Sunteți pe pagina 1din 9

Cap.

66
DESPRE MILENIU
(ÎMPĂRĂŢIA DE O MIE DE ANI)

Sectarul: Pentru ce voi, ortodocşii, nu


recunoaşteţi Împărăţia de o mie de ani, care va fi
mai înainte de sfârşitul lumii, când vor învia drepţii
spre a împărăţi cu Hristos „o mie de ani”, după care
se va face învierea celor păcătoşi şi Judecata cea
din urmă împreună cu sfârşitul lumii? Care vă sunt
temeiurile biblice prin care puteţi dovedi că nu va fi
această împărăţie de „o mie de ani”?
Preotul: Voi sectarilor milenişti foarte mult vă
rătăciţi sucind şi strâmbând adevărul Sfintei
Scripturi după părerea voastră cea străină de
adevăr. Să ştiţi şi să înţelegeţi că nu există
împărăţie de „o mie de ani”, ci numai împărăţia
cerurilor, împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia lui
Hristos, care nu are sfârşit (Luca 1, 33; 8, 1; Matei
12, 28; 21, 31, 43; Ioan 18, 36; Rom. 14, 17; Efes.
5, 5; Col. 1, 13; II Tim. 4, 1; Apocalipsa 12, 10 ş.a.).
Temeiurile biblice care combat împărăţia de „o mie
de ani” – pe care o susţineţi voi – sunt acestea:
1. Să se ştie clar că Sfânta Scriptură vorbeşte
în termeni profetici şi simbolici – adică numai cu
închipuire – despre împărăţia cea de „o mie de ani”,
şi nicidecum această scriptură nu se poate lua după
slovă, după cum şi alte multe proorocii tainice şi
acoperite din Apocalipsă şi nu se pot lua după
înţelesul literal. Iată ce zice marele dascăl al
Bisericii lui Hristos, Sfântul Efrem Sirul, către vechii
eretici „hiliaşti” – cei cu „mia de ani” din vremea
sa: „Însă tu ceri de la mine istoria celor o mie de
ani? Şi eu voi cere de la tine candela şi psiful1 cel
1
Pietricica (gr.).
251 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

alb (Apocalipsa 2, 17) şi băutura cea încropită, şi


vărsătura, pe care scriindu-le celor şapte Biserici cu
închipuire le-a pus (Apocalipsa 3, 15–16). Dacă ceri
de la mine întâia înviere de cei o mie de ani, voi
cere şi eu de la tine cal, şi Înger galben, şi jivină
gândită care se numeşte Absintos şi care are fire
amară, ca pelinul (Apocalipsa 6, 8; 8, 11). Dă-mi
mie cele şapte pahare şi ia pe cei o mie de ani
(Apocalipsa 15, 7).
Dovedeşte că femeia este cetate şi eu ţie
pentru cei o mie de ani îţi voi da dovadă
(Apocalipsa 17, 18). Tâlcuieşte-mi mie, că femeia
care de la sine s-a înălţat se face Ierusalim şi nu
mai este femeie, şi eu îţi voi tâlcui ţie pentru cei o
mie de ani. Au doară cetatea naşte? Au după ce a
născut se face Ierusalim? Au doară fiara este omul
fărădelegii? Au doară la fiară şapte capete se
împreună ca să împărăţească? (Apocalipsa 12, 3;
Dan. 7, 24). Au doară din cele şapte al optulea este
şi nu este numărul al optulea, că şapte sunt, că cele
trei capete s-au pierdut? (Dan. 7, 20). Au doară
numele fiară este nepovestit, şi – ca al lui
Dumnezeu – cu totul nenumit?
Să nu fie. Au doară nu ştia numele fiarei cel ce
zice numărul numelui? Mai întâi a cunoscut slovele
şi aşa în stihii a despărţit numele. Mai întâi a numit
numele întru sine şi apoi aşa din stihii împreunând
numărul, a zis că şase sute şaizeci şi şase ţin
stihiile împlinirea. Deci aşa şi la cei „o mie de ani”,
pe necuprinderea şi nemărginirea vieţii veşnice a
însemnat-o.
Că dacă o zi înaintea Domnului este ca o mie
de ani (II Petru 3, 8), apoi cine va putea să numere
câte zile au cei o mie de ani şi miile miilor şi
milioanele milioanelor celor atâtea zile? Deci pentru
nemărginirea anilor, pe miile de ani în zile şi ale
zilelor întru miile de ani, le-a aşezat întru odihna
DESPRE BISERICĂ 252

învierii sfinţilor (Apocalipsa 14, 1, 3–18)”2.


