Sunteți pe pagina 1din 7

VALORI STILISTICE/ EXPRESIVE ALE

MODURILOR VERBALE
Exprimând atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, procesul sau starea enunţate,
modurilor verbale angajează eul rostitor în discursul epic, liric sau dramatic. Resursele de
expresivitate artistică ale acestei categorii gramaticale specifice verbului sunt actualizate
prin marcarea modului în care emiţătorul (naratorul, eul liric, personajul epic sau
dramatic) se raportează la obiectul enunţării, felul în care le percepe şi ipostaza lui -
implicată, subiectivă sau nonparticipativă, obiectivă - faţă de evenimentele, situaţiile,
ori stările comunicate prin discurs.

VALORI EXPRESIVE EXEMPLE

MODUL INDICATIV imprimă un carac-


ter obiectiv acţiunilor, proceselor, stărilor
pe care le exprimă.

 Ca mod al enunţării unor Exploziile se succed organizat. Unele le


fapte considerate reale şi a unor stări aud la câţiva paşi, altele în mine. [...] A
apreciate ca sigure, indicativul apare în fost destul să apară nemţii... focul a două
limbajul comun ca un mod neutru din baterii. Şi totuşi acum soarele era sus, prie-
punct de vedere stilistic. tenii mă aşteptau...
 În textul literar, capacitatea (C. Petrescu)
de a exprima certitudinea locutorului
(narator, personaje/ eul liric), în raport M-ai lovit destul pân-acum. [...] Seară de
cu obiectul enunţării, conferă seară, secundă de secundă, de ani şi ani de
referentului aparenţa unei realităţi zile. M-ai fărâmiţat, m-ai jupuit, m-ai
validate în universul ficţional. distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o
 Datorită timpurilor - mai fantoşă, m-ai umilit. Ăsta-i personaj?
multe decât la celelalte moduri - permite (M. Vişniec)
instituirea unor raporturi diverse între
evenimentele istorisite (cronologie - an- Ţi-e lumea toată acoperământ. O mierlă
terioritate, simultaneitate, ulterioritate - scoate soarele din apă; facerea lumii poate
sau acronie), între timpul narat şi să înceapă, a înflorit un vişin pe pământ.
timpul narării, între momente evocate şi Nu spune-am fost, nici că voi fi, ci sunt!
prezentul liric. (H. Bădescu)
 Valorile expresive ale
indicativului sunt diferenţiate în funcţie
de forma temporală a verbului, fiecare
dintre cele şapte timpuri ale
indicativului având propriile valenţe
stilistice (prezentul, imperfectul,
perfectul simplu, perfectul compus
şi mai-mult-ca-perfectul, viitorul simplu
şi viitorul anterior).

1
MODUL IMPERATIV instituie o relaţie de — Destul! strigă Lăpuşneanul, nu te mai
comunicare directă exprimând dorinţa sau boci ca o muiere! fii român verde.[...]
voinţa emiţătorului de a determina o Haide! luați-l de-l daţi norodului şi-i
acţiune ori de a o împiedica. spuneţi că acest fel plăteşte Alexandru-
 Valoarea stilistică a vodă celor ce pradă ţara.
imperativului rezidă în capacitatea de (C. Negruzzi)
exprimare a unor atitudini şi trăiri
subiective, printr-un dublu sistem de Stihuri, zburaţi acum din mâna mea
semnale: verbale şi paraverbale Şi şchiopătaţi în aerul cu floare,
(accentele afective, pauzele expresive, (T. Arghezi)
intonaţia specifică ordinului, ... daţi-mi voie: ori să se revizu-i iască,
ameninţării, îndemnului, rugăminţii, primesc! Dar să nu se ! schimbe
concesiei, ironiei etc.) nimica; ori să nu se revizuiască, primesc!
 Ca marcă textuală a dar atunci să se j schimbe pe ici pe colo...
stilului direct, imperativul are rol de |
„teatralizare" şi, în acelaşi timp, rol de (I.L. Caragiale)
dinamizare a discursului personajelor
(„imperativul dramatic şi narativ");
alături de substantivele/ adjectivele
în vocativ reprezintă un indice al
oralităţii stilului; în limbajul
popular, poate apărea fără referire la o
persoană anume=valoare generică;
 Prezenţa imperativului în
textul liric semnalizează discursul
dialogic sau monologul adresat (care
poate lua forma invocaţiei retorice).
MODUL CONJUNCTIV exprimă poten- […]şi de lopeţi de bărci, izbit, să mor,
ţialitatea unei acţiune realizabile, posibile, (N. Stănescu)
probabile sau atitudinea emiţătorului faţă
de acţiunea, starea, trăirea enunţate: Unde să merg de-acum?
incertitudinea, ezitarea, aproximaţia, Pe cine să mai aştept?
deliberaţia, dorinţa, protestul, indignarea (I. Pillat)
etc.
 exprimă stări afective
(atitudini şi trăiri subiective).
 În discursul naratorului, al
personajelor (discurs direct, indirect/
indirect liber), ori al eului liric,
conjunctivul poate avea rolul de a
institui un nivel al acţiunilor, al
trăirilor interioare, al stărilor ipotetice,
alternative ori anticipative(=indicativ
viitor);
 presupune dependenţa
acţiunii enunţate de o altă acţiune sau de

