Sunteți pe pagina 1din 69

Elemente esenţiale privind Dreptul concurenţei

 Introducere

Una din condiţiile de bază pentru existenţa unei economii de piaţă


funcţionale, alături de libertatea de mişcare a bunurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalului, o reprezintă un mediu concurenţial nedistorsionat.
Astfel, comercianţii, fie la nivel naţional, fie la nivel comunitar, trebuie să
interacţioneze pe cât posibil în mod liber, fără influenţe negative din partea
agenţilor puternici sau aflaţi în situaţii privilegiate, asociaţiilor de agenţi
economici sau a statului. Într-o economie de piaţă funcţională, respectarea
normelor privind concurenţa asigură progresul economic, apărarea
interesului consumatorilor şi competitivitatea produselor şi serviciilor în
cadrul economiei respective dar şi faţă de produsele de pe alte pieţe.
Mediul concurenţial poate fi afectat negativ de activităţile anticoncurenţiale
care reprezintă obiectul sau efectul înţelegerilor sau a practicilor concertate
între agenţii economici, de abuzul de poziţie dominantă a unor agenţi
economici puternici; de asemenea, concurenţa poate fi distorsionată prin
subvenţiile acordate de stat unor agenţi economici, ceea ce le creează o
poziţie avantajoasă faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă.
În cele ce urmează vor fi în primul rând analizate normele adresate
comportamentului anticoncurenţial al agenţilor economici.

 Dreptul naţional şi dreptul comunitar în materia concurenţei –


prezentare şi relaţie

Având în vedere necesitatea creării unui mediu concurenţial, Constituţia


prevede că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera
iniţiativă şi concurenţă. De asemenea, statul este obligat să asigure libertatea
comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de producţie.1 Legislaţia subsecventă dezvoltă

1
Art. 135 din Constituţia României, publicată în M. Of. Nr. 767/31.10.2003, ca urmare a adoptării Legii de
revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
758 din 29 octombrie 2003.

1
aceste principii în Legea concurenţei nr. 21/19962 şi în Legea nr. 143/1999
privind ajutorul de stat3. Un alt act normativ important pentru această
materie este Legea nr. 11/1991 privind concurenţa neloială care nu face
obiectul prezentului studiu. Trebuie însă precizat că normele Legii 11/19914
nu intră în sfera de aplicare a dreptului comunitar al concurenţei, raporturile
juridice respective fiind stabilite în mod liber de legislaţia fiecărui stat
membru UE, urmând a fi aplicate complementar cu normele stabilite de
legile 21/1996 şi 143/1999 mai sus menţionate, şi bineînţeles, cu normele
dreptului comunitar, astfel cum vom vedea în cele ce urmează.
Aceste legi sunt puse în aplicare şi detaliate prin numeroase regulamente,
instrucţiuni şi alte acte emise de Consiliul Concurenţei, potrivit modelului
european, având în vedere transpunerea corectă şi completă a acquis-ului
comunitar5.

În ceea ce priveşte normele dreptului comunitar, Tratatul stabilind


Comunitatea Europeană6 (TCE) prevede ca activitate esenţială a Comunităţii
Europene crearea unui sistem care să asigure un mediu concurenţial
nedistorsionat în cadrul pieţei interne. În acest sens art. 81 şi 82 din acelaşi
Tratat interzic înţelegerile şi practicile concertate care au ca obiect sau efect
restricţionarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa comunitară, precum şi

2
Publicată în M. Of. nr. 88/30.04.1996, modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 121/2003, M. Of. nr. 875/10.12.2003, aprobată prin Legea nr. 184/2004, M. Of. nr. 461/24.05.2004.
3
Publicată în M. Of. nr. 370/03.08.1999, modificată şi completată prin Legea nr. 603/2003, M. Of. nr.
930/23.12.2003.
4
Publicată în M. Of. Nr. 24/30.01.2004, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001, M. Of. nr.
313/12.06.2001.
5
A se vedea în acest sens pagina de web a Consiliului Concurenţei www.consiliulconcurentei.ro -
Documente oficiale.
6
Art. 3 (g) din Tratatul stabilind Comunitatea Europeană (TCE), publicat în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. C 325/24.12.2002, cu modificările şi completările aduse prin Tratatul de la
Nisa, J. Of. nr. C 80/10.03.2001. În general pentru actele normative şi politicile comunitare a se vedea şi
adresa oficială de internet a Uniunii Europene www.europa.eu.int. Actele comunitare publicate în Jurnalul
Oficial al Comunităţilor Europene sunt disponibile şi la adresa http://europa.eu.int/eur-lex.

2
abuzurile de poziţie dominantă. Condiţia comună pentru a fi aplicabile
aceste norme comunitare este ca activităţile sau inactivităţile respective să
afecteze comerţul între statele membre. În cazul în care, spre exemplu, o
înţelegere care are ca efect restrângerea concurenţei într-un stat membru, dar
nu aduce atingere comerţului cu alte state membre, atunci situaţia respectivă
va intra sub incidenţa reglementărilor naţionale în cauză, fără a fi aplicabil
art. 81 TCE7.
Articolele 88 şi 89 TCE reglementează ajutorul de stat, iar art. 86 prevede
norme aplicabile agenţilor economici cu caracter public (ex. regii autonome,
societăţi comerciale la care participarea statului este majoritară, etc.), care
sunt obligaţi să respecte regulile specifice mediului concurenţial, având în
vedere faptul că se află în situaţii speciale, privilegiate.

În baza acestor prevederi ale Tratatului, conform art. 83 TCE, Consiliul


Uniunii Europene a adoptat legislaţia secundară în vederea punerii în
aplicare a normelor respective. Între cele mai importante se distinge
Regulamentul nr. 17/628 pentru aplicarea art. 81 şi 82, înlocuit prin
Regulamentul nr. 1/20039, în vigoare din mai 2004. Principalele modificări
aduse de noul regulament, care va fi prezentat în ultima secţiune, vizează
înlocuirea sistemului centralizat, în care rolul cel mai important revenea
Comisiei Europene, cu un sistem bazat pe aplicarea descentralizată a
normelor privind concurenţa, competenţe esenţiale fiind transferate

7
Cu toate acestea, trebuie subliniat că interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie art. 81 şi 82 este
extinsă, sub incidenţa acestor prevederi intrând şi situaţii care aparent privesc numai un stat membru. Spre
exemplu, portul Rotterdam a fost considerat piaţă relevantă geografic în înţelesul art. 82, şi, prin urmare
abuzul de poziţie dominantă din această zonă poate afecta comerţul între statele membre.
8
Regulamentul Consiliului nr. 17/1962 privind aplicarea normelor de concurenţă prevăzute de Articolele
85 şi 86 TCEE (acum art. 81 şi 82 ale TCE), J. Of. P 013/21.02.1962.
9
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 of 16 Decembrie 2002 privind aplicarea normelor de
concurenţă prevăzute de Articolele 81 şi 82 TCE, J. Of. nr. L 1/04.01.2003.

3
autorităţilor naţionale de concurenţă, inclusiv instanţelor judecătoreşti,
potrivit normelor procedurale specifice fiecărui stat membru.

În urma prezentării celor două seturi de acte normative, este important să


analizăm relaţia între acestea, pentru a înţelege necesitatea cunoaşterii
dreptului comunitar, în paralel cu cel naţional, şi mai ales a modului de
aplicare a acestuia, în interpretarea instituţiilor comunitare, cu precădere cea
stabilită de Curtea Europeană de Justiţie.

O caracteristică esenţială a dreptului comunitar, astfel cum a decis Curtea


Europeană de Justiţie este supremaţia acestuia10. Materia concurenţei
reprezintă un domeniu în care Comunitatea are „competenţă exclusivă”. Prin
urmare, în domeniul concurenţei, statele membre nu pot legifera decât în
măsura în care transpun sau aplică dreptul comunitar sau în domeniile încă
nereglementate la nivel comunitar (ex. concurenţa neloială, activităţi care nu
intră sub incidenţa art. 81-89 TCE). O dată ce Comunitatea, prin instituţiile
sale a acţionat, reglementând anumite raporturi juridice, statele membre sunt
obligate, potrivit Tratatului11, pe de o parte să se abţină de la orice acţiune de
natură a aduce atingere realizării obiectivelor stabilite de Tratat, iar pe de
altă parte să aducă la îndeplinire obligaţiile stabilite de acesta.
În consecinţă normele de drept naţional al statelor membre, în materia
concurenţei, şi modul de aplicare a acestora nu trebuie să contravină celor
comunitare şi felului în care acestea sunt interpretate.

10
A se vedea hotărârea pronunţată în Cauza nr. 6/64 Flaminio Costa v. ENEL, ECR (1964) p. 585
(rapoartele Curţii Europene de Justiţie): „Prin crearea unei Comunităţi cu durata nelimitată, având
instituţii proprii, personalitate juridică proprie, propria sa capacitate juridica şi de reprezentare în plan
internaţional şi, mai ales, puteri reale născute din limitarea suveranităţii sau din transferul de puteri
dinspre Statele Membre spre Comunitate, Statele Membre şi-au restrâns drepturile suverane creând, prin
aceasta, un set de norme juridice care obligă atât cetăţenii, cât şi Statele ca atare”.
11
Articolul 10 TCE.

4
În ceea ce priveşte statele candidate, cum este România, până la data
aderării, nu au obligaţia formală de a aplica normele de drept comunitar în
mod direct, însă relaţiile dintre România, pe de o parte şi Comunitatea
Europeană pe de altă parte, sunt reglementate în prezent de Acordul de
asociere12. Acest acord are la bază modelul Tratatului şi stabileşte pentru
România, ca şi pentru statele membre UE, obligaţia de a respecta normele
privind libera concurenţă. În plus, în prezent13 este deschis pentru negocieri
capitolul 6 „Concurenţa”, pentru închiderea căruia o condiţie importantă este
capacitatea de a aplica integral acquis-ul comunitar înainte de data aderării.

În acest context, legislaţia română menţionată transpune aproape integral


prevederile acquis-ului comunitar în materia concurenţei şi ajutorului de stat,
însă există obligaţia pentru autorităţile române să aplice în mod corect aceste
prevederi, în spiritul şi conform interpretării cristalizate la nivelul
Comunităţii Europene, obligaţie ce incumbă în mod egal şi asupra
instanţelor judecătoreşti, chiar înaintea datei aderării. În practică, aplicarea
efectivă întâmpină dificultăţi determinate de nivelul reformelor economice şi
de gradul de dezvoltare insuficient al economiei funcţionale, ceea ce face
necesară, spre exemplu, acordarea unor ajutoare de stat în sectoarele
sensibile ale economiei. Deşi acest principiu este acceptat la nivel
comunitar, este esenţială respectarea strictă a legislaţiei concurenţiale şi
reducerea conformă a excepţiilor.

Trebuie totodată subliniat că legislaţia majorităţii statelor membre, la fel ca


prevederile legii române, preia integral dispoziţiile art. 81 şi 82 TCE

12
Ratificat de România prin Legea nr. 20/1993, M. Of. nr. 73/12.03.1993.
13
August 2004.

5
referitoare la înţelegerile şi practicile concertate, respectiv abuzul de poziţie
dominantă. Armonizarea celor două tipuri de sisteme reprezintă în principiu
un aspect pozitiv, simplificând sarcina autorităţilor comunitare şi naţionale
competente să aplice prevederile în cauză, precum şi situaţia agenţilor vizaţi
de acestea; nu trebuie omise însă posibilele conflicte de competenţă între
autorităţile comunitare – Comisia Europeană, pe de o parte şi autorităţile
naţionale de concurenţă. În acest sens, Regulamentul CE 1/2003 cuprinde
norme referitoare la stabilirea competenţei şi colaborarea între autorităţile
menţionate.

Înainte însă de a analiza aspectele procedurale privind dreptul concurenţei,


considerăm necesară o scurtă prezentare a normelor de drept material şi a
principiilor stabilite în interpretarea acestora la nivel comunitar, în special în
jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, interpretare obligatorie şi la nivel
naţional. Pentru facilitarea înţelegerii conceptelor respective vom prezenta
comparativ normele de drept comunitar şi cele naţionale.

▪ Înţelegerile între agenţii economici şi practicile concertate

Sunt definite în Tratatul stabilind Comunitatea Europeană în art. 8114 ca fiind


incompatibile cu piaţa internă toate înţelegerile între agenţii economici,
deciziile asociaţiilor agenţilor economici şi toate practicile concertate,
susceptibile de a afecta comerţul între statele membre şi care au ca obiect
sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa

14
Fostul articol 85 TCE în numerotarea existentă înaintea modificărilor introduse prin Tratatul de la
Amsterdam (intrat în vigoare la 1 mai 1999). Prin urmare, în culegerile de acte normative, tratate de drept,
decizii ale Curţii Europene de Justiţie, etc. anterioare Tratatului de la Amsterdam, actualul art. 81 are ca
echivalent fostul art. 85, iar art. 82 (abuzul de poziţie dominantă) – fostul art. 86.

6
comună. Acelaşi articol prevede câteva exemple din tipurile de practici
anticoncurenţiale cu risc ridicat pentru mediul concurenţial: fixarea
preţurilor, limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, împărţirea pieţelor
de desfacere sau a surselor de aprovizionare etc. Este important de subliniat
că acestea sunt doar exemple, autorităţile de concurenţă având obligaţia să
sancţioneze orice practică anticoncurenţială, care se încadrează în definiţia
respectivă şi care nu poate fi exceptată. Alineatul 3 al art. 81 prevede
excepţiile de la interdicţiile stabilite de primul alineat. Astfel, pot fi
exceptate practicile care, deşi intră sub incidenţa alineatului 1, îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
- contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei
produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economic,
- asigură consumatorilor un beneficiu echitabil prin raportare la
cel realizat de părţile la înţelegerea, decizia sau practica
respectivă,
- nu impun agenţilor economici implicaţi restricţii care nu sunt
indispensabile în realizarea obiectivelor respective,
- nu elimină concurenţa de pe o parte substanţială a produselor
sau serviciilor la care se referă.

Prevederile art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, astfel cum a fost
modificată prin OUG nr. 121/2003, sunt similare art. 81 TCE. Principala
diferenţă constă, în afară de condiţia restricţionării comerţului
intracomunitar menţionată mai sus, în piaţa care este protejată prin aceste
norme: comunitară sau naţională, şi bineînţeles în autorităţile competente să

7
aplice dispoziţiile în cauză15. În plus, legea română dezvoltă cele 4 condiţii
mai sus menţionate, pentru exceptarea practicilor anticoncurenţiale, însă în
cadrul limitelor stabilite de art. 81.16 Modul de aplicare, astfel cum am
subliniat, trebuie să fie comun.
Fără a insista asupra prezentării amănunţite a acestor reglementări, este însă
necesar să subliniem câteva concepte importante cristalizate de aplicarea în
timp, în special la nivelul Comunităţii Europene.
Art. 81 TCE, respectiv art. 5 din Legea română, poate fi redus schematic la 4
noţiuni esenţiale, cumulative:
- înţelegere între
- agenţi economici care afectează
- mediul concurenţial şi
- comerţul între statele membre (condiţie specifică dar
necesară numai TCE).
Conceptul de „agent economic”, sau întreprindere17, nu este definit de
legiuitor, sarcină care a revenit Comisiei Europene18 şi Curţii Europene de
Justiţie. Astfel, având în vedere importanţa aplicării normelor de concurenţă
unei cât mai mari părţi a pieţei interne, în vederea asigurării climatului
concurenţial, Curtea a reţinut o definiţie extinsă a noţiunii de agent
economic, incluzând nu numai societăţi comerciale ci şi comercianţi
persoane fizice19. Un caz interesant este cel al agenţilor economici între care
15
Pentru normele care sunt aplicabile în cazul unor practici concurenţiale care aduc atingere numai uneia
din aceste pieţe, sau concomitent ambelor pieţe, a se vedea mai jos, secţiunea „Aplicarea normelor de
concurenţă”. În ceea ce priveşte autorităţile competente este de subliniat că art. 81 şi 82 TCE sunt direct
aplicabile, după cum vom dezvolta, şi de către autorităţile naţionale de concurenţă.
16
Spre exemplu, condiţia prevalării efectelor pozitive asupra celor negative – art. 5 lit. a, sau întărirea
poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă.
17
“Undertaking”, în versiunea engleză a Tratatului, “enterprise” în versiunea franceză; legiuitorul român
foloseşte termenul “agent economic”.
18
După cum va fi prezentat în cele ce urmează, Comisia Europeană este instituţia comunitară cu cele mai
importante atribuţii în asigurarea respectării normelor de concurenţă. Potrivit art. 230 TCE, deciziile
Comisiei pot fi verificate sub aspectul legalităţii de către Curtea Europeană de Justiţie.
19
Decizia Comisiei 79/86/EEC, Vaessen/Morris, 10 ianuarie 1979, J. Of. Nr. L19/1979.

8
există legături foarte strânse, ca între o societate şi filiala sa, care, chiar dacă
formal sunt entităţi cu personalitate juridică distinctă, unitatea de
comportament poate exclude aplicabilitatea art. 81, fiind considerate un
singur agent economic – este şi cazul grupurilor de agenţi economici în
cadrul cărora unul dintre aceştia deţine controlul asupra celorlalţi, ceea ce
face ca grupul să acţioneze ca un singur agent, fără a fi vorba de o înţelegere
sau practică concertată20.
Prin urmare, noţiunea de agent economic nu poate fi limitată la o singură
entitate legală; singura condiţie este implicarea entităţii respective în
activităţi economice.21

În ceea ce priveşte noţiunea de „înţelegere”, reprezintă orice acord


consemnat în scris, sau oral, între unul sau mai mulţi agenţi economici, chiar
dacă poate fi sau nu executat potrivit legii – nu este necesar ca expresia de
voinţă a părţilor să constituie un contract valabil sau obligatoriu potrivit
dreptului naţional.22 Se observă aceeaşi tendinţă de a stabili o definiţie cât
mai cuprinzătoare. Înţelegerile / acordurile pot fi „orizontale” – încheiate
între agenţi economici aflaţi la acelaşi nivel al circuitului economic, de
regulă competitori, sau „verticale” – spre exemplu între un producător şi
distribuitorul acestuia, între agenţi aflaţi în relaţie vânzător - cumpărător. Cu
toate acestea, înţelegerile orizontale sunt de regulă mai dăunătoare mediului
concurenţial decât celelalte, având ca efect restrângerea concurenţei între
agenţi competitori în mod normal; cele verticale pot avea efecte pozitive

20
Cu toate acestea, practica anticoncurenţială a grupului respectiv poate intra sub incidenţa art. 82 TCE
dacă sunt întrunite condiţiile abuzului de poziţie dominantă.
21
A se vedea paragraful 21, Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 41/90 Hofner v. Macrotron,
(1991) ECR I – 1979.
22
Decizia Comisiei Europene Sandoz Prodotti Farmaceutici SpA, 13 iulie 1987, J. Of. Nr. L 222/1989.

