Sunteți pe pagina 1din 3

Posibilități de dezvoltare turistică a localității Târgu – Ocna

Deși turismul nu este o activitate cu un risc ridicat de poluare, precum industria


sau agricultura, pentru o bună desfășurare a acestuia, calitatea mediului înconjurător
reprezintă o condiție primordială. Este necesar ca turiștii să înțeleagă acest lucru și să
conștientizeze importanța conservării calității mediului și componentelor sale, atât pentru
ei dar și pentru generațiile viitoare. Așadar, toate activitățile turistice pe care aceștia le
desfășoară ar trebui, în primul rând, să aibă în centru interesul fiecărui turist de a proteja
mediul înconjurător și evitarea, pe cât posibil a producerii poluării.
Tinând cont de aceste aspecte, deși în ultima perioadă au fost întreprinse
numeroase acțiuni în vederea dezvoltării turistice a localității Târgu – Ocna, există
diverse modalități, ,,prietenoase cu mediul înconjurător,, care pot contribui la creșterea
din punct de vedere turistic a acestei localități.
Dat fiind faptul că zona sportivă este reprezentată numai de stadionul oraşului,
situat în zona parcului Măgura, amenajarea unor noi terenuri sportive (volei, baschet) ar
permite turiștilor iubitori de sport, și nu numai, posibilitatea alegerii dintre mai multe
jocuri sportive.
Un sport foarte apreciat în ultimii ani este golful, însă, în Târgu -
Ocna nu există în prezent un teren de golf, cu toate că acesta este un
sport al spațiului verde (cu atât mai mult cu cât datorită cadrului natural
deosebit şi al mediului înconjurător, zona verde a localităţii este bine reprezentată) care
poate contribui la dezvoltarea turismului. Deși costisitor, un teren de
golf, poate atrage un număr mai mare de turiști, contribuind astfel la
creșterea gradului de recunoaștere al localității ca o zonă turistică și,
implicit, la dezvoltarea turismului.
Călătoriile pedestre (drumețiile) sau drumețiile cu bicicleta sunt
alte activități pe care turiștii le pot efectua. Într-o zonă turistică
oamenii doresc să admire peisajele pe care natura le oferă, să se simtă
liberi, independenți, să facă mișcare, să se recreeze, să ,,fugă’ de
stresul cotidian. Astfel, cei mai plimbăreți dintre turiști pot efectua
trasee turistice de-a lungul cărărilor ori potecilor amenajate.
Activitățile turistice sunt un factor de primă clasă pentru atragerea turiștilor.
Pentru turist calitatea produsului este deosebit de importantă, de aceea un turism de
calitate presupune servicii și prestații de calitate.
Alte activități care ar putea contribui la dezvoltarea turistică a acestei localități pot
fi activități sportiv – recreative (străbaterea potecilor, cicloturism, echitație- calul
având, în general, o imagine foarte bună în public), activități socio –
culturale (artizanat – cu atât mai mult cu cât în împrejurimile orașului există centre
folclorice artizanale cum sunt : Centrul etnografic Balcani (ceramică neagră nelustruită),
Centrul etnografic Berzunţi (broderii pe cojoace, pieptare şi bundiţe, arhitectură
tradiţională, porţi de lemn), Zona etnografică Brusturoasa (ţesături, covoare, cergi cu
motive geometrice, costum popular de obârşie dacică, broderii, arhitectură tradiţională),
Centrul de artă populară Glăvăneşti (covoare cu ornamente zoomorfe şi florale stilizate) -
studiul florei, faunei, al mediului înconjurător), alte tipuri de activități menite a bine-
dispune turistul, cum ar fi : pictura, fotografia, activități ecologice, etc.
