Modurile în care a fost a fost definit, aplicat,

utilizat conceptul de raționalitate în

acțiunea umană în cadrul teoriilor
economice, în teoriile alegerii raționale și în
economie.
PREMISĂ
Acțiunea umană este
conștient și deliberat
orientată spre un scop
De ce ne interesează cum iau
oamenii decizii?
La baza acțiunii umane de cele
mai multe ori stă un proces
decizional.
Oamenii își propun obiective
Oamenii aleg mijloacele pentru
atingerea acestor obiective
Două moduri de definire a
raționalității (1)
1. Alegerea adecvată a mijloacelor în vederea atingerii
obiectivelor propuse. Spunem că X este rațional
dacă a selectat corect mijloacele în vederea atingerii
scopurilor propuse
Probleme:
 cine stabilește gradul de adecvare al mijloacelor?
(capcana normativismului);
 nu ne spune nimic despre preferințe și ierarhizarea
obiectivelor
Două moduri de definire a
raționalității(2)
2. Maximizarea fericirii/satisfacției (utilității).
Aceasta presupune alegerea unui obiectiv,
date fiind un set de preferințe (dorințe) și
un set de oportunități (posibilități
acționale). Spunem că X este rațional atunci
când inițiază acțiuni în vederea maximizării
fericirii proprii date fiind
condițiile/oportunitățile existente.
Teoriile neoclasice în economie
Unul dintre modelele cele mai uzitate este cel propus
de economia neoclasică, cunoscut sub denumirea de
homo economicus.
Acesta a fost dezvoltat la sfârșitul sec. XIX odată cu
apariţia teoriilor ”marginaliste” (neoclasice) în paralel
de către Stanley Jevons în Anglia, Leon Walras în
Elveția și Carl Menger în Austria
Modelul ”marginalist”
Explicarea și predicția fenomenelor
economice pornind de la nivel individual (a
teoriei subiective a valorii) și a deciziei
individuale
Conceptul de UTILITATE - satisfacția pe
care un individ o obține prin atingerea
obiectivelor sale (în economie consumul
unui bun sau a unui serviciu).
MARGINALISM-”Utilitate
marginală”
Utilitatea marginală a reprezentat
una dintre principalele inovații -
adaosul de fericire/satisfacție pe
care un individ o obține prin
consumarea unei unități în plus
dintr-un bun
Utilitate cardinală și utilitate
ordinală
Utilitatea în calitate de măsură a satisfacţiei pe care o
produce, nu este atât un atribut al produsului ci ţine
de fapt de preferințele individului
Utilitatea care decurge din consum este măsurabilă,
adică este de tip cardinal
O nouă abordare ordinalistă iniţiată de V.Pareto în
cadrul căreia sunt problematizate posibilitatea şi
necesitatea măsurării utilităţii.
ETAPELE PROCESULUI DECIZIONAL
formularea/identificarea problemei;
 identificarea alternativelor,
 stabilirea criteriilor;
 ierarhizarea alternativelor în funcție de
criterii;
alegerea alternativei cu utilitatea maximă
Componentele unei situații
decizionale
un set de alternative de acţiune;
gradul de certitudine a decidentului cu privire la
rezultatele posibile ale fiecărei acţiuni;
ierarhia utilizată de decident cu privire la rezultate.
Această ierarhizare provine în principiu din
preferinţele individuale
Trei situaţii decizionale posibile:

În condiții de
CERTITUDINE;
În condiții de RISC;
În condiții de
INCERTITUDINE.
Decizia în condiții de certitudine.
Iniţierea fiecărei acţiuni
conduce în mod invariabil la un
anumit rezultat;
Decizia în condiții de incertitudine
incertitudine: dacă cel puţin una dintre
acţiuni va genera un set de consecinţe
specifice, dar probabilitatea de apariţie a
fiecărui fiecăreia este necunoscută; Utilitate
așteptată subiectivă: individul tinde să
asocieze anumite probabilități
Decizia în condiții de risc
RISC : dacă fiecare acţiune conduce la un set de
consecinţe posibile, fiecare dintre aceste acţiuni va
apare cu o anumită probabilitate. Se presupune că
decidentul cunoaşte aceste probabilităţi;
UTILITATE AȘTEPTATĂ . Modalitatea de calcul:
b=a1p1+a2p2+… aipi+ ….+anpn unde ai este valoarea
(de obicei în bani) asociată evenimentului i, iar pi este
probabilitatea de apariţie a evenimentului i
Atitudini faţă de risc:

atitudine de neutralitate – presupune că valoarea

aşteptată se suprapune peste utilitatea aşteptată a
jocului
aversiune faţă de risc
preferinţa riscului
Raționalitatea în teoriile
sociologice
Principiile individualismului metodologic (Carl
Menger):
principiul ce constă în încercarea de a explica
fenomenele macroscopice prin reducere la cauzele
microscopice;
principiul conform căruia aceste cauze trebuie cel
mai adesea asimilate motivelor actorilor sociali;
principiul de simplificare ce pretinde ca actorii sociali
să fie grupaţi în tipuri.
Raționalitatea la Max Weber
M.Weber defineşte acţiunea ca fiind “…orice
comportament uman, în măsura în care
individul ce acţionează îi ataşează o
semnificaţie subiectivă”, iar prin acţiune
socială se înţelege “acţiunea care ţine seama
de comportamentul altora şi se desfăşoară
în funcţie de ei”.
Weber,M.,(1969) The Theory of Social and Economic Organization”,
Oxford University Press, New York, pp.88-89
Raționalitatea la Max Weber
(2)
acţiunea orientată spre un scop (zweckrationalitat),
susţinută de o structură de raţionalitate
asemănătoarea cu cea a raţionalităţii economice,
acţiune orientată valoric (wertrationalitat),susţinută
de o raţionalitate de tip axiologic, şi care presupune o
credinţă conştientă în valoarea absolută a unor forme
de comportament (etic, estetic sau religios).
Raționalitatea la Max Weber
(4)
acţiunea orientată afectiv;
 acţiunea de tip tradiţional
Argumente pentru considerarea
acţiunii ca fiind intenţională
(J.Coleman)
se depăşesc dificultăţile epistemologice cu privire la
teleologia fenomenelor sociale;
 obiectul ştiinţelor sociale este acţiunea umană care
trebuie să fie acţională altfel teoriile ar fi pur
descriptive fără a putea schimba ceva în viitorul
implacabil;
permite utilizarea unei punţi de comunicare
interdisciplinare mult mai facile
Modelul explicativ general al lui
J.Coleman :

“macro-micro” : interesele actorilor sociali configurate

de scopurile stabilite prin reguli, constrângerile impuse
asupra acţiunii, contextul acţiunii, acţiunile celorlalţi
actori
“micro-micro”: acţiunile intenţionale ale actorilor
utilizând principiul maximizării utilităţii;
“micro – macro”: consecinţele acţiunilor, modul în care
se combină şi interferează creând un fenomen nou
Raționalitatea la Vilfredo
Pareto
Distincția acțiuni logice și non-logice.
Acțiunile non-logice sunt de 4 tipuri:
Obiectiv
Subiectiv Exemple

Gen I NU NU Obiceiuri, obişnuinţe

Gen II NU DA Prejudecăţi
Gen III DA NU Acţiuni instinctuale, raţionalizate
subiectiv
Gen IV DA DA Proiecte utopice. Consecințe
neașteptate
Raționalitatea la Raymond Boudon
este raţională orice acţiune care poate fi descrisă după
structura “X avea motive întemeiate să facă Y
deoarece credea că Z” fără a părea lipsită
de sens.
Raționalitatea la Raymond Boudon
(2)
“X avea motive întemeiate să facă Y deoarece …”:
“… Y corespundea interesului sau preferinţelor lui X” –
raționalitate utilitară;
“… Y era cel mai bun mijloc pentru X în atingerea obiectivului pe
care şi l-a fixat” – raționalitate teleologică;
“… Y decurgea din principiul normativ Z, iar X credea în Z şi avea
motive întemeiate să creadă în el” – raționalitate axiologică
“… X a făcut întotdeauna Y şi nu avea nici un motiv să pună în
discuţie această practică” – raționalitate tradițională
“ … Y decurgea din teoria Z, iar X credea în Z şi avea motive
întemeiate să creadă în ea” - raționalitate cognitivă
R.Boudon în R.Boudon (coord.) (1997), Tratat de sociologie, articolul
“Acţiunea”, Ed. Humanitas, p.42
 
Raționalitatea la Raymond
Boudon (3)
Exemplu de acțiune irațională conform definiției
semantice:

”Mama avea motive întemeiate

să își pălmuiască copilul
deoarece era furioasă”
PRECAUȚII
De ceea ce avem nevoie nu este un criteriu după care
să stabilim cine se comportă rațional și cine nu, ci să
descriem, să înțelegem și pe cât posibil să prezicem
acțiunea umană utilizând principiul raționalității ca
principiu metodologic (model, tip ideal)
Pentru a se evita confuziile este indicat ca principiul
raționalității să fie aplicat numai indivizilor și nu
situațiilor, contextelor istorice sau sistemelor de
acțiune prin confuzie cu conceptul de eficiență sau
optimalitate
BIBLIOGRAFIE
Boudon, R., (1997), R. Tratat de sociologie, Bucureşti: Ed.
Humanitas, pp.38-50
Coleman, J.(1990) , Foundations of Social Theory, Chapters,
Harvard University Press, pp.13-23
Pareto, V(1965)., A Treatise on General Sociology, Vol “Non-
Logical Conduct”, Dover Publications, Inc., New York, p.77
Weber, M (1964), „The Fundamental Concepts of Sociology”
în The Theory of Social and Economic Organization, Oxford
University Press, New York. Pp.88-118
Moser, K.(1990) , Rationality in Action, Cambridge University
Press,, pp.1-6, p.19-26, pp.271-278