9
pentru piaţa respectivă, spre exemplu reducând preţul final; în acelaşi timp,
de regulă părţile la un astfel de acord nu sunt în poziţie de concurenţă.
În acelaşi timp, unele înţelegeri, pot fi deghizate în forma unui
comportament unilateral, spre exemplu în cazul unor agenţi independenţi
care acceptă tacit decizii cu efect anticoncurenţial din partea unui partener
dominant.23

Deciziile asociaţiilor agenţilor economici presupun necesitatea existenţei


unor forme de organizare, însă nu are importanţă felul acestora şi nici modul
în care sunt luate deciziile – formal sau nu. Acesta interpretare extinsă
generează riscul ca membri ai asociaţiilor respective să fie atraşi în decizii
anticoncurenţiale; prezumţia operând împotriva lor, aceştia trebuie să
dovedească neimplicarea – nu au fost prezenţi la reuniunile în care au fost
luate deciziile respective, s-au opus, etc.

O noţiune interesantă o reprezintă practicile concertate – în primul rând


datorită caracterului informal, şi apoi datorită dificultăţii de identificare şi
probare. Ideea la baza incriminării practicilor concertate constă în faptul că
agenţii economici trebuie să-şi stabilească politicile economice şi strategiile
de piaţă în mod independent. În cazul în care încalcă acest principiu şi îşi
coordonează acţiunile în mod voit, aducând atingere concurenţei,
comportamentul lor poate fi sancţionat în conformitate cu art. 81 TCE sau
art. 5 din Legea 21. Practicile concertate nu trebuie însă confundate cu
comportamentele similare (paralele), când, fără a-şi coordona acţiunile, mai
mulţi agenţi economici, în funcţie de condiţiile pieţei respective, au aceeaşi

23
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauzele 25 & 26/84, Ford – Werke AG & of Europe
Inc. v. Comisia Europeană, (1985) ECR 2725.

10
atitudine – spre exemplu creşterea preţului unui produs finit, la date
apropiate, cu sume similare, dar ca urmare a creşterii preţului pentru materia
primă pe piaţa mondială.24
Pentru un exemplu de practici concertate, care de regulă reiess din poziţia
celor implicaţi, este edificatoare cauza „materiilor pentru vopsit” „ICI v.
Comisia Europeană” soluţionată în 1972 de Curtea Europeană de Justiţie.25

În ceea ce priveşte afectarea concurenţei şi a comerţului între state în afară


de cele subliniate anterior, trebuie menţionat că nu orice înţelegere, decizie a
unei asociaţii sau practică concertată poate avea efecte negative. Astfel,
Comisia Europeană, având în vedere jurisprudenţa Curţii, care a arătat că
dacă o practică anticoncurenţială are efecte nesemnificative asupra pieţei,
având în vedere spre exemplu poziţia minoră a părţilor în domeniul
respectiv, a emis o notificare numită „de minimis” amendată în mai multe
rânduri prin care înţelegerile orizontale sunt acceptate în cazul în care cota
de piaţă a părţilor nu depăşeşte 5%, iar înţelegerile verticale - 10%, cu

24
Potrivit Curţii, un comportament paralel nu poate dovedi singur o practică concertată decât în cazul în
care aceasta este singura explicaţie – Cauzele 89/85, 104/85, 114/85, 114/85, 116/85, 117/85 la 129/85 –
Wood pulp II, (1988) ECR 5193.
25
Cauza 48/69, Imperial Chemical Industries Ltd. v. Comisia Europeană, (1972) ECR 619. În esenţă,
Curtea a reţinut că în perioada ianuarie 1964 – octombrie 1967 au avut loc în mai multe state membre CE
trei creşteri uniforme pentru vopsele: în ianuarie 1964 o creştere uniformă cu 15% pentru anumite vopsele
în Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg. La începutul anului 1965 a urmat Germania. La 1 ianuarie 1965
marea majoritate a producătorilor în toate statele membre, mai puţin Franţa, au introdus o creştere de 10%,
pentru alte vopsele, neacoperite de prima majorare. Până în 1967, au mai fost crescute preţurile pentru toate
vopselele cu 8%, în toate statele membre, cu excepţia Italiei, iar în Franţa cu 12%, pentru a compensa
menţinerea anterioară a preţurilor. Creşterile preţurilor au fost precedate de anunţuri ale unuia din
producători în acest sens, urmate de majorările introduse de ceilalţi producători. Un element importat a fost
întâlnirea din august 1967 de la Basel, la care au participat toţi producătorii, mai puţin cel italian, unde unul
din aceştia a anunţat o creştere cu 8%. Privite în context, cele trei majorări consecutive au revelat
cooperarea progresivă între agenţii economici implicaţi: creşterea din 1964, spre deosebire de celelalte
două, nu a fost precedată de un anunţ al unui producător, urmat apoi de majoritatea producătorilor;
anunţurile au permis concertarea acţiunilor în sensul evaluării modului de operare a competitorilor şi
eliminare a incertitudinilor, cu efecte majore pe o piaţă de oligopol, care excludea posibilitatea unui simplu
comportament similar...

11
condiţia suplimentară să nu cuprindă clauze interzise (ex. fixarea
preţurilor).26
Este însă de observat că înţelegerile sau practicile care sunt exceptate de la
aplicarea art. 81 TCE, pot intra sub incidenţa dreptului naţional. În ceea ce
priveşte legea română, dispoziţiile Legii 21/1996 nu se aplică agenţilor
economici sau grupărilor agenţilor economici a căror cifră de afaceri pentru
exerciţiul financiar precedent practicilor susceptibil anticoncurenţiale nu
depăşeşte plafonul stabilit anual27 de Consiliul Concurenţei şi cota de piaţă a
părţilor nu depăşeşte 5% pentru înţelegerile dintre agenţii economici
concurenţi (orizontale), iar pentru înţelegerile verticale - 10%

26
Notificarea Comisiei Europene privind înţelegerile de importanţă minoră care nu cad sub incidenţa art.
85 alin. 1 , J. Of. Nr. C 372/1997. În ceea ce priveşte clauzele interzise a se vedea şi art. 8(2) din Legea
concurenţei.
27
În prezent 20 miliarde lei.

12
Fără a insista mai mult asupra modurilor de încălcare a normelor care
reglementează mediul concurenţial, sancţionate potrivit art. 81 TCE şi
art. 5 Legea 21/1996, subliniem că practicile anticoncurenţiale sunt
deosebit de variate, fiind exemplificate doar unele din cel mai grave şi
des întâlnite: înţelegeri sau practici concertate pentru fixarea artificială a
costurilor28, partajarea pieţelor29, condiţii nejustificate în vederea
aprovizionării, etc..
Cu toate acestea, atât dreptul comunitar, cât şi cel naţional permit, având în
vedere principiul interesului economic general, aşa cum am arătat,
excepţii, în anumite condiţii, care, pe scurt pot fi rezumate printr-un test
de oportunitate: efectele pozitive depăşesc pe cele negative, iar cele
negative nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului
propus30.

În conformitate cu art. 81 alin. 3 TCE sau art. 5 alin. 2 Legea 21/1996,


înţelegerile, deciziile asociaţiilor agenţilor economici şi practicile concertate
care se încadrează în una din categoriile exceptate, potrivit Regulamentului
CE nr. 1/2003 sau, în România, potrivit regulamentelor emise de Consiliul
Concurenţei, sunt considerate legale, fără obligaţia notificării sau obţinerii
unei decizii în acest sens de la Comisia Europeană, respectiv Consiliul
Concurenţei, cu obligaţia pentru agenţii economici în cauză de a dovedi
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia concurenţei.
Excepţiile se încadrează în două categorii, în funcţie de modul de
reglementare de către autorităţile de concurenţă: excepţii individuale şi
28
A se vedea nota 25 mai sus.
29
A se vedea Decizia Comisiei 84/405/CEE din 6 august 1984, Zinc producer group, J. Of. nr. L 220/1984.
30
În general, exemplele cuprinse în Tratat şi Legea concurenţei se referă la tipuri de acorduri care aproape
niciodată nu pot fi exceptate, având în vedere efectele asupra mediului concurenţial şi a comerţului pe piaţa
respectivă.

13
excepţii de grup. Exceptările de grup (aşa numitele „block exemptions”) sunt
stabilite prin regulamente ale Consiliului UE, Comisiei Europene, sau ale
autorităţilor de concurenţă din fiecare stat membru pentru statul respectiv.
Ele includ anumite categorii de acorduri susceptibile a aduce beneficii
superioare efectelor negative reduse pe care le au asupra mediului
concurenţial şi acoperă acorduri pe verticală: acorduri privind distribuţia sau
furnizarea, transporturile maritime desfacerea de autoturisme31, iar pentru
acordurile orizontale: acorduri privind transferul tehnologic, acordurile
privind cercetarea şi dezvoltarea, etc.32
Înţelegerile care nu se încadrează în condiţiile stabilite pentru exceptările de
grup, atunci poate fi exceptat în mod individual, în urma analizării clauzelor
respective, care trebuie să se circumscrie condiţiilor stabilite de art. 81 alin.
3 TCE sau art. 5 alin. 2 Legea nr. 21/1996, mai sus menţionate. În plus, la
aceste exceptări se adaugă acele acorduri care, deşi nu se încadrează în
condiţiile pentru exceptare, nu depăşesc pragurile de minimis.

▪ Abuzul de poziţie dominantă

În situaţia în care un agent economic, sau un grup de agenţi economici,


deţine o poziţie dominantă pe piaţă, efectele anticoncurenţiale determinate
31
A se vedea spre exemplu Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 5 alin. (2) din
Legea concurentei nr.21/1996 în cazul înţelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor, M. Of. nr. 280
din 31/03/2004.
32
Prin Decizia 73/323, Prym – Werke, J. Of. L 296/24.10.1973, Comisia Europeană a exceptat de la
aplicarea art. 85 alin 3 (acum art. 81 alin. 1) acordul încheiat între societatea germană Prym şi societatea
belgiană Beka privind: concentrarea producţiei de ace pentru maşinile de cusut de uz casnic într-o singură
fabrică, încetarea fabricării produsului respectiv la Prym, angajamentul acesteia din urmă să nu
achiziţioneze produsul decât de la Beka, în codiţii prestabilite, etc. Deşi Comisia a reţinut că înţelegerea
respectivă intră sub incidenţa art. 81 alin 1, afectând mediul concurenţial pe piaţă, precum şi comerţul între
statele membre, poate fi exceptată individual potrivit alineatului 3, având în vedere următoarele efecte:
scăderea costurilor de producţie şi a preţurilor de desfacere, creând beneficii consumatorilor, prin creşterea
producţiei şi scăderea preţului, raţionalizarea producţiei şi introducerea fabricării în serie, etc.

14
de comportamentul acestuia sunt foarte probabile, legislaţia în materie fiind
aplicată mai strict. Sunt astfel aplicabile art. 82 TCE pentru piaţa comunitară
şi art. 6 Legea concurenţei care interzic abuzul de poziţie dominantă, cu
exemplificarea unor practici anticoncurenţiale, unele similare celor
prevăzute de art. 81 TCE, respectiv art. 5 Legea concurenţei, analizate mai
sus, altele specifice conduitei unilaterale a unui agent economic dominant.33
În plus, art. 82 TCE impune şi condiţia afectării comerţului între statele
membre.

Poziţia dominantă per se nu este interzisă, nici pe piaţa comunitară, nici pe


piaţa românească. Agenţii economici care deţin o astfel de poziţie, intră sub
incidenţa normelor menţionate numai daca abuzează prin recurgerea la fapte
anticoncurenţiale.

În aceste context, este necesară definirea noţiunii de poziţie dominantă –


situaţia în care un agent economic este capabil, într-o măsură apreciabilă, să
se comporte independent faţă de furnizori, concurenţi şi clienţi, permiţându-i
astfel să afecteze mediul concurenţial pe piaţa relevantă.34 În general, poziţia
dominantă derivă dintr-o combinaţie de mai mulţi factori care, luaţi separat,
nu sunt determinanţi.
Astfel, în jurisprudenţa Curţii s-a stabilit că, în analizarea existenţei unei
poziţii dominante, trebuie verificate elemente ca: uşurinţa cu care un nou
producător sau vânzător poate intra pe piaţa respectivă, relaţiile agenţilor
aflaţi în poziţii de furnizor sau client, gradul de dependenţă al afacerilor

33
Impunerea preţurilor, limitarea producţiei sau distribuţiei, impunerea unor condiţii suplimentare
nejustificate, refuzul de a contracta, practicarea unor preţuri excesive sau de ruinare, etc.
34
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 85/76, Hoffmann-La Roche v. Comisia
Europeană, (1979) ECR 461.

15
acestora cu agentul dominant, absenţa unei soluţii echivalente din punct de
vedere economic, piaţa relevantă.
Acest din urmă element este esenţial pentru stabilirea unui abuz de poziţie
dominantă, deoarece poziţia dominantă se determină întotdeauna prin
raportarea la un segment de piaţă, circumscris de piaţa produsului şi piaţa
geografică.

Piaţa produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de


cumpărători ca interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor,
preţului şi utilizării date. Acestea trebuie să fie suficient de asemănătoare,
astfel încât consumatorii să poată alege între ele. În determinarea pieţei
relevante a produsului trebuie luate în considerare elemente ca: preţurile,
gradul de substituibilitate, elasticitatea cererii pentru produs, variabilitatea /
disponibilitatea în timp, etc.35 În mod normal, piaţa produsului este restrânsă
prin definirea tuturor acestor factori, însă Comisia Europeană menţine un
echilibru în stabilirea acestora, acceptat de Curtea Europeană de Justiţie. În
acest scop, în 1997, Comisia a emis o notificare privind definirea pieţei
relevante36.

Piaţa geografică relevantă cuprinde zona în care sunt localizaţi agenţii


economici implicaţi în distribuirea produselor incluse în piaţa produsului, în
care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene şi poate fi distinsă
de zonele învecinate pe baza condiţiilor de concurenţă diferite. Având în
vedere condiţia afectării comerţului între statele membre, la început, în
35
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 27/76, United Brands Co v. Comisia Europeană,
(1978) ECR 207, pentru modul interesant de stabilire a unei pieţe de sine stătătoare a bananelor, cu luare în
considerare a tuturor acestor factori.
36
Notificarea Comisiei din 3 octombrie 1997 privind definirea pieţei relevante, în înţelesul dreptului
comunitar al concurenţei, J. Of. Nr. 372/1997.

16
practică, era necesar ca practica anticoncurenţială să implice cel puţin două
state membre, dar în timp s-a ajuns ca un singur stat membru să fie afectat,
pentru a fi aplicabil art. 82 TCE.37

O dată ce piaţa relevantă este stabilită, trebuie determinată poziţia agentului


economic verificat, demers în care Curtea accentuează asupra factorului
„putere economică” a agentului respectiv; fără îndoială însă trebuie luaţi în
considerare toţi factorii care afectează activitatea agentului, în final o poziţie
dominantă rezidând în capacitatea agentului de a se comporta independent
de concurenţii săi şi chiar faţă de clienţi. Curtea a subliniat în mai multe
decizii că existenţa unor cote de piaţă ridicate (50% sau mai mult) sunt prin
ele însele probe ale poziţiei dominante, la fel dacă un agent are o cotă de cel
puţin 40%, dar mai mare decât suma cotelor următorilor doi concurenţi.
Însă pentru incidenţa art. 82 TCE sau art. 6 Legea concurenţei, este necesar
ca agentul să abuzeze de poziţia dominantă, prin practicile anticoncurenţiale
menţionate.

Spre deosebire de art. 81 TCE şi art. 5 Legea concurenţei, nici Art. 82 TCE,
nici art. 6 Legea nr. 21/1996 nu prevăd exceptări individuale sau de grup.

Înainte de a analiza normele procedurale, este importată sublinierea unui


aspect: extrateritorialitatea efectelor dreptului concurenţei, ceea ce
presupune că aplicarea normelor de concurenţă se face nu având în vedere în
primul rând naţionalitatea agenţilor economici implicaţi, ci locul unde se

37
A se vedea Decizia Curţii Europene de Justiţie în Cauza 322/81, Nederlansche Banden Industrie
Michelin v. Comisia Europeană, (1983) ECR 3461.

17
produc efectele anticoncurenţiale, deci piaţa afectată. Astfel, în Cauza Wood
Pulp38, Curtea Europeană de Justiţie a susţinut decizia Comisiei de a
sancţiona mai mulţi agenţi economici înregistraţi în afara Comunităţii, dar
ale căror practici concertate privind stabilirea preţurilor la cherestea afectau
clienţii din Comunitate, respingând argumentele reclamanţilor că o astfel de
hotărâre ar încălca normele de drept internaţional public sau ale unor state
din afara Comunităţii.

▪ Aplicarea normelor de concurenţă

Regulamentul Consiliului CE nr. 1/200339 este extrem de important în


această materie, întrucât stabileşte un nou set de norme pentru aplicarea art.
81 şi 82, inclusiv de către autorităţile naţionale.
După cum am subliniat anterior, până la data aderării, România nu aplică
Regulamentul respectiv, ci legislaţia naţională, care transpune legislaţia
comunitară. De la data aderării însă, regulamentele, potrivit art. 249 TCE,
devin direct aplicabile şi obligatorii, producând drepturi şi obligaţii întocmai
ca un act normativ de drept intern. Prin urmare, este extrem de importantă
cunoaşterea acestor acte comunitare încă înainte de data aderării.
În acest context, unul dintre cele mai importante principii stabilite de
Regulamentul 1/2003, urmând deciziile anterioare ale Curţii Europene de
Justiţie, este că art. 81 şi art. 82 TCE sunt direct aplicabile nu numai de
către Comisia Europeană, ci şi de către autorităţile naţionale de concurenţă şi
de instanţele naţionale, potrivit prevederilor procedurale interne.

