Afectiuni ale sistemului osos si igiena lui

POLIARTRITA REUMATOIDA

Boala reumatismala inflamatorie caracterizata printr-o atingere a sinovialei (membrana conjunctiva

care captuseste fata interna a articulatiilor).
Poliartrita reumatoida este o boala frecventa (1 % din populatie este afectata), cu predominanta
net feminina (3 bolnavi din 4 sunt femei). De cauza necunoscuta, face parte din bolile autoimune in cursul
carora organismul produce anticorpi (factor reumatoid) indreptati impotriva propriilor tesuturi.

Simptome si evolutie - Poliartrita reumatoida debuteaza, in general, intre 40 si 60 de ani, fara

vreun factor declansant cunoscut. Ea afecteaza indeosebi articulatiile membrelor, in particular pe cele ale
mainilor, incheieturii mainii, antepiciorului; aceste atingeri, de gravitate foarte variabila, sunt, in general,
bilaterale si simetrice. Se intampla rar ca leziunile sa afecteze coloana vertebrala, cu exceptia articulatiei
dintre primele doua vertebre cervicale, care poate fi luxata. Articulatiile sunt inflamate, intepenite,
deformate, dureroase, mai ales noaptea si la inceputul zilei.
Dupa cativa ani de evolutie, poliartrita reumatoida poate atinge alte tesuturi conjunctive decat cele
ale articulatiilor: tendoanele (tenosinovite), dar si pielea (noduli subcutanati), pericardul (pericardita) sau
plamanii (pleurezie, infiltrate pulmonare etc.). Arterele de calibru mic se inflameaza, provocand tulburari
senzitive (amortire, furnicaturi) si motorii (paralizia unui nerv) sau o necroza cutanata. Poliartrita
reumatoida se asociaza adesea cu sindromul lui Gougerot-Sjogren (ochii uscati, gura uscata), mai rar cu
sindromul Felty (splina mare, scaderea nivelului sangvin de globule albe). Boala, cronica ce evolueaza in
mod destul de imprevizibil, prin pusee intrerupte de perioade de remisiune. In absenta tratamentului, ea
antreneaza o stare de neputinta.

Diagnostic - In timpul primelor luni ale bolii, diagnosticul se face pe baza distributiei si cronicizarii
atingerilor articulare. Dozarile sangvine indica semne inflamatorii (accelerarea vitezei de sedimentare VSH,
cresterea nivelului sangvin de proteina C reactiva), semne imunologice (factor reumatoid, anticorpi
antinucleari etc.). Daca se punctioneaza o articulatie atinsa, se scoate un lichid inflamator, iar biopsia
sinovialei pune in evidenta o inflamatie. Un an sau doi mai tarziu, factorul reumatoid poate fi decelat in
serul a 70% dintre pacienti. Radiografia arata eroziuni osoase si o pensare a interliniilor articulare - spatiul
care separa cele doua extremitati osoase ale articulatiei cauzate de panusurile sinoviale, noduli inflamatori
formati printr-o ingrosare a membranei sinoviale, care distrug, putin cate putin, oasele si ligamentele.

Tratament - Tratamentul trebuie sa fie permanent si sa asocieze mai multe metode. Acesta se
bazeaza pe antiinflamatoare (aspirina, fenilbutazona, indometacin sau corticosteroizi in caz de esec). Toate
medicamentele au o oarecare toxicitate, iar bolnavii trebuie sa faca obiectul unei supravegheri medicale
regulate. Tratamentele locale constau in prevenirea aparitiei deformatii lor: infiltratiile cu corticosteroizi,
sinoviortezele (injectii intraarticulare cu o substanta - acid osmic, izotop radioactiv etc. - permitand
distrugerea sinovialei atinse), ablatia sinovialei prin chirurgie conventionala sau pe cale endoscopica etc.
Ergoterapia permite prevenirea aparitiei deformatiilor. O reeducare poate fi necesara. Curele termale sunt
contraindicate in perioada evolutiva.
 SPONDILITA ANCHILOZANTA

Spondilita anchilozanta este o forma de artrita cu o evolutie de lunga durata (cronica) si de

cele mai multe ori afecteaza coloana vertebrala. Poate produce durere, rigiditate, edem si
limitarea miscarilor la nivelul coloanei vertebrale inferioare, mijlocii si la nivelul gatului si uneori in
unele parti cum ar fi mandibula, umerii, coapsele, genunchii si calcaiele. Boala apare mai frecvent
la barbati decat la femei.

