Sunteți pe pagina 1din 3

FORMAREA STATELOR MODERNE izare, au presupus o situaţie inversă si în acest caz există un cerc vi-

cios pentru că statul nu are baza spirituală care să-i asigure durata, iar
Constituirea statelor ca forme de organizare permanentă şi stabila aceasta nu se poate forma pe baza constrângerii, ceea ce explică crizele
a puterii politice a fost influenţată de emergenţa unor factori al căror rol continui pe care le cunosc statele postcoloniale.
nu poate fi neglijat. Fenomenul se manifestă începând cu secolul al XVI- Teritoriul şi naţiunea, elemente ce facilitează operaţiunea intelectu-
lea când încep să se întrunească condiţiile favorizante. Constituindu-se ală ce se va desăvârşi prin instituţionalizarea puterii, nu sunt însă sufi-
mai întâi ca un experiment, dovedindu-şi calităţile, statul devine un ciente pentru a da contribui singure la emergenţa ideii de stat. Pe de o
model de organizare al puterii astfel încât în secolul al XlX-lea toate parte, supunerea tradiţională s-a transformat în relaţia de autoritate,
formele de organizare a puterii erau reduse la acesta. Produs de export pe de altă parte în constituirea conceptului de stat, au intervenit o serie
european, statul a cunoscut în secolul al XlX-lea expansiunea în întregul de alte elemente legate de nevoia de securitate şi aspiraţia către durată.
spaţiu euro-asiatic, pentru a fi în secolul al XX-lea transformat şi adap- Transformare supunerii în legitimitate exprimă această preocupare a
tat ca formă politică la nivel planetar. conducătorilor de a da un fundament sigur dominaţiei lor. Necesară pen-
Procesul a demarat prin modificarea câtorva elemente ale orga- tru a fonda legitimitatea si continuitatea puterii, existenţa statului este
nizării puterii preexistente statului, între acestea teritoriul determinat în mod egal o condiţie prin care se verifică competenţa guvernanţilor.
în funcţie de frontieră. Element necesar existenţei statului, teritoriul a în încercarea de a-şi asigura monopolul asupra deciziei guvernanţii
răspuns interesului guvernanţilor de a consolida patrimoniul teritorial caută o sursă care să le justifice acţiunile. Ideea de stat a venit să fa-
şi de a unifica şi consolida dominaţia asupra populaţiilor ce îl locuiau. ciliteze acest lucru prin relaţia de solidaritate dintre deţinătorii puterii
Dacă teritoriul este relevant şi pentru alte forme de organizare a puterii şi reprezentările dominante din comunitate. Apare astfel ideea de su-
politice în cazul statului apariţia conceptului de frontieră, ca limita unui veranitate indivizibilă ce se afirmă puternic în urma unui efort doctri-
teritoriu supus unei autorităţi politice recunoscute, a marcat o schim- nar — oare, o simplă coincidenţă? — tot în secolul al XVI-lea. Conside-
bare fundamentală. Până în secolul al XVI-lea teritoriul, expresie a unei rată ca o competenţă de ultimă instanţă ce nu poate fi limitată în nici
stăpâniri cu titlu personal, nu era clar delimitat. Formele de organizare un mod suveranitatea nu corespunde realităţii raporturilor de putere ci
a puterii caracteristice evului mediu aveau o viziune mai puţin precisă nevoii de a justifica reprezentarea politicii. Caracterul simbolic al su-
asupra teritoriului, expresie a impreciziilor, dar şi a sistemului feudal. veranităţii este mai clar când sunt relevate contextele în care este afir-
Hărţile medievale nu precizează frontierele. Odată cu sistemul de pace mată. Pe scena internaţională suveranitatea evocă egalitatea juridică
din Westfalia, în 1648, sistemul frontierei se impune constituind un intre state constituind pentru unităţile etatice mai puţin favorizate un
atribut al noii forme de organizare politică. Dar politica de concentrare a mijloc de a rezista intervenţiei în trebuirile lor interne. Dar o între-
pământurilor nu este în sine un factor determinant al formării statului prindere de acest tip, apărarea unei politici economice naţionale să
câtă vreme unitatea spaţiului delimitat de frontiere nu corespunde unei zicem, presupune mijloace adaptate de influenţă sau de suplinire. Cu cât
unităţi spirituale. procesele economice sau politice sunt mai intercondiţionate, cu atât mij-
în paralel cu delimitarea din ce în ce mai precisă a frontierelor, oacele exclusive şi suficient de importante la dispoziţia statului se
conştientizarea apartenenţei la un grup de tip special, se realizează prin diminuează.
