Sunteți pe pagina 1din 10

1Drept Civil – Curs 2 - 2009

Drept civil
Teoria Generalã a Obligaţiilor
Curs 2

În funcţie de efectele lor, contractele se împart în:

• Contracte constitutive sau translative de drepturi reale;


• Contracte constitutive de drepturi de creanţã.

Dîntr-o alta perspectivã, tot în funcţie de efectele lor, contractele se împart în:

• Contracte constitutive de drepturi;


• Contracte declarative de drepturi.

O explicaţie este necesarã în ceea ce priveşte aceastã clasificare.


Contractele declarative de drepturi recunosc drepturi preexistente ale pãrţilor. Ca
urmare, efectele lor se produc chiar pentru trecut, retroactiveazã, spre deosebire
de contractele constitutive de drepturi, care produc efecte pentru viitor. De
exemplu, contractul de translaţie este un contract declarativ de drepturi pentru cã
efectele lui se întind în trecut cu privire la drepturile pe care pãrţile deja le au. Tot
astfel, de lege lata, contractul de împarţealã, de partaj este un contract declarativ
de drepturi.

În funcţie de durata executãrii lor, distingem între:

• Contracte cu executare dintr-o datã;


În prima categorie intrã contractele care se executã printr-o singurã
prestaţie, uno ictu.

• Contracte cu executare succesivã sau continuã.


În cea de-a doua categorie intrã contractele a cãror executare presupune fie
prestaţii succesive, fie prestaţii continue. De exemplu, în cazul contractului de
locaţiune, obligaţia locatorului de a pune la dispoziţie locatarului un anumit bun
presupune o prestaţie continuã, în timp ce obligaţia locatarului de a plãti chirie
presupune prestaţii succesive. Altfel spus, contractul de locaţiune este sub un
aspect cu executare continuã, iar sub alt aspect cu executare succesivã.
2Drept Civil – Curs 2 - 2009

Importanţa acestei clasificãri se situeazã pe tãrâmul desfiinţãrii contractului,


indiferent de modalitatea de desfiinţare. De exemplu, rezoluţiunea în cazul contractelor
cu executare dîntr-o datã produce efecte şi pentru trecut(contractul este considerat ca şi
cum nu ar fi existat). Dacã este vorba de un contract cu executare succesivã, prestaţiile
deja executate nu se mai restituie, iar desfiinţarea opereazã pentru viitor. La fel se
întamplã în cazul nulitãţii sau în cazul în care imposibilitatea fortuitã de executare are ca
efect, în ipoteza contractelor sinalagmatice, desfiinţarea contractului. Uneori, aceastã
imposibilitate de executare are ca efect numai suspendarea contractului.

În funcţie de nominalizarea lor în lege, distingem între:

• Contracte numite;
Contractele numite sunt reglementate prin dispozitii legale speciale, din
aceastã cauzã ele se mai numesc şi contracte speciale.

• Contracte nenumite.
Sunt situaţii în care pãrţile, punând în lucru imaginaţia lor juridicã, încheie
contracte care nu sunt prevazute în nicio lege. Acestea sunt contracte nenumite.
Într-un sens general, şi acestea sunt contracte speciale pentru a face diferenta de
noţiunea generalã de contract.
Importanţa acestei clasificãri este inerentã, în cazul contractelor numite se aplicã,
pe lângã clauzele contactuale stabilite de pãrţi, şi prevederile legale specifice. Când este
vorba de contracte nenumite, dacã nu sunt suficiente clauzele contractuale pentru
lãmurirea efectelor contractului, pot fi aplicate în completare regulile generale ale
contractelor, iar nu regulile care cârmuiesc contractul numit, cel mai apropiat ca figurã
juridicã. Numai dacã nici regulile generale ale contractelor nu sunt suficiente pentru a
califica efectele unui contract nenumit, se pot aplica în completare regulile care
reglementeazã contractul numit, cel mai apropiat ca figurã juridicã.