Simptome si evolutie - Spondilita anchilozanta debuteaza cu o inflamatie la nivelul articulatiei

coloanei vertebrale, dar poate asocia si o inflamatie a ochilor sau a altor articulatii (in special articulatia
coapsei) si ocazional afecteaza inima, plamanii sau cutia toracica. Daca inflamatia continua in timp, va
conduce la cicatrizare si leziuni permanente. La unele persoane, boala este usoara si progreseaza incet, iar
simptomele nu devin niciodata severe. Alte persoane pot prezenta o boala mai agresiva.
Agravarea sau nu a spondilitei anchilozante, depinde de numerosi factori, cum a fi varsta la care
debuteaza, cat de devreme este pus diagnosticul si ce articulatii sunt implicate. Desi este prea devreme
pentru a se spune cu exactitate, cercetatorii spera ca tratamentul precoce cu medicamente de ultima
generatie, va scadea procesul inflamator, va preveni cicatrizarea si va limita progresia bolii.

Tratamentul spondilitei anchilozante are urmatoarele prioritati: reducerea durerii si rigiditatii,

reducerea inflamatiei, impiedicarea agravarii bolii si mentinerea unei activitati zilnice normale. Un
diagnostic si un tratament precoce, pot sa reduca durerea, rigiditatea, inflamatia si deformarile care pot sa
apara.
Chiar daca simptomele se tin sub control, este nevoie de controlul medical (de obicei la un
reumatolog) o data pe an, pentru a se urmari boala si a se preveni complicatiile care pot sa apara. Pacientii
care prezinta simptome determinate de afectarea articulatiei soldului si probabil cei care au avut debutul
bolii in adolescenta, au un risc mai mare de progresie a spondilitei anchilozante si este nevoie sa se prezinte
la medic in mod regulat.

REUMATISM ARTICULAR ACUT

Boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor unui streptococ, care provoaca o inflamatie a
articulatiilor mari si a inimii.
Reumatismul articular acut (R.A.A.) se observa la copiii intre 4 si 15 ani. El survine intotdeauna dupa
o angina cu streptococ de grup A, netratata cu antibiotice, si este inca frecvent in unele tari in curs de
dezvoltare. Virulenta germenelui nu este responsabila de leziunile ce survin in cursul bolii, in care nu a fost
gasit vreodata; se incrimineaza un proces autoimun

Simptome si semne - Reumatismul articular acut survine la 2 pana la 3 saptamani dupa aparitia
unei angine de cele mai multe ori nediagnosticata si, in consecinta, netratata. El se traduce printr-o
poliartrita (reumatism care atinge mai multe articulatii) si printr-o febra ridicata. Articulatiile atinse sunt
cele mari (genunchi, coate); ele sunt calde, dureroase si marite in volum. Aceste artrite sunt caracterizate
prin aspectul lor trecator si schimbator; ele regreseaza fara a lasa sechele. Semnele cutanate ca
maculopapulele (pete usor inaltate) sau nodozitatile lui Meynet (noduli subcutanati care apar in zona
articulatiilor atinse) sunt posibile, dar rare. O atingere cardiaca, denumita cardita reumatismala, survine in
75% din cazuri in cursul primei saptamani. Aceasta ia forma unei inflamatii a pericardului, miocardului si
endocardului (valve). Aceasta inflamatie poate antrena formarea de tesut cicatriceal, responsabila dupa
multa vreme de o stenoza sau de o insuficienta valvulara, mitrala sau mai rar, aortica.
 Complicatii - Acestea pot surveni la mult timp dupa instalarea bolii. Bolnavul poate prezenta
atunci o debilitate hemodinamica cu insuficienta cardiaca. Uneori se asista la migrarea germenilor, cu
ocazia unei infectii, pe valvulele inimii (deoarece acestea au fost lezate), ceea ce antreneaza o endocardita,
si uneori reluarea puseului reumatismal.
Formele actuale ale bolii se manifesta mai ales prin artrite localizate la o singura articulatie sau prin
inflamatii izolate ale inimii.

