RELIGIA GETO-DACILOR

1. INTRODUCERE

Dumnezeu a creat cerul şi pământul din nimic iar din acel moment al genezei Terrei avem
deja o istorie pe care multă lume caută să o descifreze, existând în prezent cel puţin două categorii
de oameni cu motivaţii diferite care fac cercetări: profani - oameni de rând care au o pregătire
teoretică sau practică sumară, generală şi profesionişti (iniţiaţi) - cercetători din aproape toate
domeniile de activitate cunoscute în prezent.
ISTORIA, istorii, s.f. 1. Ştiinţa care studiază dezvoltarea complexă a societăţii, a unui popor
etc.*(concr.) Scriere conţinând evenimente şi fapte care se încadrează în această ştiinţă. 2.Povestire,
naraţiune. 3. (Fam.) Întâmplare, păţanie. – din lat. historia1.
Istoria formării poporului român, a fost un fenomen complex şi anevoios, cărţile de istorie
dezvăluindu-ne că una din etapele genezei acestui popor a fost contopirea populaţiei geto-dace cu
membrii legiunilor romane care au poposit pe teritoriul Daciei urmând apoi treptat încreştinarea
poporului daco-roman.
Dacă a fost chiar aşa, noi nu ştim cu siguranţă dar ca români şi creştini suntem datori să
căutăm a afla numai adevărul. Mântuitorul Iisus Hristos ne spune “Eu sunt Calea, Adevărul şi
Viaţa” (Ioan, cap.14.6) şi “[…] Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai
Mei; Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan, cap.8,31,32).
La ce ne foloseşte adevărul ? Iată câteva posibile răspunsuri:
1. S-au păstrat în tradiţia populară o serie de jocuri şi descântece păgâne care se asociază cu
sfintele sărbători creştine şi ar trebui realizată o delimitare cât mai distinctă, conştientă, pentru a
sluji numai lui Dumnezeu cu toată fiinţa.
2. Deoarece unele grupări etnice fac presiuni pentru a obţine autonomie culturală şi
regională în inima ţării, pentru aşi însuşi Ardealul care este plin de bogăţii naturale nevalorificate,
este indicată demonstrarea rădăcinilor adânci ale poporului nostru cel puţin în interiorul ariei
geografice a României de astăzi, pentru a calma spiritele.
3. În condiţiile actuale pe care vor să le impună marile puteri mondiale privind globalizarea
(văzând ce se întâmplă pe tot mapamondul eu aşi numi-o “maidanizare”) s-au “importat” o serie de
sărbători păgâne, satanice, o serie de practici şi idei religioase din Orient sau Occident, o serie de
manifestări şi emisiuni televizate deochiate care împing spre haos general, o serie de “valori” care
contravin moralei creştine şi slujirii lui Dumnezeu, şi riscăm să ne pierdem şi identitatea şi neamul
în loc să ne îndreptăm spre o sacralizare a întregii noastre activităţi.
_____________________________________
1 XXX, Dicţionarul Limbii Române Moderne, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1958, p.397.

1
 Am putea compara poporul român cu un copac care are rădăcinile adânci, bine înfipte în
pământul istoriei, cu un trunchi viguros “altoit” acum aproape 2000 de ani cu învăţătura
Mântuitorului Iisus Hristos, având în “coroană” români-creştini precum Ştefan cel Mare şi Sfânt,
Sfântul Constantin Brâncoveanu cu fii, Voievodul Mihai Viteazul şi alţi sfinţi martiri, mărturisitori,
cuvioşi, bărbaţi şi femei, cărora trebuie să le urmăm exemplul după putinţa fiecăruia dintre noi.
Cunoaşterea adevărului despre poporul şi tradiţia noastră ne sunt necesare pentru a ne asuma
greşelile şi păcatele trecutului cu speranţa că se vor deschide ochii noştrii şi vom vedea cu ochii
sufletului, ai conştiinţei, ai minţii, făcând o distincţie între minciună şi adevăr, pentru a trăi în
prezent şi în viitor slujind lui Dumnezeu, care este preaslăvit în Sfânta Treime. Noi trebuie să fim
conştienţi că trebuie să-l avem drept model pe Fiul - Cuvântul Întrupat al lui Dumnezeu Tatăl şi
prin cuvânt şi mod de viaţă să îi invăţăm pe copii noştrii să urmeze calea cea dreaptă în Duhul
Adevărului, beneficiind continu de Sfânta Scriptură, de Sfânta Tradiţie, de mijlocirile Presfintei
Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioare Maria şi a tuturor Sfinţilor Părinţilor noştrii.