În funcţie de calitatea pãrţilor, distingem între:

• Contractele care se încheie între profesionisti şi consumatori;


• Contractele care se încheie fie între profesionisti, fie între consumatori.

În a doua jumãtate a secolului trecut, protecţia consumatorului a devenit din ce în ce


mai necesarã, ca urmare a diversificãrii bunurilor de consum şi, de asemenea, ca urmare
a tendinţelor producãtorilor de a scãdea calitatea produsului. A apãrut, ca urmare, o
legislaţie specificã pentru protecţia consumatorului. Consecinţa imediatã a fost
reglementarea contractelor care se încheie între producãtori şi consumatori, între
profesionişti şi consumatori. Nu este vorba doar de producatori de bunuri materiale, ci
este vorba şi de furnizori de servicii. Chiar dacã, într-un anumit contract încheiat între un
profesionist şi un consumator s-ar întroduce clauze care îl dezavantajeaza pe
consumator, acestea se vor considera nescrise şi se vor aplica dispozitiile legale de
protecţie a consumatorului.

În funcţie de rolul voinţei pãrţilor în stabilirea clauzelor contractuale şi în decizia de


încheiere a contractului, distingem între:
3Drept Civil – Curs 2 - 2009

• Contracte voluntare;
În cazul contractelor voluntare, voinţa pãrţilor este suveranã şi în ceea ce
priveşte hotãrârea de a încheia contractul şi momentul încheierii acestuia şi în
ceea ce priveşte clauzele contractuale.
• Contracte de adeziune;
În cazul contractelor de adeziune, una dintre pãrţi, care are o pozitie
dominantã, de multe ori o poziţie de monopol, redacteazã singurã clauzele
contractului, iar cealaltã parte are doar libertatea de a încheia ori a nu încheia
contractul, aşa cum este el redactat de cãtre prima parte.

• Contracte obligatorii.
În sfarsit, contractele forţate sau obligatorii sunt contractele a cãror
încheiere este impusã de cãtre legiuitor. Asa se întampla mai ales în materia
asigurãrilor, de exemplu asigurarea de raspundere civilã în materie de
autovehicule(R.C.A.) este obligatorie, mai recent este obligatorie şi
asigurarea bunurilor imobile(în primul caz legiuitorul doreşte sã îi protejeze
pe cei care sunt victime ale accidentelor de circulaţie, în cel de-al doilea caz,
protecţia îi vizeaza chiar pe proprietarii bunurilor imobile-asigurarea pentru
cazuri de calamitate).

Mecanismul încheierii contractelor

O precizare prealabilã este necesarã. Noţiunea de încheiere a contractelor este


relevantã din mai multe perspective.
Ea este relevantã în primul rând din punctul de vedere al libertãţii de voinţã şi al
limitelor libertãţii de voinţã. Apoi este relevantã din perspectiva condiţiilor de validitate,
dar este relevantã încheierea contractului şi sub aspectul mecanismului prin care se
întâlnesc voinţele pãrţilor contractante.
Noţiunea de mecanism al încheierii contractului surprinde aceastã ultima
semnificaţie a încheierii contractului.

Acest mecanism presupune 4 elemente:

1. OFERTA/POLICITAŢIUNEA;
2. ACCEPTAREA;
3. MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI;
4. LOCUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI.

1. OFERTA/POLICITAŢIUNEA

Este firesc ca procesul de încheiere a contractului sã înceapa prîntr-o propunere. O


anumita parte are initiativa încheierii unui contract. Propunerea pe care aceasta parte o
4Drept Civil – Curs 2 - 2009