Tratament si prevenire - Tratamentul necesita repaus la pat, o antibioterapie prelungita si o

corticoterapie. Prevenirea recidivelor se realizeaza prin administrarea de antibiotice la intervale regulate (o
injectie pe luna) timp de cel putin 5 ani.
Prevenirea reumatismului articular acut consta in administrarea de antibiotice oricarui subiect
tanar care are o angina eritematoasa.

TENDINITA

Inflamatie a unui tendon. Un tendon, tesut fibros care uneste un muschi cu un os, poate sa se
inflameze fie la jonctiunea musculotendinoasa, fie la punctul lui de insertie pe os (entesopatie), fie in partea
sa mediana.

Cauze - Tendintele au cauze multiple, adesea asociate. Ele pot fi provocate de microtraumatisme
repetate, profesionale sau indeosebi sportive (epicondilita la jucatorii de tenis, tendinita a adductorilor la
dansatori etc.) sau pot fi de origine degenerativa, imbatranirea tesuturilor antrenand o uzura, chiar o
ruptura, a fibrelor de colagen care constituie tendonul (periartrita scapulohumerala, de exemplu). In sfarsit,
o tendinita poate fi legata de o boala articulara inflamatorie, de exemplu o spondilartrita anchilozanta
(indeosebi la nivelul de insertie a tendonului lui Ahile) sau de o poliartrita reumatoida.

Simptome si evolutie - Durerea este simptomul dominant: prezenta adesea in stare de repaus, ea
se accentueaza la palpare si atunci cand se solicita articulatiile adiacente tendonului inflamat. Principalul
risc al tendinitelor netratate este ruptura tendinoasa.

Tratament - Aceasta se bazeaza pe repaus, pe luarea de antiinflamatoare aplicate sub forma de

pomezi sau de geluri, pe cale orala, chiar prin infiltratii, si pe fizioterapie (ionizari, ultrasunete). In caz de
tendinita cronica sau de ruptura tendinoasa, se recurge uneori la chirurgie.

BURSITA

Bursita e o inflamatie a bursei, un mic sac cu fluid care captuseste si lubrefiaza zona in care
elementele articulare-inclusiv os, tendon ligament, muschi sau piele-se freaca una de alta. Bursele sunt
localizate in tot organismul, in interiorul si pe articulatii si in alte locuri in care exista riscul frecarii sau al
presiunii. Bursitele pot apare oriunde in organism unde exista o bursa si unde inflamatia determina
umplerea cu fluid a acesteia. Aceasta afectiune e deseori dureroasa.

Cauze- Bursitele sunt cauzate de suprasolicitare si de miscari repetate, un traumatism brusc

(deseori usor), perioade indelungate de presiune exercitata asupra unei zone sau imbatranirea si
degenerarea gradata a bursei. Bursitele pot fi cauzate si de afectiuni sistemice, cum ar fi artrita, infectia
(bursita septica) sau traumatismul (bursita traumatica).
 Simptomele bursitei includ: durere, senzatie de tensiune, roseata, caldura si/sau cresterea in
volum a zonei de langa bursa inflamata.
Simptomele bursitei pot:
-sa iradieze in afara ariei articulare, spre deosebire de durerea artritica, care tinde sa fie localizata
doar articular
-sa afecteze exact aria in care este localizata bursa inflamata. Durerea poate fi sporita de activitate
sau de presiune. Durerea si redoarea (intepeneala) se pot accentua in timpul noptii sau dimineata la
trezire. Miscarea sau exercitiile usoare de mobilizare a articulatiei reduc de obicei redoarea (prea multa
miscare poate inrautati simptomele existente sau readuce durerea si redoarea).

Tratamentul bursitelor include cel mai frecvent repaus, gheata si folosirea antialgicelor.
Acetaminofenul sau AINS (antiinflamatore nesteroidiene) pot reduce atat durerea cat si inflamatia.
E posibil ca bursita sa se amelioreze in cateva zile sau cateva saptamani daca repausul si
tratamentul se instituie imediat.