ideea comunităţii de aspiraţii şi de reacţii care solidarizează durabil In accepţiunea sa internă suveranitatea este un atribut al poporu-
membrii unei comunităţi. Cum şefii sunt trecători dar puterea rămâne • sursă a oricărei legitimităţi instituţionale. Impusă în procesul de
trebuie să existe ceva ce precedă individualitatea, ceva ce se transmite ansformare a cadrului politic din timpul revoluţiilor burgheze noţi-
ea e
de la şef la şef — interesul naţional. Naţiunea, alt factor al apariţiei v " suveranitate cunoaşte două forme: suveranitatea populară şi su-
statelor moderne, presupune statul ca formă de organizare politică pefl' initatea naţională.4^- Noţiunea de popor este suficient de abstractă
tru că tipul de putere pe care îl vizează poate impune o situaţie dura- Po *|U 3 nu coresPunde nici unei realităţi. Ceea ce există concret este
bilă, în Europa modernă naţiunea a creat statul care s-a format lent îo Pe H ' ^ar Populaţia nu este poporul în sens politic al termenului.
e
spiritul instituţiilor unificate de sentimentul naţional.40 Statele „noi > altă parte, noţiunea juridică de popor exclude o serie de categorii
cele ce au apărut în secolul al XX-lea ca urmare a proceselor de decolo' B
er
trand Chantebout, Droit constitutionnel et science politique, Paris. A. Col-ln>
40 1991, p. 95.
Georges Burdeau, L'Etat, Paris, Seuil, 1980, p. 36.
42 Cristian Pîrvulescu Politici şi instituţii politice 4
3

pe care realitatea populaţiei le conţine: copii, condamnaţi, alienaţi, imj nolitică incontestabilă evoluând continuu în funcţie de interesele şi va -
granţi etc. De aceea, fiecare practică politică implică o construcţie speci lorile la care aderau actorii sociali şi politici.
fică a noţiunii de suveranitate. Iniţial suveranitatea populară a fost teo Cuvântul stat provine din latinescul status ce indica poziţia în pi -
retizată de Rousseau pentru care toţi indivizii au dreptul la sufragiu ţ cioare, inducând deci ideea de stabilitate, permanenţă, continuitate, în
42
îl exersează pentru a vota fiecare lege . Caracterul prea abstract ai sensul său modern, de suport şi cadru al puterii politice, noţiunea de stat
acestei teorii a făcut ca revoluţionarii francezi de la 1789, sub influenţj era deja folosită de Machiavelli. în prima frază din Principele Machia-
lui Sieyes, să prefere conceptul de suveranitate naţională. Deşi tot o en - velli se referea la stat. „Toate statele, toate stăpânirile care au avut si
titate abstractă, naţiunea prezenta avantajul de a putea fi consideratj au autoritate asupra oamenilor au fost şi sunt republici sau princi -
ca o persoană morală diferită de indivizii ce o compun si care dispune de pate" 44, împreună cu Hobbes şi Spinoza Machiavelli a contribuit la fun -
o voinţă proprie. Ca persoană morală naţiunea nu se poate exprim! damentarea unei teorii laice a statului. Orientat spre analiza fenome -
decât în funcţie de un statut juridic ce defineşte organele abilitate sat nelor concrete Machiavelli nu reuşise însă să detaşeze ideea de stat de
reprezinte. Democraţia directă rousseau-niană face astfel loc dem& personalitatea celor ce îl conduceau. Personalizarea machiavelliană a
craţiei reprezentative prin intermediul constituţiei, statut comun ît statului prin principe demonstrează că fenomenul instituţionalizării
acelaşi timp naţiunii şi statului, care nu este decât un instrument prii puterii nu se încheiase încă.
care se exprimă voinţa naţională. Abordat cu instrumente sociologice statul se prezintă ca o dimensi -
în consecinţă statul a fost analizat ca un mod de organizare al pu une a societăţii politice, societate guvernată de o putere instituţiona-
terii politice pe un anumit teritoriu şi în cadrul unei anumite comunităţ lizată, având capacitatea si mijloacele de a exprima şi de a realiza voinţa
umane (popor, naţiune) ce poate recurge legitim la constrângere pentn unei părţi din colectivitate ca voinţă generală. Această voinţă poate fi
'.. a asigura coordonarea societăţii. Structură politică complexă statul revendicată, funcţie de condiţiile concrete, de un grup restrâns sau de
pre- ; supune, din perspectivă teoretică, recursul la o serie de elemente un grup majoritar sau cu o asemenea imagine.
