Sunteți pe pagina 1din 8

Transferarea persoanelor condamnate.

- Florin Razvan Radu, Cooperare judiciara


internationala si europeana in materie penala. Indrumar pentru practicieni, Editura Wolters
Kluwer, 2009

Pag. 101

1.Notiune. Definitie. Reglementare.

Spre deosebire de toate celealte forme de cooperare international in materie penala


examinate in prezenta lucrare, transferarea persoanelor condamnate are un scop special:
facilitarea reintegrarii sociale a infractorilor, care se poate realize mult mai usor in tara de origine
a condamnatului.

Prin conventii multilateral sau prin tratate bilaterale, se stabileste o procedura de


transferare a unui condamnat din statul strain de condamnare in tara de cetatenie – stat de
executare.

Sunt cunoscute doua sisteme de transferare a condamnatilor : sistemul continuarii


executarii pedepsei aplicate in statul de condamnare si sistemul conversiunii condamnarii.

In aceasta sectiune vom analiza procedura transferarii persoanelor condamnate astfel cum
este reglementata in Conventia europeana asupra transferarii persoanelor condamnate,
Strasbourg, 21 martie, 1983 si Protocolul aditional din 18 decembrie 1997 si in Titlul VI din
Legea nr. 302/ 2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, legea interna
ce faciliteaza aplicarea de catre Romania a celor doua instrumente ale Consiliului Europei in
domeniu, precum si a celor catorva tratate bilaterale incheiate de tara noastra in aceasta materie.

2.Conventia Consiliului Europei asupra transferarii persoanelor condamnate, adoptata la


Strasbourg la 21 martie 19831 si Protocolul sau aditional din 18 decembrie 19972

Scopul Conventiei il constituie facilitarea transferului detinutilor straini in tarile lor de


origine. Dupa cum se arata in Raportul explicativ, aceasta Conventtie a urmarit sa reglementeze
o procedura mai rapida de transferare a condamnatilor si, in acest sens, intentia a fost de a fi
complementara Conventiei europene privind valoarea internationala a hotararilor represive, care
prezinta doua dezavantaje : a fost ratificata de un numar redus de state si procedura este mai
complicata.

Pag 102

Conventia tine seama de tendintele moderne in politica penala, respectiv importanta


reintegrarii sociale si reabilitarii infractorilor, care se pot mai usor reanaliza in tara de origine
decat intr-o tara straina. De asemenea, sunt avute in vedere considerente umanitare : dificultatile
1
Ratificata de Romania prin Legea nr. 76/1996, publicata in M. Of. nr. 154 din 19 iulie 1996.
2
Ratificat de Romania prin O.G. nr. 92/ 1999, publicata in M. Of. nr. 425 din 31 august 1999, aprobata prin Legea
nr. 511/ 2001.
de comunicare din cauza barierelor lingvistice, indepartarea de cultura si traditiile locale si
absenta contactelor cu rudele.

Conventia se distinge de Conventia europeana privind valoarea internationala a


hotararilor represive sub patru aspecte :

- o procedura mai simpla ;

- transferul poate fi solicitat nu numai de statul de condamnare, cu si de statul al carui


cetatean este condamnatul, permitand astfel ultimului sa ceara repatrierea condamnatilor ;

- transferul este conditionat de consimtamantul condamnatului ;

- Conventia prevede o procedura de transferare, nu instituie o obligatie pentru statele


parte sa dea curs unei cereri de transfer, fapt pentru care nici nu a fost necesar sa se prevada o
lista de motive de refuz si nici nu se cere statului solicitant sa isi motiveze respingerea unei cereri
de transfer.

Analiza principalelor articole ale Conventiei :

Articolul 1 defineste patru termeni esentialai pentru mecanismul de transferare :

a) “condamnare” - in sensul Conventiei, numai o pedeapsa sau masura care implica


privarea de liberatate, indifferent daca executarea a inceput sau nu;

b) “hotarare” - decizie pronuntata de o instant judecatoreasca;

c) “stat de condamnare” - statul in care s-a pronuntat hotararea de condamnare;

d) “stat de executare” - statul unde executarea pedepsei urmeaza sa fie transferata.

