Sunteți pe pagina 1din 6

La pândă

Din momentul de cum a intrat pe uşă, cu o privire de parcă ar fi fost


vinovat de un delict vrednic de prins în articolul de fond, bărbatul casei se
strecură tăcut dintr-o cameră în alta , prin balcon şi apoi în baie, după care intră
în bucătărie pentru evenimentul gastronomic din ritualul cunoscut. Soţia lui
refăcu traseul domnului ei soţ reconstituind toate gesturile lui din urmele lăsate
la locurile vizitate de el.

- Ţi-o fi foame! căută doamna lui un fel de invitaţie la masă.

- Oarecum, spuse el , intuind un duş scoţian cu posibile reproşuri


adevărate şi inventate.

- Doamna ta ţi-a făcut astăzi multe feluri, iar pofta ta numită „oarecum”
este un compliment pentru cei mai urâcioşi duşmani. Se pare că nici de
data aceasta n-am parte de recunoştinţa ta.

- Am spus asta din oboseală, dar vei vedea de ce sunt în stare, dacă vei
începe expoziţia ta de culinare, încercă el o reparare a climatului
încărcat cu vapori de altercaţie din senin.

- Bun, zise ea stăpână pe victorie, să începem cu supa ta preferată, supă


de roşii, spuse ea , învârtindu-şi polonicul în oală. Dar ce facem cu
hainele tale lăsate în neorânduială în dormitor, continuă doamna lui.
Iarăşi lecţia a fost neînvăţată şi iarăşi sluga casei le strânge ca de
obicei, pierzând timp, viaţă, umflându-mă de nervi,supărare şi muncă în
zadar. Că aşa mi-este scris. Ia farfuria asta şi vezi să nu faci fărâmituri
cum ţi-e obiceiu’. Ai grijă să nu pătezi faţa de masă că de-abia am pus-o
şi e albă şi apretată pe deasupra. Vezi că sunt cu ochii pe tine.

- De ce nu pui o muşama să nu stau cu teamă când mănânc, propuse el o


variantă mai puţin stresantă.

- Deci eu îmi onorez soţul cu ce am mai bun şi îl tratez ca pe preşedintele


ţării şi el,poftim, vrea condiţii primitive şi dezonorante. Dumnealui nu
vrea să se respecte pe sine. Eu vreau să te ridic, iar tu vrei înapoi în
evul mediu. Unde ţi-e prestanţa ta , bărbate?

- Când mănânc nu am prestanţă, zise el cu o bruscă diminuare a poftei


de mâncare.

- Da, dar ai prestanţă şi importanţă când vii acasă şi laşi sertarele trase
de la comoda din sufragerie ; eşti cu tupeu când laşi robinetul deschis
la baie şi pleci , în timp ce apa curge degeaba pe punga noastră; eşti
grozav când te împiedici de mocheta din dormitorul copiilor şi o laşi
strâmbă de parcă ar fi o casă pe dos şi n-ar fi nici o femeie în ea; eşti cu
importanţă când îţi pui haina ta de serviciu peste haina mea în cuier,
umplând-o de microbii instituţiei tale; eşti teribil când stropeşti oglinda
din baie şi laşi urme de pasta de dinţi în chiuvetă şi pui prosopul cu
care te ştergi peste alt prosop curat . Ce zici de asta? Uite, iar eşti
neatent! Ai şi pătat faţa de masă cu un strop de supă.

- Ce zici că ai la felul doi? întrebă cel admonestat, ca şi când nu a băgat


de seamă tirada doamnei lui.

- Păi să mă gândesc dacă mai meriţi după ceea ce ai făcut prin casă şi în
bucătărie, zise agentul de spionaj supercalificat.

- Fără discuţie că nu merit! Dar condamnatului i se aprobă, de obicei ,


ultima dorinţă înainte de execuţie. Cred că este şi ultima masă pe care
o mai iau în această casă.

