va hotărî asupra cererii de înlocuire a . proc. 192 şi art. Dacă mărturia a fost stenodac-tilografiată. Programul se încuviinţează de instanţă. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau în mod direct. de către avocaţii părţilor. sub semnătură de primire. în cel mult 15 zile de la încuviinţarea probelor. el are îndatorirea să dea explicaţii avocaţilor şi părţilor iar. dacă nu vor spune adevărul. civ. avocaţii părţilor vor prezenta instanţei programul de administrare a acestora. Expertul este obligat să efectueze expertiza şi să o predea avocaţilor părţilor. sub luare de semnătură. aceasta va fi transcrisă. prin încheiere dată în camera de consiliu. precum şi numele consilierilor fiecăreia dintre ele. prin avocaţi. instanţa va fi sesizată pentru rezolvarea anumitor incidente. 211 şi urm. Părţile. proc. Orice adăugiri. în cursul administrării probelor de către avocaţi. cât şi transcrierea ei vor fi semnate şi depuse la dosar. şi este obligatoriu pentru părţi şi avocaţii lor.dacă una dintre părţi formulează o cerere. în cazul în care este încuviinţată o expertiză. Dacă este cazul. programul încuviinţat de instanţă va fi comunicat. în programul administrării probelor părţile vor trece numele expertului pe care îl vor alege prin învoiala lor. săvârşesc infracţiunea de mărturie mincinoasă. civ. punându-li-se însă în vedere că. Părţile pot conveni ca declaraţiile martorilor să fieProbele 251 consemnate şi autentificate de un notar public. dacă natura probei impune aceasta. C. purtând semnătura avocaţilor. încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul procesului. procurorului. Probele pot fi administrate în cabinetul unuia dintre avocaţi sau în orice alt loc convenit. Martorii vor fi ascultaţi. Mărturia se va consemna întocmai de către o persoană convenită de părţi şi se va semna. Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă. Atât stenograma. să se conformeze dispoziţiilor art. la locul şi data prevăzute în programul încuviinţat de instanţă. Nerespectarea nejustificată a programului încuviinţat de instanţă atrage decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba respectivă. sub sancţiunea de a nu fi luate în seamă. de îndată. în aceleaşi condiţii. ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate prin semnăturile celor menţionaţi mai sus. cu citarea celeilalte părţi. instanţa. invocă inadmisibi-litatea vreunei probe sau orice alt incident privind administrarea probelor. invocă o excepţie. în care se va arăta locul şi data administrării fiecărei probe.perioada suspendării. după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprinsul consemnării. după fixarea termenului de judecată. Astfel: .

. la cererea părţilor. la termenul stabilit. . la solicitarea avocatului părţii interesate. Acestea vor fi 252 Judecata în primă instanţă communicate. prin avocatul său. proc. va redacta propriile concluzii scrise. celorlalte părţi.cercetare la faţa locului se va face de către instanţă. civ.interogatoriul va fi luat de către instanţă. proc. . de ascultare din nou sau de confruntare a acestora. 195 C. civ. prin avocatul său. După administrarea tuturor probelor încuviinţate de instanţă. sub luare de semnătură. precum şi de pe cel dispus şi primit potrivit art. în acelaşi mod. proc. proc. va redacta concluziile scrise privind susţinerea pretenţiilor sale. va proceda la verificarea de scripte. în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetării. pot fi dispuse de instanţă. instanţa.. (minorul sub 14 ani şi cel lipsit de discernământ) vor fi ascultaţi numai de către instanţă. vor fi înmânate de îndată avocaţilor părţilor. se constată administrarea fiecărei probe. . Procesul-verbal de consemnare a celor constatate la faţa locului va fi întocmit în atâtea exemplare câte părţi sunt şi va fi înmânat avocaţilor acestora. după depunerea înscrisului. cu citarea părţilor în camera de consiliu. fiecare parte. potrivit legii.dacă una dintre părţi nu recunoaşte scrisul sau semnătura dintr-un înscris.în cazul în care înscrisul este deţinut de o autoritate sau de o altă persoană. Copii de pe interogatoriul astfel luat. (1) C.aplicarea măsurii amenzii judiciare şi obligarea la plata de despăgubiri. la cererea avocatului sau a părţii interesate. respectiv se va pronunţa cu privire la cererea de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare şi care nu puteau fi prevăzute. solicitarea înscrisului va fi făcută de către instanţă. va proceda la desemnarea acestuia. acesta va fi comunicat în copie fiecărui avocat. şnuruite şi vor purta semnătura avocaţilor părţilor pe fiecare pagină. sau vor fi înmânate în mod direct. . iar. .dacă părţile nu se învoiesc asupra alegerii expertului. Avocaţii părţilor vor alcătui pentru fiecare parte câte un dosar şi unul pentru instanţă. Ministerului Public. Aceste concluzii vor fi trimise.martorii la care se referă art.. reclamantul. potrivit dispoziţiilor art. . 202 C. După primirea concluziilor scrise ale reclamantului. în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care. Ministerului Public. prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. civ. precum şi. potrivit art. civ. reclamantului. când este cazul. în cazurile şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. instanţa. când este cazul. celorlalte părţi din proces şi. 175 C. civ. Dosarele vor fi numerotate. 108'-1084C. . 222 alin.martorilor. . proc.

Judecătorul va examina cu atenţie probele administrate în cauză. date în cunoştinţă părţilor. procedură care are ca scop conservarea unei probe necesare într-un eventual proces sau chiar într-un proces pendente.Dosarul cauzei astfel întocmit va fi prezentat instanţei. Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în . precum şi ale tuturor probelor împreună. a unui fapt sau a unui drept. acordând părţilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat. instanţa va fixa termenul de judecată.3. părerea unui expert. Articolul 235 C. iar acest termen nu va putea fi mai lung de o lună de la data primirii dosarului. apărarea. pentru administrarea probelor instanţa va stabili termene scurte. puterea de apreciere a judecătorului cunoaşte unele îngrădiri. proc. instanţa poate proceda la judecarea în fond a procesului.4. care se dă în cunoştinţă părţilor. după caz. starea unor lucruri mişcătoare sau nemişcătoare. va dispune. deci după sesizarea instanţei cu judecarea cauzei. probele se administrează în cursul dezbaterilor judiciare. dacă socoteşte necesar. pronunţând soluţia pe baza acestora. este posibil ca ea să nu mai fie în măsură să-şi dovedească pretenţia sau. va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor. în continuare. Pericolul dispariţiei sau îngreunarea 253 Probele administrării dovezii în viitor este o chestiune de fapt. Primind dosarul. civ. prevede că oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane. Asigurarea dovezilor în mod obişnuit. La termenul fixat pentru judecată. de către avocaţii părţilor. într-o asemena situaţie. legea a reglementat procedura asigurării dovezilor (art. Dacă persoana interesată ar fi limitată la administrarea acestei probe pe calea obişnuită. civ. proc. să fie administrate nemijlocit în faţa sa toate sau numai unele dintre probele administrate de avocaţi. ori chiar în cursul procesului. La termenul astfel fixat. Aprecierea probelor Aprecierea probelor constă în operaţiunea mentală pe care o va face instanţa pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte. Sunt însă situaţii când un mijloc de probă ce ar putea servi la soluţionarea pricinii poate dispărea încă înainte de începerea procesului. 1. Trebuie menţionat că în anumite cazuri. dar mai înainte de faza propunerii şi administrării probelor. 235-241 C.). pe care le vom evidenţia atunci când ne vom ocupa de forţa probantă a fiecărui mijloc de probă în parte. care mai este cunoscută şi sub denumirea de «ancheta in futurum». Pentru a preveni o astfel de situaţie. lăsată la aprecierea instanţei. la expirarea termenului stabilit de instanţă în acest scop. adică în cursul desfăşurării procesului. ori să dobândească recunoaşterea unui înscris. în raport de intima sa convingere. prin încheiere motivată.3. instanţa. împreună. 1.

anume: dovezile a căror administrare o pretinde.77. dar şi pe cale incidentală. recunoaşterea unui anumit înscris. încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea ce se va pronunţa asupra fondului. cu sau. respectiv să statueze asupra unor drepturi ce nu pot fi lămurite decât cu prilejul soluţionării litigiului pe fond . Cererea se judecă în camera de consiliu. dacă nu s-a ajuns la faza administrării probelor. 236 alin. p. faptele ce voieşte să dovedească.J. situaţie în care competenţa aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării. iar termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare. în C. Termenul de recurs este de 5 zile. efectuarea unei expertize. ce se va fixa prin încheierea respectivă.) şi elementele specifice acestei materii. 2/2002. administrarea acestor Instanţa sesizată cu cererea de asigurare a unei probe trebuie să se ferească să prejudece fondul. pe lângă elementele necesare oricărei cereri adresate instanţei judecătoreşti (art. iar în situaţia în care cererea se admite.întârziere. ea poate fi recurată în termen de 5 zile de la pronunţare. proc. Instanţa trebuie să limiteze soluţia la scopul cererii. care este executorie. ce va cuprinde. Aşadar. proc. trebuie să facă o cerere pentru asigurarea dovezii.. poate fi atacată cu recurs. deci înainte de a exista o judecată asupra fondului. atunci ea va trebui să fie comunicată părţilor. decizia nr. în caz de urgenţă deosebită.J. 1937/2001. Când s-a solicitat consemnarea mărturiei unei persoane. nr. 254 Judecata în primă instanţă . dacă încheierea s-a dat cu citarea părţilor. civ. ca orice normă specială. Persoana interesată. 82 C.]. Asigurarea probelor se poate cere pe cale principală.C. (2) C. Considerăm că asigurarea probelor pe cale principală trebuie făcută de către judecătorie şi în cazurile în care cererea asupra pretenţiei dedusă judecăţii ar fi de competenţa în primă instanţă a tribunalului. precum şi primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului [art. secţia civilă. a unui fapt sau a unui drept. (1) teza I C. deci întinderea cercetării instanţei se va mărgini numai la aprecierea admisibilităţii probei şi la verificarea îndeplinirii cerinţelor prescrise de lege pentru această procedură. iar dacă încheierea s-a dat fără citarea părţilor. încheierea. art. iar. însă curge de la pronunţare sau de la comunicare. 236 alin. Instanţa se pronunţă printr-o încheiere. în cazul în care pârâtul (cel care urmează a fi chemat în instanţă pentru asigurarea dovezii. se va dispune administrarea dovezii de îndată sau la un termen ulterior.1 Dacă asigurarea s-a cerut pe cale principală. proc. reprezentând o normă specială în materie de competenţă. după cum încheierea s-a dat cu sau fără citarea părţilor. civ. fără citarea părţilor. adică în timpul judecăţii. care poate fi oricare dintre părţile viitorului proces. civ. iar nu eventualul pârât din procesul în care se va folosi proba) îşi dă învoirea. Dacă asigurarea s-a cerut pe cale incidentală.S. se aplică prioritar ori de câte ori ar fi vorba de un caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale. situaţie în care este competentă instanţa care judecă procesul principal.

