2.2.

Formele organizării statale

O importantă caracteristică a statului o constituie forma
de organizare teritorială, prin care se are în vedere organi-
zarea naţional-teritorială a statului, precum şi relaţiile recip-
roce dintre organele puterii centrale şi cele locale, regionale.
t?orma organizării statului este determinată de condiţiile
formării acestui stat, gradul de comunitate teritorială în el,
tradiţiile istorice, condiţiile geografice şi altele. De regulă,
deosebim două forme principale de organizare statală: stat
unitar şi stat federativ, ceea ce nu exclude, desigur, exis-
tenţa formelor mixte de organizare statală. Criteriul de bază
pentru o asemenea clasificare este gradul de centralizare sau
descentralizare a funcţiilor statului.
Statul unitar reprezintă o organizare unică, politic omo-
genă, care constă din formaţiuni administrativ-teritoriale ce
nu au statalitate proprie. Forma unitară a statului se carac-
terizează prin Constituţie unică, sistem unic al organelor
supreme ale puterii de stat, cetăţenie unică, sistem juridic
unic, însăşi existenţa lui fiind determinată de actele curente
ale puterii centrale. Statele unitare s-au format cu precădere
în ţările cu populaţie mononaţională, deşi există şi unele
excepţii de la această regulă (Spania). Totodată, din punctul de
vedere al structurii interne statele unitare nu sînt identice: ele
pot fi centralizate (Marea Britanic, Suedia, Danemarca ş.a.) şi
descentralizate (Franţa, Spania, Italia). Teritoriul statului
unitar se împarte în unităţi administativ-teritoriale. în sta-
tele unitare centralizate organele locale ale puterii constituie
o continuare specifică a organelor puterii centrale; în ele
organele locale de conducere au o independenţă destul de
largă, însă nivelurile medii ale conducerii sînt simţitor limi-
tate în activitatea independentă; ele îndeplinesc, de regulă,
toate deciziile organelor centrale. Cu alte cuvinte, statutul
'or juridic este determinat de normele juridice care fac parte

din sistemul juridic unic de stat. Sistemul centralizat de
conducere este caracteristic de obicei ţărilor mici. Cu toate
acestea, în statele unitare centralizate există o autoadminist-
rare locală destul de dezvoltată (fie şi limitată), al cărei grad
de independenţă nu este unul constant din cauza climatului
politic general în continuă schimbare, determinată de situa/
ţia economică în ţară şi politica partidelor de guvernămînt.
Astfel, în Marea Britanic partidele de guvernămînt - cop-
servator şi laburist, care alternează la putere, au poziţii dife-
rite faţă de autoadministrarea locală. Dacă laburiştii se pro-
nunţă pentru lărgirea împuternicirilor organelor locale ale
puterii (în particular, în chestiunile financiare), apoi conser-
vatorii, din contra, înclină spre consolidarea conducerii cen-
tralizate. Corespunzător, o dată cu schimbarea guvernelor la
Londra, drepturile puterilor regionale şi locale sînt lărgite
sau, dimpotrivă, limitate. Destul de consecvent promovează
ideea de a lărgi autoconducerea regională şi locală guver-
nele ţărilor scandinave, păstrind, totodată, controlul asupra
problemelor-cheie ce ţin de politica internă în mîinile puterii
centrale.6
*.
In statele descentralizate unitare comunităţile autonome
şi provinciile dispun de o largă autonomie, organele locale
de conducere fiind alese de populaţie. Structurile administ-
rative locale soluţionează independent chestiunile ce le sînt
delegate de către organele centrale vizînd domeniul învăţă-
mîntului, gospodăriei comunale, ordinii publice etc. însă,
asupra politicii promovate de guvern ele exercită o influenţă
destul de limitată, în acest sens prezintă interes experienţa
Spaniei. Teritorial Spania este împărţită în municipalitete,
provincii şi comunităţi autonome, toate avînd dreptul de a-şi
soluţiona independent sarcinile. Comunităţile autonome pot
fi formate din provincii învecinate, care au trăsături comune
în ceea ce priveşte dezvoltarea istorică, culturală şi econo-
SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 5
9
mică, precum şi din teritorii sau provincii izolate, dar care
prezintă din punct de vedere istoric o zonă unică. Este posi-
bilă şi formarea cîtorva tipuri de autonomii, acestea deose-
bindu-se între ele după competenţele ce li se acordă. Fiecare
comunitate îşi are statutul său, adoptat de parlamentul ţării
prin emiterea unei legi organice.
în prezent în Spania sînt formate 17 comunităţi. Fiecare
comunitate autonomă are adunarea sa legislativă, ai cărei
membri sînt aleşi prin vot general în baza reprezentării pro-
porţionale a partidelor politice. Adunările legislative sînt
împuternicite să exercite controlul asupra activităţii puterii
executive ce aparţine Consiliului guvernamental şi preşe-
dintelui acestuia. Aceste organe sînt alese de adunarea legis-
lativă şi sînt numite de rege. Funcţiile preşedintelui constau
în dirijarea cu activitatea guvernului prin reprezentanţii comu-
nităţii în parlament. Guvernul poartă răspundere faţă de
adunarea legislativă, adică în comunităţi este stabilită forma
parlamentară de conducere. Comunităţile autonome se bucură
de independenţă financiară ca şi autonomiile; ele dispun de
surse proprii de venituri, în primul rînd de la impozitele pe
care le-au introdus.
în comparaţie cu autonomia limitată, autonomia deplină
presupune soluţionarea unui cerc larg de întrebări. Astfel,
pentru obţinerea autonomiei depline se cere o procedură
specială, mult mai complicată decît pentru organizarea auto-
nomiei limitate, în prezent autonomie deplină au Catalonia,
Ţara Bascilor, Galiţia şi Andaluzia. Conform deciziei Cor-
tesurilor Generale, este posibilă şi formarea autonomiei
speciale. Unor astfel de formaţiuni li se transmit, prin pre-
vederi legislative, împuternicirile statului însuşi. Autonomie
specială posedă Navarra, arhipelagul Canare, oraşele Sevilia
Şi Malaga. Ţinînd cont de anumite particularităţi (geogra-
fice, istorice), lor le sînt delegate unele drepturi. De exemplu,
 60 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea l
pe Insulele Canare regimul fiscal nu poate fi modificat fără
acordul preliminar al organelor respective ale acestei comu-
nităţi autonome.
Totodată, recunoaşterea autonomiei comunităţilor nu
înseamnă dezmembrarea statului, deoarece statul are posibi-
litatea de a se amesteca direct în orice moment în treburile
comunităţii, dacă aceasta nu-şi îndeplineşte obligaţiunile
prevăzute de Constituţie sau de alte legi şi acte normative
sau dacă acţiunile ei contravin intereselor generale ale ţării.
în asemenea cazuri guvernul Spaniei, după o adresare prea-
labilă preşedintelui comunităţii autonome care a rămas neso-
luţionată, poate, în urma aprobării în Senat prin majoritatea
de voturi absolută, să întreprindă măsuri cu scopul de a
impune comunitatea să îndeplinească aceste obligaţiuni sau să
respecte şi să apere anumite interese de stat de ordin general.
De asemenea, statul are mari posibilităţi pentru a inter-
veni în activitatea comunităţilor autonome prin metode eco-
nomice. El urmăreşte să se menţină echilibrul economic în
diferite părţi ale teritoriului spaniol, planifică activitatea
economică pe teritoriul întregii ţări în scopul satisfacerii
necesităţilor colective, nivelării şi armonizării dezvoltării
regionale, ţinînd seama de propunerile înaintate de comuni-
tăţile autonome. Totodată, statul poate acorda ajutor comu-
nităţilor, incluzînd în bugetul de stat alocările necesare
pentru menţinerea serviciilor de stat pe întreg teritoriul
Spaniei. La dispoziţia statului se găseşte Fondul de com-
pensare, ale cărui mijloace se repartizează între comunită-
ţile şi provinciile autonome.
Unitatea teritorială inferioară este provincia, care întru-
neşte un grup de municipalitete. Provincia este condusă de
deputăţia aleasă de populaţie. Guvernul central este repre-
zentat în provincie de guvernator, acesta fiind numit de
ministrul afacerilor interne. Conducerea municipalitetelor
SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 6
1
este pusă pe seama consiliilor respective alese de populaţie.