2. Această împărăţie de „o mie de ani” este
identică cu împărăţia lui Hristos pe care a
întemeiat-o pe pământ Mântuitorul prin patima Sa
de pe cruce şi prin învierea Sa din morţi,
cuprinzând intervalul de timp dintre Învierea Sa şi
sfârşitul lumii. Să auzim iarăşi pe acelaşi mare sfânt
al Bisericii, Sfântul Efrem Sirul, care adevereşte
acest lucru, zicând: „Ştiu că a zis că se va dezlega
iarăşi balaurul. Însă cu ghicitură şi întunecat a zis.
Femeia cea îmbrăcată în aur va fi cetate şi zid va
avea împrejur din pietre scumpe (Apocalipsa 21,
10–12, 14) şi înţelegem pe femeie că este Biserica.
Şi iarăşi o înţelegem că este de aur pentru
vrednicia cea slăvită din pietre scumpe şi pentru
nestricăciune.
Într-acest chip şi şarpe s-a arătat că este
diavolul, şi lanţul lui, certarea lui Dumnezeu, şi
legătura, adică să nu aibă el stăpânire asupra
omenirii. Drept aceea se dezleagă, când prin
antihrist va veni, ca să arate Dumnezeu, că stă
asupra neamului omenesc, sau că l-a depărtat de la
omenire, şi îi mai dă lui stăpânire asupra ei.
Dar se pare că te miri tu de cuvântul cel zis
puţin mai înainte, care mi se cuvinte a-l spune, că
pentru amândouă venirile l-a zis, întru care balaurul
uneori se leagă, iar alteori se dezleagă. L-a legat
întru venirea cea dintâi, când a zis Hristos: Iată, v-
am dat stăpânire să călcaţi peste şerpi şi peste
scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului... (Luca
10, 19). S-a dezlegat iarăşi la puţină vreme, fiindcă
zice marele Apostol Pavel: Pentru că n-au crezut
adevărului (cei necredincioşi), le va trimite lor
Dumnezeu lucrarea înşelăciunii, ca să creadă ei
minciuni, ca să se osândească cei ce nu au crezut
adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tes. 2, 11–
2
Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte şi învăţături, cartea a treia,
Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, p. 207-208.
253 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

12). Pentru aceea şi Mântuitorul a zis că s-a


dezlegat şarpele, căci până într-atât va fi lucrător,
cât să smintească de este cu putinţă şi pe cei aleşi
(Matei 24, 24). Au doară cu lanţuri se leagă
vreodată duhul? Au întru adâncuri se închide jivina
cea gândită şi nepipăită? Nicidecum. Ci pentru ca,
din muncile cele ce sunt la noi, să ne învăţăm cele
nevăzute şi mai presus de înţelegerea noastră”3.
Această împărăţie a lui Hristos stăpâneşte
viaţa dinlăuntru a oamenilor fiindcă este împărăţie
duhovnicească (Ioan 18, 36).
3. Iarăşi trebuie spus că împărăţia cea de „o
mie de ani” nu este altceva decât răstimpul dintre
Învierea Domnului din morţi şi sfârşitul lumii, întru
care Hristos a legat pe diavolul şi i-a limitat puterea
asupra oamenilor (vezi Ioan 12, 31; 13, 31; 16, 11,
33; Isaia cap. 53; I Petru 2, 24; Col. 2, 15; Evrei 2,
14; 5, 7; Apocalipsa 12, 10; I Cor. 15, 25; Matei 4,
11; Luca 4, 13). Să auzim iarăşi pe Sfântul Efrem:
„Iar învierea întâi şi a doua a zis pentru că două
sunt rânduielile sfinţilor celor două aşezăminte,
vrând să arate că cei ai aşezământului celui nou
întru întâia vrednicie vor învia şi cei ai
aşezământului celui vechi întru a doua, fiind
învierea amândurora părţilor întru aceeaşi vreme.
După cum marele Pavel a zis: Căci trâmbiţa va
suna şi toţi cei morţi vor învia... (I Cor. 15, 52).
Şi cum că două rânduieli a zis: întâia şi a doua
înviere, zice apostolul: Pârga este Hristos, după
aceea cei ai lui Hristos, apoi sfârşitul… (I Cor. 15
23–24). Iar cum că una iarăşi şi întru o vreme se va
face învierea tuturor morţilor, iarăşi Pavel zice:
Pentru că Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul
arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va
pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia
întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas,
vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori... (I Tes. 4, 16–
3
Ibidem.
DESPRE BISERICĂ 254

