Editorial ian. - feb.

2011
111-112

LUCRURI

Pe fiecare ne înconjoară, acasă, lucruri. Multe ori puţine. Mari sau mici. În
culori sumbre ori vesele. Greu sau uşor de manevrat. Vechi sau noi. Netede ori
aspre la atingere. Strălucitoare sau terne. Moştenite, cumparate de noi ori primite.

Lucruri. Strict necesare, doar uneori folositoare, inutile, dar bucurând privirea,
trezind amintiri vesele ori triste, deşteptând nostalgii, emoţii sau indiferenţă.

Gustul nimănui nu se discută, nu se critică, nu se laudă. Gustul nostru ţine de

sinele nostru, de educaţie, de viaţa cotidiană şi moda ei. Uneori astfel de obiecte
nici nu le mai vedem. Ştim că sunt acolo, la locul lor, de câteva zile ori de zeci de
ani. „E de la bunici”, “Mi le-a dăruit mama“, “Le-am primit de la
soţ/soţie/frate/soră/copil“, “L-am cumpărat din primul salariu“,“Am dat bani grei
pe el“ etc. Şi concluzia: “Lasă-l acolo“.

Le lăsam pe toate “acolo“, aşa cum le-am pus cândva, la vedere ori ascunse.
Le utilizăm ori rămân ascunse cu anii. Ne bucură sau ne lasă indiferenţi de-a lungul
câtorva zile sau al unei vieţi.

Lucruri. Ne înconjoară, ne stau alături între pereţii locuinţei. Le dăruim sau le

aruncăm când ne “revizuim“ casa. Când ne mutăm, când o renovăm. Le păstrăm,
“să rămână urmaşilor“.

O casă rămasă fără stăpân, fără proprietar, revenind urmaşilor “se desface“
rapid sau rămâne puţin schimbată. Ori deloc. Lucrurile materiale au o viaţă mai
lungă decât traiul omului. Şi adună în ele toate simţămintele, toate stările sufleteşti
prin care trecem aflându-ne în preajma lor. Interiorul unei case în care au fost
gânduri triste, plânsete, emoţii, veselie, stări de nervi, bucurii simţite ori şi
exprimate, vorbe frumoase, urări sau vorbe rele, blesteme, toate, toate se strâng în
pereţii casei şi în lucrurile care ne înconjoară.

Materia păstrează spiritul (ca şi omul, până la plecarea lui de pe Pământ). Dar
omul se curăţă – fizic, aşa cum facem şi cu lucrurile (haine, încăţăminte, mobilier,
cărţi, veselă şi multe alte obiecte) şi “se spală“ sufleteşte, încercând, de-a lungul
anilor să-şi cureţe păcatele. Lucrurile cer şi ele curăţarea, binecuvântarea divină,
aghiazma, rugăciunea noastră şi a preotului ce ne sfinţeşte, periodic, locuinţa. Şi tot
periodic, dacă e posibil – zilnic, să le lăsăm vederii Soarelui. E spiritul înalt care,
prin bunul Dumnezeu, ne menţine viaţa pământească. Apa le curăţă pe dinafară de
murdărie, slujba de sfinţire le curăţă spiritual. Pentru că şi lucrurile au suflet. Ne
văd, ne aud, ne simt. Se bucură ori se – ntristează odată cu noi. Poate că noi uităm;
ele, niciodată.

La magazinele “Consignaţia“ ori pe tarabele vânzătorilor de la diferite târguri

găsim sute de obiecte frumoase şi de preţ. Sunt trimise acolo în majoritatea
cazurilor de semeni ai nostri care nu mai au nici ce mânca. Dacă ne plac, dacă ne
sunt folositoare şi mai ales, dacă ne permitem financiar să le cumpărăm. Ajutăm
oameni mai nevoiaşi ca noi.

Dar să le curăţăm spiritual măcar cu apă sfinţită, pentru că provin din case
unde, cel puţin în ultimul timp a fost tristeţe. Şi, aducându-le în locuinţa noastră, să
le iubim, atât cât ne este dat şi să ne putem despărţi uşor de ele…când nu ne mai
este dat să le avem. Aş da şi alte exemple: caietul şcolar. Dacă-l trântim nervoşi
“uf, ce lecţie grea, n-o învăţ “ , nici n-o vom reţine. Chiar deloc. Manevrând
civilizat caietul, ne va ajuta şi el, să fim siguri de asta. De asemenea, o carte se
bucură când e citită şi, de nu mai avem nevoie de ea, s-o dăruim, s-o cunoască şi
altul; se va bucura şi primitorul…şi cartea. Şi nu numai cărţile; din prea plinul
nostru putem dărui celor ce nu mai au nimic. “Ai ceea ce dai“.

Un vas curăţat cu duşmănie, cu neatenţie sau cu tristeţe ne va scăpa din

mâini. Va prefera să se spargă decât să se încarce în plus cu necazul nostru. Şi
altele, şi altele…
 Lucruri. O parte a traiului nostru. Tovarăşele noastre în drumul vieţii, mereu
dornice de a ne fi folositoare. Trebuie respectate, îngrijite, dăruite cu drag, atunci
când ne permitem.

Pentru că au fost cândva lucrate de mâinile unui meseriaş, concepute de

gândirea unui specialist. Munca şi concepţia acestora trebuie de fapt respectate şi
pentru că tot ce e frumos şi folositor se făureşte din iubirea şi din voinţa divină ce
vin de dincolo de Pământ pentru Pământ; şi astă dragoste trebuie întâi în suflet
primită şi numai astă voinţă trebuie ascultată şi împlinită în tot ce ni s-a hotărât.
Chiar când e vorba…doar de lucruri.