2. APARIŢIA ŞI ORGANIZAREA CIVILIZAŢIEI GETO-DACE

Am fi nişte ignoranţi să credem că membrii poporului geto-dac erau numai oameni buni sau
numai oameni răi, că ei erau barbari2 şi trăiau izolaţi în inima pădurilor.
Iordanes în Getica, 40, afirma că ”… Geţii au fost totdeauna superiori aproape tuturor
barbarilor şi aproape egali cu grecii…”3.
Ce l-a determinat pe Iordanes să facă o astfel de afirmaţie am putea afla numai dacă vom
cerceta aspectele legate de apariţia şi modul de viaţă al geto-dacilor.
A. Geneza geto-dacilor
Odată cu migraţia triburilor indo-europene la începutul epocii bronzului (cca.2500-2000
î.Hr.) în Europa de sud-est şi amestecul acestora cu populaţiile neolitice4 au luat naştere grecii, ilirii,
tracii. Geto-dacii erau o ramură a neamului tracilor şi vorbeau aceeaşi limbă, fiind aşezaţi la nordul
_____________________________________
2 Ibidem, p.67, BARBAR, -Ă, barbari, -e, -e, s.m. şi f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci şi de romani oricui nu era grec
sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (şi la sg.)
persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări
grosolane. ♦ Persoană cu atitudine şi comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, crud, sălbatic,
sălbatic,
grosolan.
grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.
3 Glodariu Ioan, Rusu-Pescaru Adriana, Iaroslavschi Eugen, Stănescu Florin, Sarmisegetusa Regia – Capitala Daciei
Preromane, Ed. Acta Musei Devensis, Deva, 1996, p.179.
4 XXX, Dicţionarul Limbii Române Moderne, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1958, p.538, NEOLITIC, -Ă, neolitici,
-ce,
-ce, adj. 1. S.n. Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic şi a precedat epoca metalelor, caracterizată prin
folosirea uneltelor de piatră lustruită şi de bronz, prin apariţia agriculturii primitive, a creşterii vitelor şi a olăriei; epoca
pietrei lustruite. 2. Adj. Care aparţine neoliticului (1), care se referă la neolitic. [Pr.: ne-o-]
ne-o-] – Din fr. néolithique.
2
 Dunării. Numele de geţi este adesea întâlnit în izvoarele greceşti iar ceva mai târziu numele de daci
va fi întâlnit în izvoarele romane, desemnând unul şi acelaşi popor.
B. Sub raport antropologic5, ca înfăţişare erau de statură potrivită, purtau părul lung şi
barbă, după cum sunt descrişi de mărturiile antice şi după cum pot fi văzuţi şi astăzi împietriţi pe
monumentele de la Adamclisi din judeţul Constanţa şi pe Columna lui Traian la Roma, în Italia,
semănând portul lor de atunci cu portul popular de astăzi din multe zone ale ţării noastre.
C. Sub raport social: ei erau împărţiţi în două mari categorii:
- tarabostes sau pileati, care purtau capul acoperit – nobilimea;
- capilati sau comati, care purtau plete şi capul descoperit – oamenii de rând.6
D. Sub raport politic: geto-dacilor li sa dus vestea în antichitate că au ţinut piept regelui
Darius, lui Alexandru cel Mare, lui Lisimah, Împăratului Traian.
Geto-dacii sunt numiţi “cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”7, uimind prin actele lor
de vitejie şi iscusinţă în mânuirea armelor, prin uşurinţa cu care îşi riscau viaţa, preferând să li se
taie capul sau să se sinucidă decât să cadă prizonieri. Erau convinşi că sunt nemuritori şi că sufletul
lor se va duce sigur la Zalmoxis chiar dacă trupul a fost răpus în luptă.
E. Sub raport religios: trebuie făcută o delimitare şi anume:
a) geto-dacii până la cucerirea romană sunt prezentaţi de scriitorii antici şi contemporani ca
fiind profund religioşi;
b) după cucerirea romană, din anul 106 d.Hr., se cam pierd urmele vechii religii geto-dace
lăsând loc religiilor romane şi creştine.
F. Sub raport cultura:, geto-dacii cunoşteau cel puţin scrisul cu ajutorul alfabetului grec şi
latin, care era folosit de căpeteniile lor, de preoţi, de meşteşugari, dar aveau şi vaste cunoştinţe de
matematică, de astronomie, de astrologie.
G. Sub raport ocupaţional-comercial: geto-dacii se îndeletniceau în principal cu
agricultura, păstoritul şi creşterea animalelor, dar şi cu albinăritul, viticultura, olărit, extragerea şi
prelucrarea metalelor feroase şi neferoase, fasonarea pietrei, prelucarea lemnului şi ridicarea de
construcţii sacre, civile, fortificaţii din piatră, lemn şi metal, prelucrarea aurului şi argintului.
Schimburile de produse se realizau şi pe plan local dar şi în imperiul roman, folosindu-se emisiuni
de monede din imperiu sau autohtone, realizate de meşteşugarii geto-daci.
Iată enumerate mai sus câteva aspecte generale care vin să întărească afirmaţia că “geto-
dacii au creat una dintre cele mai strălucite culturi ale lumii antice rămase în afara graniţelor greco-
romane”.8
_____________________________________
5 Ibidem, p.34, ANTROPOLOGIE s.f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul originii, evoluţiei şi variabilităţii biologice a
omului, în corelaţie cu condiţiile naturale şi social-culturale. – Din fr. anthropologie.
6 Vasilescu Emilian – Diac. Prof. univ. Dr., Istoria Religiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, ediţia a III-a, Bucureşti,
1998, p.316.
7 Ibidem, p.316.
8 Op. cit., p.316.
3
 3. RELIGIA GETO-DACILOR

A. ZEII GETO-DACILOR
Datorită sărăciei izvoarelor istorice şi a neconcordanţei acestora s-au putut realiza clasificări
ale caracterului religiei geto-dace, astfel:
- s-a combătut de majoritatea cercetătătorilor români şi străini caracterul monoteist al religiei
geto-dacilor, presupusă a fi aşa datorită credinţei acestora că “nu există un alt zeu în afară de al lor”
după cum a scris Herodot (IV,94) referindu-se la Zalmoxis, spunând că unii geţi îi mai spun şi
Gebeleizis;
- s-a afirmat că ea are carecter henoteist “divinitatea principală este adorată ca şi când ar fi
singura, dar fără să fie singura divinitate”9;
- s-a afirmat de asemenea că Zalmoxis (Gebeleizis) chiar dacă a avut de demult un caracter
htonian, demonic, cu trecerea vremii a căpătat un caracter urano10-solar, după cum observa
părintele profesor I.G. Coman: “că demult, “în negura timpurilor”, va fi existat un “stadiu”
htonian al lui Zalmoxis, dar, cu vremea, “datorită unei lungi şi îndepărtate evoluţii în trecutul
geţilor şi al altor triburi trace, el deveni zeul înălţimilor şi apoi al cerului şi al spiritului”11.
Concluzia ar fi că Zalmoxis şi Gebeleizis sincretizaţi12 în perioada finală a religiei geto-dace
au fost “divinităţi urano-solare, caracterizând prin aceasta religia geto-dacă însăşi”13.
Cercetătorii fac referiri şi la alte căteva zeităţi întâlnite la geto-daci cum ar fi: Diana, Bendis,
Cavalerul danubian - Zeul Cavaler geto-dac - iar numeroasele obiecte de cult descoperite până în
prezent sunt socotite de dânşii ca indicii că exista la geto-daci cultul soarelui, animalelor, plantelor,
apelor.

B. CULTUL URANO-SOLAR AL GETO-DACILOR

B.1 Cultul lui Zalmoxis
Zalmoxis este principala divinitate adorată de geto-daci şi se spune despre el că ar fi avut
legătură cu Pitagora, că îşi construise o cameră de primire în care îi invita pe cetăţenii de frunte ai
geto-dacilor ca să le dea învăţături şi le vorbea despre nemurire, după care s-a ascuns timp de trei
_____________________________________
9 Op. cit., p.319.
10 XXX, DEX online, ‘98, URANO - Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „cer „cer“,
“, „ceresc
„ceresc“,
“, „al cerului“.
[Var. uran-, urani-.
urani-. / < fr., it. urano-,
urano-, cf. gr. ouranos].
ouranos].
11 Vasilescu Emilian – Diac. Prof. univ. Dr., Istoria Religiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, ediţia a III-a, Bucureşti,
1958, p.320.
12 XXX, Dicţionarul Limbii Române Moderne, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1958, p.771, SINCRETISM,
sincretisme,
sincretisme, s.n. 1. Îmbinare de elemente eterogene aparţinând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.),
caracteristică folclorului şi mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii,
culturii, când diferitele arte nu erau încă
diferenţiate. 2. (Fil.) Amestec de doctrine filozofice şi religii diferite şi contradictorii care au fost reunite în mod forţat
(ignorându-se deosebirile dintre ele). – Din fr. syncrétisme.
13 Vasilescu Emilian, Idem, p.321.
4
 ani într-o cameră subterană iar în al patrulea an a revenit iarăşi printre oameni. Despre Herodot care
este primul care a făcut aceste afirmaţii se spune că n-ar fi dat crezare informatorilor greci de la
Marea Neagră dar aspectele religiei geto-dace cu privire la cult, preoţi şi ritual vin să sprijine
caracterul misteric14 al cultului lui Zalmoxis.