Municipalitetele se pot uni pentru a soluţiona anumite prob-
leme de importanţă locală. Participarea organelor regionale
ale puterii în legislaţia naţională a statelor unitare descent-
ralizate se realizează în fond prin reprezentanţii lor în parla-
ment. Astfel, Camera a doua a parlamentului spaniol
-Senatul - are cîte doi reprezentanţi din fiecare provincie,
care sînt aleşi de populaţia provinciei.
într-un stat unitar descentralizat nu există reprezentanţi ai
guvernului numiţi în teritorii (în unităţile administrativ-terito-
riale), care să aibă împuterniciri de competenţă generală în
conducere, în unităţile administrativ-teritoriale mici se con-
voacă adunări ale cetăţenilor, în cele mai mari se aleg consilii
(Marea Britanie, SUA, provinciile Canadei ş.a.). Funcţionarii
locali de asemenea deseori sînt aleşi nemijlocit de populaţie.
Există, de asemenea, şi state unitare relativ descentrali-
zate, caracteristic pentru ele fiind faptul că în verigile supe-
rioare convieţuiesc două organe: un funcţionar numit cu
competenţă generală (comisar, prefect) - reprezentantul
puterii de stat în teritoriu sau, altfel spus, "tutela administra-
tivă", şi consiliul ales de populaţie - organul autoconducerii
locale, în oraşe, comunităţi un asemenea consiliu alege
primarul, care se ocupă cu administrarea. O asemenea
schemă există în Franţa; ea a fost preluată de unele ţări
francofone din Africa.
Diferite forme de autonomie politică există şi în alte
state. Aşa, de exemplu, în componenţa Marii Britanii intră
Scoţia şi Irlanda de Nord (Olsterul), care se bucură de o
autonomie limitată. Scoţia, de exemplu, şi-a păstrat, con-
lorm Actului din 1707, privilegiul de a avea sistem juridic
propriu şi biserică proprie, în ambele Camere îi sînt rezer-
vate locuri. Conform Actului despre administrarea Irlandei,
din 1920, Irlanda de Nord a căpătat drepturi de teritoriu
62
SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea I
semiautonom, care juridic reprezintă o parte constitutivă a
Marii Britanii. Consiliile autoritare ale Irlandei de Nord
dispun de drepturi limitate în soluţionarea chestiunilor de
ordin local, Puterea executivă se realizează de către guver-
nator, care este numit de Coroana britanică. Are un Cabinet
alcătuit din opt miniştri. Parlamentul Irlandei de Nord este
alcătuit din două Camere: Camera Comunităţilor şi Senatul.
_Autonomia regională este prevăzută de Constituţia
Italiei. Norma generală, referitoare la autonomie, se conţine
în articolul 5 al Constituţiei: "Republica, unică şi indivizi-
bilă, recunoaşte şi susţine autonomiile locale; realizează, în
acele sfere de activitate care intră în competenţa statului,
cea mai largă descentralizare administrativă; coordonează
principiile şi metodele propriei legislaţii cu cerinţele auto-
nomiei". Conform Constituţiei, fiecare din cele 19 regiuni
italiene trebuie să aibă propriul său statut, care se adoptă de
consiliul regional şi se aprobă prin legea republicii.
Anumite^elemente de autonomie regională întîlnim şi
în Finlanda, în principalele unităţi administrativ-teritoriale
ale acestei ţări - provincii - administraţia locală este repre-
zentată de guvernator, acesta fiind numit de preşedintele
republicii. O autonomie specială a fost acordată Insulelor
Aland, a căror populaţie, conform legii cu privire la autoad-
ministrarea Insulelor Aland (din 1959), are dreptul să aleagă
adunarea provincială.
Principiul autonomiei rezidă în transferul de autoritate
de la nivelul central spre cel local şi regional, în acordarea
dreptului de autoadministrare internă unei anumite părţi din
teritoriul statului, a dreptului de a soluţiona de sine stătător
chestiunile locale, ^reducîndu-se la minimum acţiunile şi
atribuţiile statului, în majoritatea cazurilor, însă, prin auto-
nomie se înţeleg unităţi administrativ-teritoriale speciale,
create ţinîndu-se cont de componenţa naţională, cultura,
SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 6
3
tradiţiile istorice şi modul de viaţă al populaţiei locale.
Formaţiunile autonome sînt create uneori prin legi ale orga-
nului suprem, uneori în prealabil se desfăşoară un referen-
dum în zona preconizatei autonomii, după care se emite
legea respectivă. Deseori, crearea autonomiei constituie
rezultatul unei lupte îndelungate şi insistente a populaţiei
din regiunea respectivă, în special dacă populaţia acestui
cadru geografic se caracterizează prin anumite trăsături
etnice. Competenţa formaţiunilor autonome este determi-
nată de Constituţie (Italia) sau de legi speciale cu privire la
autonomia concretă (Marea Britanic).
în funcţie de o serie de factori (de exemplu, traiul com-
pact sau difuz al comunităţilor etnice, trăsăturile lingvistice,
tradiţiile istorice etc.) în literatura de peste hotare autono-
mia este structurată în personală, corporativă şi teritorială.
Autonomia personală se creează, de regulă, după criteriul
etnic, cînd anumite grupuri etnice, minorităţi naţionale (de
exemplu, în Austria) îşi creează asociaţii proprii, care se
ocupă în special de chestiunile privind cultura, de proble-
mele vieţii cotidiene, însă pot participa şi la viaţa politică a
ţării pe calea reprezentării (cu drept de vot consultativ) în
unele organe centrale de stat. Autonomia corporativă este
legată, de regulă, cu existenţa comunităţilor lingvistice, pentru
reprezentanţii căreia deseori se rezervează un anumit număr
de locuri în aparatul de stat. Autonomia teritorială poate şi
să nu fie bazată pe anumite trăsături etnice, la temelia ei pot fi
aşezate specificul culturii, tradiţiile istorice şi modul de viaţă
a
l populaţiei din acest teritoriu. Autonomia etno-teritorială se
formează numai în cazul existenţei grupurilor etnice sau a
altor grupuri compacte care se deosebesc prin numeroase
Particularităţi de caracter strict local.
De rînd cu statele unitare, există şi state compuse, a
căror structură teritorială se bazează pe principiul federalis-
 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea I
mului. în prezent a noua parte din statele lumii - 21 de state
-sînt federaţii, în ele locuind circa a treia parte din populaţia
globului.7
în literatura consacrată apariţiei şi dezvoltării federalis-
mului se menţionează că noţiunea de stat federal, unional
apare în secolul al XVII-lea, iar întemeietor al teoriei fede-
ralismului este considerat I.Althusia, care a elaborat doct-
rina federalistă despre suveranitatea populară, în conformi-
tate cu care statul era considerat o uniune de comunităţi,
mai mari sau mai mici ca dimensiuni, legate prin acorduri
speciale. Insă unii cercetători moderni ai federalismului
raportează această teorie etapelor mai timpurii ale istoriei
umane.
Problema federalismului a devenit obiect de studiu
pentru mulţi cercetători, printre care A. de Tocqueville,
G.Ellinek, L.Linga, A.Laşcenko ş.a. Insă prioritatea în ela-
borarea teoriei federalismului aparţine savanţilor germani,
fiind argumentată practic în 1871 prin crearea federaţiei
statelor germane - a imperiului german.
Unul dintre cercetătorii germani de frunte în domeniul
statului, Ellinek. a formulat următoarea concepţie a statului
unional: "Statul unional este un stat suveran format din
cîteva state, a cărui putere de stat porneşte de la membrii
săi, uniţi într-o singură unitate statală. El reprezintă o uniune
statal-juridică ale cărei elemente constitutive sînt statele
înseşi, state aparte, aflate în acelaşi timp în anumite rapor-
turi de subordonare puterii centrale de stat". Rolul central în
concepţia formulată de el îi revine noţiunii de suveranitate.