proc. făcută prin scriere de mână. §2. înscrise în art. stabileşte că. în cazurile în care bunurile se află în folosinţa exclusivă a unuia dintre coproprietari (coindivizari) sau devălmaşi şi există pericolul ca unele dintre acestea să dispară ori să fie ascunse. Instanţa care judecă fondul va avea în vedere şi cheltuielile prilejuite de administrarea probelor prin procedura mai sus prezentată. dactilografiere. sunt totuşi utilizate pentru dovedirea raportului juridic litigios). ci cauzei]. După scopul pentru care au fost întocmite. înscrisurile preconstituite se împart în originare sau primordiale (sunt întocmite în vederea constatării încheierii. Dovezile conservate prin această procedură pot fi folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor [art. putând fi combătute prin alte mijloace de probă. care ar putea să înceteze sau să se schimbe până la administrarea dovezilor. litografiere... Proba prin înscrisuri 2. procesul-verbal de constatare. proc.. art. civ. civ. precum şi după efectul lor. 239 C. anume că dovezile nu aparţin părţilor. proc. (1) C.. Dacă la efectuarea constatării. preşedintele instanţei în circumscripţia căreia urmează a se face constatarea va delega un executor judecătoresc din aceeaşi circumscripţie să constate la faţa locului această stare de fapt. 241 alin. Procesulverbal de constatare întocmit de executorul judecătoresc face dovada până la proba contrară. în practică. 97 C. Preşedintele poate încuviinţa efectuarea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere. acestuia i se va comunica. proc. Dacă o persoană interesată cere constatarea de urgenţă a unei anumite stări de fapt.1. (3) C. Definiţia şi clasificarea înscrisurilor Prin înscris se înţelege orice declaraţie. Executorul judecătoresc va consemna într-un proces-verbal toate împrejurările cu privire la starea de fapt respectivă. aceste probe au aceeaşi valoare probantă ca şi în cazul în care s-ar fi administrat în cursul judecăţii. în copie. a expertizei sau a recunoaşterii. despre un act juridic sau fapt juridic stricto sensu. Ca o aplicaţie a art. 168 alin. civ. civ. aceste prevederi. imprimare pe hârtie sau pe orice alt material. cel împotriva căruia s-a cerut nu a fost de faţă. în cursul procesului asupra fondului cauzei. preşedintele poate încuviinţa că administrarea dovezii sau constatarea prin executorul judecătoresc să se facă şi în zilele de sărbătoare ori în afara orelor legale. modificării sau stingerii unui raport juridic). înscrisurile se clasifică în înscrisuri preconstituite (acelea care au fost întocmite cu intenţia de a fi folosite ca mijloc de probă în cazul ivirii unui eventual litigiu) şi înscrisuri nepreconstituite (care nu s-au întocmit în scopul de a fi folosite ca mijloc de probă într-un litigiu. recognitive (sunt . civ. proc. 240 C. dar care.dovezi se va face potrivit regulilor privitoare la administrarea probei cu martori. sunt relativ frecvent utilizate înainte de declanşarea unor procese de partaj. în mod accidental. în caz de urgenţă deosebită. text ce constituie o aplicaţie a principiului general desprins din art.

Aşadar. în alte situaţii.2. actele de procedură îndeplinite de executorii judecătoreşti etc. 2.255 Probele întocmite în scopul recunoaşterii existenţei unui înscris originar pierdut. sarcina probei trecând asupra părţii care contestă sinceritatea şi autenticitatea . în funcţie de distincţiile făcute în alin. încheierea actului juridic în formă autentică este prevăzută de lege pentru însăşi valabilitatea actului ca operaţiune juridică (negotium). în funcţie de modul lor de întocmire. pentru ca înscrisul autentic să fie valabil. Avantajele înscrisului autentic. înscrisurile se împart în originale şi copii. 2.înscrisul autentic se bucură de o prezumţie de autenticitate şi validitate. proba contrară revenind celui care îl contestă. Aşadar. înscrisurile preconstituite (şi semnate) se clasifică în înscrisuri autentice şi înscrisuri sub semnătură privată. duplicatele de pe înscrisurile notariale (care se scot cu citarea părţilor) au aceeaşi forţă probantă ca şi originalul (art. Noţiune Articolul 1171 C. de un funcţionar public. Constituie înscrisuri autentice: înscrisurile autentice notariale. iar certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite în registrele de stare civilă (art. se bucură de prezumţia că el emană în realitate de la cei care figurează ca semnatari. se ocupă de situaţia înscrisurilor autentice de pe care sau scos copii legalizate. Astfel: .) are înfăţişarea unui înscris autentic regulat întocmit. procesele-verbale întocmite de agenţii procedurali însărcinaţi cu înmânarea actelor de procedură. sigiliul autorităţii etc. Articolul 1188 C. astfel încât cel care îl foloseşte este scutit de orice dovadă. părţile recurg totuşi la aceasta. 36/1995). iar dacă i se contestă autenticitatea. însă. Dacă originalul nu există. sub rezerva prezentării originalului. civ. Aceste copii fac dovada. înscrisurile autentice 2. defineşte înscrisurile autentice ca fiind acelea care s-au făcut cu solemnităţile cerute de lege. copiile legalizate au o putere doveditoare diferită. cel care invocă înscrisul nu are a face nici o dovadă. 13 din Legea nr. hotărârile judecătoreşti. pentru a-i înlocui) şi confirmative (sunt întocmite pentru a confirma un act juridic lovit de nulitate relativă).2. După raportul dintre ele. în considerarea avantajelor pe care le prezintă înscrisul autentic. actele de stare civilă. Forţa probantă în unele situaţii. 55 din Legea nr. (2) al aceluiaşi articol. deşi pentru valabilitatea operaţiunii juridice nu este necesară forma autentică. să fie respectate formalităţile prescrise de lege.2. acesta să fie competent din punct de vedere material şi teritorial. trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii: să fie întocmit de un funcţionar public. care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a încheiat.2. care prin forma şi aparenţa sa (semnătura funcţionarului. 119/1996).1. civ. înscrisul.

dacă înscrisul autentic este defăimat ca fals. (2) C. 66 din Legea nr.înscrisul autentic face dovadă până la declararea falsului (fiind deci necesară înscrierea în fals) în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului instrumentator.3. deoarece agentul instrumentator nu a putut decât să ia act de aceste declaraţii.2. 36/1995). civ. Executarea silită a obligaţiei constatată în înscrisul autentic se suspendă de drept în cazul în care se pune în mişcare acţiunea penală împotriva pretinsului autor al falsului. 1173 alin. însă numai dacă au un raport oarecare la acel obiect. în momentul în care aceasta ajunge la scadenţă. (1) C. civ. deoarece nu contestă constatările personale ale agentului instrumentator. care depăşesc obiectul propriu-zis al actului. are putere executorie (art. fiind opozabilă şi terţilor. Opozabilitatea erga omnes a înscrisului autentic Codul civil consacră opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic.C. Această dispoziţie trebuie interpretată în corelaţie cu art. în faţa unei instanţe civile.data înscrisului autentic face credinţă până la înscrierea în fals. suspendarea executării este lăsată la aprecierea instanţei [art. 1174 alin. (1) C. secţia civilă. 256 Judecata în primă instanţă deci poate fi pus în executare.]. neavând posibilitatea să controleze dacă ele corespund realităţii . civ. 1174 alin.înscrisului.).S. 1173 alin. Precizăm că dacă terţii pretind că actul a fost întocmit în vederea fraudării intereselor lor. . ci fondul (conţinutul) actului.înscrisul autentic notarial care constată o creanţă certă şi lichidă. în schimb.. însă. pe cale incidentală. prevăzând în art. menţiunile referitoare la fapte străine de obiectul actului juridic constatat prin înscrisul autentic nu au decât puterea unui început de dovadă scrisă [art. (1) că înscrisul autentic are deplină credinţă în privinţa oricărei alte persoane despre dispoziţiile şi convenţiile ce le constată. fac dovadă până la proba contrară şi menţiunile accidentale. .J. celelalte menţiuni fac dovadă până la proba contrară (menţiunea că preţul a fost deja plătit de cumpărător.]. 1174 alin.1 Potrivit art. ceea ce înseamnă că opozabilitatea actului faţă de terţi priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor contractate. într-o astfel de 1 S-a decis că menţiunile privitoare la declaraţiile părţilor fac dovada până la proba contrară. percepute prin propriile lui simţuri. fără a mai fi nevoie de vreo judecată şi nici măcar de învestirea cu formulă executorie. valabilitatea consimţământului exprimat de părţi în faţa agentului etc. ei nu trebuie să se înscrie în fals. . (2) C.. civ.. considerate ca fapte a căror existenţă nu poate fi ignorată de către terţi.2 2. decizia .

în Dreptul nr. decizia nr. în consecinţă terţii pot face dovada contrară prin orice mijloc de probă. 1172 C. 10-11/1993. Dacă însă ei ar contesta data înscrisului autentic sau orice alte menţiuni ce sunt rezultatul constatărilor proprii şi directe ale agentului. . s-a mai decis că fac dovadă până la înscrierea în fals şi con semnarea corectă a declaraţiilor făcute (spre exemplu. 5/1995. în Dreptul. 222/1994. renunţarea la moştenire). adăugirile şi rectificările. secţia civilă. 2468/1992. nu s-a trecut menţiunea că înscrisul a fost semnat de părţi în faţa agentului instrumentator etc. p. Conversiunea înscrisului autentic în înscris sub semnătură privată sau în început de dovadă scrisă Cât priveşte consecinţele juridice ale înscrisului nevalabil ca înscris autentic. civ. lipseşte încheierea de autentificare în cazul actelor notariale. terţii nu sunt ţinuţi nici de dispoziţiile art. dacă este semnat de părţile contractante. art. Dacă însă forma solemnă era cerută ad validitatem.) este valabil ca înscris sub semnătură privată. în cazul în care nu este semnat.. precum şi consta tarea unui fapt petrecut în faţa notarului public .C. 2 împrejurarea că un act juridic a fost întocmit în formă autentică nu exclude posibilitatea atacării lui pentru vicii de consimţământ.S. este nevoie de înscrierea în fals. 117. nr. dispune că actul care nu poate fi autentic din cauza necompetenţei sau a incapacităţii funcţionarului ori datorită neîndeplinirii condiţiilor de formă (de exemplu. 2. De asemenea.2. împrejurări ce pot fi dovedite prin orice mijloc de probă. 82. pentru situaţia în care forma nu era cerută ad validitatem. iar vânzătorul susţine că nu s-a făcut o asemenea declaraţie). Astfel. 1192 alin.4. lipsă de capacitate. (2) C. actul juridic este lovit de nulitate absolută şi nu se mai pune problema probei. p. valorează început de dovadă scrisă.J. civ întrucât actul juridic al părţilor reprezintă pentru ei un simplu fapt juridic.nr. urmează să deosebim după cum forma solemnă era sau nu cerută pentru însăşi validitatea actului juridic. Dacă însă una dintre părţi contestă că au fost făcute anumite declaraţii despre care se menţionează în înscrisul autentic (de exemplu. în înscrisul autentic se arată că părţile au declarat în faţa agentului instrumentator că preţul a fost plătit. atunci este nevoie de înscrierea în fals. 257 Probele situaţie. fraudarea legii sau simulaţie.1 nu sunt semnate ştersăturile.

2. iar pe fiecare exemplar să se facă menţiune de numărul originalelor întocmite [art. 7/1957. 1 din Legea nr. Pentru anumite înscrisuri sub semnătură privată se cere şi îndeplinirea unor condiţii speciale. Ciupe. Formalitatea multiplului exemplar Această formalitate este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată convenţii sinalagmatice. în R. 58/1934. iar în practică s-a decis că această dispoziţie se aplică şi în cazul în care înscrisul nu s-a redactat în mai multe exemplare. 258 Judecata în primă instanţă cele din art. 1179 C. titlul de valoare căruia îi lipseşte vreuna din aceste menţiuni neputând avea valoarea juridică a unei cambii. 104 din aceeaşi lege. p.P.D. cu Notă de /. semnat şi datat de mâna testatorului. Dacă diferenţele se referă la întinderea obligaţiei uneia dintre părţi. nr. afară de cazurile expres admise de lege. (2) C. 983 C. decizia civilă nr. 1 din Legea nr. care însă nu afectează înţelesul convenţiei. (3) C. (1) şi alin. Timiş. Oradea. Precizări introductive înscrisurile sub semnătură privată sunt acele înscrisuri întocmite de părţi. întreit etc. De exemplu. cambia trebuie să cuprindă menţiunile arătate în art. înscrisurile sub semnătură privată 2. după caz.1 Eventualele deosebiri de redactare între exemplarele originale ale unui înscris sub semnătură privată. Lipsa de menţiune că originalele s-au întocmit în număr îndoit. Formalitatea multiplului exemplar presupune ca înscrisul să fie redactat în atâtea exemplare originale câte persoane (părţi) cu interese contrare sunt. 1179 alin. civ.) sau. jud. civ. reg. semnăturile părţilor de la care emană înscrisul.2. testamentul olograf trebuie să fie scris în întregime. 137/1957. 1180 C.1. actul nu valorează decât înscris sub semnătură privată (Trib. semnate de părţile sau de partea de la care emană. a unui bilet la ordin sau. început de dovadă scrisă. biletul la ordin pe cele arătate de art.]. p. în L. Condiţia generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privată este semnătura părţii sau. civ.R. după caz. (menţiunea „bun şi aprobat”). (formalitatea multiplului exemplar) şi de art. iar cecul pe Autentificarea nu poate fi dovedită cu martori (Trib. Dacă lipsa . nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act [art. nr. mulţumindu-ne să precizăm că este posibil ca legea să ceară în unele cazuri şi alte condiţii speciale.].3. fără intervenţia vreunui organ al statului. după caz. 59/1934.3.). 856 şi urm. civ. astfel încât dacă nu există încheierea de autentificare. a unui cec. decizia civilă nr. 169). 10/1973. 1179 alin. In cele ce urmează vom analiza numai condiţiile prevăzute de art.3. 2. cerinţe care sunt necesare pentru însăşi validitatea actului. nu influenţează validitatea şi puterea doveditoare ale înscrisului. civ. înscrisul va fi considerat valabil pentru obligaţia cea mai mică (art. 950/1972.