GUTA

Guta este o forma de artrita (inflamatia articulatiilor), caracterizata prin episoade dureroase
secundare inflamatiei articulatiilor. Boala este caracterizata prin durere, edem, roseata si caldura locala
(inflamatie) precum si prin impotenta functionala a articulatiei. Fara tratamentul corespunzator, guta este o
boala care prezinta recurente (acutizari) frecvente care pot cauza leziuni severe ale articulatiilor,
tendoanelor sau a altor tesuturi. Guta este o boala mai frecventa in randul populatiei de sex masculin.

Cauza principala a gutei este hiperuricemia (excesul de acid uric in sange). Hiperuricemia este
deseori asimptomatica si nu cauzeaza complicatii, majoritatea persoanelor cu nivel crescut sanghin al
acidului uric nu dezvolta niciodata guta. Nu este cunoscuta cauza exacta a hiperuricemiei, insa s-au
idendificat recent diferiti factori heredo-colaterali (genetici) incriminati in aparitia acesteia. Cand nivelul
acidului uric are valori foarte mari, acesta poate forma cristale de urat care se depun apoi la nivelul
articulatiior.

Simptome si evolutie - Guta apare dupa ani de zile in care persoana prezinta niveluri serice
crescute de acid uric, timp in care cristalele acidului uric se depun la nivelul articulatiilor si
tesuturilor adiacente. Un atac de guta debuteaza deseori pe parcursul noptii, cand durerea
articulara moderata incepe sa se intensifice. Un atac tipic de guta prezinta urmatoarele simptome:
durere, edem, roseata si caldura locala (inflamatie) a unei articulatii, in special la picior (haluce).
Dupa un interval de cateva zile, simptomele cedeaza sau chiar dispar.

Tratament- Scopul tratamentului in guta este reducerea rapida a disconfortului si durerii, precum
si profilaxia recidivelor atacurilor de guta si a complicatiilor care pot aparea la nivel articular sau renal.
Tratamentul include mai multe etape care pot preveni atacurile recurente de guta si complicatiile acesteia.

RAHITISM

Osteomalacia este o afectiune osoasa aparuta la pacientul adult. Este caracterizata prin
demineralizarea corticalei osoase mature si/sau a tesutului osos spongios. Daca in cazul osteoporozei
intalnim travee desenate mai net, iar histologic observam marirea spatiilor medulare osoase si atrofie
trabeculara, in cazul osteomalaciei sunt respectate grosimea si numarul de travee osoase. Osteomalacia
reprezinta pentru adult ceea ce pentru copii si adolescenti este rahitismul.

Cauze - Osteomalacia, echivalentul la adult al rahitismului de la copil, este provocata de o

mineralizare osoasa de proasta calitate, legata la randul ei, de o carenta in vitamina D. Aceasta poate fi
consecinta unui aport alimentar insuficient sau, mai des, a unei absorbtii insuficiente de vitamina D (boala
de pancreas, intoleranta la gluten). In plus, o osteomalacie poate fi provocata de o intoxicatie a osului cu
unele substante (fluor, bifosfonati) sau poate fi urmarea unei scaderi importante a nivelului de fosfor In
sange (insuficienta renala cronica).

Simptome si diagnostic - Boala se traduce prin dureri cvasiconstante, cu amplasare in solduri si in

umeri; deformari osoase, care afecteaza in principal vertebrele, membrele inferioare si bazinul, sunt
importante uneori. Subiectul intampina dificultati la mers.

Tratament - Administrarea de vitamina D asigura, in general, o vindecare rapida a osteomalaciei,

in general se asociaza si un aport in calciu.

CIFOZA, SCOLIOZA SI LORDOZA

Aceste afectiuni sunt modificari patologice de ax ale coloanei vertebrale.

Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital (in planul vertical de simetrie), prin
exagerarea curburilor normale ale coloanei vertebrale. Cifoza se manifesta prin curbarea excesiva a
coloanei in regiunea toracica, in fata, provocand cocoasa, compensata fiind, printr-o hiperlordoza cervicala
si lombara pentru echilibrarea coloanei. Cifoscolioza este o deviatie dubla a coloanei vertebrale, cu
convexitate posterioara si curbura laterala.