în opinia lui, suveranitate înseamnă "negarea unei subordo-
nări de orice natură a statului. Puterea de stat suverană în-
seamnă puterea care nu cunoaşte în raport cu ea o putere
mai supremă; ea este concomitent şi puterea independentă
şi puterea supremă". Referitor la statele care intră în statul
SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 6
5
unional, el subliniază în continuare: "'Statele care fac parte
din statul unional nu sînt suverane; în calitate de echivalent
al suveranităţii, lor le este creată posibilitatea de a participa,
într-o măsură mai mare sau mică, la realizarea politicii de
stat a statului colectiv". Şi încă o trăsătură a statului unional,
din punctul de vedere al teritoriului şi populaţiei: ".... în statul
unional teritoriul şi populaţia statelor aparte sînt unite într-un
tot unitar. Teritoriul statelor aparte constituie teritoriul sta-
tului unional. Populaţia statelor aparte constituie poporul unic
al statului unional". Aşadar, potrivit opiniei lui G.Ellinek,
statul unional constă din state, care nu sînt suverane, însă care
participă la realizarea puterii în statul colectiv; statul unio-
nal are teritoriu unic şi popor unic.
întrucîtva altfel tratează chestiunea despre suveranitate
un alt cunoscut savant în domeniul teoriei statului, L.Diugui.
Conform definiţiei sale, "în starul federal, unii şi aceiaşi
indivizi şi unul şi acelaşi teritoriu se subordonează conco-
mitent autorităţilor statului-membru şi autorităţilor statului
central".
Analiştii politici ruşi, care se ocupă de teoria federalis-
mului, au creat la începutul secolului al XX-lea lucrări
fundamentale în care au propus abordări originale ale aces-
tui fenomen.
Astfel, A.S. Laşcenko, autorul unor lucrări fundamen-
tale referitoare la teoria federalismului, a formulat teoria
conlucrării diferitelor organe ale puterii la formarea suvera-
nităţii: "In federaţie suveranitatea nu aparţine în întregime
nici statelor-membre, luate aparte, nici uniunii în ansamblu,
e
a aparţine ambelor părţi unite într-un tot integru... Fiecare
parte componentă a suveranităţii generale - federaţia şi
statele - posedă o sferă independentă de activitate, neavînd
n
'ci o altă putere supremă deasupra lor, însă pentru deplină-a
e
au nevoie de completare şi interacţiune reciprocă.
66 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea I
Domeniul activităţii de stat cuprinde întreaga uniune şi
statele luate aparte; în interiorul sferei sale specifice şi uniu-
nea, şi fiecare stat aparte sînt independente, puterea ambelor
avînd o independenţă deplină. Din punctul de vedere al
organizării puterii, federaţia se caracterizează prin faptul că
puterea centrală trebuie să fie independentă în raport cu
puterea unui stat aparte, însă această delimitare netă a pute-
rii centrale presupune:
1) puterea centrală contactează, în limitele competenţei
sale, direct cu poporul, dar nu cu statul luat aparte: ea emite
legi obligatorii pe care poporul le realizează;
2) puterea centrală are independenţă financiară;
3) se creează o organizare specifică a puterii centrale:
guvernul central este independent de statele-membre; parla
mentul - bicameral, Camera superioară reprezentînd intere
sele întregului popor, iar Camera inferioară interesele
statelor aparte; judecătoria unională este independentă".
In felul acesta, federaţia este o uniune trainică de state
independente în limitele stabilite între ele şi centru, care au
propriile lor organe legislative, executive şi judiciare. Ra-
portul dintre funcţii şi împuterniciri între organele supreme
ale puterii şi conducerea federaţiei este stabilit în bază de
contract. Federaţiile se deosebesc de statele unitare printr-un
şir de caracteristici instituţionale, în primul rînd, prin struc-
tura bicamerală a parlamentelor, fiecare Cameră reprezentînd
respectiv interesele întregului teritoriu (Camera superioară)
şi interesele populaţiei anumitor circumscripţii (Camera infe-
rioară); practic în toate federaţiile (unica excepţie o consti-
tuie Austria) părţile lor componente au drepturi deosebite la
modificarea Constituţiei. Astfel, ea nu poate fi revăzută fără
acordul cel puţin a majorităţii simple a subiectelor federa-
ţiei, exprimat de parlamentele acestora sau prin referendu-
muri. însă trăsătura de bază a federalismului este că el asi-
gură conducerea cu statul.
SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 6
7
Cunoscutul politolog L.Sanisteban atrage atenţia asupra
faptului că "statele unitare şi federale reprezintă tipuri ideale
de stat în sensul că în realitate ele niciodată nu se întîlnesc în
"stare pură". Astfel, chiar şi cel mai centralizat stat acordă
anumite limite pentru autonomie unor organe locale sau
regionale, iar statul federal, la rîndul său, are organe cent-
rale, a căror putere se extinde asupra întregului teritoriu, în
felul acesta, deosebirea dintre aceste două forme de stat
naţional constă în gradul de descentralizare, mai mare sau
mai mic, a puterii politice, şi nu în esenţa ei".8
Forma federativă a statului joacă şi un anumit rol politic.
Coraportul dintre forţele politice în cadrul subiectelor
federaţiei deseori este altul decît la nivel federal, în unele
state şi landuri deseori se creează un fel de microclimă poli-
tică, care se deosebeşte într-o anumită măsură de situaţia ,
politică generală. Astfel, în SUA administraţia în unele state
este formată de Partidul Republican, în altele - de Partidul
Democrat, în unele landuri ale RFG guvernele sînt formate de
Partidul Social-Democrat, iar în altele - de Uniunea Creştin-
Democrată. Subiectele federaţiei, îndeosebi statele din SUA,
au anumite competenţe şi în ceea ce priveşte sis- . temui
juridic.
Structura federală presupune nu numai delimitarea com-
petenţei între centru şi subiectele federaţiei, dar şi participarea
nemijlocită, directă, a subiectelor la realizarea puterii centrale.
Concret aceasta se exprimă în faptul că organul legislativ
suprem este Congresul, una din Camerele căruia ' este
alcătuită din reprezentanţi ai subiectelor federaţiei; anume Prin
ea subiectele federaţiei participă nemijlocit la realizarea puterii
federale supreme. De menţionat că în unele fede-raţii (de
exemplu în SUA, Austria, Rusia) subiectele au o reprezentanţă
egală, indiferent de numărul populaţiei, iar în a|tele (de
exemplu, în RFG) subiectele federaţiei în organul
fl
'

68 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea I SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 6

9

legislativ suprem sînt reprezentate în funcţie de numărul

populaţiei.
In cele din urmă, integritatea statului unional, precum
şi drepturile subiectelor sale sînt prevăzute şi asigurate de
constituţiile statelor federative. Integritatea statului unional
este garantată, în primul rînd, prin faptul că constituţiile
statelor federative nu prevăd dreptul subiectelor federaţiei
la separare. Mai rnult decît atît, constituţiile unui şir de state
prevăd că teritoriul subiectelor sale este parte componentă a
statului federal.
O asemenea definire a teritoriului statului, cu preciza-
rea că în componenţa lui intră teritoriile subiectelor federa-
ţiei, constituie o garanţie suplimentară a integrităţii statului,
deoarece în acest caz modificarea teritoriului statului este
posibilă doar prin modificarea Constituţiei.
De rînd cu garanţiile integrităţii teritoriale, constituţiile
mai prevăd şi anumite garanţii pentru unitatea şi integritatea
societăţii, comunităţii teritoriale, a cărei formă politică o
constituie statul federal, în acest plan trebuie de menţionat,
întîi de toate, că în Constituţie este fixată cetăţenia unională
unică şi egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor statului
federal pe teritoriul oricărui subiect al acestuia. Constituţia
SUA, de exemplu, stabileşte că "toate persoanele, care s-au
născut sau naturalizat în SUA şi se supun puterii, sînt cetă-
ţeni ai SUA şi ai statului în care locuiesc" şi că "cetăţenii
fiecărui stat au dreptul la toate privilegiile acordate cetăţeni-
lor altor state". Asemenea prevederi se conţin şi în consti-i
tuţiile altor state federative. Astfel, în Constituţia Federaţiei
Ruse este stabilită cetăţenia unică, fiind fixat că "fiecare
cetăţean al Federaţiei Ruse se bucură pe teritoriul său de
toate drepturile şi libertăţile şi are obligaţiuni egale...".