17).
Iată şi acum zice de întâia şi a doua înviere,
dar nu după alcătuirea cea din Apocalipsă, ci a
schimbat. Că acolo a zis mai întâi învierea drepţilor,
apoi pe cea a tuturor, iar aici întâi pe a tuturor, apoi
pe a drepţilor. Drept aceea nu pătimeşte nimic, nici
osebeşte această rânduială a lui, întâi şi pe urmă.
Şi mai jos zice: Încă şi Evanghelia cearcă-o cu de
amănuntul şi vei vedea unirea şi nedespărţirea
celor două învieri, pentru că în aceeaşi vreme şi
pentru răsplătirea cea cu lucrul, zice că va fi; căci
zice că va pune oile de-a dreapta, iar caprele de-a
stânga (Matei 25, 33).
Deci iată că în aceeaşi dată a zis: „va pune”,
nu acum şi după aceea. Însă de vreme ce întâi
drepţilor le-a zis Hristos că vor merge în viaţa
veşnică, pentru aceasta şi Ioan a zis că drepţii întâi
vor învia (Apocalipsa 20, 6), şi pe cei „o mie de ani”
i-a aşezat în loc de vreme nescrisă împrejur şi de
nenumărat, după cum am zis şi mai sus. Însă capul
celor ce s-a zis pentru înviere este că una este şi
cum că toţi într-o clipeală de ochi degrabă vom
învia (I Cor. 15, 51–52). Iar că drepţii după ce vor
împărăţi cu Hristos „o mie de ani” iarăşi vor veni la
judecată? Să nu fie. Oare vor muri iarăşi ca o a treia
înviere să se facă pentru dânşii? Atunci cum zice
Pavel că după ce vor învia din morţi toţi, atunci noi
cei vii, care vom fi rămaşi, nu vom întrece pe cei
adormiţi? (I Tes. 4, 17). Ci după ce vor învia toţi
împreună, drepţii şi nedrepţii, adică viii şi morţii,
atunci nu zici că vom ajunge noi cei vii să adormim,
ci în nori ne vom răpi. Deci vezi că după ce vor
învia drepţii, nu vor mai muri, ca să se facă o a
treia înviere şi să mai stea la judecată înaintea lui
Hristos”4.
4. La sfârşitul lumii iar va fi dezlegat satana
pentru puţină vreme să acţioneze asupra oamenilor
4
Idem, p. 209-210.
255 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

