CITIT

Capitolul 13

DESPRE POST

Postul – după mărturisirea marelui Vasile –

este cea mai veche poruncă dată omului de
Dumnezeu. Căci zice acest mare părinte al Bisericii
lui Hristos: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de
bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o
vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai
s-a dat această poruncă, atunci când a zis
Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii raiului poţi să
mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului
să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din
el, vei muri negreşit (Fac. 2, 16–17)”.
Prin cuvântul «post» noi înţelegem o înfrânare
de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai
de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la
toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele,
pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai
cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi
pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige
harul lui Dumnezeu1. Postul este o faptă de virtute,
cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de

1
Mărturisirea Ortodoxă, Partea a III-a, Răsp. la întreb. a
7-a.
201 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un

mijloc de mântuire.
Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică
o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o
jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne
este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul
pe care le avem faţă de Dumnezeu. Postul este şi
un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii
trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei
noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii
Săi, care nu au nevoie de hrană. «Postul este lucrul
lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană»2.
Rostul postului este folosul trupului şi al
sufletului, pentru că întăreşte trupul şi curăţeşte
sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi
sufletului. De aceea şi Legea Veche îl recomandă şi
îl impune de atâtea ori (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 18; Jud.
20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). Şi Isus, fiul
lui Sirah, zice: Nu fi nesăţios întru toată
deşertăciunea şi nu te apleca la mâncăruri multe.
Că în mâncărurile cele multe va fi durere, iar
nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ
mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa (37,
32–34).
Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe
propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2; Luca 4, 2); şi
tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim (Matei 6,
16–18). El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit
decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9,
29). Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii
lor (Fapte 13, 2–3; II Cor. 6, 5); ei au rânduit postul
pentru creştini3. Moise a postit patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 9–18); Ilie
Proorocul la fel a postit patruzeci de zile (III Regi 19,

2
Sfântul Simeon Tesaloniceanul, Răsp. la întrebarea 54,
p. 327.
3
Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, Cartea a V-a, cap. XIII.
DESPRE POST 202

8); Daniel, de asemenea a postit (Daniel 9, 3; 10,

3).
Din Sfânta Scriptură aflăm cum trebuie să fie
postul pentru a fi bineprimit de Dumnezeu (Isaia
58, 6–8; Matei 6, 16–18); aflăm că postul este de
folos în vremea judecăţilor lui Dumnezeu (Ioil 1, 14;
2, 11–12; Iona 3, 4–7); în vreme de nenorociri şi
primejdii (II Regi 1, 12; Est. 4, 3) şi este bun în
vederea izbăvirii de primejdii viitoare (I Ezdra 8, 21–
23; Est. 4, 3–16; Ioil 2, 12; Iona 3, 4–5). Postul este
bun în vremea suferinţelor Bisericii (Matei 9, 15;
Luca 5, 33–35); în vremea suferinţelor pricinuite de
alţii (Ps. 34, 12–13); în vederea consacrării sfinţiţilor
slujitori (Fapte 13, 3; 14, 23). Postul trebuie însoţit
de rugăciune (II Regi 12, 16; I Ezdra 8, 23; Neem. 1,
4; Ioil 2, 15–17; Daniel 9, 3; Luca 2, 37; I Cor. 7, 5),
de mărturisirea păcatelor (I Regi 7, 6; Neem. 9, 1–2;
Daniel 9, 3–6) şi de smerenie (Deut. 9, 18). Postul
este bun pentru întoarcerea la Dumnezeu (II Paral.
20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12), ca şi în vremea de
întristare (Jud. 20, 26; II Regi 1, 12; Ps. 34, 12–13;
68, 12; Daniel 10, 2–3).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos laudă şi
recomandă postul cu multă stăruinţă. Iată ce spune
Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potoleşte
zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele
nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă
şi-l uşurează”4.
Postul se împarte în mai multe feluri şi anume:
a) Ajunare desăvârşită – adică atunci când nu
mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.
b) Postul aspru sau uscat – sau ajunarea
propriu-zisă, când mâncăm numai spre seară
mâncăruri uscate: pâine şi apă, fructe uscate,
seminţe etc.
c) Postul obişnuit sau comun – când mâncăm
la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post,
4
Omilia a X-a la Cartea Facerii, cap. I.
203 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