Integritatea statului federativ poate fi asigurată şi prin
atribuirea centrului federal a prerogativelor ce ţin de econo-
 mie: măsuri, prin care se distruge spaţiul economic unic al

i
de a statului federativ. Astfel, Constituţia SUA interzice statelor
introd să intre în alianţe, uniuni şi confederaţii, să aibă propria
uce monedă, să impoziteze fără acordul Congresului importul şi
impozi exportul mărfurilor, să stabilească anumite impozite
te şi vamale, în Constituţia Federaţiei Ruse, de asemenea, se
plăţi conţine o prevedere, în virtutea căreia "pe teritoriul
unice Federaţiei Ruse nu se admite stabilirea hotarelor vamale, a
pe plăţilor şi a altor îngrădiri pentru circuitul liber al mărfurilor,
întreg serviciilor şi mijloacelor financiare".
terito- O garanţie extrem de importantă a unităţii statului fede-
riul rativ o constituie prioritatea Constituţiei federale şi a legilor
ţării, federale, care se asigură atît printr-un control jurisdicţional
de a asupra articulaţiei între Constituţia şi legile subiectelor
realiza federaţiei şi Constituţia şi legile federaţiei exercitat de
emisia reprezentanţii statului în teritoriu, cît şi prin reglementarea
banilor constituţională a obligaţiunilor persoanelor cu funcţii supreme
, în în subiectele federaţiei de a respecta Constituţia federală.
plus, Astfel, Constituţia SUA stabileşte că Constituţia şi legile
constit SUA "sînt legile supreme ale ţării şi judecătorii fiecărui stat
uţiile sînt obligaţi să le execute", cu toate că în constituţiile şi în
statelo legile fiecărui stat s-ar putea întîlni şi hotărîri contradictorii.
r Mai mult decît atît, "... senatorii şi reprezentanţii, la fel şi
federat membrii adunărilor constituante ale unor state, precum şi
ive toate persoanele cu funcţii de răspundere ale puterii execu-
conţin, tive şi ale celei judicătoreşti a SUA şi a statelor aparte sînt
de obligate să respecte, prin jurămînt, Constituţia". Conform
regulă, Constituţiei Austriei, cantoanele sînt obligate să solicite de
norme la confederaţie garanţii pentru constituţiile lor, care pot fi
special
e, care
interzi
c
subiect
elor
federaţ
iei să
întrepr
indă
careva
70 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea I
date doar în cazul cînd aceste constituţii nu conţin prevederi ce
contravin prevederilor Constituţiei federale. Constituţia RFG
stabileşte că "structura constituţională a landurilor trebuie să
corespundă principiilor de bază ale statului de drept repub-
lican, democratic şi social în spiritul prezentei Legi Funda-
mentale" şi că "dreptul federal are prioritate faţă de dreptul
adoptat de landuri".
De rînd cu garanţiile pentru integritatea statelor fede-
rale, în constituţiile acestor state se conţin şi garanţii destul
de eficiente pentru drepturile subiectelor. Aceste garanţii
includ atît garanţii privind integritatea teritorială a subiec-
telor, cît şi privind statutul lor politic. Astfel, de exemplu,
Constituţia SUA stabileşte că "Congresul poate primi în
Uniune noi state, dar nu poate forma sau institui state noi în
limitele jurisdicţiei altui stat". Constituţia Austriei garan-
tează cantoanelor propriul teritoriu, suveranitate în limitele
stabilite de Constituţie. In RFG, conform Legii Fundamen-
tale, restructurarea teritoriului federal, modificarea statutu-
lui lui impune modificarea Constituţiei, care, la rîndul său,
"este posibilă doar cu aprobarea ambelor Camere ale orga-
nului legislativ suprem al federaţiei". Astfel, Camera ce
reprezintă subiectele federaţiei şi e formată de ele dispune
de pîrghii suficiente de protecţie a subiectelor federaţiei.
Afară de aceasta, modificările constituţionale în statele fede-
rative pot implica ratificarea acestora de către subiectele
federaţiei. Aşa, în SUA modificările în Constituţie trebuie
să fie ratificate de adunările legislative a două treimi din
numărul de state. In Austria Constituţia revăzută, sau o
parte a ei, intră în vigoare dacă ea este aprobată de majori-
tatea cantoanelor.
De menţionat că federaţiile s-au format pe diferite căi.
De exemplu, unele din ele au fost create "de sus", adică din
voinţa forţelor sau grupurilor care se află în vîrful piramidei
SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 71
puterii. Federaţie tipică, apărută pe această cale, sînt SUA,
în crearea cărora un rol decisiv 1-au jucat întemeietorii
acestei ţări, la iniţiativa şi prin eforturile cărora în 1787 a
fost elaborată şi adoptată Constituţia statului federal. La
acelaşi tip de federaţie se referă şi Canada, a cărei formă de
conducere statală a fost impusă de Coroana britanică.
Se evidenţiază, de asemenea, federaţii care pot fi create
"de jos", în virtutea liberei exprimări a voinţei poporului
acestei ţări: cazul Belgiei, care în ultimele decenii s-a trans-
format dintr-un stat pur unitar într-un stat federal.
Astfel, particularitatea esenţială a federaţiei, care o
deosebeşte de statul unitar, constă în faptul că aici există
separarea pe orizontală a puterilor la diferite niveluri pe
verticală ale puterii de stat, adică între centrul federal şi
subiectele federaţiei. Aşadar, federaţia reprezintă un stat
unional, alcătuit dintr-un anumit număr de formaţiuni statal-
politice, fiecare dintre ele posedînd un anumit grad de inde-
pendenţă în anumite sfere ale vieţii sociale.
Federalismul presupune, de asemenea, forme şi meca-
nisme speciale de adoptare a deciziilor economice şi poli-
tice, bazate pe delimitarea responsabilităţii centrului federal
şi a subiectelor federaţiei. Cu toate avantajele formelor uni-
tare de autoorganizare în state mari, numai federalismul
este în stare să asigure adevăratul centralism şi includerea
reală a tuturor verigilor şi a tuturor nivelurilor puterii în
soluţionarea problemelor sociale.
De rînd cu statele unitare şi federative, istoria cunoaşte
Ş1 o asemenea formă de organizare teritorială a starului cum
este confederaţia. Pentru a evidenţia esenţa acestei noţiuni,
este necesar a elucida succint deosebirea dintre federaţie şi
confederaţie. Deosebirea dintre aceste noţiuni, la nivel teo-
retic, n-a fost formulată dintr-o dată. Iniţial, autorii culegerii
de articole "Federalismul" foloseau termenii "confedera-
 SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 73

ţie" şi "federaţie" ca sinonime. Constituţia Elveţiei, adop- raţie, federalismului elaborată mai recent fixează clar deosebirea
l Iii, tată în 1874, numeşte însăşi Constituţia drept federală, iar însă dintre federaţie, adică stat unional, şi confederaţie, adică o
uniunea creată de douăzeci şi trei de cantoane - confede- teoria uniune de state, în care membrii acesteia îşi păstrează
suprem confederative "... în confederaţii sînt prezentate şi îşi leagă 7) organele de stat permanente ale confederaţiei sînt
aţia şi voinţa doar guvernele statelor care s-au unit, dar nu şi lipsite de dreptul de putere: de regulă, actele organelor con-
indepe populaţia lor în calitate de populaţie a unui stat integru nou, federale ale puterii nu au acţiune directă, ele nu sînt adre
ndenţa de popor nou şi unic unional. Confederaţia nu creează un sate cetăţenilor, ci organelor puterii subiectelor confederaţiei;
în mod asemenea tip de popor nou. Cetăţenii tuturor statelor, care 8) subiectelor confederaţiei le aparţine dreptul de recu
integra intră în confederaţie, rămîn cetăţeni doar ai acestor state zare, adică de a nu recunoaşte sau de a renunţa să aplice
l. Fie- şi nu capătă o cetăţenie nouă". actele organelor confederale ale puterii;
care în literatura de specialitate sînt evidenţiate următoarele 9) bugetul confederaţiei se formează din contul cotiza
stat- trăsături ale confederaţiei: ţiilor benevole ale subiectelor, confederaţia poate să-şi asume
membr 1) confederaţia se formează în baza acordurilor respec dreptul de a încasa direct impozitele locale;
u al tive; 10) subiectele confederaţiei au dreptul să stabilească
confed 2) subiectele confederaţiei au dreptul de a ieşi liber din impozite vamale şi alte restricţii, să limiteze deplasarea
eraţiei componenţa acesteia; oamenilor, a mărfurilor şi a capitalurilor;
are 3) suveranitatea în confederaţie aparţine statelor care 11) de regulă, în confederaţii lipseşte sistemul unic de
dreptul intră în componenţa ei; circulaţie a banilor;
de 4) de competenţa, confederaţiei ţine un cerc restrîns de 12) formaţiunile militare sînt completate de subiectele
recuzar probleme; confederaţiei, totodată se poate păstra dubla lor subordo
e, 5) în confederaţii se formează doar acele organe de stat, nare organelor puterii confederaţiei şi ale subiectelor;
adică care, sînt necesare pentru rezolvarea problemelor evidenţiate 13) în confederaţie nu există o cetăţenie unională.