B.2 Sinonime ale numelui lui Zalmoxis şi etimologia 15:

Gebeleizis – Herodot, Istorii, cartea IV, p.94 16;
Zamolxe – Hellanicos, Obiceiuri barbare 17;
Zalmos, Zalmozis – V.Pârvan, Getica, p.26418.
“La aşa numiţii geţi, care se cred nemuritori, Zamolxis susţinea şi el că a intrat în legătură
cu zeiţa Hestia, iar la iudei Moise, cu divinitatea căreia i se spune Iahve …” – Diodor din Sicilia,
Biblioteca Istorică, I,94,219.
“[Pytagoras] mai avea şi un alt adolescent, pe care-l dobândise în Tracia, numit Zamolxis,
deoarece – la naştere – se i aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea “zalmos”. […]
Unii mai spun că numele de Zamolxis înseamnă “bărbat străin”. - Porphyrios, Viaţa lui Pitagora,
1420.
“Alţii susţin că [Zamolxis] era consacrat lui Cronos [nemuritor]” – Hesychios din
Alexandria, Culegere alfabetică de cuvinte de tot felul.21
“Bessell caută o etimologie de circumstanţă şi astfel ajunge a traduce pe Zalmoxis prin
“locuitor sub pământ” 22
N. Densuşianu propune traducerea Zeul-Moş 23.
Rays Carpanter afirma: ”Zalmoxis se numea “piele de urs”, iar Ge (beleisis) = Meleisis, era
“mâncătorul de miere”>>.24
_____________________________________
14 XXX, DEX online, ‘98, MISTERIC adj. v. ascuns,
ascuns, criptic,
criptic, enigmatic,
enigmatic, misterios,
misterios, ocult,
ocult, secret,
secret, tainic.
tainic.
15 XXX, Dicţionarul Limbii Române Moderne, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1958, p.281, ETIMOLOGIE,
etimologii, s.f. 1. Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluţiei lui fonetice şi semantice. 2. Ramură a
lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi. ♦ (Gram.; înv.) Morfologie. 3. Etimon. ♢ Etimologie multiplă =
provenienţă a unui cuvânt din două sau mai multe surse diferite. Etimologie populară=
populară= modificarea formei unui cuvânt
(recent intrat în limbă) sub influenţa unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens. –
Din fr. étymologie, lat. etymologia.
16 Nour A., Cultul lui Zamolxis; Credinţe, rituri şi superstiţii geto-dace, Ed. Antet XXX Press, Ed. Filipeştii de Târg,
2006, p.33.
17 Rusu-Pescaru Adriana, Sanctuarele Daciei, Ed. Acta Musei Devensis, Deva, 2005, p.96.
18 Nour A., Idem, p.9.
19 Rusu-Pescaru Adriana, Idem, p.98.
20 Ibidem, p.104.
21 Op. Cit., p.107.
22 Nour A., Idem, p.22.
23 Oltean Dan, Religia Dacilor, Ed. Saeculum I.O., ediţia a II-a, Bucureşti, 2006, p.23.
24 Ibidem, p.47.
5
 B.3 Triada divină
Afirmaţiile care urmează îi determină pe unii cercetători să afirme că există o triadă divină
şi în religia geto-dacă, aşa cum aceasta se regăseşte şi la celelalte popoare indo-europene, iar
numele celor trei personaje “nu sut zeităţile reunite în ipostaza lui Zalmoxes, ci sunt acţiunile
reformei religioase a preotului”25.
“Îndrăgindu-l, [pe Zamolxis] Pythagoras l-a învăţat să cerceteze fenomenele cereşti şi [să
se priceapă] la sacrificii şi la alte ceremonii în cinstea zeilor. Unii spun că el este numit şi Thales,
iar barbarii îl adoră ca pe Heracles.” - Porphyrios, Viaţa lui Pitagora, 1426.
Geograful Mnaseas în Lexiconul lui Photios, fragmentul 23, scria: ”… geţii cinstesc pe
Cronos, numindu-l Zalmoxes”27.
Mitologiile indo-europene aveau trei funcţii, dedicate:
Pământului – prin Thales [(thallo = înfloresc) – include zeii vegetaţiei şi ai fecundităţii] –
ritualul specific prin care Zalmoxis a stat ascuns în locuinţa subterană vreme de trei ani şi s-a rugat
acestei zeităţi, ieşirea s-a simbolizând renaşterea.
Războiului – prin Heracles – ritualul aruncării solului în suliţe.
Cerului – prin Cronos – ritualul specific prin care geto-dacii trăgeau cu săgeţi spre cer pe
timp de furtună.
Dacă Herodot îl numea în scrierile sale pe Zalmoxis “fie om, fie zeu”, observăm că în
relatările lor atât Platon cât şi Strabon îi vor atribui acestuia funcţiile de preot-medic, care a devenit
rege şi apoi zeu, iar după moarte se spune că i sa oferit titulatura de daimon – mijlocitor între zei
dar şi înte oameni şi zei.

