Sunteți pe pagina 1din 3

Cap.

61
DESPRE SFINŢIREA OBIECTELOR

Sectarul: Vreau să vă pun şi o altă întrebare:


De ce voi, preoţii ortodocşi, faceţi sfinţirea unor
obiecte de cult şi chiar a unor lucruri casnice? Oare
voi nu aţi citit Scriptura, care zice că nimic nu este
necurat? (Fapte 10, 15; Rom. 14, 14–20; I Tim. 4, 4–
5; Tit 1, 15 ş.a.). Deci dacă Dumnezeu le-a curăţit,
pentru care pricină voi le mai faceţi sfinţire? Care
vă sunt mărturiile biblice în această chestiune?
Preotul: Aşa înţelegeţi voi toate cele clare în
chip sucit şi răzvrătit şi de aceea mult vă rătăciţi.
Sfânta Scriptură numeşte pe diavolul „stăpânitorul
acestei lumi” (Ioan 12, 31; 14, 30) şi „domnul
veacului acestuia” (II Cor. 4, 4). Apoi trebuie ştiut
că nu numai omul tinde a se elibera de sub puterea
diavolului, ci şi natura împreună suspină şi
împreună are dureri, adică suferă încă în pragul
înnoirii ei, deoarece eliberarea ei totală de sub
tirania diavolului şi robia stricăciunii se va face de
abia la venirea a doua a Mântuitorului; până atunci
ea rămâne încă sub deşertăciune ca urmare a
căderii omului în păcat (vezi Rom. 8, 19–22). De
aceea noi, care am fost sfinţiţi şi scoşi de sub robia
diavolului prin Botez, avem datoria de a scoate şi
lucrurile din natură prin sfinţire, spre a le pune în
slujba lui Dumnezeu şi a slugilor Lui.
Iar de vrei şi mărturii biblice în această
privinţă, iată-le:
1. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos în
pustie, a făcut acea preaslăvită minune a înmulţirii
pâinilor, Sfânta Evanghelie ne spune că Mântuitorul
mai întâi S-a rugat şi a binecuvântat pâinile, pe
care apoi le-a înmulţit (Matei 14, 19; 15, 36).
162 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

2. La fel a procedat şi la aşezarea Cinei de


Taină, când luând pâinea, a binecuvântat-o şi luând
paharul şi mulţumind, le-a dat ucenicilor (Matei 26,
26–27), deoarece şi cu acest prilej pâinea şi vinul,
ca şi pâinile din pustie, trebuiau a fi puse în slujba
lui Dumnezeu; dar nu este necesar ca toate
lucrurile din natură să fie sfinţite, ci numai atunci
când ele sunt puse anume în slujba Domnului.
3. La sfinţirea obiectelor are loc un ritual
compus din rugăciuni şi binecuvântări speciale,
potrivit Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că:
„...orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic
nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumită, căci
se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin
rugăciune (I Tim. 4, 4–5).
4. Sfinţirea obiectelor nu o pot face decât
numai persoanele liturgice cărora li s-a încredinţat
misiunea de a fi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I
Cor. 4, 1) şi de a face lucrul slujbei (Efes. 4, 12),
spre cele către Dumnezeu (Evrei 5, 1), iar aceştia
sunt episcopii şi preoţii.
5. Apa sfinţită de preoţi (aghiasma) era
întrebuinţată şi în Vechiul Testament (vezi Lev. 8,
6; 14, 8; Num. 8, 7; 19, 9–12; Ieş. 30, 18–20).
Iezechiel proorocul a prevestit chiar că şi în
Testamentul Nou (în creştinism) va fi o apă
curăţitoare şi sfinţitoare, care nu va curăţi numai
trupul, ci şi sufletul omului (Iez. 36, 25–26).
6. În Noul Testament, vedem că apa sfinţită
este întrebuinţată ca element curăţitor (Ioan 5, 4; 3,
3–7).
7. Dovadă că apa sfinţită (aghiasma) are o
mare putere sfinţitoare, este şi faptul că ea rămâne
zeci de ani nealterată, după cum au putut constata
nenumăraţi creştini.
Deci înţelege din acestea omule rătăcit de la
adevăr, că toate lucrările ce se văd în Biserica lui
Hristos cea Dreptmăritoare îşi au temeiurile lor
DESPRE BISERICĂ 163

biblice preaputernice, căci Biserica lui Hristos cea


Dreptmăritoare nu este de ieri sau de alaltăieri cum
sunteţi voi, sectarii, care aţi apărut ca ciupercile
după ploaie şi ca neghinele ţarinii şi acum vă
năluciţi că ştiţi mai mult decât slujitorii Bisericii lui
Hristos.