Sunteți pe pagina 1din 18

Arta cultura

Biologie
Casa gradina
Diverse
Economie
Geografie
Gradinita
Istorie
Jurnalism
Limba
Literatura romana
Management
Medicina
Personalitati
Profesor scoala
Sociologie
Asistenta sociala
Filozofie
Psihiatrie
Psihologie
Resurse umane
Stiinta
Tehnica mecanica
Timp liber

Dinamica relatiilor premaritale


sociologie

ALTE DOCUMENTEZi-sa Freud


9 cracteristici ale unei echipe de lucru eficiente conform inventarului lui McGregor:
Formele de gindire in viata practica
PARADOXUL UNEI SOCIOLOGII ACTIVE COLEGIUL DE SOCIOLOGIE
INDICATORI
Alerg
FAZE (in opinia altora)
Fenomenul Indigo
Fenomenul satanist: evolutie si situatie actuala

ULTIMELE CAUTARI PENTRU ACEST DOCUMENT


Aceste cautari sunt actualizate instantaneu

Dinamica relaţiilor premaritale

„Aş dori să atenţionez pe tinerii care se află la vârsta căsătoriei că ar trebui să se


grăbească încet.” C.A. pg.37

Alegerea partenerului, nu doar că trebuie făcută după nişte criterii concrete (despre care
tocmai a tratat capitolul trecut), ci de asemenea nu trebuie făcută în grabă. Există în acest
sens două extreme, are, la rândul lor, se nasc din două mituri:

a). „Dragoste la prima vedere” – un fals autentic

Marry tocmai îşi terminase studiile şi armata, iar acum, că avea un serviciu bun şi un
venit consistent, s-a hotărât să se căsătorească. S-a gândit el că ar fi bine să meargă la un
concert de operă, vorb-aceea acolo avea să întâlnească numai lume bună. Zis şi făcut.
Concertul începe iar după câteva minute apare pe scenă o soprană tare drăguţă care pe
deasupra cânta şi ca o privighetoare. Marry, când o vede, se îndrăgosteşte pe loc. Nici nu
mai încape discuţie că este cea mai bună partidă pentru el. Emoţiile încep să-l cuprindă şi
mai tare, când află că soprana cu pricina nu este căsătorită.

Cum se termină concertul merge fulger la ea şi, după ce se prezintă, intră direct în
subiect cerân 22222q1620w d-o în căsătorie. Nu vă închipuiţi ce endorfine au început să-i
umble prin vene, când renumita soprană Apocrifa i-a dat răspunsul afirmativ. În două
săptămâni formele pentru căsătorie erau deja gata, timp în care Marry a mers la toate
concertele logodnicei sale Apocrifa. Când o auzea cântând, simţea că nu este demn de o
asemenea fericire.

A venit şi ziua nunţii. „Da.” „Da.” Semnăturile şi luna de miere începe. După o plimbare
cu maşina prin câteva locuri exotice, urcă amândoi în camera unui hotel luxos, pe care
Marry o închiriase special pentru această ocazie. Uşa se deschide, totul era bine pregătit,
o atmosferă romantică. Cei doi intră şi se fac lejeri. Apocrifa îşi scoate peruca, pe care o
purta datorită unei căderi masive de păr, apoi îşi scoate şi proteza dentară pe care o
aşează într-un pahar cu apă şi dacă ar fi fost doar atât, dar îi mărturiseşte proaspătului soţ
că a mai fost căsătorită şi că suferă de o boală incurabilă. Marry, încremenit, nu-i vine să
creadă ce vede şi, pentru a mai îndulci puţin situaţia spune: „Cântă-mi un cântec cu vocea
ta de privighetoare draga mea Apocrifa, cântă-mi.”

Bineînţeles că ilustraţia este exagerată, însă este adevărat că o căsătorie fără o perioadă de
cunoaştere suficient de lungă va fi urmată de o sumedenie de surprize neplăcute. Este aici
vorba de diferenţa dintre vis şi realitate, despre care voi vorbi puţin mai târziu. Oricum
ceea ce este sigur, este faptul că, atunci când ne îndrăgostim la prima vedere, nu ne
îndrăgostim de persoana pe care o admirăm, ci de visul nostru cu privire la ea, sau mai
exact, de ceea ce credem noi că este acea persoană. În mod sigur visul nostru diferă mai
mult sau mai puţin de realitate.

b). Dragostea fără finalitate – al doilea mit

Sunt tot mai multe cupluri de tineri care merg de mână, îşi fac declaraţii de dragoste,
împărtăşesc chiar şi anumite intimităţi, însă, dacă-i întrebi nu s-au gândit vreodată la
posibilitatea că s-ar putea căsători. Este ca şi când cineva ar ara şi semăna, fără a
intenţiona să recolteze ceva. Dacă-i întrebi ce intenţii au, îţi răspund că au vrut să vadă şi
ei cum este să ai un prieten sau o prietenă, sau alţii, care nu sunt la prima încercare vor
spune că vor să cunoască mai multe fete, respectiv băieţi înainte de căsătorie.

De acord că nu este obligatoriu să te căsătoreşti cu primul ieşit în cale, dacă constaţi că


n-ar fi o partidă bună. Dar în mod normal ar trebui să ai în minte dorinţa de a cunoaşte pe
cineva pentru căsătorie, atunci când mergi cu el (ea )de mână sau poare chiar mai mult.
Altfel acea relaţie nu este decât un flirt, o ocazie de a profita de cineva în mod egoist. Nu
cred că este o greşeală să existe o anumită relaţie între băieţi şi fete, insă, când este vorba
de a merge de mână, etc. şi de declaraţii de dragoste, fără a fi intenţia de cunoaştere în
vederea căsătoriei, lucrurile intră deja în sfera frivolităţii. Atât o căsătorie fără curtenie
cât şi o curtenie fără intenţia căsătoriei sunt, în extrem de multe cazuri, poarta către eşec
personal şi familial.