de a special în actele contractuale (organele puterii judecătoreşti nu Istoria a cunoscut mai multe exemple de confederaţii
anula, există, numărul de organe ale puterii executive este limitat); care, treptat, au încetat de a mai exista ca atare. Astfel, confe-
de a nu 6) parlamentul confederaţiei se formează de către orga deraţii au fost: Austro-Ungaria - pînă în 1918. Suedia şi
recuno nele reprezentative ale subiectelor, care îi obligă pe dele Norvegia - pînă în 1905, Statele Unite ale Americii - din 1781
aşte gaţii săi să respecte neabătut instrucţiunile primite; pînă la 1788, Austria - în perioada din 1815 pînă în 1848. în
legitim secolul al XX-lea s-au făcut, de asemenea, încercări de a crea
itatea structuri confederative (de exemplu, Republica Arabă Unită
deciziil sau Senegambia), însă ele au existat foarte puţin timp. în
or general, aşa cum demonstrează experienţa istorică, structura
organe confederativă reprezintă fie o treaptă intermediară în calea
lor spre crearea federaţiei, fie se destramă în state aparte.
comun Cea mai liberă uniune confederativă o prezintă Elveţia.
e ale ta include 23 de cantoane şi nu este legată cu trăsăturile

i
puterii. naţionale ale populaţiei, deoarece formarea ei a avut un
Din caracter istoric. La formarea organelor centrale ale puterii,
punctu
l de
vedere
al
relaţiil
or
74 SISTEMELE POLITICE CONTEMPORANE. Partea I SISTEMELE POLITICE LIBERAL-DEMOCRATICE 75

într-o anumită măsură se ţine cont şi de particularităţile de
limbă ale populaţiei, însă structura federativă a Elveţiei
favorizează dezlegarea contradicţiilor naţionale. Parlamentul
central - Adunarea Federală - este alcătuit din două
Camere: Consiliul Naţional, ales de întreaga populaţie în
baza reprezentării proporţionale, şi Consiliul Cantoanelor,
ai cărui deputaţi în majoritatea cantoanelor sînt aleşi nemij-
locit de electori. Ambele Camere ale Adunării Federale
participă, în egală măsură, la elaborarea şi adoptarea legilor
şi la alegerile guvernului - Consiliului Federal, care are o
competenţă relativ limitată: politica externă, securitatea
naţională, unele chestiuni statale de ordin general.
Parlamentele constituie organul suprem al puterii în can-
toane; ele funcţionează în regim de sesiune, convocîndu-se, de
regulă, de două ori pe an, precum şi, în caz de necesitate, la
sesiunile extraordinare. Parlamentele adoptă legile şi decre-
tele de importanţă generală, ele au dreptul de a exercita
controlul asupra organelor puterii executive. Constituţiile
cantoanelor acordă parlamentelor împuterniciri şi în sfera
planificării economiei. Constituţia federală acordă cantoa-
nelor şi dreptul de a avea judecătorii şi de a intenta procese
penale. Altfel spus, cantoanele, după formă şi conţinut, nu
sînt altceva decît state în stat.
de specialitate din subordinea Guvernului sau autonome,
precum
şi serviciile publice descentralizate din teritoriu).
în scopul implementării noii administraţii publice moderne
din cadrul realizării unor activităţi profund reformatoare este
oportună studierea tradiţiilor istorice în domeniul dat, pentru a
trage concluzii de rigoare, a revitaliza cele mai progresiste forme
tradiţionale din trecut şi a le moderniza în procesul practicii
coerente de administrare publică. Studierea evoluţiei
sistemelor de administrare sub aspect istoric şi constituirea celor
trei metode contemporane demonstrează elocvent că la baza
lor s-a aflat o serie de factori endogeni, inclusiv tradiţia istorică,
cadrul geografic, existenţa reglementărilor naţionale şi
internaţionale etc. în această ordine de idei este evident faptul că
structurile şi funcţiile administrative utilizate în practica
administraţiei publice moderne n-au apărut întîmplător şi pe un
loc gol, nicidecum nu sînt abstracte pentru realitatea
contemporană. Aceste structuri şi funcţii îşi au rădăcinile adînc
înfipte în trecutul nostru istoric, în particular, şi în trecutul
istoric al omenirii, în ansamblu.
Dacă în Franţa, de exemplu, încă în secolul al XIII-lea funcţia
administrativă a început să se identifice cu justiţia şi finanţele,
apoi în Moldova istorică acest fenomen s-a produs cu circa 100
de ;

Din punctul de vedere al competenţei teritoriale structura

organizatorică a sistemului autorităţilor administraţiei publice se
divizează în două categorii:
I. structurile autorităţilor centrale (Guvernul, ministerele,
departamentele şi celelalte organe de nivel central) a căror
competenţă se extinde asupra întregului teritoriu al ţării;
I. structurile autorităţilor locale (ale judeţelor, oraşelor şi
satelor), competenţa lor răsfrîngîndu-se asupra unei unităţi
administrativ-teritoriale concrete, adică asupra doar a unei părţi
din teritoriul naţional.
însă din punctul de vedere al criteriului funcţional vom
specifica de asemenea două categorii distincte:
1. structurile autorităţilor de competenţă generală ce exercită
puterea executivă (Guvernul, consiliile locale orăşeneşti, comunale
şi săteşti, primăriile);
2. structurile autorităţilor administraţiei publice de specialitate,
care exercită puterea executivă într-o anumită ramură sau într-
un anume domeniu de activitate (ministerele şi celelalte organe
ani mai tîrziu. încă atunci, p^ parcursul secolului al XlV-lea şi
început sec. al XV-lea, în cadrul reformelor promovate domnitorul
Alexandru cel Bun s-a constituit sistemul nostru tradiţional de
administrare.
Primii germeni ai eligibilităţii au apărut acum circa 600 de ani la
nivel central, cînd a fost iniţiată practica alegerii şefului statului,
numit domnitor (de la termenul latin "dominus" - a domina, a
domni) sau voievod (de origine slavonă - "voievoda", termen
preluat de la slavii de sud). Deşi atunci implementarea practicii
eligibilităţii şefului de stat avea un caracter eligibil - ereditar,
fenomen caracteristic pentru toţi monarhii medievali, totuşi în
istorie îşi făcea loc fenomenul alegerilor.
Alegerea monarhului, adică a şefului statului, se realiza în
cadrul Marii Adunări a Ţării (sau Naţionale). Această instituţie
medievală a evoluat în Adunarea electivă a Moldovei, o formă
specifică de parlamentarism, şi apoi în Parlamentul propriu-zis.
Prezintă interes şi procesul evolutiv al instituţiilor executive în
stat. Astfel, vom aminti succint că corpul consultativ medieval -
Consiliul Domnesc, din sfatul sfetnicilor domneşti, - a evoluat
treptat în Consiliul de Stat (forma clasică - în Franţa) cu atribuţii
legislative şi executive, dh^at apoi în cele două vornicii (ale
treburilor din lăuntru şi din afară), apoi în primele departamente şi
ministere de la începutul secolului al XlX-lea, inclusiv Guvernul, în
calitate de organ central executiv.