Nerespectarea formalităţii multiplului exemplar atrage nevalabilitatea înscrisului . instanţa va aprecia.lipsa menţiunii numărului exemplarelor se acoperă dacă toate exemplarele se prezintă în instanţă.în cazul în care convenţia sinalagmatică este constatată printr-o hotărâre judecătorească. menţiunea «bun şi aprobat» pentru validitatea ca înscris sub semnătură privată. 1172 C. p. înainte sau odată cu semnarea înscrisului.când un înscris este nevalabil ca înscris autentic. . formalitatea nu este cerută pentru actele juridice unilaterale şi nici pentru înscrisurile ce constată convenţii unilaterale.în situaţia în care s-a redactat un singur exemplar. deoarece cealaltă parte nu mai are interesul de a avea la dispoziţie. care a fost sensul exact al convenţiei.de conformitate a exemplarelor originale vizează alte aspecte privitoare la fondul convenţiei sinalagmatice. în CD. 1179 alin. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea per a contrario a art. drepturile sale fiind pe deplin realizate. decizia nr. . . care.în cazul contractelor încheiate prin corespondenţă. 1973. după caz.terţii nu se pot prevala de lipsa menţiunii multiplului exemplar.. cere numai condiţia semnării lui pentru a fi valabil ca înscris sub semnătură privată. . va considera înscrisul nevalabil. .prin ipoteză [art. Pornindu-se de la ideea de ocrotire a părţilor contractante care au interese contrare.în cazul în care înscrisul este recunoscut expres de părţi sau când una din părţi nu se opune la folosirea exemplarului unic în instanţă de către partea potrivnică. 1 Trib. iar când constată contradicţii care nu pot fi conciliate. nu mai este necesară formalitatea multiplului exemplar sau. . . Prin urmare. dar este valabil ca înscris sub semnătură privată. secţia civilă. civ. civ. 124. (1) C. cu excepţia acelor situaţii în care legislaţia comercială cere întocmirea actului în scris. 259 Probele .în cazul în care una dintre părţi şi-a executat integral obligaţia asumată prin convenţia sinalagmatică. Suprem. referindu-se la înscrisul autentic neregulat. care a fost lăsat în păstrare unui terţ.în materie comercială. ţinând cont de împrejurările pricinii. un exemplar original. în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-a arătat că nu este necesară îndeplinirea formalităţii multiplului exemplar în următoarele situaţii: . . interpretat per a contrario]. eroarea sau frauda care a dus la această situaţie. Se admite că partea care prin frauda ei a contribuit la producerea neconcordanţei nu va putea invoca nevalabilitatea înscrisului. prin orice mijloc (însuşi înscrisul poate constitui un început de dovadă). Se va putea totuşi proba. 696/1973.

dar care este semnat de cel ce se obligă. să adauge la sfârşitul actului cuvintele «bun şi aprobat». însă este îngăduită dovada contrară (art. De altfel. . 983 C. cât şi formula «bun şi aprobat» au fost scrise în întregime de mâna debitorului. în privinţa condiţiei impuse de art. dar nu numai în cifre). civ. care reprezintă o aplicaţie a principiului prevăzut de art. se dă prioritate sumei scrise în litere şi numai dacă suma a fost scrisă de mai multe ori.articolul 1180 C. . înainte de a semna. trebuie să fie înscris în întregime de acela care l-a semnat. ori cel puţin acesta. fiind însă obligatoriu ca suma ori cantitatea să fie arătată în litere (sau şi în litere alături de cifre. civ. civ.. civ. se ia în considerare suma cea mai mică). 2. în caz de nepotrivire între suma indicată în cuprinsul înscrisului şi cea din formula „bun şi aprobat”.menţiunea «bun şi aprobat» nu este o formulă sacramentală. prevede că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare. soluţie valabilă şi atunci când atât cuprinsul actului.3. iar între acestea există nepotriviri. Menţiunea «bun şi aprobat» Menţiunea „bun şi aprobat” este cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligaţii unilaterale.ca mijloc de probă cu acest titlu.119/1957.3. . deci se poate vorbi de o scriere care să emane de la partea căreia i se opune. 1181 C. trebuie făcute următoarele precizări: CA H™ VCdHa ^ Trib' SUPrem' COlegîUl dvi1' decizia nr..formalitatea este necesară numai în cazul obligaţiilor unilaterale (deci nu se aplică acelor contracte care produc obligaţii reciproce între părţi) care au ca obiect o sumă de bani sau o câtime determinată de lucruri determinate generic (nu şi atunci când obiectul obligaţiei este un lucru cert. putând fi înlocuită prin alta echivalentă. 1957 p 322P29 CA R ?” “• 325/R/1”7' “ Culegere dC Petică judiciara 1994^1998 t^S^T&^i^ dCdZia .1 în considerarea faptului că semnăturile părţilor sub acelaşi text denotă intenţia şi voinţa lor de a-şi însuşi cuprinsul acelui text. arătând întotdeauna în litere suma sau câtimea (cantitatea) lucrurilor şi apoi să semneze. . ori atunci când este vorba de o obligaţie nedeterminată).menţiunea «bun şi aprobat» de la sfârşitul actului nu este necesară dacă înscrisul este scris în întregime de cel ce se obligă. civ. în CD. însuşi înscrisul respectiv constituie început de dovadă scrisă. potrivit căruia. în caz de îndoială. debitorul se consideră obligat la suma cea mai mică. nu se aplică în cazul înscrisului nevalabil ca înscris autentic. Articolul 1180 alin. obligaţia se interpretează în favoarea celui care se obligă. în materie de cambie şi bilet la ordin.1962/1”9' ^ C— * — 260 Judecata în primă instanţă . 1180 C. fără însă a fi afectată valabilitatea convenţiei. care va putea fi dovedită prin alte mijloace de probă. (1) C.

. proc. dacă înscrisul este opus moştenitorilor sau succesorilor în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că înscrisul provine. în cazul în care scrierea sau semnătura a fost tăgăduită de parte ori declarată ca necunoscută de moştenitorii sau succesorii ei în drepturi. precum şi atunci când obligaţia unilaterală este asumată cu ocazia încheierii unei convenţii sinalag-matice. civ. Forţa probantă a înscrisului sub semnătură privată Articolul 1177 alin. scrisul Probele jfi 1 (scrierea). aceştia pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor. Partea care doreşte să nu recunoască un înscris sub semnătură privată ce i se opune este obligată să tăgăduiască formal scrisul ori semnătura sa. (1) C.formalitatea nu este aplicabilă comercianţilor şi nici meseriaşilor [art.1 2. este vorba de două operaţiuni juridice. fără însă a fi afectată valabilitatea obligaţiei unilaterale. dar şi celor accesorii. fiind consemnată în înscrisul întocmit pentru constatarea convenţiei sinalag-matice. civ.formalitatea este necesară şi în cazul în care o obligaţie unilaterală este constatată într-un înscris în formă aparentă de convenţie sinalagmatică. fie să tăgăduiască semnătura sau. în realitate. dispoziţie care îşi are justificarea în experienţa profesională a unor asemenea debitori. 1180 C. dispune că înscrisul sub semnătură privată . deci actul juridic va putea fi dovedit prin alte mijloace de probă. şi art. civ. iar nu naşterea lor. 1180 C. deoarece. o astfel de atitudine se prezumă a fi o recunoaştere tacită. . Potrivit art. civ. civ. .. stabilesc că acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască. însuşi înscrisul respectiv valorând început de dovadă scrisă. Sancţiunea nerespectării formalităţii cerute de art. fiind vorba de obligaţii unilaterale. înscrisul se va întocmi într-un singur exemplar. 177 alin. 1180 alin. se va trece la procedura verificării de scripte. (2) C. ori prin care se recunoaşte primirea în depozit. (1) C. dacă este cazul. . civ. se aplică şi în cazul înscrisurilor care constată obligaţia unilaterală de a plăti o rentă sau o sumă de bani în urma unei dări de socoteli. precum fidejusiunea.dacă mai multe persoane se obligă prin acelaşi act către un singur creditor. adică înscrisul respectiv nu este valabil ca înscris sub semnătură privată. Articolul 1176 C. .formalitatea se aplică nu numai obligaţiilor principale. deoarece. 1177 alin. şi art. civ. . este aceeaşi ca şi în cazul lipsei formalităţii multiplului exemplar.3. dacă nu protestează împotriva folosirii înscrisului respectiv sau nu se pronunţă nici într-un sens nici în celălalt.4.].art.formalitatea nu este necesară nici în cazul chitanţelor liberatorii.. 177 alin. într-o redactare asemănătoare. proc. acestea vizând executarea unor obligaţii. (2) C. (2) C. civ. însă fiecare dintre debitori va trebui să adauge înainte de semnătură menţiunea „bun şi aprobat”.

operaţiunea juridică (negotium) rămâne valabilă. care nu poate să aibă altă putere probatorie decât celelalte menţiuni ale înscrisului. în CD. Indicarea datei în înscris1 este însă numai o menţiune a părţilor. partea interesată va putea să defăimeze înscrisul ca fals. decizia nr. în raporturile dintre părţi. face credinţă. ca de altfel întreg cuprinsul înscrisului. menţiunea «bun şi aprobat». precum însemnări. ceea ce înseamnă că. prin ştersături. în sprijinul acestei soluţii s-a mai adus ca argument şi faptul că. în măsura în care forma scrisă nu este cerută ad validitatem. adăugiri sau îndreptări. între cei care I-au semnat şi între cei care reprezintă drepturile lor (este vorba de succesorii în drepturi ai celor care au semnat înscrisul respectiv). Proba contrară se 1 Trib. 75. note sau scrisori. acesta valorează întotdeauna început de dovadă scrisă.. Suprem. până la dovada contrară. data înscrisului sub semnătură privată nu constituie o formalitate necesară pentru validitatea înscrisului.3. secţia civilă. ca şi cuprinsul înscrisului autentic. însă numai dacă este opus părţii care l-a scris. dacă diferite înscrisuri. Chiar înscrisul respectiv poate constitui început de dovadă scrisă. Pentru ipoteza în care înscrisul este semnat. în principiu. data înscrisului sub semnătură privată este supusă condiţiei recunoaşterii. de exemplu. cum ar fi testamentul olograf şi titlurile de valoare. cu menţiunile sale privitoare la actul juridic pe care îl constată sau la faptele relatate.recunoscut de acela căruia i se opune sau privit. care nu îndeplineşte condiţiile formale cerute de art. civ. 262 Judecata în primă instanţă va putea face în aceleaşi condiţii ca şi împotriva celorlalte menţiuni ale înscrisului. putând fi dovedită prin alte mijloace de probă. pot constitui un început de dovadă scrisă. Aşadar. după caz. Deci. ori că s-a săvârşit un fals intelectual. acesta nu este valabil ca instrumentum. chiar nesemnate.5. 2561/1987. însă. recunoaşterea. după lege. 1180 C. p. 1987. data trecută în înscris nu va . 2. ca recunoscut are acelaşi efect ca şi înscrisul autentic. Cât priveşte forţa probantă a înscrisului nesemnat de părţi sau de una dintre părţi. dar nu s-a îndeplinit formalitatea multiplului exemplar sau. eventual verificării de scripte. care se va putea face potrivit dispoziţiilor legale referitoare la admisibilitatea probelor. dar care a fost preconsti-tuit ca instrumentar probator. Dacă însă se pretinde că înscrisul a fost falsificat după semnare în ceea ce priveşte conţinutul său. 1179 şi de art. cuprinsul înscrisului. afortiori trebuie admis ca început de dovadă scrisă acel înscris semnat de părţi. Data înscrisului sub semnătură privată Data întocmirii unui înscris sub semnătură privată este un fapt material. Cu unele excepţii.