2
o stare, de o dorinţă.
 substituire a imperativului
cu rol de accentuare a subiectivităţii;
 în cazul special al verbelor la
persoana a III-a a conjunctivului (când
poate apărea fără morfemul „să"), rolul
stilistic este de completare a paradigmei
imperativului - care nu are decât
persoana a II-a.
 în textul liric eprezintă,
deseori, o marcă textuală a unui plan al
imaginarului= trecerea de la
dimensiunea reală la cea ideală.
MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV
dezvoltă, prin aceeaşi paradigmă verbală,
două valori modale: exprimarea unei acţi- De pildă, as fi putut spune nu…
uni dependente de o condiţie (explicită sau (M. Vişniec)
implicită) şi exprimarea unei acţiuni reali-
zabile/irealizabile, prezentate ca opţiune
asumată; la timpul perfect acţiunea este
ireală.
 exprimarea eventualităţii, a
posibilităţii, a unor ipoteze/ scenarii N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
posibile sau imposibile, a unor acţiuni Surâd numai acei care suspină,
presupuse, realizabile sau nerealizate
 de ambiguitatea conotaţiilor Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
subiective - de la incertitudine la aserţiu- De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
ne fermă, de la dorinţă concretă la (Radu Gyr)
aspiraţie vagă etc.
 optativul care preia funcţia Din contra, doamnă, aş dori, te-aş ruga să
indicativului= ca „optativ al modestiei, fii bună a-mi acorda o prelungire de
al politeţii" (D. Irimia), când „nu termen.
exprimă nici condiţia, nici dorinţa, ci (I.L. Caragiale)
arată că acţiunea verbului este posibilă,
realizabilă" (E. Câmpeanu).
 substituire a modului
conjunctiv în enunţuri interogative sau Usca-s-ar izvoarele toate şi marea,
exclamative; = accentuare a unei Şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea.
tonalităţi subiective - uimirea, (T. Arghezi)
indignarea sau ameninţarea
vehementă specifică blestemului/
imprecaţiei; în asemenea enunţuri,
apare frecvent forma inversată=am-
plifică;
 în textul liric=mai rar, având
mai ales rolul de a exprima o situaţie

3
ipotetică, o experienţă lirică imaginată.
MODUL INFINITIV este o "formă
verbală" „cu trăsături duble, de tip verbal
şi nominal", verbele la infinitiv numesc în
chip general, abstract acţiunea, procesul
sau starea. Războiul dădu lui Felix, peste câţiva ani,
 cu valoare sentenţioasă = prilejul de a se afirma încă de tânăr.
indice al registrului gnomic, (G. Călinescu)
 valoarea livrescă (obţinută Căci ei se nasc spre a muri ! Şi mor spre a
prin substituirea conjunctivului, după o se naşte
construcţie impersonală sau după verbul (M. Eminescu)
„a putea") =specifică registrului stilistic
cult; Şi-am cântat din coasta mea
 conservarea valorii verbale a din vertebra ca o stea,
infinitivului lung=registrul stilistic de-a-ncălecare pe-o şa,
arhaic sau registrul popular (în care se pe o şa de cal măiastru,
utilizează şi în formele inversate ale foaie verde de albastru.
viitorului/ale condiţionalului) (N. Stănescu)
 asocierea valorii imperative -
care conferă un ton imperso-
nal=marchează stilul oficial;
 forma de perfect a
infinitivului(Foarte rar folosită în limba
actuală,) îndeplineşte funcţia stilistică de
marcă a narativităţii prin instituirea Ştefan-Vodă a început a-i batere până ce i-
unei succesiuni temporale. au trecut de Dunăre.
(I. Neculce)
 Infinitivul lung, chiar dacă
Îmi era a scăpare de dânsul.
este substantivizat în limba română,
(I. Creangă)
păstrează urme semantice ale acţiunii,
numind rezultatul acesteia; apare
frecvent în titlurile poeziilor.
MODUL GERUNZIU este singurul mod
nepersonal care conservă conţinutul dina-
mic specific verbului, surprinzând o
acţiune în desfăşurare, un proces, o stare
durativă; înscrierea acestora într-o
temporalitate fără referire la momentul
enunţării permite exprimarea oricărei
durate - prezente, trecute ori viitoare -, în Dar Moromete parcă nici nu auzea [...],
funcţie de context. conducând mai de-parte torentele de apă,
 capacitatea de a crea făcându-le loc cu sapa şi continuând
imagini dinamice; liniştit şi neturburat să vorbească...
 determină circumstanţele (M. Preda)
acţiunii exprimate prin verbul regent Ca şi cum ai vedea munţii plângând,
sau îi adaugă acestuia o altă acţiune ca şi cum ai ceti în deserturi un gând,
într-un ritm alert; ca şi cum ai fi mort şi totuşi alergând,