face se cheama oferta sau POLICITAŢIUNE. Oferta poate sã fie facutã în scris sau oral,
poate sã fie cu termen sau fãrã termen, ea poate sã fie expresã sau tacitã. În acest
ultim caz, când oferta este tacitã, nu este vorba de valoarea juridicã a acestei tãceri –
simpla tãcere nu are valoare juridicã. În realitate, ceea ce numim ofertã tacitã este
o propunere facutã prîntr-o serie de semne diferite de limbajul obisnuit. Important este
însã ca semnul purtator al ofertei sã fie clar, neîndoielnic şi sã aibã semnificaţia
unei propuneri de a contracta. Exemple uzuale: un taximetru în staţie are valoarea
unei propuneri de a contracta, prezentarea unei marfi cu preţul afişat în vitrinã are de
asemenea semnificaţia unei propuneri de a contracta. În toate aceste exemple este
vorba de situaţii care au o anumitã semnificaţie, şi anume semnificaţia – propunere de a
contracta. În Codul civil, la contractul de locaţiune încheiat cu termen, se prevede cã,
dacã a expirat termenul, iar locatorul continua sã foloseasca bunul, aceastã împrejurare
are semnificaţia unei oferte de prelungire a contractului.
Asadar, în toate ipotezele, nu simpla tãcere are valoare juridicã, ci tãcerea care
este însoţita de un sistem de semne în masurã sã poarte semnificaţia propunerii de a
contracta. Din aceastã perspectivã, adagiul Qui tacet consentire videtur este incomplet,
forma lui completã este Qui tacet cum loquidebetur consentire videtur(Cine tace ca şi
cum ar vorbi printr - un sistem de semne care înlocuieşte limbajul obisnuit - este
considerat ca acceptã).
De multe ori, oferta este rezultatul unui proces îndelungat de negocieri. Altfel spus,
mai ales în contractele comerciale complexe, este nevoie de discuţii prealabile între pãrţi
pentru a se contura conţinutul contractului.

Existã oferte şi contraoferte, ele însele sunt precedate de procese de reclamã şi de


publicitate. Important este cã pânã la conturarea ofertei, toate aceste elemente de fapt
prealabile ar putea sã dea naştere rãspunderii juridice delictuale în mãsura în care una
dintre pãrţi demonstreazã cã a fost prejudiciatã prin fapta ilicitã şi culpabilã a celeilalte.
Dacã odatã ce s-a conturat oferta, vom vedea cã se va pune problema forţei obligatorii,
dar pânã atunci sã vedem care sunt condiţiile ofertei.

Întrucât oferta exprimã practic consimţãmântul unei pãrţi, este firesc ca ea sã


îndeplineascã toate cerinţele voinţei juridice în plan juridic, şi anume: oferta trebuie sã
fie conştientã, serioasã, neviciatã, facutã cu intenţia de a produce efecte
juridice, adicã sã nu fie vorba de o ofertã facutã jocandi causa.
În al doilea rând, oferta trebuie sã fie ferma, ofertantul nu trebuie sã aibã o
rezervã mentalã care sã impiedice formarea contractului. De exemplu, dacã vânzãtorul
spune cã îşi rezerva dreptul de a modificã preţul, nu este vorba despre o ofertã de
vanzare.
În al treilea rând, oferta trebuie sã fie neîndoielnicã sau neechivocã. Am dat
mai devreme exemplul mãrfii expuse într-o vitrinã. Dacã nu este preţul de vânzare
afisat, nu este vorba de o ofertã neechivocã de vanzare, este posibil sã fie vorba doar de
o prezentare a mãrfii, iar nu de o ofertã de vanzare.
În al patrulea rând, oferta trebuie sã fie precisã şi completã, astfel încât, prin
simpla ei acceptare, sã permitã încheierea contractului.
Dacã aceste condiţii sunt îndeplinite, se mai pune însã încã o problema: are oferta
forta juridicã obligatorie? Raspunsul la aceastã întrebare depinde însã de precizarea
ipotezei. Mai întâi, trebuie sã vedem dacã oferta a ajuns la destinatar. Cat timp nu a
ajuns la destinatar, oferta poate fi revocata oricând. Dacã a ajuns la destinatar, trebuie
sã vedem dacã oferta a fost facutã cu termen sau fãrã termen. În aceastã ipotezã, se
5Drept Civil – Curs 2 - 2009

pune întrebarea dacã oferta trebuie mentinutã pe toatã durata termenului şi ce se