Organizarea în mod regulat cu prilejul unor sărbători, de evenimente, spectacole,
festivaluri care să includă manifestări tradiționale- dansuri și cântece populare, jocuri,
elemente de folclor tradițional, degustări de produse locale, târguri de vânzare a
produselor specifice, concursuri interactive, ar putea, de asemenea contribui la atragerea
unui număr mai mare de turiști, mai ales din județele și localiățile învecinate, și astfel la
dezvoltarea turismului.
Potențialul turistic cultural și religios al orașului Târgu – Ocna este reprezentat de
numeroase clădiri, biserici, mănăstiri, lăcașuri de cult, monumente istorice, etc. Așadar,
Târgu – Ocna se poate mândri cu un bogat patrimoniu în a cărei componență intră 6
clădiri cu valoare arhitectonică şi istorică ( de exemplu, biserica “Sf. Treime”, biserica de
lemn “Sf. Voievozi, Monumentul muzeu "Măgura", Cimitirul Eroilor de la Biserica
"Sfântul Nicolae), 11 monumente comemorative (Monumentul Eroilor Independenţei,
Coşna (monumentul Caporalului Muşat) şi 27 aşezăminte de cult ( dintre care se numără
Mănăstirea “Răducanu”, Biserica “Buna Vestire”, Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”).
Astfel, promovarea turismului religios prin crearea unor pachete turistice individualizate
în funcție de piața țintă (persoane de vârsta a treia, elevi, diverse categorii profesionale –
cadre didactice, preoți, etc.) poate avea influențe pozitive asupra turiștilor, care vor dori
să practice acest tip de turism. În ciuda faptului că în Târgu – Ocna turismul cultural și
religios se practică în intervale de timp relativ scurte (un sejur de două-trei zile, de
exemplu, după părerea mea ar fi suficient), acesta se poate desfășura indiferent de sezon
și poate antrena un număr mare de fluxuri turistice (în special prin excursiile organizate).
Iar o bună promovare și practicarea în mod constant poate ajuta la dezvoltarea turistică a
localității.
O altă posibilitate de creștere turistică este practicarea turismul
rural în satele din apropiere. Omul modern dorește în ,,vacanțele sale verzi’’ din
mijlocul spațiului rural o clipă de izolare, regăsire, reîntoarcere la natură, iar în acest scop
pot efectua o serie de activități în aer liber care protejează atât mediul înconjurător, dar îi
oferă (turistului) în același timp și un moment de plăcere. Satisfacerea nevoilor turistice
nu trebuie să constituie o amenințare pentru interesele sociale și economice ale
locuitorilor din regiunile turistice, nici pentru mediul înconjurător, în special pentru
resursele naturale, nici pentru atracția turistică, locurile istorice și culturale.
Comunele în care se poate dezvolta și practica turismul rural, și care se
învecinează cu Târgu – Ocna sunt Dofteana la V, Bârsăneşti la N, Târgu Trotuş la E,
Pârgăreşti la SE, și comuna Oituz la S.
O locație de turim rural nu trebuie să fie un loc numai pentru ca turistul să se
odihnească în pat, ci trebuie să fie amenajată sau pregătită pentru ca acesta să realizeze
diverse activități (jocuri de masă, lectură, concerte, degustări de produse tradiționale,
expoziții, cursuri de pictură). Pe de altă parte, turismul rural este o formă de conviețuire
cu ecosistemul și de aceeea există multe actvități pe care le poate desfășura turistul și în
exteriorul locației, care îi permit un contact cu peisajul natural și cultural al locului de
destinație. În acest sens, de exemplu, în satul Brăteşti (comuna Bârsănești) se poate
amenaja pârtie de schi care ar atrage turiștii iubitori ai acestui sport în sezonul de iarnă.
Alte activități ce pot fi desfășurate sunt activități agricole- agroturismul-, ateliere
de fierărie, coșuri de nuiele, fabricarea produselor autohtone, străbaterea râurilor.
Majoritatea activităților de petrecere a timpului liber într-o vacantă la țară, se desfășoară
în mijlocul naturii, în comuniune cu aceasta, nu are efecte negative asupra mediului
înconjurător (poluarea, de exemplu) și oferă turistului energie, bună-dispoziție, optimism.
