Sunteți pe pagina 1din 3

Cap.

68
DESPRE STAT ÎN CONCEPŢIA BIBLICĂ

Sunt unii sectari, ca de pildă Studenţii de


Biblie (Ruseliştii), Martorii lui Iehova, adventiştii şi
alţii, care susţin că, după învăţătura biblică, statul
şi autorităţile de stat nu trebuie recunoscute,
deoarece ele sunt unelte ale lui antihrist, întocmai
ca şi organizaţiile bisericeşti. Ei consideră că
autorităţile de stat – la fel ca şi „instrumentul
clerical” din Biserică – susţin deosebirile de clasă
şi vrăjmăşia între oameni; provoacă războaie
sângeroase între naţiuni, tulburări şi nenorociri.
Această blestemată învăţătură a lor, ei o propagă
mai mult prin viu grai, cu precauţie, şoptind-o la
ureche de frica autorităţilor de stat. Împotriva
acestor calomnii aduse statului şi Bisericii de
către aceşti oameni rătăciţi de la adevăr, noi
însemnăm aici din dumnezeiasca Scriptură
temeiurile şi mărturiile care ne obligă a ne supune
statului, a-l respecta, a-i da cuvenita ascultare, a
plăti impozite şi a împlini toate celelalte datorii.
Mărturiile biblice în legătură cu supunerea şi
ascultarea noastră faţă de stat sunt următoarele:
1. Organizaţiile de stat trebuie recunoscute şi
ascultate pentru că ele garantează ordinea care
este de la Dumnezeu (Rom. 13, 1–5).
2. Trebuie a ne supune şi a asculta de
autorităţile de stat, fiindcă ele sunt rânduite de la
Dumnezeu …spre pedepsirea făcătorilor de rele şi
spre lauda făcătorilor de bine… (I Petru 2, 13–18).
3. Marele Apostol Pavel scrie ucenicului său,
Tit, să înveţe pe credincioşi în ceea ce priveşte
atitudinea lor de devotament faţă de autoritatea
statului, zicându-i: Adu-le aminte să se supună
5 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ

stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata


spre orice lucru bun (Tit 3, 1).
4. Acelaşi mare Apostol Pavel scrie şi
ucenicului său Timotei, cerându-i nu numai să se
supună, ci şi rugăciune să facă pentru cei din
dregătoriile statului: Vă îndemn deci, înainte de
toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri,
mulţumiri, pentru toţi oamenii, pentru
conducători şi pentru toţi care sunt în înalte
dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi
liniştită… (I Tim. 2, 1–3).
5. Împreună cu statul, noi trebuie să
recunoaştem şi anumite aşezăminte prin care se
susţine un stat, cum ar fi de exemplu: serviciul
militar, impozitul ş.a. (Luca 3, 14; Matei 8, 5–13;
Luca 7, 1–10; Fapte cap. 10).
6. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a
învăţat să dăm Cezarului cele ce sunt ale
cezarului, adică impozitul, supunerea la serviciul
militar, cinstea celor din dregătoriile statului ş.a.
(Matei 22, 15–22; 17, 24–27 ş.a.).
7. Iarăşi marele Apostol Pavel ne sfătuieşte,
zicând: Daţi tuturor cele cu care sunteţi dator:
Celui cu dajdia, dajdie; celui cu vama, vamă; celui
cu frica, frică; celui cu cinstea, cinste (Rom. 13,
7).
8. Sfânta Scriptură ne adevereşte că sunt
admise naţionalismul şi patriotismul, ca
sentimente de adeziune şi devotament pentru
naţiunea din care facem parte şi patria în care
trăim. Mântuitorul a dat pildă Însuşi în această
privinţă, dând prioritate celor de aceleaşi neam cu
el după trup (vezi Matei 15, 24) şi poruncindu-le
apostolilor Săi să propovăduiască la toate
popoarele, dar să înceapă din Ierusalim (Luca 24,
47; Fapte 1, 8).
9. Marele Apostol Pavel respectă dreptul
fiecărui popor la „mărire” şi la „cinste” înaintea
DESPRE BISERICĂ 6

lui Dumnezeu, dacă „lucrează binele” (Rom. 2,


10). Atunci când a fost pe nedrept pedepsit, el a
cerut judecata cezarului (împăratului) (Fapte 22,
25).
10. La primele Rusalii creştine, fiind de faţă
oameni din peste 15 ţări, apostolii – ce fuseseră
insuflaţi de Preasfântul Duh – nu i-au sfătuit pe ei
ca să se împotrivească rânduielilor din ţările lor, ci
le-au vorbit fiecărora în limbile lor (Fapte 2, 1–11),
respectând astfel dreptul fiecărui popor de a
merge în căile sale (Fapte 14, 16).
11. De vreme ce serviciul militar este admis
de Sfânta Scriptură – conform mărturiilor arătate
mai sus –, evident că este admis şi războiul de
apărare, căci armata are în primul rând rolul de
apărare a ţării. Numai într-un singur caz poate fi
cetăţeanul dezlegat de obligaţia de a se supune
rânduielilor statului: când acesta ar porunci ceva
direct împotriva Legii lui Dumnezeu. În acest caz
Legea lui Dumnezeu trebuie să aibă întâietate,
după mărturia Sfintei Scripturi, care învaţă, zicând
că: Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu,
decât de oameni (Fapte 4, 19).
12. Dar însăşi buna chibzuinţă a oricărei
minţi sănătoase înţelege folosul supunerii faţă de
stat, căci acesta garantează viaţa, libertatea şi
bunurile tuturor cetăţenilor săi.
(Despre supunerea şi cinstirea datorate
rânduielilor statale să se vadă mai pe larg la cap.
32 al acestei lucrări).