Articolul 2 contine, in primul alineat, principiul general care guverneaza aplicarea


Conventiei, cea mai larga cooperare in vederea transferarii persoanelor condamnate. Dupa cum
am aratat si mai sus, alin. (3) contine o prevedere importanta, potrivit careia transferul poate fi
solicitat nu doar de statul de condamnare, ci si de statul de executare.

Pag 103

Articolul 3 enumera, in primul alineat, sase conditii care trebuie indeplinite pentru ca
transferarea sa se realizeze.

Prima conditie este ca persoana in cauza sa fie resortisant al statului de executare. Pentru
a face aplicarea Conventiei mai usoara, s-a preferat folosirea acestui termen in locul unor notiuni
care, in practica, pot da loc la probleme de interpretare, precum, “resident obisnuit in celalalt
stat” si “stat de origine”, utilizate in art. 5 din Conventia europeana privind valoarea international
a hotararilor repressive. Nu este necesar ca persoana condamnata sa fie doar cetatean al statului
de executare, putand avea si multipla cetatenie. Litera a din alin. (1) trebuie sa fie citita impreuna
cu alin. (4), care da Statelor contractante posibilitatea de a define, prin intermediul unei
declaratii, termenul “resortisant”. Astfel, Romania a declarat ca prin termenul resortisant va
intelege cetatean al statului de executare sa cetatean al statului de tranzit. Alte state pot include in
aceasta notiune si rezidentul permanent sau persoane fara cetatenie.

A doua conditie este ca hotararea sa fie definitive si executorie, fie pentru ca toate caile
de atac au fost epuizate, fie pentru ca termenele pentru exercitarea unei asemenea cai de atac au
expirat. Este vorba de cai ordinare de atac, ceea ce nu exclude o revizuire ulterioara a hotararii,
in lumina art. 13.

A treia conditie priveste durata pedepsei ramasa de executat, care sa fie de cel putin 6
luni la data primirii cererii de transfer. Introducerea acestei conditii a avut in vedere doua
considerente: scopul Conventiei, de a fi un instrument pentru reintegrarea sociala a
condamnatului nu poate fi atins decat daca perioada ramasa de executat este sufficient de lunga;
costurile implicate de transfer, destul de mari, care nu se justifica daca durata pedepsei ramasa de
executat este prea mica. Cu toate acestea, alin. (2) permite Statelor Contractante sa deroge de la
aceasta regula si, in cazuri exceptionale, sa accepte transferul si daca durata pedepsei ramasa de
executat este mai mica de 6 luni.

A patra conditie, esentiala, este consimtamantul condamnatului. Aceasta conditie, care nu


se regaseste in Conventia europeana privind valoarea international a hotararilor repressive este
unul din elementele de baza ale mecanismului de transferare stability de Conventie. Aceasta
conditie pleaca tot de la scopul primordial al reintegrarii soaciale a infractorului, a carui
indeplinire ar fi ingreunata daca transferul s-ar realize impotriva vointei sale. Aceasta conditie
pleaca tot de la scopul primordial al reintegrarii sociale a infractyorului, a carui indeplinire ar fi
ingreunata daca transferul s-ar realize impotriva vointei sale. Aceasta prevedere trebuie citita in
corelare cu art. 7, care instituie reguli privind modul in care consimtamantul trebuie dat si
posibilitatea pentru statul de executare de a verifica respectarea acestor reguli. Consimtamantul
poate fi dat de reprezentantul legal daca unul din cele doua state considera necesar acest lucru pe
motiv de varsta sau de boala psihica.

Pag 104

Cea de-a cincea conditie urmareste respectarea principiului dublei incriminari.

A sasea conditie o constituie acordul celor doua state implicate.

Alineatul (3) trebuie coroborat cu art. 9, care permite statului de executare sa aleaga intre
doua procedure: continuarea executarii sau conversiunea condamnarii. La cerere, statul de
executare trebuie sa informeze statul de condamnare pentru care din procedure opteaza. Ca
regula generala insa, statul de executare este liber sa aleaga intre cele doua posibilitati. In
practica, daca statul de condamnare nu agreeaza variant aleasa de statul de executare nu isi va da
acordul la transferare. La acest alineat, statele contractante pot face declaratii, in sensul de a
exclude una din cele doua proceduri.