38
A se vedea nota 24 mai sus.
39
A se vedea nota 9, mai sus.

18
În ceea ce priveşte relaţia dreptului naţional cu dreptul comunitar, mai ales
având în vedere faptul că autorităţile naţionale au posibilitatea să aplice şi
normele de drept comunitar şi pe cele interne, Regulamentul stabileşte că
aplicarea dreptului naţional nu trebuie să conducă la interzicerea
înţelegerilor, deciziilor asociaţiilor de agenţi economici sau practicilor
concertate care nu cad sub incidenţa art. 81 alin. 1 sau care pot fi exceptate
potrivit art. 81 alin. 3. Cu toate acestea, autorităţile naţionale pot aplica în
statele respective reguli mai stricte care să sancţioneze comportamentul
unilateral al agenţilor economici.
Regulamentul introduce procedura angajamentelor, potrivit căreia în cazul în
care Comisia identifică un acord care încalcă art. 81, poate accepta de la
agenţii economici în cauză angajamente, în vederea eliminării aspectelor
anticoncurenţiale relevate în evaluarea preliminară a Comisiei. În cazul
nerespectării angajamentului, schimbării circumstanţelor, descoperirii altor
informaţii, Comisia poate redeschide procedura. Această procedură nu aduce
atingere competenţelor autorităţilor naţionale de concurenţă şi instanţelor din
statele membre.
Autorităţile naţionale, inclusiv instanţele şi Comisia Europeană sunt obligate
reciproc să facă schimb de informaţii, inclusiv confidenţiale, cu obligaţia
păstrării acestui caracter şi a folosirii exclusiv în scopul în care au fost
solicitate. În ceea ce priveşte instanţele naţionale care soluţionează cauze de
concurenţă, statele membre sunt obligate să transmită copii ale hotărârilor
pronunţate, în urma comunicării acestora către părţi. Autorităţile naţionale
din statele membre, dar şi Comisia Europeană, pot transmite opinii scrise şi,
cu permisiunea instanţei, pot interveni oral. De asemenea, instanţele pot
solicita informaţii precum şi opinia Comisiei Europene.

19
Având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, art. 16 din
Regulament prevede că instanţele naţionale nu pot pronunţa, în aplicarea art.
81 şi 82 TCE, hotărâri contrare deciziilor Comisiei Europene. În cazul în
care investigaţiile sunt în desfăşurare în cadrul Comisiei, instanţele pot
decide să suspende soluţionarea unor cauze a căror soluţionare ar putea
implica riscul pronunţării unor hotărâri contrare.

În ceea ce priveşte relaţia cu autorităţile naţionale de concurenţă,


prerogativele Comisiei Europene sunt mai pronunţate. Astfel, autorităţile
naţionale sunt obligate să informeze Comisia Europeană nu mai târziu de 30
zile înainte de data adoptării unei decizii în aplicarea art. 81 sau 82. Este
totodată important de menţionat că iniţierea de către Comisie a procedurilor
în vederea adoptării unei decizii în aplicarea art. 81 sau 82, conduce la
pierderea competenţei autorităţilor naţionale de a aplica dreptul comunitar în
cauza respectivă; în cazul în care cauza este pe rolul autorităţilor naţionale,
Comisia poate prelua cazul numai în urma consultării autorităţilor
respective.

Rezumându-ne la prezentarea acestor aspecte esenţiale ale Regulamentului


nr. 1/2003, trebuie subliniat că toate aceste prevederi au fost stabilite în
vederea asigurării unei interpretări unitare a dreptului comunitar la nivelul
CE, având în vedere că, prin normele anterioare Regulamentului, Comisia
Europeană deţinea monopolul aplicării art. 81 şi 82. În plus, Comisia
Europeană, autorităţile naţionale de concurenţă şi instanţele naţionale
competente formează, potrivit Regulamentului, o reţea europeană pentru
aplicarea dreptului concurenţei, care trebuie să funcţioneze unitar, pentru a

20
crea un mediu concurenţial şi o piaţă internă competitivă, potrivit
obiectivelor prevăzute şi asumate prin Tratatul CE.

Bucureşti
August 2004
Ion Codescu

Legislatia concurentei in Romania

I.Practici anticoncurentiale
II. Concentrari economice

Legislatia relevanta
- Legea concurentei nr.21/1996, publicata in M.of. nr.88/30.04.1996;
- Ordonanta de urgenta nr.121/2003 pentru modificarea si completarea Legii
nr.21/1996, publicata in M.of. nr.875/10.12.2003;

21
- Legea nr.184/2004 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr. 121/2003 pentru modificarea si completarea Legii concurentei nr.
21/1996, publicata in M.of. nr.461/24.05.2004;
- Legea nr.538/2004 privind modificarea si completarea Legii concurentei
nr.21/1996, publicata in Monitorul Oficial nr.1130/2004;
- Regulament privind constatarea contravenþiilor si aplicarea sanctiunilor de
catre Consiliul Concurentei, publicat in M.O. 430/2004;
- Regulament pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea concurentei
nr. 21/1996, cu modificãrile si completãrile ulterioare, privind practicile
anticoncurentiale în cazul plângerilor, publicat in M.O. 430/2004;
-Regulament pentru aplicarea prevederilor art. 5 si 6 din Legea concurentei
nr. 21/1996, cu modificãrile si completãrile ulterioare, privind practicile
anticoncurentiale, publicat in M.O.430/2004;
-Regulament privind forma, continutul si alte detalii referitoare la cererile si
notificãrile prevãzute în Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 si
6 din Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificãrile si completãrile
ulterioare, privind practicile anticoncurentiale, publicat M.O. 443/2004;
-Instructiuni privind conditiile si criteriile de aplicare a unei politici de
clementã potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea concurentei nr.
21/1996, cu modificãrile si completãrile ulterioare, publicate in M.O.
430/2004;
- Instructiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri în cazurile de
comportament anticoncurential prevãzute la art. 5 alin. (1) din Legea
concurentei nr. 21/1996 si în cazurile de concentrare economicã, publicate in
M.O. 440/2004;
- Instructiuni privind individualizarea sanctiunilor pentru contraventiile
prevãzute la art. 55 din Legea concurenþei nr. 21/1996, publicate in M.O.
439/2004;
-Instructiuni privind individualizarea sanctiunilor pentru contravenţiile
prevãzute la art. 56 din Legea concurentei nr. 21/1996, publicate in M.O.
439/2004;
- Regulament privind autorizarea concentrarilor economice, publicat in M.O.
280/2004;
- Instructiuni privind masurile corective acceptabile in cazul autorizarii
conditionate a unor concentrari economice, publicate in M.O. 280/2004.

I. Practici anticoncurentiale

1. Sediul materiei - Legea concurentei nr.21/1996, cu modificarile si


completarile ulterioare:

22
Art. 5. – (1) Sunt interzise orice întelegeri exprese sau tacite între agenţii
economici ori asociatiile de agenţi economici, orice decizii luate de
asociatiile de agenti economici si orice practici concertate, care au ca obiect
sau ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurentei pe piata
româneascã sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmãresc:
a) fixarea concertatã, în mod direct sau indirect, a preturilor de vânzare ori
de cumpãrare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum si a oricãror
alte conditii comerciale;
b) limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltãrii tehnologice ori
investitiilor;
c) împãrtirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe
criteriu teritorial, al volumului de vânzãri si achizitii ori pe alte criterii;
d) aplicarea, în privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la
prestatii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în
pozitia concurenþialã;
e) conditionarea încheierii unor contracte de acceptare de cãtre parteneri a
unor clauze stipulând prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici
conform uzantelor comerciale, nu au legãturã cu obiectul acestor contracte;
f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte
forme de concurs de oferte;
g) eliminarea de pe piatã a altor concurenti, limitarea sau împiedicarea
accesului pe piatã si a libertãþii exercitãrii concurentei de cãtre alti agenti
economici, precum si întelegerile de a nu cumpãra de la sau de a nu vinde
cãtre anumiti agenti economici fãrã o justificare rezonabilã.
(2) Pot fi exceptate de la interdictia stabilitã la alin. (1) întelegerile, deciziile
luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care
îndeplinesc cumulativ condiþiile de la lit. a)–d) si una dintre conditiile de la
lit. e), dupã cum urmeazã:
a) efectele pozitive prevaleazã asupra celor negative sau sunt suficiente
pentru a compensa restrângerea concurentei provocatã de respectivele
întelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici sau practici
concertate;
b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigurã un avantaj corespunzãtor
celui realizat de pãrtile la respectiva întelegere, decizie luatã de cãtre o
asociatie de agenti economici sau practicã concertatã;
c) eventualele restrângeri ale concurentei sunt indispensabile pentru
obtinerea avantajelor scontate, iar prin respectiva întelegere, decizie luatã de
cãtre o asociatie de agenti economici sau practicã concertatã pãrtilor nu li se

23
impun restrictii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor
enumerate la lit. e);
d) respectiva întelegere, decizie luatã de o asociatie de agenti economici sau
practicã concertatã nu dã agentilor economici sau asociatiilor de agenti
economici posibilitatea de a elimina concurenta de pe o parte substantialã a
pietei produselor ori serviciilor la care se referã;
e) întelegerea, decizia luatã de o asociatie de agenti economici sau practica
concertatã în cauzã contribuie ori poate contribui la:
1. ameliorarea productiei ori distributiei de produse, executãrii de lucrãri ori
prestãrilor de servicii;
2. promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunãtãtirea calitãtii
produselor si serviciilor;
3. întãrirea pozitiilor concurentiale ale întreprinderilor mici si mijlocii pe
piata internã;
4. practicarea în mod durabil a unor preturi substantial mai reduse pentru
consumatori.
(3) Regimul exceptarii sub forma de dispensa, al deciziei de acordare a
acesteia, termenele, informatiile de prezentat, durata si conditiile dispensei
se stabilesc de cãtre Consiliul Concurentei prin regulamente si instructiuni.
Beneficiul exceptãrii prevãzut la alin. (2) se acordã prin decizie a Consiliului
Concurentei, pentru cazuri individuale de întelegeri, decizii luate de asociatii
de agenti economici sau practici concertate si se stabileste prin regulamente
ale Consiliului Concurentei pentru cazurile de exceptare pe categorii de
întelegeri, decizii ale asociatiilor de agenti economici sau practici concertate.
Agentii economici sau asociatiile de agenti economici pot solicita
Consiliului Concurentei dispensã, probând îndeplinirea conditiilor stabilite
la alin. (2);
(4) Categoriile de întelegeri, decizii luate de asociatiile de agenti economici
si practici concertate, exceptate prin aplicarea prevederilor alin. (2), precum
si conditiile si criteriile de încadrare pe categorii, de acordare si de retragere
a beneficiului exceptarii se stabilesc de Consiliul Concurentei, prin
regulament.
(5) Întelegerile, deciziile luate de asociatiile de agenti economici si practicile
concertate care se încadreazã în vreuna dintre categoriile exceptate prin
aplicarea prevederilor alin. (2) si stabilite prin prevederile alin.(3)sunt
considerate legale, fãrã obligatia notificãrii sau obtinerii unei decizii din
partea Consiliului Concurentei. Agentii economici sau asociatiile de agenti
economici care se prevaleaza de beneficiul exceptãrii pe categorii sunt tinuti
sã facã dovada îndeplinirii conditiilor si criteriilor prevãzute la alin. (3) si
(4).

24
(6) Deciziile de acordare a dispenselor pentru întelegeri, decizii ale
asociatiilor de agenti economici ori practici concertate, emise în aplicarea
prevederilor alin. (3), vor prevedea data de la care se aplicã, durata pentru
care este acordatã dispensa, precum si conditiile si obligatiile ce trebuie
respectate de cãtre beneficiari.
(7) Dispensa acordatã conform alin. (6) pentru o întelegere, decizie luatã de
o asociatie de agenti economici ori practicã concertatã poate fi reînnoitã, la
cerere, dacã sunt satisfãcute în continuare conditiile cerute, si poate fi
revocatã dacã conditiile în care a fost acordatã nu mai corespund; decizia de
acordare a dispensei este nulã dacã a fost acordatã pe baza unor informatii
false, inexacte ori incomplete in raport cu cele solicitate.

Art. 6. – Este interzisã folosirea în mod abuziv a unei pozitii dominante


detinute de cãtre unul sau mai multi agenti economici pe piata româneascã
ori pe o parte substantialã a acesteia, prin recurgerea la fapte
anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii
economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot
consta, în special, în:
a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preturilor de vânzare sau de
cumpãrare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de
a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari;
b) limitarea productiei, distributiei sau dezvoltãrii tehnologice în
dezavantajul utilizatorilor ori consumatorilor;
c) aplicarea, în privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la
prestatii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în
pozitia concurentialã;
d) conditionarea încheierii unor contracte de acceptare, de cãtre parteneri, a
unor clauze stipulând prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici
conform uzantelor comerciale, nu au legãturã cu obiectul acestor contracte;
e) abrogata;
f) practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, în
scopul înlãturãrii concurentilor sau vânzarea la export sub costul de
productie, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate
consumatorilor interni;
g) exploatarea stãrii de dependentã în care se gãseste un alt agent economic
fatã de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o
solutie alternativã în conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor
contractuale pentru singurul motiv cã partenerul refuzã sã se supunã unor
conditii comerciale nejustificate.

25
Art. 9. - (1) Sunt interzise orice actiuni ale organelor administratiei publice
centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea,
împiedicarea sau denaturarea concurentei, în special:
a) sã ia decizii care limiteazã libertatea comertului sau autonomia agentilor
economici, ce se exercitã cu respectarea reglementãrilor legale;
b) sã stabileascã conditii discriminatorii pentru activitatea agentilor
economici.
(2) Dispoziþiile alin. (1) nu fac obiectul aplicãrii exceptiei stabilite la art. 2
alin. (1) lit. b).
(3) În cazul în care organele administratiei publice centrale sau locale nu se
conformeazã deciziei Consiliului Concurentei, acesta are posibilitatea de a
ataca actiunea la Curtea de Apel Bucuresti.

2. Exceptia de la aplicarea art.5 – art. 8 din Legea concurentei nr.21/1996, cu


modificarile ulterioare.

3. Atributiile Consiliului Concurentei – autoritatea de concurenta din


Romania:
a) preluarea legislatiei comunitare;
b)promovarea culturii concurentei;
c)descoperirea si sanctionarea practicilor anticoncurentiale;
e)certificarea prealabila a neinterventiei sale;
f)acordarea exceptarii individuale.

4. Aplicarea politicii de clementa – conditiile si criteriile de aplicare


prevazute in legislatia secundara aplicabila.

5. Instantele competente sa cenzureze deciziile Consiliului Concurentei:


- Inalta Curte de Casatie si Justitie;
- Curtea de Apel Bucuresti;
-Judecatorii (O.G. nr.2/2001, aprobata cu modificari prin Legea
nr.180/2002).

6. Legislatia comunitara referitoare la practici anticoncurentiale.


Atributiile si competentele judecatorilor in materie dupa aderarea Romaniei
la Uniunea Europeana.

II. Concentrari economice

26
1.Sediul materiei- Legea concurentei nr. 21/1996, cu modificarile si
completarile ulterioare:
Art. 11. - (1) Concentrarea economicã se realizeazã prin orice act juridic,
indiferent de forma acestuia si care, fie opereazã transferul proprietãtii sau al
folosintei asupra totalitãtii ori a unei pãrti a bunurilor, drepturilor si
obligatiilor unui agent economic, fie are ca obiect sau ca efect sã permitã
unui agent economic ori unei grupãri de agenti economici de a exercita,
direct sau indirect, o influentã determinantã asupra unui alt agent economic
sau mai multor alti agenti economici.
(2) O operaþiune de concentrare economicã are loc atunci când:
a) doi sau mai multi agenti economici, anterior independenti, fuzioneazã;
b) una sau mai multe persoane care detin deja controlul cel putin asupra unui
agent economic ori unul sau mai multi agenti economici dobândesc, direct
sau indirect, controlul asupra unuia sau mai multor alti agenti economici ori
asupra unor pãrti ale acestora, fie prin luare de participare la capital, fie prin
cumpãrare de elemente de activ, prin contract sau prin alte mijloace.
(3) Operaþiunile de asociere, având ca obiect sau ca efect coordonarea
comportamentului concurential al agentilor economici participanti care
rãmân independenti, nu constituie concentrare prin dobândirea controlului,
chiar când asemenea operatiuni ar consta în crearea de entitãti economice
comune. Dacã entitatea economicã comunã este o persoanã juridicã
îndeplinind statornic toate functiile unei entitãti economice autonome, fãrã
însã a realiza o coordonare a comportamentului concurential fie între agenti
economici fondatori, fie între ea si acestia, operatiunea este o concentrare în
sensul prevederilor alin. (2) lit. b).
(4) În sensul prezentei legi, controlul decurge din drepturi, contracte sau
orice alte elemente care conferã, fiecare în parte ori luate împreunã si tinând
seama de circumstantele de fapt sau de drept, posibilitatea de a exercita o
influentã determinantã asupra unui agent economic, în special din: a)
drepturi de proprietate sau de folosintã asupra totalitãtii ori a unei pãrti a
bunurilor unui agent economic; b) drepturi sau contracte care conferã o
influentã determinantã asupra constituirii, deliberãrilor ori deciziilor
organelor unui agent economic.”
(5) Controlul este dobândit, conform prevederilor alin. (2)–(4), de cãtre
persoana sau persoanele ori de cãtre agentii economici care sunt titulari ai
drepturilor ori beneficiari ai contractelor mentionate la alin. (4) sau care, fãrã
a fi titulari ai unor asemenea drepturi ori contracte, au puterea de a exercita
influenta determinantã conferitã de acestea.”

27
Art.12. - Nu constituie o operatiune de concentrare economicã situatiile în
care:
a) controlul este dobândit si exercitat de cãtre un lichidator desemnat prin
hotãrâre judecãtoreascã sau de cãtre o altã persoanã mandatatã de autoritatea
publicã pentru îndeplinirea unei proceduri de încetare de plãti, redresare,
concordat, lichidare judiciarã, urmãrire silitã sau altã procedurã similarã;
b) bãncile si alte institutii de credit, institutiile financiare si societãtile
financiare, societãtile de servicii de investitii financiare sau societãtile de
asigurare si reasigurare, a cãror activitate normalã include tranzactii si
negocieri de titluri pe cont propriu sau pe contul tertilor, detin, cu titlu
temporar, participãri de capital la un agent economic pe care le-au dobândit
în vederea revânzãrii lor, cât timp ele nu exercitã drepturile de vot aferente
acestor participãri astfel încât sã determine comportamentul concurential al
respectivului agent economic ori le exercitã numai în vederea revânzãrii
acestei participãri, cu conditia ca revânzarea respectivei participãri sã
intervinã în termen de un an calculat de la data dobândirii; la cerere,
Consiliul Concurentei poate proroga termenul, dacã solicitantul dovedeşte cã
revânzarea participãrii dobândite nu a fost rezonabil posibilã în termenul
fixat;
c) controlul este dobândit de persoanele sau agenţii economici menţionaţi la
art. 11 alin. (2) lit. b), cu condiţia ca drepturile de vot aferente participãrii
deţinute sã nu fie exercitate, mai ales la numirea de membri în organele de
administrare, conducere executivã, supraveghere şi control ale agentului
economic la care deţin participarea, decât în scopul salvgardãrii valorii
integrale a acestei investiţii, fãrã a determina direct sau indirect
comportamentul concurenţial al agentului economic controlat;”
d) agenţii economici, inclusiv cei care fac parte din grupuri economice,
realizeazã operaţiuni de restructurare sau reorganizare a propriilor activitati.