Pentru a face o alegere bună şi pentru a avea un început bun al căsătoriei, este nevoie de
o curtenie destul de lungă. Avantajele unei prietenii de lungă durată înainte de căsătorie
sunt:

a). O cunoaştere reciprocă profundă.

b). Acceptare reciprocă înainte de căsătorie. Este mult mai uşor să accepţi defectele
partenerului înainte de căsătorie, când nu ai nici o obligaţie, decât mai târziu, când, după
o căsătorie în pripă, fără un timp de cunoaştere, afli defectele partenerului şi eşti cumva
obligat să le accepţi datorită legământului căsătoriei.

c).Visul din „săptăluna oarbă”. Este bine ca în primele şapte luni de prietenie să nu facem
promisiuni de neschimbat, este „săptăluna oarbă”, in care afecţiunea de obicei este foarte
puternică faţă de partener şi, în consecinţă, suntem mai generoşi decât ar trebui în a-i
atribui calităţi, pe care s-ar putea să nu le aibă. De asemenea tendinţa este foarte mare în a
minimaliza defectele acestuia. Pe deasupra şi partenerul, motivat de asemenea afectiv, în
această perioadă umblă cu multe măscuţe şi este greu să-i afli adevărata faţă.
Aş vrea să intervin aici cu o anumită explicaţie. Vezi o reclamă la televizor făcută unui
produs care te interesează. Reclama promite atât de mult încât, fără să stai pe gânduri te
duci şi cumperi produsul. Din nefericire, la scurt timp, constaţi că este o mare diferenţă
între ce ai crezut tu că este acel produs (VISUL) şi ce este de fapt (REALITATEA).

Principala cauză a divorţului în lume este VISUL. Toţi ne căsătorim într-o măsură mai
mare sau mai mică cu visul, pe care-l avem despre partener. Rămâne ca, în timp, să
cunoaştem tot mai mult realitatea despre partenerul de viaţă. În mod sigur, la un moment
dat, vom vedea că este o diferenţă între ce credeam noi că este soţul sau soţia (VISUL) şi
ceea ce este de fapt (REALITATEA). O persoană matură, în acest caz, pune VISUL la
zid şi-l execută, rămânând să trăiască în continuare cu partenerul real. Alţii ,însă, refuză
să accepte REALITATEA şi caută, cu tot dinadinsul, să determine partenerul de viaţă să
se conformeze VISULUI lor. Bineînţeles că aici se va crea o fisură relaţională, care va
pute denatura în conflicte, înstrăinare, relaţii sexuale extraconjugale, divorţ, etc.

CRIZA VISULUI este un fenomen normal, insă este cu atât mai greu de trecut cu cât
diferenţa dintre vis şi realitate este mai mare. Aici intervine importanţa unei prietenii de
lungă durată înainte de căsătorie. Această formă de prietenie oferă posibilitatea unei
cunoaşteri reciproce mai bune, astfel alegerea partenerului va fi făcută în cunoştinţă de
cauză, iar în momentul căsătoriei diferenţa dintre vis şi realitate va cu atât mai mică.
Practic vor fi mai puţine surprize negative cu privire la soţ sau soţie şi va fi cu atât mai
uşor de aşezat visul la zid şi de acceptat realitatea. După ce trece săptăluna oarbă, poţi să
gândeşti lucrurile la rece, iar partenerul de curtenie nu mai este atât de puternic motivat
afectiv, astfel masca se subţiază tot mai mult şi începe să se întrezărească realitatea. Din
această cauză este bine să treacă cel puţin şapte luni înainte de logodnă

4). Criza ajustării.

Apare de obicei în prima parte a căsătoriei. De cât de bine trecem de aceste două crize: a
visului şi a ajustării depinde calitatea relaţiei noastre de cuplu pe termen lung. In ce
constă criza ajustării? Deşi am spus că, este de recomandat, să ne alegem un partener cu
cât mai puţine diferenţe faţă de noi, diferenţe oricum vor fi, de la cele mai banale lucruri
cum ar fi mâncarea, modul de a petrece timpul liber, până la probleme de conştiinţă.
Pentru o bună funcţionare a relaţiei de cuplu, este nevoie de o ajustare reciprocă a celor
doi, încât să se ajungă la un nivel satisfăcător de armonie. Problema este că o prietenie
mai lungă nu oferă doar posibilitatea cunoaşterii reciproce ci şi a unui grad destul de
avansat de ajustare reciprocă. Avantajul curteniei faţă de căsătorie este acela că în
curtenie laşi de la tine, fără a fi motivat de un legământ ci numai din dragoste.

Cu cât ajustarea are loc mai mult înainte de căsătorie cu atât mai uşoară va fi criza
ajustării, care are loc în prima perioadă a căsniciei. Principala deosebire este că înainte de
căsătorie, încă mai ai ocazia să spui „Nu”, cu minimul de consecinţe negative.

5). Evitarea unui mariaj nefericit.


