Sunteți pe pagina 1din 4

Vrei mai mult?

Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

Sfinxul de la Topleţ
Ing. Dan Corneliu Brănean

Cine călătoreşte cu trenul spre Timişoara trecând prin dreptul localităţii Topleţ situată la 10
km. de la Orşova spre Herculane (sau în sens invers la 7km. de gara staţiunii balneoclimatice) sau
mergând spre şosea, în dreptul unde aceasta intersectează calea ferată- la un moment dat- privind
înspre Cerna, va rămâne stupefiat de apariţia unei clare figuri umane, a unei stânci izolate ieşind din
malul stâng al văii şi cursului de apă, care curge paralel cu aceste căi de comunicaţie la o distanţă de
mai puţin de un kilometru.
Stânca este albă şi strălucitoare pe fondul închis al vegetaţiei malului dacă mai avem şi puţin
soare. Impresia este măreaţă, dar trebuie gustată rapid, căci este repede trecătoare din cauza
conformaţiei terenului şi poziţiei copacilor.
Situată în afara localităţii Topleţ (spre Herculane) la circa 2km., stânca, care reprezintă cea mai
perfectă sculptură megalitică din ţara noastră şi după cunoştinţa mea şi din lume, nu a fost remarcată,
semnalată ÎN MOD CLAR şi analizată nici măcar de N.Densuşianu în celebra sa lucrare "Dacia
Preistorică" din anul 1913 deşi aceasta -pe bună dreptate-acorda acestei zone o importanţă deosebită
de-a lungul istoriei ţării noastre şi implicit a Europei. Este adevărat că el scrie despre un chip colosal
al lui Hercule, de un curios simulacru al aceluiaşi Hercule, dar nu precizează că acesta ar fi fost
amplasat lângă Topleţ, ceea ce ar fi fost necesar întrucât puţin în amonte de Băile Herculane, dar tot
pe malul Cernei, se mai găseşte un cap de bărbat, dar mai puţin retuşat decât cel de la Topleţ, situat
însă la o înălţime mult mai mare, dominând valea.
Prima fotografie a Sfinxului pe care o cunoaştem a fost făcută de ing. Vasile Ionescu prin anul
1932 pe placă de sticlă, fotografie istorică. Se poate constata pe margine în imediata apropiere a
stâncii a unei căsuţe între timp de mult dispărută. Soţia sa, pictoriţa Eliza Ionescu realizează în acelaşi
an (1932) un tablou în ulei al Sfinxului de la Topleţ. Ing. Vasile Ionescu merită atenţia noastra pentru
că îl vom regăsi mult mai târziu în Munţii Bucegi, însoţindu-l în anul 1968 pe celebrul specialist în
sculpturi megalitice Daniel Ruzo din Peru.
Vasile Al. Ionescu s-a născut în judeţul Botoşani în anul 1898. Absolvent al Facultăţii de
Silvicultură din Politehnică, a lucrat la Ocoalele Silvice din Tismana (în 1924) şi Herculane (1932). S-a
stabilit în anul 1937 în Sinaia, unde a şi decedat în 1980.
Ulterior, dar mult mai târziu, Stânca măiastră a fost popularizată pe ilustrate sub denumirea de
Sfinxul Bănăţean,dar atenţia asupra ei a cercetătorilor mai avizaţi a fost atrasă de sculptorul
Constantin Iordache din Bucureşti, decedat în 1994, prin intervenţii scurte dar repetate în presa
zilnică a anilor 1970, intervenţii care m-au intrigat şi pe mine, determinând deplasarea la faţa locului
şi realizarea primelor fotografii cu un teleobiectiv de 135mm. în ziua de joi 13 iunie 1974 (foto). Pe
malul stâng al Cernei există un drum de ţară pe care se poate ajunge cu uşurinţă din Topleţ. La un
moment dat se zvonise că acest drum va fi modernizat ceea ce ar fi periclitat în mod evident
integritatea acestei Stânci-mesager din vremuri de mult trecute. O asemenea situaţie s-a mai
întâmplat în zonă în secţiunea Porţilor de Fier, unde, cu ocazia realizării căii ferate, au fost distruse
componente ale formaţiei de stânci "Baba şi Moşul" (cei care au efectuat propriu-zis operaţiunea au
decedat la scurt timp întrun straniu accident de vagonet). Rugăm pe cititorii noştri care cunosc
amănunte precise despre această situaţie, să ne trimită articole pentru a fi publicate. În aceeaşi ordine
de idei, deşi în alt domeniu, solicităm sprijinul documentar al celor care cunosc situaţii de decese
rapide a unor demolatori de biserici. Revenind la Sfinxul nostru, pentru a-l proteja regretatul Prof. C.
S. Antonescu- Vicepreşedinte al Comisiei pentru Protecţia Mediului Înconjurător, al municipiului
Bucureşti m-a înţeles şi s-a adresat în scris la 14.V.1977 primului Vicepreşedinte al judeţului Caraş-
Vrei mai mult?
Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

