morţii” şi ne dă în Sfânta Scriptură numeroase mărturii în acest sens: 1. Mântuitorul ne spune: Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut (Ioan 20, 29; Luca 1, 45). 2. Trebuie să umblăm prin credinţă, nu prin vedere (II Cor. 5, 7). 3. Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite şi dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1). 4. Dumnezeu a pedepsit pe împăratul Saul cu moarte năpraznică, fiindcă a chemat spiritele morţilor, prin vrăjitoarea din Endor (I Regi cap. 28 şi 31; I Paral. 10, 13–14). 5. Dumnezeu porunceşte israeliţilor, zicând: Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei (Lev. 19, 31). 6. Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat, cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor (Lev. 20, 27). 7. Chemarea spiritelor morţilor este urâciune înaintea lui Dumnezeu şi o mare răzvrătire împotriva voii Lui (Deut. 18, 9–14; IV Regi 21, 6; I Regi 15, 22–23). 8. Diavolul şi slugile lui ca să înşele pe oameni, se prefac în îngeri ai luminii şi slujitori ai dreptăţii (II Cor. 11, 14). 9. Dumnezeiescul Ioan Evanghelistul ne face atent să nu dăm crezare oricărui duh, ci să ispitim duhurile de sunt de la Dumnezeu (I Ioan 4, 1–3). 10. Chiar la cazul lui Saul cu vrăjitoarea din Endor nu a venit din morţi Samuil – cum ceruse 22 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ
Saul – ci satana în chipul lui Samuel (vezi la Sfântul
Grigorie de Nyssa, Cuvânt pentru pitonistă, cap. 6). 11. Pentru toate aceste pricini Sfinţii Părinţi opresc cu desăvârşire a crede cineva în vedenii şi visuri sau în nălucirile prin care satana înşeală pe mulţi. Sintetizând această învăţătură a Sfinţilor Părinţi, Sfântul Ioan Scărarul zice: „Cela ce tuturor vedeniilor şi visurilor nu crede, este filosof duhovnicesc” (Scara, cuv. 3), după cum dimpotrivă, „dracii slavei deşarte şi ai mândriei, pe cei slabi de minte în vedenii şi în visuri îi fac prooroci”. Şi iarăşi spune: „Crede numai dacă visurile îţi vestesc ţie muncă şi judecată, iar dacă te duc la deznădejde cu aceste arătări, şi acestea sunt tot de la draci” (idem). 12. Dacă în Sfânta Scriptură se arată apariţia unor feţe cereşti (sfinţi sau îngeri), ca de exemplu: – la Schimbarea la Faţă a Domnului, proorocii Moise şi Ilie (Matei 17, 3); – la moartea Domnului s-au sculat mai mulţi sfinţi adormiţi din morminte (Matei 27, 52–53); – la vestirea naşterii Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 11–20); – la naşterea Mântuitorului (Luca 2, 9–15); – la suferinţele lui din Grădina Ghetsimani (Luca 22, 43); – la Învierea Domnului (Matei 28, 2–7; Luca 24, 4 ş.a.; vezi şi la Fac. cap. 19; Tobit cap. 5 şi 12; Fapte 1, 10; 5, 19–20; 12, 7–9 ş.a.); ei au comunicat cu oamenii pe faţă, iar alteori prin vis (Matei 1, 20; 2, 13 ş.a.). Dar toate aceste apariţii nu s-au făcut la voia şi chemarea oamenilor, ci la porunca lui Dumnezeu. Ele confirmă nemurirea sufletelor şi posibilitatea lor de a se arăta oamenilor, printr-o poruncă şi misiune dată lor de la Dumnezeu, dar nicidecum nu confirmă dreptul omului de a chema morţii. DESPRE BISERICĂ 23
13. Marele Apostol Pavel a fost categoric
împotriva ghicirilor şi a vrăjilor, căci vedem că atunci când duhul cel pitonicesc sălăşluit în acea slujnică din Filipi, spunea adevărul, zicând: ...Aceşti oameni sunt slujitori ai Dumnezeului cel Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii (Fapte 16, 17). Pavel – arată Sfânta Scriptură –, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos, îţi poruncesc să ieşi din ea. Şi în acel ceas a ieşit (Fapte 16, 18). De aici se vede că şi dracii spun uneori adevărul spre a înşela pe oameni, dar nu trebuie crezuţi, ci alungaţi de la noi. 14. Nu este adevărat ceea ce susţin spiritiştii, care cheamă spiritele morţilor (sau mai bine zis ale diavolilor), că Ilie Proorocul s-a reîncarnat în Ioan Botezătorul, căci la întrebarea ce i-au pus-o Sfântului Ioan Botezătorul leviţii şi preoţii trimişi la el spre a-l cerceta dacă el este Ilie, au primit din partea Sfântului Ioan, Botezătorul Domnului, un răspuns categoric: Nu sunt Ilie (Ioan 1, 21). (Despre spiritism şi necromanţie a se vedea mai pe larg în cap. 34 al acestei lucrări).