Articolul 4 instituie obligatia de a furniza informatii in diferite faze ale procedurii.


Potrivit alin (1), orice persoana condamnata eligibila pentru transferarea potrivit Conventiei
trebuie sa fie informata, de statul de condamnare, despre posibilitatea conferita de Conventie.
Aceste informatii ii vor permite condamnatului sa isi exprime dorinta de a fi transferat. Trebuie
subliniat ca persoana condamnata nu poate es insasi formula cererea formala de transferare, ci,
potrivit art. 2 alin. (3), aceasta este de competent numai a statelor, fie statul de condamnare, fie
statul de executare. Informatia trebuie furnizata condamnatului intr-o limb ape care o intelege.

Alineatele 2 si 3 se aplica in ipoteza in care condamnatul si-a exprimat in fata


autoritatilor statului de condamnare intentia de a fi transferat, situatie in care statul de
condamnare trebuie sa informeze statul de executare si sa ii comunice elementele prevazute la
alin. (3).

Alineatul (4) se aplica in situatia in care condamnatul si-a exprimat in fata autoritatilor
statului al carui cetatean este interesul in a fi transferat.

Alineatul (5) instituie obligatia de a-l tine informat, in scris, pe condamnatul care si-a
manifestat interesul de a fi transferat, despre evolutia demersurilor de transferare.

Articolul 5 reglementeaza forma si canalele de comunicare a cererilor de transferare,


regula fiind ca atat cererile, cat si raspunsurile sunt transmise intre ministerele de justitie ale
celor doua state.

Articolul 6 reglementeaza documentele care trebuie sa fie prezentate de statul de


condamnare statului de executare ( alin. 1) si de statul de executare statului de condamnare (alin.
2).

Pag 105

Articolul 7 reglementeaza modul in care consimtamantul trebuie dat si in care acest lucru
este verificat, pornind de la faptul ca acesta este conditia premise pentru realizarea transferului.
De aceea, statul de condamnare trebuie sa se asigure ca darea consimtamantului se face in mod
voluntary si in deplina cunostinta despre consecintele juridice pe care transferarea le are, iar
statul de executare are posibilitatea sa verifice, prin intermediul unui consul sau a altui official,
daca aceste conditii pentru acordarea consimtamantului au fost respectate.

Deoarece transferarea se bazeaza pe consimtamantul condamnatului, nu s-a mai


considerat necesar introducerea regulii specialitatii, asa cum este ea reglementata in alte
instrumente, precum Conventia europeana de extradare si Conventia europeana privind valoarea
international a hotararilor repressive. Din acest motiv, este foarte important ca printer
informatiile care ii sunt furnizate condamnatului, pentru a-si da consimtamantul in deplina
cunostinta de consecintele juridice ale transferului trebuie sa se afle sic ea legata de inexistenta
regulii specialitatii transferarii, ceea ce presupune ca in statul de executare va putea fi urmarit,
judecat, condamnat sau expus executarii unei pedepse si pentru alte fapte anterioare transferarii.

Articolul 8 urmareste respectarea principiului “ne bis in idem”, referindu-se la efectele


transferarii in statul de executare.

Articolul 9 reglememteaza executarea pedepesei in statul de executare, statuand


principiile generale care guverneaza executarea, detaliile privind cele doua procedure fiind
reglementate in articolele 10 si 11.

Potrivit alineatului 1 din articolul 9, statul de executare are dreptul sa aleaga daca
continua executarea imediat sau printr-o decizie judecatoreasca ori administrativa (art. 10), ori
daca schimba condamnarea, printr-o procedura judiciara sau administrativa, in una
corespunzatoare celei prevazute de legislatia sa.

Diferenta esentiala dintre “continuarea executarii” si “conversiunea condamnarii”, numita


in mod comun “exequatur” este ca in primul caz statul de executare continua sa aplice pedeapsa
pronuntata in statul de condamnare, eventual adaptata, in timp ce in al doilea caz pedeapsa este
inlocuita cu o alta pedeapsa.

In ambele ipoteze, executarea este guvernata de legea statului de executare, inclusive in


ceea ce priveste conditiile liberarii conditionate. Alineatul 3 precizeaza expres ca statul de
executare este competent sa ia toate masurile corespunzatoare.