şi apoi îndată va fi venirea a doua a Domnului şi


judecata cea viitoare, când diavolul şi antihrist vor
fi nimiciţi de puterea Domnului nostru Iisus Hristos,
prin suflarea gurii Sale şi prin strălucirea venirii Sale
(II Tes. 2, 1, 4, 8, 13). Când iadul şi moartea
împreună cu diavolul vor fi aruncaţi în iezerul cel de
foc, care este moartea a doua (Apocalipsa 20, 1–
14).
5. Învierea cea dintâi despre care vorbeşte în
acest loc Apocalipsa este şi învierea cea prin
botezul creştin (Rom. 6, 3–5; Gal. 3, 27; Ioan 5, 21–
22; 11, 25; I Cor. 15, 20–22, 49; Filip. 3, 21).
Botezul creştin după cum vedem se cheamă şi
„înviere” (Rom. 6, 3–5). Această înviere prin
Botezul creştin în raport cu învierea cea de a doua
sau cu cea generală a trupurilor este întâia, faţă de
învierea „cea de apoi” (Ioan 11, 24) 5.
6. La sfârşitul intervalului de timp cuprins între
învierea Domnului şi sfârşitul lumii, va fi dezlegat
diavolul din nou şi se va da slobozenie de la
Dumnezeu ca să amăgească popoarele şi să
lucreze cu furie şi cu putere împotriva sfinţilor lui
Dumnezeu, sub formă de antihrist, fiară sau
prooroc mincinos. Durata acestei acţiuni a
diavolului asupra omenirii de la sfârşitul lumii va fi
de scurtă durată (vezi la Apocalipsă 13, 5; 20, 3;
Matei 24, 22).
7. Deci să ştiţi voi, sectarilor milenişti, că
învierea cea dintâi despre care faceţi voi atâta caz
nu este decât cea arătată mai sus de Sfântul Efrem
Sirul şi învierea cea prin Botezul creştin; iar cea de
a doua este învierea cea de apoi (Ioan 11, 24).
Moartea cea dintâi este cea naturală a trupului sau
despărţirea sufletului de trup, iar moartea cea de a
doua sunt chinurile cele veşnice ale iadului
5
Apostolul nu a zis că întâia înviere este Hristos, ci ca o
«pârgă» (începătură) a snopilor în arie, ca tu să nu zici a doua
înviere când vei vedea scris după aceea «cei ai lui Hristos» (I
Cor. 15, 23).
DESPRE BISERICĂ 256

(Apocalipsa 20, 10). Ea se mai numeşte muncă


veşnică în contrast cu fericirea cea veşnică, numită
şi „Viaţă” (Prov. 8, 35; Ioan 1, 4; 5, 24; 11, 25;
Matei 18, 8, 9; 19, 17; Marcu 9, 43, 45).
8. Aşadar înţelegeţi toţi sectarii milenişti că
durata împărăţiei lui Hristos nu are sfârşit (Luca 1,
33), iar ceea ce se zice împărăţie de „o mie de ani”
este numai un cuvânt tainic şi simbolic, ca şi alte
multe cuvinte din Apocalipsă. Acest răstimp de „o
mie de ani” simbolizează un timp nehotărât –
intervalul de timp ce s-a scurs de la Învierea
Domnului şi până aproape de sfârşitul lumii –, adică
până se va dezlega diavolul pentru puţină vreme şi
va lucra prin antihrist împotriva omenirii. Dacă ar fi
după mărturia cea rău înţeleasă a voastră, atunci ar
urma să fie trei învieri şi trei veniri ale Domnului,
lucru cu totul neadevărat, deoarece Duhul Sfânt
zice: Că vine, că vine să judece pământul (Ps. 95,
12). A spus de două ori „că vine”, arătând cele
două veniri ale Mântuitorului: prima pentru
mântuirea lumii, iar a doua pentru judecarea ei
(Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire la Psalmi).
Dar cum va fi învierea mai înainte de sfârşit,
când va veni Hristos la a doua venire? Că dacă va
veni să împărăţească cu drepţii – aşa cum susţineţi
voi sectarilor milenişti – apoi iarăşi va veni
judecător; apoi trei veniri vor fi. Şi în care scriptură
se poate găsi scris una ca aceasta? Ci şi cu
neputinţă este, căci dacă ar veni mai înainte de
sfârşit – lumea încă fiind stricăcioasă – întru
stricăciune şi pe drepţi i-ar face să fie, şi iarăşi vor
muri; şi El Însuşi cu dânşii se va împărtăşi din
stricăciune. Dar nicidecum nu se poate de două ori
să moară cei drepţi, deoarece zice marele Apostol
Pavel că: Este rânduit oamenilor o dată să moară,
iar după aceea să fie judecata (Evrei 9, 27). După
cum se zice şi despre Hristos că înviat din morţi, nu
mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra
257 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

Lui... (Rom. 6, 9–10; Evrei 9, 28). Deci una este


învierea drepţilor şi a nedrepţilor într-o clipeală de
ochi (I Cor. 15, 51–52; I Tes. 4, 15–17).