Scolioza este o modificare a curburilor fiziologice, mai ales in regiunea lombara, in plan frontal, mai
mult de 100, luand forma literei „C”, urmata uneori de o modificare compensatorie aparuta in zona
urmatoare, realizand litera „S”. Aceasta deformare, observata mai bine din spatele persoanei sau din fata,
se poate realiza spre dreapta sau spre stanga, in functie de greselile de pozitie ale coloanei.

Lordoza este normala doar in regiunea cervicala si dorsolombara, dar devine anormala atunci cand
afecteaza o alta parte a coloanei vertebrale sau atunci cand devine foarte accentuata.
Netratate, in timp, aceste afectiuni se pot permanentiza, iar in momentul in care copilul incearca sa
adopte o pozitie corecta, duc la aparitia durerilor de spate.

Cauze- Scolioza apare de obicei in copilarie sau in adolescenta si este asociata cu factori congenitali,
cum ar fi spina bifida, cu factori genetici sau anumiti factori locali, ca durerea sau spasmul muscular, cu
afectiuni musculare sau nervoase ori cu inegalitatea membrelor inferioare.
Pozitia incorecta a copilului pe scaun inca din primii ani de viata, la masa, acasa si apoi la gradinita,
la scoala, la birou sau in banca, purtarea incorecta a ghiozdanului pot genera in timp o parte dintre aceste
deformari nedorite.
Cresterea brusca in inaltime, evitarea practicarii regulate a sportului care intareste musculatura
spatelui sau neglijarea kinetoterapiei in cazul in care boala s-a instalat, contribuie la accentuarea deformarii
coloanei.
 Tratament - Prin examenul general, urmat de radiografii si teste de laborator, in colaborare cu
kinetoterapeutul se va pune diagnosticul corect si copilul va fi tratat la timp, evitandu-se aparitia
complicatiilor bolii. In functie de rezultatele investigatiilor, ortopedul va recomanda fie purtarea unui corset
pentru oprirea accentuarii curburii, fie interventia chirurgicala, fie, pur si simplu, un tratament conservator.

ENTORSA

Lezare a ligamentelor unei articulatii fara deplasarea suprafetelor articulare. Entorsele sunt
provocate de o miscare brusca a articulatiei care o face sa depaseasca amplitudinile sale normale. Se pot
distinge entorsele benigne de entorsele grave.
- Entorsele benigne, denumite popular scrantituri, corespund unei intinderi violente a ligamentelor
articulare, dar fara o ruptura reala si fara smulgerea acestora. La examinarea clinica, articulatia este uneori
foarte dureroasa si umflata, dar ea permite miscari normale. Radiografia este normala. Tratamentul consta
in punerea unui bandaj de contentie (strapping) sau a unei atele pentru o durata de 2 pana la 3 saptamani,
uneori chiar un gips daca articulatia este foarte dureroasa (glezna, de exemplu).
- Entorsele grave sunt caracterizate printr-o ruptura sau smulgere ligamentara antrenand miscari
anormal de ample la nivelul articulatiei. La examenul clinic, articulatia se prezinta dureroasa si umflata, dar
uneori nu mai mult decat in cazul unei entorse benigne. Deci se impune radiografia pentru a detecta
entorse care pot antrena sechele: dureri persistente, intepenire, instabilitate si fragilitate cronica a regiunii
in cauza. O imobilizare timp de mai multe saptamani poate fi suficienta, dar adesea este necesara o
interventie chirurgicala: ea consta fie in a repara ligamentul smuls, fie in a realiza un transplant ligamentar.
In toate cazurile, este necesara o reeducare adecvata pana la recuperarea completa.
Practicarea unor sporturi (tenis, fotbal, baschet) expune in mod deosebit articulatiile, mai ales
genunchiul si glezna, la producerea unei entorse. In plus, oboseala si supraantrenamentul sunt factori
favorizanti. Prevenirea consta in respectarea incalzirii inaintea oricarei activitati sportive si in purtarea de
bandaje elastice pe articulatiile amenintate.

LUXATIA

Luxatia reprezinta o deplasare a doua extremitati osoase ale unei articulatii antrenand o pierdere a
contactului normal a doua suprafete articulare. O luxatie este provocata de un soc sau de o miscare
fortata, mult mai rar de o malformatie. O luxatie partiala, sau subluxatie, apare cand osul deplasat a
alunecat intr-o parte dar inca ramane in contact pe o anumita suprafata cu al doilea os al articulatiei. In
luxatie incidentul traumatic determina o ruptura a capsulei articulatiei (capsula ce asigura stabilitatea
articulatiei) si de aceea cele doua oase nu mai au legatura, unul din oase sare de la locul lui prin bresa
aparuta in capsula.