C. LOCURI ŞI LĂCAŞE DE CULT

Trebuie subliniate câteva aspecte în ceea ce priveşte locurile de cult ale geto-dacilor:
• “Mai întâi, (Zamolxis) s-ar fi făcut preot al zeului cel mai slăvit la ei, iar după aceea a primit
numele de zeu petrecându-şi viaţa într-o peşteră […]. Muntele (unde se afla peştera) a fost
socotit sfânt şi s-a numit […] Cogaionon şi la fel a fost şi numele râului care curgea pe lângă
el.” – Strabon, Geografia, VII,3,528 cam asta este informaţia care ajunge până în zilele noastre
fără a aduce o rază de lumină în ceea ce priveşte activitatea cultică în sanctuarele geto-dace şi
locurile de cult ale lor;
_____________________________________
25 Op. cit., p.24.
26 Rusu-Pescaru Adriana, Idem, p.104.
27 Oltean Dan, Idem, p.24.
28 Rusu-Pescaru Adriana, Idem, p.99.
6
• locurile de cult, ca şi cel de la Sarmisegetuza Regia – capitala Daciei, au fost construite treptat,
de la începutul reformei religioase realizată pe vremea lui Burebista şi Deceneus, continuate apoi
de Decebalus. Aceste constructii au fost vandalizate în mare parte de soldaţii legiunilor romane
la cucerirea Daciei în anul 106, de “binevoitorii” căutători de comori dacice din vremea
Imperiului Austro-Ungar şi de “restauratorii” din perioada comunistă care voiau să pună betoane
în locul pieselor care se mai aflau încă în sanctuare;
• principalele direcţii în care s-a încercat descifrarea templelor geto-dacice până în prezent sunt:
arheologică şi arhitectonică;
• în peşterile în care s-au făcut cercetări şi săpături arheologice nu s-au găsit obiecte de cult.

C.1 Tipuri de sanctuare:

1) patrulatere – alcătuite din şiruri de tamburi rotunzi de piatră sau calcar cu diametrul cuprins între
1-1,5 m pe care se aşezau coloane de lemn sau de piatră
2) circulare – alcătuite din stâlpi de lemn sau piatră dispuşi circular, grupaţi după anumite reguli
3) absidial – format din cella29 şi naos30 (IR,p.323)

C.2 Teorii despre sanctuarele dacice:

Concluziile generale trase de Dan Oltean în cartea Religia Dacilor cu privire la amplasarea
zonei sacre sunt următoarele:
a) poziţionarea zonei sacre se făcea întotdeauna în partea de Est a cetăţii, în locul din care
răsare Soarele;
b) deoarece în celelalte aşezări dacice zona sacră se afla în interiorul zidurilor cetăţii, aşa ar
fi trebuit să apară şi la Sarmisegetuza Regia, numai că aici Legiunea a IV-a Flavia Felix – romană,
care avea rolul de a supraveghea regiunea Munţilor Orăştie după războiul din anul 106 d.Ch. a
reconfigurat zidurile cetăţii după necesităţile proprii, după cum se poate constata în fig.4; în
susţinerea acestei teorii stau mărturie scenele sculptate pe Columna lui Traian în care apar 16
turnuri de observaţie amplasate pe zidurile exterioare ale cetăţii din care s-a mai păstrat numai unul,
identificat cu nr.13;
c) zona sacră era amplasată întodeauna în partea dreaptă a drumului de acces – calea sacră,
drumurile folosite astăzi fiind diferite de cele din epoca dacică.

_____________________________________
29 XXX, DEX online,‘98,CELLA
CELLA s.f. Sală sau spaţiu într-un templu grec sau roman, unde se află statuia zeului
protector; naos.
30 Vasilescu Emilian – Diac. Prof. univ. Dr., Istoria Religiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, ediţia a III-a, Bucureşti,
1998, p.323.
 7

Sanctuarul patrulater nr.531, identificat cu nr.9 în planul cetăţii de la Sarmisegetuza Regia,

este un sanctuar cu următoarele caracteristici:
- la exterior avea lungimea de 43 picioare, lăţimea de 34 picioare, înălţimea de 16
picioare;
- tot la exterior avea pe latura lungă 27 stâlpi dreptunghiulari, pe latura scurtă 21 stâlpi
dreptunghiulari; un stălp din acesta avea lungimea de 22 cm, lăţimea de 19 cm, înălţimea
de 62 cm din care 20 cm introduşi în pământ;
- tamburii de piatră din interiorul templului erau dispuşi la distanţe echidistante pe trei
rânduri câte 5, 5 şi apoi 6, având înălţimea de 1-1,1 m şi Ø 72-73 cm.
Se presupune că templul avea podeaua de lemn, pereţii tot din lemn, pe tamburii de piatră
parţial şlefuiţi erau aşezate coloane din lemn cu diametrul de circa două picioare, cu acoperişul
confecţionat din şiţă. Intrarea se făcea prin latura de sud printr-un coridor de acces. Stilul
construcţiei se presupune a fi ionic.
Din colţul de sud-est al acestui templu patrulater cu tamburi de andezit care se spune că ar fi
dedicat unei zeităţi feminine, porneşte un canal de colectare a apei pluviale care trece şi pe sub
Soarele de andezit – monument dedicat Soarelui, lucru ce îi determină pe unii cercetători să afirme
că “atât zeiţa cât şi Soarele aveau ca atribuţii reglarea echilibrului dintre secetă şi precipitaţii”32 .
Sanctuarele patrulatere mai mici se pare că adăposteau numai preoţii care săvârşeau ritualul
închinat zeităţii respective în timp ce în sanctuarele patrulatere mari aveau acces şi ceilalţi membrii
ai comunităţii.
Sanctuarul circular nr.6 numit de greci tholos33, identificat cu nr.8 în planul cetăţii de la
Sarmisegetuza Regia, este un sanctuar cu următoarele caracteristici:
- diametrul de 12,5 m sau 42 picioare, lungimea circumferinţei cercului este de 3,14x42
picioare, rezultând 130 picioare;
- 13 grupări de stâlpi înguşti separate prin 13 stâlpi mai laţi, din care: 11 grupe au 8 stâlpi; o
grupă are 6 stâlpi; o altă grupă are 7 stâlpi;
- podeaua din lemn se pare că se prijinea pe stâlpii înguşti, iar pe stâlpii mai laţi se sprijinea
acoperişul realizat din ţiglă, intrarea în tempul realizându-se prin latura de nord-est;
Datorită formei circulare, a grupării de câte 8 stâlpi ce ar corespunde primelor 8 zile ale lunii
calendaristice regăsite la romani sub denumirea de nundine, a cifrei 13 ce corespunde fazei de lună
nouă dintr-un an solar şi a indicaţiilor astronomice date de Vitruviu în scrierile sale Despre
Arhitectură, îl conduce pe Dan Oltean la concluzia că templul acesta este închinat zeităţii lunare.
_____________________________________
31 Oltean Dan, Idem, p.245.
32 Ibidem, p.249.
33 Op. cit, p.249.
 8

Sanctuarul Mare Circular nr.734, identificat cu nr.7 în planul cetăţii de la Sarmisegetuza