Trecerea de la conducerea centralizată la descentralizarea
administrativă, inaugurată încă de Marea Revoluţie Franceză de la
1789 şi naşterea în continuare a modelului napoleonian de
administrare au marcat o adevărată evoluţie în sistemul
administraţiei publice locale. Detaşarea executivului de legislativ şi
transferul real de autoritate de la nivelul central spre cel local au
pus baza unei administraţii publice descentralizate.
Acest sistem francez, pur revoluţionar prin esenţa sa, a fost
implementat curînd în multe state europene din epoca modernă.
Vom remarca aici că numeroase elemente ale sistemului francez de
administrare au pătruns în prima jumătate a secolului trecut şi în
Moldova. Spre exemplu, ideea de autonomie locală a fost
stipulată deja în primul document cu caracter constituţional —
Regulamentul Organic din anul 1831. Dreptul de a se administra
prin intermediul sfaturilor orăşeneşti, "alcătuite din mădularii
 Р
этих фундаментальных
комплексов. Субъект
5.7. ТИПЫ ГОСУДАРСТВЕННОСТИ государства — народ
исторически и оперативно
нтинуум государственности задается сочетанием ее системообразую- представлен стратой, этносом,
слагаемых. По скольку минимальной посылкой государства выступа-Р нацией. Объе государства —
единство народа, власти, территории — каждый элемент триады неси к территория —
Н недостаточен
° Ддя конституирования государства; лишь их р^ °3 репрезентируется
°бладает способностью этатоконструкции, — постольку многооб- унитарными, федерати ными,
озможных видов государственности покрывается комбинаторикой конфедеративными формами.
Власть — способ
литология 289 институциональ ной связи
субъекта и объекта
государства — ветвится на
частную, част но-правовую,
публичную42. В итоге
различается 27 вариаций,
сводимых в таблицу.
Государство
Народ страта
Власть частная
Территория унитарная
Охарактеризуем
комбинации:
1. Страта, частная,
унитарная — диктатура слоя,
реализующаяся в мо
дификациях личной
(вождизм: цезаризм,
султанизм, бонапартизм) или
олигархической (хунтизм)
власти — любая восточная
деспотия вплоть до
коммунистических режимов в
КНР и КНДР.
2. Страта, частная,
федерация — автократизм,
тоталитаризм с октяб
ря 1917 г. по апрель 1985 г. в
СССР, руководимом «лично»
ставленником
«ордена коммунистических
меченосцев».
3. Страта, частная,
конфедерация — вырожденный
случай по причи
не нестыкуемости
правообеспечения
конфедерации с
праводеформиро-
ванностью частного
властвования. Посягательство
на узурпацию лицом
власти в конфедеративной
культуре вызовет
немедленный процесс ее
распада.
4. Страта, частно-правовая,
унитарная — невзирая на
этнос разность стату
частно-правовая
сов территорий, к этой форме
федерациятяготеет Рим преимущественно
с правления
Юстиниана, обобщившего
нормы гражданского права в
дигестах (пандек
тах) кодекса Юстиниана,
институциях, новеллах.
5. Страта, частно-правовая,
федерация — практически
вырожденный
случай вследствие плохой
согласуемости конституентов.
6. Страта, частно-правовая,
конфедерация — Швейцария
времен
дербунда.
7. Страта, публичная,
унитарная — страны народной
демократии (.
гария, Венгрия, Румыния, 8 Страта, публичная,
Польша, ГДР) времен федерация — трудно
Варшавского договор воплотимый случай по при-ине
рассогласуемости элементов:
42
Подр. см.: Пастухов В. власть опирающегося на
Б. От государственности к
государству: Европа и Полис. универсальное лаво слоя
эфемерна в
1994. №2.
многонациональном,
290 конфликтном обществе. По-
нимая это, даже болышвики в
программе партии, принятой
VIII съездом РКП(6) в 1919 г.,
в будущем федеративном
государстве обещали предос-
тавить политические права и
возможности всем гражданам
после подавления
«сопротивления
эксплуататоров». Выполнение
обещания, правда,
отложилось до 1936 г. и далее,
пока существование
проходило в режиме
автотеррора масс.
9. Страта, публичная,
конфедерация —
аналогично предыдущему.
10. Этнос, частная,
унитарная — архаичная,
племенная (этнократиче-
ская) организация (орда).
11. Этнос, частная,
федеративная — фратрии,
филы, кланы, колена,
трибы.
12. Этнос, частная,
конфедеративная —
аналогично предыдущему.
13. Этнос, частно-
правовая, унитарная —
ханьский Китай.
14. Этнос, частно-
правовая, федеративная —
вырожденный случай.
15.Этнос, частно-правовая, конфедерация —
конфедеративная — вырожденный случай.
вырожденный случай. •Нация, публичная,
16. Этнос, публичная, унитарная — современная
унитарная — модель Франция, Италия и др.
этнически гомогенного, ор •Нация, публичная,
ганического государства, федерация — современная
Россия, Бразилия,
материализуемая в наши дни в 1
. США и др.
странах Балтии,
«ация,
Чечне, предоставившей по
публична
регламенту на президентских
я,
выборах право конфедер
голоса не проживающему в ация —
границах территории Швейцар
«гражданину», а «чечен- ия. Денка
ЧУ» —«соплеменнику» возможн
безотносительно к месту остей
жительства. демонстр
17. Этнос, публичная, ирует:
федерация — [р Ч)атовые модификации
вырожденный случай. тяготеют к сословно-
18. Этнос, публичная, корпоративному госу-
конфедерация — П
РИ формально или
вырожденный случай. неформально
19. Нация, частная, узаконенном
унитарная — франкистская неравенстве;
Испания, салазаровская
Португалия. 291
20. Нация, частная,
федерация —
доперестроечный
СССР.
21- Нация, частная,
конфедерация —
вырожденный
случай.
•^ Нация, частно-правовая,
унитарная —
коммунистический Китай.
•Нация, частно-правовая,
федерация —
коммунистический
СССР.
•Нация, частно-правовая,
Раздел V
б) этнические модификации влекут этнократию (в пределе — этноди
татуру), легализуя национализм, шовинизм, борьбу «своеродцев» с «ин„
родцами»;
в) частные модификации власти порождают самовластие (деспотизм)
г) частно-правовые модификации власти дают тип государства с вопло
щенным неравенством; как таковые, свойственны добуржуазному состоя
нию, но реставрируются в период деформированного (есть ли иной?) со
циализма;
д) публичные модификации власти инспирируют политическое, универ
сально-правовое государство.
В горизонтальном движении по компоненту «народ» просматривается
динамика «государство-сословие, класс» — «государство-бюрократия» —
«государство-народ», подчиненная правилу расширения социального со-
держания субъекта власти. Первоначально монополию представительских
и управленческих функций стяжают отдельные слои. Затем от сословно-
сти осуществляется переход к профессиональности — развивается функ-
циональный тип управления на частично-ролевой основе. Обосабливается
когорта чиновников-специалистов, профессионалов-бюрократов, концен-
трирующих в своих руках дела государственной службы. Аппаратная ста-
дия — важная веха государствоопределения, означающая институциона-
лизацию особого отсека духовного производства, общественно полезной
занятости. Чиновничество, отмечает М. Вебер, превратилось «в совокуп-
ность трудящихся, высококвалифицированных специалистов духовного
труда, профессионально вышколенных многолетней подготовкой, с высо-
коразвитой сословной честью, гарантирующей безупречность, без чего
возникла бы роковая опасность чудовищной коррупции и низкого мещан-
ства, а это бы ставило под угрозу чисто техническую эффективность го-
сударственного аппарата, значение которого для хозяйства, особенно с
возрастанием социализации, постоянно усиливалось и будет усиливатьс
впредь»43.
Вместе с тем «вести дела» не равнозначно «соблюдать интересы». Бюро-
кратия космополитична, эгоистична, преследуя шкурный интерес, склон к
антидержавным, компрадорским действиям. Последнее предопреДе
кризис корпоративной организации, стимулирует сдвиг в сторону <<гос^с
ства-народа», объективирующегося в формах «государство-этнос» и <
дарство-нация». Первое (что ясно этимологически) этнизирует дея
ность государственной машины, выражает, проводит, защищает интер
"Вебер М. Избр. произв. С. 657.
292
Государство
оих» Второе на державном уровне всеми доступными средствами
оли-"етворяет интересы «каждого».