De asemenea, produsul turistic rural necesită promovare (publicarea unor buletine
informative, promovare prin pliante, broșuri), în acest fel turiștii putând fi mai bine
informați cu privire la locul unde doresc să-și petreacă vacanța.
Toate aceste activități au efecte benefice în dezvoltarea turismului, atât asupra zonei
rurale în care se desfășoară (în acest caz comunele mai sus menționate) cât și asupra
orașului Târgu – Ocna, prin impactele pozitive pe care le exercită din mai multe privințe.
Din punct de vedere economic, pot contribui la dezvoltarea infrastructurii, obținerea unor
venituri suplimentare din activitățile recreative, creșterea gradului de ocupare a forței de
muncă din zonă. În ceea ce privește impactul asupra mediului, are loc o conștientizare
crescândă asupra mediului și elementelor sale și poate fi acordat sprijin financiar mai
mare pentru mediul înconjurător. Legal, agricultorilor li se pot acorda compensații pentru
modernizarea și conservarea activităților agroturistice, ori se poate avea în vedere
realizarea unei legislații privind turismul rural. Nu mai puțin important este impactul
social. Turismul rural poate provoca schimbări în mentalitatea locuitorilor, creează
condiții favorabile pentru interacțiunea rural-urban și presupune implicarea autorităților
locale în diverse activități.
Nu în ultimul rând, posibilitățile de dezvoltare turistică a localității Târgu – Ocna,
includ dezvoltarea turismului de sănătate.
Târgu – Ocna este cunoscută în special ca fiind o stațiune balneo-climaterică ale
cărei izvoare sunt benefice în tratarea multor boli. De altfel, mina de sare Trotuș
găzduiește cel mai mare sanatoriu subteran din Europa. Sanatoriul include o bază de
tratament modernă, unde turiștii se pot relaxa, pot trata afecțiunile respiratorii sau se pot
reculege în locașul sfânt al bisericii ortodoxe "Sfânta Varvara" ori pot învăța câteva
lucruri noi în Muzeul Sării, aflat tot în salină. În ceea ce privește mișcarea, dotarea de aici
include terenuri de sport, de la baschet la minifotbal, tenis de câmp sau masă și spatii de
joacă pentru copii cu leagăne, mașinuțe electrice și alte asemenea atracții pentru cei mai
mici vizitatori. Cei mari se pot bucura, pe lângă bunătățile oferite de bufet și terasă, și de
vederea lacului cu apă sărată și a cascadei, de magazinul de suveniruri și pot beneficia de
serviciile oferite de cabinetul medical și spațiul pentru gimnastică, unde tratamentul este
realizat în prezența personalului de specialitate, un profesor de educație fizică și un
asistent medical.
Cu toate acestea, însă, salinei Târgu – Ocna îi lipește un lucru foarte important, și
anume promovarea intensă și de calitate. La fel cum ,, reclama este sufletul comerțului,, ,
așa ar trebui să fie și promovarea turistică pentru salină. Deși cunoscută, mulți turiși nu
cunosc toate aceste beneficii și activități pe care salina le oferă. Tocmai de aceea, este
necesară informarea turiștilor cu privire la aceste aspecte, iar aceasta se poate realiza prin
diferite metode (online, offline, ABL, BTL, verbală- în cadrul agențiilor de turism ori a
Birourilor de informare turistică, vizual-pasivă, vizual-animată, etc. )
În concluzie, luând în considerare modalitățile și acțiunile ce pot fi întreprinse, se
poate afirma faptul că Târgu – Ocna dispune de un real potențial de dezvoltare turistică și
există posibilități variate care pot contribui la acest lucru (practicarea turismului religios
și rural, promovarea turismului de sănătate, desfășurarea unor activități specifice,
organizarea de festivaluri, etc.)

S-ar putea să vă placă și