întampla dacã se revocã înaintea termenului.
De asemenea, dacã oferta este fãrã termen, se presupune cã exista un interval de
timp rezonabil, în funcţie de natura ofertei, interval de timp în care destinatarul ar trebui
sã delibereze şi sã accepte oferta. Vorbim de revocarea intempestiva a ofertei, în
ipotezele în care oferta este revocata fie înainte de expirarea termenului, fie în intervalul
de timp rezonabil necesar pentru deliberare şi acceptare. Mai departe, dacã oferta este
revocata intempestiv, va raspunde ofertantul? În codul civil nu avem raspuns la aceastã
întrebare. În Codul comercial exista un text(art. 371 ), potrivit cãruia oferta este
revocatã. S-ar putea crede pe temeiul acestui text cã ofertantul nu raspunde pentru
revocarea intempestiva a ofertei. Totuşi, în doctrina şi în jurisprudenta s-a ajuns la
concluzia cã revocarea intempestiva a ofertei angajeazã rãspunderea ofertantului. Cât
priveşte explicarea acestei soluţii, argumentele sunt însã foarte diferite. Sunt teorii care
întemeiaza raspunderea ofertantului pe ideea actului juridic şi sunt teorii care întemeiaza
aceastã raspundere pe ideea unui fapt juridic.

• Teorii care întemeiaza raspunderea ofertantului pe ideea actului juridic

In prima categorie intra mai intai teoria antecontractului. In aceasta teorie se


spune cã, de fapt oferta are 2 elemente: un prim element este este propunerea pe care
ofertantul o face destinatarului de a mentine oferta in termenul prevazut in oferta sau in
intervalul de timp rezonabil pentru ca destinatarul sã delibereze şi sã accepte. Este de
observat cã acest prim element este exclusiv in favoarea destinatarului. Ca urmare, in
aceasta teorie se afirma cã prin ajungerea ofertei la destinatar se incheie o prima
intelegere intre parti: intelegerea de a se mentine oferta la un anumit termen sau un
interval rezonabil, intelegere care are semnificaţia unui antecontract, un antecontract
unilateral. Cu alte cuvinte, prin acest antecontract, cel care face propunerea se obliga sã
mentina oferta un anumit timp, iar dacã o revocã raspunde pe temeiul contractual, adicã
pe temeiul antecontractului.
Pe bunã dreptate, i s-a reproşat acestei teorii caracterul ei artificial. S-a spus cã in
realitate nu se poate distinge in interiorul ofertei intre 2 elemente: propunerea de a
mentine oferta pe o durata rezonabila şi propunerea efectiva de a incheia contractul
avut in vedere.
Numai dacã ofertantul, de la bun inceput, in oferta sã, face distinctie intre aceste 2
elemente, o asemenea teorie ar putea avea efect.

Dîntr-o alta perspectiva s-a spus cã oferta are valoarea unui act juridic unilateral.
Dar, fiind vorba de un act juridic, oferta are forta obligatorie. Iata de ce, revocarea ei ar
da nastere la raspundere. Teoria aceasta face abstractie de prevederea expresã cuprinsã
in art. 37 din Codul comercial. Intr-adevar, cum am vazut, acest text spune cã oferta
este revocabilã. In plus, in sistemul dreptului civil roman, chestiunea fortei juridice a
acrului unilateral este discutabila. Iata de ce, au avut mult mai mult succes, in explicarea
raspunderii ofertantului pentru revocarea intempestiva a ofertei, teoriile care intemeiaza
raspundera ofertantului pe un fapt juridic.

