,,COPILUL, LUMINA SUFLETULUI MEU’’

Prof.Sava Marinela
Şcoala cu clasele I-VIII Nr.6 Suceava

,,Noi cei mari,uităm adesea c-am fost copii.Şi lucrul

acesta ar trebui să ni-l aducem aminte, mai ales
când ne găsim în faţa copiilor.”
Al.Vlahuţă
,, Copilul trebuie să aibă neapărat o ambiantă de pace, pentru că el este solitar, un
individ spiritual. Ambianta însă o face adultul, el este făuritorul mediului extern. Si dacă
noi trebuie să răspundem copilului, creând o lume adaptată nevoilor sale, trebuie să nu
fim zgârciţi, căci prin aceasta ne împlinim cea mai sfânta datorie a noastră. Si aceasta ne
înalţă si ne înnobilează. Trebuie să pregătim o ambianţă pentru copiii care mâine vor fi
adulţi si, in faţa cărora, noi ne vom retrage in bătrâneţea noastră; căci noi îmbătrânim, iar
ei ne întrec. Să facem deci această faptă altruista: să pregătim o ambianţă pentru oamenii
cei noi, servindu-i si ajutându-i. E o muncă delicată aceasta: baza unei noi educaţii.’’
( Maria Montessori, ,‚ Copilul’’, Editura CEDC, 1991, pg. 45 )
Copilul este fiinţa cea mai curată, cea mai gingaşă, cea mai sensibilă. De aceea,
noi cei mari, trebuie să avem mare grijă de felul în care îi vorbim copilului, pe ce ton, cu
ce privire ne uităm la el. Este atât de sensibil, încât orice cuvânt sau expresie a feţei, fie îl
inhibă, fie îl încurajează. Zâmbetul, vocea blânda, dragostea, liniştea noastră trebuie să
fie în fiecare clipă. De ce? Copilul simte; iar din cauza noastră, el poate să devină din
copilul vesel, curat, gingaş, un copil agitat, trist. Şi ce facem? Lumea lui minunată, plină
de vise si speranţe frumoase, plină de povesti cu Zâne si cu Feţi-Frumoşi, se va
transforma într-o lume cu Zmei si cu Zmeoaice, o lume tristă si urâtă din care el va vrea
să scape.Şi oare, ce facem noi? Stricăm tot ceea ce este mai bun, mai curat, mai frumos.
Dar nu e păcat? Copilul este speranţa vieţii! Pentru el, trebuie să dăm tot ce este
mai bun din noi, să-l facem să descopere frumuseţile acestei vieţi, tainele învăţăturii. Şi
să ne punem măcar o dată în viaţă întrebarea: când va creste, îşi va aminti de mine şi de
ceea ce l-am învăţat? Medităm mult la această întrebare, dar poate noi nu vom găsi

1
răspunsul corect. Dar copilul ni-l va putea da. Poate nu atunci când îl avem alături, dar
poate peste ani şi ani. Şi oare, nu ne-am dori să auzim vorbe dulci si frumoase din partea
lui? Cu siguranţă. Ce bucurie, ce satisfacţie mai mare poate avea un cadru didactic, atunci
când va întâlni pe stradă sau în alte locuri un fost copil de-al său, care îi va mulţumi
pentru ceea ce a făcut pentru el, pentru un sfat, o vorba dulce! Copilul nu uita asemenea
oameni; în mintea şi-n sufletul lui, rămân întipărite anumite scene din copilăria sa. Iar
acestea trebuie să fie întotdeauna, cele mai frumoase. Ştim prea bine că viaţa este
frumoasă, dar trebuie să ştim să ni-o şi facem. Odată cu trecerea anilor, vin si greutăţile
vieţii. Aşa ne este dat. De aceea, când îl avem pe dragul nostru copilaş alături, să-i facem
o copilărie minunată, plină de veselie, de dragoste, de linişte, de satisfacţie. Dacă vom
proceda aşa, acest copil va avea o copilărie fericită, pe care nu o va uita niciodată. Va
mulţumi acelora care au contribuit la realizarea ei, si odată cu aceasta contribuţie
pozitivă, copilul din el nu va muri niciodată. Iar acesta este un lucru esenţial vieţii, care
joacă şi un rol important. Dacă îl vom ajuta pe copil cu toată dragostea şi cu tot ce este
necesar învăţăturii lui, vom avea bucuria de a găsi peste ani, un om realizat, un om bun,
plin de vise si speranţe, de dragoste, de pace si de tot ce-i bun si frumos vieţii. Copilul
imită tot ceea ce face educatorul şi lui i se pare ca tot ce face acesta este bine. Mare grijă
trebuie să avem, pentru a nu le forma un comportament inadecvat. Copilul trebuie
analizat din toate punctele de vedere. Nu trebuie să ne scape nicio părticică din viaţa sa,
deoarece, chiar aceea poate fi miezul cel stricat. Şi e păcat să nu clădim vieţii lui, temelia
cea mai rezistentă, care poate dura chiar si întreaga sa existenţă. Să încercăm aşadar, sa
înfrumuseţăm fiecare suflet şi să-l îmbogăţim cu toate pietrele preţioase şi fiecare suflet,
va fi pentru noi, comoara cea mai de preţ. O vom păstra cu sfinţenie şi ne vom bucura, că
am putut-o realiza.
,, Azi întâlneşti copiii pe stradă, nu se uită că eşti mai în vârstă, nu te salută, cum
făceam copiii de altădată. Bineînţeles, puţini sunt cei atenţi, care doresc să vorbeşti cu ei,
să le spui ceva care să le rămână in viaţă, să-ţi respecte vârsta, să te sprijine la o trecere
de călători, să te conducă până la destinaţie...’’ ( Gherasim Cucoşel Putneanul ‚, Iarba din
roata amurgului’’ , 2001 )
Cu siguranţă este aşa cum ne spune şi Gherasim Cucoşel Putneanul. A remarcat
foarte bine acest lucru. Puţini sunt aceia care le cedează locul celor vârstnici, cei care îi