executarea ce a urmat întocmirii înscrisului. spre deosebire de celelalte menţiuni care formează cuprinsul înscrisului sub semnătură privată şi care au putere doveditoare (evident în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiilor părţilor contractante) până la proba contrară (care poate fi făcută prin orice mijloc de probă). chiar şi în prescurtare. . Cluj. certificată de ştampilă (D. civ. Această abatere de la regula puterii doveditoare a înscrisului sub semnătură privată până la proba contrară se explică prin grija legiuitorului de a ocroti pe terţi împotriva pericolului care poate să îl reprezinte pentru ei trecerea unei date fals în înscris.putea fi combătută decât tot printr-un înscris [art. aceeaşi fiind situaţia şi în cazul minorului cu capacitate restrânsă asistat de ocrotitorul său legal. jud. antedatarea înscrisului. Articolul 1182 C.din ziua în care înscrisul a fost prezentat la o instituţie publică. orice altă împrejurare. Terţi în această materie sunt persoanele care au dobândit. drepturi de la părţile contractante.R. în R. Enumerarea este limitativă. cu titlu particular. . derogări de care ne vom ocupa atunci când vom analiza admisibilitatea probei cu martori. găsindu-şi aplicare însă toate derogările de la regula înscrisă în textul menţionat. care se dobândeşte printr-una din următoarele patru modalităţi: . data înscrisului. în acte întocmite de funcţionari publici. civ. Faţă de terţi. declararea judecătorească a dispariţiei unuia dintre semnatari etc. de regulă. chiar dacă ar avea aceeaşi putere de certitudine. moartea celui care a scris actul fără să-l fi şi semnat.prin trecerea actului. de inventariere etc. 1191 alin.D. Chirică. stabileşte că terţilor le este opozabilă numai data certă. precum şi creditorii părţilor atunci când. ori ca pe înscris să se facă o menţiune despre data prezentării. prin ea însăşi. aşa încât. Aşadar. 707/1979 a Trib. ştampila poştei aplicată pe înscrisul expediat.2 . ci trebuie ca actul să fie înregistrat la acea instituţie.1 . nu poate conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată. în cazul în care cel care semnează înscrisul sub semnătură privată este reprezentantul convenţional sau legal al părţii. (2) C. nu pot conferi dată certă înscrisului sub semnătură privată. nu face credinţă.]. invocând 1 însă. simpla prezentare a înscrisului sub semnătură privată unei instituţii publice nu este suficientă pentru dobândirea de dată certă. Notă critică la decizia civilă nr.din ziua înscrierii lui într-un registru anume destinat. cum ar fi procese-verbale pentru punere de sigilii. menţiunea datei face credinţă până la dovedirea contrară atât faţă de reprezentant. cât şi faţă de reprezentantul care l-a semnat. amputarea sau paralizarea ambelor mâini ale semnatarului.din ziua morţii părţii care a semnat înscrisul sau a uneia dintre părţile care a semnat.

.). s-ar aduce atingere caracterului secret al dispoziţiilor testamentare. Nu sunt însă terţi succesorii universali şi cei cu titlu universal. de exemplu. există unele înscrisuri care fac dovada faţă de terţi în ce priveşte data trecută în ele. 263 Probele drepturi proprii. Astfel: . 1182 C. civ. ar trebui îndeplinite. preferinţa faţă de alţi creditori privilegiaţi sau ipotecari se stabileşte prin rangul inscripţiei (art. Astfel: . cât şi data sa. şi la posibilitatea de fraudare a intereselor terţilor. dacă a participat el însuşi la trecerea unei date neadevărate în înscris.chitanţele prin care se constată primirea unor sume de bani fac dovada şi faţă de terţi despre data trecută în ele. A admite solufia contrară.testamentul olograf face dovadă prin el însuşi atât de conţinutul său care cuprinde ultima voinţă a testatorului.cesiunea de creanţă este opozabilă terţilor numai după notificarea cesiunii făcută debitorului sau după acceptarea cesiunii de către debitor prin înscris autentic (art. 2 Printre atribuţiile notarilor publici figurează şi darea de dată certă înscrisurilor care li se prezintă în acest scop (art. .1 De asemenea. cu excepţia moştenitorilor rezervatari cărora le este atinsă rezerva succesorală prin acte cu titlu gratuit. 1182 C. De asemenea. dacă formalităţile cerute de art. Această excepţie şi-ar găsi justificarea în inconvenientele care s-ar ivi dacă înscrisuri atât de frecvente ar fi supuse formelor prevăzute de lege pentru ca data lor să fie opozabilă terţilor. când invocă drepturi ale debitorului lor. care este un element constitutiv al acestuia (art. până la proba contrară. civ. . . dacă a recunoscut formal realitatea datei trecută în înscris. ceea ce duce indirect la eludarea art. 90 din Legea nr. 36/1995). De altfel. civ. civ. acţionează pe calea acţiunii revocatorii (pauliene).în cazul privilegiilor şi al ipotecilor. iar gajul şi garanţia reală mobiliară sunt opozabile terţilor de la data înscrierii în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. p. Există înscrisuri ce constată acte juridice care dobândesc dată certă prin alte mijloace prevăzute de lege. civ.actele supuse formalităţilor de publicitate imobiliară sunt opozabile terţilor numai din momentul înscrierii în cartea funciară.) ori după înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. civ. 1738-1743 şi art.nr. înseamnă a accepta faptul că proba datei certe se poate face prin orice mijloc de dovadă. 10/1980. 1393 C. Sunt unele situaţii în care terţul nu s-ar putea prevala de lipsa datei certe. 1182 C. 859 C. nu sunt terţi nici creditorii chirografari ai părţilor. fără a fi necesar ca această să fi devenit dată certă prin vreunul din mijloacele prevăzute de art. 56-57). 1778 C.).

” Articolul 5 din aceeaşi lege asimilează. ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă. 3 din Legea nr. 264 Judecata în primă instanţă orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă. în ceea ce priveşte stabilirea datei. Persoanele. ce i s-a încorporat. înscrisurile sub semnătură privată nu sunt supuse prevederilor art. acelaşi efect ca şi înscrisul autentic. Drept civil. 455/2001 conţine o dispoziţie asemănătoare celei înscrise în art. care se caracterizează printre altele şi prin celeritate. 2001. ce sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care . când aceasta este contestată. Sub aspectul forţei probante a înscrisului în formă electronică. Această soluţie îşi găseşte justificarea în necesitatea ca operaţiunile comerciale. ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică. forma scrisă ad probationem sau ad validitatem. 455/2001). între cei care I-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile.1 în măsura în care această semnătură îndeplineşte două condiţii: este bazată pe un certificat calificat2 nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv. înscrisul în formă electronică Articolul 4 alin.4. 455/2001 prevede că semnătura electronică reprezintă date în formă electronică. înscrisul în formă electronică este considerat a îndeplini această cerinţă de formă în măsura în care poate fi asimilat înscrisului sub semnătură privată. civ. (2) C. prevăzând că înscrisul în formă electronică. este generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. să nu fie stânjenite prin îndeplinirea formalităţilor de dobândire a datei certe. se poate administra orice mijloc de probă admis de legea comercială [art. destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.în materie comercială.. cifre sau Pentru alte cazuri. cu înscrisul sub semnătură privată acel înscris în formă electronică. civ.3 Dacă pentru actul juridic constatat prin înscrisul în formă electronică este necesară. Partea generală. Ed. în privinţa condiţiilor şi efectelor. căruia i s-a încorporat.].. 2. deci atunci când i s-a încorporat. potrivit legii. Boroi. 57 alin. Bucureşti. Pentru ipoteza în care una dintre părţi nu recunoaşte înscrisul 1 Art. are. 7 din Legea nr. ataşat ori i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă. p. bazată pe un certificat calificat şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice (art. 188-189. com. 6 din Legea nr. 4 pct. 455/2001 privind semnătura electronică desemnează prin noţiunea de înscris în formă electronică „o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere. (2) din Legea nr. 1182 C. iar. dacă este recunoscut de către cel căruia i se opune. AH Beck. 1176 C. a se vedea G.. art.

2. 4 al aceluiaşi articol. conform pct.1. 455/2001 ca „software şi/sau hardware configurate. trebuie . 265 Probele sau semnătura. utilizat pentru a implementa datele de creare a semnăturii electronice”.servesc ca metodă de identificare. să nu modifice datele în formă electronică. 3 Dispozitivul securizat de creare a semnăturii electronice este definit de art. 2 Certificatul calificat este acel certificat (o colecţie de date în formă electronică ce atestă legătura dintre datele de verificare a semnăturii electronice şi o persoană. 455/2001 şi care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. datele de creare a semnăturii să nu poată fi deduse. iar. 8 alin. confirmând identita tea acelei persoane) care cuprinde menţiunile arătate de art. datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate.5. 7 şi pct. care îndeplineşte următoarele condiţii: datele de creare a semnăturii să apară numai o singură dată şi să poată fi asigurată confidenţialitatea acestora. reclamantul. semnătura să fie protejată împo triva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia. 18 din Legea nr. (1) din Legea nr. art.5. dacă înţelege să se folosească în dovedirea pretenţiilor sale de proba prin înscrisuri. 20 din aceeaşi lege. este creată prin mijloace controlate exclusiv de sem natar. asigură identificarea semnatarului. 455/2001 obligă instanţa să dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate. este legată de datele în formă electronică la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Producerea înscrisurilor Odată cu cererea de chemare în judecată. 4 pct. semnătura electro nică extinsă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: este legată în mod unic de sem natar. Administrarea probei prin înscrisuri 2. ce trebuie să fie semnate şi să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finali zarea operaţiunii de semnare.

situaţie în care. Dacă reclamantul nu a alăturat la cererea de chemare în judecată copii de pe înscrisurile pe care înţelege să le folosească în dovedirea pretenţiilor sale. dacă procesul s-a amânat.). sub sancţiunea decăderii. deoarece art. civ. Potrivit aceluiaşi text de lege. în atâtea exemplare câte părţi sunt. Articolele 172-176 C. prevede că instanţa va trebui să respingă cererea de înfăţişare a înscrisului. în condiţiile prevăzute de art. 132 C. Proba prin înscrisuri poate fi încuviinţată şi după prima zi de înfăţişare. partea potrivnică s-a referit în proces la acest înscris. In schimb.].. 173 C.). Părţile sunt datoare să aibă asupra lor în şedinţă originalul înscrisului sau să îl depună la grefa instanţei. Astfel. înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii adverse. contrar soluţiei oferite în doctrină şi în jurisprudenţă. art. (1) C. (2) C. sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris [art. potrivit legii. reglementează situaţiile în care înscrisurile nu se găsesc la partea care doreşte să le folosească. civ. civ. Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant. proc. civ. dacă una dintre părţi învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricina ce se judecă. Dacă înscrisurile sunt depuse în original. partea este obligată să depună cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată copiile certificate de pe înscrisurile respective. instanţa poate ordona înfăţişarea lui. care trebuie să alăture la întâmpinare copii de pe înscrisurile cu care înţelege să se apere împotriva pretenţiilor reclamantului. plus un exemplar pentru instanţă (art. că el nu va putea depune aceste copii la prima zi de înfăţişare. prevede că instanţa este obligată să dispună înfăţişarea în următoarele cazuri: înscrisul este comun părţilor. proc. 116 C. proc. ar trebui să se admită. proc. 112 C. prezentarea înscrisului în întregime. la nevoie. 138 C. civ. însă instanţa poate dispune.să depună copii certificate de pe înscrisurile ce le posedă.). proc. 139 alin. în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt. se referă numai la probe noi. proc. în întregime sau în parte. civ. proc. Articolul 172 alin. plus un exemplar pentru instanţă. civ. partea potrivnică este obligată să înfăţişeze acel înscris. Aceeaşi obligaţie o are şi pârâtul. se poate depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină. civ. acestea nu pot fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate la grefa instanţei (art. se va depune pentru aceste părţi câte o singură copie (art. în următoarele situaţii: cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale. ori un reclamant stă în judecată în mai multe calităţi juridice (deci unul dintre reclamanţi este şi reprezentantul altui reclamant). civ. înfăţişarea înscrisului ar încălca 266 Judecata în primă instanţă 26? Probele . 140 C. proc. proc.