1
ARTICOLUL 37 C. comercial: Pânã ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile. Cu toate
acestea, deşi revocarea împiedicã ca contractul sã devie perfect, dacã ea ajunge la cunostinţa celeilalte parţi, dupã ce
aceasta întreprinsese executarea lui, atunci cel ce revoacã contractul rãspunde de daune-interese.
6Drept Civil – Curs 2 - 2009

• Teorii care întemeiaza raspunderea ofertantului pe ideea unui fapt


juridic

O prima teorie face apel la raspunderea delictuala. S-a spus cã este adevarat cã
oferta este revocabila, dar dacã revocarea ei intempestiva produce un prejudiciu
destinatarului, aceasta revocare are semnificaţia unui fapt ilicit. Ca urmare, se poate
angaja raspunderea delictuala. Teoria aceasta are o vulnerabilitate. Din moment ce art.
37 din Codul comercial permite revocare ofertei, este greu de calificat aceasta fapta ca
fiind ilicita. Revocarea in realitate este un drept prevazut într-un text legal. Or,
exercitarea unui drept inlatura caracterul ilicit al fapei.
Iata de ce a fost formulata o a doua teorie, conform cãreia in masura in care
revocarea intempestiva cauzeaza un prejudiciu destinatarului, ne aflam in prezenta unui
abuz de drept. Este adevarat cã ofertantul are dreptul sã revoce oferta, dar drepturile
subiective civile trebuie sã fie exercitate in mod neabuziv, adicã in acord cu scopul
pentru care ele au fost recunoscute de legiuitor. In masura in care acest scop este este
deturnat, ne aflam in prezenta unui abuz de drept.
S-a facut distinctie intre limitele interne şi limitele externe ale exercitarii dreptului
subiectiv civil.
Limitele interne se afla la confluenta sferelor de exercitare a unor drepturi
subiective civile, apartinand unor persoane diferite.
Este firesc sã existe o asemenea limita interna pentru cã, altfel, titularul unui drept
subiectiv civil ar patrunde, lezand astfel sfera de exercitare a unui drept subiectiv civil
apartinand unei alte persoane.
Limitele externe ale dreptului subiectiv civil sunt determinate de continutul juridic
al dreptului şi, teoretic, atributele dreptului ar putea fi exercitate pana la epuizarea
acestui continut.
Dar, in realitate, echilibrul social impune ca drepturile subiective civile sã fie
exercitate numai in limitele interne, iar nu pana la limitele externe.
S-a spus, pe buna dreptate, cã dincolo de limitele interne, exercitarea dreptului
subiectiv civil are semnificaţia abuzului de drept. Este exact ceea ce se invocã in
legatura cu revocarea intempestiva a ofertei.
Trebuie sã observam insã cã teoria abuzului de drept este in realitate un caz
particular de raspundere civila delictuala.
Cum spuneam anterior, exercitarea unui drept subiectiv civil inlatura caracterul
ilicit al faptei, dar depaşirea limitelor interne ale dreptului face ca aceasta exercitare sã
nu mai inlature caracterul ilicit al faptei.
Pana la urma, autorul faptei raspunde pe temei delictual, dar nu este forma
generala a raspunderii delictuale, ci o forma speciala, forma abuzului de drept.
Asadar, intrebarea care se pune vazand cã revocarea intempestiva a ofertei
determina raspundera juridicã a ofertantului este urmatoarea: Se poate aprecia cã, deşi
oferta a fost revocata, in masura in care revocarea este intempestiva, totuşi, prin
acceptarea de cãtre destinatar, contractul sã poata fi considerat încheiat?
Uneori s-a afirmat cã, deşi oferta a fost revocata, intrucat revocarea este
intempestiva, acceptarea ofertei de cãtre destinatar permite încheierea contrectului.
Aceasta conceptie ignora şi ea art. 37 din Codul comercial.
7Drept Civil – Curs 2 - 2009

