Sunteți pe pagina 1din 13

Isotria diplomației

Cardinalul Richelieu
Go ț onoaga N.
Bibliografie
 Armand-Jean I. du Plessis de
Richelieu, intrat în istorie cu
numele de Cardinalul Richelieu,
(n. 9 septembrie 1585 în palatul
Richelieu, departamentul Indre-et-
Loire; d. 4 decembrie 1642 în
Paris) a fost un cleric, nobil și om
politic francez.

 A avut titlurile de Marquis du


Chillou, episcop de Luçon (1608),
cardinal (1622), prim duce de
Richelieu (1631) și prim duce de
Fronsac (1634), abate de Cluny,
Cîteaux și Prémontré. De asemenea
numit "Eminența roșie„ a fost cel
mai apropiat consilier al lui Ludovic
al XIII-lea, țelul său fiind schimbarea
structurii statului francez într-o
monarhie absolută și slăbirea
hegemoniei Habsburgice în Europa.
Familie
 Este al patrulea fiu,
dintr-o famile cu cinci
copii, dintre care trei
fii. Cu toate că obârșia
lui este din rândul
nobilimii mici, familia
lui are un rol mai
însemnat in Poitou.
Tatăl lui, Francois de
Plesis, a fost soldat, iar
mama lui, Susane de la
Porte, a fost fiica unui
jurist renumit.
Greutăți financiare
 La vârsta de cinci ani Richelieu rămâne orfan de tată, acesta murind în
războiul hughenot. Cu ajutorul material al curții regale, familia lui
reușește să înlăture greutățile financiare. Începând de la vârsta de nouă
ani, Richelieu învață la Colegiul de Navara după care este trimis la Paris
pentru a studia filozofia. După terminarea studiilor era interesat de
cariera militară, căutând să urmeze cariera tatălui său.
Studii
 Richelieu fiind un copil slab,
bolnăvicios, Episcopia era
convinsă că după terminarea
studiilor teologice, acesta nu
ar fi în stare să preia dioceza
din Luçon. În aprilie 1607, cu
dispensă papală, Richelieu
este sfințit ca episcop. În 1608,
el devine episcop în Luçon,
unde, cu o energie deosebită,
face ordine în dioceza
dezorganizată în timpul
războiului hughenot. El este
primul episcop din Franța
care aplică în practică
hotărârile luate de Concilul
din Trient.
Prietenia cu Père Iosif
 Richelieu se împrietenește cu
François Le Clerc du Tremblay, un
călugăr capucin, care mai târziu
devine unul din oamenii săi de
încredere. Încă din tinerețe,
Richelieu dovedește interes pentru
arena politică și presupunându-se
că ar fi luat parte la întrunirea de
la Loudon, unde se duceau
tratative cu privire la o revoltă a
nobililor, la care a participat și du
Tremblay "Père Iosif"
reprezentând interesele reginei
Maria de Medici. De la acesta
Richelieu află amănunte despre
mersul tratativelor, în el crescând o
aversiune contra Habsburgilor;
mai târziu, atunci când Richelieu a
devenit cardinal, "Père Iosif"
numit și eminența cenușie a ajuns
omul lui de încredere, aducând pe
cale diplomatică servicii
importante statului.
Reprezentant al
clerului
 La adunarea generală din 1614, la care a luat parte ca
reprezentant al Clerului din "Poitou", Richelieu a impresionat
adunarea printr-un discurs briliant. Maria de Medici, în calitate
de regentă (fiind mama regelui Ludovic XIII-lea care era încă
minor), îl aduce la curtea regală pe Richelieu în 1616. În același an
el devine secretar de stat, cu resortul "politica externă" și
"război”.

 Tânărul rege reușește să o înlăture mai târziu de la putere pe


mama regină și pe primul ministru Concino Concini. Richeliu
pierde funcția lui ca secretar de stat, fiind surghiunit la Avignon.
Abia în 1619 regele îl readuce la curte și-l însărcinează cu
tratativele dintre rege și regina mamă (întoarsă din exil) aliată cu
fiul ei al doilea Gaston d´Orleans. Prin iscusință diplomatică
Richelieu reușește să împace mama cu fiul, lucru care l-a făcut
favoritul monarhului.
Viața politică
 Numirea lui Richelieu drept
"cardinal" în 1621 a fost împiedicată
de primul ministru Charles de
Luynes, un favorit al regelui, care
moare subit la 15 decembrie 1621,
lăsând cale liberă ambițiosului
Richelieu. La data de 3 noiembrie
1622, datorită insistențelor reginei
mamă Maria de Medici, Richelieu este
sfințit "cardinal" de către Papa
Grigore al XV-lea.

 Din 1624 Richelieu făcea parte deja


din Consiliul de Miniștri, devenind un
sfătuitor indispensabil al regelui, iar în
același an a devenit prim-ministru cu
puteri depline. Richelieu s-a folosit de
influența lui asupra regelui pentru a
organiza statul francez după planurile
sale. Astfel reformează administrația,
înlătură de la conducerea statului
marea nobilime, determinând
consolidarea absolutismului,
contribuie la nimicirea puterii militare
hughenote, amestecându-se și în
hotărârile clerului.
Camera
Stema Cardinalului
Cardinalului
Richelieu
Richelieu
Lupta împotriva hughenoților
 Hughenoții (protestanții), alcătuiau un "stat în stat" în timpul lui
Ludovic al XIII-lea în Franța. Prin Edictul din Nantes aveau asigurate
orașe cu o administrație militară proprie și erau sprijiniți de englezi,
care le erau aliați. După asasinarea lui Henric IV-lea, protectorul
hughenoților, s-au iscat din nou conflicte militare între hughenoți și
catolici.
Lupta împotriva hughenoților
 Pentru a realiza o monarhie absolută de durată în Franța, Richelieu
trebuia să nimicească potentialul militar hughenot. Principalul oraș
hughenot, La Rochelle, cade după un asediu de un an, în 1628. Prin
Edictul din Ales din 1629 hughenoții păstrează libertatea cultului lor,
însă pierd definitiv potențialul militar.
Louis XIII et le cardinal de Richelieu , victorieux
devant La Rochelle
Rolul Franței în războiul de treizeci de
ani

 Ca să sfârșească hegemonia Spaniei în Europa, Richelieu s-a folosit


în mod iscusit de disensiunile religioase existente în mod latent în
Europa, la escaladarea cărora a contribuit în mod substanțial. Pe
când în politica internă Franța lupta împotriva protestanților
(hughenoților), în plan extern, în contextul pregătirii Războiului de
treizeci de ani, a sprijinit principii protestanți împotriva trupelor
spaniole și imperiale

 Prin Pactul din Bärwalde din 1631, Richelieu îi asigură regelui


Suediei Gustav II Adolf un sprijin financiar de un milion livre
(pfunnd) pe an, pentru finanțarea războiului contra catolicilor,
sprijin care l-a ajutat pe regele suedez să ajungă cu trupele sale
până în sudul Germaniei actuale. În 1635 intră in acest război chiar
Franța (catolică) de partea protestantă împotriva papei,
habsburgilor, Sfântului Imperiu Roman, trupele ei fiind conduse de
un episcop catolic.