Însemnări extrase de la Sfântul Andrei al Cezareei


despre Împărăţia cea de o mie de ani6

Mia de ani întru care va împărăţi Hristos cu


drepţii este vremea de la întruparea lui Hristos
până la venirea lui antihrist. Să se ştie că numărul
„o mie de ani” este simbolic şi cu închipuire şi nu se
ia după înţelesul literal în Sfânta Scriptură. Aşa de
pildă, în Sfânta Scriptură se vede scris: O mie de
ani înaintea ochilor Tăi, Doamne, ca ziua de ieri
care a trecut (Ps. 89, 4). Iar de vom înţelege că aici
este vorba cu adevărat numai de „o mie de ani”, ca
o zi de ieri, care a trecut, apoi altă scriptură ne
arată că nu este aşa; deoarece după cum o mie de
ani se poate socoti ca o zi, aşa şi o zi înaintea
Domnului este ca o mie de ani (II Petru 3, 8). Şi
dacă aşa vom înţelege după litera Sfintei Scripturi,
atunci câte mii de ani ne trebuie nouă ca să facem
iarăşi o mie de ani? Dar nu este aşa, ci acest număr
desăvârşit de o mie de ani este pus în Sfânta
Scriptură cu taină şi cu închipuire; şi acest număr
desăvârşit pe roada cea desăvârşită a credinţei o
arată7.
Încă despre cuvântul o mie în Sfânta Scriptură
se poate vedea şi acolo unde zice: Cuvântul care a

6
Sfântul Andrei al Cezareei, Tâlcuirea Apocalipsului,
trad. rom. Pr. Laurenţiu Zizania, Bucureşti, 1704, p. 167 în ms.
7
Idem, p. 171.
DESPRE BISERICĂ 258

poruncit Dumnezeu într-o mie de neamuri (Ps. 104,


8). Şi în alt loc zice: Omul va aduce întru roada ei o
mie de arginţi (Cânt. 8, 11), şi iarăşi acolo: O mie
lui Solomon şi două sute celor ce păzesc roadele ei
(Cânt. 8, 12). „Celor ce păzesc roadele ei” număr
desăvârşit a însemnat, că şi mulţimea întru aducere
de roadă desăvârşită este8.
Iar dacă se pomeneşte la Apocalipsă de două
morţi şi de două învieri (Apocalipsa 20, 5, 14), apoi
să înţelegem că cea dintâi moarte este moartea
trupească, dată ca pedeapsă trupului pentru
călcarea poruncii, iar a doua moarte este munca de
veci. Iar învierea cea dintâi este din faptele cele de
moarte, iar cea de a doua este aducere din
stricăciunea trupului la nestricăciune.
Iar dacă ereticii au înţeles că învierea cea
dintâi va fi înainte de învierea cea de obşte – ca să
împărăţească Hristos cu cei drepţi pe acest
pământ, spre a se desfăta drepţii „o mie de ani” cu
toate dulceţile pământului acestuia, ca o răsplată
pentru cele ce au răbdat pe pământ pentru Hristos
– şi apoi să fie învierea tuturor celor drepţi şi a celor
păcătoşi, apoi acest lucru nu numai că este străin
de Biserica lui Hristos, dar este şi o nebunie de a-l
vorbi noi. Deoarece noi auzim pe Mântuitorul zicând
către saduchei „că precum sunt îngerii în cer, aşa şi
drepţii vor fi după înviere” (Matei 22, 30); încă şi pe
marele Apostol Pavel care ne arată că împărăţia lui
Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate
şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17).
Deci să ştie toţi ereticii milenişti că împărăţia
cea de „o mie de ani” nu este altceva decât vremea
propovăduirii Evangheliei lui Hristos, care ţine de la
venirea Lui cea dintâi şi până la slăvită venirea Sa
cea de a doua9.

8
Ibidem.
9
Sfântul Andrei al Cezareei, op. cit., p. 169-171.