nici lacrimi neuscate, stând mereu în beznă ci vreau să ascult cum lin pe-o stâncă apa cum susură şi muntele, din pământ, încet cum urcă
nu vreau ca inima să-mi fie-n beznă moartă
nici suflletul şi gândul îngropat sub o fereastră ci vreau să văd cum creşte-n glastră din viaţa mea, o mică picătură înaltă-albastră
nu vreau nici strada, asfaltul, colţul sau bordura
nici gardul de metal cel văd, căci îmi strâmbă gura ci vreau un colţ de cer în zare unde-mi este luna şi-o floare ce-n roşu înveşmântată îmi zice bună ziua
nu vreau pantof scălâmb ce-n degete el bate
dureri şi neputinţe de modă ce se zbate ci vreau desculţ pe drumuri să simt ţărână moale şi mirosul fânului prin vânt cum el tresare
nu vreau ecrane, chipuri vechi, burţi goale
nici fumul greu din viaţă de motoare ci vreau să ascult senin şi fericit, târziu spre noapte cum o clopotniţă îşi cheamă, suflete de maici curate