- Ce vorbe sunt astea? Ai păţit ceva la serviciu? Te-a dat afară? Te-ai
certat cu directorul? Spune-mi repede!

- E mai rău , ridică el tensiunea. Cel mai bun prieten al meu mă sapă zi
de zi. Mă urmăreşte pas cu pas. Îmi face viaţa amară şi mă otrăveşte 24
din 24 de ore. Mă sufocă cu nişte datorii pe care mi le aminteşte zi de
zi. E ca un spion care se interesează de fiecare mişcare pe care o fac.
Când mănânc se strecoară în bucătărie cineva în mod tainic şi îmi pune
în mâncare substanţe cancerigene. Mi-a afectat mintea şi sufletul şi am
ajuns la concluzia că nu mai are rost să trăiesc. Zilnic trăiesc un
coşmar.După ce mănânc tot ceea ce mi-ai gătit atât de bogat, plec şi
mă arunc chiar în faţa unei salvări. Ea ştie cel mai bine drumul până la
morgă .

- Să nu faci vreo prostie! Te rog din suflet să nu-ţi treacă prin minte să
faci una ca asta! Te scap eu de prietenul ăsta nenorocit. Îl termin!
Spune-mi doar cine este personajul acesta şi îţi promit că ai şi
rezolvarea cazului.

- Chiar îmi promiţi ? lungi el întrebarea.

El se uită lung la ea, în timp ce scăpă mai mulţi stropi de supă pe faţa
de masă, iar ea înţelese.

- O, nu . Sa nu zici că... Doar n-oi crede că eu... Ce-ţi trece prin minte?
Ştii bine că eu îţi vreau binele.

- Mă scapi de agresor? o mai întrebă el spre disperarea ei.

Cicăleli la foc automat

De ce au unele căsnicii au parte de o faună atât de bogată de


represalii verbale de tip cicălitor ? De unde atâta forţă şi motivaţie de a
descoperi tot ce se poate mai greşit şi mai rău la aproapele lui din casă?
Ce-l face pe „spion” să-şi ia timp să meargă pe urmele nedisciplinatului
partener şi de a-l da în vileag pentru a-l face de basm şi de râs în faţa
instanţei severe şi incoruptibile, care eşuează deseori în modelarea celui
greşit? Mai este vreo şansă să se domolească stihia nimicitoare a atacului
unuia dintre ei la adresa personajului conlocuitor, găsit mereu greşit şi
„destabilizator”?

O primă caracteristică a cenzorului familiei este atacul. Identificarea


deranjului făcut de cel „care niciodată nu învaţă” se face prin rafale de
reproşuri şi de descoperiri „odioase” de către cel perfect, făcându-l pe cel
incriminat să creadă că a adus cea mai teribilă criză în armonia familiei.
Atacul asupra faptelor „condamnabile” este împletit de obicei cu atacul
asupra persoanei , persoană „iubită”,care se încarcă cu o sumedenie de
calificative negative cum ar fi : „aiurit, neatent ca taică-tău, intenţionat ai
facut asta, eşti pus numai pe stricat,vrei să mă termini, eşti o ruină şi vrei
să mă ruinezi şi pe mine, eşti o catastrofă ...”

O altă trăsătură a finului observator al tuturor neregulilor aduse


partenerului infidel ordinii familiei este aceea că reaminteşte toate
năsărâmbele celui care de la căsătorie până în prezent a făcut cele mai
istorice şi neavenite evenimente în sublima casă. „N-ai fost în stare să
schimbi uşile astea care scârţâie ca la puşcărie”, „ nimic nu merge în casa
asta de când te-am luat”, „mi-e şi ruşine să invit pe cineva la noi că se
poate alege cu accidente în cea mai nesigură casă din zonă”... Cineva se
confesa prietenului lui spunându-i că nevasta lui este...istorică. „Poate ai
vrut să zici isterică!”, îl corectă interlocutorul lui. „ Nu, istorică, am spus, că
îi place să-mi amintească toate neîndeplinirile de plan de la nuntă până în
prezent.”