Pentru a vorbi de încheierea contractului, trebuie sã avem 2 vointe in prezenta. Or,


dacã oferta a fost revocata, ramane doar vointa destinatarului, lipseste vointa
ofertantului.
Iata de ce, nu se poate vorbi de o încheiere a contractului.
Dar, teoria abuzului de drept permite o solutie asemanatoare încheierii
contractului. S-a spus cã dacã raspunderea ofertantului este de natura delictuala
inseamna cã destinatarul are nevoie de o reparatie. Cea mai potrivita reparatie pentru
destinatar este sã se considere contractul ca fiind încheiat. Judecãtorul poate considera
acest lucru.
Altfel spus, într-o asemenea ipotezã, deşi lipseste vointa unei parti la încheierea
contractului, judecãtorul suplineste el aceasta vointa şi ne aflam într-unul dintre putinele
cazuri in care i se îngãduie judecãtorului sã se substituie vointei unei parti in încheierea
contractului. De regulã, o asemenea substituire nu este posibilã; ea nu are decât
caracter exceptional şi se poate intemeia fie pe o prevedere legala expresã, fie pe un
principiu de drept.
In cazul nostru nu avem o prevedere legala expresã, este insã vorba de aplicarea
ideii abuzului de drept.
N.B! judecãtorul nu este obligat sã substituie voinţa ofertantului. El va aprecia de
la caz la caz dacã o asemenea reparaţie este cea mai potrivitã în raport cu
circumstanţele specificate.
O precizare mai este necesarã. Nu trebuie sã confundam oferta şi antecontractul.
Oferta este un act juridic unilateral, in timp ce contractul este un contract, adicã un act
juridic bilateral. De ce se numeste antecontract? Pentru cã partile se obliga sã incheie in
viitor un contract, un alt contract. Altfel spus, se incheie intai un contract prin care
partile se obliga ca in viitor sã incheie un alt contract(sunt 2 contracte: contractul
propriu-zis şi antecontractul, adicã contractul dinaintea contractului propriu-zis).
De exemplu, partile vor sã incheie un contract de vanzare-cumparare, dar nu sunt
indeplinite incã conditiile legale pentru încheierea lui sau interesul încheierii contractului
nu este incã actual, se va naste in viitor. Totuşi, pentru cã partile vor sã aiba siguranta
ca in viitor, cand vor fi indeplinite conditiile legale sau cand se va naste interesul, se va
incheia contractul, in prealabil incheie un antecontract de vanzare-cumparare, adicã o
intelegere prin care spun cã atunci cand va fi cazul, vor incheia şi contractul de vanzare-
cumparare. Deci, antecontractul este un act juridic bilateral, nu unul unilateral.
Care este importanta diferentierii?
In cazul ofertei, dacã decedeaza ofertantul, oferta devine caducã; in cazul
antecontractului, daca decedeaza o parte, drepturile şi obligatiile se transmit
succesorilor, daca nu este vorba de drepturi intuitu personae.
In plus, sub aspectul probei existenta diferente şi sub aspectul raspunderii.

2. ACCEPTAREA OFERTEI

Acceptarea este manifestarea de vointa a destinatarului ofertei in sensul


încheierii contractului. Ca şi oferta, acceptarea poate fi scrisã sau orala, poate fi
expresã sau tacita.
Ce am spus mai anterior in legatura cu semnificaţia juridica a tacerii ramane
valabila.
De exemplu, in Codul civil, in legatura cu locatiunea, se prevede daca a expirat
contractul de inchiriere, iar locatorul accepta, il lasã mai departe pe chirias sã foloseasca
bunul, o asemenea atitudine are valoarea unei oferte de prelungire a contractului. In
8Drept Civil – Curs 2 - 2009

acest sens se vorbeste de tacita relocatiune. Evident ca într-un asemenea caz,


locatiunea cu termen se transforma într-o locatiune fãrã termen, pe o perioada
nedeterminata.
Acceptarea trebuie sã fie concordanta cu oferta. Daca ea cuprinde suplimentare,
sau, dimpotriva, elemente mai putine decât oferta, nu mai este vorba de o acceptare, ci
de o cotraoferta. Practic, ofertantul se va afla in situaţia de a accepta aceasta oferta.
De asemenea, acceptarea ofertei trebuie sã fie ferma şi neechivoca.
In plus, in funcţie de modul in care a fost adresata oferta, exista o cerinta specifica
a acceptarii.
Mai intai, daca oferta a fost adresata unui destinatar determinat, numai acesta o
poate accepta. Acceptarea din partea altei persoane nu are valoare juridica.
Daca oferta a fost adresata public, primul care o accepta lipseste de efect orice
acceptare ulterioara.
Odata ce acceptarea s-a intalnit cu oferta, contractul este încheiat.

3. MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

Pentru a stabili momentul intalnirii celor 2 elemente(acceptarea şi oferta), s-a


distins intre mai multe ipoteze.
In prima ipotezã, contractul se incheie intre persoane prezente in acelaşi
timp şi in acelaşi loc. Într-o asemenea ipotezã este relativ usor de determinat
momentul încheierii contractului.
A doua ipotezã este aceea a contractului încheiat prin telefon. Deşi partile nu
se afla in acelaşi loc, totuşi ele comunica in acelaşi timp şi, de asemenea, este relativ
usor de determinat momentul încheierii contractului.
In a treia ipotezã raspunsul este mai dificail şi anume, ipoteza contractului
încheiat între absenţi, adicã ipoteza în care oferta este adresatã într-un moment şi
acceptarea este facutã într-un moment ulterior. Este de regulã ipoteza contractului
încheiat prin corespondenţã: prin scrisoare, prin fax, prin e-mail.
Avem 4 momente posibile.
Potrivit unei prime teorii, contractul se considerã încheiat in momentul în care a
fost emisã acceptarea, adicã in momentul efectiv al acceptarii. S-a spus pe bunã
dreptate cã aceastã teorie nu poate fi retinutã întrucât nu se poate şti exact când se
emite acceptarea. Mai mult decât atat, oricand acceptantul poate sã revoce acceptarea
cat timp ea nu a ajuns la ofertant.
A doua teorie situeaza momentul încheierii contractului la data expedierii
acceptarii. Avantajul teoriei este ca se stie exact data încheierii contractului, adicã data
expedierii acceptarii. Dar şi in acest caz, acceptarea poate fi revocata cat timp nu a
ajuns la ofertant. Exista deci o incertitudine in ceea ce priveste încheierea contractului,
nu numai momentul încheierii contractului.
A treia teorie situeaza momentul încheierii contractului la data receptarii acceptarii
de cãtre ofertant. Teoria a fost criticata pentru ca, de multe ori, acceptantul nu ia
cunostinta de continutul acceptarii immediate, exista un decalaj in timp intre momentul
acceptarii şi momentul informarii.
Iatã de ce, s-a spus cã momentul informãrii este momentul încheierii contractului,
adicã momentul în care ofertantul ia cunostinţã efectiv de conţinutul acceptãrii –
momentul în care deschide corespondenţa. Dar şi aceastã teorie a fost criticatã întrucât
s-a spus cã se lasã la libera voinţã a ofertantului amânarea momentului încheierii
9Drept Civil – Curs 2 - 2009

contractului. Este adevãrat cã aceastã teorie are o bazã legalã în art. 35 2 alin. 1 din
Codul comercial, în care se spune cã este încheiat contractul când acceptarea a ajuns la
cunostinţa ofertantului.
Dar, in doctrinã şi in jurisprudentã s-a facut o sintezã între ultimele 2 teorii şi s-a
spus cã este încheiat contractul în momentul în care ofertarea ajunge la ofertant, deci in
momentul receptãrii, intrucat se naste o prezumtie relativa ca in acel moment ofertantul
a şi luat cunostinta de acceptare.
Prezumţia este însã relativã. Dacã ofertantul pretinde cã nu a luat cunoştinţã chiar
atunci de conţinutul acceptãrii, trebuie sã facã dovada unei împrejurãri obiective care l-a
împiedicat sã deschidã corespondenţa(era plecat în strãinãtate, era bolnav, orice
întamplare obiectivã poate fi utilizatã în mãsura în care existã probe pertinente,
concludente şi suficiente pentru a convinge).