Art.13. - Sunt interzise concentrãrile economice care, având ca efect crearea


sau consolidarea unei poziţii dominante, conduc sau ar putea conduce la
restrângerea, înlãturarea sau denaturarea semnificativã a concurenţei pe piaţa
româneascã sau pe o parte a acesteia.

Art.14. - (1) Pentru stabilirea compatibilitãþii lor cu un mediu concurenţial


normal, operaţiunile de concentrare economicã se apreciazã dupã
urmãtoarele criterii:
a) necesitatea de a menţine şi de a dezvolta concurenţa pe piaţa româneascã,
ţinând seama de structura tuturor pieţelor în cauzã şi de concurenţa existentã
sau potenţialã dintre agenţii economici situaţi în România sau în strãinãtate;

28
b) cota de piaţã deţinutã de cãtre agenţii economici în cauzã, puterea lor
economicã şi financiarã;
c) alternativele disponibile pentru furnizori şi utilizatori, accesul lor la pieţe
şi la surse de aprovizionare, precum şi orice bariere instituite prin acte
normative sau de altã naturã la intrarea pe piaţã;
d) tendinţa cererii şi a ofertei pentru bunurile şi serviciile în cauzã;
e) mãsura în care sunt afectate interesele beneficiarilor sau ale
consumatorilor;
f) contribuţia la progresul tehnic şi economic.
(2) Concentrãrile economice susceptibile a conduce la restrângerea,
înlãturarea sau denaturarea semnificativã a concurenţei pe piaţa româneascã
sau pe o parte a acesteia pot fi autorizate dacã pãrţile interesate în
operaţiunea de concentrare dovedesc îndeplinirea cumulativã a urmãtoarelor
condiţii:
a) operaţiunea de concentrare urmeazã a contribui la creşterea eficienţei
economice, la ameliorarea producţiei, distribuţiei sau progresului tehnic ori
la creşterea competitivitãţii la export;
b) efectele favorabile ale concentrãrii compenseazã efectele nefavorabile ale
restrângerii concurenţei;
c) de avantajele rezultate profitã într-o mãsurã rezonabilã şi consumatorii, în
special prin preţuri reale mai reduse.

Art.15. – Prevederile prezentului capitol nu se aplicã operaţiunilor de


concentrare economicã, atunci când cifra de afaceri cumulatã a agenţilor
economici implicaţi nu depãşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi nu
existã cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiune care sã realizeze
pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifrã de afaceri mai mare decât
echivalentul în lei a 4.000.000 euro. Echivalentul în lei se calculeazã la
cursul de schimb comunicat de Banca Naţionalã a României valabil pentru
ultima zi a exerciţiului financiar din anul anterior operaţiunii.

Art. 16. – (1) Concentrãrile economice care depãşesc pragurile prevãzute la


art. 15 sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei.
(2) Concentrãrile economice care se realizeazã prin fuziunea a doi sau mai
multor agenţi economici trebuie notificate de cãtre fiecare dintre pãrţile
implicate; în celelalte cazuri, notificarea trebuie sã fie înaintatã de cãtre
persoana, agentul economic sau agenţii economici care dobândesc controlul
asupra unuia sau mai multor agenţi economici ori asupra unor pãrţi ale
acestora.

29
(3) Procedura de notificare, termenele, documentele şi informaţiile de
prezentat, comunicãrile şi prezentarea de observaţii de cãtre agenţii
economici interesaţi se stabilesc prin regulament şi instrucţiuni adoptate de
Consiliul Concurenţei.
(4) Este interzisã punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare
economicã pânã la emiterea de cãtre Consiliul Concurenţei a unei decizii în
conformitate cu art. 51.
(5) Consiliul Concurenţei poate acorda, la cerere, o derogare de la regula
instituitã la alin. (4); cererea de acordare a derogãrii trebuie sã fie motivatã.
În decizia pe care o va emite Consiliul Concurenţei va ţine cont de efectele
suspendãrii concentrãrii economice asupra unuia sau mai multora dintre
agenţii economici implicaţi în operaţiune, asupra unei terţe pãrţi, precum şi
de efectele asupra concurenţei. Aceastã derogare poate fi condiţionatã de
impunerea unor obligaţii ce trebuie îndeplinite de cãtre pãrţi şi poate fi
acordatã oricând, atât anterior, cât şi ulterior notificãrii.
(6) Validitatea oricãrei operaţiuni realizate în contradicţie cu alin. (4) va
depinde de decizia pe care Consiliul Concurenţei o va lua cu privire la
operaţiunea notificatã, conform art. 51 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. a), b) sau
c) sau alin. (3).

2. Praguri de minimis si obligatia notificarii.

3. Deciziile Consiliului Concurentei si instanta competententa sa verifice


legalitatea acestora :
- Inalta Curte de Casatie si Justitie ;
- Curtea de Apel Bucuresti.

Cristina Butacu
Consiliul Concurentei

REGULAMENTUL CONSILIULUI (CE) nr. 1/2003

din 16 decembrie 2002


de punere în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 şi 82
din Tratat

(Text cu relevanţă pentru SEE)

30
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art.


83,
având în vedere propunerea Comisiei40,
având în vedere avizul Parlamentului European41,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social42,
întrucât:
(1) Pentru a institui un sistem care să garanteze că concurenţa pe piaţa
comună nu este denaturată, art. 81 şi 82 din Tratat trebuie aplicate
eficient şi uniform în Comunitate. Regulamentul Consiliului nr. 17 din 6

februarie 1962, primul regulament de punere în aplicare a art. 81 şi 82
din Tratat43, a permis dezvoltarea unei politici comunitare de concurenţă
care a contribuit la diseminarea unei culturi concurenţiale în cadrul
Comunităţii. Totuşi, având în vedere experienţa acumulată,
regulamentul menţionat anterior ar trebui înlocuit acum cu o legislaţie
capabilă să facă faţă provocării unei pieţe integrate şi extinderii viitoare
a Comunităţii.
(2) În special, este nevoie să fie regândite măsurile de aplicare a excepţiei
de la interzicerea acordurilor care restrâng concurenţa, prevăzute în art.
81 alin. (3) din Tratat. Conform art. 83 alin. (2) lit. (b) din Tratat,
trebuie luată în considerare, în această privinţă, nevoia de a se asigura o
supraveghere eficientă, pe de o parte, şi de a simplifica cât mai mult
posibil administraţia, pe de altă parte.
(3) Sistemul centralizat instituit prin Regulamentul nr. 17 nu mai asigură un
echilibru între acele două obiective. Acest sistem împiedică aplicarea
regulilor comunitare de concurenţă de către instanţele şi autorităţile de
concurenţă din statele membre, iar sistemul de notificare pe care îl
implică împiedică Comisia să-şi concentreze resursele asupra
combaterii celor mai grave încălcări ale acestor reguli. De asemenea,
sistemul în cauză impune întreprinderilor costuri considerabile.
(4) De aceea, actualul sistem ar trebui înlocuit cu un sistem de excepţii
direct aplicabil, în cadrul căruia autorităţile de concurenţă şi instanţele
statelor membre să aibă competenţa de a aplica nu doar art. 81 alin. (1)
40
JO C 365 E, 19.12.2000, p. 284.
41
JO C 72 E, 21.03.2002, p. 305.
42
JO C 155, 29.05.2001, p. 73.

Titlul Regulamentului nr. 17 a fost modificat pentru a lua în considerare renumerotarea articolelor din
Tratatul CE conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; trimiterea iniţială era la art. 85 şi 86 din Tratat.
43
JO 13. 21.02.1962, p. 204/62. Regulament modificat ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1216/1999
(JO L 148, 15.06.1999, p. 5).

31
şi art. 82 din Tratat, care se aplică direct în virtutea jurisprudenţei Curţii
de Justiţie a Comunităţilor Europene, ci şi art. 81 alin. (3) din Tratat.
(5) Pentru a se asigura punerea în aplicare eficientă a regulilor comunitare
de concurenţă şi, în acelaşi timp, respectarea drepturilor fundamentale la
apărare, prezentul regulament ar trebui să reglementeze sarcina de a
dovedi conform art. 81 şi 82 din Tratat. Ar trebui ca părţii sau autorităţii
care invocă o încălcare a art. 81 alin. (1) şi a art. 82 din Tratat să îi
revină obligaţia de a dovedi existenţa acesteia conform standardelor
legale impuse. Ar trebui ca întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi
care invocă beneficiul la apărare împotriva constatării unei încălcări a
regulilor să demonstreze, conform standardelor legale impuse, că sunt
îndeplinite condiţiile de aplicare a unei astfel de apărări. Prezentul
regulament nu afectează nici normele naţionale privind standardul
dovezilor, nici obligaţiile autorităţilor de concurenţă şi ale instanţelor
din statele membre de a stabili elementele constitutive relevante ale
unui caz, cu condiţia ca astfel de norme şi obligaţii să fie compatibile cu
principiile generale ale dreptului comunitar.
(6) Pentru a asigura aplicarea eficientă a regulilor comunitare de
concurenţă, autorităţile de concurenţă din statele membre ar trebui să fie
mai implicate în aplicarea acestora. În acest scop, autorităţile în cauză ar
trebui să fie împuternicite să aplice dreptul comunitar.
(7) Instanţele naţionale joacă un rol esenţial în aplicarea regulilor
comunitare de concurenţă. Când se soluţionează litigii între persoane
particulare, aceste instanţe protejează drepturile individuale conform
dreptului comunitar, de exemplu prin acordare de daune-interese
victimelor încălcării regulilor. În aceste cazuri, rolul instanţelor
naţionale este complementar celui al autorităţilor de concurenţă din
statele membre. De aceea, instanţele în cauză ar trebui să poată aplica în
întregime art. 81 şi 82 din Tratat.
(8) Pentru a se asigura aplicarea eficientă a regulilor comunitare de
concurenţă şi funcţionarea corectă a mecanismelor de cooperare
prevăzute în prezentul regulament, este necesar ca autorităţile de
concurenţă şi instanţele din statele membre să fie obligate să aplice, de
asemenea, art. 81 şi 82 din Tratat în cazurile în care aplică legislaţia
naţională de concurenţă la acorduri şi practici care pot afecta comerţul
dintre statele membre. Pentru a se crea un câmp de acţiune uniform
pentru acorduri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici
concertate pe piaţa internă, este de asemenea necesar să se stabilească,
în temeiul art. 83 alin. (2) lit. (e) din Tratat, relaţia dintre legislaţiile
naţionale şi dreptul comunitar privind concurenţa. În acest sens, este

32
necesar să se prevadă ca aplicarea legislaţiilor naţionale privind
concurenţa la acorduri, decizii sau practici concertate în sensul art. 81
alin. (1) din Tratat să nu ducă la interzicerea acestor acorduri, decizii şi
practici concertate dacă acestea nu sunt interzise şi de dreptul comunitar
privind concurenţa. Noţiunile de acorduri, decizii şi proceduri
concertate sunt concepte autonome ale dreptului comunitar privind
concurenţa, care reglementează coordonarea conduitei întreprinderilor
pe piaţă, conform interpretării instanţelor comunitare. Prezentul
regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte şi să
aplice, pe teritoriul lor, reguli naţionale de concurenţă mai stricte, care
interzic sau impun sancţiuni asupra conduitei unilaterale în care sunt
angajate întreprinderile. Aceste norme naţionale mai stricte pot include
prevederi care interzic sau impun sancţiuni pentru conduita unilaterală
adoptată de unele întreprinderi. În plus, prezentul regulament nu se
aplică legislaţiilor naţionale care impun sancţiuni penale persoanelor
fizice, cu excepţia cazului în care astfel de sancţiuni constituie
mijloacele de punere în aplicare a regulilor de concurenţă care se aplică
întreprinderilor.
(9) Art. 81 şi 82 din Tratat au ca obiectiv protecţia concurenţei pe piaţă.
Prezentul regulament, care se adoptă pentru punerea în aplicare a
acestor dispoziţii ale Tratatului, nu împiedică statele membre să aplice
pe teritoriul lor o legislaţie naţională care protejează alte interese
legitime, cu condiţia ca această legislaţie să fie compatibilă cu
principiile generale şi cu alte dispoziţii ale dreptului comunitar. În
măsura în care această legislaţie naţională urmăreşte, predominant, un
alt obiectiv decât cel al protejării concurenţei pe piaţă, autorităţile de
concurenţă şi instanţele statelor membre pot aplica o astfel de legislaţie
pe teritoriul lor. În mod corespunzător, în temeiul prezentului
regulament, statele membre pot pune în aplicare pe teritoriul lor
legislaţia naţională care interzice sau impune sancţiuni asupra practicii
comerciale neloiale, fie aceasta unilaterală sau contractuală. Această
legislaţie urmăreşte un obiectiv specific, indiferent de efectele reale sau
presupuse ale unor asemenea acte asupra concurenţei de pe piaţă.
Acesta este, în special, cazul legislaţiei care interzice întreprinderilor să
impună asupra partenerilor comerciali, să obţină sau să încerce să obţină
de la aceştia termene şi condiţii care sunt nejustificate, disproporţionate
sau nefondate.

33
(10) Regulamentele ca de exemplu 19/65/CEE44, (CEE) nr. 2821/7145, (CEE)
nr. 3976/8746, (CEE) nr. 1534/9147 sau (CEE) nr. 479/9248 împuternicesc
Comisia să aplice art. 81 alin. (3) din Tratat prin intermediul
regulamentului la anumite categorii de acorduri, decizii ale asociaţiilor
de întreprinderi şi practici concertate. În domeniile definite de astfel de
regulamente, Comisia a adoptat şi poate adopta în continuare aşa
numitele regulamente de exceptare „în bloc”, prin care se arată că art.
81 alin. (1) din Tratat este inaplicabil la anumite categorii de acorduri,
decizii şi practici concertate. În cazul în care acordurile, deciziile şi
practicile concertate la care se aplică astfel de regulamente au, totuşi,
efecte care sunt incompatibile cu art. 81 alin. (3) din Tratat, Comisia şi
autorităţile de concurenţă din statele membre ar trebui să aibă
competenţa de a retrage, în cazuri particulare, posibilitatea de a
beneficia de regulamentul de exceptare în bloc.
(11) Pentru a putea asigura aplicarea dispoziţiilor Tratatului, Comisia ar
trebui să poată adresa decizii întreprinderilor sau asociaţiilor de
întreprinderi cu scopul de a elimina încălcările art. 81 şi 82 din Tratat.
Cu condiţia să existe un interes legitim în acest sens, Condiţia ar trebui
să poată adopta decizii care să constate, chiar dacă nu se aplică o
amendă, că anterior a fost comisă o încălcare a regulilor. Prezentul

44
Regulamentul Consiliului nr. 19/65/CEE din 2 martie 1965 privind aplicarea art. 81 alin. (3) [Titlurile
regulamentelor au fost modificate pentru a lua în considerare renumerotarea articolelor din Tratatul CE,
conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial, trimiterea era la art. 85 alin. (3) din Tratat] din Tratat
la anumite categorii de acorduri şi practici concertate (JO 36, 06.03.1965, p. 533). Regulament modificat
ultima dată de Regulamentul (CE) nr. 1215/1999 (JO L 148, 15.06.1999, p. 1).
45
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2821/71 din 20 decembrie 1971 privind aplicarea art. 81 alin. (3)
[Titlurile din regulament au fost modificate pentru a lua în considerare renumerotarea articolelor din
Tratatul CE, conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial, trimiterea era la art. 85 alin. (3) din
Tratat] din Tratat la anumite categorii de acorduri, decizii şi practici concertate (JO L 285, 29.12.1971, p.
46). Regulament modificat ultima dată de Actul de aderare din 1994.
46
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3976/87 din 14 decembrie 1987 privind aplicarea art. 81 alin. (3)
[Titlurile din regulament au fost modificate pentru a lua în considerare renumerotarea articolelor din
Tratatul CE, conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial, trimiterea era la art. 85 alin. (3) din
Tratat] din Tratat la anumite categorii de acorduri şi practici concertate în sectorul transportului aerian (JO
L 374, 31.12.1987, p. 9). Regulament modificat ultima dată de Actul de aderare din 1994.
47
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1534/91 din 31 mai 1991 privind aplicarea art. 81 alin. (3) [Titlurile
din regulament au fost modificate pentru a lua în considerare renumerotarea articolelor din Tratatul CE,
conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial, trimiterea era la art. 85 alin. (3) din Tratat] din Tratat
la anumite categorii de acorduri, decizii şi practici concertate în sectorul asigurărilor (JO L 143,
07.06.1991, p. 1).
48
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 479/92 din 25 februarie 1992 privind aplicarea art. 81 alin. (3)
[Titlurile din regulament au fost modificate pentru a lua în considerare renumerotarea articolelor din
Tratatul CE, conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; iniţial, trimiterea era la art. 85 alin. (3) din
Tratat] din Tratat la anumite categorii de acorduri, hotărâri şi practici concertate între companiile de
transport cu nave de linie (Consorţii) (JO L 55, 29.02.1992, p. 3). Regulament modificat de Actul de
aderare din 1994.

34
regulament ar trebui să prevadă explicit competenţa Comisiei de a
adopta decizii de impunere a unor măsuri interimare, fapt care a fost
confirmat de Curtea de Justiţie.
(12) Prezentul regulament ar trebui să prevadă în mod explicit competenţa
Comisiei de a impune orice reparaţie, fie de conduită, fie structurală
care este necesară pentru a determina încetarea efectivă a încălcării
regulilor, având în vedere principiul proporţionalităţii. Reparaţiile
structurale nu ar trebui impuse decât fie în cazurile în care nu există o
reparaţie de conduită la fel de eficientă, fie în cazurile în care o reparaţie
de conduită, la fel de eficientă, ar fi mai dificilă pentru întreprinderea în
cauză decât reparaţia structurală. Modificările în structura întreprinderii,
aşa cum era aceasta înainte de comiterea încălcării legii, ar fi
proporţionale numai dacă există un risc considerabil de încălcare de
durată şi repetată determinată chiar de structura întreprinderii.
(13) Atunci când, în cursul procedurilor care pot să ducă la interzicerea unui
acord sau a unei practici, întreprinderile îşi iau faţă de Comisie
angajamente conform cerinţelor acesteia, Comisia ar trebui să poată
adopta decizii care să facă respectivele angajamente obligatorii pentru
întreprinderile în cauză. Deciziile privind angajamentele ar trebui să
constate că nu mai există temeiuri pentru acţiune din partea Comisie,
fără să concluzioneze dacă a avut loc sau mai are loc o încălcare a legii.
Deciziile privind angajamentele nu aduc atingere competenţelor
autorităţilor de concurenţă şi ale instanţelor din statele membre de a
constata şi a decide într-un caz. Deciziile privind angajamentele nu sunt
adecvate în cazurile în care Comisia intenţionează să impună o amendă.
(14) În cazuri excepţionale, când este necesar în interesul public al
Comunităţii, poate fi eficientă adoptarea de către Comisie a unei decizii
cu caracter declarativ care să arate că interdicţia prevăzută în art. 81 sau
art. 82 din Tratat nu se aplică, în vederea clarificării legislaţiei şi a
asigurării aplicării consecvente a acesteia în Comunitate, în special în
privinţa noilor tipuri de acorduri şi practici care nu au fost stabilite în
jurisprudenţa şi în practica administrativă existente.
(15) Comisia şi autorităţile de concurenţă din statele membre ar trebui să
formeze împreună o reţea de autorităţi publice care să aplice regulile
comunitare de concurenţă în strânsă cooperare. În acest scop, este
necesar să se instituie sisteme de informare şi de consultare. Comisia, în
strânsă cooperare cu statele membre, va stabili şi va revizui alte
modalităţi de cooperare în cadrul reţelei.