Un „dar” incontestabil al celui care scanează pe radarul


perfecţionismului lui toate cele care sunt nelalocul lor aduse de aliatul
marital, este ...pânda. Cum vine personajul care strică prin casă se ia pe
urmele lui. Are o satisfacţie neobosită să găsească cele mai infime
dizarmonii şi, dacă nu le găseşte imediat , le aminteşte pe cele anterioare,
care, după spusele marelui corector, încarcă atmosfera maritală cu
consecinţe de indispoziţie şi deranj sufletesc.” S-a întâmplat şi gata!” ,
încearcă să aplaneze cel căruia i se impută trecutu-i destabilizator. „ Aşa
zici tu!” , îl retuşează partenerul impecabil, „dar eu sufăr şi trag ponoasele,
că sunt sensibilă şi de mine se lovesc toate neorânduielile tale.Ce-ţi pasă!”

Un alt semnalment al impecabilului partener care tună şi fulgeră


asupra „neisprăvitului” casei este că ...are dreptate! De obicei instanţa
care judecă pe celălalt este de cele mai multe ori de gen feminin. Ea are
darul şi harul de a vedea toate inconsecvenţele pe metru pătrat pentru că
se orientează cel mai bine în plan şi este omul amănuntelor. Deci are
dreptate! Dar o ” dreptate” care te exclude şi îţi trânteşte în ţărână ultima
valoare pe care mai contai în ochii tăi. Nu uitaţi că vorbim de extreme
maritale, care chiar dacă nu se găsesc frecvent în această formă
supradezvoltată , tendinţele spre această ipostază sunt mult mai
numeroase.

Mai este vreo scăpare din mâinile unui asemenea „judecător” care
dă sentinţe irevocabile?

Preţul schimbării

Până la urmă cea mai mare calamitate a unui astfel de peisaj marital
este atitudinea represivă a celui ireproşabil asupra celui reproşabil.
Asemenea atitudini nu se schimbă uşor, pentru că cere schimbarea
persoanei, iar noi, ca fiinţe umane înregistrăm cele mai mari eşecuri la
acest capitol visavis de chemarea idealului. Unii care sunt mereu în
primejdia „ghilotinării” persoanlităţii şi a satisfacţiei lor scapă ceva
ameninţări cu divorţul, ca să-l sperie pe cel ofensiv. Mai potolesc pentru o
vreme „uraganul”, dar cum se relaxează puţin atmosfera reîncep
ostilităţile.În climatul acesta degradarea relaţiei este asigurată. Alţii
încearcă relaţii extramaritale , ca o compensare pentru imaginea lor
deteriorată. Consecinţele sunt mai grave. Alte persoane năpăstuite
evadează în muncă şi amână venirea acasă, pentru a reduce din timpul
încărcat cu învinuiri reale sau ireale ce cade asupra lor. Alţii devin reactivi
şi se opun forţei verbale distrugătoare cu aceaşi manieră, aruncând
continuu lavă şi cenuşă vulcanică de ură nestinsă. Nu puţini se
resemnează şi îşi târăsc aşa numita existenţă de cuplu prin bombăneli,
monologuri de îndreptăţire de sine, stare de acreală sufletească şi
nefericire continuă.