adică ne înfrânăm doar de la mâncărurile „de

dulce” (carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin,
grăsime ş.a.).
d) Postul uşor (dezlegarea) – când dezlegăm la
untdelemn şi vin, iar uneori dezlegăm şi la peşte,
icre, aşa cum este prevăzut în Tipicul Mare al
Bisericii, la anumite sărbători care cad în cursul
posturilor de peste an.
Posturile de o zi în cursul anului sunt:
Miercurea şi Vinerea, ziua Înălţării Sfintei Cruci (14
septembrie), ziua tăierii Capului Sfântului Ioan
Botezătorul (29 august), precum şi ajunul Botezului
Domnului (5 ianuarie), post aşezat din vremea când
catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciuni
spre primirea botezului.
Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui
Hristos, celei dreptmăritoare sunt: Postul Mare,
Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii
Domnului) şi Postul Sfinţilor Apostoli; rânduiala
după care se ţin aceste sfinte patru posturi este
scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.
Sectarul: Omul poate să mănânce orice
mâncare, fiindcă mâncarea nu spurcă pe om. De
aceea nu trebuie să facem deosebire între
mâncărurile de post şi cele de frupt (de dulce),
fiindcă toate sunt la fel de curate, după cum a spus
Mântuitorul: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om,
ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om...
Atunci Petru luă cuvântul şi zise: Desluşeşte-ne
nouă pilda aceasta. El răspunse: Acum sunteţi şi
voi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură
se duce în pântece şi se aruncă afară, iar cele ce
ies din gură, pornesc din inimă şi acelea spurcă pe
om... (Matei 15, 11, 15–18). Deci nu are rost să
facem deosebire între mâncăruri, ca şi când prin
unele (cele de post) ne-am mântui, iar prin altele
ne-am spurca şi ne-am osândi.
Preotul: Este adevărat că nu prin mâncăruri
se spurcă omul, pentru că ele toate sunt curate.
DESPRE POST 204

Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mai

existe post. În cele de mai sus ţi-am arătat dumitale
– din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură – că postul
este cea mai veche poruncă dată omului de
Dumnezeu, apoi ţi-am dat numeroase citate biblice
ca mărturii despre legea postului şi folosul lui.
Scopul postului nu este numai de a face
deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina
trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire
de păcate. Dacă Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli şi
toţi sfinţii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea
nebunii cum cugetaţi voi sectarii cei blestemaţi
despre post, apoi ei nu ar mai fi postit atât de mult
în viaţa lor şi nici nu ar fi lăsat oamenilor învăţătură
să postească. Ştiu că vouă tuturor rătăciţilor sectari
vă convine să tâlcuiţi rău şi sucit învăţăturile Sfintei
Scripturi, pentru a face pântecele vostru dumnezeu
şi a-i sluji lui cu tot felul de mâncăruri, fără opreală
şi osebire. Stricaţi legea lui Dumnezeu pentru
pântecele vostru şi învăţaţi pe oameni să nu
postească pentru ca să vă faceţi vrednici de mai
mari chinuri în gheena focului, dezlegând posturile
cele puse de Sfinţii Prooroci şi Apostoli în Biserica
lui Hristos.
Citatul invocat aici de dumneata nu are nimic
cu dezlegarea posturilor, ci se referă numai la
obiceiul fariseilor şi al cărturarilor de a nu mânca cu
mâinile nespălate. Mântuitorul tâlcuieşte sfinţilor
Săi ucenici şi apostoli cele ce nu înţelegeau,
spunându-le că a mânca cineva cu mâinile
nespălate (situaţie în care se aflau ei atunci) nu
este un lucru necurat, căci necurăţia omului nu vine
din afară, ci dinlăuntru, adică din inima lui, aşa cum
adesea din inima fariseilor şi a cărturarilor făţarnici
ieşeau cuvinte pline de hulă, de ură, de zavistie şi
pizmă la adresa Mântuitorului, şi acelea erau care îi
spurcau pe ei.
Pentru aceasta Mântuitorul nostru şi
Dumnezeu, văzând în inima lor această necurăţie
205 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

