ÎN LOC DE INTRODUCERE ...

Dacă ar fi să încep cu ceva acest “cuvânt”, aş alege un motto care ar spune

cam aşa: „pe pieţele lumii moderne poziţia dominantă nu mai aparţine firmelor,
indiferent de mărimea şi numele lor; poziţia dominantă aparţine clienţilor!”.
Cartea de faţă încearcă să realizeze o scurtă trecere prin problemele
esenţiale ale managementului.
Am structurat-o astfel: planificare, organizare, decizie şi conducere,
strategii, afaceri şi antreprenoriat.
De ce aşa?
Pentru că:
* lucrarea se adresează celor ce vor să înveţe şi să lucreze altfel
în economia de azi, încercând să nu uite ce au făcut clasicii,
dar să aibă şi puterea să facă altceva;
Pentru că:
* ar trebui să nu uităm că nu mai putem vorbi de bunuri sau de
servicii, de firme „de producţie” sau firme „de comerţ şi
servicii”, ci trebuie să vorbim de „bunuri însoţite de servicii”,
„de servicii majore însoţite de alte servicii”, de „servicii
bazate pe echipamente”, de firme care vând produse şi servicii
deopotrivă;
Pentru că:
* fără a înţelege că există piaţă pentru toţi şi pentru toate, că
trebuie să ne concentrăm mai mult pe micropieţe şi să ne
gândim mai puţin la a face ceva care să acopere, dacă se poate,
toate segmentele care există şi altele despre care ne închipuim
că vor apare, pentru că aşa vrem noi – fără a înţelege că trebuie
să privim şi să pricepem ce vor consumatorii – nu prea avem
şanse să ne facem un nume, să fim acceptaţi cu acest nume, să
trăim din ceea ce realizăm sub acest nume.
Pentru că:
* management fără creativitate nu se poate; afacerile „realizate”
fără a şti ce să faci cu adevărat – sunt false afaceri; a gândi
despre viitor fără a înţelege şi „utiliza” instrumentul numit
„antreprenoriat” nu mai este posibil.

„Este important să recunoaştem că, mergând pe aceeaşi linie cu

„mulţimea”, nu vom putea să ieşim din pluton. Dacă o firmă face ceea ce
fac şi concurenţii ei, cu cât vor putea fi mai bune rezultatele ei? Acesta este
motivul pentru care performerii excepţionali ... au evitat întotdeauna
filosofia convenţională şi au încercat să facă lucrurile în mod diferit”.
J. Pfeffer, 1997
 Fără contribuţia esenţială a celor care, de mai bine de o sută de ani, trudesc
pentru a ne face să înţelegem toate acestea, lucrarea de faţă nu ar fi existat.
Pe mulţi dintre ei îi găsiţi în carte, cu ideile lor, cu realizările lor, cu
neliniştile lor. Sunt profesorii, managerii, teoreticienii, practicienii. Mi-am permis
să-i citez, ştiind că studenţii care au răbdarea să mă asculte la catedră, vor să-i
asculte şi pe ei sau, mai bine spus, întâi pe ei.
Tuturor trebuie să le mulţumesc.
Lor – cei ce au construit opera numită „management”.
Lor – cei ce stau acum în amfiteatre şi mă vor judeca mâine, nu numai
pentru ceea ce am spus ci, mai ales, pentru ceea ce nu le-am spus.
Lor – cei din familie – Victor, Cristina şi Maria, care încearcă să menţină
„echipa” în stare de funcţionare.
Dacă am reuşit ceva, doar timpul va putea spune. Şi destul de repede.

În 1979 formaţia „Queen” trebuia să susţină concertul de debut pentru

turneul „Crazy Tour” în Anglia, într-o mică localitate şi într-o sală la fel
de mică („Ballhall”). Aleseseră în mod simbolic acest loc unde, cu ani în
urmă, îşi începuseră ascensiunea extraordinară. Probleme erau destule:
sala foarte mică, raportat la numărul fanilor care doreau să asiste la
spectacol (s-a rezolvat instalând un ecran şi difuzoare afară); scena, la
fel, nu avea de loc dimensiunile necesare. Au înghesuit cumva
echipamentul, dar reflectoarele nu puteau fi nici cum aşezate. Solicită şi
obţin permisiunea de a face două găuri în tavan, pentru „lumini”, urmând
a plăti reparaţiile şi ceva în plus pentru deranj... Spectacolul are un
succes extraordinar. Dar, la plecare, Queen nu plăteşte decât pentru o
gaură. De ce? Paul McCartney, ex-Beatles, care ulterior susţinea şi el un
concert în sală – şi avea nevoie de reflectoare – se angajează să plătească
pentru una din găuri! Drept pentru care târgul se încheie, iar Freddie
Mercury – solistul trupei Queen, exclamă: „Probabil suntem singurii din
lumea asta care am vândut o gaură!”. Vânduseră, de fapt, un serviciu.

„Dacă personificarea societăţii evului mediu era casta cavalerilor feudali,

iar în capitalism era burghezia, persoana educată, persoana care ştie, va
reprezenta societatea post-capitalistă iar cunoştinţele sale vor constitui cele mai
importante resurse ale dezvoltării.”
„Post – Capitalist Society” Peter Drucker, 1993

Braşov, aprilie 2003