Severin. La această adresă a fost nevoie a se reveni printr-o nouă adresă în 19.X.77 semnată de data
aceasta de inimosul secretar al aceleiaşi comisii ing. Constantin Ciuceanu. Nu s-a primit nici un
răspuns, dar lucrarea de care ne temeam nu a mai prins viaţă.
Lipsa simţului valorilor materiale şi spirituale se resimte la acest monument unic în lume şi la
nivelul tăranilor din zona de la care te puteai aştepta că, fiind mai autentici, să-şi păstreze zestrea cu
care i-au lăsat strămoşii lor, cu mai multa dragoste. Mai târziu, în anul 1977, când am ajuns la poalele
stâncii (având cca.10m. înalţime) şi plecând din Topleţ, ţăranii mă întrebau miraţi ce am avut de văzut
la o stâncă pe care ei o numesc "Capul Turcului" (bine măcar că au remarcat totuşi că este vorba de un
cap de om). Ignoranţa şi nepăsarea nu este specifică zonei sau poporului român, ci reprezintă stadiul
de evoluţie la
care a ajuns la un moment dat ciclul umanităţii în care ne aflăm. Interesantă în acest sens este
relatarea domnului Radu Popescu din Drăgăşani care în anul 1939 constatând prezenţa unui OZN
staţionar mult timp lângă comuna Comăniţa din jud. Olt a chemat pe cineva de la Prefectura din
Slatina, care împreună cu Olăreanu, neânţelegând nimica au "îngropat" situaţia ca neinteresantă. Dacă
dl. Radu Popescu nu şi-ar fi publicat aceste amintiri într-un serial din ziarul "Tineretul Liber" în 1993
nici nu s-ar fi ştiut că în anii 1930 se înregistrau asemenea fenomene în ţara noastră. Terminăm
această divagaţie aparentă solicitând cititorilor noştri care au fost martori ai unei experienţe OZN să
ne trimită completat formularul de observaţie pe care-l publicăm. Adresele noastre de e-mail vă stau
la dispoziţie.
Referitor la denumire este evident că cea de Sfinx nu este corectă pentru că nici nu aduce cu
aşa ceva fie că ne gândim la Sfinxul de la Gizeh, fie la probabil prototipul lui: Sfinxul din Bucegi. Pentru
că este mai simplu, pentru că şi alte sculpturi asemanatoare sunt denumite tot Sfinx, vom păstra în
continuare aceasta denumire, cu delimitările menţionate mai sus. Credem că deja încetăţenită în
mintea oamenilor care cunosc zona, aceasta denumire este extrem de greu de schimbat, mai ales pe
parcursul unor intervale scurte de timp.
De altfel orice atribuire a acestui splendid profil nu poate avea nici o justificare, chiar dacă i s-
ar spune că ar fi al lui Hercule aşa cum ar rezulta din contextul evenimentelor descrise de Nicolae
Densuşianu care s-ar fi întâmplat prin zonă. În privinţa stabilirii vechimii lui aceasta nu se poate face
prin metodele pe care ştiinţa le deţine la nivelul actual. O datare prin mijloace parapsihologice este
însă posibilă, iar rezultatul ei ar prezenta un mare interes. Singurul neajuns al acestei metode este
lipsa unei datări paralele prin altă metodă, pentru comparare şi validare. S-ar putea spune prin
apreciere intuitivă că lucrarea
are o vechime de peste 35000 de ani înainte de Hristos şi că este foarte complexă. Complexitatea este
spaţială în sensul că pe malul celalalt, aproape în acelaşi profil transversal se găseşte o altă sculptură
mai puţin evidentă pentru că este şi mai puţin finisată, dar fiind şi în chip de basorelief. Această
imagine de pe malul drept este foarte puţin cunoscută, deşi a fost semnalată şi de dr. Ilie Cristescu în
cartea "Tezaurul Cernei" (Ed.Sport-Turism, 1978, pg.94).
Complexitatea este şi locală deoarece - conform unui principiu de eficienţă a realizatorilor,
situaţie pe care o vom întâlni şi la alte lucrări, pe o aceeaşi stâncă apar mai multe figuri. Revenind la
Sfinxul nostru, la o primă vedere, se poate constata fără dificultate că de fapt sunt două profile
suprapuse, al doilea, mai nefinisat, putând reprezenta o femeie. Dar nu este numai atât. Depăşind
profilul (venind dinspre Topleţ) şi fotografiind de pe partea cealaltă, imaginea care apare este total
diferită, ea reprezentând un cu totul alt profil, acesta având şi o respectabilă barbă.
Mai mult, pe drumul de apropiere în momentul când stânca îşi face apariţia el evidenţiază o a
treia figură tot de bărbat având şi ureche şi pe mijlocul nasului o "buba", situaţie pe care o vom întâlni
şi în munţii Căliman.
Vrei mai mult?
Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