Este mult mai bine să strici o logodnă, decât o căsătorie. O prietenie mai lungă, îţi poate
da ocazia să cunoşti atât de bine persoana cu care intenţionezi să te căsătoreşti, încât, la
un moment dat, în măsura în care constaţi că acea relaţie nu va putea supravieţui, pur şi
simplu să întrerupi relaţia. Consecinţele negative vor fi incomparabil mai mici faţă de un
divorţ sau o căsătorie nenorocită.
Momentul optim al căsătoriei

Aici se ridică întrebarea: „Care ar fi perioada de timp optimă pentru o prietenie reuşită
înainte de a face pasul căsătoriei?”

a). Să treacă „săptăluna oarbă”.

b). Depinde cât de des se întâlnesc cei doi. Timpul în care sunt împreună contează pentru
cunoaşterea reciprocă şi nu numai.

c). Există un moment de motivaţie afectivă matură când poţi spune: „Este timpul să ne
căsătorim”, momentul în care , după ce ai luat în calcul toate aspectele, observi că vă
cunoaşteţi destul de bine, vă acceptaţi aşa cu sunteţi şi şansele sunt extrem de mici ca să
mai descoperiţi ceva la celălalt care v-ar putea zdruncina relaţia.

Sunt şi excepţii când o relaţie, din motive obiective trebuie să dureze mai mult, însă, se
pare că o perioadă de cca. doi ani este ideală pentru curtenie. Şi o amânare prea îndelungă
a momentului căsătoriei poate face ca motivaţiile să scadă, orientările să se schimbe şi
practic să pierzi o partidă bună. De asemenea o amânare la nesfârşit a momentului
căsătoriei, ridică întrebarea dacă nu cumva este cava şubred în acea relaţie.

ÎNTÂLNIRI

Există mai multe grade de implicare personală în relaţia dintre un băiat şi o fată, care se
concretizează în anumite de tipuri de întâlniri:

1). De grup mare

2). De grup mic

3). De debut

4). În doi

5). De extindere a relaţiei

6). Logodnă
7). Cununia

1-2). ÎTÂLNIRILE DE GRUP.

De obicei, în cunoaşterea partenerului, se pune accentul, în special, pe informaţiile


căpătate în cadrul întâlnirilor in doi. Ar trebui, însă, să fie oferită o importanţă mai mare
oportunităţilor de cunoaştere, oferite de întâlnirile de grup. Avantajul este că, în acest
context poţi cunoaşte multe lucruri despre cineva, fără să se ştie că persoana respectivă te
interesează. De asemenea motivaţiile emoţionale sunt destul de reduse, atât pentru tine şi
astfel vei fi realist în aprecieri, cât şi pentru celălalt care nu va fi destul de motivat să
poarte măşti.

Aici trebuie accentuat faptul că este mult mai sigur să-ţi alegi un prieten, sau o prietenă,
în vederea căsătoriei, dintre persoanele pe care ai avut ocazia să le cunoşti destul de bine,
în întâlniri şi ocazii care nu au avut de a face cu o relaţie de curtenie.

In întâlnirile de grup poţi căpăta informaţii destul de clare cu privire la aspectul exterior,
statutul social şi apartenenţa religioasă, dar şi ceva cu privire la spiritualitate, caracter şi
ideal moral, în măsura în care aceste întâlniri sunt mai multe şi de durată.

Atelier

Daţi exemple de împrejurări în care pot avea loc întâlniri de grup mare. Dar de grup mic?
Ce puteţi cunoaşte la o anumită persoană într-o situaţie sau alta?

3). ÎNTÎLNIREA DE DEBUT.

Să presupunem că, după câte am reuşit să cunoaştem o anumită persoană, am decis că se


merită să intrăm într-o relaţie de prietenie cu aceasta. Cum ar trebui să procedăm?

Pentru băieţi

a). Debut direct


Ai putea spune fetei direct ce intenţii ai. Este însă cea mai riscantă metodă. Poţi pierde o
partidă bună, doar pentru că ai fost prea direct.

Pentru fete şi băieţi

Deşi fetele sunt egale în drepturi cu băieţii, se pare că fetele sunt mai avantajate în
anumite aspecte (întâietate la intrare, sunt salutate de bărbaţi şi ele doar răspund acestora
la salut, etc.), iar băieţii în alte aspecte (printre care şi faptul că nu vor fi judecaţi de
societate dacă vor cere, în mod direct, prietenie unei fete). Nimeni nu împiedică o fată să
ceară prietenie unui băiat, însă aceasta riscă să fie judecată greşit, chiar de către tânărul
căruia i s-a adresat. În special că, posibilitatea este extrem de mare, ca un băiat să se
simtă stânjenit de o prietenie în care nu el este cel care a făcut primul pas.

Metoda intrării direct în subiect are un grad mare de risc pentru fete, dar şi pentru băieţi.
Este de recomandat ca, pe cât posibil, să nu riscăm prea mult şi să avansăm progresiv.
Următoarele sugestii, care sunt valabile pentru ambele sexe, sunt mult mai sigure şi mai
eficiente.

a). Debut indirect

James Dobson povesteşte în cartea sa: „Life on the Edge”, în cap.6, despre modul cum a
reuşit să deschidă o relaţie cu cea care acum îi este soţie. După un schimb de priviri, şi
alte mici incidente din care a înţeles că există un interes reciproc, într-o zi, a prins un
moment propice. Vreau să vă redau cuvintele lui:

„ Am văzut-o pe Shirley stând de vorbă cu nişte prieteni lângă dormitorul ei. Am mers
spre ea şi am iniţiat o discuţie. Apoi am scos o monedă din buzunar şi am început să o
arunc în aer.

I-am spus:

- Am un talent pe care cred că trebuie să îl cunoşti. Pot ghici pe care parte cade moneda,
cap sau pajură. Precizia mea este perfectă, nu dau greş niciodată.

Shirley a muşcat momeala.

- Să te văd, mi-a spus ea

- Bine , dar să ştii că te costă, i-am spus eu. Pariem pe un hamburger că ghicesc pe ce faţă
care moneda.
Era un pariu cu „câştig garantat”. Dacă ghiceam, mergeam să îmi cumpere un
hamburger. Dacă nu ghiceam, plăteam eu, dar tot mergeam să mâncăm împreună, deci
câştigam oricum. Am aruncat moneda în aer şi am ghicit.