Regia, mai este numit şi Panteonul Dacic, este un sanctuar construit în două faze, întâi din calcar şi
apoi din andezit, având în compunere şi stâlpi din lemn.
a) La interiorul sanctuarului se află cella sub formă eliptică, construită din stâlpi de lemn
îmbrăcaţi iniţial în teracotă, în care erau bătute între 9 şi 13 cuie în fiecare stâlp, cuie în care se
agăţau ofrandele aduse în cinstea mamei Pământ – zeul rodniciei şi al fertilităţii. Această absidă
reprezenta jumătate din Oul Lumii.
Cosmogonia religiei dacilor se întâlneşte şi la alte popare. Aceasta constă în divizarea
“Oului Lumii” – a absidei – de către zeul creator, jumătatea văzută din ou reprezentând Pământul
iar cealaltă jumătate nevăzută, cerurile şi astrele.
Pe podea se afla o vatră de foc în care ardea focul sacru (focul iniţiatic al începuturilor, focul
Hestiei), iniţiatul stând în această absidă ca într-o peşteră slab luminată. “Întunericul şi focul din
absida tempului reprezintă concentrarea maximă a celor două esenţe umane: trupul şi sufletul. În
om, în peşteră, trupul stă alături de suflet ca la început, înainte de creaţie.”35. Retragerea neofitului
în această încăpere simboliza moartea iniţiatică: trupul intra în pământ iar sufletul se unea cu focul
sacru, având loc astfel o regenerare.
Stâlpii din lemn ai absidei sunt 34 împreuna cu două praguri de calcar rezultând 36 de piese
corespunzătoare decanilor dintr-un an de 360 de zile. Din punct de vedere astronomic putem
constata că absida este orinetată prin linia pragurilor din calcar către 300 N-E, Axa Lumii (linia
eclipticii) – axa scurtă a absidei. Ea cade perpendicular pe a doua axă de simetrie – axa lungă a
absidei – este orientată 300 E-V marcând solstiţiul de iarnă (22 decembrie - cea mai scurtă zi din an)
spre teşitura absidei şi este orientată 600 N-V marcând solstiţiul de vară (22 iunie - cea mai lungă zi
din an) spre vârful absidei.
b) Cercul format din stâlpi de lemn se află poziţionat între absida eliptică şi cercurile din
piatră exterioare. Acest cerc are 84 stâlpi, grupaţi de 4 ori câte 21 stâlpi care în antichitate erau
acoperiţi cu lut şi îmbrăcaţi cu teracotă. El are prevăzute patru deschizături - praguri de calcar –
aflate pe cele două axe, ale solstiţiilor şi Axa Lumii, care din dreptul vârfului abisei centrale
corespund celor patru faze ale lunii: luna nouă, primul pătrar, luna plină, ultimul pătrar. Acest lucru
stă ca argument la stabilirea semnificaţiilor acestui cerc.
Alt argument ar fi că în mitologia antică Luna era aşezată pe cercul din vecinătatea
Pământului. În şcoala lui Pitagora Luna era considerată ca o vamă prin ale cărei porţi care trebuiau
să treacă sufletele din lumea inferioară spre lumea superioară – lumea zeilor.
_____________________________________
34 Op. cit., p.251.
35 Op. cit., p.267.
9
 c) Cercul interior de piatră este alcătuit din 210 blocuri de andezit grupate în 30 formaţiuni a
câte 6 stâlpi înguşti şi înalţi + 1 stâlp lat şi scund pe care se presupune că se sprijinea coloana ce
susţinea acoperişul. Deoarece în cosmologia antică cercul planetelor era aşezat între orbita Lunii şi
orbita stelelor fixe se consideră că acest cerc are aceeaşi semnificaţie dar prin studierea numărului şi
dispunerii pietrelor s-a constatat că desemnează şi zodiacul cu cele 12 zodii cunoscute şi astăzi.
d) Cercul exterior de piatră este alcătuit din 104 blocuri mari de andezit îmbinate etanş, fapt
care sugerează ideea totalităţii, că ne aflăm la marginea Universului. Stelele fixe alcătuiau ultimul
cer în cosmologia antică şi se aflau la cea mai mare distanţă faţă de Pământ.
Soarele de andezit, identificat cu nr.10 în planul cetăţii de la Sarmisegetuza Regia, are
diametrul de 6,98 m – 24 picioare. Este numit astfel deoarece pe suprafaţa sa sunt prezente 10 raze,
fiind considerat cel mai mare monument al arhitecturii dacice. La circa 1,5 picioare de marginea
exterioară se află dăltuite nişte scobituri lungi de 10 cm, late de 8 cm şi adânci de 4 cm în care se
aşezau nişte “T”-uri din piatră albă de marmură dolomitică. Diametrul acestui cerc este de 20
picioare. La centrul Soarelui de andezit se află alt disc cu diametrul de 1,46 m – 5 picioare. Sub disc
s-a descoperit un lighean de calcar lung de 1,03 m care are orificul de scurgere înspre canalul de
colectare a apei pluviale ce venea de la sanctuarul patrulater nr.5 (al zeiţei Venus), fapt ce a condus
la concluzia că pe acest disc (al Soarelui) se jertfeau animale mari al căror sânge se amesteca cu
apa, restabilind armonia originară. În partea de nord, curbat spre N-V cu 5 0, se află un şir de blocuri
de calcar acoperite cu dale de andezit cu lungimea totală de 32 picioare. Axa de simetrie a
Sanctuarului Mare Circular, a solstiţiilor, trece peste centrul Soarelui de andezit.
Ipotezele emise de cercetători cu privire la rostul şi simbolismul Soarelui de andezit s-au
îndreptat spre trei direcţii:
a) altar de jertfă pentru zeităţile urano-solare;
b) gnomon, fixîndu-se o vergea în centrul discului sub un unghi cu înclinaţia de 45 060’ cât
măsoară latitudinea geografică a locului astfel încât umbra vergelei proiectată pe discul
solar să fie maximă la solstiţiul de iarnă şi minimă la solstiţiul de vară;
c) menaeus (cadran solar) şi astrolab, ipoteză formulată de F. Stănescu este contrazisă cu
argumente serioase de Dan Oltean care afirmă: “că până acum nu s-a descoperit
nicăieri un asemenea cadran realizat după regulile vitruviene”36.
La sudul Soarelui de andezit s-a descoperit o vatră de foc cu diametrul de 1,05 m ce
conţinea oase de porc şi resturi ceramice. Când romanii încheiau tratate de pace cu alte popoare, aşa
cum s-a întâmplat între Traian şi Decebalus, se înălţa un altar pentru zeităţile pe care le aveau în
comun şi după ce căpeteniile făceau libaţiunile, îi invocau pe zei, rosteau făgăduinţele, un preot
_____________________________________
36 Op. cit., p.276.
 10

îmbrăcat în alb ucidea o scroafă şi îi ardeau carnea pe altar. Deoarece Regele Decebalus nu a
respectat condiţiile păcii impuse de Împăratul Traian, romanii vor aplica ambele condiţii prevăzute
de religie şi vor demantela (vor distruge cu barosul altarele de jetfă ale dacilor) şi vor jertfi porcul în
cinstea lui Jupiter – zeul care i-a ajutat să obţină victoria, învingătorii din ultimul război repetând
jertfa simbolică.