de analiză, între acestea, forma statului are în vedere modul de Reprezentând ansamblul organelor politice de guvernare statul de -
organizare a puterii de stat şi, în special, structura si funcţionarea semnează aparatul de conducere al societăţii politice. Această caracte -
organelor sale de conducere. Aceasta se poate manifesta fie ca formă de ristică a puterii statale a fost analizată din două perspective: cea care
guvernământ (republică sau monarhie), fie ca regim politic (ansamblul consideră statul ca instrument de constrângere sau cea care insistă
instituţiilor practicilor şi valorilor caracteristice unei comunităţi politice asupra statului ca rezultat al voinţei cetăţenilor.
date), fie K structură de stat (stat unitar, stat federal, stat confederal). Prima perspectivă are în Max Weber poate pe cel mai important
Mecanismele pe care statul le utilizează în funcţionarea sa sunt al - reprezentant al său. Weber asociază ideii de forţă, de dominare a
cătuite din totalitatea organelor de stat (autorităţi publice), constituit* statu-'ui, ideea de legitimitate, considerând statul „o întreprindere
într-un sistem unitar (parlament, guvern, justiţie etc.) precum şi dii politică cu caracter instituţional a cărei direcţie administrativă
forţele de constrângere (armată, poliţie, închisori etc.) revendică cu suc- CeS «45 aP'' carea reglementărilor, monopolul
Spaţiu al raporturilor dintre guvernaţi şi guvernaţi statul a fost ţ constrângerii fizice legiti- e • Tot ca instrument de constrângere, dar
este încă subiectul unor controverse puternice. Pentru unii statul „este' care poate fi raţionalizat Pnn intermediul dreptului, vede şi Hans
realitate atât de vie şi de puternică, încât absoarbe individualitate* Kelsen statul. Acesta devine în
noastră a tuturor, care se pierde într-însa. E o realitate atât de adânca na kelsiană o persoana morală ce se ghidează după un ansamblu de
încât ea se întinde în timp şi în spaţiu mult peste forţele si existente' ' me ierarhizate, a căror realizare este asigurată prin forţa de con-
persoanelor individuale. Este o realitate absolută, întrucât nu rec« ^ ngere. Tot ca formă de constrângere, dar realizată în interesul unei
noaste nici o autoritate superioară, cum recunoaşte persoana privată sV e
> văd statul şi marxiştii. Pentru Karl Marx, statul reprezenta pu-
43
toritatea statului. Statul nu recunoaşte nimic superior sieşi." Pentr 1 ^ organizată a unei clase pentru asuprirea celorlalte, ac t P ua

alţii statul este Leviathanul modern care limitează orice formă de libef variantă este reprezentată de contractualism. Reprezentaţii Porni *
1
ţaţe individuală. Contestat sau elogiat statul s-a impus ca o realita' °Urent (Th ' Hobbe s, J- Locke, J. J. Rousseau) definesc statul n
u de la „pactul
42
social" pe care indivizii 1-au încheiat pentru a be-
J-J. Rousseau, Contractul social, Iaşi, Moldova, 1996, p. 84.
M. Djuvara, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, Editura ALL, 1995, p- ^~M~~ -----
45 achiavelli, Principele, Bucureşti, Minerva, 1994, p. 4. ~'"~~ ~ ~~"
a :
* Weber,Economie et societe,Paris, Pion, 1971, t. l, p. 57. ; "-->-
44
neficia de binefacerile sociale renunţând în schimb la unele din lj. bertăţile lor. Statul astfel apărut este un organ
suprem din partea cărui a cetăţenii aşteaptă respect, protecţie şi asigurarea drepturilor lor civile Acest contract iniţial a
fost realizat pe baza voinţei liber exprimate a in. divizilor care înţelegeau astfel să se supună unei voinţe comune încar -
nată în stat. Potrivit acestei concepţii, statul se caracterizează prin trei dimensiuni fundamentale: naţiunea, teritoriul,
autoritatea politică su verană (autoritatea publică sau puterea organizată statal).