Simptome:
-durere,
-deformatie,
-imposibilitatea de a misca articulatia.
Luxatiile gleznei produc imediat durere severa, ce poate fi debilitanta, invalidanta. Neglijarea
luxatiilor gleznei se transforma intr-o problema cronica. Totusi, daca este tratata corespunzator si prompt,
se vindeca bine, asigurand o intoarcere sigura si in scurt timp la activitate.

Tratament- Ingrijirea imediata a luxatiilor acute de glezna inseamna controlul durerii si limitarea
tumefierii tesuturilor moi.
 IGIENA SISTEMULUI OSOS

Igiena aparatului respirator se refera la cunoasterea conditiilor in care cele doua sisteme – osos si
muscular- se pot dezvolta si functiona in mod corespunzator contribuind impreuna cu celelalte sisteme si
aparate, la mentinerea si intarirea intregului organism.
Un aparat locomotor sanatos si bine dezvoltat se remarca atat prin dezvoltarea armonioasa a
sistemelor osos si muscular, cat si printr-o tinuta corecta, frumoasa si capacitate de miscare lejera,
gratioasa a intregului sistem.
Dezvoltarea sanatoasa a sistemului osos se desfasoara in parallel cu aceea a sistemului muscular,
fiind influentat de acesta. Contractile muscular exercita asupra oaselor o actiune binefacatoare, facandu-le
sa creasca si sa se intareasca. In acelasi timp, activitatea sistematica a muschilor face sa creasca si aportul
de substante nutritive si sa se intensifice schimbul lor. Aceasta atrage o hranire mai buna a muschilor, o
crestere a masei si fortei muscular, care modifica in bine si structura oaselor, pe care se prind (insera)
tendoanele lor, dezvoltandu-le si facandu-le mai rezistente.
In lipsa activitatii adecvate (munca fizica sau sport), aparatul locomotor ramane nedezvoltat,
muschii si oasele devin incapabili de effort si de miscari mai sustinute. Sedentarismul favorizeaza, in plus,
ingrasarea care nu este deloc sanatoasa, obosind inima si plamanii, scazand rezistenta organismului fata de
boli.
Tinuta corecta a corpului depinde, pe de o parte, de buna dezvoltare a musculaturii scheletice, in
special a muschilor spatelui si, pe de alta parte, de obisnuita de a sta, de a umbla drept, in asa fel incat sa
nu ajungem la consolidarea unor pozitii incorecte ale corpului, care sunt urate si vatamatoare. Corpul are o
tinuta corecta daca este mentinut drept. Tinuta corecta se formeaza si se mentine daca ne straduim ca in
orice situatie ne-am afla sa pastram cat se poate de correct o tinuta corespunzatoare. Aceasta mentine
echilibrul costant dintre diferitele parti constitutive ale corpului si le asigura functionarea optima.
Exercitiile fizice si sportul sunt mijloace permanente de pastrare a sanatatii, de crestere a capacitatii
de munca si de prelungire a duratei vietii. Exercitiile fizice effectuate regulat supun in mod obligatoriu
organismul la miscare.
Gimnastica sta la baza educatiei fizice. Ea consta din miscari ale corpului, effectuate astfel pentru a
antrena toate grupurile muscular si toate organele corpului. Gimnastica nu trebuie practicata numai de
catre sportivii de profesie si nici numai la scoala, ci trebuie sa devina un mijloc zilnic de intarire a sanatatii.
Sportul este un mijloc prin care se poate ajunge la perfectionarea executarii unor anumite exercitii
fizice si la obtinerea unor rezultate maxime in acest sens. Fiecare persoana trebuie ca, pe langa exercitiile
fizice effectuate zilnic, sa practice si un sport, chiar daca nu urmareste neaparat obtinerea unor rezultate de
mare performanta.
Sistemul osos

Flămîndu Alexandra Cristiana

Cls. a XI-a B