e) C. acesta ar urma să cerceteze înscrisul. Potrivit art. în ipoteza în care înfăţişarea înscrisului nu este posibilă datorită faptului că el este necesar funcţionării autorităţii respective (legea arată. Dacă înscrisul depus de una din părţi este contestat de partea adversă. iar nu un alt judecător. înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada. semnătura sa.. înfăţişarea înscrisului ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane..îndatorirea de a păstra secretul. instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop. proc. exemplificativ. după caz. după caz. precum şi atunci când . prin comisie rogatorie. fără a fi fost pus în discuţia părţilor. instanţa va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea. 177-179 C. cercetarea acestor înscrisuri se poate face la locul unde acestea se găsesc. Procedura verificării de scripte Procedura verificării de scripte. la judecata în primă instanţă pricina se soluţionează de un singur judecător. în cazul în care aceasta refuză să îl înfăţişeze ori să răspundă la interogatoriul propus pentru dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului.2. partea adversă este obligată să prezinte înscrisul. la procedura falsului. Dacă s-a făcut dovada deţinerii înscrisului şi nu există motive pentru respingerea cererii de înfăţişare a acestuia. se va recurge la verificarea de scripte sau. ori ar expune-o dispreţului public. precum şi înscrisurile originale depuse la alte instanţe sau la notarii publici). la judecata în / apel sau la judecarea fondului după casarea cu reţinere sau cu trimitere la instanţa de apel. ar putea fi desemnat un judecător care să cerceteze înscrisul la locul unde acesta se găseşte). în schimb. civ. proc. 2 lit. 1081 pct.5. cel în cauză putând fi obligat şi la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare. ori. intervine în cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată de către partea căreia i se opune înscrisul respectiv. în situaţia în care înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane. ori dacă instanţa are îndoieli asupra autenticităţii înscrisului. cu privire la cuprinsul acelui înscris. suma de plată fiind stabilită de instanţă prin încheiere irevocabilă. civ. cu citarea părţilor. neprezentarea înscrisului de către cel care îl deţine la termenul fixat în acest scop de instanţă constituie abatere şi se sancţionează cu amendă judiciară. că nu vor putea fi cerute şi trimise cărţile funciare. planurile. Instanţa nu poate lua în considerare un înscris depus după închiderea dezbaterilor. dacă autoritatea îşi are sediul în altă localitate. Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit să refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. proc. înscrisurile depuse în termen şi necontestate de părţi vor fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii. registrele autorităţilor. reglementată în art. civ. 173 C. 2. ori dacă se dovedeşte că l-a distrus sau l-a ascuns. de către un judecător delegat (întrucât. în sensul că aceasta tăgăduieşte scrierea sau.

acesta va fi înlăturat din proces. deoarece. Procedura verificării de scripte vizează nu numai situaţia în care reclamantul îşi sprijină pretenţiile pe un înscris ce emană de la pârât sau când pârâtul opune reclamantului un înscris care provine de la acesta din urmă. registre etc. Este vorba de o prezumţie simplă de recunoaştere tacită a scrisului sau a semnăturii. Partea care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnată la o amendă şi la eventuale despăgubiri către adversar. Menţionăm că în doctrină este controversată problema de a şti dacă procedura verificării de scripte se aplică numai în cazul în care se contestă scrierea sau semnătura de pe un înscris sub semnătură privată ori. Efectuarea expertizei se face potrivit regulilor din Codul de procedură civilă referitoare la acest mijloc de probă. înscrisul va fi reţinut şi folosit ca mijloc de probă dacă se constată că el emană de la partea care l-a tăgăduit sau de la persoana căreia i se atribuie. înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate spre neschimbare de judecător (preşedintele completului). dacă se contestă scrierea sau semnătura de pe orice fel de înscris. de pe orice înscrisuri. 178 alin. grefier şi părţi. proc. pentru a se afla adevărul şi a se pronunţa o hotărâre temeinică. Judecătorul sau. Refuzul de a scrie ori de a semna va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului ori a semnăturii. instanţa va obliga părţile să depună piesele de comparaţie care vor servi la efectuarea expertizei. porţiuni din înscris. pentru a se vedea dacă mijlocul de probă respectiv va fi sau nu reţinut în proces. confruntarea de către instanţă a înscrisului tăgăduit sau nerecunoscut cu alte înscrisuri (piese de comparaţie). (3) C. după dictarea sa.moştenitorii ori alţi succesori în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că ar emana înscrisul declară că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor. Rezultatul verificării de scripte va fi consemnat într-o încheiere interlocutorie. este necesară verificarea acelui înscris. o recomandă instanţei. deci şi de pe scrisori. Metodele de cercetare în procedura verificării de scripte sunt următoarele: confruntarea înscrisului cercetat cu scrierea sau semnătura făcută în faţa instanţei. se va dispune efectuarea unei expertize. în ce ne priveşte. dimpotrivă. înscrisuri sub semnătură privată netăgăduite de părţi. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei. după caz. Dacă verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa instanţei ori cu alte piese de comparaţie nu este concludentă. dar pe care aceasta din urmă o poate reţine sau nu. înscrisuri autentice. ori cu porţiunea din înscris care nu este tăgăduită. înclinăm spre această din urmă soluţie. pe care art. expertiza. ci şi situaţia în care înscrisul emană de la un terţ. partea de înscris netăgăduită. civ. precum. Dacă se constată că înscrisul nu emană de la persoana căreia i se opune sau i se atribuie. preşedintele completului îl va obliga pe cel care nu recunoaşte înscrisul ori semnătura să scrie şi să semneze. în funcţie de împrejurările speţei. Odată cu numirea expertului. dacă se dovedeşte că înscrisul provine de la ea .

177-179 C. care este de competenţa instanţei sesizate cu cererea pe care se grefează acesta (cererea de recurs). aceasta fiind cea mai frecventă în practică . în instanţa de apel nu va mai putea avea loc o verificare de scripte în cazul unor 268 Judecata în primă instanţă înscrisuri depuse la judecata în primă instanţă şi necontestate de cel căruia i-au fost opuse. Aparent. Având în vedere că în recurs pot fi depuse înscrisuri noi (art. proc. dacă intimatul contestă veracitatea înscrisului depus de revizuient. în schimb. se ocupă numai de verificarea de scripte pe cale incidentală. ni se pare că aceasta nu poate fi admisă.. proc. Numai că o astfel de soluţie ar face practic inaplicabilă dispoziţia înscrisă în art. se poate aduce ca argument şi faptul că procedura verificării de scripte reprezintă un incident procedural. după caz. obţinând astfel înlăturarea lui din proces (cât priveşte soluţia ipotetică de a se trimite chestiunea verificării de scripte la instanţa de fond. deoarece acestea sunt verificări de fapt. să nu îl recunoască. civ. Se poate oare trage de aici concluzia că verificarea de scripte nu poate avea loc pe cale principală? Ni se pare că o astfel de concluzie ar fi eronată. incompatibile cu structura recursului. Dacă însă recursul poate fi admis şi fără a se ţine cont de înscrisul nou.]. civ. deoarece. 244 pct.. răspunsul ar trebui să fie negativ. ci şi împotriva încheierii în care este consemnat rezultatul verificării de scripte făcute de prima instanţă. art. recunoaştere asupra căreia nu se mai poate reveni. după caz. în cazul în care se depune un înscris nou în susţinerea sau în combaterea recursului. deci dacă instanţa de recurs poate să facă o verificare de scripte. urmează ca verificarea de scripte să fie făcută de instanţa care judecă fondul după casare. în sprijinul tezei că însăşi instanţa de recurs va proceda la verificarea de scripte. e) C. ar trebui să se suspende judecata recursului. civ. procedura verificării de scripte poate avea loc şi în cursul judecării unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. proc. Verificarea de scripte se face în faţa instanţelor de fond (prima instanţă sau. proc. (1) lit. se ridică problema de a şti cum va proceda instanţa de recurs atunci când înscrisurile noi sunt contestate de părţi. 305 C. 1081 alin.[art. 322 pct.lex statuit de eo . pe de altă parte. precum şi în cazul în care apelul este îndreptat nu numai împotriva hotărârii pe fond. vizând o cu totul altă ipoteză). 1 C. pe de o parte. întrucât ar fi suficient ca. deoarece legea se ocupă de verificarea de scripte pe cale incidentală. 5 teza I C. fiind depuse direct în apel. nu este autorizată de nici un text de lege. civ. proc. instanţa de apel ori instanţa ce judecă fondul după casarea cu reţinere). instanţa de apel va proceda Ia o verificare de scripte numai în cazul înscrisurilor care nu au fost înfăţişate la judecata în primă instanţă. De asemenea.). iar. însă. civ. Se mai observă că art. deoarece este vorba de o recunoaştere tacită a acestor înscrisuri. însă nu ar exista nici un temei legal. civ. adversarul să îl tăgăduiască sau. deci atunci când apelantul contestă acest rezultat. adică în cursul unui proces pendente. proc. 305 C.

autorul acestuia este pasibil de urmărire penală. instanţa va amâna judecata şi va dispune înfăţişarea părţilor. Procedura falsului debutează cu o fază ce se desfăşoară în faţa instanţei civile. putând fi opus şi celor care reprezintă drepturile autorului. civ. fac dovadă până la declararea falsului. personal sau prin mandatar cu procură specială dacă se dovedeşte o împiedicare bine întemeiată de prezentare a părţii pe care o reprezintă. dacă însă înscrisul sub semnătură privată este recunoscut de debitor sau este privit de lege ca recunoscut. Cercetarea şi stabilirea falsului se fac de către organele de urmărire şi judecată penală. creditorul ar putea avea interesul să obţină recunoaşterea înscrisului respectiv de către debitorul său. proc. dacă nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea penală s-a stins ori s-a prescris. Mai mult. civ. precum şi în cazul înscrisurilor sub semnătură privată ce au fost defăimate ca false. deci de către pârâtul din cererea de asigurare a dovezii pe cale principală. reglementată de art. cu unele formalităţi care aparent ar fi excesive. prin ipoteză. ce se desfăşoară în faţa instanţei civile. care. se justifică pe considerentul că dacă falsul nu se dovedeşte. verificarea de scripte ar fi mai dificilă într-un litigiu în care moştenitorii (de bună sau de rea-credinţă) ar declara că nu cunosc scrierea ori semnătura autorului. el capătă forţa probantă a unui înscris autentic. întrucât.. în care se ia mai întâi act de declaraţia părţii care defăimează înscrisul că se înscrie în fals.3. dacă ar fi vorba despre un înscris sub semnătură privată ce constată o obligaţie neexigibilă. 180-184 C. Reglementarea amănunţită a acestei prime faze din cadrul procedurii falsului. partea ce s-a înscris în fals este pasibilă de urmărire penală pentru denunţare calomnioasă. S-ar putea susţine că şi în exemplul dat este vorba de o verificare de scripte pe cale incidentală. La termenul acordat. Dacă partea care foloseşte înscrisul nu este prezentă. fie la o verificare de scripte. cerere care conduce fie la o recunoaştere a înscrisului. 235 C. în considerarea faptului că. poate fi folosită în cazul înscrisurilor autentice. art. proc.quod plerumque fit. adică nu există încă o pretenţie supusă judecăţii. civ. în privinţa constatărilor personale ale agentului instrumentator.5. însă art. iar dacă falsul se dovedeşte. prevede că falsul va fi cercetat de către instanţa civilă. Procedura falsului Procedura falsului. iar. nu Probele 269 există un litigiu pe fond. cel care a invocat înscrisul îl va depune pentru verificare şi va indica mijloacele sale de apărare.. dacă ar interveni decesul acestuia. ci numai o cerere având ca scop declararea veracităţii unui înscris în legătură cu o posibilă pretenţie în justiţie. pe cale incidentală. 2. 184 C. Nu este interzisă însă verificarea de scripte pe cale principală. privitor la asigurarea dovezilor. se referă şi la dobândirea recunoaşterii unui înscris. O astfel de susţinere ar fi însă nejustificată. proc. prin orice mijloace de dovadă. deoarece ea presupune o tăgăduire a scrierii sau semnăturii de către cel căruia i se opune înscrisul. .