- Când îmi cumperi?, am întrebat-o.

- Stai, nu te grăbi, a răspuns Shirley. Să mai pariem odată. Dublu sau nimic.

- Mi se pare corect, am răspuns eu şi am aruncat iarăşi moneda. Am ghicit încă odată.”

„Am jucat acest joc ridicol timp de mai multe minute si nu am greşi niciodată. Când am
terminat Shirley îmi datora 64 de hamburgeri şi de atunci îmi tot pregăteşte hamburgeri.”

S-ar putea scrie un capitol întreg despre diverse metode de a iniţia, indirect, o relaţie.
Cred însă, că dincolo de nişte şabloane, cel mai eficient lucru este să speculăm
împrejurările şi inspiraţia de moment. Fiţi creativi şi nu uitaţi: - METODA DEBUTULUI
INDIRECT FUNCŢIONEAZĂ PERFECT ŞI PENTRU BĂIEŢI ŞI PENTRU FETE.

Aş vrea să sugerez şi o serie de împrejurări favorabile, la care vă rog să mai adăugaţi şi


voi altele folosindu-vă creativitatea: O plimbare într-un grup, care poate fi transformată
pe neobservate într-o plimbare în doi; activităţi de interes comun; o invitaţie într-un grup
mic cu o anumită ocazie; o aniversare, luna Martie, revelion şi alte împrejurări în care
putem oferi cadouri; solicită ajutorul acolo unde ea (el) se descurcă mai bine; arată-i
cumva interesul tău şi, dacă ea (el) va reacţiona pozitiv, prietenia se va naşte în mod
natural.

Prietenie declarată

Ce aţi zice de un băiat şi o fată care merg de mână sau înlănţuiţi, iar când îi întrebi dacă
sunt prieteni, îţi răspund că nu au discutat încă despre aşa ceva. Atunci, când ar fi timpul
să discute despre acest subiect? Este ceva putred într-o astfel de relaţie. Cred că o fată
care se respectă, nu ar trebui să accepte nici măcar să meargă de mână cu un băiat, fără să
fie destul de clar faptul că intre ea şi băiatul acel tânăr este o relaţie, cu o perspectivă
serioasă.. La ce mă refer când spun prietenie declarată? Nu neapărat doar la clasica
întrebare: „Vrei să fim prieteni?”, ci în general la anumite discuţii, din care vor reieşi clar
intenţiile celor doi cu privire la acea relaţie. Când doi tineri merg de mână pentru ei
trebuie să fie destul de clar că celălalt nu flirtează sau se joacă dea prietenia. Însuşi
mersul de mână în public declară, fără cuvinte, pentru toţi privitorii: „Noi suntem
prieteni”.

Un alt lucru destul de important, legat de acest subiect, este faptul că, atunci când în
relaţie intervine o formă de atingere fizică cum ar fi mersul de mână, relaţia trebuie să fie
atât de clară şi comunicarea atât de bună încât cei doi trebuie să discute de anumite
limite. Nu bravaţi, hormonii sunt cam insistenţi. O să înţelegeţi de ce sunt aşa categoric în
afirmaţii, atunci când voi vorbi despre atingerea fizică în relaţia de curtenie.

„Flirtul, comportamentul uşuratic cu inimile omeneşti, constituie o crimă nu de mică


importanţă în ochii unui Dumnezeu sfânt. Totuşi, atât de mulţi se îndreaptă, de preferinţă
către tinerele femei, le câştigă afecţiunea, apoi îşi văd de treburile lor, uitând cuvintele
rostite şi efectul asupra acestora. O altă persoană îi atrage, iar ei repetă aceleaşi cuvinte
manifestând şi faţă de aceasta aceeaşi atitudine şi aceleaşi intenţii. Această dispoziţie o
vor da-o pe faţă de asemenea şi în viaţa de căsătorie.” C.A. pg.50

4). ÎNTÂLNIRI ÎN DOI.

„Un tânăr care câştigă prietenia unei tinere şi se bucură de prietenia ei, fără ca acest lucru
să fie cunoscut de părinţii acesteia, nu se poartă ca un creştin nobil, nici faţă de ea, nici
faţă de părinţii ei.” C.A. pg.50 (citeşte tot paragraful)

Întâlnirile în doi ascunse de părinţi, pot fi uşa pentru alte compromisuri, însă aprobarea
părinţilor cu privire la o prietenie, in general dă un grad mare de stabilitate acesteia. Aşa
cum am arătat în cap.3, sfatul părinţilor este spre bine şi nicidecum spre rău, în special cu
privire la relaţii de curtenie.

La început, întâlnirile în doi este bine să aibă loc în locuri publice, ”la lumina zilei”.
Câteva sugestii:

- o plimbare în parc

- la o cofetărie

- un concert

- vizitarea unei expoziţii, unui muzeu, etc.

- facem cumpărăturile împreună

- o plimbare cu bicicleta

- un tenis, etc.
Mai târziu, pe măsură ce relaţia se aprofundează:

- răsfoirea unui album foto

- citirea unei cărţi împreună

- colaborarea în realizarea unui program ,etc.

- un prânz, gătit şi servit împreună

Feriţi-vă să staţi singuri într-un apartament, o casă. Căutaţi să vă întâlniţi acasă când sunt
şi părinţii prin preajmă. Este bine, în primul rând pentru imaginea voastră publică şi , în
special, pentru ca nu cumva o relaţie curată şi fericită să denatureze în altceva nedorit. Nu
uitaţi hormonii fac presing. Nu vă aşezaţi singuri în gura ispitei, ca să nu regretaţi mai
târziu.

Teme de discuţie pentru întâlnirile în doi:

- întâmplări din viaţa personală

- o temă de interes comun

- împărtăşirea planurilor de viitor

- „Ce părere ai despre…?”