C.3 Concluziile cercetătorilor sunt următoarele:

1) gruparea sanctuarelor de tipuri diferite (patrulatere, circulare, cu două abside) în acelaşi loc ar
conduce la susţinerea tezei politeismului la geto-daci;
2) faptul că sanctuarele sunt descoperite confirmă caracterul urano-solar al religiei geto-dacilor,
deşi în cărţile Sanctuarele Daciei şi Religia Dacilor o serie de cercetători fac propuneri de
reconstrucţie şi acoperire a sanctuarelor, lucru ce se poate realiza cu materia primă existentă din
belşug în împrejurimi – folosind lemnul, excepţie de la această regulă făcând doar Soarele de
andezit;
3) sanctuarele ar fi putut îndeplini mai multe funcţii: iniţiatice, religioase, astronomice, astrologice,
de calendar.
4) o asociere a fiecărui templu unor divinităţi încearcă să realizeze Dan Oltean, astfel:
♦ sanctuarul nr.1 – Marte;
♦ sanctuarul nr.2 – Saturn;
♦ sanctuarul nr.3 – Jupiter şi Triada Divină (Cronos, Heracles şi Thales);
♦ sanctuarul nr.4 – Mercur;
♦ sanctuarul nr.5 – Venus;
♦ sanctuarul nr.6 – Luna;

♦ sanctuarul nr.7 – “locul unde se întâlneau toate divinităţile, reprezentând în acelaşi timp şi
structura Cosmosului.”
♦ soarele de andezit – Soarele37.

D. PREOŢII
Clerul geto-dac era condus de un mare preot care, ca şi Zalmoxis, locuia în peştera din
vârful Muntelui Cogaionon. Marele preot era deţinătorul tainelor divine, al procedeelor divinatorii
şi magice, primind la el numai pe rege şi însoţitorii lui pentru a le da îndumări din partea zeilor.
Nimic important nu se făcea de către geto-daci fără consultarea marelui preot.

_____________________________________
37 Op. cit., p.279.
11

Preoţii geto-daci aveau mai multe însuşiri dintre care reamintim pe acestea: judecători ai
poporului; soli sau mijlocitori pentru încheierea tratatelor de pace; medici; dar ar fi putu fi şi
profesori în domeniile etici, logica, ştiinţele fizicii, matematicii, astronomiei, astrologiei, după cum
ne relatează Iordanes în Getica, 69-7038; profeţi pe baza unor calcule şi a numerologiei; asceţi.
Dintre marii preoţi, Diac. Prof. univ. Dr. Emilian Vasilescu în cartea sa Istoria Religiilor îi
menţionează pe Zeuta, Deceneu, Comosicus, Vezina şi Vologaesus.

E. SACRIFICIILE
Herodot, în Istorii, cartea a IV-a, 94, scria: “Iată cum se cred nemuritori geţii: ei cred că nu
mor şi că acel care dispare din lumea noastră se duce la Zeul Zalmoxis […]. Tot la al cincilea an
ei trimit la Zalmoxis un sol, tras la sorţi, cu poruncă să-i facă cunoscute lucrurile de care, de
fiecare dată, au nevoie. Iată cum îl trimit pe sol. Unii din ei primesc poruncă să ţină trei suliţe (cu
vârful în sus), iar alţii, apucând de mâini şi picioare pe cel ce urmează să fie trimis la Zalmoxis şi
ridicându-l în sus, îl azvârle în suliţe. Dacă – străpuns de suliţe – acesta moare, geţii socot că zeul
le este binevoitor. Iar dacă nu moare, trimit un altul, căruia îi dau însărcinări încă fiind în
viaţă.”39.
În izvoarele timpurii apar mărturii adesea contradictorii cu privire la realizarea sacrificiilor
în ritualul geto-dacilor. Sacrificiile sângeroase, umane, animale şi cele nesângeroase aveau drept
scop la început potolirea măniei zeului şi câştigarea bunăvoinţei lui, iar mai târziu, sacrificiile au
fost reconsiderate, devenind ofrande aduse zeilor. Se realiza astfel un schimb între geto-daci şi zei.
Pe Columna lui Traian sunt câteva scene sculptate din care reiese faptul că odată cu reforma
religioasă realizată de Deceneu, nu s-au mai adus sacrificii umane din rândul geto-dacilor ci din
rândul prizonierilor de război care erau spânzuraţi în copaci şi apoi omorâţi, sau cărora l-i se tăiau
capetele şi apoi erau ridicate în suliţe, iar o parte din prăzile de război erau aduse ca ofrande.
Sacrificiile umane erau întotdeauna aduse în afara cetăţii sau a zonei sacre.
Sacrificiul:
a) sângeros - cu solul geto-dac adus lui Zalmoxe;
b) sângeros - autosacrifciul preoţilor după căderea Cetăţii Sarmisegetuza Regia îl regăsim pe
Columna lui Traian în scena cu nr. 120, era adus lui Zalmoxe;
c) sângeros - cu prizonieri de război era adus zeului războiului;
d) nesângeros - ofranda cu produse vegetale, lapte şi miere se pare că era adus zeului vegetaţiei şi
fertilităţii.

_____________________________________
38 Glodariu Ioan şi colectiv, Idem, p.237.
39 Rusu-Pescaru Adriana, Sanctuarele Daciei, Ed. Acta Musei Devensis, Deva, 2005, p.95
12

F. PRACTICI DIVINATORII ŞI MAGICE

F.1 Oracolele şi “profeţii”
Deoarece tracii preţuiau foarte mult oracolele se presupune că şi geto-dacii aveau aceleaşi
obiceiuri iar Strabon ne relatează că şi “Zalmoxis învăţase de la Pitagora şi de la egipteni unele
semne de proorocie” prin care “susţinea că tălmăceşte voinţa zeilor”40. Se presupune că au existat şi
“profeţi” care îşi întemeiau profeţiile lor pe calcule şi numere pentru a prevedea viitorul.

F.2 Îngrijiri medicale, practici magice şi descântece.