Alineatul 4 are in vedere situatiile in care niciuna din cele doua proceduri nu pot fi
aplicate in statul de executare deoarece este vorba de masuri de siguranta impuse pentru
considerente de sanatate mintala si permite statului de executare ca, printr-o declarative adresata
Secretarului General al Consiliului Europei, sa comunice ce procedura va aplica in aceste situatii.

Pag 106

Articolul 10 reglementeaza prima procedura de transferare posibila – continuarea


executarii. Daca opteaza pentru aceasta procedura, statul de executare este tinut de natura
juridical a pedepsei aplicate in statul de condamnare si de durata acesteia, pe care nu le poate
schimba. Aleneatul 2 permite, totusi, adaptarea pedepsei, atunci cand cele doua state au sisteme
penale diferite in ceea ce priveste tipurile de pedepse sau minimul si maximul acestora. Limitele
adaptarii sunt: pedeapsa adaptata sa corespunda cu cea impusa in statul de condamnare; sa nu
agraveze, prin natura sau durata, sanctiunea aplicata in statul de condamnare; nu trebuie sa
depaseasca maximul prevazut de legea statului de executare.

Articolul 11, “Conversiunea condamnarii”, se refera la procedura judiciara sau


administrativa prin care statul de executare substituie pedeapsa aplicata in statul de condamnare
cu o sanctiune prevazuta de legea sa. Articolul nu reglementeaza procedura de urmat, care
ramane atributul statului de executare. Cu toate acestea, in ceea ce priveste limitele conversiunii,
alineatul 1 al art. 11 stabileste patru conditii care trebuie respectate de autoritatea competent a
statului de executare.

Astfel, o prima limita este aceea ca autoritatea competent a statului de executare este
tinuta de situatia de fapt retinuta in hotararea pronuntata in statul de condamnare, neavand
posibilitatea sa aprecieze asupra elementelor subiective si obiective ale faptelor ce constituie
infractiune. De aceea, inlocuirea condamnarii cu o sanctiune de natura sau durata diferita nu
implica modificarea hotararii, cid oar serveste pentru executarea predepsei in statul de executare.

O a doua limita stabileste ca o sanctiune privative de libertate nu poate fi convertita intr-o


sanctiune pecuniara. Aceasta decurge din definitia data condamnarii in art. 1 litera a, ca pedeapsa
sau masura privative de libertate. Totusi, aceasta conditie nu impiedica conversiunea intr-o
sanctiune fara executarea pedepsei inchisorii.

A treia conditie este ca perioada deja executata trebuie dedusa din pedeapsa astfel cum a
fost convertita in statul de executare.

O a patrula limita este aceea ca pozitia penala a persoanei condamnate nu poate fi


agravata.

Conform articolului 12, gratierea, comutarea sau amnistia pot fi acordate de oricare dintre
cele doua state, in timp ce, in conformitate cu prevederile art. 13, revizuirea condamnarii este de
competent exclusive a statului de condamnare.

Pag 107

Articolul 14 reglementeaza incetarea executarii atunci cand statul de condamnare ia o


masura care conduce la incetarea executarii prdepsei, iar articolul 15 instituie obligatia de
informare privind executarea, care incumba statului de executare.

Articolul 16 reglementeaza tranzitul, fiind similar articolului 12 din Conventia europeana


de extradare si articolului 21 al Conventiei europene privind valoarea international a hotararilor
repressive.

Articolul 17 reglementeaza problemele limbilor utilizate si a costurilor, celelalte articole


reprezentand clauze finale privind intrarea in vigoare, modificarea, incetarea, etc. Conventiei.

3. Protocolul aditional din 18 decembrie 19973

Scopul Protocolului additional este de a reglementa transferul executarii pedepselor in


doua situatii diferite:

3
Ratificat prin O.U.G. nr. 92/ 1999, Publicat în M. Of. nr. 425 din 31 august 1999.
a) Cand persoana condamnata a fugit din statul de condamnare in statul al carui
cetatean este.

b) Cand persoana condamnata face obiectul unei masuri de expulzare sau de


deportare ca o consecinta a condamnarii.