Judecătorul sau.. Aşadar. dar neîndoielnice. Adăugăm doar că. civ. 182 alin. atât tăcerea părţii care a depus înscrisul. Precizările făcute în legătură cu posibilitatea ca verificarea de scripte să fie făcută şi în faţa instanţei de apel. civ. se va menţiona aceasta în procesul-verbal. Şi în acest caz este vorba de o prezumţie legală. înscrisul va fi menţinut ca mijloc de probă. 322 pct. 4 C. împreună cu procesul-verbal. iar actul este declarat fals. cât şi lipsa acestei părţi la termenul fixat sunt considerate de lege ca renunţări tacite. Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze. judecătorul (preşedintele completului) întreabă partea care a depus înscrisul dacă înţelege să se folosească de acesta. independent de existenţa unui .. spre neschimbare. hotărârea pronunţată este susceptibilă de a fi revizuită (art. La termenul fixat. refuză să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris. refuză să răspundă sau nu mai stăruie în declaraţie. preşedintele completului va constata. el nu va mai putea fi folosit în proces. prin proces-ver-bal. 270 Judecata în primă instanţă în situaţia în care se stăruie în defăimarea înscrisului ca fals. Dacă partea nu se prezintă. proc. au în vedere situaţia în care partea care intenţionează să se înscrie în fals împotriva unui înscris aşteaptă ca acesta să fie produs într-un litigiu pendente. adăugiri sau îndreptări. iar apoi îl va semna împreună cu grefierul şi părţile. dacă există pe el ştersături. proc. deci suntem în prezenţa unei prezumţii legale. anume că lipsa sau tăcerea părţii care a defăimat înscrisul este considerată de art. (3) C. instanţa poate suspenda judecata. 322 pct. Dacă partea ce a depus înscrisul arată că înţelege să se folosească în continuare de acel înscris. 4 teza a ll-a C. dacă partea care s-a înscris în fals arată şi pe autorul sau pe complicele falsului. înscrisul depunându-se la grefă. Articolele 180-184 C. înscrisul va fi socotit ca recunoscut. iar acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare sau. starea materială a înscrisului. ci şi atunci când cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. după caz. civ. Dacă înscrisul va fi declarat fals. instanţa trimite înscrisul procurorului. la folosirea înscrisului defăimat ca fals. a instanţei de recurs sau a instanţei de revizuire sunt valabile şi în ceea ce priveşte procedura falsului. cercetarea falsului pe cale incidentală poate avea loc nu numai dacă s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. însă partea care a defăimat înscrisul ca fals nu se prezintă. Această parte poate să formuleze. în cazul revizuirii. civ. civ. proc. fiind deci vorba de falsul incidental. urmând ca procurorul să sesizeze instanţa penală în măsura în care constată săvârşirea unei infracţiuni. Odată cu sesizarea procurorului. Dacă instanţa nu a suspendat judecata. nu mai poate fi exercitată. după caz. Dacă însă falsul nu a fost constatat. ca o renunţare a acestei părţi la pretenţia de înlăturare a înscrisului ca fals. acesta va fi înlăturat din proces. 5 teza I C. proc. proc.). 322 pct.

în scopul de a se introduce ulterior o cerere de apel sau. (adică depoziţiile din auzite. străine de interesele în conflict. mai exact. care se mai numeşte şi proba testimonială. de către instanţa civilă. în sensul că acţiunea (cererea) în constatare nu ar viza o situaţie de fapt. se poate da şi o interpretare mai largă. 111 C. . în temeiul art. 4 teza a ll-a C. Legislaţia noastră nu reglementează mărturia asupra opiniei răspândite în public cu privire la faptele litigioase. o manifestare particulară a dreptului subiectiv pus în discuţie în pricina în care s-a pronunţat hotărârea împotriva căreia se va introduce calea de atac. menţionăm că o cerere în constatarea falsului ar fi admisibilă: în cazul în care este îndreptată împotriva unui înscris autentic ce constată un act juridic solemn. 322 pct. civ. Totuşi. când se solicită constatarea falsului unui înscris ce a stat la baza pronunţării unei hotărâri a cărei revizuire urmează a se cere ulterior. proc. Relatarea făcută de martor în faţa instanţei se numeşte depoziţie (declaraţie) de martor sau mărturie. de recurs fără a mai exista riscul de a se opune excepţia de tardivitate. despre care are cunoştinţă personală. civ. iar nu martorul.. potrivit art. O trăsătură specifică mărturiei este cunoaşterea personală de către martor a faptelor litigioase pe care le relatează. proc. Precizări introductive Martorii sunt acele persoane. considerăm că se impune soluţia afirmativă. cu atât mai mult cu cât. mijlocul de probă este depoziţia martorului. ci a unei situaţii de fapt. aşa-numita „commune renommee”. cu privire la un fapt trecut. în care se materializează cunoştinţele acestuia despre faptele trecute pe care le-a recepţionat şi memorat. se ridică problema de a şti dacă este posibil ca înscrisul să fie declarat fals. se poate recurge la o cerere în constatare. aşa încât. după ceea ce spune lumea). etc. înaintea instanţei de judecată. Cu titlu de exemplu.1. Pentru ultimele două exemple. în funcţie de împrejurările speţei. 271 Probele §3. Mărturia. civ. Proba prin declaraţiile martorilor 3. deoarece reclamantul solicită practic constatarea inexistenţei unui drept subiectiv al pârâtului. cererea ar fi inadmisibilă. precis şi pertinent. proc. Deci. recursul sau revizuirea). o plângere penală împotriva presupusului autor al falsului.litigiu civil. ci un drept al reclamantului din cererea în constatare (deci al celui care urmăreşte să exercite apelul. 111 C. care relatează în faţa instanţei de judecată despre fapte referitoare la pricina ce se judecă. ar putea fi definită ca fiind declaraţia orală făcută de o persoană fizică. pe cale principală. s-ar putea obiecta că nu este vorba de constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept subiectiv. care nu este acceptată nici de doctrină. fapte ce ar putea servi la rezolvarea ei. în ce ne priveşte. în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. dacă se urmăreşte declararea falsităţii procesului-verbal de comunicare a hotărârii. Când însă acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată. după caz.

3. Astfel.)” (deci. Admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor Cât priveşte admisibilitatea probei prin declaraţiile martorilor. viciile de consimţământ.P. Sunt totuşi unele fapte naturale care.. în cea mai mare parte a cazurilor. cu actele de stare civilă (certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă având aceeaşi putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în aceste registre). 1846/1956. nu pot fi probate prin declaraţiile martorilor. se pot dovedi prin declaraţiile martorilor posesia şi tulburările ei. un trăznet. plata nedatoratului. civ. nu şi la dovada faptelor juridice stricto sensu). îmbogăţirea fără justă cauză. decizia rir.nici de jurisprudenţă.1. Aceasta deoarece administrarea probelor este guvernată de principiul nemijlocirii. 272 Judecata în primă instanţă ~-~ Probele săvârşesc fără intenţia de a da naştere la efecte juridice. mărturia devine admisibilă dacă: nu au existat registre . 3/1957. Aşadar.1 Această concluzie se desprinde din chiar redactarea art. faptele juridice stricto sensu vizează situaţii în care nici nu s-ar putea preconstitui o probă la data producerii lor. în cadrul dezbaterilor. fie de fapte ce se Trib. ci instanţa îl va cita ca martor. (1)C. afară de cazul în care o normă specială ar stabili în mod expres contrariul. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a faptelor juridice stricto sensu în principiu. faptul edificării unei construcţii pe terenul altuia etc. care se referă la „dovada actelor juridice (. de regulă. însă.2. o inundaţie. Astfel.1 rănirea unei persoane. gestiunea de afaceri.2. 361. nu este suficient ca el să trimită o declaraţie scrisă. 1198 alin. civ. declaraţiile scrise ale unor terţe persoane. precum şi din prevederile art. urmând a relata oral. nu au valoare probatorie. colegiul civil. per a contrario. fiind vorba fie de fapte ce survin independent de voinţa omului.. O altă trăsătură specifică mărturiei este aceea că ea trebuie făcută oral în faţa instanţei de judecată. efecte care totuşi se produc în temeiul legii. 1191 C. Suprem. în L. 3. faptul neexecutării obligaţiei contractuale. De altfel. p. naşterea sau decesul se probează. delictele şi cvasidelictele.. trebuie distins între dovedirea faptelor juridice stricto sensu şi dovedirea actelor juridice. nr. iar excepţiile de la acest principiu sunt limitativ prevăzute de lege. în principiu. făcute chiar în formă autentică. stabilirea prin declaraţiile martorilor a faptelor juridice stricto sensu este posibilă fără îngrădiri. Dacă un terţ are cunoştinţă despre faptele ce formează obiectul litigiului.

(2) C. 1191 alin. registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse. Prima regulă. restricţia impusă de art. Referitor la cea de a doua regulă. acte prin care se stabilesc raporturi juridice sau prin care se recunosc.. 1191 alin. prin mărturisire. înscrisă în art. dar nu va putea fi dovedit prin declaraţiile martorilor. civ. Admisibilitatea probării prin declaraţii de martori a actelor juridice în privinţa admisibilităţii probării actelor juridice prin declaraţiile martorilor. ci. Cu excepţia acelor acte juridice pentru care forma scrisă este cerută ad vali-ditatem.de stare civilă. civ. etc. (1) C.2. .interdicţia de a dovedi cu martori împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. se modifică.2. nici de către o altă persoană care ar contesta-o. starea civilă care rezultă din certificatul de naştere şi folosirea stării civile (posesia de stat) conforme cu acest certificat nu poate fi pusă în discuţie. (1) C. (1) şi alin. indiferent dacă sunt convenţii sau acte unilaterale. fam. 51 C. Menţionăm că sunt şi cazuri în care proba prin declaraţiile martorilor este inadmisibilă indiferent de valoarea actului juridic. remiterea datoriei poate rezulta din faptele prevăzute de art. 16 din Legea nr. 119/1996). când nerespectarea ei atrage nulitatea operaţiunii juridice. potrivit art. De exemplu. 1191 alin. civ..2 3. este numai de ordin probator. 1191 alin. De asemenea. . actul juridic există chiar dacă nu s-a întocmit înscrisul. prevăzută de art. eventual. 1138-1142 C. în totalitate sau în parte. nu şi a actelor juridice. legea cerând întocmirea unui înscris ad probationem. nici de către copilul care ar reclama o altă stare civilă.interdicţia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege.3 Sunt însă unele cazuri în care legea prevede expres că dovada unui act juridic poate reieşi din anumite fapte. civ. spre exemplu: confirmarea unui act juridic lovit de nulitate relativă poate rezulta din executarea voluntară a actului respectiv. prevăd două reguli restrictive: . se confirmă.. proba testimonială este inadmisibilă şi atunci când s-ar tinde pe această cale să se răstoarne o prezumţie absolută. dispoziţiile cuprinse în art. în acele situaţii complexe în care s-au săvârşit ori se invocă fapte materiale în legătură cu anumite acte juridice. proba testimonială este admisibilă numai în ceea ce priveşte dovada faptelor materiale. se transmit sau se sting raporturi juridice preexistente. nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă. civ. chiar dacă ar fi vorba de fapte juridice stricto sensu. se aplică la toate actele juridice. (2) C. întocmirea actelor de stare civilă a fost omisă (art.