Особый казус — в рамках «государство-нация» («неорганическая», по-
тническая структура) притязает на державную автономию «этнос». Р
ударственные поползновения этноса с тенденцией выделиться из «го--
ударства-нации» всегда опасны, чреваты межнациональной борьбой, если
не сказать бойней, представляют угрозу и для целого («большого» «госу-
дарственного народа»), и для части («малого» «народа-сепаратиста»).
Этнос — натуралистическая общность; нация — общность социально-
политическая (можно быть и евреем и американцем, славянином и фран-
цузом). Нация как образование историческое есть групповая целостность
с признаками политического, территориального, хозяйственного, культур-
ного единства. Верно, нация замыкается на некую этническую определен-
ность, но «этническое» не сущнообразующий атрибут нации. Таковым
выступает «державность» — политико-государственная организация ос-
ваивающего данную территорию народа, которая позволяет охранять,
сохранять, поддерживать имеющийся во владении народа исторически
закрепленный за ним фрагмент земной поверхности. Подразумевая ради-
кальность черты «государственность» для нации (равно как «культуры»,
«языка» — для национальности), возможно понимать «нацию» как сово-
купность граждан державы на базе конституированного отношения согра-
жданства. Такое понимание отсекает ненужные, нередко опасные этниче-
ские модуляции и шлейфы, осложняющие кооперацию не однородных, но
нужных друг другу людей на конкретной государственной территории.
С позиций хроногеометрических рассмотрений «этнос» (националь-
ность) стремится стать нацией (добиться державной организации) при
Достижении этнической чистоты в некотором антропогеоценозе. Если
рать Россию, то, как отмечалось в «Философии политики», концентрата-и
Пов
ышенного этнического напряжения являются Чечня, где после вы-
авливания
славянской группы сложилась моноэтническая обстановка в аве;
Дагестан, где процент «титульных» народов подавляющ (потен-ьная
конфликтность в Дагестане гасится неоднородностью, многона-
альностью республики, межэтнические отношения в которой далеко Мы
°СТЫ' пикировки представителей равнинных и горных локалов, ку-м и
ава Ност
рцев и т. д.); Тыва, также приближающаяся к этнической го-яв^ и.
Лучшим и естественно благотворным влиянием на ситуацию миля я>
кон
ечно, ресурс не жестких (принудительное переселение, асси-стн '
РезеРвация), а мягких технологий, активизирующих возможно-зации
^ьного котла. Этнической концентрации с тенденцией сепарати-
Р°тивостоит цивилизация (монополией на которую в стране
293
Раздел Государство
V
обладае цивилизационно обработанную массу, они делают або генов 294 . есов общества против угрожающего им частного
т конформными с многонациональной культурой по интереса»45. Госу-ство крепко уравновешенными,
государ параметп адаптированное™ к общежитию. При желании снизить стабильными отношениями между го-арством
ство) — порог межэтниче ского противостояния требуется не вводить (институциональным целым) и его членами (гражданами-
конкрет войска, а усиливать культуро творческую программу — час-и) основания совершенности государственности не
но такие развивать города, строить дороги, образовывать, во власти, а в влетворенности ею подвластными. Последнему
ее совершенствовать обстановку в армии. Рычаг цивилизации — соответствует макси-ально универсально-правовой и
модусы, рычаг «Вавилона», выполняющего (при редукции иных
право-универсальный порядок отправления власти,
как модусов) генетически первородную «космополитическую»
единственно обеспечивающий оптимальность ритма соци-
урбаниз (антиэтнодиктаторскую) функцию. (Племенному аборигенному
ального организма как гез риЫюа в отличие от частно
ация сельскому варварству исходно противостояла городская
ориентированной корпоративной формы с заметно
тенсивн «космополитическая» цивилизация — не единая община, а сме-
проступающими на ней родимыми пятнами т рпуа1ае.
ая шение племен и народов с разнообразием языков, наречий,
В горизонтальном движении по компоненту «территория»
коммун обычаев, религий; разобщенность, неотрывное от нее
каких-то устойчивых, сквозных зависимостей не
икация, преобладание материального, экономического интереса над
институ интересом общим. Город даже в зачаточной его форме в обнаруживается. Причина вполне, ясна. Государственный
ты принципе не управляется на основе обычая, традиции. Он по строй идет не от логики, а от истории. Он — живой
образов самой своей сути требует иных форм организации, управления, порядок, вырастающий из народной судьбы. Государство
ания каковыми оказываются положительный закон, публичная не одежда, которую «народ может в любой момент
(школа власть, замещающая сбросить, чтобы надеть другую; это есть скорее
в гпмг,' ,44 органически-прирожденное ему «строение тела», это его
Н авторитет старейшин костяк, который несет его мускулы, его органы, его
^**»рОКП|и« В горизонтальном движении по компоненту «власть» кровообращение и его кожу». Только политические
смысле) обнаружим последовательное движение от частных верхогляды могут воображать, будто «народам можно
, армия. (узурпационных) к публично-правовым модификациям «даровать» их государственное устройство, будто
Обобща правления. В истоках частной формы власти — отношения существует единая государственная форма, «лучшая для
я, вождества, естественной иерархии на базе инстинктивных всех времен и народов». Нет ничего опаснее и нелепее
можно эгоизма и альтруизма, встроенности в сакральные традиции. По стремления навязывать народу государственную форму, не
утвержд мере удаления от архаики, диктуемой условиями «роевой жизни», соответствующую его историческому бытию»46. Это
ать: трансформации натуралистических отношений в социальные полное, всестороннее, по-настоящему глубокое,
данные активизируется роль институтов собственности и статуса, схватывающее существо дела понятие, однако, политически
модусы опирающихся на потенции частно-правовой, сословно- варьируется по конъюнктуре. Скажем, Ленин, подчеркивая
дробят корпоративной жизни. Частный регламент властвования в свое негативное отношение к федерации «по той простой
менное, государстве преходящ и некрепок ввиду его расхождения с самим причине, что капитализм требует для своего развития
перемал призванием государства как объективированным «воплощенным возможно более крупных и возможно более
ывают коллективным типом» (Э. Дюркгейм). «Основная идея централизованных государств. При прочих равных
этничес государства как формы челове ческого общежития, — точно условиях... пролетариат всегда будет отстаивать более
ки- характеризует Э. А. Поздняков, — отнюд не обеспечение каких- крупное государство. Он всегда будет бороться против
народн то индивидуальных прав, а тем более частных и тересов. Все средневекового партикуляризма, всегда будет
ое; как раз наоборот: оно само возникло как системная реакш1" на приветствовать возможно тесное экономическое сгшо-ение
созидая антисистемные действия растущего индивидуализма и частного крупных территорий...»47, — навязал-таки федеративное
оторван и реса, а потому его главная идея состоит... в обеспечении
ную от устройст-оссии. Сталин, руководствуясь, видимо, этим же
общих ДЛ* в
стной большевистским стулатом при выработке модели
привязк 44
послевоенной Германии, воспрепятст-и ад в Ялте
См.. Поздняков Э. А. Философия государства и права. М., 1995. С. 86.
и черчиллевскому проекту ее территориального
расчлен 92. Т. 1. С. 194. енин В И. Поли. собр. наличи российском
соч. Т. 24. С. 143.
ения, е двух парламенте это Совет федерации и
кажись уровне Государственная Дума.
«пролет й Субъект федерации лишен права
арская» власти самостоятельного выхода из
узколоб (федер состава федерации.