Un lucru este clar : cei doi nu au descoperit secretul de a se bucura


unul de celălalt. E mai importantă poziţia simetrică a mochetei decât un
zâmbet adresat celui drag. Este nevoie de o schimbare structurală, de un
cutremur al voinţei de a fi şi de o altă gândire asupra lucrurilor şi a
partenerului pentru a ridica la nivel de importanţă prioritatea relaţiei. Şi
aici intervine o putere de deasupra noastră, ignorată de mulţi dintre cei
căsătoriţi şi care se numeşte ...Cel care a întemeiat căsătoria. El ne încarcă
cu iubirea Lui şi ne dă preţ , după care ne dă o misiune: aceea de a ne iubi
semenul cu puterea dragostei Lui. Ideea Lui este , ca în faţa perfecţiunii
vieţii Lui să recunoaştem imperfecţiunea noastră, ca apoi să facem un târg
: tot ce este rău în noi şi cu noi să I le dăm Lui , iar noi să primim , dacă
vrem, toate lucrurile Lui împreună cu El. Preţul este renunţarea la
dreptatea noastră !Finalitatea vieţii noastre nu este ca noi să ne dăruim
unul altuia în căsnicie , ci , împreună în cuplu să ne dăruim Lui pentru ca să
ştim cu să ne oferim unul altuia în gradul cel mai înalt de iubire. E o mare
taină, dar descoperită oricui, iar altă şansă...nu-i!
Un masacru fericit

- Cum să te scap de agresor dacă tu zici că aş fi...eu?

- Simplu. Mori şi gata! Aşa scap şi eu! dădu el soluţia.

- Deci asta aşteptai !

- Exact! spuse el cu satisfacţie

- Şi apoi să te recăsătoreşti cu cine vrei tu! Acum îmi dau seama de


adevărata ta faţă. Măcar eşti sincer. Păi e simplu domnule, că soţ nu
meriţi să-ţi spun: scapă de mine şi divorţează! spuse ea cu amărăciune
şi dezgust.

- Nici gând. Vreau să rămânem căsătoriţi şi să trăim fericiţi. Să ne iubim


şi să fie curat în casă aşa cum vrei tu mereu să fie.

- Chiar că nu înţeleg, spuse ea cu ochii măriţi de uimire. Vrei să fie bine


între noi şi totuşi să ...mor?

- E singura soluţie , draga mea! În tine este cineva cu numele tău care
este împotriva mea. Care are un vocabular care mă mitraliază zilnic. În
tine este cineva care mă tratează cu răutate şi dispreţ. Fă-i vânt în
prăpastie şi rămâi cu mine. Cu cât vei fi mai amabilă şi iubitoare , cu
atât voi fi mai atent cu lucrurile la care ţii. Şi asta de dragul tău pentru
a nu te dezamăgi. Cu cât vei fi mai îngăduitoare cu mine , cu atât voi fi
mai exigent cu mine şi voi dori să-ţi fiu pe plac.

- Aş vrea, zise ea , înlăcrimându-şi ochii. Nici eu nu mă mai suport. Dar


bănuiesc că nu voi putea să fac asta de una singură, îl imploră ea. Şi va
mai dura, cerşi ea ceva timp.

- Nici discuţie. Te dau pe mâna Terminatorului de răutate. Vrea doar să-I


împingi firea ta cea răutăcioasă în faţă , că El are cele mai sigure
lovituri mortale, ca să te scape de ea. Şi aşa scap şi eu. Ce zici?

- Şi n-o să te mai arunci în faţa salvării? Îl privi ea cu speranţă.

- Ba da. Aşa am hotărât şi aşa voi face, zise el aruncând-o în ceaţă.

- Păi degeaba fac ce-mi zici , dacă te voi pierde, zise ea dezamăgită.

- Nu înţelegi că şi eu sufăr de boala asta a ta? Aşa că îmi voi arunca şi eu


duşmanul din mine înaintea Salvării, care este tot Cel care ne va scăpa
de agresorii din noi şi atunci tu cea bună şi cu mine cel bun ne vom
întâlni în cel mai frumos mariaj.De acord?
- De acord! Spuse ea îmbrăţişându-l fericită. Aruncându-şi privirea în
spatele lui ea văzu ciorapii lui aruncaţi sub scaun şi îi spuse: Iar ţi-ai
lăsat ciorapii aruncaţi prin casă !

El făcu ochii mari şi speriat rămase mut. După care ea continuă : dar
îmi face plăcere să-i iau şi să-i duc eu la baie ca să te fac dator cu încă
o îmbrăţişare!

Şi de-atunci el nu şi-a mai aruncat ciorapii prin casă!