2443/1983. 3 A se vedea şi Plenul Tribunalului Suprem. deoarece a interpreta nu înseamnă a proba împotriva sau peste cuprinsul unui înscris. s-a decis că nu se poate dovedi cu martori. reclamantul propune proba prin declaraţiile martorilor. 2001. în Probleme de drept 1990-1992. mărturia este admisibilă pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin înscris şi ulterioare încheierii acestuia. secţia civilă. 610/1960. cauza falsă. 1962. în anumite situaţii. pot fi dovedite cu martori potrivit primului alineat al art. conformă cu certificatul de naştere. 1960.în literatura de specialitate şi în practica judiciară s-au făcut următoarele precizări: regula nu se aplică decât înscrisurilor preconstituite (convenţia tacită a părţilor ar putea fi inclusă numai în astfel de înscrisuri). 1191 alin. Suprem. Pentru situaţiile în care legea cere forma ad probationem. fraudarea legii2 se pot dovedi întotdeauna cu martori. decizia nr. în loc să 1 A se vedea şi Plenul Tribunalului Suprem. p. colegiul civil. 153. în CD. ilicită sau imorală. prevede că părţile „pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori. Persoanele. I. AH Beck. mărturia este admisibilă pentru lămurirea sensului exact al unor clauze contractuale. în CD. p.S. colegiul civil. p. 1961. privite separat. Drept civil.J. proba testimonială devine admisibilă. plata. dacă acestea sunt confuze. în CD. Bucureşti. dolul. decizia de îndrumare nr. a) Articolul 1191 alin. decizia nr. Partea generală. compensaţia.. secţia civilă. 1955. 1191 C. Trib.. lipsa cauzei. Trib. părţile pot conveni. voi. decizia de îndrumare nr. Boroi. Aşadar. (3) C.. chiar în ipotezele vizate de regulile stabilite de art. remiterea datoriei etc). 2 în acest sens. 187. p. decizia nr. iar pârâtul. dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună”. indiferent de valoarea obiectului actului juridic. civ. Suprem. o stare civilă de fiu din afara căsătoriei (Trib. p. eroarea. Ed. 14/1962. violenţa. 2010/1992. 20. de fiu din căsătorie. 7/1961. expres sau tacit (spre exemplu. 256. (1) şi alin. a se vedea G. chiar şi atunci când actul juridic a fost constatat printr-un înscris autentic. 370. (2) C. 1456/1955. p. contra posesiei de stat. decizia nr. C. Suprem. care constituie moduri de executare sau stingere a obligaţiilor (de exemplu. 16. în CD. dacă aceste operaţiuni. 1983. în CD. 23). . civ. p. civ. precum şi în completarea sau împotriva prevederilor înscrisului preconstituit de părţi. obscure sau susceptibile de mai multe înţelesuri.

deoarece. 3 Trib. 459/1977. 163. o împrejurare în care este împiedicat să afle adevărul. jud. decizia civilă nr. în R. (2) C. colegiul civil. decizia nr. p. civ. rapiditatea desfăşurării operaţiunilor comerciale împăcându-se mai greu cu întocmirea de înscrisuri pentru constatarea lor. atunci mărturia nu poate fi admisă decât în condiţiile în care ea este permisă de Codul civil.Trib. solicită şi el proba prin declaraţiile martorilor pentru dovedirea aceluiaşi act juridic). Suprem. p. cu Notă de C. (1) şi alin. (2) C. decizia nr. p. 205. 129 alin.1 S-a pus problema de a şti dacă.. în baza art.. altfel s-ar ajunge la situaţia ca judecătorul să provoace. 2/1974. deoarece art. civ. b) în materie comercială. 1733/1978. 1197 alin. voi. com. 46 C. Articolul 55 C. Suprem. Turianu. 14/1973. în Repertoriu III. (3) C. nr. Potrivit art. în R. 1666/1957. deci intervenţia judecătorului ar fi de natură să restrângă mijloacele de probă. instanţa este sau nu obligată. în cazul în care una dintre părţi solicită proba testimonială împotriva dispoziţiilor art. 1974/1955.. civ. 5/1978.2 apreciem că se impune răspunsul negativ. 48-53. în CD.R. d) Existenţa unui început de dovadă scrisă dă posibilitatea administrării probei prin declaraţiile martorilor. 5 alin. Cluj. în CD. corn. 1955. nr. civ. Potrivit art. 1191 alin.D. 32/1954 dispune că această dovadă se poate face prin orice mijloc de probă. Trib. secţia civilă. din iniţiativa sa. proc. 1957. 1191 alin. 294. Această dispoziţie legală este justificată de necesitatea facilitării încheierii actelor juridice comerciale.R. proba prin declaraţiile martorilor este admisibilă fără restricţii. (1) din Decretul nr. să atragă atenţia părţii adverse că are dreptul să se opună la încuviinţarea probei. obligaţiile comerciale şi liberaţiunile se probează cu martori ori de câte ori instanţa apreciază că trebuie să admită proba testimonială şi aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. „se . c) în materia dreptului familiei.. dispune totuşi că dacă legea comercială prevede necesitatea unui înscris pentru dovedirea actelor juridice comerciale. în ceea ce priveşte dovada bunurilor proprii în raporturile patrimoniale dintre soţi. civ. II. 19. Contrar unei soluţii din practica judiciară. decizia nr.D. deci ambele reguli stabilite în art. 1191 C. în principiu. să administreze proba prin declaraţiile martorilor. 330. p. (2) C. decizia nr. (1) şi alin. devin aplicabile. p. deşi aflarea adevărului este un principiu general al desfăşurării procesului civil. ambele reguli sunt inaplicabile. 274 Judecata în primă instanţă se opună la aceasta.

colegiul civil. însemnări. o scrisoare. . în Repertoriu I. partea respectivă nu s-ar putea plânge pe calea apelului sau. fiind vorba de norme de ordine privată. De asemenea. Suprem. socoteli făcute într-un registru casnic. ori ca înscrisul să fie întocmit de o altă persoană. dacă actul a fost întocmit în faţa unui funcţionar competent care i-a atestat conţinutul ca fiind corespunzător declaraţiei părţii. pe motiv că instanţa a încuviinţat proba cu martori cu nerespectarea dispoziţiilor art. dar semnat de parte. conform art. începutul de dovadă scrisă presupune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: 1 Neopunerea părţii atunci când adversarul a solicitat proba cu martori se consideră a fi o achiesare (Trib. civ. 786). memorii etc. încălcarea lor trebuie invocată in limine litis. sunt totuşi norme procedurale. 1489/1957. 325. p. proc. 2 Trib. (2) C. voi. . menţiunile unui inventar. (1) şi alin. astfel încât orice opunere ulterioară devine inoperantă (Trib. un înscris sub semnătură privată căruia îi lipseşte menţiunea multiplului exemplar sau formula bun aprobat ori care nu este semnat). 1194/1956. în sensul de orice fel de înscris.să existe o scriere. în CD. semnarea de către această parte nu mai este necesară. poate fi considerată ca . II. Suprem. decizia nr. a fortiori. decizia nr. Probele 27<ţ .scrierea să provină de la cel căruia îi este opusă sau de la o persoană faţă de care partea este un succesor în drepturi. 253).scrierea să fie de natură a face demn de crezare faptul pretins. în CD. 1191 alin. note. civ. a recursului. chitanţe care atestă primirea unei sume de bani. colegiul civil. aceste soluţii pot fi argumentate şi pe conside rentul că. 1956.numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia sau a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi crezut faptul pretins”.. decizia nr. 1957. p. declaraţii scrise extrajudiciare. cereri. Aşadar. chiar nesemnat1 şi nedatat (de exemplu. 112/1959. un înscris autentic nevalabil ca atare întrucât nu s-au respectat unele dintre formalităţile prevăzute de lege. Suprem. după caz. p. concluzii scrise înaintate instanţelor judecătoreşti. în concepţia conform căreia dispoziţiile legale ce stabilesc admisibilitatea probei cu martori. colegiul civil. însă. Precizăm că. 225 C. deşi aşezate în Codul civil. sub sancţiunea decăderii părţii interesate din dreptul de a o invoca ulterior.

.1 fiind însă necesar să nu existe o culpă a părţii interesate. închirierea de camere mobilate. în ipoteza imposibilităţii de conservare a înscrisului nu interesează dacă forma scrisă este cerută ad probationem sau ad validitatem. când nu era cu putinţă părţilor a face înscrisul. p.un început de dovadă atitudinea părţii care. în privinţa terţilor. deşi a fost citată cu menţiunea expresă de a se prezenta la interogatoriu. secţia civilă.. 158. al sustragerii înscrisului din dosar. unde se decide constant că textul este aplicabil şi în cazul sustragerii. în CD. dovada prin declaraţiile martorilor fiind admisibilă în situaţia în care creditorul a pierdut titlul ce-i servea de probă scrisă „din o cauză de forţă majoră neprevăzută. 1984. mai înainte de reconstituirea prin declaraţiile martorilor a conţinutului înscrisului. decizia nr. p. tumult sau naufragiu şi la depozitele ce fac călătorii în ospătăria unde trag (practica judiciară a extins textul şi la cafenele. nr. imposibilitate rezultând din raporturile dintre soţi. ruină. garderobele sălilor de spectacole etc). fără motive temeinice. 1198 pct. va trebui să facă dovada pierderii sau sustragerii înscrisului. 1260/1965..la obligaţiile care se nasc din cvasicontracte. secţia «vilă. băi publice. distrugerii sau reţinerii înscrisului de partea potrivnică sau de un terţ care refuză să îl prezinte în instanţă. de regulă. p. prin definiţie. 1-3 C. al 2 Trib. 1979. decizia nr. în J. e) Imposibilitatea preconstituirii probei scrise constituie o altă excepţie de la art. însă. colegiul civil. biblioteci. actul juridic al părţilor apare ca un simplu fapt . . civ. potrivit art. restaurante.la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute. decizia nr. 7/1994. 266. a fost respectată în momentul încheierii actului juridic. deci a faptului că a existat înscrisul respectiv (dovadă care poate fi făcută prin orice mijloace de probă). De altfel. 1030/1993. ale căror reguli nu se aplică.” Noţiunea de forţă majoră este interpretată mai larg în practică. Această parte.la depozitul necesar. Suprem. nu şi în cazul în care forma scrisă este necesară ad validitatem. p. rude apropiate. 861/1976.N. care îşi găsesc aplicare numai atunci când înscrisul este cerut ad probationem. g) Uneori şi terţii au interesul să invoce actul juridic încheiat de părţi. 135.2 f) Imposibilitatea conservării probei scrise este reglementată de art.J. de deferentă a inferiorului faţă de superior etc. 1198 pct. în caz de incendiu. 4 C. în Dreptul nr. C. 324/1979. civ. de prietenie. în CD. Jurisprudenţa a adăugat la aceste cazuri (de imposibilitate materială de preconsti-tuire) şi imposibilitatea morală de a preconstitui înscrisul. refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează. 237. deoarece această formă. în următoarele situaţii: . (1) şi alin. 276 Judecata în primă instanţă pierderii dosarului. Suprem. Spre deosebire de excepţiile arătate la literele a)-e). . ei sunt în imposibilitate de a-i proba printr-un înscris. 93. p. în CD. civ. afini. 1976. Trib. (2) C. 1191 alin. 196/1984. 3/1966.S. decizia nr. ca o altă excepţie. delicte sau cvasidelicte. decizia nr.