duhovnicească, îi mustra numindu-i «orbi»,

«morminte văruite», «făţarnici» ş.a. Aceşti farisei
orbi şi cărturarii aveau nevoie de a-şi spăla inima
lor de ură, de zavistie, de pizmă, de făţărnicie,
pentru a se putea curăţi înaintea lui Dumnezeu. Iar
ei cu făţărnicie se arată râvnitori în obiceiurile lor
de a-şi spăla negreşit mâinile când stau la masă, ca
şi cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seamă şi
plăcut lui Dumnezeu. Aşadar, acesta este înţelesul
adevărat al textului invocat de dumneata, iar nu cel
cugetat de voi, rătăciţilor sectari, care răstălmăciţi
scripturile spre a voastră pierzare (II Petru 3, 16–
17).
Aşadar Mântuitorul prin cuvintele citatului de
mai sus, invocat de dumneata, n-a zis către ucenicii
Săi «să nu mai postiţi» şi nici nu putea să spună
aceasta, câtă vreme El fiind fără de păcat (Matei
27, 24; Ioan 8, 46; II Cor. 5, 21; Evrei 4, 15 ş.a.), a
postit pentru noi şi pentru mântuirea noastră timp
de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4,
2; Luca 4, 2).
Sectarul: Este o erezie condamnată de Sfânta
Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri,
atâta vreme cât ele sunt bune şi curate şi mai ales
că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate.
Căci scrie apostolul: Aceştia (învăţătorii mincinoşi
ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele
bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare
cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce
au cunoscut adevărul, de vreme ce orice făptură a
lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de
lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte
prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune... Căci
deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar slujba
dumnezeiască spre toate este de folos, având
făgăduinţa vieţii acesteia şi a celei viitoare (I Tim.
4, 3–5, 8).
Preotul: Şi în acest citat voi, sectarii, trageţi
cenuşa pe turta voastră. Vă convine să mâncaţi
DESPRE POST 206

mereu de toate, fără de osebire, să dezlegaţi frâul

postului şi să faceţi largă calea pântecelui vostru şi
a celor înşelaţi de voi. Dar pe noi ne învaţă
Mântuitorul nostru Dumnezeu că dracii nu ies din
oameni decât numai prin rugăciune şi prin post
(Matei 17, 21). Ne învaţă şi sfinţii Săi ucenici şi
apostoli, că ei slujeau Domnului postind, după cum
este scris: Şi pe când slujeau Domnului şi posteau...
şi iarăşi: Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus
mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece (Fapte 13, 1–
4); şi iarăşi spune marele Apostol Pavel, arătând că
nici în suferinţele sale nu lasă postul: În bătăi, în
temniţe, în tulburări, în osteneli, în privegheri şi în
posturi (II Cor. 6, 5).
Deci de cine trebuie să asculte creştinii? De
Hristos, Dumnezeul nostru şi de sfinţii şi
dumnezeieştii Lui apostoli, sau de voi, blestemaţilor
prooroci mincinoşi, care stricaţi şi răstălmăciţi
înţelesul Scripturii spre a voastră pierzanie (II Petru
3, 16–17)? Vai de voi, orbilor şi nebunilor sectari,
care închideţi ochii minţii voastre la lumina
adevărurilor celor ce luminează în Scripturi. Iar voi,
ca corbii cei de noapte, ca huhurezii şi bufniţele
cele de prin păduri numai la întuneric vedeţi, iar la
lumină sunteţi orbi. Vai şi de acei creştini care vă
ascultă pe voi, căci împreună cu voi, orbilor, vor
cădea în groapă (Matei 16, 3; 23, 16–19; Luca 6,
41; Matei 7, 3).
Citatul adus de tine aici, prin care ţi se pare ţie
că răstorni cele nerăsturnate, nu se referă
nicidecum la anularea postului. Ci prin el se mustră
rătăcirea vechilor eretici, de pe acea vreme
(gnosticii), care asemenea vouă fiind orbi şi rătăciţi,
opreau cu desăvârşire căsătoria şi mâncarea de
carne. Iar acest lucru nu-l făceau pentru o vreme,
cum facem noi în vremea postului, ci pentru
totdeauna opreau căsătoria, spre a nu se înmulţi
«materia», iar carnea o socoteau ca pe ceva
207 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