35
(16) Fără a aduce atingere oricăror dispoziţii naţionale contrare, schimbul de
informaţii şi folosirea unor asemenea informaţii ca dovadă ar trebui
permise între membrii reţelei, chiar dacă informaţiile sunt confidenţiale.
Informaţiile în cauză pot fi folosite pentru aplicarea art. 81 şi 82 din
Tratat, precum şi pentru aplicarea în paralel a legislaţiei naţionale de
concurenţă, cu condiţia ca aplicarea acesteia din urmă să se raporteze la
acelaşi caz şi să nu ducă la un rezultat diferit. Când informaţiile care fac
obiectul schimbului sunt folosite de către autoritatea care le primeşte
pentru a impune sancţiuni asupra întreprinderilor, nu ar trebui să existe
alte limite la folosirea informaţiilor decât obligaţia de le utiliza în scopul
pentru care au fost colectate, dat fiind faptul că sancţiunile impuse
asupra întreprinderilor sunt de acelaşi tip în toate sistemele. Drepturile
de apărare de care se bucură întreprinderile în diferite sisteme pot fi
considerate ca suficient de echivalente. Totuşi, în ceea ce priveşte
persoanele fizice, acestea pot fi supuse unor tipuri de sancţiuni
substanţial diferite, în diferite sisteme. În acest caz, este necesar să se
asigure faptul că informaţiile pot fi folosite doar dacă au fost colectate
prin respectarea aceluiaşi nivel de protecţie a drepturilor de apărare ale
persoanelor fizice, aşa se prevede în normele naţionale ale autorităţii
care le primeşte.
(17) Dacă regulile de concurenţă urmează să fie aplicate cu consecvenţă şi,
în acelaşi timp, reţeaua urmează să fie administrată în cel mai bun mod
posibil, este esenţial să adopte regula conform căreia autorităţile de
concurenţă din statele membre sunt eliberate automat de competenţa lor
dacă Comisia îşi iniţiază propriile proceduri. Atunci când o autoritate de
concurenţă dintr-un stat membru acţionează deja într-un caz, iar
Comisia intenţionează să iniţieze proceduri în cazul respectiv, Comisia
ar trebui să depună eforturi pentru a realiza acest lucru cât mai curând
posibil. Înainte de iniţierea procedurilor, Comisia ar trebui să consulte
autoritatea naţională în cauză.
(18) Pentru a se asigura faptul că cele mai adecvate autorităţi din cadrul
reţelei se ocupă de cazuri, ar trebui adoptată o dispoziţie generală care
să permită autorităţii de concurenţă să suspende sau să închidă un caz pe
motiv că o altă autoritate se ocupă sau deja s-a ocupat de acesta,
obiectivul fiind ca fiecare caz să fie tratat de o singură autoritate.
Această dispoziţie nu trebuie să împiedice Comisia să respingă o
reclamaţie din lipsă de interes pentru Comunitate, din moment ce
jurisprudenţa Curţii de Justiţie a stabilit că poate să facă acest lucru,
chiar dacă nici o altă autoritate de concurenţă nu şi-a manifestat intenţia
de a se ocupa de caz.

36
(19) Comitetul consultativ privind practicile restrictive şi poziţiile dominante
instituit prin Regulamentul nr. 17 a funcţionat în mod foarte
satisfăcător. Acest comitet se va integra foarte bine în noul sistemul de
aplicare descentralizată. De aceea, este necesar să se elaboreze pe baza
normelor stabilite în Regulamentul nr. 17, îmbunătăţindu-se în acelaşi
timp eficienţa măsurilor organizatorice. În acest scop, ar fi eficient să se
permită emiterea avizelor prin procedură scrisă. Comitetul consultativ ar
trebui să poată acţiona ca forum pentru dezbaterea cazurilor de care se
ocupă autorităţile de concurenţă din statele membre, astfel încât să
contribuie la garantarea aplicării consecvente a regulilor comunitare de
concurenţă.
(20) Comitetul consultativ trebuie să fie format din reprezentanţi ai
autorităţilor de concurenţă din statele membre. Pentru întrunirile în care
se discută probleme generale, statele membre ar trebui să poată numi un
reprezentant în plus. Această prevedere nu aduce atingere faptului că
membrii comitetului sunt asistaţi de alţi experţi din statele membre.
(21) Consecvenţa în aplicarea regulilor de concurenţă impune, de asemenea,
stabilirea de măsuri pentru cooperarea între instanţele din statele
membre şi Comisie. Acest fapt este relevant pentru toate instanţele din
statele membre care aplică art. 81 şi 82 din Tratat, indiferent dacă aplică
aceste reguli în procese între părţi private, dacă acţionează ca executori
publici sau ca instanţe de apel. În special, instanţele naţionale ar trebui
să poată solicita Comisiei informaţii sau avizul asupra unor aspecte
privind aplicarea dreptului comunitar privind concurenţa. Comisia şi
autorităţile de concurenţă din statele membre ar trebui să poată înainta
observaţii, în scris sau verbal, instanţelor care trebuie să aplice art. 81 şi
82 din Tratat. Aceste observaţii ar trebui prezentate în cadrul normelor
de procedură şi al practicilor naţionale care includ normele de garantare
a drepturilor părţilor. De aceea, ar trebui luate măsuri pentru a se
asigura faptul că atât Comisia cât şi autorităţile de concurenţă din statele
membre sunt suficient de bine informate cu privire la procedurile din
instanţele naţionale.
(22) Pentru a se asigura respectarea principiilor certitudinii juridice şi
aplicarea uniformă a regulilor comunitare de concurenţă într-un sistem
de autorităţi paralele, trebuie evitate deciziile conflictuale. De aceea,
este necesar să se clarifice, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de
Justiţie, efectele deciziilor Comisiei şi ale procedurilor asupra
instanţelor şi autorităţilor de concurenţă din statele membre. Deciziile
privind angajamente, adoptate de Comisie, nu afectează competenţa

37
instanţelor şi a autorităţilor de concurenţă din statele membre de a aplica
art. 81 şi 82 din Tratat.
(23) Comisia ar trebui împuternicită, în cadrul Comunităţii, să solicite
furnizarea informaţiilor necesare pentru a identifica orice acorduri,
decizii sau practici concertate interzise de art. 81 din Tratat sau orice
abuz de poziţie dominantă interzis de art. 82 din Tratat. Atunci când
aduc la îndeplinire o decizie a Comisiei, întreprinderile nu pot fi forţate
să recunoască că au comis o încălcare a regulilor, dar sunt obligate, în
orice situaţie, să răspundă la întrebări concrete şi să furnizeze
documente, chiar dacă aceste informaţii pot fi folosite pentru a stabili
existenţa unei încălcări a regulilor împotriva lor sau a altei întreprinderi.
(24) Comisia ar trebui, de asemenea, să fie împuternicită să desfăşoare
inspecţiile necesare pentru a identifica orice acorduri, decizii sau
practici concertate interzise de art. 82 din Tratat. Autorităţile de
concurenţă din statele membre ar trebui să coopereze activ la
exercitarea acestor competenţe.
(25) Identificarea încălcărilor regulilor de concurenţă devine tot mai dificilă,
şi, pentru a proteja eficient concurenţa, competenţele de investigare ale
Comisiei trebuie extinse. Comisia ar trebui, mai ales, să fie
împuternicită să interogheze orice persoană care ar putea fi în posesia
unor informaţii utile şi să consemneze declaraţiile făcute. În cursul unei
inspecţii, reprezentanţii oficiali autorizaţi de Comisie ar trebui
împuterniciţi să aplice sigilii pe perioada necesară pentru inspecţie.
Sigiliile nu ar trebui aplicate, în mod normal, pentru mai mult de 72 de
ore. Reprezentanţii oficiali autorizaţi de Comisie ar trebui, de asemenea,
să aibă competenţa de a solicita orice informaţii relevante pentru
obiectul şi scopul inspecţiei.
(26) Experienţa acumulată a arătat că există cazuri în care evidenţele de
afaceri sunt păstrate la domiciliul directorilor sau al altor persoane care
lucrează pentru o întreprindere. De aceea, pentru a garanta eficienţa
inspecţiilor, reprezentanţii oficiali şi alte persoane autorizate de Comisie
ar trebui să fie împuternicite să intre în orice locaţie unde sunt păstrate
evidenţele de afaceri, inclusiv în locuinţe private. Totuşi, exercitarea
acestei competenţe ar trebui să facă obiectul unei autorizări de către
autoritatea judiciară.
(27) Fără a se aduce atingere jurisprudenţei Curţii de Justiţie, este util să se
stabilească sfera de aplicare a controlului pe care autoritatea judiciară
naţională îl poate desfăşura când autorizează, aşa cum se prevede în
dreptul naţional, inclusiv ca metodă de precauţie, asistenţa din partea
autorităţilor de punere în aplicare a legii, pentru a contracara o posibilă

38
opoziţie din partea întreprinderii sau executarea deciziei de a desfăşura
inspecţii în locaţiile fără scop de afaceri. Jurisprudenţa arată că
autoritatea judiciară naţională poate solicita Comisiei, în special,
informaţiile suplimentare de care are nevoie pentru a desfăşura controlul
şi în absenţa cărora ar putea refuza autorizarea. Jurisprudenţa confirmă,
de asemenea, competenţa instanţelor naţionale de a controla aplicarea
normelor naţionale care reglementează punerea în aplicare a măsurilor
coercitive.
(28) Pentru a ajuta autorităţile de concurenţă să aplice eficient art. 81 şi 82
din Tratat, este eficient să li se permită să-şi ofere sprijin prin
desfăşurarea de inspecţii şi alte măsuri constatatorii.
(29) Respectarea art. 81 şi 82 din Tratat şi îndeplinirea obligaţiilor impuse
întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi conform prezentului
regulament ar trebui să poată fi puse în aplicare prin amenzi şi penalităţi
cu titlu cominatoriu. În acest scop, ar trebui stabilite niveluri adecvate
ale amenzilor pentru încălcarea normelor de procedură.
(30) Pentru a se asigura colectarea eficientă a amenzilor impuse asociaţiilor
de întreprinderi pentru încălcările comise de acestea, este necesar să se
stabilească condiţiile în care Comisia poate solicita plata amenzii de la
membrii asociaţiei dacă asociaţia nu este solvabilă. Acţionând astfel,
Comisia ar trebui să ia în considerare mărimea relativă a întreprinderilor
care fac parte din asociaţie şi, în special, situaţia întreprinderilor mici şi
mijlocii. Plata amenzii de către unul sau mai mulţi membri ai asociaţiei
se face fără a se aduce atingere normelor de drept naţional care prevăd
recuperarea sumei plătite de alţi membri ai asociaţiei.
(31) Normele privind perioadele de limitare pentru impunerea amenzilor şi a
penalităţilor cu titlu cominatoriu au fost stabilite în Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 2988/7449, care priveşte, de asemenea, penalizările
în domeniul transporturilor. Într-un sistem de autorităţi paralele, actele,
care pot întrerupe o perioadă de limitare, ar trebui să includă etape de
procedură parcurse independent de către autoritatea de concurenţă din
statul membru. De aceea, pentru a clarifica cadrul legal, Regulamentul
(CEE) nr. 2988/74 trebuie modificat pentru a se preveni aplicarea lui la
aspecte reglementate de prezentul regulament, iar prezentul regulament
trebuie să includă dispoziţii privind perioadele de limitare.
(32) Întreprinderilor în cauză ar trebui să li se acorde dreptul de a fi audiate
de Comisie, părţile terţe ale căror interese ar putea fi afectate de o
49
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2988/74 din 26 noiembrie 1974 privind perioadele de limitare în
proceduri şi aplicarea de sancţiuni conform normelor Comunităţii Economice Europene în ceea ce priveşte
transportul şi concurenţa (JO L 319, 29.11.1974, p. 1).

39
decizie ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile înainte
de adoptarea deciziei, iar deciziile luate ar trebui să fie făcute cunoscute
publicului larg. O dată cu asigurarea drepturilor la apărare ale
întreprinderilor în cauză, în special a dreptului de acces la dosare, este
esenţial să fie protejate secretele de afaceri. De asemenea, ar trebui
garantată confidenţialitatea informaţiilor care fac obiectul schimbului în
reţea.
(33) Deoarece toate deciziile luate de Comisie în temeiul prezentului
regulament fac obiectul examinării de către Curtea de Justiţie în
conformitate cu Tratatul, ar trebui să i se confere Curţii de Justiţie,
conform art. 229, jurisdicţie nelimitată cu privire la deciziile prin care
Comisia impune amenzi şi plăţi penalităţi cu titlu cominatoriu.
(34) Principiile stabilite în art. 81 şi 82 din Tratat, aşa cum au fost aplicate
prin Regulamentul nr. 17, au acordat un rol central organismelor
comunitare. Acest rol central ar trebui menţinut, asigurându-se în
acelaşi timp implicarea mai puternică a statelor membre la aplicarea
regulilor comunitare de concurenţă. Conform principiilor subsidiarităţii
şi al proporţionalităţii prevăzute în art. 5 din Tratat, prezentul
regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a-şi îndeplini
obiectivul, adică a permite aplicarea eficientă a regulilor comunitare de
concurenţă.
(35) Pentru a obţine o punere în aplicare corectă a dreptului comunitar
privind concurenţa, statele membre ar trebui să desemneze şi să
împuternicească autorităţi care să aplice art. 81 şi 82 din Tratat ca
executori publici. Statele membre ar trebui să poată desemna autorităţi
administrative şi juridice care să îndeplinească diferitele funcţii
conferite autorităţilor de concurenţă în prezentul regulament. Prezentul
regulament constată marea varietate care există între sistemele publice
de punere în aplicare din statele membre. Efectele art. 11 alin. (6) din
prezentul regulament ar trebui aplicate tuturor autorităţilor de
concurenţă. Ca excepţie de la această regulă generală, atunci când o
autoritate de urmărire judiciară aduce un caz înaintea unei autorităţi
judiciare distincte, art. 11 alin. (6) ar trebui să se aplice autorităţii de
urmărire judiciare sub incidenţa condiţiilor din art. 35 alin. (4) din
prezentul regulament. Atunci când aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se
aplică regula generală. În orice caz, art. 11 alin. (6) nu trebuie să se
aplice instanţelor în măsura în care acestea acţionează ca instanţe de
apel.
(36) Dat fiind faptul că jurisprudenţa a arătat clar că regulile de concurenţă
se aplică la transporturi, respectivul sector ar trebui să fie reglementat

40
de dispoziţiile procedurale din prezentul regulament. În consecinţă,
Regulamentul Consiliului nr. 141 din 26 noiembrie 1962 de exceptare a
transportului de la aplicarea Regulamentului nr. 1750 ar trebui abrogat,
iar Regulamentele (CEE) nr. 1017/6851, (CEE) nr. 4056/8652 şi (CEE)
nr. 3975/8753 ar trebui modificate pentru a elimina dispoziţiile
procedurale specifice pe care le conţin.
(37) Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi principiile
recunoscute mai ales de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene. În mod corespunzător, prezentul regulament ar trebui
interpretat şi aplicat cu respectarea principiilor şi drepturilor în cauză.
(38) Certitudinea juridică pentru întreprinderile care funcţionează sub
incidenţa regulilor comunitare de concurenţă contribuie la promovarea
inovaţiei şi a investiţiilor. În situaţiile în care anumite cazuri generează
o incertitudine reală, deoarece prezintă întrebări noi sau nerezolvate
privind aplicarea acestor reguli, este posibil ca întreprinderile, în parte,
să dorească să obţină consultanţă neoficială din partea Comisiei.
Prezentul regulament nu aduce atingere capacităţii Comisiei de a oferi
astfel de consultanţă neoficială,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

CAPITOLUL I
PRINCIPII

Articolul 1
Aplicarea art. 81 şi 82 din Tratat

(1) Acordurile, deciziile şi practicile concertate cuprinse în art. 81 alin. (1)


din Tratat, care nu îndeplinesc condiţiile din art. 81 alin. (3) din Tratat, se
interzic fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens.
50
JO 124, 28.11.1962, p. 2751/62; Regulament modificat ultima dată de Regulamentul nr. 1002/67/CEE
(JO) 306, 16.12.1967, p. 1).
51
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1017/68 din 19 iulie 1968 de aplicare a regulilor de concurenţă la
transportul feroviar, rutier şi pe căi navigabile interioare (JO L 175, 23.07.1968, p. 1). Regulament
modificat ultima dată de Actul de aderare din 1994.
52
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 4056/86 din 22 decembrie 1986 de stabilire a normelor de punere în
aplicare a art. 81 şi 82 (Titlul regulamentului a fost modificat pentru lua în considerare renumerotarea
articolelor din Tratatul CE, conform art. 12 din Tratatul de la Amsterdam; trimiterea iniţială era la art. 85 şi
86 din Tratat) din Tratat pentru transportul maritim (JO L 378, 31.12.1986, p. 4). Regulament modificat
ultima dată de Actul de aderare din 1994.
53
Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3975/87 din 14 decembrie 1987 de stabilire a procedurii de aplicare
a regulilor de concurenţă la întreprinderile din sectorul transportului aerian (JO L 374, 31.12.1987, p. 1).
Regulament modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) nr. 2410/92 (JO L 240, 24.08.1992, p. 18).

41
(2) Acordurile, deciziile şi practicile concertate cuprinse în art. 81 alin. (1)
din Tratat, care îndeplinesc condiţiile din art. 81 alin. (3) din Tratat, nu se
interzic, fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens.
(3) Abuzul de poziţie dominantă prevăzut în art. 82 din Tratat se interzice,
fără a fi nevoie de o decizie prealabilă în acest sens.