Mai pot adaugă că stânca este puternic încărcată energetic, situaţie pe care am simţit-o mai
ales fiind în situaţia de plafon jos de nori, pe punctul generării unei ploi. Atunci senzaţia a fost de
disconfort şi teamă şi ea m-a determinat să părăsesc zona în grabă.
Sfinxul de la Topleţ a mai fost vizitat de Dr. Iuliu Floareş din Piatra Neamţ care este un
specialist în sculpturi megalitice, dar a impresionat în mod deosebit pe Cornelia Velcescu, pictor şi
sculptor, reântoarsă definitiv de la Paris, care a vizitat zona în anul 1981, însoţită de ziaristul Gavrilă
Copil şi de fiul ei, Leonard.
Şi ei în dreptul Stâncii i s-a tăiat respiraţia, dar consideră colosul ca emanând blândeţe,
umanism, o imperială inteligenţă şi o mare stăpânire de sine.
Apreciază că statuia reprezintă chipul multimilenar al Strămoşului din Carpaţi şi că trebuie să
facem o corelaţie între sanctuarele Daciei, care nu sânt prea departe şi sculpturile megalitice în
general, aceasta în special. Statuia nu este făcută de dragul artei: fără doar şi poate ea cuprinde şi un
mesaj. Cornelia Velcescu şi-a publicat în ţara o lucrare finisată la Paris: ”Zeii împăraţi ai vechii Dacii-
fondatorii vechii ştiinţe asupra ciclităţii timpului distrugător”, este o vizionară şi în acelaşi timp om de
ştiinţă având absolvită şi Facultatea de Matematică. Ea este vizionară şi pentru că întrevede două
adevăruri care se vor confirma în curând. Primul, pare a fi o figură de stil, dar nu este aşa, când
declară: ”Pământul işi sopteste Tainele”. Al doilea adevăr fiind că într-adevăr Sfinxul de la Topleţ (şi
nu toate sculpturile megalitice) contine un mesaj.
În lucrarea pomenită, Cornelia Velcescu arată că la strămoşii nostrii Zeul zoomorf al fulgerelor
şi trăznetelor se numea Turcu. Dr. Ilie Cristescu, în lucrarea menţionată, considera că denumirea dată
de localnici de Capu Turcului se datorează fesului pe care Sfinxul pare a-l purta pe cap. Interpretarea
aceasta vizuală este forţată; în schimb legătura ancestrală cu zeul mai susmenţionat este mai
plauzibilă. În acelaşi fel se pot traduce şi o mulţime de toponime din ţara noastră apreciind, cu bun
simţ, că poporul nu putea să glorifice- în atâtea locuri- o naţie care i-a făcut numai neplăceri. Cornelia
Velcescu acordă statuii Strămoşului din Carpaţi (Sfinxul de la Topleţ) o vechime de circa 58000 ani
înainte de Hristos corespunzătoare procesiei de aur a evoluţiei umane, vechime care totuşi este mai
mică decât cea a Complexului rupestru de la Trebujeni (din Basarabia), Sfinxul din Bucegi,
monumentul original de la Adamclisi sau Stânca Omul (pe care o amplasează la 76032 î.H.).
Sfinxul de la Topleţ a mai atras atenţia şi prolificului publicist Mihai Rădulescu care în volumul
de eseuri ”Împuşcarea călăreţului” Ed. Ramida, 1994, are şi un capitol intitulat ”Sfinxul de pe Cerna”.
Bine documentat, bineânţeles plecând de la N. Densuşianu dar folosind toate variantele baladei
despre Iorgu Iorgovan precum şi informaţii de teren, autorul creează o impresionantă reconstituire a
unui scenariu ancestral realizat pe elementele comune ale acestei balade cu sugestii parapsihologice.
Ca şi Cornelia Velcescu,
Leonard Velcescu, Gavrilă Copil, Mihai Rădulescu s-a pătruns de sacralitatea locului, toţi prinzând
câmpul de vibraţii descifrat din diferite unghiuri şi puncte de vedere.
Cu aceste precizări considerăm, că s-a transmis către cititori suficientă informaţie pentru a le
trezi interesul pentru această minune ancestrală care, în condiţiile unui turism bine organizat, ar
putea fi folosită şi propagandistic, prin organizarea unor spectacole de sunet şi lumină care să atragă
turişti din toată lumea. Până atunci mai este mult şi de acest interval de timp ar putea profita
cercetători folosind tehnici diferite, pentru a studia toate aspectele încă necunoscute ale acestei
comori unice în lume. Dintre tehnicile de folosit, fotografia are cele mai mari posibilităţi, dar sub toate
aspectele sale: cu filme ultrasen-sibile în nopţile cu lună plină, în infraroşu, fotografii aeriene etc.
Măsurători geomagnetice şi radioactive sunt neapărat necesare ca şi bineânţeles măsurători
îndelungate bioenergetice, de diferite tipuri. Probelor de roca li se poate face electronofotografia. Este
Vrei mai mult?
Citeste Zori de Ziua, periodic on-line de analiza si sinteza asupra realitatii fantastice

posibil ca prelucrarea grafică informatizată a fotografiilor realizate de-a lungul timpului să releve
lucruri nebănuite.