- planuri comune de viitor

- Preferinţe personale - petrecerea timpului liber

- îmbrăcăminte

- maşini

- mâncăruri, etc.

- Stabilirea unor aspecte concrete ale relaţiei:

- frecvenţa întâlnirilor, unde, când,

cum

ATELIER

Discutaţi pe grupe alte teme de discuţie la acest nivel.


Deja la acest nivel cei doi ar trebui să-şi caute un consilier pe termen mai lung. Nu este
recomandată consilierea in doi la început. Fiecare să se sfătuiască cu părinţii, pastorul, un
prieten cu experienţă şi cu multă înţelepciune. În primul rând, însă, să se roage şi să se
lase călăuzit de Dumnezeu.

Intimităţi fizice

Există în acest sens o serie de teorii, pe cât de interesante, pe atât de dăunătoare. Acestea
sugerează că apropierea fizică, ar trebui să avanseze în curtenie, direct proporţional cu
nivelul de comunicare, încredere reciprocă şi cunoaştere. Desigur, ar fi o dovadă de
uşurătate pentru cineva, să împărtăşească un anumit grad de apropiere fizică, cu o
persoană, pe care nu o cunoaşte.

Care este atunci problema? A spune că apropierea fizică poate avansa direct proporţional
cu profunzimea relaţiei de curtenie a celor doi, este o normă etică relativă şi destul
nerealistă. Ea nu ţine cont de faptul că în practică atracţia fizică este destul de puternică şi
că hormonii, pe lângă faptul că fac presiuni serioase, la un anumit grad de apropiere
fizică produc un soi de himnoză, sau beţie, care la rândul ei diminuează considerabil
discernământul şi puterea de autocontrol.

Având în vedere toate aceste aspecte, cei doi se împrietenesc şi, presaţi de atracţia fizică,
le stăruie destul de derutant în minte întrebarea: „Este comunicarea, cunoaşterea şi
încrederea dintre noi destul de profundă ca să mai facem un pas înainte?” Unul crede că
da, celălalt că nu. Pot apărea conflicte (dar de obicei nu se discută aceasta ci se trece la
acţiune). Sau poate că ambii, tacit îşi permit încă un pas în faţă. Se întâmplă însă că,
având în vedere beţia hormonală, minte nu este destul de lucidă în aceste momente pentru
a decide până unde ar fi bine să se meargă şi astfel, probabilitatea este extrem de mare, că
se va merge mai departe decât cei doi şi-ar fi dorit.

Mai târziu, judecat la rece, unul sau ambii dintre cei doi, se simte vinovat pentru ce s-a
întâmplat şi îi (le) pare rău că s-a mers aşa de departe. Poate că şi-ar dori să dea timpul
înapoi şi să schimbe lucrurile. Ori poate unul, sau amândoi îşi vor propune ca data
viitoare să nu mai meargă aşa de departe. Dar credeţi că va fi chiar aşa de simplu? Este
foarte uşor să faci un pas înainte, doar să te laşi dus de val, însă este pe atât de greu să dai
înapoi - se pare că ceva se întâmplă in mintea celor doi şi comunicarea dintre ei devine
cumva dependentă de un anumit grad de apropiere fizică. Nu este însă imposibil. Este o
luptă care merită dată. Ceva voinţă, puţin timp, multă comunicare reciprocă şi cu
Dumnezeu şi relaţia se va urca din nou pe culmi.
În cele mai multe cazuri, însă cei doi nu se luptă pentru păstrare unei conduite etice a
relaţiei lor, atunci când deja au mers prea departe. Într-adevăr unii încearcă o dată, dar
cad din nou, încearcă iar şi iar, însă se întorc la aceleaşi greşeli, ba chiar fac altele şi mai
mari. În astfel de cazuri, o despărţire ar fi, de multe ori, o soluţie mai bună decât altele.
Întrebarea este: ”De unde au plecat toate aceste complicaţii, au fost cei doi tineri
răuvoitori? Se pare că una din principalele cauze a fost teoria despre care am vorbit mai
sus. Sună bine, în aparenţă, însă în practică poare fi extrem de derutantă.

La polul opus există un alt soi de teorii, ale celor radicali, care spun că până la căsătorie
cei doi tineri nu ar trebui să se atingă. Se întâmplă însă, că atunci când standardele sunt
extrem de înalte au efectul invers celui aşteptat.

De exemplu, să presupunem că tinerii acceptă în sinea lor că nu este moral ca cei doi să
se atingă înainte de căsătorie. Însă va fi extrem de uşor să calce acest standard moral şi,
într-o zi într-un moment de afecţiune mai puternică se vor lua de mână şi vor merge o
bucată de drum aşa. Din punct de vedere al conştiinţei morale, dacă ai călcat în picioare
un imperativ al ei, atunci când nu erai sigur că este bine să o faci, intri pe un teren în care
te simţi compromis şi ai procese de conştiinţă. Poate că după despărţire, cei doi se vor
simţi vinovaţi şi se vor decide ca data viitoare să nu mai repete greşeala. Însă va fi foarte
uşor să greşească din nou. Şi iarăşi se vor simţi vinovaţi şi iar vor greşi. Din nefericire, se
poate că cei doi să renunţe la încercarea de a ţine lucrurile sub control şi, simţindu-se deja
compromişi să lase lucrurile în voia lor. Astfel s-ar putea ca apropierea dintre ei să
meargă mai departe, cine poate şti cât de departe, cu toate consecinţele care derivă de
aici.