Articolul 2
Sarcina probei

În cazul oricăror proceduri naţionale sau comunitare de aplicare a art. 81 şi


82 din Tratat, sarcina de a dovedi o încălcarea a art. 81 alin. (1) sau a art. 82
din Tratat revine părţii sau autorităţii care invocă încălcarea. Întreprinderii
sau asociaţiei de întreprinderi care solicită dreptul de a beneficia de art. 81
alin. (3) din Tratat îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite condiţiile
din respectivul alineat.

Articolul 3
Relaţia dintre art. 81 şi 82 din Tratat şi legislaţiile naţionale de
concurenţă

(1) Atunci când autorităţile de concurenţă din statele membre sau instanţele
naţionale aplică legislaţia naţională de concurenţă la acorduri, decizii ale
asociaţiilor de întreprinderi sau la practicile concertate în sensul art. 81 alin.
(1) din Tratat, care pot afecta comerţul dintre statele membre în sensul
dispoziţiei în cauză, ele aplică, de asemenea, art. 81 din Tratat la astfel de
acorduri, decizii sau practici concertate. Atunci când autorităţile de
concurenţă din statele membre sau instanţele naţionale aplică legislaţia
naţională de concurenţă la orice abuz interzis de art. 82 din Tratat, acestea
aplică şi art. 82 din Tratat.
(2) Aplicarea legislaţiei naţionale de concurenţă poate să nu ducă la
interzicerea acordurilor, deciziilor asociaţiilor de întreprinderi sau a
practicilor concertate care pot afecta comerţul dintre statele membre, dar
care nu restrâng concurenţa în sensul art. 81 alin. (1) din Tratat, sau care
îndeplinesc condiţiile art. 81 alin. (3) din Tratat sau sunt reglementate de un
regulament de aplicare a art. 81 alin. (3) din Tratat. În temeiul prezentului
regulament, statele membre nu sunt împiedicate să adopte şi să aplice pe
teritoriul lor o legislaţie naţională mai strictă care interzice sau sancţionează
conduita unilaterală adoptată de întreprinderi.
(3) Fără a se aduce atingere principiilor generale şi altor dispoziţii de drept
comunitar, alin. (1) şi (2) nu se aplică atunci când autorităţile de concurenţă

42
şi instanţele din statele membre aplică legislaţia naţională de control al
fuziunilor şi nici nu împiedică aplicarea dispoziţiilor de drept naţional care
urmăresc, în mod predominant, un obiectiv diferit de cel urmărit de art. 81 şi
82 din Tratat.

CAPITOLUL II

COMPETENŢE

Articolul 4
Competenţele Comisiei

În sensul aplicării art. 81 şi 82 din Tratat, Comisiei are competenţele


prevăzute în prezentul regulament.

Articolul 5
Competenţele autorităţilor de concurenţă din statele membre

Autorităţile de concurenţă din statele membre au competenţa de a aplica art.


81 şi 82 din Tratat în cazuri distincte. În acest sens, acţionând din proprie
iniţiativă sau ca urmare a unei reclamaţii, ele pot lua următoarele decizii:
− să solicite încetarea unei încălcări,
− să impună măsuri interimare,
− să accepte luări de angajamente,
− să impună amenzi, penalităţi cu titlu cominatoriu sau orice alte penalizări
prevăzute în dreptul lor naţional.

Atunci când, pe baza informaţiilor de care dispun, condiţiile de interdicţie nu


sunt îndeplinite, autorităţile în cauză pot decide că nu există justificare
pentru întreprinderea unor acţiuni.

Articolul 6

Competenţele instanţelor naţionale

Instanţele naţionale au competenţa de a aplica art. 81 şi 82 din Tratat.

CAPITOLUL III

43
DECIZIILE COMISIEI

Articolul 7
Constatarea şi încetarea încălcării

(1) Atunci când Comisia, acţionând ca răspuns la o reclamaţie sau din


proprie iniţiativă, constată că există o încălcare a art. 81 sau 82 din Tratat,
poate solicita, printr-o decizie, întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi
în cauză să înceteze respectiva încălcare. În acest sens, Comisia le poate
impune orice reparaţii de conduită sau structurale care sunt proporţionale cu
încălcarea comisă şi necesare pentru încetarea efectivă a încălcării.
Reparaţiile structurale pot fi impuse doar în cazurile în care nu există
reparaţii de conduită la fel de eficiente sau în care orice reparaţie de
conduită, la fel de eficientă, ar fi mai dificilă pentru întreprinderea în cauză
decât reparaţia structurală. Dacă Comisia are un interes legitim în a acţiona
în acest mod, aceasta poate de asemenea constata că s-a comis o încălcare în
trecut.
(2) Cei îndreptăţiţi să depună reclamaţie în sensul alin. (1) sunt persoane
fizice sau juridice care pot justifica că au un interes legitim şi statele
membre.

Articolul 8
Măsuri interimare

(1) În caz de urgenţă determinată de riscul de daune grave şi ireparabile


aduse concurenţei, Comisia, acţionând din proprie iniţiativă, poate, printr-o
decizie, pe baza constatării prima facie a încălcării, să impună măsuri
interimare.
(2) O decizie adoptată în temeiul alin. (1) se aplică pe o perioadă de timp
determinată şi poate fi reînnoită în măsura în care este necesar şi adecvat.

Articolul 9
Angajamente

(1) Atunci când Comisia intenţionează să adopte o decizie care impune ca o


încălcare să înceteze, iar întreprinderile în cauză îşi iau angajamente pentru a
soluţiona preocupările exprimate de Comisie în evaluarea sa preliminară,
Comisia poate prevedea, printr-o decizie, ca acele angajamente să devină
obligatorii pentru întreprinderi. O astfel de decizie poate fi adoptată pe o

44
perioadă determinată şi concluzionează că nu mai există motive pentru
acţiuni din partea Comisiei.
(2) Comisia poate, la cerere sau din proprie iniţiativă, să redeschidă
procedurile:

(a) când intervine o schimbare materială privind oricare din faptele pe care s-
a fundamentat decizia;
(b) când întreprinderile în cauză acţionează contrar angajamentelor luate; sau
(c) când decizia a fost fundamentată pe informaţii incomplete, incorecte sau
care induc în eroare furnizate de părţi.

Articolul 10
Constatarea caracterului inaplicabil

Atunci când interesul public al Comunităţii legat de aplicarea art. 81 şi 82


din Tratat o impune, Comisia, acţionând din proprie iniţiativă, poate să
constate, printr-o decizie, că art. 81 din Tratat nu este aplicabil unui acord,
unei decizii a unei asociaţii de întreprinderi sau unei practici concertate, fie
pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile din art. 81 alin. (1) din Tratat fie
pentru că sunt satisfăcute condiţiile din art. 81 alin. (3) din Tratat.

În mod similar, Comisia poate să facă o astfel de constatare cu privire la art.


82 din Tratat.

CAPITOLUL IV

COOPERAREA

Articolul 11
Cooperarea dintre Comisie şi autorităţile de concurenţă din statele
membre

(1) Comisia şi autorităţile de concurenţă din statele membre aplică regulile


comunitare de concurenţă în strânsă cooperare.
(2) Comisia transmite autorităţilor de concurenţă din statele membre copii
ale celor mai importante documente pe care le-a colectat în vederea aplicării
art. 7, 8, 9, 10 şi art. 29 alin. (1). La cererea autorităţii de concurenţă din
statul membru, Comisia îi pune la dispoziţie o copie a altor documente
existente necesare pentru evaluarea cazului.

45
(3) Autorităţile de concurenţă din statele membre, atunci când acţionează în
temeiul art. 81 sau 82 din Tratat, informează Comisia în scris, înainte sau
fără întârziere după începerea primelor măsuri formale de anchetă. Aceste
informaţii pot fi puse şi la dispoziţia autorităţilor de concurenţă din alte state
membre.
(4) În termen de 30 de zile înainte de adoptarea unei decizii prin care se
solicită încetarea încălcării, acceptarea angajamentelor sau retragerea
dreptului de a beneficia de un regulament de exceptare în bloc, autorităţile
de concurenţă din statele membre informează Comisia în această privinţă. În
acest scop, autorităţile în cauză pun la dispoziţia Comisiei un rezumat al
cazului, decizia preconizată sau, în absenţa acesteia, oricare alt document
care indică cursul propus de acţiune. De asemenea, aceste informaţii pot fi
puse la dispoziţia autorităţilor de concurenţă din celelalte state membre. La
cererea Comisiei, autoritatea de concurenţă care acţionează pune la
dispoziţia Comisiei alte documente pe care le deţine şi care sunt necesare
pentru evaluarea cazului. Informaţiile furnizate Comisiei pot fi puse la
dispoziţia autorităţilor de concurenţă din alte state membre. Autorităţile
naţionale de concurenţă pot, de asemenea, face schimb de informaţii
necesare pentru evaluarea unui caz de care se ocupă, conform art. 81 sau 82
din Tratat.
(5) Autorităţile de concurenţă din statele membre pot consulta Comisia cu
privire la orice caz care implică aplicarea dreptului comunitar.
(6) Iniţierea de către Comisie a procedurilor pentru adoptarea unei decizii în
temeiul capitolului III eliberează autorităţile de concurenţă din statele
membre de competenţa lor de a aplica art. 81 şi 82 din Tratat. Dacă o
autoritate de concurenţă din statele membre acţionează deja asupra unui caz,
Comisia iniţiază proceduri numai după ce se consultă cu autoritatea
naţională de concurenţă în cauză.

Articolul 12
Schimbul de informaţii

(1) În sensul aplicării art. 81 şi 82 din Tratat, Comisia şi autorităţile de


concurenţă din statele membre sunt împuternicite să facă schimb între ele
sau să folosească ca probă orice element constitutiv al cazului sau element
de drept, inclusiv informaţii confidenţiale.
(2) Informaţiile care fac obiectul schimbului se utilizează ca probă doar în
sensul aplicării art. 81 sau 82 din Tratat şi în privinţa obiectului în legătură
cu care au fost colectate de către autoritatea care le transmite. Totuşi, atunci
când se aplică legislaţia naţională de concurenţă în acelaşi caz şi în paralel

46
cu dreptul comunitar privind concurenţa, iar rezultatele astfel obţinute nu
sunt diferite, informaţiile care fac obiectul schimbului conform prezentului
articol pot fi folosite şi pentru aplicarea dreptului naţional privind
concurenţa.
(3) Informaţiile care fac obiectul schimbului în temeiul alin. (1) pot fi
folosite ca dovadă doar pentru a impune sancţiuni asupra persoanelor fizice
dacă:

− legislaţia autorităţilor care le transmit prevede sancţiuni asemănătoare în


legătură cu o încălcare a art. 81 sau 82 din Tratat sau, în absenţa acestora,
− informaţiile au fost colectate într-un mod care respectă acelaşi nivel de
protecţie a drepturilor de apărare a persoanelor fizice ca şi cel prevăzut în
normele naţionale ale autorităţii care le primeşte. Totuşi, în acest caz,
informaţiile schimbate nu pot fi folosite de către autoritatea care le
primeşte pentru a impune sancţiuni cu privare de libertate.

Articolul 13
Suspendarea sau încetarea procedurilor

(1) Atunci când autorităţile de concurenţă din două sau mai multe state
membre primesc o reclamaţie sau acţionează din proprie iniţiativă în temeiul
art. 81 sau 82 din Tratat împotriva aceluiaşi acord, decizii a unei asociaţii
sau practici, faptul că o autoritate se ocupă deja de caz reprezintă un motiv
suficient pentru ca celelalte să suspende procedurile iniţiate sau să respingă
reclamaţia. Comisia poate, de asemenea, să respingă o reclamaţie pe motiv
că o autoritate de concurenţă dintr-un stat membru se ocupă de respectivul
caz.
(2) Atunci când o autoritate de concurenţă dintr-un stat membru sau Comisia
primesc o reclamaţie împotriva unui acord, decizii a unei asociaţii sau
practici de care s-a ocupat deja o altă autoritate de concurenţă, autoritatea în
cauză sau Comisia pot să o respingă.

Articolul 14
Comitetul consultativ

(1) Comisia consultă un Comitet consultativ privind practicile şi poziţiile


dominante înainte de luarea oricărei decizii conform art. 7, 8, 9, 10, 23, art.
24 alin. (2) şi art. 29 alin. (1).
(2) Pentru discutarea cazurilor în parte, Comitetul consultativ este format din
reprezentanţi ai autorităţilor de concurenţă din statele membre. Pentru

47
întrunirile în care se discută alte probleme decât cazurile în parte, poate fi
numit încă un reprezentant competent în probleme de concurenţă pentru
fiecare stat membru. Reprezentanţii pot fi înlocuiţi de alţi reprezentanţi, dacă
aceştia nu pot participa la întruniri.
(3) Consultarea poate avea loc în cadrul unei întruniri convocate şi prezidate
de Comisie, care are loc nu mai devreme de 14 zile de la trimiterea
înştiinţării de convocare împreună cu un rezumat al cazului, indicarea celor
mai importante documente şi un proiect preliminar de decizie. În privinţa
deciziilor în temeiul art. 8, întrunirea poate avea loc la şapte zile de la
trimiterea părţii operative a proiectului de decizie. Atunci când Comisia
trimite o înştiinţare de convocare a unei întruniri prin care se acordă o
perioadă mai scurtă de notificare decât cele indicate anterior, întrunirea
poate avea loc la data propusă dacă nu există obiecţii din partea nici unui stat
membru. Comitetul consultativ emite un aviz scris asupra proiectului
preliminar de decizie a Comisiei. Comitetul poate emite un aviz chiar dacă
unii membri sunt absenţi sau nu sunt reprezentaţi. La cererea unuia sau a mai
multor membri, poziţiile prezentate în aviz trebuie argumentate.
(4) Consultarea poate avea loc şi prin procedură scrisă. Totuşi, la cererea
unui stat membru, Comisia convoacă o întrunire. În caz de procedură scrisă,
Comisia stabileşte un termen limită de cel puţin 14 zile, în cursul căruia
statele membre urmează să îşi prezinte observaţiile pentru ca acestea să
circule între toate celelalte state membre. În cazul în care se adoptă decizii în
temeiul art. 8, termenul limită de 14 zile se înlocuieşte cu şapte zile. Atunci
când Comisia stabileşte un termen limită pentru procedura scrisă mai scurt
decât cele precizate anterior, termenul limită propus se aplică în absenţa
oricărei obiecţii din partea statelor membre.
(5) Comisia acordă cea mai mare atenţie avizului emis de Comitetul
consultativ. Comisia informează Comitetul cu privire la modul în care s-a
ţinut cont de avizul acestuia.
(6) Atunci când Comitetul consultativ emite un aviz scris, acest aviz se
anexează la proiectul de decizie. Dacă Comitetul consultativ recomandă
publicarea avizului, Comisia realizează publicarea având în vedere interesul
legitim al întreprinderilor de a-şi proteja secretele de afaceri.
(7) La cererea autorităţii de concurenţă dintr-un stat membru, Comisia
include pe ordinea de zi a Comitetului consultativ cazurile de care se ocupă
o autoritate de concurenţă dintr-un stat membru, conform art. 81 şi 82 din
Tratat. Comisia poate să procedeze astfel şi din proprie iniţiativă. În ambele
cazuri, Comisia informează autoritatea de concurenţă în cauză.

48
Se poate înainta o cerere în special de către autoritatea de concurenţă din
statul membru în privinţa unui caz, atunci când Comisia intenţionează să
iniţieze proceduri cu efectul art. 11 alin. (6).

Comitetul consultativ nu emite avize în cazurile de care se ocupă autorităţile


de concurenţă din statele membre. Comitetul consultativ poate discuta şi
aspecte generale ale dreptului comunitar privind concurenţa.

Articolul 15
Cooperarea cu instanţele naţionale

(1) În procedurile de aplicare a art. 81 şi 82 din Tratat, instanţele din statele


membre pot solicita Comisiei să le transmită informaţiile pe care le deţine
sau avizul său în probleme de aplicare a regulilor comunitare de concurenţă.
(2) Statele membre înaintează Comisiei o copie a oricărei hotărâri scrise a
instanţelor naţionale prin care se decide aplicarea art. 81 şi 82 din Tratat. O
astfel de copie se înaintează fără întârziere după ce versiunea integrală a
hotărârii scrise este notificată părţilor.
(3) Autorităţile de concurenţă din statele membre, acţionând din proprie
iniţiativă, pot înainta observaţii scrise instanţelor naţionale din statul
membru de care aparţin, asupra unor aspecte legate de aplicarea art. 81 sau
82 din Tratat. Cu permisiunea instanţei în cauză, autorităţile respective pot
de asemenea înainta observaţii verbale instanţelor naţionale din statul
membru de care aparţin. Atunci când aplicarea coerentă a art. 81 sau 82 din
Tratat impune acest lucru, Comisia, acţionând din proprie iniţiativă, poate
înainta observaţii scrise instanţelor din statele membre. Cu permisiunea
instanţei în cauză, Comisia poate formula şi observaţii verbale.

Doar în scopul pregătirii observaţiilor lor, autorităţile de concurenţă din


statele membre şi Comisia pot solicita instanţei relevante din statul membru
respectiv să le transmită sau să le asigure transmiterea oricăror documente
necesare pentru evaluarea cazului.

(4) Prezentul articol nu aduce atingere competenţelor extinse de a formula


observaţii în faţa instanţelor, acordate autorităţilor de concurenţă din statele
membre în temeiul legislaţiei statului membru de care aparţin.

Articolul 16
Aplicarea uniformă a dreptului comunitar privind concurenţa

49
(1) Atunci când instanţele naţionale hotărăsc în privinţa unor acorduri,
decizii sau practici conform art. 81 sau 82 din Tratat, care sunt deja
reglementate de o decizie a Comisiei, ele nu pot adopta decizii contrare
deciziei adoptate de Comisie. De asemenea, instanţele în cauză trebuie să
evite adoptarea de decizii care pot intra în conflict cu o decizie preconizată
de Comisie în cadrul procedurilor iniţiate de aceasta. În acest scop, instanţa
naţională poate evalua dacă este necesar să îşi înceteze procedurile proprii.
Această obligaţie nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor conform art.
234 din Tratat.
(2) Atunci când autorităţile de concurenţă din statele membre hotărăsc în
privinţa unor acorduri, decizii sau practici conform art. 81 sau 82 din Tratat,
care sunt deja reglementate de o decizie a Comisiei, ele nu pot adopta decizii
care ar fi contrare deciziei adoptate de Comisie.

CAPITOLUL V

COMPETENŢELE DE ANCHETĂ

Articolul 17
Anchete asupra sectoarelor economice şi a tipurilor de acorduri

(1) Atunci când tendinţa comerţului dintre statele membre, rigiditatea


preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea ca concurenţa să fie
restrână sau denaturată în cadrul pieţei comune, Comisia poate iniţia o
anchetă într-un anumit sector economic sau asupra unui anumit tip de
acorduri în mai multe sectoare. Pe parcursul anchetei, Comisia poate solicita
întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi în cauză să furnizeze
informaţiile necesare pentru punerea în aplicare a art. 81 şi 82 din Tratat şi
poate desfăşura orice inspecţii necesare în acest scop.