necurat. Aşadar, înţelegeţi voi sectarilor şi treziţi-vă

din somnul rătăcirii voastre, pentru că în citatul
adus de voi aici, nicidecum marele Apostol Pavel nu
se împotriveşte postului, ci aduce lămuriri acelor
rătăciţi eretici «gnostici», care tulburau pacea
Bisericii lui Hristos, aşa cum faceţi şi voi astăzi.
Oare cum ar fi putut marele Apostol Pavel să
vorbească împotriva postului, dacă el în toată
vremea vieţii sale a postit şi s-a nevoit (Fapte 9, 9;
13, 3; II Cor. 6, 5, ş.a.)?
Sectarul: Postul este ceva indiferent, neutru;
nu este nici bun, nici rău, şi, ca atare, prin el nu ne
putem face noi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Apostolul
grăieşte lămurit: Nu mâncarea ne va pune înaintea
lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne
prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte
(I Cor. 8, 8). Pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu
este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi
bucurie întru Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Iată de ce
nu este nici un păcat a nu ţine post. Cine îl ţine nu
face rău şi cine nu-l ţine, iarăşi nu face rău; nici a-l
ţine nu este vreo virtute, nici a nu-l ţine nu este
vreun păcat.
Preotul: Aşa ţi se pare dumitale, dar deloc nu
este aşa. Iarăşi ai adus un citat din Sfânta Scriptură
prin care voieşti a te justifica în faţa postului. Zici
că postul pe nimeni nu face mai plăcut lui
Dumnezeu. Cine te-a învăţat astfel de erezii? Cine a
făcut pe niniviteni să nu piară şi să întoarcă
hotărârea cea dreaptă a lui Dumnezeu spre milă,
dacă nu postul? Aşadar postul şi pocăinţa au făcut
pe Dumnezeu să Se milostivească şi să nu piardă
pe cei peste 120.000 de oameni care au postit
împreună cu vitele lor şi cu împăratul lor şi boierii
lui (Iona 3, 5; 4, 11). Au nu cu postul şi cu
rugăciunea a bineplăcut David, împăratul şi
proorocul lui Dumnezeu, după căderea lui în
desfrânare şi ucidere? Auzi ce zice: Genunchii mei
DESPRE POST 208

au slăbit de post (Ps. 18, 23) şi iarăşi: Că cenuşă ca

pâinea am mâncat (Ps. 101, 10). Şi în alt loc: Iar eu,
când mă supărau aceia, m-am îmbrăcat în sac şi
mi-am smerit cu post sufletul meu (Ps. 34, 12–13).
Au nu cu postul au plăcut cei trei tineri lui
Dumnezeu şi nu i-a ars cuptorul Babilonului (Daniel
1, 8; 3, 25–26)? Au nu cu postul a închis Daniel
gurile leilor în groapă (Daniel 6, 23–24)? Dar nu
ajunge vremea şi nici nu este aici locul a-ţi arăta
câţi dintre oameni s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu
cu postul; şi mai zici că pe nimeni postul nu-l face
mai plăcut lui Dumnezeu.
Apoi să ştii că amândouă aceste citate pe care
le-ai adus aici ca mărturie împotriva postului nu se
referă deloc la oprirea de a posti, ci la oprirea de
mâncare de carne jertfită idolilor (vezi contextul
ambelor citate: I Cor. 8, 10; 10, 25–27). Vezi acolo
că cei ce s-au scandalizat de mâncarea celor jertfite
la idoli erau iudeo-creştinii, care încă ţineau cu
mare stricteţe la Legile Vechiului Testament cu
privire la mâncăruri (Lev. c. 11; Deut. c. 14).
Aceştia nu mâncau carne jertfită idolilor şi voiau să
oprească şi pe creştinii proveniţi dintre păgâni de la
acest lucru; cu acest prilej marele Apostol Pavel a
scris cele de mai sus, pe care dumneata ca şi toţi
sectarii le tâlcuieşti sucit şi rău.
Sectarul: Nici postirea nu este folositoare şi
nici nepostirea nu este vreun păcat; pentru aceasta
cei ce postesc nu trebuie să osândească pe cei ce
nu postesc, după cuvântul apostolului: Cel ce
mănâncă, să nu dispreţuiască pe cel ce nu
mănâncă; iar cel ce nu mănâncă, să nu judece pe
cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine
eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?... Şi cel ce
mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că
mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă,
tot pentru Domnul nu mănâncă şi mulţumeşte şi el
lui Dumnezeu (Rom. 14, 3–6). Nimeni deci să nu vă
209 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire

la vreo sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbete,
care sunt umbră celor viitoare, iar trupul, al lui
Hristos (Col. 2, 16–17). Astfel, nici ortodocşii nu
sunt îndreptăţiţi a aduce vreo învinuire celor cărora
legea lor – bazată pe cuvântul apostolului – nu-i
obligă să postească, şi nici a-i condamna, aşa cum
fac ortodocşii care se ţin a fi drepţi.
Preotul: Şi în citatele acestea, ca şi în
celelalte de mai sus, dumneata nu ai nici un fel de
dreptate şi înţelegere; întâiul citat, ca şi cele pe
care le-ai invocat mai înainte, nu opreşte şi nu
anulează postul. El vorbeşte numai despre
deosebirea dintre mâncăruri oprite şi neoprite, sau
curate şi necurate, potrivit rânduielilor – acum
desfiinţate – ale Vechiului Testament. Iar în citatul
al doilea se combate părerea iudeo-creştinilor care
învinuiau pe cei dintre păgâno-creştini că mănâncă
din carnea cea jertfită idolilor; iar marele Apostol
Pavel le arată că de acum înainte să nu se mai facă
deosebire între mâncăruri, deoarece pentru
mântuire acest lucru nu mai are nici o însemnătate,
ştiut fiind că în Noul Testament nu mai există nimic
necurat. Deci chestiunea în cauză era de a aplana
şi a linişti tulburările, neînţelegerile şi conflictele
care se iviseră între iudeo-creştini şi păgâno-
creştini, în special în privinţa mâncării şi în general
în problema obligativităţii şi a neobligativităţii Legii
Mozaice în creştinism. Contextul şi textele paralele
lămuresc îndeajuns despre ce este vorba în cele
invocate de dumneata.
Dacă voi sectanţii aţi citi Sfânta Scriptură cu
atenţie, totdeauna, din analiza contextelor – făcută
cu chibzuinţă duhovnicească – aţi înţelege clar şi
textele care sunt în legătură cu ele şi nu v-aţi
rătăci. Dar voi citiţi numai textul singur şi vă
mulţumiţi cu părerea şi înţelegerea voastră despre
el, şi de aici vă vine vouă tot eresul şi rătăcirea pe
DESPRE POST 210