Astfel, prin punerea unui standard foarte înalt s-a intenţionat păstrarea purităţii morale a
celor doi, însă, în practică nu s-a făcut decât să-i împingă în gura compromisului. Nu sunt
de părere că gradul de apropiere fizică trebuie să fie direct proporţional cu adâncirea
relaţiei celor doi, şi nici nu cred că cineva ar trebui să stabilească o limită generală, după
care toţi să se ghideze.

Pentru un creştin Revelaţia şi conştiinţa morală trebuie să fie călăuza în acest caz. Ellen
White nu stabileşte o normă concretă în ce priveşte apropierea fizică. însă ea ne
îndeamnă, în acest context, să ne folosim conştiinţa astfel: „Nu trebuie rostite cuvinte, nu
trebuie săvârşite fapte, pe care nu aţi vrea ca îngerii cei sfinţi, să le noteze în cărţile de
sus. Singura ţintă să vă fie slava lui Dumnezeu. Inima trebuie să dea pe faţă numai
simţăminte curate, sfinte, demne de urmaşii lui Hristos, înălţătoare, mai mult cereşti decât
pământeşti. În curtenie, orice altceva afară de aceasta degradează, corupe. […] Dacă
singura ta ţintă este slava lui Dumnezeu, vei fi în mod voit prevăzător. Nu vei îngădui ca
sentimentalismul bolnav să-ţi întunece atât de mult viziunea, încât să nu poţi discerne
înaltele cuvinte pe care le are Dumnezeu pentru tine ca şi creştin”. C.A. pg.48-49

O soluţie practică
Sugerez ca cei doi să discute acest subiect al apropierii fizice când găsesc ei de cuviinţă,
însă nu prea târziu. Nu recomand ca apropierea fizică de vreun fel să fie grăbită, însă
atunci când apar primele gesturi de acest fel, cum ar fi o a merge de mână, oricât de
jenant ar părea trebuie să discutaţi urgent subiectul apropierii fizice şi să stabiliţi nişte
limite concrete în acest sens. Altfel s-ar putea ca lucrurile să avanseze într-un mod
nedorit. Dacă cineva crede că este cam timpuriu pentru relaţia lor să discute aşa ceva, eu
m-aş întreba dacă nu cumva este prea timpuriu pentru ei să meargă de mână pe stradă.
Cred că atunci când relaţia este destul de profundă ca cei doi să meargă de mână, este de
asemenea destul de profundă ca să se discute anumite limite ale apropierii fizice .

Concret, s-ar putea discuta faptul că o prietenie are mai multe etape prin care va trece.
Este o perioadă de început, apoi o perioadă mai stabilă de întâlniri regulate după care
urmează logodna şi apoi cununia. Considerând că au trecut de prima perioadă, cuplul de
prieteni urmează să discute cu privire la anumite limite, pe care consideră că ar trebui să
şi le pună pentru perioada de până la logodnă. După logodnă vor trebui să rediscute acest
subiect, cu modificările de rigoare.

Astfel cei doi nu vor mai rătăci pe terenul cenuşiu al întrebării: „Cât de departe este prea
departe?”, căutând o corelare între profunzimea relaţiei şi apropierea fizică. Dar poate se
aşteaptă totuşi ca cineva să stabilească din exterior ceva limite în mod arbitrar. Nu este
aceasta cea mai bună soluţie. Trebuie să judecăm cu mintea noastră. Eventual aici este de
recomandat o şedinţă de consiliere cu pastorul.

Totuşi cel mai bun lucru ar fi ca atunci când staţi de vorbă despre problematica apropierii
fizice să vă rugaţi şi să luaţi în considerare nu profunzimea relaţiei voastre ci pe cea a
relaţiei cu Dumnezeu, aşa cum spune mai sus Ellen White. Folosiţi-vă cunoştinţele din
Cuvântul lui Dumnezeu şi conştiinţa. Întrebaţi-vă: „Ce limite ar trebui să ne punem
pentru a păstra aprobarea lui Dumnezeu asupra relaţiei noastre şi pentru a păstra curate
simţămintele reciproce de dragoste şi respect reciproc?” Cred că această întrebare este
suficientă pentru a găsi un răspuns bun. Daţi un răspuns realist, echilibrat, rugaţi-vă iarăşi
şi spuneţi-I lui Dumnezeu ce hotărâre aţi luat, iar apoi hotărâţi-vă, cu orice chip, să nu
treceţi peste aceste limite. Este bine ca aici să se ajungă la o înţelegere reciprocă.
Respectaţi-vă conştiinţa unul altuia. Aceasta este una dintre cele mai mari dovezi ale
iubirii in relaţia de cuplu, de care veţi avea nevoie toată viaţa. Respectaţi-vă propria
conştiinţă. Nu uitaţi, Dumnezeu trebuie să fie pus mai presus de orice altă persoană. Nu
faceţi compromisuri de dragul celuilalt.

Avantaje ale acestui tip de abordare:

- claritate în ce priveşte apropierea fizică

- şansa unei pierderi a controlului redusă la minim

- protejarea comunicării şi cunoaşterii reciproce de procese de conştiinţă şi de alte


tulburări, etc.
Atenţie, consumatorii de flirt nu vor dori să discute despre acest subiect ca nu cumva să
fie împiedicaţi să îşi ajungă scopul. Ca un ţânţar, o căpuşă sau un purice, îşi vor lua
profitul de la victimă, după care vor pleca, lăsând o rană.

Dacă vreunul dintre cei doi insistă să avanseze, pretinzând o dragoste înfocată, aduceţi-vă
aminte de Tamar şi Amon (2Sam. 13). Amon dorea atât de mult ca Tamar să fie alături de
el. Ce credeţi o iubea foarte tare? Nicidecum ci vroia să o folosească, să facă din ea un
instrument prin intermediul căruia să satisfacă „animalul”. Şi după ce a căpătat ce a dorit
a izgonit-o pe Tamar ca pe o cârpă murdară. Limitele clare sunt mai mult decât sănătoase,
sunt indispensabile.