În special, Comisia poate solicita întreprinderilor sau asociaţiilor de


întreprinderi în cauză să îi comunice toate acordurile, deciziile şi practicile
concertate.

Comisia poate publica un raport cu privire la rezultatele anchetei în anumite


sectoare ale economiei sau asupra anumitor acorduri în mai multe sectoare şi
să invite părţile interesate să formuleze comentarii.

(2) Art. 14, 18, 19, 20, 22, 23 şi 24 se aplică mutatis mutandis.

50
Articolul 18
Solicitările de informaţii

(1) Pentru a-şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament,


Comisia poate, printr-o simplă cerere sau decizie, să solicite întreprinderilor
sau asociaţiilor de întreprinderi să-i furnizeze toate informaţiile necesare.
(2) Atunci când trimite o cerere simplă de informaţii unei întreprinderi sau
unei asociaţii de întreprinderi, Comisia stabileşte temeiul legal şi scopul
acestei cereri, precizează informaţiile necesare şi stabileşte un termen în care
trebuie furnizate informaţiile, precum şi penalizările prevăzute în art. 23
pentru furnizarea de informaţii eronate sau care induc în eroare.
(3) Atunci când Comisia solicită, printr-o decizie, întreprinderilor sau
asociaţiilor de întreprinderi să furnizeze informaţii, ea trebuie să stabilească
temeiul legal şi scopul cererii, să precizeze informaţiile necesare şi să
stabilească termenul în care trebuie furnizate acestea. Comisia indică, de
asemenea, penalizările prevăzute în art. 23 şi indică sau impune penalizările
prevăzute în art. 24. Comisia indică şi dreptul ca decizia să fie examinată de
Curtea de Justiţie.
(4) Proprietarii întreprinderilor sau reprezentanţii lor şi, în cazul persoanelor
juridice, societăţile comerciale sau firmele, sau asociaţiile care nu au
personalitate juridică, persoanele autorizate să le reprezinte conform legii
sau conform actului constitutiv furnizează informaţiile cerute în numele
întreprinderii sau al asociaţiei de întreprinderi în cauză. Avocaţii
corespunzător autorizaţi să acţioneze pot furniza informaţiile în numele
clienţilor lor. Aceştia din urmă au în continuare întreaga responsabilitate
dacă informaţiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau induc în eroare.
(5) Comisia înaintează, fără întârziere, o copie a cererii simple sau a deciziei
autorităţii de concurenţă din statul membru pe teritoriu căruia se află sediul
întreprinderii sau al asociaţiei de întreprinderi şi autorităţii de concurenţă din
statul membru al cărui teritoriu este afectat.
(6) La cererea Comisiei, guvernul şi autorităţile de concurenţă din statele
membre furnizează Comisiei toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea
îndatoririlor care i-au fost atribuite prin prezentul regulament.

Articolul 19
Competenţa de a lua declaraţii

(1) Pentru a-şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament,


Comisia poate să chestioneze orice persoană fizică sau juridică care

51
consimte să fie chestionată în scopul colectării de informaţii privind obiectul
anchetei.
(2) Atunci când o anchetă desfăşurată în temeiul alin. (1) are loc la sediul
unei întreprinderi, Comisia informează autoritatea de concurenţă din statul
membru pe teritoriul căruia are loc audierea. Dacă autoritatea de concurenţă
din statul membru în cauză solicită astfel, reprezentanţii săi oficiali pot asista
reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de
Comisie să desfăşoare audierea.

Articolul 20
Competenţele Comisiei de a efectua inspecţii

(1) Pentru a-şi îndeplini îndatoririle atribuite prin prezentul regulament,


Comisia poate să desfăşoare toate inspecţiile necesare în întreprinderi şi
asociaţii de întreprinderi.
(2) Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de
Comisie să desfăşoare o inspecţie, sunt împuternicite:

(a) să intre în orice clădire, teritoriu şi mijloc de transport ale întreprinderilor


şi asociaţiilor de întreprinderi;
(b) să examineze evidenţe şi alte registre privind afacerile, indiferent de locul
de păstrare;
(c) să ia sau să obţină, sub orice formă, copii sau extrase din asemenea
evidenţe şi registre;
(d) să sigileze orice sediu de activitate şi orice evidenţe şi registre pe
perioada inspecţiei şi în măsura necesară inspecţiei;
(e) să ceară oricărui reprezentant sau membru al personalului întreprinderii
sau asociaţiei de întreprinderi explicaţii asupra faptelor sau documentelor
legate de obiectul şi scopul inspecţiei şi să înregistreze răspunsurile
acestora.

(3) Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de


Comisie să desfăşoare o inspecţie, îşi exercită competenţele prin prezentare
unei autorizaţii scrise care precizează obiectul şi scopul inspecţiei şi
penalizările prevăzute în art. 23, în cazul în care prezentarea unor evidenţe şi
a altor registre solicitate, legate de activitate, este incompletă sau atunci când
răspunsurile la întrebările adresate conform alin. (2) din prezentul articol
sunt incorecte sau induc în eroare. În timp util înainte de inspecţie, Comisia

52
notifică în legătură cu inspecţia autorităţile de concurenţă din statele membre
pe al căror teritoriu urmează să se desfăşoare aceasta.
(4) Întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi li se solicită să se supună
inspecţiilor impuse prin decizie de către Comisie. Decizia precizează
obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data de începere a acesteia şi indică
penalizările prevăzute în art. 23 şi 24, precum şi dreptul ca decizia să fie
examinată de Curtea de Justiţie. Comisia adoptă astfel de decizii după
consultarea autorităţilor de concurenţă din statele membre pe al căror
teritoriu urmează să se desfăşoare inspecţia.
(5) Reprezentanţii oficiali ai, precum şi reprezentanţii autorizaţi sau numiţi
de autoritatea de concurenţă din statul membru pe teritoriul căruia urmează
să se desfăşoare inspecţia, la cererea autorităţii sau a Comisiei, sprijină activ
reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc autorizate de
Comisie. În acest scop, ei beneficiază de competenţele specificate în alin.
(2).
(6) Atunci când reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc,
autorizate de Comisie, constată că o întreprindere se opune inspecţiei impuse
în temeiul prezentului articol, statul membru în cauză le asigură sprijinul
necesar, solicitând, dacă este cazul, sprijinul poliţiei sau al unei autorităţi
executorii echivalente, astfel încât să le dea posibilitatea de a desfăşura
inspecţia.
(7) Dacă sprijinul prevăzut în alin. (6) presupune autorizarea din partea unei
autorităţi judiciare conform normelor naţionale, se depune o cerere pentru o
astfel de autorizaţie. Se poate depune o cerere pentru o astfel de autorizaţie
şi ca măsură de precauţie.
(8) Atunci când se depune o cerere pentru autorizaţia menţionată în alin. (7),
autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia Comisiei este autentică şi
dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt arbitrare sau excesive, având în
vedere obiectul inspecţiei. La verificarea proporţionalităţii măsurilor
coercitive, autoritatea judiciară naţională poate solicita Comisiei direct sau
prin intermediul autorităţii de concurenţă din statul membru, explicaţii
detaliate, mai ales asupra motivelor Comisiei de a suspecta încălcarea art. 82
şi 82 din Tratat, cât şi asupra gravităţii încălcării suspectate şi asupra naturii
implicării întreprinderii în cauză. Totuşi, autoritatea judiciară naţională nu
poate pune în discuţie necesitatea inspecţiei şi nici nu poate solicita să i se
furnizeze informaţii din dosarul Comisiei. Legalitatea deciziei Comisiei
poate fi examinată doar de către Curtea de Justiţie.

Articolul 21
Inspectarea altor spaţii

53
(1) Dacă există o suspiciune întemeiată că anumite evidenţe sau alte registre
privind activitatea şi obiectul inspecţiei, care ar putea fi relevante pentru a
dovedi o încălcare gravă a art. 81 sau 82 din Tratat, sunt păstrate în orice alte
sedii, terenuri şi mijloace de transport, inclusiv în locuinţele directorilor,
administratorilor sau ale altor membri ai personalului întreprinderilor sau
asociaţiilor de întreprinderi în cauză, Comisia poate impune, printr-o decizie,
desfăşurarea unei inspecţii în aceste alte sedii, terenuri sau mijloace de
transport.
(2) Decizia precizează obiectul şi scopul inspecţiei, stabileşte data la care
începe şi indică dreptul ca decizia să fie examinată de Curtea de Justiţie. În
mod special, decizia arată motivul care a determinat Comisia să
concluzioneze că există o suspiciune în sensul alin. (1). Comisia ia astfel de
decizii după consultarea autorităţii de concurenţă din statul membru pe
teritoriul căruia urmează să se desfăşoare inspecţia.
(3) O decizie adoptată în temeiul alin. (1) nu poate fi executată fără
autorizarea prealabilă din partea autorităţii judiciare naţionale din statul
membru în cauză. Autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia
Comisiei este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt
arbitrare sau excesive, având în vedere, în special, gravitatea încălcării
suspectate, importanţa dovezilor cercetate, implicarea întreprinderii în cauză
şi probabilitatea acceptabilă ca evidenţele şi registrele de afaceri legate de
obiectul inspecţiei să fie păstrate în sediile pentru care se solicită autorizaţia.
Autoritatea judiciară naţională poate solicita Comisiei, direct sau prin
autoritatea de concurenţă din statul membru în cauză, explicaţii detaliate
asupra acelor elemente care sunt necesare pentru a-i permite să verifice
proporţionalitatea măsurilor coercitive preconizate.

Totuşi, autoritatea judiciară naţională nu poate pune în discuţie necesitatea


inspecţiei şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţii din dosarul
Comisiei. Legalitatea deciziei Comisiei poate fi examinată doar de Curtea de
Justiţie.

(4) Reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc, autorizate de


Comisie să desfăşoare o inspecţie impusă conform alin. (1) din prezentul
articol, deţin competenţele stabilite în art. 20 alin. (2) lit. (a), (b) şi (c). Art.
20 alin. (5) şi (6) se aplică mutatis mutandis.

Articolul 22
Anchetele autorităţilor de concurenţă din statele membre

54
(1) Autoritatea de concurenţă dintr-un stat membru poate desfăşura pe
propriul teritoriu orice inspecţie sau măsură constatatorie în temeiul
legislaţiei naţionale în numele autorităţii de concurenţă dintr-un alt stat
membru, pentru a stabili dacă a avut loc o încălcare a art. 81 şi 82 din Tratat.
Orice schimb şi utilizare a informaţiilor colectate se desfăşoară conform art.
12.
(2) La cererea Comisiei, autorităţile de concurenţă din statele membre
întreprind inspecţiile pe care Comisia le consideră necesare conform art. 20
alin. (1) sau pe care le-a impus printr-o decizie conform art. 20 alin. (4).
Reprezentanţii oficiali ai autorităţilor de concurenţă din statele membre care
răspund de desfăşurarea acestor inspecţii, precum şi cei autorizaţi sau numiţi
de aceste autorităţi îşi exercită competenţele conform legislaţiei lor
naţionale.

Dacă se solicită astfel de către Comisie sau de către autoritatea de


concurenţă din statul membru pe teritoriul căruia urmează să se desfăşoare
inspecţia, reprezentanţii oficiali şi celelalte persoane care îi însoţesc,
autorizate de către Comisie, pot să ofere asistenţă reprezentanţilor oficiali ai
autorităţii în cauză.

CAPITOLUL VI

PENALIZĂRI

Articolul 23
Amenzi

(1) Comisia poate impune, prin decizie, întreprinderilor sau asociaţiilor de


întreprinderi amenzi care nu depăşesc 1% din cifra de afaceri totală din
exerciţiul financiar precedent, atunci când, în mod intenţionat sau din
neglijenţă, acestea:

(a) furnizează informaţii incorecte sau care induc în eroare, ca răspuns la o


solicitare efectuată conform art. 17 sau art. 18 alin. (2);
(b) ca răspuns la o solicitare efectuată printr-o decizie adoptată conform art.
17 sau 18 alin. (3), furnizează informaţii incorecte, incomplete sau care
induc în eroare sau nu furnizează informaţiile în termenul limită stabilit;
(c) prezintă evidenţele şi registrele solicitate privind afacerile în formă
incompletă, în timpul inspecţiei desfăşurate în temeiul art. 20 sau refuză

55
să se supună inspecţiilor impuse printr-o decizie adoptată conform art.
20 alin. (4);
(d) ca răspuns la o întrebare adresată conform art. 20 alin. (2) lit. (e),

− dau un răspuns incorect sau care induce în eroare,


− nu rectifică, în termenul stabilit de Comisie, un răspuns incorect,
incomplet sau care induce în eroare dat de un membru al personalului,
sau
− nu dau un răspuns complet sau refuză să dea acest răspuns asupra unor
fapte legate de obiectul şi scopul inspecţiei impuse printr-o decizie
adoptată conform art. 20 alin. (4);

(e) sigiliile aplicate conform art. 20 alin. (2) lit. (d) de către reprezentanţii
oficiali sau alte persoane care îi însoţesc, autorizate de către Comisie, au
fost rupte.

(2) Comisia poate impune, prin decizie, amenzi asupra întreprinderilor sau
asociaţiilor de întreprinderi atunci când, în mod intenţionat sau din
neglijenţă, acestea:

(a) încalcă art. 81 sau 82 din Tratat; sau


(b) contravin unei decizii de impunere a unor măsuri interimare conform art.
8; sau
(c) nu respectă un angajament care devine obligatoriu printr-o decizie
conform art. 9.

Pentru fiecare întreprindere şi asociaţie de întreprinderi care participă la


încălcarea în cauză, amenda nu depăşeşte 10% din cifra de afaceri totală din
exerciţiul financiar precedent.

Dacă încălcarea săvârşită de o asociaţie priveşte activităţile membrilor săi,


amenda nu depăşeşte 10% din cifra de afaceri totală a fiecărui membru activ
pe piaţă, afectat de încălcarea săvârşită de asociaţie.

(3) La stabilirea valorii amenzii, se ia în considerare atât gravitatea cât şi


durata încălcării.
(4) Atunci când se impune o amendă asupra unei asociaţii de întreprinderi
luându-se în considerare cifra de afaceri a membrilor, iar asociaţia nu este
solvabilă, aceasta este obligată să le ceară membrilor ei să acopere, prin
contribuţii, valoarea amenzii.

56
Dacă contribuţiile solicitate nu s-au acordat asociaţiei în termenul limită
stabilit de Comisie, Comisia poate solicita plata amenzii direct de la oricare
din întreprinderile ai căror reprezentanţi au fost membri ai organismelor de
decizie în cauză din cadrul asociaţiei.

După ce Comisia a solicitat plata în temeiul celui de-al doilea paragraf, dacă
este necesar să se asigure plata integrală a amenzii, Comisia poate solicita
plata soldului de către oricare din membrii asociaţiei care au fost activi pe
piaţă atunci când a survenit încălcarea.

Totuşi, Comisia nu solicită plata conform celui de-al doilea sau al treilea
paragraf întreprinderilor care demonstrează că nu au pus în aplicare decizia
asociaţiei care a dus la încălcare sau că nu au avut cunoştinţă de existenţa
acesteia sau că s-au distanţat activ de aceasta, înainte ca Comisia să iniţieze
ancheta în cazul respectiv.

Responsabilitatea financiară a fiecărei întreprinderi în privinţa plăţii amenzii


nu depăşeşte 10% din cifra totală de afaceri din exerciţiul financiar anterior.

(5) Deciziile luate în temeiul alin. (1) şi (2) nu sunt de natură penală.

Articolul 24
Penalităţi cu titlu cominatoriu

(1) Comisia poate impune, prin decizie, asupra întreprinderilor sau


asociaţiilor de întreprinderi, penalităţi cu titlu cominatoriu care nu depăşesc
5% din cifra de afaceri medie zilnică din exerciţiul financiar precedent per zi
şi calculate de la data stabilită în decizie, pentru a le obliga:

(a) să înceteze o încălcare a art. 81 sau 82 din Tratat, în conformitate cu o


decizie luată în temeiul art. 7;
(b) să ducă la îndeplinire o decizie de impunere a unor măsuri interimare
adoptate în temeiul art. 8;
(c) să respecte un angajament devenit obligatoriu printr-o decizie conform
art. 9;
(d) să furnizeze informaţii complete şi corecte pe care Comisia le-a solicitat
printr-o decizie luată conform art. 17 sau art. 18 alin. (3);
(e) să se supună inspecţiei impuse de Comisie printr-o decizie luată conform
art. 20 alin. (4).

57
(2) Atunci când întreprinderile sau asociaţiile de întreprinderi şi-au îndeplinit
obligaţia care urma să fie executată prin penalităţi cu titlu cominatoriu,
Comisia poate fixa suma definitivă a penalităţilor cu titlu cominatoriu la o
valoare mai mică decât cea care ar decurge din decizia iniţială. Art. 23 alin.
(4) se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL VII

PERIOADELE DE LIMITARE

Articolul 25
Perioadele de limitare pentru impunerea de penalizări

(1) Competenţele acordate Comisiei prin art. 23 şi 24 sunt reglementate de


următoarele perioade de limitare:

(a) trei ani în cazul încălcării dispoziţiilor privind solicitarea de informaţii


sau desfăşurarea inspecţiilor;
(b) cinci ani în cazul tuturor celorlalte încălcări.

(2) Timpul se calculează din ziua în care se comite încălcarea. Totuşi, în


cazul unor încălcări care continuă sau se repetă, timpul se calculează din
ziua încetării încălcării.
(3) Orice acţiune întreprinsă de Comisie sau de autoritatea de concurenţă
dintr-un stat membru în scopul anchetei sau al procedurilor cu privire la o
încălcare întrerupe perioada de limitare pentru impunerea amenzilor sau a
penalităţilor cu titlu cominatoriu. Întreruperea perioadei de limitare intră în
vigoare de la data notificării acţiunii către cel puţin o întreprindere sau
asociaţie de întreprinderi care a participat la încălcare. Acţiunile care
întrerup scurgerea perioadei cuprind în special următoarele:

(a) solicitări de informaţii în scris de către Comisie sau de către autoritatea


de concurenţă dintr-un stat membru;
(b) autorizaţii scrise de desfăşurare a inspecţiilor, emise pentru
reprezentanţii săi oficială de către Comisie sau de către autoritatea de
concurenţă dintr-un stat membru;
(c) iniţierea procedurilor de către Comisie sau de către autoritatea de
concurenţă dintr-un stat membru;

58
(d) notificarea declaraţiei Comisiei privind obiecţiile sau a autorităţilor de
concurenţă dintr-un stat membru.