Se afirmă că medicina geto-dacilor era vestită în atichitate iar Zalmoxis era prezentat de
Platon ca un zeu medic. Tot Platon afirma că geto-dacii ar fi avut un procedeu special de vindecare
a sufletului dar şi a trupului bolnavului. De aceea s-a afirmat cu tărie că pentru acordarea îngrijirilor
medicale se foloseau plantele medicinale, practicile magice şi descântecele cu apă din Dunăre.

G. CULTUL MORŢILOR
G.1 Nemurirea şi sinuciderea în bătălie.
Aşa cum arătam mai sus, geto-dacii aveau credinţa că sunt nemuritori, că sufletul lor se duce
la Zalmoxis indiferent dacă erau trimişi ca sol prin tragere la sorţi – în vreme de pace, sau erau
omorâţi ori se sinucideau când erau în război. Aveau credinţa că există o altă viaţă de după moarte.

G.2 Înmormântarea şi incinerarea.

În funcţie de perioadele de evoluţie ale poporului geto-dac s-au constatat mai multe ritualuri
de înmormântare, astfel:
- în perioada veche a fierului predomina înhumarea (Halstatt, c.1000-500 î.Hr.);
- în perioada nouă a fierului predomina incinerarea (Latene, sec. al V-lea î.Hr.-sec.I
d.Hr.), cu două excepţii, atunci când murea un copil şi era înhumat sub pragul casei sau
murea o persoană de mare importantă şi era înhumată.
Mormintele sunt plane sau sub formă de movilă de pământ şi unele conţin urnă, altele nu. În
mormânt se puneau de obicei o strachină şi o cană pentru a servi mortului în viaţa cealaltă.41

H. TOTEMURILE GETO-DACILOR
H.1 Capul de urs
Stindardul ursului cu corp de şarpe se regăseşte în secolele 6-4 î.Ch şi îndeplineşte funcţia
de totem războinic.
_____________________________________
41 Vasilescu Emilian, Idem, p.325.
42 Ibidem, p.326.
13

Mărturia lui Porphyrios cu privire la etimolgia numelui lui Zalmoxis şi la faptul că s-a
aruncat asupra acestuia din urmă, la naştere, o blană de urs îi determină pe unii cercetători să afimre
că actul în sine simbolizează o naştere din nou, o schimbare de statut. Ursul era considerat cel mai
puternic animal de pe teritoriul Daciei şi zeul va patrona animalul iar animalul totemic pe zeu,
permiţându-i accesul într-o dimensiune în care în mod normal zeul – omul-neofit nu poate ajunge.
Geografii antici îi plasau pe geto-daci sub Pol (Ursa Mare şi Ursa Mică) iar Zalmoxis
primise legile de la Hestia, divinitatea focului cosmic. Ursul totemic şi Zalmoxis au rolul de a uni
cei doi poli în cadrul aceluiaşi ritual. Zalmoxis-daimonul se retrage în jos în locuinţa subterană,
precum ursul iarna când intră în bârlog şi naşte pui primăvara, simbolizând renaşterea ca şi
orientarea săgeţilor spre Ursă, spre cer, în direcţie contrară.
În mitologia românească, ursul îşi păstrează aceleaşi atribute pe care le avea Zalmoxis în
antichitate: Thales - ursul mănâncă mierea albinelor care au prelucrat polenul florilor; Cronos -
viaţa retrasă în munţi îi conferă statutul de moş, “Moş-Urs”, de înţelept, precum bătrânul satului;
Heracles - ursul este considerat cel mai puternic şi de temut mamifer din Carpaţi.

H.2 Capul de lup

Stindardul lupului cu corp de şarpe îndeplineşte tot funcţia de totem războinic ca şi ursul cu
corp de şarpe. El apare în mod special în ţinuturile intracarpatice şi este specific epocii de după
Burebista.
Mircea Eliade afirma că după spusele lui Strabon, dacii s-au numit mai întâi daoi şi conform
unei tradiţii păstrate de Hesychius, numele frigian al lupului este daos. Savantul român a constatat
că şi la alte popoarele de origine indo-europeană: sciţi, greci şi romani, iniţierea militară consta în
transformarea rituală în fiară. “Balaurul cu cap de lup apare numai la triburile dacice din
Transilvania, care se considerau atât prin nume cât şi prin comportament a fi urmaşii lupului”42 .
Frontinus în lucrarea Stratagemele povesteşte că Scorilo, un conducător al dacilor le-a demonstrat
supuşilor săi că nu este bine să pornească un atac împotriva imperiului roman în care aveau loc
lupte interne, aruncând între doi câini încăieraţi un lup. Când au văzut lupul, câinii au uitat de cearta
lor şi s-au unit, tăbărând pe lup.
Stindardul militar şi politic cu cap de lup şi trup de şarpe era purtat în luptă de un călăreţ. Se
spune că şuieratul acestora imita urletele unei haite de lupi şi în combinaţie cu ecourile ce se
amplificau din pereţii văilor unde aveau loc bătăliile îi paralizau de frică pe războinicii din cealaltă
armată. Se spune că dacii aveau şi imne războinice pe care le cântau şi le ridica moralul.
_____________________________________
42 Oltean Dan, Idem, p.138.
14

4. CONCLUZII

S-a arătat că geto-dacii nu puteau face excepţie faţă de celelate popoare indo-europene şi în
special faţă de traci, cultivând o singură zeitate care să se asemene cu Iahve de la poporul evreu, căci
ar fi însemnat că sunt monoteişti, lucru “care ar fi echivalat cu un miracol istoric”43. Zalmoxis şi
Gebeleizis sincretizaţi în perioada finală a religiei geto-dace au fost “divinităţi urano-solare,
caracterizând prin aceasta religia geto-dacă însăşi”44.
Religia geto-dacilor a fost henoteistă iar caracterul htonian la început a căpătat cu trecerea
vremii un caracter urano-solar. Concluzia ar fi că henoteismul geto-dacilor ar fi putut înlesni încă
din sec. I d.Hr. pătrunderea creştinismului în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Cultul lui Zalmoxis avea un caracter misteric dar aveau acces la el numai elita
conducătorilor religioşi şi politici ai geto-dacilor.
Deoarece nu se ştie exact al cui ucenic a fost Zalmoxis, Diac. Prof. univ. Dr. Vasilescu
Emilian ne propune să fim rezervaţi în a afirma sau infirma caracterul divino-uman al acestui zeu,
observăm că în relatările lor atât Platon cât şi Strabon îi vor atribui acestuia funcţiile de preot
(medic), care a devenit rege şi apoi zeu, iar după moarte se spune că i sa oferit titulatura de daimon
– mijlocitor între zei dar şi înte oameni şi zei.
Referitor la Triada Divină în religia geto-dacă am tras concluzia că mitologiile indo-
europene aveau trei funcţii care defineau această triadă, dedicate: Pământului – prin Thales;
Războiului – prin Heracles; Cerului – prin Cronos.
Sanctuarele (templele) geto-dacilor au cunoscut şi ele o evoluţie pe parcursul vremii, în
ultima perioadă a sec.II î.Hr. – sec.I d.Hr. fiind mult evoluate şi pot fi clasificate astfel: patrulatere,
circulare, absidiale iar în unele se pare că aveau acces numai preoţii slujitori iar în altele puteau
intra şi membrii comunităţii. Sanctuarele erau construite din lemn, piatră, calcar, andezit,
majoritatea fiind, se pare, acoperite cu şiţă sau şindrilă şi aveau diverse funcţii: iniţiatice, religioase,
astronomice, astrologice, de calendar. Şi aceste clasificări susţin teza privind politeismul geto-
dacilor.
Cosmogonia religiei geto-dacilor se întâlneşte şi la alte popare. Aceasta constă în divizarea
“Oului Lumii” – a absidei – de către zeul creator, jumătatea văzută din ou reprezentând Pământul
iar cealaltă jumătate nevăzută, cerurile şi astrele.
Clerul geto-dac era condus de un mare preot care, ca şi Zalmoxis, locuia în peştera din
vârful Muntelui Cogaionon. Marele preot era deţinătorul tainelor divine, al procedeelor divinatorii
_____________________________________
43 Vasilescu Emilian, Idem, p.326.
44 Ibidem, p.321.
15

