Sunteți pe pagina 1din 2

Cap.

52
DESPRE CONDIŢIILE MÂNTUIRII SUBIECTIVE

Sectarul: Pentru care pricini voi, ortodocşii,


susţineţi că pentru mântuirea subiectivă a omului
trebuie neapărat, pe lângă harul divin, credinţa şi
faptele bune ale omului, deoarece noi ştim că
mântuirea subiectivă este condiţionată numai de
harul divin (sola graţia) şi anume de harul
justificării (după Calvin) sau de harul credinţei
(după Luther), prin care i se atribuie sau i se impută
omului meritele Mântuitorului Hristos? Deci în
general mântuirea vine numai prin credinţă (sola
fide), fără faptele legii (Rom. 3, 28). Care vă sunt
vouă mărturiile biblice în legătură cu mântuirea
subiectivă, după înţelesul vostru?
Preotul: Noi, creştinii din Biserica
dreptmăritoare a lui Hristos, mărturisim şi susţinem
cu toată tăria şi după dreptate că condiţiile
mântuirii noastre subiective sunt: harul divin de la
Dumnezeu, şi credinţa şi faptele bune din partea
omului. Mărturiile biblice în susţinerea acestui
adevăr sunt cele ce urmează:
1. Căci în Hristos Iisus nici tăierea-împrejur nu
preţuieşte nimic, nici netăierea-împrejur, ci
credinţa, care este lucrătoare prin iubire (Gal. 5, 6).
Aşadar credinţă cunoscătoare au şi dracii, căci şi ei
cred şi se cutremură (Iacov 2, 19; Matei 8, 29;
Marcu 1, 24 ş.a.). Iar cei ce vor să se mântuiască au
nevoie neapărat de credinţa cea lucrătoare, adică
cea unită cu faptele cele bune (Iacov 2, 21–25),
deoarece credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2,
17, 20, 26); fără fapte bune, credinţa nu
mântuieşte pe nimeni (Iacov 2, 14).
2. Mântuitorul a spus că: Orice pom care nu
197 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc (Matei


7, 19–23). Deci este nevoie ca şi omul să aducă
roadele faptelor sale cele bune lui Dumnezeu, spre
a nu fi aruncat în foc.
3. De asemenea Mântuitorul a zis: Cel ce va
răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Matei 10,
22; 24, 13); deci se cere din partea omului răbdare
până în sfârşit la toată osteneala faptei bune şi să
nu aştepte pe gratis mântuirea sa.
4. Şi Marele Apostol Pavel ne învaţă să lucrăm
şi noi la mântuirea noastră, zicând: Drept aceea,
iubiţii mei... cu frică şi cu cutremur, mântuirea
voastră să o lucraţi (Filip. 2, 12), arătând astfel că
omul însuşi este dator a se osteni pentru
dobândirea mântuirii pe care i-o dă Dumnezeu.
5. Mântuirea subiectivă este condiţionată de
vrednicia şi osteneala omului, iar nu de vreun
decret arbitrar şi necondiţionat al lui Dumnezeu.
Acest lucru reiese din cuvintele Mântuitorului, Care
zice: Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele
voastre (Luca 21, 19).
Deci nu de „ursită”, ci de voinţa liberă a omului
depinde mântuirea subiectivă a sa, ca şi de
lucrarea faptelor celor bune, după cum este scris:
Luaţi seama voi înşivă, să nu pierdeţi ce aţi lucrat
(II Ioan 1, 8).
Aşadar Dumnezeu nu mântuieşte pe om fără
de om, ci cere de la el credinţa cea lucrătoare,
adică unită cu lucrarea faptelor celor bune.
(Despre condiţiile mântuirii subiective vezi mai
pe larg la capitolul 15 al lucrării).