2
ajută, le vorbeşte frumos. Să încercăm să-i facem pe copii mai buni, mai de ajutor, mai
respectuoşi, înţelegători faţă de semenii lor.
,, Tinereţea se cheltuie sub tutela, cum este şi firesc; elanul tineresc este de
multe ori întrerupt şi din cauza aceasta viaţa este marcată pentru totdeauna. Acum e
vremea educaţiei sănătoase, care formează caracterul; numai multa răbdare te ajută să te
realizezi. Prea mulţi tineri cer numai drepturi, fără a înţelege că au si obligaţii, şi de aici
încep necazurile, mai întâi în familie şi apoi în societate.
Un adevăr trist, dar care trebuie remarcat este că tinerii nu mai au seducţia cărţii,
că ar trebui sa înveţe mai mult. Viaţa fără de griji, ştim, este cea de până la şcoală. Cum a
păşit pragul şcolii, omul a şi intrat în griji, trebuie să tot înveţe, până la vârsta
majoratului şi mai departe. Adolescenţa vine cu alte griji; acum e timpul când, dacă nu
eşti atent, te pierzi. Nu în zadar, proorocul David se ruga lui Dumnezeu zicând: <
păcatele tinereţilor mele nu le socoti...>; abia când s-a simţit in virtute, a zis: < Doamne,
in veac nu mă voi clăti!> ’’ ( Gherasim Cucoşel Putneanul ,, Iarba din roata amurgului’’,
2001, pg. 35)
Să luăm aminte la aceste cuvinte, să medităm şi să avem răbdare multă cu cei
tineri, pentru că de timpuriu se porneşte totul. Să facem ca începutul drumului fiecărui
copil, să fie drumul cel drept. Să nu-i lăsăm să se piardă într-o lume urâtă atât lui
Dumnezeu, cît si societăţii în care el trăieşte.
,, Învăţătorul cel bun este acela, care se simte, în sfârşit, mulţumit, într-un ungher
al clasei, nefăcând altceva, decât să privească şcolarii săi concentraţi într-o activitate
vioaie, binefăcătoare, plină de roade, prin care se dezvoltă şi se instruiesc.’’ ( Maria
Montessori )

Copilul, speranţa vieţii

Eu sunt copilul tău,

Şi sunt speranţa vieţii...
Eu sunt urmaşul tău,
Şi sâmburele vieţii!

3
 O, tu om mare!
Învaţă-mă pe mine,
Să îţi urmez calea
Spre tot ce e mai bine!

Peste ani si ani,

Când mare eu voi fi
Peste ani si ani,
Eu îţi voi mulţumi!

(Prof. Sava Marinela)

Copilul este lumina sufletului meu! El este speranţa vieţii, şi trebuie să-i
călăuzim paşii spre tainele învăţăturii, spre o educaţie adecvată, spre tot ce este bun,
frumos, plăcut si util vieţii. El este acela care va duce mai departe tot ceea ce l-am
învăţat.
,,În familie, un copil era o sărbătoare mare şi o sărbătoare a trăirii fiecăruia în
parte pentru că se considera într-adevăr mulţimea copiilor cinstea satului şi a
familiei,exact ce prevedea în Vechiul Testament. Cu cît o familie avea mai mulţi copii,cu
atît era cinstea şi coroana mai mare, pentru că nu era nicio greutate,nici cu privire la
îmbrăcăminte,la şcoli,la unele pretenţii de natura aceasta pentru că modestia era la
bază.”... ,,Copiii erau socotiţi ca un dar.”
(Părintele IUSTIN PÂRVU)

,,Iisus nu-i iubeşte pe copii numai ca modele neştiutoare ale candidaţilor la

desăvârşirea Împărăţiei,dar şi ca adevăraţii mijlocitori ai adevărului.Neştiinţa lor e mai
luminată decât învăţul învăţaţilor;nevinovăţia lor e mai puternică decât înţelepciunea ce
se răsfrânge în vorbele întreţesute de raţionamente...”
(Părintele ARSENIE BOCA)

,,...copiii sunt icoana fericirilor de mâine.”

(Părintele ARSENIE BOCA)

4
 ,,Adevăr grăiesc vouă,că de nu vă veţi schimba şi să vă faceţi ca pruncii,nu veţi
intra întru Împărăţia Cerurilor.Că cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta,acela mare
este întru Împărăţia Cerurilor şi cine va primi un prunc ca acesta întru numele Meu,pe
Mine Mă primeşte.Iar cine va sminti pe unul din aceşti copilaşi care cred întru Mine,mai
de folos i-ar fi lui ca să-i spânzure o piatră de moară de gât şi să se înece în adâncul
mării.(Matei 18,3-6).

Bratu Bianca,1997, Preşcolarul şi literatura,Ed.Didactică şi Pedagogică

Integrarea copilului în activitatea şcolară,1978,Culegere Metodică,Editată de Revista de
pedfagogie
Învăţământul preşcolar,1989,Ed.Biblioteca Centrală şi Pedagogică
Maria Montessori,1991, Copilul,Ed.CEDC
Părintele Iustin Pârvu,Viaşa şi învăţăturile uunui mărturisitor,Ed.Copyright
Psihologia copilului de la naştere şi până la adolescenţă,1956,Ed.Didactică şi
Pedagogică
Psihologia copilului preşcolar,1972, Ed.Didactică şi Pedagogică
Putneanul Gherasim Cucoşel şi Hregor Constantin ,2001,Iarba din roata
amurgului,Ed.GEEA