ость, и Формы государственного альной Образование единиц федерации может
геополи и осуществляться как по административному
тически устройство и формы респуб принципу (США, ФРГ), так и по национальному
е
реалии
правления ликан (Россия, Югославия, Индия). История показывает,
ской), что федеративное устройство государств по
в Рос-Да Формы государственного устройства. Под а национальному принципу часто оказывается
и в мире государственным устройством понимается также весьма неустойчивым. Построен-
выгляде внутритерриториальная организациягосударства. В двойно
ли бы настоящее время встречаются следующие формы й
соверше государственного устройства. правов
нно 1. Унитарное государство— единое государственное ой
иначе. образова систем
ние, разделенное на административно-территориальные ы,
I Там
же. С. единицы, двухпа
106. имеющие одинаковый юридический статус и не латног
47 обладающие поли о пар
п
Л
тической самостоятельност ью. Для такого ламент
Ь государства харак а,
и
н
терно наличие единых представительных, предст
исполнительных и авляю
И судебных органов власти, единое гражданство и щего
А
единая право попала
- вая система. Административно-территориальные тно
единицы, од интере
Н нако, самостоятельны в хозяйственной, социальной и
а
сы
ш культур субъек
и ной сферах. Унитарными государствами являются, тов
з
например, фе
а Франция, Польша, Португалия и др. дераци
д 2. Федерация— союзное государство, в которое ии
а
ч входят со общен
и ставные единицы (республики, земли, шт аты, кантоны ациона
. и т.п.), льные
М наделенные определенными, иногда весьма ощутимыми интере
. правами, сы в
,
сопост авим ы ми с правами цент ра.
Для федерации целом.
1 характерно В
9
ная подобного объ единения — проведение единой полити ные государства сформировались преимущественно в
чески странах с мононациональным населением, хотя некоторые
таким политики, решение совместных задач в области одноро из них, например, Испания, могут иметь в своем составе
образ экономики, обороны, транспорта и т.п. Для дную инонациональные образования, пользующиеся
ом проведения согласованной политики создаются организ автономией, компетенции которой определяются-
федер совместные органы управления. Однако их решения ацию, центральной властью.
состоя
ация вступают в силу только после утверждения щую из
спосо государствами, входящими в состав конфедерации. админи
бна Страны такого союза — самостоятельные субъекты стратив
разру международного права. но-
террито
шитьс В современной истории примеров конфедерации риальн
я, как немного. Среди них — ОАР (Объединенная Арабская ых
толь- республика — союз Сирии и Египта, 1958—1961 гг.), единиц,
ко Сенегамбия (Сенегал и Гамбия, 1982—1989 гг.) и не
облада
ослаб некоторые другие. Швейцарская конфедерация по ющих
евает существу является федерацией, так как в ведение собстве
власть центральных органов переданы функции обороны, нной
государ
центр дипломатического представительства и др. ственн
а или Конфедерация, пожалуй, самая неустойчивая из остью.
скреп всех форм государственного устройства в силу слабого Оно
ляющ характера взаимосвязей и отсутствия сколько-нибудь имеет
единую
ей ее серьезной ответственности сторон за выход из состава консти
идеол союза. туцию
огии. В последние десятилетия мир переживает тягу к и
3. мирному сосуществованию, объединению и гражда
нство.
Конфе интеграции стран не только в военном, но и в тесном Все
дерац политическом и экономическом планах. Так, новая государ
ия — объединенная Европа с такими составляющими, как ственн
ые, в
госуда Совет Европы, Европейская парламентская ассамблея, том
рстве бестаможенные и безвизовые границы, совместные числе
нное проекты, единая валюта, открывает пути к судебн
правов широчайшему и перспективному сотрудничеству ые
органы
ое между государствами. Добровольное объединение в со-
объеди рамках такой новой интеграции способствует изжи- ставля
нение ванию фактического неравенства государств, их более ют
(союз) быстрому развитию. одну
систем
юриди у,
чески действу
незави ют на
симых основе
Территориальная организация государства характеризует единых
госуда соотношение целого и частей, центральных и реги^ опальных правов
рств. органов власти. Различают две основные формы территориаль- ых
Цель ного устройства государства: унитарную и федеративную. норм.
Унитарное государство представляет собой единую, Унитар
 Унитарные государства бывают централизованными 2
(Великобритания, Швеция, Дания и др„)-и децентрализо ванными 1
(Франция, Италия, Испания). Централизованные государства
могут представлять достаточно широкую самостоятельность
(самоуправление) местным, низовым органам управления.
Однако, в них средние уровни уп равления не обладают
значительной автономией и непос редственно ориентированы на
выполнение решений цент ра. В децентрализованных же
унитарных государствах крупные регионы пользуются
широкой автономией и да же располагают собственными
парламентами, прави тельствами и административно-
управленческими струк турами и самостоятельно решают
переданные им цент ральными органами вопросы, особенно в
области обра зования, коммунального хозяйства, охраны
обществен ного порядка и др. Однако в отличие от субъектов
фе дерации их компетенции в области собственного налого -
обложения сильно ограничены, что ставит их в сильную
финансовую зависимость от центра.
Главное отличие федерации о,у-
Федерация тарного государства состоитжит
иконфедерация. что источниками власти, су гтер-
государственного суверенироны
ступают в ней как крупные территориальные ободу ния
(штаты, земли, кантоны и т.п.), так и весь госу- стоящий из
равноправных граждан. В унитар^ де.йст- сударстве
существует лишь один субъект сза~лич- ,. та — народ.
Федерация — зто устойчивый С1ров-госу дарств,
самостоятельных в пределах распределенных между ними и
центром компетенций и имеющих собст венные конституцию,
законодательные, исполнительные и судебные органы, а часто и
двойное гражданство.
По своему замыслу федеральный принцип государ -
ственного устройства призван обеспечить свободное
объединение и равноправное взаимодействие общно стей,
обладающих значительными этническими, истори ко-
культурными, религиозными, лингвистическими и дру гими
особенностями; создать оптимальные возможности для
выражения региональных и других интересов мень шинств, для
постепенной подготовки оппозиции к выпол нению
общесоюзных правительственных функций; при близить власть
и управление к гражданам.
Федерация строится на основе распределения функ ций
между ее субъектами и центром, зафиксированного в союзной
конституции, которая может быть изменена только с согласия
субъектов федерации. При этом одна

1
часть вопросов является исключительной компетенцией союзных органов государства, другая — субъектов фе-
дерации, третья — совместной (конкурирующей) компетенцией союза и его членов, четвертая, остаточная, не
зафиксированная в конституции компетенция, — в различных странах по разному делится между центром и
субъектами федерации. Уважение союзным руководством и всеми субъектами федерации прав и полномочий
друг друга контролирует независимый суд, а также обычно двухпалатный парламент, верхняя палата которого
формируется из представителей штатов, земель и т.п.
Члены федерации — соучастники общегосударственного суверенитета фактически не обладают индивидуаль-
ным суверенитетом и правом одностороннего выхода из союзного государства. В большинстве союзных
конституций содержится право федеральных органов вмешиваться во внутренние дела членов федерации в
случае возникновения там чрезвычайных ситуаций: стихийных '•^цствий, массовых беспорядков и т.п.
ф ект ^дерация как форма территориального государст-уровне, устройства показала свою жизнеспособность,
не требу"*351 сказать о конфедерации — постоянном со-со стороРстоятельных государств для осуществления
бираются'* совместных целей. Ее члены полностью со-нах (СШАосУдаРственныи суверенитет и передают в
используе*110 союза решение лишь ограниченного числа "'ими адмк аш - е всего в области обороны, внешней пол-
итики, ^ ^нспорта и связи. Конфедерации существовали в США (1776-1787), Швейцарии (до 1848 г.),
Германии (1815—1867) и некоторых других странах. Эта форма государственного объединения достаточно
непрочна и обычно либо эволюционирует в федерацию, либо распадается.
В последние годы на территории бывшего СССР сделана попытка создать Содружество Независимых Го-
сударств (СНГ) — союз суверенных государств, координирующих свою деятельность в различных сферах. Такая
форма государственных образований не может быть устойчивой и эффективной, поскольку не обеспечивает
единства деятельности членов содружества, не создает властных гарантий выполнения ими своих обязательств.
Опыт развития стран Европейского Экономического Содружества (ЕЭС) свидетельствует, что
долговременное объединение и сближение государств возможно на пути экономической интеграции и
постепенной реализации федеративных принципов.
ормы территориального устройства и формы равнения характеризуют строение законодательной и
сполнительной властей государства. Не менее важную начимость для нормального функционирования всего
осударственного механизма имеет судебная власть. 1езависимое правосудие призвано контролировать
со-'людение конституции и законов всеми государственны- АИ и общественными учреждениями и гражданами,
раз-ешать возникающие между ними споры, обеспечивать табильность государственного и общественного
строя. Ьдчинение законодателей и правительства решениям уда основывается на принципе верховенства права,
пол-чившем свое обоснование и воплощение в теории и рактике правового государства.