Importanţa momentului încheierii contractului

Mai întâi, în funcţie de acest moment se apreciazã posibilitatea de revocare a


ofertei şi caducitatea ofertei.
În al doilea rând, în funcţie de acest moment se apreciazã condiţiile de validitate
ale contractului.
În al treilea rând, în funcţie de acest moment se determinã legea aplicabilã potrivit
adagiului tempus regit actum.
În al patrulea rând, în funcţie de acest moment se produc efectele contractului
dacã nu existã o clauza care amânã producerea acestor efecte.
În al cincilea rând, de regulã, în funcţie de acest moment se calculeazã termenul
de prescripţie.
În al şaselea rând, când oferta este adresatã public, în funcţie de momentul primei
acceptãri, se apreciazã cã sunt fãrã efect celelalte acceptãri.
În sfarşit, în funcţie de momentul încheierii contractului, uneori se stabileşte şi care
este locul încheierii contractului.

Dar, în legaturã cu momentul încheierii contractului existã şi prevederi speciale în


Codul comercial.
Mai întâi, când oferta este cu termen, în art. 35 alin.(2) se precizeazã cã este
valabilã şi o acceptare facutã peste termen dacã ofertantul îşi manifestã acordul în acest
sens. Practic, într-o asemenea situaţie, ofertantul prelungeşte termenul iniţial al ofertei
astfel încât acceptarea sã fie valabilã.
Articolul 363 din Codul comercial prevede cã dacã ofertantul a cerut executarea
contractului şi nu este necesarã o comunicare prealabilã în funcţie de natura
2
ARTICOLUL 35 C. comercial:

Contractul sinalagmatic între persoane depãrtate nu este perfect dacã acceptarea n-a ajuns la cunostinţa
propuitorului în termenul hotãrât de dânsul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii dupa natura
contractului.

Propuitorul însa poate primi ca bunã şi o acceptare ajunsã peste termenul hotãrât de dînsul cu condiţiunea ca sã
încunostiinţeze îndatã pe acceptant despre aceasta.

3
ARTICOLUL 36 C. comercial: Când propuitorul cere executarea imediata a contractului si un raspuns prealabil de
acceptare nu este cerut si nici chiar necesar dupa natura contractului, atunci contractul este perfect indata ce partea
cealalta a intreprins executarea lui.
10Drept Civil – Curs 2 - 2009

contractului, actul de executare fãcut de destinatar are valoarea acceptãrii şi deci acela
este momentul încheierii contractului.
Articolul 384 din Codul comercial mai spune cã, dacã oferta este facutã exclusiv în
interesul destinatarului, se considerã cã este încheiat contractul în momentul în care
oferta ajunge la destinatar.

4. Locul încheierii contractului

Şi aici, când contractul este încheiat între prezenţi, este usor de stabilit locul
încheierii contractului – locul unde se gãsesc pãrţile.
Când contractul este încheiat prin telefon, locul încheierii contractului este locul
unde se aflã ofertantul.
Când contractul este încheiat între absenţi, ori de câte ori momentul încheierii
contractului este fie momentul receptãrii, fie momentul informãrii, locul încheierii
contractului este locul în care se aflã ofertantul.
În cazurile particulare, în care contractul se considerã încheiat prin ajungerea
ofertei la destinatar, locul încheierii contractului este locul în care se aflã destinatarul.

Importanţa locului încheierii contractului

Mai întâi, în funcţie de acest loc se rezolvã conflictele de legi în spaţiu; ele se
rezolvã uneori în funcţie de locul încheierii contractului – de regulã se aplicã legea locului
încheierii contractului(lex loci contractus).
De asemenea, mai este important acest acest loc în procedura civilã, în caz de
litigiu, pentru a stabili competenţa teritorialã. Este competentã teritorial instanţa atât
domiciliului pârâtului, cât şi instanţa locului încheierii contractului.

4
ARTICOLUL 38 C. comercial: In contractele unilaterale propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta partii
careia este facuta.