277 Probele Partea potrivnică are dreptul să-şi însuşească martorul la care renunţă partea ce l-a propus [art. (3) C. civ. în CD. 18/1991 proba cu martori nu va fi încuviinţată decât dacă partea depune la termenul la care admil probei urmează a fi pusă în discuţie numele şi adresa complete ale martorilor propuşi. 186 alin. în consecinţă. 187 C. civ. Administrarea probei cu martori 3. (1) C. 327. sub pedeapsa decăderii. Suprem. (4) C. Suprem. Dacă proba cu martori a fost încuviinţată în cursul judecăţii. “% 3 Potrivit art. voi. 167 alin. deci reclamantul va arăta martorii în cererea de chemare în judecată. sub sancţiunea decăderii. decizia nr. de asemenea. (1) lit. 2* p. 2 A se vedea şi Trib. Propunerea martorilor se face nominal. 1461/1957. în încheierea prin care s-a încuviinţat proba cu martori.). civ. civ. dacă nu este reprezentat sau asistat de avocat. precum şi locul unde urmează a fi citat. proc. în CD.3 Partea căreia i s-a încuviinţat proba cu martori este datoare. iar pârâtul în întâmpinare ori. proc. 1 Trib.].2 3. civ. 168 alin. Instanţa poate mărgini numărul martorilor propuşi (art. ceea ce presupune ca ambelor părţi. civ. proc.]. se vor preciza şi faptele asupra cărora martorii vor fi ascultaţi [art. însă decăderea poate fi evitată prin prezentarea martorilor la termenul fixat pentru audierea lor. în aceeaşi şedinţă dacă amândouă părţile sunt de faţă [art. civ. proc. p. proc.3. 1957. colegiul civil. la prima zi de înfăţişare.]. Propunerea martorilor Propunerea martorilor se face potrivit regulilor generale.]. iar instanţa poate dispune audierea unui martor chiar dacă ambele părţi au renunţat la el. proc. 4 alin. (2) C. sub sancţiunea decăderii. terţii pot să probeze acest act juridic prin orice mijloc de probă şi. cu excepţia cazurilor prevăzute de art. însă cu respectarea principiului egalităţii părţilor. să depună în termen de 5 zile suma fixată de instanţă pentru transportul şi despăgubirea martorilor (art. 170 C. 138 C. b) din titlul XIII din Legea nr. să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţare [art. proc. să li se încuviinţeze acelaşi număr de martori. sub sancţiunea decăderii din probă. colegiul civil. în cazul plângerilorr contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr.251.). adică se va indica numele fiecărui martor.3. la cerere. pot proba prin declaraţiile martorilor împotriva sau peste cuprinsul înscrisului constatator.juridic. decizia nr. partea este obligată. . 247/2005. 168 alin.1. iar dovada contrară trebuie cerută. 1956. 901/1956.

cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă (în privinţa ultimelor două categorii.3. 191 C. Ascultarea martorilor se face în instanţă sau la locuinţa lor.soţul sau fostul soţ (în acest caz. dacă din motive întemeiate aceştia nu pot veni în instanţă. civ.interzişii judecătoreşti. 3.cei ţinuţi de secretul profesional cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul profesiei (slujitorii cultelor. lista cu noii martori depunându-se. instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului (art. 195 C.3. deci care au dreptul să refuze de a face depoziţia (art. 278 Judecata în primă instanţă 3. notarii etc). proc. ca şi aceste persoane să fie ascultate ca martori). .). . se poate apela la o comisie rogatorie. potrivit art. cu excepţia slujitorilor cultelor. civ. civ. avocaţii. . astfel încât părţile pot conveni. norma juridică are un caracter de ordine privată. dar prevede că la aprecierea depoziţiei minorului sub 14 ani. Există unele categorii de persoane care sunt scutite de a fi martori. în termen de 5 zile de la încuviinţare [art. farmaciştii. Prezentarea şi ascultarea martorilor După încuviinţarea probei cu martori. medicii. Instanţa audiază nemijlocit martorii. la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.]. civ. dispariţie sau motive bine întemeiate. . dispune că nu pot fi ascultaţi ca martori: rudele şi afinii până la gradul trei inclusiv (însă. expres ori tacit. proc. . proc.): . moaşele.2. (3) C. Articolul 189 C. orice persoană care are cunoştinţă despre faptele cauzei poate fi ascultată ca martor în procesul civil. Legea nu pune o condiţie de vârstă.3. 190 C. proc.înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte. Persoanele care pot fi ascultate ca martori în principiu. Dacă martorul locuieşte într-o altă localitate. asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate (toate aceste categorii de persoane menţionate până acum. 168 alin. aceştia sunt citaţi pentru a se prezenta la termenul fixat pentru audierea lor1. interdicţia este absolută). neputând să ia în considerare declaraţiile date în scris în . ca şi la aceea a persoanelor care din cauza debilităţii mintale sunt în mod vremelnic lipsite de discernământ. civ. vor fi obligate să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de către cei interesaţi în păstrarea lui). în pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta ca martori şi rudele şi afinii până la gradul trei. sub sancţiunea decăderii.. pe soţ sau pe fostul soţ. cu excepţia descendenţilor). proc.cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe o rudă sau un afin până la gradul al treilea inclusiv. ca de altfel şi în cel anterior.funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici.

C. în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi). deşi legal citat. deoarece decăderea este o sancţiune procedurală care intervine în cazul nerespectării termenelor legale imperative.. în funcţie de situaţie concretă din speţă. Se trece apoi la audierea propriu-zisă a martorului. cum ar fi depoziţia de martor luată într-o altă pricină. în realitate. deşi se prezintă în instanţă. se referă la decăderea părţii din dreptul de a mai administra proba cu martori. 18/1991. civ. 196 alin. prezentarea lor la termenul de judecată fiind în sarcina părţii care i-a propus. Despre acestea se va face menţiune în declaraţia scrisă. instanţa poate păşi la judecarea pricinii [art. îndeletnicirea. Dacă la termenul fixat se prezintă numai o parte din martori.. (3) C. martorii nu vor fi citaţi în vederea audierii. fără a mai avea posibilitatea de a înlătura efectele decăderii. dacă este în judecată. locuinţa şi vârsta. cei neascultaţi neputând să fie de faţă. nu se prezintă sau. iar dacă există urgenţă se poate recurge la mandatul de aducere chiar la primul termen. prin ipoteză. proc. care va arăta . dacă ar fi vorba de o decădere. 4 alin. 1081 şi urm. 193 C. (l)-(2) C. preşedintele îi pune în vedere că dacă nu va spune adevărul. proc. rezultă că instanţa are facultatea de a alege modul în care va proceda. martorul nu se înfăţişează. Minorul sub 14 ani nu depune jurământ. 188 alin. împotriva martorului care lipseşte la prima citare. însă.afara instanţei. înainte de a lua mărturia. instanţa ar fi obligată să o constate. dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad. 247/2005. aceştia vor fi ascultaţi şi se dă termen pentru prezentarea celorlalţi. suntem în prezenţa unei sancţiuni specifice ce poate interveni în cazul nerespectării unui termen judecătoresc. Fiecare martor va fi ascultat deosebit. 279 Probele serviciul uneia din părţi. civ. din chiar redactarea textului menţionat. proc.]. contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. martorul depune jurământul prevăzut în art. termenul la care martorul urmează să fie audiat este un termen judecătoresc. 188 alin. (1) şi (2) C. poate amenda martorul care. proc. civ. în ordinea stabilită de preşedinte. De altfel. civ. Este însă inexact să se spună că art. înainte de a fi ascultat. însă. în condiţiile prevăzute de art. dacă se află în 1 Potrivit art. va cere martorului să arate datele personale necesare identificării lui şi aprecierii depoziţiei sale (numele. instanţa poate emite mandat de aducere. civ. Instanţa.]. săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă. (2) din Titlul XIII din Legea nr. însă i se atrage atenţia să spună adevărul. fără ca aceasta să mai fie obligată să audieze martorul care nu s-a prezentat nici după ce s-a dat mandat de aducere. Dacă. Preşedintele. anume posibilitatea instanţei de a trece la judecată. proc. refuză să depună mărturie. în cazul plângerilor. după care. după mandatul de aducere. care va ţine seama şi de cererea părţilor [art.

Dacă martorul nu vrea sau nu poate să semneze. ale părţii adverse. civ. la cererea părţii. se poate folosi de însemnări cu privire la cifre sau denumiri. El poate fi din nou întrebat. aceştia pot fi confruntaţi [art. Adăugirile. Aprecierea declaraţiilor martorilor în aprecierea probei prin declaraţiile martorilor există anumite particularităţi. Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. cât şi motivul pentru care s-a înlăturat. cu încuviinţarea preşedintelui. iar dacă depoziţiile martorilor se contrazic. Mărturia se face oral. proc. dar. însă. afecţiunea sau duşmănia dintre martor şi una din părţi. 3. precum măsura în care martorul este interesat în proces. gradul de rudenie sau afinitate. grefier şi de martor.).). Locurile nescrise din declaraţie se barează astfel încât să nu se poată adăuga nimic (art. sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seamă. Martorul poate cere să i se plătească toate cheltuielile de drum şi „să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut”. instanţa pronunţă o încheiere care este executorie (art. proc. (3) C. după caz. instanţa va încheia procesverbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale (art. izvorul informaţiilor martorului. Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor. 197 alin. (1) şi (2) C. 200 C. civ. proc. civ.). După ascultare. Ea va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei. ştersăturile sau schimbările în depoziţie trebuie semnate de judecător (care le şi încuviinţează). judecătorul având de rezolvat succesiv două probleme: în primul rând. Sinceritatea martorului se apreciază cu ajutorul unor aspecte de fapt variabile de la o speţă la alta. presupunând că martorul este de bună-credinţă. după dictarea judecătorului sau. Astfel. 197 alin.]. proc. civ. simpla legătură de rudenie dintre martor şi una din părţi nu creează prezumţia de lipsă de obiectivitate. va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea. de către judecător. civ. dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii. dacă declaraţia lui corespunde realităţii. dacă instanţa nu dispune altfel. nu o va încuviinţa. Potrivit art. dar şi prin confruntarea depoziţiei martorului cu împrejurările de fapt ale speţei stabilite suficient de precis prin alte mijloace de probă. iar apoi. 198 C. dacă martorul este sincer.. eventual ale procurorului.împrejurările pe care le cunoaşte şi va răspunde la întrebările preşedintelui. dacă instanţa găseşte de cuviinţă. martorul rămâne în sala de şedinţă. proc. dar se consemnează în scris de către grefier. la o astfel de concluzie putându-se ajunge numai din analiza declaraţiilor martorului în complexul întregului material probator. grefier şi martor. preşedintelui completului de judecată. este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege. în această situaţie. se face menţiune despre această împrejurare.4. ale părţii care l-a propus. cu atât mai mult cu . 199 C. după ce acesta din urmă a lua cunoştinţă de cuprinsul ei.

gradul de vizibilitate. instanţa trebuie să aprecieze în ce măsură depoziţia acestuia reflectă realitatea. dar şi de elemente subiective (intensitatea cu care faptul respectiv a trecut în conştiinţa martorului. Proba prin rapoartele de expertiză 4. După ce a stabilit sinceritatea martorului. care. Cel de-al treilea moment (relatarea) prezintă o importanţă deosebită. De asemenea. în mod involuntar. Forţa probantă a mărturiei este lăsată la aprecierea instanţei. mai ales când martorul este o persoană cu pregătire inferioară ori este foarte emotiv. preocupările sale obişnuite. instanţa trebuie să ţină cont de factorul timp. Precizări introductive în practică apar frecvent situaţii în care lămurirea faptelor ce formează obiectul litigiului sau a legăturii dintre anumite împrejurări invocate de părţi şi aceste fapte necesită cunoştinţe de specialitate. Tocmai de aceea.) este greu de produs alte probe în afară de depoziţiile rudelor părţilor. deşi a perceput bine faptul şi l-a conservat nealterat în memorie. deformând imaginea iniţială. după ce evaluează critic declaraţiile martorilor. In situaţia în care instanţa ajunge la concluzia că mărturia nu este sinceră. care uneori şterge din memoria martorului detalii sau chiar şi împrejurări esenţiale. legea . toate aceste împrejurări urmând a fi apreciate în funcţie de inteligenţa martorului. care se pot suprapune. nu este în măsură să îl redea corect. instanţa trebuie să se raporteze la cele trei momente ale mărturiei: perceperea faptului. stabilirea paternităţii etc. fără să îl întrerupă. o va înlătura din proces. se va pronunţa asupra faptelor şi împrejurărilor relatate de martori. memorizarea faptului perceput. Gradul în care un fapt este perceput de o persoană depinde de unele elemente obiective (distanţa dintre martor şi faptul perceput.280 Judecata în primă instanţă cât în unele procese (divorţ. dar şi partea potrivnică poate propune noi martori în combaterea celor ce se vor declara de către martorii adversarului. Instanţa trebuie însă să dea posibilitatea părţii care a propus martorul respectiv de a audia eventual şi alţi martori care ar putea să confirme susţinerile considerate ca nesincere. fiind numeroase cazurile în care o persoană. un rol foarte mare îl are judecătorul (preşedintele completului). frecvent martorii adaugă la faptele percepute şi propriile lor concluzii. profesia etc). §4. reproducerea faptului perceput şi memorizat. Cât priveşte memorizarea şi stocarea faptului perceput. gradul său de cultură.1. pronunţându-se cu privire la măsura în care au fost dovedite. Această problemă se rezolvă prin efectuarea unui examen asupra facultăţilor fizico-psihice ale martorului. starea sufletească în care se găsea în acel moment martorul. să evite sau să înlăture întrebările ce sugerează răspunsurile martorului. precum şi de faptul că în memoria martorului sunt