Ca si Conventia mama, nici Protocolul nu impune statelor obligatia de a aproba


transferul, ci doar instituie cadrul juridic in care statul de condamnare si statul de executare pot
coopera daca vor.

Articolele cheie ale Protocolului sunt articolele 2 si 3.

Articolul 2 reglementeaza prima situatie prezentata mai sus, respective cand un cetatean
al unui stat A condamnat intr-un stat B, paraseste teritoriul statului B inainte sau in timpul
executarii pedepsei si intra voluntar pe teritoriul statului A, incercand astfel sa se sustraga de la
executarea pedepsei, mai ales in cazul acelor state care nu isi extradeaza proprii cetateni.

Articolul nu se aplica in situatiile in care cetateanul statului A este condamnat in absentia


in statul B sau cand un cetatean al statului A este condamnat in statul B cu suspendarea
executarii, iar suspendarea executarii este revocata dup ace condamnatul revine voluntar in statul
A.

Astfel, in situatia prevezuta in articolul 2, Conventia – mama nu poate fi folosita, pentru


ca persoana condamnata nu se mai afla pe teritoriul statului de condamnare, deci nu mai poate fi
vorba de transferarea acesteia, forma fireasca de solicitare a unei persoane care se sustrage
justitiei – extradarea – nu poate fi folosita, deoarece multe state nu isi extradeaza cetatenii, iar
alte forme de cooperare, precum cea prevazuta de Conventia europeana privind valoarea
international a hotararilor repressive sunt dificil de utilizat. Mai mult, ca effect al principiului ne
bis in idem, si judecarea persoanei in cauza in statul de cetatenie pentru faptele pentru care a fost
condamnata in statul de executare, in baza principiului aut dedere, aut judiciare, este adesea
imposibila, chiar daca intinderea lui ne bis in idem in plan international este diferita de cea din
dreptul intern. Pentru toate aceste ratiuni era nevoie de reglementarea in acest Protocol a
preluarii de catre statul de cetatenie a executarii pedepsei aplicate in statul de condamnare.

Pag. 108

Spre deosebire de Conventia – mama, in cazul careia consimtamantul condamnatului este


o conditie esentiala, in acest caz, consimtamantul nu mai este necesar, intrucat condamnatul s-a
sustras de la executare (art. 2, alin. 3).

Pentru preluarea executarii unei condamnari, ca urmare a unei cereri intemeiate de


articolul 2 din Protocol presupune ca, exceptand art. 3 alin. 1 litera d, Conventia se aplica,
inclusive art. 8-11.
Alineatul 2 prevede posibilitatea ca statul de executare sa ia, la cererea statului de
condamnare, inainte de primirea documentelor in sprijinul cererii de preluare a executarii
pedepsei sau inainte de decizia finala asupra cererii de preluare a executarii pedepsei, masura
arestarii preventive a persoanei in cauza sau orice alta masura menita a preveni fuga acesteia.

Articolul 2 nu prevede nici principiul specialitatii, dat fiind prezumtia ca persoana


condamnata doreste sa ramana pe teritoriul statului A.

Articolul 3 reglementeaza o alta ipoteza in care consimtamantul condamnatului nu mai


este necesar pentru transferarea acestuia in statul de cetatenie: atunci cand, ca urmare a masurii
de siguranta a expulzarii sau deportarii, odata ce pedeapsa ar fi ispasita persoana in cauza nu mai
poate ramane pe teritoriul statului de condamnare. Potrivit Raportului explicative, intelesul dat
de Protocol termenilor “expulzare” si “deportare”, menit a raspunde legislatiilor variate ale
statelor, include orice masura ca urmare a careia persoana in cazua este indepartata de pe
teritoriul statului de condamnare, inclusive ordine date de autoritati administrative.

Transferul in baza acestui articol poate fi conceput doar dup ace toate caile de atac
importiva expulzarii sau deportarii au fost epuizate.

Desi consimtamatul condamnatului nu este necesar, pornind de la premise ca oricum la


ispasirea pedepsei ar fi obligat sa paraseasca teritoriul statului de condamnare, drepturile acestuia
sunt protejate prin solicitarea opiniei acestuia ( alin. 2 si 3) si prin aplicarea principiului
specialitatii (alin.4).