4
 antepus regentului, el poate ca şi cum ieri ar fi în curând,
avea o funcţionalitate polivalentă, astfel stau palid şi trist fumegând.
exprimând, în acelaşi timp (N. Stănescu)
temporalitatea şi
cauzalitatea=ambiguitate stilistică. Ruxandra ieşi tremurândă şi galbănă şi,
 rolul de a atribui răzemându-se de pare-te: „Voi să daţi
substantivului o însuşire dinamică, seamă înaintea lui Dumnezeu”, zise
având (de cele mai multe ori) funcţia suspinând.
stilistică de epitet; această funcţie este (C. Negruzzi)
accentuată frecvent prin valoarea
adjectivală a gerunziului = rol de Măicuţă bătrână
semnalizare a registrului stilistic cult; Cu brâul de lână,
 la nivel fonetic - prin Din ochi lăcrimând,
sonoritatea specifică a terminaţiei care Pe câmpi alergând,
susţine deseori valoarea onomatopeică Pe toţi întrebând
a verbului; Şi la toţi zicând
 la nivelul sintaxei poetice, (Mioriţa)
dacă o suită de gerunzii sunt situate la
sfârşitul versurilor, generând
monorima (frecventă în poeziile Şi poate şi acum a mai fi trăind, dacă n-a fi
populare); murit.
 structura unui grup verbal (I. Creangă)
(cum este prezumtivul prezent) prin care
se accentuează caracterul durativ al
acţiunii sau al stării+ se reliefează
percepţia subiectivă(= acţiune ipotetică,
probabilă, incertă, presupusă, bănuită,
dorită).
MODUL PARTICIPIU prezintă o acţiunea Iertat să fie cel ce la mânie ;
încheiată sau rezultatul acesteia implicând Mi-a împlântat cuţitul pân-la os,
o valoare temporală trecută, cu efecte care Dar neuitat şi neiertat să fie
persistă sau au încetat în momentului | Cel care-a râs de gându-mi bătăios.
enunţării; având un „comportament (N. Labiş)
dublu: verbal şi adjectival" (Dicţionar de
ştiinţe ale limbii), participiul cumulează Casa lui moş Costache era leproasă,
funcţii stilistice specifice celor două clase înnegrită. Poarta era ţinută cu un lanţ, şi
morfologice. curtea toată năpădită de i scaieţi.
 conservă particularităţile
verbului (ca element formativ pentru (G. Călinescu)
diateza pasivă, pentru perfectul
conjunctivului, al condiţionalului sau al Umanitatea înfometată, iradiată, atomizată,
infinitivului, pentru indicativ - perfectul e prea ocupată.
compus sau viitorul anterior) este (M. Ursachi)
actualizată prin tipare sintactice care se
abat de la normele limbii standard: Confuz, înnebunit, dezagregat, i Stamate
inversiuni topice, recurenţă, abia putu să apară cu i căruciorul prin

5
dislocare sintactică. canal...
 participiul cu valoare
adjectivală = figuri semantice (epitet, (Urmuz)
metaforă, metonimie etc);
 adjectivul participial poate Rotit de două ori la mărul-soare, în
primi determinanţi circumstanţiali minutare-aprins - şi încrestat.
specifici verbului sau poate avea grade (I. Barbu)
de comparaţie specifice adjectivelor,
ceea ce îi conferă valenţe stilistice Dacă ochilor tăi le-ar plăcea
multiple. Nevăzutul şi neştiutul...
 Participiul substantivizat (T. Arghezi)
(prin articulare), cu formă afirmativă sau
negativă, are rol în
diversificarea/îmbogăţirea lexicului şi
în structurarea unor figuri stilistice
specifice substantivului.
MODUL SUPIN exprimă în chip general, Iar Manea ofta
abstract, acţiunea, procesul sau starea Şi se apuca
văzute ca potenţialitate; având o formă Zidul de zidit
verbală invariabilă precedată de un morfem- Visul de-mplinit.
prepoziţie care poate crea legături sintactice (Mănăstirea Argeşului)
atât într-un grup verbal, cât şi într-o
structură nominală - supinul are valenţe Aerul miroase a umed, a sfârşit de iarnă
combinatorii multiple şi implicit, funcţii (G. Adameşteanu)
stilistice diverse.
 supinul care îşi menţine Era o gospodărie boemă, cu prieteni tineri,
statutul verbal este, mai ales, cea de cu sărbători mici improvizate, pline de
epitet (al verbului ori al substantivului veselie şi de neprevăzut.
regent); (C. Petrescu)
 supinul adverbializat
îndeplineşte, frecvent, funcţia stilistică
de epitet;
 are şi valoare metaforică;
 supinul substantivizat acti-
vează, preponderent, funcţia
metonimică;
 echivalenţă cu imperativul;
ca şi infinitivul, supinul prin care se
exprimă o solicitare imperativă, un
ordin, un îndemn, conferă enunţului un
ton impersonal, devenind un indice
textual al stilului oficial,
 în textul literar, poate
supramarca inserţiile nonartistice,
„decupajele" cu valoare documentară
menite să amplifice „efectul de real”.

6
Bibliografie:
Got, Mioriţa, Lungu, Rodica, Literatura română, Ed. Nomina, 2007

Ingrid Tomonicska