care apoi o semănaţi în urechile altora, şi vai de cei

ce vă ascultă, căci împreună cu voi vor merge în
Gheena.
Sectarul: Postul adevărat este numai cel zis
«negru», care constă în reţinerea totală – pe un
timp determinat – de la orice mâncare şi băutură.
Iar acest post se ţine după libera alegere, după
împrejurări şi după posibilitatea fiecăruia, dar
nicidecum în zile rânduite de alţii sau în anumite
răstimpuri ale anului, aşa cum faceţi voi, ortodocşii.
Preotul: Nici Biserica noastră nu osândeşte
postul «negru»; dimpotrivă, îl recomandă ca având
bune temeiuri biblice. Dar, fiindcă acest fel de post
este foarte greu şi nu fiecare om îl poate practica –
din diferite motive fizice şi igienice –, Biserica a
rânduit ca numai celălalt fel de post, care de
asemenea are temeiuri biblice, să fie obligatoriu
pentru fiecare creştin.
Sectarul: Ce mărturii şi temeiuri biblice are
postul vostru, al ortodocşilor? Deoarece voi aţi pus
o mulţime de posturi în diferite vremi ale anului şi
prin aceasta aţi împovărat cu grele sarcini poporul
creştin care, dacă ar ţine atâtea posturi – rânduite
de conducătorii Bisericii –, apoi ar trebui aproape
tot timpul anului să postească. Dar acest lucru l-aţi
pus numai pe popor, căci voi – preoţii şi arhiereii
voştri – sunteţi fariseii şi cărturarii de altă dată, că
puneţi poveri grele şi nici cu degetul vostru nu le
ridicaţi, fiindcă voi nu faceţi din cele ce ziceţi; ştim
noi că popii şi cei mai mari ca ei nu postesc, dar pe
umerii poporului pun sarcini cu anevoie de purtat
(Matei 23, 3).
Preotul: Nu sunt deloc fără temeiuri
scripturistice şi tradiţionale posturile rânduite nouă
de Biserică. Dimpotrivă, noi avem temeiuri foarte
bune şi numeroase în Sfânta Scriptură şi în Sfânta
Tradiţie despre sfintele noastre posturi. Dumneata
citeşte şi vezi în Sfânta Scriptură că şi în Vechiul
211 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Testament exista o anumită rânduială în ceea ce

priveşte vremea posturilor, căci erau anumite
răstimpuri de peste an în care se făceau diferite
posturi. Astfel:
1. Se postea de două ori pe săptămână (joia şi
lunea) în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe
Muntele Sinai cu Tablele Legii. Fariseul din pilda
Mântuitorului se lăuda de asemenea că posteşte de
două ori pe săptămână (Luca 18, 12), vrând să
spună prin aceasta că el ţine cu stricteţe rânduiala
privitoare la ţinerea postului şi că, prin aceasta, e
plăcut lui Dumnezeu. Postul lui era însă numai
trupesc, deoarece sufletul lui era plin de mândrie,
fapt pentru care postul lui trupesc nu-i era lui de
nici un folos;
2. Se postea în ziua împăcării (în 10 ale lunii
Tişiri) după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: Şi
aceasta să vă fie vouă lege veşnică: în luna a
şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi să nu
săvârşiţi nici un fel de muncă..., căci în această zi
se va face pentru voi ispăşire, ca să vă spălaţi de
toate păcatele voastre şi să fiţi curaţi înaintea
Domnului (Lev. 16, 29–30). Acest post este amintit
şi în Noul Testament (Fapte 27, 9);
3. Mai existau apoi şi alte zile sau răstimpuri
fixe la care era rânduit post după cuvântul
Domnului prin proorocul: Aşa zice Domnul
Atotţiitorul: Postul din luna a patra, a cincea, a
şaptea şi a zecea să fie pentru neamul lui Iuda, zile
de bucurie şi veselie şi sărbători luminate... (Zah. 8,
19).
Aşadar ca şi în Vechiul Testament, şi în cel
Nou, Sfânta Biserică a rânduit anumite răstimpuri şi
zile în care postul să fie obligatoriu pentru toţi
creştinii, ca astfel şi în privinţa aceasta să fie o
bună rânduială după cuvântul apostolului: Toate să
se facă cu bună rânduială şi cu bună cuviinţă (I Cor.
14, 40), căci Dumnezeu nu este Dumnezeul
DESPRE POST 212

neorânduielii (I Cor. 14, 33).

Iar cât priveşte cele ce ai zis dumneata, că
preoţii şi arhiereii noştri nu postesc, acesta nu este
lucrul nostru de a-i judeca, că scris este: Nu
judecaţi şi nu veţi fi judecaţi (Matei 7, 1; Luca 12,
14; I Cor. 4, 5). Noi avem poruncă de la Hristos să
facem cele ce spun conducătorii Bisericii, dacă
vrem să ne mântuim (Matei 23, 2).