ELEMENTE DIN BETON ARMAT SOLICITATE

LA COMPRESIUNE EXCENTRICĂ
Compresiunea excentrică este o solicitare
compusă din încovoiere (moment încovoietor M şi forţă
tăietoare Q) şi compresiune axială (N).
Sunt solicitate la compresiune excentrică acele
elemente la care forţele şi cuplurile exterioare ce le
încarcă sunt cuprinse în plane ce conţin axa centrelor
de greutate ale secţiunilor şi fac cu aceasta un unghi
diferit de 900 şi multiplii întregi ai acestuia.

Dacă forţele se găsesc într-un plan de simetrie al

elementului, secţiunile sunt solicitate la compresiune
excentrică plană; în caz contrar secţiunile sunt solicitate
la compresiune excentrică oblică.
Beton II 1
 În practică se întâlnesc numeroase elemente din
beton armat solicitate la compresiune excentrică: stâlpii
cadrelor, arcele şi bolţile, barele comprimate ale grinzilor
cu zăbrele, pereţii exteriori ai construcţiilor subterane,
elementele din beton precomprimat.
Deoarece pentru structurile din beton armat
solicitarea la compresiune excentrică este mai
avantajoasă decât încovoierea, pentru obţinerea celor
mai raţionale soluţii se urmăreşte, ori de câte ori este
posibil, ca deschiderile mari să fie acoperite cu elemente
şi structuri care să lucreze la această solicitare.
1 COMPORTAREA SUB ÎNCĂRCARE
În vederea cunoaşterii comportării elementelor din beton
armat la această solicitare s-au efectuat experimentări care au
urmărit stabilirea stărilor de tensiuni şi deformaţii pentru diferite
stadii de încărcare, precum şi modul în care se produce pierderea
capacităţii de rezistenţă funcţie de următorii parametri principali:
Beton II 2
 Mărimea excentricităţii forţei de compresiune;
 Modul de dispunere al armăturilor (simetric sau
nesimetric);
 Mărimea procentelor de armare pentru zona întinsă
şi comprimată;
 Forma secţiunilor transversale;
 Gradul de zvelteţe al elementelor;
 Comportarea la compresiune plană şi oblică.

Pentru obţinerea simultană numai a acţiunii forţei axiale

N şi a momentului încovoietor M (fără forţă tăietoare),
încercările s-au efectuat pe elemente cu profilul
longitudinal de formă specială, încărcate cu forţe
concentrate a căror direcţie de acţiune era comună şi
paralelă cu axa centrelor de greutate a stâlpilor.

Beton II 3
Beton II 4
 Încercările au arătat că parametrul determinant
care hotărăşte comportarea elementelor în cele trei stadii
este mărimea excentricităţii forţei.
Pentru trepte de încărcare reduse, poziţia axei neutre
este determinată mai ales de mărimea excentricităţii e0
şi mult mai puţin de valoarea procentelor de armare.
Când forţa N se aplică în interiorul sâmburelui
central (cu foarte mică excentricitate) axa neutră nu taie
secţiunea transversală (cazul a) pe acesta luând naştere
numai tensiuni normale de compresiune, deci ambele
armături Aa şi A’a sunt comprimate.
Dacă N acţionează în afara sâmburelui central, dar
apropiat de acesta, (cazul b) axa neutră taie secţiunea pe
care o împarte într-o zonă comprimată de înălţime mare şi
o zonă întinsă de o înălţime redusă; deci, de data aceasta,
armătura A’a este solicitată la întindere, iar elementul este
comprimat cu mică excentricitate
Beton II . 5
 În cele din urmă, dacă forţa N acţionează mult în
afara sâmburelui central (cu mare excentricitate) axa
neutră împarte secţiunea în două zone, comprimată şi
întinsă, de înălţimi relativ apropiate (cazul c).
Pe măsura creşterii forţei de compresiune N
comportarea elementelor analizate se diferenţiază
semnificativ funcţie de mărimea excentricităţii. Astfel:

a) Pentru situaţiile în care N acţionează în interiorul

sâmburelui central, comportarea elementelor este
similară cu cea întâlnită în cazul compresiunii centrice.
Cum nu există zonă întinsă pe secţiunea transversală
elementele trec din stadiul I direct în stadiul III de rupere.
Pentru aceste elemente stadiul I este stadiul de
exploatare.

Beton II 6
b) Când forţa N acţionează în afara sâmburelui central,
dar cu mică excentricitate, pentru o anumită treaptă de
încărcare dependentă de e0, tensiunile de întindere ating
valoarea rezistenţei la întindere a betonului Rt, moment
care marchează limita stadiului I (b).
Odată cu creşterea forţei, elementul trece în stadiul II
prin fisurarea zonei întinse, menţionând faptul că fisurile
sunt cu atât mai dese cu cât excentricitatea este mai
redusă.