şi magice, primind la el numai pe rege şi însoţitorii lui pentru a le da îndumări din partea zeilor.
Însuşiri ale preoţilor: judecători, soli, medici, profesori, profeţi, asceţi.
Sacrificiile umane erau întotdeauna aduse în afara cetăţii sau a zonei sacre.
Sacrificiul s-ar putea clasifica: a) sângeros - cu solul geto-dac; autosacrifciul preoţilor după
căderea Cetăţii Sarmisegetuza Regia adus lui Zalmoxe; cu prizonieri de război - era adus zeului
războiului; b) nesângeros - ofranda cu produse vegetale, lapte şi miere se pare că era adus zeului
vegetaţiei şi fertilităţii.
Practicile divinatorii şi magice constau în: a) cercetarea oracolelor şi “profeţia” pe baza
calculelor şi numerologiei; b) aplicarea unor metode de vindecare folosind un procedeu special,
plante medicinale, apa curgătoare pe care se spune că o descântau.
Referitor la cultul morţilor identificăm două aspecte: a) credinţa geto-dacilor în viaţa de
după moarte; b) în perioada veche a fierului geto-dacii înhumau morţii iar în perioada nouă a fierului
îi incinerau cu excepţia copiilor şi a unor persoane importante.
Totemurile războinice ale geto-dacilor au fost în sec.6-4 î.Cr. stindardul capului de urs cu
corp de şarpe iar începând cu sec.2 î.Cr. continuând până în sec.1 d.Cr. stindardul capului de lup cu
corp de şarpe pentru dacii din Transilvania.
Cu privire la spiritualismul superior al poporului geto-dac evidenţiat atât de scriitorii antici,
de Sfinţii Părinţi sau de unii cercetători moderni şi contemporani, este de remarcat faptul că el
trebuie încadrat în limitele politeismului popoarelor antice şi nu pote ajunge la un nivel ridicat
precum monoteismul poporului evreu sau al creştinismului.
Atât la popoarele antice cât şi la poporul geto-dac putem constata că religia şi preoţii au fost
un liant: a) în plan orizontal – între diferitele seminţii şi pături sociale; b) în plan vertical – între
divinitate şi membrii comunităţilor.
Religia geto-dacilor a fost “un element important al culturii geto-dacice”45.
_____________________________________
45 Op. cit., p.327.
16

5. BIBLIOGRAFIE

1. Biblia, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a P.F.P. Teoctist – Patriarh B.O.R. cu
aprobarea Sfântului Sinod, Ed. Institului Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1994.
2. Glodariu Ioan, Rusu-Pescaru Adriana, Iaroslavschi Eugen, Stănescu Florin, Sarmisegetusa
Regia – Capitala Daciei Preromane, Ed. Acta Musei Devensis, Deva, 1996.
3. Nour A., Cultul lui Zamolxis; Credinţe, rituri şi superstiţii geto-dace, Ed. Antet XXX Press,
Ed. Filipeştii de Târg, 2006.
4. Oltean Dan, Religia Dacilor, Ed. Saeculum I.O., ediţia a II-a, Bucureşti, 2006.
5. Rusu-Pescaru Adriana, Sanctuarele Daciei, Ed. Acta Musei Devensis, Deva, 2005.
6. Vasilescu Emilian – Diac. Prof. univ. Dr., Istoria Religiilor, Ed. Didactică şi Pedagogică,
ediţia a III-a, Bucureşti, 1998.
7. XXX, Dicţionarul Limbii Române Moderne, Ed. Academiei Republicii Populare Române,
Bucureşti, 1958.
8. DEX online, http://dexonline.ro/,
http://dexonline.ro/ 14.01.2010.
 17

CUPRINS

1. Introducere _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 1
2. Apariţia şi organizarea civilizaţiei geto-dace _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 2
A. Geneza _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 2
B. Sub raport antropologic _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3
C. Sub raport social _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3
D. Sub raport politic _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3
E. Sub raport religios _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3
F. Sub raport cultural _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3
G. Sub raport ocupaţional-comercial _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 3
3. Religia geto-dacilor _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4
A. Zeii geto-dacilor_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _4
B. Cultul urano-solar al geto-dacilor_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4
B.1 Cultul lui Zalmoxis _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 4
B.2 Sinonime ale numelui lui Zalmoxis şi etimologia _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _5
B.3 Triada divină _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _6
C. Locuri şi lăcaşe de cult_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _6
C.1 Tipuri de sanctuare _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _7
C.2 Teorii despre sanctuarele dacice _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _7
C.3 Concluziile cercetătorilor _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 11
D. Preoţii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _11
E. Sacrificiile _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _12
F. Practici divinatorii şi magice _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
F.1 Oracolele şi “profeţii” _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
F.2 Îngrijiri medicale, practici magice şi descântece _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
G. Cultul morţilor _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
G.1 Nemurirea şi sinuciderea în bătălie _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
G.2 Înmormântarea şi incinerarea _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
H. Totemurile geto-dacilor _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
H.1 Capul de urs _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 13
H.2 Capul de lup _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 14
4. Concluzii _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 15
5. Bibliografie _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 17
Cuprins _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 18

18