Câteva principii de luat în consideraţie:

- „ Să nu comiţi adulter.”

- Dacă te uiţi la o persoană dorind în sinea ta să profiţi din punct de vedere sexual de
aceasta (mă refer la orice fel de relaţii extraconjugale) ai şi păcătuit cu ea. Orice faptă pe
acre o săvârşim, în afară de accidente se întâmplă de două ori: o dată în minte şi a doua
oară în faptă. Astfel că, dacă păstrăm curăţia gândurilor vom fi feriţi de multe greşeli.

- „Nu treziţi dragostea până nu vine ea”. „Fiecare lucru îşi are timpul lui”

- „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire”.

- Nu te băga în gura ispitei că te muşcă. Greşelile noastre s-ar reduce la un număr


extrem de mic dacă ne-am hotărî să fugim de ispită.

- „Prindeţi vulpile mici care strică viile mari”

- „Bea apă din fântâna ta”. Nu te grăbi, aşteaptă să devii proprietar.

Atelier

Mai căutaţi şi alte principii asemănătoare!

La acest nivel de relaţie putem afla ceva despre sănătate celuilalt, despre situaţia lui
materială şi putem aprofunda cunoaşterea spiritualităţii şi a caracterului acestuia.

6). LĂRGIRE RELAŢIEI


Deja cei doi se pot întâlni acasă şi au acordul părinţilor pentru o prietenie stabilă.

Acum este ocazia unei cunoaşteri reciproce mai profunde, în mod special că putem afla
multe lucruri despre mediul familial din care provine celălalt.

La acest nivel se pot discuta aspecte mai profunde, pe măsură ce relaţia devine tot mai
durabilă:

- planuri mai serioase cu privire la un viitor comun

- logodna – când, cum, etc.

- preferinţe mai serioase cu privire la stilul de viaţă, relaţia cu prietenii, rolul soţului
şi al soţiei în familie, alte aşteptări reciproce

Având în vedere că cei doi încep să-şi descopere destul de mult calităţile şi defectele, ca
şi diferenţele dintre ei, procesul de acomodare şi ajustare reciprocă începe să capete
proporţii.

Se recomandă, pe lângă sugestiile date la întâlnirile în doi, şi preocupări comune de lungă


durată

- învăţarea unei limbi străine împreună

- citirea unei cărţi legată de căsătorie (recomandabil să fie din perspectivă creştină),
capitol cu capitol după care ideile să fie comentate în perspectiva viitoarei căsătorii. Etc.

6). LOGODNA

In societatea contemporană logodna este momentul când cei doi îşi mărturisesc intenţia
de a se căsători, făcându-şi totodată anumite promisiuni reciproce şi hotărându-se să
excludă orice altă persoană de pe lista posibililor parteneri de viaţă.

Când doi tineri creştini se logodesc, ar trebui să implice cumva şi familiile lor şi eventual
să sărbătorească evenimentul împreună cu familia şi un reprezentant al bisericii (pastorul
sau un prezbiter). Apoi să anunţe în biserică locală unde sunt membrii faptul că sunt
logodiţi.

La acest nivel al relaţiei de curtenie deschiderea şi transparenţa celor doi este tot mai
mare. Entuziasmul de la început dă locul unei relaţii mai echilibrate, toate acestea
favorizând o cunoaştere mai profundă a caracterului şi a idealului moral - religios al
celuilalt
Relaţia cu părinţii şi societatea (gura lumii) se normalizează. Între cei doi procesul
acomodării şi ajustării devine tot mai acut, ceea ce poate trezi conflicte, însă cei doi au
deja ceva experienţă în a le rezolve.

De obicei consilierea premaritală în doi se începe după logodnă, însă cred că este destul
de târziu. Ar fi trebuit să înceapă ceva mai înainte, mai exact la nivelul 5 de relaţie.
Mergeţi la consiliere în doi. Altfel veţi fi nevoiţi să faceţi la rândul vostru consiliere cu
partenerul, ceea ce nu este chiar plăcut. Acum este timpul să vă sfătuiţi cu un medic,
(eventual să vă luaţi din timp RH-ul) şi cu un specialist în proleme de căsătorie.

Perioada logodnei nu este bine să fie prea mică – minim şase luni. Este nevoie de timp ca
toate lucrurile să fie făcute bine şi să puteţi avea un început bun. Cununia trebuie bine
pregătită şi este nevoie de destul timp înainte de a spune pentru ultima dată: „Vreau să-mi
unesc pentru totdeauna viaţa cu tine”.

Mai mult de un an este prea mult. În afară de anumite situaţii obiective când în mod real
trebuie să se aştepte mai mult până la căsătorie, o amânare prea mare poate fi şi o dovadă
de neîncredere reciprocă, sau exteriorizarea faptului că, cel puţin unul dintre cei doi, nu
vede bine o unire în căsătorie cu celălalt şi s-ar despărţi, dar nu are curajul, sau pur şi
simplu nu a găsit pretextul. Oricum o amânare prea mare nu este spre binele relaţiei.

Acum este timpul când să te întrebi pentru ultima dată, dacă într-adevăr este bine să-ţi
uneşti viaţa cu logodnicul sau respectiv logodnica. Sar putea să fie necesară o despărţire,
care , deşi va fi dureroasă, va fi mai puţin rea decât un divorţ sau o căsnicie ca vai de ea.