Ca şi în cazul anterior, stadiul I are o marjă mare de

desfăşurare, în schimb stadiul II este scurt şi corespunde
unor creşteri relativ mici ale forţei exterioare: astfel forţa
de fisurare Nf poate fi apropiată sau chiar foarte
apropiată de forţa de rupere.
Beton II 7
Se poate afirma faptul că fisurarea zonei întinse la
asemenea elemente conduce la concluzia că stadiul de
rupere este aproape.

c) Atunci când N acţionează cu mare excentricitate, limita

stadiului I şi apoi apariţia primelor fisuri se produce la
încărcări mult mai mici decât cele corespunzătoare
exploatării. Caracterul de fisurare al zonei întinse şi în
general comportarea până la rupere este aproape identică
cu cea a elementelor încovoiate dublu
Beton II armate. 8
 După cum se
observă, stările de
tensiuni în ajunul
fisurării au forme
foarte variate
influenţate fiind de
mărimea
excentricităţii
forţei.

De acelaşi parametru la care se adaugă mărimea

procentelor de armare pentru zona întinsă şi
comprimată (p şi p’) depinde comportarea elementelor
în stadiul II, ca şi maniera în care acestea ating stadiul
de rupere. Astfel:
Beton II 9
a) În cazul în care forţa N se aplică cu foarte mică
excentricitate (în interiorul sâmburelui central) pierderea
capacităţii de rezistenţă (stadiul III) se produce prin
ruperea betonului cu caracter prismatic (Rc), curgerea
armăturii mai puternic comprimate a secţiunii A’a (Ra), iar
armătura mai puţin comprimată Aa poate să nu ajungă la
curgere.
Când forţa N este foarte apropiată cu poziţia centrului de
greutate al secţiunii intrarea în curgere a acestei armături
este practic asigurată. Ca atare atingerea stadiului ultim
se produce aproape identic cu cea întâlnită la elementele
comprimate centric.
b) Pentru elementele la care forţa N se aplică în afara
sâmburelui central dar cu mică excentricitate, caracterul
de rupere se modifică faţă de cel descris anterior numai în
ceea ce priveşte modul de comportare al zonei întinse.
Beton II 10
 Aceasta fisurează înainte ca elementul să ajungă în
stadiul III, deci nu participă la preluarea eforturilor.
Stadiul ultim se atinge prin curgerea armăturii
comprimate (Ra după principiile metodei de calcul la
stările limită), prin ruperea cu caracter prismatic a
betonului comprimat (Rc), în timp ce armătura Aa care este
întinsă nu ajunge la curgere (σa < Ra).

Starea de tensiuni în
stadiul ultim pentru
elementele comprimate
cu foarte mică (a)
şi mică excentricitate (b)

Beton II 11
c) Pentru elementele la care forţa N se aplică cu
excentricitate mare, stadiul III se atinge în mod similar ca
la elementele încovoiate dublu armate. Astfel, dacă
procentul de armare al zonei întinse p nu depăşeşte
procentul maxim de armare, armătura întinsă Aa ajunge la
curgere (Ra) înainte sau odată cu ruperea betonului
comprimat (Rc) şi curgerea armăturii comprimate (Ra).

Beton II 12
 Dacă însă p > pmax atingerea stadiului III se produce în
acelaşi mod ca la elementele încovoiate supraarmate,
fără ca armătura întinsă să atingă limita de curgere, iar
cedarea secţiunii are un caracter casant, periculos.
În urma acestor constatări care au rezultat din
experimentările efectuate, elementele comprimate
excentric au fost împărţite în două categorii:
Cazul I de compresiune excentrică, cu mare
excentricitate, care cuprinde elementele al căror mod de
comportare şi de pierdere a capacităţii de rezistenţă a
fost descris la punctul „c” şi care, în cazul procentelor
obişnuite de armare (p ≤ pmax), se produce ori de câte ori
sunt îndeplinite condiţiile:
ξ ≤ ξb
zb ≤ h0 – a’
Beton II 13
 Cazul II de compresiune excentrică, cu mică
excentricitate, în care sunt cuprinse elementele al căror
mod de comportare şi de rupere a fost descris la punctele
„a” şi „b” şi care are loc atunci când:
ξ > ξb
Pentru acestea din urmă, tensiunea din armătura întinsă
σa este, în marea majoritate a situaţiilor, necunoscută,
valoarea acesteia fiind dependentă mai ales de procentul
de armare p şi excentricitatea e0.

Stările de tensiuni pe secţiunile transversale în

stadiul ultim sunt prezentate în figurile anterioare.
Pentru simplificarea calculelor, fără a introduce
erori semnificative, repartiţia tensiunilor pe înălţimea
zonei comprimate se admite uniformă.
Beton II 14