(4) Întreruperea perioadei de limitare se aplică pentru toate întreprinderile


sau asociaţiile de întreprinderi care au participat la încălcare.
(5) Fiecare întrerupere determină calcularea timpului de la început. Totuşi,
perioada de limitarea expiră cel târziu în ziua în care s-a scurs o perioadă
egală cu dublul perioadei de limitare fără să se fi impus o amendă sau
penalităţi cu titlu cominatoriu de către Comisie. Respectiva perioadă se
prelungeşte cu timpul în care este suspendată perioada de limitare conform
alin. (6).
(6) Perioada de limitare pentru impunerea amenzilor sau a penalităţilor cu
titlu cominatoriu se suspendă atâta timp cât decizia Comisiei face obiectul
unor proceduri pe rol la Curtea de Justiţie.

Articolul 26
Perioada de limitare pentru aplicarea penalizărilor

(1) Competenţa Comisiei de a pune în aplicare decizii luate conform art. 23


şi 24 intră sub incidenţa unei perioade de limitare de cinci ani.
(2) Timpul se calculează din ziua în care decizia devine definitivă.
(3) Perioada de limitare pentru aplicarea penalizărilor este întreruptă:

(a) prin notificarea unei decizii de modificare a cuantumului iniţial al


amenzii sau al penalităţilor cu titlu cominatoriu sau de refuzare a unei
cereri de modificare;
(b) prin orice acţiune a Comisiei sau a unui stat membru care acţionează la
cererea Comisiei, cu scopul de a pune în aplicare plata amenzii sau
penalităţilor cu titlu cominatoriu.

(4) După fiecare întrerupere timpul se calculează de la început.


(5) Perioada de limitare pentru aplicarea penalizărilor se suspendă atâta timp
cât:

(a) se acordă timp pentru plată;


(b) executarea plăţii este suspendată conform unei decizii a Curţii de
Justiţie.

CAPITOLUL VIII

59
AUDIERILE ŞI SECRETUL PROFESIONAL

Articolul 27
Audierea părţilor, a reclamanţilor şi a altora

(1) Înainte de adoptarea deciziilor conform art. 7, 8, 23 şi art. 24 alin. (2),


Comisia acordă întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi care fac
obiectul procedurilor desfăşurate de Comisie ocazia de a fi audiate în
chestiuni asupra cărora Comisia a prezentat obiecţii. Comisia îşi
fundamentează deciziile doar pe obiecţiile asupra cărora părţile implicate au
putut prezenta comentarii. Reclamanţii sunt implicaţi îndeaproape în
proceduri.
(2) Drepturile la apărare ale părţilor în cauză sunt respectate pe deplin în
cadrul procedurilor. Părţile au dreptul de acces la dosarul Comisiei, sub
rezerva interesului legitim al întreprinderilor în protejarea secretului lor de
afaceri. Dreptul de acces la dosar nu se extinde la informaţiile confidenţiale
şi documentele interne ale Comisiei sau ale autorităţilor de concurenţă din
statele membre. În special, dreptul de acces nu se extinde asupra
corespondenţei dintre Comisie şi autorităţile de concurenţă din statele
membre sau dintre acestea din urmă, şi nici asupra documentelor întocmite
conform art. 11 şi 14. Nici o dispoziţie din prezentul alineat nu împiedică
Comisia să divulge şi să utilizeze informaţiile necesare pentru a dovedi o
încălcare.
(3) Dacă Comisia consideră că este necesar, poate audia alte persoane fizice
sau juridice. Cererile de audiere din partea acestor persoane se aprobă dacă
acestea prezintă suficient interes. Autorităţile de concurenţă din statele
membre pot cere Comisiei să audieze şi alte persoane fizice sau juridice.
(4) Atunci când Comisia intenţionează să adopte o decizie conform art. 9 sau
art. 10, ea publică un rezumat al cazului şi conţinutul esenţial al
angajamentelor sau al cursului de acţiune propus. Părţile terţe interesate pot
să-şi prezinte observaţiile într-un termen stabilit de către Comisie în
publicarea efectuată şi care nu poate fi mai scurt de o lună. Publicarea ia în
considerare interesul legitim al întreprinderilor în protejarea secretului lor de
afaceri.

Articolul 28
Secretul profesional

(1) Fără a aduce atingere art. 12 şi 15, informaţiile colectate în temeiul art.
17-22 se folosesc doar pentru scopul în care au fost obţinute.

60
(2) Fără a se aduce atingere schimbului şi folosirii informaţiilor prevăzute în
art. 11, 12, 14, 15 şi 27, Comisia şi autorităţile de concurenţă din statele
membre, reprezentanţii oficiali, funcţionarii acestora şi alte persoane care
lucrează sub supravegherea acestor autorităţi, precum şi reprezentanţii
oficiali şi funcţionarii altor autorităţi din statele membre nu divulgă
informaţiile dobândite sau schimbate între ei, conform prezentului
regulament, şi de natura celor care intră sub incidenţa obligaţiei secretului
profesional. Această obligaţie se aplică şi tuturor reprezentanţilor şi
experţilor statelor membre care participă la întrunirile Comitetului
consultativ conform art. 14.

CAPITOLUL IX
REGULAMENTELE DE EXCEPTARE

Articolul 29
Retragerea în cazuri distincte

(1) În cazurile în care Comisia, împuternicită printr-un regulament al


Consiliului, ca de exemplu Regulamentele 19/65/CEE, (CEE) nr. 2821/71,
(CEE) nr. 3976/87, (CEE) nr. 1534/91 sau (CEE) nr. 479/92, să aplice art. 81
alin. (3) din Tratat prin regulament, declară art. 81 alin. (1) din Tratat
inaplicabil pentru anumite categorii de acorduri, decizii ale asociaţiilor de
întreprinderi sau practici concertate, Comisia poate, acţionând din proprie
iniţiativă sau ca răspuns la o reclamaţie, să retragă dreptul de a beneficia de
un astfel de regulament de exceptare atunci când constată că, în privinţa
oricărui caz în parte, acordul, decizia sau practica concertată la care se aplică
regulamentul de exceptare are anumite efecte care sunt incompatibile cu art.
81 alin. (3) din Tratat.
(2) Dacă, în orice caz în parte, acordurile, deciziile asociaţiilor de
întreprinderi sau practicile concertate la care se aplică un regulament al
Comisiei menţionat în alin. (1) au efecte care sunt incompatibile cu art. 81
alin. (3) din Tratat, pe teritoriul unui stat membru sau într-o parte a acestuia
care are toate caracteristicile unei pieţe geografice distincte, autoritatea de
concurenţă din statul membru în cauză poate retrage dreptul de a beneficia
de regulamentul în cauză pentru acel teritoriu.

CAPITOLUL X

DISPOZIŢII GENERALE

61
Articolul 30
Publicarea deciziilor

(1) Comisia publică deciziile pe care le adoptă conform art. 7 - 10, 23, şi 24.
(2) În publicare se indică numele părţilor şi conţinutul principal al deciziei,
inclusiv orice penalizări impuse. Publicarea ia în considerare interesul
legitim al întreprinderilor în protejarea secretelor lor de afaceri.

Articolul 31
Examinarea de către Curtea de Justiţie

Curtea de Justiţie are jurisdicţie nelimitată pentru a examina deciziile prin


care Comisia stabileşte o amendă sau o plată periodică a penalizării. Curtea
de Justiţie poate anula, reduce sau mări amenda sau plata periodică a
penalizării impuse.

Articolul 32
Excluderile

Prezentul regulament nu se aplică:

(a) serviciilor navelor tramp internaţionale definite în art. 1 alin. (3) lit. (a)
din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86;
(b) unui serviciu de transport maritim care are loc, în exclusivitate, între
porturi din cadrul unuia şi aceluiaşi stat membru, aşa cum se prevede în
art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 4056/86;
(c) transportului aerian între aeroporturile Comunităţii şi ţări terţe.

Articolul 33
Dispoziţii de punere în aplicare

(1)Comisia este autorizată să ia măsurile adecvate pentru aplicarea


prezentului regulament. Măsurile pot privi, inter alia:

(a) forma, conţinutul şi alte detalii ale reclamaţiilor depuse conform art. 7 şi
procedura de respingere a reclamaţiilor;
(b) măsurile practice pentru schimbul de informaţii şi consultările prevăzute
în art. 11;
(c) măsurile practice pentru audierile prevăzute în art. 27.

62
(2) Înainte de adoptarea oricăror măsuri conform alin. (1), Comisia publică
un proiect al măsurilor şi invită toate părţile interesate să-şi prezinte
comentariile în termenul limită stabilit de aceasta, care nu poate fi mai scurt
de o lună. Înainte de publicarea unui proiect de măsuri şi înainte de
adoptarea măsurii în cauză, Comisia consultă Comitetul consultativ privind
practicile restrictive şi poziţiile dominante.

CAPITOLUL XI

DISPOZIŢII TRANZITORII, DE MODIFICARE ŞI FINALE

Articolul 34
Dispoziţii tranzitorii

(1) Cererile prezentate Comisiei conform art. 2 din Regulamentul nr. 17,
notificările efectuate conform art. 4 şi 5 din regulamentul menţionat anterior
şi cererile şi notificările corespondente efectuate în temeiul Regulamentelor
(CEE) nr. 1017/68, (CEE) nr. 4056/86 şi (CEE) nr. 3975/87 îşi pierd
valabilitatea de la data aplicării prezentului regulament.
(2) Etapele de procedură desfăşurate conform Regulamentului nr. 17 şi
Regulamentelor (CEE) nr. 1017/68, (CEE) nr. 4056/86 şi (CEE) nr. 3975/87
rămân în vigoare în sensul aplicării prezentului regulament.

Articolul 35
Desemnarea autorităţilor de concurenţă din statele membre

(1) Statele membre îşi desemnează autoritatea sau autorităţile de concurenţă


care răspund de aplicarea art. 81 şi 82 din Tratat astfel încât dispoziţiile
prezentului regulament să fie efectiv respectate. Măsurile necesare pentru a
împuternici autorităţilor în cauză să aplice articolele respective sunt luate
până la 1 mai 2004. Autorităţile desemnate pot include instanţe.
(2) În cazurile în care punerea în aplicare a dreptului comunitar privind
concurenţa este încredinţată autorităţilor administrative şi judiciare
naţionale, statele membre pot acorda diferite competenţe şi funcţii acelor
autorităţi naţionale, fie administrative, fie juridice.
(3) Efectele art. 11 alin. (6) se aplică autorităţilor desemnate de statele
membre, inclusiv instanţelor care exercită funcţii privind pregătirea şi
adoptarea tipurilor de decizii prevăzute în art. 5. Efectele art. 11 alin. (6) nu
se extind la instanţe în măsura în care acestea acţionează ca instanţe de apel
în privinţa tipurilor de decizii prevăzute în art. 5.

63
(4) Fără a aduce atingere alin. (3), în statele membre în care, pentru
adoptarea anumitor tipuri de decizii prevăzute în art. 5, o autoritate aduce o
acţiune în faţa unei autorităţi judiciare care este separată şi diferită de
autoritatea de urmărire judiciară şi, cu condiţia să se respecte prevederile
prezentului alineat, efectele art. 11 alin. (6) se limitează la autoritatea de
urmărire a cazului, care îşi retrage reclamaţia în faţa autorităţii judiciare
atunci când Comisia iniţiază proceduri, iar această retragere determină
efectiv încetarea procedurilor naţionale.

Articolul 36
Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 1017/68

Regulamentul (CEE) nr. 1017/68 se modifică după cum urmează:

1. art. 2 se abrogă;
2. în art. 3 alin. (1), cuvintele „Interdicţia stabilită în art. 2” se înlocuiesc cu
cuvintele „Interdicţia din art. 81 alin. (1) din Tratat”;
3. Art. 4 se modifică după cum urmează:

(a) În alin. (1), cuvintele „Acordurile, deciziile şi practicile


concertate menţionate în art. 2” se înlocuiesc cu cuvintele
„Acordurile, deciziile şi practicile concertate conform art. 81 alin. (1)
din Tratat”;
(b) Alin. (2) se înlocuieşte cu următorul text:

„(2) Dacă punerea în aplicare a oricărui acord, decizii sau practici


concertate reglementate de alin. (1) are, într-un caz dat, efecte
incompatibile cu cerinţele art. 81 alin. (3) din Tratat, se poate solicita
întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi să determine încetarea
acestor efecte.”
4. Art. 5-29 se abrogă cu excepţia art. 13 alin. (3), care continuă să se aplice
deciziilor adoptate conform art. 5 din Regulamentul (CEE) nr. 1017/68
anterior datei de aplicare a prezentului regulament, până la data expirării
deciziilor în cauză;
5. la art. 30, se elimină alin. (2), (3) şi (4).

Articolul 37
Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 2988/74

În Regulamentul (CEE) nr. 2988/74 se inserează următorul articol:

64
„Articolul 7a

Excluderea

Prezentul regulament nu se aplică măsurilor luate conform Regulamentul


Consiliului (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 de punere în aplicare a

regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 şi 82 din Tratat .
––––––––––––
* JO L 1, 04.01.2003, p. 1”

Articolul 38
Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 4056/86

Regulamentul (CEE) nr. 4056/86 se modifică după cum urmează:

1. Art. 7 se modifică după cum urmează:

(a) Alin. (1) se înlocuieşte cu următorul text:

„(1) Încălcarea unei obligaţii

Dacă persoanele în cauză încalcă o obligaţie care, conform art. 5, este


conexă exceptării prevăzute în art. 3, Comisia poate adopta, pentru a
determina încetarea acestei încălcări şi conform condiţiilor stabilite în
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 de
punere în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 şi 82
din Tratat*, o decizie care fie le împiedică să desfăşoare, fie le impune
să întreprindă anumite acţiuni sau le retrage dreptul de a beneficia de
exceptarea în bloc de care s-au bucurat.
––––––––––––
* JO L 1, 04.01.2003, p. 1.”

(b) Alin. (2) se modifică după cum urmează:

(i) La lit. (a), cuvintele „conform condiţiilor stabilite în


secţiunea II” se înlocuiesc cu cuvintele „conform condiţiilor
stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1/2003”;


JO L 1, 04.01.2003, p. 1.”

65
(ii) La lit. (c) pct. (i) al doilea paragraf a doua teză se
înlocuieşte cu următorul text:

„În acelaşi timp, ea decide, conform art. 9 din Regulamentul


(CE) nr. 1/2003, dacă acceptă angajamentele prezentate de
întreprinderile în cauză în vederea, inter alia, obţinerii
accesului pe piaţă pentru companiile care nu fac parte din
cartel.”

2. Art. 8 se modifică după cum urmează:

(a) Alin. (1) se elimină.


(b) În alin. (2), cuvintele „conform art. 10” se înlocuiesc cu
cuvintele „conform Regulamentului (CE) nr. 1/2003”.
(c) Alin. (3) se elimină;

3. Art. 9 se modifică după cum urmează:

(a) În alin. (1), cuvintele „Comitetul consultativ menţionat în art.


15” se înlocuiesc cu cuvintele „Comitetul consultativ menţionat în
art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003”;
(b) În alin. (2), cuvintele „Comitetul consultativ menţionat în art.
15” se înlocuiesc cu cuvintele „Comitetul consultativ menţionat în
art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003”;

4. Art. 10-25 se abrogă, cu excepţia art. 13 alin. (3) care continuă să se


aplice deciziilor adoptate în temeiul art. 81 alin. (3) din Tratat, înainte
de data aplicării prezentului regulament, până la data expirării
deciziilor în cauză;
5. La art. 26, cuvintele „forma, conţinutul şi alte detalii ale reclamaţiilor
conform art. 10, cererile conform art. 12 şi audierile prevăzute în art.
23 alin. (1) şi (2)” se elimină.

Articolul 39
Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 3975/87

Art. 3-19 din Regulamentul (CEE) nr. 3975/87 se abrogă, cu excepţia art. 6
alin. (3) care continuă să se aplice deciziilor adoptate conform art. 81 alin.
(3) din Tratat înainte de data aplicării prezentului regulament, până la data
expirării deciziilor în cauză.

66
Articolul 40
Modificarea Regulamentelor nr. 19/65/CEE, (CEE) nr. 2821/71 şi (CEE)
nr. 1534/91

Art. 7 din Regulamentul nr. 19/65/CEE, art. 7 din Regulamentul (CEE) nr.
2821/71 şi art. 7 din Regulamentul (CEE) nr. 1534/91 se abrogă.

Articolul 41

Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 3976/87

Regulamentul (CEE) nr. 3976/87 se modifică după cum urmează:

1. Art. 6 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 6

Comisia consultă Comitetul consultativ menţionat în art. 14 din


Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 din 16 Decembrie 2002 de punere
în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 şi 82 din Tratat*
înainte de publicarea proiectului de regulament şi înainte de adoptarea
regulamentului.

––––––––––––
* JO L 1, 04.01.2003, p. 1.”

2. Art. 7 se abrogă.
Articolul 42
Modificarea Regulamentului (CEE) nr. 479/92

Regulamentul (CEE) nr. 479/92 se modifică după cum urmează:

1. Art. 5 se înlocuieşte cu următorul text:

„Articolul 5

Înainte de publicarea proiectului de regulament şi înainte de adoptarea


regulamentului, Comisia consultă Comitetul consultativ menţionat în art. 14
din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 din 16 Decembrie 2002 de

67
punere în aplicare a regulilor de concurenţă prevăzute în art. 81 şi 82 din
Tratat*.

–––––––––––
* JO L 1, 04.01.2003, p. 1.”

2. Art. 6 se abrogă.

Articolul 43
Abrogarea Regulamentelor nr. 17 şi nr. 141

1. Regulamentul nr. 17 se abrogă, cu excepţia art. 8 alin. (3) care continuă


să se aplice deciziilor adoptate conform art. 81 alin. (3) din Tratat
înainte de data aplicării prezentului regulament, până la data expirării
deciziilor în cauză.

2. Regulamentul nr. 141 se abrogă.

3. Trimiterile la regulamentele abrogate se interpretează ca trimiteri la


prezentul regulament.

Articolul 44
Raportare privind aplicarea prezentului regulament

La cinci ani de la data aplicării prezentului regulament, Comisia înaintează


un raport Parlamentului European şi Consiliului privind modul de operare a
prezentului regulament, în special în ceea ce priveşte aplicarea art. 11 alin.
(6) şi art. 17.

Pe baza raportului menţionat anterior, Comisia evaluează dacă este adecvat


să propună Consiliului o revizuire a prezentului regulament.

Articolul 45
Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la publicarea în


Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 1 mai 2004.

68
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică
direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 decembrie, 2002.

Pentru Consiliu
Preşedintele
M. FISCHER
BOEL

69