Despărţirea

Dacă chiar este nevoie că aibă loc o despărţire, la oricare nivel al prieteniei, şi aici
dragostea trebuie să rămână la înălţime. Mai exact, trebuie să avem grijă să lăsăm cât mai
puţine răni. Personal am decis că nu este bine să mai continui prietenia cu o fată după mai
mult de un an de prietenie. Eram cu totul nepotriviţi în ciuda tuturor încercărilor noastre
de a depăşi acest lucru. A fost un moment extrem de neplăcut pentru amândoi. Totuşi,
după ce ne-am despărţit, am vrut cu tot dinadinsul să rămânem amici. De ziua ei i-am
cumpărat un ceas. Adesea foloseam orice ocazie să stau de vorbă cu ea şi orice prilej de a
arăta, indirect, faţă de societate că am un respect deosebit faţă de fosta mea prietenă, de
asemenea că despărţirea noastră a avut loc pur şi simplu pentru că nu ne-am potrivit.
Urmăreşte la despărţire să asiguri pe celălalt de respectul tău, că nu-l vei bârfi şi că
imaginea lui publică nu va fi prea mult afectată de această despărţire.

Intimităţi fizice
Părinţii lui Marry tocmai veniseră de la cumpărături când el a intrat pe uşă. După multă
joacă cu colegii de la grădiniţă normal că era tare înfometat. Mama aşează repede masa,
însă, între timp Marry observă în sacoşa de cumpărături ciocolata lui preferată.

- Mami, te rog dă-mi şi mie ciocolată, strigă Marry.

- Nu se poate, spuse mama, trebuie mai întâi să mănânci. Fiecare lucru la timpul lui.

- Mami, te rog măcar lasă-mă să o ţin în mână, insistă Marry şi, după ce o plictiseşte
pe mamă-sa cu insistenţele lui, ea cedează şi-i dă o bucată de ciocolată spunându-i:

- Să nu te prind că mănânci din ea

- Nicidecum mami, doar o ţin în mână.

Zis şi făcut. Marry ia bucata de ciocolată şi, pentru a nu fi ispitit o aşează pe masă, fără
să se atingă de ea, zicând în şoaptă: „N-o mănânc, n-o mănânc…”. După un timp, când a
văzut cât de stăpân este pe sine, s-a gândit că n-ar fi nici o problemă dacă ar lua-o în
mână. A luat-o şi în timp ce înghiţea în sec repeta în şoaptă: „N-o mănânc, n-o
mănânc…”. Curios s-o miroasă doar, o apropie de nas, apoi a atinge de buze , continuând
să repete refrenul lui: „N-o mănânc, n-o mă…”. Hap, a înfulecat-o cât ai clipi şi, mirat şi
el de ce a putut să facă, izbucneşte în plâns ,mărturisindu-şi îndurerat vina: „Mami, am
mâncat-o…”.

Nu uitaţi, după logodnă, mai ales că acum presiunea societăţii scade, este timpul să
discutaţi din nou anumite limite clare ale apropierii fizice, să vă rugaţi şi apoi să luptaţi
pentru curăţia relaţiei voastre înaintea lui Dumnezeu. Nu vă înşelaţi. „Drumul spre iad
este pavat cu intenţii bune”. Cea mai bună cale de a scăpa de ispită este să o ocoleşti. Nu
vă credeţi prea viteji, lăsaţi ciocolata în sacoşă, ca să nu repetaţi greşeala lui Marry,
urmată de regrete inevitabile.

Teme de discuţie pentru logodnici.

Cu cât vă apropiaţi de momentul cununiei trebuie să luaţi treptat în discuţie subiecte tot
mai serioase ca:

- sursa de existenţă

- unde vom locui

- roluri în familie

- etica familială (reguli, seriozitate şi destindere, etc.


- echilibrul între intimitate şi individualitate

- recreare şi timp liber

- viaţă devoţională.

- vom avea copii, câţi, când?

- anticoncepţie

- sexualitate (standarde, mentalităţi, morală. Vezi în aceasta ceva normal? Darul lui
Dumnezeu pentru aprofundarea relaţiei sau doar pentru procrere?).

- Şi altele.

7). CUNUNIA

Am citit într-o zi despre o cununie care a avut loc chiar în casa Ellenei White. A fost o
nuntă cu o participare redusă. Atmosfera a fost solemnă şi totuşi plăcută. Comunicarea a
putut implica pe toţi şi s-a îndreptat cu preponderenţă către miri. Cei doi au fost slujiţi cu
adevărat şi aşezaţi în centrul atenţiei.

De obicei nunţile se fac cu public mult, mirele şi mireasa sunt extrem de stresaţi de teama
ca nu cumva cineva să rămână ne-băgat în seamă. În loc ca mirii să fie în centrul atenţiei
şi toţi ceilalţi să îi facă să se simtă bine, ei trebuie să facă pur şi simplu un serviciu de
protocol, la sfârşitul zilei căzând epuizaţi. Astfel cei mai mulţi se bucură de clipele nunţii
mai târziu, din amintiri sau când o vizionează pe o înregistrare video, pentru că la nuntă
n-au avut clipe de linişte. De asemenea la o astfel de nuntă cheltuielile sunt enorme, un
tribut plătit cu greu dorinţei de a place oamenilor, mai ales având în vedere situaţia
financiară a celor mai mulţi, la ora actuală în România.

Cred că cei doi ar trebui să discute din timp, amândoi, de asemenea împreună cu părinţii
şi să aibă curaj să sfărâme modelul impus de societate. Să-şi folosească imaginaţia, să se
sfătuiască şi cu alte persoane competente, astfel încât să poată crea un model de cununie
în care mirele şi mireasa se pot bucura din plin de atenţia tuturor, se simt cu adevărat
sărbătoriţi şi costurile financiare sunt rezonabile.

Nu uitaţi „funia împletită în trei nu se rupe uşor” (Ecl. 4:12). Nu vă grăbiţi. Plecaţi cu
Dum